comentarii

acasa-i gazda nu-i acasa


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
( 8/3 ) - de Tot Areal la: 13/03/2010 15:08:15
(la: Pensia de moarte ( 8 ))
De atunci glumele pe seama miliardarului erau la ordinea zilei, atât la editură cât şi la gazdă. Nu şi-ar fi închipuit că într-o zi, aveau să se transforme în realitate. Una destul de crudă.
Primise citaţie de la poliţie. Era chemată pentru pensia alimentară.
- Nu vreau să mă apăr! Daţi drumul dosarului... Sunt o mamă rea, denaturată şi merit să fac puşcărie, spuse ea cu vocea sugrumată de lacrimi.
Se şi vedea în penitenciar. „Trebuie să ajung şi acolo... Să văd şi să trăiesc viaţa în toate ipostazele ei...”. Prietena ei de biserică, sora Maria i-a zis preotului:
- Părinte, ce să facem cu sora, spune că merge la închisoare, pentru pensia alimentară.
- Doamne fereşte! Nu se poate! Trebuie să vă apăraţi! Doar nu aveţi serviciu...
- Şi acolo trebuie oameni. Şi acolo e viaţă. Şi acolo pot să scriu..zise Mona.
- Nici să vă gândiţi la asta!
Înainte de plecare îl opri să vorbească despre Ghiţă:
- Nu l-am mai întâlnit pe bărbatul acela. Cum să fac? Să-i scriu o scrisoare?
Întreba mai mult să se dezlege de sarcina dată de Patriarh. Altfel, nu-şi făcea nici cea mai mică iluzie. Răspunsul preotului o consternă:
- Nu. Nu-i scrieţi! Vă duceţi la el acasă! spuse preotul pe un ton ferm.
- ...Nu pot face asta! Mă cunosc oamenii!... a răspuns ea uluită.
- Şi ce-i cu asta? Or să vorbească trei zile şi o să le treacă...
- Vă daţi seama ce o să iasă?
- Nu aveţi altă cale. Va trebui să-i puneţi trei condiţii: fără concubinaj, vă continuaţi misiunea în presă şi plata pensiei.
A fost chemată la parchet. O doamnă o aştepta. Mona, răscolită în amintirile celor mai adânci dureri ale vieţii ei, nu-şi putea opri lacrimile ce de o vreme le credea secate.
- E aici la arhivă toată povestea., zise ea. Nu mai am alte dovezi, nu vreau să mai caut altele. Sunt gata să plec la puşcărie...
Îi arăta un dosar în care adunase toate documentele procesului.
- Dacă vreţi să citiţi romanul, e aici...
- Vă rog să vă liniştiţi şi să mă ascultaţi, zise procuroarea. Adunaţi-vă şi meditaţi la ce vreţi să faceţi. Nu adăugaţi încă o suferinţă copilului dumneavoastră. Destul că a fost îndepărtat de mamă. Nu va folosi nimănui. Pot să ştiu ce s-a întâmplat de când aţi pierdut procesul?
- M-am îmbolnăvit şi am pierdut serviciul...
O săptămână întreagă s-a gândit la întâlnirea ce va urma. Trăise ani mulţi departe de bărbaţi, sperând că-şi va reface familia. Când a primit în sfârşit o cerere a eşuat. Din nou era dezamăgită de bărbaţi. De ce să-şi facă iluzii? Alte păcate?
Îşi pregăti minuţios vizita. Era convinsă că el nu va primi condiţiile. Aşa sunt toţi bărbaţii. Ar fi dat orice să nu facă asta. Şoferul care îi aducea laptele, era văr cu el. Se urcase în autobuzul lui:
- Merg să fac reportajul promis, zise ea zâmbind.
Vedea că nu-i pică prea bine. Îi spuse totuşi cum îl poate găsi.
Era cu căruţa pe malul râului. Aduna lemne. Surprins desigur veni spre ea bucuros.
- Ei, ce faci, ai venit pe la noi? Ai treabă prin sat?
#530790 (raspuns la: #530789) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 9/2 ) - de Tot Areal la: 14/03/2010 09:22:25
(la: Pensia de moarte ( 9 ))
Tocmai împlinise doisprezece ani. Trecuse două luni de la ziua lui. Într-o săptămână reuşi să publice prima plachetă de versuri. Lovise în plin. Cărticica a făcut vâlvă în oraş. A fost lansată la biserică. Sufletul găsea o cale de vindecare. Trupul însă era tot bolnav.
- Trebuie să accepţi rânduiala dumnezeiască. Poate e singura fiinţă bună dintre ei. Poate copilul îi va salva şi pe ei, Dumnezeu îi iubeşte, nu vrea să-i piardă, a zis Patriarhul. Renunţă şi lucrează mai departe. Părintele o să te ajute, e cel mai bun pentru acest lucru. Dumnezeu o să rânduiască tot.
Da, Dumnezeu îi iubea şi pe ei. Le dădea mereu o şansă. Dar cum va creşte copilul ei în acel iad? Între oameni lipsiţi de conştiinţă hrănit mereu cu minciuni? Suferinţa o distrugea.
Pentru a ieşi la un control, făcea baie şi se schimba. Chiar şi aşa tot se mai găseau motive de bârfă să o discrediteze. Confortul la gazdă era redus, nu-şi permitea ceva mai bun. Uneori venea udă la picioare iar de câtvea ori a mai prins-o şi ploaia şi o udase de tot. Mergea la control dimineaţa, în aerul rece.
Transpira cam mult, tuşea. Îşi cumpără un termometru şi a văzut că are temperatură. S-a dus la consultaţie şi primi reţetă. Nu se dădeadu medicamente compensate şi a costat-o jumătate de salariu. Începuse tratamentul şi transpiraţia abundentă din timpul nopţii o obliga să se schimbe de două ori.
- Trebuie să vă internaţi urgent la sanatoriu, îi zise medicul când se prezentă din nou la consultaţie. Aveţi o pneumonie foarte gravă!
A mai venit o bolnavă. Obosea foarte repede. A lucrat într-o fabrică din industria chimică
- Uite pensionarii zise ea.
Era un grup de bărbaţi care jucau remi.
- Au şi serviciu, vin şi se internează câteva zile şi iau pensie.
Într-o zi doctoriţa o chemă în cabinet. Primise un calculator. O servi cu ness şi împreună cu asistenta voia să se iniţieze în folosirea calculatorului. După câteva minute de lecţie începătoare, doctoriţa cu o grimasă chinuită renunţă. Plecară odată acasă. Soţul colegei de salon a venit să le ia cu maşina şi o luară şi pe doctoriţă. Îşi lăsă soţia undeva şi urma să le conducă aproape de casă.
- Nu i se vede deloc un plămân, zise doctoriţa. Măcar de-ar sta mai mult internată. I-am înaintat dosarul.
Coborând din maşină la poarta casei, doctoriţa îi dădu Monei crinul imperial şi punga cu ness.
- Te rog să iei tu astea.
S-a împotrivit, dar la insistenţele doctoriţei le-a primit. Încercase să-i dea bani şi doctoriţa nu i-a primit. De vreo două ori i-a dat bani să-i dea pomelnic la biserică. După câteva luni o conducea pe ultimul drum pe fosta colegă de salon. Avea doar 49 de ani. Luase o singură dată pensia de boală.
Nici după externarea din sanatoriu nu se simţea bine. Se apropia iarna şi avea multe junghiuri în torace. Directorul i-a schimbat programul, a scos-o de la control. O trimitea să însoţească curse şi autobuzele erau îngheţate, pline de praf. Simţea că boala se agravează. Iar salariul avea să scadă la minimul pe economie. Şoferii îi spuneau că în locul ei e fiul directorului.
- Dacă nu mai aveţi nevoie de mine spuneţi-mi. Daţi-mi şomaj. Nu pot să stau cu programul ăsta şi cu salariul minim. Nu pot merge în frig..
Atât directorul cât şi patronul s-au arătat jigniţi de îndrăzneala ei.
(12/3) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:20:45
(la: Pensia de moarte ( 12 ))
Aşteptă la unul din ele şi de această dată avea noroc. După câteva explicaţii primi documentul. Ar fi vrut să plătească consultaţia, dar a fost refuzată.
- Nu este nevoie, dar să aveţi grijă să vă faceţi contract de asigurări, să vă puteţi trata, spuse politicos şi binevoitor doctoriţa.
Era uluită... Vedea că demarcaţia între iad şi rai nu e clară deloc. Omul şi ne-omul. Medicul şi impostorul...Îi desparte un perete. Aceeaşi pregătire, aceeaşi profesie, acelaşi spaţiu....
A aşteptat două luni să poată primi adeverinţa de la primărie. Drumul până la sediul primăriei l-a făcut greu, s-a oprit de vreo trei ori pe băncile găsite în cale. S-a dus să se înscrie la medicul de familie cu speranţa că se va putea interna.
- Trebuie să mergeţi la Casa Judeţeană de Asigurări să vă faceţi contract.
Îi trebuiau bani să facă acel contract şi nu-i avea. Stomacul o chinuia îngrozitor şi parcă abdomenul creştea tot mai mult. Faţa i se făcea tot mai pământie, iar ochii tulburi. Nu mai putea să stea la calculator. A scris cu greu un memoriu la guvern şi a început a căuta pe internet medicamente. Ieşea rar şi aproape tot timpul stătea în pat. Nu avea o altă soluţie decât să încerce a se autosalva. Află mai întâi că sunt soluţii noi pentru ulcer. În ultimii ani era preocupată numai de plămâni şi nu ştia de acestea. Şi probabil pentru tiroidă. Simptomele corespund şi ea nu mai făcuse investigaţii de mult. O săptămână de antibiotice. O săptămână de chinuri groaznice. Un gust de hoit îi venea tot timpul în gură. Îl compensa cu citrice şi compot. Transpira foarte mult. Şi junghiuri, junghiuri mari de parcă i-afi sfârtecat cineva toracele bucăţică cu bucăţică. Pierduse trei dinţi. S-au rupt pur şi simplu, iar ceilalţi se clătinau, gingiile sângerau. Avea sângerări şi din nas. Tot trupul era numai durere. Voia să-şi taie unghiile la picioare...Doamne! Se desprindea unghia la degetul mare! Şi cealaltă!...Parcă s-ar descompune de vie!...
