comentarii

ac-bold


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
gigi, alex boldea, RSI - de Simeon Dascalul la: 21/11/2005 12:08:33
(la: Chiar vrem sa intram in UE? Cum?)
La început vreau să precizez că nu-s hotărât împotriva aderării. Tendinţa de agregare statală e firească pe termen lung. Mă gândesc la exemplul Franţei şi Germaniei – dacă două ţări mari şi ghiftuite au decis să uite ce-a fost şi s-au mai şi pupat prin reprezentanţi pe fostul câmp de bătaie, înseamnă că România flămândă şi redusă teritorial cu atât mai puţin va putea să mai trăiască mult timp de capul ei. Şi probabil e mai bine să fim înglobaţi în UE decât în altceva.

Dar mi se par mai realiste comentariile #88710 de alex boldea şi #89180, de gigi2005. Aderarea va fi un mariaj de interes, nu o căsătorie din dragoste şi de asta e de preferat să ne uităm bine la contractul prenupţial.

RSI, nu ştiu dacă o comparaţie medicală-i cea mai potrivită, dar nu-mi vine alta-n minte. Susţii că aderarea ar acţiona ca un antibiotic, limitând serios corupţia. Dar dacă va fi invers – viruşii „europeni” care la locul lor de origine aveau de-a face cu un sistem imunitar puternic, vor înflori de minune în mediul prielnic microbian românesc? Vezi exemplul cu 60% - 40 % dat de gigi, mie nu-mi pare cine ştie ce progres dacă voi fi furat de nişte spălaţi funcţionari europeni în loc de Oprişan.

Se spune că vom deveni o piaţă de desfacere serioasă – asta-i bine. Ne plac produsele europene, iar dacă Europa ne vrea consumatori poate or să ne crească şi veniturile ca să avem cu ce cumpăra.
Totuşi nu mi se pare liniştitor scenariul în care românii vor fi reduşi la a furniza forţă de muncă, iar proprietăţile industriale şi agricole vor fi deţinute de europenii „vechi”. Miile de hectare cumpărate de care scria gigi mă fac să mă gândesc la situaţia din 1907 când Stere caracteriza România ca devenind un „Fischerland”.
Poate că aderarea ar fi mai utilă unei ţări sănătoase, cât de cât pe picioarele ei.

RSI, susţii că bunăstarea post-aderare va fi un proces treptat care va dura ani, dar fără aderare va dura şi mai mult sau poate nu va avea loc. Cu ultima afirmaţie nu pot fi de acord – de la Războiul de Independenţă şi până la Yalta, România a progresat totuşi fără să fie sub tutelă.
În legătură cu prima afirmaţie - ştiinţele sociale nu intră la ştiinţe exacte. Frumos ar fi să avem la dispoziţie un sistem matematic în care să introducem variabilele „cu aderare”, „fără aderare” şi x care să reprezinte numărul de ani, iar la rezultate să avem venitul mediu pe cap de locuitor şi gradul de repartizare al bunăstării. Din păcate nu există astfel de sistem şi în lipsa lui atât partizanii, cât şi duşmanii aderării pot trage concluziile care le vor.

Sentimentele majoritar pro-aderare de azi ale românilor au la bază speranţa unui blid mai plin. Dar dacă vor trece un an, doi, trei de la aderare fără să se vadă vreun progres semnificativ şi fără ca măcar să se poată invada uniunea în căutare de salarii mai bune, atunci sentimentele noastre europene or să se schimbe cu 180 de grade.

Deunăzi Băse declara vitejeşte „Avertizez poporul român că şi după intrarea în UE vor urma ani de efort şi chiar de sacrificii". Dar asta într-un interviu pentru francezi, pe românii care nu urmăresc curent TV5 i-a mai lăsat să se legene un pic în iluzia belşugului european.

Deşi fără legătură cu subiectul vreau să răspund la #88671. Presupun că era vorba de NATO pe post de apărător. Dar care-s agresorii ăia nasoi de care am fi apăraţi? Khomeini, invazia lăcustelor, gripa aviară, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina sau Rusia? Mă gândesc că ultima, dar bine-ar fi fost dacă eram apăraţi de ea în ’45, nu acuma. O ipoteză mai drăguţă ar fi că suntem apăraţi chiar de NATO însuşi, dacă-i aparţinem nu-şi mai poate slobozi în capul nostru bombele aproape de expirare.
Care-s pretenţiile noastre teritoriale pe care le consideri injuste? Vrei să spui probabil că jumate de Banat a fost pe drept dată sârbilor, iar Basarabia şi Bucovina ar aparţine Ucrainei din vremuri imemoriale?
Nu că spun că n-ar fi trebuit să semnăm. Menţinerea împărţirii teritoriale prezente se bazează pe un echilibru de forţe, nu pe angajamente juridice. Oricum nu există ideea de justiţie în raporturile internaţionale, iar un teritoriu aparţine cui e în stare să-l păstreze. Dacă am avea puterea să ne recuperăm ce ni s-a luat atunci cincizeci de semnături nu ne-ar împiedica. Dar nu-i cazul, aşa că sigur vom sta în banca noastră cu sau fără tratate.

Ca să revin la subiectul conferinţei, adică ce va fi cu România în UE - poate că exagerez un pic, dar am impresia că situaţia noastră de azi e comparabilă cu cea din ’38. Se vedea că vor urma mari schimbări , totuşi nimeni nu a estimat cu precizie ce va veni.


Şi, gigi, aştept continuarea comentariilor.
acul - de anisia la: 17/02/2007 02:58:30
(la: Versuri la comanda)
de ce tot rasfirezi fanatul
sa cauti disperat iar acul?
n-ai inteles ca doar un cui
poate salva privirea-ti stramba, practic shui?

atent te vei uita la dansul, poruncesc!
si acu-ti de cusut va deveni regesc -
un bold ce se va face, dupa opinia lui,
de-l pironesti privindu-l, intr-un puternic cui!

bovina
#175946 (raspuns la: #175944) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex boldea - partea 1 AC/DC - de Bucu la: 27/02/2009 13:19:03
(la: inca o conferinta despre rock)
zi-le pe toate

no, ghini :))

io "vin" din zona hard'n'heavy. am început când eram prin liceu, boboc. pe vremea aia aparuse Back in Black cu AC/DC, era teroare si durere la fiecare chef, zdranganeau numa' clopote, si nu de biserica. mi-a placut întotdeauna vocea lui Brian Johnson, de golan. dar, cum auzisem de la ai mai "batrâni" de perioada cu Bon Scott, am bagat la ureche tot ce era de bagat din perioada aia, încât nu stiu daca mi-a scapat vreun album neascultat de n ori.
vremurile erau destul de cacacioase, nu se gasea muzica bun chiar asa usor, trebuia sa transpiri putin ca s-o ai. existau prin tara tipi care vindeau benzi magnetice, facute dupa vinil original, de-afara. costa cam un leu ceausist minutul. "piata" mea de aprovizionare era la Buzau si Resita. si Timisoara. era ceva si prin Bucuresti, dar mai scump si cam departe, "nashul" costa si el fun balcesc'.

nu mai enumar aici tot ce merita enumerat de la AC/DC, sunt azi piese si albume arhicunoscute, dar daca ar fi sa aleg câte-o piesa din fiecare perioada, as alege Dirty Deeds Done Dirt Cheap cu Bon Scott si You Shook Me All Night Long cu Brian Johnson...

i-am pus primii pe lista pentru ca am început cu ei si pentru ca am capatat un alt orizont de-atunci. unul mai colorat si mai aerisit, neconventional si relaxat. si când ma gândesc ca au concerte prin europa luna viitoare, ca înca mai sunt pe scena aceeasi nebuni de-acum "jde mii" de ani, neschimbati pe dinauntru, nu pot decât sa exclam: jos palaria, astia da rockeri!

si daca zic ca am crescut odata cu ei, nu-i vreo lozinca de cafenea, e purul adevar .....

