comentarii

aceeasi privire de douăzeci de ani încoace


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Omuleţule goma ... nu eşti doar un omuleţ, eşti un Om Mare! - de spinroz la: 10/05/2005 15:19:44
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Nu vreau să te flatez ironic cum făcea Socrate cu interlocutorii săi, şi nici nu vreaa să se înţeleagă că eu aş vrea să mă autoflatez decât în ideea că mă consider ... ultimul dintre învăţăceii lui Socrate. Îmi amintesc de un filmuleţ al lui Goma, un omuleţ mergând pe glob şi întinzând fire de telefon, în care celebrul regizor parodia febra comunicaţiile umane. Toată lumea a început să comunice telefonic, toţi încep să vorbească, ca în fazele beţiei, mai întâi doi câte doi, apoi mai mulţi şi mai mulţi, până când întreg pământul a început să urle de decibelii conversaţiilor telefonice (acum e internetul, dar Goma n-a mai apucat să-l parodieze) , încât la un moment dat nimeni nu înţelegea şi oamenii nu se mai înţelegeau între ei. La urmă sau la început [nu-mi mai amintesc bine, n-am memoria fabuloasă a (silenului)satirului Socrate,(urâţenia lui Socrate i-a făcut pe mulţi să-l asemene însoţitorului lui Donysos)] apărea omuleţul lui Goma cu o floare în colţul gurii. Era o simbolică sugestivă propusă omului ca să-l determine să revină la natură şi la natural. Natură şi natural: e o tendinţă psihică, un drum întors, ceva în genul palindromului matematic sau în genul schemei energiilor ynn şi yang: cu cât omul pătrunde mai adânc în artificial cu atât simte nevoia să se întorcă la natură şi la natural. E un joc al echilbrului ce se manifestă în întreg universul. De altfel şi schema codului genetic este configurată după modelul matematic al palindromului. Ceea ce multora li se pare azi în comportamentul uman ca fiind un ,,patern'' premărgător apocalipsei (ca spre exemplu SDS), că trăim sub sabia lui Damocles a ,,focului şi pucioasei'' cu care am putea fi loviţi şi nimiciţi de Dumnezeu, aşa cum a făcut cu Sodoma şi Gomora, pentru că pre-curvim (devenim homosexuali, lesbiene) eu cred că specia în întregul ei are alte principii morale decât individul. Teama, asta vrea să e inducă biserica , teama care provoacă multiple nevroze şi psihoze. Socrate a propus pentru individ o morală pe cât de simplă pe atât de universal valabilă, la care subscriu cu toată fiinţa: dacă sunt o fiinţă raţională nu pot să fiu un om nedrept. El a mers cu exemplu personal până acolo încât a preferat sacrificiul suprem. ,,Decât să fac o nedreptate, mai bine suport o nedreptate’’ Seamănă izbitor cu morala Nazarineanului. Isus a spus: dacă sunt o fiinţă iubitoare, nu pot să fac rău: dacă îmi iubesc aproapele ca pe mine insumi nu pot fi nedrept. În multe privinţe cei doi mari moralişti ai lumii se aseamănă (Hegel a remarcat asemănarea celor două mari spirite şi a scris un studiu în acest sens). Primul a propus morala prin raţiune, cel de-al doilea morala prin iubire. A câştigat lumea de partea sa Isus: morala prin iubire e mai emoţională, mai feminină şi în pofida criticii năprasnice al lui Nietzsche ea rezistă în timp şi va rezista, atâta vreme cât omul, dar mai cu seamă femeia va rămâne o fiinţă înzestrată cu capacitatea de a iubi. Patern-uri raţionale şi iubitoare se întâlnesc la aproape toate speciile, chiar şi la cele mai rudimentare, lumea însăşi este configurată în baza celor două categorii potrivnice: raţiunea şi iubirea. Ambele categorii ne apar din perspectiva biologică ca fiind generate de înmulţiera sexuată; creierul cu cele două emisfere pare o unire androgină a masculinului şi femininului sau dacă privim lucrurile prin prisma lui Freud a instinctualului(inconştientului) şi raţionalului. Fiindcă omul a fost înzestrat şi capacitatea de a gândi odată cu raţiunea a apărut şi morala prin cunoaşterea binelui şi răului. Nu ne naştem direct înzestraţi cu raţiune: raţiunea se formează în procesul cunoaşterii binelui şi răului. În acest proces se formrează şi morala noastră a binelui şi răăului, a dreptăţii şi nedreptăţii. Este un model de gândire inclus în mintea noastră fundamentală, cea cu care ne naştem,şi, cu care accesăm cunoaşterea conştientă a realităţii. Plotin merge până acolo până a afirma că prin acest ,,model de gândire divin’’ implantat în genomul uman, Dumnezeu este în no, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Atunci la ce-i bună biserica? De ce credem că e un lăcaş sfânt, că doar nu e făcută de Dumnezeu; e făcută de oameni?
A ne ridica împotriva sexului înseamnă a ne ridica împotriva creaţiei lui Dumnezeu. Şi asta face biserica creştină de două mii de ani încoace; ne induce spaima de sex. Isus n-a propovăduit o asemenea morală a păcatului sexual. ,,Cine e fără de păcat să ridice piatra!'' a zis el, evreilor care voiau s-o lapideze femeia prinsă în preacurvie ( ce înţeles semantic îi dădeau pe vremea aceea cuvântului ,,prea- curvia'' , nu ştim). Cine e fără de păcatul preacurviei? Poate doar hermafrodiţii sau cei impotenţi din naştere. Suntem noi heterosexualii mai puţin păcătoşi ca homosexualii; avem noi drepturi morale mai mari decât ei? Suntem cumva mai drepţi ca ei? Morala aceasta a stigmatizării vine de la stoici şi a fost preluată de Sf. Augustin, un renegat al filosofiei antice, care a înfierat omenirea cu monstruosul său ,,păcat originar''. Cel care înfierează atât de vehement păcatul homosexualităţii suferă de tentaţia acestui păcat! Conceptul de păcat originar este, fără îndoială, o interpretare falsă a mitului biblic, fiindcă atunci când Adam a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, Dumnezeu a recunoscut, că deşi l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa, omul prin acest ,,păcat'' a ajuns ca El: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.'' Dacă omul a ajuns ca El cunoscând binele şi răul, unde este păcatul originar? Biserica a preluat imediat conceptul lui Augustin şi l-a înfierat pe om ca fiind păcătos din naştere, că păcatul este moştenit şi că orice am face vom purta în eternitate, generaţie după generaţie, acest ,,păcat moştenit''. Ei bine, singura izbăvire este acolo la sânul ei, că numai ea ne poate izbăvi de păcate. Asta îmi aminteşte de afacerea indulgeţelor, împotriva cărora s-a ridicat Luther. Isus a zis: dacă vrei cu adevărat să te rogi Lui Dumnezeu, du-te în cea mai izolată cameră a casei tale şi îndreaptă-ţi toată iubirea şi toate gândurile la El. I-am spus acest lucru unui creştin şi l-am întrebat dacă în timpul slujbei îşi îndreaptă inima şi mintea către Dumnezeu. ,,Dar pot... mi-a răspuns el, ehei!...pe unde îmi aleargă mie gândurile atunci!''
#47875 (raspuns la: #47402) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ai crescut intr-o tara unde zeci de ani oamenii au fost obisnuti - de horiatu la: 24/06/2005 22:58:53
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
"ai crescut intr-o tara unde zeci de ani oamenii au fost obisnuti cu un singur fel de realitate . Ce zici?"

