comentarii

a trecut in nefiinta


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Trecerea in nefiinta - de CatalinM la: 19/01/2005 07:54:19
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Nu-ti voi raspunde decat la prima afirmatie: "cei trecuti in nefiinta".
Din punct de vedere crestin nimeni nu trece in nefiinta. A trece in nefiinta este o inventie materialista, o incercare asa-zis poetica cu menirea de a impresiona auditorul prin cuvinte pompoase si denota o necunoastere a invataturii crestine elementare. Parintele Galeriu a tinut numeroase predici pe tema asta in incercarea de a-i face pe cei ce o folosesc (mai ales cei din mass-media) sa renunte la ea. Nefiinta inseamna inexistenta, deci cum putem sa mai spunem ca cei trecuti in nefiinta mai fac ceva, sau de ce ne mai rugam pentru ei, sau cum mai putem afirma nemurirea sufletului si viata viitoare odata ce nu mai exista? Din punct de vedere crestin omul este nemuritor, deci nu are cum sa treaca in nefiinta.
Cu multa stima,
Catalin
#33761 (raspuns la: #33523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Expulzata de ziua ei... - de nadia la: 04/02/2004 12:56:58
(la: Romani in strainatate)
Da-ti-mi voie sa va spun istoria familiei mele cu statul german. Mama mea este de origine germana. Bunicii mei din partea mamei s-au "repatriat" in Germania in 1993. Sora mamei mele, cu familia s-au repatriat in Germania in 1995. In 1994 mama mea a facut toate actele necesare pentru emigrarea in Germania (sau, ma rog, "repatriere", avand in vedere ca este de origine germana). In 1999 am primit raspunsul statului german, negand repatrierea mamei mele, pe motiv ca nu are suficiente dovezi ca este de origine germana. Acum cred ca cazul nostru este la fel cu al Almei Stoica: parintii si fratii-germani; tu-roman... Ce sa mai spun? Trageti voi concluziile, ca eu nu mai stiu ce sa cred. Din pacate, mama mea a trecut in nefiinta acum aproape 3 ani si imi amintesc ca spunea intotdeauna ca singura ei dorinta este sa mai traisca destul cat sa ne scoata pe noi (suntem 2 surori) din Ro. Era o femeie foarte inteleapta si stia ca nu avem nici un viitor in Ro., mai ales cand ne vedea cat ne straduim si cat tragem sa facem ceva si degeaba; in schimb copii surorii ei din Germania, in 2 ani au venit in Ro. cu Mercedes-uri noi- noute, concedii in Italia, etc., etc. Acum eu incerc sa-i indeplinesc ultima dorinta, desi nu e Germania (nici nu cred ca conteaza pentru ea); eu locuiesc in Canada acum si tot salariul meu merge in Ro., la sora mea pentru actele lor de emigrare in Canada (e casatorita acum si au o fetita de aproape 2 ani); am amri sperante ca pana la sfarsitul anului sa-i am aici, cu mine. Alma nu e singura care are parte de astfel de tratament injust din partea statului german...
#8891 (raspuns la: #8714) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paianjenul - de carapiscum la: 01/09/2004 18:37:26
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Iti raspund tie acum fiindca Pt. Destin am nevoie de mai mult timp si, asa cum mi-a recomandat, n-am sa mai stau pana tarziu (dupa ora 1 noaptea) sa-i scriu.

Notiunea de moarte comporta doua intelesuri: spiritual si fizic. In credinta crestina moartea este vazuta ca o trecere din viata de pe pamant la viata de dincolo (in cazul in care "x" este vrednic de rai) sau poate sa insemne ruperea oricarei legaturi cu Dumnezeu si "ancorarea" in iad pt. vesnicie (in cazul celor nevrednici de rai). Dar si intr-un caz si in celalalt sufletul nu se desfiinteaza! De aceea expresia "a trecut in nefiinta" este improprie crestinismului si s-a inoculat oamenilor in greii ani de comunism ateu. Sufletul nu poate sa se distruga odata ce a fost creat de Dumnezeu, asta trebuie sa intelegem. Chiar si chinurile iadului nu sunt spre distrugerea sufletului, ci spre chinuirea lui. De ce s-a zis ca "singura atee este moartea"? Tocmai pt. ca moartea in sine nu-l poate accepta pe Hristos Cel inviat, asa dupa cum Hristos nu poate accepta ceva necurat sa intre in imparatia Sa. Aminteste-ti: "intre noi si voi este o prapastie in asa fel incat de ar incerca sa treaca cineva de la noi la voi, sau de la voi la noi, sa fie cu neputinta." (am parafrazat din Scriptura). Aici e vorba de o moarte pur spirituala, o moarte a faptelor celor bune concomitent cu savarsirea celor rele- asta atrage automat "mania" divina.

Daca insa ne referim la moartea trupului, atunci e cu totul alta problema. Chiar si asa, cu toate ca trupul "se intoarce in pamantul din care a fost luat", nici acesta nu se desfiinteaza definitiv. Pt. ca spune ca toti vor invia la trambita arhanghelului si la glasul lui Dumnezeu. Cum asta? Unii parinti au zis ca va fi cam la fel cum se intampla cu pilitura de fier ce se alege din nisip cand apropiem un magnet. Asa si trupul se va restaura si va invia odata cu sufletul. Asta probabil pt. ca din inceput omul a fost creat trup si suflet deopotriva, nu numai trup, nu numai suflet. Si apoi ingerii au fost creati fapturi spirituale, singur doar omul a fost creat din aceste doua elemente.

Inca un aspect important... Daca trupul se restaureaza si insoteste sufletul, inseamna ca nici acesta nu se poate desfiinta definitiv. El trece prin moarte doar provizoriu. Moartea sufletului trebuie inteleasa ca o perpetuare a raului spre rau si o rupere a relatiilor personale cu divinitatea. Iar aceasta moarte a sufletului poate fi temporara in perioada dintre judecata particulara si cea universala- doua evenimente distincte si importante. Dupa judecata universala sufletul nu mai poate fi salvat de la condamnarea in iad. De aici si rostul rugaciunilor si al jertfelor pt. sufletele celor "adormiti" (asa sunt pomeniti in slujbele bisericii, ADORMITI, nu morti).

Si ca sa revin la afirmatia mea care te-a nedumerit, e nevoie sa citesti din nou ce am mai scris pe aici. A trai departe de Dumnezeu este tocmai o moarte spirituala. A trai prin El si cu El inseamna dobandirea vietii vesnice. De asta am si zis ca principiul este relativ simplu de inteles. Sper ca am reusit cat de cat sa-ti dau un raspuns pe masura asteptarilor tale.

So far, so good.
#20791 (raspuns la: #20777) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Tradus"in limba muritorilor de rind," Paianjenul, - de DESTIN la: 26/09/2004 07:48:40
(la: OMUL ce stim despre noi?)
Ce zici tu:
- "Tradus" in limba muritorilor de rind, textul de mai sus vrea sa zica - presupun - ca Dumnezeu la care face referire Biblia nu trebuie neaparat considerat un individ, cu chip si asemanare asa cum il prezinta Geneza 1:26-27, ci mai degraba o notiune abstracta... o necunoscuta pe care o introducem in mod conventional intr-un exercitiu de algebra pentru a facilita rezolvarea acestuia... si ca o consecinta, intreaga Biblie trebuie interpretata mai degraba in sens figurativ decit in sens literal."

Textul nu necesita "traducere"...numai a fi inteles....

Pe Dumnezeu nu poti sa-Lconsideri un individ...asa cum tu o faci...

tu continui cu:
"Din punct de vedere personal, logica mea accepta notiunea de Dumnezeu ca persoana (individ) fizica (,) cu "chip si asemanare" (cu forma si contur!) - care efectiv vede, aude, vorbeste, se bucura, se minie, etc... deci si interpretarea Bibliei va fi acceptata in general in sens literal."

Este parerea ta...

Am afirmat ca:
"te limitezi in gandire..."

"- Posibil... In acelasi timp, nu avem nici o garantie ca (,) cu cit o teorie este mai sofisticata, cu atit probabilitatea ca aceasta sa fie mai aproape de adevar este mai mare..."

teoriile au alt criteriu de credibilitate nu sofisticare!!!

La intrebarea mea:
"esti convins ca detii adevarul?"

Tu raspunzi cu inscenari:

"- INTERESANTA intrebare, amice DESTIN, daca luam in considerare faptul ca fiecare subiect pe care-l postezi in Cafeneaua.com emana parca aerul si tonul unei autoritati supreme si ultime, in domeniul abordat, si apare formulat ca o AXIOMA absoluta, care nici nu mai necesita nici nu mai admite obiectii, completari, amendari, etc..."

De unde o asemenea afirmatie???..."fiecare subiect pe care-l postezi in Cafeneaua.com...

Este mai usor cat de elementar de fapt...!!! sa aducem afirmatii fara suport decat sa venim cu argumente in discutii dealtfel libere...

Pe ce subiect al meu nu ai fost admis cu obiectii,complectari, amendari?

Dai dovada de instabilitate in gandire,de aici apar acele contraziceri de unul singur...

tu afirmi:

"Prin extensie notiunea de rai poate sa se refere si la acel loc (undeva in UNIVERS - e irelevant unde!) unde rascumparatii vor fi transferati temporar pe perioada de reinoire a planetei Pamint, cind conform Epistolei lui Petru - 2 Petru 3:10 - si Apocalipsa 20:9, "pamintul cu tot ce este pe el va arde".

Acum afirmi :
"(undeva in UNIVERS-e irelevant unde)" si in alt loc,afirmi: "ca locul oamenilor este numai pe pamant"

te contrazici nu?

ce mai zici in continuare:

"Biblia nu suporta ideea existentei unui loc anume, permanent, in UNIVERS, unde sufletele despartite de trup ale celor rai ard - ad-literam - la nesfirsit."

deci din nou te contrazici singur...nu pe pamant ci in "UNIVERS"este locul ...

La intrebarea mea:
Cine va merge in iad sau in rai, corpul sau sufletul omului?"

tu raspunzi:

"- Obligatoriu amindoua, in conditia in care cele doua elemente nu se pot manifesta independent una de cealalta... dar acesta e din nou un aspect inca in discutie in contextul subiectelor "Sufletul" si "SUFLETUL ESTE NEMURITOR"..."

Aici da-mi voie sa afirm ca este o mare confuzie...de ce obligatoriu?de ce elemente?de ce nu se pot manifesta independente una de alta?

Cand corpul a trecut in nefiinta ce-l mai leaga de suflet?

Cum se mai manifesta un corp neinsufletit?

Cum acest corp neinsufletit sa nu se poate manifesta independent de suflet?

Fie ca intelepciunea sa ne "guverneze" gandirea...

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23410 (raspuns la: #23409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paianjenul - de carapiscum la: 27/09/2004 14:14:58
(la: OMUL ce stim despre noi?)
Imi permit sa intervin in discutia voastra chiar daca n-o sa-i placa "amicului Destin", si ma adresez tie fiindca eu unul cu el am promis sa nu mai ajungem la nici un fel de discutii- asa cum ai remarcat si tu, cu el poti sta de vorba doar un timp, dupa aia mai bine te lasi pagubas de 4 lei.

Dar nu despre asta vreau sa-ti scriu, ci despre faptul ca ai dreptate: amandoua elementele constitutive ale omului (si trupul si sufletul) vor fi partase invierii de apoi si judecatii. Am mai afirmat-o si cu alta ocazie, cred ca tot aici. Este impardonabila greseala lui Destin de vreme ce i-am demonstrat, cel putin in opinia mea, ca trupul va capata caracteristici spirituale (fiind patruns de spirit) intocmai ca si trupul Domnului dupa inviere, un trup care poate trece prin usile incuiate si in acelasi timp sa fie pipaibil de mana Apostolului Toma. Faptul ca a mancat si a baut in fata ucenicilor Sai dupa inviere vad ca nu mai are nici o relevanta. Si apoi se mai uita cu buna stiinta un aspect important: Hristos a venit sa restaureze fiinta umana in intregime si s-o aduca "la starea cea dintai"- intocmai cum au fost primii oameni in rai. Se poate trage de aici concluzia ca nu numai sufletul va fi judecat, ci si trupul de care s-a slujit pe pamant. Asta ca nu mai amintesc de cuvintele Ap. Pavel care explica f. clar cum va fi la invierea cea de obste si cum se vor "incheia" alcatuirile fiintei umane, inclusiv ale trupului omenesc. As vrea eu sa vad cum explica el teoria proprie (Destin) conform careia sufletul se poate manifesta fizic in lume, dar in afara trupului si independent de acesta. Si de vreme ce un corp este "neinsufletit", cum zice el "trecut in nefiinta" (asta e o greseala dogmatica pe care inca nu si-a insusit-o), cum poate asa un corp sa miste ceva fiind fara viata- deci fara miscare!?

Stiu ca o sa-mi sara iar la beregata dar n-am sa-i dau nici o atentie. Sa stii ca nu vreau sa te laud prin nimic (ca o sa zica dupa aia ca vreau sa mi te aliezi), insa apreciez mesajele tale si gasesc uneori intelesuri noi la cele dinainte stiute de mine. Numai bine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23467 (raspuns la: #23410) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paienjenisul in care se invarte enigmescu, - de DESTIN la: 28/09/2004 02:54:44
(la: OMUL ce stim despre noi?)


#23467, de carapiscum la Mon, 27/09/2004 - 14:14


"Imi permit sa intervin in discutia voastra chiar daca n-o sa-i placa "amicului Destin", si ma adresez tie fiindca eu unul cu el am promis sa nu mai ajungem la nici un fel de discutii- asa cum ai remarcat si tu, cu el poti sta de vorba doar un timp, dupa aia mai bine te lasi pagubas de 4 lei."

Vorbe,vorbe,vorbe...de "4 lei"=enigmescu

Am promis ca nu voi raspunde atacurilor tale la persoana,insa ma simt obligat sa iti amintesc acest lucru.

ce mai produci tu:

"Dar nu despre asta vreau sa-ti scriu, ci despre faptul ca ai dreptate: amandoua elementele constitutive ale omului (si trupul si sufletul) vor fi partase invierii de apoi si judecatii. Am mai afirmat-o si cu alta ocazie, cred ca tot aici. Este impardonabila greseala lui Destin de vreme ce i-am demonstrat, cel putin in opinia mea, ca trupul va capata caracteristici spirituale"

enigmescu,mintea iti joaca feste...pai bine tovarase organ,ii dai dreptate asociatului (posibil)tastezi "amandoua elemente constitutive ale omului(si trup si suflet)..."dai o fuga si il mai musti odata pe DESTIN...si continui cu:"ca trupul va capata caracteristici spirituale"...

Oare aceste "caracteristici spirituale" nu te-au guvernat cand ai scris enormitatile acestea???sau tu astepti spiritualitatea "cu trup si suflet" pe lumea cealalta???

ca mai produce corpul tau "(in asteptarea spiritualitatii)"

"As vrea eu sa vad cum explica el teoria proprie (Destin) conform careia sufletul se poate manifesta fizic in lume, dar in afara trupului si independent de acesta. Si de vreme ce un corp este "neinsufletit", cum zice el "trecut in nefiinta" (asta e o greseala dogmatica pe care inca nu si-a insusit-o), cum poate asa un corp sa miste ceva fiind fara viata- deci fara miscare!?"

enigmescu, unde ai citit? "teoria proprie (Destin) conform careia sufletul se poate manifesta fizic in lume, dar in afara trupului si independent de acesta."

Am afirmat eu ce tu insinuezi?

Este elementar,nu iti trebuie o caruta de scoala...atunci cand acuzi pe cineva sa argumentezi(sa dovedesti enigmescu) cu exemple...pentru tine nu este valabil...

Si sa-ti dovedesc ca nu ma supara goliciunea ta te ajut ,amintindu-ti ca trebuie sa ii raspunzi lui Paianjenul.

Nu ai raspuns,te-ai luat cu barfa si ai uitat...

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23529 (raspuns la: #23467) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
legatura dintre morti si vii - de mihaela simona la: 15/01/2005 23:04:53
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Parinte, ma apasa de ceva vreme o dilema legata de cei trecuti in nefiinta.
Poate cineva, care a murit si este mantuit, sa ajute prin rugaciunile lui pe cei ramasi in viata? Pot rugaciunile acestuia sa faca minuni pentru o persoana iubita, greu incercata?
Asadar, cat de mult ne vad, ne simt cei care nu mai sunt printre noi? Cat de mult ne pot ei ajuta in momente grele?
Daca ati mai raspuns la aceste intrebari, iertati-ma si spuneti-mi unde sa caut. Nu v-am mai citit de mult.
cristi - de gigi2005 la: 01/06/2005 13:51:31
(la: Ce cosmaruri aveti?)
Eu nu am cosmaruri dar vise in care parca traiesc o existenta paralela am. Sunt vise in care apar orase, strazi pe unde n-am fost niciodata in viata reala iar acestea se repeta si in alte vise. Sunt adrese la care merg sau locuiesc, de fiecare data aceleasi. Chiar am senzatia unei alte existente, alt univers paralel. Nu cred ca sunt imagini din alta viata pentru ca scenele sunt contemporane.
Ma trezesc uneori pe strada cu senzatia de "deja vu" si cred ca sunt scene din vise.

Ce nu spune nimeni, sau n-am citit, despre culori. Visele va sunt colorate? Chiar si acele cosmaruri au culoare sau sunt plate griuri, lumini si umbre...

Toate visele mele sunt colorate. Niciodata nu am avut greutati la picioare cand alergam, din contra, faceam niste pasi uriasi, saltati... Senzatia de cadere o am si eu dar nu ating niciodatata pamantul. Unele vise sunt cu masinarii fantastice, cu temple vechi pe care nu le cunosc, nu le-am vazut niciodata dar le explorez in amanunt, cu intrari secrete si pereti mobili...

Visez campuri cu flori, stele colorate cazand din cer, niste baloane multicolore care zboara purtate de vant... Visez ca ma dau in leagan parca legata de bolta cerului...

Poate sunt nebuna... Oare!

Mai visez oameni ce au trecut in nefiinta. Rude cunoscute, uneori oameni necunoscuti care imi transmit mesaje pe care nu le inteleg. Pe tatal meu l-am visat de multe ori si chiar am crezut ca-mi transmite mesaj de "dincolo".

Singurele cosmaruri sunt cele in care simt o mana straina pe mine, ca o apasare... Ma trezesc si o dau la o parte dar este mana mea, amortita...
cum eu sunt femeie...nu indra - de anuk31 la: 20/09/2005 21:11:33
(la: cugetari cu aroma de cafea)
cum eu sunt femeie...nu indrasnesc sa cuget ci doar sa atentez la cugetarile tale:
-un om ostentativ nu are alte argumente pentru a deveni interesant;

-o femeie tacuta nu poate fi decat o femeie trecuta in nefiinta;

-banii nu aduc fericirea dar fac bine la nervi;

-e usor sa a scirie versuri...mai geru e sa creezi o poezie cu adevarat;

-daca o femeie nu vrea sa se culce cu tine, mai incearca!;

-snobul tot snob ramane, altfel...cine mai e el??!

-daca dragoste nu e...atunci sunt , cu siguranta, bani care fac bine la nervi!

-haina nu-l face pe om , dar il poate pune in evidenta!

-de ce nu emigrez eu?-pentru ca imi e destul de bine si aici!

-nu am intalnit pana acum nici un misogin convins!

nu te supara, dar ...pur si simplu nu m-am putut abtine!
Domnisoara Cintezoi- - de Nanina la: 27/12/2005 11:17:31
(la: Lupta generatiilor.....la o alta categorie)
-diriga de la clasa a X a F,nu s-a casatorit nici o data.A ramas credincioasa marii ei iubiri neimpartasite-varul Vladimir;unicului ei var de care era indragostita pana peste urechi.Vova-cum il alintau cei apropiati-nu avea ochi decat pentru Andra;acea poama buna din vecini, care a fugit cu baiatul unui armator grec.De atunci nu a mai auzit nimeni de ea. Vova a considerat ca viata lui nu mai avea rost fara Andrisor a lui, si a fost gasit aninat de nucul batran din spatele gradinii.
D-ra Cintezoi a plans multe zile si multe nopti pana cand lacrimile au secat si sufletul a amortit. A ramas la scurt timp si fara bunicii care au crescut-o de la varsta de patru ani, cand minunatii ei parinti au trecut in nefiinta datorita unui vatman beat.
Si-a impartit timpul intre scoala si casa unde Botosel,motanul ei cel negru ca pacatul, o astepta in fiecare zi.
Cand a preluat, in urma cu un an, clasa a IX a F, a avut atat de mari emotii incat stomacul parca se facuse un ghem plin cu ace in miscare.Unul dintre elevi- Ionut semana foarte mult cu Vladimir. Aceeasi statura, un ten alb-mereu imbujorat, ochi albastrii si un par inelat de culoarea boabelor de porumb copt in soare-prietenos.
Se uita la Ionut si incerca sentimente contradictorii;ii era drag de parca era copilul pe care nu l-a avut niciodata, dar din cand in cand i se parea ca o priveste Vladimir.
S-a tot chinuit pana cand a venit vacanta de vara.
In plus de asta,o urmarea ideea ca Ruxandra- eleva cea mai constiincioasa din clasa ei, il priveste lung pe Ionut, dar parca si Ionut ii suradea acesteia.
Cand au inceput noul an, ceea ce i se parea ca ar fi ceva, i s-a confirmat. Legatura dintre cei doi adolescenti era si mai stransa. In pauza se retrageau sub un castan din curtea scolii si imparteau ceea ce aveau de mancare,mainile lui se odihneau pe umerii fetei,ii mai strecura si cate un biletel Ruxandrei pe sub banci.
S-a gandit d-ra Cintezoi la un motiv si i-a mutat pe cei doi din banci, astfel incat unul sa stea in banca din fata(de la catedra),iar celalalt in banca din spate si pe randurile de la fereastra si usa.Sa vedem cum ii mai trimite Ruxandrei biletele?!-se gandea d-ra Cintezoi.
La ora de latina-materie predata de diriga-lectia se desfasura cam asa:scotea cinci elevi la tabla-jupani si jupanese dupa cum ii numea profesoara.Acestia primeau un bilet-ca la examen-care continea;
-o retroversiune
-scandarea unui text la prima vedere
-conjugarea unui verb
-declinarea unui substantiv
Ultimele zece minute din ora se preda. Diriga citea noul text si de restul se ocupau elevii, acasa, ca doar asa poti invata o limba straina- cu dictionarul in fata.
Cand unul dintre elevi nu stia raspunsul(si se intampla obositor de des)era rugata jupaneasa Ruxandra sa raspunda si ca sa nu isi piarda antrenamentul ii mai punea si intrebari suplimentare. Ca totul sa fie cat mai chinuitor cu putinta, o masura pe eleva din cap pana in picioare cu o privire de pasare de prada.
La intervale scurte ii facea observatie fetei:ba ca nu stiu cum ii statea parul, ba ca tinuta vestimentara nu este tocamai potrivita, ba ca nu pune accentul bine pe silabe cand scandeaza si tot asa ii cauta ,,nod in papura''.S-a gandit d-ra Cintezoi sa-l cheme pe tatal Ruxandrei la scoala, dar nu prea stia ce motive sa invoce, caci notele Ruxandrei erau foarte bune si ceilalti profesori aveau numai cuvinte da lauda la adresa ei.
De fapt era foarte ingrijorata pentru Ionut.,,Atat de senini si puri erau ochii lui;atat de politicos si amabil era Vladimir-adica Ionut.Asa fusese si Vladimir si acea blestemata de Andra.... .
S-a perpelit diriginta pret de cateva luni; cum sa faca? ce sa faca? Intr-o noapte, cand nici macar Botosel nu a mai suportat agitatia stapanei sale, a hotarat sa supuna atitudinea Ruxandrei, atentiei consiliului profesoral ce avea loc in cursul zilei urmatoare.
Dimineata,vlaguita de oboseala, s-a imbracat dupa o toaleta sumara, a baut un ceai de tei cu doi biscuiti Digesta si a iesit pe poarta batranei case. In fata ei un pusti zgomotos,infuleca o banana, punand o multime de intrebari mamei lui.,, Ce prost obicei sa lasi copilui sa manance pe strada si cand te gandesti....''
D-ra Cintezoi nu a mai apucat sa-si duca gandul pana la capat.S-a desmeticit dupa ceva timp, nu intelegea ce cauta pe caldaram si de ce are asa mari dureri la sold.Auzea vag ceva in legatura cu o coaja de banana , cu o salvare...
S-a trezit intr-un pat de spital; medicul de garda i-a spus ceva despre o operatie, despre o lunga convalescenta si a intrebat-o daca poate lua legatura cu cineva din familie. Si-a adus aminte de Botosel si a inchis ochii.O v-a chema pe Mariuca-secretara de la scoala.....Ionut?....da!....v-a vedea ea ce v-a face cu Andra.De data asta nu v-a mai castiga ea..... .






_____________________________________________________________________
Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius

Titan al fotografiei trecut in nefiinta - de Sunday la: 08/03/2006 03:54:03
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
http://www.msnbc.msn.com/id/11717768/
Titan al fotografiei trecut in nefiinta - de Dinu Lazar la: 10/03/2006 07:10:18
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Anunta doamna Sunday aici mai jos disparitia unui mare fotograf.
De abia acum am putut sa caut si sa vad cine a fost marele om.
Nu stiam nimic despre el, din pacate.
Acum daca cititi veti sti si voi mai multe.
Sper sa fie utile rindurile de mai jos.
Pentru mine a fost o descoperire tardiva a unui mare geniu.
Multumim, Sunday!


OBITUARY
Gordon Parks, photographer and Hollywood director, dies at 93

Gordon Parks, the photographer, filmmaker, writer and composer who used his prodigious,
largely self-taught talents to chronicle the African-American experience and to retell
his own personal history, died yesterday at his home in Manhattan. He was 93.

His death was announced by Genevieve Young, his former wife and executor. Gordon Parks
was the first African-American to work as a staff photographer for Life magazine and the
first black artist to produce and direct a major Hollywood film, "The Learning Tree," in 1969.

He developed a large following as a photographer for Life for more than 20 years, and by
the time he was 50 he ranked among the most influential image makers of the postwar years.
In the 1960's he began to write memoirs, novels, poems and screenplays, which led him to
directing films. In addition to "The Learning Tree," he directed the popular action films
"Shaft" and "Shaft's Big Score!" In 1970 he helped found Essence magazine and was its
editorial director from 1970 to 1973.

An iconoclast, Mr. Parks fashioned a career that resisted categorization. No matter what
medium he chose for his self-expression, he sought to challenge stereotypes while still
communicating to a large audience. In finding early acclaim as a photographer despite a
lack of professional training, he became convinced that he could accomplish whatever he
set his mind to. To an astonishing extent, he proved himself right.

Source: Andy Grundberg, The New York Times via The International Herald Tribune


Photographer, writer, filmmaker, composer, musician "... I've known both misery and happiness,
lived in so many different skins it is impossible for one skin to claim me. And I have felt
like a wayfarer on an alien planet at times walking, running, wondering about what brought
me to this particular place, and why. But once I was here the dreams started moving in,
and I went about devouring them as they devoured me...."
http://www.africanamericans.com/GordonParks.htm

Gordon Parks: Renaissance man, internationally-known photographer Full text of the article,
'Gordon Parks: renaissance man - internationally-known photographer' from USA Today
(Society for the Advancement of Education) "... Evolving from ultrarealism, poignancy,
and emotionalism into a lyrical style that frequently crosses over to abstraction, Parks'
photographs have brought him international fame...."
http://www.findarticles.com/p/articles/mi_m1272/is_n2640_v127/ai_21114541

Photographer: Gordon Parks
Washington, D.C., July and August 1942 - Farm Security Administration, Lot 156 Gordon Parks
was born in Kansas in 1912 and spent his youth in Minnesota. During the Depression a variety
of jobs, including stints as a musician and as a waiter on passenger trains, took him to
various parts of the northern United States. He took up photography during his travels
and by 1940 had made his first serious attempts to earn a living from the art as a
self-taught fashion photographer in Minneapolis and Chicago. Though he had experienced
racial discrimination outside the South, it was in the southern city of Washington, D.C.,
that Parks "found out what prejudice was really like." In 1942, an opportunity to work for
the Farm Security Administration brought the photographer to the nation's capital; Parks
later recalled that "discrimination and bigotry were worse there than any place I had yet seen."
http://memory.loc.gov/ammem/fsahtml/fachap07.html


The Films & Photography of GORDON PARKS Sr.
http://www.albany.edu/writers-inst/parksflm.html

HALF PAST AUTUMN
January 6, 1998 NewsHour Transcript
Phil Ponce examines the life and art of Gordon Parks, Life photographer, film director,
composer and digital art pioneer. Parks'
work, now on exhibit at the Corcoran Gallery in Washington D.C., will travel around the U.S.
for the next four years.

"... Parks' "choice of weapons": the camera
PHIL PONCE: A key decision--to use a camera as what Parks called his choice of weapons.
Beginning in 1942, he helped document the lives of America's poor--its workers--its urban
and country dwellers--as a photographer for the Farm Security Administration, a Depression
era government agency. That's when he took what would become perhaps his best-known picture.
It was of a cleaning woman who worked in his office building. Her name was Ella Watson...."
http://www.pbs.org/newshour/bb/entertainment/jan-june98/gordon_1-6.html


http://www.masters-of-photography.com/P/parks/parks.html
http://www.masters-of-photography.com/P/parks/parks_articles.html
http://www.masters-of-photography.com/P/parks/parks_resources.html
#110557 (raspuns la: #110184) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Apache - de sierva la: 13/03/2006 23:36:09
(la: Despre agresivitate)
Ai grija ca te contrazici. O data spui: "Un pic de agresivitate si tupeu nu strica nimanui" si imediat dupa aceea: "daca era destept punea mina pe un retevei si ii aranja ce ailati doi mirlani le lua banii si mioarele legal in legitima aparare". Deja in cazul expus de tine nu mai e vorba de "un pic de agresivitate", ci de macel :))
Si nici macar nu a ramas... nici fraier nici altceva, ca "tovarasii" l-or fi casapit cu prima ocazie :)) A trecut in nefiinta pentru a renaste sub forma de... balada. Superba satisfactie! ;)
Eu cred ca baciului moldovean i-a fost pur si simplu lene. Daca nu a ramas sa lupte cu ceilalti doi, trebuia macar sa fuga. Fuga-i rusinoasa, dar e sanatoasa si... prelungeste viata.
Scuze, eu ma amuz cand lumea se cearta. Asta pentru ca... nu sunt sanatoasa :))
#111349 (raspuns la: #111196) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
~ - de Cri Cri la: 30/07/2006 13:36:35
(la: O carte - 25 de cuvinte)
"Diavolul Memnoch"-Lucifer, chintesenta compasiunii, a acceptat benevol sarcina de a raspunde intrebarilor si de a educa sufletele trecute in nefiinta ajutandu-le sa-si asume conditia. Dumnezeu e "savantul nebun".
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 21/08/2006 08:52:03
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.
Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?! Hmm :)
Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.
Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!
Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.
Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.
Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.
Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.
Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.
Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.
Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.
De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.
Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.
Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.
Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.
Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.
Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...
Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului. Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.
Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate. Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.
Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. A primi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.
#140585 (raspuns la: #138528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casandra radu - de Alexandros la: 21/08/2006 15:06:00
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sa clarificam, casandra radu: E vorba de iubirea dintre doua persoane (de sex opus ori ba:) ) si nu de iubirea de Dumnezeu, de mama, tata, frate,sora. Acolo datele problemei se schimba. Oricum e altfel de dragoste.



Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala (poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.

Nici nu vreau sa te conving de nimic. Singura experienta autentica pentru fiecare este propria sa experienta si nu cea a altuia.
Iubirea de Dumnezeu unilaterala? Stii, mie mi se pare ca noi, oamenii suntem “copiii” mult iubiti ai existentei. In noi, natura isi gaseste expresia cea mai inalta, suntem singurele animale constiente de sine...oare sa nu ne iubeasca Dumnezeu, existenta?!
Hmm :)

Aici nu cerem. Doar oferim.Nu conditionam si nici nu santem conditionati.

Cineva zicea candva ca viata nu are nici o obligatie de a corespunde dorintelor tale. As adauga ca, de asemenea, omul pe care il iubesti nu are nici o obligatie de a te iubi si el si nu se poate pune problema ca el sa se ridice la nivelul sentimentelor tale. Nu este vina lui, nu i se poate reprosa unui om ceva ce nu simte. Nici macar de vointa nu tine. Chiar daca ar vrea sa te iubeasca, gandind la modul “ea ma iubeste enorm si ar fi bine sa o iubesc si eu, caci astfel vom fi fericiti”, iubirea nu tine de vointa. El nu este mai prejos decat mine doar fiindca nu simte la fel, pentru mine. Pur si simplu nu simte, asta este realitatea. Dar nu iubesti ca sa fii iubit, iubirea nu are motivatii, iubirea nu face calcule. Acestea le face ratiunea, nu iubirea.

Doar pentru ca nu simte "la fel de mult", trebuia scris. Daca nu simte la fel, se poate intelege ca nu simte deloc si atunci...
Ea ma iubeste enorm si "merita" sa o iubesc si eu caci astfel vom fi fericiti.
Iubirea nu tine de vointa in sensul "rational" dar vointa sufletului nu poate fi controlata de rational.
Iubirea are motivatii: un zambet, un gest, o mangaiere, o vorba, o anumita afinitate, o autoregasire in cealalta persoana, un vis, o dorinta, un... miliard de motivatii.




Iubirea dintr-o singura parte – obsesie? Adica cu alte cuvinte, iubirea care nu vine din ambele parti nu este iubire? Nu stiu cum o “obsesie” te poate apropia de Dumnezeu, te poate face mai bun...iubirea cand este, este, nu depinde de sentimentele celuilalt. Sunt multe cupluri in care numai unul iubeste, celalat se preface. Poate ca cel care iubeste poate iubi fiindca are convingerea ca celalat il iubeste. Daca ar sti adevarul...cine stie?!

Am zis ca iubirea de Dumnezeu are alte principii.

Asta cu cuplurile in care unul iubeste si celalalt se preface, in care unul poate iubi fiindca are convingerea ca celalalt il iubeste e mai aproape de realitate, dar nu e obsesie si mai mult contrazice teoria ta despre cel ce iubeste chiar stiind sigur ca nu e iubit.

Daca eu o iubesc pe Sulfina Barbu ( =)) )si tipa saraca nu stie nimic despre asta, intre mine si ea e o dragoste adevarata? Nu cumva e obsesie, casandra radu?



Cred ca fiecaruia dintre noi i-a murit candva cineva drag. Ei..acea persoana nici nu mai era in viata dar asta nu a insemnat ca noi am incetat sa o iubim. Poti iubi chiar si un om care a trecut in nefiinta, asa ca ce sa mai zic de un om care traieste...desi nu pot sa nu observ ca este mai greu sa iubesti un om in viata decat unul care nu mai este.

De acord cu iubirea pentru cineva ce a trecut in nefiinta dar e o altfel de iubire. Poate fi frate sora mama tata sau fosta iubita ai cam acelasi fel de sentiment pentru cineva ce ti-a fost drag printre noi fiind si care a disparut. Nu discutam despre asta

Nu vorbeam de pasiune. Pasiunea neintretinuta, pasiunea care nu primeste nimic in schimb, moare subit si nu mai reinvie. Pasiunea are nevoie de sustinere, are nevoie de atentie deosebita, de un interes poate extrem din cealalta parte. Esenta pasiunii este reciprocitatea, complicitatea. Ea nu poate exista independent, or daca exista, intr-adevar, pasiunea devine obsesie.

Ba pasiunea face parte din iubire si ma bucur sa observ ca mai sus ai dreptate cu conditia sa incluzi pasiunea in iubire

Si iubirea este un sentiment “latent”. Zace in fiecare din noi. Uneori mai reuseste sa iasa la iveala, dar deseori este obstuctionata de calculele noastre, de dorinta de siguranta, de teama. Eu nu ma opun iubirii. Daca “vrea” sa se manifeste, o las in pace sa faca ea cum crede de cuviinta :) Acuma, daca se intampla sa apara pentru o persoana care nu-mi raspunde la fel, asta este, oricum aceasta nu constituie o piedica. Am observat ca oricat te-ar iubi cineva, acest fapt pe tine nu te schimba cu nimic. Numai ceea ce simti tu te poate schimba.

Pentru o persoana care nu-ti raspunde la fel, ca intensitate sau la fel in sensul de a nu-ti raspunde cu iubire? Dar pentru una care nu-ti raspunde deloc?


Din contra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.

Aici vorbesti de pasiune sau de dragostea inchipuita. Iubirea nu este un camp de lupta, competitia ii este straina iubirii. Multe relatii sunt astfel si oamenii se amagesc ca aceasta este iubirea. Sunt ei doi, sunt orgoliile lor si nesfarsita lupta. Care pe care, cine pe cine controleaza, instaurarea fortata a unui climat de incredere, gelozii, tradari si altele. Aceasta nu este iubire. Este disperare. Si multa risipa de energie. Doar o stiu, doi ani am trait astfel.

Stop..stop.. asta nu e iubire ce insiri tu acolo ! Asa spuneam eu despre competitie? In sensul de a domina, forta, controla? Nu.. Daca tu-mi spui o vorba frumoasa, iubirea mea (necontrolata de ratiune), ma face sa-ti spun doua vorbe dulci, care la randul lor vor primi replica pe masura :)
Daca traiai tu doi ani de iubire cum o vad eu nici nu mai voiai altceva de la viata.



Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.


Da, este compasiune, poate ca aceasta este o forma superioara a iubirii. Este iubirea lipsita de pasiune, de dorinta de a fi cu celalalt, acceptarea realitatii asa cum este ea, impacarea si linistea de dupa furtuna.
Nu ii sunt superioara. Toti venim din acelasi loc, suntem facut din acelasi material si fiecare are acelasi potential. Nu ma simt superioara lui. Sigur ca mi-a parut las, mi-a parut prost. Dar si eu sunt lasa uneori, si eu sunt proasta. Acum aceste lucruri nu mai au importanta, care cum este. Conteaza doar ca a fost ceea ce a fost, ca am avut norocul sa traiesc astfel, sa simt astfel.
Si prietenia este o forma de iubire si nu o gasesc cu nimic mai prejos decat iubirea pentru o persoana de sex opus. Ba chiar ca prietenia este mai longeviva decat dragostea dintre un barbat si o femeie. Barbatii/femeile vin si pleaca...dar prietenii raman.
Da, am avut poate momente de condescendenta. Dar acestea sunt nesemnificative. Dupa ce am acceptat lucrurile asa cum erau, asa cum sunt, nu a ramas decat compasiunea, dar nu cea de pe pozitii de superioritate. Ci acea compasiune care contine dorinta de a-l vedea ca este bine, ca este fericit, ca termina acea relatie seaca, intalneste iubirea si traieste cu adevarat. Si asta nu trebuie sa se intample cu mine. Oricum, eu nu ma intorc niciodata in trecut.

Compasiunea nu e iubire casandra radu. Prietenia nu e iubire..


De ce o numesti experienta deceptionanta? Pentru mine nu asta a fost. Probabil ca asta isi imagineaza fiecare cand citeste ce am scris. Poate ca fiecare a avut macar o deceptie in viata sa si atunci interpreteaza ceea ce am scris ca fiind o deceptie. Nu o vad asa, nu o simt asa. A fost o experienta minunata, mai inaltatoare decat orice rugaciune. M-am simtit purificata de patimile umane si acum ma simt recunoscatoare pentru ca am trait acea iubire. Nu am resentimente, nu am nimic de reprosat, nimanui. M-am avantat total, nu am lasat nimic pentru mine. Iar la final am cunoscut ce inseamna eliberarea. Eliberarea de dorinte, eliberarea de tristete, de eventuale obsesii, de regrete. Nu a ramas decat ceva luminos, cald...da, poate ca este prietenie.

Eu am numit-o experienta deceptionanta pentru ca ti-a fost denaturata notiunea de iubire de aceasta experienta.
Daca eu ascult "manele" si nimeni nu-mi arata cum suna adevarata muzica atunci ideia mea despre muzica e denaturata neavand termenul de comparatie.


Nu traiesc din amintiri, Alexandros. Nu regret nimic, nu-mi doresc sa retraiesc ceea ce a fost, nu ma extaziez si nici nu ma intristez aducandu-mi aminte de acele momente. Stiu ca pot iubi si poate data viitoare voi iubi mai mult. Prin asta intelegand ca poate vor fi mai putine momente de tristete, mai putine momente in care ma voi gandi la mine. Eu nu imi car in spate trecutul. Faptul ca omul iubit nu m-a iubit nu ma poate determina sa ma feresc de iubire, sa joc “la sigur” sau sa ma tem. In iubire, ceea ce este sigur nu valoreaza doi bani. Si imi aduc aminte de o idee despre iubire dintr-o carte a lui Coelho, si anume ca dragostea este o forta salbatica, daca incerci sa o stapanesti, te transforma in sclav, daca incerci sa o incatusezi, te inrobeste.
In iubire, adevarata durere pe care am resimtit-o candva a fost aceea de a nu ma implica total, de a jongla cu jumatatile de masura, de a-mi lasa o portita de iesire...deceptia ca nu m-am implicat total. Iar aceasta implicare pe jumatate intotdeauna lasa urme. Urme dureroase. Iubirea totala nu lasa decat “urme” pozitive. Te transforma. Iar pe mine m-a facut sa o rup cu trecutul, sa traiesc in prezent, sa fiu constienta ca trecutul nu are nici o relevanta, sa fiu constienta ca pot iubi fiindca iubirea nu este o cantitate determinabila care se termina la un moment dat.

Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia.


Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.


Fiindca eu nu sunt fidela pentru ca imi impun asta si nici pentru ca el este fidel. Eu sunt fidela fiindca asa simt. Daca simt altfel sa stii ca nu am nici o ezitare in a da curs dorintelor mele. De cate ori am avut o relatie si nu am iubit, am dat curs dorintelor mele vis a vis de alti barbati. Fara sa ma simt vinovata, fara sa simt macar ca am inselat. Cand am iubit, fidelitatea a fost ceva natural. Asa a fost, nimic impus si in acelasi timp nu am simtit atractie pentru alti barbati. Am realizat ca nu are sens sa stau langa un barbat pe care nu-l iubesc. Nu pot sa-mi impun fidelitatea. Ma simt incatusata si simt ca nu sunt eu insami. Ce sens are sa pretinzi ca esti fericit, ca nu doresti altceva? E simplu – faci asa cum simti. Daca mai ai si curajul de a fi sincer in legatura cu ceea ce simti, este minunat. Am descoperit ca asa ma simt bine si am incetat sa mai sufar si sa am probleme din clipa in care am inceput sa fac asa cum simt.

jos palaria pentru sinceritate si luciditate aici:0


Ti-ai dori sa fii iubit de o astfel de femeie? Pai...pentru ce?! Eu iti urez sa iubesti TU astfel, fiindca chiar daca o femeie te va iubi asa...desi aceasta “maniera” de a iubi nu este altceva decat iubirea care tinde spre iubirea autentica – singura care este de fapt iubire – ei, chiar si asa, te asigur ca asta nu va produce in tine mare lucru. Nu iti va zdruncina constiinta, nu te va apropia de Dumnezeu. Poate orgoliul tau se va umfla ca un balon sau poate te vei simti chiar inferior ca nu esti pe masura sentimentelor ei. Sau poate o vei desconsidera si o vei trata ca pe un obiect proprietate personala..cine stie. Cum ziceam, doar ceea ce simti TU te poate transforma, nu ceea ce simte altul pentru tine.

Adica sa fac exact greselile nefericitului(in sens de slabutz la minte) dinaintea mea? Nu...

Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.
Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...


Iubirea este iubire, impartasita sau nu. Daca admiti ca iubirea este adevarata numai cand este impartasita, atunci lumea este chiar mai saraca in iubire decat pare. Ceea ce ar fi foarte trist. Bine ca nu este asa :) Si oricum, Alexandors, gandeste putin...chiar daca omul de langa tine se comportan frumos, iti vorbeste frumos, te ajuta, te alinta si in ochi ii poti vedea afectiunea...de fapt niciodata nu vei stii cu adevarat cum simte, cat de intens, cat de profund. Nu ai cum sa stii cat de mult, in ce fel sau cat te va iubi omul de langa tine. Si nici macar daca te-a iubit in adevaratul sens al cuvantului.

1 Neimpartasita nu e iubire. 2 Si in ochi ii pot vedea afectiunea? Pai da, o vad daca e. Daca nu, nu. Nu poti pacali un oenolog(degustator de vinuri) cu posirca (ce modest am fost aici :))) )

Au fost barbati convinsi ca eu sunt indragostita si foarte mandri din cauza asta. O prostie. Am avut momente in viata cand pur si simplu mi-am dorit compania cuiva, am simtit nevoia de a darui afectiune, de a dulce, dragalasa...dar asta nu insemna ca i-am iubit. Intotdeauna mi-a placut sa cultiv o atmosfera de complicitate, de caldura, o atmosfera placuta si relaxata. Si asta a fost confundata cu dragoste.

Aici cineva a trisat ;) Noi vorbeam de dragoste :) Si apoi...vezi mai sus cu oenologul :)

Loiali...adica nu iubesti, nu-l cunosti pe cel de langa tine, dar esti fidel, iti duci viata de zi cu zi, iti cladesti o viata (si la un moment dat te indragostesti fiindca orice om isi doreste iubire si va cauta ceea ce nu are)...si tu vorbesti de loialitate?! Mi se pare mai degraba o minciuna, o ipocrizie extrem de rafinata, astfel incat chiar cel care o traieste ajunge sa creada in ea. O viata calduta la umbra sigurantei. Zicea odata un sfant ca “bucatele caldute nu incanta cerul gurii”. Ma rog..daca cineva simte ca acesta e sensul vietii, sa gasesti un barbat/femeie de treaba, sa ai un trai tihnit, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci copii si la final sa mori, asta este treaba lor. Fiecare traieste asa cum poate.

Chestia asta se cheama casnicie si avem parte de ea 99.9% dintre noi de ea.
Pe tema asta se pot face mii de variatiuni iarasi. Casnicie din dragoste, din interese de toate felurile(materiala, politice, religioase), din traditie (ca sa fiu si eu la casa mea), din ambitie (sa-mi oftic fosta iubita) si altele...


Si parafrazand-o pe Sulfina Barbu :) – fiecare are parte de viata pe care o merita.

Casandra, casandra.. eu las modestia si-ti spun ca pot citi si printre randuri si printre cuvinte, chiar. Pe cine parafrazezi tu? La cat te cunosc eu ma asteptam la alt parafrazat, sincer. Asta daca nu cumva ai parafrazat-o peiorativ. Dar nu merita, crede-ma :)

Stiu ce inseamna si sa primesti. Da, poate stiu mai mult sa dau. Nu am vorbit despre cum este sa primesti fiindca aceasta nu este o preocupare pentru mine. Nu tanjesc dupa a primit. rimi este minunat. A fi tinuta in brate de omul iubit, a fi mangaiata, a fi privita, a fi invaluita de el...cine mai vrea Paradisul? In orice caz nu eu. Paradisul sa fie pentru altii. Pentru mine prezenta fiintei iubite este paradisul.

Te contrazici iar?
Vrei sau nu vrei sa fii iubita?
Stii sau nu stii cum e?



Caractere italice = alexandros text mai vechi
caractere bolduite = alexandrios replici la textul actual
Caractere normale = casandra radu


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
#140644 (raspuns la: #140585) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 21/08/2006 16:44:32
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sunt plina de contradictii, da! Sunt inconsecventa si nu ma intereseaza notiunile, inclusiv "notiunea de iubire", tot notiune este. Fiindca viata e prina de contradictii, de neprevazut si de incosecvente...
Asa ca in ce ma priveste, am trimis la plimbare notiunile, teoriile in in general orice lucru static, care nu corespunde dinamicitatii vietii.
Te simt ca inca mai esti suparat, de la conferinta aia pe tema prostiei, de regula aveai raspunsuri mai empatice. Ei bine..asta este, astept sa iti treaca :) Stii ce imi vine acuma? Sa iti raspund pe acelasi ton. Dar...mi se pare o prostie sa reactionez asa. Sa uit ca de fapt te simpatizez, cu toata supararea ta. Asa ca..rasusflu adanc si caut sa continui conversatia.
Da, fireste ca iubirea fata de o persoana de sex opus nu e acelasi lucru cu iubirea pentru mama, tata, frate, prieteni..insa fiecare iubire pentru o alta fiinta umana te face mai bun si te aproprie de Dumnezeu. Cel putin acest lucru il au in comun. Iubirea pentru o persoana de sex opus este "mai" misterioasa decat alte iubiri, mai ales cand apare brusc, fara nici o explicatie, fara nici o motivatie. Pentru mine iubirea nu are motivatii. Ar fi asa usor sa aiba...atunci as fi iubit pe acela care imi dadea toate motivele (cel putin cele insirate de tine se regaseau in comportamentul lui). Aveam toata motivele sa il iubesc, se purta minunat, din toate gesturile lui razbatea o profunda afectiune pentru mine, era intr-adevar omul potrivit. Il apreciam pentru calitatile lui si era ceea ce am gandit mereu ca vreau de la un barbat. Nici o contradictie aici. Numai a...nu l-am iubit. Am tinut la el, dar asta nu echivaleaza cu iubirea.
Pai ce sa ii ceri lui Dumnezeu? Numai ca asa cum nu ii ceri lui poate asa ar fi frumos sa nu ceri nici altuia. Adica..nu cer creatorului dar cer creatiei sale? :)
Nu simte la fel de mult..nici macar nu cred ca este o chestiune de a masura...Sa masori in ce? In kg, in km, in amperi? In ce? Mai degraba este o modalitate diferita de a simti si o profunzime diferita a sentimentelor, care oricum nu pot fi cuantificate.
Iubirea nu are nimic de a face cu principiile. Orice iubire insa este poarta catre iubirea suprema sau iubirea de Dumnezeu cum vrei sa ii spui.
n ce priveste cuplurile, foloseam "iubire" in alt sens, asa cum se paote desprinde din context. Nu am nici o treaba cu Sulfina Barbu, insa apropo de ceea ce a zis ea, am facut o conexiune care mie mi se pare ca atinge un punct nevralgic - si anume ca ai viata pe care o meriti. Sa dezvolt? Crezi ca este cazul?
Normal ca ce insiram nu e iubire. Aceea este ceea ce se intampla cel mai adesea si care oamenii considera a fi iubire. Dupa care, cand se termina se pot lauda ca ei au iubit si mai ales cat au suferit. Ca au fost tradati, ca bla bla...in fine. Ca doar doar impresioneaza pe altul si vor fi iubiti ca deh, destul au suferit.
Ma rog, poate compasiunea si prietenia nu sunt forme ale iubirii pen tru tine. Asta este altceva. Dar nu imi spune tu mie ce simt, cum simt si asa mai departe. Nu are sens, nu ma cunosti, nu te cunosc.
Pentru mine compasiunea nu inseamna mila. Nu vorbeam in sens de dictionar. Compasiunea in sensul de acea iubire in care tu nu mai esti. Si nu voi teoretiza deoarece nu are nici un sens.
Daca tu iubesti o persoana si ea nu stie, cel mai firesc este sa ii aduci la cunostiinta acel lucru. Nu este iubire intre voi, dar poate ca tu o iubesti chiar si asa. Sau poate esti obsedat. de unde sa stiu eu?! Ei bine...o anunti...si daca stie, ce? Poate ca nu e deloc interesata. Iti moare iubirea pe loc? Ei..poate nu a fost iubire atunci.
Sunt destui oameni care spun ca il iubesc pe Dumnezeu si care in acelasi timp nu pot iubi pe cineva care nu le da atentie. Asta este...e mult mai usor sa iubesti un concept decat o persoana care nu te baga in seama.
Nu discutam despre iubirea pentru cineva trecut in nefiinta. Observ ca tu simti la fel pentru toti cei trecuti in nefiinta. Asa simti tu si poate ca altul simte altfel. Sa nu crezi ca daca tu simti in anume fel si altii simt la fel. Asa cum fiecare gandim in felul nostru, asa fiecare simtim in felul nostru.
Chiar doresc sa citesc parerea ta vis a vis de cum mi-a fost mie denaturata notiunea de iubire. Ai facut o afirmatie dar nu ai adus nici un fel de argumente. Ce pot spune deocamdata, pe langa ce am spus despre acea iubire este ca urmare a ceea ce am simtit pentru el, am inceput sa am mai multa toleranta si fata de altii, am inceput sa ma inteleg mult mai bine cu colegii mei, cu parintii mei si ami ales, total surprinzator pentru mine, au inceput sa imi palca oamenii, dupa atata vreme, de cand ma stiu, ca nu-i puteam suferi. Asa ca mi-o fi denaturat mie "notiunea" in orice caz ma simt tare bine cu oamenii, mi-s dragi, imi plac si intr-un fel ciudat, pe cei pe care ii iubeam ii iubesc acum mai mult. O sa zici ca ma contrazic? Da, fiindca nu vorbesc rational si o stiu foarte bine.
"Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia".
Te rog, nu imi spune "scumpa" daca nu simti asa. Ce sa recunosc? Asta e afirmatia ta. In viata nimic nu "trebuie". Asa s-a intamplat, a fost o experienta si nu as schimba nimic. Nu am ce sa schimb. Am facut asa cum am simtit. Viata nu este asa cum si-o planuieste omul. Da..mi-am dorit sa raman cu barbatul iubit, sa avem o viata impreuna. Dar..daca el in cel din urma a ales altceva, ce pot sa fac decat sa merg mai departe.
Daca ma intrebai cu ceva vreme in urma ce trebuie si ce nu iti spuneam in primul rand ca "nu trebuia sa ma nasc", apoi ca nu am iesit asa cum trebuia si tot asa mai departe la infinit. Viata isi are cursul ei, indiferent de ce trebuie sau ce nu trebuie.
Da de unde..auzi jos palaria..pai pentru ce?! Vrei sinceritate si luciditate? Din partea mea, oricand...nu imi palce sa fiu altfel decat asa cum sunt.
Oricine paote fi pacalit. Daca nu vrei sa fi pacalit, lasa orgoliile la o parte si atunci s-ar putea sa incepi sa vezi realitatea. Cel mai usor de pacalit sunt oamenii orgoliosi. Si totodata sunt cei pe care ii poti manipula cel mai usor.
Nu a trisat nimeni. Nu am zis vorbe mari daca nu am simtit ce spun. Chiar si cand ti-am zis tie "dragul meu" asa am simtit, pentru ca m-au binedispus comentariile tale. Nu am umblat niciodata cu chestii de genul "te iubesc, esti viata mea"...ca sa creez atmosfera placuta in budoar. La fel cum nici nu am facut pe interesanta pretinzand ca sunt total rece si doar interesata de sex. Imi place aproprierea intima si din aceasta cauza nu o voi face oricum, ci o voi face asa cum merita acest act frumos intre doi oameni.
Pe mine nu ma intereseaza acea conventie sociala numita casnicie. Nu-mi doresc, nu mi-am dorit.
Lasa te rog tonul asta dojenitor ca nu te prinde. Ca te asteptai sa parafrazez pe altcineva..uite ai putea sa tagi invatatura ca asteptarile iti sunt de regula inselate si ca altul nu are nimic de-a face cu ceea ce astepti tu de la el. Si ma indoiesc ca ma cunosti. Doar fiindca ai citit cate ceva din ce am scris. La fel cum nici eu nu te cunosc pe tine.
Nu am parafraza-to nici admirativ, nici peiorativ. Am explicat mai sus care e treaba cu parafrazarea.
Da o sa ma contrazic tot timpul! Asta e perceptia ta despre mine, care nu este neaparat adevarul. In sinea mea nu exista contradictii, oricum nu in ce priveste iubirea.
Daca se intampla sa fiu iubita, ok sunt de acord :) Chiar daca nu voi sti niciodata cat de profund sunt iubita. Daca nu se intampla, asta este. Sunt lucruri care nu depind de mine. Nici chiar iubirea pe care o simt eu nu depinde de mine.Este sau nu este. Nu imi irosesc energia dorind lucruri care nu depinde de mine. De fapt toata "afacerea" asta cu doritul e o mare tampenie.
In final...nu ti-as putea da argumente si oricum probabil ar fi multe contradictii. In ce priveste ultima intrebare, daca ar raspunde altul, dupa ce ar fi la curent cu povestea vietii mele ar spune ca am fost iubita. Eu insa simt ca nu stiu cum este sa fii iubita. O replica la aceasta ar putea fi ca eu am standarde prea mari...disputa ar continua la nesfarsit, ce rost ar avea?!
Scopul publicarii acestui text nu a fost de a diseca iubirea si nici de ma ma transforma pe mine in obiect de disectie. I-am zis lui Cri Cris care era ideea.
Astept sa iti treaca pasa :) Si apropo de conferinta aialalta nici macar nu am citit ce ai scris tu acolo. Inerent, nu aveam cum sa ma refer la tine.
#140659 (raspuns la: #140644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vrajitoare , ghicitoare -nr.nu mai stiu care - de Nanina la: 20/10/2006 09:05:47
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
Am citit in aceasta conferinta si despre visele premonitorii.
La acest capitol- vise -stau destul de bine. Visez, visez , visez. Color sau nu, visele mele parca sunt puse in scena de un priceput in domeniu. Cand ii mai povestesc sotului meu din cele visate ma intreaba daca m-am uitat la televizor sau intradevar am visat.
Am avut vise care m-au inspaimantat.
Mama mea, avea un vis care se repeta din cand in cand. Visa ca matura in casa cuiva si la ceva timp acolo deceda cineva. Ma speria mama cu visele ei. O rugam sa nu mai imi spuna cand visa maturi si alte bazaconii.
Trecand de 35 de ani incep sa visez si eu chestia aceea cu maturatul. In dimineata care a urmat primului vis, m-am simtit contrariata si mi-am spus ca a terminat mama curatenia prin casele oamenilor si am inceput eu ca sunt mai tanara si mai in putere.
Eu visasem ca maturam in biroul in care se afla serviciul contabilitate. A trecut aproximativ jumatate de an si a murit o colega care lucra in acel birou.Pot spune ca am suferit un soc. M-am speriat si am simtit fata de propria persoana repulsie. Nu am suportat ideea de moarte de mic copil si nu o suport nici acum.
Am visat ca am maturat la mama in casa.Imi dadeam seama ca este primejdie sa visez asa si incercam sa ma trezesc, sa nu se intample cu mama mea ceva.M-am trezit epuizata, m-am rugat bunului Dumnezeu sa ma linisteasca si dupa ceva timp mama a trecut in nefiinta.
Am visat ca maturam pe palier intre doua apartamente. In unul din ele statea o familie cu care am si acum o relatie de prietenie.La ceva timp a murit catelul lor calcat de o masina; nu a mai trecut mult timp si am visat ca fetita lor matura prin apartametul in care locuiau. La inceputul anului ne-a parasit tatal fetitei-decedat intr-un accident aviatic. Si am tot visat ori de cate ori s-a dus cineva din familie sau dintre persoanele apropiate.Am avut perioade cand nu imi mai venea sa ma culc de frica sa nu visez iar acelasi lucru.Ma cuprinde amaraciunea cand ma gandesc ce mostenire am primit eu de la mama.
Dupa ce a murit vecinul si in acelasi timp prietenul nostru de familie, am visat ca maturam in casa in care locuiesc. Asta s-a intamplat acum cateva luni. Mi-am spus si imi mai spun si acum: Doamne faca-se voia TA.




_____________________________________________________________________
Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius
cosmacpan - de arthur la: 29/06/2007 16:23:59 Modificat la: 29/06/2007 16:24:17
(la: Vezeteu)
autorului "citatului" nu-i mai poti da replica
el e inca citit si studiat in scoli,poate nu chiar din ce am amintit dar a lasat destule urme in constiinte si in istorie

din pacate el a trecut in nefiinta
si interpretarea este discutabila
#211300 (raspuns la: #211246) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruder - de INSULA ALTUIA la: 04/07/2008 20:02:07 Modificat la: 04/07/2008 20:08:49
(la: Cu creionul la ureche )
Mama mi-a tras doua perechi de palme dar pe hol,oricum D-ul Arhire nu se astepta ca eu sa copiez (sau intentionam).
De aceea din dreptul bancii mele supraveghea clasa.
Am inlemnit cind i-a cazut foaia pe pantofi,sunt sigura ca daca stia ca iese asa , nu o chema pe maica-mea.
Dumnezeu sa-l odihneasca, pe el si pe toti dascalii mei care au trecut in nefiinta.
#322675 (raspuns la: #322603) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: