comentarii

adeseori omul îşi provoacă singur nenorocirile


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
un om a fost singur multa vre - de utilizatoru la: 06/08/2006 21:31:07
(la: solutii pentru singuratate)
un om a fost singur multa vreme, si nu l-a afectat si nici nu l-a interesat. intr-o zi a aparut ea si omul nu a mai fost singur...toate erau bune, dar ,cum orice lucru bun nu dureaza mult, omul a ramas iar singur...si l-a durut. a incercat sa mearga mai departe, durerea a disparut, a cautat pe altcineva...si nu a gasit. omul nu stie...nu se pricepe...devine mai trist si mai intunecat pe zi ce trece, ce solutii are cand nu gaseste...cand nimeni nu-l vrea?
#137637 (raspuns la: #137492) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omul VALURIT - de Ovidiu Bufnila la: 08/09/2004 10:29:55
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Omul VALURIT
eseu de
Ovidiu Bufnila



O privire aruncata asupra lumii din perspectiva unui scriitor de science fiction care banuieste ca timpul este valurit in toate directiile



MOTTO:

Singurul lucru pe care il ai cu adevarat este ceea ce esti.

Si-l ai tot timpul cu tine.

Mihaela BUFNILA


PREMIZE

Daca Dumnezeu ar fi murit ce sens ar mai avea vorbirea fumoasa si de ce ar mai fiinta sau functiona frumosul in adancul oceanelor ?

Multiplicandu-ma si metamorfozandu-ma intr-un nor de puncte sub presiunea campurilor magnetice, imi pot mari suprafata informationala?

Miracolul ultim e felul in care o multime de puncte isi da seama ca este o multime de puncte.



[1]

Omul apropiat pare sa fie omul tuturor timpurilor turnat in corporalitatea contemporaneitatii. Daca nu e tocmai asa, atunci trebuie sa fie la mijloc doar gresita mea raportare la real, neramandu-mi decat sa accept fictiunea generalizata si generalizanta potrivit careia eu nici nu exist neputand fi martor al meu. Aceasta insemnand ca, fiind doar un cuprins, nu-mi pot construi nicicum exterioritatea din care sa ma spionez pe deplin dedat placerii perverse a principiului lui unu care se multiplica.

Omul apropiat pare a fi prins in falcile istoriei gata, gata sa fie facut praf fie de patimile lui, de propriile lui fictiuni, fie de multimile care se unduiesc ca valurile unui ocean larmuitor, fie de revolutii si razboaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care si ea nu mai e natura.

Ca si construct de lumi, omul apropiat nu pare a fi construit prin adaugire, parelnica parand sa fie ideea unui timp aflat in scurgere. Mai degraba timpul pare valurit, ubicuitatea dand aparenta talazului care, iata se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, cand sus, sub reflectorul constientei, cand disparut, in adancurile oceanului plin de universuri, spre nelinistea navigatorului.



[2]

Omul apropiat pare sa fie omul pe care il simti alaturi de tine, aidoma tie, navigator prin furtunile de sens sau lipsindu-se de sens, fiindu-si suficient.

Adeseori, omul apropiat sfarseste in ridicol, in tragic sau in anecdotic. E ca si cum, suparat ca inaintasii nu-i sunt alaturi in incercarile sale, i-ar pedepsi sfarsindu-i odata cu el, aceasta fiind expresia felului lui de a intelege finitul.

De multe ori, fiind fiinta fragmentata, omul apropiat nu reuseste sa inteleaga, sa cuprinda, sa afle, sa i se releve sensul lucrurilor si atunci este ras din registrul de navigatie dintr-o singura miscare. Dar poate ca nici nu vrea, acesta fiind un semn felului in care isi intelege el libertatea de a fi liber.

Pare sa fie apropiat nu numai pentru ca e invecinat cu tine ci pentru ca intr-un fel intim, profund, esti solidar cu el. Fie ca il judeci aspru, fie ca il deplangi, fie ca il ucizi intr-o metafora, intr-un articol de ziar sau intr-un schimb de focuri, fie ca nu-l cunosti sau refuzi sa iei la cunostinta de prezenta lui, nu va muri decat odata cu tine.

Fie ca e un roman, sau un incas, fie ca e un pigmeu, un iacobin sau un puscas marin ucis, fie ca e primul om ajuns pe Luna sau incantatorul om al cavernelor sau vecinul de pe strada ta de la numarul trei, fie ca este presedintele imperialei contemporane sau al comunistei de serviciu, un om apropiat.

Stii o multime de lucruri despre el sau esti pe cale sa afli totul despre el, fie ca vrei, fie ca nu vrei iar el te umple adesea de sens.

Omul apropiat ar putea deveni nu doar modelul, sarcina sau misiunea ta, chinul tau, sensul tau. Omul apropiat te locuieste sau se pregateste sa se aseze in sinele tau pe negandite. Si aceasta se intampla sa fie asa pentru ca este expresia tuturor oamenilor care au trait vreodata pe aceasta planeta si despre care, tu, crezi sau vei fi incredintat ca stii sau ca simti o multime de lucruri, aceasta fiind sa spunem enciclopedia ta.



[3]

Omul apropiat este tocmai invecinarea ta cu restul lumii fiind in acelasi timp intregul lumesc, este chiar enciclopedia ta. Nefiind limite, astazi esti la fel de apropiat cu imparatul cel viu, cu presedintele care tocmai a murit si cu legendarul spadasin care bantuie marele ecran si propriul tau imaginar, tu fiind godzila.

Poate ca nu e tocmai in acest fel si atunci se cheama ca granitele ar putea fi chiar aievea. Dar in propriul tau imaginar lucrurile nu stau chiar asa. Imaginarul te guverneaza cu perversitate in timp ce rationalul incearca din rasputeri sa-si revendice rolul de busola. El e permanent de cart in timp ce imaginarul, undeva, in gabie, sus, pe catarg, adulmeca departarile tropaind.

Omul apropiat paresa fie doar o constructie fictiva dar de trebuinta noua tuturor celor carora aparenta oceanului plin de universuri le construieste un amagitor continuu temporal.

Poate ca finitul e doar o constructie de trebuinta pentru ca tu sa capeti sens.

In afara lui, existenta ta nu ar mai avea noima. Sau poate ca tu insuti fiind omul apropiat.

Tu esti subiectul stirilor macabre de televiziune.

Tu, obiectul sondajelor de opinie, tu, care umpli gropile comune ale razboaielor de enclava. Tu, care ai fost ciopartit, hulit, strivit, gazat, ridicat pe soclu, adulat, otravit si curtat, ars pe rug, gonit si chemat in sanul lucrurilor de taina de-a lungul istoriei.

Despre tine spun filozofii ca esti expirat si primitiv, ca esti stupid si necivilizat, ca esti sfarsitul istoriei sau chiar Satana in persoana.

Poate ca esti inger decazut. Esti ticalosit. Esti plin de pacate. Un fragmentat.

Esti asa, o constructie imperfecta. Esti fie fascist transmutat in antifascist, fie rebelul anilor saptezeci devenit birocrat sadea, fie comunist pur-sange reesapat sub masca neoliberalismului.

Dar nu imperfectiunea este sansa ta de a fi?

Eu cred ca esti doar apropiat. Si inteleg prin aceasta ca imi esti invecinat, ca te pot atinge fizic sau metaforic, in imaginar, ca te pot intelege, cunoaste si numi.

Ca om apropiat, esti omul tuturor timpurilor. Eu nu-ti sunt superior si nici nu ma simt asa. Cred ca esti doar bulversat si tulburat de existenta-ta-in lume.

Nu l-ai ingropat pe Dumnezeu. Il pastrezi intr-un fiind al tau, de taina. Poate ca nici nu stii ca fiindul e in cuprinsul tau.



[4]

Esti fie un napoleon, fie un elvis, fie godzila sau un berlioz, fie batrana cersetoare care aseara mi-a urat sanatate pentru bancnota pusa in palma, fie un sartre sau un eminem sau un vangelis, sau un larry king, sau o shakira, sau un nostradamus sau chiar intreaga enciclopedie.

Pentru tine au pervertit arta cinematografica. Au rascolit imaginile de la propaganda impotriva lui Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari, la scufundarea sensului teribilului Titanic a carui ecranizare enunta principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu malitie, acela ca superbogatii sunt salvati de subbogati.

Dar superbogatii si-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor.

Superbogatii ei sunt arestati in corporalitatea maselor flamande asa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet asteapta multimile sublunare ale minelor minierilor care sunt gata, gata sa rada centrul, marsaluind simbolic cu garoafa la butoniera si scrie cu nesatiu despre fiinta fragmentataexpirat.

Dar cum sa fie expirata fiinta cand ea navigheaza inca spre ultimul sens?

Caci am putea descoperi, ridicandu-se valul de pe ochii nostri, ca insasi Dumnezeu are de construit un sens anume schimbandu-si infatisarile sub masca corporalitatii omului aproiat. Iar daca nu e sens, atunci trebuie sa fie manifestarea lui ludica sau poate a atitudinii lui mustratoare.





Dragă Tavi , nu te lăsa descurajată de neîndemânarea unui o - de Mircea Cristian Puscasu la: 25/03/2004 19:09:01
(la: Ce parere aveti despre preotii din ziua de azi?)
Există mulţi duhovnici care au nobleţea sufletească necesară...

dintr-o discutie cu un preot duhovnic
("Intapminari"-interviuri realizate de Sabin Voda cu parintele Teofil Paraian)

"– Pãrinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumãtor în viatã?
– E bine sã avem duhovnic, pentru cã e bine sã ne verificãm cu o constiintã strãinã de constiinta noastrã si cu o constiintã superioarã constiintei noastre. Avem nevoie de un om strãvãzãtor, un om care poate sã-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, pãrtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care sã ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care sã asculte mãrturisirile noastre, care pentru noi înseamnã si o usurare sufleteascã. Avem nevoie de un om care sã stie mai bine decât noi ce trebuie sã facem ca sã înlãturãm din viata noastrã cele rele si sã ne întãrim în cele bune. Asta însã nu înseamnã totdeauna cã cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacã se spovedesc la un preot duhovnic. Adicã nu au un om de care sã atârne cumva, un om pe care sã-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singurã datã pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti sã zici cã are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o datã pe an sau chiar dacã se spovedesc de douã, de trei ori pe an, nu poti sã zici cã au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta cã ai un duhovnic, când esti doritor sã-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si cãlugãri fãrã hirotonie si fãrã hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismã a duhovniciei si care erau duhovnici fãrã sã fie si dezlegãtori de pãcate, dar aveau darul strãvederii si puteau sã îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viatã moralã, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivitãti fatã de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici sã aibã strãvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul cã cei care aveau darul acesta erau vãzãtori cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioarã situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui sã fie sau ceea ce a fost odinioarã. Credinciosii trebuie, totusi, sã aibã un preot în care sã se încreadã si prin constiinta cãruia sã aibã încredintarea cã îi vorbeste Dumnezeu Însusi.
[…]
– Pãrinte Teofil, de ce trebuie sã ne mãrturisim gândurile cu voce unui duhovnic si nu direct lui Dumnezeu?
– Dacã putem sã ne mãrturisim gândurile si direct lui Dumnezeu, si le mãrturisim de fapt, de vreme ce avem trebuintã si de iertarea pãcatelor, care se dã prin mijlocitor, asezat de Dumnezeu pentru iertarea pãcatelor, e nevoie sã ne si mãrturisim gândurile. Toate negativele câte le avem, e nevoie sã le mãrturisim, pentru ca cel care dezleagã pãcatele sã stie dacã situatia este aceea pe care o prezintã credinciosul si ca sã ierte pãcatele, trebuie sã stie ce anume trebuie sã ierte. Mãrturisirea pãcatelor este un mijloc prin care omul contestã pãcatul, adicã nu doreste sã fie sub puterea pãcatului. E o mãrturisire, nu numai în sensul cã spui ceva, ci este o mãrturisire despre faptul cã nu doresti sã fii sub asuprirea pãcatului. Sunt unii credinciosi care nu au puterea sã-si mãrturiseascã pãcatele, se spovedesc adeseori si totusi tãinuiesc anumite pãcate. Si acesta este un semn cã ei nu sunt de acord cu pãcatul. Iar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusesc sã îsi mãrturiseascã toate pãcatele, atunci a biruit asupra pãcatului si atunci are cu adevãrat usurare.
– Pãrinte Teofil, cum ne alegem duhovnicul? Ce trebuie sã cãutãm la un duhovnic?
– Mai întâi de toate se considerã cã orice preot fiind duhovnic, orice preot care-ti vine-n fatã, si mai ales un preot care conduce comunitatea din care faci parte, este duhovnicul tãu sau poate fi duhovnicul tãu. Deci, cei mai multi dintre credinciosi nu fac deosebire între preot duhovnic si preot care nu-i duhovnic si nu stiu cei mai multi dintre credinciosi deosebirea aceasta, pentru cã în majoritatea parohiilor din tara noastrã în special, preotii sunt si duhovnici. Si mai ales în Ardeal. Preotii sunt duhovnici, primesc duhovnicia îndatã dupã hirotonie si în cazul acesta credinciosii se pot spovedi la orice preot duhovnic si sunt îndemnati sã se spovedeascã la duhovnicul care conduce parohia din care fac parte. Numai cã existã si niste ezitãri si anume, oamenii în vârstã de obicei ezitã sã se spovedeascã la un preot tânãr, desi un preot tânãr este mai mare decât un om în vârstã de ani si care nu e preot si nu are duhovnicie. Dar existã o ezitare, am putea zice, într-un fel fireascã. Un om în vârstã se simte cumva împiedicat sã spunã unui preot tânãr chestiuni care sunt de-o viatã întreagã, asa cã fiind astfel de situatii sau apãrând astfel de situatii, care sunt situatii firesti si care nu pot fi trecute adeseori, omul trebuie sã-si gãseascã un preot la care sã aibã deschiderea de suflet si sã-i spunã ceea ce simte el cã-l apasã pe suflet sau ceea ce în mod firesc n-ar spune la nimeni. Si atunci ceea ce ar duce la o relatie de felul acesta între duhovnic si credincios ar fi deschiderea de suflet, omul cãruia pot eu sã-i spun ceva ce n-as spune la nimeni si ceva ce ezit sã-mi spun si mie însumi. Pentru cã sunt fel de fel de pãcate, sunt fel de fel de situatii, pe care oamenii le poartã în suflet si pe care unii le poartã în suflet o viatã întreagã si abia la moarte dacã le pot spune. În cazul acesta, motivul de apropiere ar fi deschiderea de suflet. În fata unuia nu ai deschidere de suflet, deci nu poate sã-ti fie duhovnic în mod firesc si fatã de altul ai deschidere de suflet si acela îti poate fi duhovnic si îti este duhovnic în momentul în care l-ai ales. Apoi, sigur cã trebuie sã fii încredintat de viata lui moralã, sã fii încredintat de capacitatea lui de a nu face caz de chestiunile care te privesc pe tine, capacitatea de a tine secretul spovedaniei si poate cã e pânã la urmã si o chestiune de simpatie.
– Pãrinte, credeti cã existã sau trebuie sã existe o pedagogie a duhovniciei, în sensul cã duhovnicul sã se raporteze la fiecare în functie de statutul sãu?
– Da, neapãrat. Omul nefiind o fiintã stas, trebuie sã îl iei pe fiecare dupã ceea ce poti întelege despre el, dupã ceea ce stii despre el. Pe unii îi folosesti cu asprimea, pe altii cu bunãtatea. Pe cei mai multi îi folosesti cu bunãtatea. Un credincios, de obicei, când merge la un duhovnic, se duce la un pãrinte, nu se duce la judecãtor, nu se duce la asupritor, nu se duce la cineva care sã dispunã cumva de el dinafarã, ci se duce la un pãrinte, care are inimã de pãrinte. Un duhovnic trebuie neapãrat sã aibã sau inimã de pãrinte, si asta e cel mai bine, sau inimã de frate sau inimã de prieten, sau sã aibã si inimã de pãrinte si inimã de frate si inimã de prieten. Un duhovnic trebuie sã aibã inimã. Dacã n-are inimã, nu-i duhovnic. Si sã-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însusi sau cum si-ar trata propriii lui copii, dacã are copii.
– Pãrinte, duhovnicul poate fi consultat sau cãutat si în afara spovedaniei?
– Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru cã pãcatele nu se spun, ci se spovedesc – e o vorbã care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afarã de spovedanie. Pentru cã nu trebuie neapãrat sã creãm un cadru de spovedanie ca sã rezolvãm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapãrat în spovedanie.
– Pãrinte Teofil, ce înseamnã sã fii ucenic?
– Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: „Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã. "
Obezitatea - de (anonim) la: 23/12/2004 06:44:05
(la: Obezitatea la americani)
Sunt atatea lucruri de spus pe aceasta tema,dar....Pe noi ar trebui sa ne ingrijoreze nu cati americani sunt obezi ci faptul ca obezitatea devine tot mai frecventa si la noi.Obezitatea este direct legata de nivelul cultural,obiceiurile alimentare ,starea financiara.etc.Un studiu statistic asupra obezitatii poate arata conexiuni importante cu nivelul de educatie,nivelul de trai,tipul de job,etc.Oricum,obezitatea este o boala pe care omul si-o provoaca singur.Odata instalata ,aceasta boala atrage alte "surate" dupa ea(artroze,diabet zaharat,hipertensiune arteriala,cardiopatie ischemica ..,Deastule,nu ?
Povestea omului... - de spinroz la: 07/05/2005 13:48:46
(la: Copilaria)
A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)
Daria - de Baby Mititelu la: 27/01/2013 19:07:16
(la: Dupa dealuri)
Toata ziua m-am gandit la filmul asta si ma voi tot gandi din jdemii de motive...
Cand s-a terminat mi-am zis "sa vezi ca-i condamna pe preot si pe maicute pentru omor, pe nedrept!". Spre rusinea mea nu stiam de cazul Tanacu mentionat de Mao, m-am dus la el si am citit.
E clar si din film si din cazul respectiv ca fata (alina, Irina) a murit din cauza unei erori medicale si nu din cauza "tratamentului inuman" din manastire.
Stim ca stiinta si religia sunt intr-un razboi permanent dar vad ca moartea mai degraba o provoaca "sanatatea".
Filmul mai degraba trateaza insingurarea, suferinta omului cu adevarat singur pe lume. Multe intrebari imi vin: cum a fost viata in caminul de copii, cum a ajuns in Germania, cum i-a fost acolo avand in vedere ca era schizofrenica-cum de a reusit munci?.
Rezulta o lipsa de blandete ucigatoare...
Surpriza surprizelor: BOR nu a fost de partea manastirii . Dar in sanul bisericii se practica exorcizari in masa si nu a murit nimeni.
#640066 (raspuns la: #640057) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
judecata si intentia - de pr Iulian Nistea la: 09/03/2004 11:54:13
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)

1. As incepe cu Judecata, pentru ca vad aci un punct nevralgic, in viziunea noastra crestina in general, care apoi se reflecta asupra multor altor probleme.

Mi se pare ca prea mult ne cantonam intr-o viziune "medievala" a judecatii, in care omul sta perplex in fata unui judecator perfect contabil.

Dar din Evanghelii si din Noul Testament transpare o alta viziune, cred eu:

  • Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune ca Tatal nu judeca, ci toata judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22).
  • In alt loc (iertare, ca nu am gasit referinta), zice ca nu El ne judeca, ci constiinta noastra.

Cheia acestei dileme mi se pare a fi in cuvintele "Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele." (Ioan 3, 19).

Judecata este deci intalnirea constiintei noastre cu Lumina, care pune toate in evidenta: toate omul si le va vedea clar, deslusit, dar mai ales, fiind de fatza la toate ale sale, va lua o atitudine si aici este de fapt judecata !! -- unii se vor opune ("Nu, nu am facut asa!") sau isi vor cauta scuze ("Bine, dar cutare persoana sau cutare lucru m-a impins sa fac asta"), altii se vor smeri si se vor umili si vor zice: "Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului". Si acesti din urma sunt ceea ce numim "sfintii", la diferite masuri...

2. Ca sa vin la "buna-intentie" si la "buna-credinta" trebuie ca mai inainte sa reamintesc cuvantul: "daca omul are o singura patima, aceea umple locul la toate celelalte". Asta vrea sa spuna ca lucrurile merg impreuna, ca lupta, desi mai accentuata undeva, se da pe toate planurile.

Astfel, buna-intentie si buna-credinta nu sunt scuze daca omul se lasa obrit de bunavoie, daca omul nu e smerit sa asculte un sfat, daca omul sta in ignoranta cu placere...

"Drumul spre iad e pavat cu intentii bune" devine astfel doar o butada, utila uneori, in contextul in care in spatele bunelor intentii se ascund lucruri ca cele enumerate mai sus.

Asadar lucrurile trebuie discernute in profunzimea lor. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul zice:

"33. Sunt fapte ce sunt implinite sub pretextul aparent ca sunt bune, dar scopul urmarit de cel ce le implineste nu este bun; sunt alte fapte care ne apar ca rele, dar scopul urmarit de cel ce le implineste este bun.

"34. Dar la unii nu numai lucrarile/faptele, ci si cuvintele/discursurile pe care le spun sunt de felul de mai sus. Unii, asadar, astfel isi incarca faptele din nestiinta si din neiscusinta, altii cu un scop viclean, iar altii dintr-o intentie evlavioasa.

"35. Cela ce sub masca/vesmântul laudei ascunde clevetirea/calomnia, nu este usor de descoperit celor mai simpli. Asemenea acestuia e si cel ce sub masca/vesmântul smereniei ascunde slava desarta.

"36. Cei care prin multe vorbe transforma minciuna in adevar, mai târziu, dupa plecarea lor, vor fi dati pe fatza de faptele lor.

"37. Se intampla uneori ca facem ceva ce pare bun la aratare, dar care raneste pe aproapele, dupa cum se intampla si ca, nefacand acel lucru bun la aratare, ne folosim sufleteste, pentru intentia/gandul buna."

(Sfantul Marcu Ascetul, Despre legea Duhovniceasca - in Filocalia româneasca, vol. 1 - dar traducerea de aci e adaptata de mine, ca nu am avut textul parintelui Staniloae la-ndemana)

Iata deci un exemplu de analiza a "bunei-intentii".

Toate cele bune.

pr_iulian

#11694 (raspuns la: #11646) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre peste? - de AlexM la: 03/08/2004 20:24:51
(la: Scandal medical in RO)
io-te , dumneata vrei sa-ti dau detalii de ordin logistic in sala de operatie de parca as fi facut parte din echipa lui Ciomu. Io stiu ca cel putin cand e vorba de extragerea unui dinte la dentist, omul nu e singur acolo. Se uita la radiografii, le discuta pana si cu amarata de asistenta care tine prosopul, spune numarul dinetelui care-l scoate s a m d. In cazul unei operatii chirurgicale in afara de anestezist ( suferii si io o operatie candva, ca atare pana m-a luat curentul) [ citeste: am adormit bustean subt efectul la ce mi-au bagat aia in vene], am observat despre ce era vorba acolo. Era medicul anestezist (care mi-a facut capul calendar si mi-a pus in vedere ca exista si sansa sa nu mai ma trezesc in veci, asa ca sa vaz bine daca semnez au ba), chirurgul care a efectuat operatia ( medic operator adica), mai erau doua asistente si inca doi indivizi carora asistentele li se adreasu tot cu "D. Doctor" dar nu am priceput exact care a fost rolul lor acolo.Stiu numa ca au discutat toti trei ce e de facut, ca e mai bine de pornit de colo ca trebe sucit acolo s a m d. Timpi operatori: nu stiu cum e in România dar in Germania nu se opereaza la norma. Presupun ca ai in vedere cu totul si cu totul altceva. Cauterizare: chiar vrei sa-ti definesc cauterizare? O astfel de intrebare nu se pune, nu azi, nu in lumea internetului si nu unui interlocutor aflat la distanta care poate cere consultanta inainte de a-ti raspunde.
A propos "interlocutor". Stiu ca românului mai spalat ii repugna cuvintele neaose pentru organele sexuale, un lucru car nu l-am inteles niciodata ( de ce oare ii repugna, cand e atata armonie fonetica in cuvintele respective?). Ca atare, am evitat sa folosesc cuvantul din bãtrâni pe care l-as fi folosit cu sentimentul ca nu fac altceva decat sa-mi folosesc limba materna asa cum este ea. Tinand cont de ceea ce am spus mai inainte, chestiunea cu strambatul din nas de parca ar putsi acele cuvinte, am apelat la stimabilul "daravera". Acest cuvant inseamna cf DEX 1)pãtsanie, incurcatura, bucluc, belea; 2)treburi, interese, afaceri, negustorie.
Acestcuvant este considerart a fi un compus din "dare" si "avere". In modul in care l-am folosit eu, da, am inteles prin el organul sexual masculin ca "avere de dat" care nu mai e de dat ca nu mai e.


P.S. Intrebare: cum suna un cuvant ca "vulva" si "penis" in lb. românã atunci cand omul cauta sa discute civilizat? Nu stiu cum iti suna tie, mie imi suna ca o p..ã bãtutã de vânt si cazând aiurea, absolut nenatural. Cred ca ai dreptate, cand cineva fashi astfiel di nazuri shâ si fashi a uita cum ie aia au shiailaltâ pi limba dumnealui, ghini ar hi dacã nu mai catsi a-ti bãga sâ intri in vorbâ cu dumnealui (au dumneaiei).

Epilog: prin "p..ã" am dorit sa mentionez cuvântul panã si nu ceea ce se putea subântselege din contextul subiectului.

Interbare pentru toti vorbitorii de limba româna, in special celor din categoria "mofturosi" si "strâmbaciosi din nas":

-care este criteriul de stabilire daca un cuvant este obscen sau nu?

cu stimã,

AlexM
#18903 (raspuns la: #18885) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dinisor:-) - de AlexM la: 05/09/2004 16:59:52
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Am remarcat dupa aceea ca priveai subiectul intradevar foarte serios. Exista in germana o expresie "verbissen" care ar putea fi tradusã in romaneste ca "indarjit". Cand ne ancoram prea tare intr-o ideea, ideea ajunge sa ne obsedeze si sa capete dimensiuni ireale in noi. Nu am simtit interventia ta ca o ofensa, dar am simtit ca e necesar sa fac precizarea pentru a arata ce am vrut sa spun cu adevarat.

Intrebi, de ce e necesar sa citim definitia iubirii in dictionar? Pentru dragoste in sine, nu este necesar sa o citim. Nici nu e necesar sa stim acest cuvant. Dragostea o primim cadou atunci cand vine in noi, ni se ia atunci cand pleaca din noi. De ce a fost necesar sa scriu definitia din dictionar? Pentru a nu da un ton prea vulgar exprimarii. Dacã ash fi scris simplu "cand ma culc cu cineva, cand fac dragoste" ar fi fost - in modul meu de a simti- tot la fel de vulgar ca si cand ash fi spus-o verde pe româneste. De aceea am cautat sa-i dau o nuantsa mai digerabila ( in primul rand pentru mine). Dai o definitie, dai un punct de reper si omul se uita singur si pricepe.

Eu iau si subiectele foarte serioase in gluma, chiar daca prin modul de exprimare cei care nu ma stiu, nu ar crede asta. Take it with humor. E un lucru mare sa poti sa razi si atunci cand esti la pamant. Iar noi românii, noi putem asta foarte bine. O facem tot mereu, hazul de necaz si mishtoul de situatiile rele, sintem cinici dar sintem cinici in primul rând cu noi. Or... asta este (iarasi, in opinia mea) o mare calitate. Sa fii cinic cu tine insutsi inainte de a fi cinic cu altii.

AlexM
#21110 (raspuns la: #21109) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia... - de Intruder la: 29/04/2005 07:36:08
(la: INCREDEREA IN MEDICI)
Eu cred ca trebuie sa ai vocatie pentru a fi un medic bun...Primul pas greu - ma gandesc eu - este sa pui un diagnostic corect ( a disease known is half cured)...Cred ca daca un medic reuseste asta, deja treaba este facuta pe jumatate.
Avem medici priceputi (asta o stie oricine) dar avem si medici mediocrii, iar cativa sunt chiar "bâta"...In general, oamenii ii ocolesc pe cei din urma...probabil ca-i avertizeaza simtul de conservare...Din pacate, adeseori omul merge la medic atunci cand raul este prea mare, ori cand nu mai este cine stie ce de facut.
Personal, as dori ca orice medic, nu numai cel de familie, sa comunice mai mult cu pacientii...atat!...va doresc sanatate la toti !
cico si nu numai - de cattallin2002 la: 24/07/2005 13:38:07
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"imi vine tot mai greu sa mi te imaginez altfel decit ...cu sutana :) Mi-o fi doar imaginatia de vina? :))"


Draga Cico, te-ai tot intrebat mai intii daca sint mai putin dotat intelectual, apoi mai necopt ca virsta, acum asta.
Pt ca am raspuns pt RSI (fortat de imprejurari), o sa o fac si aici pt tine. Cautarea ta a luat sfirsit.
Adevarul e ca eu sufar de un sindrom de oboseala cronica ce ma impiedica sa fac efort f mare fizic si intelectual (citit, scris). Nu se moare din asa ceva, dar nici bine nu e. Intr-un fel ma bucur ca am capatat aceasta boala pt ca asa am devenit credincios. A trebuit sa-mi dea Dumnezeu una peste cap ca sa vad adevarul. In religia ortodoxa nu cred ca se face prozelitism. Cind isi da omul seama vine singur.
Nu sint intolerant, consider ca toti oamenii sint la fel, din toate religiile. Parerile nu sint adevarate. De ex eu fiind roman, imi plac f mult cei de nationalitate maghiara, am avut mai multi prieteni maghiari decit romani si imi place f mult de cei pe care i-am cunoscut.
Ma maguleste ca ai crezut ca sint preot. Eu nu vreau sa conving pe nimeni, dimpotriva, sa nu credeti nimic din ce spun. Cautati singuri sa vedeti care e adevarul, nu numai intr-un singur domeniu.
Pt ca ma facut efort mai mare la scrierea mesajelor, starea sanatatii mi s-a inrautatit pt scurt timp. Si cum nu vreau sa-mi dau viata pe acest site, o sa scriu probabil mai rar.
Cu dragoste, Catalin


#60941 (raspuns la: #60354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce trebuie sa te-ntrebi inainte sa te-nsori :)) - de cico la: 13/09/2005 02:14:46
(la: "Academia Cafeavencu")
...
Înainte de a te căsătorii ar trebuie să îţi pui o groază de întrebări:

În primul rând: Vreau să mă căsătoresc?
De unde ştiu că EU vreau asta?
Dacă nu vreau de ce nu vreau?
Dacă însă vreau, ce mă face atât de hotărât?
Vreau? Atunci când ar fi momentul potrivit?
Ştiu când, atunci cu cine?
De ce cu ea şi nu cu alta?
Ce are ea atât de special?
De ce poartă şosete gri în dimineţile de vineri şi de ce i-a ruginit cercelul? Etc.

...
---------------------------------------------
din textul "Omul nu face ce vrea... (Despre căsătorie)", de la http://www.cafeneaua.com/node/view/5821

Alte citeva bijuterii (din pacate ...premeditate) din acelasi text:

...în Paradis omul Adam era singur şi ... a început la un moment dat să se plictisească şi pentru a se destinde a început... să boteze din nou animalele, astfel după ce că leului i-a spus leu, mai târziu i-a zis şi lion, apoi şi lione, şi apoi se chinuia să ţină minte toate denumirile pe care le debitase.

Lui Dumnezeu a început să-i fie milă de Adam şi de plictiseala lui, şi de asemenea de bietele animale care nu mai ştiau cum le cheamă şi într-un final a făcut femeia şi a numito Eva. (Ca pe vecină-mea.)

Şi s-au veselit amândoi în Paradis, până când Eva a încălcat embargo-ul pe care Dumnezeu îl fixase, acela de a nu mânca nici Adam nici ea din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Aici am o altă remarcă de făcut: pomul ăla nu creşte decât în Paradis, prin urmare nici unul din oamenii care trăiesc acum pe pământ nu au muşcat măcar, d-apăi mâncat, unul din fructele sale, prin urmare nici unul din oamenii de pe pământ nu cunosc diferenţa dintre bine şi rău.

Totuşi sunt câţiva care au mirosit aceste fructe, asta s-a întâmplat într-unul din somnurile lor fără vise, când s-au trezit erau deja sfinţi.

După ce au ciofloit bucăţica de cunoaştere Adam şi Eva au fost pedepsiţi cu izolarea diplomatică din partea lui Dumnezeu şi au fost izgoniţi din Paradis. Să ne mai amintim că a fost vina femeii?

Oamenii gândesc că TREBUIE să se căsătorească, de cele mai multe ori nu pornesc în meditaţia lor cu o alternativă ci cu o certitudine, ei ştiu încă de la primul „-Mama” pe care îl spun, că vor rosti acest cuvânt mai târziu în viaţă şi altcuiva decât mamei lor, şi nu întotdeuna vor fi veseli când îl vor spune...

Cea mai frecventă cale aleasă este cununia cu o persoană de sex opus asta pentru că foarte multor oameni le plac copiii...

În încheiere vă spun că vreau
să mă căsătoresc şi eu cândva...
dar... omul nu face ce vrea.
tot pt catalin - de hgrancea la: 08/11/2005 20:11:41
(la: Ce credeti despre yoga)
revin cu inca un raspuns la mesajul tau ...
"De fapt nici nu ar avea vre-un efect, la sfirsit fiecare va crede la fel, nu-si va schimba nimeni parerile, pt ca nu prea pot fi schimbate pe calea logicii. "
- pai evidend ca ai observat ca cei care vorbesc aici pe site nu sfirsesc prin a-si schimba conceptiile ... pt ca nu asta e rostul acestor discutii ci mai degaraba acela de a cunoaste alti oameni si alte conceptii diferite de ale tale ... eu cel putin asta urmaresc ... si deaceea as dori sa mai vorbesc cu tine ... sa inteleg mai bine conceptiile tale despre lume viata si religie...

"Dar membrii ai bisericii sint cei care accepta toate dogmele, traditiile, biserica. "
- cum adica ? asta inseamna sa fi adevarat credincios ? doar acceptind asa pe nemestecate dogme si traditii fara sa iti pui intrebari ?
adica tu nu mai stai sa te gindesti de exemplu cum a inceput si a evoluat crestinismul ? stii de exemplu ca multe din traditiile crestine vin din perioada bizantina ? ca muzica bisericeasca si portul preotilor provin de la bizant ? ca asa era moda vestimentara si muzica din acea vreme...
nu te-ai intrebat niciodata de ce de la primii crestini care se adunau in secret in pesteri si pina la fastul bizantin biserica a tinut pasul cu moda si ca apoi a ramas fixata in acele tipare ?

- sint multe astfel de intrebari pe care mi le-am pus de cind ma stiu
asta oare ma face mai putin credincios decit acel taran de care vorbeai tu ?

- nu uita ca dictonul "crede si nu cerceta" apartine inchizitiei si nu crestinismului (cam asa ceva reiese din tonul mesajelor tale )... eu consider ca un adevarat credincios trebuie sa mearga pe ideea credintei vii ... ce rezulta din conceptiile " bate si ti se va deschide " si "veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi "
deci cunoasterea adevarului si nu acceptarea docmelor si a traditiilor...
cum ramine ???

- inca o intrebare... spui tu ca esti crestin ortodox de 3 ani ... cum adica ? ce erai inainte si ce anume a facut sa te schimbi ..

- multe din argumentele cu care cauti tu sa imi demonstrezi ca yoga e ceva profund daunator le-am mai auzit pe la radio in emisiuni religioase in care unii capi ai biserici cautau sa combata alunecarea ortodicsilor spre alte religii ... si recunosc ca ma intristeaza incercarile lor ... in primul rind pentru aceea ca foloseau in critica lor niste sabloane ..niste clisee de exprimare care tradau clar ca nu cunosc bine ceea ce combat ...
si apoi nu cred ca in asta consta menirea crestinismului ... in critica altor conceptii .... ci in afirmarea conceptiilor crestine ... iar omul sa judece singur cu capul sau ... nu crezi ?
-as mai vrea sa te intreb ce parere ai tu despre medicina si famacie ...
despre remedii cu plante ... si mai ales despre acupunctura ...
sint si ele sau unele din ele tot magie ?
chiar asa ... in ce crezi tu ca sta esenta magiei ?
- priveste cerul instelat ... ce crezi ? este pamintul unica planeta locuita ? ti se pare logic ? daca presupunem ca mai exista si alte planete cu viata rationala ... cred si ei in dumnezeu ? avem voie sa gindim la asa ceva sau e pacat ?
- si ca o concluzie e pacat sa te framinti de intrebari si sa cauti raspunsuri ? tu ce crezi ?


--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#85802 (raspuns la: #85451) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
spovedanie adevarata - de marianad 22 la: 27/11/2005 10:37:37
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Draga kedi,
Spovedania adevarata si primita de Dumnezeu se face individual in fata Icoanei Mantuitorului, in auzul numai al preotului.
Astfel preotul poate judeca, cu ajutorul Duhului Sfint, ce canon sa dea pentru diferitele pacate.
Daca spovedania se face colectiv atunci omul isi da singur canonul???
#90922 (raspuns la: #89066) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Catalin - Solutie? - de Guinevere la: 16/02/2006 19:57:18
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"Citisem intr-o carte de filosofie ca nu se stie ce e fericirea."

Gen.2:20 - Dumnezeu nu a vrut niciodata ca omul sa se simta nefericit. Atunci cand a vazut ca omul se simte singur, tot ca sa il faca fericit si implinit i-a creat o nevasta.

Mi-a placut ca Dumnezeu a gasit solutia ca omul sa fie fericit: nevasta! :o)

E doar o gluma.

"Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata... dar pentru cautarea ei merita sa alergi toata viata."
Anonim

#106457 (raspuns la: #106397) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Homo Stultus - de alex andra la: 25/02/2006 12:20:19
(la: Omul, mamifer monogam ?)
"Lost without music in a world of noises"

Argumentezi logic. Imi place in special ultima parte a comentariului tau: "Realizarea omului ca persoana presupune accesul la iubire ca dimensiune ultima de atins. Daca acest lucru nu se intampla omul va suferi un esec existential. Tocmai prin neputinta de a`l percepe pe celalalt ca taina iubirea devine doar sexualitate. Iubirea cauta subiectul sexualitatea obiectul. De aceea poligamia este semnul unui esec existential."
Problema e ca in realitate poligamia e aproape generalizata iar esecul existential este aproape general uman. Pe de alta parte, monogamia e departe de asigura reusita unei vieti. Nu e, dupa mine, nici conditie suficienta, nici neaparat necesara. Din pacate.
Mai spui ca iubirea adevarata e monogama. De acord. Dar intr-o viata de om exista o singura iubire? Rareori. Hai sa distingem atunci intre monogamia pe durata unei iubiri, ceea ce este foarte posibil, chiar realist, daca vrei, si poligamia pe durata unei existente obisnuite, normale.
#108018 (raspuns la: #108000) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Starile astea depresive in ca - de mya la: 31/03/2006 04:04:31
(la: SOMETIMES I JUST FEEL LIKE SHIT)
Starile astea depresive in care cadem cu totii din cand in cand sunt proaste, nu ne ajuta cu nimic, ne termina de fapt. Cu cat iesim din ele mai repede cu atat mai bine. Eu, cand am momente proaste ascult muzica sau ies la o mica plimbare in aer liber sau ma apuc sa fac curat prin casa.

Scopul vietii este unul singur pentru oricine insa fiecare trebuie sa-l gaseasca singur. Insa omul nu e singur niciodata ;).
#114553 (raspuns la: #114552) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. utilizatoru - de Paianjenul la: 07/08/2006 09:15:59
(la: solutii pentru singuratate)
"un om a fost singur multa vreme, si nu l-a afectat si nici nu l-a interesat. intr-o zi a aparut ea si omul nu a mai fost singur...toate erau bune, dar, cum orice lucru bun nu dureaza mult, omul a ramas iar singur...si l-a durut. a incercat sa mearga mai departe, durerea a disparut, a cautat pe altcineva...si nu a gasit. omul nu stie...nu se pricepe...devine mai trist si mai intunecat pe zi ce trece, ce solutii are cand nu gaseste...cand nimeni nu-l vrea?"


- Una singură (şi cea mai realistă): resemnarea.
#137747 (raspuns la: #137637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
onutza - de picky la: 31/01/2007 10:28:09
(la: NE PUTEM SCHIMBA?)
Adrian Fuchs :

Ok.

Caracterul, comportamentul, temperamentul, sunt bagaje care se impletesc. Chiar daca uneori se suprapun, nu trebuiesc confundate.

Nu cred ca poti spune despre caracter ca determina comportamentul. Mai degraba comportamentul este fata vazuta a caracterului.

caracterul si anumite deprinderi se mostenesc, dar nu temperamentul.
Pai daca nu se mosteneste, cum poate fi temperamentul innascut ? :)) Te contrazici singura ! Sau ti-ai schimbat opinia ?
Si am o mare nedumerire !!! Cum se pot mosteni deprinderile ? Daca ai fi zis ca se dobandesc prin coabitare sau ca se preiau de la altii, as fi inteles, dar asa ma impingi sa cred ca ereditatea aduce cu ea metehnele.

Onutza !!! NU EXISTA NICI UN OM CU UN SINGUR TIP DE TEMPERAMENT !!! Fiecare are cel putin doua temperamente !!! Uneori chiar trei, din cele patru posibile.

Temperamentul nu este acelasi, pe viatza ! El se poate schimba. De unde si concluzia ca nu este un "dat" ci se dobandeste si se poate preschimba in timp. Rezulta ca nu este nici mostenit, nici innascut.
Temperamentul determina comportarea si este componenta a caracterului. Una din laturile acestuia.
#172407 (raspuns la: #172353) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de onutza la: 31/01/2007 20:47:28
(la: NE PUTEM SCHIMBA?)
am impresia ca spunem, pe alocuri, aceleasi lucruri, dar formulate diferit:)

majoritatea psihologilor este de acord ca temperamentul este innascut. unii spun ca temperamentul si caracterul sunt acelasi lucru.

am spus intr-un comentariu mai jos, undeva ce inteleg prin caracter si ce anume prin comportament. si am lansat intrebarea daca unul il determina pe celalalt. comportamentul este fata vazuta a aiceberugului. partea nevazuta: caracterul?

nu mi-am schimbat opinia. nu mi se pare ca mostenit cu innascut ar fi sinonime. poti mosteni scrisul frumos, sa zicem.asta ma gandesc ca intra la deprinderi. deci nu cred ca este innascut.

n-am spus ca exista om cu un singur tip de temperament, dimpotriva.:)

daca temperamentul nu este nici mostenit, nici innascut, este el dobandit?sincer, nu-s de acord.
dar repet, imi dau cu parerea intr-un domeniu pe care nu-l stapanesc l marele fix si in care chiar psihologii au teorii diferite.



---------------------------------------------------------------------
libertatea este dincolo de zidurile pe care noi insine ni le ridicam
#172479 (raspuns la: #172407) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: