al cincilea sa fie atribut

Nu li se cuvine comentariilor atâta însemnătate pe cât le atribui. Mi-ai stârnit pasiuni pentru sărmăluţe şi nu-i puţin lucru, nu mi s-a mai întâmplat de la tanti Raliţa încoace, atunci m-am îngrăşat vreo 5 kilograme şi ai mei pariau că o să-l întrec pe Muşatescu la cântar. Dar îi datorez şi vreo 10 cm din tălpi până-n creştet, că mâncarea mi-a priit, înainte eram o sclifosită, cei din casă jucau avioanele cu lingurile-n aer ca să iau o îmbucătură. Mărturisire menită să mai relaxeze înţelesurile... aşa că, nu căuta alte semnificaţii decât cele care-s vizibile.

- Ce anume?

- Spiritul. Marea problemă a medicinei e că e prea centrată pe biologie. Medicina viitorului e medicina spirituală. Până când nu va schimba abordarea, ştiinţa aceasta nu va fi cu adevărat de folos. Spiritul e de sine stătător şi e venit de Sus. Instrumentul lui este trupul uman. Fără această "haină", care e corpul omenesc, spiritul nu poate învăţa lecţiile pentru care a fost trimis pe pământ.

"Boala vine din suflet, întotdeauna"

- Atunci, ar trebui să privim boala ca pe o pe­deap­să?

- Nu, Dumnezeu nu dă nimănui boala, nici ca pe­deapsă, nici ca mesaj. Boala e consecinţa faptului că omul s-a îndepărtat de drumul bun, că undeva a greşit şi nu trăieşte aşa cum ar trebui, cum Dumnezeu ar vrea de la el. Orice realitate trăită în prezent este consecinţa unor decizii anterioare. Când un om se îmbolnăveşte e pentru că el "a dat voie", undeva a deschis porţile ca răul să intre în el. Dar poate, în schimb, să ia boala ca pe un dar, din care poate învăţa foarte mult, pentru a-şi îndrepta viaţa. Cea mai grea parte în medicina pe care o practic e să aduc omul să recunoască sursa pro­blemei din viaţa lui şi să hotărască să se schimbe. Să îl ajut să înţeleagă că nicio cremă din lume nu poate re­z­olva o afecţiune, dacă în minte şi în inimă nu e pa­ce.

- Dar cum vă puteţi da seama care e sursa de­zechilibrului spiritual?

- Există o corespondenţă între cauze şi organe, pe care o cunosc în parte din experienţele şi deducerile pro­prii, în parte din cunoaşterea altora. Plămânii, de pildă, suferă din cauza unei tendinţe spre melancolie şi in­teriorizare, de care pacientul ar trebui să se elibereze. Ri­nichii sunt afectaţi mai ales de griji şi de situaţiile ne­sigure. Rinichii sunt locul unde se stochează ener­giile cele mai profunde ale omului, inclusiv energiile regenerative. De aceea, ei mai pot suferi şi în cazurile de suprasolicitare, atunci când nu există un echilibru în­tre muncă şi odihnă. Mânia şi nervii rănesc mai ales ficatul. Nervii reprimaţi îi simţi imediat la ficat. O fe­meie care s-a dăruit din iubire unui bărbat care n-a fost pe măsura dăruirii ei şi a ră­nit-o în feminitatea ei poate să se îmbol­nă­vească la organele sexuale (atributele pri­vate ca fiind ale feminităţii şi ale mater­ni­tăţii). Un lucru e sigur, boala vine din suflet întotdeauna, nu din corp. Sufletul e cel care ne ţine în viaţă şi care ne controlează corpul prin siste­mul nervos şi prin plexul solar. De aceea, în cazul unei suferinţe, simţim un gol dureros, o arsură în piept, între coaste. Şi tot acolo simţim o strângere de inimă, atunci când am făcut ceva rău. E vocea spiritului că undeva am încălcat o ordine.

- Una din afecţiunile cele mai răs­pândite în vre­murile noastre e depresia. Ar putea fi numită boala secolului. Ea cum ar trebui abordată?

- Medicamentul pentru depresie nu e de vânzare, fiindcă nu aduce profit. Se nu­meşte cunoaştere, iar cu­noaşterea e Lumină, e Dumnezeu. Întrebaţi un depresiv cum se simte. Vă va spune că nu-şi doreşte nimic, că nu are nicio direcţie, că e neputincios, că nu ştie în­co­tro s-o ia, că şi-a pierdut bucuria. Ce e asta altceva decât fap­tul că nu cunoaşte şi nu recunoaşte existenţa lui Dum­nezeu? Când crezi în Dumnezeu, ştii că totul are un rost, că nu suntem aruncaţi la întâmplare, ci suntem doar o verigă în acest univers, unde am fost trimişi să îm­plinim dorinţa Lui, aceea de a învăţa. Singura noas­tră sarcină este asta, să învăţăm, fă­când binele de bună voie. Domnul nu cere decât să înflorim la maxi­mum, să de­venim tot ceea ce putem de­veni. Asta în­seamnă "Fa­că-se voia Ta!". Ca să re­vin, de­pre­sia nu e de­cât semnul cel mai limpede că am pierdut conexiu­nea cu sursa. Prin urmare, nu pu­tem fi împliniţi, nu putem fi fericiţi. În epoca noastră, asta se vede şi la nivel bio­logic. Suntem nişte fiinţe umane schilo­dite cere­bral.

"Dumnezeu vrea schimbare"

- De ce spuneţi asta?

- Creierul uman are două părţi, creierul mic şi cre­ierul mare. Creierul mic este creierul de vise, de ins­tincte, dar e şi creierul de trăiri spirituale. Creierul ma­re este creierul raţional, creierul de gânduri şi ju­decăţi. În mod normal, ambele ar trebui să funcţioneze egal, să aibă aceeaşi dimen­siune. De-a lungul evoluţiei uma­ne însă, acest creier de vise şi trăiri spirituale s-a mic­şorat, lăsându-i loc celui­lalt, care a crescut, precum muş­chii care sunt antrenaţi permanent. De mii de ani ne folosim mai mult ca­pacităţile intelectuale, iar pute­rile noastre spirituale au slăbit. Cu alte cuvinte, ni s-a atrofiat organul de comu­ni­care cu Dumnezeu. Cum vă explicaţi că păsările şi animalele, făpturi mult mai ru­dimentare, pot simţi când se apropie un tsunami şi se pun la adăpost, dar omul, cât e de mare, nu e capabil?

"La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de Corina Zorzor. I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerințele nu privesc înțelegerea textului, așa cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele PISA, ci, poate, atenția. Foarte mulți copii n-au formulat enunțuri corecte, pentru că au fost induși în eroare de întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii de-astea…

La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate diferit. Prima, temporală sau condițională, dar și ultima, indirectă sau de scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziția a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu și acum? Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la…” ca și „îl încurajează pentru a înțelege”.

Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar și cu Mihai Eminescu, Creangă, și i-au pus întrebări și au fost emoționați. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un șoricel la prezentarea cărții marelui scriitor, sedus de mirosul de cașcaval al unei cărți culinare. Vina nu e a lor că nu știu niciun nume de scriitor – unii mai știu –, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen.

E, așadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem și suntem parte a lui, și eu îmi cer iertare față de Cristi, Alberto și toți ceilalți copii „ai mei” că nu i-am învățat altceva, nu știu nici eu ce, care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în fața inteligenței lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimați cu care vor privi notele. O să-i privim și pe aceștia plecând în alte țări, care nu-i vor considera proști, ci buni de muncă. Vor fi și doctori, și ingineri…

Și astea n-ar fi decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu v-am plictisit. Nu-mi spuneți că nu vă interesează, pentru că și copiii voștri o să crească.

Carmen Stoica, profesoară la Școala 99, București"

Un soț și o soție se întâlneau cu amanții lor în același hotel. Într-o zi, bărbatul cu amanta sa ieșind din hotel dau nas în nas cu nevasta și cu amantul său care intrau. Când s-au văzut, femeia îi strigă bărbatului:
– Aha, în sfârșit, te-am prins! Și de data asta mi-am adus și un martor!
***
Într-un restaurant din București, un domn se adresează unui tip beat:
– De ce beți atât de mult? Conform statisticilor, de la alcool moare fiecare al cincilea bucureștean!
– Mi se rupe, eu sunt din Vaslui!
***
Un preot și un polițist erau împreună pe stradă. La un moment dat, văd doi indivizi care se băteau cu cuțitele.
Polițistul dă să meargă să îi despartă, dar preotul îl oprește zicând:
– Stai, mă! Lasă-i să termine și apoi unul este al tău și unul al meu.

Of, of, nu ti-a explicat nimeni pana acum? Ce rai, ce absenti.:))

Tu esti, pana una-alta, utilizator inregistrat(poti vedea si la statutul contului tau). De aceea, comentariile tale nu apar pe confa, pana nu sunt moderate de un "utilizator confirmat" ce are si atributii de moderator.

Culmea, vad ca mi-am pastrat statutul asta si dupa vreo 2 ani de absenta..:)) Ce admin generos..

Hai c-ai fost delicioasă! M-ai făcut să râd. Închipuie-ţi că mă prinsesem când am răspuns! :))

Mai ales că-i o teorie mestecată şi răsmestecată de vreo 2 secole deja, nu-i vreuna născută ieri.

Da' cum nu mă interesează să apelez la antropomorfisme în cazul cosmosului, n-o să-i atribui acestuia însuşiri omeneşti (exemplul indiferentismelor cu care universul tratează umanitatea etc). Bine, când ne jucăm de-a rima, e altceva. :) Şi în continuare o voi face tot din joacă.

De altfel ştim toţi celebra "blind to good and evil" cu care Bertrand Russell a caracterizat universul.


Eu sunt bucuroasă că fac parte dintre ridicolii care cred în Dumnezeu, în Maica Domnului şi-n Sfinţi. Şi-mi plac nespus teoriile expuse cu convingerea că cei care nu-s de acord cu ele sunt toţi nişte cretinuţi care cred în "Moş Crăciun".

Da', mă-ntreb, i-a bătut cineva la uşă Domnului Cosmos să-l întrebe ce părere are despre "perspectivele cosmice" care-s puse-n gura lui fără ca măcar, bietul, să ştie? Sau să-l sune careva, dacă n-are nimeni cutezanţa de a-i apărea la poartă.

Sau, dacă vorbim de surse respectabile, să fie trei la număr, după obicei... unu-i saturnian, unu-i plutonian şi unu-i marţian. Iar cel plutonian şi cu cel marţian, mări, se vorbiră, ei se sfătuiră etc etc.


N-am nimic cu teoria-n sine sau cu alta asemănătoare, fiecare să creadă-n ceea ce doreşte, dar să-i împarţi pe unii-n ridicoli şi pe ceilalţi în experţi, e de-a dreptu' ... ridicol? Ca să folosesc un termen familiar. :))