comentarii

absolventa a scolii Cornești luca Nicolai


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Expulzata de ziua ei - de SB_one la: 01/02/2004 13:29:25
(la: Romani in strainatate)
...si iata cum poate arata Vestul Civilizat
Ca ea sint multe cazuri!


Expulzata de ziua ei

Cazul tinerei românce de 18 ani, Alma Stoica, impresioneaza multi oameni din capitala landului Hessen, Wiesbaden. Centrul de copii si tineri din Wiesbaden-Biebrich si Comisia pentru straini încearca, cu o petitie adresata conducerii landului Hessen, sa opreasca expulzarea româncei. Alma locuia în Wiesbaden împreuna cu mama ei si cele doua surori si dorea sa devina absolventa a Scolii Friedrich-Liszt. “Cadoul pentru ziua de nastere a tinerei românce a fost o înstiintare din partea Oficiului pentru straini prin care afla ca trebuie sa paraseasca teritoriul german în termen de doua luni”, a spus Ines Welge, vice-presedinta comisiei pentru straini din Wiesbaden. În cazul în care Alma nu respecta termenul, este amenintata cu expulzarea. Chiar daca tânara nu are nici o ruda în România, ea trebuie sa paraseasca “de bunavoie” teritoriul german pâna la data de 10 ianuarie.

Mama si surorile Almei, dintre care o sora sufera de astma, au voie sa ramâna în Germania. “Tânara ar sta în Romania pe strada, fara o locuinta sau un loc de munca, fara sustinere financiara sau sociala”, este de parere Ines Welge. Avocatul familiei Stoica, Stephen Marquard, a reusit o prelungire a dreptului de sedere pentru Alma de trei luni. Colegii Almei au apelat între timp la politicienii landului si au solicitat pentru ea un drept permanent de sedere. Prin reprezentantul scolii Friedrich-Liszt elevii au depus o plângere în care este mentionat faptul ca Alma nu mai stie limba româna si nu mai are pe nimeni în România. “Nu exista nici un motiv pentru expulzarea Almei, este ca si cum am lua-o dintr-un mediu cunoscut si am arunca-o în apa rece, unde cu siguranta s-ar îneca”, au scris colegii Almei.
(F. G.)

http://www.actualitatea-romaneasca.ro/index.php?_init=art.view&cat_load=NEWS&art_key=362

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8714 (raspuns la: #8711) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
candidat URR pentru Cotroceni - de Marius Adrian Porojnicu la: 05/11/2004 17:24:59
(la: Despre viata politica si actualitate, cu Cosmin Alexandru)
Se pare ca se desfasoara niste "jocuri politice" foarte periculoase !
Socotind ca trebuie sa stiti si voi,atasez un articol deosebit de important,pe care va rog sa-l lecturati cu atentie !
JOCURI POLITICE....
--------------------------------------------------------------------

<< Inapoi la lista de mesaje

DAN VOICULESCU s-a nascut la 25 septembrie 1946, in Bucuresti (un istoric, specialist in probleme etnice, afirma ca bunica sa dinspre tata a fost tiganca), este casatorit si are doua fete. Pe timpul cit a fost numita ministra a IMM-urilor silvia CIORNEI, a circulat informatia ca aceasta este amanta lui Dan Voiculescu. Date biografice cunoscute: l Posibil ca pina in anul 1969 sa fi absolvit facultatea, dar si cursuri specifice muncii de informatii l De la virsta de 23 ani (1969) si pina in 1982, Dan Voiculescu a lucrat in intreprinderi de stat de Comert Exterior (“ca ofiter acoperit”) l 1982-1989 a activat la Reprezentanta din Bucuresti a SC CRESCENT COMERCIAL & MARITIME, firma specializata in comert exterior l intre 1990 si 2003, este actionar majoritar la GRUPUL GRIVCO situat in blocul GRIVCO din Str. Girlei nr. 1, Bucuresti, cod 71576, tel: 021.2221531, 2221532; fax: 2222942; e-mail: grivco@roknet.ro

l in anul 2003, D.V. a declarat ca a transferat sarcinile sale comerciale fiicelor sale l in 1977 devine doctor in economie, la ASE Bucuresti l in 1991 devine membru al PACIFIC WESTERN UNIVERSITY, LOS ANGELES, SUA l in 1996 devine profesor la ASE Bucuresti, Facultatea de Relatii Internationale. Holding-ul GRIVCO este unul din cele mai importante grupuri de afaceri private din România, cu activitati in: comert international, servicii bancare si financiare, productie

Grivco este, de asemenea, proprietarul celui mai mare trust mass-media din România, care include: post de Televiziune nationala, post de Radio, ziare nationale si locale, editura Prin reprezentantele sale din Cairo, Istanbul, Moscova, Belgrad, Beijing, Beirut, holding-ul GRIVCO intretine relatii comerciale active cu strainatatea Presedinte al Fundatiei Umaniste “Dan Voiculescu”, din 1990 Presedinte fondator al Partidului Umanist din România, inregistrat in 1991.

Dan Voiculescu are mai multe locuinte, printre care si cea din Str. Vasile Alecsandri nr. 44, din orasul Predeal, jud. Prahova. in aceasta vila (de care are grija un fost sef de sala de la Hotelul “Orizont”, din Predeal, care foloseste autoturismul BV-10-SIR) este observat foarte rar si D.V. cu invitatii sai, de regula cetateni straini. in cursul anului 2003, D.V. a fost observat ca a luat masa la Hotel “Orizont”, din Predeal, cu comerciantul palestinian Fathi Taher. Societatile lui D.V. au vindut cantitati mari de marfa, realizate la “OLTCHIM SA”, “DOLJCHIM SA”, “ARPECHIM SA” s.a., la preturi avantajoase, astfel si acestea au fost considerate firme-capusa. Despre Dan Voiculescu s-a retinut informatia potrivit careia, pe spatiul rus, este sprijinit in activitatile sale comerciale si de atasatul militar rus aflat la Ambasada acestui stat la Bucuresti. Revenind la postul de Televiziune ANTENA 1 si la “JURNALUL NATIONAL”, exista informatii ca acestea sint coordonate din umbra de foste cadre de informatii, cum ar fi de exemplu colonelul ROTARU, un apropiat al lui D.V., fost ofiter in DIE. in anul 1995, pe timpul desfasurarii FORUMULUI CRANS MONTANA la Bucuresti, sefa de cabinet a generalului de Brigada TRAIAN CICEO, domnisoara POPESCU (din Diviziunea “V”), a fost documentata de unitatea speciala de S.O. ca a intrat in relatii cu cetateni straini participanti la aceasta activitate, iar cu unii din acestia a intretinut relatii intime contra valuta, drept pentru care PRIMUL ADJUNCT AL SRI, generalul Victor MARCU, a luat decizia de a o indeparta din sistem. Generalul TRAIAN CICEO, fost ofiter DIE, a apelat la colonelul ROTARU, si astfel a salvat-o pe subordonata sa, mutind-o la ANTENA 1. Pe timpul cit s-a realizat contractul de editare a publicatiei “JURNALUL DE ViLCEA”, pentru a facilita acest demers, colonelul GHEORGHE HUIDU, din Diviziunea “V”, a apelat la domnisoara POPESCU, aceasta devenind intre timp subordonata lui ROTARU. Colonelul SRI GHEORGHE HUIDU, in prezent pensionar, fost ziarist, beneficiar al drepturilor de revolutionar, a afirmat in acea perioada ca ANTENA 1 si “JURNALUL NATIONAL” sint acoperiri ale unor structuri SIE, finantate din Bugetul de Stat. Domnisoara POPESCU este absolventa unei scoli de ofiteri de informatii, dar si a unei facultati civile; este de origine din Moldova, are permis de conducere si autoturism, locuieste in Bucuresti. Ex-senatorul PNTCD SERBAN SANDULESCU a afirmat, inainte cu o zi de a deceda, ca detine un document de la SIE si va demasca pe cei ce au luat comisioane in urma privatizarii ROMTELECOM SA. S-a retinut afirmatia sa ca Dan Voiculescu a realizat, prin firmele fiicei sale AGATA, exporturi de produse chimice de la SC OLTCHIM SA, cumulind un debit de peste 6 miliarde lei la nivelul anului 1996. in aceeasi postura s-a aflat si generalul MIHAIL-VIOREL TIBULEAC, care a realizat exporturi, prin cele 6 firme ale sotiei sale, cu produsele de la SC OLTCHIM SA - Govora, Vilcea, cumulind debite considerabile in acea perioada (nu se detin date ca ar fi fost achitate in totalitate). Adaugam elementul comun, si anume faptul ca ing. CONSTANTIN ROIBU, directorul general al SC OLTCHIM SA, a afirmat ca este ofiter acoperit SIE. Si despre SC TRANSILVANIA GENERAL IMPORT-EXPORT SA se afirma ca este acoperire folosita de SIE, iar fratii MICULA sint ofiteri acoperiti.

Fata de aceasta situatie, analizam datoriile acestor societati (“OLTCHIM”, “TRANSILVANIA GENERAL IMPORT-EXPORT SA”) fata de statul român si concluzionam: Sint sau nu acesti indivizi ofiteri acoperiti? Daca sint, de ce nu sint deconspirati? Daca nu sint, de ce se tolereaza aceasta situatie (ce afecteaza grav interesele financiare ale statului român)? Structurile informative din care fac parte asa-zisii ofiteri acoperiti cum reactioneaza? Dan Voiculescu este, sau nu ofiter acoperit SIE? Daca da, este deconspirat, daca nu, de ce a beneficiat si beneficiaza de facilitatile statului? Aceste situatii anormale influenteaza climatul social, respectiv cel electoral.

Despre denumirea societatii “CRESCENT” se afirma ca a fost aleasa asa deoarece in aceasta se gasesc cuvintele “SECRET” si initialele “C”, respectiv “N” (acestea ar veni de la CEAUSESCU NICOLAE). Explicatia apartine unui fost ofiter DIE.

in concluzie, se apreciaza ca D.V. a obtinut acel act din care rezulta ca nu a fost informator/agent/securist deoarece urmeaza sa parcurga o noua etapa politica. Analizind numai o structura judeteana PUR - Vilcea, consemnam urmatoarele date: Fostul prefect de Vilcea, MIRCEA PERPELEA, lider PUR, despre care s-a afirmat ca este ofiter acoperit, dupa ce a falimentat o banca locala si l-a sprijinit pe infractorul ION MARIN, zis “BOBI”, sa devalizeze doua banci din Gorj, a fost trimis la post in Marsilia, ca sef al reprezentantei comerciale române din Franta Despre DUMITRU BUSE, fost director BANCOREX Vilcea, coordonator al unor firme-capusa pe linga “OLTCHIM SA”, lider PUR, s-a zvonit ca este ofiter acoperit Se spune ca exista un locotenent-colonel in rezerva, fost lector in Academia Militara, absolvent al Scolii Militare din Sibiu 01512, arma securitate-militie, care coordoneaza structura informativa a PUR (Vilcea) Din structura PUR Craiova face parte colonelul in rezerva de Contrainformatii CONSTANTIN TIULETE Congresul de fuziune dintre PSD si PUR reprezinta “o noua etapa” politica, avind urmari mediatice deosebite.

in incheiere, formulam urmatoarele ipoteze:

1) Actiunea lui D.V., puternic mediatizata, prin care se incearca contracararea deconspirarilor sau a INFORMATIILOR APARUTE DESPRE OFITERII ACOPERITI, este interfata unui plan elaborat de “STRUCTURA A” (a grupului cu aceleasi interese) sub masca PSD-ului si a aliatilor sai (PUR s.a.).

2) Este posibil ca acest plan sa fie o consecinta a nesigurantei autorilor, care iau in calcul si alternativa pierderii alegerilor, ce ar avea ca urmare identificarea si pedepsirea “acoperitilor”, care sint implicati in actiuni oculte, inclusiv politice.

3) O data cu aplicarea acestui plan, se are in vedere ca, la un semnal, toti cei deconspirati ca fiind “ofiteri acoperiti” sa intre in structuri economice si politice, sa fie stersi din bazele de date ale structurilor de informatii.

4) Mijloacele de informare in masa ce apartin lui D.V. vor fi folosite sa loveasca acei oameni politici considerati periculosi de catre STRUCTURA “A”.

5) Structurile informative clandestine ale PSD-ului si PUR-ului vor fi activate sa controleze tot teatrul politic (este posibil ca aceste entitati specifice sa fuzioneze pe plan local si sa actioneze sub o singura bagheta).

6) Se va disputa o lupta fara menajamente intre STRUCTURA “A” (puternic sprijinita de MOSCOVA) si noile grupuri constituite, din care unul se afla in sustinerea ALIANTEI D.A.

7) STRUCTURA “A” foloseste o parte din resursele sale media pentru a se acredita ideea ca Alianta PNL-PD este sustinuta de americani, chiar daca sint elemente in acest sens.

8) Obiectivul nedeclarat de actuala PUTERE este contracararea “pericolului de a cistiga fortele fidele PRM-ului”, deoarece efectele ar putea fi dezastruoase, atit pentru ALIANTA PSD-PUR, cit si pentru ALIANTA D.A. (ALIANTA D.A. este considerata o ramura autonoma politic a fostului PSDR; daca aceasta ar accede la Putere, va tine cont sa protejeze numai o mica parte din listele PSD-PUR, respectiv ELITELE). ALIANTA POPULARA a ex-presedintelui EMIL CONSTANTINESCU desfasoara demersuri sa armonizeze actiunile PNTCD, sperind intr-un sprijin al fortelor de aceeasi factura, europene. Este posibil ca si aceasta structura sa “boicoteze” fortele PRM-ului, pentru a nu accede la Putere.

