comentarii

adjectiv pentrusubstantivul țarina


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
raman fara adjective, da-mi t - de Yuki la: 04/09/2006 19:23:49
(la: Cer)
raman fara adjective, da-mi tu cateva sinonime pentru simplu, usor, touching, wonderful.

-------------------------------------------------------------
i've often seen a cat without a grin, but a grin without a cat it's the most curious thing i ever saw in all my life!
sa stiu...sa nu lamuresc...dar simt - de manole la: 07/10/2003 15:23:56
(la: Firmituri de poezie)
Sa ma-ntristez...asa deodata...ar fi prea mult si prea deodata...Inteleg ca te impaci mai mult decat bine cu metaforele si e frumos ce spui...e frumos ce spuneti desi adjectivul asta mi se pare atat de gol...cat despre batalioanele de ganduri inzestreate cu vaz...s-a intamplat sa ma atace , s-a intamplat sa simt chiar si pt putine clipe cum rad de mine , cum fura din mine si se duc...
#868 (raspuns la: #802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anonim, dar foarte suparat ! - de gabi la: 23/10/2003 19:47:38
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Anonim, cred ca hiperventilezi !!!

Sunt multi borfasi si oameni de nimica in Romania zilelor noastre, dar nu cred ca reprezinta (inca) majoritatea. Oricum, o parte dintre ei au parasit-o si continua sa o paraseasca. Unii la propriu, din fericire, iar altii, din pacate, si la figurat.

Romania, asemenea unei case, nu poate fi un jeg decat in ochii si din pricina cui a adus-o in aceasta stare. Ea, ca tara, n-are nici o vina si sunt multi cei care o iubesc, de-aproape sau din departare si n-ar folosi NICIODATA pentru ea un asemenea adjectiv.

Pe acestia din urma, comentariul tau ii jigneste, desi nu cred ca asta ti-a fost intentia.
#2008 (raspuns la: #2004) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rau iti pare? - de Alice la: 15/11/2003 03:31:26
(la: Per total)
Sa explici de ce!

Caci iata ce am vrut, de fapt, sa zic:
Cand argumente nu mai ai, sau si mai rau, observi ca n-ai avut dreptate si esti mic pe langa cel ce ti-a vorbit, daca esti mic cu-adevarat incepi sa proferezi insulte, si singur pui un adjectiv pe fruntea-ti: un invins.
Si ala, prost, ce lupta nu sa-nvete, ci sa-nvinga! Aia-i, ca nu va fi nicicand decat invingator ratat.

"Spovedania unui derbedeu" - de Ingrid la: 26/11/2003 11:28:17
(la: Cele mai frumoase poezii)
de Serghei Esenin

Nu oricine stie sa cante, nu oricine
Nu oricui ii este harazit,intr-adevar,
Sa se rostogoleasca precum un mar,
La picioarele straine.

Aceasta este marea spovedanie pe care mereu
O face-un derbedeu.

Eu inadins umblu nepieptanat si cu capul gol
Pe umeri ca o lampa de petrol.
Toamna desfrunzita a sufletelor voastre
Imi place s-o luminez in amurguri albastre.
Imi place cand pietrele batjocurii spre mine prind sa zboare,
Ca grindina vijeliilor cotropitoare.
Atunci mai vartos eu cu mainile strang in raspar
Balonul clatinator al zburlitului meu par.

Mi-e asa de bine sa-mi amintesc atunci
Fosnetul ragusit al arinului si izul paraginit dintre lunci.
Ca undeva traieste tata, si mama, cu fruntile grele,
Care ar scuipa pe versurile mele;
Carora le sunt drag ca trupul, ca ogorul, ca faneata,
Ca ploaia, care primavera imboldeste verdeata.
Ei v-ar strapunge cu furcle, fara-a mai sta la gandit,
Pentru fiecare racnet asupra mea azvarlit.

Sarmani, sarmani tarani!
Desigur v-ati facut mai urati acolo, in locul de bastina.
Tot asa va temeti de Dumnezeu si de duhurile din mlastina.
O, daca ati intelege
Ca fiul vostru
Este cel mai de seama poet al Rusiei!
Pentru viata lui inimile nu vi s-au acoperit de bruma campiei,
Cand picioarele desculte si le balacea prin baltile toamnei buimac?
Acum el poarta cilindru
Si pantofi de lac.

Dar in el dainuieste firea apriga de odinioara
A strengarului de la tara.
Vacile de pe firmele macelarilor din orice parte
Le saluta de departe.
Si intalnindu-se cu birjarii prin pietele goale,
Isi aminteste mirosul de balegar al sesurilor natale.
Coada fiecarui cal ce-n ham se-ncurca, se-ncrunta,
El e gata s-o poarte ca trena unei rochii de nunta.

Mi-drag locul unde m-am nascut,
Iubesc nespus de mult patria mea!
Desi tristetea salciilor ruginite staruie peste ea.
Mi-s dragi raturile murdare ale porclor, ca si-n trecut,
Rachitele ca mainile moastelor,
Si in tacerea noptii oracaitul rasunator al broastelor.

Sunt bolnav de amintirea vremii cand eram copil,
Visez jilaveala si pacla serilor de april.
Artarul nostru parca s-a chincit, sub zvonul valtorilor,
Sa se incalzeasca la flacarile zorilor.
O, cate oua de corb am furat si cati pui,
Catarandu-ma pe crengile lui!
Oare si azi o mai fi cu crestetul verde-n tumult?
Scoarta lui e tot asa de trainica cum era mai demult?

