comentarii

a se zbuciuma


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Zbucium si suferinta...stiluri nemuritoare, - de DESTIN la: 11/09/2004 04:09:49
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Zbucium si suferinta...din suferinta s-a nascut amorul,din sacrificiul acelui suflet nobil, din dorul si patima care i-au acaparat viata au iesit stiluri nemuritoare, adevãrate epopee închinate patriei, naturii si dragostei.

Eminescu acest poet fara pereche...

La Eminescu dragoste este senzualã, pribeagã, de pasiune.

Dragostea este spontana si de moment insa totalã si se epuizeazã în întregime pe o singurã împrejurare reluatã continu.

Din lacrimi au izvorat cele mai dulci poeme eminesciene:"O lacrimai tremura in glas si graiul lui e un suspin."

Clepsidra timpului si-a picurat usor nisipul; viata sa plina de sacrificii i-a umplut sufletul de gingasie exprimatã în versuri de mare amploare, cãci: "când inima-ti frãmântã/ Doruri vii si patimi multe.../ Toate cer intrare-n lume,/ Cer vestmintele vorbirii".

O viata zbuciumatã a sãdit în acel suflet dor de moarte;

I-a înãbusit de timpuriu dorinta de viata si optimismul;

L-a rãpit lumii mai devreme, dar tot ea l-a înaltat pe soclul nemuririi.

Eminescu spui, dor si dragoste,natura feericã zici.

Rostindu-i numele Eminescu, sufletul ti se inundã de cãldurã si candoare, apare aceea "strigare"catre intreaga lume...dorinta eterna, vrei parcã sã spui lumii întregi cã poezia lui ti-a sensibilizat existenta.

Când spui Eminescu parcã îti trezeste în auz solemne stihuri din "Luceafãr" ce i-au caracterizat viata: "Ci eu în lumea mea mã simt/ Nemuritor si rece".

"Vremea trece, vremea vine", totul moare si iar se naste, el "biet chip de lut", a trecut pragul eternitãtii rãmânând unic.

"Suflet nemuritor "pentru eternitate va rãmâne un strãlucitor "Domn al noptii" mai mult de un veac, ne-a fermecat prin poezia sa, prin înãltãtoarele ei idei, sentimente, prin mesajul ei de adâncã umanitate, prin sublima si inegalabila ei frumusete artisticã.

Eminescu va strãluci de-a pururi. cãci el este însusi "Luceafãrul nemuritor"


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21760 (raspuns la: #21505) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul nu e zbuciumat, e pe - de mya la: 15/01/2005 18:03:10
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sufletul nu e zbuciumat, e permanent linistit. Ego-ul care acopera sufletul e zbuciumat ;-).
#33495 (raspuns la: #33471) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum ziceam intr-un mesaj - de Alice la: 07/10/2003 02:55:58
(la: Nostalgie Cartaresciana...)
...pe care nu stiu unde l-am postat, ca aici n-a ajuns:
Dupa mult zbucium in mijlocul lumii, te intorci la tine cu nostalgia cu care mangai pe crestet un copil bolnav. Poate ca de-aia "sa dezleaga", il doare durerea lui. Si se-ntoarce, in fiecare zi! Intr-un final, ca sa-l ingroape!
Morala ar fi ca daca reusesti sa nu te "dezlegi" niciodata, copilul ala iti va zambi sanatos pana dincolo de moarte!

Dupa cum vezi, nu prea-s de acord...
#825 (raspuns la: #819) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Toamna - de ofemeie la: 18/10/2003 08:54:28
(la: Poezii proprii)
Frunzele toamna-mi zbuciuma ochii
Si ploaia-mi inunda vidul din suflet.
Noroiul ma misca
Vantul m-aduna
Si-ncerc sa trec,
Lasandu-mi crengile mintii-napoi.
Si frig in oase...
Si umed in carne...
Ma face sa fug.
Schimbare si gol...
Lasare...si dor
O toamna ce vine;
Un suflet ce spera.
Alexandra
Iad in California > > Aer - de SB la: 27/10/2003 08:12:30
(la: Incendiul din California- sunt români acolo??)
Iad in California
>
> Aer greu de respirat mirosind a lemn ars, atmosfera galben-cenusie ca o
sepia din alte vremi, undeva sus soarele s-a transformat intr-un glob rosu
care pluteste printre norii de cenusa din care cad fulgi peste case, masini,
pomi.
> O fierbinteala inabusitoare usuca totul. Gatul parca-i o rana, ochii te
ustura si-ti lacrimeaza. Prietenii in San Diego au strans cate ceva in cutii
si asteapta din moment in moment sa le puna in masina si sa fuga din fata
valvatailor ce vin din toate partile. Mai ingroziti sunt cei din Simi
Valley - Valea Vantului, in vechea limba a bastinasilor - pe care
autostrada inchisa si intr-o directie si in alta ii tine captivi in locul,
care ca un blestem al indienilor disparuti sau alungati, a devenit un cazan
de flacari.
> Arde si in nord de Los Angeles, si in sud, si la rasarit. Doar la apus
este oceanul care acoperit de nori desi de cenusa nu lasa nici pasarile sa
zboare, si nici avioanele sa decoleze sau sa aterizeze. Sa fie oare, asa cum
se zice, cel mai mare incendiu al secolului din aceasta parte de Californie?
> Si previziunile sunt sumbre, cel putin alte 36 de ore pana cand vantul
provocat de curentul fierbinte care vine dinspre desert se va mai potoli.
Morti, sute de case arse, schelete de masini, oameni ramasi doar cu hainele
de pe ei se uita cu ochi pierduti la vartejul de cenusa in care s-a
transformat agoniseala de o viata.
> O caprioara epuizata primeste oxigen de la o masina de salvare si intinde
botul disperata sa mai respire o gura. Trunchiuri de pini pe care rasina
arde ca o torta in timp ce crengile inca verzi se zbuciuma parca cerand
ajutor.
> Imagini de infern din Sudul Californiei in aceste zile de parjol.
> Si acum, abia acum ne aducem aminte de El.
> Numai Dumnezeu ne mai poate ajuta sa scapam din Iad.
> Doamne Dumnezeule !
>
> Mircea Popescu
> California de Sud
> 26 Octombrie 2003
>
Un cadou pentru Catalina - de Zamolxe la: 07/11/2003 21:20:35
(la: ROMANIA)
Limba noastra

Limba noastra-i o comoara
In adîncuri înfundata
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Limba noastra-i foc ce arde
Intr-un neam, ce fara veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastra-i numai cîntec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre.

Limba noastra-i graiul pîinii,
Cînd de vînt se misca vara;
In rostirea ei batrînii
Cu sudori sfintit-au iara.

Limba noastra-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici.

Nu veti plînge-atunci amarnic,
Ca vi-i limba prea saraca,
Si-ti vedea, cît îi de darnic
Graiul tarii noastre draga.

Limba noastra-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le 'nsirate,
- Te-nfiori adînc si tremuri.

Limba noastra îi aleasa
Sa ridice slava-n ceruri,
Sa ne spiue-n hram si-acasa
Vesnicele adevaruri.

Limba noastra-i limba sfînta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plîng si care o cînta
Pe la vatra lor taranii.

Inviati-va dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitarii 'n care geme.

Strîngeti piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde
- Si-ti avea în revarsare
Un potop nou de cuvinte.

Rasari-va o comoara
In adîncuri înfundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Alexei Mateevici

(imnul Republicii Moldova)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
popor ales - de rodastrid la: 07/01/2004 02:06:31
(la: ZIDUL RUSINII)
Nu cred sa existe evreu care nu s-a plans macar o data de antisemitism.Dar in acelasi timp,mai tuturor evreilor pe care ii cunosc(de altfel oameni agreabili de felul lor)practica un soi de rasism de care aproape ca nu sunt constienti.A te considera popor ales de Dumnezeu nu seamana ciudat cu afirmatia ca rasa ariana e superioara tuturor celorlalte rase?Am simtit pe pielea mea rasismul evreiesc"in actiune".De ce membrii unei familii mixte sunt considerati de majoritatea evreilor ca facand parte dintr-o categorie inferioara?De ce un popor care ar trebui sa respinga orice forma de rasism(a carui victima a fost de atatea ori,in cursul zbuciumatei sale istorii),accepta cu seninatate manifestari care duc pana la ostracizarea si excluderea din comunitate a celor care,fara acceptul rudelor lor,au comis "crima" de a se casatori cu cineva de alta rasa si religie(mai ales daca oersoana respectiva nu e dispusa sa renunte la identitatea ei nationala si religioasa)?De ce,in Israel,o persoana care nu e 100%de origine evreiasca e considerata a face parte dintr-o categorie inferioara?Oare evreii nu se vor putea desprinde niciodata de prejudecatile si complexele lor?
#7700 (raspuns la: #2853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dilema veche - urare pentru 2004 - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:08:16
(la: La multi ani Romania !)
Alegerile bat la uşă şi se anunţă un an tulbure. Indiferent de cîştigători, sînt patru mari întrebări care contează: cum va afecta anul electoral integrarea europeană? Se va echilibra spectrul politic prin ridicarea Alianţei D.A.? Va mai fi PRM un pericol? Va rămîne UDMR în Parlament, asigurînd pacea româno-maghiară? În rest va fi multă gălăgie.

Cu gîndul la urne, guvernului îi va fi imposibil să încheie toate capitolele de negociere în acest an. Dosarele uşoare au fost deja tranşate şi greul a rămas la urmă. Ar trebui să existe un aparat birocratic capabil să ducă de unul singur această povară, dar el nu funcţionează. Reformele au încă nevoie de presiune constantă de sus, de foarte sus. S-a văzut limpede cînd Adrian Năstase a trebuit să se angajeze personal pentru un set de măsuri cu doar o lună înaintea raportului de ţară. Cei 500 de euroconsilieri şcoliţi afară abia un început să înţeleagă despre ce este vorba şi vor începe probabil să dea rezultate abia în mandatul următor. Dacă nu cumva o schimbare de guvern îi va mătura din funcţii, aşa cum schimbarea din 2000 a dat peste cap administraţia. Partea bună este că integrarea europeană nu depinde de rezultatul alegerilor în sine. Problema aici este anul electoral ca atare, nu rezultatul urnelor. Şi PSD şi Alianţa D.A. vor continua procesul de integrare. Într-un ritm mediocru şi dînd mai multă importanţă angajamentelor decît implementării acestora, dar vor continua.

Rezultatul urnelor va fi însă determinant pentru reechilibrarea spectrului politic. Marea schimbare adusă în 2003 în politica internă a fost tocmai relansarea jocului democratic normal. Cum Alianţa a depăşit PRM în opţiunile de vot, s-a ivit şansa ca puterea să fie disputată între forţele democratice. Însă a pornit bine şi a continuat prost. Deocamdată, pare a se fi blocat în orgolii. Cea mai tristă imagine a lui 2003 a fost cea în care liberalii deschideau sticle de şampanie, după ce sondajul CURS - CSOP a arătat că au o pondere mai mare decît PD. Nu e clar ce sărbătoreau şi pe cine au învins. Dincolo de ineleganţa faţă de parteneri, liberalii demonstrau şi o mentalitate de jucător de mîna a doua: par mulţumiţi că sînt liderii opoziţiei. În timp ce PSD pregăteşte serios campania, antrenînd toate resursele politice şi administrative, Alianţa s-a blocat în problema candidaturii lui Traian Băsescu la primărie.

. PRM reprezintă încă un pericol. Nu se va pune problema ajungerii la guvernare, cu toate sondajele rocamboleşti prezentate săptămînal în revista România Mare (ultimul dintre ele, secret bineînţeles, era realizat nici mai mult, nici mai puţin decît de experţi ONU de la Geneva). PRM se poate întoarce la 10% sau poate rămîne acolo unde este astăzi, făcînd imposibilă ieşirea PSD din calcule. Nu este clar ce efecte vor avea mişcările aiuritoare ale lui Corneliu Vadim Tudor asupra electoratului său. Vechea reţetă bazată pe scandal, noroi şi populism ieftin a funcţionat şi a făcut din PRM al doilea partid al ţării. Moderarea atitudinii îi poate deruta electoratul.

Ultimele sondaje au adus veşti proaste pentru UDMR, care a ajuns sub pragul electoral. Va fi nevoie de mobilizarea întregii comunităţi pentru a rămîne în Parlament. Practic, moderaţii şi radicalii vor trebui să coopereze, altfel vor pierde toţi. Inclusiv România. Pacea româno-maghiară rămîne principalul merit al coaliţiei din 1996 şi unul dintre principalele merite ale lui Adrian Năstase după 2000 (este un domeniu în care s-a descurcat excelent; paradoxal este că nu se prea laudă cu asta). Dar această pace s-a menţinut tocmai pentru că maghiarii aveau ceva de oferit guvernelor româneşti: voturile în Parlament. Dilema comunităţii maghiare e clară: rămîne cu ce a obţinut sau plusează? Aceasta este şi linia de demarcaţie între cele două tabere. Dacă disputa se va tranşa în afara Parlamentului, spiritele radicale vor avea de cîştigat. De obicei, moderaţii înving cînd disputa rămîne într-un cadru instituţional stabil. Nu există pericolul unui Kosovo în Transilvania, dar odată ce maghiarii şi-ar pierde avantajul negocierii, tonul se va inflama din nou şi se va reveni la probleme ţinute sub control prin cooperare în ultimii şapte ani, ceea ce ar fi un regres. Ar fi prea de tot ca 2004, în loc să rezolve problemele la zi, să le reactiveze pe cele vechi.

Toate aceste spaime vor fi sau nu confirmate la urne. Acest an zbuciumat poate avea şansa sa: să elimine emoţiile pe viitor. Poate după 2004 vom ajunge să trăim într-o ţară plicticoasă. Genul acela de ţară care merge bine indiferent cine vine la putere, unde marile probleme ale cetatenilor sint stresul profesional si trecerea vesela prin criza virstei mijlocii. Cam asta ar trebui sa ne uram pentru 2004.

Cristian GHINEA

Zbuciumul strainatatii - de (anonim) la: 04/02/2004 15:34:13
(la: Romani in strainatate)
Ai perfecta dreptate. CA sa realizezi ceva trebuie sa te zbati> eu nu sunt decat de 2 ani plecata din tara si inca ma lupt sa realizez ceva aici, unde ma aflu. Nu imi doresc decat sa fac ceva util ca eu si familia mea sa avem un viitor mai bun decat l-am fi putut avea in R asa ca oameni de rand. Adevarul e ca ca aici subzistenta o poti realiza mai usor. Si eu pentru asta inca mnai merg la scoala desi am 6 ani de scoala in R, dar ideea e ca trebuie sa te adaptezi in societatea noua in care mergi. Practic nu poti lupta cu viata din occident fara sa ia armele din occident. Si mare atentie aici trebuie sa te descurci singur ca nu te ajuta nici vecinul nici nimeni, te ajuta numai Dumnezeu. Sunt anumite trepte de greu pe car e trebuie sa le urci ca pe urma sa dai de bine. CA binele nu vine din prima. Trebui esa patimesti si apoi sa te bucuri, nu te bucuri intai si apoi iar te bucuri. Roate se si invarte nu sta pe loc. E foarte ciudat cum se deapana firul vietii unui om. Cat despre curajul de car evorbesc multi, eu l-as numi mai degraba inconstienta; nu stii ce te asteapta, sau nu poti prevedea cat de cat totul e nou trebuie sa inveti totul de la inceput si apoi trebuie sa ia si o conjunctura cat de cat favorabla.Eu de abia dupa 2 ani am inceput sa o duc mai bine; la inceput te multumesti cu orice numai sa ia ceva bani pentru cheltuieli dupa care iti amintesti care era visul tau emigrand aici, ca nu ai venit doar pentru o coaja de paine, ca ia o aveai si acasa ca ai venit pentru ce nu aveai acasa, adica un viitor. Nu stiu cine poate intelege, cred ca numai cei plecati. Trebuie practic sa intri in rutina , ceea ce nu e tocmai usor mai ales cand esti singur sii nu ai nici un ghid t ebati singur de pragul de sus. Eu vreau sa incurajez pe cei care se afla la inceput sa nu dispere, aiic e faoret important sa nu dai chix cu capul, ca de renunti iti vine sa te arunci din zgarie nori jos. SA stiti ca prin asemenea faze am trecut si eu, inca imi amintesc, ma intrebam de multe ori pentru ce am venit aici, ca itr-adevar imi era mai bine in Romania. Dar asta e viata, unii pleaca altii stau. Macri.
#8893 (raspuns la: #8687) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu m-am gandit intai sa inc - de Diana1978 la: 20/02/2004 22:07:01
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Eu m-am gandit intai sa incerc sa vad daca chiar nu pot sa ma realizez si aici si daca n-as fi putut as fi plecat. Indiferent daca plecam sau ramaneam gandul meu era sa ajut intr-un fel tara cu putinul cu care puteam. Bunicii mei au murit pe front, unchii mei la fel, bunicele mele m-au crescut in istorie iar parintii mei sunt legati de pamantul romanesc foarte mult, asa ca am crescut nu intr-un fals patriotism, si acum am amintire decoratii de razboi, Steaua Romaniei si alte cateva de la bunici, simt ceva in mine care se cutremura numai cand ma gandesc la sangele care imi curge prin vine, si la istoria zbuciumata a acestei tari, as fi ajutat-o oricum chiar de-as fi plecat.

Nu cred ca as fi rezistat prea mult afara, mie imi dau lacrimile numai cand intru in biserica sau cand citesc despre Stefan Cel Mare care a ridicat nu stiu cate Manastiri sau despre Brancoveanu care s-a jertfit turcilor impreuna cu cei 4 fii ai sai doar pentru tara asta si credinta noastra, pentru ce s-au luptat ei daca nu ramane si aici cineva care sa le continue lupta? Nici pe vremea lor n-a fost usor, razboaie peste razboaie si totusi au iesit cu fruntea sus si pentru asta existam noi ca tara si popor astazi, altfel am fi fost turci sau rusi sau cine stie ce altceva.

Imi pare rau cand citesc despre romani plecati care isi denigreaza radacinile, e ca si cum ai spune despre mama ta ca e o "parasuta", sa inteleg atunci ca si tu ai in vine "parasutismul"? Fiecare natie are greutatile sale, SUA are cea mai mare rata a divorturilor din lume (cercetati statisticile), in afara de divorturi peste 50% din populatie e celibatara, numai spun de statisticile pe care personal le-am gasit depre SUA, in special New York si California in legatura cu incidenta bolilor mintale grave, m-au socat numarul imens de oameni bolnavi mintal grav, numai in New York in jur de 2 mil. era statistica. Cat despre rata criminalitatii nu mai pot vorbi aici pentru ca New York-ul bate orice stat din SUA, Romania nu se compara cu nici un stat american inca, si sper nici sa nu ajungem. Am studiat mult statisticile SUA pentru ca vroiam sa plec in New York si dupa am zis sa incerc intai in Romania, macar noi avem problema saraciei si a mentalitatii, inca nu ne-am imbolnavit spiritul de tot.

Cat despre mine si drumul meu in viata aici as putea spune ca e unul fericit, am avut sansa sa ma realizez cat de cat, inca nu sunt in punctul in care vreau sa ajung, mai am mult sa cresc dar sunt ambitioasa si voi reusi. Sper intr-o zi sa schimb ceva si in tara, sa ajut cumva copiii strazii, sa-i integrez, asta ar fi visul meu de caritate ca sa spun asa.

Am urmat cursuri post-universitare dupa facultate, ASE, REI, m-am gandit apoi sa plec in SUA, la o universitate intai pentru cursuri, in schimb auzisem atat despre romani plecati care regretau sufleteste si aveau nostalgia Romaniei incat mi-am zis sa incerc intai sa ma angajez in tara sa vad ce se intampla si daca nu voi reusi sa ma realizez aici ma voi gandi din nou la plecare. Eu sunt si o fire romantica, nostalgica si foarte atasata de familie, prieteni si de o viata sanatoasa.

M-am angajat prin BestJobs la o companie multinationala de telecomunicatii pe postul de Consultant pe probleme economice, eram inca la cursurile post-universitare si mi s-a parut o sansa deosebita, am inceput cu 250 USD pe luna net, in 6 luni nu numai ca le-am crescut cifra de afaceri de aici dar administram tot biroul din Bucuresti, din studiile mele de fezabilitate au reusit sa renunte la niste posibile idei de investitii cu pierderi sigure (in Security Services). Salariul mi s-a dublat, treptat bineinteles dar am ajuns la 500 USD net lunar si pe postul de Office Manager, am lucrat foarte mult intr-adevar, cate 11 ore pe zi dar s-a meritat, acum 8 luni m-am angajat la KPMG, Consultant pe Management General, sunt un fel de Junior Consultant dar eu sunt o persoana deosebit de ambitioasa si in curand voi depasi faza asta, salariul de inceput a fost de 700 Euro net lunar dupa care cand voi depasi faza de Junior voi fi platita si pe comision din proiectele realizate, un alt fost coleg de facultate a absolvit Finante si Banci in acelasi an cu mine, a avut bafta sa se angajeze la ei imediat dupa absolvire, acum are in jur de 1700 Euro pe luna, oscileaza si in functie de valoarea proiectelor. In timpul facultatii am stat in caminul Electronicii, am pastrat inca legatura cu unii prieteni din camin si lucreaza acum ca programatori la firme de outsourcing, nici unul nu are mai putin de 1000 USD pe luna, am un coleg caruia i-am dat si eu un proiect pentru firma de telecomunicatii iar compania i-a platit 800 USD pentru el, mi-a zis ca nici nu se gandeste sa lucreze la un proiect pentru mai putin de 500 USD, proiectele astea sunt pe langa salariul lui fix, a lucrat inclusiv la creearea website-ului IFriends un website pentru adult chat dar a fost platit deosebit de generos!!

Ce vroiam eu sa spun este ca fiecare are destinul sau, eu am ales sa raman si sa incerc, mi-a fost si mie greu la inceput, parintii mei sunt profesori, acum eu le trimit bani acasa, sora mea e acum la un Masterat recunoscut si in UE dar il face la Institultul Bancar Roman, intre timp a aplicat la peste 150 de firme mari din Romania si a fost cam dezamagita pana a dat de banca Romexterra care a angajat-o initial ca economist cu un salariu modest, 150 USD net, acum e Ofiter de Credite, are 400 Euro pe luna, e multumita si a spus ca nu se lasa pana nu ajunge Director Adjunct in Sucursala ei, eu o cred capabila, tata si mama nu numai ca sunt fericiti dar nici nu le vine sa creada ca am reusit amandoua fara pile si fara nimic, e intr-adevar greu dar nu imposibil. Stiti ce salariu are un Director de Banca din Romania? Tineti-va bine si verificati informatiile (SUNT 100% REALE): aproximativ 20.000 USD plus masina serviciu, telefon, mese si alte facilitati. Un Director de Resurse Umane intr-o firma buna are 5.000 USD, Director Vanzari la o firma buna 7.000 USD, Director IT 3.000 USD (pentru firme bune, nu mici), o firma mica da in jur de 700 USD sau Euro depinde (ca Director). A fost o conferinta acum cateva zile la care am participat si eu HR Salaries in Romania, toate salariile din Romania, in functie de pozitie, firma, avantaje etc., si oferte de munca. E multa munca pana sa ajungi Director dar nu e imposibil, nici macar in Romania de azi, eu imi cunosc drumul de pana acum si nu m-as mira peste cativa ani buni sa fiu Director intr-o companie (mare sper :)). Majoritatea companiilor mari din Romania au salarii foarte mari, numai ca telefonist la Connex primesti 300 Euro net pe luna salariu de inceput, daca avansezi ca Team Leader primesti 700 Euro net, nu mai spun de posturile de conducere, si asta e doar la Connex, dar in Romania sunt sute de firme mutinationale.

