comentarii

aleg cu sufletul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de maan la: 11/07/2007 16:22:22 Modificat la: 11/07/2007 16:23:15
(la: primele iubiri infloresc si a doua oara)
oare reindragostirea ar fi posibila in cazul in care unul dintre cei doi ar fi fost implicat intr-o casnicie fara fisuri destul de serioase?

asta e alta discutie.:)

nu e posibil sa crezi cu adevarat ca prima iubire s-a dus si ca esti fericit in casnicia actuala?

iar o declaratie de genul 'sunt (re) indragostita de iubitul X din tinerete, dar aleg sa raman cu tine" ar fi, in opinia mea, daunatoare
daca taci, minti!
minciuna e amorala, prin definitie!
in plus, ramai in casnicia aia nu fiindca asa iti zice inima, ci fiindca ti-e interzis s-alegi cu sufletul, impotriva obligatiilor morale (vechime si mai ales complicatii).

#214825 (raspuns la: #214817) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bătrâne... - de Lady Allia la: 11/01/2010 12:41:31 Modificat la: 11/01/2010 12:44:37
(la: vreau să te distrug mamă)
Am stat o vreme deoparte şi am citit mai toate comentariile. Şi de aici şi de la alte poezii de ale tale.
Părerea mea legată de poeziile tale o cunoşti. Nu este un secret că în cea mai mare parte a lor îmi plac: au imagini sugestive, au un mesaj, au ceva a lor, dar asta nu înseamnă că îmi plac toate. Nu au cum!
Nu se poate să ne placă tot ceea ce scrie, susţine sau afirmă un om, chiar şi în condiţia în care acesta ne-ar fi cea mai apropiată persoană!
Dacă am susţine un om drag când el nu ar avea dreptate, nu l-am respecta şi nici nu l-am iubi!

În ceea ce priveşte critica ea, poate să distrugă, e adevărat, dar niciodată ceea ce este deja scris!

Nici mie nu îmi plac criticile acide, criticile care vin să lovească în autor fără a da argumente solide greşelilor din poezie, dar asta nu înseamnă să cădem noi înşine de cealaltă pantă şi să devenim refractari şi la ideile sau dirijările bune!

Eu de exemplu aproape niciodată nu modificam un text pentru că simţeam că îl depersonalizez, că îl stric, dar acum accept ideea cu plăcere când mi se dă o idee bună pe care să alunec frumos!

Cred că ar trebui să fi puţin mai obiectiv cu textele tale şi să accepţi ideea că nu tot ce scriem va fi apreciat de toţi, pentru că lumea poate şi cunoaşte frumuseţea diversităţii din care poate alege pentru sufletul său!

Bătrâne, nu trata cititorii ca pe nişte oameni a căror păreri nu contează, deoarece aproape din fiecare părere putem sustrage ceva bun - dacă nu din ea, din cele ce se nasc după ea :).

Să ştii că pe Cafenea nu se împarte lapte şi zahăr, dar asta nu ne împarte nici în tabere, nici în proşti şi deştepţi ci în oameni cu idei diferite care stau şi trăncănesc la o bere, la o cafea!