Facind o analiza prin prisma intereselor geopolitice, pot fi luate in calcul urmatoarele ipoteze si concluzii, dupa cum urmeaza:

1) Exista conditii ca STRUCTURA “A”, chiar daca detine un capital urias de bani acumulati pentru alegeri, sa piarda controlul si sa ramina cu un maximum de 25%.

2) Efectul implicarii indirecte in alegeri a americanilor va fi mic, deoarece se bazeaza pe elemente duplicitare.

3) Americanii vor monitoriza mai mult miscarile politice din România, pentru a proteja structura militara NATO.

4) Interesele evreilor din România pot produce un mare dezechilibru al actualelor forte aliate (PSD, PUR s.a.).

Se estimeaza o campanie dura, iar alegerile se vor desfasura legal, daca va fi contracarata frauda preconizata a fi utilizata. Exista tehnica electronica de virf cu care se poate controla informatia, respectiv rezultatele votului. Cine va detine aceasta tehnica va cistiga alegerile. ATENTIE la structurile informative clandestine ce vor fi implicate in alegeri!




#27797 (raspuns la: #14965) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intelectual nu inseamna absolvent de facultate - de Alexandros la: 18/05/2009 09:45:42
(la: Romania, incotro?)
E foarte gresit a confunda un absolvent de faculate cu un intelectual.
Stiu ca e frumos ca un absolvent sa-si aplice acest blazon dar e unul fals.
Intelectual inseamna cu totul altceva.

Daca au dreptul copiii cu ADHD sa fie intre cei normali e discutabil.

Eu nu stiu cum e cu limitarea dreptului la instruire a copiilor cu dizabilitati mintale pentru ca acolo numai profesorul cred eu ca poate sa decida daca el promoveaza ori nu insa ce legatura are asta cu dizabilitatile fizice?

Nu stiu date statistice insa eu sunt convins din ce am cunoscut si auzit ca acei copii cu dizabilitati fizice au IQ-ul cel putin la fel daca nu chiar deasupra celor normali.

Am ramas cu mut zilele trecute cand pe Discovery la o emisiune despre calatoriile in timp persoana cu cel mai greu si competent punct de vedere era un barbat inmobilizat in carucior care vorbea prin intermediul unui sintetizator de voce ochii fiind singura parte a corpului pe care o puteau misca.
(Somitate in materie despre care am aflat cu rusine ca fiul meu stia iar eu nu.)

Probabil e doar o perceptie gresita ca se face o discriminare pozitiva.

Simple coincidente? ma indoiesc.

Adica e o teorie a conspiratiei care urmareste sa aduca in fruntea tarii pe cei din scolile de arte si meserii?
scoli unisexe - de Catalina Bader la: 03/11/2003 13:16:51
(la: Scoli mixte sau unisexe?)
Ce idee !!!
Cum sa re-cream scoli unisexe?!
Oare toata viata nu trebuie sa traim impreuna, barbati si femei?
Sa muncim impreuna, sa ne bucuram impreuna!
De ce sa ne creem singuri bariere?
Ati innebunit?
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
pentru scoli mixte - de zoro la: 12/11/2003 01:43:14
(la: Scoli mixte sau unisexe?)
in noua zeelanda unde traiesc eu sint foarte multe scoli unisexe cred ca sint majoritare. am citit multe articole pe tema asta aici si chiar am vazut rezultate comparative. se pare ca fetele invata mai bine in scolile de fete decit fetele care invata in scoli mixte dar e invers la baieti. eu am fost prof. in tara, aici inca nu predau dar am priteni profesori si am avut multe discutii pe tema asta. ce pot sa spun asa scurt e ca eu cred ca sint net superioare scolile mixte si asta pentru ca pregatesc mai bine tinerii pentru viata de dupa scoala. chiar daca se pierde un pic din concentrarea asupra invatatului in scolile mixte, eu cred ca se cistiga enorm in asa zisa "scoala a vietii". va mai aduceti aminte cei care ati studiat inainte de 90 in tara de liceele pedagogice unde majoritare erau fetele si de liceele de armata unde erau numai baieti? eu imi amintesc cit de diferite erau fetele din liceele pedagogice fata de celelte fete, ori erau mult prea timide si se auto-sustrageau de la o viata sociala normala multe dintre ele ramanind "fete batrine" sau se casatoreau cu primul si binenteles cu o sansa mare de a avea o casatorie nefericita, sau erau foarte disperate dupa baieti ca sa nu zic altfel si ajungeau sa fie eliminate in alt mod dintr-o viata sociala normala. e o discutie interesanta sint multe motive pro si contra.........
JN- lapte si bors - de Catalina Bader la: 21/01/2004 03:33:04
(la: Romania, in Africa economiei)
Societatea care a castigat licitatia pentru “Cornul si laptele” elevilor din zona municipiului Tecuci a fost amendata in mai multe randuri, apoi inchisa, insa a continuat sa livreze lapte scolarilor. DANIEL MIHALASCU

In urma cu doua sapta mani, firma tecuceana Prolacta a fost inchisa pentru a-si remedia deficient ele, deoarece inspectorii sanitar-veterinari galateni descoperisera abateri grave privind activitatea acesteia. Inspectorii institutiei amintite au constatat, in urma examenelor de laborator, o incarca tura microbiana mare.
INCAPATANARE.Cu toate ca a fost inchisa la data de 8 ianuarie, pentru ca nu au fost remediate deficientele, firma a continuat sa achizitioneze lapte, pe care l-a prelucrat si l-a livrat scolilor din zona ce-i fusese arondata in cadrul programului guvernamental “Cornul si laptele”. In momentul unui nou control, angajatii Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) au constatat ca societatea producea si ambala bors, in acelasi spatiu in care prelucra si laptele.
RISCA DESFIINTAREA.
Pentru aceste noi abateri grave, Prolacta Tecuci a fost amendata cu inca 30 de milioane de lei. In cazul in care reprezentantii firmei vor continua activitatea de productie, in ciuda restrictiei impuse de DSV, societatea risca sa fie desfiintata. Societatea are interdictie sa produca bunuri de consum de origine animala pe o perioada de trei ani.

Contaminare masiva a lactatelor
“Spre surpriza noastra, am constatat ca aceasta unitate facea si distributie de bors, pe care il obtinea intr-o sectie aferenta fabricii de produse lactate, imbutelierea si ambalarea in pungi executandu-se in sectia de produse lactate. Si ne mai intrebam de ce exista o contaminare masiva a acestor produse lactate, pe langa toate deficientele de flux tehnologic, pornind de la neasigurarea minimului de conditii de igiena a mainilor, pana la deficient e majore privind pasteurizarea si incrucisarile de flux”, ne-a declarat directorul DSV Galati, dr. Doina Polemis.

