comentarii

ai luci ochii departe


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
explicatii :o) - de Guinevere la: 22/08/2006 10:22:03
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
Aliosa il apuca pe Vania de guler, cu pumnul strans. Ochii i se facusera doua dungi de furie, doua canoe cu razboinici negri vaslind prin ape involburate, cu arcurile incordate.
-Tu sa nu-i spui numele. Tu nu stii. Tu sa taci. Vorbea scurt, taios, ca si cum ar fi asezat pietre una peste alta, pregatind o avalansa.
Era frumos. Inalt, cu ochii negri si buzele frumos arcuite, cu brate puternice si degete delicate, subtiri, ca de fata, ca si cum tot sufletul i s-ar fi strans la margini ca sa o poata ajunge pe ea. In contrast, Vania era luminos si jucaus ca un licurici, cu aripioarele nervoase si antenutele vibrand la fiecare schimbare de emotie din vant.
I-a dat drumul usor, desfacand degetele unul cate unul. Poseidonicul s-a scuturat ca un catel ud si s-a strecurat sub privirea lui impingandu-i deoparte avalansa cu cotul, ca sa se-aseze mai bine.
- Acuma spune. Tacerea punea puncte-puncte, Vania se cam inverzise de frig asa ca incepu sa-si piarda rabdarea tot tragand de marginile prosopului prea scurt: Spune!!!
- Fie, se lasa Aliosa cu ochii departe, mati, la dragonii galben-portocalii ce rasuflau fierbinte in apus, fara sa-i vada.
Pe Aimee am cunoscut-o demult, intr-o piata de piatra cu orologiu si traficanti, cu pictori in graffiti. Era una dintre statuile acelea nemiscate, neclipitoare, netraitoare, un botz de ipsos atat de gratios infaptuit ca i-am crezut nemurirea. Am privit-o minute in sir, un localnic canta la flaut, monezile cadeau la rastimpuri pe asfalt. Una din ele s-a rostogolit aproape de piciorul ei si atunci l-am vazut, cu degetele albe si arterele sculptate pana in cel mai mic detaliu. Si pulsul, ii sculptasera si pulsul.
Vania zambeste: "Si zambetul, ar fi putut sa-mi sculpteze si zambetul", rade in sinea lui de extazul prietenului, un pic ingrijorat de ora tarzie si de scartaitul cam nelalocul lui al yacht-ului.
- Si totusi niciodata nu s-a putut desprinde de el, sari Aliosa prea multe randuri deodata spre uimirea lui Vania. Andrej. El venea sa priveasca tablourile de graffiti, arunca monezi inclusiv in fantana din mijlocul pietei pe care noaptea o goleau cu sarg copiii desculti ai metropolei, apoi o smulgea de pe soclul ei si o punea pe umar ca pe-un tzol. Ea radea, eu mergeam dupa mirosul de lemn dulce al pipei si ma indragosteam de o poveste ce nu era a mea.

Vania dardaia ca apucat, s-ar fi invelit insa si c-un bilet de tramvai numai sa afle ce naiba fusese intre astia trei, asa ca ar fi rezistat eroic pana la capat daca nu s-ar fi auzit un trosnet si puntea nu le-ar fi tremurat sub picioare.
"Ingrid" gandira amandoi si pornira ca din pusca in directii opuse, bezmetici, ciocnindu-se si impiedicandu-se unul de altul si starnind rasul fetelor care se apropiau impreuna cu Alf si Andrej, ultimii doi prinsi intr-o discutie aprinsa despre Dardanele si o poveste cu navigatori din Çanakkale.



Guinevere Aimee d'Albon
#140770 (raspuns la: #140715) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anis - de alex andra la: 25/04/2007 04:17:48 Modificat la: 25/04/2007 04:19:07
(la: Is there anybody out there ?)
O macara nu ti-ar ajunge sa ma extragi. Da lasa, ca mi-oi termina io treburile si oi iesi la suprafata ca adevarul :))):P:P:P Si o zbughesc unde vaz cu ochii, departe de multimea dezlantuita :))) Pret de fun week end macar:)
#190745 (raspuns la: #190683) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
era sa uit (IV) - de cosmacpan la: 08/01/2010 01:33:03
(la: era să uit...exerciţii de imaginaţie...)
Norocul meu e că îmbrăţişând tehnica budisto-zen sunito-americană şi repetând ca pe-o mantră zicerea: nu sunt frustrat, frustrările nu mă cunosc, sunt fericit, sunt împlinit, sunt, exist, şi dacă vreau pot! Am uitat despre toate frustrările mele şi am pornit în viaţă cu un rictus pictat pe faţa interioară a măştii…
Dar nu despre asta voia să bat câmpii astăzi ci despre iubire; da domnule, despre iubire. Ce te uiţi disperat în jur? Ce, nu-ţi vine să crezi? Despre înălţimea la care te ridică liftul acesta sentimentaloid ce te face să uiţi că nu ai cumpărat pâine feliată şi nici eclerele alea mici şi rotunde pe care să le termini dintr-o înghiţitură…
Da despre iubirea pură pentru o broscuţă WW nouă, lucitoare şi sclipicioasă…şi nu pentru că ai vrea să-ţi schimbi maşina din cauză că nu mai găseşti un loc de parcare ca lumea sau că te poţi strecura mai repede cu fâşneaţa cea mică verde brotac că-ţi vine să o tot lingi ca pe îngheţata de fistic…nu domnule, să o iubeşti pur şi simplu pentru că există…
Sau o groapă în trotuar în care îţi pierzi piciorul vopsindu-l în violetul diafan şi ezoteric…să iubeşti groapa aia pentru că ea, nevinovata îţi redeşteaptă vrejul cel amorţit al spiritului de dreptate şi adevăr ce caracterizează tot cetăţeanul, pentru că fără ea, fără groapa noastră cea de toate zilele uităm că a fi cetăţean înseamnă şi obligaţia de a arăta cartonaşul roşu odată la patru ani pentru toţi cei prinşi în ofsaid…
Să iubeşti un preot care la prima strigare îţi fură minţile şi te face să te uiţi cruciş stuchind de trei ori înainte şi de trei ori în spate nu pentru că ar fi el mai breaz decât muritorii cărora le place maneaua împletită pe grătar şi nici pentru că ar fi el sfântul sfinţilor fără pată şi fără greşeală ci pentru că te ajută să bagi mâna în buzunar răsturnând cu dărnicie sau teamă-nfrigurată dania pentru bobotează, pentru Paşti, pentru biserică, pentru lucrarea Domnului şi pentru câte şi mai câte parastase, colive şi alte molifte şi prilejuri de pomenire şi aduceri aminte…
Să iubeşti un loc chatos pentru că acolo îţi place…acolo te simţi bine când lumea se face sau se preface că te bagă în seamă când de fapt, ea, lumea caută să se oglindească în luciul ochilor tăi pierduţi prin meandrele şi idiosincraziile prezentului… pentru că goagâlul este motorul şi inima prezentului care te pompează printre alte noutăţi şi informaţii ce se trec aşa de repede că nici nu şti dacă ai apucat să răsufli… păi nu era scandalul acela mare cu google ale cărui servere şi unităţi de stocare ar azvârli tot atâtea gaze reşapate ca şi o maşină dintr-o mie sau sute de mii de broscuţe micuţe, verzi-prăzulii care te-ndeamnă să-ţi lipeşti limba într-o pătimaşă şi libidinoasă lingăveală…
Da, iubirea dezinteresată, platonică, iubirea mecenoasă pornită a face binele cu de-a sila…iubirea aproapelui pe care nu mai ai timp să-l compătimeşti, dar pe care îl iubeşti şi pentru care plângi când te apasă bombeul, iubirea pentru câinii comunitari pe care îi urâm în adâncul sufletului pentru că ne latră pe stradă când îndrăznim să ne scoatem şi noi prietenul patruped, maidanezul comunitar care are voie să se răhăţească peste tot fără să-i pese că nu este nimeni în urma lui să strângă, acel câine comunitar care sfâşie sacii de plastic înşiraţi la bordură, plini de toate mizeriile şi scursorile consumiste…fraţilor, în anul crizei am redescoperit iubirea, iubirea care are multe feţe, faţete, laturi şi…mă rog multe…alte…aspecte…
Să iubeşti o carte nu pentru că ai vrea s-o cumperi şi s-o duci acasă să ţi-o faci mireasă, tăvălită pe sub pătura moale şi călduroasă, nu, nici măcar pentru că ai citit o recenzie care te-a făcut curios, nici pentru motivul că îl cunoşti pe autor, nu domnule, să o iubeşti pentru că miroase a tuş şi te umple pe buricele degetelor de tuş plăcut mirositor, să o iubeşti pentru că peste 57 de ani o să o găseşti numai în biblioteci sau prin librăriile abandonate sub lacăte grele…dar câte nu se pot spune despre iubire…cea mai mare realizare emoticonoasă a umanităţii…iubirea! te iubesc, iubire! Şi încă nu-i tot…dar aşa este iubirea, mare, multă şi măreaţă…

