comentarii

a pavatui


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Imaginea Romaniei in Italia - de SB_one la: 12/11/2003 15:21:52
(la: Romani in strainatate)
Imaginea Romaniei in Italia
Incursiune in Salasul Negru al tiganilor care au speriat Milano

De patru luni, imaginea Romaniei inseamna, la Milano, 600 de laieti. Instalata in zona zero a metropolei italiene, tigania a inconjurat cu munti de gunoaie si rahat cladiri-simbol ale orasului, ambasade si luxoase sedii de banci. La cateva strazi de Domul lui Michelangelo, "ai nostri" cersesc, fura si talharesc in amiaza mare. La periferie, invazia altor 400 de tigani din Romania a scazut preturile. Un BMW praduit peste noapte se vinde cu 500 de euro."Grande Centrale" este un loc in care milanezii calca cu frica. In fata
garii, laietii si spoitorii din Oltenia stau cu zecile, in asteptarea grupurilor de turisti, pe care ii fura pe fata. De aici, nimeresti tigania dupa miros. Pe o distanta de 500 de metri, tiganii si-au insemnat drumul spre casa: pete de urina pe trotuare si zidurile cladirilor, cabinele telefonice transformate in latrine. Brusc, dai peste salasul negru. Este un bloc cu trei etaje, ridicat in marginea selectului cartier Mellchiore Gioia. Curtea interioara e pavata cu piese din motoare ciordite, iar potecile spre intrari sunt flancate cu televizoare si aparatura video stivuita precum caramizile. Pe trepte, talpile
se lipesc de o clisa maronie. Puradei in pielea goala mananca de pe jos. Duhneste a hoit si dejectii. In fiecare odaie, sapte-opt insi dorm in paturi pline de paduchi, cu DVD-ul la cap si camera Sony la picioare. Peretii sparti sunt capitonati cu mormane de blugi noi si piramide de Panasoanice in tipla. O zi normala din viata satrei In fiecare dimineata, salasul negru se pregateste de munca. In coltul blocului, cersetorii isi sucesc mainile si isi impart carjele. Femeile isi palmuiesc copiii, ca sa dea bine la americanii milosi
de pe Via Galvani. Manglitorii ies in gasca cu ochii dupa turisti sau masini fara antifurtul pe volan. In fata blocului raman patronii si limuzinele lor. Stabul este unul, Dorel Spoitoru din Craiova, care face legea impreuna cu locotenentii. La doua nopti, Mannix – mana dreapta a laietului - intrerupe lumina, iar fiecare familie trebuie sa plateasca 10 euro. Sefii coordoneaza prin statii ciordelile de masini. Joi seara au ratat o manevra cu un Fiat Punto. Cei doi spoitori care o furasera n-au mai nimerit sediul salasului, au derapat si au facut praf alte patru masini. Ciorditorii au disparut in tiganie, acolo unde politia nu a avut curajul sa intre. Salasul negru a scapat de multe ori de raziile politiei. Cand au vrut sa intre in forta, carabinierii s-au trezit cu laietii
pe acoperisul ruinei, amenintand ca isi vor da foc la copii. Numai ca puradeii stropiti cu benzina erau de fapt papusi sau scutece umplute cu carpe. Ca sa scape definitiv de "burgheji" (politisti in civil care fileaza salasul negru), tigania a blocat acum doua luni o strada din apropiere. Asa au fentat expulzarea si zecile de laieti ajunsi in tigania romaneasca din Milano fara nici un act. Cu "Mihai Viteazul" si "Amza Pellea", la furat "Aici, fiecare e cu neamul si satul lui. La Grande Centrale sunt laietii din Constanta, la Rho sunt aia din Olt, iar aici suntem noi - din Dolj si Valcea. Traim ca-n rai". Tabinel, unul dintre liderii tiganiei care a ocupat groapa de gunoi de langa Cimitiro Maggiore, este acum in concediu. Asta fiindca italienii sunt si ei in concediu, iar productia nu mai merge. Locul in care traiesc mai bine de 500 de spoitori si rudari "a fost luat cu japca. Atunci cand vin carabinierii si burghejii sa ne sparga casile, scot butelia ii dau drumul si zic ca imi dau
foc. Fraierii pleaca si noi scapam", povesteste Tabinel. Liderul are 31 de ani, din care 4 de puscarie in Romania. Zice ca a ajuns in Italia de doi ani, dupa
ce a trecut pe blat prin Nadlac, cu o duba plina cu tigani fara acte. In Italia a inceput cu smenuri la magazine - "schimbam 500 de euro, da' rupeam o hartie de 100. Ziceam sa-mi dea alti bani, dar ramaneam cu suta la mine". Pe urma, ca si altii, s-a apucat de masini. Langa Cimitiro Maggiore, dorm cu sobolanii pe ei, dar toti au o masina in batatura. "Traim asa ca sa o ducem bine in Romania, cand o sa ne intoarcem. Dupa cinci ani de Italia, fiecare tigan din Cimitiro Maggiore are stransi 2-3 miliarde de lei. D'asta suportam conditiile". Tabinel spune ca acum a trecut pe motorina: "o dam ieftin si avem de unde sa o luam, ca sunt santiere destule. Politia nu zice nimic daca
ne vede pe langa vreun excavator sau vreun buldozer". Cand n-au comenzi ("masina bengoasa, aleasa de client nu face mai mult de 500 de euro, iar un pickhammer a scazut la 75 de euro"), gastile din Cimitiro Maggiore dau iama in zecile de travestiti care impanzesc periferia: "Travestitii scot cam 700 de euro pe noapte. Unul de-al nostru se imbraca in costum, iar altul se baga in portbagaj. Costumatu' cumpara bulangiu', iar ala din portbagaj iese ii da in cap cu ciocanul si salta banu'". Cei care n-au curaj sa dea in cap sau sa fure masini, ies la cerseala. Asa au ajuns toate stopurile si intersectiile "proprietati" ale unor tigani bine facuti, care implora mila la geamul italienilor. La Biserica Ortodoxa Romana din Milano, comunitatea vorbeste ca tiganii veniti la cersit au copii clandestini. "Unii dintre cei mici sunt bruneti, ca si cei care cersesc, altii sunt albi. Cand autoritatile italiene s-au interesat de copiii cersetorilor, micutii cu tenul mai alb au disparut din
intersectii", spune un preot roman. Dar tiganii din Milano nu terfelesc doar imaginea Romaniei, ci si istoria ei. Ca sa poata sa se intoarca in Italia, laietii prinsi la furat isi dau nume de voievozi: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran. Altii prefera sa se dea Amza Pellea sau Iancu Jianu.
Cativa au cerut permise de munca pe motive politice spunand ca sunt discriminati. Culmea, le-au si obtinut.



#4087 (raspuns la: #3990) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ai dreptate in toate privinte - de cristi_r la: 01/02/2004 03:22:58
(la: A existat holocaust in Romania?)
Ai dreptate in toate privintele,eu cred ca sunt inteles gresit,incec sa ma explic.
Scopul mesajului era sa intreb cui foloseste dupa 60 de ani.Problema evreeasca o cunosc foarte putin,asa ca o sa fac o referire la Romania.Acum 14-15 ani imi doream si eu razbunare si proces a comunismului,acum ce as dori ar fi reabilitarea morala a celor care au fost chinuiti,mentionarea clara a epocii in cartea de istorie ca sa se inteleaga totul si sa nu se mai repete, si sa ne vedem de treaba pentru ca altceva oricum nu va schimba mare lucru.

"Deci,cine este de invidiat,cei care sunt militanti sau cei care-si umplu gura cu apa?"
Uite avem acum cazul Pacepa,o urmare comunismului.Inafara de sa ne dezbine ce altceva o a aduca noi.Deja sunt doua curente de opinie diferite:
-A fost erou
-A fost tradator

-Are dreptul la bunurile materiale care au fost confiscate
-De unde aveam sute de sticle de whisky si cartoane de tigari(asta era valuta forte atunci) si vila si lucrari de arta in total de 3 mil USD

Astea sunt opiniile,nu sunt ale mele,doar le reproduc ca altfel iar le interpretati.
Ideea e ce o sa iasa in final inafara de multa mizerie

"Cred ca problema ta este a "mijloacelor lor vs. de mijloacele tale" sau "militanta lor fata de militanta" altor popoare!(in ultimul timp se observa o miscare si din partea Romilor in privinta Holocaustului.Unde au fost pana acum?)"

Nu asta problema mea,sunt total contra oricaror violente,admir la evrei unitatea,mi-as dori si eu o diaspora unita,dar din motive de promovare a imaginii Romanie,nu pentru a lupta.Se lupta si asa destul de mult peste tot in lume si inafara de noi crime,pavate cu bune intentii,nu vad alte realizari.
#8693 (raspuns la: #8674) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Criteriile Judecatii - de (anonim) la: 08/03/2004 15:06:58
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Ma bucur sa descopar un forum interesant si un preot dispus sa crediteze seriozitatea cautarilor spirituale pe Internet.
Doua intrebari am, de e cu putinta a se raspunde la ele:
1. Ar putea fi buna-credinta (in sensul de buna-intentie, dar eronata credinta...) o circumstanta atenuanta la Judecata? (subsecvent: Daca intr-adevar 'drumul spre Iad e pavat cu bune intentii', cu ce e pavat drumul spre Rai?...)
2. Cum sunt judecati Sfintii?

Multumesc.
judecata si intentia - de pr Iulian Nistea la: 09/03/2004 11:54:13
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)

1. As incepe cu Judecata, pentru ca vad aci un punct nevralgic, in viziunea noastra crestina in general, care apoi se reflecta asupra multor altor probleme.

Mi se pare ca prea mult ne cantonam intr-o viziune "medievala" a judecatii, in care omul sta perplex in fata unui judecator perfect contabil.

Dar din Evanghelii si din Noul Testament transpare o alta viziune, cred eu:

  • Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune ca Tatal nu judeca, ci toata judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22).
  • In alt loc (iertare, ca nu am gasit referinta), zice ca nu El ne judeca, ci constiinta noastra.

Cheia acestei dileme mi se pare a fi in cuvintele "Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele." (Ioan 3, 19).

Judecata este deci intalnirea constiintei noastre cu Lumina, care pune toate in evidenta: toate omul si le va vedea clar, deslusit, dar mai ales, fiind de fatza la toate ale sale, va lua o atitudine si aici este de fapt judecata !! -- unii se vor opune ("Nu, nu am facut asa!") sau isi vor cauta scuze ("Bine, dar cutare persoana sau cutare lucru m-a impins sa fac asta"), altii se vor smeri si se vor umili si vor zice: "Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului". Si acesti din urma sunt ceea ce numim "sfintii", la diferite masuri...

2. Ca sa vin la "buna-intentie" si la "buna-credinta" trebuie ca mai inainte sa reamintesc cuvantul: "daca omul are o singura patima, aceea umple locul la toate celelalte". Asta vrea sa spuna ca lucrurile merg impreuna, ca lupta, desi mai accentuata undeva, se da pe toate planurile.

Astfel, buna-intentie si buna-credinta nu sunt scuze daca omul se lasa obrit de bunavoie, daca omul nu e smerit sa asculte un sfat, daca omul sta in ignoranta cu placere...

"Drumul spre iad e pavat cu intentii bune" devine astfel doar o butada, utila uneori, in contextul in care in spatele bunelor intentii se ascund lucruri ca cele enumerate mai sus.

Asadar lucrurile trebuie discernute in profunzimea lor. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul zice:

"33. Sunt fapte ce sunt implinite sub pretextul aparent ca sunt bune, dar scopul urmarit de cel ce le implineste nu este bun; sunt alte fapte care ne apar ca rele, dar scopul urmarit de cel ce le implineste este bun.

"34. Dar la unii nu numai lucrarile/faptele, ci si cuvintele/discursurile pe care le spun sunt de felul de mai sus. Unii, asadar, astfel isi incarca faptele din nestiinta si din neiscusinta, altii cu un scop viclean, iar altii dintr-o intentie evlavioasa.

"35. Cela ce sub masca/vesmântul laudei ascunde clevetirea/calomnia, nu este usor de descoperit celor mai simpli. Asemenea acestuia e si cel ce sub masca/vesmântul smereniei ascunde slava desarta.

"36. Cei care prin multe vorbe transforma minciuna in adevar, mai târziu, dupa plecarea lor, vor fi dati pe fatza de faptele lor.

"37. Se intampla uneori ca facem ceva ce pare bun la aratare, dar care raneste pe aproapele, dupa cum se intampla si ca, nefacand acel lucru bun la aratare, ne folosim sufleteste, pentru intentia/gandul buna."

(Sfantul Marcu Ascetul, Despre legea Duhovniceasca - in Filocalia româneasca, vol. 1 - dar traducerea de aci e adaptata de mine, ca nu am avut textul parintelui Staniloae la-ndemana)

Iata deci un exemplu de analiza a "bunei-intentii".

Toate cele bune.

pr_iulian

#11694 (raspuns la: #11646) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Asa incepe fascismul - de Filip Antonio la: 22/03/2004 03:47:20
(la: Testarea IQ pt. electori)
"votul cenzitar e neaplicabil la noi.ne uitam in jur si vedem unde sint concentrate finantele tarii-fereasca sfintul sa avem electori alesi dintre miliardarii de carton.
ideea e ca nu tot prostul trebuie sa voteze.trebuie cernuta pleava".

Pai ori vrei vot cenzitar, ori votul cenzitar e neaplicabil? Altfel, imi provoci dezgust, caci chiar daca ai avea intentii bune, drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Nu esti cu nimic mai bun decat pleava despre care cu atata scarba vorbesti.
un pic de retinere - de AlexM la: 13/08/2004 15:18:15
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
cand vorbim de C. Tacitus va rog. Este unul din cei mai mari istorici si ceea ce a povestit el este considerat a fi foarte acurat. Vreau sa va spun ca Tacitus ura si everii si crestinii, omul fiind un conservativ si un adorator al Romei ca stat. De ce spun asta? Pentru ca se pare ca Dv. nu vretsi sa intelegeti un lucru aici sau nu ati intseles ce vreau eu sa spun.
Tacitus spune de existenta lui Isus si atat. Nu-i da importanta.
Dv va mirati ca istoricii nu au scris 20 de ani despre Isus. Si aici ajungem unde e ceea ce cred eu ca nu intelegeti.
In opinia mea, Isus a existat, a fost un om, a fost un propavaduitor sau ce o fi fost el acolo si atat. In timpul vietii sale si dupa moartea sa, mai mult mai mult de 200 de ani de dupa moartea sa, el era inca un necunoscut pentru marea populatie. El a devenit celebru odata cu adoptarea crestinismului ca religie de stat a imperiului Roman. Prin Imperiul Roman si mai tarziu prin cel Franc, Crestinismul a capatat amploare.
Nu stiu cum sa fiu mai clar. Eu cred ca a existat omul fizic Isus si pentru mine Tacitus este suficient. Eu nu cred in dogma crestina cu Fiul lui Dumnezeu, nashterea din fecioara si alte minunatii. Totusi anumit lucruri apar a fi sigure deoarece in Coran Isus nu este denumit cum e obiceiul in lumea araba ca "Fiu a lu Ion" adica, denumit dupa tata, ci apare ca o mare exceptie ca fiind "Fiu a lu Maria", adica este numit prin mama sa.
Eu ma distantsez de dogmele bisericesti pentru ca ele sint false. Ele au creat o imagine, un cumul de legende, o poveste, propriile ei mituri pentru a avea substanta ca orice alta religie.
Final: a exista omul fizic Isus. Cine a fost el, nu e treaba mea sa o demonstrez. Eu stiu ca religia crestina se bazeaza pe vechile religii, stiu ca multe din povestile din Biblie existau in culturile pagane ( cum ar fi prefacerea apei in vin care este o poveste adaugata in sec IV in Biblie si care are la origine povestea lui Dionisos zeul vinului care a fost prins de niste hoti si carora, pentru a le demonstra cine e el, ca el e zeul vinului, le-a transformat apa in vin.
Nu stiu daca stiti, la noi in Ro, pana in sec. trecut pe crucile de piatra se mai sclupta inca soarele. Care era rolul soarelui in crestinism? Nici unul. Va duc la mine la tsara la cimitir unde din crucile vechi s-a facut o alee ( da, s-a pavat cu ele). Este scris inca cu caractere chirilice si peste tot in partea de sus a crucii, este scluptat soarele si pe unele pasarea sufletului. Simboluri care nu sint de gasit in crestinism dar care sint pe crucile unor crestini. Sin tsimboluri vechi, pagane, de dinainte de crestinism.

AlexM
#19721 (raspuns la: #19714) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Orataniile si timpul - de AlexM la: 23/08/2004 23:47:45
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
mai Lemeceule, timp nu prea am io de ei, de ocupat se ocupa nevasta-mea de animale. De fapt , ocupatia mea vis a vis de animale in timpul zilei normale (cand nu-i concediu) e cam asa:
-io vin seara de la serviciu si ma uit -reflkex- cum arata custile si daca au ceva de mancat si mai ales daca au apa.
-inainte de a ma baga la somn, cand ma duc sa sting lumina la acvariu, intreb nevasta daca le-a dat de mancare la pesti. Daca le-a dat e bine, daca nu , le dau eu si mai fumez o tsigara cat timp inghit aia ce primesc acolo in acvariu.

La sfarshit de saptamana, fac curat in cushti, schimb apa la peshti ( la 2 saptamani sau can "se cere").
In rest, ma pricep sa dau sfaturi cand e vorba de lucruri marunte. Cand e vorba de lucruri unde trebuie pus serios mana, atunci fac io ce e de facut. Ca am avut o belea cu niste sobolani de numa numa. Tibi vroia neaparat un shobolan ( fiintse foarte inteligente si blande de altfel) . Si i-a cumparat nevasta-mea una, o shobolanca si nu s-a prins ca mai cumparat 8 pui cu ea la pachet. Dupa o saptamana i-a fatat acasa si s-a ales cu 8 orbeti . A pastrat numa 2 si aia au crescut si tare frumosi erau. Blanzi, nu rodeau cabluri, nu rodeau carti, asta atata timp cat au stat in casa. Nu stiu ce i-a venit neveste-mi si a zis ca-i muta in casuta din gradina ( o baraca, o shandrama facuta de mine unde tsin sculele si uneletel necesare la casa omului, plus alte minunatsii care mai trebe prin gradina cum e o roaba, o galeata, etc).
Am pavat totul cu piatra si am facut pe fundamentul astfel creat , cum ziceam, baraca respectiva care poarte denumirea pompoasa de "casuta din gradina". Si acolo a dus nevasta sobolanii. I-a dus si aia au ieshit din cushca . Dar nu paraseau casuta. Numa acolo stateau. Era geamul deschis dar ei tot nu iesheau din casuta, numa ce stateau la geam si atat. Asa credeam noi. Dupa ce au dat ortul popii.. (sint shobolani de laborator care nu traiesc mai mult de 2 ani) atunci am vazut ce au facut.Am avut treaba cu roaba si dupa cemi-am terminat treaba, am dat sa o bag la loc in baraca si aveam in ea vreo 5 placi de terasa, greutate mare comparativ cu roaba goala. Si mi-a "cazut" roaba intr-o groapa. Nu cred ca banuieshti.. shobolanii mei, sapasera numa galerii sub pavajul care-l facusem. Fiind binisor facut, la o greutate normala a tsinut, dar iemdiat ce a aparut ceva mai greu pe cm2, a cedat si am vazut grozavia. Ce sa-ti zic.. nu-tsi zic cate vorbe dulci i-am zis neveste-mi.. A trebuit sa refac tot pavajul si asculta acilea la mine ca e mult mai al dracu sa renovezi decat sa construiesti nou. Asta in caz ca ai de gand sa-fi faci fro casa noua:-))

Cam la atat se rezuma activitatea mea cu orataniile din curte.

AlexM
#20197 (raspuns la: #19738) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Teoria Conspiratiei - de Adrian Marchidann la: 05/09/2004 10:19:31
(la: America si puterea petrolului)
1. Nu exista date credibile care sa sustina ca 9/11 a fost o diversiune ca sa inceteze caderea economiei. Din contra, acest eveniment ca si razboiul din Irak au accentuat declinul economic si politic al Americii.

Revenirea economica se intampla pentru ca economia evolueaza in cicluri. Lumea a inceput sa cumpere din nou calculatoare, soft, utilaje si alte bunuri ce s-au degradat ori demodat de atunci.

2. Da. America incearca sa preia controlul asupra lumii, ca orice alta putere mondiala care defineste succesul prin bogatie. Alt motiv pentru incercarea de preluare a controlului este frica de necunoscut. Lacomia si paranoia sunt forte motivatoare foarte puternice. Pestele mare il manaca pe cel mic.

3. Nu exista nici o garantie ca Romania nu va fi urmatoarea pe lista. Atata vreme cat un presedinte este aplaudat la conventia partidului ca a determinat moartea a zecii de mii de oameni nevinovati pe baza unor informatii false, nimic nu este imposibil. Drumul spre iad e pavat cu bune intentii.
Destin - de carapiscum la: 05/09/2004 17:09:47
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dragule, cum se face ca de fiecare data cand cineva te contrazice in ideile pe care cu nonsalanta le expui il condamni ca se foloseste de atacul la persoana? Pai ce, te confunzi cu ideile astea, sau persoana ta intruchipeaza niste idei?... Nu te flata singur, nu esti atat de important pe cat crezi si nici asa de patrunzator cu mintea incat sa nu-ti poata sta nimeni inainte. Nu te-am atacat prin nimic, dar vad ca tu abuzezi de ceva vreme de ceea ce se cheama "pusul pumnului in gura". Mai abuzezi si de bunavointa mea fiindca in timp ce pun intrebari la care astept mult si bine raspunsuri, tu continui cu aceeasi serenada despre felul de a fi al unora sau altora. Pt. tine vad ca mai mult conteaza persoana ce-ti scrie decat ce anume scrie ea.

Te rog sa-mi spui si mie prin ce anume am fost partinitor si necivilizat? Te asteptai, poate, sa te laud si sa incep sa ma gudur pe langa tine ca un caine credincios? Nu sunt genul, in primul rand, si nici nu-mi place sa ling talpile altora ca sa-i fac sa se simta bine. Asta inseamna ca sunt necivilizat? De fapt ce intelegi tu prin "civilizat"? Sa nu indraznesc nici macar sa te contrazic, sa ma fac ca nu vad cum incerci sa ma tii la distanta deoarece nu-ti cad bine comentariile mele? Nu-i nimic, nu te pot obliga eu sa iei de bune spusele mele, asa dupa cum nici tu nu ma poti forta sa le iau pe ale tale de bune, nu-i asa? In ultima instanta am opiniile mele la fel cum tu le ai pe ale tale, si nu renunt la ele fiindca tu si inca vreo cativa pe aici va simtiti atacati personal de ori de cate ori imi expun unele pareri. E treaba voastra cum va simtiti, asta inseamna ca ce spun eu are unele ecouri. Si-am sa dau socoteala pt. tot cuvantul rostit.

"Mai, uite cum sta treaba. Vad ca de la inceputul acestui subiect continui sa pendulezi intre crestinism, credintele asiatice si cele mai moderne (protestantism si neoprotestantism), fara o directie clara, in opinia mea." Va sa zica "IN OPINIA MEA"... Imi mentin parerea pana la proba contrarie. Cand vei inceta sa folosesti sincretismul religios pe post de crestinism am sa incetez si eu cu ridicarea atentionarilor.

Ai afirmat ca: "Am venit cu exemple din BIBLIE ,de la marii filozofi si ganditori...chiar m-am exprimat si eu, ce gandesc despre subiectul tratat.Ganduri personale... cu siguranta ce nu am pretentia de a se situa la nivelul marilor ganditori." Tocmai in asta consta sincretismul tau, intr-o compilatie de citate disparate (disperate?), citate care ti-ar fi facut cinste daca le-ai fi folosit pe rand si daca le-ai fi expus din start cu mentiunea "eu personal cred ca sunt (sau nu) adevarate". Dar din moment ce le-ai expus fara a face aceasta precizare, da-mi voie sa ma indoiesc de intentiile tale. Gandeste-te ca nu intotdeauna intentiile noastre bune sunt si adeverirea viitoarelor lucruri bune. Acestea pot fi f. bine apanajul unor fapte rele: "drumul spre iad e pavat cu intentii bune!"

Pt. mine a divaga inseamna teoretizare fara tinta precisa, in acest caz. De aceea am afirmat ca ar fi fost de ajuns sa spui "sufletul este nemuritor". Restul e balast menit sa ingreuieze si mai mult mintea celor care incearca sa inteleaga pe cale mentala ceea ce trebuie inteles cu inima, cu sufletul. Despre asta incerc eu sa te fac sa intelegi: crestinismul autentic este traire, nu disperare in gandire, nu gandire in disperare! Poti sa le stii pe toate, daca nu experimentezi (implementezi in propria viata) ceea ce cunosti, ramane doar ca o cireasa ce se usuca pe ram fiindca nu-i culeasa la timp- precizare: vorbesc aici la modul personal, deci si pt. mine.

"Deci afirmatii au fost..." Spune-mi si mie asa, ca la un copil de gradinita, care sunt afirmatiile tale concrete cand nu folosesti citate? Iti cer sa fii pe intelesul tuturor cu niste lucruri asa de sensibile si interpretabile, nimic mai mult. Asta inseamna ca sunt duplicitar? Cred ca nu realizezi care este cu adevarat sensul expresiei. Duplicitar inseamna sa lupti pe doua fronturi, sa te dai cu cel mai tare si sa-l calci in picioare pe cel mai slab, sa injunghii pe la spate, sa le admiti pe toate chiar si atunci cand vin in contradictie cu propriile tale opinii s.a.m.d. E ceea ce se cheama fatarnicie. Am fost eu fatarnic in relatia asta scrisa pe cafenea?

"Ce numesti tu citate "disparate"?ce idei ascunse sunt???!!!" Citatele disparate sunt cele scoase dintr-un anumit context pt. a folosi in altul, in timp ce adaugi cateva luate aleatoriu din alti autori. Stii ce spune biserica? Citatele Scripturii se explica unele pe altele, nu mai au nevoie de "completari". Completarile astea pot fi niste interpretari, dar nu pot fi luate ca si cuvant de lege inaintea cuvantului divin. Ideile ascunse sunt cele care se insinueaza. Cam la fel cum au fost acelea care au dus la caderea primilor oameni: "oare a zis Dumnezeu sa nu mancati?" ehei, a zis El, "dar stie ca atunci cand veti manca veti fi ca El"... Prin urmare jumatate de adevar este mult mai periculos decat o minciuna sfruntata. Spui tu intregul adevar?

"Nu imi amintesc a nu fi raspuns la intrebari "indecente"/incomode cum tu le numesti." Sa-ti improspatez memoria: ce zici de intrebarile mele legate de reincarnare?

Lasand la o parte faptul ca ma faci nesimtit (fiindca nu fac pt. tine dovada bunului simt), am "comunicat sincer si deschis" cu tine inca de la inceput. De aia spui ca te-am atacat. Daca mi-am expus in acest mod parerile si-au venit in contradictie cu ale tale inseamna, cu siguranta, ca tu esti o persoana ce se confunda cu teoria ei.

"Enigmescule,de ce vorbesti tu in numele unei multimi?" In primul rand te rog sa-mi folosesti id-ul carapiscum, da?! In ce priveste vorbitul in numele unei multimi ce sa fac, defect profesional (pe de o parte). Pe de alta parte am vorbit in numele meu personal si modul meu de expunere poate avea, la fel ca si al tau, ceva prin care sa se diferentieze de celelalte. Consider ca nu mi-am arogat nici un drept asupra multimii.

Chiar atat de convins sunt de unele adevaruri incat nu permit sa fiu constrans in a mi le schimba. Accept orice alte pareri care nu vin in contradictie cu conceptiile mele despre viata, lume si Dumnezeu. Si chiar pe acelea care se adeveresc la inceput a nu veni in contradictie, tot le cercetez inainte. Stii de ce? Fiindca sunt f. suspicios cu oamenii care se arata invatatori pt. altii dar care pt. ei insisi nu sunt reformatori spirituali. "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos", zice Ap. Pavel. La fel si eu, cercetez inainte de a accepta ca bun ceva anume.

"Si in final iti marturisesc:nu iti port pica,chiar apreciez unele comentarii ce le-ai publicat insa fii mai realist si renunta la atacurile la persoana." Si eu iti marturisesc ca n-am avut si n-am nimic cu tine personal, nu-mi pasa cine sau ce esti. Eu m-am invatat sa nu ma uit la fata omului pt. a-l judeca. Problema e ca fata omului de multe ori arata interiorul acestuia. La fel si cuvintele izvorate din inima lui.

Sunt realist atat cat imi permite ratiunea, dar sunt destul de realist incat sa n-astept de la nimeni laude pt. ceea ce scriu sau gandesc. Lauda lumii este desarta si trecatoare, azi te pune pe piedestal, maine te calca in picioare. Prin urmare complimentul tau imi este indiferent. Sper ca asta nu inseamna tot "atac la persoana".

No hai, sa fii sanatos, fericit si cu lacrimi in ochi!


-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21112 (raspuns la: #20664) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
extraordinar !! - de AlexM la: 13/10/2004 16:49:10
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
ce spuneam anterior despre frica de extremism si cum ca extremismul religios este la fel de periculos ca orice alt extrmism?
Dovada de extremism se poate vedea aici concret, din discutia de pe acest subiect. Pe de o parte apar "rationalii" care nu neaga pe Dumnezeu dar care considera ca dreptul de a alege este drept suprem si ca atare daca religie este subiect de studiat in shcoala , atunci trebuie studiat intr-o forma care sa dea elevului cunostiinte, notiuni despre toate religiile, pe de alta parte "extremistii" care nu vor sa fie studiata relgia ca fenomen si religiile ca moduri de a privi viata comparativ; pentru persoanele "extremiste" in discutia de aici, aparent prin constructul "studiul religiei" se sub- sau auto-intelege, studiul religiei lor. Despre diferentã aici, nu cred ca e cazul sa mai vorbim.

Ok, a fost un subiect draguts dar pentru mine e suficient si cum spuneam, nu ma impac cu nici o forma de constrangere, fie si ea frumos impachetata. Exista un proverb care e bine de tinut minte:

"si drumul catre Iad e pavat cu intentii bune".

Cu stimã,

AlexM
SB, - de Hypatia la: 01/11/2004 10:47:46
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
am vazut comentariile, insa m-am cam saturat sa ma repet la infinit. Programa prevede ore pentru studiul fiecarei religii si pentru cunoasterea practicilor religioase, altele decat cele crestine. Ma refer la clasele de liceu. Numeroase lectii se incadreaza la capitolul- Unitate de invatare- "Spiritualitate si misiune", unde elevii sunt invitati sa dezbata teme actuale, importante pentru devenirea noastra ca oameni.
Sigur, este de competenta fiecarui profesor CUM abordeaza lectiile si cum face din intrebarile elevilor situatii de invatare. Trebuie sa recunosc ca uneori este foarte greu si ca de multe ori se probeaza celebra zicere: "Iadul este pavat cu intentii bune". Dinamica relatiilor sociale determina, si in acest domeniu al cunoasterii, necesitatea dobandirii competentelor sociale, de tipul mersului pe sarma. Exista cazuri cand doi elevi au aceeasi intrebare. Unul este chiar interesat sa afle, sa cunoasca, celalalt este doar calea spre conflict cu mentalitatea in care este crescut, cu influentele de tot felul care se fac asupra lui. Nu o data mi-au spus elevele mele de liceu, cu care eram mai apropiata: "Nu stiu ce sa mai cred: tu spui intr-un fel, si asa zice si mama. Dar profa de filosofie spune ca nu-i asa si la televizor am vazut ca oamenii sunt impotriva religiei..."
De pe margini tot romanul isi da cu parerea, ca despre vreme, fotbal si agricultura, ca doar se pricepe! Si cand aud astfel de pareri de la oameni care nu cunosc sistemul, imi vine tare greu sa-mi pastrez cumpatul, pentru ca imi dau seama ca si asta tine de mentalitatea romaneasca, de pierderea increderii romanului in institutiile statului, in oameni si de accea raman in expectativa daca sa mai raspund sau nu....
Hypatia
#27137 (raspuns la: #27002) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
20D si altele - de Dinu Lazar la: 02/11/2004 23:21:41
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Astia de la Canon au schimbat pe sestache si sistemul de blituri; in calculul expunerii intra acum si distanta.
Numai ca pe drum se pierd niste compatibilitati... spre exemplu Canon G6 care este dat ca merge perfect cu Canon Macro Ring Lite MR-14EX - ei bine, nu merge.
Adica, merge, daca nu se foloseste lumina de punere la punct; printr-un misterios complex de imprejurari, daca se aprinde lumina de punere la punct, blitul se descarca in intregime la puterea maxima, chiar daca e setat pe E TTL sau pe manual la 1/64 din putere.
Nebanuite sunt caile ... incet incet vom descoperi ca nu putem declansa cutare aparat cind trece pe strada o masina ca delcoul da scintei in obiectiv sau ca nu putem face poze in trening sintetic ca aparatul ridica oglinda de trei ori si declansaza o data.
Asta e, mersul inainte e pavat cu chestii stranii uneori...
#27410 (raspuns la: #27356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gigi... - de ampop la: 25/03/2005 13:55:35
(la: Terri Schiavo , eutanasia pro sau contra?)
ai putea sa injectezi clorura de potasiu in perfuzia lui Terri? Personal?
Chestiunea materiala nu este pentru mine un argument...si nu uita ca drumul catre iad e pavat cu bune intentii...:)!
Mario
#40743 (raspuns la: #40707) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paianjene, - de gigi2005 la: 15/06/2005 02:08:00
(la: 100 de fetze ale adevarului si minciunii)
Nu stiu cine a spus asta - Bunul simt se compune din adevaruri care trebuie spuse si adevaruri care nu se spun. Omisiunea sau atenuarea unor fapte sunt tot minciuni. De multe ori cand am vrut sa fac cuiva un bine a iesit rau. "Drumul spre iad este pavat cu intentii bune" - vrei sa faci un bine unei femei sau unui barbat spunandu-i, ca prieten, ca partenerul nu este tocmai cinstit si o/il insala. In loc sa iasa bine, distrugi o casnicie. Unui grav bolnav nu-i spui: gata, fa-ti testamentul, mai traiesti 2 saptamani, du-te acasa si pune-ti afacerile in ordine. Atenuezi efectul prin faptul ca exista 10% sanse sa se vindece, ca au mai fost cazuri de vindecare, etc. Spunea un medic: inselaciunea este absolut necesara profesiei noastre, adevarul fiind adesea trist de dezvaluit.
O duci rau material, esti bolnav sau nu te intelegi cu partenerul, si te intreaba mama: cum iti merge? Ce faci, incepi sa te vaiti, sa-i plangi pe umar sau ii spui: imi merge bine mama, totul este OK!
#54927 (raspuns la: #54773) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eheeee - de Belle la: 07/07/2005 01:03:31
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
galbiori, negalbiori, eu una mi-am prins urechile, dar era cazul de-o interventie ca deja eu nu mai pot sa urmaresc ce se combate acolo ;)

faceam si eu destule ;)))) .. numai ca eu am stat la bloc. din fericire cartierul era curatel si eram multi copii cam de-aceeasi varsta, cand se-ncingea leapsa sau ascunzelea stateam pana la 10 seara afara. si-mi mai placea sa ma sui in dud la vecinii de peste gard... am fost si eu destul de baietzoasa, tot timpul eram calare pe garduri sau prin copaci.
painea cu untura de care povestesti mi-aduce aminte de vacantele la sibiu, in casa stil sasesc cu pereti grosi de-un metru si curte interioara pavata cu pietre. cand vroia bunica sa ne potoleasca ne dadea cartofi copti cu sare sau paine prajita frecata cu usturoi si unsa cu untura.
nu stiu de ce dar parca prea repede s-a dus copilaria
#58402 (raspuns la: #58400) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ba da don, - de gigi2005 la: 06/08/2005 12:51:35
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
Are o mare problema cu baiatul ei care este dependent de droguri si face numai tampenii. Chestia e ca pe el nu-l poate influentza. Cred ca nici lui nu i-a putut vedea aura.

Aceasta doamna nu a fost asa. Ideea ei a fost de bine totdeauna. A luat-o razna in ultimii ani. Cred ca s-a lasat dusa de puterea pe care o avea si acum este indreptata mai mult spre malefic.
Oricum nu are o viatza prea implinita: e singura, cu acel baiat bolnav, nu are nici avere ca i-a rontzait-o el...

Dar stiu o vorba: pentru fapte bune nu se plateste bine. Sti doar ca "drumul spre iad este pavat cu intentii bune". Nimeni nu se duce la vrajitor sa-i faca un farmec de sanatate pentru dusman.
Chiar si la biserica atunci cand ne rugam, ne dorim indepartarea dusmanilor nu imblanzirea lor (de cele mai multe ori).
#63660 (raspuns la: #63655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
drumul spre Iad e pavat cu bune intentii - de maan la: 01/10/2005 14:41:38
(la: Nu dau spaga, nu iau spaga.)
fara nici o legatura: aseara am adastat vro juma de ora privind cuncursul de frumusete miss world-romania.
o concurenta a fost intebata cum crede ca-i mai greu sa traiesti: cu foarte multi bani, sau fara bani...
na, cred ca stiti cum a raspuns.
tampite aceleasi intrebari! (a fost si aia cu oamenii saraci, ce credeti?)

de la chestioara asta am inceput sa ma gandesc cum o fi mai rau sa traiesti: fara speranta, sau simtind cum o pierzi, in fiecare zi cate putin?

tampite intrebari, parol!

ps. din comentariu nu cred ca s-a vazut, dar chiar mi-a placut povestea, JK ...
reprezentantul frumusetii exterioare, bebe-al tau a ales sa trimita mesaje subtiri unui public iubitor de frumusete superificiala, din chiar inima acestui mod de-a fi - discoteca.
vai, ce nesabuinta!
ce tradare!
Intr'o sambata seara... - de Roberta la: 10/10/2005 23:03:35
(la: Vrei să ne-ntâlnim sambătă seară?)
..Frunzele au inceput sa cada..al meu trup fragil incet incet incepe sa se ridice spre cer...un parfum de iubire ne inconjora...totul a disparut si nu am mai ramas decat noi.Cu pasi inceti dar siguri strazile deabia pavate le strabatem..incercam sa ne cunoastem..vrem sa ne soarbem din priviri..
Creiem o poezie..o piesa de teatru..dam viata unui vis...
Pe covorul de frunze ruginite vom scrie istoria nasterii fericirii...Incepi sa atingi cerul, luna ne zambeste...universul in palma l'am cuprins...
Doua vieti se contopesc pentru a demonstra lumii ca exista iubire...
si eu tot "la tara" - de Belle la: 27/10/2005 15:09:44
(la: Viata la Tara)
n-avem nici macar troutuare (desi suprinzator pe strada mea exista trotuar pe-o parte doar si numai anumite portiuni)

nu pot sa scriu mai multe fiindca fredonez (apropos de conferinta "va obsedeaza o melodie")

vara la tara (de george toparceanu, cantata de baniciu)

Locuinta mea de vara
E la tara...
Acolo era sa mor
De urât si de-ntristare
Beat de soare
Si pârlit îngrozitor!
Acolo, când n-are treaba,
Orice baba
Este medic comunal.
Viata ce aci palpita
E lipsita
De confort octidental.
Nu exista berarie,
Nici regie...
Doar un hot de cârciumar
Care are marfa proasta
Si-o nevasta
Ce se tine c-un jendar'.
Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este praf de nu te vezi:
Trec, miscând domol din coada,
Spre livada
Ale satului cirezi,
Si te poarta sub escorta
O cohorta
De tântari subtiri la glas,
Înzestrati la cap c-o scula
Minuscula,
Cu pretentie de nas...
Când se ia câte-o masura,
Lumea-njura
Pe agentul sanitar
Si-l întreaba, fara noima:
Ce-ai cu noi, ma?
Pentru ce sa dam cu var?...
Ale satului mari fete, fara ghete,
Ies la garduri pe-nserat...
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Niste fapte care m-au scandalizat!)
Dar în zori încep cocosii, pacatosii,
Ca sa faca iar scandal, -
Sa te saturi de viata si dulceata
Traiului patriarhal!
D-aia zic eu, vezi, prin urmare,
Vorba mare:
Ca de-acuma, sa ma tai,
Nu-mi mai trebuie alta cura
În natura
Sa ma duceti cu alai!
Mearga pictorii la tara
Ca sa piara
De caldura si de praf!
Mie dati-mi strazi pavate,
Maturate,
Dati-mi cinematograf!
Dati-mi, dati-mi strada-ngusta,
Unde gusta
Omul viata mai din plin,
Cu trasuri, femei cochete
Si cu fete
Încaltate cel putin!
#81908 (raspuns la: #81898) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...