Sebastian A. Corn - de mapopescu la: 08/02/2004 17:56:35
(la: Literatura postdecembrista?)
nu stiu daca e "cel mai" dar pe linga cartarescu, imi vine in minte Sebastian A. Corn. dupa un roman stiintifico-fantastic (2004 Quirinal Ave. parca ii spunea) si unul fantastic (Cel mai inalt turn din Babylon) cu idei apropiate de Neuromancer si/sau Matrix, am citit o carte extraordinara de acelasi autor.

Titlul e "Taie-ma cu taisul bisturiului tau, scrise Josephine", iar subiectul este un doctor aflat intr-o situatie de criza care vrea si incearca sa uite cuvintele. Simplista descrierea mea, dar cred ca e asa de concentrata cartea pe o idee incit orice as spune mai mult ar aduce in defavoarea celor care ar vrea sa o citeasca, poate.
Scoli in US - de mona la: 04/03/2004 15:25:00
(la: Romani in strainatate)
Nu stiu cu ce formula de adresare sa incep: "Stimata doamna/domnisoara?"...protocolar, nu?...mai ales pentru US...
Stiu ca ai perfecta dreptate si ii apreciez pe americani pentru ca atunci cand stiu pe ce domeniu vor sa mearga, se superspecializeaza in domeniul respectiv. Problema mea e alta...poate tine mai mult de o anumita educatie de acasa.
Nu stiu ce va face copilul meu, dar tare as vrea ca indiferent de profesia pe care si-o va alege, sa nu emita chestii inteligente de genul "Nureyev e un hocheist de la echipa...nu-stiu-care" , cum suna un advertising pe yahoo acum catava vreme, in sprijinul ideii ca ar trebui sa se invete mai multa arta in scolile din US.
Asta m-a izbit cand am venit aici, nivelul cultural, nu cel intelectual, al celor mai multi. Stiu, ei se ocupa cu altceva, si nu ii intereseaza. E normal, intr-un fel. Dar asa cum era scoala din Romania, buna, rea, mai aveam ceva cultura si stiam ca Verdi nu a fost o familie mafiota, ci un compozitor italian. Nu am pretentii la mai mult, nici eu nu sunt vreo minte enciclopedica, iar diploma de inginer nu m-a ajutat la prea multe.
Ceea ce voiam sa te rog e un sfat "din interior", pentru ca stii mai multe despre scolile de aici. Nu e graba, junioarea e la pre-school...:)))
Multumesc mult.
#11345 (raspuns la: #10826) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Mona - 'Scoli in US' - de HappyCajun la: 05/03/2004 16:15:05
(la: Romani in strainatate)
Just Iulia. Traim in acelasi sistem…neprotocolar.
Dau cu placere un sfat, dar experienta mea se rezuma la capatul opus al scolii (fata de pre-school): college si graduate school.
Elevii de liceu cu care am interactionat proveneau majoritatea de la licee particulare, cu o programa mai buna decit cea de la liceele de stat. In plus, doreau sa invete mai mult decit colegii lor si sa isi asigure intrarea la o universitate buna. Liceele particulare sint mai bune si bineinteles mai scumpe. Exista insa un numar de burse oferite copiilor foarte buni. Exista licee publice care sint acceptabile, iar pentru copiii buni exista programul de ‘gifted students’.
Cind am venit in US, universitatea avea un program de host-family pt. studentii straini, un fel de familie ‘adoptiva’ (nu cu acte bineinteles, si fara nici o obligatie financiara) care te ajuta sa te integrezi mai usor, cu care te puteai sfatui, care avea grija sa nu fii singur de sarbatori, samd. Familia mea are o fata care a mers la scoala catolica. Eu am vazut ce matematica facea in cls. a VIIa si a VIIIa, si diferenta nu era mare fata de ce facusem eu. Iar la liceu la fel. Programa era incarcata, si muncea destul de mult in weekend, simbata si duminica. Era eleva buna si avea bursa care acoperea o parte din taxele scolare.
Referitor la cultura, eu am terminat liceul (teoretic) inainte de ‘90, deci in perioada ceausista. Nivelul de predare la matematica, fizica si chimie a fost mai mult decit bun si am primit o baza ce mi-a folosit. Nu pot sa spun acelasi lucru despre restul materiilor, o parte absolute inutile (vezi CSP, UTLM, etc). Cultura nu am capatat-o la scoala, nici eu si nici colegii mei. Cartile pe care le-am citit, majoritatea nu erau recomandate de programa si erau in general greu de gasit; abonamentele la filarmonica erau cumparate de parinti, la fel la teatru. Tara nu am vazut-o atita datorita excursiilor scolare, ci excursiilor facute cu parintii care au avut grija ca in fiecare an drumul spre si dinspre mare sa acopere alt traseu, alta parte de tara. Cultura am capatat-o datorita familiei, avind norocul de a trai intr-un oras mare, cu biblioteci, teatre, filarmonica, opera, samd. Si avind un tata care a absolvit un liceu (uman) foarte bun in…44, beneficiind de educatia care se facea inainte de razboi, si care mi-a spus la sfirsitul clasei a cincea ca in afara de matematica, fizica, chimie si limbi, altceva nu am ce invata de la scoala. Restul am invatat acasa, incepind cu istoria.
Aceeasi cultura se poate construi si aici, cu vizite la muzee, la teatru, la concerte, la biblioteci. Bineinteles ca incarcatura e mai mare: banuiesc ca doresti copilului tau o cunoastere a culturii europene alaturi de cultura americana. Nu depinde atita de scoala, cit depinde de familie si de copil. E ceva ce se construieste in ani, practic toata viata, nu se opreste la clasa a XIIa. Aici ai ‘handicapul’ tv-ului si al calculatorului. In Romania de dinainte de ’90 cultura era o forma de rezistenta.
In alegerea scolii, alaturi de informatiile de pe web, de open-house day, incearca schimbul de informatii cu parintii care au copii la scoala/liceul care te intereseaza. La liceele bune admiterea se face dupa mai multe criterii, nu numai dupa note: etnicitate, minority groups, religie, daca familia mai are un alt copil in scoala respectiva, samd. La liceele catolice, copiii de religie catolica sint preferati, dar asta nu inseamna ca cei de alte religii nu pot fi admisi.
Nu stiu cit am raspuns intrebarilor tale, sper sa nu te fi incurcat mai mult.
Weekend placut,
Iulia
#11454 (raspuns la: #11345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Sanjuro, sa nu-i uitam pe: - de Ovidiu Bufnila la: 22/03/2004 08:04:56
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Draga Sanjuro, sa nu-i uitam pe: Michael Haulica, Don Simon, Catalin Ionescu, Robert David, Sebastian Corn, Marius Damian, Roxana Brinceanu, Dan Dobos, Marius Ungureanu, Mihail Gramescu si multi multi altii din toate generatiile SF!
Dan Merisca! Ovidiu Petcu! Dan Marius Sabau! Horia Nicola Ursu, Catalin Badea Gheracostea, Ona Frantz, Ana-Maria Negrila, Liviu Radu, Costi Gurgu, Jean Lorin Sterian, Catalin Sandu, Mircea Carbunaru, multi, multi altiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Toti acesti extraordinari oameni dau viata Imaginarului, il pun in opera pe potriva talentului lor! Si Bogdan Gheorghiu! Sergiu Somesan! Tigrilor, daca am uitat pe cineva, bateti-ma cu pietre!
#12555 (raspuns la: #12528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marele savant NiKola Tesla a fost roman - de SB_one la: 05/05/2004 12:03:18
(la: Jos palaria!)
Marele savant NiKola Tesla a fost roman
>Era istro-roman de origine si il chema Nicolae Teslea
>Marele savant si inventator Nicolae Teslea (Nikola Tesla) s-a nascut in noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. Familia tatalui era de
>graniceri antiotomani, in fostul imperiu austro-ungar.
>Numele initial de familie era Draghici, dar el a fost inlocuit in timp, prin porecla de Teslea, dupa meseria transmisa in familie, de dulgher (teslari). Tatal lui Nicu Teslea (Tesla) a mai avut un
>frate, Iosif, militar de cariera, care dupa absolvirea scolii de ofiteri a predat matematica in diferite scoli militare, ca pana la urma sa ajunga profesor la Academia de Razboi din Viena. Tatal lui
>Teslea, initial, si el elev la scoala militara, si-a schimbat repede profesia, trecand la seminarul teologic, devenind preot ortodox in 1845, cand s-a insurat cu Gica. Biserica in care a slujit
>initial parintele Teslea se gasea in comuna Similian, la poalele muntilor Velebiti, acoperiti de paduri de stejar, fag si corn, in provincia Lica, cu centrul la Gospici, unde a fost transferat si
>parintele.
>Henri Coanda il prezinta pe marele inventator Tesla ca roman banatean din Banatul sarbesc, dar realitatea era ca prietenul sau Nicolae era istro-roman din Croatia. Provincia Lica era locuita compact
>de istro-romanii morlaci, inca din sec. XV-XVI. Gospici se afla la cativa kilometri de tarmurile Marii Adriatice, iar satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla, Teslea, Tesla.
>Preotul, om cult, se interesa cu precadere de literatura, filosofie, stiinte naturale si matematica. Incercarea de desnationalizare i-a adunat pe morlaci sub stindardul bisericii ortodoxe.
>Mama lui Teslea, Gica Mandici, romanca si ea dupa nume, a ramas - copila fiind - orfana, si a trebuit sa se ocupe de cei sase frati mai mici. Tatal sau a refuzat s-o trimita la o scoala in limba
>straina, dar ca autodidacta si-a completat cultura ca eleva a sotului ei. In casa preotului se stransese, cum am vazut mai sus, o vasta biblioteca din felurite domenii, mai mult stiintifice. Gica era
>vestita datorita frumoaselor broderii pe care le facea.
>Teslea a mai avut un frate, Dan, mort tanar intr-un accident, si trei surori: Anghelina, Milica si Marita, mezina pe care a iubit-o cel mai mult.
>Despre familia Teslea s-ar putea povesti mult.
>Nicolae, inventatorul, si-a facut studiile la Karlovat si la Politehnica din Graz (1875-1881). Isi incepe celebrele descoperiri si inventii inca din 1881-1882 la Graz, la Budapesta, la Paris, in
>cadrul Companiei Edison (1882), Strasbourg (1884), dupa care porneste in vajnica odisee americana.
>Cand zici Nicolae Teslea (1856-1943), te gandesti la istro-romanul devenit cetatean american, omul de stiinta si inventatorul prolific in domeniul electro si radiotehnicii, descoperitorul campului
>magnetic invartitor (simultan cu italianul Galileo Ferraris, 1847-1897). Tot el a inventat si sistemul bifazat de curent electric alternativ si a studiat curentul de inalta frecventa. El a construit
>primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de inalta frecventa etc. In atomistica, a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului
>electrostatic de inalta tensiune. Noi, romanii, am uitat sa-l comemoram la 140 de ani de la nastere, cand Tesla a fost pomenit doar, intr-o scurta comunicare de 15 minute la Academie, de prof. N.
>Leonachescu.
>Inventia fenomenului "camp electric invartitor" se naste in 1882 la Budapesta, dar imediat, in baza unei recomandari, Teslea pleaca la Paris, unde este angajat la "Compania continentala Edison". Aici,
>modifica dinamo-masina Edison. In cadrul aceleiasi companii, construieste centrala electrica Strasbourg. Desi i se promisesera 25.000 dolari la incheierea dificilei lucrari, a fost frustrat de
>gratificatii. Unul din asistentii lui Edison, Charles Bechelore, ii propune sa emigreze in America si ii da o scrisoare de recomandare pentru Edison personal (1884). Dupa unele peripetii (i s-au furat
>banii in gara Le Havre), se adreseaza proprietarului vasului, care ii intelege situatia (biletul si locul ii apartineau, fiind nominalizat), si pe baza documentului de bord este primit si astfel, fara
>bilet, ajunge la New-York, unde se prezinta la Edison. Este primit cu dificultati si raceala, dar in baza recomandarii scrise, este angajat in atelierele companiei, ca inginer-electrician pentru
>repararea motoa-relor si generatoarelor de curent continuu Edison.
>O situatie neprevazuta il face sa se remarce in mod deosebit (1885). Transatlanticul Oregon, dotat cu generator Edison, care se defectase, trebuia sa plece spre Europa la data fixa; avea toate
>locurile vandute si intarzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison il insarcineaza pe Teslea sa repare scurt-circuitul generatorului, cauza pe care o descopera in spirele
>infasurarii bobinei si o remediaza, rebobinand-o in 20 de ore. Edison ii promisese un premiu de 50.000 dolari daca defectiunea este indepartata in timp util plecarii vasului la data prenotata. Nava
>pleaca la timp, dar promisiunea premiului se transforma in explicatii: fusese o gluma. Nici alte gratificatii promise, de exemplu pentru perfectionarea generatoarelor si motoarelor electrice Edison in
>24 de variante, inzestrate cu un regulator si un nou tip de intrerupator, nu i se acorda. Edificat asupra conduitei lui Edison, Teslea va lucra de acum inainte pe cont propriu si va realiza
>definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenti alternativi polifazati. Trecerea timpului ii da dreptate lui Teslea in competitia sa cu Edison si treptat, teza sa privind curentul alternativ
>se impune.
>Din primavara lui 1885, mandrul Teslea refuza sa mai colaboreze cu Edison si lucreaza independent, infiintandu-si propria firma, "Tesla Arc Light Company".
>Intr-o discutie cu Henri Coanda, inregistrata pe magnetofon, marele savant mi-a declarat personal ca il cunoscuse pe Teslea: "Eu l-am cunoscut pe Teslea, cand eram tanar de tot, prin tatal meu
>(Generalul Constantin Coanda - n.n.), care a fost intotdeauna langa mine. Nicolae Teslea, care este inventatorul curentului electric alternativ, era roman din Banat (era aroman - n.n.); e banatean, si
>felul lui de a gandi si de a vedea, m-a frapat enorm de mult. El era cu patru luni mai tanar fata de tatal meu, dar nu pot sa spun ca nu am fost influentat si de el, pentru ca felul lui de a vorbi si
>de a prezenta lucrurile erau asa de extraordinare incat, desi eram copil, n-am uitat. Vezi, unul din romanii foarte importanti, care a schimbat poate toata viata omenirii, e un banatean!...". Daca
>acum, sa zicem 150 de ani, s-ar fi spus, ar fi venit cineva sa ne spuna cum spunea Teslea Nicolae, Teslea, romanul din Banat: "Voi face lumina electrica, adica lumina, voi face asta miscand o bucata
>de fier in fata unui fir de arama", lumea l-ar fi inchis ca nebun. Intalnirea lui Coanda cu Teslea s-a petrecut in 1893, cand Teslea se afla in tara, datorita mortii mamei sale. Era deja celebru in
>lumea intreaga, in Romania insa mai putin.
>In noiembrie 1933, recent emigrat in SUA, Albert Einstein afla de cercetarile lui Tesla asupra fisiunii nucleare si cauta sa-l cunoasca. Apropierea se face cu ajutorul unui tanar reporter stiintific,
>Kenneth Sweasy, care se prezinta la Tesla cu o scrisoare de recomandare din partea lui Einstein. Teslea avea 75 de ani, in 1931, cand primeste scrisoarea lui Einstein. Cu prilejul sarbatoririi
>aniversarii sale, el marturiseste ca lucra la o noua sursa de energie, informatie care-l incita pe Einstein spre a-l cunoaste.
>Teslea se ocupa de campurile gravitationale (asemenea celui electromagnetic). Einstein ia cunostinta de articolul savantului roman din "Scientific American", bazat pe experientele efectuate la
>instalatia sa de la Institutul Tehnologic din Massachussetts (1934), pentru obtinerea tensiunilor inalte, cu ajutorul unui generator Van den Graaf, destinat cercetarii nucleului atomic.
>La 13 martie 1885, un incendiu distruge laboratorul lui Teslea din New York. Flacarile mistuie toate instalatiile de telegrafie si intreaga aparatura pentru obtinerea curentilor de inalta frecventa.
>Catastrofa il lasa sarac la batranete pe Teslea, fara mijloace financiare, dar savantul isi recompenseaza secretarele care-l parasesc, taind in doua medalia de aur Edison pe care o primise. Dupa ce
>incendiul laboratorului l-a lasat in strada (nefiind asigurat), Teslea s-a mutat intr-o modesta camera de hotel. Dar si in aceste conditii precare el isi continua cercetarile.
>In primavara lui 1898, Teslea demonstreaza public dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj. Experientele au fost efectuate in largul marii, in apropiere de New York.
>In 1899, Teslea construieste la Colorado un mare post de radio, cu o putere de 200 kw, si realizeaza transmisii prin telegrafie fara fir, de peste 1000 km, face sa se aprinda lampile orasului de la
>distanta, obtine tensiuni de 12 milioane de volti.
>Edison si Teslea au fost propusi impreuna sa imparta premiul Nobel pentru fizica pe 1915, ca unii ce-si inchinasera viata pentru descoperiri si realizari tehnice utile omenirii. Teslea a refuzat
>premiul, din cauza animozitatilor din trecut. Dar era in 1916, si premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza razboiului mondial...
>Nicolae Teslea moare la New York, in noaptea de 7-8 ianuarie 1943 si este inmormantat la 12 ianuarie. O covarsitoare personalitate care a marcat doua secole prin geniul sau.
>Prof. univ. asoc. dr. ing.
>DINU-STEFAN T. MORARU,
>membru titular al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
>P.S. Imi permit sa atrag atentia ca in vreme ce lui Teslea, guvernul iugoslav i-a acordat o pensie viagera lunara pentru meritele sale, de 7500 dolari, desi lucra la "Massachussetts Institute of
>Tehnology", nu cunosc vreun om de stiinta roman care sa fi primit vreo pensie viagera de merit, din partea statului. In aceeasi serie de nedreptati, amintesc si faptul ca in vreme ce la Belgrad exista
>un mare muzeu tehnic "Nikola Tesla", la noi, fostul "Muzeu Coanda" din casa parinteasca a savantului a fost desfiintat, din dispozitia Elenei Ceausescu.
>Cine are urechi de auzit?
>
>
>
>Mia Cojocea
>PDS MLPRO/MUNIS
>*Tel: 201 557-2586
>Fax: 201 557-2123
>
>



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15010 (raspuns la: #14841) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Speofoto: Imagini din timpul Scolii de Fotografie Garda 2004 - de Dragos Bora la: 06/05/2004 02:00:42
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
De pe alpinet2k@yahoogroups.com, http://www.alpinet.org:
Salut,
Gasiti pe website-ul Societatii Nationale de Speologie
(http://www.snsro.ro) in sectiunea \'/Actiuni/Scoala Foto 2004/\'
imagini din timpul Scolii de Fotografie Garda 2004.
Scolile din strainatate - de amoore la: 14/06/2004 18:06:26
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
Cred ca sistemul multor tari din europa este mult mai bune decit cel din Romania
Eu am facut citiva ani de colegiu in Uk si trebuie sa spun ca profesori, suportul pe care l-am primit si felul in care am studiat este mult mai evoluat decit cel de la noi.
Cred ca in Romania cel putin cit eu am fost la scoala am fost inundati cu "informatii" la care acum nu le vad rostul...
Recomand scoliile si sistemul pe care-l folosesc "straini" celor din tara...cred avem nevoie de el...

Adelina
temele pt. acasa - de enigmescu la: 18/06/2004 06:52:32
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
am emigrat de la inceputul acestui an in Australia si-am luat-o de la capat!!! din toate pdv si in mod special in ce priveste invatamantul. dupa cum stiti probabil cei mai multi dintre voi, atunci cand emigrezi ti se ofera sansa de a studia limba noii tari gratuit, cel putin pt. o vreme. asa ca eu n-am facut exceptie. dar sa fiu la subiect.
am invatat in scoala limba engleza, cea pe care multi o invata inca in Romania, insa au trecut atat de multi ani de atunci incat am ramas doar cu cateva chestiuni generale in memorie. motivele: 1. la ore vorbea mai mult profesoara(poate-i placea sa se auda singura sau nu putea sa auda greselile noastre fara sa puna mana pe bat si sa ne loveasca la palma si peste brate...- n-o sa va vina sa credeti dar am reintalnit-o pe acea profesoara intr-o alta scoala, de data aceasta la randul meu profesor, si s-a facut ca nu ma mai cunoaste desi s-a uitat lung la mine); 2. realitatea e ca n-am fost un elev stralucit sau, asa cum zicea diriginta din gimnaziu, eram "branza buna in burduf de caine"; 3. teoria n-a fost niciodata acoperita in realitate de practica necesara in scoala, adica de conversatie, iar eu eram bun la practica! asa ca am fost obligat in timp sa ma auto-instruiesc prin programe tv si internet- cand a venit vremea...
aici, in Au, simt o oarecare frustrare si un fel de rusine parca, desi stiu ca e normal pt. cineva care emigreaza sa se simta asa pt. ca ia totul de la ZERO. e ca si cum te-ai naste din nou si trebuie sa inveti limba materna. numai ca problema ramane varsta, apoi sistemul de invatamant la care v-ati referit si care e extrem de diferit fata de cel de aici. si e frustrant pt. ca te simti ca un copil iar lucrurile pe care le inveti iti par atat de stupide uneori(sa recunoastem, unele dintre ele chiar sunt) dar SISTEMUL DE VALORI in care ai intrat spune despre ele ca sunt importante. putem admite ca emigrantii resimt un fel de soc atunci cand incep cursurile intr-o oarecare scoala straina, indiferent cat de buna sau rea este. ce mi se pare f. f. important e ca aici nu te impinge nimeni de la spate cu de-a sila sa inveti din tone de manuale inutile si..."alternative", nimeni nu te cearta sau te desconsidera pt. felul tau de a fi iar de bataie nici pomeneala. inveti ce-ti place mai mult si te pregatesti sa faci bine ceea ce-ti place. nu esti constrans prin nimic si asta face mult fiindca iti creaza un climat decent si de siguranta. e optiunea ta, tu alegi ce vrei sa faci si cand sa faci. nu trebuie sa inveti matematica daca asta iti da dureri de cap, nu te pune nimeni sa scrii comentarii daca nu esti in stare sa te exprimi nici macar fata de tine insuti samd. stiti ceva, am fost si am ramas cred intre cei mai buni dintre colegii mei la literatura romana, insa n-am avut loc niciodata in panoplia celor buni fiindca erau altii/altele care aveau nevoie acuta de a se simti in top si pt. a obtine asta se foloseau de tot felul de tertipuri. in fine, anii au trecut..., sistemul a ramas!
dar sa nu ma departez prea mult de la tema. nu ma mira ca invatamantul romanesc sufera la propriu fiindca, asa cum bunastarea depinde de economie(si stiti in ce hal arata asta), sistemul de gandire si apoi cel de programe scolare e anacronic. prea multi au incercat sa faca ceva, asa cum imi spunea o batrana profesoara, stand in scaunele alea elegante din ministere dar necautand vreodata la bancile mizere si la conditiile improprii de studiu din clase si laboratoare. in acelasi timp nu ma mira ca chiar in astfel de conditii elevii romani obtin medalii importante la cele mai prestigioase competitii. intrebarea e DE CE? poate din spirit de competitie, din dragoste(de ce nu?)/placere pt. acel obiect ales, din mandria de a fi roman, sau poate pt. ca vor sa vada o alta fata a lumii in care traiesc!!! important e ca oricat de rau ar fi sistemul exista destui profesori gata sa dea totul pt. elevii si studentii lor. si o fac asa de bine incat rezultatele sunt remarcabile. stiu sigur ca sunt o multime de profesori care tin si nu prea tin cont de programe fiindca experienta lor de o viata nu le permite sa fie in pas cu schimbarile de ministri si ministere! in opinia mea invatamantul continua sa fie intr-o mai mica sau mai mare masura politizat cu buna stiinta. despre "cornul si laptele"...ce sa zic? mai mare gogomanie ca asta nu putea sa iasa decat din capetele patrate sau octogonale ale unor cheliosi care se scobesc in nas, dorm, citesc ziare, vorbesc la 'celulite', mananca sau pur si simplu se uita la poponetele celorlalti in timpul asa-numitelor sedinte parlamentare. in loc sa le dea romanilor posibilitatea de a-si creste copiii in bune conditii de alimentatie, absolut necesare in procesul de invatamant, 'patronii' de partide, uzurpatorii vechi deveniti mai nou profanatori de ramasite omenesti, le dau copiilor la scoli cornuri si lapte. mai mare rasul, domnilor, pt. o tara care se vrea europeana si in plus in mileniul trei! ce fac ei se traduce cam asa: n-aveti nevoie de bani fiindca oricum va hranim noi copiii!!! dar aici se mai vede o slabiciune si anume aceea a copiilor proveniti din familii fara viitor. prin urmare sistemul de invatamant se disociaza de cel de protectie sociala si de cel de sanatate in tara noastra. la noi copiii cu nevoi speciale sau cu probleme familiale sunt tratati diferit, dar nu in sensul bun, adica mai cu atentie, ci in sensul ca sunt priviti cu suspiciune, retinere, uneori ca 'paria' ai societatii. toata lumea judeca, nimeni nu face nimic pt. ei ca sa nu cada prada acelorasi nisipuri miscatoare. e scandalos, e mizerabil ce se intampla! dar poate ca tocmai de aceea exista in Romania atat de multe cazuri de pedofilie si, asa cum am vazut intr-un film facut cu mari riscuri la noi in tara, reteaua se intinde pana departe in toata lumea- va vina sa credeti ca exista parinti care-si dau copiii, propriii copii, pe dolari sau euro celor care-i vor??? filmul despre care v-am spus a aratat clar precum cristalul ca sunt extrem de multi interesati in a mentine reteaua, inclusiv sau mai ales romani. de aceea strainii gasesc aici un climat f. favorabil pt. intretinerea acestui soi de relatii.
ca sa ma opresc totusi undeva trebuie sa concluzionez. asadar am sa repet ce-au mai spus altii inaintea mea: TREBUIE SCHIMBATA MENTALITATEA! calitatea trebuie sa ia locul cantitatii odata pt. totdeauna. dragi profesori si educatori, nu mai hraniti mintile deja abrutizate ale copiilor cu prostii de tot felul si nu-i obligati sa invete ceva ce nu le place doar de dragul de a va sti obiectul in topul preferintelor!!! si mai explicati-le din cand in cand care e diferenta dintre Andreea Esca si Stefan cel Mare, Gica Hagi si Hagi Tudose, Dracula si Vlad Tepes, Hollywood si "real life"! in lumea din afara tv-ului e inimaginabil de greu pt. cine inca viseaza!...
just me
Scoli din strainatate - de Mary la: 23/06/2004 09:54:48
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
Imi cer scuze ca mesajul meu NU va cuprinde detaliile picante despre viata sexuala sau mai stiu eu ce asa cum Domnul Ozzy ne resfata cam indiferent de subiect (doar este artist !...), si am sa ma rezum numai la citeva pareri despre scoala din Romania comparata cu cea din West.
Florin (si atit)spunea :``M-a educat si, in mare parte, a contribuit la ceea ce si cine sint acum.``
Mare adevar.
Il citez pentru ca este valabil si pentru mine.
De acord ca in general cantitatea la tot ce trebuia sa invatam ne obosea peste masura. Dar in afara de absolut tot ce era legat de socialism, comunism care oricum imi intra pe o ureche si iesea pe alta cu repeziciunea glontului, deci nu imi dauna pentru ca nu ocupa prea mult timp, loc din creierul meu, nu imi pare rau de nimic din ce am invatat.
Pentru ca tot ce am invatat in Rominia mi-a pus baza unei culturi generale pe care cineva umblat numai prin scoli in West o atinge dupa ani de College, uneori nici atunci. Fara exagerare, in schimb, cu recunostinta....
Si in West si in Romania sint scoli bune si mai putin bune si chiar scoli proaste. Depinde de cartier, de profesori, de copii, de bani, etc...
Dar, ca sa dau un exemplu. Copilul meu mutat de la o scoala din Europa (de Vest) in America, a fost incintat de usurinta scolii in America si cum a ajuns acolo, de la note bune a ajuns la straight A...
Dar nu numai pentru ca era mai usor, ci si pentru ca sistemul nu este asa rigid ca in Europa si asta este bine pentru ca se invata (mai)cu placere.
Fiecare sistem are ceva pozitiv si negativ, si nu ar fi rau sa se gseasca calea de mijloc intr-o zi, cantitatea (nu neaparat exclude calitatea), plus calitate, plus un mod lejer intr-o atmosfera placuta si nu opresiva de a le combina.
Re: Ha, ha...culmea ironiei ! - de L la: 26/09/2004 02:33:13
(la: Despre Sua si americani.)


Sa scriem in acest forum ca americanii iesiti din scoli sint niste inculti...folosindu-ne de sistemul de operare MICROSOFT.


Mestere,


Presupunerea ta e gresita. Si permite-mi sa te informez ca Microsoft nu face singurul sistem de operare din lume.


Mai mult, daca n-ai observat, vorbesc in general despre impresiile mele personale, incearca sa-ntelegi conceptul inainte sa te-arunci cu vorbele. Nu cred ca e necesar sa demonstrez impresii, dar daca insisti: cei care lucreaza la Microsoft nu sint majoritatea absolventilor din State, si nici toti americani. As paria ca macar jumatate din ei sint indieni si chinezi, si procente semnificative de prin Europa de Est. Asta si acceptind premisa ta subinteleasa ca sistemul de operare de care vorbesti ar fi un indicator pozitiv al nivelului de cultura al celor care l-au scris, lucru de care personal ma indoiesc.
#23403 (raspuns la: #23379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
„Nu uitati ca cei ce pictea - de andrei p la: 29/09/2004 10:59:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
„Nu uitati ca cei ce picteaza, au la baza, de regula, o scoala de specialitate.” I.Dipse.

Asa este.
Cei mai mari creatori au intr-adevar la baza o scoala umanista. Sau chiar mai multe. Prin 1988 am vazut o lista cu studiile primilor 20 (asa erau considerati) fotografi americani. Primii 10 aveau 16 facultati facute impreuna. Unul din ei facuse 3 facultati. Majoritatea facusera studii umaniste, dar si stiintifice. Nici-unul nu facuse studii de Fotografie.

Ansel Adams a facut cu brio conservatorul. Iar, de exemplu, Sebastiao Salgado a facut inalte studii economice.
In Franta exista o facultate cu profil de fotografie, pe durata a 4 ani.
Am cunoscut 11 absolventi ai ei. Dupa 5 ani, nici-unul din ei nu mai lucra in branse. E drept, majoritatea isi programau concediul, ca sa-si poata satisface in parte dorinta de a se exprima fotografic.
Si nu toti fotografii mari au facut scoala.
Exemple accesibile mi se par Brassai si Aurel Mihailopol, de la noi – Eugene W.Smith si Robert Capa, pe plan mondial.

Dintre scolile superioare care exerseaza bine ochiul, un articol de specialitate american mentiona ca cei mai multi fotografi profesionisti inregistrati in SUA, au facut Arhitectura.
O facultate grea, 6 ani de studii, ce impune selectia pe baza de creativitate. Si o meserie avand recordul mondial de somaj, la procentaj.

Ia faceti o socoteala, 40 de ani mi-am exersat ochii in arhitectura si tot 40 in fotografie. Normal ca Dvs, Creator Confirmat, in lipsa de Dovezi si Rabdare, sa aveti mari Indoieli.

Cat de bine e sa ai la baza o scoala de specialitate? Nu stiu. Dar te deranjeaza rau papucul din coltul imaginii dvs. cu ceai “absolut deosebit”, spre care-ti fug instantaneu ochii.
E o imagine interesanta care atrage ochiul, dar nu este grozava.
"Orice admite un termen de comparatie. Autorul este responsabil pentru fiecare mm patrat din imagine.” Jay Maisel.
Poate ca acest avertisment l-am citit scris si de alti 30 mari creatori de imagine. De bine, AP
#23650 (raspuns la: #23568) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?"robbie, - de DESTIN la: 23/10/2004 04:43:49
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Am citit ce s-a dezbatut pe aceasta tema,din pacate discutiile au alunecat catre critici... pro si contra Bisericii ...ortodoxe in special.

Tema este atat de clara :"Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?"

S-a facut o confuzie (probabil dorita!!!???)intre Religie - Biblie si Biserica...

Cine ataca Biserica vroit sau involuntar ataca si Religia - Biblia insa ar trebui prealabil sa "clasifice" acuzatiile aduse fiecareia in parte,nicidecum in comun.

Crestinismul religios cel din Biblie este pur,este de necontestat Isus Cristos a fost crestin, daca Biserica prin lunga sa istorie nu este tot atat de pura vina este tot a noastra, ca semeni...ca oameni ai cultelor...

Sa fim mai putin patimasi,credinta ,spiritualitatea se formeaza si emana din interiorul sufletului nostru catre exterior.

Intr-un stat de drept sunt legi ce guverneaza,libertatea este garantata...

Imaginati-va predarea unei limbi straine la alegere...asa si cu religia fiecare elev va merge acolo unde simte ca apartine.

Asa vad eu libertatea si aplicarea legala a acestei masuri,deci se poate aplica.

Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...