comentarii

anemie


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
A, intr-adevar lume puhoi, n- - de Daniel Racovitan la: 07/09/2003 03:04:05
(la: Felicitari pt casa noua, Daniel)
A, intr-adevar lume puhoi, n-am apreciat deloc... In orice caz, pe litoralul franc raportul pret/calitate se pare ca e neconvenabil. Urmatoarele vacante la mare le vom petrece oriunde dar nu in Franta. Am vazut, ne-am lamurit, dar litoralul francez e aparent mai mult 'hype'. Preferam natura autentica.

Zona Carnon-Grande-Motte-Grau-du-Roi a fost candva superba, dar a fost masacrata. Geniile "civilizatoare" ale anilor 70 au reusit sa distruga tot, din superbele dune neramanand decat niste vestigii jalnice "protejate" de catre un gardulet anemic...
#185 (raspuns la: #151) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ygrec si Daniel - de core la: 20/02/2004 10:14:22
(la: Cum sunt crescuti copiii de unele mame romance)
"Mamele crizate de prostiile copilasilor, de intrebarile acestora, isi uita menirea. Copilul nu este un alt membru al familiei si atat. Copilul este Dragostea, Grija, Rabdarea..."

Ygrec, se vede ca nu ai copii si nu o spun cu rautate. e frumos ce spui, dar e departe de realitate. imediat dupa nastere, femeia sufera de depresie post-natala, daca a trecut printr-o cezariana este imobilizata la pat, alaptatul o seaca de vlaga, in caz ca alapteaza unul-doi ani, are carente de vitamine care ii dau anemie si pot duce la tulburari cronice, ramane cu kilograme muuulte dupa sarcina care nu dispar automat, caci organismul are nevoie de 1-2 ani sa isi revina la echilibrul hormonal normal, daca se mai afla si la prima nastere, deci fara experienta, are niste frici ingrozitoare de esec in meseria de mama, este iritabila pentru ca asa ii dicteaza transformarile organismului...asa ca, te-as parafraza: MAMA nu este doar un membru al familiei si atat, iar tatal ar trebui sa stie toate lucrurile astea care i se intampla unei femei cand devine mama si sa fie extrem de responsabil, sa nu se eschiveze, sa fie inarmat cu Dragoste, Grija si Rabdare. faptul ca aproape toti vorbiti exclusiv de cum trebuie sa fie o mama, ignorand rolul tatalui, imi confirma spusele initiale: faptul ca mama romanca este asa cum este cateodata i se "datoreaza" tatalui in buna masura.

Daniel, pasajul ala este auto-ironic, scris premeditat cu umor, scos iarasi din context. Crede-ma, as fi ultima persoana din lume sa iau apararea celor care isi bat copiii, ti-as putea da si eu linkuri cu discutii pe tema asta in care am combatut la greu. Haide sa nu mai vorbim de siteul respectiv, ca nu asta e problema, parca mutasem discutia spre ce se intampla acasa...
#10154 (raspuns la: #10130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pe bune! - de mya la: 02/09/2004 16:53:56
(la: Homeopatia)
Intru si eu pe subiect dupa aproape un an desi vad ca a murit in fasa. Mi se pare foarte interesant asa ca-l relansez...ca sa zic asa. E drept ca nu stiu mare lucru despre termenul in cauza (desi am o mama biolog obsedata de tratamente cu plante dar si de homeopatie). Sa-mi fie rusine...stiu :-(.

Ei bine, cu ceva ani in urma, am fost cu mama la un cabinet special de homeopatie destul de modest (in Bucuresti, pe dreapta). Nu dau nume ca oricum nu mai tin minte. Medicul (tipa) care m-a tratat facuse medicina si studiase in paralel o gramada despre homeopatie. Fusese si in strainatate, facute "X" cursuri, etc. Tipa era si inca mai este extrem de pasionata de treaba asta, era evidenta chestia inca de atunci. Cabinetul mai nou merge bine de tot si tipa are succes.

Nici eu nu prea credeam in asta...aveam asa un cui...da' m-am dus cu inima deschisa si marturisesc ca mi-a ajutat tratamentul. E drept ca nu aveam o afectiune prea grava, problema era ca nu-mi era foame mai niciodata. O sa radeti...toti radeau cand auzeau...si se mirau ca o consider o problema (vezi fostele colege de birou in nesfarsite cure de slabire...o tortura ce sa mai vorbim).

Nu eram foarte slaba sau uscata sa ma dea vantul jos, insa eram anemica. Apoi nu aveam nimic la cap (stiti...precum anorexicele) ci pur si simplu numai cand vedeam mancare multa in fata...parca mi se facea rau si preferam sa o tai brusc. Pana si mirosul ma deranja. Cel mai greu era la mese in familie (sau vizite) fiindca era imposibil sa mananc doua feluri la aceeasi masa. Exclus! Toti imi faceau reprosuri ca fac pe nebuna si ca nu vreau sa ma ingras (o tampenie!). NU ma credea nimeni domne'!

Pana la urma tipa respectiva (dupa ce a stat o gramada de vorba cu mine...muuult si s-a lamurit ce si cum) mi-a recomandat niste pastilute (da' nu mai tin minte cum se numeau) homeopatice, vreo trei feluri - pe care le-am cumparat apoi de la o farmacie homeopatica din Bucuresti (pe vremea aia era unica, undeva pe la marginea Bucurestilor, unde incepe porumbul).

Am inceput tratamentul si - a dat intr-adevar rezultate. Nu m-am ingrasat dar am inceput sa mananc mai omeneste (adica putin mai mult si mai des, dar tot aia) si m-am intremat. Nu mai ameteam si nici nu mi se mai facea rau de la mirosul de mancare, ala mai greoi (vezi sarmale, "friptane", prajeli sau rantasuri ...:-(...). Si astazi manac extrem de putin (sunt vegetariana...dar si atunci eram!) insa des si mestec foarte bine si incet (foooooarte incet). Imi extrag cum s-ar zice vitaminele si mineralele in proportiile necesare organismului.

In orice caz tratamentul homeopatic m-a ajutat si apoi l-am reprobat (si cu alte ocazii si pentru cu totul alte afectiuni). E "pe bune"!



Pt. Adrian Marchidann - de Paianjenul la: 22/09/2004 15:54:25
(la: Cine conduce lumea?)
"Nu cred ca lipsa de dovezi pot sluji ca argument pentru ipoteza ca grupul Bilderberg ar conduce lumea si cu atat mai putin ca are scopuri malefice."

- a. Identitatea unui asemenea grup este irelevanta pina la urma. Ceea ce conteaza e daca presupusul grup (elita) exista de fapt, sau nu... dar logica ne obliga sa admitem ca asa ceva exista. Oriunde apare un grup de doi sau mai multi indivizi, nevoia de actiune dictata de circumstante impune ca unul sa ia initiativa de lider, si acest principiu este valabil la orice nivel: cuplu, familie, comunitate, societate... zi-i cum vrei... si cu rare exceptii, liderul va avea cel mai adesea tendinta sa-si asigure ce e mai bun din ce e mai bun (partea leului). Si... de cind e lumea si pamintul intotdeauna a existat competitie intre indivizi pentru pozitia de lider (cu toate favorurile pe care le presupune respectiva pozitie)... si, oriunde apar doi sau mai multi lideri avem deja de a face, mai mult sau mai putin, cu o... elita?...

- b. Referitor la caracterul malefic (?) al agendei "elitei": desi imperfecta, datorita imperfectiunii naturii umane insesi, istoria a demonstrat ca democratia este forma cea mai acceptabila de orinduire sociala, iar regula de aur a unei democratii autentice este tocmai prezenta unei, opozitii vigilente si viguroase, care sa traga de "mineca" partida care guverneaza, atunci cind aceasta din urma are tendinta s-o ia "razna" (asta tot din cauza ca natura umana nu este imuna la coruptie). Cu cit opozitia este mai anemica (sau inexistenta), cu atit mai probabil ca "elita" sa fie mai expusa la fenomenul coruptiei. Acesta e un alt principiu care se aplica la toate nivelele: grup, familie, comunitate, societate... zi-i cum vrei... Si-acum intrebarea mea:

cum, pina una alta, guvernul american (ii stim noi cine sint...) ne-a dat de mult a intelege ca actualele probleme cu care se confrunta omenirea impun - din considerent "practice" - centralizarea autoritatii in mina unui guvern mondial...

si ca

nu vede pe nimeni in afara de el mai competent pentru pozitia de lider mondial...

in eventualitatea ca la un moment dat acesta ar ocupa pozitia respectiva, din cine ar fi constituita opozitia care sa-i detecteze si sa anihileze eventualele tendinte... malefice?... Din partidul comunist chinez... sau nord-coreean?...
#23037 (raspuns la: #22966) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bio pro si contra... si DE CE - de Dan de Deva la: 30/12/2004 06:51:59
(la: Obezitatea la americani)
O mica paranteza: Sunt nou in acest forum dar am citit mesajele voastre. Cred ca se scapa un aspect important.
Trebuie sa dau un exemplu real:
In America, nu stiu cand, s-a facut un sondaj telefonic cu privire la lansarea unui produs sau serviciu (nu stiu exact). Pe baza rezultatelor testului s-a lansat respectivul produs. A fost un fiasco total. Trebuia gasita cauza. Ei bine, cauza era sondajul. In cazul unui sondaj se chestioneaza oameni din toate paturile sociale, cu diferite surse de venituri pentru a obtine o imagine a produsului la nivelul intregii societati. Din pacate, cei care aveau telefon erau cei cu resurse materiale bune si foarte bune. A fost omisa deci o mare parte a populatiei.
Revenind la oile noastre, adica bio sau nu si legand exemplul de mai sus de comunitatea noastra, a celor ce navigheaza pe Net, vedem ca, in Romania, accesul la retea se plateste destul de scump. In proportie (zic eu de 90%) utilizatorii de Net sunt cei cu venituri medii si mari. Dar marea masa sunt cei cu venituri mici sau foarte mici. O tara sanatoasa inseamna toti oamenii sai sanatosi si nu gruparea in enclave de "sanatate" alimentara sau nu. Prietenii, iubitii, apropiatii nostri pot fi sau nu din aceste enclave. Presiunea, fobia chiar de "a manca Bio EU" nu ne transforma treptat oare in niste egoisti orientati catre cuvantul EU? Oare nu stabilim chiar acum o enclava in care NOI mancam Bio si de restul prea putin ne intereseaza? Sunt de acord ca lucrurile se misca in intreaga lume, dar este foarte greu sa mananci Bio cand ai un salariu mic, copii de intretinut, cheltuieli, facturi de platit. Toate acestea iti dau un buget extrem de mic pentru cosul de alimente. Si inevitabil alegi ce este mai ieftin. Care din pacate nu este Bio.
Precum ati punctat si voi, persoanele obeze sunt cele cu venituri mici in America. In Romania sunt cei slabi si anemici, predispusi la boli si constransi la degradare umana. Un popor este suma indivizilor sai si nu individualitati in sine. De aceea o Europa, o America considera acest popor ca fiind unul de manelisti, hoti si tigani. E ca la alegeri, conteaza majoritatea. Si NU poti spune despre TINE ca esti o picatura de apa pura(care mananca Bio) daca traiesti intr-o balta, oriunde in lume ar fi acea balta.
#32439 (raspuns la: #32104) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vor veni si banii - de giocondel la: 19/01/2005 07:22:59
(la: 35 mil de parai)
totul se intampla la timpul potrivit...stiu ca vor veni si banii, nu neaparat ca vor veni ei la mine ci ca ma voi duce eu la ei daca e nevoie...

ong-urile din romania incearca sa ajute, sa faca ceva pentru orfani insa pana la dumnezeu te mananca sfintii..sunt multi oameni dedicati, cu daruire si dragoste sincera si pura pentru semenii lor dar sunt si multi hoti si prefacuti care folosesc fondurile si granturile in alte scopuri...si ong-urile in loc sa se sprijine reciproc, se invidiaza si se mananca unii pe altii, ca parca nu cu totii ar avea acelasi scor: de a servi pe cei din jur, de a ajuta, de a alina, de a imbunatatii radical viata celor in nevoie...pe urma raspunsul societatii este anemic, pentru ca mai toti romanii sunt inchisi in propriile lor carapace pline de probleme dar si de prejudecati ...apoi politicienilor li se rupe in paishpe(scuze de expresie) de individ si drepturile lui si daca, pana la urma, cineva face ceva..pt orfani sau oricine altcineva,, abordeaza gresit intreaga problema din prea mult zel sau scolarizare tampita..cu ceva exceptii, sunt si oameni extraordinari care obtin rezultate demne de invidiat..

vedeti??a inceput sa mi se infierbinte sangele in vine pentru ca mi-am amintit de ce sunt aici..uneori mai pierd focalizarea dar e asa de reconfortant sa intalnesti un om total necunoscut care sa aiba o idee similara cu a ta, o dorinta asemanatoare...este un semn ca se merita sa visezi ,s a speri si sa muncesti cu indarjire pentru a-ti atinge visele.

numai bine !



"Knowledge is a  single point, but the ignorant have multiplied it."
-The Seven Valleys -
#33759 (raspuns la: #33754) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Drepturile fotografilor - de niculae la: 25/01/2005 03:53:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Recunosc,nu e o idee superdesteapta,ba e chiar simpla si nici macar nu am inventat eu nimic,doar am luat parti de pe la altii si le-am pus la un loc:
***1.Zilele astea (termenul e foarte scurt:o saptamana,doua cel mult) e mare fierbere pe la Ministerul Culturii si prin tot felul de birouri, directii si asociatii legate de revizuirea si completarea Legii Audiovizualului, Cinematografiei si de ce nu si a Drepturilor de Autor.Poate a-ti aflat ca s-a schimbat guvernul (!),noua echipa sustine ca vrea si chiar trebuie sa introduca tot felul de adaptari si apropieri cu legile din Comunitatea Europeana (Un an,doi inca e oarecum facultativ,dar,din 2007 daca nu putem noi si nu suntem in stare sa le facem singuri,le vor face altii). Asociatiile profesionale ale producatorilor de film, de audiograme, fonograme, ORDA (oficiul roman pentru drepturi de autor ) si cate altele,zumzaie de propuneri,idei,etc...Normal ar fi ca si Domnii FOTOGRAFI,daca o fi existand aceasta breasla (breasla nu inseamna existenta unor meseriasi (artisti),multi,sau putini,buni,slabi sau geniali,prietenosi sau ciufuti,individualisti sau prietenosi,ci,un grup de oameni care constientizeaza ca au interese comune,si sunt dispusi sa se mobilizeze putin pentu a si le apara. Nici macar nu e nevoie de o majoritate, sunt suficienti cativa cu putina autoritate in domeniu. Restul, grosul, se va mobiliza mai tarziu pentru a contesta si critica initiativa primilor..."C'asa e'n tenis..."
***2.Deci,un grup,(grupulet) de tovarasi,trebuie sa solicite o audienta la susnumitul minister,sa reaminteasca nerabdatorilor politicieni (nerabdatori sa dovedeasca buna lor intentie,intreaga intelegere si marea diferenta fata de ceilalti politicieni dinainte,care nu...si nu ) ca exista (fotografiii,fotografia,bresla,problemele) ca la celelalte plingeri si cereri,amendamente,articole,etc.ar vrea sa adauge si ei ceva si sa spuna:"CE ANUME"vor sa adauge.De acum nebunia poate sa inceapa si va urma un sir sa speram nesfarsit de zile,ani,decenii,(oare e posibil ?) secole in care se vor tot inbunatati legislatia,protectia si bunastarea fotografilor romani si de pretutindeni.( !!! Si tehnica neaparat,vor fi roboti care fac poze geniale in locul proprietarului ! )
***3.Acum,nefiind de meserie fotograf sau fiind unul mic, incepator, amator, evident ca am si niste idei (foarte bune,clare si precise) despre ce ar trebui sa ceara fotografii,pentru ca situatia lor juridica si ulterior economica sa se inbunatateasca ("C'asa e'n tenis..." cu cat cunosti mai putine reguli cu atat mintea'ti poate zbura,zburda mai libera si mai fericita )
***A.Sa se stipuleze in lege ca orice material tiparit, printat, imprimat,filmat etc,etc,care cuprinde imagini foto chiar si prelucrate,a carei folosinta,utilizare,raspandire;depaseste aria de folosinta privata (de uz personal, in cerc familial,in interiorul locuintei,spune legea) trebuie sa contina undeva mentionata sursa identificabila a imaginii.La prima vedere poate parea putin lucru in calea hotiilor fara margini de la noi (sant uneori la fel si prin alte locuri mult mai putin fomiste decat tara asta in momentul asta),dar, pentru o anumita categorie de utilizatori functioneaza. In momentul in care scrie si trebuie sa se hotarasca ce scrie si simte ca va trebui sa raspunda de ce a scris unii,poate putini, n-o vor mai face.E doar un mic pas inainte.
***B.Reglementare prin lege a unor pedepse, sanctiuni,compensatii,sau despagubiri pentru utilizatorul delicvent si pentru proprietarul imaginii, ca pentru orice alt tip de furt. Poate ca ele exista si acum iar eu nu stiu,dar,nici nu am auzit de procese sustinute si revendicari neabandonate.Iarasi e posibil sa existe,dar,in cazul asta nu s-a facut destul loby,destula galerie ca sa auda cat mai multa lume. Propaganda,daca hotul e un ziar se merge la o televiziune si invers.O stire se fabrica,se construieste foarte usor,mai ales daca ai dreptate.Cred ca se poate vorbi la capitolul asta nopti intregi,asa ca o sa trec mai departe, chiar daca, stiu , nimic nu e chiar asa de simplu cum pare la prima vedere.
***C.Utilizatorul,nu raspunde de provenienta imaginilor folosite (doar)atunci cand este intrebat,acuzat,ci anticipat trebuie sa indice sursa.Nu e nimic original aici,in cazul fonogramelor se face asta de ani de zile.Nu e suficient sa spui ca ai folosit o melodie veche sau populara,trebuie sa indici interpretarea si sa aduci acordul sau contractul celor cu care ai lucrat.
***D.Obligatoriu existenta unui ORGAN DE CONTROL,de tipul celor folosite pentru verificare legalitatii softurilor,Aflat intr-un strans raport de cooperare,coordonare sau poate subordonare, prin lege strict specificat,cu cei considerati Autoritate nationala in domeniu (AFPR !? sau alta). Nu uitati ca se cere societatii civile o tot mai mare implicare.Unii tot flutura (cel putin deocamdata,asa ca profitati, maine nu se stie !?) aceasta chemare la implicare,mai ramane ca ea, draguta si anemica SOCIETATE CIVILA sa mai si vrea,sa mai si poata,(folosesc: etc...etc...cam mult !) Am eu mai bine in cap cum sa se faca,dar,mi-e greu sa explic in scris, (Sunt Prea Inteligent !!)
***E. MACAR CATIVA OAMENI TREBUIE SA CREADA CA ACESTE LUCRURI SUNT POSIBILE SI SA FACA CEVA PENTRU ASTA (e asa de simplu, asa de usor de facut si totusi fara implicare,fara putin altruism,romantism si alte -isme din astea desuete, nimic nu se va misca de la sine )
***As mai avea destule de spus,dar am obosit.Bat incet si scrisul i-mi ia mult timp,e si foarte tarziu;asa ca o sa iau o pauza.Daca s-o gasi cineva interesat sa continuam,mai vedem... Salutari la toata lumea !
#34442 (raspuns la: #34425) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
belle - de Horia D la: 02/03/2005 17:31:08
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
eu zic ca esti anemica, si de acolo ameteli si alte chestii.. ia du-te tu frumusel si fa-ti niste analize de sange! si frige-ti niste ficatel, din ala bun si plin de fier!
#37924 (raspuns la: #37920) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
copii - de Belle la: 02/03/2005 17:51:46
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
la cei peste 80 de ani ai mei ma simt parc-as avea 100 ;) ... e precis de la ureche dar ma duc la doctora sa nu cumva sa fie altceva (anemica nu sunt... cred, nu prea am de ce)

ivy, uite cu ca ma imbuib de zor ;)
http://www.mybrandsinc.com/ShopOnline/Catalog.asp?t=7&s=NESTLE%207&ss=0&p=3149

cat despre ce-a zis horica mi-aduc aminte de varianta "idiotica" a Luceafarului

a fost odata ca-n povesti
a fost ca niciodata
din rude mari imparatesti
o balega de fata

si-avea un nas de 7 coti
de zgaria pamantul
si-o caramida in chiloti
sa n-o doboare vantul

etc etc etc .... dati si voi vina pe ameteala ;))))
#37933 (raspuns la: #37930) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cit de departe reusiti sa va intoarceti in timp? - de Paianjenul la: 10/03/2005 08:13:25
(la: Rewind)
...Era o zi innourata. Insotit de mama care ma tinea de mina, am intrat pe poarta spitalului "nou". Am intrat in cladire, si dupa ce am parcurs niste coridoare anemic iluminate si pardosite cu dale de mozaic gri cenusiu, m-am trezit intr-o sala intunecoasa, racoroasa (pardosita cu acelasi mozaic)... cu o masa alba in mijloc. Dupa citeva minute, in sala a aparut o "tanti" - balshaie, bruneta, cu voce "groasa" si cu buzele foarte rujate... imbracata intr-un halat alb. Dupa ce a aprins o lumina in tavan, ajutata de mama "tanti" m-a dezbracat la "nudul gol", m-a intins pe masa acoperita cu o musama rece, a desfasurat deasupra mea un fel de coviltir tot de musama, cu o "gaura" deasupra, si a mai aprins o lumina, ceva mai puternica decit cea din tavan. Desi nu-mi dadeam seama ce urma sa se intimple, singurul lucru care ma incomoda era musamaua rece pe care eram intins. Am inceput sa scincesc doar cind mi-am dat seama ca mama disparuse din incapere... si nu stiu daca a doua voce (cu certitudine, masculina) pe care o auzeam acum, incerca sa ma consoleze... sau ma admonesta pentru scincetul meu...

...Cind m-am "trezit" (era tot o zi fara soare), inaintam pe strada noastra, tot insotit de mama care ma tinea de mina... de data asta intzolit intr-un costum gri deschis, si cu un "clop" VERDE pe cap (clop cu care, nici pina azi n-am aflat cine ma cadorisise...)... Intrat in curte, m-am dus "direct" la trotineta mea "cu frina", la al carei ghidon abia ajungeam, dar nici n-am dezlipit-o bine de perete, ca-l si aud pe taica-meu (aparut instantaneu prin zona): "NU, NU!... Iar vrei s-ajungi la 'cutit'?!..." N-am inteles ce voia sa zica, dar intuind ca chestia cu cutitul trebuie sa aiba conotatii negative, am renuntat, si am intrat in casa...

Aveam 2 ani... (si o operatie de hernie...)...
slaba si sanatoasa -asta DA o provocare ! - de (anonim) la: 28/03/2005 22:23:34
(la: Cu ce regim ati reusit sa slabiti?)
Ei bine, fixul cu slabitul il am si eu, de ce sa nu recunosc? si desi inca nu am de ce sa ma stresez: nu tu varsta inaintata, nu tu copii, nu tu obezitate, am cochetat si eu cu diverse regimuri, care mai mult ma frustrau decat ma multumeau.

Asta pana intr-o zi, cand mama m-a inscris la o companie de produse naturiste de unde mi-am procurat un plan de bataie pentru a veni de hac nu atat kilogramelor in plus, cat mai ales grasimii. Si stiti ce? Chiar a mers!

Nu o sa va uimesc cu cifre aberante de kilograme date jos in timp record, ci am sa va spun doar ca la haine am scazut vreo 2 numere si cand ma uitam in oglinda imi puteam sustine privirea cu mandrie.

Plus ca dieta era centrata pe suc de aloe, vitamine si suplimente nutritive NATURALE, care imi si detoxificau organismul, lasand in urma vitalitatea si energia de care fusesem stoarsa in timpul iernii, plus ca reglau metabolismul, respectiv arderile sale.

Mai vreti sa mai auziti? ar mai fi multe de povestit, insa acesta nu e nici momentul, nici locul ideal.

Asa ca, neincrezatorilor sau neincrezatoarelor le incredintez un nr de tel la care ar fi de preferat sa apeleze inainte de a cadea in alte extrema ca o anemie acuta, bulimie sau alta consecinta ca urmare a unui regim de slabire, caci pe cuvant nu merita: 0726711809.

Sanatate, ca-i mai buna decat toate!
#41049 (raspuns la: #11714) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ex-gay - de oliver la: 31/03/2005 16:45:22
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
"Cercetarea psihanalitica se opune cu toata hotararea incercarii de a-i izola pe homosexuali de ceilalti oameni, intr-un grup cu naravuri cu totul aparte. Studiind alte excitatii decat acelea manifest sexuale, psihanaliza a gasit ca TOTI OAMENII SUNT CAPABILI SA-SI ALEAGA UN OBIECT SEXUAL DE ACELASI FEL SI CA ACELASI LUCRU S-A PETRECUT SI IN INCONSTIENT. Intr-adevar, simtamintele erotice care ne leaga de persoane de acelasi sex joaca un rol important in viata psihica normala, dar un si mai important rol ca factori de imbolnavire, in comparatie cu aceleasi simtaminte fata de persoanele de celalalt sex. PSIHANALIZA MAI DEGRABA RELIEFEAZA INDEPENDENTA ALEGERII OBIECTULUI FATA DE SEXUL OBIECTULUI, EGALA SI LIBERA ATASARE FATA DE OBIECTELE MASCULINE SI FEMININE, CUM SE OBSERVA IN COPILARIE SI IN STARILE PRIMITIVE DIN PREISTORIA UMANITATII, CA PUNCT DE OBARSIE DIN CARE SE DEZVOLTA, PRIN RESTRANGERE FIE INTR-UN SENS, FIE INTR-ALTUL, TIPUL NORMAL DE SEXUALITATE SAU CEL INVERTIT. IN VIZIUNEA PSIHANALIZEI, ASADAR, INTERESUL SEXUAL EXCLUSIV AL BARBATULUI PENTRU FEMEIE CONSTITUIE O PROBLEMA CARE ARE NEVOIE DE ELUCIDARE, CARE DECI NU ESTE DE LA SINE INTELEASA, CUM ESTE ATRACTIA DINTRE ELEMENTELE CHIMICE. Determinarea comportamentului sexual are loc abia dupa pubertate si ESTE REZULTATUL UNOR FACTORI CARE NU SUNT NEGLIJABILI SI CARE, IN PARTE, SUNT DE NATURA CONSTITUTIVA, IAR IN REST DE NATURA ACCIDENTALA. Desigur ca este cu putinta ca unii dintre acesti factori sa fie atat de importanti incat sa influenteze in mod direct rezultatul. In general, insa, pluralitatea factorilor determinanti se reflecta in varietatea comportamentului sexual manifest al oamenilor." [Sigmund Freud, "Psihanaliza si sexualitate", ed. Stiintifica, 1994, p. 93; sublinierile imi apartin].

Am urmarit firul discutiei pe forum atat cat am rezistat (e nevoie de mai mult timp decat mi-as putea permite...), mai ales ca nu mi-a atras atentia in mod deosebit. Discutiile noastre, ale tinerilor, au tendinta sa se infunde in clisee, in common places, imi pare rau s-o spun. Pe de alta parte, s-au dovedit, ca intotdeauna, prea multi si prea curajosi sa emita (pre-?)judecati de valoare in privinta homosexualitatii niste indivizi care nu au manifestat -- pentru ca nu au vrut, pentru ca nu au simtit asa, pentru ca nu au avut curaj -- niciodata, poate, "simtaminte erotice care ne leaga de persoane de acelasi sex".

Inainte de toate, as dori sa reprosez fara ranchiuna acestor indivizi, care au totusi meritul de a fi dovedit ca hmosexualitatea nu mai este si nu mai trebuie sa fie un subiect tabu, faptul ca, la origine, impulsia sexuala, daca-i putem spune asa, nu are nimic de-a face cu "el sesso". Si atunci, ma intreb de ce trebuie de fiecare data cand vorbim despre homosexualitate sa trivializam, sa aruncam instinctual, in mintea noastra, invective (-A, poponarii!). Ma sufoc de dezgust cand vad ca mentalitatile se schimba greu, si atunci cand se schimba, o fac prost; mai bine nu s-ar fi schimbat... Caci, oare ce inseamna, pe de o parte, sa vorbim despre homosexualitate ca despre un flagel social iar, pe de alta parte, sa ne servim de drepturile omului ca de cel mai bun pretext pentru a afirma SUBVERSIV drepturile minoritatilor etice? Mi se pare ridicol, si mi se pare greu de imaginat in ce conditii ar putea creste copiii vostri (poate si ai mei, caci deocamdata nu-mi permit sa ma gandesc la asta, din motive materiale - si va asigur ca nu exista alte motive!), care vor auzi numai interpretari extreme ale fenomenului despre care discutam, interpretari care pornesc din ignoranta, ura si, de ce nu, regretul lipsei proprii de curaj in a spune, asa cum o face Freud, ca existenta sentimentelor erotice, mai mult sau mai putin manifestata, fata de persoane de acelasi sex, nu este atat de pernicioasa in sine si ca, de fapt, ea poate fi creatoare, atunci cand este, desigur, sublimata.

Am uneori senzatia ca oamenii dispun de un sadism funciar atunci cand vine vorba de fericire, un sadism prin care orice incercare neobisnuita de a evada din spatiul profan, din banaliatatea cotidiana, este respinsa feroce. Si ma intreb, de ce trebuie sa spun, fata de cine altcineva in afara de mine ar fi trebuit sa recunosc, rusinat, intimidat, anemiat, ca sunt - recte, ca am fost candva un - gay? Cata suferinta si cata bucurie imi aduce aceasta marturisire. Cineva imi va spune, probabil, ca nu trebuia s-o fac. Daca m-as intoarce in timp, sa stiti ca n-as mai face-o, dar atunci eram impresionat de mesajele subliminale ale promotorilor unei "gay pride". Fiindca am o structura spirituala care nu-mi permite sa traiesc fara sa caut adevarul, am ajuns la concluzii ferme privind homosexualitatea, concluzii de la care nu voi face rabat, fiindca aici e vorba de viata mea. Nu am avut ocazia unei relatii sexuale cu o fata, desi ideea ma atrage foarte tare. Asta poate fiindca detest ritualul de curtenire dintre baieti si fete, in care baietii sunt imbecili si macho, iar fetele cretine si sentimentale... A, si pudibonde! Sunt sincer, intotdeauna am fost asa, si cred ca m-a durut, insa nu suficient de tare incat sa prefer vreodata disimularea adevarului. M-ar fi ajutat foarte mult sa am prieteni heterosexuali care sa-mi poata recunoaste faptul ca au fost candva, fie si foarte de mult, fie si pentru foarte putin timp, atrasi de persoane de acelasi sex. E o atractie emotionala foarte speciala, e, de ce nu, un dezechilibru emotinal, dar tot special ramane...

Mi-as dori foarte mult sa discut cu baieti, in principal, dar si cu fete, care s-au simtit macar candva "queer", care stiu cam ce ar putea sa insemne asta, la nivel emotional. Eu am renuntat la a-mi manifesta aceasta latura homosexuala, pe care o simt inca arzand in sufletul meu, fiindca vreau sa cunosc o fata care ma va face sa constientizez ca apartin lumii careia ii apartin, in realitate. Nu trebuie decat sa constientizez... Pentru ca acest lucru sa fie posibil, este nevoie de o femeie adevarata, matura in plan spiritual, rabdatoare si foarte inteligenta. Vreau sa va descopar, daca existati, pe voi, cei care simtiti ca mine, care ati inteles ca NU E NORMAL SA FI GAY, si nu fiindca norma ar fi data de societate, ci fiindca normalitatea este definita in raport cu un sistem de valori traditional, care nu trebuie rasturnat samavolnic de catre... "omul recent".
vampirism, oh my GORE! - de Cassandra la: 29/04/2005 13:57:29
(la: Nemtilor le plac tepele romanesti)
Cum spunea cineva…
Eu cred ca nu numai nemtilor le plac “tepele” romanesti, dar in Occident ideea vampirismului este in general foarte atragatoare. Atit de tare incat daca povestesti cuiva de Romania, iti raspunde repede – “A, Dracula! Eu am vizitat castelul lui...” Asa incit nu e de mirare ca sint unii care se ocupa sa studieze vampirismul din punct de vedere “stiintific”.

Daca am sta sa investigam, orice tara are in istoria sa un vampir sau vampiresa, doar trebuie “dezgropat”. Problema este ca noi am avut sansa (sau nesansa) ca Bram Stoker sa scrie “Dracula” dupa cite se pare bazindu-si povestea pe plaiurile romanesti si pe personajul istoric Vlad Tepes. Ca acesta era un tip singeros, nu ma indoiesc, dar putini stiu ca metoda tragerii in teapa o luase chiar de la turci.

Cred ca esenta vampirismului este singele si credinta potrivit careia singele este sursa de viata, elixir care vindeca orice. Daca lumea vrea insa sa caute adevarati vampiri ai istoriei, ar trebui sa viziteze mormantul lui Elizabeth Bathory o unguroaica nascuta in 1560. Aceasta contesa, avea obiceiul sa omoare fragede virgine si sa le bea singele pentru ca era convinsa ca in felul asta se mentinea etern tinara si frumoasa. Se numara printre cele mai ingrozitoare asasine in serie ale isoriei.

Si mai recent am aflat ca in Barcelona a existat cam pe la inceputul secolului trecut, o cucoana Enriqueta Martin, care ducea o viata dubla – ziua aparea ca cersetoare prin cartierele de saraci si noaptea isi punea haine de vaza si se suia intr-o luxoasa caleasca ca sa asiste la intruniri fastoase ala societatii inalte. Si ce o facea sa duca aceasta viata dubla? Era felul in care facea rost de singe proaspat – rapea copii din cartiere sarace pe care ii omora cu mare cruzime pentru ca sa furnizeze singe proaspat pentru sume exorbitante bogatilor ca elixir si revigorant. Ea insasi consuma importante cantitati din acest elixir. Cu toate astea cica saraca era tot timpul palida si cam anemica! :)

Si sigur exista multe alte cazuri de adevarat vampirism in istorie, sint cazuri reale pe linga care Dracula e mic copil. Doar ca tarile respective in loc sa speculeze personajul, l-au ingropat cit mai bine. Vampirismul se bazeaza pe o credinta absurda, desi unii spun ca ar putea fi cauzat si de o patologie – hematodixie, in care cel afectat are o mare nevoie de a ingera singe.

Oricare ar fi adevarul, Bram Stoker ni l-a daruit pe Dracula si noi speculam cu personajul pentru a atrage turisti, si se pare ca nu sint putini cei atrasi de violenta si varsare de singe. Pacat insa ca s-a implintat asociatia Romania-Dracula asa puternic in creierul multora.
ivy - de Belle la: 18/05/2005 18:46:37
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
fii atenta, cica "SYMPATHY COMES BETWEEN SHIT AND SYPHILLUS IN THE DICTIONARY" ... n-am verificat da' m-a pufnit rasul cand am citit asta

copilu' e pe dieta ca vrea s-arate bine, incepuse sa ia in greutate si dupa ce ca e ditamai omul (1.84m, cred ca ti-am mai spus), mai era si "bine facut" ceea ce la 16 ani nu prea e bine... cred c-a dat jos vreo 15lbs pana acum, nu stiu sigur ca nu l-am intrebat da' cam asa arata

sambata doar am aranjat lawn-ul, ieri insa mi-am luat crini, garofitze salbatice si margarete da' trebuie sa le plantez, daca le merge bine ma duc si mai aiu peste cateva saptamani. am vrut sa-mi iau si bujori (mor dupa ei) da' erau cam amarati si costau foarte mult dupa parerea mea, mai ales la cat de anemici aratau

capsuni si alte chestii nu pot sa plantez ca vin caprioarele si mi le mananca, dar ma tenteaza (poate la vara) sa fac un tarc si sa pun rosii, macar asa de distractie sa am cu ce-mi ocupa timpul pe-afara ca tare-mi place sa-mi gasesc de lucru prin curte

trandafiri inca n-am avut curajul sa plantez, am unul pirpiriu ramas de la fostii proprietari da' n-a dat niciodata floare :(
#49697 (raspuns la: #49696) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
phidias - de Cassandra la: 01/07/2005 16:26:39
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
In natura, ca sistem autoreglabil, orice accident sau mutatie este rapid anihilata.

Aceasta afirmatie pleaca de la premiza gresita ca toate mutatiile sint daunatoare, fatale. Mutatiile daunatoare sint eliminate imediat daca reduc drastic sansele de suparavietuire ale individului. In general mutatiile care nu pun in pericol iminent viata individului, nu sint eliminate imediat. Dar exista si mutatii neutre si mutatii avantajoase care se acumuleaza. Calitatea de avantajoasa sau daunatoare a unei mutatii este relativa si depinde de conditiile ambientale. O mutatie poate fi favorabila in sensul ca permite supravietuirea intr-un mediu nefavorabil, totusi ea va fi nefavorabila intr-un mediu normal. Un exemplu este cel al anemiei falciforme. Prezenta ambelor alele este fatala pentru individul care le prezinta, dar prezenta unei singure alele, da nastere la hematii cu forme aberante – o mutatie nedorita de vreme ce aceste celule sint mai putin eficiente decit cele normale. Totusi, in zone in care malaria este prevalenta, prezenta aceste alele este un factor pozitiv, pentru ca confera individului protectie impotriva contagierii.

Uitati un banal exemplu:
Acum un an am avut invazie de omizi. Cel putin in Bucuresti. Toti credeau ca anul acesta va fi dezastru. Ei bine, nu a fost asa. De, ce ?
Uimitor de simplu. Omizile s-au inmultit atat de mult anul trecut, incat au mancat aproape toata vegetatia. Ori o omida ca sa ajunga la faza de maturitate trebuie sa consume o amumita cantitate de hrana, nici mai mult nici mai putin. Nemaifiind hrana, omizile nu au mai intrat in faza de maturare, faza care in mod obisniut apare in august. In octombrie a venit frigul si au murit. Deci anul acesta nu au mai fost omizi pentru ca nu au fost nici fluturi. E simplu. Totul se afla in legile nescrise ale mamei naturi.


Nici o legatura cu teoria evolutiei. Mai degraba demonstreaza consecintele imediate ale schimbarilor in echilibrele ecologice.

Daca cineva imi poate demonstra cum in mod natural, prin simpla evolutie, un hominid sau o caracatita se poate inmulti excesiv depasind barierele de netrecut ale naturii, eu ma dau batut.

Teoria evolutiei nu este presupusa nici explicata prin inmultirea excesiva a speciilor. Gresit inteles.


Toti am auzit de Ebola. Oare de ce nu am disparut de pe Pamant in pofida faptului ca nu s-a gasit nici un antidot ? Daca virusul si-ar fi distrus suportul, nu s-ar fi autodistrus ? "No sense.."

Toti am auzit dar putini cunosc mecanismul sau patogenic. Virusul Ebola infecteaza oameni si primate non-umane. Rezervorul virusului nu este complet elucidat, dar sint cunoscute specii de lilieci (bats) care suporta multiplicarea virusului supravietuind fara manifestari clinice.
De ce nu am disparut de pe Pamint? Din cauza eforturilor celor care intelegind mecanismele de contagiu, au luat masurile-bariera adecvate de izolare a celor infectati, si de modificare a acelor activitati si obiceiuri umane care facilitau propagarea virusului. Mai avem insa timp sa disparem daca stiinta si increderea in stiinta sint inlocuite de obscurantism si bigotism.

A, ca nu cunoastem indeajuns mecanismele de reglare ale naturii, atunci este scuzabil sa ne lansam in teorii care mai de care mai fanteziste.

Nu este deloc scuzabil. Ignoranta nu este o scuza pentru afirmatiile autosuficiente nefundamentate, fanteziste sau nu, afirmatii de multe ori periculoase si rau intentionate.
Cind va vorbi femeia... - de Prism la: 23/07/2005 19:06:53
(la: Femeia)
Cind va vorbi femeia...

..Vor tremura in haos vibrari de oale sparte
Si-n lumile de cratiti si de tigai desarte
Vor spumega in spasme de fumuri violete
Anemica sarmale
Si ftizice cotlete,
Si arese maioneze vor plinge-n ziua ceea,
Cind, searbada, vorbi-va la Camera femeia.

Va lesina pamintul si largurile firei
Se vor mindri matroane din Teiu,
Si Dealu-Spirei,
Si vor ofta barbatii,
Si vor tzipa copii.
S-o umple de alaiuri meleagul Romaniei
Si jale fi-va-n case si plins afara fi-va,
Cind va trinti cu pumnul in masa,
Paraschiva.

Va naste zvon de glasuri, interpelari
Si tropot.
Atacuri, intreruperi cu aiurari de clopot,
Vor naste toalete si va domni Nimicul.

Intr-un proiect de lege se va trezi
Ibricul
Si pudra
Si juponul,
Chiulotii si caleasca,
Cind searbada vorbi-va, la Camera,
Popeasca


Ion Pribeagu -Din vol "Virfuri de spada" 1915

O perioada din viatza mea am - de gigi2005 la: 01/08/2005 23:49:56
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
O perioada din viatza mea am locuit in cartierul Trivale din Pitesti. Vis a vis de blocul unde sateam eu era o familie cu care ma imprietenisem, mai ales cu doamna pentru ca ieseam cu catzeii impreuna la plimbare. Ea mult mai mare ca mine, aproape ca mama mea. Are doi copii:fata mai mare si baiat, ofitzer pe vas comercial.
Imi povesteste intr-o zi ce-a patzit cu fata. A cazut dintr-o data la pat. Slabea, ii era rau, parca era anemica. Nu mai putea sa stea in picioare de slabita ce era. Spitale, internari, fata sanatoasa tun, analizele toate bune... Cheltuie baiatul peste 1500 de euro cu doctorii, tot o afla ce are sora-sa... Nimic, ea era sanatoasa. Pana la urma o doctora de la spitalul judetean din Pitesti ii spune femeii sa mai incerce si in alta parte, sugerandu-i vrajitoare. Ea, credincioasa, se duce mai intai la manastire la Curtea de Arges, unde un preot batran ii zice: se rezolva si prin slujbe, dar mai bine du-te la vrajitoare. E mai rapida rezolvarea si ce e facut cu satana, tot cu satana se dezleaga.
Afla femeia de un "vraci" pe la Albesti, v-am spus de el mai jos, de i-a murit copiii si s-a potolit. Se duce cu fata mai mult moarta la el... I-a zis ca daca mai intarzia cateva zile fata murea cu zile...Cineva ii facuse s-o omoare, fosta nevasta a barbatului ei pe care acesta o lasase ptr ca bea foarte mult. A dezlegat-o cu greu, dar a pus-o pe picioare intr-o saptamana si pe urma s-a tot dus pe la el la doua-trei saptamani, tot i-a descantat, pana la urma a rezolvat-o. Acum e sanatoasa, are si un baietzel de 4-5 ani cred, ca nu i-am mai vazut din 2001 si il avea pe ala mic.
#62909 (raspuns la: #62907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gigi, - de maimuta la: 16/08/2005 18:49:13
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
eu sunt "maimutza fata palida", asa ca, la anemia care o am, sigur merge br+smantana. mmmmmmm, ce bun e!
imaginea noastra altfel - de teo_05 la: 16/08/2005 23:46:14
(la: noi si imaginea noastra)
scriu aici un articol al lui andrei plesu, apropo de imaginea noastra, a tuturor, ca romani...sper sa va placa daca nu-l stiati deja..:)
"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela
Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase,Constantinescu
si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat. Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori,
postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor - reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

Andrei Plesu in "Jurnalul national"



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...