PS: astăzi facem o pauză şi nu avem temă: nici de curat, nici de maculator şi nici măcar de gândire...libertate...te iubesc...
Pane - de mazariche la: 09/01/2010 12:06:16
(la: era să uit...exerciţii de imaginaţie...)
Cu ultima disertatie despre iubire m-ai facut sa te iert pentru nodul in gat resimtit la vorbele astea:
acolo te simţi bine când lumea se face sau se preface că te bagă în seamă când de fapt, ea, lumea caută să se oglindească în luciul ochilor tăi

Sa-ti traiesti impacat curiozitatile, pane. Si iubirile:)

#513753 (raspuns la: #513740) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
KGB si revolutiile din Europa de Est - de anita47 la: 14/01/2004 12:15:05
(la: La multi ani Romania !)
Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)
Mai departe - de mircios la: 19/05/2004 16:32:17
(la: Groapa)
***
Am simtit cum ma ridic. Dar eu stiam sigur ca era coborarea. Eram greu, chiar atat de greu incat ma ridicam in caderea catre adevar. Usor ghemuit, in intinderea ce parea ca, departe de a avea un sfarsit, nu incepuse vreodata.
Nu curgea, dar il auzeam. Am inchis ochii si m-a napadit ca un fum gros cu aroma aerului de munte. Am vrut sa plang dar lacrimile au apucat-o prin albia izvorului in susul muntelui. Stanci colturoase si fierbinti imi tulburau raceala. Si eu le muscam si ma taram mai departe. Ma unduiam si ma aruncam. Mereu rostogolirea, domolea, in durerea intinsa in urma, calea devenita poteca. In clocotul meu tipau stancile transformate in pietre. Intreaga padure dansa in tumultul acordurilor mele. Am vrut sa aud ritmul si peste auz a cazut cerul ca un clopot. Lumina se strangea in urma si eu ma imbracam in aur si ma vopseam pe fata cu argila si carbune. Am simtit rasuflarea mea cum cauta. Am simtit-o, in cadere, cum pandeste, cum se zbate, cum se intoarce in ea. Ma loveau, ca pietrele urii, toate lacrimile lumii. Eu le adunam si le croiam in aripi pe care intunericul mi le manca imediat. Apoi l-am simtit in piept si am inteles ca imi strangea, ca in pumni de otel, rasuflarea. Am inaltat privirea si am ridicat bratele dar ochii nu mai puteau face nimic si mi-am simtit degetele dezmierdandu-mi calcaiele. M-am cutremurat. Pieptul mi-a rabufnit in stanci mari, pe care, zdrobindu-mi fata, le lasam clipocind in urma. Imi simteam fata in palme asa cum galeata plina nu mai are ce cauta in fantana. Tresaltarile iuti ale pieptului ma infasurau in jurul rasuflarii imprastiate, ca marea ce nu-si mai gaseste locul. Ma inaltam in ameteala descatusarii. Asa am ridicat din nou capul si bratele. Mi-am simtit fata strivindu-se de inaltul cerului si ma dureau degetele strivite sub calcaie. M-am avantat orbeste. Urcam si norii mangaietori imi dezmierdau spatele. Am inceput sa-i croiesc in aripi ce cresteau odata cu mine. Si am zambit si m-am simtit puternic si cerul era al meu, cu mari aripi de nori, unduite la unceput cu stangacie si apoi mereu mai sigur. Simteam cum ma arde de dedesupt neputinta pasarilor de a ma ajunge. eram puternic si am simtit nevoia de a ma avanta. Mai sus, mereu mai sus. Aripile ma purtau asa cum doream eu. Zborul mi-era un dans iar cerul o fata cu parul albastru si ochii de soare. Am inceput jocul. eram mereu atat de aproape si o simteam ca zambindu-mi peste umar. A disparut brusc si m-am trezit ochi in ochi, asa cum cineva care incearca sa se sarute in oglinda. Am vrut sa strig dar glasul meu nu mai stia decat un nume. Si m-a cutremurat numele pe care l-am auzit si stiam ca e numele meu. Mi-am smuls ochii din imbratisarea privirilor nesfarsite si i-am inchis. Am simtit cum colturi mari de stanca imi strivesc si imi zdrentuie aripile. Am sarit ca un arlechin, sfasiind hartia ce-l desparte de scena. Am deschis ochii si am inteles ca nu mai am ce face cu ei. M-am strigat fara a ma auzi. M-am cautat. Totul era in zadar.era ca si cum ar fi fost in fata mea, dar nu era pentru ca eu nu mai eram. Stiu sigur doar ca eu eram, cumva, intr-una din fetele sale. Fara a-l privi stiam ca arata ca un sarpe. Si era tot. cu penele ridicate si aripile intinse. Cine stie cat era de lung. Stiam ca isi va inghiti coada. Am stiut cu uimire ca se va inghiti. M-am simtit atunci ca o haina intoarsa pe dosStiam ca alt sarpe, ca alt sarpe, desi pe partea cealalta era acelasi, avea candva sa-si inghida, inghitindu-se, coada. M-a privit si am stiut, asa, de parca mi-ar fi spus, ca e Jocul si Natura ii e Lege. In Natura Legii, Jucator este, Invins si Invingator, Niciodata Acelasi, Mereu la fel, Este.
Am deschis ochii si Soarele, pe care il puteam privi in fata mi-a spus sa scriu. se uita peste mine undeva, in noapte. Si asa am scris pana cand am primit binecuvantarea: amandoi, incununati de lumina, imi zambeau inlantuiti.
***
Citesti. Sau visezi. Sau nici nu citesti nici nu visezi. E intuneric. E cald. Undeva, candva, cineva spunea ca cea mai buna relaxare o obtii intr-un bazin cu apa sarata. cum e intuneric nu-ti ramane decat sa crezi ca esti intr-un bazin cu apa sarata. E cald pentru ca nu este frig si pentru ca e bine. Atat. Inainte? Inapoi? De unde? Cat? Sunt intrebari de prisos. Totusi, de cand stai asa? Intrebarea nu face decat sa te nelinisteasca. Te zbati si farmecul nemiscarii se rupe. Ai vrea sa poti spune ca simti furnicaturi in tot corpul, ca simti! Nu poti decat sa-ti musti genunchii. Nu poti cede nimic. Nu poti. Neputinta iti devine evidenta. Evidenta apasatoare devine agitatie. Agitatia aduce cu ea teama. Te zbati. Vrei sa scapi dar nu sti de ce. Nu sti unde. Nu sti cum. nu sti. Nestiinta te paralizeaza, fara ca tu sa sti ca ea e aceea. nu accepti si te zbati mai rau. Realizezi ca intunericul ce te inconjoara a inceput sa nasca cutremure. Ti-e frica? Nu sti ce e frica!
Aluneci si te zbati dar nu sti ce e alunecarea si zbaterea. Oare va dura mult? ai vrea sa te intrebi, dar nu sti ce e a vrea si timpul nu inseamna nimica pentru tine. Te intinzi si ti-e frica. Totusi simti aproape usurarea. Dar nu sti ca simti si nici nu sti ce e usurarea.
Lumina te ia prin surprindere. Ai vrea sa faci ceva. Nu Sti ce...
Lovitura te prinde tot atat de nepregatit ca lumina. Atunci, tipi. Tipi!
Tipi!
cu ochii deschisi - de desdemona la: 02/11/2004 11:27:17
(la: Etretat-falezele de calcar)
Multumesc, Mya si Mary, pentru apreciere si incurajare. De fapt locul descris e atat de special incat e greu sa nu iti inspire dorinta de-a-l impartasii cu altii, si cuvintele se nasc automat numai cand iti amintesti senzatiile avute. E un sit de renume mondial (asa spun informatiile turistice). Dar sunt multe alte colturi de natura (uneori mai putin vestite) in care poti descoperi senzatii neasteptate ... daca esti relaxat si curios, si ai ochii deschisi. Problema e ca le uiti repede daca nu le 'filmezi'.

Mary, ca sa iti spun drept, descrierea mesei la restaurant n-ar fi fost chiar pe masura peisajului (restrictii de buget, timp si mofturi alimentare). Dar pentru iubitorii de 'fruits de mer' sunt o multime de restaurante, unele mai bune unele mai rele. Noi ne-am marginit la un 'meniu breton' (crepe salee, crepe sucree si un bol de cidre).
Din ce spui inteleg ca nu stai departe de granita cu Belgia sau Franta mai la nord de Strasbourg. Daca in sase ore ajungi acolo, probabil ca ar fi bine sa iti aranjezi sederea in orasel si sa stai doua zile, de asemenea ar fi bine sa stii ce fel de maree sunt in acel moment (mari, mici, si la ce ora). E mult mai fain daca poti sa faci si circuitul pe jos, la picioarele falezelor, dar nu ai prea mult timp, si nu poti intarzia, ca te uda apa. Daca dai un 'search' pe google cu etretat poti vedea imagini 'live' de acolo la un sit webcam, luate din ora in ora. Mai mare dragul.

Desdemona
#27297 (raspuns la: #27052) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
romania, mineriade - de Dinu Lazar la: 17/04/2005 15:53:42
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"tare cred ca ar fi trebuit si noi sa ne fi suit intr-o masina si sa ne oprim...departe..."

Eu vad mai nuantat lucrurile.
Nu sunt chiar sigur ce a fost in cele 3-4 luni inainte de mineriade; este clar, privind de la distanta, ca si deringolada din 13-14 iunie a fost teatru la microfon, si minerii au avut rolul lor intr-o chestie scrisa de un scenarist care nu prea stim cine e ( si nu ca l-as apara, dar as fi extrem de surprins sa stiu ca Iliescu a avut un rol major...) - dar si piata universitatii in partea relativ pozitiva nu o cred a fi ceea ce parea.
Multe elemente nu se potrivesc unele cu altele si oricum am privi vedem numai o parte dintr-un caleidoscop.
Nu pot decit sa fiu extrem de sceptic in lipsa unor relatari obiective; complicata structura a naturii umane ne face prea usor sa cedam in fata influentelor si ghidajelor de tot felul.
De multe ori ceea ce e descris a fi alb e compus din multe culori, ce pare a fi negru e mai gri dupa ce se obisnuiesc ochii, oameni aparent senzationali se dovedesc in timp a avea mari probleme, luciul dispare si apare adevarata structura.
Adevarul ni se serveste masurat si suntem influentabili si ecourile nu-si gasesc rezonanta potrivita; cel putin in ultimul secol si mai mult in ultimii citeva zeci de ani, cam de la sfirsitul anilor `30, `40, manipularea profesionala si jocurile de palat si melodiile marilor puteri cuplate pe o ignoranta incredibila ne-au facut sa dansam cam cum s-a dorit.
Eu personal vad - ca sa revenim la mineriade, ca nu e un dialog de istorie si filosofie - vad deci mineriadele ca un fenomen unitar, care a inceput la inceputul lunii decembrie `89 si se termina in septembrie `91.
In abordarea si studiul acestor importanti ani cam lipsesc jaloanele obiective care ar putea fi imaginile. Si pe chestia asta putem gresi destul de usor in aprecieri pentru ca fara sa vrem ne insusim parerile pe care vor unii sa le intelegem.

Dumneavoastra spuneti:

"cei care au demonstrat atunci in p-ta universitatii timp de 2 luni, au facut greva foamei, apoi au fost batuti de mineri"

Ori, din cite am mai vazut si eu, exista - nu vreau sa intru acum in detalii - cam 4 faze distincte ale fenomenului cu 4 tipuri de actori si in tot cazul cei de la sfirsit nu erau absolut de loc cei de la inceput.

Si mai spuneti: "si mai existau alti romani, care i-au aplaudat si ovationat pe mineri la venire...acestia m-au socat poate mai tare decat orice altceva..."

Pai, a fost tot manipulare.
Astia erau prostii care credeau sincer ce li se spunea; ieseau de la coada de la lapte si urlau ca tzaranistii maninca droguri, ca s-a gasit la liberali o tiparnitza de facut bani, ca partidele au arme ascunse in pod, ca steagul legionar a inceput sa fluture, si cite si mai cite.
I-am vazut; erau chiar sinceri; prostia umana poate fi infinita, si ne amintim de bratele cu Heil in fatza lu` nea Hitler din documentarele lui Leni sau ca miinile arse de soare in salut tovarasesc de pe vremea lu` Ceashca.
Dar acum taranii nu cred ca marcarea animalelor cu cipuri digitale inseamna sfirsitul lumii? E acelasi lucru.
Atunci, la mineriade, ca si in `89, presa romana a atins un abis inexplicabil si si mai inexplicabil este ca multi care mincau rahat in acele vremuri cumplite si care au pus botul si umarul la manipulari sunt mari ziaristi cinstiti in ziua de azi, ceapa n-au mincat si gura nu le miroase. Jenant. Manipulari grosolane s-au facut de ambele tabere, cred ca nu e o surpriza pentru nimeni, si o lectura a presei timpului poate fi extrem de jenanta si edificatoare.
Ce ma mira pe mine e ca acum, cu tot Internetul si toate informatiile despre arta manipularii la dispozitie, in loc sa devina o amintire manipularile din cauza teoreticului urias impact pozitiv la multe informatii de tot felul, stam tot ca in '89 - cum ar fi cazul celor trei jurnalisti.
#44052 (raspuns la: #44036) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tudor Arghezi - de andleia la: 15/06/2005 21:22:49
(la: Cele mai frumoase poezii)
Cina

În frig şi noroi
Trec hoţii-n convoi, câte doi,
Cu lanţuri târâş de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din doua hârdaie.
Câţiva au ucis,
Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci.
Livizi ca strigoii şi sui,
Strâmbaţi de la umeri, din şold si picior
În blidul fierbinte, cu aburi gălbui.
Îşi duc parcă sângele lor.


Flori de mucigai

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.



De-abia plecaseşi

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?


Jignire


Nepretuind granitul, o, fecioara!
Din care-as fi putut sa ti-l cioplesc,
Am cautat in lutul romanesc
Trupul tau zvelt si cu miros de ceara.
Am luat pamant salbatic din padure
Si-am framantat cu mana de olar,
In parte, fiecare madular,
Al fintei tale mici, de cremene usure.
1880-1967
Zmaltandu-ti ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adanci de trandafiri,
Pentru sprancene firele subtiri
De iarba noua ca-a-ntepat lumina.
Luai pilda pentru trunchi de la urcioare
Si daca-n sani si sold a-ntarziat
Mana-mi aprinsa, eu sant vinovat
Ca n-am oprit statuia-n cingatoare
Si c-am voit sa simta si sa umble
Si sa se-ndoie-n pipaitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine si te umple.
Femeie scumpa si ispita moale!
Povara-acum, cand, vie, te-am pierdut,
De ce te zamislii atunci din lut
Si nu-ti lasai pamantul pentru oale?

Vincit? Loose it! - de Skystalker la: 16/01/2006 14:32:41
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Ce nu credeam ca se va intampla, iaca ca s-antamplat: ma dau cu parerea pe un forum. Insignifianta parere, insa dupa ce am facut greseala sa pun banul jos pentru a-l mai imbogati un pic pe domnul Rao si pe domnul Brown, nu ma pot abtine si am zis sa las o urma de critic exasperat de importanta pe care o castiga tacticile comerciale fata de adevaratele valori culturale.

Am cumparat cartea si am citit-o intr-adevar pe nerasuflate. Dar nu neaparat din cauza actiunii palpitante - in cel mai clasic stil Dan-Brown-Michael-Crighton-Stephen-King - ci fiindca la un moment dat abia asteptam sa vad ce aberatii mai scoate din calimara stimabilul Dan Brown.

La inceput totul a fost ok. Primele pagini... apoi intervin greseli peste greseli, de documentare, de cunostiinte literare, de logica a actiunii, de ma apuca un ras nervos, mai ceva ca dupa un discurs de-a lui Bombonel.

Pai, mai fratilor si surorilor (divinizati impreuna :/ ), a fost careva la Louvre? Ca Dan Brown in mod sigur n-a fost, ca daca a fost, minte de ingheata toate lacurile din SUA. Pai cat de hilar poti sa fii sa scrii, ca si adevar documentat, ca piramida are 666 de fatete????? Mergi neica si le numara! Sau citeste ce s-a scris stiintific si obiectiv despre arhitectura piramidei de sticla! Sau cum poti sa faci greaseala sa plasezi tabloul "Madonna of the Rocks" in apropierea Mona Lisei, cand cele doua sunt separate de vreo 10 min. de mers pe jos. In plus am ras de m-am prapadit cand Sophie a luat tabloul drept scut protector. Pai tabloul este mare frate, si incasetat intr-o rama groasa si sculptata de lemn masiv si cu geam securizat in fata! Pe ochii mei, ca l-am vazut!