Dar tu , dragul meu,
Credinciocul meu caine tarcat!
De batranete te-ai facut tanguios, ai orbit, te-ai uscat
Si ratacesti prin ograda , bataindu-ti coada atarnata.
Mirosul tau a uitat unde-i usa si grajdul si vechea poiata.
O , cat mi-s dragi toate aceste vedenii ce vin sa ma-ngane
Cand ,sterpelind de la mama cate-o bucata de paine,
Muscam dintr-ansa amandoi, pe rand,
Fara sa ne fie greata unuia de altul, nicicand.

Eu sunt tot acelasi,
Cu inima sunt tot acelasi intre anii grei.
Ca albastrelele-n orz infloresc pe fata-mi ochii mei.

Asternand rogojinile de aur ale versurilor din sange scoase,
As vrea sa va spun lucruri duioase.
Noapte buna!
Voua tuturor, noapte buna!
A trecut coasa prin iarba amurgului din zare.
Astazi am chef sa ma urc in picioare
Si de pe fereastra sa stupesc pe luna.
Lumina-i albastra, lumina-i asa de albastra in cer si pe nori!
Sub albastrimea aceasta, zau ca nu ti-ar parea rau sa mori.

Ei, si ce daca par
Ca-s cinicul ce-si agata la spate-un felinar?
Batranule, iubitule, deselatule Pegas,
Am parca nevoie de trapul tau molatic si gras?
Ca un mester aspru in stradanii,
Eu am venit sa cant si sa slavesc guzganii.
Ca luna lui august, capatana mea rebela
Isi varsa vinul prin parul valvoi.
Vreau sa fiu o galbena vintrela,
La corabia in care azi plutim spre tarmuri noi.


in traducerea lui George Lesnea

#5271 (raspuns la: #5196) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
identitate - de Valentin Vlad la: 17/12/2003 08:59:00
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Una din misiunile parohiilor romanesti este sa pastoreasca romanii aflati in Franta.
Acestia insa dupa cum chiar dumneavostra spuneati apartin multor categorii. Dupa criteriul de generatie si rezidenta permanenta pot fi 2 largi categorii:
romanii stabiliti aici de mult timp sau nascuti aici care cunosc Romania din vacante pe de o parte, si cei veniti temporar aici care in mod normal locuiesc in Romania, pe de alta parte (muncitori sezonieri, cadre detasate, studenti, persoane "fara acte", functionari de stat, etc.). Pentru acestia din urma existenta parohiilor romanesti este fireasca si nu pune probleme. Caricaturizand, orice parohie din Romania, "importata" aici poate indeplini acest rol - semanand in acest sens cu parohiile speciale din campusuri studentesti, spitale, capele de pe langa gari, aeroporturi, etc. Pentru acestia problemele de identitate nu se pun, o biserica romaneasca asigura pentru ei continuitatea cultului, permanenta serviciului religios.
Problemele se pun pentru ceilalti. Aici intervine specificul de biserica a emigratiei. Un roman nascut in Franta si/sau care locuieste aici de ani buni de zile si pentru care perspectiva intoarcerii in tara este vaga si chiar tot mai indepartata are unele nevoi spirituale specifice.
Asimilarea poate merge, mai ales pentru a doua generatie sau pentru familiile mixte, pana la a renunta la frecventarea bisericilor romanesti. Acestia ori se convertesc "en douceur", pe nesimtite ajungand la practicarea religiei in cadrul parohiilor romano-catolice sau chiar deloc, avand convingerea ca doar in Romania, in Orient exista identitate orientala si deci nici o zbatere identitara aici n-are sens, fiind doar o palida imitatie a traditiei orientale.
Parinte, credeti ca bisericile romanesti (atat cea ortodoxa cat si cea catolica de rit oriental) trebuie sa se mai ocupe de romanii din aceasta categorie ? Sau invers, ei cum ar trebui sa procedeze ?
O cale, mai speciala, este extinderea "francofona" a ortodoxiei (sau a ritului oriental in general). Deja sunt tendinte: in primul rand existenta insasi a bisericii ortodoxe franceze, apoi liturghii (partial sau total) in limba franceza la bisericile romanesti. Parca in America se transeaza in favoarea acestei optiuni. Un semn este situl bisericii ortodoxe romane din America, www.roea.org, care este in engleza, dar care nici macar nu mai are varianta romaneasca ! Dar chiar si situl mitropoliei ortodoxe romanesti din Europa de Vest, http://www.mitropolia-paris.ro, dependenta de Patriarhia de la Bucuresti este in primul rand in franceza. Ce-i drept, are (inca) varianta romaneasca !
Va mai avea sens adjectivul "romaneasca" pentru aceste titulaturi ?
Un raspuns simplu ar fi: cat priveste ortodoxia, ea are vocatie universala, deci poate si trebuie, prin functia sa misionara, sa existe peste tot, cu celebrari in limba locului, dupa exemplul catolic. Si atunci traditia pur romaneasca are rost doar pentru romanii din a doua categorie de care vorbeam, cei veniti temporar ?
Sigur ca biserica greco-catolica la randul ei trebuie sa-si puna aceste intrebari. Dar pentru ea pare mai simplu: comuniunea sa cu biserica romano-catolica limiteaza framantarile spirituale. Dar e drept ca le accentueaza pe cele identitare...
Parinte, cum vedeti dumneavoastra biserica ortodoxa romana din Paris peste cateva decenii, dincolo de chestiunile ierarhice: mai degraba francizata, orientata spre pastorirea noilor generatii nascute aici sau pur romaneasca, cu legaturi puternice cu tara, inevitabil mai mult ocupandu-se de romanii "in tranzit" ?
Exista oare o cale de mijloc ?

Cu respect,

Valentin Vlad
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Dezacordul meu - de bernicova la: 22/03/2004 08:26:55
(la: Gramatica si butélia)
Verbul se acorda???? Exista o serie intreaga de carti de teorie gramaticala in care ti se poate in cateva pagini demonstra ca ceea ce afirmi este exact pe tipicul " cuvintele ma doare" in domeniul sintaxei limbii romane. Primo- nu poti relationa o parte de vorbire cu una de propozitie ( magarul si oaia..) Secundo- verbul sa se acorde?? Putem vorbi cel mult de o relatie de interdependenta gramaticala intre subiect si predicat, dar...acord? Si-atunci adjectivul si substantivul "se mai mult decat acorda?? "

Precizare: nu sunt profa, stiam numai chestia asta. Am simtit nevoia sa-mi spun punctul de vedere.
#12557 (raspuns la: #7884) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce facem cand punem intrebarea? - de adriouko la: 08/04/2004 10:08:19
(la: Despre dorinta de a fi mai tineri.)

Ne folosim de tinerete si batranete in conversatie in mod ambiguu: deopotriva ca substantive si ca adjective. Numim si evaluam in acelasi timp, si asta e pe undeva incoerent. Dar indiferent daca e bine sau rau ca facem asa, asta ne invata ceva despre ceea ce deja credem despre varstele vietii. Spunem: "important este sa-ti pastrezi inima tanara" aparent pentru a justifica batranetea ca varsta, dar o facem reafirmand valoarea tineretii. Si asta e trist.

Dificultatea in a compara tineretea si batranetea pare a fi aceasta: ca fiinte vii, nu putem fi altfel, decat mai intai tineri si apoi batrani. (Exemplul fluturelui, a propos, este mai potrivit pentru ceea ce numim o transcendere a propriei conditii, si nu o evolutie; de-aia probabil este un exemplu foarte folosit de religii ca metafora a vietii de apoi.)

Nu vreau sa ma lungesc, decat sa spun ca daca ne-am intoarce in timp cu mintea de acum, nu am mai imbatrani la fel (ceea ce e paradoxal), si, cum ghicea Nietzsche (cred), poate nu am mai gasi nici originile aceleasi.

Este necesar deci sa fii tanar inainte de a fi batran. Mult mai important insa, tineretea nu este aceeasi pentru tineri si pentru batrani...

Cred ca tineretea o regretam din multe motive. O data, pentru ca puteam alege altfel. Cum spuneam, acest regret are un iz de paradox, pentru ca nu am fi gandit asta daca am fi ales intr-adevar altfel. O mai regretam, pentru, ca sa zic asa, elementul surpriza: simtim multe pentru prima oara, si fiecare descoperire e o promisiune, iar promisiunile sunt pline de optimism. Si mai este si trupul. Trupurile ne conditioneaza modul cum vedem lumea, si mai ales, atitudinea, pozitia noastra fata de lume (armonioasa sau rece etc.) Cred ca Hannah Arendt spunea intr-o carte despre o alta femeie, ca nimic nu poate inlocui acea inaltime de la care priveste o femeie frumoasa lumea, nici inteligenta si nici banii (si barbatii functioneaza la fel, desi tind sa cred ca trasatura trupeasca relevanta este forta fizica mai degraba decat frumusetea.)

Cu alte cuvinte, imbatranind pierdem un fel de a percepe lumea in imediat. Acest fel nu-l putem inlocui nici cu amintirea (ceea ce ar fi fetishist) nici cu inteligenta.

In apararea batranetii poate altadata. Atata doar ca exista feluri de a intelege lucrurile care depind de cat am trait si nu de inteligenta, si care nu pot fi decat mimate de catre tinerii inteligenti.

Atat. Paste Fericit tuturor!

Adrian

casatorie moderna - de desdemona la: 12/05/2004 08:10:47
(la: Cum vedeti o casatorie moderna?)
Viata e o aventura ce ni se intampla fiecaruia, iar casatoria e cea mai mare aventura a vietii ;) !

Nu cred in 'casatoria moderna'. Omul nu s-a schimbat in sine in ultimii 50 de ani, si de fapt nu s-a schimbat excesiv de mult nici in ultimii 200 de ani, are aceleasi nevoi fizice, sociale, afective. Instinctele sunt aceleasi. Ce s-a schimbat (chiar extrem de mult) este nivelul de stress, cerintele lumii inconjuratoare, si morala a devenit super-elastica. Toate acestea conduc la o mare varietate de sensuri ale cuvantului 'casatorie'. Adjectivul 'moderna' aplicat casatoriei (institutie milenara) mi se pare artificial, atata timp cat o casatorie ramane o recunoastere a parteneriatului pe viata a doi adulti cu posibilitatea 'aparitiei' copiilor.

Casatoria presupune iubire, prietenie, respect, sprijin si cooperare intre participanti. Casatoriile 'de convenienta' sau 'pentru bani' nu reprezinta in realitate decat un contract economic (sau politic, social, etc) si nu le-as numi astfel. Prietenia nu s-a schimbat in milenii, nici iubirea dintre doi oameni, iar respectul si cooperarea sunt la fel de perene. Tot ce se schimba sunt limitele independentei (dormitor/casa/oras comun sau nu) care pot fi atinse fara ca prin aceasta casatorie sa fie considerata dizolvata.

Pentru o casatorie reusita, ai nevoie in primul rand de maturitate, si de o atitudine potrivita. Nu trebuie ca nici unul dintre parteneri sa astepte mult de la celalalt, trebuie fiecare din ei sa stie sa dea, sa aiba toleranta si intelegere, atat pentru el cat si pentru celalalt, trebuie sa comunice si sa doreasca sa coopereze pentru a inlatura dificultatile. A doua mare necesitate e sa stii sa opresti televizorul. A treia e sa ai noroc de un partener potrivit.

E normal ca in cursul timpului anumite forte de atractie sa diminueze (de ex atractia fizica) si altele sa se intareasca (camaraderia, lucruri traite in comun).

'Corvezile' n-ar trebui sa devina astfel. Munca in casa ar trebui facuta din dorinta naturala de-a fi intr-un mediu placut, atata timp cat nu devine o corvoada. Daca devine o corvoada, trebuie incercat cu alte produse de menaj (de ex. aspirator mai puternic, dishwasher) sau renuntat la ele o vreme (de ex calcatul). Important e sa stii ca in casa elementul central este omul care traieste in ea, si ca nimic nu e mai important ca el sa fie fericit (la ce serveste sa intri intr-o casa curata-luna-bec daca gospodina zace in pat ca urmare a corvezilor casnice?)

Asta e parerea mea (si recunosc ca sunt un fan incorigibil al casatoriei) !
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
Muresh - de AlexM la: 21/05/2004 23:37:37
(la: Gramatica si butélia)
Muresh
Care sa fie problema ?
1. Se spune , intr-adevar , "conform afirmatiei facutA anterior"
si nu "conform afirmatiei facutE anterior" ("facutE" se potriveste cu "conform afirmatiilor facutE anterior") . Nu stiu , dar n-am nici o problema "pe chestia asta" . Vorbesc natural , fara sa fiu nevoit sa ma outocontrolez gindindu-ma tot timpul la legile gramaticale .

corect este intradevar "conform afirmatiei facutã anterior (ce afirmatie? aia "facutã") Mai frumos este cu "anterior" care, ar trebui sa fie "afirmatie anterioarã" dar care printr-un necunoscut mecanism de hiper-correctie involuntara este folosit ca "afirmatiei anterioare":-)Desigur ca acest exemplu nu a pornit de la "afirmatia facuta anterior" unde anterior este folosit corect ci numai de la observatia despre cum se foloseste cuvantul "anterior" in anumite contexturi cand acest cuvant joaca rolul de adjectiv si trebuie acordat cu substantivul ce'l insoteste.
2. "Sunt" si "sint" :
In primele clase primare si , dealtfel , prin romaneasca vorbita acasa , fusesem instruit a spune si scrie "sunt" . Mai tarziu s-a schimbat macazul si ni s-a spus ca trebuiese trecut la "sint" . Motivul nu-l stiu . Sa fie nevoia de a fi asemanatori cu rusii , sau cu latinii ?

hai sa tinem politica departe de lingvistica. Forma româneasca este "sânt" cu "â" ; ca acest sunet este redat grafic prin "â", sau "î", asta nu este numai o chestiune minora de "gust" al celor ce decid. Aparent numai "a" si "e" devin "â" in limba româna si nu si "i". Din punctul meu de vedere, justificat ar fi deci scrierea cu "a" ->"sânt"

Adica , de ce n-am incerca sa fim noi insine si sa vedem ce se intampla .
Au mai fost si alte schimbari : de exemplu "intr'o" a devenit "intr-o" --s-a eliminat apostroful . Schimbarea a fost motivata de nevoia de simplificare a ortografiei , in special in folosul stradaniilor de a micsora numarul analfabetilor . Am salutat aceasta schimbare desi de atunci simt c-am pierdut din autenticitatea limbii .

o schimbare minora dar totusi apostroful joaca rolul sau si cratima rolul ei.

3. Ma folosesc de "se datoreste" si nu de expresia "se datoreaza" (prea e caraghios) , "cafeina" si nu "cofeina" , , s.a.m.d .
(Apropo , cum trebuieste spus :
"Doi oi moi " sau "doua oua moua" ?) .

Doua oua moi; Neutrul este caracterizat prin sg = terminatie masculina, pl= terminatie feminina. Asa invataram la shcoala. Pentru cazul in discutie, discrepanta vine de la cuvantul "ou" care are forma de plural in "ã" si de toate numeralale care sint compuse cu "2" care cer si ele acordarea lor la substantivul langa care sint. Deci:
-doua oua moi (moi pentru ca-i pluralul lui moale unde vedem ca transformarea li > i via li > l'i ( prezent inca in Aromâna ) > i
(doua, dozecisidoua,treizecisidoua -douajdoua, treijdoua etc:-)


4. Termeni in englezese au intrat in limba noastra . De exemplu chiar la "Cafenea" sintem indrumati sa "afiseaza ultimele mesaje din sit" (mare atentie , "sit" nu "shit") . Probabil ca e in regula . Procesul de globalizare impune . Chestia e ca limba noastra , fiind o limba fonetica , ajungem la contradictii . Sit e si "sit (down)" , etc .


"sit" nu este prezent nici in DEX 1998; neologisme care intra in limba in mare parte cu circulatie redusã in ciuda incercarilor (snobiste?) de a le impune. Un utilizator normal foloseste mai mereu " am vazut pe o pagina de web" in loc de "pe un sit de web".
De fapt este foarte interesant aceste gen neutru in lb. româna care cere o terminatie feminia aiurea. De ce spun "aiurea"? Pentru ca inca nu stiu de o explicatie acceptabila a pluralului românesc in "-uri".
Nu se explica prin Latina si nici prin slava si este un sufix care a jucat un rol de sufix "colectiv" in IndoEuropeana; acest sufix aparent vine din substrat unde avem si formele sale de feminin singular "-urã" si masculin singular "-ure"; pentru unele cuvinte intalnim o reducere a sufixului masculin "-ure" in "-ur" ( veizure/viezur, strugure/strugur, mugure/mugur) iar pentru unele cuvinte intalnim aceasi forma de -ure/urã numai pentru feminin ( buturã/buture).
Un sufix foarte, foarte interesant dat fiind ca multe cuvinte Latine fac plural in "-uri"; asta ar arata o "adaptare" a cuvintelor din Latina la "modul de a vorbi" al unei anumite populatii. Dar ma opresc aici pentru ca urmarirea unei astfel de idei ar ridica un mare semn de intrebare asupra sintagmei "cuvinte mostenite din Latina" si ar arata ca de fapt nu sint cuvinte mostenite ci "imprumutate". Iar sa sustii ca limba româna a imprumutat cuvinte din Latina si nu ca a mostenit, ar insemna sa negi ca limba româna ar fi o limba NeoLatina precum "surorile" ei. Or, asa cea, este pentru multa lume intelectuala au ba asemanator unei crime a la les majeste:-))

Alex


#15730 (raspuns la: #15424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bãrnicova scrise: - de AlexM la: 21/05/2004 23:55:01
(la: Gramatica si butélia)
Verbul se acorda???? Exista o serie intreaga de carti de teorie gramaticala in care ti se poate in cateva pagini demonstra ca ceea ce afirmi este exact pe tipicul " cuvintele ma doare" in domeniul sintaxei limbii romane.

Verbul se conjuga:-)
"ma dor, te doare, il doare, ne doare, va doare, ii doare)
cuvintele= ii -> cuvintele doare
Ambiguitatea vine de la hipercorectie si de la transmiterea unor verbe a desinentei de la pers. I sg la pers III pl care nu este justificata decat prin ca "asa vrura anumiti gramatici":-)
Conj I -terminatie in "a":
eu cant(u), tu canti , el canta, noi cantam, voi cantati, ei canta
Obs: niciodata nu o sa fie "ei cant(u)" ci ei cânta. Adica III sg= III pl.
Conj II - terminatie in "-ea"
eu vad, tu vezi , el vede, noi vedem, ei vad,
Obs: popular este inca "ei vede"; gramaticii au facut aici un "ei vad" care corespunde lui I sg ceea ce este nejustificat.
Conj III -terminatie in "-e"
eu cer, tu ceri, el cere, noi cerem, voi cereti, ei cer
Obs: dito ca pentru conj II
COnj IV -terminatie in "-i"
eu fug, tu fugi, el fuge, noi fugim, voi fugiti, ei fug
Obs: dito ca pentru II, III

Opinia mea este ca desinenta pentru pers. III pl este un hipercorectionsm impus si cerut de clasa culta . Omul din popor foloseste obisnuit desinenta pentru pers. I sg ca in conj I ( cea mai veche conjugare in opinia mea) .
Corect popular:Fugea aia maicã de li se rupea oasele.
Corect literar:Fugeau aia maica de li se rupeau oasele.
Corect popular:M-am intins ca ma doare oasele
Corect literar:M-am intins ca ma dor oasele.
Voila! ( un anumit spital de nebuni poarta acelasi nume, pronuntia in româna fiind totusi nu "voaila" ci "voila":-)

Alex



Primo- nu poti relationa o parte de vorbire cu una de propozitie ( magarul si oaia..) Secundo- verbul sa se acorde?? Putem vorbi cel mult de o relatie de interdependenta gramaticala intre subiect si predicat, dar...acord? Si-atunci adjectivul si substantivul "se mai mult decat acorda?? "

Precizare: nu sunt profa, stiam numai chestia asta. Am simtit nevoia sa-mi spun punctul de vedere.
#15732 (raspuns la: #12557) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Comentariu pt. Ozzy despre Razboi - de LMC la: 28/05/2004 10:58:14
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Am sa incerc sa fiu cit mai “to the point”.

”””Razboaiele nu sunt singura metoda de a supravietui....cine a pornit vreun razboi l-a facut din interese de expansiune,de la romani pina in ziua de azi.
Acele popoare invadate nu au dorit razboi ci s-au...aparat si este o mare diferenta!Remember,politicians start the wars,ori vreun dictator si se ascund in spatele cuvintelor si sloganelor ca o fac pt. a ...elibera lumea.
Cine o face pt. a supravietui sunt cei cotropiti.”””


Hai atunci sa ne intrebam o alta intrebare mai interesanta: A fost nevoie de o intrarea in Razboiul Mondial II? Ce se intimpla daca nu faceam nimic? Ce s-ar fi intimplat daca am fi cunoscut mai multe despre intentiile lui Hitler? Poate tu s-au vreun pacifist ca tine poate sa ne lumineze mintile, sint sigura ca ve-ti primi premiul Nobel pentru o solutie.


“””Indienii americani nu au vrut razboi cu Wasitchu,omul alb.Tara asta in care si tu traiesti a fost a lor si inca este si sa nu uiti asta niciodata,esti un guest pe pamantul lor!!!!!!”””

Sint de acord ca indienii au avut de suferit mult. Dar din pacate timpul nu se poate intoarce, nu putem schimba nimic din ce a fost. Dar nici nu cred ca ar trebui sa ne impachetam jucariile si sa plecam la noi acasa, wherever that is, si sa-i lasam pe ei sa-si ieie pamintul inapoi, whatever that means.

“””Ar trebui sa-i respecti.Sa-i iubesti,dar timpul tau de wisdom nu a venit inca,este un nor negru deasupra ta. Nu uita asta. Iti spun pt. ca vad ura in tine dar candva vei intelege,cand va veni timpul tau. Vad invidie si gelozie,o suparare psihica ,o salamander in inima ta.
Am sa incerc sa te ajut,dar inca rezisti,este greu si asta nu e bine sufletului tau frumos.
dar nu e niciodata prea tarziu.”””

Aici ai intrecut masura. Din pacate nu ma cunosti (poate din fericire, depinde din ce punct de vedere te uiti). Ma acuzi de ura, disrespect, gelozie, invidie, incapatinare??? Cine esti tu sa-mi analizezi persoana? Cit stii tu despre mine ca sa ajungi la concluzia asta? Deocamdata am scris prea putin despre viata mea si ideiile mele ca sa-mi faci analiza sufletului si-a inimii mele. Cit despre nori negrii, poate concluzia la care ai ajuns este pentru ca te-ai uitat din spatele norului negru care te inconjoara pe tine (no offense please).

”””Daca cineva mi-ar trage o palma pe strada,as intoarce obrazul celalalt.NU as raspunde atacului. Daca cineva ar trage o palma sotiei mele,l-as bate sau as muri pt. ea.
daca cineva ti-ar trage tie o palma pe strada si eu as fi martor,as bate persoana ori as muri pt. tine.”””

Cineva si-a pus in minte sa vina sa-ti omoare sotia, pe tine, familia ta, vecinii tai, compatriotii tai, pe mine. Din pacate n-ai fost treaz sa vezi pericolul care te-a inconjurat. Multumim lui Dumnezeu ca au fost altii.

”””Ai face asa ceva pt. mine? Nu! Pt. ca inca nu esti pregatita spiritual.”””

Da fac! Suport o decizie luata de cineva care stie mai mult decit ne-a fost dat noua sa stim.

“””Dar nu accept razboaie inutile si false din interese personale de a cuceri tari,petrol,pamant si a omora oameni nevinovati.”””

Cred ca ideia asta nu voi putea sa ti-o scot din cap, pina nu vei mai trai si vei mai vedea.


“””O solutie mai buna decat razboiul? Apoi este intelegerea intre noi si pacea,este chiar atat de greu de imaginat? Vino in pace la mine si vei pleca in pace,eu imi apar pamantul doar.”””

Asa cum ai zis: intelegerea intre noi si pacea. Din pacate, daca numai tu intelegi lucru acesta si cel care te uraste pe tine si tot ce esti tu nu-i pasa, ce vei face atunci???

“””Nu ma gandesc la razboi,dar tu ai ganduri ascunse si vrei sa-mi iei pamantul si tu vei ataca primul. Desigur ca trebuie sa ma apar si sa-mi apar familia si poporul si atunci nu am incotro,imi pun culorile de razboi pe fata si NU pt. a ma apara pe mine sau viata mea,ci a poporului meu! dar nu vreau sa te omor,nu este in gandul si sufletul meu sa iau viata unui frate sau sora,si n-o fac din razbunare.”””

Te referi la mine personal sau la altcineva???

”””Be wise dear sister. Tu ce ai face daca cineva ti-ar da o palma pe strada?Vei lua pistolul si vei trage in acea persoana?Pt. o palma?”””

Nu voi lua pistolul binenteles. Exemplu a fost figurativ. Am vrut sa-ti arat ca nimeni nu este 100% pacifist. Dar daca cineva ar intra la tine in casa, si te-ar ataca pe tine si familia ta, si daca ai crede ca viata iti este in pericol, nu ti-ai scoate pistolul??? Binenteles ca da! Razboiul este pe o alta platforma, razboiul te apara de acela care vrea si are in plan sa te atace in dormitorul tau, in casa ta, in biroul tau, pe strada ta, in orasul tau, in tara ta.

“””Multi mi-au facut cate un rau here and there,de ex. in Romania am avut o vecina care invidia iedera noastra si trandafirii nostri,a turnat pisatul ei la radacini si s-au uscat.Nu m-am dus la ea sau la sotul ei sa-i iau la bataie.Am tacut,am suferit dar nu am zis nimic.
La cateva luni,el a fost calcat de un troleibuz si ea mai tarziu a murit de inima subit.
In viata nu faci un rau fara a plati candva,si e soarta omului rau.Nu eu trebuie sa trag o palma,ci Dumnezeu si destinul o va face pt. ca nu este ceva drept. Pornesti razboi se intoarce impotriva oricui cu varf si indesat.Istoria lumii o arata.”””

Ce ai facut (sau mai bine zis, ce n-ai facut) este exemplu unui bun Crestin, dar este un exemplu diferit. Sint de acord ca Dumnezeu nu vrea sa intoarcem rau pentru rau, sau sa ne razbunam impotriva celui care ne-a facut un rau oarecare. Din contra, trebuie sa ne rugam pentru ei, trebuie sa-i iubim, si sa le aratam iubire. Dar daca in cugetul nostru ne gindim: Lasa ca o sa se razbune Dumnezeu pe vecina mea, sau ii dorim ca raul sa nu se lase de casa ei, atunci iti spun clar, era mai bine sa te duci si sa faci la fel cum a facut ea. Dumnezeul care il slujesc eu ma indeamna sa ma rog si sa-mi iubesc vecinii, dar asta este pe plan individual, in relatiile noastre de zi cu zi. Poate daca am fi cu totii exemple pentru cei din jurul nostru, daca am urma invataturile Bibliei, pacea va domni intre noi si nu ar mai fi nevoie de razboi pe plan international.

”””Nu cei ce se apara platesc ci cei care pornesc razboiul din egoism,perfidie,lasitate,megalomanie,interese proprii si trimit la moarte soldati...ei se ascund bine merci!”””

Din nou, nu inteleg adjectivele folosite, si fundatia pe care te bazezi. Egoism? Perfidie? Lasitate? Megalomanie? Hmm, ma indoiesc ca cineva si-ar pune in joc viata, viitorul si banii pentru asemenea lucruri.

”””Astea am avut de spus acum.Poate nu crezi in lumea de spirit indiana,te rog din suflet insa sa ai grija de tine,acel nor este f. negru deasupra ta.
Crezi ce vrei eu te voi iubi mereu .Si te voi apara.
Voi canta pt. tine.”””

Eu inteleg mult mai multe decit imi dai tu credit. Nu simt nevoia sa fiu descintata, si nici nu doresc descintarea nimanui. Relatia intre mine si Dumnezeu este si ramine ca un otel care nu poate fi fisurat, dar apreciez dorinta ta pentru a fi in spirit linga mine.

Numai bine.
LMC
#15987 (raspuns la: #15954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca e o fictiune(fie si part - de alexbrie la: 05/06/2004 18:18:25
(la: Adrian)
Daca e o fictiune(fie si partial), atunci ii critic putin inconsistenta: il numesti fraier pe un om de care tu insati te-ai despartit pentru ca nu aveati nimic in comun; nu se intelege de ce tii atat de mult sa o recunoasca.
Cateva observatii referitoare la stil: fata de alte fragmente ale tale, acesta e stufos, cu fraze necizelate, lungi, ce dauneaza ritmului. Prea multe virgule si propozitii subordonate acolo unde simple adjective sau adverbe ar fi fost suficiente.
. - de ikoflexer la: 30/06/2004 19:50:57
(la: Ozzy vs LMC)
Nu-i vad necesitatea sa donezi sange sau pe primul nou nascut(personal, nu sunt interesat de asemenea lucruri de la tine!)

Phew! Ma simt usurat. Dar daca donez ceva prin Paypal d-rei Israel as fi absolvit de vina? Daca nu, propune altceva. Ascult.

Daca am avut o contributie "pozitiva"?

Un raspuns ar fi fost preferat. Dar in lipsa, acceptam repetarea intrebarii.

Daca intradevar ai fost onest(vom vedea dupa raspunsul in legatura cu "sursa" de unde ai auzit cuvantul jidan, pana atunci ma indoiesc de onestitate),

Povestea e mai lunga despre sursa. E de-ajuns sa spun ca circumstantele in care am auzit acest termen erau flattering pentru persoana in cauza.

Iar din punctul de vedere al indoielii d-tale cu privire la onestitatea mea sint sigur ca orice as spune nu te-ar convinge ca spun adevarul. Se pare ca esti tipul de om care o data ce a muscat de (insert your favourite word here) nu lasa din gura.

atunci vei tine minte pe viitor sa nu mai folosesti cuvantul respectiv (mai ales daca nu-i cunosti sensul)

De tinut minte o sa tin, sper, ca iau Ginko Biloba. Si i-am cunoscut un sens: pentru mine "jidan" a insemnat "jew," fara nici o connotatie negativa. Asa cum valah e valah, si tigan e tigan, si arab e arab, samd. Pentru mine nu a fost un adjectiv, ci un nume care denota apartenenta etnica. Acum inteleg ca sensul pe care il atribui d-ta si altii are connotatii negative.

Uni folosesc numai expresia "Am si cativa prieteni evrei, oameni foarte cumsecade!"

Pai nu-mi pune d-ta cuvinte in gura. Am avut prieteni evrei. Unii cumsecade si altii nu. Singura diferenta dintre ei si alti oameni a fost... stai un pic---nu era nici o diferenta. Toti sint oameni.

Adevarul e ca discutia asta a inceput sa se degradeze intr-o cearta minora fara nici un sens.
#17073 (raspuns la: #17071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
furnier - de Alice la: 03/07/2004 09:10:01
(la: Iubirea, un "natural"? Care dragoste?)
stiu, ozzy (multzam ca mi-ai reamintit), da’ zi si tu cum sa-mi iasa le jeux, daca ziceam ca-mi place ... vincent?
ai fi inteles tu si-nca doi, pe cand interesul era sa priceapa majoritatea, nu de-alta dar ii trist sa-si spuie toti ca-s cineva din Woderworld.

te pomenesti ca-i mai confortabil sa crezi in povesti decat sa te gandesti nitzel c-as fi barbat si ca aici ma joc si io pe ocolite cu eul meu feminin pe care-l n-am cum altfel explora.
c-adica de ce-as fi io mai de condamnat ca ai de-si shkimba 'poreclele' in fiecare zi (de parca ar avea careva un interes sa-i recunoasca!) sau, mai rau, ca ai ce scriu cu mai multe nickuri odata!
serios, n-as spune niciodata pariu ca X e barbat numai fiindca acorda adjectivele la masculin!:))))))

ps. heheheeeee, patrujnoua? pi si-asta-i varsta la care sa te fandosesti ca esti batran? noa, te-alinti, daca-mi permiti o-njuratura!
(gandeam, pervers c-ai avea fo 79!)

multzam pentru cantic ...
#17227 (raspuns la: #17218) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. LMC (si nu numai...) - de Paianjenul la: 29/07/2004 07:49:28
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
"Subiectul ne intreaba de ce femeilor le place sa fie sexy, dar noi mai intii trebuie sa vedem ce inseamna sexy."

- E adevarat ca adjectivului "sexy" i se pot atribui diverse definitii cu sens mai mult sau mai putin figurativ, dar pina una-alta sensul propriu este impus de insasi radacina cuvintului sexy - si sugereaza ideea de atractie sexuala intre doi indivizi (de obicei de sex opus...).

Indiferent de definitia pe care o vei "stabili" tu (si AlexM) pt. cuvintul "sexy", aceasta va fi "relativa si subiectiva si va fi acceptata doar de indivizi care impartasesc aceleasi standarde/sistem de valori ca si tine (voi).


"De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?"

- Din cel putin doua motive:

1. Cu cit calitatile fizice ale unei femei creeaza o impresie (pozitiva) mai puternica asupra unui barbat, cu atit coeficientul de probabilitate ca cei doi sa devina parteneri sexuali (si nu numai) este mai mare.

2. Sentimentul valorii proprii este, in general, mai puternic la femeile (care se considera) sexy (chiar si in cazul celor pe care nu le intereseaza gasirea/pastrarea unui partener).
#18529 (raspuns la: #18521) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intelectual - de AlexM la: 01/09/2004 20:04:03
(la: Dorinta de a fi intelectual)
cf. DEX un intelectual este o persoana care are o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza in domeniul artei, stiintei , technicii s a m d.

Dupa aceasta definitie ar insemna, raportat la observatia facuta de Dv., ca exista tendinta ca orice individ sa se creada o persoana care are o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza in domeniul artei, stiintei, technicii s a m d. Poate chiar avem astfel de persoane cu o pregatire temeinica de specialitate si care lucreaza in etc. etc. etc.

Va intrebati daca nu cumva exista putin snobism in aceasta idee. Cum adica snobism in idee? Daca ne gandim ca a fi snob inseamna cf. definitiei sa fii o persoana care admiri si adopti fara discernamant tot ce e la moda, ma tem ca nu prea inteleg intrebarea. Adica cum sa fie snobism intr-o idee? O idee nu poate admira si adopta fara discernamant iar sintagma "idee snoabã" suna tare, tare ciudat.

Mai departe intrebati "de ce sa fii intelectual"? Pai aici nu este nici un de ce. Daca ai o pregatire de temeinica de specialitate si etc, etc. cf. definitiei atunci esti intelectual fara sa vrei. Si asta nu esti pentru a avea avantaje ci esti pentru ca ai fost blagoslovit cu un adjectiv (intelectual) datorita faptului ca indeplinesti acele conditii cerute de definitia de intelectual.

In rest, chiar ca numai de bine.

Cu stima,

AlexM
scormonitul - de AlexM la: 02/09/2004 19:23:16
(la: Cum se manipuleaza istoria in scoli: Herodot despre traci)
Desede, eu sint un pasionat al limbii noastre si a istoriei noastre.
Daca pentru limba nu exista o limita in timp, pentru Istorie, istoria
noastra se opreste pentru mine la anii 1330 . Numai pana acolo este
interesanta. Ca atare, avand un astfel de hobby am inceput sa caut sa
aflu cat mai multe despre noi si altii care au trecut prin zona
geografica unde sintem noi astazi ca popor. Desigur ca am vizitat Sarmi
( e prescurtarea noastra celor d'aci pentru numele Grecesc "Sarmisegetusa" care nu este numele ei Dacic ci un compus cu numele Dacic si un adjectiv grecesc.. Numele ei Dacic este simplu "Sarmis" si Grecii au tradus-o ca "Sarmis Regala" deci in greaka Sarmis-egetusa (
egetos= conducator, lider, rege, egetusos=apartianand conducatorilor,
apartinand liderului, regelui) deci Sarmis cea Regala, care aparent se
si leaga cu numele de Sarmisegetusa Regia cum mai este cunoscuta.(BTW inca nu am reushit sa aflu cine a denumit prima data vechea ceteate si nu pe cea facuta de Traian, cine i-a dat deci numele de Regia)
Am vizitat siteul si l-am pipait cu mina mea, am comparat cu colectia
de poze care o am cu materialul care l-am adunat in timpul anilor de
unde am putut. Exista intradevar o comunitate foarte puternica impartita in toata lumea, comunitate a celor care sint interesati de daci, comunitate care chiar daca impartita in grupuri mici si care uneori chiar se combat reciproc (spirit tracic, hu?) intre ele, totusi pe toti ii leaga aceasi mare idee: noi sintem d'aci.
Este o sintagma care face un sens in limba româna si nu ne intereseaza
daca are vreo legatura cu dacii au ba desi cand am "scos" expresia chiar
asa am si fundamentat-o. Cand au fost intrebati anumiti locuitori de
unde sint, din ce loc, ei au spus "d'acia" adica de aici, bastinasi. Iar
cei care au auzit au crezut ca aud numele unei tsari, deci a tsarii
Dacia. Iar cei care o locuiau erau "daci" pentru ca simplu erau "d'aci".
Ma rog, asta este o simpla speculatie, poate fara nici o baza reala( desi cine ar putea sti cu adevarat?), dar una frumoasa care pe
noi, cei care ne consideram d'aci, ne leaga aci...

Toate informatiile astea, sint adunate pe cateva centre in forma
electronica. Este rodul muncii acestor pasionati de istoria noastra si
implicit a dacilor. A fost un tsel sa adunam tot ce se stie despre daci,
toate sursele istorice care se cunosc pentru a le pune pe net, pentru
toti, pentru toti cei carora le e foame si care aud in ei acel glas
ciudat care ne spune ca noi nu ne tragem deloc din Roma dar si pentru
simpli neutri care au astfel o baza stiintifica solida .
Si o sa semnez cu numele meu de acasa, asa cum e inca folosit de cei care au facut limba noastra, limba asta a vechilor cazanii pe care si azi o plang si o canta ( o da, plagiez aici !!!), o plang si o canta pe la vatra lor tsaranii........

Lisandru
#20880 (raspuns la: #20851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...