comentarii

analiza substantivului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
poveste - de maan la: 20/11/2005 21:30:03
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
Ne stim de fix 23 de ani si suntem prietene de vreo douazeci.
Aveam temperamente diferite dar, fiindca ‘beneficiam’ de acelasi tip de educatie severa am devenit rapid apropiate – la generala si gimnaziu.
Cat a durat liceul nu ne-am intalnit decat intamplator, cand ea-mi aducea felicitarea pe care mi-o scria-n fiecare an de ziua mea si pe care nu reusea niciodata sa mi-o trimita la timp.
Ne-am ‘lipit’ iar in studentie – fara premediare, asa, de-odata,
Mereu intarzia la intalniri.
mereu soseam, inevitabil, cu zece minute mai devreme, asa ca dupa o ora de-asteptat ma gasea spumegand.
O iertam imediat ce-o vedeam imbujorata, inainte sa-nceapa … “bai, fii atenta ce mi s-a-ntamplat…!”

Noi doua nu ne puteam niciodata spune ‘tot’.
Era, in parte, vina mea.
Stiam ca nu poate, ca n-are rabdare si timp sa m-asculte si niciodata n-am incercat sa o supun vreunui supliciu – e chin major sa ma asculti batand apa-n piua, stiu. : )
Ea nu traia ca mine, printre-ntrebari si dubii, se locuia firesc si simplu, ca un zambet pe figura unui copil.
Stiam insa ca-i ‘aici’ cand o cautam, ne sprijineam asa, fiindu-ne si-atat, fara cuvinte, promisiuni sau confidente neplacute.

s-a maritat brusc si rapid, asa precum gandea.
“nu-l stii, mi-a zis, n-ai ce s-analizezi!” …era la telefon, dar am ‘vazut-o’ dandu-si capul pe sapte si razand indelung.
La nunta mea, a-ntarziat ca de-obicei … o ora!
Am ras, ne-am imbratisat.

Intr-o zi n-am mai ras – trebuia sa plece definitiv (emigra) si-avea sa ne vedem “o data-n an”…
Cand ne-am vazut trecusera vreo trei.
Imi amintesc ca-n ziua aia m-am pregatit frenetic, ca pentru bal, si ca n-am dormit de emotie.

m-a izbit raceala cu care m-a imbratisat, ochii reci mi-au secerat elanul si genunchii.
Nu vorbea ea prea mult nici inainte, asa ca-i pretuiam cuvintele … asteptam…e stanjeneala, credeam, care-o impiedica sa se exteriorizeze.
Cand a vorbit, ‘gluma’ m-a lovit ca o maciuca, m-a umilit cum putini oameni sunt capabili s-o faca.
mi-am inghitit lacrimile si deznadejdea, si-am cautat-o a doua zi, la telefon, fara succes.
Nu doar ca ma ura, dar se pare ca ma dispretuia de multa vreme.
‘Vazusem’ io asta-n mailurile pe care le schimbam din cand in cand…

Dupa ce m-am chinuit cu-ntrebari, am decis s-o sun in tara aia unde traia fericita, decisa s-o-ntreb de ce nu mai am loc in fericirea ei.
Stiam ca ma umilesc, sotul meu imi vorbea de cauze pierdute si nu-ntelegea unde mi-i coloana vertebrala.

Din fericire acest amanunt anatomic imi trece prin suflet si-i prima data cand o recunosc, cu mandrie.
Noi doua, ea si eu, de-atata timp prietene, nu ne-am facut confidente niciodata.
Intr-o zi oarecare-a acestui an, o femeie frumoasa mi-a plans patru ore la telefon si mi-a spus ‘totul’.
n-am auzit-o zicand ‘iarta-ma’ si nici nu-mi trebuie.
Acestui suflet bun i-au trebuit vrei douazeci de ani sa-si poata striga durerea catre altul.
De douazeci de ani sunt prietena unei femei pe care-abia acum o descopar cu-adevarat.
Ce s-ar fi-ntamplat dac-as fi urmat impulsul de-a-mi-o strege definitiv din inima?
Nu vreau sa ma gandesc.
#89151 (raspuns la: #89117) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bombonikk - de latu la: 21/11/2005 14:22:15
(la: cine stie rog sa-mi raspunda)
daca consideri ca cineva a vrut - sau vrea - sa te implice in ceva falsificand proba ta de urina, mergi la un avocat.
El poate analiza situatia si poate evalua sansele tale de reusita in cazul ca vrei sa mergi in fata instantei.

Daca tu vrei sa implici pe cineva in ceva, atunci ma alatur celor care ti-au subliniat caracterul penal al unei asemenea actiuni....
Belle - de rac la: 21/11/2005 21:24:30
(la: Întâlnirea cafegiilor - pe 26 noiembrie 2005)
Îmi face mare plăcere că urmăreşti acest subiect, am să în cerc să nu te dezamăgesc. Rămâi una din preferatele mele pe acest site, chiar dacă am avut unele momente în care ne-am cârâit oarecum...
Să ştii că întotdeauna am avut puterea să analizez acele observaţii făcute la "rece" (e şi cazul tău), din care mai mereu ai ceva de învîţat.

Dacă sunt impulsiv? Nu mai mult decât media, zic eu... Ăsta poate fi subiectul unei conferinţe, poate.
Dacă a fost vorba de insistenţa mea faţă de unii (legat de întâlnire)... poate; accept că în anumite momente, poate am supralicitat (de altfel şi Daniel m-a tras de urechi), recunoscând într-un final (fie şi numai mental) asta. OK.
Dar am făcut-o numai dintr-un entuziasm, din dorinţa de a realiza o întâlnire cât mai reuşită, crede-mă.

În rest... promit să te, să vă ţin la curent cu evoluţia...
Belle..., oi fi eu mai nebun, dar te asigur că nu sunt un om rău.

"Câte capete, atâtea judecăţi."
#89416 (raspuns la: #89398) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
honey - de latu la: 22/11/2005 12:55:11
(la: Psihanaliza)
Comentariile pertinente sunt cele de dinaintea acestuia. Insa gasesc tema interesanta, desi a "imbatranit" inainte de a o gasi eu...:-)

Poate psihanaliza sa trateze/amelioreze cu succes bolile psihice?
Eu zic ca pana la un punct da. Adica pana la granita la care empirsmul devine contraproductiv. Altfel spus, pana la granita dincolo de care "terapia prin vorbire" devine irelevanta.
Cred ca rolul psihanalizei este in principal acela de a crea o baza de pornire pentru cel dispus a se lasa calauzit de psiholog.
Daca este rau inteles, acest rol se extinde la stabilirea de puncte de reper pentru drumul de parcurs, astfel ca cel in cauza este impins pe un drum care s-ar putea sa nu fie decat aparent propice ameliorarii.

Ce parere aveti despre simbologia viselor, vi le-ati analizat vreodata ?
Concluzia mea de laic este, ca visele aduc pe de o parte la lumina, ceea ce in subconstient ramane altfel ancorat decat in memoria noastra, datorita informatiilor inregistrate inconstient de catre creier.
Pe de alta parte, s-ar putea ca subconstientul sa dispuna de ceea ce as numi "memorie genitala", ceea ce n-ar fi valabil numai pentru cazul in care am mai trait odata, ci si pentru cazul in care ar fi adevarata teoria conform careia anumite secvente de comportament se transmit via gene de la parinti/bunici la copii/nepoti.

In ce masura e subconstientul responsabil de starile de euforie , depresie sau anxietate nejustificata ?
In masura in care dispune de informatii mai ample decat memoria constienta si capacitatea de a recunoaste, inregistra si cataloga pe care o are ceea ce numim spirit de observatie.
De aceea as zice "aparent nejustificata" in loc de "justificata".

Sunt aceste "dorinte/nevoi refulate" cu adevarat periculoase? Cat sunt ele de "normale" si de des intalnite ?
Nu cred ca sunt periculoase prin definitie.
Cred ca echilibrul dintre dorinte/nevoi si satisfacerea acestora este conditia de baza pentru stabilitatea psihica.
Cu cat echilibrul devine mai nefavorabil satisfacerii, cu atat refularea devine mai probabila.
Amploarea refularii cred ca depinde de factori ca puterea de stapanire, experienta de viata, personalitate, etc...
oricum, limbajul e cheia - de Honey in the Sunshine la: 23/11/2005 22:07:38
(la: "Bobul de mazare")
asa "citesti" o persoana... ii analizezi vocabularul si modul in care inlantuieste cuvintele. Bineinteles, trebuie sa ai si o oarecare experienta dar in general asa iti dai seama imediat daca persoana in cauza e "print sau cersetor".
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi
#90128 (raspuns la: #90123) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RSI - de cattallin2002 la: 24/11/2005 17:36:35
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Nu am observat cuvintul clowni. Eu nu sustin nici teoria evolutionista , nici ID. Sustin doar ca teoria evolutionista este opusul teoriei creatiei din crestinism. Daca nu ma insel creationismul stiintific sustine ca e adevarat ceea ce scrie in Biblie, privitor la aparitia lumii si a omului.
Notiunile neclare referitor la crestinul evolutionism si dovezile stiintifice ale evolutionismului le-am analizat in alt mesaj.
De ce consideri jignire ca spun ca nu exista dovezi privind evolutionismul, doar nu e vina ta sau a altcuiva de pe forum!
Adica tu ma intrebi de dovezi privind Biblia si tot tu protestezi ca le dau. Atunci o sa ii scriu lui Om, ca oricum m-a intrebat primul si nu n-am reusit sa raspund.
Toate cele bune
#90330 (raspuns la: #89568) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
all - de ooanna la: 26/11/2005 11:44:34
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
cu fetele m-am mai vazut..:))....salut rsi , don .......am mai citit despre faptul ca in cafea ar fi unele substante care ar proteja inima ( daca tin bine minte era vorba despre ceva impotriva radicalilor liberi ), dar ca sucurile carbo sa creasca tensiunea este prima data...cine stie ce se mai descopera ? asa si aspirina - ba era medicamentul minune , ba era f periculoasa......de-ale stiintei ...:))....irma - mic de 2ani si 2 luni...:)))
#90644 (raspuns la: #90582) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
_____________________________ - de chrisstallina la: 27/11/2005 12:43:15
(la: despre provocari)
___________________________________
decat sa ruginesti mai bine te consumi :D
Cred ca frica de plictiseala si curiozitatea determina cautarea provocarilor. "Parerea mea e diferita de a majoritatii", spuneai. Ce-i rau in a fi original? Si eu patesc acelasi lucru. Daca nu te incadrezi in normalitatea majoritatii nu esti catalogat ca original ci ca un ciudat. Si asta pentru ca nu toti au aaceasi capacitate de analiza si sinteza ca si tine. Sau poate superficialitatea ii face sa se alinieze la asa zisa normalitate. Mie imi pare ca normalitatea se impune prin dezinteres.
latu - de chrisstallina la: 28/11/2005 21:30:25
(la: Naivitatea feminina?)

Hmm... as putea zice ca, orice impuls al gandului repetat de mai multe ori ajunge pana la urma sa fie constientizat, acceptat de minte Chinezii aveau o metoda de tortura, cu stropul de apa. Dar cred ca te referi la altceva...:-)))

:)) cu siguranta ma refer la altceva, la stimulul increderii ,acele vibratii, acele impulsuri care sunt necesare pentru ca ideea creata de noi sa fie perceputa in mod valid si activ. :))
Ce zici?? Reusii? un pic...un pic?? :))


Acesta este un proces analitic de care nimeni nu te poate scuti. In viata exista aproape intotdeauna cel putin doua posibilitati, precum si necesitatea deciziei pentru una din ele...:-))

Mai exista analiza cand e vorba de impuls? (De asta intrebam de subconstient si constient.) Impulsul nu e un produs al gandirii critice. Deci capacitatea decizionala nu a fost exercitata. :))

Sunt emotiile parti sentimentale ale gandirii?
Asta ar insemna ca emotiile erau de o parere ("a doua") in timp ce gandirea influentata cerebral ti-a sugerat-o pe "prima"?..:-))


Intrebam daca sunt emotiile factori care dau forta si vitalitate actiunilor? Ating ele si influenteaza subconstientul?




___________________________________
decat sa ruginesti mai bine te consumi :D
#91278 (raspuns la: #91257) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
chrisstallina - de latu la: 30/11/2005 10:44:34
(la: Naivitatea feminina?)
la stimulul increderii ,acele vibratii, acele impulsuri care sunt necesare pentru ca ideea creata de noi sa fie perceputa in mod valid si activ. :))
Ce zici?? Reusii? un pic...un pic?? :))

Nu numai politetea ma face sa raspund cu "Da". Cat priveste "un pic", uneori - ai dreptate - e mai buna metoda pasilor mici...:-))

Mai exista analiza cand e vorba de impuls? (De asta intrebam de subconstient si constient.)
Nu, dar exista experienta de viata, care poate atenua efectul nemijlocitului impuls, introducand un element tampon, masurat in milisecundele necesare creierului de a da lumina verde reactiei...:-))
Daca nu pe de-antregul, o parte se petrece si in subconstient...

Impulsul nu e un produs al gandirii critice. Deci capacitatea decizionala nu a fost exercitata. :))
Asta e definitia pentru "mi-a luat-o temperamentul inainte" ?...:-)))

Intrebam daca sunt emotiile factori care dau forta si vitalitate actiunilor?
Cred ca da.
Si mai cred ca influenta acestori factori creste sau scade invers proportional cu controlul cerebral deliberat.
Cred ca si asta intra in categoria "orice impuls al gandului repetat de mai multe ori ajunge pana la urma sa fie constientizat".
Parerile sunt impartite in ce priveste rolul pe care poate/are voie sa-l joace sufletul - ca "fabrica" de emotii - in luarea de decizii cu privire la reactii.

Ating ele si influenteaza subconstientul?
In orice caz interactioneaza... Nu stiu daca subconstientul poate fi influentat in mod constient, prin "repetarea gandului"...
Cred mai repede ca reflexul de a bloca ceea ce vine din "zona simturilor" poate fi antrenat. Nu cred ca astfel de antrenamente pot aduce rezultate definitive.


Eu rãspund intotdeauna. Daca nu azi, atunci mâine cu siguranta.
#91475 (raspuns la: #91278) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
+ - de maan la: 30/11/2005 13:40:20
(la: Copiii zilei de ieri)
Postpostmodernismul(insemnand un postmodernism dus la extrem) se regaseste deocamdata intr-un numar redus de lucrari artistice si filosofice, ca un curent de nisa.

cand i se poate atribui unui curent oarecare atributul “de nisa”?
“de nisa” inseamna ‘tampon’ ,‘pepiniera de idei’, ambele, sau nimic din toate astea?

Se prea poate, chiar, ca eseul meu sa fie atat de subred incat sa ai dreptate.
daca-i zici ‘eseu’ nu-i foarte stabil.
Si-ti zice careva care cunoste ceva din canoanele genului si care stie cat e de greu sa scrii unul.
Ar fi trebuit sa parcurgi cateva etape obligatorii si anume:
- analiza subiectului
- cautarea si clasarea ideilor
- elaborarea planului de idei (introducere, cuprins, concluzie)
- redactarea compozitiei

analiza subiectului e importanta fiindca te-ajuta sa eviti genealizarile si abaterile de la subiect.
Ideea e ca, plecand de la un punct de vedere general (un citat, sa zicem), trebuie sa construiesti un numar restrans de intrebari care invita cititorul sa ‘degajeze’ o problematica, care-l va orienta in demersul ulterior. Vei comenta acele idei analizand diferite puncte de vedere si vei construi un punct de vedere personal, pe baza acestora.
Unele subiecte, data fiind complexitatea lor, cer o organizare complexa in trei parti: analiza tezei, nuantarea acesteia (daca esti de acord cu ea) sau respingerea ei si-n final formularea unui punct de vedere mai general, care sa cuprinda ideile exprimate in cele doua parti anterioare si care, in plus, sa deschida calea spre alte perspective.
Atat introducerea cat si concluzia suporta si ele anumite reguli.
La fel de importante sunt legaturile dintre paragrafele ce constituie fiecare din partile amintite.
Exista o armata de ‘articulatori’ si tot felul de procedee argumentative - trebuie sa stii cum sa introduci (si cand) un argument, sa precizezi cauza, sa inserezi o explicatie …etc.

Precizez ca n-a fost in intentia mea sa te umilesc (atunci as fi pus pixul rosu pe foaia ta, in direct) dar m-a descumpanit atitudinea fata de comentariul lui yuki, care ti-a semnalat doar ca ‘generalizarea’ e doar o mica parte dintr-un eseu, nu eseul insusi.
Modul in care a reactionat yuki e o dovada ca n-ai elaborat cum se cuvine eseul si ai omis lucruri importante in economia acestuia, pe care ea le-a simtit si carora le-a dat, pe buna dreptate, glas.

Laudele nu ne fac decat sa perseveram, doar criticile ne trimit spre perfectiune.
n-are importanta latura emotionala a mesajului lui Yuki.
Ar trebui ca tii cont de el si sa-l iei in calcul atunci cand ai de gand sa mai scrii ceva, daca, fireste, iti pasa de ce si cum ajunge la oameni ce ai tu in cap.

Recurenta lui ‘noi’ intr-un astfel de eseu e act de mare curaj.
‘noi’ are multe valori si-i greu de tinut sub control.
Cand discursul e subred, oricare ar fi rolul initial al lui ‘noi’, cititorul e tentat sa-l respinga.
Si eu am simtit nevoia sa ma disociez de acel ‘noi’…prea emfatic, prea de …majesté.
In plus se confunda grav ‘noi’ decretzeii cu ‘noi’ generatia mtv, se pierde-n felul asta valoarea titlului iar pozitia autorului e … nu-i.

Sa ne descoperim printr-o minune legenda personala
viva coelho.
Zi-o zic (de data asta) fara rautate.
#91709 (raspuns la: #91688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tv? - de Rhemaxos la: 01/12/2005 10:39:04
(la: Post de tv preferat sau emisiune de tv preferata.)
Emisiuni foarte interesante nu sunt absolut deloc...si ma refer aici la posturile romanesti. ProTV si Antena1 sunt foarte slabe...Singura exceptie o reprezinta Realitatea Tv care are in general multe informatii si emisiuni dragute...Cap si Pajura, Analiza finala, Stirile cu Andrei Gheorghe de pe la 23...mythbuster si Brainianc sunt preferatele mele de pe Discovery. Explorer are in general documentare bune....
Creta - de Pepsy la: 01/12/2005 10:39:04
(la: desene de creta)
Desi atat de simplu, textul asta provoaca meditatii profunde, iar aria de referinta este mult mai mare decat cea care reiese initial din scriere.
Fiecare cuvant reprezinta un simbol.Aceasta reflexie in oglinda a textului face ca din orice punct de vedere ai analiza, sa ai elemente la fel de puternice.
Zambetul, simbol al fericirii si creta, simbol al efemeritatii, sunt guvernati de dorinta de perfectiune spre care tind si cei trei ochi (dorinta pornita de primul ochi -instinctul-,analizata de al doilea -creierul-, si traita de al treilea -sufletul-) totusi abandonati sau neputinciosi sau daruiti de la sine prin lipsa picioarelor; neputinta creionata inca de la inceput prin prezenta cretei.
In final este atins apogeul fericirii cand nici macar amenintarea palpabila a trecerii in nefiinta nu poate intrista, in felul acesta anulandu-se una pe cealalta printr-o disparitie ce anunta o revenire perena.
Asta e numai una din interpretarile ce pot fi facute acestui text.
Felicitari!!!
experienta mea... - de Andre29 la: 01/12/2005 18:27:09
(la: Ai studiat in strainatate?)
Am fost la o bursa de 4 luni in Olanda in urma cu 3-4 ani, trebuia sa plecam doua persoane pana la urma am mers doar eu asa ca am fost complet singura intr-o tara straina cu totul ca si mentalitate, cultura, limba, atitudine fata de viata. Nu regret nimic, nici macar clipele in care muream de singuratate... dupa 2 luni de zile acolo am vorbit prima oara romaneste cu cineva in afara telefoanelor saptamanale acasa...mi-a venit sa plang!
Lasand acest lucru deoparte m-a ajutat incredibil de mult experienta de acolo, pe langa aspectul academic, pe plan personal. M-am straduit sa-i cunosc si sa-i accept, am cunoscut oameni din diferite culturi si religii, am fost acceptata pentru ca toti acolo sunt diferiti si apreciati pentru ce sunt, am ramas prietena cu cativa dintre ei. Mi-am dat seama inca o data ca stereotipurile cu care ii etichetam uneori pe straini nu sunt valabile, ca la fel de bine si noi suntem etichetati uneroi din lipsa de informatii pe care ceilalti o au despre noi ca si cultura si popor.


Legat de cursuri am avut posibilitatea sa le fac la colegiul din orasul respectiv, clasele aveau intre 12-15 cursanti, desi bursa era la nivel de facultate. Aveam doar 3 cursuri pe saptamana, aici in tara aveam vreo 10-12! Insa pentru cele 3 cursuri am muncit mai mult decat am muncit pentru cursurile de acasa si nu numai din cauza limbii diferite in care trebuia sa gandesc. Sapatamanal erau carti de citit, rezumate de o pagina la capitole intregi pentru care iti trebuia o capacitate de analiza si sinteza mare, lucrari de prezentat in fata colegilor si de sustinut etc. Am realizat prin comparatie cate diferente exista intre sistemele noastre de invatamant. Unele pot fi recuperate si implementate si la noi, altele nu.

Nu sunt in masura sa dau sfaturi dar cred ca merita sa vezi si altceva uneori ca sa-ti dai seama cat de multe se pot imbunatati acolo unde esti. Pledez pentru experienta strainatatii si apoi adecvarea invatamintelor trase la specificul romanesc, in nici un caz la preluarea formei fara fond cum s-a intamplat de multe ori in ultimii ani.


_________
"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)

Fotografia, jurnalul si presedintele - de Dinu Lazar la: 02/12/2005 20:49:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Bun, nu am vazut nici un cafegiu azi la expozitia de la Jurnalul; in schimb a venit lume interesata de imagine, s-au putut vedea imagini de o foarte buna factura, imagini document, bine realizate si tehnic dar si estetic, marite impecabil la domnu` Eremia; momentul a fost folosit si pentru lansarea albumului cu imagini tot cu tema inundatiilor, " Romania dintre ape", editat de Jurnalul National ( Album de colectie, 2005... reusit album... incomparabil ca nivel de imagine de presa cu ce s-a mai vazut pina acum la noi...)
Ce m-a impresionat deosebit a fost vizita domnului presedinte Basescu; a venit aproape ca orice vizitator, s-a uitat la imagini cu atentie, le-a analizat fara graba, si la sfirsit a rostit o cuvintare emotionanta si s-a fotografiat cu fotografi, dupa ce le-a strins mina la toti care au fost prezentati de domnul Tuca.
Cel putin din cite am cunstinta, este pentru prima oara cind un presedinte de Romanie se pronunta despre fotografie si da onorul, ca sa zic asa, celor care erau sa-si dea viata pentru realizarea acelor imagini.
Cred ca mai multe detalii se vor vedea pe editia on line de la Jurnalul; oricum, eu sunt vaccinat si imun, sau eram, dar acum am vazut cu ochii mei un eveniment important pentru fotografia romaneasca - pentru prima oara, s-a dat onor la imagine, intr-un mod sobru, lipsit de festivism, chiar familiar; felicitari celor de la Jurnalul pentru realizare.
Peste o saptamina, la TNB, Jurnalul organizeaza o mare expozitie de fotografie de presa.
Dupa ce alte publicatii au luat apa la imagine sau au disparut cu orice initiativa fotografica, Jurnalul ramine cel mai mare si din pacate singurul purtator al drapelului fotografiei de presa de calitate din Ro.
Nu as fi eu daca nu as spune si ce nu mi-a placut; la capitolul editare de imagine, au fost citeva lucruri discutabile - sau mai corect spus, bine editate, citeva imagini ar fi aratat si mai grozave.
Altfel, a fost o seara memorabila, cind presedintele tarii a apreciat pe indelete - pentru prima oara in ultimii 50 de ani - fotografia. E ceva.
#92357 (raspuns la: #92336) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa revenim cu picioarele pe pamant - de yogi bear la: 03/12/2005 10:09:52
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Cei care vor sa se convinga daca yoga/MISA este buna sau nu pot sa citeasca site-ul: http://www.yogaesoteric .org

Nimeni nu poate fi convins prin vorbarie mai mult sau mai putin sterila.
Discutia a luat o turnura extrem de interesanta si de elevata dar cred ca se pierde esentialul din vedere.
Articolul initial al acestui tread, cel care este vizibil intotdeauna, pentru orice nou venit, contine minciuni grosolane si este discriminator fata de practicantii de yoga, autorul sau intrand sub incidenta legii. Acest lucru trebuia amintit la fiecare postare.

O.G. nr.137/2000 - privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la demnitatea personalã

Art. 19. - Constituie contravenþie, conform prezentei ordonanþe, dacã fapta nu intrã sub incidenþa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandã naþionalist-ºovinã, de instigare la urã rasialã sau naþionalã, ori acel comportament care are ca scop sau vizeazã atingerea demnitãþii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitãþi ºi legat de apartenenþa acestora la o anumitã rasã, naþionalitate, etnie, religie, categorie socialã sau la o categorie defavorizatã ori de convingerile, sexul sau orientarea sexualã a acestuia.

.....

Art. 20. - (1) Contravenþiile prevãzute la art. 5-8, art. 10, art. 15 alin. (1), (3) ºi (6), art. 16, art. 17 alin. (1), art. 18 ºi 19 se sancþioneazã cu amendã de la 2.000.000 lei la 20.000.000 lei, dacã discriminarea vizeazã o persoanã fizicã, respectiv cu amendã de la 4.000.000 lei la 40.000.000 lei, dacã discriminarea vizeazã un grup de persoane sau o comunitate.@
(2) Sancþiunile se aplicã ºi persoanelor juridice.

Ca MISA si yoghinii sunt discriminati o dovedesc Raportul Amnesty International pe 2004:
http://web.amnesty.org/report2005/rom-summary-eng
...
"Some people were deliberately intimidated by police at the behest of local authorities. For example, in February police raided a student dormitory in Bucharest after protests about the lack of hot water. In March, police searched the homes of members of a socially stigmatized yoga movement, MISA, and ill-treated some of them, capturing this inhuman and degrading treatment on film and broadcasting it on television. "

si APADOR-CH in raportul sau anual: http://www.apador.org/rapoarte/anuale/raport2004.htm

CAMPANIA ÎMPOTRIVA MIŞCĂRII PENTRU INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT ŞI ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR MEMBRILOR ORI SIMPATIZANŢILOR MISA


I. MISA ŞI CAMPANIILE ÎMPOTRIVA EI

Ce este MISA ?

Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost înfiinţată ca asociaţie non-profit prin Hotărârea judecătorească din 23 ianuarie 1990 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti. Ea are caracter socio-profesional, filosofic, experimental-educativ, avînd drept scop ridicarea nivelului spiritual prin popularizarea cunoştinţelor si practicilor yoga.

Cel care este considerat mentorul spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru, a fost controlat permanent de Securitate, pentru astfel de activităţi, până în 1989. El a fost închis de două ori, apoi internat într-un spital psihiatric destinat oponenţilor politici ai regimului comunist, pentru acelaşi gen de practici ca şi cele de astăzi.

MISA a deschis cursuri de yoga şi de informare asupra unor tratamente naturiste. Liderii organizaţiei evaluează la circa 45.000 numărul celor care au practicat yoga în cadrul pregătit de MISA. Instructorii care predau yoga sunt membri MISA ori au înţelegere cu MISA să facă cursuri sub egida asociaţiei.

MISA a publicat cărţi şi scoate un buletin lunar.

Campanii anterioare vizând MISA şi membrii ori simpatizanţii acesteia şi investigaţiile făcute pentru verificarea acuzaţiilor

APADOR-CH a avut două investigaţii privind campaniile anterioare împotriva MISA şi a membrilor ori simpatizanţilor săi. Ele au fost publicate în rapoartele anuale ale APADOR-CH – pe anul 1996 şi anul 1997. Reprezentanţilor APADOR-CH li s-au adus la cunoştinţă şi alte violări ale drepturilor şi libertăţilor membrilor ori simpatizanţilor MISA, după 1997. Cum în timp, situaţiile care au generat plângeri au fost considerate rezolvate de către conducerea MISA, APADOR-CH a renunţat să facă investigaţii fără cererea reprezentanţilor Mişcării.



II. CAMPANIA VIOLENTĂ DIN ANUL 2004

Precedentul campaniei din Târgu Mureş, septembrie - octombrie 2003

În luna septembrie 2003, presa din Târgu Mureş, televiziunea locală Antena 1, ediţia locală a Jurnalului Naţional şi apoi alte mijloace de presă au lansat o campanie împotriva instructorilor şi simpatizanţilor yoga din oraş şi a MISA, organizaţia care deschisese aceste cursuri. Aceştia au fost acuzaţi de consum de droguri, orgii sexuale, evaziune fiscală, fără prezentarea nici unor probe. Doi dintre instructori au fost chemaţi la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog. Aici au fost jigniţi şi intimidaţi pentru a da declaraţii compromiţătoare la adresa MISA şi a mentorului spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru. Conform declaraţiilor celor în cauză, inspectorul anchetator Beldeanu a afirmat că îi va ucide pe ei şi pe Gregorian Bivolaru “în afara orelor de serviciu“.

Emisiunile “Actualitatea mureşană“ din 2 octombrie 2003 şi apoi emisiunea “Observator“ din 3 octombrie 2003, au prezentat în direct o listă de persoane care au practicat yoga dându-le numele şi locul de muncă. Prin acuzarea lor pentru “acte de ilegalitate“, “spălare de creiere“, “folosirea de substanţe halucinogene“, acţiunea reprezenta o incitare a opiniei publice împotriva practicanţilor yoga. Efectele au apărut imediat : unii dintre cei numiţi au fost chemaţi de către conducătorii unităţilor şi ameninţaţi că vor fi daţi afară din serviciu, dacă vor continua să urmeze cursurile de yoga. Alţii au avut probleme în familie.

Având în vedere felul în care au decurs acţiunile din Târgu Mureş, atitudinea anchetatorilor faţă de cei chemaţi la Centrul Regional, campania din toamna anului 2003 pare să fi pregătit amplele desfăşurări de forţe contra membrilor şi simpatizanţilor MISA începute în luna martie 2004, în Bucureşti.

Descinderea jandarmilor din 18 martie 2004

La data de 18 martie 2004, peste 300 sute de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI, folosind cagule, au forţat simultan 16 imobile în care se aflau membri MISA. Au fost sparte uşile şi geamurile deşi intrarea în clădiri se putea face fără obstacole. Cei găsiţi au fost maltrataţi, trântiţi şi ţintuiţi la pământ sub ameninţarea armelor, unora li s-au pus cătuşe. Au fost persoane care au fost ţinute sub ameninţarea armelor ore întregi. În unele clădiri s-a tras cu armele în aer.

Obţinerea semnăturilor pe declaraţiile dictate de procuror s-a făcut prin ameninţare. Au fost ridicate bunuri personale fără consemnarea în procesul verbal de percheziţie a tot ce s-a luat. Reţinuţii au fost împiedicaţi să ia legătura cu apărătorii lor.

Aceste acţiuni au fost filmate şi date la posturile de televiziune. Ulterior, în presa electronică au ajuns şi alte imagini luate cu ocazia descinderilor, menite să discrediteze pe cei reţinuţi şi să sugereze opiniei publice vinovăţia lor. Nimeni însă nu a fost arestat preventiv sau reţinut în urma descinderilor.

În zilele următoare au continuat percheziţiile - peste 20. Din imobile în care s-a intrat şi din cele 15 locuri de depozitare a bunurilor MISA s-au ridicat abuziv camioane de materiale.

Campania de presă

Prezentări incitator-calomniatoare

Următoarele citate din ziare (la fel s-a vorbit şi la posturile de televiziune) imediat după intervenţia unităţilor de jandarmi demonstrează prin ele înseşi caracterul incitator-calomnios al prezentărilor: “În timpul descinderilor au fost găsite diferite substanţe, despre care nu se poate spune, deocamdată dacă sunt stupefiante” (Cotidianul, 22 martie); “…acţiunea a fost declanşată şi ca urmare a sesizărilor formulate de mai mulţi cetăţeni cu privire la activităţi de prostituţie şi trafic de droguri în mai multe cartiere mărginaşe ale Bucureştiului”; “autorităţile statului au acţionat în imobile unde se desfăşurau activităţi de video-chat-uri pornografice şi erotice neautorizate” (Ziua, 20 martie); “Material porno în casa unui cadru didactic universitar” (Evenimentul zilei, 22 martie); “în acest camion au fost descoperite materiale compromiţătoare, printre care reviste pornografice şi cărţi ale cultului MISA” (Adevărul, 22 martie) ş.a.m.d. S-a folosit în mod deliberat, la adresa MISA, termenul “sectă”.

Presa a susţinut deci, pe parcursul primelor zile de la evenimente, acţiunile forţelor de ordine încercând să inducă în opinia publică ideea vinovăţiei celor perchezionaţi şi reţinuţi în data de 18 martie 2004. Este puţin probabil ca ziariştii să nu ştie că poliţia nu are dreptul să intre într-o casă privată pe motiv că “există delicte în cartier”. Deţinerea materialelor porno nu este ilegală şi nici dialogul erotic prin Internet nu are nevoie de aprobare. Acuzele care au pus accentul pe elementele gândite drept scandaloase - sex, urinoterapie - au fost cu atât mai gratuite cu cât aceleaşi mijloace de presă folosesc în mod curent imagini cu caracter erotic şi un limbaj ce poate fi considerat, în raport cu atitudinea pudibondă arătată în acest caz, scandalos.

Practic, majoritatea mijloacelor de presă au încercat să “asmută” populaţia împotriva membrilor şi simpatizanţilor MISA, să determine o vânătoare de vrăjitoare. Este relevant, în acest sens, anunţul dovedit fals, că Gregorian Bivolaru a fost dus la Poliţie de către un grup de persoane. Felul în care era făcut anunţul constituia o invitaţie adresată populaţiei să hăituiască membrii MISA.

Intoxicarea presei de către autorităţi

Informaţiile din presă au fost preluate de către ziarişti de la autorităţi, care au lansat în opinia publică o lungă serie de acuzaţii: folosirea drogurilor, trafic de persoane, etc. După cum s-a demonstrat la sfârşit, aceste acuzaţii au fost gratuite. Filmările din timpul percheziţiilor au fost făcute pentru a induce în opinia publică ideea de vinovăţie. Violându-se complet dreptul la propria imagine, imaginile filmate au fost transmise de către organele de anchetă presei şi prezentate pe posturile de televiziune. Astfel, una din seringele aflate în posesia unei doctoriţe a fost prezentată ca fiind folosită pentru injectarea drogurilor. Situaţia a obligat mai mulţi membri MISA să ceară Institutului Naţional Medico-Legal să constate că nu aveau droguri în sânge.

Imaginea Petrachei Natalia Elenacare a fost luată din toaletă cu chiloţii în vine şi aşezată sub ameninţarea armei lângă portarul clădirii în care se afla, a fost prezentată ca arătând promiscuitatea în care trăiesc membrii MISA. Mai multe fotografii ale practicanţilor yoga, în costum de baie, găsite la percheziţie, au fost prezentate pe posturile TV. Uneori, succesiunea de imagini reale era amestecată cu imagini preluate din alte surse, pentru a realiza un montaj convingător.

Punctul maxim al încălcării intolerabile a vieţii private a fost trimiterea Jurnalului personal al minorei Mădălina Dumitru la ziare şi publicarea lui. Autoarea a declarat că acestea reprezintă fanteziile sale erotice. Totuşi, Jurnalul a stat la baza arestării ulterioare a lui Gregorian Bivolaru.

Autosesizarea presei
Că instituţiile implicate în hăituirea MISA au fost principala sursă de intoxicare o arată faptul ca presa a luat de la un moment dat distanţă faţă de intervenţia autorităţilor. Acestea au început să observe că datele oferite de autorităţi nu se susţin: “Amploarea dată cazului Bivolaru ... este cu greu justificată de dovezile prezentate, ieri, de reprezentanţii instituţiilor implicate în această anchetă: Parchetul, Poliţia, Procuratura” (Cotidianul, 25 martie 2004).

Şi alte ziare au acuzat autorităţile, ulterior, de a fi încercat o manipulare politică. Una dintre explicaţiile cele mai vehiculate a fost aceea că întreaga campanie împotriva MISA şi a mentorului spiritual Gregorian Bivolaru s-a desfăşurat pentru a acoperi fuga unui apropiat al partidului de guvernământ închis pentru fraudă, Gabriel Bivolaru – uşor de confundat cu “Gregorian”.

Pentru manifestarea cu mai multă circumspecţie a presei a contat, într-o anumită măsură, şi un prim comunicat de protest al APADOR-CH dat publicităţii la 15 aprilie 2004.În analiza sa, APADOR-CH a subliniat că dacă unii membri sau simpatizanţi ai MISA au comis fapte penale, pentru care există dovezi certe, aceştia vor răspunde în faţa instanţelor de judecată cu titlu individual, conform unor proceduri şi judecăţi echitabile.

Violarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Măsurile luate de autorităţi împotriva unor membri ori simpatizanţi ai MISA şi împotriva Mişcării ca atare au fost ilegale, disproporţionate, combinând intimidarea, incitarea şi hărţuirea cu acuzarea şi reţinerea abuzivă. Au fost încălcate în aceste evenimente libertatea persoanei, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, respectarea vieţii private, dreptul de a manifesta paşnic ş.a.:

Pe durata percheziţiilor derulate mai multe zile - începute pe 18 martie 2004, procurorii, jandarmii, poliţiştii şi cadrele din SRI, cei mai mulţi purtând cagule, au acţionat brutal, folosind nemotivat/excesiv forţa şi încalcând procedurile:

- au spart uşi şi geamuri pentru a pătrunde în locuinţe fără ca vreunul din ei să fi întâmpinat vreun obstacol;

- locatarii au fost loviţi, trântiţi la pământ şi ameninţaţi cu arma. Peste 80 dintre ei au fost duşi la parchet unde au fost obligaţi să dea declaraţii sub ameninţare;

- au ridicat mari cantităţi de obiecte şi înscrisuri fără o raţiune palpabilă: încheierea şi conţinutul proceselor verbale de percheziţie au fost viciate;

- mandatele de percheziţie nu au fost prezentate întotdeauna la intrarea în imobile;

- în multe descinderi nu a fost lăsată vreo copie a Procesului Verbal de percheziţie;

- au filmat membri ori simpatizanţi MISA îmbrăcaţi sumar sau aflaţi în posturi umilitoare;

- au împiedicat membrii sau simpatizanţii MISA să ia legătura cu apărătorii lor.

Încălcarea drepturilor şi libertăţilor din timpul acţiunilor începute de “organele de ordine” pe 18 aprilie 2004 au continuat prin violarea vieţii private şi a dreptului la propria imagine. Fotografiile şi filmările făcute în timpul descinderilor au fost utlizate în scopul discreditării victimelor. Autorităţile au trimis la posturile de televiziune imagini însoţite de comentarii falsificatoare.

Acţiunile în forţă ale procurorilor, jandarmilor, poliţiştilor şi cadrelor SRI au încălcat normele garantate de Constituţie, de legislaţia internă (în particular, de Codul de procedură penală) şi de documentele internaţionale ratificate de România.

Victimele au depus numeroase plângeri în care au reclamat încălcarea drepturilor şi libertăţilor lor. Caracterul flagrant al acestor încălcări obligă Ministerul public să se autosesizeze, iar conducătorii Ministerelor ori a altor instituţii implicate au datoria să ia încă din acest moment măsuri administrative împotriva vinovaţilor. Cercetarea şi sancţionarea lucrătorilor SRI, a poliţiştilor, jandarmilor şi procurorilor care au încălcat drepturile omului şi libertăţile fundamentale înainte, în timpul şi după descinderile şi investigaţiile în cazul MISA sunt indispensabile pentru salvarea principiilor statului democratic.

Violarea dreptului la asociere

Dreptul de asociere include asigurarea personalităţii juridice, iar acest drept i-a fost acordat MISA în 1990 şi nu i-a fost retras după această dată. Totuşi, dreptul de asociere înseamnă şi că nimeni nu va fi afectat prin participarea la activităţile organizaţiei în cauză. De asemenea, nimeni nu va fi intimidat dacă doreşte să adere la organizaţie; dacă doreşte să colaboreze cu ea sau să-şi exprime simpatia; dacă vrea să participe la acţiunile ei. În caz contrar, asocierea formală sau subiectivă a persoanei în cauză nu este liberă.

De ani de zile, membrii MISA şi simpatizanţii ei sunt supuşi discreditării şi hărţuirii publice, cu incitarea şi participarea directă a unor instituţii româneşti - Parchetul, Jandarmeria, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Admnistraţiei şi Internelor ş.a.

În mod particular, sunt preocupante:

- percheziţionarea şi reţinerea nejustificată a unor membri şi simpatizanţi MISA;

- calomnierea lor;

- ameninţarea membrilor şi simpatizanţilor MISA de a fi daţi afară din serviciu datorită afilierii lor;

- investigarea MISA şi a simpatizanţilor de către Serviciul Român de Informaţii.

Urmare a acţiunilor de denigrare şi hărţuire, mai multe persoane au fost nevoite să renunţe la frecventarea cursurilor de Yoga organizate de MISA iar relaţiile unor membri ori simpatizanţi MISA cu colectivul de lucru sau cu familia au avut de suferit.

8. Implicarea Serviciului Român de Informaţii în hărţuirea MIS

Serviciul Român de Informaţii s-a implicat direct în acţiunile de supraveghere şi hărţuire cu justificarea că MISA ar fi o formaţiune paramilitară şi că ar reprezenta un pericol pentru siguranţa naţională. Persoana juridică MISA a fost vizată ca atare, deşi acuzaţiile curente: încălcarea legii drepturilor de autor, răspândirea de materiale pornografice ş.a. nu au legătură cu siguranţa naţională. În ceea ce priveşte alte acuzaţii, mai grave - crearea unor formaţiuni paramilitare, trafic de droguri, trafic de persoane - ele s-au dovedit fără absolut nici un temei.

Acţiunile SRI au încălcat dreptul fundamental la viaţă privată şi la libertatea de asociere. Decizia de supraveghere a MISA de către instituţia care protejează siguranţa naţională a României a fost cu totuldisproporţionată.

9. Tratamentul minorei Mădălina Dumitru

Între abuzurile comise de autorităţi în cazul MISA, una impresionează prin gravitate: tratamentul inuman şi degradant la care a fost supusă Mădălina Dumitru, minoră în vârstă de 17 ani. Deşi nu avea decât calitatea de martoră în procesul intentat lui Gregorian Bivolaru, minora, reţinută la 18 martie 2004 în timpul descinderilor în locuinţa unde locuia, a fost tratată ca o infractoare. Ea a fost privată de libertate, supusă unor presiuni şi violenţe pentru că a revenit asupra unei declaraţii iniţiale, smulse pentru a-l incrimina pe mentorul MISA. Pe 1 aprilie 2004, Mădălina Dumitru a fost dusă cu forţa la INML unde urma să fie examinată ginecologic, în ciuda refuzului categoric al victimei. Minora a fost permanent înconjurată de poliţişti şi jandarmi, la INML a fost despărţită de apărătoarea ei, fără ca ulterior să mai ia legătura cu ea. A fost izolată de colegii şi logodnicul ei. Tratamentul inuman la care a fost supusă a făcut-o să treacă prin momente de criză.

Comisia pentru Protecţia Copilului a hotărât la 7 aprilie 2004 să o plaseze pe Mădălina Dumitru în familia surorii mamei sale. Această măsură a fost luată împotriva voinţei ei. Minora este ţinută în familia surorii, neavând voie să se deplaseze singură şi fără să se poată întâlni cu nimeni. Minora este împiedicată:

- să urmeze şcoala;

- să ia legătura cu apărătorii ei;

- să facă plângeri împotriva celor care îi încălcă drepturile şi libertăţile;

- să se căsătorească cu logodnicul ei, cerere adusă la cunoştinţa opiniei publice de către cei doi.

Faptul că regimul la care a fost supusă Mădălina Dumitru de către autorităţi nu a avut motive umanitare şi educaţionale s-a probat prin actul lor scandalos de a da presei jurnalul ei privat. Presa a publicat copios citate din fanteziile erotice ale minorei. Acţiunea de discreditare publică la care au cooperat cei care au confiscat jurnalul privat şi presa intră în conflict flagrant cu invocarea responsabilităţilor faţă de minoră.

III. Concluzii
(a) Descinderile brutale, nemotivate, efectuate la data de 18 martie 2004, la Bucureşti, la care au luat parte peste 300 sute de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI, sunt un eveniment dintr-o lungă serie de acţiuni care au avut ca ţintă MISA şi mişcarea yoga din România. Acţiuni represive şi campanii calomniatoare contra MISA şi simpatizanţilor yoga au avut loc şi anterior, şi în alte locuri din ţară. Dar intervenţia parchetului, jandarmilor şi Servicului Român de Informaţii în evenimentele din martie 2004 nu a atins totuşi niciodată asemenea proporţii. Este vorba despre cea mai gravă încălcare a democraţiei de la mineriade încoace.

(b) Presa a fost implicată în campaniile calomniatoare împotriva MISA, folosind fără discriminare “datele” puse la dispoziţie de autorităţile publice. A fost grav încălcat codul deontologic al presei: obligaţia de a informa corect opinia publică, prezumţia de nevinovăţie, verificarea informaţiilor, respectul demnităţii umane. De o gravitate deosebită trebuie considerată difuzarea prin presă a jurnalului minorei Mădălina Dumitru, conţinând fanteziile sale erotice. De la un punct încolo, unii ziarişti au luat distanţă faţă de abuzul autorităţilor. Mulţi dintre ei au acuzat autorităţile de folosirea cazului MISA în scopuri politice.

(c) În timpul descinderilor şi în timpul investigaţiilor ulterioare, autorităţile statului au încălcat grav drepturile şi libertăţile fundamentale, printre care : intimidarea, incitarea şi hărţuirea, reţinerea abuzivă, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, respectarea vieţii private, dreptul de a manifesta paşnic, dreptul la propria imagine ş.a.



#92417 (raspuns la: #92254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
irma - de donquijote la: 04/12/2005 13:42:19
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
n-am avut timp sa analizez dupa cuvinte cheie. mai dati vreo doua din astea si gasesc unul complet.
asa alegeam dictionarele eng.-eng. - cele publicate in usa nu au 4 letter words. cele britanice (evident mai bune) au.
am gasit deja unul:
http://www.urbandictionary.com/browse.php?character=A .
dupa ce vad numai la litera A se pare ca mai am multe de invatat :(
televiziunea - aceasta Fata Morgana - de _PhaetoN_ la: 05/12/2005 20:43:54
(la: Spectacolul televiziunii)
Mie, personal, televiziunea mi se pare o "gaselnitza" a secolului in care traim, cu parti bune dar si cu partile ei nefaste. Aparuta cu aproximativ cincizeci de ani in urma, si-a castigat un loc important in viata multora.
Prin televiziune, lumea reala poate deveni virtuala. Simturile tale nu mai au contact direct cu realitatea iar creierul incepe sa analizeze doar "modele" oferite de altii. Ca sunt bune sau rele, asta, incet-incet, intr-o astfel de lume virtuala, nu mai putem deja sa discernem obiectiv. Multe din comportamentele si deciziile noastre sunt dictate in mod direct si de multe ori inconstient de ceea ce vedem la televizor. Acolo sunt staruri, oameni de bine, analisti sau povestiri adevarate care se pot constitui in tot atatea modele sau cadre de referinta pentru atitudinile si comportamentele ulterioare. Se poate evita asta? Din fericire da. Cum? Primul lucru care imi vine in minte este testarea realitatii in mod direct si nemijlocit.
Pe de alta parte din ce in ce mai multi oameni isi cumpara din ce in ce mai multe televizoare la care se uita din ce in ce mai mult. Prin televiziune ti se poate naste impresia, falsa de altfel, ca poti avea acces la multe lucruri la care in mod normal nu poti avea acces. Astfel poti trai o poveste de dragoste telenovelista iar in viata de zi cu zi sa nu fi intalnit niciodata dragostea, poti trai intr-o vila de lux cu dormitoare cu saltele cu apa si room-service cand de fapt vechea ta canapea nu prea mai are arcuri grozave pentru spatele tau, poti conduce ultimul tip de Mercedes identificandu-te cu diverse personaje interlope cand in realitate uneori alegi sa mergi pe jos pentru ca sa faci economie la banii de tramvai, te poti infrupta din mancaruri rafinate iar frigiderul tau sa nu aiba mai mult de doua feluri de mancare inauntru, poti sa conduci tara identificandu-te cu ideiile unor anumiti politicieni cand in realitate nu poti tine nici macar un discurs foarte inchegat cu administratorul blocului sau vecina de deasupra care iti tine lectii de viata.
Prin televiziune vedem o lume, credem ca simtim acea lume vazuta acolo, ne identificam cu ea, ajungem chiar sa credem, apriori, in existenta ei, cautam de multe ori cu cu incrancenare sa suprapunem aceste modele peste realitate, sa regasim in jurul nostru ce am vazut le televizor, dar de cele mai multe ori (atunci cand de putine ori avem ocazia) descoperim ca exista multe lucruri care nu se potrivesc si atunci iluzia se spulbera si ne intoarcem din nou la virtual acolo unde, selectand canale, ne putem realimenta lumea virtuala.
Asadar chiar pot spune teleziunea este un miraj, o fata morgana a timpurilor noastre.
televiziunea - aceasta Fata Morgana - de _PhaetoN_ la: 05/12/2005 20:43:54
(la: Spectacolul televiziunii)
Mie, personal, televiziunea mi se pare o "gaselnitza" a secolului in care traim, cu parti bune dar si cu partile ei nefaste. Aparuta cu aproximativ cincizeci de ani in urma si-a castigat un loc important in viata multora.
Prin televiziune lumea poate deveni virtuala. Simturile tale nu mai au contact direct cu realitatea iar creierul incepe sa analizeze doar "modele" oferite de altii. Ca sunt bune sau rele, asta, incet-incet, intr-o astfel de lume virtuala, nu mai putem deja sa discernem obiectiv. Multe din comportamentele si deciziile noastre sunt dictate in mod direct si de multe ori inconstient de ceea ce vedem la televizor. Acolo sunt staruri, oameni de bine, analisti sau povestiri adevarate care se pot constitui in tot atatea modele sau cadre de referinta pentru atitudinile si comportamentele ulterioare. Se poate evita asta? Din fericire da. Cum? Primul lucru care imi vine in minte este testarea realitatii in mod direct si nemijlocit.
Pe de alta parte din ce in ce mai multi oameni isi cumpara din ce in ce mai multe televizoare la care se uita din ce in ce mai mult. Prin televiziune ti se poate naste impresia, falsa de altfel, ca poti avea acces la multe lucruri la care in mod normal nu poti avea acces. Astfel poti trai o poveste de dragoste telenovelista iar in viata de zi cu zi sa nu fi intalnit niciodata dragostea, poti trai intr-o vila de lux cu dormitoare cu saltele cu apa si room-service cand de fapt vechea ta canapea nu prea mai are arcuri grozave pentru spatele tau, poti conduce ultimul tip de Mercedes identificandu-te cu diverse personaje interlope cand in realitate uneori alegi sa mergi pe jos pentru ca sa faci economie la banii de tramvai, te poti infrupta din mancaruri rafinate iar frigiderul tau sa nu aiba mai mult de doua feluri de mancare inauntru, poti sa conduci tara identificandu-te cu ideiile unor anumiti politicieni cand in realitate nu poti tine nici macar un discurs foarte inchegat cu administratorul blocului sau vecina de deasupra care iti tine lectii de viata.
Prin televiziune vedem o lume, credem ca simtim acea lume vazuta acolo, ne identificam cu ea, ajungem chiar sa credem, apriori, in existenta ei, cautam de multe ori cu cu incrancenare sa suprapunem aceste modele peste realitate, sa regasim in jurul nostru ce am vazut le televizor, dar de cele mai multe ori (atunci cand de putine ori avem ocazia) descoperim ca exista multe lucruri care nu se potrivesc si atunci iluzia se spulbera si ne intoarcem din nou la virtual acolo unde, selectand canale, ne realimentam lumea virtuala.
nu e telenovela - de crocolilu la: 06/12/2005 16:35:19
(la: sa facem un film!)
Ne exprimam sentimentele, emotiile prin aceste randuri si putem sa dezvaluim o parte din fanteziile intime fara teama de ridicol. Asa ca ceea ce va fi, va avea suflet; va fi un scenariu viu care sa prezinte personaje, vieti, sentimente si mai putin fapte concrete. In felul acesta va fi mai interesant...vom picta trasaturi.

Il durea capul. Nu mult, doar cat sa bage de seama ca exista si el. Trebuia sa mai ia o bere ca il poata ignora total. Era singur, dar nu pentru mult timp. Asa se intampla mereu; desi cateodata si-ar fi dorit sa fie lasat in pace, nu trecea mult timp si se lipea cineva de masa lui. Nu era un tip frumos, ba si placut, cu greu ai fi putut spune ca era, si totusi avea succes la femei. Mai ales la cele tinere, adica la pustoaice. Daca se analiza bine nici nu era mare lucru de capul lui: inalt ca o prajina si slab, cu parul negru si drept atarnind in suvite de ziceai ca e nespalat, fata ciupita si nasul cam mare si ascutit, desi aristocratic, s-ar putea zice...cam asa se putea caracteriza la ora aceasta din aceasta zi, cand aproape ii venea sa planga de ciuda ca altii voiau ca el sa fie vesel...Si auzi la ei motiv: implinea 40 de ani!
Pai asta e motiv sa fii vesel?
Cu toate gagicutele care vor roi pe langa el in curind nu se va putea gandi ca asa ceva e un motiv de veselie. Ar fi vrut sa devina invizibil, in asa fel incat sa poata citi in liniste cartea pe care azi o primise cadou: "Viata dupa moarte" . O rasfoise putin si il prinsese. Scoase o tigara si o aprinse tacticos tragind cu nesat fumul: nu se prea potrivea teoria din cartea asta cu filozofia pe care o studiase el ani la rand.
Si ii veni in minte iar acelasi gand: de ce azi?
#93199 (raspuns la: #92790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...