Ehei, mi-am zis, las ca trece, greseli inerente daca scrii carti despre obiecte de arta, cand pana acum n-ai scris decat teorii de conspiratii tehnologice. Ma gandeam ca macar Conspiratia va fi mai bine fundamentata. Cand colo dau de explicatii aiurite ale tablourilor saracului Da Vinci, si de anagramele chinuite si puerile ale saracului Brown. Cum a avut omul ala tupeul sa dea niste explicatii complet gresite, cand stie ca cea mai simpla cautare pe google ii scoate la lumina ignoranta? Ioan il binecuvanteaza pe Iisus? Madonna of the Rocks? Pai tabloul a fost comandat exact asa cum a fost pictat, Ioan rugandu-se, Iisus binecuvantand-l si ingerul aratand cu degetul spre Ioan. Si nu invers. Mai mult, la refacerea tabloului Ioan botezatorul e chiar semnalat prin crucea pe care o tine in mana.

Cand am ajuns la aberatiile cu Evangheliile ascunse (care exista intr-adevar, se numesc apocrife, si se pot cumpara in orice librarie mai civilizata din tarile neortodoxe) si la legatura cu inscrierile de la Qumran, am inchis cartea, si am luat o zi de pauza. Pai scrierile de la Qumran nu au absolut nimic de-a face cu Iisus, ele PREcrestine, si vorbesc despre o comunitate evreiasca exclusa din sinagogi care astepta venirea lui mesia ca pe un supererou care va distruge toata intunecimea asupritorilor. Este adevarat, ca Vaticanul s-a speriat la gasirea acestor inscrisuri, simtind ca de aici s-ar putea interpreta ca Iisus ar fi fost un membru al sectei din Qumran, dar dupa analiza istorica a documentelor s-a constatat clar ca ele reprezinta o comunitate aparte, care, in cel mai bun caz, a generat o serie de ucenici (ca n-au fost doar 12, si au fost si baieti si fete, daca il citim cu atentie pe Sf. Luca) care l-au urmat pe cel pe care il credeau mesia. Si sa faci referire la Constantin cel Mare ca la un monstru barbar care si-a ras in nas de toti si de toate, pai asta merge la nivelul de cultura american, dar sa spui unui europea ca la nivelul sec. III - IV un singur om poate sa conceapa un canon de proportii si calitati biblice, este aiurea complet.

Apoi sa faci din Maria Magdalena Sf. Graal, axindu-te pe "milioanele de femei ucise de biserica" si pe evanghelii ascunse in care exista mariajul intre Iisus si Maria Magdalena (in apocrife btw nu exista asa ceva) si pe vestita evanghelie pe care Brown o numeste "Q" este cu certitudine o conspiratie literara foarte atragatoare, dar totalmente stupida si ilogica. "Q" este un izvor istoric real, care exista si nu este ascuns de nimeni, ci a fost re-asamblat, comentat si interpretat de generatii de teologi din toate bisericile crestine (neortodoxe). Este ceea ce se crede ca constituie evanghelia originara, adica o colectie de cuvinte pe care Iisus le-a rostit si care au fost redactate inca in timpul vietii sale, sau la foarte scurt timp dupa. Iar evangheliile canonice se inspira din acest "Q". Nimic misterios si conspirativ aici.

Dar nu acestea sunt problemele care m-au deranjat cel mai mult la aceasta carte. De fapt, nu m-au deranjat de loc, m-au distrat copios. Problema esentiala consta in faptul ca incultura americana si-a dat definitiv mana cu genialitatea comerciala, tot americana, si, impreuna, intoxica tot ce prind.

Cum poate, in era informatiei cat de cat libere, un autor sa spuna despre cartea sa ca fictiunea inventata se fondeaza pe documente reale, cand apoi nici macar documentele verificabile sunt prezentate corect. Un cititor inocent, cum sunt, helas, majoritatea (inclusiv europenii), va lua de bune informatiile istorice si de arta pe care Brown le scrie, si isi va forma o parere triviala dar pertinenta - si total gresita. Si s-ar putea sa priveasca de-acuma lucrurile din noua perspectiva. Mai ales ca in vremurile noastre, cand citirea unei carti se rezuma la Readers Digest si la comentariile din Revista Avantaje si la rezumatele gata facute pe net, un best-seller este un formator de opinie important.

Si cum a ajuns atunci cartea lui Dan Brown best-seller? Pai fiindca demonteaza intr-un mod popular-trivial singura institutie care a ramas inca nedistrusa complet de globalizarea (a se citi monopolizarea) comerciala a lumii. Iar faptul ca ataca bisericile la radacina, tratand tabuuri populare prin interpretari socante (dar nicidecum noi, where is your copyright, Mr. Brown?) pe care le autentifica prin frazele din prefata cartii, este suficient ca sa trezeasca curiozitatea tuturor.

Da Vinci Code este pe departe cea mai slaba carte a lui Dan Brown. Este printre cele mai prost documentate carti pe care le-am citit. Ramane insa o carte politista conspirativa buna, alerta - dar nimic mai mult. Din pacate este formatoare de opinie (dovada si forumul acesta si multe altele). btw. Traducerea in lb. romana este, ca majoritatea traducerilor actuale, extraordinar de proasta. Citita in engleza mai castiga ceva prestanta de thriller.

Hint: cine doreste sa cunoasca o latura si mai fictiva, dar cu atat mai simbolica si inteleapta a speculatiei asupra relatiei lui Iisus cu Maria Magdalena, sa vada asap filmul "Last temptation of Christ". See the movie, forget about Brown! Este un film controversat dar superb, care intr-adevar te face sa iti pui intrebari esentiale.

Hint: cine doreste sa vada un site cu adevarat exhaustiv (si cat se poate de obiectiv) despre cartea lui Brown, sa meraga la linkul:

http://www.lisashea.com/hobbies/art/index.html
Inchid ochii si-i deschid Di - de cosmacpan la: 30/06/2006 13:21:25
(la: Intrarea permisa numai cu copilul)
Inchid ochii si-i deschid
Din intuneric spre lumina ma aprind
In umbra bratului, cresc versuri noi
Soptind copilului ce se-ascunde-n voi.

dar din dar se face raiul: (primite si date mai departe)
In padurea cu alune, Aveau casa trei pitici, Vine pupaza si spune:
"Simptomatic, idiosincrazia dilematica isi reverbereaza atenuant
ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si disonant
al obscurantismului incandescent de sorginte medievala, capsuland
filonul crepuscular sincretic si aluziv metempsihotic al transmigratiei
alchimice inspre circumvolutiunile interioare ale epocii istorice care
tind sa formeze adevarate supape paleontologice inspre propensiunea
paradigmelor de orientare paseista"

-Ce zik picioarele unei blonde moarte?
-In sfirshit impreuna!

Cand eram mai tânara, uram sa ma duc la nunti. Matusi de-ale mele si
cunostinte in vârsta veneau la mine, ma piscau de obraz si ziceau râzând:
"Tu urmezi acum." Au terminat cu porcaria asta cand am inceput la
înmormantari sa fac acelasi lucru cu ele.

*** - de zaraza la: 17/06/2007 23:18:02
(la: Înecata)
Să ne calmăm.
Hobo are picioare frumoase şi-i stă bine aşa neras lipăind pe pardoseala de lemn cu tălpile goale, bărbatul ăsta e pe invers: balerină. Aud cum trosneste nişte pastile între dinţi, aspirine, l-am enervat, mă uit la ceas, ziua creşte ca un zmeu, hai tu Hobo, hai tu Hobo, pierd feribotul, carotida îmi pulsează ca o panteră nestăpânită, cu dinţii înfipţi în ceafa borfaşului.
- Bine, te iubesc, hai să-mi cumpăr libertatea, un lollipop la domnul. Işi muşcă pumnii ca un copil, în spatele ferestrelor privirea parcă-i ploua, îi intind un şerveţel si mă închid la sandale. Uite şi pardoseala, nimic, nimic, cu capul în jos.
Îl văd cum tresare şi-şi striveste pe-ascuns zvâcnirea din piept. Îmi amintesc brusc de câmpurile necuprinse de lalele fremătând cu braţele în sus precum copiii mici: ia-mă în braţe, nene, cerule, norule, ochiule, omule. Îmi întinde deodată cana cu ceai. Amar, a fost mai amar sărutul de mai devreme, macii, lalelele, muşeţelul, atâta zarzavat, florareaso. Am buzele amare, o molie udă îmi îndeasa cuvintele înapoi pe gât... şi-am pierdut si feribotul.


Plouă mărunt, mocăneste, lipicios ca din cochilii. A scos mâna de sub mantou ca să priveasca ceasul, întarzie, fir-ar să fie de femeie. Tetrapozii prindeau oceanul de grumaz între fălcile lor de beton şi-l aruncau însângerat înapoi, ca pe-o zdreanţă. Avea două ciocolate în buzunarul de la piept, călduţe, ticăinde.
El mai avea şi nevastă, ea avea gagic, era pirata lui cu strungăreaţă, îl fura de suflet între două moteluri.

Sufletul lui, împrăştiat pe corpul hoaţei precum firimiturile pentru păsărele pe pardoseala gărilor, între două trenuri.

- Nene, ai un buck? Un puşti cu mucii înnodaţi sub bărbie şi picioarele goale întinde o mână nerăbdătoare şi ţopăie măruntel: "hai nene, că mă plouă...". Şovăie un moment dacă să-i dea sau nu un şut în fund, îi vede ochii mari, miopi, poticnindu-se în ploaie cu privirea în sus. Peste capul lui, silueta unei femei îmbrăcate în ceaţă verde şi alge, împroşcată de plânsetul cine ştie câtor valuri. I-a dat un pumn de mărunţiş zornăitor, ia copile, femeia creştea peste el ca o nălucă şi se apropia cu bărbia în piept, copilul alerga lipăind grăbit prin ploaie cu tălpile desculţe să spună c-a vazut-o pe înnecată.
"Înnecata" era o poveste veche, poate însăşi povestea din care se întemeiase micuţul orăşel de dincolo de ceaţă. De fiecare dată alta, după cum golful în care se spunea că îi găsiseră trupul îşi schimba forma şi murmurul de morgană nebună.

A fost odată.
A fost odată o femeie frumoasă cât să lase în urmă o legendă. Trăia pe-o insula în apropiere de Anacortes, una din insulele acelea pietroase ţinute în căuşul rădăcinilor de pini roşii pâlpâitori ca nişte candele de veghe, să nu se risipească în ocean. Era când soţie de miner, când de ofiţer britanic, când văduva vreunui biet soldat american din fortul de pe San Juan. Femeie albă, de piatră, cu suflet făcut pentru neiubire, în trupul ei se sfărâmau bărbaţii precum bărcuţele pescarilor atunci când se izbeau de stânci. Din vaietul glasurilor lor s-a împletit mai întâi un vânt subţire, uşor ca o şoaptă, apoi a crescut mai răstit, mai ascuţit, mai vânăt, strigăt lângă strigăt. Prima furtună din Anacortes şi-a desprins genunchii de pământ şi-a mers s-o pedepsească pe femeia fără suflet.
Dar miezul trupului ei i-a primit fulgerele şi a ştiut să le iubeasca, coapsele ei s-au deschis să-i primească talazurile şi buzele i-au sorbit vuietul până-n adâncul pieptului. Furtuna a purtat-o pe braţe până la buza golfului, i-a acoperit trupul cu nisip ca într-un ultim sărut şi s-a stins în depărtări din care se întoarce la răstimpuri, când o apucă dorul.

Femeia a ieşit din ceaţă şi s-a apropiat şovăielnică, cu capul tot în piept şi privirea gri înfiptă-n asfalt. L-a atins uşor pe mână cu o vinovăţie care nu era a ei dar pentru care îndura toate fulgerele bărbatului pe care-l urmărise de acasă. Omul ei.
- Hai acasă, omule, că n-are să mai vină...


Hobo a căzut uşor ca o mirare, mai întâi pe un genunchi, apoi pe celălalt, şi s-a intins pe jos ca în joacă după ce mai întâi mi-a dat să-i ţin ochelarii şi lamele. Are ochi albaştri, prinţeso, eşti frumoasă, lasă teatrul, e de doi lei, închide-ţi jugulara, prea mult roşu.
Ziua zgârie cu ghearele pe geam din ce în ce mai strepezit, mai vânăt, doi lei de viaţă, o hrubă de carne.
Gări până la gât, privesc în jos şi văd cum abia mai respiră trenuri şuierate pe sub mâna cu care-mi apăs pieptul: taaaccciii…
Uite-o gară cum închide ochii, încă una, din ce în ce mai mica, mai departe, mi-e frică, ia-mă în braţe nene, cerule, ochiule, omule, punctule, punctule.

Şi vine furtuna.

*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:24
(la: Ultimul Interviu)
Din când în când, Ştefan Iordache zâmbea ca un prinţ sau făcea un giumbuşluc. Ca un bufon. Şi tensiunile se scurgeau, ca prin minune, prin lemnul crăpat al scenei. Emil Boroghină era ca un arc, atent la toţi şi la toate, era ca un cocoş ţanţoş şi îmi spunea "va fi un spectacol mare!”. Ilie Gheorghe avea ochii dilataţi ca să absoarbă, sănătos, şansa lui de a fi acolo, atunci. Mirela Cioabă şi Valer Dellakeza îmi păreau că plutesc. Tudor Gheorghe îşi răsucea, mucalit, mustăţile. Le-am rămas în preajmă. Şi mă uluiam de dezlănţuirea lui Ştefan Iordache pe scenă. Era posedat de arta lui, de acest personaj, de teatru, de ce îi spunea Purcărete, în şoaptă. Trecea de la o stare la alta într-o secundă, îşi schimba măştile atât de iute, că nu îi făceam faţă. Mergea cu paşi mari şi îi aducea pe toţi actorii la o stare de demenţă. Parcă nimeni nu era om, fiinţă. Îmi amintesc cum îmi spuneau că au continuu o stare de rău fizic, de descompunere, dureri, stare de vomă. Ilie Gheorghe freca grâu încolţit cu miere şi îi dădea, cu un gest sacru, să mănânce hrana pământului darnic. Într-o seară, l-am auzit murmurând "să-mi cânţi cobzar bătrân ceva, să-mi cânţi ce-oi ştii mai bine, că bani ţi-oi da, şi vin ţi-oi da, şi haina de pe mine...”. Fumul ţigării îl învăluia. Melancoliile îl duceau departe. Cuvintele erau mângâiate, accentele mutate, oftatatul, la locul lui. Parcă era o rugăciune. O confesiune. Vocea interioară a unui actor uriaş, nărăvaş, nesupus şi înspăimântător de timid. Mă întreb şi acum, de unde atâta forţă ca să-l joace, aşa cum l-a jucat, pe Titus Andronicus? Era peste tot pe scenă, vocea lui tuna, şoapta ţi se urca în gât, în creier şi fugea în suflet, ochii creşteau nefiresc în faţa ochilor mei, gura se deforma ca însuşi personajul şi părea că înghite fărădelegea, păcatul, iubirea, crima, vinovăţiile toate, pământul. Cât de tare l-au preţuit actorii. Şi nu doar cei de acolo...rarisim... Am fost prin 97 la Stockholm cu "Titus”. I-am urmărit şirul de superstiţii, ritualul de dinainte de spectacol. Seara, la teatru, a venit Radu Penciulescu. Am privit acea reprezentaţie prin starea lui Penciu. Nu mişca, nu respira, se cutremura, se bucura, lăsa lacrimile să curgă. Spre sfârşit, când cruzimea şi durerea deveneau insuportabile, ne-am luat de mână. Mâinile lui la fel de frumoase ca cele ale lui Ştefan Iordache. La urmă, mi-a spus, la ureche, atât: "incredibil...”.

Incredibil cum se juca în pielea Generalului Cearnota din "Fuga” Cătălinei Buzoianu de la Teatrul de Comedie... Spiritul ludic îl conducea pe acest personaj pişicher care cânta, dansa, ciupea femeile, care pierdea tot şi puţin îi păsa, care învârtea viaţa în cei mai aiuriţi paşi de dans, fără menajamente, care se lăsa ispitit de toate poftele, ignorând deşertăciunile. Cum s-a jucat în "Barrymore”, asumându-şi tot, tot, tot.


Mă gândesc acum la Silviu Purcărete. La Lia Manţoc care i-a făcut costumul îndrăzneţ din "Să îmbrăcăm pe cei goi”, cu memorabilul fular azvârlit neglijent, la felul în care se uluia ea de desenul unui corp care vorbea, zvâcnea, se mula după o intenţie sau alta, ţâşnea ca să-şi urmărească vocea. La Lucian Pintilie şi la afurisitul Mitică de mahala din "De ce trag clopotele, Mitică?”. La Helmut Sturmer care povesteşte la infinit despre Hamlet-ul făcut cu Dinu Cernescu. La George Banu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Mihaela Toniţa, femeia lui frumoasă, care l-a însoţit o viaţă. Şi la bine, şi la greu. La Sanda Manu. La Toca. La Horia Lovinescu care s-a îngrijit de începutul drumului. La Matei Călinescu, care i-a fost naş de cununie. La cei cu care a lucrat. Sau nu. La locurile pe unde a jucat. La felul seducţiei lui. La ţăranii de la Gruiu. La prietenii lui. La chefuri. La pasiunea cu care a făcut tot. La poveştile din el, la poveştile personajelor lui, la lacrima pe care am văzut-o în ochii lui la unul dintre dialogurile noastre. La necuprinsul şoaptelor. Mâinile lui mângâiau lumea şi îmblânzeau revoltele. Vocea lui scula morţii din morminte. Un artist uriaş care nu a stat în lanţurile nici unui şablon. Un artist uriaş care şi-a savurat libertatea interioară şi poezia fiecărui rol. Şi care a luat-o, mereu, de la capăt. Şi care s-a minunat de miracolul vieţii pe acest pământ. Un om care a ştiut ce este smerenia. Şi sfinţenia meseriei. Şi simplitatea, şi credinţa. Un artist uriaş care vorbea şi atunci când tăcea, care simţea vraja cuvântului şi vulnerabilitatea liniştii. Un artist care s-a frământat pentru ca miracolul să se întâmple. Un artist pe care teatrul se sprijină întru istorie.

Mă bântuie tristeţea. Şi nu pot să plâng. Împietriţi, urmărim cum, de data asta, Maestrul zboară deasupra oraşului. Ceva din irepetabilul frumuseţii pleacă împreună cu el. In-cre-di-bil...

Marina Constantinescu

Articol preluat din România literară
#345641 (raspuns la: #345640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CLIPA MAGICA - de Tot Areal la: 02/09/2009 09:05:24
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
În fiecare zi - împreună cu soarele - Dumnezeu ne oferă o clipă în care e posibil să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. Iar în fiecare zi pretindem că nu realizăm momentul, ne străduim să credem că această clipă nu există, că ziua de azi e la fel cu aceea de ieri şi va fi identică cu cea de mâine. Dacă am fi atenţi, am putea descoperi clipa magică.
S-ar putea ascunde în momentul în care băgăm cheia în uşă, dimineaţa, în tăcerea de după cină, într-o mie şi unul de lucruri ce ni se par identice. Această clipă există - atunci, toată puterea stelelor ne pătrunde pentru un moment şi ne permite să înfăptuim miracole.
Uneori, fericirea e o binecuvântare, dar de cele mai multe ori e o cucerire. Clipa magică ne ajută să ne schimbăm, ne ajută să ne urmăm mai departe visele. Vom suferi, vom traversa multe momente dificile şi ne vom confrunta cu multe dezamăgiri, dar toate sunt pe cât de tranzitorii, pe atât de inevitabile, iar la final vom fi mândri de ce am lăsat în spatele obstacolelor. Cândva, în viitor, vom putea privi înapoi cu mândrie şi credinţă.
Nefericiţi sunt cei care se tem să-şi asume riscuri. Poate că nu sunt niciodată dezamăgiţi, niciodată deziluzionaţi, niciodată în suferinţă, precum aceia care au un vis de urmat. Dar, când privesc înapoi - pentru că întotdeauna privim înapoi - îşi vor auzi inima şoptind: „Ce ai făcut cu miracolele pe care Dumnezeu le-a semănat pentru zilele tale? Ce s-a ales de talentul pe care Cel Sfânt ţi l-a încredinţat? L-ai îngropat adânc, într-un mormânt, de teamă că-l vei pierde. Aceasta îţi este moştenirea: certitudinea că ţi-ai risipit viaţa“.
Nefericiţi sunt cei care aud astfel de vorbe. Pentru că atunci când, poate, vor crede în miracole, aceste clipe magice ale vieţii se vor fi scurs deja. Trebuie să ascultăm copilul care am fost, care încă trăieşte în noi. Acest copil cunoaşte înţelesul clipelor magice. Îi putem înăbuşi oftatul, dar nu-l putem reduce la tăcere.
Dacă nu vom renaşte, dacă nu vom privi din nou viaţa cu inocenţa şi entuziasmul copilăriei, nu are sens să mai trăim. Te poţi sinucide în multe feluri. Aceia care încearcă să-şi ucidă trupul încalcă legea lui Dumnezeu. Dar şi aceia care încearcă să-şi ucidă sufletul încalcă legea lui Dumnezeu, chiar dacă crima lor este mai puţin vizibilă în ochii omului.
Să fim atenţi la ceea ce copilul din noi încearcă să ne spună. Să nu ne ruşinăm şi să nu-l înfricoşăm, deoarece se simte singur şi abia dacă se face auzit. Să-l lăsăm să ia din când în când frâiele existenţei noastre. Acest copil din noi spune că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.
Să-l facem să se simtă iubit din nou. Să-i facem pe plac - chiar dacă asta ar însemna să acţionăm într-un fel neobişnuit, chiar dacă ne-ar face să părem nebuni în ochii altora. Amintiţi-vă că înţelepciunea oamenilor este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Dacă ascultăm copilul pe care îl purtăm în suflet, ochii ne vor străluci încă o dată. Dacă nu pierdem legătura cu acest copil, nu vom pierde nici contactul cu viaţa.
Hai să trăim toate clipele magice ale anului 2009!
Paulo COELHO
#477297 (raspuns la: #477205) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zburator cu plete negre... - de cosmacpan la: 11/02/2011 23:55:05
(la: pe cand ma vaitam ca n-am titlu)
Zburatorul

"Vezi, mama, ce ma doare! si pieptul mi se bate,
Multimi de vinetele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, racori ma iau la spate,
Îmi ard buzele, mama, obrajii-mi se palesc!

Ah! inima-mi zvâcneste!... si zboara de la mine!
Îmi cere... nu-s' ce-mi cere! si nu stiu ce i-as da;
Si cald, si rece, uite, ca-mi furnica prin vine,
În brate n-am nimica si parca am ceva;

Ca uite, ma vezi, mama? asa se-ncruciseaza,
Si nici nu prinz de veste când singura ma strâng,
Si tremur de nesatiu, si ochii-mi vapaiaza,
Pornesc dintr-însii lacrami, si plâng, maicuta, plâng.

Ia pune mâna, mama, - pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde si altul mi-a racit!
Un nod colea m-apuca, ici coasta rau ma doare;
În trup o piroteala de tot m-a stapânit.

Oar' ce sa fie asta? Întreaba pe bunica:
O sti vrun leac ea doara... o fi vrun zburator.
Or aide l-alde baba Comana, or Sorica,
Or du-te la mos popa, or mergi la vrajitor.

Si unul sa se roage, ca poate ma dezleaga;
Matusele cu bobii fac multe si desfac;
Si vrajitorul ala si apele încheaga;
Alearga la ei, mama, ca doar mi-or da pe leac.

De cum se face ziua si scot mânzat-afara
S-o mâi pe potecuta la iarba colea-n crâng,
Vezi, câtu-i ziulita, si zi acum de vara,
Un dor nespus m-apuca, si plâng, maicuta, plâng.

Brândusa paste iarba la umbra lânga mine,
La râulet s-adapa, pe maluri pribegind;
Zau, nu stiu când se duce, ca ma trezesc când vine,
Si simt ca misca tufa, auz crângul trosnind.

Atunci inima-mi bate si sai ca din visare,
Si parc-astept... pe cine? si pare c-a sosit.
Acest fel toata viata-mi e lunga asteptare,
Si nu soseste nimeni!... Ce chin nesuferit!

În arsita caldurei, când vântulet adie,
Când pleopul a sa frunza o tremura usor
Si-n tot crângul o soapta s-ardica si-l învie,
Eu parca-mi auz scrisul pe sus cu vântu-n zbor;

Si când îmi misca topul, cosita se ridica,
Ma sperii, dar îmi place - prin vine un fior
Îmi fulgera si-mi zice: “Desteapta-te, Florica,
Sunt eu, viu sa te mângâi...” Dar e un vânt usor!

Oar' ce sa fie asta? Întreaba pe bunica:
O sti vrun leac ea doara... o fi vrun zburator!
Or aide l-alde baba Comana, or Sorica,
Or du-te la mos popa, or mergi la vrajitor".

Asa plângea Florica si, biet, îsi spunea dorul
Pe prispa lânga ma-sa, s-obida o neca;
Junicea-n batatura mugea, cata oborul,
Si ma-sa sta pe gânduri, si fata suspina.

Era în murgul serei si soarele sfintise;
A puturilor cumpeni tipând parca chema
A satului cireada, ce greu, mereu sosise,
Si vitele muginde la zgheab întins pâsea.

Dar altele-adapate tragea în batatura,
În gemete de muma viteii lor striga;
Vibra al serei aer de tauri grea murmura;
Zglobii sarind viteii la uger alerga.

S-astâmpara ast zgomot, s-a laptelui fântâna
Începe sa s-auda ca soapta în susur,
Când ugerul se lasa subt fecioreasca mâna
Si prunca vitelusa tot tremura-mpregiur.

Încep a luci stele rând una câte una
Si focuri în tot satul încep a se vedea;
Târzie asta-seara rasare-acum si luna,
Si, cobe, câteodata tot cade câte-o stea.

Dar câmpul si argeaua câmpeanul osteneste
Si dup-o cina scurta si somnul a sosit.
Tacere pretutindeni acuma stapâneste,
Si latratorii numai s-aud necontenit.

E noapte nalta, nalta; din mijlocul tariei
Vesmântul sau cel negru, de stele semanat,
Destins coprinde lumea, ce-n bratele somniei
Viseaza câte-aievea desteapta n-a visat.

Tacere este totul si nemiscare plina:
Încântec sau descântec pe lume s-a lasat;
Nici frunza nu se misca, nici vântul nu suspina,
Si apele dorm duse, si morele au stat.
.....................................................................
"Dar ce lumina iute ca fulger trecatoare
Din miazanoapte scapa cu urme de schintei?
Vro stea mai cade iara? vrun împarat mai moare?
Or e - sa nu mai fie! - vro pacoste de zmei?

Tot zmeu a fost, surato. Vazusi, împelitatu,
Ca tinta l-alde Floarea în clipa strabatu!
Si drept pe cos, leicuta! ce n-ai gândi, spurcatu!
Închina-te, surato! - Vazutu-l-ai si tu?

Balaur de lumina cu coada-nflacarata,
Si pietre nestimate lucea pe el ca foc.
Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curata;
Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!

Pândeste, bata-l crucea! si-n somn colea mi-ti vine
Ca brad un flacaiandru, si tras ca prin inel,
Balai, cu parul d-aur! dar slabele lui vine
N-au nici un pic de sânge, s-un nas - ca vai de el!

O! biata fetisoara! mi-e mila de Florica
Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slabit
Si s-a palit copila! ce bine-a zis bunica:
Sa fuga fata mare de focul de iubit!

Ca-ncepe de viseaza, si visu-n lipitura
Începe-a se preface, si lipitura-n zmeu,
Si ce-i mai faci pe urma? ca nici descântatura,
Nici rugi nu te mai scapa. Fereasca Dumnezeu!"

(PS: hai bre ca nu-s chiar asa de isprava)
#596859 (raspuns la: #596833) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
5 - de Tot Areal la: 26/12/2011 08:51:57 Modificat la: 26/12/2011 08:53:58
(la: Adâncul rece al nopţii )
-Stai mă! Cum ne urcăm fără să avem nicio vâslă?! Cum dracu cârmim pe apă?!
-Ei băgami-aş.... Am uitat complet. Stai...revine el înapoi pe mal trăgând şi mai mult barca pe mal. Hai să căutăm naibi ceva cu ce să vâslim.
-Ce altceva putem folosi decât o ceva creangă sau ceva.
-Aha, ceva din aia cum au gondolieri ăia în Veneţia, o bâtă din aia lungă şi rezistentă.
-Tot la creanga aia ajungem iar?!
-Ba bine că nu. Hai s-o dovedim! Ce drac’, e mai tare ca noi?!
De data asta se puseră şi trăgeau, răsuceau, smuceau de ea şi după minute bune, după ce firicele de sudoare prinse a le brăzda fruntea, creanga verde, crudă, cedă rupându-se cu un pocnet sec.
-Asta-i. Hai!
-Păi ne ajunge una? se miră Radu.
-Păi ce, gondolieri ăia au mai multe? Nu tot una au şi ei? Stăm în spate şi conducem aşa.
-Mă, dacă apa e mai adâncă şi nu atingi fundul cu creanga, am făcut fix un rahat.
Faţa lui Mihnea se crispă nemulţumit de o aşa ipostază. Măsoară creanga din ochi cântărind-o în palmă. Hai mă că asta are doi metri jumate’. Nu poate fi mai adâncă apa aici la mal. Oricum rămânem pe lângă mal, că nu este curent care să ne tragă spre mijloc.
-Păi, ştiu şi eu? Avem de ales?
-Păi nu.
-Atunci hai. Cred că Ramo ne blesteamă de mama focului deja, rânjeşte el.
Aruncară înăuntru ustensilele de pescuit, apoi urcară repede, unul după celălalt, ca nu cumva, din inerţie, barca să pornească după ce urcă primul. Cu creanga pe post şi de cârmă şi de vâslă, prinseră a se mişca uşor pe lângă mal. Radu, spre siguranţa sa, mai pipăi odată tot fundul bărcii ca nu cumva să pătrundă apă pe undeva, dar nu descoperi nimic, aşa că se liniştii de-abinelea. Încet încet, barca se desprinse şi luneca lin. Creanga reuşea să ţină loc de cârmă şi frână, Mihnea folosind-o ca pe un pivot agăţând-o de tufele şi ierburile de pe mal.
Ramona se ridică amorţită când vede năluca care se apropie pe lângă mal. Nu-şi poate abţine un zâmbet sincer.
-Bine măi! Aţi reuşit până la urmă!le strigă ea.
-Ramo, vezi, nu avem vreo sfoară sau ceva pe-acolo, să ancorăm drăcia asta de mal?! îi strigă Mihnea.
Răscolind printre toate cele împrăştiate, Ramona reuşi să de-a de un capăt de sfoară folosit ca cort, dar care nu era mai lung de doi metri.
-Doar asta este! ridică ea firul ca şi cum ei l-ar fi văzut.
-Ce ai acolo?
-O sfoară de la cort.
-Cât îi de lungă?
-Vreo doi metrii!
-E cam scurt, zice Radu, dar îl putem lega de creangă şi aşa câştigăm doi metrii.
-Ramo, ai grijă, strigă iar Mihnea. Îţi întind creanga asta, încearcă să legi firul de capăt, dar să-l strângi bine şi să vezi, poate găseşti să-l ageţi de ceva ca să ne oprească şi pe noi, altfel dăm tura lacului, izbucneşte el în râs.
Luna plină arunca asupra lacului liniştit o lumină albastră vie şi curată. Oglinda apei se vede limpede şi lină, până departe. Nu adie nicio pala de vânt, apa părând o folie enormă de staniol.
Zâmbetul rămas întipărit pe faţa Ramonei nu se stinse nici în clipa când, undeva în spatele bărcii, mai către mijlocul lacului, apa se umflă, se ridică ca un balon imens ce răsare din străfundurile întunecate. Totul pare ireal şi ciudat. Ochii ei rămân pironiţi spre ceea cea pare că iese şi nu se mai termină, şi totul într-o linişte deplină. Rămâne cu gura căscată incapabilă să scoată vre-un sunet. Ceea ce răsări din apă, rămase o clipă apoi se scufundă la fel de repede cum apăruse şi tot fără un zgomot.
Nici Radu nici Mihnea nu văzură nimic, totul desfăsurându-se în spatele lor, doar că braţul lui Mihnea oboseşte tot ţinând creanga întinsă spre Ramona care nu reacţionează în nicun fel.
-Ce faci măi fato?! Hai prinde vârful că altfel ne duce apa!
Mecanic, ca din reflex, ea agaţă vârful crengii şi înfăşoară sfoara dintr-o mişcare reuşind să oprească barca.
-Aţi văzut acolo în spate? Ce-a fost aia?!zice ea repede arătând cu braţul spre apă.
Amândoi se întorc dar nu se vedea decât întinderea lacului.
-Ce să vedem? întreabă Radu mirat.
-Ce naiba a fost acolo?! reia ea serioasă.
#626444 (raspuns la: #626442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
9 - de Tot Areal la: 26/12/2011 08:58:55
(la: Adâncul rece al nopţii )
-Poate nu-i decât un peşte mare şi atât, se scuză ea aranjând într-un colţ un rucsac ce nu vroia să stea cum îl puse şi tot se încăpăţânea să cadă. E noapte şi şti că în condiţiile aste toate chestiile tind să aibă forme mai ciudate decât sunt în realitate. Şti şi tu cum e chestia asta.
-Daa, obiectele din oglindă apropiate decât în realiate, face el remarca la scrisul ce apare uneori pe câte o oglindă retrovizoare de automobil.
-Da, cam aşa ceva.
-Acum sincer, se ridică Radu încercând să fie mai convingător în explicaţia ce vrea să o dea. Nu te mint, dar uite, cam atât avea gura, arată el deschizând mâinile într-o încercare de a arăta cât de mult.
-Las-o baltă, măi Radule. Poate atât era întreg peştele. De unde şti tu exact cât a fost. Îţi dai şi tu cu presupusul acum.
-Hai măi Ramo, doar ştiu ce am văzut, ce naiba. Îţi spun eu că era atât de mare şi nici nu cred că deschise gura complet.
Ramona râde încetişor.
-Şti cum eşti tu? Ca şi în bancul ăla în care doi pescari discută şi unul arată cu mâna, tot aşa ca tine, o măsură de vreo juma’ de metru şi îi spune celuilalt : „-Uite mă, atât de mare era.
-Ce, peştele? întreabă celălalt.
-Nu mă, distanţa dintre ochii peştelui!”.
-Hahahaha.., doamnee măi Ramo, nu ştiam că şti bancuri cu pescari, hahahaha...
-De ce nu le-aş şti, doar tot bancuri sunt nu?
-Aşa-i, ai dreptate... Da’ unde îi ăsta. Nu vine odată? Ai zis că vine? îşi aminteşte el de Mihnea.
-A zis că-şi adună undiţele şi vine. Apăi nu şti tu, precis nu se grăbeşte. Toţi pescarii sunteţi la fel. Cu prietenele nu aveţi pic de răbdare, dar la pescuit înpietriţi cu băţul în mână ore-n şir.
-Stai că merg să-i dau o mână de ajutor, se ridică el sărind sprinten în picioare. Dacă nu stăm pe capul lui, ăsta nu vine de acolo, mai zice în timp cei trage ghetele fără să se mai ostenească să lege şireturile, apoi iese de la adăpostul cortului în răcoarea vântului nopţii. Cu paşi mici şi atenţi, încâlcindui-se mereu sireturile lungi prin hăţişul sălbatic al malului, se apropie de mal şi-şi ridică ochii spre barcă.
O clipă stă aşa, apoi îşi roteşte buimac ochii în stânga şi-n dreapta. Aşa ceva nu se poate, gândeşte el. Unde naiba îi ăsta?gândeşte aproape cu voce tare.
-Ramonaa! Fi atentă că ăsta ne-a tras clapa şi s-a dus de aici!
-Cee... ?! face ea, scoţându-şi numai capul afară din cort.
-Ăsta, a dispărut. Nu-i nicăieri. Barca nu-i aici şi nici în larg nu se vede. Să vezi că ăsta s-a dus în alt loc să pescuiască.
-Eşti sigur? iese şi ea neîncrezătoare în spusele lui, dar după ce aruncă o privire îşi dă seamam că are dreptate. Mihnea şi barca nu erau nicăieri.
-Te pomeni că s-a dus să ducă barca înapoi de unde a luat-o, încearcă ea o explicaţie.
-Doar nu-i prost? Pentru ce s-o ducă acolo? O putea foarte bine lăsa aici, iar de vroia neapărat, uite, o duceam mâine, pe lumină.
-Păi atunci unde e? mai întreabă ea odată scrutând din nou întinderea lină a lacului.
-Habar n-am!
Luna încă strălucea puternic, dar o masă neagră mai închisă de nori îşi făcuseră apariţia dinspre sud şi se apropiau ameninţător. Deşi încă erau departe, imaginea lor devenea apăsătoare. Asemenea nori nu aduceau decât ploaie şi furtună. Vietăţile naturii se pare că înţelegeau mai bine starea vremii şi deveniseră extrem de agitate.
Agitat devine şi Radu care scapă o înjurătură printre dinţi.
-Ce spui?nu se prinde ea.
-Mă gândesc să merg să văd acolo de unde am luat barca? mormăie el schimbând vorba. Ce zici?
-Ştiu şi eu... Sincer nu aş vrea să pleci şi tu. Dacă s-a dus acolo vine el înapoi, dar măcar putea să ne spună, se supără ea. E un măgar că se comportă aşa.
-Nu ţi-a spus nimic dacă duce barca sau nu? se întoarce el spre ea.
-Nu mă... A zis doar că vine imediat.
-Imediat...
Fără tragere de inimă se întorc în cort încercând din când în când să străpungă întunericul cu privirea în speranţa că-l descoperă. După un timp, oboseala începuse să le joace feste făcându-i să pară că-l zăresc pe rebel, ca apoi imediat să îşi dea seama de greşeală. Aşa trecu o oră. Norii aproape că acoperiseră luna. Cum era de aşteptat, vântul se înteţi transformând suprafaţa lacului într-o masă asemănătoare unei hârti creponate. Focul pâlpâia viu, dar părea că nu va rezista sub rafalele vântului, fără a mai pune la socoteală şi ploaia ce se simtea în aerul umed.
#626448 (raspuns la: #626447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Casa departe de casa - cortul - de zaraza sc la: 11/11/2014 09:30:45
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/casa-de-parte-de-casa-quechua-ultralight-2

