comentarii

a spune lucrurilor pe nume


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
copyright - de Catalin Francu la: 01/12/2003 17:59:33
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
O conferinta extraordinara mi s-a parut:

http://web.mit.edu/m-i-t/forums/copyright/index_transcript.html

Este lunga, dar citibila. Mie unuia mi-a schimbat complet optica. Este o expunere a lui Richard Stallman, unul dintre oamenii de baza ai Free Software Foundation.

Ideea centrala a expunerii este ca sistemul de drepturi de autor asa cum exista el de la Gutenberg incoace este perimat. El a incetat sa mai incurajeze creativitatea si, aplicat la noile tehnologii digitale, a devenit doar o unealta prin care casele de discuri si RIAA tin un control acerb asupra productiei de muzica/film in interese personale.

Motivul pentru care copyright-ul asa cum il stim este neaplicabil datelor in format digital este evident: este infinit mai ieftin si mai simplu, pentru omul de rand, sa copieze informatia digitala decat pe cea reala (o carte de exemplu). Daca in trecut omul ceda o libertate minora angajandu-se sa nu reproduca o carte (ceea ce oricum nu putea), in ziua de azi i se cere mult prea mult interzicandu-i-se sa reproduca fisiere.

Slava Domnului ca RIAA nu a intuit succesul urias pe care avea sa-l aiba tehnologia CD cand a aparut ea. Altfel, ar fi impus un control la fel de strict cum au DVD-urile in ziua de azi (de exemplu, eu nu pot face, in mod legal, cadou un DVD unui prieten de pe alt continent, pentru ca el nu are cu ce sa-l vada -- datorita asa numitei "region encryption).

Intrucat nu am pretentia de a putea spune lucrurilor pe nume mai bine decat Stallman, ma opresc aici.
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
paulo coelho - de ygrec la: 16/01/2004 02:44:44
(la: Paulo Coelho?)
Are un stil aparte de a spune lucrurilor pe nume. In Alchimistul se joaca cu adevaruri ancestrale pe care le recunoaste fiecare in el si mai mult,indeamna la introspectie.
Unsprezece minute este o carte care re-descopera femeia, despre femei, deopotriva foarte buna atat pentru Ele cat si pentru Ei.
Acest scriitor, lasa ceva in urma lui...nu neaparat pasaje pe care sa le retii sau ceva de genul "mi-a placut partea aia din carte, in care..." iti da un pic de gandit, asupra ta si a oamenilor obisnuiti.
Excelent articol! Multumesc - de ikoflexer la: 19/02/2004 09:25:17
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Excelent articol! Multumesc personal ca l-ati pus pe acest sit. Nu stiu cine e Andrei Plesu, dar a zis-o bine.

Totusi, ceva lipseste. Sint de acord ca in primul rind trebuie sa identificam problema. Dar apoi ce facem? Prefer criticile constructive. Adica dupa ce le spunem lucrurilor pe nume, sa adaugam o posibila cale de reparare. Sfaturi, opinii, planuri. E timpul sa facem urmatorul pas dupa ce strigam de pe tusa, cu toate ca si strigatul e mai bine decit nimic.
- ikoflexer
UUS Liberty - de Paianjenul la: 17/03/2004 21:23:00
(la: USS Liberty, sau Cum i-au bubuit israelienii pe americani)
...Dupa toate aparentele nu numai americanii... americani... prefera sa ascunda capul in nisip atunci cind actiuni reprobabile ale guvernului lor ii sperie, ci si unii americani prin adoptie... Si cind asta se intimpla, incapabili de a accepta realitatea, incearca sa se refugieze in dosul unui paravan patriotard... calificind cu promptitudine ca paranoic/conspirativist pe oricine are curajul sa spuna lucrurilor pe nume....
raspunde acestui comentariu

Pt. LMC - de (anonim) la: 30/05/2004 13:08:13
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
- U.S.A. este un GIGANT/MONSTRU industrializat prin ale carui "vene" si "artere" curge PETROL. Inchide "robinetul" de petrol, si gigantul/monstrul PARALIZEAZA si se PRABUSESTE. Cum pe moment, formele alternative disponibile de energie (solara, nucleara, hidrogen, etc.) sint COSTISITOARE/INCONVENABILE, U.S.A. este nevoita sa COTROPEASCA alte tari care dispun de rezerve de titei, dar cum nevoia de petrol NU este un motiv care sa justifice din punct de vedere MORAL un razboi de AGRESIUNE, U.S.A. a trebuit sa NASCOCEASCA un PRETEXT care sa "justifice" razboiul in Afganistan si in Irak. Asa s-a nascut MITUL cu... BAU-BAU... mit in care tu si majoritatea compatriotilor tai va COMPLACETI sa credeti, pentru ca va convine sa credeti...