însa asta n-a fost tot,

va urma .....:))
#411369 (raspuns la: #411184) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lmc si boldul - de ikoflexer la: 23/09/2004 02:31:08
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
LMC, poate-o sa-mi para rau ca-ti explic cum se face, ca la viitoarea confruntare o sa ma bolduiesti in coltul rosu :)



Oricum, asa se face: < b> scrisul asta ar fi bold </b> iar < i> scrisul asta ar fi italic (aplecat pe dreapta) </i>



De fapt, cind scrii un comentariu, daca te uiti chiar sub panoul in care scrii, o sa vezi o fraza
"Tag-uri HTML permise: < b> < i> < li> < ol> < u> < ul> < br> < p>



Legenda:

  • < b> bold text
  • < i> italic text
  • < li> list item (adica atunci cind faci o lista)
  • < ol> ordered list (adica o lista care pune numere la fiecare intrare a listei)
  • < u> nu mai tin minte
  • < u> un-ordered list (lista cu bullets la fiecare intrare, cum folosesc eu acum)
  • < br> break (adica treci la linia urmatoare)
  • < p> paragraf (incepi cu < p> si termini cu </p>)


HTH,

--ikoflexer
#23120 (raspuns la: #23117) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LMC & Boldul - de AlexM la: 23/09/2004 07:42:13
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
LMC zise:
"Si eu, si eu vreau chestia cu bolduit!!! De unde imi fac rost? Sau asta se da numa la cine vrea adminul? :("

Lemeceule, Ikoflexer dadu explicatia anterior.Daca ai inteles-o e bine, daca nu incerc eu sa o fac mai simplu. Vrei sa scrii "asta e Gamalie" unde Gamalie trebe sa apara bold. Atunci scrii asa:

asta este, dupa aia scrii < b > dupa aia scrii Gamalie si dupa aia scrii < /b >. Simplu, cuvantul care trebuie scos in evidenta prin bold, trebuie incadrat in fatsa de acest "b" cu alea doua semne (mai mare, mai mic) si in spate cu "/b" iarasi cu alea doua semne (mai mare, mai mic).
in timp ce scrii textul tau o sa arate cam asa:
asta este < b> Gamalie < /b>

nota informativa:
pentru a evita acum sa apara textul bold, am lasat un spatiu intre semnul < si intre litera b, precum si intre semnul < si grupul /b.Nota informativa o scrisei pentru a nu induce omul in eroare si sa spuna "pai am dat paste/copy exact la ce ai scris tu si iete, tot nu iese":-)

AlexM
#23127 (raspuns la: #23117) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
acul seringii.. - de miaculpa la: 28/02/2005 20:27:09
(la: Ce animal v-ati dori sa fiti?)
sterilizarea apara acul de contaminare : )
#37645 (raspuns la: #37321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptr alex boldea, de la assiral - de assiral la: 02/04/2005 15:50:11
(la: o dimineata (pentru deea))
lumina
camera...ceas
fum, plamani...ceva organic
am terminat politehnica
am urat pplitehnica...organic de-a dreptul...
fum
cafeneaua...alex boldea..?
"lipsesti tu"
da ...lipseste...
foarte buna expunerea...
bravo
fum
alex boldea, esti exemplul ce - de RSI la: 18/11/2005 20:33:05
(la: Chiar vrem sa intram in UE? Cum?)
alex boldea, esti exemplul cel mai bun de ce trebuie explicata cetatenilor semnificatia aderarii la UE .

"ue, ca orice alta institutie, nu primeste noi membri daca nu are ceva de castigat."- f...muma lor, sa castige ei pe spinarea noastra? sa moara capra vecinului ! " noi in shcimb castigam preturi mai mari la aceleasi salarii, sisteme de invatamant care se schimba de la an la an, nici nu vreau sa ma gandesc la glorioasa "infrastructura"... "
Asta-i "contributia creatoare si stilul national propriu" al guvernelor Romaniei si nu rezultatul eforturilor de aderare.


==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
#88745 (raspuns la: #88710) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
drec ac..... - de Andre29 la: 22/12/2005 15:02:17
(la: Stiti pe cineva...?)
raveda-rtni leca 'mo ed enib' erac ep ataf iti enups anu is al etaps atla... tacap ac tnus itlum nid aitseca is un mits i-as metsaonucer uerem al pmit.....


:-))


_________
"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)
is ue erac maederc ac abmil i - de Yuki la: 23/12/2005 10:30:56
(la: Stiti pe cineva...?)
is ue erac maederc ac abmil iulu-etis e anamor p:
bold' si italics - de om la: 16/01/2006 20:51:57
(la: Voi intrebati, voi raspundeti)
deci ar trebui scris cam asa: < /b cuvant > pentru bold?
incerc aici (fara spatii):
#100677 (raspuns la: #100607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
andante - de zizi_lambrino la: 20/08/2007 22:52:51
(la: ars amandi)
ma zau ca nu pricep !

dar ma rog, fain linkul ala cu filmuletzu! like it! cum spuneam:

Dare to be bold !

numa ca mi's italica, usor inclinata, unduita chiar ca o integrala la inceput de rand de .. hieroglife !

acu pe bune, m'ac la culcare !

ca maine iar am zi plina, joblesc zi - lumina dragii mei dragi cafengii nocturni!
#228516 (raspuns la: #228513) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:)))))))))))))))) - de Intruder la: 27/08/2007 12:55:59
(la: ''Uite cine, cu cine vorbeste!'')
domnule Haduch,
la dispensarul ala nu era nimeni...am batut la camera de garda sa-mi faca o injectie cu alcool etilic dar d-nul doctor se uita la un meci si d-ra asistenta isi pilea unghiile. mi-au zis "lasa domnu' ca nu-i nimic...mananca un fornetti inmuiat in rachiu de dude si n-o sa mai tremuri!"
oaaachei...asa am facut! acum imi tremura doar genunchiul drept cand vreau sa valsez.
elvira urata nu egzista, de acord!
dar blonda??? e-e-e!
pe vremea lui Ceausescu nu se facea nimeni manga, dar nici fornetti nu erau. de pepsi, ce sa mai zic?

Chiar , stimate Intruder de ce bei daca tot nu iti interzice nimeni sa exprimi ceea ce crezi ca simti?
stimate si mult preaiubite domnule Haduch, beau pentru ca nu vreau sa fiu impuscat in cap, treaz fiind!
odata am iesit de la Ciocarlia si am uitat de mine, eram in pijamaua de forta! mi-am cumparat un chil de fornetti si il mancam cu dragoste de viata...cand am ajuns pe la Podul Izvor, am terminat de mancat si dau s-arunc punga goala in Dambovita...tiiii, m-a vazut Mihaela...o alta Mihaela, nu cea din Africa de Sud!
Mihaela asta era o adevarata amazoana!...avea un tricou decoltat si pe pieptu-i revarsat in delta scria cu bold: no apartheid, no sex, no drunk"!
am lasat-o in pisicii ei, eram nebun sa m-apuc sa explorez delta???...spune si dumneata!

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
de acord!
persoana vatamata nu s-a plans, doar a dat!
ce? a dat de la ea? a dat cu tocu-n dinti, dintii s-au imprastiat pe jos (ca pe sus n-aveau cum) si m-am apucat sa strang dintii: aia buni ici in ulcica, ai' nasoi in gusulitza!
dupe care, a venit zana si mi-a adus gumarii de cenushar!
domnule Haduch, eream ca o lebada pe ape...m-au tarat soriceii inhamatzi la mertzan, tocmai la balul printzesei!
acolo m-am aghezmuit putin, ca sa capat curaj...curaj n-am capatat dar m-am ambetat neicusorule! la miezul noptii, am fugit sa nu apar in fata alora cu pijamaua de la Ciocarlia...m-am impiedicat, am pierdut gumarul (era de firma) dar am zis "lasa-l si virra ca vin ztigletzii"!
am cazut si pe burta dar principalul e ca sunt teafar si la minte si la trup...nu conteaza cat de lung am parul ci conteaza cum si cat pilesc!
pai nu??

cu stima,
Intruder



#230252 (raspuns la: #230225) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex - de latu la: 27/09/2007 00:04:34
(la: la revedere, tutulor!)
Vaz ca nu vrei sa-mi faci rau nici macar cu un bold:
Daca intre un bold si-un ac cu gamalie nu exista deosebiri, atunci: Sigur, nu:))))
#237471 (raspuns la: #237419) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
acul cu gamalie - de alex andra la: 17/10/2007 22:07:35
(la: joc)
este un ac care are in varf o gamalie:P:P:P

ce e hamesitul ?
#245459 (raspuns la: #245445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
simt acul - de beatlemaniacul la: 08/12/2007 21:24:18
(la: Buna, eu sunt Oana!)
Intrebarile nerostite de obicei stau tolanite undeva la umbra unui gand, si rareori se ridica curioase ca firul de iarba ce inteapa zapada de primavara, sfioase si aproape nebagate in seama, invaluindu-ne pervers, ca o panza transparenta aruncata fara intentie peste un fluture amortit de roua diminetii. Un ochi neavizat ar cadea in contemplatie, cautand penelul care a zugravit aceasta scena atemporala, uitand ca deasupra oricarui zburator asteapta acul tremurand sa patrunda cu un scartait prelung cartonul invechit al insectarului. Ce esti de fapt, in afara unui alergator ca toti ceilalti pe culoarele lungi si intortocheate ale acestui labirint in care ne gasim si ne pierdem zilnic, ne irosim in asteptarea celuilalt, uneori despartiti de doar o fereastra? De ce nu o sarim, as vrea sa intreb. De ce continuam drumul pe coridorul din stanga, cand celalalt a fost zarit alergand spre dreapta? De ce alegem partea insorita a soselei cand intuim ca celalalt inoata in noroi pana peste genunchi? Dar mai ales de ce jucam acest joc pretinzand ca avem cuburi cu care sa inaltam falnice palate, cand noua ni s-a dat doar o mana de bile? E usor de raspuns printr-o intrebare? Nu stiu, poate e firea noastra sa ne speriem prea repede cand in fata se deschide o portita de scapare, sau cand am zarit lumina la capatul tunelului care duce afara, si sa ne aplecam exact atunci spre lucruri marunte, o frunza cazuta sau o picatura de ploaie! Si chiar si atunci ne grabim, caci clepsidra a fost intoarsa cu o repeziciune marsava, si nu stiu de ce dar simt ca cineva a furat o parte din nisipul acesteia?
halta - alex boldea - de cosmacpan la: 16/07/2008 01:14:16
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
halta - alex boldea

acum ceva timp, nu conteaza cat, imparteam un compartiment de tren cu un cuplu in varsta din suceava. erau niste oameni foarte simpatici si, dupa cum sunt cei in varsta, foarte vorbareti. dupa obisnuitele "sunt singur la parinti, anul 4 la facultate, stau la camin" am inceput sa vorbim despre politica. era dealtfel cel mai la indemana subiect, pentru ca inca nu se stia daca basescu isi va da sau nu demisia. oricum, e irelevant pentru aceasta mica povestioara.
inainte de a urca in tren, in timp ce imi fumam tigara, i-am observat pe viitorii mei colegi de compartiment. el, la peste 80 de ani, isi scosese toti banii din buzunarul de la piept pentru a gasi o anumita bancnota. fiind foarte multi bani, mi-a fost sincer teama sa nu vina cineva sa-i fure chiar din mana lui, dupa cum e obiceiul pe meleagurile noastre.
mai tarziu, in compartiment, ea ii striga lui "george, nu mai scoate banii asa, poate sa ti-i fure cineva, ai nevoie de portofel". el era cam tare de urechi, motiv pentru care toata conversatia a avut loc la un volum ridicat. si era un mosulica tare simpatic, mi-a adus aminte de bunicul meu.
dupa cum e obiceiul pe meleagurile noastre, prin tren a trecut unul din acei vanzatori ambulanti ce lasa in fiecare compartiment cate ceva, lasand in al nostru compartiment, printre alte cevauri, un portofel. cred ca intelegeti acum unde merge aceasta povestire. sau cel putin asa credeti.
cand vanzatorul s-a intors i-am cumparat portofelul pentru o suma derizorie si i l-am facut cadou celui care imi aducea aminte de bunicul meu, spunandu-i "uitati, cadou de sf gheorghe. sa aveti grija ce faceti cu banii, vi-i poate fura cineva". aceasta nu a facut decat sa intareasca parerea buna pe care cei doi si-o formasera despre mine si sa ma umple de laude si multumiri. cred ca, intr-o mica masura, le-am redat speranta in tineretul din ziua de azi. sau, cel putin, le-as fi redat-o daca ceea ce tocmai am povestit s-ar fi intamplat cu adevarat.
in fapt, am avut intentia sa cumpar acel portofel, dar nu am facut-o. ceva m-a oprit, nu stiu exact ce. daca ar fi sa mor acum, si este, atunci acesta ar fi singurul meu regret. si este.
rog pe aceasta cale pe cei si mai ales pe cele ce m-au ucis sa faca tot posibilul sa ma reinvie, pentru simplul motiv ca am mare nevoie de mine. va multumesc anticipat.
drumul spre lumea de dincolo face o halta in green hours, pentru a-mi permite sa astern aceste randuri pe aceasta hartie nereciclata.
nu a ramas mare lucru din mine, tocmai din acest motiv este imperios necesar sa transcend. acum cativa ani as fi tratat totul cu o puritate si seninatate neintrecute, as fi stat nopti intregi de vorba cu vlad despre sensul sensului si tot felul de alte chestii intelepte. acum, in rarele noastre conversatii nu mai sunt decatreplicile devenite clisee, vestigii fara sens a ceea ce a fost, demult, inteligenta simtirii. vlad nu prea mai e, la fel cum nici eu nu prea mai sunt.
din fericire, cu o ultima, lacoma respiratie, am simtit din nou acea puritate. ingerul meu mi-a redat-o intr-o dimineata, intr-o zi, nu demult. traiesc acum din acea ultima gura de aer, incerc sa o prelungesc cu UBIK, sa nu arda prea repede, dar ma arunc si mi-o irosec tot pentru a asterne aceste randuri, pentru a lasa ceva in urma, aici, in aceasta halta spre transcendental.
voi, cei ce traiti letargic, intoarceti-va fata de la spusele mele, masureti-va pasii in minute, nu am nevoie de voi!
iar daca mai ramane cineva fata in fata cu sufletul meu, afla tu urmatoarele:
luni m-am indragoistit iar, dupa aproape un an. luni, 30 aprilie, a fost medicamentul meu pentru suflet. sunt cel mai norocos om din lume, caci m-am indragostit tocmai de cea pe care o iubesc, de ingerul meu. ea mi-a daruit aceasta ultima respiratie in drumul meu, aceasta halta, acest zambet ce, dupa nici nu mai stiu cat timp, nu mai e trist. ea mi-a daruit intelegere si iubire intotdeauna, chiar si atunci cand am fost prea orb sa le vad sau prea prost sa le apreciez. vreau sa ma bucur acum de acest entuziasm pe care nu l-am mai simtit de ani de zile. vreau sa uit ca 2007 a fost un an sec din punct de vedere literar, ca nu am mai reusit de la inceputul lui sa citesc o carte pana la capat.
ce urmeaza? voi pleca din aceasta halta, dumnezeu stie unde, pe drumul meu, pe jos sau cu bicicleta, il voi lasa in urma pe otto si voi continua UBIK, pana cand oasele imi vor fi cenusa si sufletul imi va fi pururi langa ea, undeva, pe strazi ascunse.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/13332/halta/1
Acul si barosul-de Ion Creanga - de Areal la: 12/09/2008 05:26:44
(la: BASME si POVESTI)
Acul: - Mosule, de ce esti zurbagiu? Te sfadesti necontenit cu sora-ta nicovala, tipati si faceti larma, de-mi tiuie urechile. Eu lucrez toata ziua, si nime nu-mi aude gura.
- Iaca, ma!... da de unde-ai iesit, Pacala?
- De unde-am iesit, de unde n-am iesit, eu iti spun ca nu faci bine ceea ce faci.
- Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decat gaina. Mai baiete, trebuie sa stii ca din sfadalia noastra ai iesit; s-apoi tu ni cauti pricina?
- Ma rog, iertati-ma! ca daca n-ar fi fost focul, foile, pleafura si omul care sa va faca sa va deie nume, ati fi ramas mult si bine in fundul pamantului, ruginite ca vai de voi.
- Masura-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?
- Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd.
- Vorba ceea, soro: "Sede harbu-n cale si rade de oale". Mai puschiule! Ia sa vedem, ce ai facut tu mai mult decat noi?
- Ce am facut si ce fac, indata t-oiu spune. Ca sa nu lungesc vorba, hainele barbatesti si femeiesti, din crestet pana in talpi, si alte nenumarate lucruri frumoase si scumpe, fara de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intra in bordeiu, suie-te in palat, ai sa ma gasesti. Fetele ma pun in cutiute aurite, ma infing in perinute de matasa si ingrijesc de mine ca de un mare lucru.
- Da in stogul de fan nu vrei sa te puie, mititelule?
- Nici in stogul de fan, dar nici trantit intr-un ungher al ferariei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva in mana decat ferarul?
- Ia asculta, te prea intreci cu saga, piciule! Daca sezi la cinste, si toti ingrijesc de tine, cum zici, de ce li impungi degetele?
- Da impung pe casca gura cel somnoros, pentru ca voiesc sa iasa din mana lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare si frumoase. Tu, pentru ce bati ferul cel culcat pe nicovala si ruginit ca si tine? Nu ca sa faci din el lucruri mai bune si mai frumoase?
- Mai... da bun esti de gura!
- Si de gura, dar si de lucru.
Ei bine, tu mi-ai insirat verzi si uscate; ia stai sa-ti spun si eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, clestele, vatraiul si nenumarate unelte si masini de fer, unele de-o marime uriesa, iar altele mici si bicisnice ca tine, pututu-s-au face pana n-au trecut pintre nicovala si ilau? Casa, bisericile, corabia, pustile, tunurile si alte lucruri nenumarate, asa-i ca n-ar fi, de nu eram eu? Tu imi spui de haine frumoase; eu t-oiu spune de casa, de sapa, de secere, de coasa si de plug. Tu imi spui mai mult de frumos, eu t-oiu spune de cele neaparat trebuincioase.
Acul si barosul-de Ion Creanga (continuare) - de Areal la: 12/09/2008 05:36:03 Modificat la: 14/09/2008 14:51:37
(la: BASME si POVESTI)
Acul: - Mosule, de ce esti zurbagiu? Te sfadesti necontenit cu sora-ta nicovala, tipati si faceti larma, de-mi tiuie urechile. Eu lucrez toata ziua, si nime nu-mi aude gura.
- Iaca, ma!... da de unde-ai iesit, Pacala?
- De unde-am iesit, de unde n-am iesit, eu iti spun ca nu faci bine ceea ce faci.
- Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decat gaina. Mai baiete, trebuie sa stii ca din sfadalia noastra ai iesit; s-apoi tu ni cauti pricina?
- Ma rog, iertati-ma! ca daca n-ar fi fost focul, foile, pleafura si omul care sa va faca sa va deie nume, ati fi ramas mult si bine in fundul pamantului, ruginite ca vai de voi.
- Masura-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?
- Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd.
- Vorba ceea, soro: "Sede harbu-n cale si rade de oale". Mai puschiule! Ia sa vedem, ce ai facut tu mai mult decat noi?
- Ce am facut si ce fac, indata t-oiu spune. Ca sa nu lungesc vorba, hainele barbatesti si femeiesti, din crestet pana in talpi, si alte nenumarate lucruri frumoase si scumpe, fara de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intra in bordeiu, suie-te in palat, ai sa ma gasesti. Fetele ma pun in cutiute aurite, ma infing in perinute de matasa si ingrijesc de mine ca de un mare lucru.
- Da in stogul de fan nu vrei sa te puie, mititelule?
- Nici in stogul de fan, dar nici trantit intr-un ungher al ferariei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva in mana decat ferarul?
- Ia asculta, te prea intreci cu saga, piciule! Daca sezi la cinste, si toti ingrijesc de tine, cum zici, de ce li impungi degetele?
- Da impung pe casca gura cel somnoros, pentru ca voiesc sa iasa din mana lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare si frumoase. Tu, pentru ce bati ferul cel culcat pe nicovala si ruginit ca si tine? Nu ca sa faci din el lucruri mai bune si mai frumoase?
- Mai... da bun esti de gura!
- Si de gura, dar si de lucru.
Ei bine, tu mi-ai insirat verzi si uscate; ia stai sa-ti spun si eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, clestele, vatraiul si nenumarate unelte si masini de fer, unele de-o marime uriesa, iar altele mici si bicisnice ca tine, pututu-s-au face pana n-au trecut pintre nicovala si ilau? Casa, bisericile, corabia, pustile, tunurile si alte lucruri nenumarate, asa-i ca n-ar fi, de nu eram eu? Tu imi spui de haine frumoase; eu t-oiu spune de casa, de sapa, de secere, de coasa si de plug. Tu imi spui mai mult de frumos, eu t-oiu spune de cele neaparat trebuincioase.
- Ma faci sa te-apuc iar la scarmanat, mosule baros. Haine i-au trebuit omului intai, caci nu era sa umble cu pielea goala si descult ca gastele.
- Te-ai incurcat cu socotelile, mai baiete. Ba de mancare si casa i-a trebuit omului intai s-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale iti ghioraiesc matele de foame. Ai auzit vorba ceea, ca "Golatatea incunjura, iar foamea da de-a dreptul".
- Mai! da ruginit mai esti!
- Ruginit cum sunt, eu v-am facut si trebuie sa ascultati de sfaturile mele.
- Asa este, dar te prea lauzi; las mai bine sa te laude altii. Si tu faci trebi bune, si eu; numai atata, ca tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu sezi totdeauna cu ferarul cel uns de carbuni, iar eu sed cu croitorul si cu tot felul de persoane.
- Iar ai inceput, ghibirdic fudul si guraliu? Croitorul tau trebuie sa impunga mai mult de zece ori, pana cand ferarul meu ma radica o data; croitorul tau rupe alta data pe zi cate zece ace; ferarul insa ma are pe viata, ba ma poate lasa si de zestre la copiii de copiii sai. S-apoi inca una: cine dintre acesti doi mesteri e mai grebanos si mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tau?
- Mosule! esti batran si multe mai stii; fie pe-a dumitale.
- Bine mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasa. Zi mai bine ca industria sau mestesugurile, noi le-am adus in lume; ca bogatiile cele mari, noua se datoresc. Mi-ai zis ruginit si t-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca stranepotii mei sa fie mai ciopliti decat mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu va fuduliti si nu uitati obarsia voastra, ca nu cumva sa va ciopliti prea tare si sa ramaneti care fara urechi, care fara dinti, care fara gura, care fara zimti, adeca niste cioarse de nici o treaba. C-apoi atunci iarasi mi-ti ajunge dragus la caus, si sora-mea nicovala va va tine in spate, iar eu va voiu bate pe ruda pe samanta, ca sa prindeti la minte.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...