comentarii

anatomia unui sentiment


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
N-am avut sentimente pentru e - de Dan Logan la: 04/09/2003 02:52:55
(la: Poveste din liceu, in cheie nostalgica.)
N-am avut sentimente pentru ea. De altfel nu e un caz unic, am avut si alti colegi/colege pentru care viata a luat directii similare. Am constatat un fenomen.
#138 (raspuns la: #134) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Una este intelegerea si alta eset legea ! - de (anonim) la: 21/10/2003 12:55:19
(la: Viata gay...romaneasca!)
Pe mine ma surprinde lipsa mea de evlavie, vezi daca stai si te gandesti, adevarat, gasesti intelegere si pentru femeile si pentru barbatii in situatia asta, iar faptul ca nu am zis de femei este pentru ca ma ingretoseaza numai cand vad masculi in situatia asta, nu si femei, dar asta nu inseamna ca nu este acelasi lucru, ci doar ca sunt normal(am verificat pe nevasta-mea si ea simte invers, adica se ingretoseaza cand vede femei in cazul asta, nu barbati). Este instinctiv si intr-adevar tendinta este ca unui barbat sa-i stimuleze fanteziile, daca nu isi pazeste mintea sau ochiul.
Deci noi putem discuta (si e bine ca o facem !) pe "metru patrat" aici si intoarce problema pe toate fetele si din toate unghiurile pe care le putem vedea, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca NU ESTE BINE si asta fiindca Dumnezeu a spus-o, si nu i-a placut(vezi Sodoma si Gomora) si daca lui Dumnezeu nu i-a placut , putem noi sa facem tot binele din lume si poate ne va ierta in final, dar clar , pina nu vom renunta la obiceiul asta rau nu vom fi bine placuti lui. Caci : "nimic necurat nu va intra in imparatia cerurilor". Si de ce a facut-o Dumnezeu pe Eva si nu l-a facut pe Adam2, si de ce a binecuvantat Dumnezeu insotirea intre barbat si femeie si nasterea de prunci prin taina cununiei ?
Ce cautam noi in discutiile acestea ? Aprobare pentru ca am luat-o razna sau indreptare si apoi mantuire ? Ce preferam ? Un pic de disconfort mental cand suntem contrazisi si mantuire, sau o eternitate in iad ?Cine poate sa sufere durerea neincetata ?
Si acum o chestie practica, care nu vine din cartile sfinte sau de la sfintii parinti(in care am incredere mai mult decat in propria mea logica sau decat in o mie de filozofi fie ei si Tutea, Eliade sau Noica) ci din propria mea simtire si gandire. Eu sunt software developer de meserie. Spun asta ca sa intelegeti ca totusi meseria ma obliga sa folosesc logica , planificarea si structurarea,ca metode intelectuale in viata de zi cu zi. Daca as fi sa fi fost Dumnezeu si as fi construit lumea , as fi pus niste legi ale naturii, ale anatomiei, ale geneticii, ale fizicii, ale informaticii, ale economiei,ale vietii in ansamblu, etc, care sa guverneze totul, sa nu fie haos si intuneric ci un pic de ordine si lumina. Zic un pic de ordine, datorita liberului arbitru. As fi guvernat lumea si prin prin niste legi nu numai prin lumea ingerilor si prin atotputernicie, si m-as fi bucurat in continuare de creatie. Ce pot sa stiu eu cu mintea mea limitata ? Sa imi ierte Dumnezeu imaginatia .Daca acceptati macar ideea de Dumnezeu , apoi ideea de stiinta care ne conduce la acceptarea anumitor legi care guverneaza aceasta existenta, apoi ideea de bun simt bazata pe fapte istorice si apoi pe sentimentul de implinire, veti ajunge iremediabil la concluzia ca homosexualitaatea nu este buna, de orice natura ar fi ea. Adevarat, nu condamn si compatimesc sincer pe cei in cauza si nu ma consider mai bun lor, spun doar ca nu e bine si normal si ca ei trebuie sa se intoarca spre Dumnezeu mai mult ca sa isi poata mantui sufletele. Lucrurile se simplifica : Homosexuali incalca o lege genetica. Asa cum daca te arunci de la etaj incalci o lege fizica , deja triviala si pe alocuri depasita lege a gravitatiei,atita timp cat te afli pe Terra si nu ai parasuta. Daca te arunci in fata masinii incalci o alta lege, probabil pe aceea a conservarii speciei :). Daca it faci sepuku cu o sabie de samurai , asa "just for fun" nu cred ca te simti bine in final. Nu eu am facut legea gravitatiei, sau cei care au descoperit-o, nu eu am facut legile consevarii impulsului si energiei si ale anatomiei, dar toti trebuie sa le respectam, deci nu judec pe nimeni.Cam asa vad eu lucrurile. Suntem liberi, dar in anumite limite, altfel apare haosul. "Totul este permis, dar nu totul este de folos, nu orice ma zideste" spunea apostolul Pavel daca nu ma insel. Asa ca am noutati proaste pentru cei ce cauta rezolvare la partenerii de acelasi sex. Fac pipi impotriva vantului :)

Doamne ajuta !

Sorin -Dallas
#1803 (raspuns la: #1454) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
emigrarea si sentimentul "apartenentei " - de (anonim) la: 27/01/2004 22:04:43
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Sunt plecata in State de aproape cinci ani si nu as putea sa ma pronunt inca despre ce simt cand ma duc in Romania deoarece inca nu am fost de cand am venit! pot doar sa spun ca mi-e dor de parintii si fratii mei pe care nu i-am vazut de cand am plecat!Presupun ca mi-e dor si de tara cateodata dar sentimentele sunt confuze,cert este ca nu as vrea sa locuiesc acolo pana la adanci batraneti!!!Am 24 de ani si personal,cred ca pentru mine si personalitatea mea in State mi-e mai bine.Fiecare avem experiente diferite,eu nu mai am rabdare pt stressul si mentalitatea din Romania.Faptul ca sora mea si-a pierdut postul de profesoara de chimie pt cineva cu pile care nu stie simbolul elementului chimic al azotului si il confunda cu cel al natriului si totusi preda la elevi in clasa a noua pe mine ma depaseste!!!
Romania are nevoie de schimbari prea radicale pentru a se incadra in standardele cu care m-am obisnuit acum,iar impresia pe caremi-a facut-o mie tot ce se intampla in Romania in ultimul timp este ca cei care au bani vor mai mult si nici ca ii doare undeva de restul "murirorilor de rand"!
Cam atat din NY,USA,Monica
Iti impartesesc sentimentul. - de elena-cristina la: 31/01/2004 04:28:10
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Iti impartesesc sentimentul. Numai bine!
#8665 (raspuns la: #7684) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
"sentimentul ca faci parte di - de Daniel Racovitan la: 19/04/2004 11:26:08
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
"sentimentul ca faci parte din ceva (nu stiu ce) si o senzatie de protectie ca indiferent ce se intampla in lumea mare aici este in loc sigur"

Alegerea ta are un motiv destul de evident: frica de necunoscut.


..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, Regele e gol!..."
#14129 (raspuns la: #13757) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sentimente de-astea de neputi - de alexbrie la: 03/08/2004 13:37:04
(la: Pisicutza in dilema...)
Sentimente de-astea de neputinta, plictis, "spleen", samd, avem cu totii din cand in cand; fac poate parte din natura omului modern; solutii universale nu exista, desi "sistemul" incearca sa ne convinga de asa ceva: bagi tv in tine pana la uitare, asculti muzica doar-doar nu mai apuci sa iti auzi gandurile, faci shopping pana golesti mall-ul sau te alaturi unor distractii ceva mai "extreme", croite pentru segmentul tau de varsta (boungee, roller, surf, samd).
Pe tema asta, a insuficientei vietii moderne, am citit foarte recent eseul anarhist "the Unabomber manifesto" (disponibil pe net, desigur); daca ai rabdare sa sari peste pasajele extremiste, ai sansa sa dai si peste o analiza destul de completa, desi nu originala, a conditiei generatiilor noastre; de fapt exista un intreg curent de gandire, analizand problemele, insatisfactiile si visele omului modern: Generatia X (iti recomand wikipedia pentru m multe detalii).
Ce vreau de fapt sa zic este ca nu exista multe scapari; nu exista retete ale sensului vietii, nu exista retete pentru fericire sau macar implinire. Tot ce poti spera este sa "iti treaca" (pentru a scapa de apatie, am descoperit ca un somn lung si odihnitor face minuni), sau mai ales, sa iti afli poate menirea; pana atunci insa, trebuie sa te impaci cu chinul.


Fara rautate iti mai zic ca in prezent mult prea multi oameni se cred "unici", "deosebiti", "ciudati"; isi plang de mila datorita propriei "bizarerii", iar asta ii face cu atat mai comuni; parerea mea e ca oamenii cu adevarat "deosebiti" sau "ciudati" sunt din ce in ce mai rari; este o lege statistica :)
Pt. Paianjenul - Anatomia - de Muresh la: 08/09/2004 10:42:18
(la: Preoti homosexuali?)
"atunci lesbiencele de ce devin lesbience: tot "pentru ca au un creier identic cu cel al...femeilor"?!..."

Nu stiu . Nu m-am interesat . De ce , insa , nu ai presupune o alternativa "consecventa" cu cea a homosexualilor : femeie cu creier de barbat . Sincer nu stiu , dar daca e ordine , ordine sa fie .

Nu am inteles insa daca vezi in chestia anatomica ceva de crezare . Eu da . Avem doar exemplul clar al hermafroditilor . Care e identitatea lor sexuala ?. Oameni nenorociti . Ce vina au ei ca s-au nascut asa ?.
Si cum ramane cu transversi , oameni care sunt gata sa cheltuiasca ultimul ban , supunandu-se unor operatii grele si neplacute , pt. a obtine identitatea intre anatomie si suflet . Sunt ei , oare, oameni perversi , sau numai oameni fara de noroc .

Homosexuali si lesbiene au fost dintotdeauna . Poate chiar ca procentajul lor , raportat la intreaga populatie , in decursul istoriei omenesti , este constant . Astazi , in societatea noastra liberala , numarul acelora care sunt gata sa-si dezvaluiasca secretul este in crestere . Nu ca ar fi mai multi astazi decat ieri .
#21326 (raspuns la: #21313) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sentimentele... - de Jimmy_Cecilia la: 13/09/2004 20:29:30
(la: sentimente!)
se spune ca unele animale pot avea si ele sentimente, n-ar fi deci apanajul exclusiv al oamenilor.., ce crezi Dinisor?

unele sentimente ar fi greu de stapânit, dar totusi trebuie sa fie stapânite... nu putem sa dam frâu liber la toate.. :)
ce balamuc ar mai fi...
"se spune ca unele animale pot avea si ele sentimente,"pt.Jimmy - de DESTIN la: 14/09/2004 00:15:14
(la: sentimente!)
"se spune ca unele animale pot avea si ele sentimente, n-ar fi deci apanajul exclusiv al oamenilor..,"

Se face o mare confuzie,nu se pot numii sentimente unele deprinderi la animale...

Femele ce isi mananca puii la nastere (vezi pestii...un singur exemplu)

Apoi este destul de interesant subiectul acestei conferinte sa-l umbrim cu "sentimente animalicesti"

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22116 (raspuns la: #22036) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Acelasi sentiment pe care mi- - de Myriam la: 16/09/2004 23:36:38
(la: Ce amintiri va trezeste o eugenie?)
Acelasi sentiment pe care mi-l trezeste si amintirea sropului pe care-l cumparam pe strada cu 75 de bani, sau a napolitanei Mihaela, a Gumelei sau a mentosanului.
Nu stiu cum sa caracterizez acest sentiment. Dulce furie cred ca i se potriveste...
Despre sentimentul ratarii! - de quietguy la: 24/09/2004 16:00:24
(la: Cat de taios e sentimentul ratarii!?)
Myriam
Ce poti sa-ti spun (pardon, scriu), sint urmatoarele:

1. Paranoica (poate) nu esti, doar ca cei din jurul tau nu sint timpiti si simt cind cineva este pe cale de a claca, asa ca pregateste-te pentru o eventuala debarcadare din jobul super bun. Nu-ti urez asta, dar asa se intimpla de cele mai multe ori.

2. Este normal sa cazi, dar si mai normal este sa te ridici, si sa-ti continui drumul in viata.

3. Daca stii ce vrei de la tine, atunci stii ce vrei de la viata, poate trebuie sa iei totul de la inceput, asa ca...mult curaj si rabdare, mai ales rabdare.

4. Gaseste in tine insuti ceea ce iti place cu adevarat, este cel mai important, sa faci ce-ti place cu adevarat. Fii atent(a), un job super acum sa poate transforma intr-o mare minciuna daca nu-ti place ce faci.

5. Planifica-ti ceea ce vrei in etape in care esti sigur(a) ca la vei reusi sa le duci la indeplinire.

Cel mai important lucru este:
Cel mai mult inveti din infringeri, abia atunci incepi sa te cunosti pe tine insuti, nu cind ai succese si esti invidiat de toata lumea.

Din pacate, iti scriu asta din propria mea experienta
O criza sufleteasca de genul in care te simti ratat, am avut acum 2 ani, cind m-am trezit dintr-o data fara job, casa si familie si plin de datorii.

Deci, pe scurt somer, divortat si dat afara din casa in doi timpi si trei miscari. Ce zici de aceasta miscare, sa tot ai sentimentul ratarii din plin. De la un salariu de 50,000 $ la nimic, de la o famile, divortat, de la casa, dormit la inceput pe la prieteni, pina am putut inchiria un minuscul apartament, si toate astea intr-o tara straina, nu-i asa, sa tot ai crize de ratare si disperare.

Am crezut ca am pierdut totul pentru ca mi-am pierdut un job (super bun, nu-i asa) si ca m-am trezit divortat. Nu este adevarat, nu am pierdut nimic, am avut doar de cistigat, am scapat de un patron despotic si de o sotie ahtiata de bani.

Asa ca, acum fac cursuri pentru a deveni instructor de fitness, ceea ce imi place foarte mult, de fapt asta imi placea dintotdeauna sa antrenez.

Sa stii ca cel mai mult inveti din infringeri, abia atunci incepi sa te cunosti pe tine insuti, nu cind ai succese si esti invidiat de toata lumea.
consider ca sentimentele sint - de (anonim) la: 04/10/2004 00:15:21
(la: sentimente!)
consider ca sentimentele sint niste stari fizice sau emotionale care se simt si nu se impun. noi oamenii ni le putem exprima pe cand animalele sau plantele nu au posibilitatea ca paote ar face-o si ele . controlarea sentimenteleor este involuntara cred .
sentimente - de (anonim) la: 18/10/2004 10:09:45
(la: sentimente!)
de ce vorbim la general si de ce bateti campii cu jucarii sau alte cele .
Sau se pare ca si acestea sant sentimente pana la urma .Stau doar in cumpana ce fel de sentimente pt ca la un moment dat pare a fi o joaca de indragostiti sau de rivali ,sau ...
Ar fi fost mai interesant cu atat mai mult cu cat nu ne cunoastem intre noi sa povestim chiar o intamplare care a generat un sentiment .Atunci ar parea mai umana toata conversatia aceasta generala si tachinatorie .Cati ani ziceti ca aveti ca tot vorbim .?
De curand sotul meu avea ceva iesiri in interes sau mai bine zis in contextul serviciului Acolo erau colegii si colegele lui dar evident ca toti sau aproape erau tineri de varsta lui adica fara obligatii nu mai spun copii si cu care el se distra de minune .Nici o problema pana aici decat ca aceata se si repeta fara remuscari din partea lui .E mult prea mult de spus vis a vis de cuvantul gelozie si asta nu se refera doar la o persoana ci chiar la o situatie in sine .Simteam ca mi se scurge toata vlaga din mine ca sant secatuita .Dar eu sant o femeie grozava care nu face scandal care se baga cu capul in nisip ,care citeste diverse carti s-o educe pe ea nu sa-i dea lui la cap .Propozitii de genul ca ,daca -il iubesti cu adevarat te bucuri pt bucuria lui cred ca sant scornite de barbati fara inima care-si asigura o usita de scapare .Cert este ca acum cand nu mai iese atat de mult ma intreb daca a fost benefica pt mine trairea acestor sentimente desi as cauta un cuvant mai puternic pt ce am simtit ?
Zic eu da dar fereasca Dumnezeu sa le am din nou .
Astept replica voastra
Si fara ironii caci ""cine nu cunoaste ....sa stea la o parte""
un alt fel de sentiment, - de anisia la: 05/11/2004 21:12:55
(la: sentimente!)
sint oameni care privesc sentimentele ca pe o povara. sint oameni care se bucura sa fie lipsiti de ele. sint oameni care fug si se ascund de trairi ce le incearca sufletul. sint oameni goi.

singuratatea lor, tristetea lor, prapastia din sufletul lor...formeaza un alt fel de sentiment: teama de a simti!!

si ma intreb: cita de lipsita de valoare este existenta lor? sa iti duci traiul intr-o inertie din care sa nu te clinteasca nimic. doar actiuni si activitati dictate de ratiune.

am intalnit odata o astfel de persoana. o femeie. rece si calculata. sa va spun sincer m-a inspaimantat atita impersonalitate...
sentiment antiamerican? gelozie - de GYRA la: 11/01/2005 15:08:03
(la: Bush-Personalitatea Anului)
Draga Romane Vesel,

Sustin sus si tare ca este gelozie, da gelozie tot acest sentiment antiamerican! Si cum se intampla in viata de obicei suntem gelosi/INVIDIOSI pe cei care se zbat (si sunt vizibili in asta), pentru a obtine prin orice mijloace, tot (subliniez TOT) ce au nevoie pentru ca ei si ai lor sa supravietuiasca, sa traiasca bine si sa progreseze.

In fond si la urma urmei lucrurile pot fi privite foarte simplu -suntem o specie in evolutie, si respectam regulile impuse de natura, specifice acestui proces in care, trebuie sa recunoastem, americanii au stiut cum sa devina puternici, si au tupeul de a uza de pozitia castigata in "lantul trofic".

Deocamdata, noi ceilalti, stam frumusel pe margine si ne ofticam al naibii de tare, ca ei pot sa faca asta si noi nu, si stam si analizam pe toate partile si fundamentam istoriceste imoralitatea celui puternic care supravietuieste, ba mai mult are tupeul sa si progrezeze. Si avem grija ca in tot acest timp sa ridicam la rang de virtute cumintenia noastra - defapt neputinta noastra (de parca noi nu ravnim la/si nu am face exact acelasi lucru daca am avea PUTERE). Si ne amagim ca toate agitatiile noastre ar avea vreo importanta ...

Nu ne deranjeaza (inca!) elvetienii, francezii, germanii, etc pentru ca, deocamdata sunt mai potoliti -neavand aceeasi forta ca a americanilor nu au nici aceeasi agresivitate-.
GYRA
#33148 (raspuns la: #32964) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sentiment antiamerican? gelozie - de romanul_vesel la: 13/01/2005 08:43:33
(la: Bush-Personalitatea Anului)
Draga GYRA,

Ceea despre ce vorbesti tu se numeste "LEGEA JUNGLEI". A fost valabila pentru Orinduirea Sclavagista, pentru Evul Mediu... si parte din Epoca Moderna.
Dar dupa cel de-al doilea razboi mondial avem UN, avem Conventia de La Geneva, avem NATO... etc... organizatii pentru care America a contribuit la infiintarea lor si a avut un rol important in stabilirea legilor si regulilor internationale. Din nefericire, America este prima care incalca si desconsidera aceste legi.... si aici nu mai este vorba de gelozie.

Noi am crescut cu o ura instinctiva impotriva Rusiei pentru ca ei au dominat si au exploatat partea de lume in care am trait. Deci este de inteles ca cei care sint controlati si exploatati de America sa abiba sentimente ANTIAMERICANE... si asta nu mai este gelozie.

Spune-mi te rog o singura tara de la care America se poate astepta sa nu aiba sentimente ANTIAMERICANE.
Nici macar Israelul (desi poate fi considerat ca stat American)! Pentru ca si pe ei America i-a folosit ca sa mentina instabilitate in Middle East si sa poata controla mai usor regiunea.
"Dezbina si domina".

Nu uita ca nici un imperiu nu a supravetuit peste timpuri. Si cred ca sfirsitul "Imperiului American" nu este prea departe.
Nu sint un puritan! Dar nivelul de moravuri la care a ajuns societatea americana si nivelul de educatie al americanului de rind... ma duce cu gindula la vremurile lui Caligula.

Alex
#33283 (raspuns la: #33148) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sexul creierului... - de ondine la: 10/03/2005 13:09:38
(la: De ce critica femeile barbatii ?)
Era o figura de stil...:)) Si ma refeream de fapt la ratiune, gandire, inteligenta...

Nu ma pronunt cu privire la diferentele anatomice si fiziologice, insa as aprecia foarte enorm daca ar putea cineva sa-mi dea detalii cu privire la acest tip de diferente. Cred ca intreaga lume medicala ar aprecia profund, de altfel...Diferente patologice, sunt insa de accord :))

In domeniul psihologiei, da, pot aparea conotatii diferite. Insa depinde cum definim termenii. Statistic vorbind, femeile apartin in majoritate tipurilor psihologice dominate de sentiment, in timp ce barbatii - tipurilor dominate de ratiune. Cu precizarea ca nu e vorba de o majoritate covarsitoare si exceptiile sunt numeroase. Dar aici apare diferenta intre o critica lucida, obiectiva (si cu sanse de a fi corecta si constructiva), respectiv o critica dominata de afect, care poate degenera imediat in carcoteala, barfa, cicaleala etc., si cred ca de fapt astea din urma deranjeaza pe oricine si de aici a pornit discutia. Daca numim si cea de-a doua categorie tot « critica » si o consideram rezultatul unor reflectii ale intelectului, atunci da, exista diferente intre aceste doua moduri de a « gandi ». Daca dimpotriva, consideram ca numai prima categorie rezulta din procesul gandirii, avand ca scop identificarea unor probleme, defecte, neajunsuri etc., in vederea gasirii unei solutii, in timp ce a doua rezulta numai din dorinta de a atrage atentia asupra propriei persoane, propriilor probleme, si are prea putin de a face cu obiectul careia pare ca i se adreseaza, atunci nu mai vorbim de nici o diferenta. Vorbim de a gandi, respectiv a judeca, dupa cum ziceam. Si in contextul asta, creierul (a se citi gandirea si scuze pentru confuzie) nu are sex. Numai judecata are sex. Si sunt doua lucruri diferite. Ambele in sens jungian, pentru a nu mai fi nici o confuzie.
In traducere libera, intrebarea este daca gandirea sufocata de afect mai se poate numi gandire, si mai are cu ceva de-a face cu inteligenta.
Cu asta nu incerc sa raspund propriu-zis la vreun comentariu, ci pur si simplu incerc sa "piratez" :)) discutia (daca se poate) si daca i se mai pare cuiva interesant sa devieze pe taramul asta, fiindca mie mi se pare. Si poate fi chiar amuzant. Daca nu, regretele mele. ;)
#38914 (raspuns la: #38716) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E un sentiment... - de Mi7haela la: 13/04/2005 08:32:22
(la: Ne-interventia armatei in evenimentele imediat dupa revolutie)
Am sentimentul ca nu e un subiect bun acesta. Ca greu ajungi la informatii in legatura cu el. Ca "pasivitatea" este foarte indoielnica...Si apoi nu crezi ca armata chiar ar fi trebuit sa fi fost pasiva, mai putin in ceea ce priveste propria ei innoire? Mai ales ca tocmai se implicase muuult, muuuuult prea mult in decembrie?
sentimentul religios cosmic - de Cassandra la: 30/04/2005 16:32:04
(la: Biserica moderna)
Einstein subliniaza caracterul antropomorf pe care Dzeu il are in marile religii organizate (iudeo-crestina, musulmana). Si afirma ca exista o alta stare de experienta religioasa, care rareori se gaseste in stare pura, desi este comuna tuturor religiilor – el o denumeste sentiment religios cosmic. Este un sentiment din care nu reiese insa conceptia antropomorfica asupra lui Dzeu – nicidecum imaginea unui “mos cu barba” :)

El explica sentimentul religios in felul urmator: “individul este patruns de sentimentul inutilitatii dorintelor si obiectivelor umane si de cel al ordinii sublime si minunate pe care o dezvaluie natura si lumea ideilor. Existenta individuala ii apare ca un fel de “inchisoare” si doreste sa experimenteze universul ca un intreg unic si semnificativ...Budismul are un continut bogat in acest sentiment cosmic. Geniile religioase ale tuturor epocilor s-au diferentiat prin acest sentiment religios special, care nu cunoaste dogme si nici un Dzeu conceput dupa imaginea omului. Ca urmare nu poate avea biserica nici doctrine bazate pe aceasta imagine. Vom gasi oameni patrunsi de acest sentiment religios numai printre ereticii tuturor epocilor, oameni considerati in multe cazuri atei de catre contemporanii sai, uneori considerati sfinti. Daca privim din acest punct de vedere oameni ca Democrit, Francisco din Asisi si Spinoza, vom gasi intre ei relatii puternice.”

Si tot Einstein spune ca “functia cea mai importanta a stiintei si artelor este de a destepta si a mentine acest sentiment in acele persoane receptive”


#46500 (raspuns la: #46417) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...