comentarii

a sanctiona


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
sa votam NU! - de dan-calin la: 13/10/2003 05:40:46
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU

Escaladarea autonomiei pe criterii etnice se face pas cu pas.
In judetele Mures, Harghita si Covasna au avut loc adunari secuiesti care sa duca in anul 2004 la autonomia acelor tinuturi.
UDMR, care joaca un joc extrem de perfid, in loc sa ia atitudine, isi ameninta cu degetelul ridicat membrii ca vor fi sanctionati...
Dar UDMR nu spune ca este contra. Nu dezavueaza. Ei mustra. Si constiinta care mustra nu latra!

Ordinaria este simpla: daca guvernul le mai cedeaza inca ceva, atunci ei UDMR isi vor potololi pe moment membrii. Daca nu, UE, NATO, ciu ciu pentru Romania!

Pentru toate acestea si inca multe altele trebuie votat

NU!

Legile internationale garanteaza proprietatea chair daca constitutia actula doar o "ocroteste".
Dar nici o lege internationala nu da asemenea drepturi minoritatilor.

NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU
In continuare. - de talusa la: 12/11/2003 05:08:50
(la: A existat holocaust in Romania?)
In continuarea mesajului lui "lifeform":

"Sã fiu bine înteles: nu am nimic împotriva maghiarilor, în general. Am avut si am cunostinte, chiar prieteni dintre aceia care au înteles cã apartin Poporului Român, cã Dumnezeu ne-a rînduit sã convietuim împreunã, în liniste si întelegere. Tot asa dupã cum americanul (ne place sã-l luãm drept etalon al democratiei) este mai întîi american, si apoi mexican, chinez ori mai stiu eu ce altã etnie. Am si voi avea opinii dure la adresa iredentismului maghiar, care cucereste, pas cu pas, cu o perseverentã diabolicã, sub oblãduirea Puterii (istoria va aprecia cîrdãsia prezentã), asa-zisele „drepturi“. Am tot asteptat vreo reactie oficialã la „propunerile Consiliului National (?! – n.a.) Secuiesc“ de constituire a „Tinutului Secuiesc“, aceasta fiind o actiune care lezeazã securitatea nationalã. Zadarnic! Desi n-au lipsit avertizãrile presei scrise. Iatã cîteva: „Proclamîndu-si «Patria-Mamã», Tökes & Co. au cerut autonomia teritorialã a Tinutului Secuiesc“, „La Universitatea de Varã a Ligii Pro-Europa, pledoarie pentru secuimea autonomã“ („Independent“, 2 iunie si 4 august a.c.), „Maghiarii promoveazã în lume «Transilvania, pãmînt unguresc»“, „Tökes & Co. lucreazã sitematizat: Radicalii si-au fãcut calendar pentru obtinerea autonomiei“, „Tökes pregãteste autoguvernarea maghiarilor“ („Curentul“, 25 februarie, 24 mai si 8 august a.c.), „Se reface Imperiul Austro-Ungar?“, „PSD a fãcut pe plac UDMR“ („Jurnalul national“, 2 si 24 septembrie a.c.), „Regionalizarea dezbãtutã la Universitatea de Varã «Transilvania»“ („Ziua“, 4 august a.c.), „Planuri de autonomie teritorialã pe cont propriu. Oamenii lui Tökes înfiinteazã consilii locale secuiesti în Harghita, Covasna si Mures“, „La Forumul de la Odorheiul Secuiesc, Laszlo Tökes a cerut autonomie teritorialã pentru maghiarii din România. S-a constituit Consiliul National al Maghiarilor din Ardeal“ („Curierul National“, 29 aprilie si 8 august a.c.), „Propunere la Universitatea de Varã de la Balvanyos: ceangãii vor fi rugati sã se mute în Covasna si Harghita“ („Realitatea Româneascã“), „Tökes îndeamnã la insurectie: «Este timpul sã ne luãm soarta în propriile mîini»“, „Cînd românii devin strãini la ei acasã: «Sîntem români, dar nu stim româneste». Un reportaj trist, realizat acolo unde maghiarizarea nu se opreste niciodatã“, „Un pericol public: radicalii maghiari. Amicii lui Laszlo Tökes si Marko Bela tin cu orice pret sã provoace tensiuni între români si unguri. Viceprimarul muresean Fodor Imre, recunoscut pentru atitudinea sa radicalã, a fost surprins lipind afise“ („Cronica Românã“, 2 iunie, 15 iulie si 10 octombrie a.c.). Si exemplele pot continua. Despre atitudini ostile românismului în însãsi agora supremã a tãrii, printre parlamentari: „Un deputat UDMR ponegreste tara în care trãieste. Raduly: «România e un stat hot!»“, „Deceptia Raduly: «România e un stat hot si doar maghiarii au onoare»“ („Jurnalul national“, 23 si 24 iulie a.c.), „Radicalii din UDMR cer autonomie si o politicã proprie: «Dezideratele maghiarimii se pot realiza doar prin presiuni externe»“ („Curierul National“, 28 iulie a.c.). Cine afirmã? Un deputat UDMR, Tibor T. Toro. A cui presiune? „Pretentia maghiarimii“ („Ziua“, 23 iulie a.c.), „Tensiune diplomaticã între Bucuresti si Budapesta: Ungaria vrea sã vãmuiascã negocierile României cu UE“ („Evenimentul zilei“, 23 iulie a.c.). Asadar, oficialitãtile tac. PSD, la fel. Cu toate cã „PSD Cluj condamnã actiunea extremistilor episcopului Laszlo Tökes“ („Cronica Românã“, 25/26 iulie a.c.), „Forumul de la Satu Mare nu rãmîne fãrã ecou: un deputat PSD (Valentin Iliescu – n.a.) cere sanctionarea lui Tökes“ („Cotidianul“, 4 iunie a.c.), „Adrian Cãsuneanu (presedintele PSD Covasna, deputat – n.a.): membrii Consiliului Maghiarilor trebuie deferiti Justitiei“ („Curentul National“, 9/10 august a.c.), „Efectele Protocolului UDMR-PSD: Românii din Harghita si Covasna discriminati etnic în propria tarã“ („Curentul“, 15 iulie a.c.), „Românii din Har-Cov se plîng lui Dorneanu cã sînt discriminati“ („National“, 14 iulie a.c.), „Senatul UBB cere Ministerului Educatiei sã-si asume responsabilitatea separãrii pe criterii etnice a facultãtilor. Protocolul PSD-UDMR, sursã de tensiuni la Babes-Bolyai“ („Cotidianul“, 1 septembrie a.c.). Cu exceptia PRM, tac si celelalte partide din Opozitie. Interviul cu Adrian Cioroianu („Cotidianul“, 3 noiembrie a.c.) este concludent: „PNL se pronuntã în mod clar si ferm (?! – n.a.) împotriva oricãror încercãri de regionalizare a României pe criterii etnice“, dar aflãm, în continuare, cã problematica ar fi trebuit „supusã unei ample dezbateri“, „o dezbatere realã, la nivel politic“. Ceva gen Caragiale: ori sã se revizuiascã, ori sã nu se revizuiascã. Duplicitarã pozitie pentru un partid ce se defineste national. Ce sã se discute? Cînd este vorba despre securitatea nationalã, despre caracterul national al Statului, nu încape loc pentru discutii. Îmi voi schimba pãrerea cînd voi afla de „regionalizare“ gen „Tinutul Secuiesc“ prin Franta, Germania, Spania, Italia sau chiar SUA. „Extremistii“ sînt altii, cei ce apãrã… românitatea. În afara legii se propune a fi scoasã, de cãtre o minte plecatã cu sorcova, o altã formatiune politicã. Iar un cotidian, ce are înscris cu verzale pe frontispiciu „ZIAR NATIONAL INDEPENDENT“ si cã „Nimeni nu este mai presus de lege“, titreazã: „Corul extremistilor pe o singurã voce: C.V. Tudor si Laszlo Tökes spun NU noii Constitutii“ („Adevãrul“, 15 octombrie a.c.). Ipocrizie! Asadar, ziare care se respectã au sesizat pericolul. Goethe afirma: „Adevãrul este ca o fãclie, dar una îngrozitoare: o privim mai tare clipind cînd trecem pe lîngã ea si ne e fricã sã nu ne aprindã“. Iredentismul maghiar este ca aceastã fãclie. Jocul cu focul este periculos. A-l preveni este datoria principalã a institutiilor abilitate constitutional. Argumente sînt destule. În numãrul viitor voi aduce spre informare publicã o lucrare mai putin cunoscutã, scrisã de un jurist si economist, mare consumator si producãtor de culturã, patriot autentic, vertical, fãrã compromisuri morale, care, obligat de regimul trecut sã-si gãseascã locul pe alte meleaguri, a monitorizat si consemnat, în eseuri politice, situatia din România: Grigore Nedei (pe numele real Adamescu – nota red. R.M.) „În numele adevãrului si dreptãtii Neamului Românesc: Iredentismul maghiarilor, boalã fãrã leac“.

#4012 (raspuns la: #3974) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Comentariul lui Mugur mi se p - de (anonim) la: 04/12/2003 19:16:27
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
Comentariul lui Mugur mi se pare unilateral. De acord cu comentariile generale legate de sistemul francez, romanesc si american dar in ceea ce priveste alte puncte de vedere nu cred ca Mugur este in pozitia cea masi buna pt. judecati finale. Motive:

- ca medic NU a practicat in Romania ci a fost DOAR student

- ca medic in USA a practicat in acelasi spital continuu si punctul lui de vedere este intr-un fel legat de aceasta SINGURA experienta.

- statistic vorbind in orice tara si meserie sunt experti, diletanti si marea masa. Distributie normala. Am vazut doctori dezastru in marile spitale din tara dar si un doctor dezastru in plin New York Presbyterian. Si daca doctorii americani nu ar gresi - de ce atatea procese de malpractice ?!


Cred ca problema in Romania provine si din lipsa de a sanctiona eroarea. Se greseste dramatic si fara consecinte in spitalele romanesti. Scuza este - nu avem bani si medicii sunt prost platiti !!!!

Mi se pare o scuza absolut penibila. ADICA un medic neplatit mai mult decit media nationala TREBUIE sa faca erori ?! De amintit cazul fetitei de 7 ani din Iasi infectata cu SIDA in unul dintre spitalele romanesti. Proces, proces, ziare DAR NICI UN CADRU MEDICAL NU A FOST SANCTIONAT. (cica corb la corb nu-si scoate ochii !!!!)

Apoi e sistemul de pile si relatii care ii promoveaza de multe ori pe cei ce nu au nici o chemare. Oncologia este o tinta numai buna pt. incapabili setosi de bani - ca pacientul tot moare in marea majoritate a cazurilor. Si cit priveste Fundenii cel putin 2 chirurgi oncologi de acolo nu i-as lasa sa-mi taie nici macar curcanul de Thansgiving !!!!! Nu numai ca au ajuns acolo pe pile - in vremurile doar putin pre '89 - chiar mai rau - ar trebui sa li se retraga licenta !!!! Nu numai ca sunt total incapabili - desi de pe acum medici primari !!! - dar sufera si de lipsa de logica primara ca sa nu mai vorbim de morala vis-a vis de pacienti si chiar in general. Si vorbim de grupa de virsta 40-50 de ani aici. Ajung la ei cazurile de oameni simpli care merg pe credinta ca in Fundenii medicii specialisti si primari sunt buni. Cine are pe cine intreba (si primi un raspuns onest) ii va evita.

Pe de alta parte tot Fundeniul are unii dintre cei mai buni specialisti in domeniu.... Intamplator unul e foarte batran si nu mai opereaza dar ca specialist si persoana buna la diagnostic este remarcabil.

Ca sa inchei cu o concluzie aici Romania ar trebui sa sanctioneze medicii diletanti. (N-am vazut nici un caz.)

Din pacate in Romania nu exista un sistem standard de recomandare sau de verificare a performantei unui doctor in timpul profesiei - sistem la care sa aiba access omul simplu. In US un doctor poate fi raportat si la societatile de asigurare medicala si in general referintele pot fi verificate.

Doctorii sunt oamenii peste tot dar frica de sistem poate ar mai corecta niste dezastre de pe acasa. Si le-ar da un standing de respect celorlanti. Si mai multi bani cu ocazia asta....

Si foarte bine ca medicii romani pleaca. Poate asa romanii de acasa vor avea un access mai bun in spitale de renume si poate tot asa unii dintre acesti doctori ce...dezerteaza din sistemul de acasa vor face munca de voluntariat citeodata acasa. Daca ne uitam la marea pictura este un beneficiu asa ca foarte bine ca pleaca. Si cit mai multe realizari !!!!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Invatati politica si nu mai urlati!... - de (anonim) la: 09/02/2004 09:15:10
(la: Politica Romaniei ( sau in RO ). Ce ai face TU?)
Fa separatia celor 4 Puteri in stat si respecta Legile!...

Comunistilor le-a 'mers' ptr. ca aveau o disciplina de partid, altfel ferm sanctionata -ceea ce astazi LIPSESTE cu desavirsire la toate partidele si alesii vostrii...

Nu stiu de ce am certitudinea ca dupa 1989 Romania a devenit tara dumnezeilor, cei 22 de milioane de destepti nu fac decit cleveteala vecinului si smecherirea dolarului...!

Romani, v-asteptam in occident... care esti in stare, disciplinat si consecvent crezului tau!...
Astazi, in presa romana: - de Ingrid la: 25/02/2004 03:17:28
(la: "The Passion of the Christ",un succes de casa inainte de lansare)
Inainte de premiera americana de azi,

Filmul lui Mel Gibson, desfiintat de teologi si istorici
Maia Morgenstern a plecat in America pentru premiera filmului

Chiar daca pelicula regizata de cunoscutul actor se lanseaza abia
astazi pe piata, criticile la adresa filmului "The Passion of the
Christ" s-au strans, deja, in numar foarte mare. Teologi,
teoreticieni, istorici reproseaza productiei faptul ca ar fi o
colectie de erori. Reprosurile vizeaza aspecte dintre cele mai
diverse, de la inadvertente privind imbracamintea si stilul coafurii
personajului principal pana la modul in care este infatisata scena
crucificarii. Expertii sustin ca prima greseala a lui Mel Gibson a
fost aceea ca eroii sai vorbesc o limba gresita: "Iisus vorbind cu
Pilat in latina! S-o creada el! Ar fi trebuit sa fie greaca", se
scandalizeaza John Dominic Crossan, profesor de studii religioase la
Chicago. Pe vremea lui Iisus, greaca era limba vorbita in Ierusalim,
laolalta cu aramaica si ebraica. Latina era rezervata redactarii
actelor oficiale si era apanajul elitelor. Expertii sustin ca, pe
langa faptul ca in film se vorbeste o limba gresita, ea mai este si
pronuntata atat de prost, incat devine aproape de neinteles. Faptul
ca Gibson infatiseaza un Iisus cu parul lung este, de asemenea,
sanctionat de oamenii de stiinta. Antropologi care au studiat sute
de schelete descoperite la Ierusalim afirma ca barbatii evrei din
antichitate nu purtau plete. Mai mult, textele ebraice ridiculizau
parul lung, considerat o moda romana sau greceasca. Unul dintre cele
mai controversate aspecte este decizia lui Pilat din Pont de a-l
crucifica pe Iisus. In film, aceasta hotarare ar fi fost luata ca
urmare a presiunilor gloatei si ale preotilor evrei, ceea ce este un
alt neadevar. "Pilat era un om foarte crud si brutal. Nu-i pasa
catusi de putin daca mai executa un evreu, fiindca ucisese atatia
inaintea lui", declara Michael McGarry, rector al unui institut
teologic din Ierusalim. Descrierea momentului crucificarii este cea
mai intesata de erori, dupa parerea antropologului Joe Zias. Acesta
subliniaza ca Iisus n-ar fi putut cara intreaga cruce, care cantarea
in jur de 175 kg. "Ar fi putut, cel mult, sa duca grinda crucii". In
plus, crucificarea era o masura umilitoare, iar victimelor nu li se
mai permitea sa poarte haine (asa cum se intampla in film). Mai
mult, oamenii de stiinta observa si faptul ca nu poti crucifica o
persoana batandu-i piroane in palme, intrucat carnea s-ar sfasia,
neputand sustine greutatea corpului. Piroanele se bateau in
incheieturile mainii. Incoltit de reprosuri, Mel Gibson se apara
invocand opiniile contradictorii pe care le-a gasit printre
specialisti. "Atata vreme cat expertii se anulau unii pe ceilalti,
am fost nevoit sa cantaresc argumentele de tot felul si sa decid de
unul singur". Maia Morgenstern, interpreta Mariei, care l-a sustinut
permanent pe Mel Gibson, se afla zilele acestea in America, pentru
premiera controversatei pelicule.

D. P.

www.adevarulonline.ro

Tiganii - de gabriel.serbescu la: 11/03/2004 13:43:30
(la: Integrarea tiganilor)
Tiganii nu se vor putea integra in societatea occidentala, de nici unde, pentru ca apartin unei culturi mult mai puternice decat cea spaniola, franceza, romana sau de aiurea. Ea e a familiei/clanului in care te-ai nascut, si te-ai format, legandu-te afectiv pe viata.
Restul de societati amintite sunt in genere individualiste.
Tiganii nu sunt fideli nici macar etniei tiganesti, ci in interiorul acesteia isi creaza propriile clanuri. Nu va exista prietenie intre un clan de tigani romani si unul sarb, sau spaniol.
Iar altfel, singuri tigani care s-au integrat, apartin unor familii cu tipologie individualista si solitara, care de generatii nu mai mentin aceleasi tip de legaturi cu grupul de origine.
Daca li se ofera case si campinguri nu se face in scopul integrarii lor, ci e un fel de a li se sugera sa nu mai fure. De altfel majoritatea tiganilor ¨occidentali¨ nu se mai ocupa decat de mici negoturi la negru, mai mult sau mai putin legale. Restul, care apartin tarilor estice, o fac indarjiti in parvenire, dar asta este un aspect infractional iar nu o trasatura culturala.
Practic nu pot fi convinsi sa renunte la cultura lor (cel mai mic ¨atentat¨ educational va fi sanctionat prin retragerea copilului de la scoala sau indepartarea subconstienta in cadrul grupului), ci doar convinsi sa nu mai fure. In unele tari insa, inca nu e posibil.

#11820 (raspuns la: #11693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Refuz sa cred ca nu se pot integra - de belazur la: 11/03/2004 15:25:59
(la: Integrarea tiganilor)
"Practic nu pot fi convinsi sa renunte la cultura lor (cel mai mic ¨atentat¨ educational va fi sanctionat prin retragerea copilului de la scoala sau indepartarea subconstienta in cadrul grupului), ci doar convinsi sa nu mai fure. In unele tari insa, inca nu e posibil."

Mi se pare o atitudine exlcusivista si xenofoba. Refuz sa cred ca nu pot fi integrati. Si de ce sa renunte la cultura lor? De unde ideea ca "integrare" = "renuntare la cultura ta"? In plus, cred ca e gresit sa consideri ca ceea ce numiti "cultura tiganeasca" ar consta doar in "fidelitatea fata de clan". Sau ca toti tiganii fura...

Am avut o colega tiganca. Intre paranteze fie spus, ea mi-a dat si un motiv pentru care accept termenul de tigan, desi unii ar pretinde ca are conotatie peiorativa si ca e de preferat termenul de rrom: era foarte mandra de apartenenta sa etnica. Colega mea era dintr-un sat de tigani, un sat ca oricare altul, a carui populatie are ca ocupatie de baza agricultura. Din ce povestea ea, e vorba de tigani oarecum asmilati, de mult timp sedentari (un sat destul de vechi), dar care si-au pastrat limba, traditiile, obiceiurile etc. Deci, se poate... Colega mea - ca si altii ca ea, ca nu este singura - fiind un argument in acest sens.

P.S. Nu mai spun ca pe langa calitatile pe care le avea (nu ne-am mai vazut de ceva timp, dar banuiesc ca asa a e si acum) e si de o onestitate remarcabila - in mai multe sensuri, incepand cu atitudinea fata alte etnii (ea fiind putin nationalista, dar manifestand consideratie fata de ceilalti, indiferent - minoritari sau majoritari) si terminand cu cele mai mici lucruri. Repet, cred ca, cu ceva mai multa vointa, se poate.

P.P.S. Cum e in Spania cu integrarea tiganilor?
#11832 (raspuns la: #11820) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stimate Domnule Belazur, Rusia va trebui sa ne preocupe mereu - de ema word la: 25/03/2004 06:34:03
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
Stimate Domnule Belazur,
Rusia va trebui sa ne preocupe mereu. Usurarea pe care o resimtim nitelus in prezent prin crearea unei distante fata de Rusia, este datorata unei cojuncturi cu dubla cauza: decizia de moment a Americii si UE de a stavili expansiunea rusa si razboiul mondial de tip nou, antiterorist. Pe acest dublu front, antirusesc si antimusulman, ne/am angajat si noi. As spune, cu curaj.

Cit despe chestiunea sentimentelor antiamericane(in a caror geneza, indirect, a contribuit si Kremlinul), marturisesc ca eu cred ca proliferarea lor reprezinta un pericol pentru toata lumea. America are si defecte(mici si mari, recunosc), dar trebuie sa nu ne prefacem a nu observa ca fara America, fara sansa evolutiei civilizatiei pe acel continent, fara experienta americana a libertatii fiintei umane, planeta noastra ar arata un pic mai tragica. Am fi fost o umanitate aflata inca la cheremul dictaturilor singeroase, pe considerentul necesitatii intrarii in eternitate a doctrinei extremiste nationaliste. Am fi fost o civilizatie fara virfuri, fara elite reale, cita vreme majoritatea comunitatilor cultiva in prezent dictatura stupida a majoritatii, nenuantat, fara viitor. Iar experienta europeana a socialismului triumfal(care a inchis mereu ochii in fata crimelor si genocidului comunist totalitarist) este, in opinia mea, un esec pina acum. Mi se pare, iarasi, grav ca sentimentele americane irump cu forta exact in tari ce au construit democratii social-liberale ce pareau temeinice.

Revenind cu picioarele pe pamint, adica in miezul realitatii fruste, am colegi care se bucura oridecite ori "i se mai da peste bot lui Bush" sau israelienilor. Cu o superba timpenie (cu un cumplit mestesug de timpenie, cum ar fi spus Creanga), acestia dau apa la moara terorismului islamic, si nu vor sa vada ca, prin prisma noilor doctrine(adecvate realitatilor momentului), o interventie straina importiva unui dictator poate si asimilata cu un act moral(daca astfel este sanctionat un regim care incalca grosolan drepturile fundamentale ale omului), in timp ce deplingerea la nesfirsit a sacrificarii unor teroristi nu este un gest de mila, ci chiar unul de permisivitate fata de terorismul insusi.
Largind un pic chestiunea, sa ne amintim , totusi, ca civilizarea presupune rigoare, legi, idee de stat democrat si multe alte chestii ce fac parte din alta familie de idei decit cele legate de dicatura, de clan, de relationari cvasimedievale intre indivizi.

Uneori, ca si in domeniul evolutiei spirituale, cineva trebuie sa te ajute sa devii ceea ce esti(in cheie socratica, maieutica), chiar daca din afara procedeul pare "amestec in treburile interne" iar metodele folosite trec drept "abuzive". Dar va rog sa cititi ultima mea fraza cu mare atentie la o subtilitate: cred in rigoare, nu in dictatura.


Cordial,

Ema Word
#12799 (raspuns la: #12795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
loc de dat cu parerea - de (anonim) la: 04/04/2004 03:59:05
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
Am plecat si eu din Romania, scarbit de ceea ce se intampla acolo.
Ajunsesem intr-un punct in care ramineam indiferent la presa, in general, desi zilnic vedeam cum un oarecare politician/baron local/afacerist fura statul si poporul, bineinteles fara a fi sanctionat conform legii...
Oare de ce? La altii nu se face oare la fel?
Se scria undeva mai sus ca Romania nu este intr-un punct critic... dar atunci unde? Din punct de vedere economic suntem pe nicaeri, desi nu ne place sa recunoastem, din punct de vedere social sa nu mai vorbim...
Observ ca se vorbeste extrem de mult pe aceasta tema, dar situatia devine tot mai grea in tara, oamenii par sa se complaca in situatie.
De inteles atit timp cand omul de rand este intai preocupat de faptul ca trebuie sa puna o paine pe masa, sa plateasca taxele, curentul, caldura, etc... ramine putin timp pentru a mai face politica, sau pentru a-si orienta gandurile in directia respectiva.
Speranta la generatia noua? Sincer sa fiu ma indoiesc de acest lucru, avind in vedere ca tinerei generatii (din care si eu fac parte) ii lipseste sentimentul social-civic. Unde a ajuns tinarul roman? Face o scoala, apoi se chinuie cu o facultate in care studiaza dupa manuale din anii '50, apoi intra direct in somaj, sau gaseste cu greu ceva de lucru (de obicei in cu totul alt domeniu), pentru 2-3 milioane de lei, pentru ca jobul care il dorea a fost dat nepotului unchiului varului socrului... etc :)
Intrare in Uniunea Europeana? Un vis frumos pentru unii, un cosmar pentru altii. Sincer pentru mine ca student intr-o tara din UE ar fi ideal ca in 2007 sa dea Domnul sa intram, dar ma gandesc pe de alta parte la ce se va intampla in tara. Stimabilii politicieni au inceput deja "reforma economica" in vederea aderarii si cu ce ne-am ales? Preturile urca, salariile nu. Ce se va intampla cand preturile ajung la standard european, iar salariile ramin la ... un nivel ridicol cum sunt acum? De unde credeti ca are/va avea statul bani sa plateasca romanului un salar macar decent?
Inca o mica observatie: un alt domeniu in care sunt pur si simplu scarbit de vestita "amabilitate" a romanilor este relatiile cu publicul, unde banuiesc ca nu sunt singurul care a avut experiente mai mult sau mai putin bune cu persoane care in loc sa te ajute te incurca. Nu intru in detalii pentru ca tema e prea putin importanta pe langa altele...
In curand vin alegeri in Romania... Candidatii incep de pe acum sa isi "spele geamurile", romanul e mai derutat ca niciodata.
Sa-l alegem pe Adrian, este sef in PSD, sa-l alegem pe Stolojan? Oare mai are rost? Sau sa il luam pe Vadim, stie sa isi elimine verbal adversarii...
Sincer sa fiu ma intreb tot mai des cand va veni urmatoarea revolutie in Romania? Oare aceasta este democratie pentru care am luptat in '89?
Oare va veni bush (nu merita sa scriu numele cu majuscula, imi pare rau) sa faca ordine la noi?
Ce va aduce 2007? Bulgaria, cotata statistic ca cea mai saraca tara din Europa (sincer ma intreb de ce...), se plange ca ii tragem in jos, pentru ca sincer ne-au luat-o si ei mult in fata, mai ales in domeniul turistic...
In incheiere:
Totusi cred ca Romania merge in jos, si singurul care poate face ceva nu este nici UE, nici SUA, nici Adrian sau Stolojan, ci poporul roman...
#13273 (raspuns la: #13056) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Teza ta promoveaza un punct d - de Florin si atat la: 24/04/2004 03:42:24
(la: Romanii si co-operarea)
Teza ta promoveaza un punct de vedere foarte simplist. Intentionat?..:)

Cred ca majoritatea indivizilor, fie ca au trait acum 1000ani sau sint contemporani, cauta interesul personal (este in natura umana), avantajul imediat.
Succesul unei comunitati, regiuni sau tari intradevar se datoreste respectarii unor reguli (morale, spirituale etc.).
Create de obicei de 'mai mari', regulile in trecut au fost impuse prin frica: frica de dumnezeu sau de stapin. Calcarea regulilor era sanctionata de pedeapsa.
In exemplu tau (cu soferul...:)), nu este el cel de vina. De vina este comunitatea care nu-l penalizeaza, indiferenta sau, doamne fereste, toleranta/ acceptarea incalcarii regulilor.
Cit priveste avantajul pe termen lung, acesta este relativ. Cine poate sa-mi spuna ca modelul Occidental este mai bun decit cel...hai sa spunem (concept extrem) ca cel pe care il promoveaza Osama Bin Laden (oricare ar fi el, nu il cunosc)-sa zicem ca OBL promoveaza 'suflet frumos in corp sanatos'....:)
Cel actual este confortabil pentru mine. Desi stiu ca nu este bun, sint indiferent si imi intoxic sanatatea cu chemicale, poluare, conduc masina si nu fac miscare etc.

Un punct de vedere diferit,
Florin si atat.
Committee to Protect Journalists - de Dinu Lazar la: 06/05/2004 23:51:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
NEWS
Committee to Protect Journalists

EMBARGOED FOR RELEASE: MONDAY, MAY 3, AT 00:01 GMT (For Monday's Newspapers)

CPJ Names World's Worst Places to Be a Journalist

New York, April 30, 2004-The Committee to Protect Journalists (CPJ) is marking World Press Freedom Day, Monday, May 3, by naming the World's Worst Places to Be a Journalist.
The list of 10 places represents the full range of current threats to press freedom.

At the top of the list is Iraq, where 25 journalists have died since the U.S.-led war began in March 2003. A brutal crackdown launched last year in Cuba by Fidel Castro's government has left an unprecedented 29 journalists behind bars, serving lengthy prison terms of up to 27 years. Last year saw the biggest blow to Zimbabwe's beleaguered press when authorities closed the country's only remaining independent daily. CPJ also placed Turkmenistan, Bangladesh, China, Eritrea, Haiti, the West Bank and Gaza, and Russia on the list of Worst Places to Be a Journalist.


"In all of these places, reporting the news is an act of courage and conviction," said CPJ Executive Director Ann Cooper. "Journalism is essential in helping all of us understand the events that shape our lives, and our need and desire for information cannot be eliminated by violence and repression."


WORLD'S WORST PLACES TO BE A JOURNALIST:

IRAQ

More than a year after the war in Iraq began, the country remains the most dangerous place in the world to work as a journalist. Twenty-five journalists have been killed in action in Iraq since March 2003. Twelve have been killed in 2004 alone-all of them Iraqis.

Postwar Iraq is fraught with risks for reporters: Banditry, gunfire, and bombings are common. Insurgents have added a new threat by systematically targeting foreigners, including journalists, and Iraqis who work for them.
At least six Iraqi media workers have been murdered, and several more have received threats. Armed groups have abducted some eight journalists in 2004, though all have been released.

U.S. forces pose an additional threat to working journalists: at least seven-and possibly as many as nine-journalists have been killed by gunfire from U.S. forces. Other journalists-mostly Arab or Iraqi-have been detained and suffered mistreatment at the hands of U.S. forces.

CUBA

The arrest and long-term imprisonment of 29 journalists in 2003 has decimated Cuba's fledgling independent press. A year after the government of President Fidel Castro Ruz launched a massive crackdown against the press and the political opposition, the imprisoned journalists and their families are harassed and exposed to humiliating prison conditions and psychological torture. They have denounced inadequate medical attention, have been placed in solitary confinement, and have complained about receiving foul-smelling and rotten food. The journalists, who are held in maximum-security facilities, went on hunger strikes several times to demand better conditions. Those journalists who were not imprisoned continue to face routine police intimidation and harassment and are careful about what they write. They say they have been visited by state security officials and issued warnings to stop writing or face the consequences.

ZIMBABWE

For the last four years, Zimbabwe's government has pursued a relentless crackdown on the private press through harassment, censorship, and restrictive legislation. Last year saw the biggest blow to press freedom yet, with authorities closing the Daily News, Zimbabwe's only independent daily and the country's most popular paper. The country's Media and Information Commission (MIC), whose board is government-appointed, refused to register the newspaper despite two court orders to do so. And in February 2004, the Zimbabwean Supreme Court upheld legislation requiring journalists and media outlets to be licensed by the MIC, making it a criminal act to practice journalism without government approval. Those who fail to register face fines and up to two years' imprisonment.

Zimbabwean officials have proven particularly sensitive to coverage of political unrest and the country's severe economic problems. Journalists who reported on pro-democracy rallies were arrested by police and attacked by ruling party supporters. Last year, authorities deported the last foreign reporter based in Zimbabwe, the U.K. Guardian's Andrew Meldrum, whom officials called an "undesirable inhabitant."

TURKMENISTAN

Because political dissent is not tolerated by Turkmenistan's totalitarian regime, independent journalism is practically non-existent.
President-for-life and self-proclaimed "father of all Turkmen,"
Saparmurat
Niyazov, maintains strict control over all newspapers, radio, and television stations by personally appointing editors, and his office approves news reports before they are published or broadcast.

One of the only independent media outlets that penetrates this system of control is the reporting broadcast from abroad by the Turkmen service of the U.S. government-funded Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL). And again this year, RFE/RL was subjected to intense official harassment. In September 2003, National Security Service (MNB) agents detained an RFE/RL stringer based in the capital, Ashgabat, for two days, threatened him with 20 years in prison for betraying his country, and injected him multiple times with an unknown substance. More recently, in February 2004, MNB agents arrested two RFE/RL freelancers after one smuggled 800 copies of his banned novel into Turkmenistan. Both were released from prison in March after CPJ and other press freedom groups protested. However, the journalists still face charges of slander and instigating social, ethnic, and religious hatred and have been pressured to sever all ties with RFE/RL.


BANGLADESH

Crime, corruption, and lawlessness make Bangladesh the most violent country for journalists in Asia. Reporters routinely face threats, harassment, and often brutally violent physical attacks in retaliation for their reporting.
Despite promises from government officials to apprehend those responsible for assaults, the majority of attacks on journalists go unpunished. Deep political divisions in the country and within the journalism community also contribute to the climate of fear.

CPJ has documented dozens of violent attacks against Bangladeshi journalists during the last decade, including the murders of seven journalists in the last eight years. Journalists working outside the capital, Dhaka, are particularly vulnerable. Veteran journalist Manik Saha was killed in January
2004 in the southwestern city of Khulna when unidentified assailants threw a homemade bomb at him. In December 2003, a group of thugs affiliated with the ruling Bangladesh Nationalist Party tried to kill Shafiul Haque Mithu in the southwestern town of Pirojpur after he wrote a series of articles exposing local officials' abuse of power.

CHINA

During the last year, the newly installed government of President Hu Jintao and Premier Wen Jiabao has escalated an assault on the burgeoning independent-minded media in China. Authorities have arrested high-profile editors, closed publications, and imposed news blackouts on politically sensitive events.

The crackdown reached an apex in early 2004, when officials arrested three popular and respected editors from the pioneering Southern Metropolis News for alleged corruption. The charges came after the paper published a series of reports on the resurgence of Severe Acute Respiratory Syndrome, local police violence, and other sensitive topics. Chinese journalists have called the arrests the "darkest moment" in 20 years of media reform in China.

Forty-one journalists are now imprisoned in China, making it the world's leading jailer of journalists for the fifth year in a row. Independent writers and commentators on the Internet are particularly targeted for prosecution. The arrest of prominent and outspoken commentator Du Daobin in late 2003 sent a clear message to all Internet writers that free expression online will not be tolerated.

ERITREA

Eritrea has been Africa's foremost jailer of journalists since September 2001, when the government banned the entire private press and detained independent reporters. Seventeen journalists are now in secret jails across the tiny Red Sea nation, almost all of them held incommunicado. President Isaias Afewerki and top government officials have accused independent journalists of espionage, spreading disinformation, and "endangering national unity." Authorities continue to insist that the private press also operated without proper licenses, and that independent journalists routinely evaded the compulsory National Service Program. Despite these allegations, no formal charges have been brought against any of the journalists, and the government has given no indication that it intends to prosecute them.

The ruling party has a firm grip on the state media, whose employees are censored and also practice self-censorship. Afewerki has been unfazed by persistent international denunciation of his human rights record and continues to dismiss foreign critics as enemies of Eritrea.


HAITI

Press freedom conditions have seriously deteriorated in Haiti since September 2003, when the murder of a notorious gang leader sparked nationwide violence. From January to March 2004, journalists became targets during the uprising that led to the ouster of President Jean-Bertrand Aristide on February 29. While hostility against Haitian journalists is common, foreign correspondents were also attacked while covering the two-month rebellion. In March, a Spanish television correspondent was killed and a U.S. photographer was wounded by gunfire. Several radio stations were torched around the country. Investigations into the 2000 and 2001 murders of two prominent Haitian journalists have shown no progress. The Haitian judicial system's failure to prosecute these crimes has perpetuated a climate of impunity, forcing dozens of journalists to go into exile or seek political asylum.

THE WEST BANK AND GAZA

The West Bank and Gaza Strip remains one of the most unpredictable and potentially dangerous assignments for journalists. At least three journalists have been killed there since April 2003-each by Israeli army gunfire. Israeli troops often harass or attack Palestinian journalists, and Israeli authorities enforce tough restrictions on their freedom of movement.
Palestinian journalists are vulnerable to the increasing lawlessness in the Occupied Territories.

Palestinian militias and armed groups have frequently threatened and assaulted reporters and in some cases have ransacked news offices. In 2003 and 2004, Palestinian gunmen raided two television news offices and a newspaper in the West Bank and Gaza Strip, attacked a correspondent on the street in Gaza, and assaulted a reporter in Ramallah.

RUSSIA

President Vladimir Putin's "managed democracy," which includes using various branches of the state bureaucracy to rein in the independent media, is making the practice of independent journalism in Russia more and more tenuous. A shift from blatant pressures to more subtle and covert tactics, such as politicized lawsuits and hostile corporate takeovers by businessmen with close ties to Putin, has allowed the Kremlin to stifle criticism of the president and reports on government corruption and human rights abuses committed by Russian forces in Chechnya.

In advance of the December 2003 parliamentary elections and March 2004 presidential elections, the Kremlin tightened its legal and bureaucratic controls over the domestic press. Russian press groups criticized the Central Election Commission for failing to sanction the state-run national television channels for improperly promoting Putin and pro-Kremlin parties during the campaigns.

Journalists in Russia's provinces continue to be murdered with impunity.
In
October 2003, the editor-in-chief of an independent newspaper in the Volga River city of Togliatti was stabbed to death because of his paper's coverage of organized crime and government corruption. He was the paper's second editor-in-chief to be murdered in 18 months.

The Committee to Protect Journalists is a non-partisan, nonprofit organization dedicated to defending press freedom worldwide.




"The only death you die is the one you die daily by not living. Dream big and dare to fail." - Norman Vaughn

Sallie Dean Shatz
sallie@sopris.net
970 923 6757 h
970 948 2901 cell
#15072 (raspuns la: #15037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Ozzy - de Florin si atat la: 11/05/2004 12:44:51
(la: Automobile si soferi)
Acum inteleg perfect de unde vii/ ce vrei sa spui...si am stat si m-am gindit putin...:)
Fara indoiala sint oameni, care desi cu o conduita impecabila, calca citeodata strimb. Din pacate sau fericire legea este egala pentru toti, esti penalizat.
Cred ca situatia ta este un bun exemplu. Ai gresit, dar pentru ca esti considerat om cu capul pe umeri (ai gresit, si nimic mai mult) si sistemul este flexibil si nu te sanctioneaza. Pe de alta parte, acelasi sistem nu ia avantaj de tine pentru ca ai gresit (functionarii sa ia mita). De fapt esti intr-un fel judecat moral si ti se da credit.
Ca dovada, insati tu spui ca ai sa conduci incet de acum incolo. Trasul 'de ureche' a mers; de atit ai avut nevoie.

Aici in Anglia trebuie sa capeti 12 puncte si atunci iti pierzi carnetul. Te-a prins cu CCTV-ul, te-a sanctionat. Nu conteaza de ce s-a intimplat. Nu ai nici o sansa. Nu ai drept sa conduci 2 luni. Punctele se pastreaza pentru 3 ani.
Multi de la mine de la servici au puncte pe carnet, si toate obtinute in timpul serviciului. Eu conduc peste limita tot timpul dar unde stiu ca sint camere de filmat, incetinesc. De fapt aici este ilegal sa fii filmat fara sa stii.

Oricum, mi-a placut raspunsul tau.

Numai bine,
Florin si atat
#15247 (raspuns la: #15221) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Radu - de Florin si atat la: 25/05/2004 15:55:53
(la: Vreau dreptul la mandria de a fi roman!)
"Eu cred ca am dat oameni deosebiti... mai multi chiar in raport cu tari mai importante decat Belgia. Problema (ca si in cazul celor cateva premii Nobel furate romanilor pentru ca descoperirile lor au ajuns in occident la cateva luni dupa publicarea altor materiale) e de universalitatea lor. "

Oameni inteligenti si talentati se gasesc peste tot. Faptul ca societatea poate educa aceste valori este un semn foarte pozitiv. Si Romania a dat si da dovada de aceasta capacitate…insa se pare ca multi obosesc in ultima suta de metri. Lipseste cultura invingatorului. Altcineva, de altundeva te depaseste. Si da, este fustrant cind de fapt realizezi ca ai fii putut invinge. Dar viata este un joc. Si romanii trebuie sa invete sa treaca peste esecuri.
Furtul de idei se intimpla peste tot in lume. Jucul asa zis murdar a fost de cind lumea.
Ce nu pot sa accept este ca Romania a dat lumii valori. Nu cred. As spune ca acele valori s-au nascut in Romania, ca invatamintul este la inaltime, competent.
Dar insa acei indivizi au muncit pentru ei. Spunind ca Romania a dat oameni deosebiti este ca si cum, cred eu, le-ai lua din implinire, realizare.

In Londra a fost pina Duminica o exhibitie a lui Brincusi. Sculpturi din toate muzeele lumii. Ceva deosebit. Mi-am facut timp si m-am dus- in tara i-am vazut casa de la Hobita si operele lui. Am crescut in Tg-Jiu.
Nu poti sa-ti spun cita bucurie mi-a facut timpul petrecut la galerie. Am citit/ recitit despre fiecare creatie inainte de a ma duce.
Si imi imaginam cum era el in Paris si se intilnea cu Henri Coanda. Oare despre ce vorbeau?…J. Am mare respect si admiratie pentru amindoi. M-am simtit foarte fericit si norocos ca am avut sansa sa vad operele.
Nu m-am simtit mindru ca sint roman. Parca le-as lua din stralucirea geniului daca as incerca sa spun ca Romania i-a dat omenirii.

"Aici stam putin mai prost nu din cauza oamneilor respectivi ci a conjucturii istorice si geografice. "

Sint de acord cu tine. Din ’89 insa Romania a avut sansa sa se afirme, sa-si croiasca un viitor propriu. Oare Romania stie ce vrea? Tare ma tem ca pina oamenii se dezmetecesc va fii prea tirziu. In momemtul de fata Rusia este slabita. Dar pentru cit timp. Si apoi extremismul Islamic. Balcanii sint inca o prada usoara pentru oricine. Mai este EU (noua ideea de Statele nite ale Europei), mai curind un : hai sa ne unim sa facem fata Americii si Chinei (in viitor). O sa vedem.

"Dupa parerea mea, Marin Preda este unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii ! Cine-l stie ? Asa cum, de exemplu, Sadoveanu poatre rivaliza cu suces cu Dumas!
Dar unul a scris despre curtea Frantei si altul despre obscurele tarisoare de la capatul Europei."

Cred ca mai important este ceea ce intelegi din ceea ce citesti. Un prost poate sa citeasca mari clasici. A invata din citit, asta este altceva. Si da, sint multi scriitori buni, chiar foarte buni.
Din pacate educatia comunista a avut ca scop dresarea pentru a admira cam tot ce te invatau. Nu iti dadeau voie sa analizezi, sa dezbati, sa schimbi idei. Iti canalizau parerea, opinia. Foarte daunator, mai ales cind intr-o societate concurenta esti de unul singur.


"Tradare... inseamna sa fii mai putin decat poti fi. E o tradare in primul rand fata de tine si apoi fata de toate lucrurile pe care ar trebui sa le iubesti si ocrotesti."

Esti putin dur. Oricine are dreptul sa fie mediocru, prost, lenes. Si nu este responsabil catre nimeni sa-si justifice personalitatea. Societatea insa ar trebui sa sanctioneze sau rasplateasca individul dupa niste valori bine stabilite.
Cred ca incerci sa ai o societate plina de oameni responsabili- idealista.
Poti construi ceva numai cu oamenii care ii ai. Cu intelepciune si mestesug poti sa aduci fiecaruia o motivatie, un ideal etc.

"Faptul ca au aceleasi drepturi ca si mine nu inseamna ca e si normal. Sau bun. "

Sper ca fustrarea ta sa nu se schimbe in extremism. Este periculos ceea ce spui.

"Bunul simt nu vine la pachet cu copilul.
Cineva trebuie sa-l invete. Dumnezeu e un pic cam prea ocupat in ultimii 2000 de ani. "

Multe din caracteristicile/apucaturile romanilor sint in contradictie cu valorile promovate de religie. Se pare ca omul s-a dumirit ca poti fura, mintii…fi necinstit prea usor.
Pe mine mama m-a invatat frica de dumnezeu…si se impleteste cu bunul simt. Poate ca saraca avea un dar mare pe care l-am trecut prea usor cu vederea cind era in viata.
Citeodata ma gindesc daca este oare neputinta bisericii ortodoxe de a se moderniza, de a accepta secolul 20-21 si de a accepta ca datorie sa raspindeasca credinta permanent-valorile crestine. Am impresia ca sta deoparte si asteapta ca tu sa vii spre ea admitind ca ai pacatuit. Te face sa te simti vinovat.

"Asa ca ne ramane noua, oamenilor marunti, care credem in bun simt, sa-l transmitem celor tineri. Si eu cred ca si eu, si Plesu si tu avem ce face in acest sens. Ideea e daca vrem."

Ideea nu este daca vrem, ci cind obosesti, cind iti dai seama ca..bai imi irosesc viata si energia pentru nimic. De ce vorbesc asa? Din experienta…dar asta este alt subiect….:)

"Eu nu vreau in vest ! eu vreau in Romania mea, dar civilizata si cu oameni plin de bun simt. Asta n-are legatura cu punctele cardinale."

Imi pare bine ca esti confident de ceea ce vrei. Te felicit. Daca gasesti taria sa investesti timpul si energia interioara pentru o cauza, jos palaria.

Imi amintesc ca acum 14 ani, pe 22 mai am parasit Piata Universitatii. Dupa 27 zile de demonstrat. Plin de energie si speranta…Dar asta este alta poveste…:)

Numai bine
#15844 (raspuns la: #15607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in franceza exista un termen : chauffard - de Jimmy_Cecilia la: 27/06/2004 10:49:00
(la: Automobile si soferi)
"le chauffard" sau in pronuntie fonetica "shofar" este un shofer imprudent, care nu stie sa respecte codul de conducere, care nu conduce bine..
shaufarii au o atitudine criminala, prin imprudenta lor cauzeaza accidente in care de multe ori mor persoane nevinovate...

recent, un ales municipal a omorat mai multi pompieri care se gaseau pt un accident pe autoruta!
Acest conseil municipal avea permisul cu toate cele 12 puncte!!
avea "pile" omul...

ma intreb daca sotiile, copiii sau parintii pompierilor ucisi au tendinta de a felicita pe asasinul cu "pile" sau regreta ca legea n-a fost aplicata la litera...

in FR incepe sa se puna ordine, radarele automatice au toleranta "zero"
poanta : Sarkozi, cand era ministru de interior a fost prins "in poza" si a trebuit sa plateasca amenda, chiar doar pentru cativa kms de depasire...

imprudenta la volan, trebuie sanctionata iar cei care nu respecta codul de conducere, trebuie pedepsiti la fel ca si functionarii putrezi, care fac sa "sara amenzile",
in felul acesta vor fi obligati sa se disciplineze, inainte de a omorî oameni nevinovati in accidentele pe care le produc...

sunt curioasa sa cunosc raspunsul unei persoane cu "pile", daca si-ar vedea sotul (sotia) sau copilul omorâti in accidente cauzate de recidivisti
(aveau permis retras, dar cu pile au obtinut retragerea doar in zilele de week-end si puteau conduce in timpul saptamânii.. asa zisul permis "alb")
precizarea... - de AlexM la: 31/07/2004 01:42:55
(la: Despre Limba)
.. referitor la limba literara trebuia facuta dar nu mi-am dat seama de la bun inceput. Problema este ca cei de la Academie urmand stradaniile de stabilire a unor criterii de uniformizare a limbii române, au stabilit un barem de reguli care sint baza a ceea ce se numeste limba literara. Inca de la Timotei Cipariu si Aron Pumnul incoace, a tot fost mare scandal care cuvant sa fie considerat standard si care nu s a m d. Nu e nici un secret ca limba literara româna se bazeaza pe dialectul muntenesc dar, regulile care stau la baza limbii literare sint reguli care nu intotdeauna sint foarte intelese. Omul trebe sa le invete asa cum vor dumnealor si daca nu faci asa cand esti copil & adolescet, esti sanctionat cu note ca sa faci cum zic ei, adicatelea "sa-ti bagi mintile in cap".
Oricum, desi prin aceasta interventiei in limba si prin re-latinizarea ei incepand cu sec XVIII s-a creat o limba moderna, "europeana", totusi, modul regional de a vorbi dar si modul popular de a vorbi nu o sa fie niciodata corectat de cineva. Pana la urma, in momentul in care un lucru este folosit de cea mai mare parte a oamenilor, atunci acesta devine stare de fapt in limba si este acceptat si de "omul de la Academie" pentru ca deh, vox populi, vox dei.

Cred ca genul asta de "misunderstandings" provin din faptul ca eu uit repede ca anumite amanunte nu pot fi cunoscute de toata lumea, ele nefiind predate la shcoala si ca atare, realizez mai tarziu ca pentru o sacosa gri mai trebuie o explicatie si eventual, pentru una albastra a fost o explicatie inutila.

AlexM
#18661 (raspuns la: #18657) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Dinu si admin - de Florin si atat la: 26/08/2004 22:32:57
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Dinu ai scris:

'Eu pot sa stau la port 41 pe server sa vad exact de unde scrie domnu` jay si pot sa-i montez un spyware si pot sa ma adresez serverului pe care il foloseste sa ii spun ca clientul e mult sub orice netiqueta, sa-i taie macaroana...'

Faptul ca cineva este nepoliticos/ agresiv este grav si ar trebui sa fie sanctionat pentru asta.
Dinu, amenintarea/ avertizarea ta nu numai ma surprinde dar ar trebui sa ma ingrijoreze.

Daca ai avea acces la Jay, ai avea access la fiecare dintre noi. Te rog sa ne explici ce ai vrut sa spui.

De asemenea as dori Daniel/ admin sa ne dea explicatii.

Sper sa-mi raspundeti.
#20426 (raspuns la: #20388) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din TRICOLORUL - de anita47 la: 27/08/2004 05:12:53
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)


Cum se da o lovitura de Stat

Presa scrisa si cea vorbita, îndeosebi Televiziunile, s-au întrecut în ultimele 2-3 saptamîni sa publice ori sa transmita diverse comentarii si materiale despre faptele petrecute în urma cu 60 de ani si care, se stie prea bine, daca pe plan intern au avut multiple consecinte grave si daunatoare, in schimb, pe plan european, au influentat decisiv evolutiile ultimei faze a Razboiului Mondial din 1939-1945, mai ales în spatiul Europei Eat-Centrale. Pentru ceea ce a urmat, pe plan politico-diplomatic, militar, economic si psihologic, s-a avansat de catre istoricii si comentatorii militari - defel exagerat - comparatia cu “un nou Stalingrad”. Dar, asa dupa cum s-a observat, întemeiat, adeseori, locul istoricilor în dezbaterile din ultima vreme l-au luat nespecialistii, care au venit cu propuneri, sugestii si scenarii, care de care mai traznite, contribuind în fapt, si mai mult, la… îndepartarea, decît la apropierea, zilei de 23 august 1944 de constiinta publica. Este adevarat ca scopul scuza mijloacele, dar mistificarile nu-s oricum îngaduite, ci, de regula, sanctionate. Dar sînt atîtea motive pentru o revenire asupra desfasurarii exacte a episodului cardinal - arestarea Antonestilor - revenire oricînd binevenita si, cu totul, pe placul cititorului. in temeiul investigarii memorialisticii ramase de la principalii “actori” ai dramei, dupa analiza documentelor si coroborarea infor-matiilor transmise, la 23 august 1944 au intervenit urmatoarele derulari esentiale: atunci, în epicentrul evenimentului (Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel putin 30 de persoane, care, ulterior, au depus marturii, verbal ori în scris. Calitatea surselor, în functie si de aceea a oamenilor, difera si, din aceasta cauza, valoarea probelor de care dispunem este cu totul inegala. O sursa (Ioan de Mocsonyi-Styrcea), care ar fi trebuit sa fie de o mare calitate, avînd în vederea rolul si locul personajului în anturajul Regelui Mihai I, se dovedeste (asa cum, de altfel, s-a dovedit si individul, care în perioada 1947-1963 a ravasit închisorile comuniste) execrabila, deci inutili-zabila; alte surse sînt aproximative, atestînd clar dorinta autorilor de a-si afla un post marcant în desfasurarea faptelor (în ordine: D. Damaceanu, Emilian Ionescu, C. Sanatescu - asadar, toti militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucretiu Patrascanu, Bellu Zilber), nici cele dezlînate (Emil Bodnaras, C. Agiu), si nici altele fardate sau voit studiate (Regele Mihai, diplomatii de la Curte). În categoria, rara, a marturiilor sistematice si precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Bratianu, Mihai Antonescu, Grigore Gafencu, Gh. Barbul s.a., iar în aceea singulara, dar, concret de exceptie, cuprinzînd numai relatarile, declaratiile si recunoasterile prompte si exacte, unele chiar adnotate (chiar daca în închisoare), care rezista tuturor “intemperiilor” scurgerii timpului si, deci, confruntarilor, se înscriu toate materialele care poarta girul Mare-salului Antonescu. Faptul nu este întîmplator, de vreme ce, în 1944-1946, fostul Conducator era, netagaduit, cel dintîi interesat de aflarea si afirmarea adevarului. Este un element remarcabil si recomanda precis izvoarele de la care, în ana-lizele noastre, trebuie sa pornim si trebuie sa ne si reîntoarcem! Dintre sursele care poarta semnatura Mare-salului, distingem 3 de o valoare exceptionala: 1) documentul intitulat “Însemnari din celula”, asternute într-o agenda din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aproximativ între orele 21 si 23); 2-3) detaliile furnizate de I. Anto-nescu la interogatoriile conduse de Avram Bunaciu, în 15 si 20 aprilie 1946, în cadrul pregatirii procesului “marii tradari nationale” din 6-17 mai 1946. Nemultumit de textul interogatoriului, din 15 aprilie 1946, pe care ex-Maresalul l-a revazut si corectat cu acribie, la 20 aprilie 1946, anchetatorul Avram Bunaciu l-a chemat pe detinut la un nou interogatoriu, din care extragem urmatorul fragment, care, juxtapus textului amintit al “Însemnarilor din celula”, ne ofera, cu siguranta, descrierea cea mai completa si veridica, exacta a desfasurarii audientei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 si 17,30). Sa parcurgem acest text: “Mergînd la Palat (în dupa-a-miaza de 23 august 1944), l-am gasit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu si am mers împreuna la Rege. Am vazut în curte tancurile pe care mi le ceruse sa se apere de nemti. Tevile erau îndreptate spre casa. Atunci, în fata lui Mihai Antonescu si Sanatescu, i-am spus ca nu mai e nimic de facut si ca asteptam numai un raspuns de la d-l Clodius si scrisoarea partidelor politice. Sanatescu se scoala si spuse: “Vi le aduc eu”. Regele a iesit din camera si dupa o jumatate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldati din garda Palatului cu revolverele în mîna. Surprins, am spus: “Ce înseamna aceasta, Majestate?”. În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am facut “misel”. Lui Sanatescu i-am spus: “Nu ti-e rusine, d-tale, om batrîn, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca astfel de lucruri neuzitate?”. Dupa ce Sanatescu mi-a spus: “Sînteti arestat fiindca nu ati vrut sa faceti armistitiu” si i-am raspuns “Cum îndraznesti sa afirmi ca nu am vrut sa fac armistitiu?”, Regele a trecut în alta camera. Dupa aceasta Sanatescu a facut semn soldatilor sa ne scoata (din “Salonul Galben”). Am fost bagati într-o casa de fier în care-si tinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încapere mica, lipsita de fereastra, fara scaune. Am stat pîna la 4, cînd a venit d-l “Ceausu” care ne-a dus într-o casa de la pe-riferie (în Bucuresti), unde am stat 8 zile (pîna 31 august 1944), cînd rusii ne-au ridicat si dus la Moscova”. Ce se desprinde, în mod sigur, din textul retinut? Neputînd cuprinde totul, voi proceda selectiv, retinînd esentialul, surprinzînd mobilul faptelor întîmplate. La 22-23 august 1944, Anto-nescu luase ferm decizia de-a încheia armistitiul cu Natiunile Unite, lucru comunicat si, deci, foarte bine cunoscut complotistilor. I. Antonescu fu-sese rugat de fruntasii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, I. Mihalache, Gh. I. Bratianu, C. Titel Petrescu) sa conduca el operatiunea de semnare a armistitiului. Pîna atunci, Maresalul fusese ferm convins ca retragerea României din Axa si semnarea armistitiului trebuiau rea-lizate numai dupa avertizarea lui Hitler (de altfel, în seara lui 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a solicitat trimisului lui Hitler, Carl Clodius, aceasta pre-tentie, precizîndu-i ca astepta raspunsul înca 24 de ore, pîna la 24 august 1944, orele 18,00). Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a cazut la întelegere cu Gh. I. Bratianu, în prezenta lui Mihai Antonescu, vice-presedintele Consi-liului de Ministri si titularul Exter-nelor, ca istoricul sa-i aduca o “scri-soare de garantie” semnata de liderii politici, în sensul ca ei erau de acord cu conditiile dure ale armistitiului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul URSS), din acel moment, asadar, Maresalul s-a declarat dispus sa nu mai astepte “acordul” lui Hitler. De “scrisoarea de garantie”, Anto-nescu avea nevoie pentru vizita anuntata telefonic la Palatul Regal pentru ora 15,00. Istoricul se angajase ferm sa aduca documentul pîna la ora 15,00, dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Presedintia Consiliului de Ministri din Bucuresti, în jurul orei 15,00, si i-a facut cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmînd sa prezinte “scri-soarea de garantie” în cursul serii, pentru a fi difuzata prin radio. Putem presupune ca Mihai Antonescu nu l-a înstiintat imediat pe Maresal asupra acestei comunicari, dat fiind, probabil, ca avea s-o faca la Palat, unde aveau sa se întîlneasca în minutele urmatoare la rege, unul (Mihai Antonescu) ajungînd mai devreme, iar celalalt (Ion Antonescu) cu oarecare întîrziere. În adevar, Mihai Antonescu s-a întîlnit cu Regele si cu C. Sanatescu, pret de 20 minute, timp in care le-a expus “desfasurarea de forte”, precum si intentia de-a zbura la Ankara pentru a negocia cu Aliatii, mai ales ca, în 22-23 august 1944, facuse 4 interventii diplomatice oficiale si urgente prin Ankara. Regele l-a rugat pe ministrul de Externe sa ramîna în Palat, revenind o data cu Maresalul, cînd acesta avea s-ajunga în Calea Victoriei. Aceasta pauza de circa 30 de minute, care s-a ivit întîmplator ori a fost “dirijata”, avea sa le fie fatala Antonestilor, si iata de ce, pentru ca: Regele, întîlnindu-se în rastimpul ivit cu colaboratorii sai, în biroul sau de lucru din Casa Noua, a fost sfatuit de complotisti sa-l preseze pe Maresal sa semneze numai-decît si imediat armistitiul; numai ca ex-Maresalul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care sa asculte recomandarile Suveranului, un “copil”, cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru ca în problema armistitiului Conducatorul avea deja planul sau si n-a admis sugestiile venindu-i din partea “cuibului de vipere” de la Palat. Din aceste contradictii si presupuneri false ori reale avea sa rezulte, putin dupa ora 17,00, ares-tarea Antonestilor! Numai ca, în vre-me ce Regele si echipa sa, complet nepregatiti, apreciau ca era suficient ca sa se anunte prin radio arestarea Antonestilor si întoarcerea armelor, Aliatii, in frunte cu SUA, URSS si Marea Britanie, s-ar fi grabit - iluzie desarta - sa-i ofere României Armis-titiul, si asta în cele mai bune con-ditii! Or, se cunoaste prea bine, nu avea sa fie nicidecum asa. N-a fost admis nici un armistitiu, iar presa internationala (“The Times”, “The New York Times” s.a.) de a doua zi (din 24 august 1944) s-a limitat sa vorbeasca despre capitularea Româ-niei, care, efectiv, se produsese. În ceea ce-l priveste, I. Antonescu urmarea, dimpotriva, sa se încheie efectiv un armistitiu, ale carui consecinte, mult mai favorabile sau, oricum, altceva capitularii, de genul celei pregatita de complotisti, ar fi fost, incontestabil, favorabile tarii si natiunii. RECAPITULARE SI CONCLUZII: În acest fel, în dupa-amiaza de 23 august 1944 au ajuns Anto-nestii la Palatul Regal din Bucuresti. Era PENTRU PRIMA SI ULTIMA DATA, Conducatorul Statului Român fiind dispus, în fine, sa încheie armistitiul cu Aliatii, desi, în conditiile concrete ale desfasurarii audientei la Rege, nu a marturisit aceasta, dimpotriva. Existau toate premisele si sansele de succes, mai ales ca Maresalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantasera concursul. Complotistii trebuiau sa se decida: ei vor merge cu ori fara Maresal, iar, daca era asa, cum ei preferau de atîta timp, adica fara Maresal, atunci pentru ei cuvîntul de baza la ordinea zilei devenise, firesc, RAPID, CU ORICE RISC sI INDIFERENT CUM, dar Antonescu nu trebuia lasat sa pregateasca si sa semneze, EL, armistitiul! Prin urmare, chiar atunci, în 23 august 1944, trebuia sa se produca ceea ce complotistii planificasera, initial, pentru 26 august 1944: ARES-TAREA ANTONESTILOR, care, indiferent de consecinte, oricum le cadea bine, garantînd succesul loviturii de stat gestante. Avea sa fie o Lovitura de Stat de tip clasic, dat fiind ca Regele instalat, dupa 6 septembrie 1940, prin decret propriu semnat, dispunea de prerogative li-mitate, specifice monarhiilor “nefunctionale”. În consecinta, Regele si restul complotistilor realizau, concomitent cu înlaturarea regimului antonescian, o modificare constitutionala fundamentala, arestînd pe primul-ministru, care, întîmplator, si nu formal, era chiar seful statului. Iar, în cavalcada razboiului general sau a situatiei specifice de la Bucuresti, lovitura aparea scuzabila si necesara, în fata natiunii, a beligerantilor învingatori si - nu-i asa - a Istoriei? Însa pentru cît timp?
Gh. Buzatu



Basescu ,lacrimile si alegerile - de Michaela la: 06/10/2004 22:07:54
(la: BASESCU A PLANS)
...si crocodilul avea lacrimi in ochi cand l-a muscat pe Jhon de picior, dar asta pentru ca pintenul de la cizma lui Jhon i-a rupt un dinte...

Oricum Basescu nu se alege, vorba lu' Nea Iancu pentru ca ... de la Agamita Dandanache citire ..." se alege cine tre' sa iasa" iar jocurile din noiembrie se vor finaliza in est si in sud ...parerea mea ...

Cred ca bucurestenii il vor sanctiona pe Basescu in noiembrie ... Voi ce parere aveti?
Cu cine ar trebui sa voteze romanii in noiembrie?
Lia Roberts ar fi fost o sansa mai buna pentru Romania?
Ce credeti despre Nastase ca viitor presedinte?

Stima
pt Hypatia - de Pasagerul la: 09/10/2004 20:16:48
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Ce parere ai despre urmatorul articol publicat la 4 octombrie,2004 de Evemimentul Zilei OnLine

Cruciada ordodoxa in scoli
Adrian Schiop
Luni, 04 Octombrie 2004


Predarea religiei in scoli provoaca situatii neplacute pentru unii copii. Unii dintre ei pot fi speriati din cauza ca anumiti profesori ii ameninta cu “draci” si chinurile iadului. Altii sint obligati sa respecte ritualul ortodox, fiind sanctionati daca nu cumpara luminari pentru biserica sau nu participa la slujba de duminica. Dincolo de bunele intentii ale Bisericii Ortodoxe in ce priveste educatia religioasa, in scoli au loc abuzuri care provin fie din ignoranta pedagogica, fie din excesul de zel sau vederile inguste ale unor profesori.
Invatamintul religios modern evita sa aduca in discutie partea demonologica a teologiei, mai exact doctrina pedepsei, tema chinurilor in iad sau a diavolului. Se considera ca acestea induc sentimente de insecuritate copilului si risca sa-i afecteze dezvoltarea ulterioara, in special respectul si increderea in sine. De altfel, manualele de religie evita sa faca educatie apelind la exemple axate pe pedeapsa divina sau chinurile iadului. Se prefera texte care promoveaza, in consonanta cu pedagogia moderna, imaginea Dumnezeului iubirii si tolerantei. Emil Moise, profesor titular de filozofie in cadrul Grupului Scolar Industrial Berca, din judetul Buzau, a izolat cazuri care contrazic flagrant acest principiu pedagogic. De altfel, toate datele referitoare la judetul Buzau fac parte dintr-o cercetare a profesorului, efectuata in cadrul proiectului “Harta actorilor si problemelor aderarii la Uniunea Europeana”, derulat de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
La clasa I, diavolul desenat pe tabla

Astfel, potrivit lui Emil Moise, in cadrul Liceului de Arta din Buzau, in anul scolar 2001-2002, profesoara de religie le spunea elevilor de la clasele primare ca “daca nu vin la scoala cu cruciulita la git o sa apara diavolul si vor pati numai lucruri rele”. Intr-un alt context, profesoara a desenat, pentru elevii din clasa I, diavolul pe tabla. Dupa lectia respectiva, o fetita a inceput sa aiba cosmaruri si se trezea plingind noaptea. Chestionata in privinta acestor strategii, profesoara nu a adus argumente pedagogice, ci teologice, “atita timp cit Fecioara Maria - care vegheaza la buna desfasurare a activitatii ei - nu i-a atras atentia, inseamna ca nu a gresit”. Cazul a fost prezentat inspectorului de religie din acea vreme, Costica Panaite, care a atentionat-o pe profesoara sa-si tempereze discursul. Contactat telefonic, fostul inspector, actualmente consilier cultural si cu probleme de invatamint pe linga Episcopia Buzaului si Vrancei, si-a remotivat decizia: “Nu poti sa obligi copiii sa vina cu crucea la git”. La Scoala
nr. 1, tot din Buzau (anul scolar 2003-2004), profesorul isi convingea elevii ca “pe umarul drept aveti un ingeras, iar pe umarul sting un drac, prin urmare aveti grija cum va inchinati: daca incepeti cu partea stinga, va inchinati dracului”. O astfel de justificare iese din canoanele bisericii fiindca face apel la un mod magic, superstitios, de argumentare. In plus, este jignitoare pentru cultul catolic, unde semnul crucii se face de la stinga la dreapta. Se incalca astfel o norma elementara de toleranta, fapt cu atit mai grav cu cit principiile invatamintului religios ortodox se refera explicit la cultivarea tolerantei interconfesionale si evitarea sectarismului.
Reprezentantul Patriarhiei, diaconul consilier Nicu Octavian, este de acord cu aceasta, gasind insa circumstante atenuante profesoarei de religie intr-un posibil exces de zel.

“Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi”

S-au inregistrat si alte abateri de la aceasta norma, observate de Emil Moise. Astfel, acelasi profesor de la Scoala nr. 1 din Buzau le spunea elevilor: “Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi” (in imediata vecinatate a scolii respective se afla un asezamint al adventistilor). Abaterile de la principiul tolerantei interconfesionale se manifesta insa si la nivelul invatamintului liceal. La Grupul Scolar Contactoare din Buzau, profesorul de religie le-a spus elevilor, in anul scolar 2001-2002, ca unele dintre confesiunile care nu sint ortodoxe (dar care sint printre confesiunile acceptate legal in Romania) sint secte. Bisericile care nu apartin confesiunii ortodoxe sint prezentate ca un pericol pentru cei care intra in ele. In caietul de religie al unui elev de clasa a IX-a apare scris ca “adventistii denigreaza Biserica Ortodoxa, pentru ei biserica este stapinita de diavol, iar singurul adapost de acesta este casa lor de rugaciuni”; sau: “Martorii lui Iehova este una dintre cele mai periculoase secte, propagind fanatismul religios”. Tot in cadrul Liceului de Arta, in clasa a V-a (an scolar 2003-2004), profesoara de religie le-a spus copiilor ca Dumnezeu ii iubeste numai pe ortodocsi. Din colectivul clasei fac parte si doua eleve care nu apartin confesiunii ortodoxe si care participa la ora de religie: una apartinind confesiunii evanghelice, iar alta confesiunii iudaice. Desi una dintre fete a protestat chiar in timpul orei: “Doamna profesoara, eu cred ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, nu numai pe ortodocsi”, reactia negativa nu a intirziat sa apara, o parte din colegii lor indepartindu-le, in pauza, pe cele doua fete, spunind ca sint “spurcate”. Problema s-a discutat in sedinta pe clasa, mama uneia dintre cele doua eleve solicitindu-i dirigintei sa discute cu profesoara de religie. La scoala din Joseni (judetul Buzau), profesorul-preot a pedepsit un elev din clasa a IV-a tinindu-l in picioare toata ora pentru ca, in preajma Sarbatorilor de Paste, a vizionat un fim difuzat in localitate de membrii unei confesiuni protestante.

Obligati sa cumpere luminari

Potrivit lui Emil Moise, obligarea elevilor de a merge la biserica este intilnita mai frecvent in scolile din mediul rural: la Grupul Scolar Industrial Berca sau la scolile din Plescoi, Sageata, Cindesti (situatia este valabila pentru anul scolar 2003-2004). Daca nu merg la biserica saptaminal, elevilor li se scad puncte la evaluarea din cadrul orei de religie. In comuna Sageata, pentru astfel de “abateri”, copiilor li se dau note sub cea de promovare, iar in Cindesti copiii sint obligati sa cumpere si trei luminari. Si in opinia diaconului consilier Nicu Octavian se poate vorbi de un abuz, “recomandarea este corecta, dar constringerea copiilor de a merge la biserica este nerecomandabila”.

Pozitia Inspectoratului Judetean Buzau

“In 2004 am avut o discutie personala despre abuzuri religioase cu inspectorul de religie din judetul Buzau, Paul Negoita. In loc sa cerceteze cazurile, a afirmat ca toate situatiile semnalate de mine sint exagerari si m-a luat la un misto badaran si arogant, “ce, crezi ca eu am timp de toate maruntisurile? Crezi ca stau sa-ti dau tie replici?””, ne-a declarat Emil Moise. Inspectorul de religie nu recunoaste insa ca
l-ar fi ironizat Emil Moise si sustine ca el nu e dator sa porneasca o investigatie a cazurilor atita timp cit nu i se prezinta dovezi sau sesizari si reclamatii.

Elevii atei sint ciudatii clasei

Un fenomen interesant care se produce in ultimii ani, datorat influentei tot mai marcante a religiei asupra indivizilor, este perceptia ateismului sub semnul demonismului si a stigmei. Elevii cu convingeri ateiste sint perceputi ca o specie de “ciudati”. Sethy este eleva in clasa a XII-a la un liceu din Botosani. La inceputul anului s-a hotarit sa nu mai frecventeze orele de religie. Ea a intrebat-o pe profesoara de religie ce materii poate studia in locul acestei discipline. “Profesoara m-a intrebat de ce ma intereseaza asta si eu i-am raspuns ca sint atee. Atunci a inceput sa rida si a fost imediat urmata de restul colegilor mei. M-a umilit in fata clasei, ma intreba ironic cum de eu pot sa fiu atee si restul clasei nu... M-am simtit foarte prost”, spune Sethy. Datorita birocratiei sau, pur si simplu, de dragul evitarii unor complicatii, profesoara
i-a incheiat finalmente situatia cu 7,5. Alt caz povestit de Sethy este al unui coleg care “a scris o povestioara in care isi batea joc de Biblie si era sa fie exmatriculat”.
#24570 (raspuns la: #24567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: