comentarii

acolo se naste lumina poezie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
zici ca.. - de inshade07 la: 13/06/2007 16:34:33
(la: In custo dies)
ma desconspir?
pe asta poate o inghit, si nu pentru ca ai avea dreptate ci doar pentru ca revazand acum rezumatul mi se pare si mie mai mult decat nepotrivit dar pe aia cu falsitatea in nici un caz; nu stiu ce iz ai simtit tu, prin ce nari ai tras-o si in ce fel ai digerat incercarea asta, pornita dealtfel pe scheletul cuvintelor tale, dar te asigur ca numai falsa nu e!
Oricum astept propunerile tale, uite am descoperit un nou fel de a incerca nastere in poezie!
Multumesc!
#206023 (raspuns la: #206001) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GB. - de PROUDFRECKLED la: 22/02/2008 14:09:55 Modificat la: 22/02/2008 14:13:12
(la: Cerinţã)
uite ce fac un 'scos din pepeni' si o clatita compromisa.:)
dragostea naste suferinta, poezia o transcende IC.
hilfe, hilfe! - de thebrightside la: 01/10/2008 09:26:07
(la: ale mele)
daca tu esti bright, io cine pusca lu' Pazvante mi-s?!

luminoasa poezie, dar. :)

*** - de Baby Mititelu la: 06/09/2009 15:45:10
(la: abac de septembrie)
Septembrie e o luna blanda, dulce, frumos colorata si luminata. Poezia ta imi lasa impresii complet opuse. :(
*** - de lafemme la: 23/08/2010 11:32:51
(la: ***)
asta mi-a placut cel mai tare, care va sa zica.

foarte luminoase poezii. multam.
*** - de monte_oro la: 03/06/2011 15:28:40
(la: Ce-ar fi daca ?)
"Ce-ar fi daca o foaie de hartie ar face sex cu un creion?"
S-ar putea naste o poezie...

Ce-ar fi daca n-ar exista nori?
#614763 (raspuns la: #614762) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de parola.uitata la: 03/03/2013 22:58:05
(la: Doresc Lumina!)
"eu sunt tanara si tu esti foarte foarte batrana"

Culmea e că s-ar putea să fie invers. :))

"poti scrie tot ce vrei tu de-acum incolo....eu promit ca o sa te ignor."

Promisiunile de feedback-ratat de pe forum îs precum fetele care rămân mari după ce le pleacă iubiţii-n cătănie vreo 3 ani.

"Poezia mea e mai demna...nu-i asa?:)
Mai putina jignire... mai multa lumina:) "

Poezele în sertar
Are lumea pe cântar,
Scrie una la minut
Despre mine-n conţinut

C-aşa-i joaca pe aici
Cu arici, spini şi urzici
Să ne-mpungem cu surâs
Fără să o dăm în plâns




#643078 (raspuns la: #643071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poezie... - de sorin1975 la: 22/11/2003 03:17:04
(la: Cele mai frumoase poezii)
mie mi se pare una dintre cele mai frumoase poezii...
RUGÃCIUNEA UNUI DAC



Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?



El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!



Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!



Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.



Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân’ ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.



Strãin si fãr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!



Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

(1879, 1 septembrie)

nici eu nu stiu cine e autorul acestei poezii: - de bluey2564 la: 04/03/2004 02:56:38
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am invatat aceasta poezie de la bunicul meu care mi-a marurisit ca a fost prima poezie invatata de el in copilarie. Nu stiu cine a scris-o, dar pentru mine ea ramane "poezia bunicului meu".

Sa sufli mama-n lumanare,
Ajunge cat am tot citit.
De-acum sunt gata de culcare,
De-abia ma tin de obosit

Hai, vin' si tu, iubita carte!
Hai, vin' cu mine la un loc,
Ca toata viata sa am parte
De minte multa si noroc.

S-a stins lumina...
Si-n cascioara, coopilul doarme linistit
Visand la ce-a citit aseara,
Visand, visand ca-i fericit
#11275 (raspuns la: #7241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca Nastase iese anu' asta, suntem condamnati pe inca 10 ani... - de (anonim) la: 23/03/2004 18:03:03
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
LIA presedinte? Ati vrea voi sa fie asa. Dar nu aveti sansa asta, ca doar "noi nu ne vindem tara"... Asa ca o sa stati frumos si o sa asteptati scriind la CAFENEAUA.COM pana in toamna, cand o sa iasa Nastase prezident, si astfel ati pus-o pe opt ani cel putin de domnie, asta dupa ce vreo 15 vi i-ati mancat din viata cu alta valoare a socialismului luminos, Ionica Iliescu. Deci tara noastra draga n-o sa fie vanduta, pentru ca ea e deja vanduta "Caracatitei", pentru care poate chiar tu, acuma, cel care ma citesti, lucrezi, mai mult sau mai putin. Deci nu va faceti probleme c-o iesi, ca n-o iesi, ca pana una-alta ar trebui sa va intrebati: o sa se alieze Stolojan cu Roberts ca sa nu iasa Nastase la Cotroceni? Asta trebuia sa fie tema forumului, sau poate o sa faceti voi unul, ca eu prefer sa muncesc pt a pune umarul la ridicarea natiunii. Americane. Ca aia romaneasca am ridicat-o vreo 20 de ani... Salutari celor care gandesc liber de pretutindeni.
Semneaza: un roman liber care-si iubeste tara.
Poezie, numele tau este Nichita! - de Ingrid la: 09/04/2004 13:10:41
(la: Cele mai frumoase poezii)
TESTAMENT
Cand vezi soarele rasarindu-ti in fata, intoarce-te brusc, pentru ca el iti rasare de fapt in spate.Cand ti-e frig, dezbraca-te pentru ca altfel risti sa arzi!Nu da importanta si timp de auz strigatului. Apropie-te alergand de cel care strigaOnoarea nu e de sange ci de inima. Dragostea nu e de femeie ci de nasterea pe care ea o poate indura.Nu se face niciodata seara, decat pentru prosti! Rasaritul stelelor e cu mult mai maret decat rasaritul soarelui.Daca este pacat ca suntem oameni nu este o ispasire faptul ca murim
Adevarul, care oricum ne este refuzat, e mai putin important decat dragostea, pe care urmeaza abia s-o pierdem. Globul pamantesc este mult prea mic si mult prea neicapator ca sa ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca sa poti gresi intre doua stele, unde e loc liber si imens, si intelegere pe masura.Lumina soarelui este orbitoate, dar atat. Adevarata lumina nu este nici macar cea a stelelor, care e cu mult mai orbitoare pentru ochiul apropiat lor, ci lumina care nu-si mai aduce aminte de sursa ei.N-ai cum sa te feresti de ea.Trupul in care locuiesti e cu mult mai departe decat ti-ai inchipuit departarea.Faptul ca el te doare sau faptul ca el iti da placere, nu are nici o rubedenie cu tine.Afla ca mai apropiat este trupul pietrii de piatra, desi distanta dintre el si ea e infinita, decat clipa pe care o strabati de strabaterea ta in clipa.Fiule, sufletul meu este bucuros ca stii sa citesti. Daca si intelesul celor citite te va dori, te va fii, fiindu-te. Daca nu, nu!Adio.

Nichita Stanescu
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poezii traduse - de (anonim) la: 25/11/2004 00:45:59
(la: Cele mai frumoase poezii)
Sunt Adela Vasiloi
Am vazut pe acest site si poezii traduse, sau poezii ale poetilor englezi, francezi etc. Va propun o corana de sonete, scrisa de poetul rus Vladimir Solouhin, in traducerea mea:

1

Cunună de sonete - nobil vis!
Să gust ale canoanelor mistere,
Ce modelează forma cu-al lor scris -
Pierzându-şi forma, frumuseţea piere.

Suport cu greu un chin de nedescris
Al tonului amorf, fără putere,
Până la scrâşnet, până la durere...
Mai bine-atunci tăcerea - am decis!

Petrarca nu-i, venit-au timpuri noi,
Ci-al poeziei sale ritm vioi
Cadenţă dă şi undelor marine...

O, dacă eşti maestru, tu, poete,
Suna-ţi-va cântecul şi-n clasice sonete -
Cea culme-a formei pure, cristaline

2

Cea culme-a formei, pură, cristalină,
E floarea vie - crin, lalea, bujor,
Trifoi, garoafa, astră ori gherghină,
Ori trandafirul - floare de amor.

Orice boboc de floare ia-l in mână -
Vei fi cuprins de-un negrăit fior,
Căci n-a admis măiestrul creator
Nici un cusur - perfectă e si fină,

O mostră e de artă preacurată...
Iar noi o mai privim câte odată,
Ci drum prin suflet florii n-am deschis.

Desi e frumuseţea trecătoare,
Spre ea mă plec, când inima mă doare,
Când existenţa-mi pare un abis.

3

Când existenţa-mi pare un abis,
Durerea-n inimă nu-şi află loc
Şi-n colţul gurii taie-al său abris -
Atunci deschid un volumaş de Blok.

Cum sună versul aprig şi precis
Acestui trist şi mândru prooroc -
Călit e bronzul verbului la foc
Al sufletului liber şi deschis.

O, Blok! Eşti zeul meu - mă scapă!
Fă să renasc din lut, din aer, apă,
Din foc, din a viorilor suspine...

Curat e-al poeziei tale rod,
Invaţă-mă sa tac - să strig mai pot...
Fiinţa-mi se avântă către tine!

4

Fiinţa-mi se avântă către tine,
O, Patrie, să fie-un vis fugar?
Depun buchetul cu arome fine
Pe-acest mormânt sub pin, ca pe altar,

Şi sub mesteacăn. La Tarhan, în fine,
Şi jos, lângă cavoul mortuar.
Poeţii dorm, răpusi sau de pahar,
De greaţa lumii sau de mâini haine.

Iar noi ne zbuciumăm, trăim - o gloată.
Suntem perfizi - si sinceri câte-odată,
Acela n-are cruce, acesta n-are vis...

Sunt lucruri importante-n astă viaţă,
Şi tu încă-mi răsai mereu în faţă -
Paloarea foii pure de narcis.

5

Paloarea foii pure de narcis -
Nici pată nu-i, nici urmă de cerneală,
Şi nici un gând - tăcere de abis,
Hârtie oarbă, rece, neutrală...

Ce greu e, primul pas pân- l-ai comis,
Cat ea-i nemărginită, pură, goală -
Să fii naiv sau plin de îndrăzneală,
Nu tai cu barda, ce-i cu pana scris!

Teribilei porniri nu te supune,
Nu pângări cea candidă minune
Cu-n gest grăbit sau cu idei meschine -

Aceasta-i calea şi destinul tău,
E roaba ta şi Doamna ta, mereu
Izvor de doruri sumbre si suspine.

6

Izvor de doruri sumbre şi suspine
Ni-e veacul tot, care ne-a fost sortit,
Ci cât n-am bea licorile divine
Am soarbe-amarul lor la infinit.

Acest coctail nu-i mestecat prea bine -
Când acru, când cu miere îndulcit,
Dar bem din zori si pân-la asfinţit,
Cât timp un ban mărunt ne mai rămâne.

Bem pentru ploaie! Soare! Primăvară,
Azurul cerului, parfum de lăcrămioară,
Şi pentru tril de ciocârlii, în fine!

Trăiască floarea! arborele! spinul!
Trăiască cea, ce ne-a-ncălzit destinul -
Femeia dulce cu priviri senine!

7

Femeie dulce cu priviri senine...
Ai planuri mari, şi treburi, şi idei,
Dar totul piere la surâsul ei,
Făcând un rob - si un erou din tine.

Eşti mare, important şi plin de sine -
Poet, ministru, jude - ce mai vrei?
Dar pleacă ea - nebun de dorul ei
Vei delira cu-n glonte... Ce-ti rămâne?

Puţin ai vrea - să fii cu ea un tot,
Dar dacă nu - te-aşteaptă peste tot
In nopţi pustii mirajele din vis...

O rază de speranţă te mai ţine
Şi dintre nori sclipind peste ruine
O stea - al nopţii clar surâs.

8

O, stea, al nopţii clar surâs!
Cu tine şi cu drumul stau în faţă,
Să-mi spui acum, unde mă chemi în viaţă,
Ce depărtări, ce taine mi-ai deschis?

Trec ani, evenimente... M-am deprins
Cu-al lor şirag multicolor pe aţă,
Şi feţe, feţe... Sumbră, zâmbăreaţă...
Acestea toate-n suflet le-am cuprins.

Veni-va Judecata pentru toţi -
Ce-ai fost mai ieri, ce-ai devenit, ce poţi,
Tu - victima - răspunzi de tot ce faci,

Căci tu vei fi si propriul călău
Pe eşafod... Rămâi ce-ai fost mereu,
Nu te grăbi altora să le placi.

9

Nu te grăbi altora să le placi -
O fi vre-unul mai deştept ca tine,
Dar vei găsi răspuns cu mult mai bine
Tu singur la problemele ce-ţi faci.

Degeaba plângi şi-n şapte te desfaci
Să scapi de întrebările străine;
De ale tale - cu atât mai bine,
Deci fă ceva cu viaţa să te-mpaci.

Nu fiecare înţelege-ndată,
Că viaţa nu-i poveste fermecată -
Nu ai răgaz, popasuri... Mii de draci!

Povara anilor ţi-e tot mai grea,
Ci dacă-nfrunţi epoca - vei putea
Tu inima-n făclie s-o prefaci!

10

Tu inima-n făclie s-o prefaci!
Rezistă lesne gerului de fier
Un alb mesteacăn, bradul conifer,
Pustiului arid - un caragaci.

Primejdia-nsă veşnic s-o ataci
Al traiului sătul. Ce-i efemer -
Minciuna, proza, lenea - să n-o placi,
Salvează cântecul prin sete de-Adevăr!

Din slove e ţesut frumosul tort
Şi-ţi pare uneori că-i viu - ci-i mort;
Dar dacă ai simţit vre-un grăunte

În miezul lui, mocnind încă de jar,
Prin pâcla deasă sus ridică-l iar -
De vântul vremii sufletul n-ascunde

11

De vântul vremii sufletul n-ascunde,
Apărătoarea coifului n-o pune,
Cu steagul Adevărului în frunte
Când zbori la luptă-n iureşul furtunii.

Nici mucegai, nici forţă nu pătrunde
În inimă... Nici moartea n-o supune.
Osanna soartei! Steaua nu-ţi apune,
Eşti viu si teafăr - asta-nseamnă multe:

Cu tine-s arbori, cerul azuriu,
Şi torţa inimii mai arde viu
De chinu-acestui vaiet omenesc.

Acest miracol vezi de-l ţine minte,
Drept vrajă contra răului-nainte
Păstrează-n piept curajul bărbătesc!

12

Păstrează-n piept curajul bărbătesc,
Ca praful cel de puşcă-n alte dăţi,
Ba şi merindea-n albele cetăţi
De mucegai cu grijă o feresc.

Plecat-a iarna cu ai săi nămeţi,
A fiert în arbori mustul tineresc,
Ne-a ars şi vara cu-astrul ei ceresc -
Iar toamna rupe norii în bucăţi.

Ca-n miez de iarnă, beznă e afară,
Dar vinul vechi de casă, din cămară
Aprinde-n noi un sânge vitejesc.

Veniţi, amici! Pun sfeşnicul pe masă,
Să fie zi în inimi şi în casă -
Luminile din beznă mai sclipesc!

13

Luminile din beznă mai sclipesc -
E imposibil să se stingă toate:
Ferestre, ruguri, stele-ndepărtate,
Cuvântul bun şi ochiul femeiesc.

Minciuni şi calomnii neruşinate,
Că e-n putere haosul drăcesc
Să-oprească-n cale soarele ceresc,
Lungind măcar cu-o oră neagra noapte.

Dar umbra creşte, vine tot mai mare -
Atomi şi suflete-n dezagregare;
Metalul ca un cancer ne pătrunde.

Dar prin această-oribilă stihie
Ard focuri vii de sfântă poezie -
În întuneric pas să se cufunde

14

În întuneric pas să se cufunde
Timida luminiţă ce o port
Ba viguros, ba de-oboseală mort
Că ce iţi este scris, ţi-e pus pe frunte.

Adesea singur am rămas pe punte,
Busola inimii m-a dus din port în port...
Greşeli - un car, dar totuşi sunt pe bord
Şi soarta crunt mă clatină pe unde.

Nu pot să iau nimic de la-nceput.
Nimic să sterg, să rup... Cum am putut
De bine, de frumos am scris ce-am scris.

În zori - la drum, ci până mâine iată
Că - Slava Domnului! - e-aproape terminată
Cununa de sonete - nobil vis!

15

Cunună de sonete - nobil vis,
Cea culme-a formei dure, cristaline...
Când existenţa-mi pare un abis
Fiinţa-mi se avântă către tine,

Paloarea foii pure de narcis -
Izvor de doruri sumbre şi suspine,
Femeie dulce cu priviri senine
Şi stea - al nopţii clar surâs.

Nu te grăbi altora să le placi,
Ci inima-n făclie s-o prefaci...
De vântul soartei sufletul n-ascunde,

Păstrează-n piept curajul bărbătesc -
Luminile din beznă mai sclipesc,
În întuneric pas să se cufunde!

Sper ca v-au placut?







nu ti-am dat poezia aia ca - de rembrandt la: 19/02/2005 19:07:50
(la: IUBIREA MEA ESTI TU DOAR TU......)

nu ti-am dat poezia aia ca sa te fac sa "ma placi" sau ca sa te impresionez. De criticat... chiar te rog sa ma critici... daca te simti in stare. Poezia ti-am dat-o ca sa te conving cat esti de incuiat(a) si cat de usor te repezi sa judeci oameni pe care nu ii cunosti. Serios, samadhi, te porti ca un copil la pubertate - in caz ca nu esti. Comentariul urmator spune multe :

TE INSELI!!!!!HA HA HA !!! Nu pot decat sa rad la cuvintele tale....
Daca ai trece pe langa mine pe strada poate nici nu m-ai recunoaste...
HA HA!!! Ce comici pot fi oamenii... HA HA! :) :)

cred ca nu realizezi ce prostii spui. Dragostea te-a orbit cu prea multa "lumina divina". Hai sa-ti spun ceva... : site-ul asta cafeneaua este facut ca sa postezi texturi... pentru ca cei'lalti sa le citeasca si sa-si dea cu parerea. Dar se pare ca tu nu prea te "impaci" cu politica asta. Ce... vrei sa-ti spun "ce frumos scrii!" si in acelasi timp textul tau sa mi se para o porcarie totala? iarta-ma, eu nu sunt asa. Daca asta vrei, cred ca exista site-uri si pentru pupincuristi (iarta-mi limbajul). Ti-as da mai multe exemple insa nu vreau sa ofensez pe nimeni... pentru ca adesea se intampla sa fie pe cafenea oameni de pe alte site-uri. In orice caz... in locul tau eu mi-as retrage tonul si alura de expert(a) pentru ca mi se pare ca faci filosofia vietii si a iubirii cu vorbe pline de ostentatie care n-au nici un sens puse cap la cap. Cuvintele nu ma impresioneaza. Dragostea vesnica n-o sa fie niciodata vesnica. Iarta-ma daca te deziluzionez... O sa realizezi si tu asta... cand o sa cresti mare si-o sa mergi in picioare. O sa te dai cu capul de sus. Mereu se intampla asa. Si hai sa-ti mai spun ceva... - toti oamenii din site-ul asta (sau marea majoritate in orice caz) au trait sau traiesc dragostea pe care o traiesti tu acum... Poate nu au simtit-o in acelasi fel, poate nu au exprimat-o in acelasi fel,... dar cu siguranta s-au simtit cel putin asa cum te simti tu acum. Deci, te rog mult, scuteste-ma/ne cu mesajele de genul :

"Versurile le-am afisat ca o dovada a iubirii.Tare as vrea sa vad cum a-ti scrie voi poezie!? HA!...Dar voi nu vedeti frumusetea iubirii...."


"rembrandt, imi pare rau ca nu crezi in Existenta une Iubiri Eterne, asta nu se gaseste decat foarte, foarte rar... insa EXISTA!"


Lasa-ma sa-ti spun un secret, samadhi : cand o sa plangi din dragoste pana o sa te usture ochii si inimile, cand o sa zgarii peretii cu unghiile de ura sau de gelozie, cand o sa iti vina sa vomiti din cauza amintirilor... atunci vei sti... ca dragostea vesnica... nu e niciodata vesnica. Nici macar atunci cand e jurata, promisa sau whatever. Ti-o spun eu, cu frageda mea experienta din cauza careia am cucuie in cap...



________
keep it simple...
#36832 (raspuns la: #36824) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cele mai frumoase poezii... - de celdesubdush la: 08/12/2005 20:11:23
(la: Cele mai frumoase poezii)
În copilarie m-au fascinat M. Eminescu, G. Topârceanu şi I. Minulescu cu romanţele lui...
Am detestat poezia "Plumb" a lui G. Bacovia...
În continuare cu permisiunea voastră vă prezint o romanţă, după părerea mea extraordinară, scrisă de acelaşi Minulescu intitulată "Romanţa Cheii":
Cheia ce mi-ai dat aseară
Cheia de la poarta verde
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.
Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.
Şi-am rămas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.
Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.
Şi m-am coborât pe scară...
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.
Şi pe cea din urmă treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...

Sper să citiţi cu plăcere...:))
of, si cine poate defini susp - de Alin Leu la: 23/12/2005 10:30:21
(la: SUSPINUL...)
of, si cine poate defini suspinul? Arta, doar ea in umila ei creatie, in nasterea ei generationala.de ce a semanat eminescu la olalta viata si cu moarte? ca peste aproape doua secole, un alt suflet, un nou eu creator sa puna in valoare dezmierdarea in relatia ei cu blestemul. aceeasi noapte, acelasi suflet launtric, acelasi eu atotprezent si totusi ... atat de absent. Ce e suspinul, sa-l definesti ca-n DEX e o pierdere irecuperabila a umanitatii. dar iata ca valoarea aceasta a absolutului, a apogeului liric contemporan a fost definita. s-a folosit mult negatia, chiar in abuz si in exces imi permit sa remarc, dar iata ca scopul a fost atins. e definit, e conturat, e personalizat si materializat totodata, e unanim recunoscut si totusi atat de nobil mort in lacrima de aseara. Ce poate fi mai inaltator decat sa reusesti sa surprinzi o clipa(stiintele reala spun ca dureaza cateva secunde fiziceste vorbind), o simpla traire atat de particulara si totusi general umana sa-i dai acesteia puterea absolutului, s-o inclini in fata lacunii temporale, si totusi s-o renasti in zambetul de azi. singurul vers sa zicem pozitiv al poeziei, incepe cu si daca... nu e lasat sa se dezvolte pozitiv, i se da conditia primara a existentei si i se gaseste la fel de repede un motiv care, daca nu contine nici o negatie, prin insasi semnificatia sa , prin forma ce o primeste din mana eului deja e un vers negativ. e sfarsitul, e epoca epopeelor de viata, i se da acestuia ceva sublim, ca o palpatie lrenta si tremuranda. oare toti care suspina blesteama? oare toti care gem acum vor rade odata? sa te ascunzi in rai, sa porti iad cu tine, ajungi sa-ti fie rusine de tine insuti de propria ta personalitate,ajungi asadar sa blestemi. nu poti blestema din rai, acela e prin excelenta un loc al binelui, al iertarii, etc. Dar daca porti stropul de iad in tine asta devine posibil. iata deci si ce logica denota poemul, iata ca nimic nu este intamplator sau necauzat, nejustificat. cum poate cineva sa duca in ochi lumina, nu e cu neputinta. dar poetul isi creeaza un limbaj al sau, resemantizeaza valorile lexicale, se exprima metaforic. cum poate fi adevarul altfel definit decat prin a duce in ochi lumina, adica a-l descoperi, a-l vedea.
inaltarea eului de jos nu e o oarecare inaltare, aici are valente spirituale, nu e o inaltare fizica, a trupului.el cade cu fruntea grea in pulberea amara, deci el trebuie sa se ridice din durere, din acea stare de suferinta.
jocul lexical invii-ai murit da acestuia nuanta de imaterialitate dar si de pregnanta,vine in intarirea celuilalt joc de cuvinte azi-aseara.
am incercat sa surprind cateva dintre aspectele acestei capodopere lirice, si chiar nu am crezut ca se mai poate scrie asa in zilele noastre. si iata totul e cu putinta. metafora e la ea acasa,limbajul poetic e uimitor iar jocul rimelor e la locul lui. IATA DECI ARTA, iata ceea ce trebuie sa nastem, sa credem, sa cultivam... iata esenta...
ca simplu lecturator imi scot palaria in fata autoarei acestor versuri. felicitari si va multumim ca ne dati un pic din dumneavoastra prin editarea acestui joc de cuvinte
foarte frumoasa poezie!...si - de ana si maria la: 31/01/2006 22:52:50
(la: Despre necunoaştere)
foarte frumoasa poezie!...si interesanta prin cuvintele ei!...fain!....imi place!...:)

Lumina fie-ti calea si sufletul Iubire,
De-acum inainte traieste-n Fericire!...:)
la asa poezea frumoasa te po - de Andre29 la: 20/02/2006 17:08:01
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
la asa poezea frumoasa

te poftim in cap de masa

cu bucate plina

si multa lumina

odihneste-te putin

ia si-o gura de vin



________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu
#107189 (raspuns la: #107186) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
foarte frumoasa poezie!...ult - de ana si maria la: 20/02/2006 20:50:17
(la: In zbor spre frumos)
foarte frumoasa poezie!...ultima strofa e ft reala...ft frumos zis...imi place!...:)

Lumina fie-ti calea si sufletul Iubire,
De-acum inainte traieste-n Fericire!...:)
:)...ma bucur sa vad poezii d - de ana si maria la: 17/04/2006 21:59:30
(la: Iubiti-va !...)
:)...ma bucur sa vad poezii de acest gen pe cafenea..."iubiti-va"...ft frumos...intradevar, iubirea e tot ce avem nevoie , e singura modalitate spre fericire si armonie intre oameni...un mesaj de iubire catre lume, sa nu uitam lucrurile sfinte si sentimentul frumos care ne leaga doar prin iubire...ma bucur sincer pt aceasta poezie minunata!...doamne ajuta!...:)

"Lumina fie-ti calea si sufletul Iubire,
De-acum inainte traieste-n Fericire!"...:)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...