comentarii

a plagia dictionar


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Nu privi inapoi cu manie, kra - de Sowellu la: 19/07/2004 14:53:02
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Nu privi inapoi cu manie, kradule! Ce ai trait ai trait. Toti, sau macar mai mult de jumatate din populatia tarii am fost anticomunisti si am asteptat si incercat evadarea. Toti cei care nu puteam iesi din tara si care ne informam numai din auzite de la prietenii si rudele plecate, de cum e "dincolo", ne imaginam ca acolo curge lapte si miere, ca occidentalii sunt civilizati, ca acolo putem avea tot ce dorim, ca ne putem realiza, ca totul este libertate si democratie. Multi dintre noi care am iesit din tara dupa 89 ne-am dat seama ca nu este asa. Iar dupa instalarea "democratiei" si libertatii in tara am inceput sa regretam anumite lucruri ale socialismului. Nu putem nega ca noi, generatiile de elevi si studenti socialisti am iesit din scoala cu o pregatire superioara majoritatii elevilor occidentali sau americani. Priviti va rog in jur in Romania de azi si veti vedea ca tigania, coruptia si hotia s-au intins ca o plaga dupa 89. Banul a devenit rege. In tarile occidentale si in special in SUA banul este totul, omul este apreciat dupa contul bancar, dupa cartierul in care traieste, dupa masina ce are. Nu intereseaza pe nimeni ce are in cap, care-i nivelul lui de cultura. Pot sa spun chiar ca la noi, in anii ceausismului si dupa 89, existau si exista oameni liberi in spirit si gandire, oameni care nu se lasa manipulati si spalati pe creier. Dar majoritatea americanilor sunt manipulati de mass-media ca e rasul lumii, nu exista oameni mai naivi, ca sa nu zic prosti. Cat despre nivelul cultural, ce sa mai vorbim. Ca sa nu mai vorbesc de pornografie, droguri si alte libertati democratice. Prea multa libertate strica. Presupun ca nu numesti gunoi, romanii, ci pe cei din capul tarii sau "democratia" si libertatea care au dus la situatia de azi din tara. Sa nu se inteleaga ca fac apologia socialismului. Dar nu pot fi negate anumite lucruri bune. Nu existau droguri, nu exista pornografie, subcultura raspandita prin mass-media. Puteai sa iesi la miezul noptii fara frica sa-ti plimbi cainele, nu te ataca nimeni. Mie mi-ar place o Romanie combinatie intre ce era bun inainte si ce-i bun azi. O tara frumoasa si bogata cu oameni harnici si intreprinzatori dar care a avut nesansa sa fie condusa de comunisti din 1944 si pana in ziua de azi. In 89 trebuia facuta curatenia, azi e prea tarziu. Se vor schimba lucrurile dupa ce vor fi pierit comunistii de azi. Dar au format deja cadre corupte. Totusi eu iubesc Romania, iubesc ceea ce am trait si ma gandesc cu nostalgie la anii 70 chiar daca ne obligau sa facem invatamant politic. Nu-i consider ani pierduti ci ani in care am trait si momente frumoase, in care am studiat, in care am iubit, doar ca nu puteam calatori. Din tarile socialiste au iesit oameni pregatiti care au pus in slujba occidentului pregatirea lor. Nu romanu e de vina ci conducatorii de ieri si azi.
#18071 (raspuns la: #17264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Artistii din ziua de azi nu m - de laurita la: 27/07/2004 23:33:14
(la: Arta In Romania: Ce parere aveti?)
Artistii din ziua de azi nu mai relizeaza creatii originale, rezumandu-se la a se inspira din marii maestrii sau la a face ceea ce cred ca se vinde mai bine. Rar mai intalnesti un artist care sa merite intradevar toata lauda. Ce s-a intamplat cu originalitatea, cu spontaneitatea, cu "a trai si a muri pentru arta"... Bineinteles ca banii conteaza la fel de mult, dar... totusi... arta nu este un simplu cuvant gasit in dictionar!!!
Tartaria - de (anonim) la: 03/08/2004 01:06:07
(la: Tablitele de la Tartaria)
O versiune originala si interesanta de interpretare a tablitelor de la Tartaria este aceasta http://astroinfo.ro/tartaria.php

Autorul a incercat o interpretare pe baza unui dictionar online sumerian-englez si a gasit ca simbolurile de pe tablita rotunda pot fi interpretate ca si glifele astrologice ale celor 7 planete cunoscute in antichitate.

In concluzie, propune ca tablita rotunda de la Tartaria reprezinta primul horoscop din lume !!!

Mai precis, ar fi vorba de un moment de Luna Plina, iar tablita (horoscopul) reprezinta momentul unui ritual religios (de initiere) al unei femei ca si conducatoare spirituala a comunitatii.

Interpretarea astrologica este in concordanta cu artefactele gasite odata cu tablitele si cu osemintele unei femei.
DEX - de ionel_bufu la: 05/08/2004 05:30:20
(la: Gramatica si butélia)
Daniel,

De citeva zile dexonline e complet (mai bine zis a "inghitit" intregul Dex'98); dar "sit" zice ca vine din franceza si da ca singur sens "peisaj".

Mai generos e dictionarul de sinonime in schimb.

http://dexonline.ro/search.php?cuv=sit

ionel

P.S. "Locatie" e cu totul altceva in limba romana, cel putin in DEX, asta desigur, pina nu se va adopta sensul folosit de mai toata lumea. Si eu am descoperit asta, cu surprindere, destul de recent..
http://dexonline.ro/search.php?cuv=locatie
#19056 (raspuns la: #15604) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce sa spun, tiganii nu au stiut sa ne influenteze in mod pozitiv, dar din pacate au facut-o mai mult sau mai putin constient si nu doar in tara, ci si in afara ei. De multe ori mi se intampla, umbland pe strada sau in autobuz (atentie, nu vorbesc de mediul unui oras romanesc, ci de un oras italian!) sa aud, ca din intamplare (sic!) vorbindu-se "romaneste" - dar un "romaneste" care are iz de manele si de cartier de provincie si de periferie...nu lipsesc faimoasele apelative (fa, de exemplu) sau zicaturi-injuraturi familiare (mi-e greu sa le reproduc, as contrazice bunul simt personal si al altora...).
Apoi de multe ori mi se intampla sa-i vad (si am o reactie aproape organica de "greutate pe stomac"), cersind sau in grupuri, prin autobuze, in cautarea "clientilor": turisti sau localnici neatenti, usor de pradat de portofel sau celular.
Nu as vrea sa par sovina, dar nu-i suport si-i consider o plaga pentru tara si pentru imaginea de roman...nu au nimic romanesc, doar reminescentele lingvistice, o limba trivializata de jergul specific...
Intrebarea era: ce putem face? Nu ne putem permite solutia gasita de elvetieni, cu multi ani in urma, cand toti copii tiganilor au fost adoptati de familii normale, educati si crescuti in mod civilizat...stirpea fiind astfel eliminata in mod stiintific, cu minime riscuri...dar cu ceva cheltuieli!
Intrebarea mea e doar una: de ce odata ajunsi in afara tarii nimeni nu le poate face nimic, ba dimpotriva au unele facilitati pentru a obtine sejurul si documentele necesare, ba chiar un loc de trai al lor, ca si populatie nomada!!! Cine le permite sa plece, stiut fiind obiceiurile lor de viata si proverbialele apucaturi?
Eu nu vreau sa-i consider romani, pentru mine si poate pentru multi, atat timp cat refuza sa se integreze civilzat in societate, reprezinta doar o populatie nomada, de marginalizat...si greu de educat!
Poate gresesc, dar cunoscandu-i, nu-mi pot permite toleranta...iar indiferenta nu face decat sa-i inmulteasca...si atunci, ce-ar fi de facut?!
Intrebare retorica!

Pe curand,
irina fiorentina
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Si eu fumez, Sixpack - de OmuletulGoma la: 07/08/2004 01:50:47
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
...si iti impartasesc umilintele - suntem dati afara de peste tot. Ba chiar in Boulder, Colorado nu ai voie sa fumezi nici macar pe strada. Dar nu vad o conspiratie in asta si sunt constient cu fiecare tigare ca mi-am mai bagat un cui in cosciug. Al meu, de fapt, cred ca e facut numai din cuie, n-a mai ramas loc si pentru scandura dupa 21 de ani de fumat. Dar efortul de a ne face sa ne lasam il vad totusi ca pe ceva bun, la fel ca pe propaganda impotriva avorturilor. Nu, nu cred ca ar trebuii ilegalizate, dar suport efortul de educatie si reducere al acestora. Am un baietel de 4 ani, am fost martor la minunea dezvoltarii si nasterii lui si nu pot spune cu constiinta curata : "Face-ti, fetelor, avorturi dupa cum va place". Pe de alta parte, vad legatura dintre o mama si pruncul ei nenascut mult prea intima, prea adanca sa-mi permita intruzia printr-o lege. Hotararea de a naste sau de a avorta un copil nu poate ramane decat a mamei, dar ca societate, eu cred ca avem datoria de a incuraja si suporta alternativa vietii. Si cu aceste declaratii stiu ca mi-am pus in cap ambele tabere. Ma declar "Pro Life Choice".
Dar divaghez. Ceea ce vroiam sa spun este ca am convingerea ca lupta impotriva fumatului si implicit a fumatorilor este de natura "grassroots", un efort popular. Cei care au pierdut parinti, rude, prieteni se coalizeaza sa vindece aceasta plaga.
Tot asa a luat fiinta si organizatia MADD(Mothers Against Drunk Driving - Mame Impotriva Condusului sub Influenta Alcolului) - un efort de a face strazile mai putin periculoase. Cu totii, si in special cei care suntem parinti, cred eu ca vrem sa lasam in urma noastra o lume mai buna decat cea care ne-a fost data noua, pentru ca urmasii nostri sa o "duca" mai bine. Diferentele, cred eu, se ivesc prin ideile fiecaruia despre ce inseamna "mai buna". Si cu asta ajung la problema pe care mi-ai pus-o - functia guvernului.
Vezi tu, parerile mele personale coincid in mare masura cu ale conservatorilor care ar prefera "acele cupluri" in afara legii. Adica nu cred ca tendintele homo sunt determinate genetic, le vad ca pe o deviere psihica. Dar totusi cred ca aceasta deviere este atat de adanca incat nu poate fi remediata. Cel putin nu de metodele medicale sau oricum altcumva cunoscute in ziua de azi. In alt plan, consider ca aceste tendinte nu impiedica un individ sa functioneze normal in societate. In primii mei ani aici in US, am avut norocul/ghinionul sa-mi gasesc o slujba intr-un hotel de 4 stele(adevarate!) in care trei sferturi dintre masculii care lucrau acolo preferau alti masculi. La inceput am fost dezgustat, scarbit si speriat de avansuri. Da, mi s-au facut si din acelea, mai ales ca aveam 21 de ani si nu aratam deloc rau. Dar in timp - am lucrat la acel hotel vreo 7 ani - ei au invatat sa-mi respecte preferintele, iar eu am invatat sa-i judec pe fiecare in parte. Asa am descoperit ca si ei sunt la fel ca si noi, cei normali. Ca si ei nu vor decat o lume mai buna, mai intelegatoare in care sa isi poata gasi fericirea si linistea. Am cunoscut cupluri cu 25 de ani impreuna care inca erau dedicati unul altuia asa cum multe cupluri hetero ar vrea sa poata fi.
Ce incerc sa spun este ca impotriva propagandei unora, si acesti oameni sunt la fel cu noi toti, nu fac mai mult rau societatii decat noi restul. Iar guvernul are rolul de a ne reprezenta pe TOTI!
Ma gasesc categoric impotriva grupurilor "alternative" care incearca sa schimbe biserica(oricare ar fi ea) sa le accepte stilul de viata. Biserica are regulile ei si acestia ar trebui sa le respecte. Dar in fata legii, independent de invatamintele si condamnarile religiei, nu gasesc un argument convingator care sa trateze acesti oamnei altfel decat pe altii, bazat numai pe aceasta preferinta sexuala.

Te citez:
Pentru unele persoane ce au dubii si nu prea ar intra in categoria amintita de tine, hotarirea unei tari de a-i pune in afara legii "ca cupluri normale", este poate singurul motiv pentru care sint heterosexuali si asa vor merge pina la moarte.

In primul rand nu sunt sigur ca inteleg la ce categorie te referi. Ajuta-ma.
Cat despre a doua parte a remarcii tale - din ce am observat eu, cei care de frica legii si a societatii traiesc o viata "normala" pana la moarte, sunt nefericiti si ne-inpliniti pana la moarte. Atata timp cat viata lor nu o afecteaza direct negativ pe a mea, de ce le-as interzice eu (sau guvernul meu) dreptul la "life, liberty, & the pursuit of happiness" (viata, libertate si cautarea fericirii), baze pe care a fost cladita aceasta natie.

Indulgenta si acceptarea diferentelor dintre oameni si dintre culturi diferite cred ca ne deschide orizonturi mult mai largi de intelegere. Ostracizarea altora, bazata numai pe mitul corectitudinii noastre ne face pe noi cu ceva mai buni?

Cand traia in Romania, tatal meu s-a dus o data in vizita la "o gashca" de tigani cu cortul. S-a anuntat ca vizitator si si-a depus ofranda de cadouri(marunte, dar gestul conteaza, nu?). Acolo a cunoscut proverbiala ospitalitate romanesca. A fost tratat regeste, cu deferenta si respect. I-au aratat dansurile si muzica lor. I-au povestit legendele si poznaile lor. Si a invatat ceva despre tigani. Chiar daca a doua zi a fost jefuit de unul dintre ei, mi-a spus ca nu a regretat niciodata ce a facut.
Si cand vorbea despre tigani, nu am vazut sau auzit niciodata in cuvintele si gesturile lui dezgustul sau dispretul romanului care nu i-a cunoscut.
Putem fi mai buni, mai toleranti, mai ingaduitori, putem.
#19256 (raspuns la: #19053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
curs universitar de Fotografie - Lucian Tudose - de andrei p la: 11/08/2004 15:18:05
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am citit cursul – cam incoerent, chiar demodat. In pagina 11 scrie: „vizoarele cele mai comune sunt cu oglinda” (TwLR ca la Rolleiflex). Nu suntem in 1960, ci in 2004. Si trist, Rollei Francke & Heidecke nu este departe sa isi depuna bilantul.
Pe mine nu ma deranjeaza sa fac aprecieri, intr-un domeniu pe care il cunosc bine. Nu pot spune ca acest curs nu are si calitati.
Mai intai ca exista si ca este accesibil.
Va las dvs. placerea sa descoperiti textul cursului, cu calitatile si defectele lui. Adresa apare - cateva mesaje mai jos.

Autorul are o pozitie net favorabila fotografiei, ramasa cam la nivelul anilor 1970. Nu il cunosc personal. Foarte posibil, dansul este bun fotograf. Nu ar fi fost recomandat ca fotograf al Presedintelui Romaniei daca nu era.
Mi-a facut placere ca recomanda eliminarea partilor nefavorabile din cadru. Si ca acorda o atentie marita iluminarii, „ca mijloc plastic corespunzand cu continutul imaginii”.
Dar in domeniul predarii fotografiei, calitatile dumnealui lasa mult de dorit.
In afara nenumaratelor greseli de dactilografie (asa sper eu) si a greselilor de exprimare, regasim pasiunea pentru denumiri noi, revolutionare, la fel ca stimatul domn Presedinte. Camera etansa (pag.7) in loc de obscura, cutia casetelor in loc de compartiment film, etc.
Etans, conform dictionarului enciclopedic = unde nu poate intra apa, DEX.

Dl. Tudose foloseste si expresii care te lasa perplex. La pagina 19, apare:

„O data ales subiectul si compusa imaginea din punct de vedere estetic, foto-reporterul trebuie sa mai aleaga punctul de statie, care asigura incadrarea dorita a subiectului.”
Tare tipul ! Intra adanc in sinergia faptelor.
Mai intai rezolva partea estetica, pe care o compune „profund”, apoi alearga in jurul subiectului. Cauta punctul de Statie care Asigura.
Poate n-am inteles bine. Punctul din care statie si pe cine asigura (Alianz-Tiriac).
Dupa toti ceilalti autori, compozitia este legata de punctul de statie.
Inainte de a decide pozitia din care faci declansarea, nici-o speranta sa rezolvi ceva si sa compui „estetic”.
Mai ar fi de mentionat, dintre alte expresii profunde:
„Cerul este un alt element important in fotografia de peisaj, care ocupa o mare portiune dintre cer si pamant” (pag.29)
„Lumina de Contrajure” la portret. (pag.31) Corect era lumina de Contur (sau de Ajur).
„Iluminarea trebuie sa fie realista si bine justificata.”

Pe gustul meu, in text sunt prea multe expresii gaunoase. Si prea putine pareri proprii despre fotografie.
Sunt reproduse pagini intregi (mai discutabile) din cartile regretatului Iarovici sau din alte carti compilate, depasite.

Oricum, felicitari domnului Tudose, pentru ca a facut public acest text.
Numai bine, Andrei
#19582 (raspuns la: #19501) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
plecarea tinerilor e de fapt sansa romaniei - de trustman la: 14/08/2004 04:45:51
(la: E vina noastra!)
ai dreptate cu cercul vicios. eu cred ca nu se va rupe in urmatoarea perioada. solutia la problema asta va veni atunci cand romanii plecati se vor intoarce sa investeasca bani si competenta si o alta cultura a muncii. nu stiu cand se vor intoarce. depinde de cat de repede o sa se schimbe ceva in legislatie, in administratie. eu cred ca orizontul minim de asteptare este de 10 ani. asta daca intram in uniunea europeana in 2007 si se accelereaza reformele.

ideea e ca si daca vrei sa faci ceva, nu prea poti. eu am facut o afacere. corecta. cu multa munca, asa cum nu stiu cati isi pot imagina si cati muncesc. si am decis sa plec. pentru ca m-am saturat de birocratie, de legile care se schimbau peste noapte, de fiscalitatea excesiva.

afacerea a ramas in romania. cu angajati carora li se platesc salarii, contributii sociale si cu impozite platite la stat. ce sa fac mai mult?
prefer sa incerc sa construiesc aici, in canada, altceva. si, oarecum intristator, tara asta noua m-a facut sa ma simt mai respectat ca om decat tara mea din care am plecat.

eu sunt unul din cei care vor sa revina si sa investeasca. si nu e vorba doar de investit bani ci si cunostinte si mai ales suflet. ca fara asta nu se construieste nimic.

romanii, ca toti europenii, au o parere proasta despre continentul american. sa stiti insa ca (si) aici bibliotecile sunt pline in fiecare zi, ca lumea profita de pauza de pranz pentru a iesi cu o carte in parc pentru a citi, ca librarile ofera toate cartile la care visezi la preturi acceptabile iar lumea chiar cumpara carti, ca sunt teatre, concerte. nu conteaza doar banii. banii conteaza doar atunci cand nu-i ai. din cauza asta, in romania acum conteaza banii. cand lucrurile se vor mai indrepta, cand grija pentru ziua de maine va disparea, o sa dispara si din importanta banilor.

intelectualii romani se izoleaza singuri. atata timp cat scrii carti pe care un om normal le citeste cu dictionarul in fata nu poti cere sa fii ascultat. asta nu inseamna ca trebuie sa vorbeasca ca bug mafia, dar excesul de neologisme este daunator. intelectualul ar trebui sa fie ca un conducator. dar nu e. pentru ca un conducator vorbeste limba oamenilor pe care ii conduce.

ca in romania sa se schimbe ceva, nu trebuie sa nu mai plece tinerii din ea. din contra, asta va fi marele castig al romaniei.
Sa citesti este un dar. Sa in - de dinisor la: 28/08/2004 09:56:38
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Sa citesti este un dar. Sa intelegi este o comoara. Sa duci mai departe este un tel! Nu am sa enumar cartile citite de-a lungul anilor. Ele au facut parte dintr-o etapa sau alta a vietii mele si mi-au imbunatatit cunostiintele. Mi-au fost "dictionar" al drumurilor nestiute si prieten in clipe de singuratate. Am sa spun doar ca ele, cartile, ne dau intelepciune si uneori inspiratie.
De marcat drumul in viata, insa, oamenii pe care i-am intalnit sunt cei ce au facut asta. Fie ca mi-au fost prieteni sau nu.
AlexM ! - de dinisor la: 05/09/2004 16:41:04
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Se pare ca am fost pe lungimi diferite de unda. Tu incercai sa aduci un zambet, eu prea serioasa. Sorry! Se intampla! Intentia nu era sa te ofensez,sub nici o forma.

O intrebare am insa: de ce este necesar sa citim definitia iubirii in dictionar? E doar un verb, ce e descris acolo. Iubirea nu poate fi generalizata. Ea este unica. Mereu noua pentru fiecare nou cuplu...

Cu ganduri bune,

_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#21109 (raspuns la: #21106) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dinisor:-) - de AlexM la: 05/09/2004 16:59:52
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Am remarcat dupa aceea ca priveai subiectul intradevar foarte serios. Exista in germana o expresie "verbissen" care ar putea fi tradusã in romaneste ca "indarjit". Cand ne ancoram prea tare intr-o ideea, ideea ajunge sa ne obsedeze si sa capete dimensiuni ireale in noi. Nu am simtit interventia ta ca o ofensa, dar am simtit ca e necesar sa fac precizarea pentru a arata ce am vrut sa spun cu adevarat.

Intrebi, de ce e necesar sa citim definitia iubirii in dictionar? Pentru dragoste in sine, nu este necesar sa o citim. Nici nu e necesar sa stim acest cuvant. Dragostea o primim cadou atunci cand vine in noi, ni se ia atunci cand pleaca din noi. De ce a fost necesar sa scriu definitia din dictionar? Pentru a nu da un ton prea vulgar exprimarii. Dacã ash fi scris simplu "cand ma culc cu cineva, cand fac dragoste" ar fi fost - in modul meu de a simti- tot la fel de vulgar ca si cand ash fi spus-o verde pe româneste. De aceea am cautat sa-i dau o nuantsa mai digerabila ( in primul rand pentru mine). Dai o definitie, dai un punct de reper si omul se uita singur si pricepe.

Eu iau si subiectele foarte serioase in gluma, chiar daca prin modul de exprimare cei care nu ma stiu, nu ar crede asta. Take it with humor. E un lucru mare sa poti sa razi si atunci cand esti la pamant. Iar noi românii, noi putem asta foarte bine. O facem tot mereu, hazul de necaz si mishtoul de situatiile rele, sintem cinici dar sintem cinici in primul rând cu noi. Or... asta este (iarasi, in opinia mea) o mare calitate. Sa fii cinic cu tine insutsi inainte de a fi cinic cu altii.

AlexM
#21110 (raspuns la: #21109) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Serbia - de SB_one la: 05/09/2004 21:25:48
(la: America si puterea petrolului)
La asta se adauga faptul ca in muntzii din Cosovo ( de fapt teritoriu Sirbesc) se afla peste 90 % din rezervele mondiale de Strontziu(?...daca informatziile sint reale), "vizita" fiind (de fapt) dorita inca din anii'40.

NB
Strontziu= ...compusii lui coloreaza flacara in rosu si de aceea se foloseste in pirotechnie si fabricarea artificiilor; Izotopul radioactiv cu masaatomica 90, care se formeaza in reactiile de fisiune( ex, in bombele atomice) este f. daunator vietzuitoarelor.( din<>)
...poate o fi si el bun la ceva...



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#21127 (raspuns la: #21116) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mirelavus :) - de dinisor la: 14/09/2004 20:11:07
(la: Ajutorul primit)
E bine ca ai adus acest subiect in discutie, pentru ca va lumina imaginea romanilor aflati in strainatate. M-am bucurat sa citesc experiente placute, in care fiecare a primit ajutor cu mic cu mare. In cazul meu insa, lucrurile nu au stat asa de fericit. Nu am fost asteptata la aeroport de vre-un suflet de roman(ca) si chiar in primul an nu am intalnit nici urma de asa ceva. Mi-era enorm de dor sa vorbesc limba de acasa si deseori se intampla sa vorbesc cu mine insami doar ca sa aud vorba romaneasca.
La un moment dat insa, intrand eu la librarie vad un tanar si il aud vorbind in engleza cu vanzatorul, cum ca e interesat in a gasi un dictionar roman-norvegian. M-am dus direct:"esti roman?" Da, era intradevar roman, era tocmai venit pentru a munci pe o perioada de 11 luni. Era interesat sa studieze limba norvegiana, in paralele. Am stat mult de vorba, am incercat sa il indrum cu ce am putut si sa ii impartasesc din experienta mea pentru a evita macar o parte din obstacolele birocratice ce le-am intalnit. Este in continuare in Norvegia, s-a casatorit si ii e bine. Nu mai departe decat alaltaieri mi-a spus pe neasteptate intr-o conversatie in telefon: "daca nu erai tu cu sfaturile tale, nu as mai fi fost eu acum, aici!" . Mi-am dat seama abea atunci, ca i-am fost sprijin moral in momente cu semn de intrebare. Si m-am bucurat ca am putut sa fiu.
Si asa mi-am dat seama ca a fi alaturi de cineva si a-i asculta vorba la timp de nedumerire.

Sa ajuti, cred eu, este o bucurie si pentru tine si pentru cel ce primeste ajutorul.
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
dupa mine, precis ar fi fost - de Alice la: 15/09/2004 00:19:56
(la: sentimente!)
dupa mine, precis ar fi fost util (macar) un dictionar, fiindca eu insami am acum nevoie de explicatii.
- sentimentul pe care-l numesti ‘de drag’ nu are, in viziunea-ti, o ‘cauza palpabila’?
( io stiu clar de ce cutare mi-i drag, de ce icsulescu nu-mi exista si ….cam atat, fiindca pana azi, n-am reusit sa urasc pe nimeni. In mod cert, stiu si de ce iubesc pe cate unii, cam putini, dreptu-i!)
- cuvantul ‘aprehensiune’ (iata si rolul dictionarelor!), prin chiar existenta lui, sta marturie ca nu orice teama are-o cauza ‘palpabila’. Tocmai aceasta strangere de inima nelamurita imi pare cea mai interesanta, fiindca, daca ma-ntreaba careva de ce mi-e frica de gandaci, am imediat raspunsul.
- Daca mintea cuiva genereaza in mod constient scuturi impotriva disperarii, inseamna ca-i mult mai sus decat mine pe-o scara a evolutiei unde io-s la 1 si el la 9. Ar putea, usurel, sa confectioneze aparatori impotriva prostiei, contra fricii, sau vreo idee toxica pentru gandacii mei. Ce-i drept, tind si eu spre asa ceva- doar un vis indepartat, deocamdata.
Oh, la sfarsit, vreu musai a sublinia (ajutor, paianjenule!!! Cum se bolduieste un cuvant???) ca prefer ‘sentimentele animalicesti’, linguselior slobode trimise din varf de limba despicata, de ipocriti.
Am un caine.
Am certitudinea ca n-are pentru mine decat ‘sentimente de drag’ si ca, orice as face, ma va iubi pana la sfarsit.
Iote insa ca, tocmai faptul ca-s constienta de asta, ma determina sa nu-i fac decat bine.
Tacit, ‘treaba’-i reciproca.
Ma tem ca la oameni nu functioneaza mereu asa.

respect, statornicie, adevar, dreptate, modestie, bun-simt …nu-s, vai, sentimente!
Ce misto, de-ar fi!




#22323 (raspuns la: #22135) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Definitia Dictionarului - de LMC la: 23/09/2004 22:14:18
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
PEDÉSTRU , -Ă, pedeştri, -stre, adj., s.m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătoreşte pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S.m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldaţi, trupe etc.) Care se deplasează sau care acţionează (în luptă) pe jos. 4. S.m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

PIETÓN , pietoni, s.m. Persoană care umblă pe jos pe o arteră (cu trotuare) străbătută de vehicule. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piéton.

Eu zic ca si una si alta e buna de folosit. Dar cind am fost la intersectie de scris pieton nu mai stiam daca se scrie pieton sau piedon , asa ca am ales pedestru . Asa e daca ai uitat sa scrii si sa vorbesti dupa 19 ani de America.
#23227 (raspuns la: #23224) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Florin si atat, - de DESTIN la: 27/09/2004 03:12:43
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Am considerat textul marcat in ghilimele,nu am gandit a plagia,nu am schimbat cu nimic personal ceea ce Marija Gimbutas a sustinut.

Nu mi-am arogat dreptul de autor,fireste pentru a elimina orice neintelegere trebuia sa specific sursa.

Inexplicabil de ce nu este bibliography:!!! nu adresa aceea am folosit-o sunt multe altele...pe NET

De regula amintesc de autor,(in context Marija Gimbutas,de bibliography...)vezi alte comentarii ce imi apartin.

Intentia mea, urmarea discutia cu AlexM si toata atentia am acordat-o ideii lansate de Marija Gimbutas.

Oricum thanks! Florin si atat,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23447 (raspuns la: #23443) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Domnului Dipse - de Ionut Dipse la: 29/09/2004 01:01:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
1. Situl este in reconstructie. :)
2. Acolo este vorba despre tatal meu, nu despre mine
3. A fost o expozitie tematica

Pana voi pune pe net varianta noua a sitului, va sfatuiesc sa consultati lucrari cum ar fi "Dictionarul Artistilor Romani Contemporani", autor Octavian Barbosa, Editura Meridiane, Bucuresti, 1976.

Pentru mai multe detalii, va stau la dispozitie la ionut@dipse.ro

Toate cele bune,
IONUT Dipse.
#23621 (raspuns la: #23619) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Domnului Dipse - de Dragos Bora la: 01/10/2004 10:56:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
>Pana voi pune pe net varianta noua a sitului, va sfatuiesc sa consultati >lucrari cum ar fi "Dictionarul Artistilor Romani Contemporani", autor >Octavian Barbosa, Editura Meridiane, Bucuresti, 1976.

Sau "Dictionar de arta moderna" - Constantin Prut, Albatros '82
pag. 119

#23863 (raspuns la: #23621) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Balada soldatului devine baba o da soldatului - de Dinu Lazar la: 02/10/2004 00:32:09
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Nu s-au mai publicat alte carti de-atunci, sau inca sintem nevoiti sa citim cartile publicate de comunisti?"
"sint sigura ca nu au avut libertatea sa scrie tot ce au vrut sa scrie din cauza cenzorarii."

Da... tare treaba.
Ai dracu comunistii astia.
Erau neshte duhuri rele, hiene cu suflete de diavol, care asupreau poporu si invatzau copii ca Jazz-ul era un cintec de durere al negrilor asupriti si Coca Cola era facuta de clasa capitalista pen ca sa ia ochii clasei muncitoare de la adevarata ei misiune istorica, de a rasturna burghezia si mosierimea si de a instaura viitorul luminos al omenirii.

Pentru ca ce s-a scris pe timpul comunistilor era de tot cacatu as propune sa dam o goneta cafegii de serviciu si sa facem un foc de tabara cu cartile autorilor romani publicati intre `60 si `90; cu fotografia s-a aranjat deja, au aparut deja lucrari de licenta care demonstreaza negru pe alb ca nu a fost nimic si in afara de poze de buletine, si alea cu negative pentru securitate, nu a existat fotografie in Romania pina nu a aparut unu` care a luminat calea la Cluj cu faclia creatiei.

De asemeni autorii vizuali ai diferitelor timpuri ar trebui scosi din muzee si aruncati in groapa istoriei; ar trebui inceput cu distrugerea grabnica a Piramidelor egiptene, facute in sclavagism prin truda atitor sclavi nevinovati care au suferit enorm; iar autorii sariti de pe fix ca Van Gogh ar trebui si ei scosi din carti, ca nu ne-am timpit sa ne uitam la toti psihopatii.

Ar fi multe de discutat despre comunism si cit de rau era sau nu era.

La urma urmei fiecare timp are si parti bune si parti rele, arta si cultura isi urmeaza o cale indiferent de ce se intimpla, si a analiza un intreg alegind cu grija citeva exemple punctiforme, ideologice si secundare este o maniera interesanta de a pierde timpul fara rost, pe care romanii din popor o catalogheaza fara jena cu fraze simple si de bun simt pe care nu vreau sa le reproduc aici.

Bun, de obicei avem pareri strimbe din cauza unora care ni le baga shopirleste unii fara sa stim ; daca suntem fara cunostinte intr-un domeniu nu ar strica sa ne informam - dar nu unilateral, si sa judecam mereu cu balanta in mina. Nu tot ce zboara se maninca, nu tot ce sclipeste e bijou si nu tot ce pare a fi un rahat chiar este.
Sau, cine are cohones, sa taie dom`le din dictionar pe toti artistii si scriitorii si compozitorii care au executat program de respiratie pe timpul comunistilor, sa stim o treaba. Ca era cenzura, salam cu soia, consumati peste oceanic, miine bagam oo, cartela la benzina si plaja la doi mai era cam goala acum 20 de ani, precis erau numai securisti cu putza goala acolo ca sa ademeneasca pe ailalti sa vorbeasca; deci arta nu era, numai acum este.
Care este.
#23960 (raspuns la: #23923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...