(...Si tu - la fel ca alti cafegii care traiesc in U.S.A. - ai fi direct "PISCATA" de o eventuala criza de petrol in respectiva tara, dar spre deosebire de altii care au ONESTITATEA si CURAJUL sa spuna lucrurilor PE NUME... tu, se pare ca NU ai acest curaj, si incepi sa bati cimpii cu "partea luminoasa" a caracterului si personalitatii lui George Walker Bush.

Roaga-te lui Dumnezeu sa-ti DESCHIDA ochii! Ma tem ca, nu EU, ci TU esti cea care traiesti intr-o lume VIRTUALA!...)...

PS.

In eventualitatea ca tot te mai indoiesti de afirmatiile mele, te invit si eu sa dai o "raita" pe la

http://www.veritas.20m.com/

si daca gasesti vre-un website unde apar raspunsurile onorabilului G.W.B. la cele 111 intrebari, as fi incintat sa-l vizitez si eu...


PAIANJENUL
#16014 (raspuns la: #15988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Don't be so sure :-) - de RSI la: 10/07/2004 00:06:24
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
LMC scrise:
===============================================
In sfirsit a mai venit unul in armata mea.
===============================================
Nu fi asa de sigura de chestiunea aceasta. Vezi si raspunsul la comentariile tale la adresa lui Clinton. Imi place sa spun lucrurilor pe nume si nu ma "aliniez" la o anumita directie politica. Deasemeni, nu iau prea tare in serios acuzatiile reciproce ale celor 2 tabere din timpul campaniei electorale. Atunci cand nu exista de fapt o diferentiere ideologica sau politica clara se recurge la campanii murdare, in speranta ca aruncand noroi, poate "se lipeste ceva". Imi place expresia asta care traduce destul de bine cu "mud sticking". In rest fiecare are dreptul la opinia lui, pe care poate sa o exprime liber intr-un mod civilizat.
Cred ca un presedinte ideal ar trebui sa aibe convingerea lui GWB in dreptatea politicii sale ai abilitatea si diplomatia lui Clinton in a pune in aplicare aceasta politica (vorbesc aici de politica externa). In rest, toate cele bune si nu fi asa de sensibila la subiectele politice. Tine minte ce a spus Truman: "Cui i-e frica de foc sa nu stea pe cuptor".
#17582 (raspuns la: #17579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
OmGom intrebã: ------------ - de AlexM la: 20/07/2004 16:12:28
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
OmGom intrebã:
--------------------------------------------------------------------
Mi-ar place sa-ti citesc parerile in legatura cu legea propusa in sine, nu despre amanunte, cred eu, marginale
--------------------------------------------------------------------

Fug acum de a intra in detaliu si spun numai asa:
alaba-i alba , neagra-i neagra
barbat+femeie= X
fem+fem ori barb./bar.= Y
X nu este Y , ca atare trebe sa se numeasca altfel ca sa stim despre ce este vorba.

Sa nu spuneti ca "pai da, da traiesc impreuna sub acelasi acoperis". Daca spuneti asta o sa va spun ca sint o gramada de oameni, frati, parinti cu copii care traiesc impreuna, mama cu fiu, tata cu fica, frate cu sora, pentru ca asa e viata si ca de voie de nevoie traiesc asa. Astia nu formeaza "un cuplu" ? Faptul ca "traiesc sub acelasi acoperis" nu ar trebui sa ne faca sa le spunem "ca sint casatoriti?". Dupa logica asta ar trebui ca asa sa fie. Dar nu e asa. Treaba nu e deloc grea. Se rezuma numai la aspectul sexual al relatiei si atat.
Din partea mea, sa se creeze ramele legale ca aceste cupluri se beneficieze de toate "avantajele" pe care statul le creeaza unui cuplu normal. Dar sa lase terminologia in pace din acest punct de vedere. Eu vreau sa inteleg cand aud "casatorie" ca un barbat inca ia o femeie in brate si o femeie un barbat. Ori acest lucru nu e marginal dar al dracu de vital pentru specie. Si sa va mai spun ceva. Daca statul nu o sa institutionalizeze o astfel de denumire, poporul o sa o faca el. Doar stim cat de sensibil este "spiritul popular" aici. Cel putin românii sint remarcabili din acest punct de vedere si sint sigur, daca fenomenul o sa ia o amploare cat de cat, o sa se gaseasca imediat si stampila pentru a spune lucrurilor pe nume. Ma tem ca nu o sa fie deloc prea atragatoare denumirea gasita de popor.

cu stima,


AlexM
#18124 (raspuns la: #17915) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sufletul nemuritor - Adela Vasiloi - de (anonim) la: 26/09/2004 15:34:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cel mai forte “argument” în favoarea oricărei religii, care promite nemurirea sufletului, este convingerea adânc înrădăcinată în Eul fiecăruia, că el este centrul Universului. Odată ce toată existenţa se reflectă în conştiinţa sa, cum poate exista ceva, dacă el moare? Cum se întâmplă adesea, mirajul este confundat cu realitatea. Instinctul isteric al autoconservării, iubirea de sine şi orgoliul se îmbină perfect pentru a susţine această rătăcire. Dar trupul este atât de evident muritor! Prin urmare, unica salvare (a orgoliului nemărginit şi egoist din noi) este credinţa în nemurirea sufletului. Şi ce paradox! Pentru a scăpa de obsesia morţii, dar şi pentru a satisface acest orgoliu, omul e în stare să se umilească atât, cât pentru o minte trează este de inimaginat: să îngenuncheze, să se roage cu lacrimi în ochi, să respecte nişte reguli pe 90% absurde, inutile şi adesea dăunătoare (cum ar fi împărtăşania, când toată lumea e obligată să guste cu aceeaşi linguriţă din turta răzmuiată într-un lichid cu slabe aluzii de băutură alcoolică). Imi imaginez ce indignare vor încerca fanaticii religioşi, citind aceste rânduri. Cum! Sfânta împărtăşanie! Dacă vrem să scoatem un subiect din discuţie, e destul să-l declarăm sfânt – pe urmă îi putem ostaciza, arde pe rug, trage pe roată şi pune la respect pe acei, care “clatină temeliile”. Aşa au procedat cu Hypatia – prima victimă celebră a creştinismului, aşa au procedat cu Giordano Bruno, cu Huana cea Nebună şi cu mulţi alţii. Trebuia să gândeşti altfel, ca să fii declarat nebun sau rău intenţionat.
Dar să ne întoarcem la subiect, adică la nemurirea sufletului. Spuneam, omul e capabil să se umilească pentru a căpăta convingerea, că va trăi veşnic. Cu adevărat extremele se ating. Oamenii, care ridică în slăvi smerenia creştinească, se consideră demni să dăinuie în eternitate! Să aibă un destin programat din timp de o fiinţă supranaturală, să fie vegheaţi în permanenţă şi conduşi de această fiinţă, pe care au impertinenţa să o numească “tată”, să se considere importanţi în acest Univers infinit, importanţi în asemenea măsură, încât de dragul lor, pentru salvarea lor, pentru nemurirea lor se va dezlănţui un război universal! Nu e prea mult? A cui mândrie e mai mare – a acestor oameni, sau a acelora, care nu pretind nimic de la divinităţi, ci încearcă a pătrunde ei-înşişi cu mintea realitatea, în care au fost aduşi să trăiască, atât cât vor fi în stare. Ei nu caută să se “documenteze” despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre ceea ce văd cu ochii şi ating cu mâinile, cunoştinţele pozitive despre lume – matematica, fizica, chimia, biologia – nu trec pe alături de conştiinţa lor, fără a lăsa urme. Nu este util şi necesar să cunoaştem lumea în care trăim? Nu e mai bine să avem o minte sănătoasă şi trează, decât una turmentată de frica morţii şi de poveşti simpluţe despre “facerea lumii în 7 zile”. Îmi amintesc adesea vorbele lui Hristos, în care el declară sincer şi nedisimulat: “Fericiţi sunt acei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor”. Să le fie de bine, celor săraci cu duhul! Nefiind buni de nimic aici, pe Pământ, las să spere la o existenţă fără griji în acea împărăţie imaginară. Ci pentru omul care poate face ceva util şi frumos în viaţa reală, ca să dăinuie ca o amintire frumoasă în conştiinţa oamenilor, este re-a dreptul dăunător să se concentreze asupra găndurilor despre moarte – aceasta îl deturnează de la ocupaţiile cu adevărat utile, de la opera vieţii lui, de la edificarea modestei lui nemuriri personale, cea pe care o merită cu adevărat. În memoria posterităţii.
Îmi cer scuze, dacă am fost dură, dar de ce credincioşilor li se permite să-i învinuiască pe atei de lipsă de educaţie şi instruire, lacune de “documentare”, iar noi, ateii, trebuie neapărat să fim foarte delicaţi şi toleranţi când ne expunem punctul de vedere – nu cumva să jignim “sentimentele religioase”. Ce păcat că nu avem şi noi un fel de “sentimente ateiste”, cate nu trebuiesc şocate nici într-un caz! Dar daca avem aici o discuţie serioasă, nu putem evita să spunem lucrurilor pe nume, sinceri pînă la capăt, să punem punctele pe “i”. Discuţiile de salon nu cred că au loc pe Internet. Sunt de acord, nu trebuie să atacăm persoanele, ci doar ideile, dar orgoliul fiecăruia dintre noi e atât de vulnerabil! Să încercăm, totuşi, să-l înfrânăm, dacă dorim să discutăm cu adevărat.
Cu respect pentru toat[ lumea - Adela Vasiloi
Tratat de descompunere - de Adrian Marchidann la: 17/11/2004 15:25:53
(la: Ultima carte)
de Cioran, un filozof pe care eu il credeam minor si plangaret. M-am inselat. Imi place ca spune lucrurilor pe nume.
sixpack - de Adrian Marchidann la: 18/11/2004 07:29:39
(la: Fahrenheit 9/11)
"da-mi acum un exemplu, te rog, un Michael Moore (origine araba) ce are curaj sa scoata un film cu neajunsurile societatii din care face parte."

