comentarii

analizati sintactic si morfologic cuvintele era si padure


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sanchita... :))) - de Lady Allia la: 07/06/2007 10:18:51
(la: Exercitiu de imaginatie)

missU vrea sa spuna mai pe sleau ca ne-am prostituat sintactic in morfologia altora?
:))))))
nuuu...ca deja e prea mult! mai bine tac! nu are voie omul nici sa se relaxeze si sa rada putin ca deja: "gata" se destrabaleaza lingvistic ! Ete na! Ar trebui sa ne deschidem Biserica de Cafenea...pentru cei mai piosi asa din fire!
ia vezi picky ce poti face... :)))
#203743 (raspuns la: #203730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si - de maan la: 22/08/2007 13:29:32
(la: Neuroniada )
dac-ai putea sa introduci si 'celuloza' in analiza, ar fi super.
cu trimiteri la padurea letea.
#228969 (raspuns la: #228968) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de first_vampgirl la: 11/07/2009 19:01:43
(la: fragment 1)
e interesant...se vrea un fragment, inteleg..cel mai mult mi-a placut faza cu "Loredana" care e nume vulgar...hahahaha...sa nu se supere nimeni pe-acilea, dar aceasi parere o am si eu... (oare pentru ca eu cunosc o Loredana vulgara? :))
cat despre text..mie nu-mi place să fac analize sintactice sau să-ţi despic virgulele in patru...daca simt ceva când citesc, îmi place, dacă nu, nu. E confuz pe alocuri dar integrat in ceva mai mare cred ca şi-ar gasi nişa. Un lucru nu am înţeles, însă: unde merg ei, frate?
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
un great Chief trebuie sa faca in asa fel incat cuvintele lui sa - de gabriel.serbescu la: 27/10/2004 21:00:35
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)

Hypatia, personal va vad o luptatoare. Asta e o calitate nobila. Nu-mi placeti din momentul in care folositi multa demagogie si frazeologie goala, ori vorba lui Ozzy ¨un great Chief trebuie sa faca in asa fel incat cuvintele lui sa patrunda in inimile tuturor ca razele soarelui¨
Altfel imi sunteti indiferenta, dorm noaptile precum inainte, scaunele imi sunt tari, cat despre tonus, acesta e ridicat.
Nu inteleg la ce ¨context al manipularilor pe care le fac prin mesajele personale¨, va referiti si stiu ca aceasta conferinta e a dumneavoastra.
Si nu cred ca nimeni vrea sa va deposedeze de ea. Lasa-ti intervalele pentru alti, am altele mai bune de facut decat sa urmaresc fiecare cuvintel pe care l-ati slobozit pe forum, ca ma apoi¨¨sa-l supun unei atente analize¨

Altfel discutia despre solutionarea conflictelor mi se pare cam asa:
¨- Hmm! Hmm! zise regele, cred că pe planeta mea e pe undeva un bătrîn şobolan. Îl aud noaptea. Vei putea să judeci acest bătrîn şobolan. Îl vei condamna la moarte din timp în timp. Astfel, viaţa lui va depinde de justiţia ta. Dar tu îl vei graţia de fiecare dată pentru a-l păstra. Nu e decît unul. ¨ Micul Print

alt fel de analiza - de giocondel la: 10/12/2004 02:49:32
(la: Materialism si creationism(ueit))
sincer, eu speram sa imi analizati textul, folosindu-va ochii inimii .

ca folosesc sau nu un anume tip de logica, ca omul a dezvoltat rationamentele si conceptele logice, mai putin intereseaza.Important este ceea ce incerc sa transmit, chiar asa stangaci din punct de vedere al stilului, gramatical sau mai stiu eu ce pct de vedere care cere analiza batului de chibrit...

chiar daca logica mea e simplista,"lamentabila" adevarul ramane adevar,indiferent cum el este transmis, Si adevarul este ca EU AM SCRIS ACEST TEXT si ca niciodata cuvintele nu s-ar fi asezat singure pe ecran, in exact aceasta combinatie si forma, pentru ca eu le-am gandit mai intai si pe urma le-am asternut ,folosindu-ma de tastatura, schimband forma textului de la o secunda la alta, in functie de cum ideile se inlocuiau una pe alta in mintea mea.

probabil ca "Logicienii" moderni imi pot demonstra ca nici nu exist si ca am zece coarne pe un umar.Faptul ca ei au dezvoltat intr-un fel anume logica, nu insemna ca ea reprezinta realitatea lucrurilor nicidecum.Fiecare om cu logica lui.pana si nebunii au o logica anume ,de fier, ce poate fi cu greu contrazisa.:):):):)
Urari de bine!



When the fire of love is ablaze, it burneth to ashes the harvest of reason… And when the fire of love is become ablaze, the harvest of reason will be wholly consumed.” -Seven Valleys
#31284 (raspuns la: #31175) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romania - tinuta umila a splendorii - de Dinu Lazar la: 10/02/2005 21:43:09
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Am citit si eu introducerea aia, da' mi se invarteau cuvintele in cap."

Stimate domn, dar mie mi se pare foarte simplu, nu se invirte nimic nicaieri; pentru ca asistam la o hermeneutica disecata a planurilor conceptuale, care incearca sa rezolve conjuctural o disimetrie evidenta intre structura morfologica complexa a imaginii analizate si starea evidenta a alterarii gustului estetic in conditiile serializarii si gregarului.
Dar tocmai aceasta forma interiorizata a coerentului disparut in umbre, iese la iveala intr-un expresionism elevat al formei si totul nu face decit sa ne aduca aminte de Klee, care spunea ca ratiunea artei, este nu de a reflecta vizibilul, ci de a-l restitui, prin eliberarea lui de canoane si conventii si sub forma de simboluri pe cit de genuine pe atit de sugestive; arta e imaginea alegorica a creatiunii care este, adicatelea poa` sa fie si o poza la ora douashpe ziua.
Mi se pare evident. Asta nu inseamna ca eu pricep ceva. Pentru mine tot ce priveste aceasta aparitie editoriala este dincolo de ceturile sinapselor neuronilor despre care as presupune ca exista; vorbesc despre mine, desigur. Sunt sigur ca prestigiosul editor si apoi si autorul prefetei stiu mai bine ca noi ce e bine si ce e rau asa ca trebuie sa ne scoatem shapca si sa incercam sa intelegem si sa asimilam aceasta valoroasa contributie la cultura romana; eu sunt cum ziceam prea batrin si inamovibil in kitsch-ul care ma domina, dar sunt sigur ca cei mai tineri sau mai priceputi in estetica vor pricepe cum devine cazu`.
#35900 (raspuns la: #35884) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru cine-a solicitat, ca nu mai tziu minte ezact! - de maan la: 31/03/2006 13:09:23
(la: Limba romana e un organism viu)
Cum s-a schimbat gramatica limbii române
de Dan BOICEA , Adriana C. Nedelea

"Noua gramatică lansată luna aceasta era necesară, în contextul în care au trecut 42 de ani de la apariţia ediţiei anterioare (GA). Între ceea ce oferea gramatica academică în vigoare şi înnoirile teoretice şi descriptive ale cercetărilor ulterioare se produsese o aşa mare ruptură, încât GA nu mai reprezenta un punct de vedere credibil, ajungându-se la existenţa paralelă a două gramatici. Chiar şi manualele şcolare din ultimii ani depăşiseră, ca informaţie şi perspectivă, punctul de vedere al GA", ne-a declarat Gabriela Pană Dindelegan, şeful Catedrei de limba română a Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti.

Ziarul Adevărul vine în sprijinul elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi nu numai, prezentând principalele modificări pe care le aduce noua gramatică a limbii române.

Scrierea cu literă mare/mică

Se scriu cu literă mare toate cuvintele, substantive proprii, cu excepţia instrumentelor gramaticale (prepoziţii, conjuncţii, articole), care denumesc: mari epoci istorice (Antichitatea, Evul Mediu, Iluminismul); războaie importante (Războiul de Independenţă, Războiul de Secesiune, Războiul celor Două Roze, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de ani, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial); state, inclusiv cele din epoci trecute (Imperiul Roman, Imperiul Austro-Ungar); instituţii, chiar folosite eliptic (admiterea la Politehnică, student la Drept, secretar la Externe); formule de politeţe, devenite locuţiuni pronominale de politeţe (Alteţa Sa Regală, Majestăţile Lor Imperiale, Excelenţa Voastră, Sfinţia Sa).

Se scrie cu literă mare numai primul cuvânt din substantivele compuse care denumesc compartimente din instituţii sau organe de conducere (Sectorul de limbi romanice, Catedra de Chimie, Adunarea generală a Academiei, Direcţia, Secretariatul).

Scrierea cuvintelor compuse

Se scriu cu cratimă: toate adjectivele compuse provenite din adverb+participiu (bine-crescut cu sensul "cuviincios", bine-venit cu sensul de "oportun, agreat", rău-platnic; substantive compuse ca "bună-credinţă" (onestitate), bună-cuviinţă (politeţe), bun-rămas (adio); toate substantivele compuse cu "prim-": prim-balerin(ă), prim-solist(ă), prim-procuror/procuroare; compusele din 2 substantive dintre care al doilea este apoziţie (bas-bariton, cuvânt-titlu, maşină-capcană); toate substantivele compuse nume de specii de plante sau de animale; unele tipuri izolate (cuvânt-înainte, mai-mult-ca perfect).

Se scriu într-un cuvânt: pronumele negative "niciunul, niciuna, niciunii, niciunele", precum şi adjectivele corespunzătoare "niciun, nicio", dat fiind că reprezintă un singur cuvânt compus, spre deosebire de grupurile de cuvinte formate din conjuncţia "nici"+numeral (nici una, nici două), din conjuncţia "nici"+pronume nehotărât (nici una, nici alta) sau din adverbul "nici" şi articol nehotărât ("Nu e prost şi nu e nici băiat incult").

Schimbări la numele proprii străine

La nume proprii străine s-a schimbat scrierea şi pronunţarea unora ca "Bahus" (nu Bacus), "Damocles" (nu Damocle), "Menelaos" (nu Menelau), "Oedip" (nu Edip), "Procust" - cu accent pe "o" (nu cu accent pe "u"), iar genitiv-dativul numelui "Artemis" este "lui Artemis" (nu Artemidei).

Despărţirea în silabe

În ceea ce priveşte despărţirea cuvintelor în silabe şi, în scris, la capăt de rând, despărţirea "fonetică" (după pronunţare) este preferată şi la cuvintele formate analizabile în limba română contemporană, acestea putând fi despărţite şi conform structurii. De aceea, la acestea sunt indicate două modalităţi de despărţire: a-na-e-rob/an-a-e-rob, al-tun-de-va/alt-un-de-va, sa-van-tlâc/sa-vant-lâc.

O singură despărţire se indică şi la cuvintele compuse şi derivate care conţin grupuri de consoane şi anume despărţirea după structura morfologică, de exemplu la derivate cu prefixe ca "post-fa-ţă", "trans-bor-da", la compuse ca "alt-fel", "ast-fel", "feld-ma-re-şal", "port-mo-neu" sau la derivate cu sufixe ca "pust-nic", "stâlp-nic".

Modificări morfologice

• S-au admis unele forme noi de singular, care circulau frecvent în limba vorbită: sanda (şi nu sandală) - cu plural sandale; bretea şi cu sensul "derivaţie rutieră" (şi nu bretelă) - cu pluralul bretele; foarfecă (şi nu foarfece) - cu pluralul foarfece, cârnat (şi nu etimologicul cârnaţ) - cu pluralul cârnaţi.

• S-au admis unele forme noi de plural în -i la substantivele feminine cu pluralul în -e: ţărănci, ţigănci, remarci, gagici şi nu ţărance...., iar la unele, numai sub formă de variantă: cireşi/cireşe, căpşuni/căpşune, coarde/corzi, coperte/coperţi, găluşte/găluşti, cicatrice/cicatrici.

• S-a recomandat scrierea conform pronunţării la cuvintele: congresmen, recordmen, tenismen, deoarece sensul de "bărbat" al segmentului final "-man" nu a fost perceput în limba română, dovadă femininele recordmenă, tenismenă.

• În paradigmele unor verbe s-au făcut modificări punctuale: la "a trebui" s-au admis şi forme de persoana a III-a plural: trebuiau, au trebuit, vor trebui; la "a continua", persoana I singular a devenit omonimă cu persoana a II-a singular: eu/tu continui; la "a absolvi" se recomandă forma "absolv" şi pentru sensul "termin un ciclu şcolar", iar "a decerna" se conjugă cu -ez, deci decernez.

• S-a renunţat la calificarea drept "neutru plural invariabil" a cuvântului "mass-media". Aşadar, se poate spune: mass-media actuală, nu mass-media actuale. "Mass-media este"... nu "mass-media sunt".
Noi nu suntem urmaşii Romei - de Muresh la: 26/06/2006 19:55:56
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)


Dintotdeauna m-a interesat lingvistica. Amprenta lingvistica a unui popor, ca şi săpături arheologice, permite aflarea multor fapte istorice. Aduc aici fragmente dintr-un articol în care autorul sustine ca romanii şi daco-getii au avut origină comună.
Noi nu sîntem urmaşii Romei (O prostie monumentală.)
Doctor Napoleon Savescu
Edtura Intact
Bucuresti - 2002
Noi nu suntem urmaşii Romei
Dacia preistorica a lui N. Densuşianu, probabil cel mai documentat scriitor al istoriei dacoromnilor, …
Ce limba vorbeau dacii, azi nimenea nu ştie!... (Afirmaţii de "amator". V. 47522. GP, 26.6.06)
Lingviştii socotira, mai cu luare aminte şi în final gasira vreo 7-8 cuvinte. (Afirmaţii de "amator". V. 47522. GP, 26.6.06)
Întrebarea pe care ne-o punem astazi este: ce limba vorbeau geto- dacii (pelasgii = tracii)? Iar raspunsurile nu pot fi dect doua, dintre care avem de ales unul: vorbeau o limba diferita de cea a cuceritorilor (NU ÎNŢELEG – mai apoi autorul spune cam pe dos - Louca) şi în consecinţa au fost nevoiţi sa-şi însuşeasca latina dupa
ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de catre legiunile împaratului Traian.
….în 106 d.H., ori limba populaţiei autohtone a Daciei era asemanatoare cu latina, astfel înct nu a fost necesara învaţarea altei limbi….
…au încercat sa reconstruiasca aceasta limba ’matca’, generînd doua teorii care susţin doua origini: limba indo-europeana pe de o parte şi limba ariana pe de alta parte, localizata undeva în Europa Preistorica.
Cercetatoarea americana Marija Gimbutas, profesoara la
Universitatea din Los Angeles, California, spune: ’Romnia este vatra a ceea ce am numit “vechea Europa“, o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H.,..
A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche
civilizaţie europeana precede cu cteva milenii pe cea Sumeriana,
Spaţiul Carpato-Dunarean este una din puţinele zone ale Europei
care nu a fost afectata direct nici de calota glaciara, nici de cea
alpina, ramînînd în cea mai mare parte zona cu condiţii de vieţuire atît pentru om cît şi pentru animalele şi plantele ce-i asigurau traiul, deşi pe înalţimi s-au format gheţari în cteva masive muntoase: Rodna, Calimani, Bucegi, Fagaraş, Cindrel, Parîng, Retezat.
Astfel, cercetari fara reproş
de la Universitatea din Cambridge au stabilit ca singurul ’spaţiu care corespunde condiţiilor din vechea literatura Vedica este cel Carpatic şi sub titulatura “Ancient Indian“, plaseaza faza primara a culturii Vedice la noi. Dupa învaţaţii englezi (şi nu romni), cetatea Carpatica face parte din ’habitatul primitiv al arienilor.
’Pe daci îi ocupara acei viteji romani
şi i-a-nvaţat latina în cam 100 ani!
Dar ca-şi uitara limba, vocabular întreg???
Vezi domnule, eu asta nu pot s-o înţeleg!
Ca un popor îşi pierde treptat din obiceiuri,
Ca îşi mai schimba portul, ar fi niscai temeiuri...
Dar ca îşi uita limba, exemplu nu-i sub soare,
Dacît acele cazuri, cnd un popor... dispare!
Legiunile armate romane au ocupat numai 1/7 din teritoriul Daciei
(14%) şi pentru o perioada istorica foarte scurta, de exact 165 de ani - (106 d.H. - 271 d.H.).
Astfel cum se explica ’romanizarea Noastra’ de catre cuceritorii Daciei?
Cum sa ni-i închipuim pe ţaranii daci, locuind prin vai şi munţi, dealuri şi paduri, repezindu-se sa înveţe latina?...
..şi nu numai ei, cei din teritoriul ocupat de romani, dar şi dacii liberi, din teritoriul de 86% al Daciei neocupata de romani.
… impotriva celor care din interese geo-politice încearca sa bage în capul generaţiilor acestui secol ca avem o alta limba şi o alta origine dect cea evidenta şi reala.
… cum va explicaţi ca romanii au reuşit în aproximativ 100 de
ani, aflaţi fiind la 1500 kilometri departe de Roma, performanţe pe care nu au fost în stare sa le reproduca în propria lor casa?...
şi asta fara ca picior de roman sa fi calcat pe mai mult de 86%
din teritoriul Daciei!
Ardealul a stat sub Unguri aproape ani o mie şi asupriţi Romnii, aşa precum se ştie, nu şi-au uitat nici graiul, nici obicei, nici portul,
Cum de-n a zecea parte Dacii uitara totul?
’Cnd sub Traian Romanii i-au biruit pe Daci,
La Sarmisegetuza n-a trebuit talmaci!
Afirma Densuşianu şi asta totul schimba:
Deci Dacii şi Romanii vorbeau aceeaşi limba!
La Nord şi Sud de Istru (de Herodot e scris)
Traia un popor harnic, pe plaiuri Carpatine
Ce cultiva pamntul, vîna, creştea albine
Ei Daci sau Geţi sau Sciţi sau Iliri se numeau.
Uniţi sub Burebista şi-apoi sub Decebal
Ei stavileau barbarii, ce veneau val de val...
Dar secole înainte cînd nu erau regat,
O parte-acestor Traci spre vest au emigrat
De-a lungul Europei, pe-alocuri s-au oprit
şi-aproape în tot Sudul, treptat s-au stabilit
Iar bunele-obiceiuri şi limba o pastrara,
Deşi cu alte neamuri, în timp se-ncrucişara
Aşa se-explica faptul de ce zisa Latina
Au înţeles-o Dacii şi nu le-era straina!
Deci nu cu Roma începe al nostr’ bogat trecut,
Ci mult mai înainte cautaţi un început!
În conformitate cu afirmaţiile lui Nicolae Densuşianu despre
migraţia spre vest a pelasgilor în Dacia Preistorica şi ale lui N. Iorga în Istoria Romnilor, în mod special în capitolul intitulat
’Stramoşii înainte de romani’
a existat o ’Romnie Apuseana din care s-au desfacut naţiile franceza, italiana, spaniola, portugheza şi o ’Romnie Rasariteana’ unde urmele-i traiesc înca...
Un aspect controversat cu privire la limba, care mi se pare ca a
fost ignorat, ar fi: daca ’romanitatea Occientala a evoluat
dezvoltndu-se în mai multe limbi romanice (italiana, latina, spaniola,
provensala, portugheza, franceza), de ce în cadrul ’Romnitaţii
Orientale nu s-a ajuns la formarea unei limbi noi, ci s-a ramas numai la stadiul de dialecte: istro-romn (pe teritoriul ocupat de iugoslavi), megleno-romn (pe teritoriul ocupat de bulgari), aromn (pe teritoriul ocupat de greci), daco-romn (Romnia de astazi, plus teritoriul ocupat de ruşi, ucraineni şi iugoslavi - Banatul Srbesc)?
Unitatea lingvistica a acestor dialecte nu poate avea dect o
explicaţie: cuceritorii romani au întlnit o populaţie de aceeaşi limba.
…din nou, de la noi, se desprind doua mari grupuri, unul ce se va
raspndi spre Est, Indo-Asia, iar celalalt spre estul Europei.
Cnd poetul roman Ovidiu a
fost deportat la Tomis (Constanţa de astazi, pe ţarmul apusean al
Marii Negre) a scris şi poeme în limba localnicilor geţi, limba
Tracilor dar în alfabet latin , limba pe care a putut sa o înveţe cu uşurinţa datorita asemanarii limbii latine cu ea. Din pacate, poemul
este
pierdut pe undeva prin arhivele Despre limba latina aflam de la Cesar Pruteanu ca era dialectata - la fel ca orice limba vorbita în zilele noastre - în:
1. limba latina culta (sau clasica)
2. limba latina vulgara (pe care o vorbea poporul)
3. limba latina prisca (batrîna) cum avem şi noi limba din cronicile
noastre. Aceasta a fost limba dacilor, aceasta a fost şi prima
limba
vorbita de carpato-dunarenii invadatori ai Peninsulei Italice, ramase
în carţile sfinte numite Saliare, aceasta a fost limba sanscrita-vedica.
o mulţime de cuvinte din limba noastra sunt
aproape similare cu cele din sanscrita-vedica în timp ce ele nu exista
aproape în limba Latina? De exemplu: apa = apa (aqua în Latina), gata
= gata, guşa - ghosa, iata = yatha, maiu = mayu, mascara = mascara,
pita = pita, pricina = pracina, pleava = plava, gramada = gramata, iasca
= jaska, isma = isma, limba = lamba, mnie = manyu, muierea =
muherea (mulier-mulieris în Latina), pluta = pluta, poteca = path-ika.
Dar numaratoarea în sanscrita-vedica nu este mai apropiata de
limba noastra dect Latina culta? Iata cum numarau ei: una, duya,
treya, patra, pancia, sase, sapta, ashte, nava, dasha, shata = suta
(centum în latina). Ma întreb, prin ce minune limba noastra pastreaza
aceste forme de sanscrita-vedica? Explicaţia este una singura: spaţiul
carpato-dunarean este locul de unde Europa a început sa existe şi sa
se extind
Odata stabilita problema limbii geto-dacilor, descoperim cu
mndrie ca noi nu suntem urmaşi nici ai slavilor, nici ai romanilor, ci
ei sunt urmaşii noştri.
Dupa N. Iorga analizele chimice au aratat ca parte din aurul
faraonilor egipteni provine din Munţii Apuseni
Spartacus, acel gladiator care s-a autoeliberat şi s-a pus în fruntea sutelor şi miilor de sclavi romani, crend o armata
care a speriat Roma, era un trac de-al nostru, din munţii Rodopi?...
H erodot arata ca: ’... dupa indieni, neamul tracilor este cel
mai numeros dintre toate popoarele.
Apariţia romanilor a condus indirect la unificarea acestor
pelasgi, traci, iliri, daci, geţi, tibali şi odrii în lupta lor împotriva
cotropitorilor. … pna în secolul al VI-lea d.H. cnd sosesc slavii,
popor barbar, crud şi nemilos, care, dupa insuccesul de la Nordul
Dunarii, se aşaza în Sudul acesteia şi în felul acesta ne vor desparţi pentru totdeauna printr-un ’coridor slav de fraţii noştri de la sudul Dunarii.
Mai existam şi astazi
prin aceste locuri: istro-romni (foarte puţini la numar) prin aria
iugoslavo-croata, megleno-romnii, sub bulgari şi aromnii (înca
în numar mare) sub greci. Dupa încercari nereuşite de asimilare
forţata, şi astazi, dupa aproape 1500 de ani de ocupaţie,
macedonenii nu şi-au schimbat nici limba, nici portul, iar limba
sau ’dialectul cum îl numesc ei însişi, nu-l pot înţelege nici
grecii, nici bulgarii ori iugoslavii, ci numai noi, romnii. De ce?...
…în urma cu
2000 de ani Alexandru I al Macedoniei era respins la Jocurile
Olimpice pe motiv ca nu era grec,
…regele Filip al Macedoniei (tataia lu’ Alexandru – Loucas) îi va aduce tnarului de 7 ani, Alexandru, pe Aristotel (care era grec dupa tata şi macedon dupa mama) ca sa-l înveţe limba civilizaţiei de atunci, elena, daca aşa cum spun azi grecii, ei, macedonenii, sunt greci? De ce a trebuit sa treaca 2000 de ani de la moartea lui Alexandru Macedon, ca acesta sa fie recunoscut ca grec şi pus în Pantheon?
…în Macedonia, existau biserici şi şcoli romneşti care mai trziu au fost arse şi distruse iar populaţia locala (aromnii - cum se numesc ei înşişi, valahi, cum grecii în numesc cu dispreţ) a fost persecutata, chinuita, chiar omorîta.
Sa fim şi noi oare, descendenţi direcţi ai poporului pelasgic, trac,
un popor blestemat?... şi astazi ucrainenii şi ruşii vor sa ne faca sa
uitam cine suntem, acolo la noi acasa, în Bucovina, Ţara Herţei,
Basarabia şi Buceag, unde romnilor li se spune ca nu sunt ’romni,
ci o naţie slava, vorbind o limba slava, moldoveneasca!... Cînd oare
ne vom dezdoi?
’De la Atlantic şi pî na la Don şi Marea Getica (Marea
Neagra) a existat o impresionanta arie culturala, o sublima
unitate de manifestare spirituala/lingvistica, de la ’Dansul bizonilor, din sanctuarul-peştera de la Altamira (Spania), sau de la Front-de Gaume (Franţa), la Felina de fildeş de la Pavlov (Cehia), la Pantera, cai şi ’Cavaler ucis, din sanctuarul-peştera de la Cuciulat (1.500-1.200 î.e.n. din România)
ori la Gaie-n atac, din sanctuarul peşterii Gaura
Chindiei (10.000-8.000 î.e.n.- România) aşa ne spune în
’Caietele Daco-Romaniei Ion Pachia Tatomirescu.
*Caietele Daco-Romniei, Anul III,nr.6,23 dec. 1997-21 martie 1998, Editura Aethicus, Timişoara, România.
Sa vedem cum arata limba macedoneana în comparaţie cu limba
dacoromna. Pentru aceasta am ales un cntec vechi aromn, compus
cu mult înainte ca Bolintineanu sa publice ’Muma lui ştefan cel
Mare:
Dialect aromn-macedonean
Cari-nîi bati, noaptea
La firida mea, moi?
Io huia, msata Marioara
Nu-nîi ti-aspirea, moi.
ooooooooooooo
Scoal aprondîi lampa
S-ti vedua fata ta,
Fata ta tea alb-arosi
Ca trandafila.
Traducere în romneşte
Cine-mi bate noaptea
La fereastra mea, mai?
Eu sunt, frumoasa Marioara
Nu te speria, mai.
ooooooooooooo
Scoal’de-aprinde lampa
Sa-ţi vad faţa ta
Faţa ta cea alba-roşie
Ca de trandafir.
Sfirsit.

Cules de muresh
O adunatura de cuvinte pe car - de sierva la: 17/09/2006 12:10:22
(la: Vanare de vant)
O adunatura de cuvinte pe care ceva a declansat-o, pentru ca romanul, cat ar fi el de poet, nu se trezeste scriind poezii asa, fara sa aiba o motivatie, indiferent care ar fi aceea. Sper ca nu te-ai suparat, analiza mea a fost una strict literara.

A trăi înseamnă să te întâlneşti adeseori cu nereuşita.
#145842 (raspuns la: #145808) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cuvinte - de (anonim) la: 21/08/2003 09:30:33
(la: Cuvantul, ca prieten !)
Sunt de acord, insa chiar daca Diana face erori asta nu inseamna ca nu poate fi o "pasionata"! Poate nu erudita, dar de ce nu pasionata?
In ce priveste radacinile comune ale unor cuvinte in diferite limbi, exista asemanari , si nu numai in cazul neologismelor. Dar e un subiect foarte vast.
Va trimit un zambet sperand sa fiti mai ingaduitor(oare).
#28 (raspuns la: #26) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O idee... - de Pisicutza la: 05/09/2003 05:41:09
(la: Muzica culta si ciuma religiei)
Dan,
Sincer nu stiu ce fel de om era profa ta de muzica ,dar am impresia ca avea niste aere de comunist inflacarat...Muzica nu inseamna numai voce,instrumentatie si linie melodica...dar mai inseamna si cuvinte...niste cuvinte care nu oricine le intelege...trebuie sa iubesti cu adevarat muzica si simti ceea ce asculti...nu e vorba numai de analizat si predat...nu e vorba numai de materie ci si de suflet...Nu va intelege niciodata asta profa ta cu principii invechite si cu un simt muzical care exista doar in imaginatia ei!...iar religia?No comment here!As vrea sa o intreb daca ea crede in Dumnezeu...Si daca da sa imi zica de ce!Nu crezi decat in ceea ce simti ca exista!E o chestie mai mult spirituala decat de substanta!
imi place cum scrie Relu, Alexandra te inseli.. - de JCC la: 30/10/2003 05:16:46
(la: Romani in strainatate)
Relu, imi place cum scrii si sunt de acord cu tine, felicitari pentru analiza situatiei.

Imm as adauga ca in Anglia si Germania, comunitatea romana este greu de facut, fiecare pt el, nu este unita
(o spun din experienta proprie)

In Franta este diferit:
la Paris, multi romani se intalnesc in fiecare luna, precum la Montpellier, Clermont Ferrand si in Sudul Frantei, intre Monaco si St. Tropez.

Uite, cade la pic, duminica ce vine , facem o intalnire-iesire, vreo 25 -40 de persoane, romani, cupluri romane, franco-romane si romano-belgiene, fiecare cum.. :-))
padure, pic-nic, cules castane, ciuperci
dar astea sunt doar pretextul sa ne reunim.

o facem cam o data pe luna, cate o data chiar de 2 ori.
suntem destul de uniti : unul are o problema, discutam, ajutam, unul are o nevoie de bani, facem cheta, ii imprumutam,
unul se muta, hai sa-l ajutam
unul are nevoie de-o "pila", gasim.. samd
#2685 (raspuns la: #2496) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebarile mele: care este analiza lui.. - de Jimmy_Cecilia la: 10/11/2003 03:04:59
(la: Michel Marguier: primul invitat al Lunetei.)
1. Care este analiza lui despre situatia in Irak?
2. Cum vede el situatia Israel/ Palestina si obtenirea unei paci durabile in regiune?
Deviere... - de sorin1975 la: 16/11/2003 03:05:24
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
Cred ca s-a deviat f mult de la subiect... oricum nu stiu daca conteaza ca www sau codul de bara este "numele fiarei"... poti trai in padure si sa nu vezi in viata ta www sau codul de bare... daca atunci cand intalnesti un om il ucizi esti insemnat cu semnul fiarei... crezi ca daca fugi in munti si nu te "insemnezi " cu eu stiu ce semn esti ales? pai daca stai acolo retras si te gandesti la sex esti sfant? sfintenia vine prin scimbarea personala chiar si in societate! Apocalipsa va fi, dar nimeni nu va sti cand... Iar cuvintele despre cum arata Dumnezeu nu stiu daca sunt de nasul nostru... Moise nu a putut sa-L priveasca ,cei trei apostoli pe Muntele Taborului de asemeni nu au putut sa priveasca Dumnezeirea Sa, si credeti voi ca noi o minte limitata putem descrie Nelimitatul? si pictorii cum ai fi vrut sa-l descrie? Il reprezentau ca pe un Batran pentru a arata atotstiinta Sa, atotintelepciunea Sa, nelimitarea Sa in timp...
analiza politica -site - de sarmi la: 20/11/2003 13:16:59
(la: Este posibila pacea in Palestina?)
Stiu ca este 'Off topic' dar nu am capacitatea sa adaug un Blog .POate ca nu am fost confirmata sau poate ca nu stiu(Help nu ajuta prea mult in aces sens)

Iata un site care ar putea raspunde la multele intrebari politice pe care le avem:

www.stratfor.com

este un site la care odata pe luna ai cite o analisa politica gratuita dar este atit de interesanta analiza lor incit site-ul este de-a dreptul fascinant.
Bineinteles ca poti deveni membru dar trebuie sa platesti.Pentru cineva cu adevarat interesat de politica mondiala, de shiftul de putere site-ul este o comoara.

Enjoy!

Sarmi
#4809 (raspuns la: #4779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Coralie,4887-Ultimul meu mesaj la acest subiect!!! - de anita47 la: 22/11/2003 02:33:08
(la: Ce este antisemitismul?)
1)Eu l-am avut de mult de pe:

http://electra.ifrance.com/electra/editorial.htm
(dar aici l-am preluat de la un alt subiect)

Si am precizat ca nu mai poate fi accesat!
Si nu sunt raspunzator de "traducere".Dar cred ca,asa cum a fost tradus,a nimerit la "tinta".
2)Unde am "taiat firul in 4" si unde am cautat "nod in papura"(crezi ca tu nu ai putea fi acuzata de "analize pe text")?
Consider ca pana acum,discutiile au decurs in mod destul de civilizat,cu toate cele sustinute de tine in "articolul de deschidere al acestui subiect.Fara "banari si ignorari".Tu nu ai bagat de seama acest lucru?
Ca am explicat "pozitia mea in ceeace priveste citarea din site-uri fara traducere in romanrste pe un forum ROMANESC"?Mi-o mentin!
3)Si eu consider justa pozitia ta de a incheia acest subiect!


P.S.Unde ti-am cerut asa ceva?
Sa-ti neglijezi familia?
Sa stai tot timpul pe site?
Sa nu ai alte ocupatii?
Imi poti cita,sau este vorba DIN NOU,de interpretari?Sau de a "baga cuvinte in gura interlocutorului"?

Nu-ti cer raspuns,caci consider ca discutia trebuie sa fie inchisa(din nou de acord cu tine!)
#4894 (raspuns la: #4887) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Testamentul lui Arghezi...intreg - de Madalina la: 22/11/2003 20:45:05
(la: Poezii !!)
Poezia se numeste "Testament" si este intr-adevar superba! Asa incit, iat-o intreaga...cu toata placerea!

Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
In seara razvratita care vine
De la strabunii mei pana la tine,
Prin rapi si gropi adanci
Suite de batranii mei pe brinci
Si care, tinar, sã le urci te-asteapta
Cartea mea-i, fiule, o treapta.

Aseaz-o cu credinta capatai.
Ea e hrisovul vostru cel dintai.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine.

Ca sã schimoam, acum, intaia oara
Sapa-n condei si brazda-n calimara
Batranii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Si leagane urmasilor stapani.
Si, framantate mii de saptamani
Le-am prefecut în versuri si-n icoane,
Facui din zdrente muguri si coroane.
Veninul strans l-am preschimbat în miere,
Lasand intreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, si torcand usure
Am pus-o când sã-mbie, când sã-njure.
Am luat cenusa mortilor din vatra
Si am fãcut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,
Pazand în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surda si amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul, ca un tap Injunghiat.
Din bube, mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi.
Biciul rabdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbaveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptatirea ramurei obscure
lesita la lumina din padure
Si dand în varf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii intregi.

Intinsa lenesa pe canapea,
Domnita sufera în cartea mea.
Slova de foc si slova faurita
Imparechiate-n carte se marita,
Ca fierul cald imbratisat în cleste.
Robul a scris-o, Domnul o citeste,
Far-a cunoaste ca-n adancul ei
Zace mania bunilor mei.

#4953 (raspuns la: #4935) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cind citesc rindurile din ace - de Madalina la: 25/11/2003 19:15:14
(la: Poezii !!)
Cind citesc rindurile din acest blog nu pot decit sa-mi doresc sa mi se fi spus aceste ginduri cind ma aflam in Maroc...Intinsa pe pernite de matase...Prietenii in jur fumind narghilea si servind ceai fierbinte de menta.

Dar pot sa inchid ochii si sa fiu oriunde, chiar si in India...Betisoarele parfumate ard intr-un colt, iar noi, prieteni... Catalina, Ingrid, Alexia si toti ceilalti spunem poezii pe soptite...

Il inteleg pe Salvador Dali cind spunea " Ce e visarea decit trezirea simturilor?!...Va rog nu ma treziti niciodata!"

Si pt. ca suntem intr-un blog de poezie nu inchei fara a va trimite una:
"Daca nu vorbesti , indura-voi , desigur , tacerea ta;
imi voi umple inima cu ea.
Voi astepta linistit , cu fruntea-nclinata,
si asemenea noptii de-a lungul veghei sale instelate.

Fara-ndoiala dimineata are sa vina;
intunericul se va risipi
si glasul tau se va revarsa in izbucniri de aur
siroind prin ceruri.

Atunci cuvintele tale isi vor lua zborul in cantece
din fiecare cuib al pasarilor mele
si melodiile tale vor izbucni in flori
pe toti vlastarii padurilor mele."

"Daca nu vorbesti , indura-voi..." - de Rabindranath Tagore
#5197 (raspuns la: #4960) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca cuvintele cheie in lo - de (anonim) la: 01/12/2003 14:30:22
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Cred ca cuvintele cheie in logica ta sint "drept de autor". Ce naiba toata lumea intelege de ce dreptul de autor ar trebui platit. Singura mea problema este ca autorii adevarati nu primesc mai mult de 10% sin dreptul asta.
D'aia downloadez muzica si filme de cite ori am ocazia. Si dau bani celor care cinta in statiile de metrou sau in fata sa Safeway.
#5711 (raspuns la: #1329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...