Ia priveşte puţin şi prin prisma aceasta şi...ia în considerare că nu întotdeauna ce simţim sau gândim noi este cel mai bun ;)!
Cri - de munteanu rodica la: 12/01/2011 07:54:05 Modificat la: 12/01/2011 08:12:23
(la: Despre nimic mai mult)
"Şi într-o zi îţi dai seama singur sau vine cineva şi te trezeşte: “Hei! Nu aşa funcţionează lumea. Eşti un prost!”. Iar tu n-ai cum să protestezi şi de fapt n-are nici un rost, fiindcă revelaţia asta ţi-e dată întotdeauna de un rău deja făcut. "
Si uite aşa se naşte sentimentul de vinovaţie.Este întotdeauna apasător,
se instaleaza lent şi de foarte multe ori devine cronic.Nu trebuie lasat să se apropie.
Dacă cineva este asa cum zici ,NU are nevoie de aprobări si recompense.Si nu-l interesează prea mult
sau chiar deloc reacţiile celor pe care-i ajută, sfătuieşte şi alea,alea.Le vede, alege dupa sufletul său şi merge mai departe.Alegerile ne fac viaţa urîtă sau frumoasa pînă la urmă.
Eu, am învatat că atunci cînd cineva nu întelege cum sunt,de cele mai multe ori nu-mi este apropiat.Uneori încerc a-i explica, conştientă totusi că sunt şanse mari să nu priceapă sau pur şi simplu să nu vrea.Atunci, îmi vad de drumul meulăsînd timpul să rezolve. Cred numai în puterea faptelor, cu toate ca vorbele îşi au rostul lor.Dar faptele confirmă.
adina - de munteanu rodica la: 24/02/2011 09:58:33
(la: Este iubirea...o forma...)
“Nu ,starea de contopire şi identificare prin celălat,nu ajută la autocunoaştere.Mai iute invers.Aşa cred eu:)”zic eu.
"am dificultati in a receptiona situatia aia inversa. ma ajuti te rog, imi explici cum vezi tu inversul asta?"
zici tu.
acuma încerc iară eu:
identificarea prin(nu cu) celălalt este doar o modelare.Modelare a gîndurilor, simţirilor,trăirilor.O dorinţă, graţie vreunei forme de atracţie între parteneri.
Persoane identice nu cred că sunt.
In procesul dragostei intervine dorinţa, transformată de catre parteneri în necesitate.Să fii ca celăalat, iar golurile partenerilor să se completeze automat.

Autocunoaşterea este un proces destul de lung si dificil.
Insă, cînd l-ai realizat, ai posibilitatea de a alege după sufletul şi mintea ta.
Asta înseamnă mai multă siguranţă, iar dacă pe parcursul relaţiei se ivesc probleme (intotdeauna se ivesc) alegerile sunt mai uşoare.
„Starea de contopire si identificare prin celalalt „ o consider benefică doar in timpul actului sexual,deci pe perioada destul de limitată.(7,3 min) Destul de rar se realizează, iar starea de euforie este confundata cu” identificare” la modul general.
Exista mulţumirea şi plăcerea de a vedea într-un partener acelaşi mod de gîndire, aceleaşi reacţii şi preferinţe .O completare. Dar şi o recunoaştere, mai ales un respect adus autocunoaşterii.
Nu stiu daca am fost destul de clară, stiu sigur însă că am încercat sa explic cum înţeleg eu procesul de autocunoastere, vizavi de relatia dintre doi parteneri
#598863 (raspuns la: #598818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de anadaria la: 23/04/2014 18:23:43
(la: exercițiu cu vorbe)
Am citit textul pana mi s-au aburit ochelarii si chiar daca menirea lui nu-i sa trezeasca dumiriri, mie mi-a trezit una: secretul din raspantii e sa alegi cu sufletul, sa ignori orice altceva si sa traiesti cat poti de mult din viata, chiar daca uneori e musai te lasi infasurat in saci, ca sa ai apoi de unde evada, fie si-n Dunare.
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Libera alegere - de Muresh la: 07/09/2004 16:50:55
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?)
Sunt , din pacate , un agnostic . Din pacate , spun , pt. ca din totdeauna i-am invidiat pe credinciosi , pe adevaratii credinciosi care spun : Domnul a dat , Domnul a luat , fie numele Domnului laudat . Asta insemneaza ca un credincios este (mai) imun decat mine fata de nenorocirile care s-at putea abate asupra lui .
Credinciosul isi pune nadejdea in Dumnezeu , sperand ca toate vor fi OK pt. el , si daca , totusi , se intampla vreo nenorocire , "pai asa a vrut Dumnezeu" . Si de ce s-a intamplat nenorocirea asta ? "Pai nepatrunse sunt caile Domnului" .
Eu nu am "luxul" asta . Eu trebuie sa ma bazez pe mine insumi , fara protectie .

Exista o vorba care spune ca daca Dumnezeu n-ar fi existat am fi trebuit sa-l inventam . Intelesul meu asupra acestei spuse paradoxale este ca credinta este o necesitate . Agnostici ca mine au o probleme . Suntem orfani , nu avem pe cineva care sa ne apere la nevoie . Si atunci care ar fi problema . Hai sa trec in "tabara " credinciosilor si sa ma bucur de obalduirea Dumnezeiasca . Chestia e ca daca eu l-as fi inventat pe Dumnezeu el ar fi fost mai altfel . Va rog sa ma scuzati , no ofence intended , dar Dumnezeu asa cum este el conceput de religiile mozaica si crestina , nu-mi place . De aceea sunt un agnostic . De ce nu-mi place ?.
Dumnezeu ii da omului libera alegere . Insemneaza ca un criminal nu va fi oprit sa ucida un om drept si religios . Orfanii vor spune ca asa a vrut Dumnezeu ?. Ucigasul va fi pedepsit de Dumnezeu si , poate si de justitia oamenilor , dar orfanii , orfani vor ramane.

Chestia asta cu libera alegere ma supara . Nu din cauza ideii ci din cauza consecintelor . Unui raufacator potential nu-i dai libera alegere .S-ar fi putut altfel ?. S-ar fi putut oare concepe ca ar fi putut exista un mecanism (in sens de metoda , proces) care sa opreasca mana care coboara cutitul asupra victimei (ca in scena sacrificiului lui Itzhac ) ?. O asemenea interventie directa in viata de toate zilele e posibila , e practica ?. Probabil ca nu . Doar nu suntem niste marionete . Atunci care ar fi solutia ?.
Extirparea raului din om .
Suntem creati dupa asemanarea Domnului . Daca Domnul e bun , asa ar fi trebuit sa fim si noi .Asa or fi fost Adam si Eva . Aproape asa . Daca ar fi fost perfecti nu ar fi mancat din fructul oprit .Adica chiar de la inceput Dumnezeu l-a creat pe om inoculandu-i in mintea si sufletului un conflict de neimpacat : o minte ca aceea care o avem si noi . Suntem curiosi si dornici de a cunoaste . Pe de alta parte i s-a interzis cunoasterea .Sunt legi nepractice care creaza vinovati potentiali . Exact acesta a fost cazul si aici . Un fiasco previzibil . Urmarea :alungarea din rai . Si de ce i s-a interzis cunoasterea lui Adam ? :
Geneza 3:22 :
Iata ca omul a ajuns ca unu din Noi (ce insemneaza "Noi" ? . Erau mai multi creatori ?. Elohim e intradevar PLURAL (?) , dar asta e un alt subiect) .Sa-l impiedicam ca nu cumva ...sa ia din pomul vietii ...si sa traiasca in veci ".
Adica , dintr-odata , omul a devenit dusmanul lui Dumnezeu .
Nu e deajuns ca Lucifer s-a revoltat impotriva lui G_d si a atras rebeliunea ingerilor ce i s-au alaturat , acum exista pericolul ca si omul sa pericliteze cerurile .
Si iata cum Adam si Eva au fost alungati din Edenul acela plin de copaceii aceia miraculosi a caror fructe dadeau omului puteri care il faceau periculos pt. insusi Creatorul .
Si avand o viata grea , omul nu au mai avut timp si putere sa fie un pericol pt. Creator.Mai mult de atat . Li s-a cerut sa spuie "multumesc , sarut mana stapine".

In concluzie , pana la o alta veste raman agnostic si citirea Bibliei nu ma apropie de religie , dimpotriva .

M



suflet nemuritor - de (anonim) la: 27/10/2004 00:22:06
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pana la urma tot ceea ce crezi despre nemurirea sufletului este direct legat de ceea ce constituie baza pe care iti cladesti parerea. Exista atatea variante si atatea raspunsuri si atat de multi oameni care sunt gata sa iti garanteze ca ceea ce spun ei este adevarat incat daca nu ai un punct de referinta clar stabilit te pierzi si nu afli decat "mort" ce se intampla cu tine dupa ...

Daca ar fi sa ceri o parere cuiva despre nemurirea sufletului ai din punctul meu de vedere doar doua optiuni>
1. sa il intrebi pe creatorul tau
2. sa intrebi o creatura

in primul caz singurul mod in care o poti face este sa "accesezi " invatatura biblica care este sursa informatiilor pe care le avem despre Dumnezeu si despre ce ne-a transmis El noua. In primele capitole din biblie poti citi ca Dumnezeu l-a luat pe om din tarana, a suflat suflare de viata peste el si astfel omul a devenit un suflet viu.

Tarana + suflare de viata = suflet viu.
Suflet viu - suflare de viata = tarana.

Este tot asa cum ai lua cuie si scanduri si ai face o lada. Fara cuie sau fara scanduri lada nu mai e lada. poate exemplul este mai nesofisticat dar este cinstit.

aceasta varianta este insa foarte nepopulara. Daca moartea nu este decat un somn cum spune Biblia (v. invierea lui Lazar, v. eclesiastul,etc) atunci prin moarte pierdem prea mult. Pierdem sansa de a repara ceea ce am stricat in viata. Nu mai putem sa traim oricul pentru ca nu mai avem ocazia sa indreptam ceea ce am facut

Nu e de mirare ca cei mai mari filozofi au fost atat de preocupati de aceasta problema si ca au aparut atatea teorii depre acest subiect.

Vreau insa sa-ti spun ca cea mai veche teorie a aparul tot in Eden: satana ispitind-o pe Eva. Eva ii raspunde: Dumnezeu mi/a spus ca voi muri daca voi manca din fruct. Satana are deja raspunsul pregatit: Negresit nu veti muri ci veti fi ca Dumnezeu cunoscand binele si raul.

intr-o forma sau alta acesta este mesajul pe care il transmite si astazi. este acelasi autor cu acelasi scop: sa te faca sa te concentrezi asupra formei in care iti vei petrece existenta dincolo de moarte si sa nu te concentrezi asupra felului in care iti traiesti viata astazi.

recomandare: fa-ti rost de o fundatie pe care sa cladesti ceea ce crezi. daca alegi sa-ti cladesti credinta pe cuvantul lui Dumneyeu, creatorul tau, care stie cum ai fost creat si cum trebuie sa traiesti, vei fi foarte linistit ca soarta ta este in mana lui si te vei preocupa de ceea ce este nu de ceea ce vei fi. Si vei fi astfel UN INTELEPT

rezultatul cautarilor de raspuns oriunde altundeva te va epuiza si te vei trezi ametit de atatea variante, obosit, si poate nepregatit pentru clipa in care vei adormi...
suflet pierdut - de Claudya la: 04/02/2005 00:19:08
(la: suflet ratacit)
pare trist,dar asta suntem cu totii....suflete pierdute in cotidian.viata are in mintea noastra o semnificatie aparte,apare ca inceput al unui sir de intamplari placute mai mult sau mai putin.dar totul incepe cu viata.ne nastem ca fiinte pure.cum poate ceva atat de pur sa devina mai tarziu un cosmar depinde de cararile pe care alegem sa pasim.fiecare om la nastere are un destin.dar omul isi schimba destinul odata cu fiecare pas pe care il face.de multe ori fara intentie atragem asupra noastra o serie de intamplari nefericite.acestea sunt cauzate de nestiinta.actionam fara rationament aruncandu.ne in gol.lasam inima sa gandeasca si facem lucruri necugetate pe care mai tarziu le regretam.sufletul de fapt nu este un lucru palpabil si cu toate astea el reprezinta biletul nostru spre o noua viata.ce nu intelegem noi insa este ca toate greselile noastre din trecut mereu au raspuns in prezent.sufletul il pangarim astfel cu mii si mii de dorinte,visari si trairi care nu au alt rost decat sa ne intunece sufletul.
as alege... - de joeblack la: 08/04/2005 14:08:36
(la: Ce ati alege : respectarea principiilor sau prietenii ?)
...princiipile daca prietenii nu-s prieteni care ar merita atentia mea si sacrificiul meu si prietenii, indiferent de principiu (doar daca ar fi cazuri extreme as alege sigur principiu), daca se vede ca sunt oameni de treaba si de suflet.
daca ar fi sa aleg as alege o amintire frumoasa - de daniela_sorina_albeanu la: 28/10/2005 10:41:44
(la: Trup vs. spirit)
Da poate parea dur, dar as alege sa am o amtire frumoasa decat un trup chinuit! Am vazut ce s-a chinuit bunica, care a fost o parte a sufletului meu!Acum ca nu mai este decat amintirea ei, doare dar amintirile sunt mai frumoase decat chinul fizic a celui drag care uneori nu ne mai cunoaste. Amintirile nu chinuiesc! ci ajuta sa ii simtimi aproape pe cei care s-au dus.....

Nota
As propune un vot pro sau contra eutanasiei daca ar ajuta cu ceva!
Sufletul omului are si - de casyana la: 28/10/2005 18:27:17
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Sufletul omului are si el o lucrare asemănătoare cu cea a îngerilor. El are credinţa şi dragostea de Dumnezeu şi îl slujeste cu frică şi cutremur. Sufletul omului are şi el puterea de a sluji, de a ajuta pe fraţii săi, de a-i mîngîia în necazuri, de a-i îintări cuvîntul şi de a veni întotdeauna spre ajutorul lor.

Sufletul reprezintă într-un fel Crezul vieţii căci cu cît sufletul este mai luminat, cu cît purtăm mai mult dragostea de Dumnezeu, cu atît putem determina producerea de cît mai multe fapte bune, trăi mai bine şi mai împăcaţi, putem primi Mîntuirea.

Sufletul reprezintă dragoste, iubire, pace, un portativ de însuşiri care ne călăuzeşte pe anevoiosul drum în viaţă, Nu putem pleca pe drumul vieţii decît cu un suflet binecuvîntat de Dumnezeu, împăcat şi plin de lumină.

Omul, asemenea începătoriilor, stăpîneşte oraşe, ţări şi ţinuturi, dă legi şi conduce suflete după cum a zis Dumnezeu: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l stăpîniţi"(Facerea 1, 28)

Sufletul omului curat şi luminat de puterea lui Dumnezeu stăpîneşte pe Ispititor, îl arde cu rugăciunea şi îl alungă cu credinţă. Sufletul nu vrea să facă voia lor şi, mai ales, nu se lasă biruit de patimile trupului şi ale sufletului căci Sfînta Treime este mereu apoape de noi, ba chiar şi ne ocroteste de cel viclean.

Sufletul, se poate spune că este un dar, căci acesta este un cadou de la Dumnezeu. Sufletul ne conduce în viaţă, ba chiar ne face să trăim, sufletul ne dă prosperitate, ne însemnează faţă de alţi oameni, sufletul ne educă, ne maturizează, ne arde, ne arată mînie, poate fura alte suflete, poate respinge, poate omori, sufletul poate fi un atu, o amintire, poate însemna speranţă, flacără, dorinţă, sufletul este lumina, sufletul este scînteia focului lui Dumnezeu care sălăşluieşte în noi.

În funcţie de viaţa noastră, de calea pe care o alegem, de influenţe şi de educaţie, sufletul are întotdeauna o parte bună în el, reprezentînd partea optimistă a lucrurilor.

Sufletul este nemuritor! Sufletul nu fură! Sufletul este doar locul unde se adună păcatele! Sufletul nu este ironic! Sufletul este un moştenitor! Sufletul poate lua decizii, iar aceste decizii pot fi influenţate sau nu.

----------------------------------------------------------------------
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"



uite un suflet care ma intelege... - de florya la: 10/11/2005 10:18:32
(la: Iubire interzisa?)
M-ai incurajat Allia..si stii de ce?..pt ca m-ai facut sa-mi dau seama inca o data ca deep down inside he's the one I want..sunt total de acord cu tine ca fiecare suflet isi are credinta lui..iar iubirea este nectarul ce-i da sens..
..Sincer..inca mi-e teama de parerea celor din jur..dar asta nu inseamna ca voi alege alta cale in afara de cea pe care a ales-o inima mea..
..iti multumesc pt gandurile frumoase..si sper ca si eu sa-mi exprim parerea pt tine..
#86364 (raspuns la: #86086) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa nu mai pui la suflet? Pai - de Cri Cri la: 04/05/2006 09:15:45
(la: Sa nu pui nimic la suflet)
Sa nu mai pui la suflet? Pai unde sa pui? Acum depinde si cum pui... As fi cea mai mare ipocrita in viata daca as spune ca eu pot sa nu pun la suflet... dar eu le pun acolo, le las "sa fermenteze" putin, apoi le iau si le "descompun" pana nu se mai alege nimic de ele si nu mai stiu nici de la ce am plecat... Iar daca nu merge, pur si simplu incep sa ma autoironizez ori sa ma distrez pe seama lor... "Ce, a picat netul chiar cand imi "compusesem" eu cel mai tare comentariu? Partea buna a lucrurilor e ca va trebui sa compun altul si chestia asta imi va pune iar creierul la treaba."
Bine, vorbind de chestii grave... sunt multe cu care nu-mi reusesc "manevrele" si-atunci le inghesui undeva in mine si-mi caut altceva de facut pana le gasesc o rezolvare sau pana ce se estompeaza cu trecerea timpului.. o filosofie gen: pune piciorul drept inaintea stangului, apoi pe stangul inaintea dreptului... va fi greu la inceput, dar cu timpul vei reusi sa mergi din ce in ce mai repede si mai departe...
#120232 (raspuns la: #120157) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aleg calea cea mai simpla: sa - de a_lex_is la: 06/05/2006 23:42:08
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
Aleg calea cea mai simpla: sa spun adevarul. De fapt : am ales.
"O femeie inseala cu sufletul." Asa este, dar asta se intampla doar atunci cand ceva lipseste, cand el, partenerul tau nu e cel care te face sa vibrezi, si atunci, nu mai este ce era inainte. Ce daca sunteti de mult timp impreuna, trebuie sa va cuceriti in fiecare zi, nu sa vi se para ca fiecare dintre voi e un bun ce apartine celuilalt. Se poate sa fie si asa, dar trebuie sa stii sa pastrezi ce ai cucerit.

Va spuneam ca am inselat si ca apoi am spus adevarul. Gestul meu l-a ranit foarte mult pe prietenul meu. A judecat cu maturiate, si a ajuns la concluzia ca ma iubeste prea mult ca sa nu ma ierte si de asemenea s-a angajat sa ma recucereasca, pentru ca si-a dat seama ca in pasul meu gresisem amandoi.

Cred ca e mare lucru sa stii sa-l accepti pe cel de langa tine asa cum e el, cu defecte, cu vicii... sa-l intelegi pe el, omul care este, nu pe el, omul pe care-l iubesti si vrei sa ti-l imaginezi perfect.

Focul face apa sa zboare
Suflet Realitate Majoritate - de anadi108 la: 08/06/2006 19:37:49
(la: Iubirea Divină)
Jeniffer a spus:
pentru tine sufletul este nemuritor? daca da, cum vrei sa te inteleg
cind sint convinsa ca sint lucruri in care cred doar cei care nu vor sa accepte realitatea?

Replică
1. Acesta nu este un argument, că sufletul nu ar fi etern, ci este o declaraţie de credinţă ateistă, bazată pe "convingere".
2. Convingerea (ataşamentul) nu este un criteriu de adevăr.
3. Neaceptatare acestei realităţi, este prezentă şi la cei care au o credinţă (convingere) ateistă.

Anadi nu a spus că nu acceptă această realitate. El a realizat că această realitate nu este totul.
Dar vorbind de această realitate, care ne este prezentată de organele de simţ externe, putem spune că adevăratul ei caracter, sau caracterul ei intrinsec este că
Este ca şi cum n-ar fi.
Caracterul iluzoriu al acestei realităţi, constă în faptul că obiectul dorit, uneori obţinut chiar după multă trudă este distrus sau mutilat (abrupt, sau mai încet), în chiar faţa proprii ochi, datorită naturii intrinseci a energiei materiale de a fi mereu altceva, şi atunci poate apare un sentiment
1. de frustrare datorită propriului caracter pasional, ignorant.
2. de detaşare datorită propriului caracter virtuos,
Caracterul depinde de stadiul de conştiinţă atins într-o anumită viaţă.
Detaşarea faţă de această realitate, apare eventual pentru scurt timp, pentru cei care au o continuă asociere materialistă:
Că tot ce ai şi tot ce poţi părere-i tot dacă socoţi
că multe-s tari cum credem noi iar mâine nu-s
să fii cât munţii de voinic sau cât un pumn să fii de mic
cărarea mea şi-a tuturor e tot nimic.

Datorită asocierii îndelungate cu oamenii materialişti, te încadrezi din nou în cursa achiziţionării lucrurilor iluzorii prezentate de această realitate: familie, casă, maşină, diplome...

Convingerea sau conştiinta este asemenea unui cameleon, care dacă i se dă destul timp, ia culoarea mediului în care se află.
Asocierea este esenţială în modelarea conştiinţei (ataşamentului), şi începe cu naşterea.
Nu întămplător ne naştem într-o anumită ţară, într-o anumită familie, într-o anumită confesiune, mai mult sau mai puţin materialistă, uneori sub titulatută religioasă, iar tendinţele iniţiale ale conştiinţei atinse la începutul unei vieţi, pot fi întărite sau nu de noile asocieri.

Jeniffer a spus:
sint prea multi care au acelasi discurs ca mine

Replică
Majoritatea unor păreri nu este un criteriu pentru adevăr ci
Un crteriu politic pentru implementarea dreptului maselor de a alege între diferite rele.
#126833 (raspuns la: #126800) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul şi lumea relativă - de anadi108 la: 16/06/2006 08:22:56
(la: Absolutul şi Cauzalitatea)
Jenifer a afirmat:
Sufletul nu aparţine lumii relative, materiale, ar fi deci numai in mintile noastre, nu ar putea actiona inspre forma materiala a universului.

Comentariu:

Sufletul nu aparţine lumii relative, materiale, înseamnă
1. natura sa este spirituală, absolută, imutabilă
2. provine din zona marginală, zona tampon dintre lumea spirituală şi cea materială.
3. el poate alege din acea zonă marginală între cele două lumi, lumea materială sau lumea visului şi lumea spirituală sau lumea trezirii.
4. Pentru a putea exista în lumea materială, o lume străină naturii sufletului, acesta este îmbrăcat cu mai multe costume (scafandru) prin care el se poate cufunda în lumea materială.
5. Primul şi cel mai strâns costum pe suflet, este falsul ego (aham-kara), prin care el este obligat să se identifice cu obiectele lumii materiale.

Cu ajutorul acestei maşini sufletul se poate identifica cu corpul grosier (alcătuit din cele cinci tipuri sau stări de agregare ale materiei) şi subtil (minte, inteligenţă şi fals eu), precum şi cu alte produse ale acestora,
produse directe sau indirecte, cum sunt copiii sau în general familia.
Cu cat sufletul este mai cufundat in vârtejul lumii materiale el se va identifica cu casa in care se află, cu maşina care îl poartă la serviciu, cu oraşul, ţara, cu asociaţia sau partidul de care s-a ataşat ...
Daca cineva i-a zgâriat maşina care îl duce la servici, zice AU! pentru că inconştient se identifică chiar şi cu o masină de tablă.
Intr-un plan mai subtil sufletul se poate identifica fie cu mintea sau cu inteligenţa, devenind foarte ataşat şi mândru de ideile achiziţionate, şi puterea de discernământ atinsă.
Cogito ergo sum.
Si asta numai datorita egoului fals (ahaMkAr).

6. În momentul în care se hotărăşte să distrugă falsa identificare, sufletul intră pe calea eliberării din lumea materială.
7. Pentru a obţine însă viza de intrare în lumea spirituală el trebuie să-şi reveleze relaţia de iubire pe care o are cu una dintre infinitele forme ale Celui Atoate Atrăgător.
8. Sufletul care nu şi-a revelat corpul spiritual şi relaţia de iubire cu Cel Atoate Atrăgător, dar s-a eliberat de lumea materială, intră în brahman, zidul luminii strălucitoare care înconjoară lumea spirituală, fără însă a putea trece dincolo de acesta.
#128165 (raspuns la: #127750) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poezii din cartea"Anotimpurile din suflet"-Irina Bonsai - de irinabonsai la: 25/06/2006 11:11:52
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
RASPLATA
Ma uit la el cu ochii surazand
Ca doua faruri umede de roua...
Ma trezesc cu palmele apropiate
ca intr-o ruga cereasca...
Imi simt sufletul alb si plin...
...Straluceste printre « ingeri » !...
Asa trebuie sa fi fost si cand
L-am adus pe lume...
Luminoasa,mandra,smerita...



Randul dintre noi

Eu nu am tradat,
Am crezut doar ca te pierd printre lacrimi
Si-mi ziceam ca ai renuntat la mine.
Nu aveam timp sa ne invatam
Sa traim o viata eterna !...

Doamne ...lasa un rand liber
Intre noi si pacate.
Dar invata-ne si pe noi sa iertam !
In murmur de zambet
Din cand in cand ne desfrunzim
Si aruncam cuvantul,
Miracolul care naste clipa si ucide !

Si apoi,ratacim acuzand !!!...






Totul are sfarsit

Iti amintesti
Cum veneai pe valurile
Acelor seri
Ca o acunsa taina
dar cu speranta tanarului zeu ?...

Adulmecam discret fericirea
Ascultand cantecul acela
Ascuns...care ma chema la nesfarsit...
Iubire...Iubire...Iubire...

Ma doare,stii bine
Lumina care-mi cade in flacari
Si-mi unduie nelinistea !!!...
Opreste-te !!!

M-am mutat pe celalalt orizont
Sa vad golul acela imens...
Ma pregatesc de drum
Desi nu-mi cunosc steaua.
Sa aleg fuga spre zare ?
Sa alerg cu genunchii insingerati
Cu sufletul sterp sau sa raman tanjind?…
Ajuta-ma!!!

Intorc fata spre ploaie
Ca sa imi ascund lacrimile.
Teama de teama...

Poti sa ma mangai
Asa ca odinioara
Cand ma leganai,pe valuri de visare ?

N-as mai fi EU,de-as fi altfel...


Phoenix

Tocmai trecea un anotimp
Cand adormisem pe marginea norilor
Si-mi simteam interiorul mai mare decat mine.
Pasarile cantau prin aerul cald plin de fluturi
Insa lumina imi reteaza aripile de Icar-
Doritoare de inaltare.
Si timpul coboara atrnand de stele incremenit de uimire.
Urc prin caderea mea...
Si vantul a obosit,
Si se aseaza pe ramuri
Lasand curcubeul sa-mi infasoare fiinta.
Ma indrept in toate partile deodata...
E atata soare!...
Da...acum e bine !

OMUL si PACEA,OMUL si RAZBOIUL

Cand Omul in Paradisul LUI
A aparut din marea LUI iubire
O LINISTE eterna si si vesnica i se prescrise...
« De ce atat de iubit ,si atat de nefericit ? »-isi zise...
« Vreau !!! »
Si gustul PACATULUI...ooo,si ce gust
Ne arunca in PURGATORIU...

Si de atunci...
Si NOI si EL uimiti...
Ne intrebam :
« Dupa chipul si asemanarea SA ? »
Atat de perfecti ca si « CHIP »
Atat de imperfecti ca si « ASEMANARE »


Nu vrem

O stare de foame istovitoare
Ne incerca in insomnia unei erori.
Si boala ,care e modul in care
moartea iubeste viata,
Ne alunga de bucuria purei noastre existente
In care uitam sa simtim simplu.
Si sfarsitul care incepe,nu e decat
Amurgul gandurilor care
Ne sfarteca si ne condamna la framantare.

Traim simplu si tanjim complicat.
Iubim egoist dar ravnim absolutul.
Nu ducem "o cruce" ci ducem povara
De a nu intelege iubirea
Prin care ne-a fost data sansa sa ne inaltam
ALEGEREA - de Areal la: 09/12/2008 16:15:29
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Un om care se simţea veşnic împovărat de greutăţile vieţii se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viaţa mi-e un chin!"
Maestrul luă o mână de cenuşă şi o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
"Acestea sunt suferinţele tale".
Toată apa se tulbură şi se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă o altă mână de cenuşă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie de fereastră şi o aruncă în mare.
Cenuşa se împrăştie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.
"Vezi?, îl lămuri înţeleptul...În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea".
MORALA:
Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete şovăitoare, prea multe minţi nepricepute şi braţe închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconştientă, ci adevăratul curaj, care în faţa fiecărei probleme spune liniştit : "Există cu siguranţă o soluţie pe undeva, iar eu o voi găsi".
#371053 (raspuns la: #370682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De-ar fi s-aleg - de papadie67 la: 06/10/2003 04:32:21
(la: Un nou concept la Luneta: gazda unui subiect)
Ba da, dar NUMAI impreuna lumineaza. (de-aceea, cu placere te citesc).

Caci separat, au fiecare doar o aura, asemeni poleielii.

Iar cand una lipseste si dac-ar fi s-aleg, mi-e tot mai drag de Continut decat de Forma.
#754 (raspuns la: #746) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: