comentarii

am zarit aseara vie printre ierburile vechi ierburile vechi


Cauti rezolvarea subiectelor de la simularea bac-ului la matematica?
O gasesti la linkul de mai sus, la cursul 22, sectiunea 22.01 :)
www.prepa.ro
:))))))))))) - de Intruder la: 04/06/2008 12:51:43
(la: Cand te vad)
d-aici s-a infruptat Electra si cantecu'

te-am zarit printre morminte
cu o limba muova-n dintzi.

#315590 (raspuns la: #315579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vama veche - de Lady Allia la: 04/06/2008 14:32:35
(la: Muzica)

Scrisoare către Făt Frumos

Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez. Aş fi vrut să-ţi revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva... Şi acum, când, în sfârşit, aş fi putut... Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini... Mi-ai spus că trebuie să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos... Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii dintre ei spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveţi ce e onoarea, Făt Frumos... dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt... nici în reclame nu l-am prea auzit... foarte rar, prin filme, dar mereu se găseşte câte unul care spune că eşti un prost dacă ai onoare... Ai plecat şi nu m-ai lămurit...
În fiecare seară, mulţi dintre noi ajungem în acelaşi loc, Făt Frumos... nişte case mici... iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tău când eram mic... mi-ai spus că nu pot sta mult, pentru că venea zmeul şi trebuia să te lupţi cu el... şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri... Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă nişte chei pe masă şi se duc la frigider, scot o sticlă de acolo şi beau din ea şi se uită în gol... Apoi se trezesc ca dintr-un vis şi se duc în altă cameră, unde se aşază pe o canapea şi dau drumul la televizor... Mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, seară de seară, în aceleaşi case mici, Făt Frumos...
Am fi putut fi singuri, Făt Frumos... Mi-ai promis că nu vor fi două nopţi în care să dorm în acelaşi loc, Făt Frumos... că o să zburăm peste munţi, călare pe caii noştri albi şi vom călători în acelaşi timp cu stelele, şi unde vom vedea o luminiţă cât de mică, acolo vom coborî şi vom înnopta... M-am gândit că s-ar putea să nu pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători... Şi luminiţe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare... nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm... e mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici... Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului şi să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele... Nu ai apucat... Tu ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele... ?... Mă enervezi, Făt Frumos, pentru că eşti iresponsabil... m-ai lăsat cu ochii in soare... Vreau să fac tot ce făceai tu şi să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, şi să îi învăţ şi pe alţii... Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu Făt Frumos...
Trebuia să plecăm împreună la drum... Iar eu trebuia să ştiu să îi găsesc şi să ştiu să îi aleg, nu, Făt Frumos?... Ei bine, află că sunt singur, Făt Frumos... Şi tu nu eşti aici... Fomilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă... Ei bine, află că sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri cu care mă văd în fiecare miercuri la mall şi care cântă cântece despre bere şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine... îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, dar că de tine nu-şi aduc aminte... şi râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine...
Ar fi trebuit să fii aici, laşule... să ne înveţi să luptăm... să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie... să ne povesteşti despre sacrificiu... Ar fi trebuit să ramâi aici, ca să te poţi apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învăţat, Făt Frumos... ai plecat ca un laş, Făt Frumos... şi nu ne-ai învăţat nimic... Ai fi putut măcar să îmi spui cum ai făcut să o iubeşti doar pe ea, Făt Frumos... O singură fată... Măcar atât, Făt Frumos, pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult... Cum ai reuşit să iubeşti o singură femeie... Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume...
Tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Şi tu nu eşti nicăieri, Făt Frumos... Şi nici măcar Zmeul nu mai e printre noi... Aşa aş fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, şi ai luat cu tine şi Binele şi Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!

............

*** - de Protagoras la: 04/06/2008 23:42:27
(la: ora de des-compunere)
M-am născut acum mai mulţi ani, iar naşterea mea a coincis cu moartea, evident este vorba de o descompunere ritmată sau o compunere aritmică. M-am descompus prima oară atunci când am văzut lumina, până aici îmi este clar în ce mod am parcurs această lume, de la început spre sfârşitul evident sau invers. Deschizând un ochi am văzut un copil iar deschizând celălalt ochi am văzut o mamă. Aş putea să spun că am văzut o oglindă, dar nu îmi este încă stabilită ordinea compunerii (s-ar putea ca oglinda să fi fost totuşi un vis). Lucrurile îmi păreau clare, copilul şi mama erau îmbibaţi de o lumină albă, sentimentul ce m-a copleşit a fost liniştea dar am simţit nevoia să plâng. Şi am plâns de parcă eram pe punctul de a pierde ceva, un ceva inexplicabil dar totuşi ciudat de familiar. Se poate spune că încă nu eram conştient, dar deja eram pe punctul de a mă descompune. O linie subţire despărţea o lume de cealaltă, iar eu aşteptam nerăbdător (puţin trist) momentul trecerii şi al surprizei. Brusc, m-a cuprins o somnul, îmi forţam pleopele ţinându-le deschise, era tot mai greu, culorile mi se învălmăşeau în retină. Mi-am văzut propria descompunere astfel:

Un bătrân având în mână un toiag (poate un baston) îmi şoptea ceva. Buzele îi tremurau la fel şi barba mare, albă, deasă. Eram obosit şi nu reuşeam să îmi păstrez atenţia trează. Nu îi înţelegeam cuvintele chiar dacă faţa sa zbârcită era lipită de a mea. Priveam spre toiagul său (poate un baston) şi încercam să înţeleg. Cuvintele sale îmi păreau incantaţii magice, poate un fel de ritual prostesc, obscen, felul în care îşi ţinea toiagul, cu vârful ridicat în sus, frazele sale tremurate, totul mă ameţea. La un moment dat, mi-a umplut faţa de apa, lacrimi, eu nu înţelegeam şi nici nu vroiam să înţeleg ce se întâmplă. Am izbucnit în plâns, iar el a început să zâmbească şi m-a ridicat ca pe un fulg şi m-a legănat. M-am liniştit iar apoi am aţipit, doar pentru a mă trezi zgomotele puternice şi tunelul cu lumina alba...

Îi priveam pe toţi mirat şi parcă aveam sentimentul unei cunoaşteri profunde, aveam senzaţia că ceva se pierde, că părăsesc o lume a sunetelor şi a culorilor, că intru într-o era a vieţii mele complet necunoscută. Speranţa îmi stătea în lumină. Atât timp cât lumina persistă trăiesc. Am deschis ochii cât am putut de larg, până la durere, la lacrimi. Am încercat să strig dar nu mi-a ieşit decât un scâncet. Aveam premoniţia durerilor viitoare. Panică şi senzaţia sfârşitului unei lumi. Înaintam parcă plutind pe tunelul alb. Feţe mă priveau zâmbind. Dinţii lor exprimau violenţă. Necunoscutul se întindea fioros înaintea mea, alb lăptos şi susurând metalic. Parcă nu are sfârşit. Totul trebuie să se termine, de ce aşteptarea? Ce rost are plimbarea asta? Mă înconjura o atmosferă de înmormântare şi se simţea descompunerea în aer. Mirosea a eter. Am auzit plânsete. Totul se sfârşise începând astfel.

Mi s-a spus că m-am născut invers. Sfidam prin existenţa mea ordinea firească şi prin acest fapt mi-am început declinul inevitabil (oare?). Mi-am negat existenţa printr-un act de voinţă. M-am descompus prin naştere, m-am recompus prin moarte.
zaraza sc - de Protagoras la: 11/06/2008 15:08:02
(la: Vulturi si Gaini)
Am citit pe vremuri cateva carti de genul asta si am observat ca sunt doua tipuri de mesaje:
-cel menit sa te incurajeze (daca vrei poti, gandeste pozitiv, gandurile negative atrag situatii negative etc.), care nu face altceva decat sa ne ambitioneze si sa ne intretina vie speranta. Acest mesaj luat in doze mari impreuna cu publicitatea, face furori printre "the average consumers".
-si cel stoic, menit sa te consoleze in caz daca ai vrut si nu ai putut.
-toate astea se combina cu urme ale filosofiei zen, cu occidental-budismul, cu diferite alte aiureli new age. Pe scurt, un nou misticism, in care psihologia (si mai mult sau mai putin stiinta) e ridicata la rang de religie. Nu am o parere foarte buna despre genul asta de indoctrinare, fie ca e spre binele meu sau nu.

Acum, ca sa fiu cinstit, in unele situatii motivationismul este eficient si chiar necesar: in cazul depresiilor, in cazul fostilor dependenti de "whatever", in cazul oamenilor care au avut boli grave ori au pierdut ceva sau pe cineva.
#317173 (raspuns la: #317144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce nu-l vrem pe Moş Crăciun? - de cosmacpan la: 17/06/2008 14:38:36
(la: Mos Craciun)

E iarna şi miroase bine
Mi-e dor de traista ta cea veche
Poveştile înghesuite
Şi ţurţurii făr' de pereche.

Eşti Moş, şi-ţi duci povestea-n spate
Căci destui ce piedică îţi pun
Iubeşte-i dăruieşte-le o noapte
Şi iartă-i că ţi-au spânzurat durerea-n cui.

Era o noapte, doar a noastră
De ursitoare şi poveşti
Te-au izonit din viaţa noastră
Pribeag printre troiene, iubire dăruieşti.

printr-un desert mai mare ca o oaza - de cosmacpan la: 20/06/2008 13:37:33
(la: Certitudinea faptului ca traiesti nu iti certifica, la sfarsit, faptul ca ai trait...)
si printr-o oaza care sta sa uite
mi-s sufletele prefirate in farame
si-un bob din vale, dunele desparte...

sa stii ca desertul nu e moarte e doar o uitare...putin mai lunga...
proud - de Honey in the Sunshine la: 25/06/2008 14:41:43
(la: pe asta o stiti?)
:D
sa stii ca eu chiar o sa incerc experimentul:))

si à propos de ce s-a discutat pe aici, nu cred ca la persoanele din lift se poate aplica psihologia grupului, din moment ce de fapt nu erau un grup. dorinta de conformare e ultimului venit avea probabil motivatii subiective de tip emotional (de genul prima data in cladirea respectiva pentru o intalnire importanta)...

Un exemplu: daca sunt invitata pentru un job-interview la sediul Goldman Sachs pe Wall Street si iau liftul cu persoane pe care le admir de cand aveam 15 ani, e foarte probabil sa am o atitudine reverentioasa si sa incerc sa ma "integrez". Daca iau liftul in facultate cu niste colegi, nici prin gand nu-mi trece sa ma uit la pozitia pe care o au ceilalti.

Una peste alta, o convingere mai veche de-a mea, e ca e stupid sa incerci sa aplici teorii pseudo-stiintifice comportamentului uman care e mult prea subiectiv.
Chiar si ideea de "indivizi alfa" mi se pare deplasata. Un individ poate avea aptitudini de lider si fobie de responsabilitate, sau poate da impresia ca ar fi un bun lider printr-un anumit comportament in timp ce vreunul din falloweri ar fi de fapt mult mai potrivit. Mai e si faptul ca fiecare individ are aptitudini diferite in situatii diferite. Sa clasifici membrii unui grup exclusiv drept "alfa, beta, gamma" e o abstractizare excesiva a realitatii si duce la concluzii contraproductive.
#320187 (raspuns la: #320185) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletzel - de Intruder la: 27/06/2008 15:48:20
(la: inc-o intrebare)
am impresia ca am creat un mic val de suspiciune

n-ai creat nimic.
ma doare-n gaura din tampla de impresia ta, cum ca efectul razelor gamma ar avea oareshce impact printre "infami".
sufletel, ca sa nu mai stai cu pitpalacul ravasit si sa nu crezi ca si pitpalacul meu e-ntors pe dos...te anunt ca tin minte faza dar am zis ca esti onest(a) si stii sa curmi eventualele suspiciuni.
"delator", "suspecti"...nu ti se pare ca ghetele sunt cu trei numere mai mari?
astia suntem...iti place bine, nu-ti place - statia de tramvai e pe deal.

"fira-ti ai dracu' de simpatici"!

io nu-ti sunt simpatic dar vorba lu' fratele lu' Mitica: "mi se rupe".
ai vaga impresie ca o parte dintre noi ne suim pe mese si ne aratam bucile la oameni cu cap...nu-i asa! stam la mese omeneste,cu shlitzul si fermoarele incheiate. daca unii prefera sa se zgaiasca pe geam sau prin gaura cheii...e problema lor.
...si apropo: "fira-ti" n-ai scris corect.
nu e incomod sa-ti aduci aminte de rahatzei vechi, de-acum 2-3 ani?
ok, fiecare cu prioritatile lui...



#320829 (raspuns la: #320801) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa stii sau sa nu stii? - de Areal la: 04/07/2008 09:16:06
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
Să ştii?

A fost odată o broască mică care trăia într-o fântână adâncă. Fântâna şi bucăţica de cer pe care putea să o vadă erau tot universul ei. Într-o zi broscuţa noastră a întâlnit o altă broască care trăia în afara fântânii.
“De ce nu cobori sa te joci cu mine?” a întrebat broasca din fântână.
“Ce e acolo?” a întrebat broasca de sus.
“Avem totul aici. Tot ce îţi poţi dori. Curente mari şi mai mici, stele, o lună câteodată, şi câteodată ajung aici până şi obiecte care zboară în jos din cer”, a răspuns broasca din fântână.
Broasca de sus a oftat şi i-a spus: “Dragă prietene, trăieşti într-o lume închisă. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare.”
Broasca din fântână s-a supărat. “Nu-mi povesti că aveţi acolo o lume mai mare ca a noastră! Lumea mea e mare. Noi vedem şi trăim orice experienţă pe care ne-o oferă viaţa” …aşa grăi broasca din fântână.
“Nu, prietene. Tu poţi vedea numai lumea de deasupra ta printr-o gaură de diametrul fântânii. Lumea aici sus e enormă. Aş vrea să pot să-ţi arăt căt de mare e”, spune broasca de sus.
Broscuţa fântânii era supărată rău acum. “Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Mă duc să-l întreb pe tata.”
Îi povesteşte tatălui despre discuţia avută cu broasca de sus. “Fiule”, ii spune tatăl cu inima grea, “prietenul tău are dreptate. Am auzit că sus e o lume mult mai mare, cu mult mai multe stele decât putem noi să vedem de aici.”
“Atunci de ce nu mi-ai spus până acum?” îl întreabă broscuţa.
“La ce bun să o fac? Destinul tău e să fii aici în fântână. Nu poţi ieşi”, a răspuns tatăl broscoi.
Micuţa broască iar se supără: “Ba da pot sa ies, o să-ţi arăt!” şi s-a căţărat… dar fântâna era prea adâncă, pământul prea departe, şi a căzut la loc.
“Nu, fiule. Eu am incercat toată viaţa şi la fel au încercat strămoşii tăi. Fii mulţumit cu ce ai, altfel vei suferi în viaţă.”
“Vreau să ies şi să văd lumea de sus!” a strigat broscoiul cel mic cu multă determinare.
“Nu fiule. Acceptă-ţi destinul. Învaţă să trăieşti cu ce ţi s-a dat”, i-a spus tatăl.

Şi aşa broscoiul fiu şi-a consumat viaţa încercând să scape de fântâna întunecoasă şi rece. Dar nu a reuşit. Lumea de sus a rămas un vis.



…sau să nu ştii?

O veche legendă Amerindiana povesteşte despre un viteaz care a găsit într-o zi un ou de vultur şi l-a pus într-un cuib de pui de preerie. Puiul de vultur a văzut lumina zilei odată cu puii de preerie şi a crescut alături de ei.
Toată viaţa lui tânărul vultur a făcut exact ceea ce făceau puii de preerie. Ciugulea insecte şi scurma după râme în pământ. Cloncănea şi cârâia exact ca un veritabil pui de preerie. Iar când zbura stârnea un nor de pene pe o distanţă de câţiva metri.
Până la urma, acesta era stilul de zbor al puilor de preerie.
Anii au trecut şi vulturul a crescut.
Într-o zi a văzut o pasăre minunată care plana în înaltul cerului albastru fără nori. Elegant, pasărea uriaţă se rotea mişcându-şi încet aripile aurii.
“Ce pasăre minunată!” a exclamat vulturul nostru către prietenii lui puii. “Ce este? ”
“Ăstă-i un vultur, regele păsărilor”, a cloncănit unul dintre pui. “Dar ar fi bine să o laşi baltă. Tu n-ai să fii niciodată un vultur.”
Şi uite aşa vulturul a uitat de pasărea magnifică şi a murit, convins fiind că este un pui de preerie.

Ţi-a trecut vreodată prin minte că eşti mai puţin decât poţi fi cu adevărat, că poţi obţine mai multe de la viaţă decât ai obţinut până acum? Dar oare e bine să ştii acest lucru sau nu, îţi foloseşte la ceva?
#322477 (raspuns la: #322137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pistruici - de Belle la: 04/07/2008 16:05:30
(la: Trancaneala 11)
io n-am rabdare sa fac taitei de casa si nici nu cred ca m-as deranja ;)
n-am leustean da' nu pun ca fi-miu stramba din nas cand vede ierburi in ciorbe/supe
#322593 (raspuns la: #322592) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din prefaţa unei cărţi: - de Areal la: 06/07/2008 15:49:08
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
Maica Domnului, cu Pruncul Isus în braţe, a coborît printre oameni ca să viziteze o mînăstire.
Plini de mîndrie, toţi călugării au format un şir lung pentru ca fiecare să-i aducă omagiul său Fecioarei.
Unul a recitat versuri, altul i-a arătat nişte coperţi frumoase pe care le făcuse pentru Biblie, altul a spus numele
tuturor sfinţilor...şi tot aşa, călugăr după călugăr, au omagiat fiecare în felul lui pe Maica Domnului şi pe Pruncul Isus.
Ultimul din şir, cel mai umil din mînăstire, nu studiase niciodată textele savante ale epocii, nici măcar Biblia nu
o cunoştea prea bine. Părinţii lui fuseseră oameni simpli, care lucrau într-un vechi circ din împrejurimi,
şi tot ce îl învăţaseră era să facă cîteva scamatorii.
Cînd i-a venit rîndul, ceilalţi au vrut să pună capăt omagiilor, fiindcă fostul scamator nu numai
că nu se pricepea la cele sfinte dar chiar ar fi putut strica bunul renume al mînăstirii.
Dar în adîncul inimii călugărul simţea o nevoie imensă să dăruiască şi el ceva lui Isus şi Sfintei Fecioare.
Ruşinat, simţind privirea mustrătoare a confraţilor, a scos din buzunar cîteva portocale şi a început
să le arunce în aer, făcînd jonglerii, singurul lucru la care se pricepea.

Abia atunci Pruncul Isus a zîmbit, în braţele Maicii Domnului.
Iar Fecioara lui i-a întins Pruncul, lăsîndu-l să-l strîngă la piept.
Pane - de alex andra la: 07/07/2008 21:22:41
(la: Uimiri)
cat desper mine eu sunt un mereu uimit, d-aia nu am timp nici sa ma rasuflu...
Io zic ca uimirea e o chestie faina. Nu uimire din aia de "proasta in targ", ci uimirea in fata mereu surprinzatoarei lumi a oamenilor, a animalelor, a ierburilor, a sunetelor, a culorilor...

#323378 (raspuns la: #323369) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fenomenul celei de-a o suta maimuta - de Areal la: 09/07/2008 19:21:51
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Timp de mai bine de 30 de ani au fost studiate in libertate maimutele japoneze Macaca foscata. In 1952, oamenii de stiinta le hraneau in insula Koshima cu cartofi pe care ii aruncau in nisip. Maimutelor le placeau cartofii, dar nu si daca erau murdari.
Una din ele a descoperit ca poate rezolva problema spalindu-i in apa. Le-a invatat si pe altele sa faca la fel, asa ca intre 1952 si 1958 s-a dezvoltat un grup care spala cartofii, dar alti adulti continuau sa-i manince murdari. Sa consideram ca erau 99 de maimute care spalau cartofii inainte de a-i minca. In toamna lui 1958 s-a petrecut ceva extraordinar. Intr-o dimineata inca o maimuta (a 100-a) a invatat sa spele cartofii.
Din acel moment fenomenul s-a generalizat aproape la intregul trib. Energia suplimentara adusa de acea fiinta vie a creat o schimbare ideologica radicala. Dar s-a constatat un lucru inca si mai surprinzator. Obiceiul de a spala cartofii a traversat oceanul, molipsind fara a exista nici un contact direct colonii de maimute aflate pe alte insule sau chiar pe continent, la Takasakiyama.
Asadar odata depasit un prag cantitativ, are loc un salt in constiinta ce poate fi comunicat instantaneu si intr-un mod telepatic de la o minte la alta. Cunoscut sub numele de “Fenomenul celei de-a o suta Maimuta”, acest experiment arata ca atita timp cit un numar mic de persoane urmeaza o noua cale, aceasta poate ramine specifica doar lor. Dar exista un punct de la care daca doar o singura fiinta adera la ea, se creaza un cimp suficient de puternic pentru ca aceasta noua constiinta sa influenteze aproape pe toata lumea.
Cimpul morfogenetic a fost descoperit de biologul Rupert Shaldrake si este echivalentul unui cimp electromagnetic care vehiculeaza informatie in loc de energie. Odata ce a fost creat, acest cimp informational actioneaza in timp si spatiu fara a-si pierde intensitatea. Este ca un tipar (pattern) pentru forme fizice, de la cristale si pina la sisteme biologice, ajutind formarea sistemelor similare ulterioare. Un astfel de sistem in formare se dezvolta pe baza unei seminte informationale care rezoneaza cu un sistem precedent. Din aceasta perspectiva, ADN-ul genetic al unui sistem viu, de exemplu un stejar, nu contine toata informatia necesara dezvoltarii acelui sistem, ci reprezinta acel simbure informational care realizeaza acordul fin cu sistemele precedente de acelasi gen. Cimpurile morfogenetice sint un fel de depozite ale obiceiurilor genetice.
Acest concept poate explica unele mistere ale memoriei umane. Creierele noastre sint mai putin niste biblioteci, ci mai degraba statii de emisie-receptie care lasa in continuu urme impregnind cimpuri morfogenetice si care isi „amintesc” experiente trecute reacordindu-se la acele urme lasate anterior. Astfel utilizarea cimpurilor morfogenetice ca purtatoare a memoriei implica lipsa separarii mintilor noastre. Aceasta minte aflata pe un nivel superior de dezvoltare este cunoscuta si ca supramental.
Avem o identitate duala, asemanatoare dualitatii unda-corpuscul a electronului. Pe de o parte avem aspecte care sint unice si in intregime individuale, dar in acelasi timp, o mare parte din gindirea si comportamentul nostru este format de catre cimpurile morfogenetice transpersonale si participa la crearea lor. Sintem conectati la stele nu numai prin chimia trupurilor noastre, ci si prin mintea noastra. Acceptarea acestor aspecte deschide drumul investigarii stiintifice a ideii ca procesele mentale si constiinta pot functiona si fara un suport fizic. Aceasta ar elimina neincrederea scepticilor in existenta fiintelor non-fizice – ingeri, viata dupa moarte, etc.
Cu ajutorul teoriei cimpurilor morfogenetice se ajunge si la concluzia ca la un moment dat, umanitatea va trece printr-o schimbare globala de constiinta, iar aceasta se va petrece atunci cind se atinge asa-zisa masa critica la nivel de constiinta, adica atunci cind vor exista pe Pamint un numar suficient de fiinte trezite din punct de vedere spiritual.
Poate ca nu lipseste decit o singura persoana pentru a bascula umanitatea intr-o lume a bucuriei, a intelepciunuii si a iubirii.

Poate ca acea persoana esti chiar tu !
Gloria - de Intruder la: 10/07/2008 13:11:14
(la: "EL/EA vs UNII" )
trebuia sa-ti spun si tie ceva?
uitasem...ca mi-e foame de mor. :)))

printre altele (nu mai stiu exact care-s acele "altele"...oricum nu importante) vroiam sa-ti spun ca si tu ai luat-o pe sens giratoriu...si tu si eu si om...si toti.
dintre userii de pe cafenea, stii cine mi se pare cel mai direct? zaraza!
(nu "zaraza sc"...cealalta, fara "sc")
ok, cu ocazia asta si-a atras si unele antipatii...pentru ca nu toata lumea suporta adevarul...sau nici ea nu are mereu dreptate.
dar...mi se pare cea mai directa dintre toti. tipa taie in carne vie, nu se uita. avea dreptate sa fie medic chirurg. :))))

daca esti curioasa unde am observat la tine sens giratoriu...iti spun: in confa cu orgasmul.
e acolo un comment de-al tau unde m-am simtit oarecum vizat. nu stau sa caut, mi-e lene si banuiesc ca stii.
n-am ripostat pentru ca in contextul respectiv, ar fi fost ridicol sa continui si pentru ca ai avut dreptate.
daca mi te adresai direct, ai fi crescut si mai mult in ochii mei (dat fiind subiectul destul de sensibil)...dar mi-ar fi dat si posibilitatea sa ma scot pe mine "basma curata". :D
in fine, dac-ai inteles ceva de aici e ok...daca nu, io imi strang galetusha si ma mut la soare. :)))


#324180 (raspuns la: #324175) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
VIATA ESTE UN JOC - de Areal la: 14/07/2008 08:35:38
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Cu câţiva ani în urmă, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte “responsabilităţi” pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă.
“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.
Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.
Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.
Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!”
#325067 (raspuns la: #324507) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tango-Bubu - de Apoll la: 14/07/2008 20:57:01
(la: joc-complimente)
Aseara in vis se facea
La nunta sa fiu invitat
Pe cer luna noua zacea
Iar eu ma simteam incurcat.

Mulţimea voioasă-aştepta
Eu la fel ,frumos imbracat
O doamna spre mine-ndrepta
Doi ochi si un zambet oftat.

Privind inspre ea complezent
Usor sanul i-a tresaltat
Din trecut treceam in prezent
Si eu ma simteam vinovat.

Spre insula verde catam
Cand valuri noi s-au rasturnat
In nunta apoi ma-ntorceam
Si nu mai eram vinovat.

In ochi cand privit-o-am atent
Lagrima-cristal am zarit
Acest nensemnat incident
In vis m-a facut fericit.






#325231 (raspuns la: #325222) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
esteu - aer conditionat (fragment) - de thebrightside la: 15/07/2008 12:06:52
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Nu era un fanatic. Era ceva mult mai simplu. Samuel facea din consecventa o virtute. Sa fie clar, una e să fii consecvent şi alta sa fii fanatic. Pînă la urmă cineva a adus nişte zahăr şi a sorbit cu poftă lichidul îndulcit. Părea că îi e mai bine. Acum nu vreau sa dau cu barda, sa intreb cine l-a învăţat să refuze medicamentele. Cineva ar trebui să se simta un pic vinovat pentru moartea lui, dar asta este alta poveste. Toată viaţa lui, scurtă, cum a fost, a băut numai apă cu zahăr. Nu vreau sa risc, dar cred ca pe undeva o parte de vină are şi profesorul de educaţie fizică. El îi întărise convingerea că apa îndulcită este o minune. Pur si simplu anihila febra musculară. Nu mi-este greu sa înţeleg de ce lichidul acesta dizgraţios devenise o perfuzie pentru cariera fotbalistica pe care voia să şi-o construiasca.

L-am întrebat ce voia, ce doreşte. Explicabil pentru un muribund. Pomenea de un botez. Sunetele abia-i ieşeau printre dinţii strepeziţi de la lămîia pe care a acceptat-o în ultimul său pahar de apă dulce. Habar n-aveam despre ce botez bolborosea. Pe moment m-am gîndit că poate de botezul Vioricăi la care nu fusese prezent era vorba. Apoi mi-a venit in minte botezul fotbaliştilor de la echipa acea mediocră. Ma rog, nu sunt prea sigur.

De fapt, nici nu ştiu ce-aş mai putea spune... Afara doar de jurnalul lui despre care a mai apucat să-mi spună unde-l pot gasi. L-am citit chiar aseară, pe nerasuflate, si am rămas impresionat. Nu credeam că poate să scrie atît de simplu şi frumos. Şi era incredibil de modest. Nu exista nici o urma in care sa gasesti vreo intentie necurata. Samuel nu voia să epateze. Scrisese, folosind cuvintele lui, o cugetare a unui filosof, Wittgenstein. Eu ii dădusem cu ceva timp in urma o carte a acestuia. Nu ma gindiem daca avea sau nu să se aştearnă praful pe ea. Dar Samuel a răsfoit-o.
Am citit pasajul care-l impresionase, un fragment scris în 1937, am zis cu vocea grava. Tatăl lui Samuel nu se putuse abţine şi din prima bancă am auzit: - Anul în care m-am născut... Toate au o legătură... apoi îşi şterse ochii înlăcrimaţi. I-am dat drumul rar, cu o dictie atenta si aruncindu-mi din cind in cind privirea spre cei ce ma ascultau: - Dacă, de exemplu, anumite propoziţii ce pot fi reprezentate sunt stabilite ca dogme ale gîndirii pentru oameni, încît în acest fel nu sunt determinate opinii, ci este stăpînită pe deplin exprimarea tuturor opiniilor, atunci acest fapt va avea o acţiune foarte deosebită. Oamenii vor trăi sub o tiranie necondiţionată, resimţită ca atare, fără să poată spune că nu sunt liberi.

Samuel era culmea discreţiei. Fragmentul citit avea o continuare care se referea la Biserica Romano-Catolică, însă fratele vostru Samuel, şi vărul meu, a avut bunul simţ să stea deoparte şi să nu se bage. Nu voia să-ncurce oalele. Ori poate nu-l interesa alta confesiune. Numai că, dupa stiinta mea, Samuel avea mai multe cunoştinţe decît v-aţi fi închipuit. E de apreciat mai ales ca sub nici o formă nu ar fi vrut să vă abată credinţa cu preocupările de care habar n-aveaţi. Ceea ce ştia a ţinut pentru el. Ma rog, sunt multe cele pe care nu le ştiţi. Aventurile cu Martorii lui Iehova în Bucureşti, prin subteranele metroului, în misiunea de propovaduire a luminii care vegheaza neobosita, prilejul fugii de-acasă, prigonit de dumneavoastră pentru vederile lui liberale... Iarăşi, poate nu ştiţi că în nordul ţării nu plecase numai pentru a juca un fotbal mai adevărat, mai curat. Antrenorul care reusise sa-l convinga pe Samuel avantajul transferului era un adept Bahai şi-i propusese un post în orchestra comunităţii lor. Bine, poate ca e mult spus orchestră. Poate că aici nu i-aţi dat satisfacţie. Nu ştiu… Dar mai ales nu ştiţi cum i-a fost dat să moară.

Incă era viu şi cald, cum foarte frumos spunea unul din scriitorii mei preferati. Intr-un moment de luciditate imp spusese ca vrea să-mi mărturisească ceva. Mă rugase să-i aduc repede un preot musulman. Eram nedumerit. L-am întrebat dacă e sigur ce-mi cere. Zise: - Da, vreau să fiu musulman !
Am fost sigur că o ia razna din nou, dar îl întelegeam. Samuel n-a sarit niciodata din consecventa lui. Striga din toţi plămînii să i se aducă preotul musulman.
- Să-mi aduceţi muntii de orez! Rahat cu apă rece!

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14036/aer-conditionat-iv/1
anisiul meu drag ... - Din castel, despre mine... - de Lady Allia la: 15/07/2008 12:21:20
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
m-am nascut prea devreme si traiesc intarziat un prezent impotmolit in viitorul trecutului grabit.

de ce mi-ati luat avantul fara nici o remuscare? v-ati ingramadit care mai de care sa va adapati neputiinta cu visele-mi trufase. dar cati dintre voi ati stiut a urni?

urnita-ti doara din loc sovaielnicii pasi catre-o alta caleasca. nu piatra, nu hotarul, nu incercarea.de v-ati batut cu pumnii-n piept, v-am crezut.

rand pe rand v-am incredintat tainele mele. unul azi, altul odata - vistier fara seaman am crezut c-ati cunoaste sa fiti.

rand pe rand v-ati impiedicat in poalele hainei, si cand greu atarnand-a pe umeri, in genunchi ati cazut. temator, or fugind de putinul renume - far’ de ragaz v-ati trezit c-ati ajuns, si-ati plecat.

astazi tu. mai devreme sortitul. cate doi, cate unul, ratacit-ati poteci. dupa ierburi mai verzi v-ati pornit a ramane, dupe ape mai line, dupe alte poveti.

peste umar ma uit si vad pasi spre ruine coloratelor zile pravalind bun ramas. nu ma-ntorc ca sa vad cum apune, nici nu strig sa mai dau un ragaz. ma-nvelesc in taceri si ma sui pe coline, sa m-apropiu de cerul ce-a uitat cum zambesc.

................

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/15839/din-castel-despre-mine/1
felii de cozonac - Intruder... - de Lady Allia la: 16/07/2008 11:55:41
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
1.
aveam sanie noua...din lemn vopsit cu albastru si talpi de aluminiu...mirosea a ''nou'' si-mi era draga...intr-o noapte de ajun am gasit-o pur si simplu sub brad si pe ea se odihneau si alte cadouri printre care, o carte "Creta fermecata", nu mai tin minte numele autorului...

2.
mama framanta aluat de cozonac la bucatarie...sora mea capata putina coca si fabrica papusele, inimioare si stelute...mie imi ieseau doar niste rotocoale bizare...tata venea din cand in cand in bucatarie si mama il certa ca fumeaza cat eram noi acolo...odata mi-a luat botul de aluat din mana si a incercat sa faca si el o steluta; a iesit un fel de meduza extraterestra...

3.
tata aducea bradul in sufragerie si noi il miroseam prin toti porii...sora mea punea mereu cate un nume bradului de Craciun: "Stufosul", "Verzuliul", "Bran", "Teposul", Mortalul", "Polonezul"...
aveam ornamente mai noi si mai vechi...cel mai vechi ornament era un glob rotund, rosu si cu un vierme verde itindu-se putin afara...si ornamentele aveau nume, tot puse de sora-mea: "Licurici", "Ene" (asa-l chema pe viermele din mar), "Bradutul", "Patratzel", "Malaiatza", "Puf-galben", "Ciupercutza", "Mosu' Gras", "Mosu' Mic", "Triunghi", Dopuletz"...
mama venea din cand in cand si dadea "indicatii" de simetrie...eu ma invarteam incurcand locul, sora-mea dadea cu gura si tata isi lua munca in serios...

4.
tanti Irina (matusa mea) venea de fiecare data la noi...ma intreba de note si daca am fost cuminte...raspundeam mecanic in timp ce agatam globurile de brad...sora-mea era tupeista si dadea replici usturatoare; ii spunea sa mearga la scoala si sa se uite in catalog...matusa-mea fusese maritata de trei ori si tot de atatea ori ramasese vaduva...zicea mereu ca s-ar fi putut marita si a patra oara si a cincea - dar aducea ghinion...n-avea copii si ne considera pe noi si ai ei...se simtea datoare sa ne faca morala, sa ne controleze in urechi si-n carnetul de note sau sa ne dea bani de buzunar...era zgarcita dar cand se apuca sa ne dea bani (mai rar, ce-i drept) nu se uita!...atunci o iubeam cel mai tare si sora-mea o intreba cum o mai duce cu reumatismul...mereu ne promitea ca ne ia cu ea la bai dar n-a facut-o niciodata; nici n-am fi vrut - era prea severa...

5.
in ajunul Craciunului, daca eram acasa - veneau copiii s-o colinde pe mama...era invatatoare si apartamentul se umplea de copii si chiar de unii parinti...eu cu sora-mea stateam intr-un colt si-i criticam in soapta...cand eram mai mici simteam ca mama parca ''da'' ceva ce ar fi trebuit sa fie numai al nostru si acelor copii...mie imi era putin ciuda cand, la plecare, se apuca sa indese caciulile si sa innoade fularele la ''aia''...

6.
in dimineata Craciunului desfaceam cadourile...si acum imi place sa fac asta...sora-mea scria in fiecare an scrisoare lui Mos Craciun si totul era acolo cu lux de amanunte: culoare, forma, titlu, marime...la sfarsit punea un P.S. ''pentru frate-meu''; mie mi-era prea lene sa scriu si pe vremea aia nu era Internet...

7.
l-am intrebat odata pe tata (aveam 4-5 ani) daca au si cainii un Mos Craciun al lor...mi-a spus ca mosul are reni la sanie si-n timp ce el intra la copii sa aduca daruri, renii impart oase si peste la pisici...

8.
la gradinita l-am vazut intaia oara pe Mos Craciun...pe vremea aia se numea Mos Gerila...era inalt si masiv iar barba era de-adevaratelea...ma simteam coplesit si tremuram ca un pui de gaina...mirosea a fum de tigara si credeam ca trage din lulea...

9.
cateodata petreceam Craciunul la tara...erau o gramada de rude, pe verii mei mi-i amintesc cel mai bine...bunica ne povestea despre colinde si despre Mos Craciun care se odihnea mereu la poarta ei...ea il chema putin in casa si-l intreba daca a fost pe la nepoti...spunea ca-i punea in sac o paine si o sticla cu tuica...eram mandru de bunica mea ca facea daruri mosului...barbatii beau tuica fiarta si mancau caltabos si carnati, femeile stateau la bucatarie si noi copiii cotrobaiam in pod...

10.
intotdeauna, primul cozonac din cuptor era taiat felii si adus sa-l mancam...n-am mancat cozonac mai bun ca-n anii aceia... acum, nu-mi mai este frica de Mos Craciun, nici sania n-o mai am...tanti Irina nu ne mai controleaza in urechi nici nu ne mai da bani...cateva ornamente zac pe fundul unei cutii, intr-un garaj...''Ene'' s-a spart demult, mama are fire albe in par, tata nu mai fumeaza, sora-mea nu se mai joaca cu aluat, bunica nu mai face paine pentru Mos Craciun, doar eu am ramas acelasi in fiecare iarna...mosul m-a rugat pe mine sa dau oase cainilor, renii lui sunt prea batrani...si nu uit...nimic nu uit...

kapalutza - Un bărbat (Peter Esterhazy reloaded) - de thebrightside la: 17/07/2008 15:35:06
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/7724/un-b%C4%83rbat-peter-esterhazy-reloaded/1

"Există o femeie. In săptămânile cu soţ mă iubeşte, în săptămânile fără soţ mă urăşte, dar în fiecare săptămână vrea să-mi schimbe viaţa."

(Peter Esterhazy, O femeie)


Există un bărbat. Mă iubeste. Se-ndrăgosteşte-n fiecare iarnă, câteodată de mine. M-a botezat TU, ca să nu mai fac notă discordantă cu restul cunoscuţilor lui cu acelaşi nume. Cand mă strigă, îi răspunde-un cârd de de ochi şi de-obraji. Uneori îmi alege mie fruntea.

Există un bărbat. Mă urăşte. Imi spune simplu, TE URASC, ca şi cum mi-ar spune "noapte bună". Il enervez. Mă fâţâi în faţa televizorului când se uită la meci, uit să-i pun zahăr în cafea, nu plâng şi nu strig niciodată. Am piele palidă şi ochi cenusii. Nu ştiu să sărut şi vorbesc prea tare la telefon. Câteodată mă strânge prea tare-n braţe şi mi se-mpinge cu forţa-n suflet. Nu-l ameninţ niciodată că plec.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Astăzi pe mine, mâine pe altcineva. Nu răspunde niciodată la întrebări. Când ieşim la piaţă, ne pierdem întotdeauna unul de celălalt. Vorbeşte mult şi tare, îşi joacă dragostea-n faţa mea pe-o scenă cu decoruri proaste şi sufleuri în toate punctele cardinale.

Există un bărbat. Il iubesc. Glumeşte c-o să rămânem împreună toata viaţa. Işi imparte patul cu o femeie frumoasă, în fiecare noapte de altă culoare. Imi spune că-s transparentă şi lasă lumina să treacă prin noi ca printr-o fereastră cu două sticle. Sunt case la care nu-şi face nimeni timp să spele ferestrele.

Există un bărbat. Mă urăşte. Crede că-l iubesc. Se uită la mine şi rânjeste la gandul c-o să-mi rămână pe veci zgâriat pe suflet, ca o urmă de picior pe-un petec de asfalt fierbinte. "Ce mai faci, puştoaico? Cum o mai duci cu dragostea?" - şi-n gând se prăpădeşte de râs, închipuindu-şi că dorm cu poza lui sub creştet. Incepe să le povestească despre cuceririle lui, şi dintr-o dată se opreşte brusc şi mă priveşte c-o milă plină de subînţelesuri. Nu-l mai iubesc.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Aştept să mă sune, aştept să mă sune-n fiecare zi. Când ridică receptorul, vocea-i e caldă ca o gură de cafea proaspătă. I se-ntâmplă tot felul de lucruri interesante când eu nu-s prin preajmă. Câteodată, netrecut prin filtrul receptorului, are glas amărui, rece şi plin de zaţ.

Există un bărbat. Mă urăşte. N-am vorbit niciodată. Când mă vede, se uită la mine ca la o groapă din asfaltul unei şosele aproape perfecte. Se-ncruntă şi ochii i se fac mai mici şi mai negri. Câteodată îl urmaresc pe stradă. Ca o umbră, pitulându-mă pe după colţuri şi trunchiuri de copaci.
Din spate, e drept şi cenusiu ca un semn de exclamare. Tivul pantalonilor e stropit de noroi. Poala paltonului îi flutură ca o întrebare rămasă nepusă în coţul unei guri reduse la tacere. Din când în când îşi întoarce privirea.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Il mint cu neruşinare şi mă crede-ntotdeauna. La cea mai măruntă dintre rugăminţi se lasă tăcerea, o tăcere ca un covor lung şi roşu întins în faţa dorintelor mele cu pantofi cu vârfuri ascuţite şi tocuri cui. La cea mai neînsemnată sămânţă de te iubesc, se zdrobeşte-n mii de cioburi toată liniştea, toate adevărurile, toate-ntrebările ce n-au fost rostite niciodată.

Există un bărbat. Il iubesc. (Mă urăşte.)E înalt ca o coloană de speranţă şi-şi ţine mâinile încleştate-n timpul somnului. Se trezeşte-n toiul noptii şi rămâne nemişcat în întuneric, cu ochii larg deschişi. Caută răspunsuri la întrebări pe care nu le-nţeleg.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Nu ştie încă. O să fiu femeia vieţii lui. O s-ajungă să mă prindă-n rame şi să m-atârne pe toţi pereţii, să mă numere pe degete şi pe bătăi de inimă, să mă-nfăşoare-n jurul fiecarui nerv, să-şi scalde-n mine fericirile şi fricile, şi să-le-atârne la uscat pe sârme, calde şi proaspăt vopsite-n tot felul de culori tari. Nu ştie încă.

Există un bărbat. Ne căsătorim în iulie. (Nu mă iubeşte.)Arată bine în costume de catifea raiată. Când se ridică să răspundă la telefon, am impresia c-o să se-ntindă şi-o să caşte. Mă cunoaşte şi crede că ştie ce-mi doresc înainte să-mi dau eu seama. Tine cu tot dinadinsul să mă-nveţe să-not, de parcă de asta ar depinde sfârşitul nefericirii, al războaielor şi-al foametei de pe lumea asta. Vrea să facem copii care să semene cu mine.

Există un bărbat. Mă iubeşte. Imi spune tare, TE IUBESC, şi rămâne cu buzele întredeschise ca-n aşteptarea unui răspuns trivial. Spune că vrea să fiu sinceră şi să vreau să fiu acolo. Cred că de fapt vrea să-l mint şi să nu i-o spun niciodată. Si să fie fericit. Prea mult mă vrea încât să-şi permita să mă vrea fericită.

Există un bărbat. Mă urăşte. Vrea să vorbesc mai mult, să mă gândesc mai puţin, să fiu mai alta.

Există un bărbat. Mă iubeşte.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/7724/un-b%C4%83rbat-peter-esterhazy-reloaded/1



Cauti rezolvarea subiectelor de la simularea bac-ului la matematica?
O gasesti la linkul de mai sus, la cursul 22, sectiunea 22.01 :)
www.prepa.ro
loading...