"Urmeaza un review poate putin mai neconventinal al cortului pe care l-am folosit vreme de 4 luni de zile in expeditie. Pana la urma si contextul in care a fost folosit e poate putin neconventional, de la nopti ploioase si reci in martie pe malul Marii Negre, pana la platoul de 4000 de metri al Pamirului, de la desertul Karakum din Turkmenistan pana la pantele acoperite de seracuri si crevase ale Tien Shan-ului, de la reintalniri repetate cu ninsori pana la mici urgane ce au purtat alte corturi in departari. Asa ca pot spune ca e un pic mai mult decat un review scris dupa doua trei iesiri la munte.

Cortul l-am primit prin bunavointa celor de la Decathlon, oamenii ajutandu-ma cu cateva piese de echipament care erau lipsa inainte de plecare. Acum trebuie spus ca review-urile de echipament pe care le voi mai scrie in urmatoarea perioada nu au nici o treaba cu faptul ca echipamentul respectiv a fost primit ca sponsorizare. Spre exemplu si oamenii de la Decathlon fac lucruri care sunt foarte bune, dar si lucruri care nu prea functioneaza. Spre exemplu din ultima categorie sunt peticele auto-adezive de la B’twin cu care nu am reusit sa repar nici una din penele pe care le-am avut.

Iar acum pentru varianta scurta a reviewului: daca as fi sa plec din nou intr-o astfel de calatorie, clar tot acesta ar fi cortul pe care l-as alege. In varianta lunga pot sa povestesc pe rand despre lucrurile care mi-au placut sau care nu mi-au placut la el. [...]
Tot din categoria design, ventilatia cortului nu mi se pare foarte bine gandita. Teoretic are doua gauri de aerisire, dar daca nu e nici un pic de vant in practica nu functioneaza prea bine, mai ales ca fustita cortului e destul de joasa. In Istanbul dupa cateva nopti in care am avut probleme cu condensul in interiorul cortului m-am apucat de ceva modificari pentru a mai departa putin fustita de pamant si pentru a imbunatati circulatia aerului, imbunatatire ce chiar a functionat. Oricum noptile in care am avut probleme cu condensul pot sa le numar pe degetele de la o mana si s-a intamplat inainte de imbunatatiri si atunci cand am avut parte de nopti extrem de umede fara vant pe malul Marii Negre.

Pe scurt cam asta ar fi poveste despre casa “departe de casa” in are am petrecut nenumarate nopti sub cerul plin de stele al Asiei Centrale pe Drumul Matasii, o bucatica familiara de univers in locuri ce erau de multe ori straine si stranii."

Camuflajul uneori insuficient in fata ochilor ageri ai ciobanului uzbek.
Image and video hosting by TinyPic
Da - de Alice la: 07/10/2003 04:19:30
(la: Nostalgie Cartaresciana...)
Si eu incercam sa explic, urland, pe alocuri, ca puful de papadie e samanta inaripata. De-i zici pulbere, samanta zboara mai departe, iti intra-n ochi sau trimite un asterix.
PS.A lauda, King, inseamna a recunoaste, nu a oferi.:)
#836 (raspuns la: #835) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alexandra, scuze - de papadie67 la: 14/10/2003 05:48:07
(la: Dragoste)
Esentialul daca nu l-ai inteles, nu-i vina ta, deoarece cu ne-ntelese "fratilor" filozofii am abuzat aceasta pagina...e-adevarat!
De logica si timp si-opinie a trecut- culmea- de fapt, de mult...dar pe shestache, caci pe sub nasuri de ochi larg deschisi desi-adormiti!

Succes pe mai departe!
#1260 (raspuns la: #1253) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...