Asa ca oameni buni se poate si aici, am muncit intr-adevar enorm as putea spune pana acum dar pot spune ca personal acum traiesc foarte bine cu salariul pe care il am, mi-am luat apartament cu 2 camere in rate si sper ca in curand imi voi lua si masina. Eu cunosc si romani fericiti ca sa spun asa, prin munca proprie, eu stiu ca se poate, dar depinde de destin, de vointa si gandire pozitiva, eu Il pun inainte de toate pe Dumnezeu si stiu ca norocul asta a venit si de la El.

Concluzia este sa muncesti, sa inveti, sa te specializezi cat mai mult, sa ai curaj, multa ambitie! si putin noroc :).

Ce sa spun mai mult, simt ca sunt inundata de fericire asta este cuvantul, si sper ca intr-o zi sa-i pot ajuta si pe alti romani care au ales sa ramana aici ca si mine, iubesc atat de mult tara asta incat acum sa mi se ofere oricat n-as mai pleca, cat despre mentalitate sau educatia romanului am devenit intr-un fel imuna, eu sunt o persoana educata, am fost si in vacante afara, dar parintii mei profesori au avut cea mai mare contributie, cu cei din jur sunt toleranta, stiu ca intr-o zi se vor schimba si ei, sau va veni o noua generatie, le zambesc indiferent de situatie, asta face mult mai mult, pot sa zambesc pentru ca eu sunt intr-adevar inundata de fericire, nu indrazneam sa sper poate la viata mea de acum, si inca de-abia a inceput.

Ce sa va spun, sa fiti fericiti romani de pretutindeni, eu ma bucur ca am ramas, nu stiu cum ar fi fost bine sau rau daca as fi plecat dar se pare ca destinul meu este aici, si este inca unul foarte bun :).

Succes! :)


Raspuns lui Daniel Racovitan /1 mil.de euro/dolari... - de (anonim) la: 04/05/2004 12:57:48
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Nici gand sa ma intorc in Romania...fiindca stau de 32 de ani in Suedia (nu am plecat ilegal...) ma simt mai mult strain decat roman cand intru pe teritoriul romanesc desi iubesc frumoasa Romanie dupa ce am umblat prin toata Europa.
Imi pare rau ca zic acest lucru dar ceeace se petrece in Romania dela cel mai amarat om si pana in topul guvernului,ministrii,sefi de politii,profesori doctori directori de spitale (vezi articolele din ziarele recente din 4 mai 2004...) la capitolul luare de mita sau spaga ar insemna pentru mine moarte sigura. Eu nu ma pricep la asa ceva,urasc pe cei care cer sau pretind mita ca sa nu mai vorbesc de cum ii vad eu pe oamenii care se lasa calcati in picioare de aceste javre care isi bat joc de tot ce se poate numi omenie si ii obliga sa dea orice numai sa dea.
Deci faptul existentei acestei coruptii innedite ma face sa imi intorc ochii si gandul de a ma intoarce definitiv in tara.
Nici peste 10 ani nu se va schimba nimic daca nu va exista un sef de stat care sa conduca cu mana de fier si sa reformeze constitutia tarii.
Cei care isi bat joc de noile legi sa fie pedepsiti ca atare iar cuvantul mita,spaga,etc. sa nu mai existe pe buzele oamenilor.
Se pot face mari reforme in bine spre binele poporului care "sangereaza" si e plin de ura...mare atentie fiindca aceste jigodii care ponegresc tara si poporul stau cu picioarele pe marginea unui vulcan care fierbe,iar cand se porneste o noua eruptie nu va mai fi ca in 1989...de data asta va fi un razboi al urei si pedepsei...Ferestei Doamne pe cei care si-au batut joc de acest popr umilit...romanii.
DECI in final...eu daca as avea 1 milion de euro sau dolari as incerca sa ma mut pe una din insulele cele mai indepartate de Europa,America sau Asia...poate ceva de tipul Maldivelor...unde sa imi pot petrece restul vietii in liniste si pace...zbuciumul,terorismul si razboaiele dupa continentele mai sus mentionate sant pentru cei care singuri vor sa traiasca in acel haos...iar eu nu vreau.
Pot reveni daca imi face placere din cand in cand...fiindca avand 1 milion de euro sau dolari un bilet de avion costa mai nimic...
Cam asta as face eu...poate ca fac o greseala dar fiecare gandeste cum vrea...nu?
greseli suparatoare - de christa la: 27/05/2004 18:11:45
(la: Chiar nu deranjeaza pe nimeni greselile de ortografie?)
ma deranjeaza greselile de orice tip.
tocmai am avut de redactat un referat cu greseli privind utilizarea prepozitiilor. exemplele date in referat trebuia sa fie luate din ziare. la inceput credeam ca imi va fi tare greu sa gasesc greseli in ziare sau in reviste. nu a fost asa. iata cateva exemple care pe mine m-au distrat atunci cand le-am citit:

" Racanel, gol cu Greuther Furth!!"(cica marcase un gol, dar....").
" Ioana Cioboata are fotografiile fiului decedat pe peretii casei".
" Baiatul a intrat in muzica tare si cu forta, cheltuind in stanga si dreapta".
" Putin fard asternut de pe pometi catre tample este de ajuns, astfel riscam un efect de clovn".
" dupa trei luni de exercitii veti avea un abdomen de beton".
" Femeia zambeste, isi lasa usor capul in spate si se cazneste sa scoata un murmur din adancul pieptului sau zbuciumat".
" L-am pierdut pe Rocky, un mascul de Boxer".
" Folositi demachiantele pentru ochi si in zona oculara".
" La legea junglei s-ar putea sa fim la paritate".
" lectura agreabila " - de christa la: 27/05/2004 18:50:49
(la: Chiar nu deranjeaza pe nimeni greselile de ortografie?)
Greselile deranjeaza pe oricine. Nu conteaza natura lor. Avand in vedere ca sunt studenta la Litere, gramatica limbii romane ma preocupa destul de mult.Greselile de ortografie nu mai sunt primordiale in lista preocuparilor mele din acest domeniu. Am avut de realizat, de curand, un referat privitor la greselile in utilizarea prepozitiilor. Exemplele din referatul meu trebuia sa fie luate din ziare sau reviste. Mi s-a parut destul de " dificil" de indeplinit aceasta sarcina, dar, pe masura ce cautam in ziare si in reviste, am ramas impresionata de multitudinea greselilor existente. Am avut un material foarte bogat. Iata cateva exemple de greseli culese din anumite ziare si reviste:

" Racanel, gol cu Greuther Furth!!"(cica marcase un gol, dar....").
" Ioana Cioboata are fotografiile fiului decedat pe peretii casei".
" Baiatul a intrat in muzica tare si cu forta, cheltuind in stanga si dreapta".
" Putin fard asternut de pe pometi catre tample este de ajuns, astfel riscam un efect de clovn".
" dupa trei luni de exercitii veti avea un abdomen de beton".
" Femeia zambeste, isi lasa usor capul in spate si se cazneste sa scoata un murmur din adancul pieptului sau zbuciumat".
" L-am pierdut pe Rocky, un mascul de Boxer".
" Folositi demachiantele pentru ochi si in zona oculara".
" La legea junglei s-ar putea sa fim la paritate".
scuze sincere pt. neatentie! - de enigmescu la: 22/06/2004 04:28:11
(la: Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii)
sunt curios, doar curios: daca ai fi gasit materiale publicate de mine anterior ti-ai fi facut o alta impresie? chiar crezi ca e asa de important aspectul? am scris destul de mult la viata mea, chiar daca n-am "publicat" nimic. asta nu inseamna ca am scris doar pt. mine fiindca, poate acest lucru l-ai observat totusi, nu incerc sa vorbesc singur ci sa leg unele discutii- ca acestea se pot transforma in controverse...nu-i nici o problema pt. mine, din ele pot iesi mai usor adevarurile la lumina.
"Cine decide calificarea de om al lui Dumnezeu?...sau cine decide calitatea de inselatori?" este ceea ce ai scris tu cu manutele tale. in aceasta fraza sunt in primul rand doua greseli de exprimare, daca-mi dai voie sa-ti spun. trebuia sa te exprimi cam asa: cine decide CALITATEA de om al lui Dumnezeu si cine decide CALIFICAREA de inselatori? raspunsul meu a fost pe cat de sincer si, nu ma indoiesc, bazat pe niste realitati pe care nu le-ai negat(dealtfel nici un singur punct nu ai negat din cele scrise de mine), deci pe cat de sincer pe atat de realist.
ca sa putem intelege ce-i cu "fragmentul muratorian", pe care nu-l contest dar a carui origine nu o cunoastem totusi(nu stim cine si de ce l-a scris, cu ce scop), trebuie sa avem in vedere mai intai evolutia bisericii primare in acele trei secole de dupa Hristos. stim ca a fost o perioada extrem de tulbure si de zbuciumata. in parte pt. ca uneori chiar si Sf. Ap. intre ei au avut unele ezitari sau neintelegeri privitoare la anumite aspecte ale Scripturii, apoi pt. ca au existat inca de atunci o multime de secte si de curente filosofice care au incercat sau sa minimalizeze importanta Evangheliilor, sau sa submineze autoritatea apostolilor. cei mai interesati de aceasta au fost evreii, ei au incercat cu orice pret sa ascunda adevarul despre crestinism. un alt argument ar fi ca apostolii n-au fost interesati de raspandirea unui "canon". sau cel putin nu la inceput. dar cand s-au vazut asaltati de tot felul de scrieri apocrife, de pareri personale referitoare la dogme si traditie, au trebuit sa tina cont de autenticitatea scrierilor. dealtfel daca dai un search pe net despre "muratori" pe care mi l-ai recomandat tu si citesti cu atentie ce scrie despre el este imposibil sa nu-ti dai seama ca el este sau poate sa fie o prima forma de exprimare scrisa a canonului de astazi. tin sa precizez insa ca autoritatea in materie de texte biblice n-a avut-o nici papa, nici patriarhul, nici vreun imparat sau rege, nici vreun alt om "pamantesc". "oamenii ceresti" au avut aceasta autoritate! si aici ma refer la cei care au participat la sinoadele ecumenice. stii cum se proceda la acestea? se supunea dezbaterilor o problema legata de dogma, de cult sau de administratie si apoi se trecea la un fel de vot. dar acest vot trebuie inteles cam asa: toti aveau acelasi gand si erau purtati de acelasi duh- asa marturiseau despre ceva ca este sau nu este bun. asta i-a si ferit de greseli, la fel cum s-a intamplat si in cazul scrierii bibliei. gandeste-te numai: erau intre 150 si peste 300 de episcopi din toata lumea crestina de pana atunci la o singura adunare, nemaipunand la socoteala membrii insotitori ai fiecaruia in parte. iar ei nu veneau in nume propriu la sinod ci in numele bisericilor pe care le pastoreau. "marturisirea de credinta" sau "simbolul de credinta/CREZUL" a fost redactat in primele doua sinoade ecumenice(Niceea si Constantinopol). asadar Sfintii Parinti au avut grija sa STATORNICEASCA invatatura de credinta si canoanele ei pt. posteritate. unii imparati si episcopi, renegati de biserica si condamnati la excomunicare, au dorit sa-si impuna hegemonia si interesele prin adoptarea de noutati in cult sau in dogme dar mereu a fost cineva sa ia apararea bisericii. Sfintii Ioan Damaschin, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul si Ioan Gura-de-Aur au fost unii dintre ei. ei au vorbit cu autoritatea specifica unor apostoli.
revenind de unde am plecat in pledoaria mea, sunt convins ca o multime de alte texte asemanatoare celui muratorian s-au distrus in timp, unele poate chiar mai vechi decat acesta. dar sincer, pe mine nu ma intereseaza mai mult o scriere apocrifa decat una biblica sau din sfinti parinti. si la urma urmei nu trateaza decat problema canonicitatii, nu vreo problema de dogma sau de credinta. ai sa-mi zici ca e f. important. e adevarat, nu neg acest lucru, e f. important sa stii ca urmezi o cale a adevarului si nu una a minciunii. dar atata timp cat acelasi canon de astazi s-a tinut inca din primele veacuri fara a fi schimbat de cineva pt. ca n-ar fi fost bun si ar fi dus la pierzare si la necunoasterea adevaratei Scripturi, da-mi voie sa ma indoiesc de autoritatea autorilor de diferite manuscrise care vin in contradictie cu autoritatea Sfintilor Parinti.
nu mai comentez despre Septuaginta pe care dealtfel chiar eu am mentionat-o. e de ajuns sa spun ca si la ea s-au incercat unele modificari, nereusite din fericire. si ca sa nu-mi uit o idee: VT a fost si a ramas doar "umbra celor viitoare"; dar cand a venit Hristos-lumina lumii ne-am lepadat de intunericul necunostintei.
faci in final o afirmatie fara nici un suport. e ca si cum ai zice ca tu poti cunoaste adevarul numai din vazute. eu iti spun ca se poate si din auzite! poti studia tone de manuscrise si carti dar n-ai sa ajungi niciodata la concluzia ca istoria bisericii nu se invata in biserica. tocmai Traditia ei tine de istorie, cultul in sine este incarcat de istorie. a desparti biserica de istoria ei e ca si cum ai scoate scoica din cochilie. liberatatea de gandire nu trebuie inteleasa ca libertinaj in cuget si n-ar trebui, cel putin teoretic, sa duca la mistificarea adevarului ca de aproape doua mii de ani biserica se slujeste de acelasi suport moral ca si in zorii crestinismului. a pune asta sub semnul indoielii nu e intelept! intai pt. tine insuti, care vezi dar cu ochii larg...inchisi, apoi pt. cei care iti citesc mesajele- te faci direct responsabil fata de sufletele lor! stiinta nu l-a negat intotdeauna pe Dumnezeu, au fost cazuri cand chiar L-a adorat. si inca n-a raspuns intrebarii: de unde vine ea???
cu acelasi respect si sper sa nu existe vreo urma de resentiment.
Catalin R. S.
just me
#16558 (raspuns la: #16552) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dragi amintiri.... - de Biscuiti la: 09/07/2004 11:15:23
(la: Amintiri din Copilarie)
Eram intreaga zi cocotata intr-un nuc, maiestos prin dimensiunea coroanei , si le dadeam dureri de cap tuturor.Acola ma simteam extraordinar de bine, eram mai aproape de cer, pe care il simteam ca pe ceva tainic si catre care simteam ca trebuie sa tind!
Pe o scandura, asezata cu greu intre doua crengi, era intreaga mea avere: carti, carti, o gramada de carti, pe care le citeam de cate trei , patru ori.Imi dadusem seama ca o carte trebuie citita de cateva ori ca s ao intelegi pe deplin, simtindu-i de fiecare data alt gust .
Si vedeam de acolo , de langa cer,tot satul, frumos insiruit de-a lungul drumului, cu casute albe, pline de verdeata……dar ceea ce imi placea si ma fascina in acelasi timp erau niste ruine, de fapt ziduri incepute si neterminate, ale unei biserici; erau in aceeasi curte cu locasul in care se oficiau duminica d eduminica slujbele.De cate ori ma duceam acolo, trebuind sa cer voie bunicului, ma cuprindea o frica inexplicabila, amestecata cu evlavie……Zidurile erau acoperite de buruieni, era si zmeura intr-unn colt, lipseau caramizi multe , iar in locurile goale erau cuiburi de turturici….le speriam de fiecare data, curioasa ca un copil sa la ating, sa le simt zbuciumul.
Ceea ce ma mai atragea era un perete din care au fost desprinse caramizi si era ca un fel de scara , pe care puteam urca pana sus.Acele ziduri fusesera incepute de bunicul meu si lasate in paragina caci sistemul care a imbratisat minunea comunista la noi, a considerat ca un om ca el si preot pe deasupra, cu o buna influenta aspra satului, nu mai trebuia sa propovaduiasca Sfanta Scriptura, fiindu-le frica de o revolta……l-au inchis timp de 15 ani si l-au plimbat prin toata tara, dar despre asta iti voi vorbi mai tarziu.
Cat am fost copil , am crescut cu el langa mine si despre tot ceea ce am vorbit si-a pus amprenta asupra mea.
Eram 9 nepoti, caci bunica mea , pana sa ramana singura , nascuse deja 5 copii, iar fiecar edintre ei aveau , la randul lor, copii.Inchipuie-ti ce era la masa cand ne strangeam si cum incerca Parintele Ioan sa se impuna in fata “hoardei de barbari” ce invadau bucataria!
Cand imi aduc aminte, ma incearca un suras si o nostalgie….
In fiecare dimineata , cand ma trezeam, ochii imi picau pe o icoana primita dar de la niste maicute duse in pelerinaj la mormantul Mantuitorului, la Ierusalim.Asezata in mijlocul peretelui, gatita cu stergar din borangic tesut in razboi, era privita cu sfintenie si smerenie.
Mica fiind , ochii Mantuitorului ,blanzi, ma urmareau intreaga zi si ma dojeneau cand faceam vreo boacana;acum ,realizez ca aceeasi privire trebuie sa o avem fiecare dintre noi si sufletul sa ne fie descatusat de orice rautate si invidie.
In fata icoanei, seara de seara , bunii mei si intreaga liota de nepoti , ne rugam .Noi copiii , nu faceam acest lucru fiindca eram convinsi, ci mai mult sub imboldul bunicului…..stia el ca aceste momente imi vor ramane in amintire si ca atunci cand voi simti, vor fi asternute cu litere ferme, mirosind a vara si o lacrima stand sa rasara in coltul ochiului….Tot in fata icoanei ne stergeam lacrimile dupa vreo boacana descoperita de bunul meu….
Imi amintesc fata-i brazdata de ani , incadrata de o frumoasa barba colilie, pe care in fiecare dimineata, si-o pieptana cu gesturi sigure si maiestoase.Era fascinant sa il urmaresc dimineata d edimineata, avea o prestanta pe care atunci nu i-o remarcasem, dar acum, realizez ce-mi atragea ochii d ecopil.Avea o forta interioara, o verticalitate spirituala care , fara sa vrei te invaluia si atragea ca un magnet.In unele zile reuseam sa il determin sa imi depene din amintirile lui…..Ceea ce l-a impresionat cel mai mult in viata sa, asta am dedus eu din vorbele lui, a fost faptul ca in inchisoare s-a definit spiritual ,
langa el avand oameni destepti, profesori, medici, care , ca si el, fusesera sechestrati din cauza convingerilor si ideilor……Zi de zi, fiecare impartasea celorlalti colegi de celula din ideile lui ,…… si gandeste-te ce prelegeri sustineau acei oameni!La ce nivel se discuta acolo!
pentru ozzy..... - de Biscuiti la: 09/07/2004 11:53:22
(la: Iubirea, un "natural"? Care dragoste?)
Mai omule, ce-i cu tine? Ai un dar aparte de a manui cuvintele, asta se vede.Esti un amestec ciudat, inca tu nu ti-ai putut decanta emotiile, gandurile, sentimentele.....In tine se da o lupta continua, care te doare (simt asta din ordinea cuvintelor, din felul in care asezi semnele de punctuatie).Nu iti spun aceste lucruri, incercand in vreun fel sa iti minimalizez perceptia asupra vietii....dar simt ca oscilezi intre bine si rau, intre intuneric si lumina, fara a te decide unde sa campezi.Nu iti judec ideile si opiniile, esti liber sa gandesti cum vrei, doar ca imi pare rau pentru zbuciumul din tine si nu-mi doresc altceva decat sa te impaci cu tine insuti.Ma iarta daca ceea ce am scris te-a deranjat in vreun fel, dar , te rog sa ma crezi, nu asta am urmarit.
Take care!
#17547 (raspuns la: #17355) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
etapele vietii spirituale - de pr Iulian Nistea la: 12/08/2004 18:21:33
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Iarta-ma ca-ti raspund cu asa intarziere.
De fapt, nici nu sunt sigur ca asteptai un raspuns...
Anyway.
Viata omeneasca e o mare taina. Trecem de multe ori prin momente pe care nu le intelegem deloc. Ne razvratim sau ne resemnam - nici una nici alta din aceste atitudini nu e cea buna.

Ni se cuvine sa ne asumam viata noastra, asa cum e la momentul prezent, si apoi Domnul va pune harul Lui ca sa iesim mai la lumina.

Aceasta asumare inseamna de multe ori sa acceptam ca nu intelegem ce ni se intampla, dar in acelasi timp sa stim ca e o voie sau o ingaduinta a lui Dumnezeu in tot ce ni se intampla, chiar daca ratiunile acestor lucruri sutn ascunse ignorantei noastre.

"Unde omul multumeste, acolo raiul gaseste", zice proverbul. Aceasta se traduce asa : acolo unde esti si in situatia in care esti sa stii in fiecare clipa ca Domnul a ingaduit spre binele tau si sa dai multumire pentru asta. Apoi, mai târziu, o sa intelegi si o sa te minunezi si tu.

Cu acest soi de rabdare plina de nadejde, de smerenie si de credinta traversam marea zbuciumata a acestei vieti. Adauga aci desigur ragaciunea si atentia la aproapele si o sa iesi cu bine la liman din orice greutate si necaz.

Iarta-ma.
pr_iulian
#19666 (raspuns la: #16854) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cand am plecat din tara am luat cu mine,mandria de a fi roman, - de DESTIN la: 28/08/2004 05:11:24
(la: Mai avem identitate cei plecati din tara?)
We romanians, are attached to the very soil of our land and we never can feel the same in any other.

Noi romanii, sintem atasati de pamantul tarii noastre si nu ne simtim la fel nicaieri altundeva.

Omul e om numai in conditia in care viseaza la marirea neamului sau (sa nu-l numim patriotism) si se integreaza in zbuciumul lui istoric si spiritual.

Natiunea ramane o componenta a sufletului sau si nu poate renunta la ea fara a-si deforma existenta.

Pe scara neamului, omul se urca mai departe si printr-un efort convergent se intalneste cu Dumnezeu si contempla creatia Lui in ordinea etnica.

Aceasta scara a valorilor, care-l smulge pe individ din zoologie si-l inzestreaza cu dimensiunea transcendentului.


Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...