Sunt un personaj tolerant, si atat timp ce nu incercati sa-mi amagiti copilul si prietenii mei sau ai lui, n-am nimic cu voi.
Omul e ca o panza de paianzan - agatata ici si colo de cate o frunza; daca o frunza cade si legatura se rupe, centrul panzei se va muta spre celelalte. La fel omul si comportamentul, temperamentul, ratiunea si actiunile lui sunt conditionate de cei din jur. Traiesti intre religiosi - vei fi religios. Treiesti intre atei, vei fi ateu. Treiesti pe un vapor numai intre marinari - gandesti ca un marinar. Esti in armata - esti militar. Pentru mine spui ca am trait intr-o realitate filtrata - ei bine da: centrul panzei mele de paianjan este ancorata in acea realitate. De unde pana unde am o problema? Pentru ca centrul egoului tau este pe partea cealalta a padurii? Cand va venii furtuna, vantul si grindina ne va zbura pe amandoi. Cine are o problema acum? Cel ce nu-si poate depasi conditia nefireasca, sau cel ce nu vrea sa incerce o conditie nefireasca conform prizelor panzei sale de paianjan? Inainte sa te dai psiholog cu mine, rezolva-ti propiile tale probleme. Cum spuneam sunt invalizi care alearga la maratonuri in carucioare sau proteze, iar voi nu puteti manca o ceapa si sa faceti diferenta dintre prietenie, respect si sex caci sunteti conditionati de o societate stramba care nu va da bere, sau nu va lasa sa va infundati nasul borcanat cu tutun pana la 23 de ani.
#56641 (raspuns la: #56177) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Limba română - de Kon Stantin la: 17/04/2006 11:50:52
(la: Limba romana e un organism viu)
La „Limba şi literatura română” întotdeauna un elev de nivel mediu spre slab. La „Muzică” un elev de 10 (zece) doar pentru că eram cuminte şi ştiam poziţia notelor muzicale pe portativ. Cu toate acestea deseori privesc la televizor şi mă îngrozesc de ce aud sau citesc.

Întrebare: Mai există liniuţa de dialog? Dar aliniatul?

Fără câteva luni nu sunt douăzeci de ani de când am absolvit clasa a VIII-a. Sunt douăzeci de ani de când am primit, de la doamna Trandafir (numele este real), o notă de 2 (doi) pe o lucrare pe care eu consideram ca fiind una de nivel mediu din punct de vedere al conţinutului. Motivul: „ ... soacra, împreună cu cele 3 nurori ... ” în loc de „...soacra, împreună cu cele trei nurori ...” . Astăzi cred că m-ar lăsa repetent. „Nici un ...” sau „niciun ...”, „Mergînd la ...” sau „mergând la ...”?

Aproximativ un an mai târziu un inginer (atât de blamaţi de unii filologi) îmi acorda nota 1 (unu) pe o lucrare perfectă din punct de vedere al continutului ştiinţific deoarece am scris „ştinţa care .... ” în loc de „ştiinţa care ...”. Această lucrare mai avea şi o „NOTĂ:” a profesorului: „Analfabeţii nu au ce căuta la liceu”.

Acum trei ani un profesor din judeţul Iaşi a fost lovit de un coleg pentru că a refuzat să „ajute” elevii dintr-o sală de examen să ia 5 (a se citi ciniu salvator) la una din probele examenului de Capacitate (un elev din respectiva sală a un absolvit clasa a VIII-a cu media generală 9,90 şi cu această medie nejustificată de cunoştinţe, la care s-a adăugat 6 (şasele) de la capacitate obţinut cu mult, foarte mult ajutor , a ocupat un loc la unul dintre cele mai bune licee ieşene). Să ne mai mire oare modificările aduse limbii române de Academicieni? Să ne mai mirăm oare că un renumit profesor de Limba Română de la Universitatea ieseană îi răspunde reporterului la întrebarea „Da di ci v-aţi pensionat domn profesor, că doar sînteţi încă tânăr?” cu „M-am săturat ... termină un liceu şi nu ştiu să se exprime corect în limba română. Şi tot eu sunt vinovat că i-am respins la examen. M-am săturat!”

Dar pentru că „vorba multă-i sărăcia omului” şi cu speranţa că am trecut de cenzură şi de testul de limba română vă urez tuturor: „Vii polemici” şi un „Paşte fericit!”
val Cred că aveam vreo ş - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val

Cred că aveam vreo şase - şapte ani cînd, într-o vară, a venit circul la Comăneşti, judeţul Bacău, România. De fapt, era un cort cu patru pereţi de pînză albă, fără acoperiş, montat pe cîmpul viran din centru, între alimentara lui Zavadovscki şi Farmacia nr.1 . Un panou de carton era prins de cei doi pari care marcau intrarea. Pe el erau pictate grosolan, în culori violente, două fiinţe uluitoare: Omul cu Faţă de Bou şi Fata Fără Mîini. Îi aşteptam, ştiam că fuseseră cu o săptămînă înainte la Moineşti. Trepidam de emoţie, mai ales că Omul cu Faţă de Bou, înfăşurat într-o mantie de mătase neagră, umbla prin băcăniile din tîrg ca să-şi cumpere de mîncare. De la spate arăta ca un uriaş, cu umerii largi şi pălăria cu boruri mari de ţigan ardelean. Avea jumătatea dreaptă a feţei acoperită cu o eşarfă roşie. Ochiul care se vedea era de un verde strălucitor. N-o fi fost şi ăla de sticlă? Da’ cum vedea cu el? La cîrciuma lui Paisa ceruse o tescovină. Băieţii îl văzuseră cum îşi dezgolise pentru o secundă faţa ca să dea ţoiul de duşcă, cu buzele groase şi pline de bale. Se şoptea ba că arătarea se născuse în urma unui incest, ba că maică-sa se culcase cu un bou adevărat, ba că, de fapt fusese om normal, pînă pe la douăzeci de ani, cînd se îndrăgostise nebuneşte de o îngeroaică măritată cu un vrăjitor. Unii jurau că-i văzuseră copitele şi coada. Sigur era că era blestemat.
Pe la ora cinci a intrat în cort şi noi ne-am înghesuit în faţa intrării, fiecare cu un leu de hîrtie în mînă. Cu un leu cumpărai atunci o îngheţată Doina pe băţ.
În sfîrşit, iată-ne în cort, pe băncuţele soioase de lemn. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră, minunile secolului : Omul cu Faţă de Bou şi Frumoasa Fără mîini! Cei bolnavi de inimă sunt rugaţi să părăsească sala. Banii se restituie la ieşire. Lume, lume ! Pentru prima şi ultima oară în oraşul dumneavoastră, circul nostru prezintă două fiinţe unice pe pămînt. Încarnarea blestemului ! Lume, lume, vino să vezi minunea!
Chiar dacă aş fi fost bolnav de inimă, n-aş fi stat acasă.
Un cerşaf jegos s-a ridicat şi un răpăit de tobă ne-a tăiat respiraţia. Încet, cu o mişcare studiată, Omul cu Faţă de Bou şi-a dat deoparte năframa roşie. Pe obrazul lui drept creştea păr galben, ţepos, iar ochiul imens emitea o lumină roşie. Din tîmplă îi ieşea un cucui absurd, ascuţit ca un corn. În locul unde ar fi trebuit să fie bărbia şi gîtul supura o plagă roşie–vineţie. Brusc se făcuse frig. Ceafa era umflată ca o băşică de porc. Priveam hidoşenia numai o fracţiune de secundă şi îl ascultam uitîndu-mă la vîrful tenişilor mei de cauciuc. Dacă am murit vreodată de scîrbă, atunci am murit. Făptura se fălea cu copita braţului drept de pe care, cu aceeaşi încetineală, scosese mănuşa din piele neagră. Era maiestuos şi în acelaşi timp, ridicol. Inima mi se urcase în gît şi îmi venea să rîd şi să plîng. Vocea lui gravă, insidioasă, ne suspenda între realitate şi poveste. Spunea că se simte om, că nimic nu-i mai grozav pe lumea asta decît dragostea şi că durerea lui e că l-au respins la recrutare. Apoi, a scos dintr-o valiză jerpelită o trompetă de aur cu care a început să cînte Silence. Înmărmuriţi, nu ne-am dat seama cînd s-a terminat cîntecul şi s-a dat deoparte altă cortină. Nimeni nu s-a gîndit să bată din palme. O prinţesă adevărată, cu pietre preţioase în coroniţă, se uita la noi de pe scena de scîndură. Ochi negri imenşi, părul solar şi trup de silfidă într-o rochie de mireasă care nu avea mîneci.
Fata Fără Mîini, bătea ritmul Ursului de la Asău într-o tobiţă de pionier cu beţele ţinute nefiresc între degetele de la picioare. Avea pielea albă şi, prin transparenţa ei, puteai să-i vezi sîngele curgînd. Îşi punea picioarele pe după gît, îşi scotea coroniţa şi se pieptăna. Putea să coase şi chiar împletea un fular din lînă galbenă. Ne holbam la pulpele ei rotunde şi la chiloţii albi care se vedeau de sub rochie. Degetele cu unghii de sidef se mişcau cu precizie şi agilitate. Ducea mîncarea la gură fără nici un efort, contorsionîndu-şi imposibil coapsele lungi de divă .
Vocea baritonală a monstrului pe jumătate om explica savant gesturile fetei. Era născută aşa, fără mîini. Blestem de neam. Dar prelungirile delicate ale tălpiţelor ei roz puteau face mai mult decît puteam noi să facem cu mîinile. La sfîrşit, ne-a dat autografe.
O chema Elena şi , după cum scria, cred că nu ştia să citească.
Totul era al naibii de adevărat şi, în acelaşi timp, nefiresc.
A doua zi, parcă nimic n-ar fi fost. Dimineaţa la şapte, cînd m-am dus să iau pîine de la Zavadovscki, cortul dispăruse.

De ani de zile, acelaşi sentiment de increat, de suspensie între neant şi viaţă, mă paralizează ca atunci cînd eram mic şi neputincios. Mi-e scîrbă că nu pot face mai mult ca respingătorul circ politic din ţara mea să ia sfîrşit. Şi mi-e milă de noi, copiii, că plătim atît de scump intrarea, doar ca să fim prezenţi la acest spectacol jalnic.

poze ciordite - de niculae la: 27/11/2006 03:02:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
- Ca s-a furat o poza din stand,daca nu era nimeni pe acolo nu e nici o mirare si nici daca era cineva tot nu era mirare.
Lume multa ,oameni fel de fel.
- Ce vroiati ? Sa vina sa spuna: - Doamna (domnisoara) mi-au placut foarte mult pozele dumneavoastra ! Cum as putea sa obtin si eu una ,contra cost evident ?
- N-a fost mai simplu daca a smuls poza de pe perete inghesuind-o sub camesa si valea...
- Uitati-va la televizor (la televiziunile care ciordesc cat pot) cititi ziarele (care ciordesc cat pot )
O sa vedeti o gramada de articole,emisiuni despre sutele de milioane de euro,miliarde (de euro,bineinteles) furate la cutare privatizare,de cutare ministrii,de tot felul de mari sefi de la Loterie,de la armata,de la sanatate,de la invatamant,de la cultura.
Hotii facute de cutare sefi din politie,din SRI,din SIE,mari judecatori,mari delapidatori,mari avocati,mari ziaristi,etc...
Trei sferturi din hotii din Romania sunt politicieni,ministrii,secretari de stat,prefecti,sefi in politie,procurori,judecatori pe la inalte cur(t)i.
Astia sunt oamenii care stiu sa fure,restul...mica plevusca..
- S-a furat o poza de pe perete ? Draga domnisoara,nu s-a furat nimic ! N-ati inteles dumneavoastra !
Pur si simplu,cineva v-a facut un compliment;e drept ca nu v-a dat,ci v-a luat o suta de mii (plus inca altii pentru scule,timp,efort,etc...),dar ce conteaza ?
- Cat de inumana sunteti.Pai la bietul de el sau de ea nu va ganditi?
A trebuit sa se uite in jur,sau cineva a tinut de sase,a inghesuit-o sub haina sau in sacosa,poate a indoit-o din graba...un chin intreg...
- Aruncativa putin privirea peste balustrada...Ce vedeti ? - Edituri prestigioase,standuri stralucitoare de zeci de mii de euroi,carti cu poze ciordite pe coperti,carti cu poze ciordite in interior,poze ciordite purtand semnul de proprietar al ciorditorului,personalitati care fac cinste tarii,personalitati cu cacare ne mandrim dand cu demnitate interviuri unor televiziuni la randul lor ciorditoare,carti tiparite (unele si numai acelea care) cu bani ciorditi de pe la tot felul de finantari, fonduri, ministere sau campanii cu bani publici.
- Si printre toti cine-mi trecea ? Zambind umil,insusi DOMNUL ION ILIESCU seful sarac si cinstit al celei mai mari si mai impecabile ciordeli nationale din ultimii doua zeci de ani.
Si dumneavoastra cineva v-a luat o poza ! nu va simtiti putin mindra ? poate chiar fericita ? Ati scapat asa de usor ! Pai puteau sa vi le ia pe toate cu panouri cu tot,puteau sa va ia aparatele,puteau sa va ia si pe dumneavoastra daca picati cu tronc vreunui camatar,sef de clan,sau,daca vroia ala sa faca un cadou,o "atentie" cuiva "tare" de prin politie,si...Atunci ce mai zicea-ti ? N-ati auzit inca de astfel de cazuri ?
Maine sa duceti si celelalte poze care v-au ramas,sa le lasti langa intrare,daca cumva nu mai e deschis. Si sa spuneti si o rugaciune mica de multumire. Sunteti o norocoasa !!!

*****
Targul asta de carte si cartile si atata tineret care erau acolo si expozitia de fotografie,si pozele si vremea,aproape toate astea au fost chiar frumoase totusi,nu-i asa ?
#159886 (raspuns la: #159840) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vreau prea multa dragoste - de Areal la: 19/07/2008 15:57:51
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Intr-o zi, intorcandu-ma acasa dupa o calatorie lunga, mi-am gasit fetita mai mica jucandu-se cu papusile. Eram obosit, si poate de aceea vroiam sa ma bucur de felul ei de a fi cand venea la mine si ma imbratisa si ma pupa, vroiam sa o aud zicandu-mi: “Buna taticule, ce mai faci? Ma bucur ca esti acasa. Mi s-a parut prea lunga calatoria ta, si tare vreau sa te imbratisez!”... un lucru care imi lipsise mult in timpul plecat.
Insa cu toate incercarile mele de a arata singur si obosit, eram ignorat. Imi era greu sa accept rolul de a doua vioara, in mod special cand rolul principal era ocupat de niste papusi. Vazand ca propria mea fica se purta ca si cand nu as fi fost de loc plecat, si pentru ca nu mai aveam rabdare, am initiat eu conversatia.
“Draga”, i-am zis, “vino si da-mi un pupic.”
Insa spre surprinderea mea, cu un aer de adult, fetita mi-a raspuns: “Tati, acum am noua ani”. “Asta nu prea conteaza, cand e vorba de pupicuri.” Si pentru ca fata mea mai in varsta statea pe canapea langa mine, am implicat-o si pe ea in mica disputa. “Uite, sora ta mai mare are doua zeci de ani.” Apoi privind spre fica mai mare, am schitat un zambet si cu o privire intensa i-am zis: “Draga, vino si da-mi un pupic”. Fara a da de banuit, ea a zambit, s-a asezat la mine in brate si m-a imbratisat, insa nu inainte de a-mi sopti discret la ureche: “Imi vei ramane dator pentru asta.”
Oricum, triumfator am zis: “Ori ca ai noua ani sau 20, nu conteaza, sunteti tot fetitele mele. Asa ca vino aici si da-mi un pupic.” Chiar daca am incercat sa par cat se poate de convingator cu aceasta rugaminte, raspunsul fetietei mele a ramas ferm. “Sunt ocupata.”
Mi-am dat seama ca pentru a gastiga aceasta lupta aveam nevoie de artilerie grea. Privind atent papusile acelea care reusisera sa fure inima fetitei mele am zis: “Tu stii cine ti-a dat tie papusile acestea?” Dintr-o data, parca intelegand unde vroiam sa ajung, printesa mea s-a gandit ca poate nu ar fi rau sa imi onoreze cererea.
Cu o papusa in fiecare mana, s-a urcat in bratele mele si grabita fiind, mi-a oferit o mica imbratisare si un scurt sarut pe obraz, si asta in timp ce papusile incercau sa isi faca loc in urechile mele. Apoi, cu un ras strengaresc, a incerca sa coboare cat mai repede din bratele mele. Insa acel scurt pupic nu era de-ajuns pentru a umple golul din contul tatalui. “Nu, nu. Mai incearca o data. Vreau un pupic mai mare.” Auzind raspunsul, si-a dat ochii peste cap si a zis: “Asta e problema cu voi, taticii.”

“Ce problema?” am intrebat eu. “Voi intotdeauna vreti prea multa iubire.”
“Ai dreptate” am zis eu, “sunt vinovat.”
Chiar in clipa aceea Tatal meu ceresc mi-a vorbit inimii: “Aceeasi problema o am si eu ca Tata.”

20 de ani? - de frumoasa zaraza la: 21/12/2008 13:20:05
(la: oare?cand voi zambi si eu????)
asa cum zic si baietii de la voltaj:
'Tânăr vreau mereu să fiu
Să trăiesc asa cum stiu
Ca la douăzeci de ani
Fără griji si fără bani
Tânăr vreau mereu să fiu
Să trăiesc asa cum stiu
Că la douăzeci de ani
Fără griji si fără bani'

nu iti mai creea tot felul de scenarii si traieste-ti viata!

Esenin - de modigliani la: 24/01/2010 11:58:00 Modificat la: 24/01/2010 12:03:08
(la: Cele mai frumoase poezii)
Douăzeci de ani


Potopul ploii s-a topit în sine,
Furtuna toată s-a făcut nimic.
Serghei Esenin, mi-i urât cu tine,
Şi silă mi-i privirea să-mi ridic.

Printre copacii cerului se cască
Mari aripi neauzite de urechi,
Cântarea ta nu poate să trezească
Strămoşii, din mormintele lor vechi.

Ţi-a 'nsângerat cuvintele rebele,
Nemărginitul vremilor abis.
Nu peste veacuri, ci în tomuri grele,
Va răsuna zădarnicul tău vis.

Şi careva l-o drămui-ntre pleoape,
Trosnind uscate degete, vârtos.
De cineva ți-e roșa seara aproape
Şi eşti pe lumea asta de prisos.

Pe Block şi Briusov și pe alții încă
Tu ai să-i superi cu-al tău prospăt ţel.
Dar ziua va tîșni la fel de-adîncă
Şi clipele vor izbucni la fel.

Tu n'ai să scuturi frunzele ursuze,
Nici n'ai să dai cu versul tău îndemn,
Neputincioase, roşiile-ţi buze,
Sunt pironite pentru veci pe lemn.

Pentru vecie, braţele şi anii
Şi-a desfăcut stelarul tău Pillat...
O, Eli, Eli, Lama Sabachtani,
In asfinţit scoboară-mă treptat.



Scrisoare carte tara mea(3) - de Tot Areal la: 30/03/2010 13:24:56
(la: Scrisoare catre tara mea)
Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator,despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am oboist să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria ,şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători titraţi, distracţ ie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără.Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept.Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.
Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale.
De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara .Mi-a mai rămas,totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc.Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.
#533579 (raspuns la: #533578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dupa douăzeci de ani... - de cosmacpan la: 07/08/2010 01:39:06
(la: "Să nu mai facem o dramă din faptul că plecăm".)
"cine este fără de vină să ridice primul piatra" parcă aşa sună îndemnul...

Dacă britanicii nu ştiu ce a însemnat socialismul cu faţă mai mult sau mai puţin umană asta este treaba lor...

dar că noi cei ce am trăit aici ne facem că uităm şi întoarcem faţa spunând că dacă eu nu văd gunoiul din faţa porţii atunci el nu există e ceva stricat în aer...

comunismul nu adus ceea ce se crede adică bunăstarea ci numai pervertire, mutilare şi schilodire începând cu scara valorilor într-o societate, continuând cu dreptul la proprietate şi dreptul la viaţă privată, dreptul la gandire şi exprimare liberă...

dacă ceea ce s-a strigat în 90 "noi muncim, nu gândim" şi "moarte intelectualilor" credeţi că nu a avut nici o urmare în ceea ce se întâmplă acum este treaba fiecăruia...

faptul că pervertirea socială a însemnat atât "atenţia" dată cuiva pentru un serviciu care oricum îi intra în atribuţii cât şi denigrarea unor categorii intregi a avut si are urmari de genul acestor prezente nemulţumiri...

Cine uita ca Basescu este un produs al sistemului la fel ca 99.99% din clasa politica poate ca ar trebui sa rememoreze ceva date...

ideea este ca nu Basescu este de vina ci fiecare dintre noi care am acceptat si acceptam (din varii motive) manelizarea vieţii sociale şi disparitia vieţii de cetate...dim materialul postat de Brasovean aici am inţeles că ceea ce ne trebuie este o nouă idee de solidaritate socială...

de incheiere..."nu te întreba ce face ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară" ...nu-i aşa că sună ca o tâmpenie? din păcate populaţia acestei ţări este tributară istoriei lipită cocoaşă şi vor trebui mai mult de 20 de ani citaţi de Brucan pentru ieşirea din deşert în ţara Canaanului...
continuare - de Victorian Silă la: 02/08/2013 01:46:34
(la: Vinatorul de iluzii (text))
Sînt poveşti care te însoţesc toată viaţa,
fără să ai idee cine ţi le-a spus,
de parcă ar fi cu tine dinainte să te naşti.
Şi, fără îndoială,
o poveste bună trebuie să rămînă cu tine şi după ce mori.
Trebuie doar să ai grijă în creierul cui o sădeşti,
asta-i tot.
O poveste extraordinară, plantată în creierul care trebuie, ar trebui să te scoale din morţi la un moment dat.
Ecleziast,
Capitolul trei, rîndul paisprezece.

M-am trezit scuturat ca într-un autobuz de ţară.
“Hai puştiule că ţi se încălzeşte berea.”
“Am adormit, oare?”
“Eu aşa zic, altfel ai fi răspuns la telefon.”
“A sunat telefonul!? De ce naiba nu m-ai trezit, Vily?”
“Ca să te obişnuieşti să-ţi asculţi mesajele, ai uitat?”
3268. Mi-am deblocat mobilul. Un apel pierdut şi un mesaj nou, numărul, bineînţeles, secret. Vocea are un timbru plăcut, de femeie tînără, un plic plictisită. Cu o dicţie perfectă, aproape academică, mă anunţă că sînt invitat poimîine la un interviu. Îmi spune adresa şi numele unei firme de care nu am auzit vreodată. “Mulţumim încă o dată pentru atenţia acordată firmei noastre. În eventualitatea în care aţi fi încă interesat, am aprecia confirmarea de primire a mesajului. Vă doresc o seară admirabilă.”
“Ce zice mă, ce zice?”
“Că e o seară admirabilă. E de bine! Lasă-mă să văd la ce oră l-a lăsat.”
Brusc a sunat din nou, chiar în mîinile mele. Înainte ca Vily să mă poată opri, am răspuns din reflex.
O răsuflare aproape de receptor. Un şuierat aproape astmatic.
“Alo?”
“Răspunzi, deci exişti.”
Apoi a închis.
“Ce a zis?” întrebă Vily.
“Că e o seară admirabilă, n-auzi? Asta a zis mesajul. Iar adineaoară a fost o eroare. M-a sunat cineva din greşeală. Pot să-ţi folosesc veceul?”
Face un semn vag, spre hol.
Am luat-o în stînga, pe holul întunecos. Bîjbîi după întrerupător cum bîjbîi după răspunsuri imposibil de găsit. Am o stare de anxietate, cum am întotdeauna cînd presimt că urmează să se întîmple ceva. Mai nou, am foarte des starea asta. De cînd s-a întîmplat ce s-a întîmplat cu taică-meu, am rămas aşa.
Continui să avansez spre capătul holului, cu paşi mici, de frică să nu dau peste ceva. Mîinile mi se mişcă prudent ca nişte tentacule de ploşniţă. În dreapta dau de o uşă pe care o împing fără să vreau. Uşa se deschide aproape singură, fără zgomot. Printr-o deschizătură de cîţiva centimetri văd conturul unui pat. Înainte s-apuc să trag uşa la loc, observ silueta unei fete care doarme dezvelită, cu spatele spre mine. De surpriză mi-a dispărut şi nevoia de-a merge la veceu! Stau în cadrul uşii şi privesc spectacolul. O brunetă cu părul lung, îmbrăcată într-un maieu negru şi-un pantalon scurt, de pijama, care i-a alunecat atît de mult încît îmi dau seama că e indecent să mă aflu acolo. Nu cred că are mai mult de douăzeci de ani, iar Vily nu are copii şi e divorţat. Fata are forme plăcute şi, după încă un pas în cameră, semiprofilul pe care îl pot distinge e la înălţimea corpului. E frumoasă, e cea mai frumoasă fată care a dormit vreodată în blocul nostru. Pielea îi e catifelată, genunchii minusculi, ca de balerină. Miroase înnebunitor de plăcut în cameră, deşi n-aş şti să spun exact a ce… este ca în filmul ăla de Oscar. Parfum de femeie.
Dinspre inima ce-mi bate de acum incredibil de repede, simt ameţeala înfiorării coborînd în jos, ca purtată de milioane furnici dezordonate a căror alergătură lasă în urmă nişte mîncărimi chinuitoare. La naiba! Dacă în somn arată atît de excitant, mă întreb cum o fi să flirtezi cu o fată ca asta. Pe noptieră se află o forfecuţă de unghii – probabil că îşi făcuse pedichiura chiar înainte să se bage în pat. Cînd ai nişte picioare atît de perfecte merită poate să-ţi tai unghiile chiar şi zilnic. Nu pot să-mi explic de ce am luat forfecuţa. Era ca şi cum îmi pierdusem minţile şi nu mă mai puteam controla. M-am aplecat peste ea şi am privit-o mai atent. Forfecuţa îmi tremură destul de tare în mînă. Mi-am ales o şuviţă cît mai mică pe care am retezat-o fără ezitare. Am depus forfecuţa cu grijă înapoi pe noptieră iar şuviţa în buzunar, lîngă telefonul mobil. Tot ca în transă, am scos mobilul, încadrînd pe rozul pantalonilor şi a feselor pe jumătate ieşite. Am făcut o singură poză după care am revenit în hol şi m-am îndreptat cu paşi mari înapoi în bucătărie.
“Între timp ţi-am pus dvd-ul!” a anunţat Vily, cu spatele la mine, în timp ce butona la comenzile televizorului.
M-am bucurat. Stinsese luminile. Nu se uita spre mine şi nu putea observa cît de tulburat eram. M-am reaşezat pe canapea pregătit să mimez plăcerea de a urmări un film bun. Tot ce doream era să ramîn singur cu gîndurile mele. Servici, bani şi pe taică-meu, asta aveam în cap, dar de vreun minut apăruse şi fata aia!
“Îţi place?” l-am auzit pe Vily hlizindu-se după un timp.
pt.ampop - de Simeon Dascalul la: 26/01/2005 10:48:10
(la: Bush-Personalitatea Anului)
Bine, eşti foarte optimist, dacă estimezi că o să ne putem fâţâi neatinşi prin axa Washington-Londra, numai pentru că nişte cadre vechi au băut pe vremuri bruderschaft cu omologii lor arabi.
În cinşpe-douăzeci de ani s-au mai primenit salariaţii instituţiilor de profil şi s-a mai şters dragostea veche.
Nici Spania n-a crezut că i-au murit prea mulţi până nu s-au trezit cu bomba-n gară. Şi noi nu suntem aşa de liberi ca spaniolii, să putem sări afară din alianţă când vedem că arde.
#34570 (raspuns la: #34566) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ics - de Simeon Dascalul la: 14/02/2005 09:18:13
(la: scrisoarea pt mos craciun :))
Nu te enerva din cauza mesajelor de genul „lasă prostiile şi vezi-ţi tu de de fizică”. Oricum, cred că ai auzit texte în stilul ăsta de cincizeci de ori pân-acuma în viaţa reală şi eşti imună.

Urâţenia fizicii şi obligativitatea înghiţirii ei nici măcar nu-şi au contrapartida într-o pâine mai albă în viitor. Acum douăzeci de ani se merita toceala, probabil o să se merite şi peste douăzeci de ani când se mai limpezesc apele. Dar în ziua de azi nu-i nici o legătură între cât ai fost de cuminte şi silitor în liceu&facultă şi postul ce-o să-l ai.
Interesant de văzut ce cred - de Simeon Dascalul la: 16/05/2005 14:01:30
(la: Dupa 60 de ani)
Interesant de văzut ce cred europenii „vechi”. Dacă nici ei nu au o definiţie mai consistentă a ceea ce înseamnă european, atunci cum să ne lămurim noi?

> o suta de motive obiective de a o justifica
Noi nu le avem nici măcar pe astea. Doar speranţa într-o iesle ceva mai plină, susţinută de analogii: Grecia, Portugalia ante şi post aderare.

> conceptul incarcat de simboluri asadar, de ¨fratricid¨
Probabil ai dreptate şi ei se îndreaptă spre ceva ce depăşeşte conştiinţa naţională. În „Saturn. eseu despre Goya” m-a distrat detaşarea cu care Malraux comenta „3 mai”. Fără cea mai mică urmă de implicare naţională, ca şi cum ar fi fost vorba de un basorelief ilustrând lupta asirienilor cu babilonienii, nu de un masacru franco-spaniol.
Noi categoric n-am ajuns la nivelul ăsta. Poate după vreo douăzeci de ani. Dar pe moment mi s-ar părea mult mai firesc războiul cu vreunul din vecini, decât trupele trimise la arabi.

Uniunea pare o construcţie tare şubredă, valabilă în vremuri de prosperitate şi de pace. Dar cum ar reacţiona o entitate aşa de pluricefală în caz de război? Sau în situaţia mai puţin tragică de criză economică gravă ca în '29?
Jay :) - de cico la: 15/08/2005 23:21:22
(la: "Academia Cafeavencu")
doamne ca mare-i gradina :))) Far' sa-l fi cunoscut, vad ca-i gasisem deja o perla, dar nu stiam ca a fost asa prolific ;)) Mi-a placut maneaua (ca altceva e prea penibil sa-i reproduc aici :)) :

Un,doi, trei...

by manelist (Jay)

Tam tam tam taram tarara ram,Tam tam tam taram tarara ram,( acompaniament rap-folk mioritic la dramba mecanica si chitara politica)

Hey,hey,hey,ma numesc Gigel,am doua zeci de ani si locuiesc la parter,sunt baiat de caracter,zambesc,nu injur,nu fur si nu insel dar toti ma "fut in cur" ..yeah ..

Tam tam tam taram tarara ram,Tam tam tam taram tarara ram....

Si nu sunt snob,nu ma dau arheolog,muncesc din greu ,sa m-ajung si eu, analizez lacuste si nu fug dupa fuste,nu ma dau mare,doar la fete batraneeeeeeee, si fecioare...yeah....

Tam tam tam taram tarara ram,Tam tam tam taram tarara ram....

Refren: Azi noapte-am discutat,cu Dumnezeu, mi-a zis ca sunt o.k., ca toti sunt derbedei, c-adevarata viatza, e la parter,sa nu ai ce manca dar sa ai caracter, I-am zis: Multzumesc Doamne , dar nu mai vreau palme, cu nimeni nu ma-ncaier si toti zic ca sunt fraier,
cu un creier de ciment nu ai un trai decent....Mi-a zis: Ma Gigele, hai sa stam la masa, ce Dracu' iti pasa, mai bine bem o votca ,direct din freezer si mancam paine alba,cu un pic parizer,secretul in viatza, e un zambet zilnic, n-ai nevoie de dreptate,DOAR DE SANATATE....YEAH ....

Tam tam tam taram tarara ram,Tam tam tam taram tarara ram... ( oua si rosii stricate aterizeaza din plin pe scena)

Hey,hey,hey, ma numesc Gigel,am 20 de ani si nu am furat, nu mint si respect, dar toti ma fut in rect, strang din dinti,tac, si muncesc din greu, ca sunt om corect, nu sunt derbedeu,...yeah...

Doamne da-mi putere, sa nu fac rau la altii, sa fiu inventiv,sa raman naiv, cu tiganii sa nu ma-ncaier,sa fiu fericit,ca sunt fraier,da-mi o fata buna,sa stea in casa mea , sa facem copii in ea ...yeah....

Tam tam tam taram tarara ram,Tam tam tam taram tarara ram....

Refren: Cand frigu-mi ajunge,si noptile-s hade, cand obsesii cretine,de creier ma strang, canta-mi sa plang,canta-mi,canta-mi sa plang...., ma rog,ma rog,si ma plec si ma plec, de toti ma feresc,ma doare sa traiesc,la nimeni nu-i pasa, iti spun ce e bine ,dar nimeni nu-ntelege, nimeni nu simte,nu simte ca tine....yeah.....


Tam tam tam taram tarara ram,Tam tam tam taram tarara ram... ( oua si rosii stricate aterizeaza din plin pe scena)

Ce te faci in viata? daca stai la bloc,mizerie mare si putin noroc, unde-i bucuria,unde-i veselia, la ce folosesti,asa cum traiesti?
Au nevoie de tine, sa te numere bine, ai nevoie de ei ,ca-ti place sa bei, Doamne stiu ca sunt prost, vreau si eu vreau si eu un un rost..yeah...

Hey,hey,hey,ma numesc Gigel,am doua zeci de ani si locuiesc la parter,sunt baiat de caracter,zambesc,nu injur,nu fur si nu isel dar toti ma "fut in cur" ..yeah ..

Tam tam tam taram tarara ram,Tam tam tam taram tarara ram....


Refren:De 10 minute,Gigel la cap va fute, vorbe vorbe vorbe, si iarasi vorbe, urate si goale, nici o morala,nici o concluzie, ar fi vrut sa va spuna,chestii destepte, sa va mearga la inima, sa va schimbe viatza, dar tristete-ai prea mare, vorbele-s goale...yeah....
De azi pana maine,fotbal pe paine, ce e rau in asta? mai bine sa fur ,si sa va fut in cur? Manele,manele,frumoasele mele,manele,manele, ce-au cu tine Gigele? nu "e" frumoase ele? Lor le place clasic,poezie si sula, aceeasi atractie,aceeasi satisfactie...yeah....

Tam tam tam taram tarara ram,Tam tam tam taram tarara ram...TAAAAAM.....End.)))
#65451 (raspuns la: #65447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bloom - de Simeon Dascalul la: 20/10/2005 09:56:07
(la: Ce facultati se cauta?)
tră să te contrazic; singurele calităţi ce se cer unor rude în cazul de faţă e să fie bine plasate şi să aibă spirit de clan; din cei pe care-i ştim, ieşiţi din facultă în ultimii ani, toţi cu un serviciu mai ca lumea au ajuns acolo pe bază de rude sau cunoştinţe; în ce locuri vor fi peste douăzeci de ani habar n-am

iar studenţii de care vorbeam au nimerit la o secţie sau alta, nu pe criteriul că aşa le-a plăcut, ci de ce notă a fost în stare să scoată fiecare; trei zecimale pot fi diferenţa între o secţie „bună” şi una mai puţin bună; dar chiar că nu contează secţia dacă rudo-cunoştinţele sunt "bune"

doctori convertiţi în jurişti şi invers jurişti transformaţi în doctori, sună promiţător, dar nu toţi români îs în aşa hal de reciclabili; ca dovadă salariul mediu brut cred că n-a sărit din 250 de euro

cred că totuşi majoritatea celor care dau la o facultă ar prefera să le folosească la ceva; de asta s-a deschis şi conferinţa

i-aş fi dat un răspuns clar – du-te la automatizări-calculatoare, dar pe bune că nu ştiu dacă peste trei ani va fi o alegere inspirată
scc - de Simeon Dascalul la: 06/04/2006 15:17:05
(la: tinutul secuiesc)
La mişto se poate spune şi aşa, că în douăzeci de ani vom rămâne numai noi, plus o minoritate şi mai indezirabilă decât cea în discuţie.
Dar cred că scăderea numărului lor are cauze mai inofensive – s-au cărat temporar peste graniţă să-şi găsească de lucru.
Istoria noastră relativ recentă - de Simeon Dascalul la: 10/07/2006 15:27:54
(la: Chiar nu intereseaza pe nimeni?)
cred că poate funcţiona mai degrabă ca exemplu negativ. A mai ţapănă realizare din ultima sută de ani – unirea - a fost rezultatul unui noroc porcesc, care de altfel nici n-a durat mult.
Nu ştiu dacă perioada interbelică a fost aşa frumoasă, cred că semăna mai mult cu tranziţia de-acuma în materie de corupţie şi incompetenţă, rezultând un stat destul de şubred. Nu mă gândesc numai la cedările teritoriale fără luptă. Nici când ne-am bătut n-am fost grozavi, bătălia Odessei a arătat carenţele grave din pregătirea armatei. Şi, după spusele unui personaj din epocă ce intră la „controversaţi”, situaţia se prezenta la fel de prost şi în alte domenii: „Asta au făcut oamenii politici timp de douăzeci de ani cu armata. Acelaşi lucru pe care l-au făcut cu şcoala, cu biserica, cu facultatea, cu funcţionarii.” Şi conchidea: se cere „o revedere totală a pregătirii naţiei … totul este de refăcut”.
A şi urmat o refacere completă, dar nu chiar în direcţia indicată.

Dar, prin comparaţie cu ce a urmat admit că ’38 poate să treacă drept vârstă de aur.

Eu mă gândeam la Banatul lui Slavici, nu atât din patriotism regional, cât pentru imaginea aproape idilică din Mara, de provincie relativ prosperă. Dacă facem abstracţie de progresul tehnologic, Banatul acela părea mult mai locuibil ca cel de azi.
Anul trecut - de Simeon Dascalul la: 11/07/2006 16:32:44
(la: Cine fura azi un BAC...)
sau acum doi ani s-a anunţat la tele că numărul locurilor disponibile în facultăţi îl depăşeşte pe cel al absolvenţilor de bac. Nu are rost să luăm în discuţie facultăţile ce vor orice fel de studenţi, fără nici un fel de condiţii, cred că ar lua şi fără bac dac-ar permite legea. Mă gândesc la facultăţile solicitate, cu concurenţă mare, despre care se estimează, corect sau nu, că ar furniza o pâine ceva mai albă absolvenţilor. Genul „noi producem pentru Canada”. Astea nu vor să se bazeze pe notele obţinute la bac şi-şi organizează propriile concursuri. De altfel ar fi prea absurd, până şi pentru România, ca la concurenţă de doişpe pe-un loc, criteriul de selecţie să fie gradul de indulgenţă al unei comisii, variabil de la un judeţ la altul, chiar de la o comună la alta. Să zicem că într-un oraş mic sunt două licee, profii de la unul merg în comisie la celălalt şi viceversa. Doar n-or să se faulteze reciproc? Se înţeleg între ei, doar sunt oameni civilizaţi, conform vechii legi a fizicii „dacă eşti Ohm cu mine, sunt şi eu Ohm cu tine”.

Bacul e o fosilă. Recunosc că reprezintă patru ani de liceu, dar vine din timpurile când liceul însemna ceva, avea altă greutate d.p.d.v. social şi material. Însă asta a fost acum douăzeci de ani, dacă nu cincizeci, iar astăzi sistemul de învăţământ se caracterizează printr-un splendid paralelism vizavi de piaţa muncii. Nu spun c-ar fi uşoară adaptarea, nici nu-mi vine în minte ce-ar trebui să se întâmple. În primul rând care piaţă a muncii: asta sau cea externă? Apoi că pe plan intern slujbele se dau cum se dau, nu de şcoală-i nevoie, plus că în materie de impredictibilitate România stă foarte bine. Naiba ştie ce va fi mâine, cu atât mai puţin peste patru ani. În ultimă instanţă haosul din şcoală îl reflectă pe cel social.

Da, bacul există fiindcă n-avem ce pune în loc, pentru că un sistem oricât ar fi de prost e preferabil nici unuia. Dar să nu ne aşteptăm să fie tratat ca şi cum ar fi eficient. În cele din urmă şcoala funcţionează mai întâi pentru subzistenţă, apoi pentru culturalizare. Dacă eşuează în primul deziderat nu poate pretinde să fie luată în serios. Recunosc că cei care i-au inclus pe Moromete şi pe Ion la intelectuali pot părea extrem de tâmpiţi. Dar la ce le-ar fi folosit să fie în clar cu chestia asta când vor ajunge la cules căpşuni, dus tăvi, etc.? Sau dac-ar fi ştiut s-ar fi ales cu o muncă mai curată? Mă îndoiesc.

Până acum exista un acord tacit între sistemul de învăţământ şi elevi&părinţi, ceva de genul „voi vă prefaceţi că examenul ăsta-i cine ştie ce, iar noi închidem ochii”. Dau nişte link-uri destul de edificatoare pentru cum e perceput bacul de cei implicaţi.

http://www.evz.ro/article.php?artid=264812
http://www.hotnews.ro/articol.php?s=37&ss=-1&a=52109

Nu cred ca CTP, că vina pentru hibele revelate o poartă molipsirea cu amoralitate a generaţiilor fragede de la clasa conducătoare. Cauza finală o văd în lipsa de finalitate a sistemului.

Învăţatul nu-i un scop în sine. Şi nu poate fi impus numai coercitiv: „pune mâna pe carte!”, „trebuie să înveţi fiindcă aşa trebuie”. Dacă sistemul de învăţământ nu reuşeşte să ajungă la o oarecare utilitate, atunci descompunerea va continua şi, în viitor, brambureala de azi ne va părea ordine nazistă.
şi de ce n-ar mai fi valabilă azi - de Simeon Dascalul la: 20/07/2006 13:12:12
(la: Uniunea Europeana, intre mit si realitate.)
"prin noi înşine"?

Nu neg necesitatea agregării, dar nu-mi place nici supraevaluarea ei.
Ar fi interesant de comparat starea de spirit ante- şi post- aderare a Ungariei şi Poloniei. Nu că ar merge comparaţia sută la sută, noi intrăm într-o stare mai proastă şi dezamăgirea va fi mai mare, mai ales dacă rezultatele bune se vor vedea după vreo douăzeci de ani.
#134350 (raspuns la: #133962) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...