comentarii

am 17 ani sunt an italia si vreau sa plec an franta singura se poate


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
:)) adolescent, 17 ani, clasa - de a_lex_is la: 21/07/2006 21:30:14
(la: Un adolescent)
:)) adolescent, 17 ani, clasa a-IX-a, mate-info... acelasi scop: Automatica. Ce matematica, ce fizica? Nu zic nu, dar distreaza-te, si incearca sa le combini cum trebuie.Am muncit si eu in timpul mscolii la mate, dar acum ma relaxez: citind, plimbandu-ma, iesind cu prieteni. Urmeaza anul cel mare, nu?Cum o sa-l intampini daca de pe acum nu ai pofta? Cat despre mama ta... deocamdata locuiesti cu ea, mananci la masa pe care ti-o ofera, samd, daca vreodata ti se pare nedreapta gandeste-te la toate astea, cand o sa fii mare o sa poti sa-i spui:"nu ai dreptate!". Si... succes!

Focul face apa sa zboare
da, pe la 17 ani - de Cristall la: 17/08/2005 21:55:22
(la: moment de slabiciune)
Da, pe la 17 ani ai voie sa fii asa radicala. Si "vazand doar idioti", sa incerci sa te separi de ei.
Acum s-a mai descrancenat optica? :)
la multi ani si anul asta pen - de the underqueen la: 08/11/2005 11:30:55
(la: La multi ani!)
la multi ani si anul asta pentru toti cei care isi serbeaza azi ziua de nume!

Mirror , mirror on the wall ,
Who's the smartest of them all...

me , me , pick me....
La Multi Ani ! Un An Nou feri - de RSI la: 30/12/2005 14:54:49
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
La Multi Ani ! Un An Nou fericit , cu sanatate si sa continuam sa trancanim voiosi si in 2006 ! Nu stiu cand voi mai "emite" pe aceasta lungime de unda, presupun ca dupa ce ma voi trezi din mahmureala! Pana atunci, distractie placuta !
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#97836 (raspuns la: #97834) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zaraza...eu am 17 ani si este - de a_lex_is la: 11/02/2006 11:25:28
(la: Povestea unei zdrente)
Zaraza...eu am 17 ani si este prima mea creatie literara mai serioasa inspirata de un cersetor care s-a oprit la poarta unei biserici... pe care am publicat-o insa mai tarziu pt ca mi-a fost putin teama... mai aveam cateva finisari de facut... si nu aduceam nici un subiect foarte "fain"... este si un text saracacios... din punct de vedere stilistic...
so... eu l-am publicat si ma bucur ca ma baga lumea in seama...
Vroiam sa spun ca si subiectul e important, mai ales in genul epic... adica eu cand analizez o nuvela sau un text epic, analizez mai mult subiectul, instantele narative, momentele, ce transmite...
Oricum, iti multumesc pentru comentariu, si mai astept aprecieri...

Focul face apa sa zboare
#105156 (raspuns la: #105149) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:))) - de adina.petre la: 09/02/2009 19:16:01
(la: te rog)
In alte vremuri poate...la 17 ani, in anul 2009, fetele cu himen intact sunt considerate cel putin proaste! :|
#404129 (raspuns la: #404113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
["Nu vreau sa plec dintr-un o - de SB_one la: 09/03/2004 14:50:05
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
["Nu vreau sa plec dintr-un oarecare simt al datoriei pentru parintii mei, nu vreau sa plec pentru ca imi place sa cred ca ceea ce fac eu foloseste cuiva (chiar daca doar mie), nu vreau sa plec pentru ca imi conserv energia de care dispun ca sa ma simt bine tot timpul - obiectivele mele nu sint sa devin bogata si sa le arat celorlalti ce tare sint, nici sa demonstrez ceva cuiva. Vreau sa ma simt bine, si am vazut, pe propria mea piele, ca aici ma simt mai bine decit in alte parti. Nu inseamna ca nu vad si nu simt rautatea, minciuna, dezinteresul si alte defecte cronice ale majoritatii romanilor, chiar inconstiente sau gratuite. Dar oamenii sint diferiti. Cum am mai aborda aceasta discutie, daca am fi toti plecati?"]

...fata mea, RESPECT!


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#11704 (raspuns la: #11665) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ba vreau sa plec, dar din pac - de Ivy la: 06/11/2004 00:00:24
(la: Trancaneala Aristocrata)
ba vreau sa plec, dar din pacate tre' sa astept momentul .."propice"...
#27902 (raspuns la: #27900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vreau sa plec pe 22. daca nu - de RSI la: 14/09/2005 22:02:42
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
vreau sa plec pe 22. daca nu se ivesc surprize.
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#72270 (raspuns la: #72265) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt cracker - de crmnflr la: 18/07/2007 19:25:22
(la: farmece sa fie oare?)
cine nu crede in farmece si vraji ori n-a patit-o ori e prea ingust la minte sa admita ca exista diavol si lucrarile lui. Noi am patit-o cu sora-mea, care dintr-o fata de 17 ani cuminte si silitoare a ajuns sa plece de acasa la orice ora, oriunde, sa fumeze si sa joace barbut cu toti neispravitii prin carciumi. Am dus-o la spitalul 9 crezand ca e nebuna, am luat-o de acolo pt ca tratamentul nu dadea rezultate, era mai rau, am dus-o sa ii dea in carti, am aflat ca ni s-au facut farmece de vecina de vis-a-vis din invidie si ura pt ca eram uniti si ne mergea bine in toate.Am chemat preotul si am facut sfestanie in casa iar mama s-a trezit in fiecare noapte la ora 12:00 timp de 40 de zile si a citit Paraclisul Maicii Domnului. Si asa am scapat-o pe sora-mea din ghearele diavolului si farmecelor lui.
Asa ca nu mai radeti si va bateti joc si indreptati-va catre Dumnezeu si spuneti cate o rugaciune seara sau mai inchinati-va.Cum exista Dumnezeu care face minuni asa exista si diavolul care face farmece si vraji.In final, pt. Cracker: daca o iubesti asa cum spui si vrei sa ramai cu ea fa orice iti sta in putinta si salveaz-o din mainile alora, ca nu e deloc lucru curat ce se intampla cu ea.Ia legatura cu un preot si fa ce iti spune.
ei, na! - de Intruder la: 18/07/2007 20:09:04
(la: farmece sa fie oare?)
mama ei de viata, nu cred in farmece deci sunt ingust la minte!??

Noi am patit-o cu sora-mea, care dintr-o fata de 17 ani cuminte si silitoare a ajuns sa plece de acasa la orice ora, oriunde, sa fumeze si sa joace barbut cu toti neispravitii prin carciumi.

bun, dar v-ati pus problema daca nu-i anturajul de vina?
de fapt, ati controlat (fiind minora) unde merge, pe cine frecventeaza, ce prieteni avea?
ingust la minte fiind, nu pricep cum dintr-odata, pe nepusa masa, intr-o zi anume, la o anumita ora, a iesit glontz pe usa sa faca si sa dreaga! sa fim seriosi...

am dus-o la spitalul 9 crezand ca e nebuna,

la Spitalul 9 nu sunt numai "nebuni" si notiunea de "nebuni" are un spectru foarte larg.

am dus-o sa ii dea in carti, am aflat ca ni s-au facut farmece de vecina de vis-a-vis din invidie si ura pt ca eram uniti si ne mergea bine in toate.Am chemat preotul si am facut sfestanie in casa iar mama s-a trezit in fiecare noapte la ora 12:00 timp de 40 de zile si a citit Paraclisul Maicii Domnului. Si asa am scapat-o pe sora-mea din ghearele diavolului si farmecelor lui.

o curiozitate: cum se impaca datul in carti cu sfestania preotului si Paraclisul Maicii Domnului?
aaaa...si nu pricep de ce sa-si fi batut cineva capul cu farmece pentru ca erati uniti si va mergea bine?
s'tem copii?
daca sora ta s-a dat pe brazda, este pentru ca v-ati sesizat (familia) si in tamtam-ul lepadarii de satana ea n-a mai avut acces la ocupatii...adiacente.

Cum exista Dumnezeu care face minuni asa exista si diavolul care face farmece si vraji.

corect, dar daca o pornesti catre Dumnezeu, lasi datul in carti!
...sau invers!
#216841 (raspuns la: #216833) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Din "Jurnalul National" - de anita47 la: 10/01/2004 04:57:38
(la: Un salariu decent in Romania)
Agentiile de presa au transmis recent stirea ca peste 90 de cadre medicale din spitalele brasovene si-au parasit locul de munca, in ultima perioada, ca sa isi incerce norocul in strainatate. Reporterul „Jurnalului National“ a constatat la fata locului realitatea. LAVINIA SARAMET

Brasov Majoritatea asistentelor tinere de la Spitalul Judetean, Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Obstetrica-Ginecologie, Spitalul de Neurologie si Serviciul de Ambulanta aleg sa lucreze în strainatate, pe salarii care deseori sunt de 30 de ori mai mari decat cele pe care le încaseaza în România. Încercand sa evite cu orice pret blocarea activitatii, conducerile unitatilor sanitare au organizat în ultimele luni din ce în ce mai des concursuri de ocupare a posturilor ramase libere.

Concursuri din doua în doua luni

Numai în ultimele trei luni, din spitalele brasovene au plecat 57 de asistente si 34 de infirmiere. Cele mai „vanate“ asistente sunt cele specializate în pediatrie. Anul trecut, 103 din asistentele Spitalului de Pediatrie Brasov si-au gasit locuri de munca mult mai bine platite în Italia, Canada si Anglia. „Sunt cotate foarte bine în strainatate. O asistenta pe care eu am format- o la spital si-a gasit un loc în Canada si mi-a scris ca acum castiga 6.000 de euro. Nu le poate condamna nimeni, dar este greu sa vezi ca un om pe care l-ai format aici pleaca fara sa se uite în urma“, spune Emilia Adam, director de îngrijiri la Spitalul de Pediatrie Brasov. Din cauza exodului în masa, conducerea acestui spital organizeaza din doua în doua luni concursuri pentru ocuparea locurilor vacante de asistent medical. În prezent, trei dintre cadrele sanitare medii au dosarele de plecare finalizate, dar cel putin 20 sunt cu toate formalitatile de plecare pe ultima suta de metri.

„Nu vreau decat sa traiesc decent“

Elena Simionescu lucreaza la sectia de urgente a Spitalului de Pediatrie. De cand s-a angajat, a stiut ca locul ei de munca este platit mult mai bine în Elvetia, spre exemplu. „Pasiunea mea este extrem de mare, atat pentru echipa de aici, cat si pentru munca pe care o fac. Singurul lucru care ma face sa ma gandesc la plecare sunt banii. Nu vreau decat sa traiesc decent si sa îmi fac meseria în conditii normale“, spune asistenta Elena Simionescu. Multe dintre asistentele care aleg sa lucreze în spitalele „din Vest“ nu vor decat sa castige bani cu care sa îsi cumpere o locuinta si o masina cum au vazut la colegele lor care deja au facut acest pas. „Normal ca vreau sa plec în strainatate. Nu spun ca nu îmi place ce fac aici, dar nu pot sta cu cateva milioane sa aud de la toate colegele care au plecat ca iau cateva mii de euro pe luna“, spune Anca Ovreiu, asistent la Sectia de Terapie Intensiva a aceluias spital. Criza fondurilor pentru salarii la aceasta unitate medicala este atat de grava, încat directorii au fost nevoit sa plateasca cu ora asistentele care au lucrat în perioada Sarbatorilor de Iarna.

Diferente uriase la salariu

Firmele brasovene care intermediaza contractele de lucru în strainatate se întrec în oferte catre asistentele de la toate spitalele din oras. Cele mai multe posturi de asistent medical sunt în prezent disponibile în Anglia, Elvetia, Germania, Italia s Canada. Asistentele care aleg sa lucreze în aceste tari au varste de pana la 30 de ani. În Brasov, majoritatea asistentelor lucreaza pentru salariul minim pe economie. Ofertele firmelor de intermediere nu sunt niciodata mai mici de 1.500 de euro pe luna. În spitalele din Canada, spre exemplu, asistentele din Brasov ajung sa îsi gaseasca locuri de munca platite si cu peste 5.000 de euro pe luna.
pt. Ingrid - de (anonim) la: 03/02/2004 12:15:20
(la: Practici profesia visata?)
Draga Ingrid,
Ai pus o intrebare grea si necesita mult de scris ca raspuns dar incerc sa reduc pe cit se poate povestea vietii mele.
la vreo 5 ani vroiam sa ma fac calugar... pe la 7 ani visam sa devin scamator, magician,dar o profesoara de desen prin clasa a 7a mi-a zis ca am talent si ar trebui sa ma duc la scoala de belle arte.
Ei bine multi mi-au spus asta si dupa scoala generala am dat examen la Tonitza si am intrat.Acolo am ajuns printre primii artisti elevi de mare talent si desigur ca pasul urmator a fost sa studiez la Grigorescu,insa...acolo am incercat de 5 ori dar neavind pilele necesare...desigur ca n-am intrat.
Intre timp am facut armata la pompieri,si avut diverse meserii,doar una fiind oarecum legata de arta,lucrind 2 ani la Hotel Parc in calitate de grafician.
Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa la facultate dar in acelasi timp mi-am dat seama ca si cu ea facuta ,nu-i un viitor mare in Romania.
Si uite asa mi s-a pus in cap idea sa plec definitiv din tara.Mi-a fost greu si am asteptat 5 ani de lupte cu securitatea si guvernul roman sa-mi dea voie sa emigrez.In final ,in 1982 m-au chemat la Iorga si dat formularele de pasaport.
Toti prietenii imi spuneau ca fac o prostie si parintii la fel,f. tristi,ei au fost dat jos din functii la posturi mici din cauza mea,si ..partidul comunist le-a spus ca nu stiu sa ma educe in spiritul real al tarii!
Desigur ca am trecut prin multe hirjoneli cu securitatea si batai si insulte de genul ca-s un cacat si ca"ce ba boule, crezi ca piinea in America e mai buna ca a noastra?O sa mori de foame acolo si o sa dormi pe strada,cacam-as pe ochii tai"si m-au scuipat efectiv!Mi-au dat suturi in dos si injurat etc...dar nu mai doresc sa-mi aduc aminte,trecutul e mort pt. mine.
Am primit pasaport fara cetatenie,si in acei ani era altfel la ambasada USA din Buc.Daca nu aveai rude ori cineva care sa te sponsorizeze,ambasada iti oferea vreo organizatie de ajutor social ce exista din donatii particulare,sa te ajute ,si fiind in aceasta categorie,mi-au dat sa fiu ajutat de International Rescue Committee cu sediul in Manhattan,New York.
Mi-au platit si biletul de avion la Roma unde am stat 2 sapt. in tranzit la o pensiune condusa de ambasada USA din Roma.# mese pe zi la ore fixe in rest puteam sa fac ce vream si am tot vizitat Roma peste tot.Tot Ambasad USA mi-a dat si bani sa am de cheltuiala in tranzit.Si aia ziceau ca o sa mor de foame....
In dormitor am stat cu 8 romani in aceiasi situatie ca mine.
Ne-au luat cu un microbuz de la aeroport si dus la pensiune iar la plecare la fel ne-au dus la aeroport.Ce sa-ti spun? De cind am luat pasaportul am stat ca in al 9lea cer de fericire.Am plecat fara un cent in buzunare!!!!
Intr-o zi am fost chemat la ambasada si mi-au spus ca pot pleca la NY,si inminat biletul de avion platit de ei!Cu emigranti ca mine ajutorul lor era si mai mare.Pe pasaprot au scris refugiat politic si pus viza de intrare de la ambasada chiar!
Am ajuns la NY pe 14 Dec. 1982 era zapada si 7 seara.La ambasada mi-au spus sa ma uit in aeroport dupa o persoana ce va avea un carton pe care sa fie scris"I.R.C."si am vazut 2 domni(americani)ce ma asteptau la intrare.Erau de la I.R.C. si m-au dus direct la oficiul de imigrari unde un ofiter a pus pe pasaport o stampila pe care era scris ca am dreptul sa muncesc oriunde pe teritoriul USA.
Cum ti se pare pina acum?Iti zici desigur ca mare noroc am avut si iti raspund ca parca Dumnezeu era cu mine la orice pas!!!Noroc,soarta,destin karmic,trebuie sa admit ca cineva acolo sus m-a iubit f. mult si INCA o face si in prezent!!!!Toata viata mea S-A SCHIMBAT cu 360 grade din clipa in care am parasit definitiv Romania,o alta viata urma pt. mine si NICI ca-mi pasa ce voi face ori ce meserie sa am etc,pt. ca eram extrem de fericit si am lasat viata si destinul sa decida pt. mine!Acel Domn de SUS!!!!!
Mi-am zis mereu atunci:" orice-ar fi nu conteaza!N-am de pierdut NIMIC ci doar de CISTIGAT"Zarurile au fost aruncate.
Revenind la acea seara de 14Dec la JFK airport am omis ca in sep. acel an implinisem 27 ani.Deci cei 2 domni apoi m-au condus la limuzina lor si dus in Manhattan in zona Times Square si pus la un hotel 2 stele(nu-mi pasa de stele),camera platita de org. in avans si rezervata pt. mine!Stiam engleza din scoala destul de bine ,domnii s-au uimit ca vorbesc asa de bine.Mi-au dat adresa org.lor(unul din ei era chiar ..directorul ei!)sa ma prezint in 2 zile si la plecare m-a intrebat daca am ceva bani si Nu aveam,ultimele lire la cheltuisem la Roma in ultima zi,deci iar plecasem cu buzunarele goale!
Directorul mi-a dat 50$ din banii lui.Apoi in tot acest timp,mergeam la un diner si mincam breakfast si lunch si dinner,era ieftin dar f. bun.Atunci in USA dolarul era mare si preturile mici,nu ca azi.O felike de pizza era 50 centi,azi este peste 3$,metroul era 60 centi,azi e 1.50$,orice pachet si marca de tigari cost 1.10$ azi e 5.50$.deci 50 $ erau mari!Dupa 2 zile m-am dus la sediul org.pe Park Ave.si un domn de origine romana plecat dupa razboi,m-a ajutat f. mult.
Fusese mare judescator la BUc.Mi-a spus ca org. ma va ajuta f. mult si voi sta la hotel 1 luna timp in care org. imi va gasi un apt. de inchiriat.Ia-m spus ca-s artist si mi-a dat mereu bani sa-mi cumpar culori si pinze etc. orice materiale aveam nevoie.La fel in FIECARE vineri di sapt. mergeam la org. sa-mi ridic un cec de 150$,prin care org. ma intretinea.Dupa 5 sapt. mi-au gasit un apt. de impartit chiria cu un domn american pensionar,divortat si care avea nevoie de bani sa-si poata plati chiria.Un om tare de treaba,si partea mea de chirie era de 220$ pe luna.M-am mutat deci in apt. lui in Woodside(Queens) si aveam propria mea camera mare si spatioasa.Org. A PLATIT chiria mea in plus de cei 600$ pe luna intretinere,timp de ...6 luni!!!!Atita era ajutorul lor,dar CE ajutor!!!Intre timp mi-au spus sa caut de lucru si sa incep sa ma pun pe picioare.Desigur ca asta vroiam si eu,imi era jena ca cheltuiau atita pt. mine si acei bani dati de org. NU -I aveam de platit inapoi deloc!!!!!!
In acel bloc traiau multi romani veniti in USA de cel putin 7 ani si am facut cunostinta cu ei.Dupa o vreme insa mi s-a facut lehamite de ei pt. ca mereu se plingeau de ceva si erau invidiosi te vorbeau pe la spate incit am rupt-o cu ei si am avut de atunci numai prieteni americani!!!Am trait intre ei 2 ani si credama ca au fost DE AJUNS!Aveam un prieten f. bun din liceu ce venise acolo cu 2 ani anaintea mea si el m-a ajutat cel mai mult.
Unul din romani avea un prieten roman ce era suprintendent la un port particular de vaporase si ahturi.Mi-a gasit de lucru acolo ca muncitor necalificat la docuri,nasol si salariul de 5$ pe ora.Era un dobitoc,am stat doar 2 luni si am plecat far sa ma gindesc la viitor.Eu sint o fire cam rebela de fel si daca ceva nu-mi place,plec imediat!Amicul meu din liceu picta temporar firme la diverse magazine si mi-a zis sa-l ajut,pe bani desigur,si asa am devenit si pictor de firme dar el urma sa plece in Montana definitiv curind.Intr-o zi pictam afara la o firma si un tip s-a oprit si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el,si el era tot pictor de firme si mi-a dat cartea de business a lui sa-l telefonez.
Cum amicul meu urma sa plece am telafonat la acest tip american si asa am inceput sa lucrez pt. el timp de 1 an,bani nu prea faceam si traiam de pe azi pe miine si cu pantaloni rupti in cur.Nu mai aveam ajutor de la org. asa ca cu 500$ pe luna din care 220 erau la chirie...nu ma descurcam.Dar eram optimist caci din fire sint!
M-am gindit sa-mi completez studiile in arta si am mers la colegiul faimos(din 1894)din Manhattan,Art Stdents League of NY,unde au studiat mari artisti ai americii si lumii ca Jackson Pollock,Frank Stella,Calder,Andy Warhol si multi altii.
Am vorbit cu directoarea,o doamna colosal de buna care mi-a spus sa prezint orice fel de lucrari posed,si aveam destule acasa caci asta faceam in timpul meu liber,desenam in prostie si pictam in ulei ori acuarele.Am ales pe cele ce am crezut eu ca-s bune si m-am prezentat la directoare.Ea mi-a spus sa revin dupa o sapt. timp in care o comisie de profesori va evalua lucrarile.
M-am prezentat la acea data si mi-a spus ca comisia(6 prof. emeriti si faimosi in USA)a hotarit sa-mi acorde o bursa de studii pe timp de 4 ani si sa studiez ceea ce vreau eu!!Am ales picturade sevalet.
Intre timp pt. ca nu cistigam mult,am depus formular la asistenta sociala din NY si m-au aprobat sa-mi dea ajutor in bani si food stamps.In baza lor cumparfam mincare de la orice magazin.
Am inceput cursurile in 1984 in sep.cu un f. renumit prof. de pictura si mare ilustrator de romane,aici e o meserie f. buna!Am facut imediat prietenie cu multi colegi si studiam seral pt. ca munceam ziua.Un coleg cistiga ilustrind storyboards si mi-a dat de lucru si apoi am avut si o comanda doar a mea,cistigam binisor acum.Tot in clasa mea ,monitorul ,un tip de-o seama cu mine era (este inca)f. mare artist cunoscut de benzi desenate.
Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa cistig bani in plus?Cum sa nu,dar i-am zis ca habar n-am de bd uri,el a spus ca voi invata dac lucrez ca asistentul lui...si uite asa am renuntat la pictat firme si devenit artist de bd!Aici e un MARE business!!!Bill,colegul meu care in timp am devenit f. buni prieteni,incit cu ani dupa acea m-am casatorit si el mi-a fost nas,m-a invatat f. multe despre arta de bd,lucrind cu el 8 ani,dar nu lucram zilnic ci sporadic de 2 ori pe sapt. si trebuia sa caut iar de lucru.Am gasit imediat la o firma de curieri pe bicicleta particulara.Asa am devenit si curier.HA!Intre timp serile mergeam la scoala si weekendurile lucram cu Bill.El era atunci prieten,logodit cu Cyndi care lucra ca manager la muzeul Metropolitan.Intr-o zi ea mi-a spus ca sint posturi la muzeu la serviciul de receptie marfuri ce se vind in muzeu la boutikurile lor.Am facut cerere si asa am ajuns dupa 1 an de curierat prin Manhattan,sa lucrez la stocuri si magaziile muzeului,la 8$ pe ora.Mai bine.Intre timp,ca de obicei,serile la scoala si in zilele libere,aveam joia si duminica,lucram la atelierul lui Bill.Am tinut-o in ritmul asta fara O ZI LIBERA timp de 2 ani!
Intre timp ma mutasem deja in Jackson Heights la fel impartind un apt cu un american si chiria mea era de 300$ pe luna.
La scoala am avut multe relatii cu colegele mele,deh trebuia si le captiva sarmul meu si ca-s din Romania.
In 1987,Bill mi-a zis sa incerc la Marvel Comics sa caut de lucru ca artist ca si el,pt.ca mi-a zis ca am talentul necesar si o experienta de la el.Am ales sa fac niste schite in creion si culoare cu Conan the barbarian,vreo 7.Am telefonat compania si mi-au acordat un interviu.Am mers la editorul revistei si aratat schitele.PE LOC a ales una si spus s-o pictez in ulei pt. ca o va publica ca coperta!Si uite asa am ajuns si artist cu NUME la cea mai mare companie de bd. din USA si lume!!!!Lucram inca la muzeu si cu Bll si mergeam si la scoala si mai si pictam coperti cu Conan!!!Cum le-am facut pe toate NU stiu!
M-am mutat in Brooklyn caci faceam bani bunicei acum si puteam sa=mi permit sa am apt. meu personal cu 2 dormitoare din care unul l-am transformat in atelier.La muzeu prin 1989 am cunoscut pe viitoarea sotie,Marilyn,dragoste la prima vedere!Ea este italianca americana generatia 2a,parinti emigrati in 1952 tatal din Napoli,Mama din Randtzo,Sicilia.Mai are 2 surori ea fiind mijlocia si de-o virsta cu mine.Dupa 1 luna s-a mutat la mine acas in Brooklyn.
In acel an am incheiat cu scoala si cu munca la muzeu!Lucram doar cu Bill 2 zile pe sapt. in rest multe comenzi la Marvel de coperti la alte reviste si apoi
fiin liber profesionist mai lucram si pt. alte companii din NY(Dc Comics)dar si di California,lucram numai acasa si cind aveam de predat coprti ori bd(faceam si desene la reviste)plecam la Marvel dar era poate de 2 ori pe luna,in rest cu California prin posta expres peste noapte.
Marilyn a plecat de la muzeu si a gasit de lucru la NY PUBLIC LIBRARY,ceamai mare din tara.
In 1990 ne-am casatorit si dupa 2 ani ne-am mutat in New Jersey ,la inceput in apt.timp de 4 ani dupa care ne-am cumparat o vila frumoasa in natura si la citeva min. pe jos de plaja Atlanticului.
Prin 1997,deodata businessul in bd. a scazut total si multi editori au fost concediati si multe reviste scoase din circulatie neaducind profit!S-au rarit comenzile si pt. mine....dupa 11 ani ca artist renumit in bd...trebuia s-o iau de la capat in altceva!
Intre timp eu aveam multi fani si colectionari ce vroiau sa-mi cumpere originalele.Am dat peste unul,el mi-a dat telefon intr-o zi si mi-a zis ca va veni la mine acasa si sa fiu pregatit ca va cumparaTOT ce am!!!!N-am crezut dar asa a fost,in acea zi am vindut exact TOATE lucrarile mele in bd.,parca un semn ca acest capitol din viata si experienta va fi incheiat!
Aces domn m-a platit in CASH!!!!venise cu un microbuz!60.000$$$$$ mi-a dat bani gheata ca se umpluse masa de ei si ma uitam si nu-mi venea sa cred!
In acel an am plecat cu Marilyn in Italia la rudele ei si la venetia si Roma si Florenta,1 luna intreaga dupa care am plecat la Paris 1 luna!
Si inca mai ramaseem cu destui bani din cei 60.000$
La intoarcere am zis sa incep sa caut de lucru.Greu de gasit,chiar cind ai nume si experienta!!!Dar ca de obicei niciodata NU am disperat si pierdut optimismul!!!!
Dar restul povestii vietii mele in curind.
Ozzy Osbourne




















































































































































Pt.Steve Irwin...Enigmescu - de Little Eagle la: 25/06/2004 01:10:40
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
Dear Bro,

Hey mate,I really LOVE Steve,he's the best!!!
Tiganiada de Budai Deleanu?Just cracking a joke and having a Fosters beer.HA!

Dupa cum stii am cunoscut multe ,am trait destule,si printre altele am cunoscut si o gramada de tzigani.
Desigur ca sunt inruditi cu indienii din India,odata am scris ceva despre radacinile lor.Ei au crezut in avatarul Rama,cu timpul au fost numiti ...roma(provenind de la Rama)si apoi si romi.

Sa spun sincer ,eu am putin sange de tzigan in mine,dar se pierde in trecut,nu stiu daca m-as numi real tzigan.
Sunt o lume aparte insa,f.aparte si din proprie experienta iti zic ca sa NU ai incredere in ei deloc,chiar cand te coplesesc cu cadouri si petreceri de mare lux.Cu ei mereu trebuie sa ai ochii in 4!!!!
dar sa mai stii ca uneori,daca simt ei si deodata li se scoala ca vor sa faca ceva pt. tine,doar cand au ei chef...atunci vor face 100%!!!!
Si nu cer nici o recompensa!

Prin 1977 am lucrat 1 an la o intreprindere in Buc.numita ISPIF,eram mereu cu alti 2 colegi,un inginer si sofer,plecati prin toata Ro. sa facem poze si masuratori pt. terenuri de agricultura.
Odata am fost in Alba Iulia,si am avut ceva probleme cu primaria pt. autorizatii etc,dar un tzigan gras si mic a rezolvat totul in cateva min. Era Burlibasa Orasului si tziganii lui munceau la constructii off the books,si deci nu erau pe state de plata dar luau bani desigur si primarul era in palma Bulibasei!

Au lucrat pt. noi,ne-au ajutat cu caratul aparatelor etc. si la fel cu cazarea pe ....gratis la hotelul cel mai mare din oras,noi am luat chitantele sa ...dovedim ca am platit ca sa fim remunerati la Buc. de Institut!HA!
La fel si transport etc.
Tziganii,au fost la inaltime!Bulibasa lua toti banii de la ei si apoi avea grija de ei cu mancare ,haine si bautura.Toate femeile din satra treceau mai intii pe la el inainte de a fi maritate,el personal avea dreptul la orice femeie ,fie fata mare fie maritata.Avea 3 neveste.

Cand am plecat dupa 5 zile,Bulibasa a dat un mare ospat in camp deschis la satra lui.nu departe de ditamai palatul ce avea....avea 3 masini,f. f. de prost gust(Kitsch TOTAL!)cu ciucurei la geamuri si multe statuete de plastic,perdele si culori combinate...aiurea,verde ca prazul cu rosu deschis si galben...te durea capul!

In fine,petrecerea a fost colosala!!!!S-au taiat 2 porci mari,2 capre si 8 pui,tot ce nu se gasea pe piata in Ro. am avut la un praznic de povesti!!!Salamuri,branze,peste,carnati,bere straina,vinuri in prostie,tzuica,palinca,cozonaci mancam ca la un ospat de-l lui Henry the VIII !!!
Dansuri din buric,femei tziganci imbracate ca de ceremonie,tziganii insa beau in prostie lazi de vin spumos,le place,mai ales cel roz!
M-am simtit tare fericit cu ei,am dansat,ne-am pupat,erau unii care treceau granita cand li se scula lor spre Iugoslavia,faceau trafic cu aur,nici nu aveau pasapoarte decat false.

Dar ce sex am avut....mama mia!!!!Bulibasa mi-a dat sa ALEG pe cine vreau,m-a simpatizat din prima data cand ne-am vazut.Am avut petrecerea sub un cort imens,am fost cam 200 persoane,primarul si el!
Era o coliba de lut si acolo m-am destrabalat cu 2 tziganci la 17 ani,crede-ma ca erau frumoase!Am ales pe spranceana!

sincer ,parerea mea e ca sunt oameni f. okay!Stiu ca fura,pun blesteme,fac multe lucruri rele,dar sunt si ei oameni,cand traiest intre ei ,abia atunci iti dai seama.
In Buc. am avut multi prieteni tzigani,ne adunam uneori cate 10-16 la unul din ei acasa in Damaroaia(imi aduc aminte,pe nume Muie tziganul),jucam barbut sau luati roma ori poker sau ...remi pe bani desigur.
Unii purtau pistoale.....i-am vazut inarmati,dar neaparat fiecare avea un sis lung la picior sau la spate la curea.
Odata Muie avea un TV si VCR,in Ro. doar elita de sus avea asa veva,era la inceputuri.JVC.Avea filme pe casete si facea bani (word of mouth) cerind 50 lei de pers.sa vada filme,si ne adunam in casa lui vreo 30 tineri in fiecare seara.
facea Muie o avere.Eu si gagicile mele de pe atunci nu plateam.Uneori faceam diverse lucruri pt. Muie,mergeam pe Lipscani si vindeam la negru Kent ori Pall Mall,Marlboro,tigari de contrabanda.

La fel vindeam(cei ce -si aduc aminte si au trait vremile),spray Rexona,sapun Rexona,Lux,..."blugi" Roy Rogers si Levy's.uneori si pantofi de dama.
Ce-mi dadea Muie aia vindeam.

Si uite cate stiu si cate experiente am trait in viata,mereu am vrut sa cunosc multe sa traiesc totul posibil la limita,live for today,tomorrow never comes.
Dar despre tzigani,sunt cu ei my brother la fel cum sunt si cu tine.
Cand nu te miros ei,si nu te cunosc anticipat(sa stii ca au un al 6lea simt)te vor trage in piept la orice secunda.
daca vad in tine un smecheras,te lasa in pace si te respecta.

Eram cu ani in urma la Paris la Notre Dame cu Marilyn sotia,si multi tzigani,desigur femei...barbatii nu muncesc!
daniel trebuie ca stie cati sunt pe acolo.
Eram pe o banca si au venit 2 la noi cu cersitul,le-am dat 5$,au plecat,dupa 5 min au revenit....si le-am auzit vorbind si in tziganeste si in romaneste amestecat,cum ca suntem de jumulit....
Cand au venit la banca le-am zis in rom. " sa-si rada pizdele in fata altora" e o expresie pt. ei f.dura legata de cersit si a nu fi sincer.

Apoi am zis ca le fac un buzunar in stomac imediat daca nu se uschesc din fata mea,si au plecat zicand multumesc conasule.

Dar astea pe moment cu tziganii,am de lucru,nu stiu inca daca azi ori incep maine.Agentul meu m-a telefonat dar cand fac altceva,ca acum,Nu intrerup ce am inceput nici pt. bani macar!Asa ca-l las sa astepte.

Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)



























































































































Incerc sa am o parere buna..: - de Ivy la: 14/09/2004 19:31:12
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
Incerc sa am o parere buna..:-) Am trecut prin tot felul de stari decind fiica-mea a inceput scoala. Si au trecut ceva ani de atunci. Am trecut prin stari de nervi, comparind scoala care o face ea cu ceea ce am facut eu, stari de frustrare cind am incercat sa ii explic cum e cu impartirile..(ai mare dreptate Camelia) si am renuntat pentru ca ei le fac diferit decit am invatat noi, am trecut prin stari de surpriza totala cind in primi ani asteptam sa vad manualele si caietele..si ea avea un ghiozdan plin cu creioane, creionase, penare, penarutze orice altceva inafara cartilor si a caietelor asa cum eram noi obisnuiti. Acum am o stare de...bine..:-) ma rog, glumesc..e de ingrijorare, dar si de impacare in acelasi timp.
E in unul din gradele superioare si a inceput sa vina acasa cu carti si caiete..parca lucrurile s-au mai schimbat un pic.

Ce am invatat in anii astia a fost sa nu mai fac comparatii in ceea ce priveste copilul meu. Nu o mai compar cu mine, cu tata-sau, cu copilul de aceeasi virsta din Romania, cu colegul de clasa..etc, etc.
Va invata ce va invata si cum va fi regula.
Deci, nu vreau sa spun ca e mai bun sau e mai prost sistemul de aici. Spun doar ca e altceva, este "un altceva" fata de ceea ce noi am stiut, sau eu am stiut. Nu am idee prea mare cum e scoala in romania, ce stiu e ca anul trecut am vorbit cu o prietena al carei baiat in virsta de 17 ani elev la unul din liceele prestigioase din capitala, a decis ca mama si tata ii ofera tot ce e bun si ca nu prea mai are chef sa invete. Si in felul acesta a ramas corijent la o buna parte din materii, so, mama speriata de ceea ce vor spune prieteni, partenerii de afaceri etc, etc a inceput a da spaga la profesori pentru a il trece clasa. So, el a trecu mai departe..
Probabil ca e doar un caz..nu se intimpla asa la toti tinerii..Ce doream sa spun e ca probabil (nu stiu cu siguranta), s-au mai schimbat si prin Romania lucrurile in sistemul de invatamint..poate in bine poate in rau..nu stiu..

Cel mai bine, e sa speri ca ceea ce faci tu nu e tocmai rau..

Ivy
Belle, - de Hypatia la: 10/11/2004 14:16:55
(la: Trancaneala Aristocrata)
Mary participa la trancaneala aristocrata?
Ca vreau sa-i explic o chestie relativ simpla: sunt femeie, am 35 de ani, sunt de aprox. 17 ani profesoara si de un an sunt masteranda...
Insa am ajuns sa adopt un stil de viata mai masculin, din pricina lejeritatii si a economiei de timp/energie.
Cum inca nu s-a instituit ziua de 48 de ore, am nevoie sa fiu eficienta/convingatoare/ rapida cu minim de efort in timp cat mai scurt...
Vezi o problema in asta?
Cum portul si activitatile mi-au afectat mentalitatea, ma simt bine cand baietii ma premiaza si ma considera de-a lor.
te rog ajuta-ma tu sa o fac pe Mary sa inteleaga. Personal, simt oarece dificultati si inca nu am gasit metoda potrivita de a ma face lesne inteleasa.....
Secundar, mi se pare mie sau e cam prea multa liniste in Cafenea?
Hypatia
#28245 (raspuns la: #28099) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu nu shtiu daca ma incadrez - de anda la: 26/11/2004 21:33:21
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)
eu nu shtiu daca ma incadrez in categoria "romani la studii in strainatate". eu am familia aici (Toronto) shi studiez relatzii internatzionale la o universitate cu renume. sunt doua chestii pe care vreau sa le evidentziez:
1. facultatea mea are un program de exchange cu facultatzi din europa...iar pe lista, Universitatea de Vest din Timishoara e secondata de Universite de Sorbone. asta ca sa subliniez valoarea pe care o au univ. romaneshti in vest. chiar ma gandeam sa ma duc un an la Vest, dar ma tem ca ma vor costa examenele...shtitzi despre ce vorbesc..:)
2. daca ma intorc in Romania, nu ma intorc ca sa-mi fac o afacere, ci ca sa lucrez in politica; sunt multe chestii care trebuie schimbate in Romania, shi moshii care dorm in sesiunile din/in plen n-au cum sa le schimbe...
ma scoate din sarite coruptzia, ma zgarie pe creier prostia, deci mai am de invatzat sa am rabdare shi sa tac in anumite situatzii pana cand voi putea lucra in politica..
intre timp, i do my best here, shi vacantzele mi le petrec fara discutzie in romania. plecand la 17 ani, am ramas destul de legata de ceea ce reprezinta "radacinile mele"
a
raspunsuri pt ZARAZA - de giocondel la: 26/03/2005 05:48:58
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
vreau sa-mi spui frumoasa zaraza..cu ce te-aaaaam shucarit??:):)

Ceea ce aduce regres spiritual nu este atractia catre persoane de acelasi sex ci angajarea in relatii sexuale cu ele.

Zaraza: cum vezi tu aura, stimata giocondel? si daca prin absurd sa zicem ca ai aceste capacitati paranormale, te asigur ca muritorul de rand nu le are. deci e inutil ceea ce ne recomanzi, noi astia "nespiritualizatii" nu vedem aura. de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.. .

GIO:aura este energia aceea ce inconjoara fiece fiinta si ce poate fi perceputa foarte usor de orice om doritor de a vedea dincolo de aparente. Un om nervos sau suparat sau fericit, sau bolnav, va manifesta un alt gen de energie in jurul sau, pe care cu totii o putem percepe.Homosexualii,mai exact, au un Look nesanatos, atat de evident ca acuma eu cred ca dumneavoastra faceti misto de mine. Este ceva semi-fandosit, fake, fals, nelalocul lui si nepotrivit in fiece gest al unui homosexual.

Se numeste ca am un soi de sensibilitate spirituala, atata tot… adica canalele mele energetice, pt moment, sunt mai purificate decat ale dumitale .de exemplu cand am fost in vacanta anul trecut in canada, am vizitat o familie si de cand am pus piciorul in casa lor m-am simtit ingrozitor si nu am putut sa il sufar pe capul familiei, cand toti ceilalti din grupul meu l-au placut mama-mama. Si timp de o saptamana le-am zis ca e ceva foarte rau venind din partea lui, o energie ingrozitoare, ca imi vine sa il scuip in fata ( foarte surprinzator pentru felul meu de a fi) si
s-au creat asa de multe discutii pe tema asta incat aproape ni se stricase vacanta. Pentru ca eu manifestam un soi d e incapatanare si vedeam ceea ce ceilalti nu puteau vedea si toata lumea a fost surprinsa pentru ca eu sunt genul de om pacifist, care ii impaca pe toti. Cand atmosfera a devenit insuportabila, unul din prietenii nostri, care era de fapt nepotul individului respectiv, mi-a dat dreptate spunand tuturor clar si raspicat ca omul cu pricina este o pramatie de individ care si-a abuzat sexual fata cea mica timp de 10 ani, inca de pe cand ea avea numai 7 ani dar ca el nu a vrut sa spuna nimic grupului pentru ca eram in casa "aceluia" ca sa isi revada el(prietenul) parintii dupa 17 ani si nu a vrut sa creeze o atmosfera ciudata.

ZARAZA:repet intrebarea: cate cupluri de homosexuali cunosti?

GIO:Cunosc cateva cupluri de homosexuali, oameni foarte rafinati si inteligenti si in acelasi timp foarte confuzi.cunosc mai multi homosexuali individuali, fara parteneri stabili.

ZARAZA:si inca o curiozitate mica si te-am lasat in pace: cati copii ai?

GIO:Cand am spus ca scopul casniciei este aducere pe lume a unui alt suflet nu am spus ca de cate ori faci sex trebuie sa si procreezi, dar daca te casatoresti, ideal este sa ai copii caci ei sunt scopul principal al existentei acestei celule unitare a familiei ce reprezinta un mediu sanatos si echilibrat pentru hranirea unui nou suflet.NU am copii dar cu siguranta am sa am intr-o zi.doi, sper, gemeni, baiat si fata.

ZARAZA: imi permit sa-ti recomand sa mai citesti odata lista cu homosexualii celebri, mari valori are artei si literaturii. by the way, Gioconda n-ar fi existat fara Da Vinci, alt homosexual cu sufletul bolnav si in vizibil regres spiritual, dupa cum foarte pertinent ne povestesti.

GIO: Leonardo da Vinci nu a fost homosexual, este o speculatie de prost gust. Michelangelo, in schimb, da semne mai clare ca ar fi fost. Dar, nu va fie cu suparare, ce legatura are capra cu varza? Faptul ca oameni celebri au avut manifestari sexuale nesanatoase nu ma va face niciodata sa consider actiunile respective ca demne de admirat sau nici macar normale.Una este partea artistica si creativa a unui individ, ce tine mai mult de inspiratie si nu ii este datorata in intregime si alta este alegerea lui sexuala si evolutia spirituala.Din cate stiu eu, lumea artistica este ea interesanta dar promiscuitatea este accentuata in randul artistilor, pentru ca ei chipurile au ganduri marete si isi permit sa se desprinda de vulg…hai sa fim seriosi..cati artisti nu au fost divini in creatia lor si vulgari si oameni de doi lei in viata de zi cu zi?

ZARAZA:serios? sa intelegem ca nazistii si comunistii care au avut percepte foarte "morale" in ceea ce priveste homosexualii, au contribuit intens la ridicarea nivelului spiritual al societatii, cultivand adevaratele valori?

GIO:stimata Zaraza, desigur puteti intelege ce vreti dumneavoastra. unde dai si unde crapa!!..vi se pare ca eu am instigat la rascoala impotriva homosexualilor, ca vreau sa le iau pielea pe bat si sa ii trag in tzeapa??nicidecum. Simpatizez cu ei, le inteleg oful dar in acelasi timp imi mentin pozitia, caci a tolera nu inseamna a incuraja,a sa cum am mai spus..Nazistii si comunistii au fost niste extreme, si ca orice extreme au devenit boli otravitoare.

atat deocamdata,numai bine.

GIO


"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

#40822 (raspuns la: #40225) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Serviciul medical in Canda - de Danila Prepeleac Jr la: 23/06/2005 02:32:16
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
“Am o prietena foarte buna care in Romania a terminat medicina ... dar acuma se bucura ca este medic recunoscut (In America)...daca vad un doctor care a terminat universitatea altundeva decit in America, iar daca-i in America nu a terminat la o universitate care stiu eu ca e foarte buna, pur si simplu sar peste si ma duc la urmatorul.
Cind e vorba de sanatatea mea, vreau "crema" nu pe oricare Bade Ioane” (fefe).
Prietena stie ce parere aveti fata de ea, ca medic? (luati-o ca pe o gluma!)

Avem noi senzatia ca in Africa sunt cei mai ... Va aduceti aminte ca primul transplant de inima s-a facut in Africa de Sud? (Dr. Barnard).
Fac o paranteza. In “94 am zis ca mi-ar placea sa traiesc intr-unul din
urmatoarele doua locuri: Paris sau Africa de Sud. Inca nu mi-am schimbat parerea. Despre Africa de Sud, pe care o cunosc putin mai bine decit Parisul am o multime de amintiri frumoase plus vreo 18 ore de imagini video (captate de mine).
Genialitatea nu este specific Americana. Cel mai inteligent copil din lume s-a descoperit printr-un sat din India (merge la scoala descult parcurgind km pina la scoala).
Sunt mai buni doctorii din America decit ceilalti? Ce putem spune despre oameni celebri, cu bani, care mor la virste de 65-70 de ani, considerate nu inaintate in USA?. In Canada iesi la pensie la 65 ani. Chiar si Papa sa fii, daca ti s-au terminat zilele... Cu toti doctorii in stiinta americani, “ creme a la creme,” naveta spatiala tot a luat foc.
Daca ai zile si nu esti ghinionist poti sa te duci la orice medic si sa folosesti numai medicamente Lakota (reclama curenta la Tv din Canada si SUA facuta de actorul care era seful indienilor din “Omul care a dansat cu lupii” – actor principal Kevin Costner).

Ca am indoieli in privinta alegerii celui mai bun doctor din America? Iata ce s-a intimplat unei rude apropiate. Avea de prin ’97 unghii incarnate la ambele picioare, la degetele mari. Citiva ani buni a mers la spitalul de specialitate in Bucuresti unde periodic avea cite o interventie chirurgicala. Dureroase foc. De pe latura cu coltul unghiei se taie o fisie pina la radacina, inclusiv. Uneori i s-a ars (cu nitrat parca) si radacina in locul cu pricina. Dupa citeva luni colturile se refaceau. Se resemnase cu gindul ca va avea de suferit mult si bine. Cu acest necaz a plecat in Canada.
Cind emigrezi in Canada, timp de trei luni nu ai asistenta medicala gratuita (o alta nedreptate) asa ca inchei o asigurare temporara care costa citeva sute de dolari. La mai putin de o luna de la sosire, degetul mare de la un picior se umfla ca aproape nu mai putea sa mearga. Pleaca la Spitalul General North York din Toronto. De la statia de autobuz pina la usa spitalului aproape un km. Acolo surpriza. Asigurarea temporara nu e valabila. Esti nevoit sa platesti din buzunar si sa recuperezi eventual de la societatea care te-a asigurat. O asiatenta i-a spus ca numai chemarea unui medic la camera de garda costa 250 dolari. I s-a atras atentia ca acesti bani nu sunt acoperiti de asigurarea temporara. Se facuse noapte si asistenta se indura si-i spune sa mearga la o clinica de tipul “Walking” unde costa mai putin. Si asa a fost. A dat peste un doctor chinez. Acesta ii spune sa faca bai cu apa cu sare, sa nu mai taie unghia si doar sa-i faca o crestatura in V la mijloc in virf. Ce credeti? Prin aceasta metoda a scapat definitiv de operatie le unul dintre picioare. Celelalt picior nu vroia sa cedeze total.
Intre timp, prin recomandarea unei cunostinte, medic in Ro, aici angajata la o clinica (am vazut ca se jena sa spuna de ce se ocupa acolo), devine pacientul unui doctor de familie considerat nemaipomenit care facea si mici interventii chirurgicale. Pacientii din sala de asteptare pareau cam selectati. Prezentindu-se cu fisa cu vaccinuri are surpriza sa constate ca medicul celebru nu stia ca exista vaccin combinat pentru hepatita A+B. Deci, in Romania, un simplu doctor de familie vaccina pacientii cu un produs deosebit din Belgia, iar in Canada care se bate in piept ca de ea depinde si SUA cind vine vorba de vaccinuri, nici nu se auzise macar. Noroc ca actele erau autentificate de o Policlinica cu plata din Bucuresti recunoscuta de Ambasada Canadei. Doctorul celebru din Toronto a aplicat aceeasi metoda ca in RO. Operatia.
Odata cu schimbarea locuintei se schimba si medicul de familie, o doctorita egipteanca. Cu o trimitere ajunge la un doctor egiptean intr-o localitate apropiata Woodbridge. Doctorul acesta vroise sa emigreze din Egipt in Ro acum 17 ani! Omul analizeaza degetul si aplica o metoda simpla si extrem de inteligenta. Printr-o operatie chirurgicala deslipeste muchia unghiei pe toata lungimea laturii cu coltul incarnat si introdice un tub izolator sectionat, cusut de unghie. La fiecare vizita mai taia un pic din tub. La aproape trei luni i-a scos tubul definitiv si de trei ani a uitat ca a avut vreodata unghii incarnate. Iata ca metoda chinezeasca si cea egipteana au batut de departe metodele “elevate” invatate pe continentul American.

Eu am jurat ca in Canda nu ma voi mai duce niciodata, de buna voie, la doctor. De ce? Am vrut sa-mi fac o asigurare pe viata. Analiza singelui era obligatorie. Am platit prima rata lunara si firma a trimis la mine acasa o asistenta pentru recoltat singe. Canadianca get-beget. Ma inteapa de 4 ori in bratul sting si nimic. Ca-s venele mici si ascunse...motive... (Este drept ca am niste vene mai dificile dar la clinica din Bucuresti unde am facut analizele pentru emigrare a venit o d-soara de vreo 19-22 ani care in 10 secunde a umplut o seringa sa hranesti 2 vampiri). Facem o pauza in care ne povesteste despre ferma ei de cai (asiatenta canadianca). Incepem si cu bratul drept si ajungem tot la 4 intepaturi nereusite. Atunci am renuntat si la singe si la asigurare. Dupa ce a plecat mi-am adus aminte ca prin ceata ca parca nu a rupt nici un ambalaj sau sigiliu la seringi. Am o spaima si acum, voalata ce-i drept. Daca erau seringile folosite la cai sau de cine stie ce drogati cu vreo SIDA?
Credeti ca exagerez? Acum, in Canada, este o mare dezbatere in presa si Parlament pe marginea reformei medicale. Statisticile din Canada arata ca anual sunt puse sute de mii de diagnostice gresite si mor zeci de mii de pacienti din cauza medicamentelor gresit indicate. Si inca un “ “amanunt”, sunt 3.000.000 de oameni fara doctor de familie! Nu este o nerozie cu respingerea emigrantilor calificati? Alta cauza majora este serviciul de specialitate. Pentru a beneficia de un consult de specialitate poti astepta la rind, in medie 2-6 luni de zile! In acest termen se incadreaza si consultul la ochi.
In Toronto Star era prezentat cazul unei ziariste canadiene care dupa plimbari de aproape un an si jumatate cu diverse diagnostice gresite, unele chiar hazlii precum stress avansat, un doctor particular din Quebec i-a pus adevaratul diagnostic: pierde lichid din coloana. Intre timp pacienta abia ca sa mai poate tine pe picioare.
Pentru cei ce nu stiu, sistemul Canadian de asistenta medicala este opusul celui din SUA. In SUA sistemul este privat, cu avantajele si dezavantajele lui. In Canada este aproape monopol de stat. Platesti numai ce tine de estetica incluzind si lucrarile dentare (?). Din noiembrie ’04 se plateste si controlul la ochi. Chiar daca ai o infectie la o masea pe care nu o vede nimeni dar nu mai poti trai de durere, statul canadian considera ca este o problema de estetica. O sa ziceti e perfect! Cat credeti ca a costat, la cel mai ieftin cabinet, o coroana peste 6 dinti? 6000 dolari (1000 dolari de dinte). Chiar daca in ultimii cinci ani nu am vrut sa trec pe la doctor am platit taxe grele. Retineti un amanunt: IN CANADA SUNT TAXELE CELE MAI MARI dintre statele membre G8 (cele mai industrializate 8 tari ale globului pamintesc).
#56187 (raspuns la: #56139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...