Ce legatura are F9/11 cu libertatea arabilor? Daca este libertate in America este pentru ca indivizii ca Moore au curaj sa spuna lucrurilor pe nume, nu invers.

Liberatea americanilor a fost cucerita cu sange si este mentinuta cu eforturi enorme. Crezi ca guvernul american da libertate la popor din mila ori din vreo ratiune superioara? Nici vorba. Este strans cu usa de indivizi ca Moore.

Ca sa fiu drept fata de arabi, Al Jazeera este o voce independenta care enerveaza toate guvernele arabe. Si pe cel american. Stranie coincidenta.
#29117 (raspuns la: #29043) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tovarasa invatatoare, sunt nevoit... - de sanjuro la: 02/12/2004 13:48:16
(la: SUNTEM NOI O COMUNITATE?)
...sa-ti reimprospatez memoria cu corespondenta dintre noi. Inca de la primul mesaj ce ti l-am trimis, raspunsul meu a fost clar :NU. Dar insa ceea ce pentru altii ar fi fost foarte clar, tu ai continuat sa ma pisezi, sperand...ce? Atentie, nu sunt expert in diplomatie, (sagetator fiind), si spun lucrurilor pe nume. Intotdeauna. Cat despre curaj...pai putem sa ne si intalnim candva, la o adica, si o sa-ti spun face-to-face, aceleasi lucruri, fara sa clipesc. Este parerea mea, si mi-o mentin.
Ca sa nu ai probleme cu urmaritul conversatiei, am notat cu "S" si "H". Evident, trebuie citit de jos in sus:

""" S: Poate ca n-am eu o diploma in sociologie, dar am priceput cam pe unde bati...
> Uite care-i treaba:
> 1. Nu ma intereseaza chestionarul tau, si nici rezultatul acestuia.
> 2. Nu am nici un fel de statut special, si deci n-am ce pierde la acest capitol.
> 3. Nu ma intereseaza nici ce conferinta vrei sa deschizi.
> 4. Nu imi place sa ma agaseze cineva, asa ca voi ignora mesajele tale de-acum incolo, indiferent de continut.
> 5. Nu te-am "injurat", ci mi-am exprimat opinia "crystal clear", fara "floricele", fatza de felul cum gandesti sau cum te comporti.
> Sper sa fie ultimul mesaj pe care-l primesc/trimit, in ceea ce ne priveste.
>
>
>
> H:> Ma tem ca nu m-ati inteles... Nu simt nici un disconfort acum. Dar voi simti unul atunci cand va trebui sa apelaz la alti utilizatori, care nu au participat la conferinta despre conflict si deci care nu reprezinta nimic fata de cele intamplate acolo, nici macar fata de mine. D-voastra m-ati "injurat", v-ati spus sentimentele pe care le aveti fata de mine, intelegeti ca indiferent cum, noi doi am interactionat. Daca ma duc pe "strada"- nu am nevoie decat de 30 de chestionare, ale celor care au participat la conferinta despre conflict- adun mai mult de atat, dar nu ne reprezinta, nici pe mine, nici pe d-voastra.Asta vreti? E ultimul mesaj pe care vi-l trimit. Nu era o rugaminte doar pentru mine, ci pentru a va manifesta si D-voastra ca utilizator al cafenelei, cu statut special. Veti pierde aceasta sansa si sa vedem daca ceea ce voi obtine de la altii va va convine...
> > Voi deschide o conferinta despre asta.
> > Hypatia
> >
> >
> >
> >
> S:> > Atentie, eu nu dispretuiesc pe nimeni! Ma simt egalul oricarui om civilizat si cu bun simt. Iti respect parerile, chiar daca nu sunt de acord cu ele.
> > > Nu ma cunosti, Hypatia, ca sa stii daca sunt un om serios sau nu, (He-he-he!).
> > > Si cum avem opinii diferite in multe, (da, ma repet, dar asta-i treaba!), nu doresti decat sa-ti atingi scopul, adica sa ai chestionarul completat de cati mai multi, chiar cu riscul de a avea ceva disconfort spunandu-mi ca sunt om serios, cand probabil nici nu gandesti acest lucru.
> > > Mi se pare totusi ca Daniel a initiat un astfel de chestionar pe la inceputurile Cafenelei, cand se numea "Luneta"...Da, da...
> > >
> > > O zi cat mai buna, si tie!
> > >
> > >
> > >
> > >
> H:> > > Sunt de acord cu ce scrieti. Eu totusi va rog sa participati la chestionare, in mod sincer, pentru ca dincolo de tot ce ne desparte si de tot amuzamentul, D-voastra sunteti un om serios si oricat de mult m-ati dispretui, aceasta nu ar putea fi un motiv sa nu participati la chestionare. Daniel stie de chestionare, i-am cerut voie, ca sa zic asa. Nu as fi facut nimic fara acordul sau. La urma urmei, va place in Cafenea, asa ca de ce sa nu discutam despre Cafenea?
> > > > Va astept cu datele.
> > > > O zi buna!
> > > > Hypatia
> > > >
> > > >
> > > >
> S: > > > Hypatia, cum sa te fac sa intelegi...Pai asta-i schepsisu': fiind intr-o lume virtuala, unde nu te vede/cunoaste nimeni, poti da ce date vrei. Sinceritatea nu-i obigatorie, atata vreme cat nu poti fi verificat, nu? Ca sa ma amuz, (ca n-as face-o cu rea intentie), ti-as da niste date care te-ar bulversa, citindu-le. Si sunt destui ca mine, care ti-ar face TIE acelasi lucru. Asta pentru ca nu esti o figura prea simpatica pe site, (aici am fost sincer). Si atunci studiul tau n-ar avea relevanta, intelegi. Munca in zadar. Poate doar daca ar fi initiat de Daniel.
> > > > > Daca intru pe site, vreau sa ma mai destind nitel, nu vreau sa fac parte din statistici.
> > > > > Eu privesc pe cei din Cafenea ca pe niste colegi cu care e placut sa mai legi cate o conversatie, si cu doi-trei, chiar am devenit bun amic, (ne scriem aproape zilnic, ne sfatuim, etc.). Cum noi doi nu prea avem nimic in comun, (avem opinii diferite in multe), nu am cum sa te ajut la studiul pe care vrei sa-l faci.
> > > > >
> > > > > Oricum...Succes!
> > > > >
> > > > >
> > > > >
> > > > >
> H: > > Va inteleg.... Insa va rog sa ma intelegeti si D-voastra pe mine ca am nevoie de cateva dintre ele. Ce credeti ca e periculos de divulgat, nu scrieti. Desi nimeni afara de mine nu va citi chestionarele
> > > > > > Eu le prelucrez statistic si imi trebuie sa stiu cati barbati /femei sunt implicati in conferinta mea , ce varste au, profil socio-cultural ceva asemanator.
> > > > > > Nu v-am cerut nume real, nici localitate, deci, nu caut sa va identific ca prezenta reala, ci doar ca profil socio-cultural. Stiu ca lucrurile sunt discutabile, insa imi puteti vedea buna intentie din raportul de cercetare facut pentru conflicte. e in Conferinta.
> > > > > > Va rog tare mult sa ma ajutati!
> > > > > > Hypatia
>
> S: > Hypatia, prefer ca aceste date, (pe care cativa amici de pe cafenea le cunosc deja, inclusiv numele real, etc.), sa le pastrez deocamdata pentru mine.

> > > > > > > >
> > > > > > > > CHESTIONARUL “SUNTEM NOI O COMUNITATE?”
>
> H: > > De multe ori, în discuţiile purtate în Cafenea, administratorii sau utilizatorii au simţit nevoia să se recomande ca aparţinând unui grup, unui forum românesc mai bun decât celelalte care există în lumea virtuală. Ce ştim noi despre NOI? Formăm noi o comunitate? Cred că este important pentru mine să aflu un răspuns pertinent la această întrebare şi numai D-voastră mă puteţi ajuta să obţin acest răspuns. Primul pas în aflarea lui este intercunoaşterea noastră ca membri ai Cafenelei, şi de aceea, este important de ştiut cine suntem noi. Vă propun, deci, să vă caracterizaţi, completând rubricile de mai jos şi să răspundeţi corespunzător cu situaţia D-voastra:
> > > > > > > >
> > > > > > > > Vârsta:
> > > > > > > > Sexul:
> > > > > > > > Localizare:
> > > > > > > > Ocupaţia:
> > > > > > > > Studii absolvite:
> > > > > > > > In ce tip de firmă/instituţie lucraţi?
> > > > > > > >
> > > > > > > > Cum obişnuiţi să vă recomandaţi din punct de vedere al apartenenţei etnice sau religioase? nationalitate, cetatenie
> > > > > > > >
> > > > > > > > Ce de presă cititi in mod curent?
> > > > > > > >
> > > > > > > > Ce tip de literatură cititi in mod curent?
> > > > > > > >
> > > > > > > >
> > > > > > > > Care este motivul pentru care D-voastră accesaţi acest site?
> > > > > > > >
> > > > > > > > Ce particularizează spatiile virtuale?
> > > > > > > >
> > > > > > > > Frecventati Cafeneaua in timpul serviciului sau de acasa?
> > > > > > > > Cat timp acordati Cafenelei?"""
#30371 (raspuns la: #30354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cristall - de anisia la: 06/12/2004 23:38:23
(la: Ma citesc in altii)
uneori ne e teama sa punem in cuvinte ceea ce simtim, ceea ce gandim. pentru ca odata rostite, cuvintele isi au taria lor. tinute in taina insa, pot fi ignorate din cand in cand.

ca te regasesti in vorbele altora, nu e rau. e ca si cum te-ai uita intr-o oglinda imprumutata. pana nu demult stateam cuminte in carapacea mea si urmaream lumea in care ma simteam straina. cineva m-a invatat sa spun lucrurilor pe nume. sa pun sentimente, trairi si vise in cuvinte. taria lor mi-a infiorat sufletul pentru inceput. apoi am inceput sa ma obisnuiesc. sa caut cat mai mult si cat mai profund sa potrivesc cuvintele in jurul trairilor mele. e sublim. nu mai imi e teama. ma simt libera. nu mai sunt nevoita sa stau in carapacea mea. nici sa ma ascund in spatele celor cinci degete de la mana dreapta.

acum citesc cuvintele altora si le inteleg trairile. cateodata o regasesc pe vechea "eu" in ele si zambesc. cat de mult timp am pierdut, imi spun!
Extraordinar - de first_vampgirl la: 16/02/2005 00:19:09
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
...e pentru prima data cand citesc un astfel de comentariu si da-mi voie sa iti spun, in primul rand...multumesc, pnetru felul in care pui problema si in al doilea rand: FELICITARI!...Ma bucur ca exista acolo cineva care are curajul de a spune lucrurilor pe nume..eu sunt plecata de 3 ani, m-am intors si am plecat din nou...o sa tin minte vorbele tale: de ce sa ma intorc, cand pot merge inainte?...
#36422 (raspuns la: #33311) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Simion Tamplarul - de Horia D la: 22/04/2005 15:46:00
(la: Avem curaj sa discutam deschis despre infidelitate?)
Tema acestei discutii e despre curajul de a discuta deschis despre infidelitate. Si intrebarea mea a fost foarte simpla. Daca ai probleme de a intelege textul meu, hai sa-l rescriu sa inteleaga tot poporul:

Scenariul e foarte simplu (este doar un scenariu, dar cred ca se poate intampla in realitate).

Sa zicem ca esti casatorit, si pierzi mult timp pe internet, unde incepi sa conversezi cu o persoana se sex opus. In scurt timp ajungeti sa va intalniti, si sa fac povestea scurta, ajungi, in cateva luni sa divortezi de sotia ta (pe care o ridicai in slavi, si la adresa careia numai vorbe de lauda ai avut). Este acesta un exemplu de infidelitate, sau nu?

Este mesajul meu atat de greu de inteles? Poate pentru tine, care incerci sa rationalizezi realitatea, si sa o adaptezi punctului tau de vedere. Cat despre curajul moral de a spune lucrurilor pe nume, nu cred ca-ti apartine.

Si nu cred ca tu ar trebui sa vorbesti despre mental health, din timp ce ai atatea personalitati cate nume ai avut aici. De la Ozzy, la Little Eagle (who cries - sure!), la The Saint... The Saint...Ce gluma!!



#44979 (raspuns la: #44911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fenomenul internet - de Tudor-Cristian la: 29/04/2005 21:17:45
(la: aveti incredere in persoana din 'partea cealalta' a monitorului?)
A facut posibil toate astea. Oricine, oricand, poate scrie orice despre oricine. Nu exista raspundere. In viata reala, asa ceva nu ar fi posibil. Calomnia este pedepsita de lege (cel putin teoretic). In viata reala genul de "comunicare" de pe internet, din forumuri este supusa filtrului fiecaruia, care nu va sta sa primeasca pumni ca sacul de box. Depinde de om, insa. Nu e si cazul meu.

Eu, unul n-am sa-mi fac "sange rau" ca parerea mea a devenit exponat la gazeta de perete pentru "Asa nu !", ca risc sa fiu considerat drept un scandalagiu, eventual sa fiu considerat "Persona non grata" pe acest site, ori pe altele. Pana la urma, daca e mai bine asa pentru mine, inchid calculatorul si-mi continui viata reala, unde nimeni nu si-a permis pana acum sa-mi zica ce-am citit pe aici... Nu am nimic cu nimeni, pentru ca nu stiu cu cine sa am, caci anonimatul in care ne gasim cu totii ne/va protejeaza dupa ce aruncati cu pietre.
Sigur, se pot scrie multe, dar mi-e teama ca nu mai citeste nimeni.

zaraza spunea mai devreme ca "daca as fi mai talentata, si as avea mai multe de zis, poate as scrie o carte". Am zambit putin. Eu am scris o carte (cel putin trei utilizatori de aici au primit-o pe mail de la mine si cred ca au citit-o deja), dar ce folos ? Tot sunt pus la colt.

Sunt multe, multe de spus... , dar nu are rost. Oricum, nu am sa plec de aici, chiar daca, deranjati ca spun lucrurilor pe nume, unii ar vrea asta. Oricine doreste sa discute cu mine poate sa o faca. Pot sa dau adresa de mail, putem vorbi in messenger, la telefon, cum doriti. Eu nu am nimic de ascuns, nu am avut niciodata.
Cat de mult difera viata reala de cea virtuala !

De fapt, cel mai rau imi pare ca mi-am scos sufletul pe taraba. Asta a fost cea mai mare greseala. Am investit mult in www.cafeneaua.com
Iar acum am dat faliment.

Tudor
TeodoraPA - de cico la: 10/05/2005 09:33:12
(la: Ati facut vreodata sex oral ?)
Scuze pentru exprimare si-ti multumesc ca m-ai atentionat ca te deranjeaza, voi fi mai moderat (nu vad de ce scrii c-ar trebui sa taci). "Performer" e in engleza cel ce executa o actiune, deci n-a fost vreo insulta, ci pur si simplu mi se-ntimpla sa mai amestec romana cu engleza, c-am plecat de mult din tara. Cuvintul 'tare' nu l-am folosit in mod gratuit, ci ca sa subliniez peiorativul discriminator atribuit femeii pe romana (mie imi pare abject ca inca folosim un astfel de cuvint). Bizar si cita prudenta excesiva de a spune lucrurilor pe nume exista pe un subiect in care se dorea o discutie libera, in ton cu epoca, asupra ... sexului oral.

De citeva zile imi dau tot mai mult seama ca forumul e accesat indeosebi de tineri din Romania, iar diferentele de mentalitate cu vestul sint enorme. Te asigur ca peste citiva ani vei privi si tu puritanismul de altadata cu alti ochi, si nu cuvintele in sine vor mai deranja, ci esenta lor. Am feeling-ul ca pe acest sit multi nu patrund esenta ca se lovesc de simple cuvinte. N-are nimic de-a face cu respectul pentru iubit\a, pentru cel de linga tine. Am receptionat insa impactul asupra altora si respect doleantele fie si unei singure persoane.
#47851 (raspuns la: #47844) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Honey.. - de Ivy la: 17/05/2005 23:12:11
(la: Sandra Mae iubeste! Si tace...)
au fost incercari spre a o ajuta.
Daca fata a fost sincera, atunci ea incearca sa cucereasca un barbat de pe aici.

In mintea ei, ea a sperat ca punind poza il va atrage instantaneu..., acum..toate astea au fost in mintea ei.

Cei din-afara, fetele directe care stiu sa spuna lucrurilor pe nume, i-au facut un bine spunindu-i ca, cu poza aia nu va face decit sa il izgoneasca...

Stii cum e, uneori ai o asa buna impresie despre tine si ti se pare ca o anume poza cu tine e bestiala ca simti nevoia sa o faci publica si nici macar nu vezi ca pe ici pe colo ceva..."scirtzaie"...Asa si cu Sandra..ea a avut impresia ca e..eu stiu one kind of a model in poza aia...a fost trezita si sigur ca de acum in colo chiar va avea succes... pen' ca vezi tu, ea o fi desteapta, da.."cartea aia de vizita" ii face pe toti sa ii puna o eticheta una doua...

si acum..ce ne mai batem capul aici..poate ca nici nu'i poza ei...deci, o critica, doua la o poza aiurea pe net..nici nu face rau..



#49612 (raspuns la: #49603) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragutza mea Honey... - de Sandra Mae la: 18/05/2005 07:01:42
(la: Sandra Mae iubeste! Si tace...)
Nu mai sta la soare ca te inmoi si uite cum iti creste tensiunea... Ma vezi ostenindu-ma sa mai raspund comentariilor altfel decat pertinente? Ca se vrea lumina in jurul meu, din partea tuturor este lesne de inteles. Dar tu? Brutus...? :) Ori poate uiti ca rolul luminii nu-i altul decat sa ne azvarle in intuneric? Ce dracu? Hai sa ne purtam barbateste si sa le spunem lucrurilor pe nume, fie el dobandit fie de fata mare... Sper sa gasesti in tine rabdarea sa se limpezeasca lucrurile de la sine (adica de la mine, ca-i totuna...) Daca te grabesti, mai da o raita pe afara, e un oras asa de frumos (am pus mana pe niste poze, ard de nerabdare sa-l vizitez - poate iti imping si o vizita, de ce nu?) Hai ca te pupic ca eu de la dulce nu pot sa ma abtin. Mai vino, ca degeaba nu o sa fie, iti garantez, numai ca lucrurile cresc incet si firesc ca in viata, nu asa cand ni se trezeste unora sau altora.
Posted by Sandra Mae
#49641 (raspuns la: #49582) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru oricine pune botu'... - de Georges Valch la: 18/05/2005 08:49:24
(la: Ati facut vreodata sex oral ?)
Comentariu de Georges Valch
...am observat mai demult aceasta conferinta... sa ma ierte domnul Tudor pentru ignoranta. am crezut ca este o invitatie pentru cei care n-au facut, sa vina aici, ca s-o faca. de aceea o vreme am ocolit, ca unul care nu mai fac o noutate din asta. in cele din urma am venit, gandindu-ma ca poate ma insel. ei bine, nu m-am inselat. vin cei care au mai facut-o, sa-si aminteasca, dar si cei care nu au facut-o inca si iata ca intradevar o fac acum... si cu ce tupeu! daca numar fuckurile pe care le-am folosit deja m-as putea considera unul dintre acei "simetrici" despre care se vorbeste atat. dar eu stiu ca (,) ca unul tare-n gura ce sunt nu-i asa. singura diferenta dintre oamenii de aici este ca unii o fac la locul lor si cu cineva, iar altii in public si cu toata lumea. dezamagit descopar ca in emanciparea sexuala a omenirii a existat si inca supravietuieste o generatie hotarata sa reinventeze roata cu orice pret. iertati-mi limbajul vulgar, dar sunt obisnuit sa le spun lucrurilor pe numele mic; deci, daca latinii stiau ce e suptu si linsu de unde se cracaneaza toate aceste opinii puritane care se vor asa zis conservatoare? credeti ca simetria e totul domnilor? atunci poate as putea sa vin aici, sa trag un partz si tot cu o gaura m-as exprima, ca toata lumea... haideti sa stam intr-o rana prieteni si sa judecam lucrurile mai erect: care idee va sperie mai tare cand va ganditi la afurisitul asta de sex oral? gravitatia, care uneori, din anumite posturi actioneaza ca si noi impotriva firii, sau gandul ca n-aveti cu cine schimba o vorba cand partenerul/a se gaseste cu gura plina? va multumesc pentru atentie. nu ca as tine la vreun standard... dar imi place sa fie ... SUS!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...