comentarii

alta altu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Mult gresita-ti sunt si recunosc! - de Alice la: 18/10/2003 04:13:54
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Da’ toanta de Alice ce tot "canta" (pe limba ei, vezi bine) despre copii si educatia prin carti?
Daca nu zis-am, "ma" repet: acelasi argument, in alte vorbe, nu-i altu’, cred!

Citit-am tot ce-ai spus! Sa vezi, cu burta plina - copil de nomenclaturist - deh, n-am avut noroc! Cat despre filosofia lui Balzac, monsher, aici m-ai prins! N-am priceput o iota, desi m-au obligat, (s-o crezi si p’sta!)si l-am cetit pe frantzuzeste! Hei! Da’ poate d-aia n-am priceput-o, filosofia femeii la treij-de-ani...
Poeti aiuriti? Verlaine - iaca unul. Homosexual pervers. Si-al lui, Rimbaud (" Les Voyelles" - ceteste "literele" lui papadie!!!)! Prévert - iaca alt idiot. Sau poate Lamartine atins de "le chagrin romantique". Ba nu! Gasit-am! BODLER si albatrosu-i schilod!
Tolanici, abia acum vorbesti pe inteles!
#1598 (raspuns la: #1573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai... - de papadie67 la: 24/10/2003 23:14:03
(la: Diasporeanul si Mellinndda)
si-unu si-altu'...si de aceea am si scris ce-am scris.. in cunostintza de cauza. Dar tu? Dar voi?

Unu? Altu'? Ambii?
Nici unu nici altu'? All of the above?
#2108 (raspuns la: #2105) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carti - de Daniel Racovitan la: 18/11/2003 02:44:49
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am sa preiau intrebarea [Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?|altui subiect]: care sunt ultimele 5 carti pe care le-ai citit?
Sic transit - de Dinu Lazar la: 04/12/2003 16:44:33
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In tara exista citeva fotocluburi mult mai active decit in Bucuresti, unde de fapt nu e nimic, din cite stiu, in sensul asta.
Exista la Oradea fotoclubul Nufarul, apoi mai exista din cite stiu fotocluburi active la Slatina, Craiova, Brasov, Iasi si Botosani.
Si in jurul grupului de discutii Fotomagazin s-au facut niste adunari, intr-o vreme amatorii se adunau in acelasi loc cu profesionistii de la Asociatia Fotografilor de Presa, pina acestia nu au mai avut loc si au zis valea, va mai duceti si altundeva. De fapt realitatea e mai putin roza, veneau unii amatori care nu plateau ( plata se facea la gramada in centrul mesei) si ramineau pe capul lui Sigheti citeva milioane la sfirsitul serii de platit, si asta a umplut paharul.
Eu am incercat sa organizez un fotoclub la cele mai inalte foruri la HP, la Canon, la Kodak, dar nu au fost ecouri, nu le pasa; s-au mai facut multe intruniri ale fotomagazinarilor la studioul foto al lui Feri de la Union si studioul altui fotograf din Bucuresti; apoi la o agentie de manechine, si s-a mers chiar la filmari la un film al lui Margineanu. S-au facut si deplasari in grup in Maramures sau la Valea cu Pesti sau la Biertan, s-au distribuit sute de kg de reviste si haine si cadouri trimise de un inimos fotomagazinar devenit intre timp mai diferit, s-a mers in gashca foto la eclipsa, la padure, primavara, la Muzeul Satului... al carui director a pus sala de expozitii la disopzitie dar nimeni nu a facut nimic mai departe...
Ramine ca cineva cu initiativa, timp, spirit de organizare, sa puna cumva la punct un fotoclub valabil si in Bucuresti.
Si eu ma mir ca asa ceva nu exista. Si ma intreb daca nu exista pentru ca nu se poate dintr-un motiv sau altul sau nu se poate pentru ca nu exista...
Nu stiu daca menirea unui fotoclub e sa faca pe unii aflati mai la inceputuri sa invetze de la altii mai rasariti; aia de obicei nici nu vin... Ar fi si asta, desigur, dar un fotoclub ar trebui sa fie un loc unde sa se faca workshop-uri, unde sa se puna mina de la mina si sa se ia la comun surse de iluminare si fundal si manechin, unde sa se manince un fursec si sa se citeasca ultimele reviste foto, sa se discute poze la greu si sa existe o emulatie fotografica, sa se participe la concursuri foto...unde sa fie o adresa, sa se primeasca si sa se trimita lucrari si chiar fotografi... vise...

In alta ordine de idei, persoanele care viziteaza orice sit inscris la un server de traking pot fi vazute simplu, clicaind pe butonul din pagina; la Fotomagazin sunt citeva sute pe zi.

Poate usurinta de a comunica pe web sa fie la originea lipsei nevoii de comunicare din viata reala?

Ca sa revin la o intrebare anterioara cu lupii tineri... am vazut acum un sit absolut impresionant, pe care il asez printre cele mai bune situri de fotografie din partea asta a Europei... discret, exemplar facut ca design, imagini si cuvinte care se imbina intr-o simbioza de invidiat: www.gserban.com
#6011 (raspuns la: #5999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
??? - de (anonim) la: 10/12/2003 09:41:20
(la: fiola de SQL)
ce este aia SQL?

...un limbaj de programare in baze de date? - query language?
ca altu nu stiu

Sarmi
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
idealism? - de anapoda la: 30/01/2004 08:17:43
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Radu Herjeu a scris:
"Ca sa fiu sincer, n-as da orele petrecute in organizarea unui festival de poezie pentru liceeni sau in editarea singurei reviste gratuite de cultura generala din Romania, nici pe Occident, nici pe trei masini, doua vile si trei vanzatoare amabile".
hmmmm.... mai exista oameni din-astia? sa fii tu unul din ei?
scuzati scepticismul dar... la ideea cu poezia, festivalul de poezie pentru liceeni, scriu o vorba de-a altui utilizator de aici, cristi r. :
"Eu cred ca in viata noi facem multa poezie pentru a evita realitate"
cu care's tare de acord! de ce? pentru ca si eu fac acelasi lucru.
si atunci, ii incurajam pe liceenii nostri sa faca poezie, ca sa nu se gandeasca la mutrele intunecate pe care la vad pe strada...
hmmm... poate ca de aici porneste totul:)
adica, hai sa ne gandim cata poezie fac tinerii romani, si cata fac tinerii americani de exemplu... e ca si cum am compara Kilimandjaro cu Muntii Dobrogei...






nu poti fi cu toate:)
#8624 (raspuns la: #8475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anonima mesaj 8252, din Toronto... - de Jimmy_Cecilia la: 17/02/2004 13:42:18
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Incerc sa-mi potolesc vocabularul, dar un mesaj cum asta.. si fara alte comentarii..
Anonimo din Toronto, zi multam c-ai fost gazduita la "ochi" doua saptamani si n-ai dormit pe strada.
Dar ce? Vroiai mura in gura?
Ai bratzele rupte? ("le bras cassés"), ia-te de mânuta si du-te si lucreaza ca muncitoare, ca asta o sa gasesti ca lucru...asta in primul timp, in loc de a te plange... sau lenea te impiedica?
auzi, matematiciana-informatica.. ce mare brânza.. in occident si copiii de 7 ani stiu sa manipuleze mai bine un computer decat cei din RO..
Sa te fi informat inainte, ce se cauta, informaticiana cum esti, sunt atatea situri , mai era si Consulatul canadian, sa-i fi intrebat..

Sa fi disparut cainii in Canada? Covrigi or mai fi iei, dar cum nu-s mai cainii sa-i transporte, trebuie sa te misti un pic sa-i cauti...
Anonimo, sunt dura, dar nu meriti sansa de a fi in Canada..

Stii tu ce-am lucrat cand am ajuns eu in FR?
Aveam 2 diplome chimist si inginer geo-petrolier..amandoua recunoscute.. nu cunosteam limba, doar latina, engleza, româna si araba (ca rusa..)
6 luni am facut ore de menaj la negru, dar menaj care francezele refuzau sa-l faca, apoi desen industrial, traducator tehnic si abia dupa un an am gasit post de inginer in industrie, subplatita in plus..
si cum legislatia s-a schimbat intre timp si ori faceam facultatea de farmacie (lucrand in acelasi timp) ori pierdeam serviciul (ca trebuia o diploma de farmacien mai nou pt a fi responsabil de fabricatie in industria materiilor prime farmaceutice) si am facut-o, si cu un copil mic de un an, si tocmai ma separasem de sotzul francez)...
chiar daca dormeam 3 ore pe noapte si nu mai tineam aproape pe picioare, noroc ca aveam vitaminele gratuite de la serviciu..
Sa ma plang, dar n-aveam timp nici sa mai stiu cum ma chiama...

Nu stii sansa pe care o ai, nu stii s-o apreciezi, du-te in Romania, intoarce-te imediat si lasa locul in Toronto altui emigrant care il va merita..

Si sa-ti mai spun altceva...
Am intalnit saptamana trecuta la Nice doi romani
Aveam un apartament in centru Nice, pe care l-am vandut. Era mobilat cu mobile de epoca, Regenta styl Rocaille, le-am vandut la un anticar, ca unde stau este mobilat, iar alt apartament la Nice este si el mobilat..

Sunt mobile in lemn masif, scultate in lungimea trunchiului de copac, chiar desfacute cantaresc greu, cand le-am adus au trebuit 3 oameni sa ridice numai frontonul dulapului..

Vine deci tehnicianul, el doar montaj si demontaj, si doi tineri firavi.., incep sa le spun ca le trebuie mai multi oameni la transportat...
Uimirea, tinereii le iau toate piesele si le transporta.
Vine unul si-mi zice in romaneste "vorbiti româneste, ca numele vi-i român?"
Erau 2 români de pe langa Hunedoara, baieti cu scoala, cu diplome, lucrau la negru de vreo 2 ani, dar ce mai lucrau, ce vointa sa lucreze!
6 ore nu s-au oprit.. unde a trebuit la inceput 4 barbati francezi, ei doi au facut totul, in timp record si fara o zgarietura... si erau 4 etage fara ascensor ca e interzis la mutare si nici nu intrau...
si etaje de cladire burgheza, unul inalt de 4 metrii, cam cum 6 etaje obisnuite.
Au dormit la inceput pe strada, au mancat la supa populara...
anticarul francez, imi spunea ca atunci cand trebuie oameni cu cinste maxima si sunt lucruri de pretz, pe ei ii ia, ca vor fi angajati legal
Tot anticarul zicea : "daca toti francezii ar fi muncitori si cinstiti ca românii..."
Astia da, romani, ne fac cinste! Iti dau chef sa-i ajuti, sa faci ceva pt ei, sa le gasesti de lucru pentru week-end, sau in zilele cand nu lucreaza (lucreaza cu anticarul 3 zile pe saptamana doar) si am s-o fac, ca merita...
unul avea nevasta si copil in Romania, lasati acolo, se duc in fiecare 3 luni, acum ii duce anticarul cu camionul, ca a fost convins sa caute mobile si sa cumpere si in Romania
Anticarul a fost in familiile lor in tara, o rupea un pic in romaneste... amandoi isi construiesc casa in Romania...
Astia doi merita occidentul si ne fac cinste..
Curios ca sunt dati de exemplu pt cinstea si munca lor.. de ce oare?
Dar tu anonimo?
pentru SB - de (anonim) la: 23/02/2004 19:02:10
(la: De ce vreau sa emigrez)
Ai dreptate, SB... Am stat si am reflectat mult in ultimele zile, si la ceea ce am scris eu si la cele ce au scris altii, pe tema emigrarii.

Vreau sa spun ca, pina acum, nu am comunicat cu straini via internet si nu m-au preocupat chat rooms. Le-am considerat aiureli. Cind am dat peste Cafeneaua.com m-am bucurat pentru ca, in sfirsit, am avut posibilitatea sa comunic cu romani, cu oameni care gindesc si simt ca mine. Este singurul motiv pentru care i-am replicat lui SHU.

Continui sa cred ca, in final, nu ne avem decit unii pe ceilalti si ca, indiferent de ce s-ar intimpla, un roman i-ar intinde mina altui roman la nevoie. Nu sint vorbe goale... Am ajutat orice roman, in NY, care a avut nevoie de un sfat pe probleme de drept si, daca am putut ajuta pe cineva cu mai mult decit un sfat, am facut-o, chiar daca nu am adus cazul in firma si chiar daca am facut-o fara nci un ban.

Constat ca-mi sint mai dragi romanii ca niciodata pina acum.
#10410 (raspuns la: #10391) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cucoana asta, Lia - de (anonim) la: 11/03/2004 20:07:24
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Deci dumneaei Lia se marita cu o gramajoara de dolari - ca nu-mi spuneti ce indragostita era la diferenta aia de virsta dintre ea si sot si la 20 de ani !!!! Mda - poate era indragostita de comfortul asociat respectivei casatorii.

Ce face ea intre timp - incerca sa ajunga si ea o persoana de sine statatoare si un nume ? Nu. Ea e nevasta.

Dupa care moare sotul. Si ce face Lia ? Ce a mai facut odata. Se "indragosteste" de alti bani.

Care e modelul doamnei ? Bani prin maritat cu persoane mai in virsta cu mult. (nu pe propriile forte)

Si CE NU FACE LIA ?

- NU participa la cauze caritabile
- nu devine cineva prin ea insasi (ioc interes aici)
- NU face nimic pentru Romania in 20 de ani.

DA, stiu - a ajuns sefa la republicani. Asta rimeaza cu neveste bogate care au o retea de prieteni si organizeaza evenimente. E chestie de joc social nu o meserie sau slujba. E chestie de contacte. Remarcabil dar totusi e joc social numai.

E fund raising.

Apoi Lia e cetatean american naturalizat. Ceea ce inseamna ca daca se implica in politica altui stat (chiar si la nivel mai mic decit a facut ea) isi pierde cetatenia americana.

Lia nu pare ingrijorata de asta de unde concludem ca ea are acceptul de a se implica in politica altei tari - adica Romania - de la un nivel foarte de sus in SUA.

Lia - cea vesnic indragostita de bani nu pare ingrijorata de pierderea a ceva milioane (surprinzator pt. cineva care nu e un campion al cauzelor caritabile, mai precis desi cu tone de bani le-a ignorat cu obstinatie). DECI ea e asigurata cumva ca nu va pierde acei bani.

CRED - ca o persoana de calitate din afara ar face un mare bine Romaniei ca presedinte acum. Cu LIA insa am MARI indoieli privitoare la caracter. NIMIC NU-MI SPUNE CA EA E UN OM CARE

- sunt gata sa-l respect pentru realizari
- are o viziune si va lupta pentru ea
- ii pasa de oameni si are un suflet pentru omul de rind
- e gata sa fie femeia partener puternic de discutie (sper sa gresesc)

NU GASEAM UNUL INTR-ADEVAR BUN AFARA ?
Curent. :) si PB :) - de Dinu Lazar la: 24/03/2004 15:03:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fracilor, pai imi vine sa intru in pamint de rusine, cind ma uit ca chestia cu MISA, unde totusi si-o trag de zor unii, e in topul zilei sub aceasta discutie ca audienta, si chiar si treaba cu holocaustul e sub la topul absolut, adica vine lumea si citeste aici ceva ca la gardu` nou, si ce vede, doi domni care nu cad de acord.
Personal, ii inteleg si pe domnul Buzoianu, si pe domnul Ara, dar trebuie sa decriptez aceste mesaje pentru cei multi care nu stiu cum devine cazul.
Domnul Buzoianu s-a implicat mult in fotografia romaneasca in anii `90, a incercat sa mai schimbe ceva pe ici pe colo, dar si domnul Ara a facut multe si face, sustinind Fotomagazinul, un pilon obiectiv si profesional pentru fotografia romaneasca; unul e pe coasta de est si altul pe cea de vest a Americii; sunt sigur ca daca ne-am vedea la o cafea reala toata lumea s-ar intelege foarte bine si flama asta ar parea chiar comica.
A fost o discutie lunga pe badorgood.com in care domnul Ara sustinea teoria conform careia poti sa inveti fotografie foarte bine ca autodidact si mai multi, printre care si domnul Buzoianu, il contraziceau.
Numai ca domnul Ara se referea la conditiile concrete din tara, nu la ce ar fi bine in general si ce mai e prin alte parti, unde probabil ca poti sa inveti si altfel.
Din pacate, nu pot decit sa ii dau dreptate intru totul domnului Ara, vazind situatia dezastruoasa a celor care termina un curs de invatamint universitar de fotografie, si daca le spui alo, vezi ca s-a desprins axu` optic, se uita pe jos sa vada unde atirna, si daca le spui de filtru duto inteleg de filtru du-te si tot asa, exemplele pot continua, dar ce folos.
Nu vreau sa dau exemple sau sa intru in polemici, dar cu o exceptie, a unui domn care folosete fotografia ca limbaj plastic si grafic, si care pare a se ocupa de gasirea unui drum, in rest e jale mare la capitolul profesori de fotografie. In Fotomagazin am demontat pagina cu pagina prin 2001 un curs de fotografie, aparut atunci, si avea vreo 400 de erori fundamentale.
Asa ca momentan, cel putin citind cit se poate si surfind cit se poate, nu pot decit sa apreciez ca pe ansamblu la noi invatamintul de fotografie cam lipseste, si cind este , e dezastru, in sensul ca nu il pregateste pe student pentru ceea ce urmeaza dupa studentie.
In acest context isi apara domnul Ara afirmatia, ca decit sa inveti timpenii mai bine inveti singur, corect, de la sursa.
Situatia nici nu pot sa-mi dau seama daca este extrem de comica sau extrem de trista; in fotografia romaneasca sunt asa de multe de facut, si in loc ca marinarii sa puna bucati mari de lemn pe unde intra apa in barcaz, ei stau si se stropesc sau isi dau cu petecu` unu` la altu`.
Inteleg ca viata in occident este extrem de stresanta; inteleg ca de departe se vad intr-un fel lucrurile, si mai inteleg ca toate gindurile de peste zi si tracasarile isi pot gasi o supapa necesara poate in astfel de discutii care, la rece judecind, nu fac bine nimanui; dar cred ca ar fi cazu` sa incercam ca energia asta sa poata sa fie cumva folosita pozitiv de noi toti.
In loc ca domnu` Buzoianu sa fie suparat pe domnul Ara, mai bine ne tragea o pagina aici, sau pe bxg, despre fotografia care o mai face, cum o mai face, ce mai fac ceilalti cu care se intilneste la lucru; sau orice sfat al domniei sale sunt convins ca ar fi mult mai folositor decit ce pot spune o mie de ani profesorii de pe aici despre genul de fotografie pe care-l realizeaza, si iata ca implicit ajungem la ce zicea domnul Ara, ca cineva autodidact, ar invata mai mult de la dl Buzoianu care e peste ape la NY decit de la cineva de peste ape aici la Dimbovitza.
Cred ca am putea invata multe unii de la altii si nu trebuie sa ne pierdem energia in dispute sterile.
Acum, judecind retroactiv, imi blestem fiecare zi pe care am pierdut-o fiind certat cu Mihailopol sau cu Cahane sau cu alti fotografi care acum nu mai sunt; eram tinar, credeam ca stiu tot, ma aprindeam usor, poate mai usor ca domnul Buzoianu, si acum imi pare cumplit de rau pentru ca am dat cu capul de multe chestii pe care puteam sa le aflu simplu de la cei cu mai mare experianta care rau linga mine si i-am alungat cu o tinereasca timpenie... am pierdut ani, zeci de ani, din cauza lipsei de comunicare intre oameni care ar fi trebuit sa fie mai apropiati.
Nu mai trebuie sa mai repetam mereu aceleasi erori.
Este postul pastelui, macar pentru asta trebuie sa fim mai buni si mai intelegatori.
Problema noastra comuna nu ar trebui sa fie unu` sau altul.
Noi suntem trecatori.
Ce ramine e important...
#12759 (raspuns la: #12749) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gabi B. - de Tombola la: 27/03/2004 12:08:52
(la: Testarea IQ pt. electori)
Iar vorbesti aiurea.Am simtit dictatura nu a proletariatului ci a unui analfabet criminal Dej,si dupa aia al altui analfabet bilbit de profesie cizmar si a unei miini de criminali de tip mafiot care de fapt exploatau "proletariatul" adica pe noi la singe si ne sugeau ca niste capuse...viata ,munca ,banii,libertatea.
Cind au fosti pusi la zid, cizmarul si consoarta numai atunci li s-a vazut taria de caracter. Au facut in pantaloni.
Ce-i foarte ciudat este ca exista pacifisti ca tine care ne denigreaza noua cei care am suferit de pe urma acestor mafioti de fapt toata natia "proletara" de la mic la mare, istoria asta neagra la care noi si familiile noastre am fost supusi cu ajutorul tancurilor sovietice.
Tata a facut puscarie sub comunisti ,i s-a confiscat averea iar eu am facut batalion disciplinar. Tu vii si ne spui ca noi mintim si ca nu a fost adevarat desi istoria a fost cu totul alta. O faci din dedicatie pentru fostul regim comunist, pentru actualii fosti comunisti de la putere sau cu ce alt scop ? As vrea sa stiu adevarul de care te ascunzi.
Daca esti deziluzionat de occident intoarce-te acasa .Esti liber s-o faci in loc sa denaturezi adevarul pe acest forum.

Andre Morariu
#12913 (raspuns la: #12876) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Afaceri cu capshuni - de Dinu Lazar la: 28/03/2004 05:13:57
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Zice domnu` Bora: " Am avut recent o discutie cu un prieten care sustinea ca o persoana poate sa fie si artist si manager in acelasi
timp. Se pare ca se poate. Se pare ca dl. Lazar e 40% ar-
tist, 40% om de afaceri si 20% pedagog."

Dom`le, ce mi-ar place sa fiu om de afaceri aia patruj`la suta.
Mi-ar place si zece, si chiar si cinci la suta.
Dar nu sunt.
De citiva ani fac fotografie mai mult pentru mine si pentru extrem de rari clienti, pe care nu ii caut niciodata eu, si care pot plati cit cred eu ca ar face imaginea realizata de mine.
Raportat la un fotograf de afara cu oarecare succes sau chiar la unul de aici cu dever, oricum veniturile mele sunt de tot risu`.
Cind am bani ii dau pe scule, softuri, computer, si nu mai e vremea cind iti luai o Leica si stateai linistit si te uitai la ea douazeci de ani, dupa care te gindeai sa iei alt model; daca tii la meserie, si eu tin, trebuie sa dai mult si mereu ca sa fii in regula cu toate cele.
Dar imi asum insuccesul comercial, desi nu e numai vina mea... in ultimii 5-6 ani, in Ro am constatat o prabusire a preturilor pentru fotografiile din sectorul editorial si comercial.
Nu pot intelege cum aici, unde costul vietii este destul de apropiat de cel de oriunde din Europa, multe chestii fiind mai scumpe ca oriunde (aparatele de fotografiat, accesoriile, componentele de calculator sunt si de 2-3 ori mai scumpe, cite o data, din cauza taxelor aberante si a costurilor indirecte de tot felul) - deci nu pot intelege cum cind preturile sunt cum sunt, in fotografie sa se plateasca de intre 4 si 10 ori mai putin ca in Europa si din banii astia sa platesti si impozite si toate angaralele.
Din cauza ca in bresla fotografilor romani exista foarte multi care nu au o minima cultura economica sau atasament la meserie sau cit de cit cunostinte de marketing, din cauza ca fotografia pe care o produc e numai o ciubuceala si nu o arta sau o meserie care are pretul ei, clientii au prabusit preturile, la nivele incredibile.
O fotografie la ziar la noi se plateste cu sub 10$ - 20$, o agentie de presa plateste pe o poza si 2$, si o imagine exceptionala ca aia cu Constantinescu stropit cu cerneala, data pe flux si preluata de sute de ziare, a adus fotografei ceva pe la 50$... o bataie de joc.
O fotografie de coperta de carte aduce 10-20 $, si o zi de lucru aici in domeniul revistelor de lux aduce rareori 150$, cind minimul in Europa este 400$ -600$... si in sectorul comercial fotografia sta la fel de rau, veniturile fiind in medie si de 10 ori mai mici ca in Eu.
Asta in conditiile in care, cum ziceam undeva mai jos, exista un "cost of doing business", un cost al raminerii in afacere, si daca iei 150$ pe zi ca fotograf, nu inseamna ca ai cules capsuni si astia sunt banii cu care te intorci in tzara, ci astia sunt banii din care platesti impozite uriase, iti platesti leasingul sau costurile la aparate, accesorii, blituri, scule, masina, etc... si facind o diagrama cu costurile meseriei, vezi ca daca din 150$ ramii (rar) cu 10% pentru tine esti boier mare si indiscutabil, aproape fericit.
Asa ca asta e cu omu` de afaceri, care este. E o piata care pe mine ma depaseste, nu am elasticitatea si energia sa ma cert cu toti clientii care se fac ca ploua si iti spun inchizind usa la gipanul de cincizeci de mii de dulai sau vorbind din piscina personala ca e prea scumpa treaba si la banii astia gasesc o mie de fotografi mai ieftini.
Asta cind am o zi fericita si vorbeste cineva cu mine, fara sa-mi fure pur si simplu maldarul de diapozitive fara sa zica nimic...
Deocamdata eu sunt membru al unor grupuri de discutii importante in fotografia mondiala, fotoeditorial, prodig, photopro, si altele, unde se dezbate in cam o suta de mailuri pe zi problema abordarii clientilor, problema costurilor, a "cost of doing business" si alte chestii legate de partea mai paminteasca a meseriei; nu vad nici un roman pe acolo, nici ca membru si nici ca vorbitor sau om care sa se intrebe sau sa raspunda... si pe bune, ce sa zica, io nene fac orice la orice pret, asta e piata, e democratie, jungla e jungla si daca nu iau io cashcavalu e foame i il ia altu`, si tot panseuri de genul acesta cu piata face pretu` si se regleaza piata singura si legea cererii si a ofertei.
Parerea mea este ca atunci cind si daca vom intra in Europa, va fi si nevoie de fotografie de calitate, care va putea sa fie platita bine, si cel care a cerut o zecime din pret pentru o zecime de calitate miine nu va putea sa spuna nene, acu` sunt european, de miine pretul meu e la nivel, desi calitatea va fi tot una romaneasca.
Cu foarte mici exceptii, poate cu exceptia a 10-15 oameni care sunt foarte buni in fotografie la noi, restul vor fi maturati de fotografi buni care vor veni sa lucreze aici asa cum mergem noi acum la ei sa culegem capsuni.
Aplecati pe rasaduri, fotografii romani care vor fi acceptati la munca in Spania se vor intreba cum dracu` s-a ajuns aici si unde a fost buba...
#12938 (raspuns la: #12903) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intrebari - de AndreiS la: 16/04/2004 18:39:22
(la: Despre viata politica si actualitate, cu Cosmin Alexandru)
din start pe siteul URR apare mare in capul paginii o maxima, un motto, o deviza:

"Libertatea de a lupta pentru binele comun e un dar de care prea putini au curajul sa se bucure"

care binenteles ca suna frumos si destul de inteligent, dar nu prea se poate aplica la tara noastra, pentru ca in romania toata lumea isi urmareste propriul scop, prin orice mijloace (de aici si expresia scopul scuza mijloacele). majoritatea romanilor fac tot ce fac din inetie (de aici instinctul de turma) si de obicei fac prost. la noi e mult mai usor sa furi, sa bati si sa pacalesti pe altu decat sa ajuti si sa muncesti cinstit.

in plus, cu orice programe si promisiuni, in tara asta inca cel putin 20 de ani o sa fie acelasi haos si jaf

si dupa cum zicea Taxi in melodia 2 0 0 0
romanu-i frate cu zeroul, ... , industria 0, agricultura 0, cultura 0, invatamantul 0, si de la mine medicina 0, si alte multe zerouri pe care le stie toata lumea

si acum la final ca sa pun si niste intrebari, as vrea sa stiu ce aveti de gand sa faceti pentru medicina si invatamantul romanesc?

Stefan Andrei
Si la presedentie? - de RSI la: 20/04/2004 09:02:11
(la: Despre viata politica si actualitate, cu Cosmin Alexandru)
Pentru alegerile prezidentiale o sa prezentati un candidat propriu sau o sa sustineti un candidat al altui partid? In acest ultim caz pe cine o sa sprijiniti?
acte pentru frantza - de (anonim) la: 29/04/2004 08:20:49
(la: Casatorie in Franta)
am shi eu o intrebare
in afara de certificat de nastere tradus shi legalizat in romania
certificat de celibat shi de cutuma care le iau pe amandoua din frantza shi analizele sangvine care le fac tot acolo mai trebuie alte acte care sa le iau din romania ?
ce e de luat din frantza nu ma intereseaza deoarece asta se rezolva mai ushor dar nu vreau sa ma intorc in romania la 2 saptamani shi sa stau cate 3 luni deoarece nu am pus nu shtiu ce stampilutza pe nush ce act sau ca imi trebuia bold la altu`
va multzumesc anticipat shi daca se poate sa raspundetzi urgent
#14720 (raspuns la: #4336) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
acte pentru frantza - de just_a_woman la: 29/04/2004 08:28:09
(la: Casatorie in Franta)
am shi eu o intrebare
in afara de certificat de nastere tradus shi legalizat in romania
certificat de celibat shi de cutuma care le iau pe amandoua din frantza shi analizele sangvine care le fac tot acolo mai trebuie alte acte care sa le iau din romania ?
ce e de luat din frantza nu ma intereseaza deoarece asta se rezolva mai ushor dar nu vreau sa ma intorc in romania la 2 saptamani shi sa stau cate 3 luni deoarece nu am pus nu shtiu ce stampilutza pe nush ce act sau ca imi trebuia bold la altu`
va multzumesc anticipat shi daca se poate sa raspundetzi urgent ca rog
#14721 (raspuns la: #4336) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Indienii si rromii - de Dantimis la: 30/04/2004 11:54:55
(la: Ce uita Europa cand e vorba de tigani ?)
Desdemona: am lucrat in Toronto/Canada aproape 5 ani intr-o fabrica unde 95% din angajati erau din Asia, marea majoritate indieni, iar restul pakistanezi. La un moment dat, cateva luni am fost singurul alb din fabrica. Zici ca nu-i cunosc? As vrea eu. Timp de 5 ani de zile am trecut, de voie de nevoie, prin toate sarbatorile lor religioase, am ajuns sa le deosebesc diferitele feluri de mancari dupa mirosurile spicy care emanau din sala de mese unde nu am avut curajul sa intru niciodata. Stand cu nasul in calculator puteam sa recunosc oricare coleg care se apropia in spatele meu, inainte ca acesta sa deschida gura, in special after lunch hours.

E o mare diferenta intre indienii care au crescut in Anglia, cum era si seful meu, si cei veniti din India la varsta deja adulta. Cei crescuti de copii in tari civilizate sunt intradevar ceva mai slefuiti si macar daca nu apuca sa faca dus dimineata, folosesc mai mult parfum. Probabil ca acestia sunt cei pe care ai avut ocazia sa ii cunosti. Zici ca "Multi dintre indieni sunt civilizati si respecta o igiena stricta." Te-as intreba eu: Ce inseamna multi la un popor de peste un miliard de oameni? Probabil echivalentul unei picaturi intr-un ocean...

Spui ca "au in spate o cultura puternica, veche si interesanta." Foarte corect. Singura problema pe care o vad eu insa e faptul ca, desi obiceiurile lor sunt atat de vechi, marea majoritate dintre ei inca le mai urmeaza ca la carte. Un exemplu: si la noi se practicau acum 2-300 de ani in urma casatoriile aranjate. Dar cu timpul societatea a evoluat. Femeia a capatat si ea drepturi, altele decat sa faca copii. De ce nu se intampla acelasi lucru si cu indienii sau cu rromii? In fabrica unde lucram eu, toti, fara exceptie aveau casatorii aranjate. Iar nevestele stateau acasa crescand 2-3-4 copii. Inclusiv seful meu. Chiar se lauda caci atunci cand i-a venit timpul sa se insoare, pe vremea aia era inca in Londra, tatal lui i-a gasit 5 fete la alegere. Sa tot fii indian, nu-i asa? Acum nevasta statea acasa cu 4 copii, iar el mergea saptamanal la stripclub sa vada romancele. Iar cu rromii e la fel: in secolul XXI nu-stiu ce bulibasa din Romania isi forteaza fata de 14 ani sa se marite cu fiul altui bulibasa care nu avea nici ala mai mult de 18 ani. Iar cand fiica fuge de la nunta... scandal mare. Pana si aici in America sa imi crape obrazul de rusine cand unul din colegi ma intraba cum de in Romania se mai practica asa ceva si daca nu cumva si eu m-am casatorit la fel. Explica-i unui american diferenta dintre un rrom si un roman...

Asa ca Desdemona, cand e vorba de indieni as putea scrie o carte pe subiectul asta, numai nu cred ca ar arata nicidecat cu ceea ce ai vazut in filmele siropoase de la Bollywood (echivalentul indian al Hollywoodului, numai cu mult mai multe filme si mult mai putina calitate). Nu contest faptul ca unuii dintre ei sunt civilizati, manierati si curati. Dar acesti nu reprezinta intreaga populatie, asa cum cersetorii romani din Europa nu reprezinta Romania.

Dan

#14803 (raspuns la: #14771) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nashpa - de (anonim) la: 30/04/2004 13:52:20
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)
cam nasol...da ce sa-i faci, asta e viata. sunt cazuri si cazuri.
cunosc romani intorshi in tara cu slujbe bunicele la corporatii multinationale.
eu am venit in canada cu parintii, si cu ocazia asta imi termin si studiile aici.
de intors o sa ne intoarcem in 2007 cel mai probabil. studiez marketingul la o universitate din toronto in speranta ca imi voi gasi o slujba decenta prin romania. sunt dispus sa lucrez pe un salariu mai mic decat cel pe care l-as fi primit aici. 500 - 600 de euro ar fii acceptabil pentru mine.
si din cate am auzit si eu de la prieteni din romania...se poate.
alegerea e una personala, adevarul e ca majoritatea nu se mai intorc;
si au si motive destule. dar eu nu cred ca as putea fi vreodata multumit cu viata de aici...asa ca sunt dispus sa fac unele compromisuri materiale pentru a putea fii printre ai mei.

imi cer scuze ca am postat sub anonimat, dar nu imi pot folosi parola...cu ocazia asta vreau sa fac si un apel catre admini:
am cerut o alta parola...de vreo 10 ori si nu a mers nici una dintre ele.
garii227 este contul meu. adresa garii227@hotmail.com
poate ma rezolvati si pe mine cu o parola care sa mearga. sau sa-mi stergeti contu si sa-mi creez altu nou pe aceeashi adresa de email.
multumesc anticipat.
#14813 (raspuns la: #14802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
silver screen - de Little Eagle la: 10/05/2004 19:14:51
(la: Filmele mele)
Daniel,
am un altul colosal de f. bun ce-l poti aduga la lista ta,eu l-am si cumparat:
"House of sand and fog"cu doi mari actori,Ben Kingsley(as adauga si "Sexy Beast")si...Iubirea mea mare,Jennifer Connelly(odata am scris intr-un subiect al meu ca sotia mea arata ca ea,mai cu 10 ani in virsta dar cind era acum 14 ani...m-am casatorit cu o copie a lui Jennifer!).Imi place de amindoi actorii sint mari!
As zice sa mai adugi alt film f. bun,"Requiem for a dream"...tot cu Jennifer,deh.
Am un prieten f. bun care lucreaza cu Janorofsky,regizorul filmului si la fel si al altui film f.f.f.f bun al lui,"Pi".Initial el a fost ales pt. a regiza ultimul Batman,dar este prea....independent si nu accepta ordine si nu vrea sa fie in liga celor de la Hollywood.
Poate deja ai vazut filmele,daca nu ..neaparat!!!

Love&peace,
Ozzy

#15222 (raspuns la: #2782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...