După vreo două săptămâni de când începuse tratamentul, îi apăru sub ochiul stâng o pată negricioasă, de fapt violet, stacojiu închis. „Asta e!”... Un atac de poliartrită reumatoidă provocat de o infecţie, după cum i-a prezis doctorul Silvescu cu ani în urmă! Asta înseamnă că toate organele puteau fi afectate. Îşi aminti că în urmă cu un an s-a lovit cu o bucată mică de lemn şi a avut mai mult timp o pată care s-a localizat în jurul ochiului. Nu i-a dat importanţă, era ocupată cu colocviul. Înţepă cu un ac de seringă şi ieşi din ea un lichid roşietic, translucid. A repetat operaţia de mai multe ori. După vreo trei săptămâni, punga s-a retras, pata a dispărut treptat... Alte medicamente. A mai cerut bani de la surori. A primit şi medicamente cu glucosamin şi condroitină de la sora Maria...În sfârşit se putea mişca... Nu putea să ţină ceva în mână, să urce şi să coboare scări, sau să frece papucii la răzătoare.
Acum, după un an şi jumătate de la apariţia simpomelor şi trei luni de investigaţii, în care a fost nevoie de multe deplasări şi analize plătite la laboratoare private, se afla în sfârşit la un medic reumatolog.
- Când aţi făcut ultima pneumonie?
- Cu un an şi jumătate în urmă.
- Atunci aţi început să vă îngrăşaţi?
Mona confirmă.
...Nu mai putea lucra la ziar. Nu avea nici viza de domiciliu. Gazda nu accepta să-i facă viză. Încercă pe la cunoştinţe dar nu a gasit la nimeni. Era chemată acasă şi se pregătea să părăsească oraşul. Dar junghiurile, tusea, faţa ei pământie o îngrozeau.
Nu avea asigurări şi nu se putea interna. Ştia că testele pentru TBC sunt gratuite. Merse la policlinică:
- Dacă nu aveţi asigurări, trebuie să plătiţi, i s-a spus.
#531068 (raspuns la: #531067) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
L-am cunoscut pe Ion Hobana - de Baby Mititelu la: 24/04/2010 09:21:03 Modificat la: 24/04/2010 09:23:07
(la: Ce se intampla in padurea Baciu?)
Venea in oraselul nostru-de care era legat cultural dar si afectiv, facuse liceul acolo sau fusese profesor, nu mai tin minte, nu e important-macar odata pe an.
Si-a tinut prelegerea-despre Jules Verne-dupa care urma sa ia pranzul in casa unei colege-avea o casa mare si frumoasa, un oarecare rol social. Vino si tu, imi zice ea, faci conversatie cat fac drumuri la bucatarie...OK, zic, chiar daca in sinea mea tare voiam sa merg acasa, sa ma arunc in pat cu o carte in mana. Omul Ion Hobana e foarte fin, placut. Am mancat, am vorbit.
La sfarsit imi zice, mai am cateva ore pana la tren, v-ar face placere sa ma insotiti intr-o plimbare prin oras?
Am raspuns cu un puternic NU interior si cu un timid DESIGUR exterior...Ce voi vorbi cu Ion Hobana? Intotdeauna conversatiile ma sperie...Sau aproape intotdeauna.
Eram asa de stresata si de salbatica incat am facut pasi multi fara sa scot un cuvant. Sunt gazda, imi zic, ma fac de ras, dar nimic-nici un cuvant, nici o idee...
Intram in marele parc, sa ne asezam-imi zice. Ne asezam. Era o zi nemaipomenita de toamna. Si scot primele cuvinte: in locul asta e un CEVA, nu stiu cum sa numesc acest CEVA, dar exista, simt...
M-a privit, mi-a zambit. Da, este.
Si de aici am intrat in discutii despre OZN-uri, paranormal, despre aparitii ciudate...astrologie...Hobana e varsator ca si Jules Verne. Cand am facut legatura a zis:interesant, nu m-am gandit.
Nici nu stiu cum au trecut orele. Acum mi-as fi dorit sa piarda trenul, sa continuam. Teribila amintire am cu omul asta!
Cum a fost plimbarea? Colegele, curioase...Romantica?
Fantastica!
andre_ - de latu la: 08/05/2010 13:19:15
(la: Balul profesioniştilor)
Ala era apropos la remarca ta de dinainte, cum ca n-ai avea creierul acasa. Deci, mi-am zis, o fi la lucru. Si cine-si lasa creieru' la lucru? E?? Daaa! Carieristii :-)))

Pe de alta parte, ma simt profund lezat de faptul ca ai admis si numai pentru o frantura de secunda, ca m-as fi putut lua de tine dupa atata vreme de cand ne cunoastem, dupa atata vreme de cand nu ne-am "vazut", pe confa pe care sunt gazda si - asta ma doare cel mai tare - ca as fi facut-o intr-o forma din asta primitiva.
Lasa, nu incerca sa ma consolezi! O sa trec eu cumva peste, o rana in plus, ce mai conteaza... In fond sunt barbat...
#540417 (raspuns la: #540415) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
munteanu rodica - de goeteri la: 20/08/2010 14:29:03 Modificat la: 20/08/2010 15:04:41
(la: Noi... vrem copii ?)
Excelent răspuns... virtual, când vorbești fără implicare directă, de la 12000 de km., când nu intri în contact direct cu oamenii de aici (Canada), care nu înțeleg, pentru că sunt altfel construiți, când nu ești martor că până mai ieri puteai încerca după bunul plac o giacă de piele într-un magazin de lux, iar acum este legată cu lanțuri, de frica concetățenilor tăi, când faci altcuiva ”poezie” albă, în prozaic, fără să o trăiești, când dai lecții de realitate unuia care trăiește ”live” realitatea aia de 28 de ani, când tot ăla este în contact zilnic mai mult cu ”gazdele” decât cu imigranții români, pentru că-i evită pe mulți dintre ei... când nu știi nimic și crezi că deții adevărul.
Eu sunt profund implicat în societatea quebecoază, prin scoală, profesie, business,acțiuni umanitare, biserica românească, activități culturale locale, copii aduși la 3, 5 ani, sau născuți aici...
Nu ți se pare deplasat să-mi explici ce este aici ??? Și cum trebuie să-i judec pe cei din jur și pe mine ?
Știi că în același timp vin foarte des acasă, chiar de mai multe ori pe an și stau perioade îndelungate și am afaceri în România pe care o cunosc, că este țara mea și vreau să fie altfel, așa cum ar trebui !!!
Deci sunt destul, în ambele miezuri, pentru că mă duce capul și experiența.
Dar sunt un lucid,știu să aleg binele de rău, oriunde mă aflu și nu sunt un habotnic, care să refuze adevărul de dragul de a se auto revaloriza, chiar dacă stă până la gât în mizerie, dar țipă că îi e bine, așa din pură infatuare șovină.
Diaspora are un rol benefic excepțional, dacă o lăsați să vă ajute cu ceea ce alții au cunoscut deja și vor să vă împărtășească, pentru a nu face aceleași erori și avansul să fie mai rapid și fără riscuri, deja probate.
Să lăsăm indienii care sunt 68% din personal Microsoft și pe chinezi care sunt a doua putere economică mondială !!!
Să ne vedem mocirla din ochi, căci dacă nu rămânem niște... nespălați, auto sugestionându-ne că suntem cei mai curați, sau că sunt alții mai mânjiți ca noi, să facem șosele și să eliminăm căruțele de pe ele că ne omorâm populația și vizitatorii și pe banii noștri, nu din împrumuturi, așa cum fac cei de aici, care au o țară de 5 ori cât Franța și sunt un popor de 7 milioane, aproape câți pensionari avem noi, și care au zeci de autostrăzi și șosele suspendate, care au iarna, timp de 6 luni cu zăpezi de peste 1m și unde la prima oră totul este deszăpezit, pe ultimele străduțe și alei, până la intrările din ferme, care sunt asfaltate !!!
Respect pe oricine care duce un comentariu logic și cu probatoriu !!!
#564059 (raspuns la: #564051) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A-ti aminti de... - de Anahoret la: 03/09/2010 08:07:34 Modificat la: 03/09/2010 14:47:17
(la: Probleme cu parastasele)
Parastasul cred că are o funcţie mai degrabă socială şi apoi religioasă. Pentru asta ar trebui să facem recurs la etimoligia cuvântului pomană care este, în fond, esenţa parastasului.

Pomană vine de la a pomeni adică a-ţi aminti de. Adică exact ceea ce se face la parastas. Se dau lucruri de-ale decedatului de pomană pentru ca, purtându-le, cel care le primeşte să-şi amintească de el. La fel, masa la care se strâng cei chemaţi la parastas este, practic, o comuniune a grupului social din care a făcut parte cel trecut în lumea drepţilor, pentru că cei chemaţi la o farfurie plină şi la o cană cu vin evocă aspecte din viaţa celui mort şi astfel amintirea sa dăinuie în memoria colectivităţii.

Faptul de a merge la slujba pentru parastas, la biserică este, fără îndoială, un act religios. Dar ce se întâmplă după aceea? Se merge cu coşul la împărţit pomană: adică rudele celui decedat intră în casele celor care l-au cunoscut şi, în cele câteva minute petrecute împreună, discută despre el, adică se păstrează amintirea acestuia în memoria colectivităţii. La fel obiectele care "nu se iau acasă": o lingură, o farfurie, o cană etc., rămân acolo pentru ca, prin ele, gazda să-şi amintească de cel trecut în veşnicie.

Este, în fond, o practică religioasă împletită cu un obicei ancestral. Că, într-adevăr, a înflorit o adevărată "industrie" a parastaselor, este adevărat. Cum este la fel de adevărat că din cauza "baletului" adică a tehnicilor (se face..., trebuie să..., nu e bine să..., este păcat să...) nu mai auzim "muzica", adică pierdem din vedere esenţa: a păstra în memoria colectivă imaginea celui trecut în veşnicie.
hop si eu - de lecturator la: 07/02/2012 15:45:39
(la: Confa barbatilor adevarati)
Cineva povestea o data ca prin Ardeal fiind ia o tipa la ocazie. Incepe si ii face avansuri. Agasata, dupa mai multe refuzuri tipa consimte sa mearga la ea acasa. Bucuros, nebunul se linge pe bot si merge.
O data intrati in casa fata, fata il roaga sa o astepte sa faca o cafea si sa aduca ceva de baut. Pleaca in alta camera si se intoarce. Nu cu mana goala ci cu sotul (sef de post) si deloc de neglijat ca dimensiuni. Drept e ca omul vorbise frumos, dar fusese prea insistent. Astfel, omul (gazda) ii ofera ca varianta pentru consumarea energiei in exces sa sparga niscai lemne in spatele casei.
Dupa epuizarea unei gramezi considerabile de lemne (spart si randuit) amicul meu primeste o cafea si ceva de mancare.
Iata, o varianta pentru povestioara din movie.
O alta varianta, relatata de altcineva:
fatuca combina la baieti. Intr-o zi este vazuta de prietenul A de brat si in tandreturi cu prietenul B. Si aici o sa ziceti ca e ca la "Tradati in dragoste". Iaca, nu!
A il interpeleaza pe B cu privire la calitatea in care facea analiza secretiilor domnitei. B raspunde convins ca e prietenul don'soarei. A explica calm lui B ca fesul si telefonul ei sunt cadou de la el. Baietii inteleg rapid ca fata e SOPHIE-sticata si in consens aplica cate o pereche de palmutze pe obrajii impurpurati ai junei. Apoi pleaca impreuna sa-si ostoiasca setea la Hanul lui Manuc, peste drum.
Evident, persoanele de fata se exclud din povestiri de genul acesta...
Din nou pe munte si o prima zi in Ala-Archa - de zaraza sc la: 18/07/2014 08:55:53
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/din-nou-pe-munte-o-prima-zi-ala-archa

"[...]Bishkek e una din putinele capitale din lume asezata la poalele unor munti de 4000-5000 de metri, astfel incat in mai putin de o ora poti sa ajungi din centrul orasului pana unde incepe poteca. Am avut noroc in acelasi timp sa ajung in Bishkek in gazda la oameni care au aceleasi pasiuni si care voiau si ei sa exploreze muntii din jurul Bishkek-ului, astfel incat in momentul in care s-a ivit ocazia unui weekend petrecut la munte nu am avut cum sa-l refuz, mai ales ca tocmai ce am recuperat tot echipamentul trimis din tara de Mihaela. Singurul lucru care lipsea era o pereche de incaltari pentru poteca, dar problema s-a rezolvat repede gasind un fel de adidasi de munte redusi la unul din magazinele din Bishkek. Ar fi prea chinuitor si as muri de cald cu plastici in picioare, mai ales ca se anunta 37 de grade in Bishkek weekend-ul asta.

Compania e cel putin multiculturala, Nathan ~ muntoman si cicloturist de cursa lunga canadian, Sepaska ~ vecina din Bulgaria, cataratoare stabilita in Andorra ce tocmai si-a dat demisia de acolo pentru veni in Kyrgystan pentru a invata rusa, Sizim ~ cataratoare kyrgyza si singura care poate sa negocieze cu localnicii pentru un transport la care sa nu fim taxati ca si turisti si un roman ratacit cu bicicleta si cu ceva timp de pierdut prin Bishkek.

Vremea e calduroasa dar totusi pe aici adie putin vantul si cerul e complet senin, vreme numai buna de urcat cu spor la deal. E greu sa imi stavilesc entuziasmul de a fi din nou pe munte, caci totusi e o diferenta foarte mare intre ce vezi de langa un drum si ceea ce vezi cand urci pe un varf de munte. Si miscarile sunt atat de familiare incat nu pot sa nu ma simt ca acasa, chiar daca muntii sunt complet straini.[...]"

Image and video hosting by TinyPic
cumpar timp - de (anonim) la: 30/08/2003 21:49:58
(la: Cumpar timp...platesc oricit...)
se pare ca tu,ca si eu nu stim sa ne organizam bine timpul.
La tine e (de iertat) , tolerabil, pentru ca esti mult mai tinara ca mine (ai putea fi fata mea), iar copii mei (3) sint adolescenti in schimb nu stiu cum e sotul tau , dar al meu e de un calm englezesc desii e "mots" de origine, iar eu ardeleanca pur singe.
stii ceva, eu propun sa se mai adauge trei zile la saptamina daca tot sinetm noi europenii in sistemul decimal.

Numestele cum vrei doar da-mi una sa recuperez somnul nedormit si alta sa termin cu spalatul hainelor si curatenia prin casa. iar cea dea treia as darui-o unei case copii handicapati sau neglijati , sau unei scoli care are copii problema, abuzati ,sau ne iubiti de nimenea.

Prima mea solutie pentru mine este sa-mi prioretizez lucrurile.
daca nu te plictisesc o sa-ti impartasesc lista mea de prioritati si sa stii cind ma tin de e ia iese bine.
1. in fiecare zi dis de mineata imi fac timpul sa aud ( citesc din biblie) ce vrea Bunul Dumnezeu sa-mi zica pentru ziua de azi, circa 5-10 min de multe ori " conversatia " continua in timp ce conduc inspre servici si ascult statia de radio cu caracter crestin.
2. Tot dis de dimineata daca sotul e meu e deja la servici il sun
sa-i spun o vorba dulce si sa-i mai aud glasul. Dupa care...
3. de la servici dau telefon acasa sa trezesc copii pentru scoala.
sa vad daca au mincat, daca tot e in regula..... o sa vezi si tu cind va creste fata ta mai mare....

cred ca aceste 3 lucruri sint cele mai importante pentru mine.

Fara una din ele, sau daca s-ar intimpla ceva cu relatia mea cu Dumnezeu, cu Isus Christos, sau cu sotul meu; sau daca s-ar intimpla o nenorocire cu copii mei cred ca as fi complet dezorientata, pierduta cel putin pentru o vreme . deaceea cele mai importante lucruri sint acestea trei.

apoi vin auxiliarele , optionalele...,
grija casei, curatenie, mincare, spalat haine,
serviciul si obligatiile legate de nevoia de aduce bani in casa in plus fata de sotul meu
activitatile crestine din cadrul bisericii
activitaile sportive ale copiilor unde trebuie sa " bat Fisa"
rudenii si relatii de prietenie, telefoane, e-mail-ul, mesaje, mersul la biblioteca ceea ce e o delectare pentru mine cum e golf-ul pentru unii.
daca ai o biblie in casa citeste in cartea proverbe la capitolul 31 incepind cu versetul 10 pina la 31, cam asa e o femeie care e placuta lui Dumnezeu si barbatului ei.
ceea ce vrem noi e sa fim wonder woman!!! admite!!!
dar stii ceva ? vrei sa-ti vezi nepotii? sau vrei sa le spuna altii despre tine ... cit de wonder woman AI FOST si.... nu mai esti.....
Sint multe presiuni pe noi pe femeile si nu am sa intru in capitolul asta acum , dar cineva mi-a spus asa: sa intreb pe Dumnezeu Tatal cam asa : Esti de acord ? Chiar vrei sa ma apuc de proiectul asta / treaba asta? o sa ma ajuti sa o scot la capat cu bine? apoi fac liniste si ascult ce-mi spune .

am realizat multe in 44 de ani de viata si toate pentru ca Dumnezeu a fost bun cu mine , nu ca as fi meritat, dar nici una nu ma satisface ca si relatia cu EL!!! incearca si vei vedea.
Lidia Nicoara
si asta pentru ce? - de vali la: 03/09/2003 09:17:31
(la: Cumpar timp...platesc oricit...)
50 de ani chinuitzi si vai de ei..cu regrete si putzine bucuri si numai sacrificii si pentru ce ...pentru inca trei patru ani lipsiti de munca plini de bani si de avantaje dar cu o sanatate subreda si fara nici o speranta de viatza ??.nu mi se pare echitabil ...asa au patzit parinti mei ...acum pensionari ..dar greu bolnavi ..in fine ...
eu ce sa zic am fost o perioada ca voi de la 7 dimineatza pana la 8,9 seara uneori si pana dimineatza la 3 ,4 prin frig si ploaie si uneori pana dumineca dimineatza cand lumea pleca de la discoteca sau de prin baruri iar eu lucram alaturi de echipa ca nebunul ....bani destui ca nu apucam sa ii cheltui,varsta numai 20 de ani ..cea mai frumoasa varsta pentru unii dar pentru mine varsta la care am simtzi intradevar greutatea ..pana la 23 chiar 24 cand am zis gata..am refuzat totul si am zis ca trebuie ca viatza mea sa ia o alta cale...asa ca am cautat un alt servici ... si cu activitate de teren si de birou ... ce mai ..cu totul altceva ..ma trezesc la 9-10 dimineatza plec la servici la 17 sunt acasa ..am timp si de mine castig destul ..este bine ..oricum mai bine si regret ca nu am facut-o acum trei patru ani...de ce sa ne chinuim o viatza intreaga si asa scurta pentru ce ..oricum atata cat o sa lasam mostenire nu va fi niciodata de ajuns....parerea mea este ca vine o vreme cand tre sa pui punct si gata...tre sa renuntzi la anumite lucruri ca sa altele ..sacrificiu...asta cred eu ...vali
de ce sub acest titlu pompos - de (anonim) la: 04/09/2003 09:19:43
(la: Proiectul Anticoruptia ii rrrupe pe toti...)
de ce sub acest titlu pompos isi pun tot felul de persoane reclamele ?
"cum sa castigi bani repede de acasa"
"castiga 100 milioane legal" etc...
nu a invatzat nimeni din experientza caritas NIMIC ???
sau or fi romanii chiar dusi cu pluta :-((
Alt raspuns la povestea din liceu - de (anonim) la: 05/09/2003 12:17:35
(la: Poveste din liceu, in cheie nostalgica.)
Anonim/o, ce legatura are Metalica cu felul in care liceeanca noastra si-a ales viitorul ?
Nu sint un "fan" al Metalicii dar au citeva cintece foarte bune.
Muzica-i muzica, buna sau proasta,dar felul in care ne croim noi viata depinde de noi,de deciziile bune sau rele pe care le facem noi si de felul in care tot noi am fost crescuti acasa.
Muzica ramine cam atit: muzica .
#176 (raspuns la: #163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lume puhoi - de (anonim) la: 08/09/2003 01:33:40
(la: Felicitari pt casa noua, Daniel)
Cam asta-i peste tot....globalizare turistica care are ca rezultat maltratarea naturii inconjuratoare de catre fiinta numita om.
Unele tari conserveaza mai bine decit altele.Franta se pare ca a ramas in urma desi vrea sa fie liderulul politic si cultural al lumii
Am fost in Franta de doua ori:1977 si 1995. Intre toti acesti nu s-a schimbat nimic in bine dar ei ne critica pe noi romanii de parca la ei acasa ar curge laptele si mierea. Ce vreti standarduri duble...:)
#187 (raspuns la: #185) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
foarte ciudat - de (anonim) la: 08/09/2003 07:48:38
(la: "Regele International al Tiganilor")
parca tziganii sunt atei. Imi cer scuze daca ma insel. Putea sa se "incornoreze" la el acasa pur shi simplu
cu pasi repezi ne-am insusit - de ratusca la: 15/09/2003 06:03:21
(la: Ani de liceu, cu emotii la romana si tatuaje in buric)
cu pasi repezi ne-am insusit libertinajul, si l-am inteles gresit de multe ori, neascultand de parinti, uitand de respectul de sine... Sunt la fel de tanara ca multi cei cu cercei in buric, sprancene, ce merg in disco, club-uri, si spun "lets get Hi", dar niciodata nu am crezut ca fac parte din aceasta generatie. Nu trebuie insa inteles gresit, ca o neadaptare...Educatia parintilor conteaza foarte mult, insa programul de lucru incarcat al acestora, stresul zilnic, problemele cotidine lasa sa "scape" putin cate putin copilul din mana, şi de fiecare data cand acest mic plod reclama lipsa parintilor de acasa, este potolit cu o mica suma de bani...etc
Totul este inteles gresit, insa ce deranjeaza generatia "trecuta": sa lase amintirile, cantecele asa cum sunt, sa nu le transforme in ceva ce convine generatiei prezente.....
Ce s-a intamplat cu zambetul - de nadia la: 16/09/2003 12:23:47
(la: De-ale vietii)
Ce s-a intamplat cu zambetul romanilor? A plecat in ziua in care "democratia" s-a instalat in Romania... A plecat undeva in occident... sau in SUA... Daca iesi din Romania, oriunde te duci si intalnesti un roman, o sa vezi ca zambeste; nu zic ca "dincolo" viata e usoara; nu e, credeti-ma pe mine, (locuiesc in Canada); asuzi din greu pentru fiecare dolarel, dar ai pace in suflet, stii ca ai bani destui sa-ti platesti ce ai de plata si mai ai ceva deoparte, sa-ti ajuti familia in Romania, ca de-acolo ai plecat si stii cum e viata si stii cat de mult conteaza cand cineva "din afara" te ajuta. Si mie mi-e greu aici, dar zambesc. Zambesc de cate ori trimit bani acasa, familiei, zambesc cand ii sun... zambesc oamenilor pe strada, chiar daca nu-i cunosc... zambesc cand... Zambesc pentru ca traiesc si viata e asa de valoroasa! Pentru un minut, in fiecare zi, uitati de probleme si zambiti! Va garantez ca va veti simti mai bine! nadiaboga
#276 (raspuns la: #206) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cazul copiilor seropozitivi - de (anonim) la: 23/09/2003 07:09:46
(la: Cazul copiilor seropozitivi de la Golesti.)
Este strict parerea mea. Ei nu au nici o vina ca sunt asa. Dar voi, ca parinti ai unui copil de 6 ani, care il dati la scoala sanatos, si se ia la bataie cu un copil seropozitiv, dintr-un oarecare motiv copilaresc si se taie amandoi? cam cum credeti ca a-si sta eu acasa ca parinte al unui copil sanatos? stiind ca el se poate rani in orice moment? are 6 ani, nu 26 sa stie sa-si poarte singur de grija. Eu nu mi-asi trmite copilul nici macar racit la scoala, ca sa nu-i imbolnavesc pe ceilalti. Asta e parerea mea si cand va implini copilul meu varsta scolii, sa fiti siguri ca nu voi tolera sa fie in aceeasi clasa cu un copil seropozitiv.Nu e ignoranta din partea mea sau pur si simplu ca as fi incuiata.Copii i-au primit bine pt. ca ei inca nu realizeaza ce e aia a te infesta cu acea boala si apoi a muri. Ei inca nu stiu notiunea de a muri.
Cu respect,
Mihaela Aldea
Unde-i farmecul... - de (anonim) la: 25/09/2003 11:51:00
(la: Farmecul vietii de zi cu zi)
Pai tocmai ca ai posibilitatea sa te scoli din pat dimineata ,sa mergi la servici,sa vii acasa in mijlocul familiei,sa mergi doua zile la sfirsit de saptamina intr-o mica excursie....sa te bucuri de anotimpuri si de sarbatori,sa fii cu prieteni...
Asta-i farmecul vietii cind D-zeu ti-a dat sanatatea si puterea sa le faci.Banii nu conteaza.
Sint multi care nici nu pot sa sa deplaseze din pat si pina la bucatarie...
Asta-i farmecul vietii si sa-i multumim lui D-zeu in fiecare zi pentru ca ni l-a dat si de asemenea sa ne rugam pentru cei care din motive de sanatate nu pot face ce facem noi zi de zi sa aiba si ei parte de ce avem noi.
Simplu.
Biroul este locul de veci al neuronilor... - de Liviu la: 29/09/2003 07:45:03
(la: Inc-o zi la birou)
Nu sunt de acord. E locul de unde imi castig banii.
Cand nu mai am ce face, plec. Dar in final trebuie sa termin totul la timp. Am o munca care nu poate fi normata propriu-zis.
Dar cel mai mult ma aduce la serviciu, Internetul. Fara el, pot lucra si acasa.
#532 (raspuns la: #465) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: