comentarii

a se prelinge


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
E.A. Poe...din nou... - de sanjuro la: 25/11/2003 06:41:42
(la: Cele mai frumoase poezii)
CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
#5164 (raspuns la: #4734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce nu-mi place mie de Craciun - de zabriski la: 11/12/2003 15:58:43
(la: Un Craciun perfect)
Divaghez.... dar parca de vreo cativa ani, pentru mine, Craciunul si-a pierdut ceva din farmec – vorbesc de emotia acea muta, incordata, pe care o traiam an de an, facand pregatiri febril, dar cu sfiosenie, cu discretie, cu retinere, ca sa ma pot bucura bine in seara de Ajun.

Dar cum Craciunul incepe de la sfarsitul lui noiembrie, clinchetele de clopotei, mos-craciunii de peste tot, reclamele, brazii, colindele, sclipiciurile, toate astea imi cam strica bucuria. E totul prea strident, prea ostentativ, prea "in gura mare".

Da’ suparare mai mare decat buletinul meteo totusi n-am – tot aud c-o sa avem aici, in Romania, un Craciun noroios.

Cat despre soare, bananieri si plaja de Craciun – nu stiu ce sa zic... Varianta traditionala ramane pentru mine preferabila, cu tot cu frigul asta nesuferit, cu colindatori mici si incotosmanati, cu fularele spanzurand aiurea la gat. Trebuie sa fie amuzanti totusi oamenii in tricou si pantaloni scurti cumparand brazi, incarcati de pachetele poleite si primind in case cate un Mos Craciun congestionat, exasperat de transpiratia care i se prelinge pe sub barba.

alaturi de tine.... - de (anonim) la: 05/07/2004 17:30:52
(la: Sa te caut)
………..Valatuci de fum, de praf, rostogoleste frunze, dansand cu ele, un fuior de vant transparent si evaziv se iveste inaintea pasilor mei.Imi rapeste placerea de a-mi cufunda ochii in culoarea zugravita de octombrie pe trotuare, nu inainte de a-mi trage sufletul , oftand , gandindu-ma ca se sfarseste si aceasta luna, fara a vibra in galben, ocru, purpuriu.
Cu gandurile aninate de crengi, adulmecand mirosul ploii ce se anunta , imi plimb pasii incercand sa inteleg in ce secunda m-am desteptat si m-am trezit la viata.Oare ce energii s-au rasculat , simtindu-mi chemarile?
Plang.
Este si aceasta o modalitate de a multutmi, dar nu stiu cum ar trebui sa o fac mai bine de atat.Consider ca a plange de fericire este cel mai mare dar care poate fi facut unui om, este o stare de gratie la care putini muritori ajung.
Printre lacrimi , caruselul in care se leagana frunza de frunza, capata alte dimensiuni, fantastice.
Intind mana.O frunza isi pune stavila dansului si cauta putina caldura……
E un gest calm, pios prin care aduc ofranda zilelor de toamna si incerc s ama regasesc printer nervurile sangerii .Cateva picaturi spala culoarea , o prelinge, o uniformizeaza , curatand frunza de praful atator amintiri.Sufera, se strange, doar cu atat mai ramasese dupa o vara torida,cu amintirea mangaierilor pitite si se chirceste si marginile ii sunt arse.Mai are viata doar atat cat sa se lipeasca de pamant, sa devina una cu tarana. O las sa alunece, dirijandu-I plutirea , nu inainte de a-I sorbi culorile si tremurul.
Reusise sa ma opreasca din plimbarea mea fara tel, o simpla biciuire a toamnei.Am simtit in lacrimile prelinse de pe-o geana , un intreg murmur de frunza .
Emanam tristete. Dar totusi eram fericita in cel mai intim colt , tremuram de speranta .
Poate ca sunt ciudata, poate ca sper prea mult, nu reusesc sa “revin cu picioarele pe pamant”;inca simt ca legatura mea cu universal este la nivelul frunzei, al zbaterii de aripi.Totul incepe acolo unde se si termina.In cerc ma regasesc , in rotunjimea marului, a boabei de strugure, in picatura de apa, printre anotimpuri, incepand in toamna si sfarsind prin ea.
Si cu toata aceasta frangere si tanguire a frunzelor rotunde, a celor palmate, a altora prelungi si fine,este atata liniste si pace in aer, fuioare fine de ceata se ridica si aluneca peste copaci, luand cu ele tot freamatul , lasand in urma doar speranta ca anotimpul viitor este un alt inceput plin de promisiuni , sfarsind prin regrete.


Am inteles care e treaba cu a - de mya la: 27/12/2004 19:33:40
(la: Cum se recunoaste un atac la persoana.)
Am inteles care e treaba cu atacul. Sunt de acord, sa traiti! Pe mine daca ma ataca cineva, ori ma fac ca ploua si plec sa ma plimb pe afara, ori ii raspund si pe urma imi pare rau ca nu m-am dus mai bine sa ma plimb pe afara :-).

Ce nu am priceput este...unde e dom'le cainele din profilul omului care a zis ca pune cainele pe noi?! Nu de alta da' mie imi plac cainii si cand am dat clik pe nume...am vazut un mos leguma care se prelingea spre computerul lui. Da' cainele, undeeeee ieeee?

Faza cu "talica" a fost cea mai tare oricum.
#32319 (raspuns la: #15084) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Platonismul sau romantismul.... - de (anonim) la: 02/03/2005 12:12:39
(la: Dragoste prin Internet)
Nu cred ca mai conteaza nici cine sunt si nici de unde...conteaza doar ....iubirea!!!
Da, la urma urmei tot ceea ce ne defineste cel mai bine in aceasta lume este felul in care simtim, modul in care iubim ca sa fim iubiti, modul in care din iubire invatam sa daruim.
Referitor la tema iubirii prin internet...nu trebuia sa se inventeze internetul ca sa stim cu totii ca iubirea are cele mai ciudate moduri de manifestare...o privire, un suras, o scrisoare, un biletel...un suflet!
Nu iubesti cu ochii....iubesti cu sufletul, iar acesta nu trebuie sa il vezi...nu trebuie sa fie palpabil fizic...pur si simplu...EXISTA...IL SIMTI !!!
Cati oameni oare in lumea asta de cand s-a inventat scrisul nu au iubit platonic? Cati oare nu au fost nevoiti sa traiasca langa altcineva si sa comunice doar prin biletele si scrisori cu persoana iubita???...Multi...fara numar!
Nu conteaza sa traiesti langa cineva cat conteaza ceea ce simti pentru cineva..., iar eu simt pentru iubitul meu o ....nemasurata si inimaginabila dragoste!
Profunda...dezgolita de orice inhibitii si secrete... .
Ma simt uneori asemeni unui tablou pe care el il admira...privindu-i fiecare defect, fiecare calitate, fiecare pata de culoare trista sau vesela, cunoscandu-i fiecare ondulatie .... simtindu-i mirosul de ulei si panza..., dar stiti ceva...iubesc asta! Iubesc faptul ca ma stie asa,...asa cum sunt eu si nu imi e teama!
Pentru prima data in viata nu imi este teama ca persoana care priveste nu iubeste, nu simte, nu admira!
Nu imi este teama ca nu ii place ceea ce vede, ceea ce simte, ceea ce simt...pur si simplu nu fac altceva decat raman ...asa... plina de gratitudine fata de viata si de D-zeu ca exista acest suflet acolo undeva in lume, departe de mine...este drept, dar...EXISTA si este al meu pentru totdeauna, indiferent de ce distanta ne desparte si ne va desparti, indiferent de cate piedici ne stau in cale, indiferent de faptul ca momentan este virtual...eu sunt fericita ca exista si ca ne-am gasit unul pe altul!!!
Nu ne-am vazut niciodata fata in fata si ma intreb de multe ori daca voi mai avea puterea sa imi trag aer de teama sa nu dispara, daca voi avea puterea sa plang de teama sa nu mi se prelinga odata cu lacrimile si el...daca voi mai avea puterea sa il ating, dar...tot ce imi doresc este sa ii ating...sufletul...ca sa stiu ca este el...iubitul meu ....atat!!!
Da..., dragostea exista indiferent daca ea se naste intr-o privire sau intr-o scrisoare...in doi ochii pe care ii vezi sau intr-un suflet pe care doar il simti...ea ne face viata mai frumoasa si ne defineste..restul este doar...inconsistenta !!!
Daca vrei sa fii iubit, iubeste. (Seneca)

Eu...cea care s-a nascut in sufletul...Lui !!!
#37891 (raspuns la: #37871) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Platonismul sau romantismul.... - de Rallia la: 02/03/2005 12:26:17
(la: Dragoste prin Internet)
Nu cred ca mai conteaza nici cine sunt si nici de unde...conteaza doar ....iubirea!!!
Da, la urma urmei tot ceea ce ne defineste cel mai bine in aceasta lume este felul in care simtim, modul in care iubim ca sa fim iubiti, modul in care din iubire invatam sa daruim.
Referitor la tema iubirii prin internet...nu trebuia sa se inventeze internetul ca sa stim cu totii ca iubirea are cele mai ciudate moduri de manifestare...o privire, un suras, o scrisoare, un biletel...un suflet!
Nu iubesti cu ochii....iubesti cu sufletul, iar acesta nu trebuie sa il vezi...nu trebuie sa fie palpabil fizic...pur si simplu...EXISTA...IL SIMTI !!!
Cati oameni oare in lumea asta de cand s-a inventat scrisul nu au iubit platonic? Cati oare nu au fost nevoiti sa traiasca langa altcineva si sa comunice doar prin biletele si scrisori cu persoana iubita???...Multi...fara numar!
Nu conteaza sa traiesti langa cineva cat conteaza ceea ce simti pentru cineva..., iar eu simt pentru iubitul meu o ....nemasurata si inimaginabila dragoste!
Profunda...dezgolita de orice inhibitii si secrete... .
Ma simt uneori asemeni unui tablou pe care el il admira...privindu-i fiecare defect, fiecare calitate, fiecare pata de culoare trista sau vesela, cunoscandu-i fiecare ondulatie .... simtindu-i mirosul de ulei si panza..., dar stiti ceva...iubesc asta! Iubesc faptul ca ma stie asa,...asa cum sunt eu si nu imi e teama!
Pentru prima data in viata nu imi este teama ca persoana care priveste nu iubeste, nu simte, nu admira!
Nu imi este teama ca nu ii place ceea ce vede, ceea ce simte, ceea ce simt...pur si simplu nu fac altceva decat raman ...asa... plina de gratitudine fata de viata si de D-zeu ca exista acest suflet acolo undeva in lume, departe de mine...este drept, dar...EXISTA si este al meu pentru totdeauna, indiferent de ce distanta ne desparte si ne va desparti, indiferent de cate piedici ne stau in cale, indiferent de faptul ca momentan este virtual...eu sunt fericita ca exista si ca ne-am gasit unul pe altul!!!
Nu ne-am vazut niciodata fata in fata si ma intreb de multe ori daca voi mai avea puterea sa imi trag aer de teama sa nu dispara, daca voi avea puterea sa plang de teama sa nu mi se prelinga odata cu lacrimile si el...daca voi mai avea puterea sa il ating, dar...tot ce imi doresc este sa ii ating...sufletul...ca sa stiu ca este el...iubitul meu ....atat!!!
Da..., dragostea exista indiferent daca ea se naste intr-o privire sau intr-o scrisoare...in doi ochii pe care ii vezi sau intr-un suflet pe care doar il simti...ea ne face viata mai frumoasa si ne defineste..restul este doar...inconsistenta !!!
Daca vrei sa fii iubit, iubeste. (Seneca)


Rallia,
eu cea care m-am nascut in sufletul...LUI !!!
crystall - de maan la: 10/03/2005 22:02:39
(la: Rewind)
cum spuneam, eu n-am stiut ca am facut rau, AM SIMTIT raul, stiam ca-i de la mine, dar n-am reusit sa-l dibuiesc decat atunci cand au ingropat ratustele.
de-atunci n-am facut rau nici unui animal si, daca-mi demontam cu frenezie orice, nu 'raneam' niciodata vreo jucarie inchipuind un animal.

in general, strangeam toti cateii parasiti prin santuri.
erau veri cand curtea bunicilor misuna de cate sapte-opt catelandri, pe care bunica nu mai stia pe unde sa le mai gaseasca stapani.

imi amintesc ca am gasit in groapa de gunoi a satului o mogaldeata care nici nu 'facuse ochi': ma plimbam cu ea in san.
aveam niste pantalonasi scuti carora le stransesem cat putusem elasticul, ca sa nu-mi pierd comoara si noaptea sufeream enorm de pe urma ranilor pe care mi le facea peste zi nodul dublu din betelie.
nu putea sa manance singura, asa ca o hraneam inmuind cu rabdare degetul in lapte ...ii picuram lapte pe botic si ea lingea nerabdatoare ce mi se prelingea de pe deget ... ore intregi petreceam, la o masa!:)
cand a crescut, ma urma peste tot si ma apara ca pe puiul ei.
o sarit in apa, dupa mine ... stiu ca-i era foarte frica, dar cand am strigat-o, pacalind-o ca-i necaz mare, a sarit in garla, de pe un mal inalt de trei metri.
chiar si-asa, maricica, dupa pranz, cand ne feream de arsita, adormea cu capul pe coapsa mea si-mi cauta degetul mare de la mana dreapta cu care obisnuiam s-o hranesc.
heheee ... cata miere-am furat io pentru catzelusa asta si ce fugareli cu matura care nu ma ajungea niciodata ... cum de ce? fiindca degetul ala nespalat trecea de la mine la catel, apoi de la catel in borcan si ...vitzavercea!


pentru rembrandt:
"sorcova, vesela
sa traiti, sa-mbatraniti
ca un mar, ca un par
ca un fir de trandafir
tare ca piatra,
iute ca sageata,
tare ca fierul,
iute ca otelul!
LA ANU' SI LA MULTZ ANI!"
baiete, da' sa stii ca pin partile noastre, baieteii se duceau cu plugu' si doar fetitzele cu sorcova.:)


aaa... mi-a amintit paianjenul de doamna Hedda ...mai, nu stiu daca asa o chema cu certitudine, da' io asa mi-amintesc...asistenta medicala, aia de-mi facea penicilina.
mi s-a spus ca am fost un copilas bolnavicios pana pe la vreo trei ani, dupa care doar paduchi luam, scabie si limbrici.
so ... era noapte, ger... bunicii abia m atrezeau si plecau cu mine la dispensar ... musai sa ma duca tataie pe bicicleta.
aveam un hainoi cu gluga, rosu si alb ... abia-l duceam ...si-o pereche de pantaloni caramizii pe care ii uram.
stiam unde ma duc, asa ca urla ca din gura de sarpe pe ulitele satului cufundate-n somn.
cosmarul meu nu era durerea, pe care nu mi-o amintesc, ci sabotii de lemn, stil senila, ai lu' madam Hedda, pe care am vazut io o data picaturi de sange cazand de nu stiu unde.
in sara aia bunicu' o-njurat-o rau pe duamna Hedda, care se smiorcaia si-i tot tragea cu 'hai, bre, nea Ionele ...' de mai mare mila!
si bunicu' de felul lui nu-njura, ca era om linistit si gospodar cumsecade.:)))))
#39007 (raspuns la: #38863) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Surprins... Ma doream asa! - de Georges Valch la: 15/05/2005 18:34:32
(la: Surprinde-ma!)
Comentariu de Georges Valch
E si C? Un ceva, cineva – candva a fost fiecare. Aritmetic, strict delimitat de operatii, intr-un singur sens decurg, toate. Deinmultit de tine ca orice cuvetita-ti rasfrangere. Dar se pare ca ti la provocari, domnisoara Anda.
Sa intep imi zici tu; dar de ce m-as vrea inundat de seva insipida, incolora, inodora ? E pielea mea, oare, sau acel latex scarbos descompus de propria revarsare. Pori care nu au stiut niciodata sa respire, decopera propria menire cu o secunda inainte sa nu mai fie. Isi iau miros, culoare si gust din mine, care pierd tot. Dar de-abia de atunci imi amintesc sa fi dobandit acel ceva care-mi apartine. Dar, iarasi, pare ca ti la provocari, domnisoara Anda.
Acum, lumea este cea care ma inteapa, nu pot decat sa ma preling si sa ma las reprodus, reinventat, banal si de-o seama cu ea. Sunt basmul pe care singur mi-l spun (intrinsec sunt parte din el si el parte din mine; cauza si efect a tot, destin nascocit de care doar eu, as avea nevoie).
Da, un nimeni a reusit sa sfarseasca un ceva neinceput de el sau de ceilalti niciodata. Om, urmas al lui zero, nu si-a refuzat nimic, refuzandu-le pe toate. De regie imi vorbesti, domnisoara Anda? Niciodata indeajuns de tarziu, nu poate sa fie. Altfel, toate le-am descoperii prea usoare. De ce nu dormi? Ce poti sa.

George Avramescu
#49158 (raspuns la: #49040) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Este mai important internetul decat cartile, in secolul XXI ? - de CosminaM la: 17/05/2005 14:53:16
(la: Este mai important internetul decat cartile, in secolul XXI ?)
Subiectul acesta ar putea ramane mult timp ca teme de dezbatere deoarece nu poti fi in nici intr-un caz obiectiv.Vorbim sau mai bine comparam internetul (procesul tehnologiei si totodata al creierului uman) cu amalgamul de carti (procesul creierului si al simtamintelor umane). Dupa cum se observa nici nu se poate pune problema unei astfel de analogii.Adica importanta amandurora este atat de subiectiva incat orice fel de comentariu ar deveni deriozoriu.
De curand am prins mania internetului care se prelinge ca un venin prin teasta mea.Si imi dau seama ca pot gasi orice.Imi pot indeplini orice dorinta parca,pot sa aflu despre orice autor doresc,sa citesc cartile pe care le prefer.Dar... (caci intotdeauna exista un dar care amplifica lucrurile..in acest caz le amplifica placut) de la plimbarea unui mouse pe ecran pana la profuzimea cartilor,a foilor lor,a sentimentelor pe care ti le dau cand le atingi este un pas imposibil de facut pentru mine.Totul tine de structura ta...Deci eu as alege totusi cartile in locul internetului.
Cartile sunt un drum palpabil,le porti oriunde,literele lor se intiparesc pe retine ta,devin obiecte vitale.Cred ca e o legatura intensa care nu poate fi dezlegata de labirintul (sa recunoasteam ca si labirintul asta e magnific) internetului.
Si as mai alege cartile pentru un simplu (dar atat de important) motiv :cartile ma apropie integral de autorii lor...
Mergem tot asa...e bine - de irina fiorentina la: 25/08/2005 20:02:12
(la: Vizite-n astral si din tainele egoului)
Draga Catta...,

in unele aspecte iti dau dreptate...dar nu renunt la parerile si convingerile mele.

Ieri am fost in excursie pe la manastirile din Moldova, ajungand si la schitul Sihlei, la pestera unde a vietuit prin al XVIII-lea secol Sf. Teodora. E un loc sfant - se vede si te impresioneaza, ma ales dupa ce-ti mai tragi rasuflarea ingreunata de urcarea prin padure, pe stancile mari si semete. Mi-am pus intrebarea daca vietuirea in pestera, in spatiul stramt format de doua stanci, pe care se prelinge apa mentinand umiditatea e un lucru ce tine de sfera anormalului sau a paranormalului...cred ca da, nu orisicine e capabil sa infrunte natura si sa traisca cu mai putin decat minimul necesar. Si probabil contactul cu natura si elevarea spirituala au transformat-o pe pustnica incat sa poata suporta intemperiile si vitregia naturii, traind in mijlocul acesteia cu naturalete, ca o vietate...bineinteles ca exista si multe elemente simbolice si de legenda in relatarea vietii ei...dar e bine sa luam doar ce ne intereseaza si ne prieste vindecarii noastre sufletesti.

Nu cred ca am prea multa nevoie de sfaturi ortodoxe..le cunosc prea bine dar mai bine cunosc ceea ce preotii fac si nu spun..nu ma refer la toti, dar am avut suficiente exemple.

O practica foarte simpla care ar putea intra in sfera paranormalului - desi azi e aproape necunoscuta - ar fi rugaciunea isihasta (nu stiu dsca iti sunt familiare scrierile Sf. Gregorie Palamas). Cred ca si Parintele Cleopa de la Secu sau Sihastria (cel de care vorbesti) o practica pe cand era in viata. Era un adevarat duhovnic, cu mult har, care cunostea bine tainele sufletului uman. De vreo doua ori am fost pe acolo si am vazut cata lume reusea sa stranga in jurul lui, chiar si numai pentru o binecuvantare. Dar veneau si persoane cu probleme mari ca sa faca Sf. Maslu sau pentru a da pomelnice...fiecare cu speranta vindecarii, daca nu trupesti macar sufletesti.

Pacat ca astfel de parinti nu prea mai sunt in viata... sa ne fie exemplu de urmare.

Am o curiozitate... ce inseamna Dumnezeu pentru tine, cum il vezi. Crezi ca ecumenismul este anti-ortodox sau ca pune in primejdie ortodoxia? Nu-l vezi mai curand ca o solutie pentru timpurile de azi, pentru unirea in aceeasi credinta dezbinata in timpuri stravechi din diverse motive si interese?

Pe curand,
irina.
#67921 (raspuns la: #67857) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ai dreptate, maan... ;)) - de cico la: 13/09/2005 20:01:40
(la: "Academia Cafeavencu")
versul "el e omul meu, iar eu sunt vaca lui" e incarcat de sensuri adinci si subtile, ca l-ar face si pe Eminescu gelos. In acelasi spirit, propun poetilor nostri alte metafore comentate asemanatoare (luati, ca-i fara copyright):

el e bou, iar eu sint vaca
toti din tzitza mea se-adapa


Arata generozitate si pofta nebuna de-a se darui neconditionat toti boilor din lumea asta

boul de mine, te iubeam...
iubeam vaca din tine,
oaia din tine,
catzeaua cu pui care vei deveni...


Arata cunostinte ale teoriei evolutioniste. Sensibil, pasionant, face trimitere si la actul nobil matern

gelos pe mucul de pe-obrazul tau
il voi sorbi cu ultima suflare


Prelingerea lenta a mucilor pe obrazul iubitei nu-i diferita de cea a lacrimilor. Sorbitul sugereaza patima si pofta de-al sorbi pe celalalt in intregime

mi-am cracanat cracii
peste multimea dintilor tai
cracanati


Erotic si senzual, constructii de genul "ca craca cracanelor cracilor" au si-o muzicalitate stranie aparte, degajind pasiune si incrincenare

sint doar ca cacareaza din pintecele unei oi

Sentimentul de minuscul si neinsemnat

patrunde-ma adinc, iubite,
sa simt durerea ta in stomac


Exprima patima si adincime ...sufleteasca. Erotic si senzual, trecerea spre sado-mazo duce trairea poetica pe culmi nebanuite

vomasem, tu m-ai sarutat
sa-mi dovedesti iubirea ta totala


Dragostea completa e pusa la incercare in momentele cele mai dificile. Nimic din ce apartine (sau a apartinut) fiintei iubite n-ar trebui sa ingretoseze

ps Ma bucur ca-ti place conferinta ;)
#71953 (raspuns la: #71795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povesti? De ce nu..... - de cosmacpan la: 28/10/2005 00:29:39
(la: Poveştile bătrânilor)
POVESTEA CELUI CE NU S-A IMPACAT CU LUMEA

Se spune ca demult, tare demult, pe cand eu nu stiam inca a povesti, traia un om, adica eu, care se tot straduia sa……se tot straduia…..se tot…….se……termina povestea si eu n-am spus nimic.
“Caci nu este ucenic mai presus de invatatorul sau; dar orice ucenic desavarsit va fi ca invatatorul sau” asa spune pilda desprinsa din Cartea Cartilor. Si omul nostru se tot straduia sa se impace cu lumea, dar lumea nu dorea acest lucru. Nu inca. Asa ca omul nostru, adica eu, s-a hotarat sa plece, sa paraseasca lumea fara a se mai impaca cu ea.
Apoi a incercat sa se impace cu sine insusi dar nici sinele nu era pregatit pentru aceasta impacare. Atunci am ridicat ochii spre cer, mahnit, dar cu flacara sperantei in inima am strigat “Eli, Eli, lama sabactami” ceea ce tradus inseamna “Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?”
Dar ceea ce eu n-am inteles era ca Dumnezeu nu ma parasise nici o clipa. EL era cu mine, era in mine, era….mine. Si eu eram EL. Doar ca in orbirea mea nu mai reuseam sa vad dincolo de ceata ce-mi intuneca privirea. Ochii mei erau prea obositi ca sa mai priveasca in jur. Iar inlauntrul era plin de intunecime si nu se mai distingea nimic. Uitasem sa ma bucur de stralucirea verdelui si a vietii, sa ma umplu de caldura soarelui si a trupului iubitei, sa disting sagetarea randunelelor pe seninul fara de pata al cerului sau strafulgerarea bucuriei din ochii celor dragi mie. Nici macar nu mai reuseam sa vad lacrimile cerului ce se prelingeau din preaplinul norilor, petrecandu-se in santurile obrajilor si pierzandu-se in marea plina de regrete a sufletului.
Qvo vadis Domine?
Si atunci am decis: voi intreba. Si am plecat in lume intreband din om in om. Unii au avut curaj sa-mi raspunda, altii au avut timp sa stea de vorba cu mine, altii mi-au scuipat in fata nepasarea lor. Un singur om, un invatat, s-a uitat la mine de la inaltimea calmitatii senine si mi-a spus: n-o sufoca, dar nici n-o baga in seama. Las-o singura dar tine-o sub supraveghere. Atunci cand simti ca furia te inneaca, simte-te ca o cascada, caci cascada nu poate fi furioasa, ea cade spulberandu-si trupul in cele mai minunate curcubee. Si nu uita un lucru: “daca li se cere putin, oameni se plictisesc. Daca li se cere prea mult intra in panica. Fericirea apare in acea zona foarte delicata dintre plictiseala si panica." Atat mi-a spus si a disparut. S-a prelins in ceata amintirilor. Zona dintre plictiseala si panica, suna ca si zona dintre degetul mare si aratator sau ca orice alta tampenie care poata sa-mi treaca prin cap. Cascada. Sa ma simt cascada, sa ma scurg cascada, sa ma spulber cascada. Dar oare lacrimile mele vor fi de ajuns ca sa implineasca rostul cascadei? Oare iubirea ce se revarsa din inima mea va reusi sa umple de curcubee zonele intunecate ratacite intreplictiseala si panica. Cu toata indoiala care pune stapanire pe mine imi aduc aminte de bucuria pe care o simt de fiecare data cand pot sa sadesc samanta unei noi schimbari, caci, dupa cum afirma toti specialistii fiecare furtuna porneste de la o samanta, fiecare uragan isi are inceputul intr-o farama de soare ce priveste piezis valurile lenese ale oceanului, lasandu-si sufletul, sa se inalte, aburi usori care rastignesc curcubeele in genunea fara de caldura a inaltimilor. Sunt soare? Sunt abur? Sunt doar EU.
“mi-i subit mai bun pretul unui scrum” - de maan la: 16/01/2006 23:55:02
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
in orinea aparitiei/trecerii lor in/prin mine: d, m, l, r, m, n, r si m = Oameni
D. a fost acolo, martor, cand constiinta mea a prins viata si glas. Ne-am aruncat impreuna si, crescand, am cazut amandoi din toate prapastiile. S-o dus dupa un vis in Canada si mi-a lasat amintirea fratelui mai mare pe care nu mi-am dat seama ca-l aveam deja … in el.
M mi-a zambit colega de banca, din clasa intai. Abia anu’ trecut m-a lasat sa-i privesc in suflet, fara podoabe. Abia atunci a-ncercat sa ma priveasca ea.
Ce-am avut – un suc impartit pe malu’ dunarii, la galati - e mai important decat orice vorba. Cu o exceptie, n-am strigat niciodata ‘au’ ca ea sa nu (tre)sara-n ajutor! Cat pe ce sa ne pierdem, intr-o zi am reusit sa ne redescoperim dorinta de-a ne fi.
L e fata care mi-a aratat ca bucuria de a putea iubi e suficienta rasplata. L m-ar iubi oricat de prosta lighioana as fi.
R m-a-nvatat ca ‘nu’ este o optiune de care nu trebuie sa-mi fie rusine si ca adesea oamenii se pierd in dorinte jinduind ce nu le trebuie. De la el stiu ca egoistii-s capabili de cele mai generoase gesturi.
M mi-a aratat rostul ambitiei, deliciul lenei si pericolul pragului de sus.
Cand singura ma-mprastiasem de durere, N m-a “ghem”-uit intr-o zi si mi-a dat sange dintr-al lui, cand nu mai avea nici pentru sine. De-aceea-l simt viu in mine cand vorbesc, ma misc sau respir si poate de-aia cand freamat in fata unei nebunii, instinctiv imi infloreste-un strigat “UITE!” caci stiu ca i-o placea. E copilul care citeste-n mine cu cartea-nchisa si regele desavarsirii mele.
R? R mi-arata cum sa te defragmentezi purificandu-te si mai ales cum s-ai curaj sa-ti doresti ce-ti doresti, mi-a aratat ca libertatea inseamna a fi tu-insuti, a trai cu tine-n adevar.
M nu-i ultimul decat in timp – icoana mea mai inteleapta, domoala si cumpatata – e ce-as fi mandra sa pot fi candva! Il stiu putin. E mult de-as deveni atat cat stiu (mai putin chestia aia cu proiectele pe computator, se-ntelege…)

Curios … toti Oamenii astia m-au cladit, nivelat, zimtuit ca sa ma potrivesc, jumatate, in viata unui om pe care-l sperii, il tulbur si-l innebunesc de cap, multumindu-i lui Dumenzeu ca a cladit o fiinta in care-a pus atata pace cat sa cuprinda razboiul din mine.
Acesta mi-i sot si nu m-a-nvatat nimic.
Langa el tac simplu si nici macar nu ma mai intreb de unde naiba o fi venind senzatia asta de ‘tot’ care pluteste nefiresc in jurul meu.

daca mi-e DOR de Oameni?
nici unul dintre cei enumerati mai sus nu mi-e fizic aproape.
unii s-au dus de tot.
dar dorul, de-ar fi el apa, s-ar prelinge din mine curgand ca suvoaiele-n vai.
mi-e dor cu fiecare firmitura de aer ce-mi umfla alveolele, mi-e dor metodic si disciplinat ca o teorema.
mi-i dor ca un raget in camp deschis, noaptea, pe la trei.

in fundul vaiugii in care adesea ma destram insirandu-m-atent pe pietre de rau, mi-i dor ...si parca nu destul.
#100702 (raspuns la: #100687) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e ciudat, rembrandt... - de cactus la: 11/02/2006 18:31:39
(la: ce inseamna pentru voi un om... bun?)
m-am gandit la acelasi lucru zilele astea....am postat la poezii raspunsul cu cateva zile in urma........il scriu si aici:

om bun

mi-ai luat sufletul in palma
cand era o forma lacrima.
l-ai privit cu blandete
cum plange neputincios
si ai lasat apa durerii lui
sa ti se prelinga
printre degete.
ochii tai au privit cerul
si au cernut usor
pudra de soare
pana cand s-a reintrupat
in forma de suflet

este vorba despre un om bun care m-a ajutat cand aveam nevoie si cu ce aveam nevoie....neconditionat.....este felul meu de a-i multumi....ii datorez intr-un fel ca mai sunt si ceea ce sunt.....

...non bis in idem...
Epilog - de fefe la: 16/03/2006 23:45:33
(la: "Americanii sunt prosti")
Dulcineea draga,

Hai sa-ti raspund la intrebarile puse, desi cum ai sesizat si tu sint destul de rautacioase si nu le vad rostul in discutia de fatza.

Se pare ca diferenta de virsta intre noi este un pic mai mare decit ma gindeam, dar nu conteaza. Ma intrebi niste chestii care prin simplu fapt ca mi le adresezi aici pe cafeneaua aceasta sint lipsite de bun simt si caracter.

Chiar daca sint plecata din Romania de 20 de ani, eu tot Romanca am ramas. Imi iubesc tara in care m-am nascut asa cum e, si de cind sint pe fatza pamintului nu m-am referit la Romania ca o “tara de c***t” cum ai facut-o tu. In primul rind nu folosesc asemenea cuvinte, ele nu fac parte din vocabularul meu fie ca vorbesc Romaneste sau Engleza. Ma consider o doamna mai intii si am cel mai mare respect pentru urechile celor care ma aud sau privirile celor care ma citesc.

Cineva zicea undeva ca te-am ofensat sau ceva de genul asta. Vreau dovada! Sau faptul ca stiu despre ce vorbesc a devenit ofensator?

Un alt lucru care mi se pare foarte curios este cum de stii tu citi bani fac eu sau cita avere am ca sa fiu considerata saraca lipit-pamintului in comparatie cu cei din zona Becali? Tin sa te anunt ca o duc foarte bine, si nu m-as muta in Becali nici daca mi-ar da cineva de gratis cea mai scumpa casa de pe centura. De cind sint in America am devenit “Brainwashed”, cum zicea cineva aici, si nu suport sa vad minciuna, coruptie, mizerie, ignoranta, mishelie, si tziganime cum gasesti in special in zona Bucurestiului. Mai bine ma mut in Montana, ca de bine de rau, pina si drumurile de tara sint asfaltate si luminate si daca-mi murdaresc tenishii e din cauza ca si mie imi place sa umblu prin natura ca nebuna.

De cind sint in America am trecut strada in fiecare zi, si dupa cum se vede nimeni nu m-a omorit. In schimb in Romania nici nu trebuia sa trec strada ci doar sa stau pe trotuar si puteam fi luata in bot de cite un autoturism. Tin sa-ti mai spun ca daca cumva vreau sa trec strada in America pe unde nu e trecere de pietoni, masinile se opresc si soferii imi fac cu mina zimbind sa trec. Fa si tu la fel in Romania si sa-mi spui citi se opresc, citi te injura, citi striga dupa tine ca esti o proasta sau asa mai departe si apoi sa vii sa ma intrebi cit de in siguranta ma simt cind trec strada in America.

Am rude in Romania, si am si aici. Parintii si fratii, si din partea mea si din partea sotului sint aici. In Romania am matuse, unchi, verisori si asa mai departe, si da, toti ar fi mai fericiti sa poata sa-si faca o viata in America. Din pacate posibilitatile sint limitate pentru fiecare in parte, asa ca incearca si ei sa-si faca viata cit mai buna acolo unde sint.

Cit despre simtamintele mele fatza de imnul Romaniei sau al Americii, poate nu ma crezi, dar eu chiar pling cind aud oricare dintre ele. Pling pentru ca America mi-a oferit o viata libera, o viata lipsita de grija zilei de miine, o viata care o pot trai in liniste fara sa ma simt vinovata de ceva anume, o viata in care pot sa-mi mentin identitatea de Roman mai mult decit Romanii din Romania. (Zic asta pentru ca la ora actuala Romanii au impresia ca mai intii tre sa fie “Europeni” si apoi Romani.) In acelasi timp cind aud “Trezeste-te Romane” imi aduc aminte de zilele petrecute bocind in fatza televizorului cind in Romania se prelingea singele pe strazile Timisoarei si al Bucurestiului, cind nu stiam daca cei dragi ai mei sint printre cei morti sau cei vii, cind pentru prima data vedeam Romania facind acelasi lucru care l-au facut si Americanii atunci cind au zis “Vrem Moarte sau Libertate!” Imi pare rau pentru persoane ca si tine care nu stiu sa aprecieze eforturile celor care au luptat pentru libertate, imi pare rau pentru Romanul din ziua de azi care a uitat motivul pentru care a luptat atunci, imi pare rau ca Romanul cinstit si muncitor trebuie sa se coboare la minciuna si la inselatorii ca sa poata sa supravietuiasca... dar din pacate asta e tot ce-mi sta in putere, sa-mi para rau.


Pelerina ta - de Shtevia la: 16/05/2006 18:12:16
(la: Cele mai frumoase poezii)
Venisera ploile prin oras
intrau bezmetice pe sub
gulerele trecatorilor iar
in buzunare le prelingeau
vise proaspete cu miros
de nuci zdrelite si castane.

Te-am zarit printre trecatori,
vroiam sa te intreb ce culoare
are zimbetul tau, dar stropii
de ploaie zanatici ne-au invadat
cit ai clipi sandalele incinse,
ne-au intrat printre degete
obraznic si ne-am luat de mina
alergind prin ploi. Pletele ne siroiau
pe piept curcubeie, si zimbeam
nastrusnic trecatorilor grabiti
cind ne intrebau: pelerina ta?
RSI - de picky la: 29/05/2006 09:01:41
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Adrian Fuchs :

Intrebarea ta este cu talc. Nu talc, mai, ci talc. Da ? Bun. Asadar, in primul rand cele doua statui nu sunt in acelasi zacamant. Propice Aprodul se afla in altarul nestiut si intrinsec, de la Gura Sobei. Zeusul cel in costum de calusher este dus cu Pluta Meduzei, la targ la Muntele Gainii, dupa recoltarea de probe intru gripa pasareasca. Ceea ce nu inseamna ca racolarea in Guyanna, de catre Jones, nu a fost posibila. Inca mai planeaza banuiala ca doborarea balaurului de Sf. Ghitza, este in corelatie cu mulsul caprelor la vreme de eclipsa. Ar trebui evidentiat si pus in ecuatie si faptul cum ca atunci, precum si in zilele noastre tzitzeiul era mai presus de orice infiripare diafana, cu toate ca nici Templul Popoarelor, nici Zeta Jones, nu au definit cu acuratete prelingerea clipelor divine catre Marile Lacuri ! Desigur ca si reciproca poate adusa fi in discutiune ...
#125029 (raspuns la: #124712) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre pisici si oameni - de alex andra la: 31/05/2006 15:49:38
(la: Câine sau pisică?)
m-ati suparat raaaaauuuuu de tot, voi astia care nu iubiti pisicile, asa ca pazea !!!:)))))))
Tot o tineti una si buna ca pisica e parsiva si cainele e fidel. Ma plictisiti:)) Sa va spun cum vad eu lucrurile. Pisica este un animal la fel de iubitor ca orice potaie, doar ca e mult mai demna si nu se gudura. Daca se prelinge pe langa tine e ca sa-ti arate cat e de matasoasa blanita ei si sa te atentioneze ca exista. Uneori o face ridicandu-se cu labutele pe scaunul pe care sezi si atingandu-te, ba si mieunand a "baga-ma si pe mine in seama, nu fi rea !"
Mai zicea cineva ca n-o poti invata decat ce vrea ea. Pai asta e semn de personalitate. Nu se lasa dresata si face doar ce-i place, pentru ca iubeste libertatea. Ce face cainele in schimb? E slugarnic, ar face orice sa intre in gratiile stapanului. El are stapan, pe cand pisica e ea stapana si te accepta in spatiul sau daca te considera demn de acest lucru.
Cei ce iubesc pisicile sunt in general oameni care iubesc libertatea si o respecta si pe a celorlalti. Cei carora le place sa stapaneasca, sa dea ordine, sa fie ascultati si adulati prefera cainii. Na, ca v-am zis-o :))))))

Off the record:
Acum n-o luati si voi chiar ad literam:) Cainele este un animal minunat. N-am nimic cu el, dimpotriva. Am ce am cu cei ce nu iubesc pisicile:))))))))

<->_____________________________
Lost without music in a world of noises
#125420 (raspuns la: #125391) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Venisera ploile prin oras - de cosmacpan la: 24/06/2006 21:02:50
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
"Venisera ploile prin oras
intrau bezmetice pe sub
gulerele trecatorilor iar
in buzunare le prelingeau
vise proaspete cu miros
de nuci zdrelite si castane."
Unde oare auzise versurile astea?
nu. nu. le citise.
le citise. le citise. da asta era. se apropiase incet ca sa nu-l auda si ii privise peste umar. era pierita, topita, abia mai respira. cred ca are si lacrimi in coltuyl ochilor. da. era pe chat, si derula alene, poezii, cele mai frumoase poezii............

BUcurati-va sau plangeti - depinde - de cosmacpan la: 08/07/2006 11:18:44
(la: Romantic = practic ?)
Romantismul n-a disparut! numai ca ne este rusine sa-l recunoastem in fata lumii. nu toate florile infloresc pentru a fi vandute cu interes sau intentie, nu toate noptile se prefira prin pulberea lunii doar pentru a da ocazia cainilor sa urle, nu toti stropii de ploaie se preling asemeni lacrimilor pe obrajii sperantei. deci atata timp cat o carte buna se va vinde in librarie, atata timp cat un "slagar din Bucurestiul de altadata" se va mai auzi la un gramofon, atata timp cat tinerii se vor tine pe ascuns de mana, inseamna ca................"Regele a murit, traiasca regele!".
deci nu va fie frica, romantismul nu moare, poate doar se ascunde dupa ochelarii de soare si bluza inflorata a caldurii vacantelor.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: