comentarii

am zis ca scriu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ce ma enerveaza... - de tenebrum la: 30/03/2006 18:41:10
(la: ce va enerveaza?)
... codurile de bare puse pana si pe cele mai neinsemnate produse.
Reclamele violente, obsesia pentru vile, masini, telefoane mobile, etc.
Circul politic de pretutindeni cu politicieni care se acuza intr-una reciproc, doar-doar or mai creste-n sondaje.
Revistele porno puse la vedere la chiosc, reviste de paparazzi, ziare gen "Libertatea", emisiuni TV care coboara stacheta ca sa faca audienta, stiri cu o mie de corespondenti, reporteri agresivi, divertisment de doi lei (Cronica carcotasilor, emisiuni cu Dan Negru, etc.), rasuri inregistrate pe banda sau la comanda.
Increderea oarba in ce spun cercetatorii si-n ce se difuzeaza pe Discovery.
Obsesia pentru burse in strainatate, pentru mastere, pentru diplome si CV-uri, competitia economica fara scop, sa urmezi doua facultati deodata. Sa stai cu mobilul agatat de gat, dependenta de el.
Am zis ca scriu numai cateva si s-au facut prea multe, deci ma opresc aci...
Bitterdream - de Intruder la: 14/10/2006 20:56:49
(la: Institutul de mistocarie !)
de ce ma anunti cu durere? de unde sa iau mobila?
cursul de Autoironie-i preferatul meu pentru ca ce-si face omul cu mana lui nu poate sa-i faca nimeni. (proverb mexican)

am facut rost de manualul duplicitaii...adica l-am printat cu "verdana" nr. 72 si am pus afise-n toata casa; cu ocazia asta am peretii tapetati si spun la lume ca este Picasso.

daca ma rogi frumos nu optez pentru cursul tau.
ce-nseamna sa optez? sa fac opturi cu saniuta?
"nu poti preda frumos"...ok, mimeaza! poate iese ceva...:)

ce mai am de zis, iti scriu pe privat.

______________________________________
Curiosity killed the cat, but for a while I was a suspect.
Intruz - de alex andra la: 14/03/2008 23:04:40 Modificat la: 14/03/2008 23:05:24
(la: redau trecutului)
Lasa, n-o mai da la intors ! Ai zis ca scriu cacalau ? Ai zis !:((
Ma bag, ca ma simtz jicnita !
#293204 (raspuns la: #293197) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pai mi-au zis ca o sa emigrez - de mya la: 25/11/2004 01:12:37
(la: Destin)
Pai mi-au zis ca o sa emigrez in SUA peste vreo 10 ani (exact asa s-au exprimat) si ca o sa mor acolo. Mi-au mai zis ca o sa traiesc din desen (desen cu mana adica). Sa vedem daca se pupa treaba, nu am idee. Cum puteau sa stie astrologii ca eu am talent la desen, habar nu am. Mi-au prezis mai multe, nu pot sa le scriu dar pot sa le verific in timp (la o adica). Destul de multe sunt cu bataie lunga, e adevarat - insa sunt foarte...cum sa le zic...ciudate, iesite din comun. Previziuni foarte neobisnuite, cel putin atunci imi sunau foarte improbabile. Le-as scrie cuiva foarte apropiat dar nu pe forumuri, scuze. Nici mamei nu i-am zis unele chestii, ca sa nu se streseze.

Nu pot sa ma duc cu astrogramele unor prieteni la astrologii in cauza. In primul rand ca sunt prea departe de astrologi (continente diferite) si in al doilea rand ca astrologii in cauza au ajuns in anii astia vedete (scot bani din ceea ce fac) si mi-e ca si imposibil sa ajung la ei (pe filiera adica). Nu mai zic ca nu ma mai pasioneaza chestia precum acum 10 ani (m-am copt la creieri...cel putin asa cred ;-)).

Oricum, eu personal zic si cred cu tarie ca daca vrei - poti sa-ti schimbi destinul si deci previziunile astrologice. Asa cred eu...c-o fi adevarat sau nu, habar nu am, zau.

Succes si tie!
#29765 (raspuns la: #29755) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am de zis mai multe lucruri: - de Mult prea uitat la: 26/10/2006 22:22:16
(la: Hate the matter of living...)
am de zis mai multe lucruri:

1. Proza, la fel ca si literatura tine de mimesis, un lucru stiut din antichitate, mimesis presupune mimarea, realitatii. Cu alte cuvinte toate scrierile sunt pur fictionale . Faptul ca unele persoane isi scriu viata, nu denota decat o lipsa de inspiratie.
2. Este scris la persoana a treia ceea ce inseamna ca e o simpla caracterizare fictionala, drept pentru care nu am nevoie de psihiatru sau psiholog (invatati si diferenta intre ei :) )
3. Mica intrebare: De ce se vorbeste despre calugari, religie, etc la o caracterizare?
Cind ai zis luminatie de sarb - de zaraza sc la: 13/12/2006 10:46:35
(la: DACA NU AR EXISTA CAFENEAUA.COM)
Cind ai zis luminatie de sarbatori m-am gindit la schimbarile din site prevazute sa apara pina la 1 februarie, parca. Cu gindul la ele, imi imaginez asa luminatia de sarbatori de pe site. Dar n-ar fi rau sa avem chiar asa ceva. Ii dau o idee adminului...macar la anul, macar de martisor...sa fie mai repede.

Pentru mine open mind inseamna sa accepti ca exista si altceva in lume si sa te simti obisnuit cu asa ceva. Fac exceptie deviatiile flagrante...dar limita de unde incep acestea n-o mai stie nimeni. Inseamna sa fii deschis la nou, sa accepti experiente noi in limita personalitatii tale, dar limita sa fie totusi un pic elastica.

Printre lucrurile care le urmaresc mai mult inconstient pe cafenea si momentan a devenit pentru toti ceva principal, este sa reusesc sa inteleg cum judeca altii, sa inteleg ce ii face sa scrie anumite comentarii. Oricit ar fi de supusi constringerii influentelor celorlalti de pe cafenea, ei scriu tot in functie de starea interioara, stare care poate are legatura cu ceva exterior cafenelei. Uneori asta e foarte vizibil, vezi remarcile "dar ce te-a facut sa explodezi asa?". Parerea mea e ca din obisnuinta, ca si intr-o familie, la un moment dat vorbim mai lejer si ceilalti ne iau prea in serios. Trebuie pastrata o marja de siguranta, sa nu ne grabim cu interpretarile=etichetarile. Nu totdeauna sintem intelesi cum am vrea. Uneori efectul e invers celui scontat.

De pe cafenea am putea invata sa lasam sabloanele si sa-i acordam celuilalt sansa sa fie inteles asa cum a dorit si asta totusi sa nu trezeasca resentimente. Sa fim detasati...

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.
#163143 (raspuns la: #163113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"scriu pentru ca e singurl lucru care imi mai ramane de facut... " - de cosmacpan la: 23/12/2008 10:39:13
(la: nebunii de moment)
"De ce scrii?"
NU, nu-ti fie frica, n-o sa te-ntreb. dar sa nu mai spui ca e singurul lucru care iti mai ramane de facut. Sunt atat de multe lucruri incat nici macar o sinucidere (vorba Sophicai) nu mai pare a mirare.
Mi-ar fi placut sa spui ca simti voluptatea scrisului ca o amanta mangaierile sau povara lui asemeni ocnasului ce-si tarshaie greutatea. Ar fi fost de inteles sa spui, "fratilor, sunt dependent de scris, si ca urmare scriu orice, orice tampenie care-mi sare-n fata..."
dar tu, "scriu pentru ca e singurl lucru care imi mai ramane de facut..." ca si cum ai fi terminat de facut curatenie prin casa si viata ta si ti-a mai ramas debaraua si ce ti-ai zis: hai s-o fac sa se termine cu mizeria...

Si ca sa primesti raspuns la intrebarile-ti mute...eu cred ca merita sa scrii. dar sa nu te astepti sa-ti intelegem toata nelinistea numai din trei randuri. aseaza-te colea la masa si dupa ce dai gata un top de hartie mai ceri, mai capeti unul...si mai vedem...deci...hai, curaj..sa te vedem...surprinde-ne...

Am zis: "foarte multi romani - de Daniel Racovitan la: 24/09/2003 08:55:53
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
Am zis: "foarte multi romani capabili" si nu "doar romani capabili".
#405 (raspuns la: #404) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cand am zis "pretuire", prietene, - de Alice la: 16/10/2003 03:02:01
(la: "Sa nu ucizi!")
ma bazam pe intuitie si n-am gresit nici de data asta!:)
Am spus c-as vrea adesea sa-i ucid, nu ca voi face-o.
Sa nu-i iei viata ca nu tu i-ai dat-o. In primul rand!
Si-apoi, de moare trupul, s-ar putea ca sufletul monstrului sa bantuie prin lume si rautatea din el sa faca alt rau, in alta parte.
Sa-i lasam viata, ziceam, caci doar traind va avea sansa sa priceapa ce-a facut si sa se pocaiasca. Si sufletul lui, constient de groaznicul lucru comis, nu va mai repeta greseala.
Asta am zis.
Din egoism, sus, in bolg, am mai adaugat ceva.
Daca n-ar fi atatia mostri, sufletul meu n-ar mai fi atat de chinuit sa-si reprime mania, sa-si linga durerile...Ar putea face ceva mai folositor lui-insusi: de exemplu sa...zboooaaareee.......
#1453 (raspuns la: #1410) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ar trebui, cred, - de Alice la: 17/10/2003 00:48:23
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
sa existe carti "de capatai" pentru fiecare etapa a devenirii umane.
Prima carte "serioasa" pe care mi-amintesc sa fi citit-o (si pe care am reluat-o adesea) a fost, pe la 10 ani, cand cineva mi-a daruit "Zadig" al lui Voltaire. Apoi a fost "Sans famille" si "Colt alb"............
Cartea asta (Zadig)mi-a marcar tranzitia de la povesti spre un univers mai complex...in care am cautat multa vreme, crezand ca ma voi regasi.
Nu s-a-ntamplat, dar am, acum, cand scriu, vaga certitudine ca tot ce-am citit m-a schimbat si m-a imbogatit. M-a nuantat.
N-am carti favorite (desi, cand si cand ma-ntorc la cate unele).
Mai cred ca e mare sansa pentru un copil sa poata avea, din frageda pruncie, o calauza prin lumea cartilor. Copilul ala va creste frumos si, cu siguranta, va deveni, mai tarziu, un spirit liber.
Mi-a placut ideea ta, Sanjuro. Mi-am amintit de mine pe vremea cand citeam pe sub plapuma cu lanterna sau ghemuita pe-o banca scunda din biblioteca...injurand apasat intre doua examene! Si-apoi de acel Ernst Junger pe care cineva mi l-a oferit cu mana tremuranda (si pe care nu l-am citit decat mult prea tarziu!), mana careia i-am zis "nu" cu mojicie...Hmmm...deja va plictisesc...
Am zis "cochilia ca labirint" - de Alice la: 20/10/2003 03:27:15
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
Am sa explic de ce.
De multe ori,te ratacesti pe drum, ca intr-un labirint, in propria ta casa, in propriul tau suflet.
Adesea, doua suflete ratacite in propriul lor "caush" ("caca rapace" caci bine-a zis!)se intalnesc, si fac greseala sa creada ca de sunt ratacite sunt la fel, si-atunci semneaza hartii si intemeiaza familii, convinse ca se-aseamana!
Mai rau e ca fac copii si-abia apoi realizeaza ca singura asemanare fost-a "ratacirea" de atunci.
"Sa ne unim singuratatile!" uite marea greseala, pe care-o facem cu totii.
Dup-aia-i simplu: ratacim in caca-rapace, pana ne dam seama ca de fapt si asta-i o iluzie, creata tot de noi si ne temem.
Si inventam alte scuze s.a.m.d.

Am omis intentionat lucrurile frumoase: cuvantul "mama", o mana pe frunte cant ti-i rau, un dans intr-o noapte cu luna, un vin bun, siguranta ca maine cineva iti spune "’neatza" de cealalta parte a patului, s.a.m.d.

Sa fac marturisiri? Are cineva curajul?
Chiar cu protectia de-anonimat sub nas!!?
Sa-l vad, si-atuncea mea culpa-mi fac!
Sau nu, voi sari cu dintii pe el si am sa-l sfartec drept pedeapsa c-a rupt tacerea...

Prostii ce spun, iata evidenta, Imm!
tu vrei sa-ti vorbim de tabuuri...nu cred ca se poate.:)
Nu de teama ca vor afla altii.
Dar daca ne-om trezi ca recunostem ce nu vrem?
Hm?

#1690 (raspuns la: #1677) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cine a zis ca nu mai avem voi - de Daniel Racovitan la: 29/10/2003 06:01:11
(la: se pa&re ca nu mai avem voie..?)
cine a zis ca nu mai avem voie?!
Un nimic atit de mare.... - de Zamolxe la: 04/11/2003 21:29:32
(la: Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...)
Nu stiu de ce oamenii, care participa in aceste forumuri la discutii, simt nevoia sa considere orice venit de la ”adeversari” ca fiind necurat, ilegal, mincinos, etc.

In loc sa se discute problema in sine pe baze rationale, folosind logica, faptele, datele, evidentele, etc ei se arunca vorbe, texte goale sau insulte.
Recunosc ca am fortat evolutia predictibila a unora din personaje.

Cind am citit comentariul din “Adevarul” am vazut si eu ca la o lectura superficiala Peres poate fi “teroristul care l-a asasinat pe Rabin”.
Am vrut sa corectez eroarea, dar mi-am adus aminte de specularea unei alte erori de redactare a lui JCC ceva cu “Nu holocaust” si “6 milioane de evrei omoriti”. Presupun ca a uitat un text din ciorna si l-a trimis apoi pe Luneta fara sa il verifice. Asa ca mi-am zis “sa vedem ce iese de aici daca las textul cu eroarea gramaticala”.

Ingrid a reactionat imediat, folosind termenul de bou, la care eu i-am “ripostat deliberat provocator” cu un V urmat de aca. Desi scrisesem (comentariu de presa) textul mi-a fost “atribuit” cu epitetele de rigoare. Si asta doar pentru ca Ingrid are pareri diferite de Zamolxe. Nu l-am scris eu.
Ingrid a revenit apoi cu scuzele de rigoare si a ajuns in final la concluzia logica: trebuia punct si virgula sau punct. Si are dreptate. Cind s-a calmat si a judecat, a priceput si adoptat un ton normal.
Nanu hop si el cu fixul lui: “verzii”. Pentru el tot ce difera de parerile lui nu poate veni decit de la legionari. Cind vede in fata ochilor ceva ce nu ii place vede “verde” in fata ochilor.
A dat si el inapoi cind s-a documentat un pic, mutindu-si "lista" spre alte “viitoare trecute bibliografii”!
Jimmy Cecilia a luat si ea parte la “festin” ridicind problema oglinzii.
Tolanici l-a invocat pe ben laden, asa pentru un pic de gaz peste foc.
Apoi au inceput sa apara comentarii din ce in ce mai pe linga subiect.

Ceea ce vreau sa scot in evidenta este ca reactia supradimensionata, nejustificata, poate sa nasca conflicte din nimic. Lipsea un punct doar deasupra unei virgule. Un punct. Adica nimic!
Asa apar conflictele, provocarile si situatiile de criza. Majoritatea lor din nimic si pentru nimic.

Sondajul exista. Nu stiu daca este unul bun sau unul prost, daca este mai bun sau mai prost decit alte sondaje, daca se verifica in realitate sau nu.
Sondajul exista si nu a fost facut de antisemiti sau arabi. Sau cel putin asa pare la prima vedere.
Hai sa il discutam asa cum este el fara sa batem cimpii, fara sa divagam de la subiect, sa aducem in forum acele informatii reale care pot explica sau contrazice rezultatele.
Pe mine m-a speriat altceva: De altfel, in ultimul timp, oficialitatile israeliene au insistat ca in definitia moderna a "antisemitismului" sa fie incluse si criticile, si atacurile deschise la adresa politicii Israelului.
Asta este dictatura. Voi reveni cind si daca voi avea timp.


Extraordinar de corect tratat acest sindrom (FLAMBOI) asa cum l-am descris si eu pina aici la http://www.geocities.com/muntealb/ForumuriFlacari.htm.


Legea majoritatii este o lege timpita intr-un anumit fel. Dar este singura lege care poate conferi reprezentativitate unui grup. (Vorbesc de majoritatea uninominala, a votului direct al fiecarui individ.)
Si din pacate este singura modalitate de a exprima democratia asa cum a fost ea elaborata conceptual de grecii antici.

Nu sint un membru al majoritatii si nu impartasesc aceste pareri decit partial si pe fragmente.
Nu sint nici un membru al minoritatii pentru ca nu impartasesc nici acele pareri decit partial si pe fragmente.

Cei care “fac” politica actuala nu reprezinta parerea poporului care i-a ales. Indiferent care popor ar fi acela. Cind scriu evreii sau americanii scriu de fapt politicienii evrei sau americani. Nu am treaba cu Itic si cu Jim si nevestele lor.

Intr-un fel politicienii de azi ai lumii sint niste troli care “flamboiaza” oamenii de rind. Acestia, lipsiti de instruire suficienta se aprind si isi iau bitele, armele, tunurile si la razboi cu inamicul. In numele pacii!!!
Trolii politici isi rid in barba in timp ce “prostimea” se bate in arena.

Priviti toate forumurile de mai jos. Ele au ramas in paragina pentru ca realitatea a fost inlocuita de balarii, balacareli, cuvinte goale, atacuri:
A existat holocaust in Romania?
America si puterea petrolului
Evreii si o manie curioasa..
Ilescu- "tatucul" Moldovei" ?
Irak
Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...
Primul ZID
Raspuns la "Zidul rusinii"
ZIDUL RUSINII

Exact asta am zis si eu: subi - de Daniel Racovitan la: 12/11/2003 04:17:10
(la: Subiectul Alexandrei, "Romani in strainatate", dat ca exemplu)
Exact asta am zis si eu: subiectul a fost dat ca exemplu de discutie civilizata.
#4009 (raspuns la: #4008) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce scriu aici , e pozitzia pe - de SB_one la: 21/11/2003 12:17:29
(la: A existat holocaust in Romania?)
ce scriu aici , e pozitzia personala! Nu stiu ce a declarat Iliescu si nu stiu daca a avut dreptate sa nu. Iliescu nu ma reprezinta cum nu reprezinta( cred) pe multzi dintre noi. Da, e pacat ca noi romanii avem faima asta; e trista dar e adevarata! Dar ( deh...) nici asta nu ma caracterizeaza! Si refuz sa cred ca nu sintem in stare de mai mult.

Asculta, eu sint "in lume" si caut prieteni nu cineva cu care sa ma "iau in coarne".

In orice caz, cred ca tema asta e prea mare si serioasa s-o rezolvam noi aici. E treaba politicienilor! hai sa fim noi prieteni, ce zici?

sandu...din 48
#4854 (raspuns la: #4820) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Unii au zis ca picturile lui - de Daniel Racovitan la: 01/12/2003 10:58:17
(la: Fratia pre-rafaelita)
Unii au zis ca picturile lui Lawrence Alma-Tadema sunt la limita kitchului, zaharisite si dulcegi :)

Ce-mi place la pre-rafeliti e poezia ce pluteste in atmosfera picturilor, elegantza personajelor, iluzia unui paradis, cautarea unei lumi perfecte... Zahar la pre-rafaeliti? da, si de cele mai multe ori in cantitati mari, intr-adevar, dar nu refuz niciodata o prajitura foarte dulce :)
#5671 (raspuns la: #5668) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum te-ai impacat cu cenzura - de Dinu Lazar la: 07/12/2003 10:55:25
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?
#6095 (raspuns la: #6089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:21:25
(la: Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!))
Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.

Iata-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu cea mai mare parte a studentilor basarabeni din acel an care veneau in Romania. Cateva ore lungi in Ungheni, apoi Iasi, iata-ma facand cunostinta cu simpaticul meu prieten Cipi, care a terminat aici liceul. La Cluj? Ce bine, si eu! Trebuia sa asteptam vreo sapte-zece ore, tocmai scapasem trenul. Hai sa-ti arat orasul! Hai!

Iata-ne langa universitate, iata-ne pe langa parcul ala lung caruia nu-i mai tin minte numele, iata-ne intr-un bar band cate o cola, cafea, apoi mai departe aiurea pe strazi, numai nu in acea gara, care nu mi s-a parut a avea o imagine estetica, o imagine a unui loc unde poti astepta cateva ore.

Incercam sa compar acest oras cu Chisinaul, nu stiam ce sa cred, comparam parcul cu parcul Stefan cel Mare, sediile universitatii pe care le vedeam aici si cele de acasa. Nu mi se parea urat, din contra, fain, dar incepeam sa simt un dor de orasul meu, de prietenii ce au venit in ultima zi sa ma vada, numai ca eu nu mai eram acolo, de strazile acelea abia luminate ale Chisinaului, dor de verdele halucinant de peste tot, orasul meu extrem de verde ramanea in urma, simteam cum ma indepartez si de prietenii mei, acele ore din Iasi parca incercau sa ma faca sa ma mai gandesc, dar nu, vreau in Romania, in aceasta tara minunata a visurilor mele. Chiar in Cluj, cu cat mai departe de acasa - cu atat mai bine, cu atat mai usor de a suporta lipsa celor dragi, daca stii ca sunt departe, prea departe, imposibil sa reactioneze cand te gandesti la ei.

Iata-ne cu Cipi mancand pe strada sanwichiuri si cautand alt bar pentru a mai bea o cafea ca sa nu adormim. Am gasit. Iar pe drumuri. Apoi la gara. Apoi in tren. Apoi Cipi imi zice sa ne cautam un compartiment gol, gasim, adormim, peste vreo patru ore intra in compartiment niste personaje nu tocmai frumos mirositoare, ni se face rau la stomac, iesim, mergem in compartimentul nostru unde viitorii colegi de la Cluj dorm, dar pe noi nu prea ne intereseaza, ii trezim, ne fac loc si noua si adormim. Aici e Clujul?

Coboram repede, habar n-avand ca trenul sta mai mult aici. Nu ne asteapta nimeni, spre deosebire de colegii care au ramas in Iasi. Incepe panica, spre amuzamentul lui Cipi si al meu. Alearga speriati, iau taxiuri, unii mergand la facultate (e sambata) altii la camine.

Mergem si noi la camine, nu ne asteapta nimeni aici, in sfarsit o administratoare mai inimoasa ne da cateva camere pana luni. Eu cu Cipi mergem sa ne cautam facultatile noastre. Un oras vechi, impresie de film sa vezi prima oara Clujul. Mai ales daca vii din RM. Din orasul viu, energicul si raul Chisinau, fata de dulcele mosnegel romano-maghiar. Da, crezusem ca va trebui sa invat maghiara pentru a ma descurca in acest oras cu toate bancile vopsite in tricolor. La gara, auzeam numai vorba maghiara, probabil din cauza ca pleca un tren spre Budapesta, dar nu m-am gandit la asta.

O fata plangea nestiind ce sa faca, am dus-o la camin. Cipi isi vazuse numele pe lista de cazare. Am gasit niste studenti basarabeni in caminul facultatii de drept. Au zis ca putem sta pana ne descurcam cu toate actele, cu cazarea. Erau simpatici, karatisti sau asa ceva, dar ne-au aratat o perspectiva a Clujului la care nu ne asteptasem.

Ce cautati, bai baieti, in orasul asta? La litere, drept, sunteti nebuni! O sa va strice zilele profii astia, stiti cat iubesc basarabenii? I-ar pica pe toti. Mai ales la drept si la litere. Eu sa fiu in locul vostru m-as transfera acum in alt oras, numai nu aici.

Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. O poveste urmuziana. Povestea silii si a renuntarii. Povestea atrofierii simturilor, deceptiilor. O poveste despre degradare si simtul mortii la numai un pas. A insuficientei aerului in facultatea de litere, a naduselii din unele sali de curs. A sentimentului de a te simti o vita proasta in fata geniului de profesor. Cultivarea sentimentului de inferioritate: 1) student in fata gavniucilor de profesori 2) baiete, nu esti cumva basarabean? Am observat, am observat. Mai cere carti de la colegi, mai invata limba romana etc.etc.

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (suntem desigur cea mai buna facultate de litere din tara, aia de la Bucuresti e clar sub nivelul nostru) si prostie. Da' cate glume proaste am auzit! Stiti cum fac profesorii cate un cacat de gluma si toti rad in sila, sa nu se supere profesorul.

Ma bagase cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!

Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

Asa am inceput sa nu mai fac notite, sa nu mai scriu in caietelul meu, ci direct pe pereti, ziduri, lifturi.

Am obosit sa tot visez si m-am dus la cinematograf. Sa privesc Fight club, sau poate un film de Tarantino, intelegi?



Crede si nu cerceta!...
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dar cine a zis ca ma întorc - de My la: 04/01/2004 00:49:25
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Dar cine a zis ca ma întorc "acasa" ?
Nu ma regasesc nicidecum în tara mea de bastina.
Mai mult, nu sunt masochist, sa ma întorc de bunavoie. Cine vrea vizite, sa vina sa ma viziteze.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...