comentarii

anii 60


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
si prin anii 70 - de donquijote la: 27/04/2005 22:35:34
(la: Romancele - neam de curve ??)
cand mai veneau inca straini pe litoral multe se duceau cu italieni. probabil din cauza limbii. pe urma pe la sfarsitul anilor 70 au venit studentii arabi. la timisoara a fost 'razboi' cu golanashii locali ca le luasera fetele.
pe de alta parte se pare ca e si chestie de educatie. pe la sfarsitul anilor 60 si inceputul anilor 70 au fost studenti vietnamezi. pe atunci se traia nu rau ca jocul piramidei inca functiona (baza producea mai mult decat lua varful, asa ca mai intorcea ceva si in jos), in orice caz mai bine decat in vietnam, si stiu de la cunoscuti care au fost studenti in acea perioada ca nu s-a auzit de nici un caz in care un roman sa fi parlit vreo vietnameza.
picnic la marginea drumului... - de sanjuro la: 16/10/2003 05:35:32
(la: Filmele mele)
Este romanul ce a stat la baza filmului, scris de fratii Arkadi si Boris Strugatki in anii '60. Am vazut filmul in adolescenta si m-a impresionat. Am citit si rascitit cartea, si nu voi putea uita cuvintele din final rostite de stalker:
"-Fericire pentru toata lumea, si nimeni sa nu plece suparat!"

sanjuro
#1470 (raspuns la: #1442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Strela ! - de Leon la: 05/11/2003 14:12:25
(la: RPG-7, o arma technology-killer)
Strela e o racheta anti-avion iar R.P.G. e o racheta anti tanc.

Strela e porecla rachetei Sa-7, de origine Ruseasca si exista mai multe tipuri. Sunt fabricate si de Iugoslavia, Egipt, India, China, Pakistan, Iran si inca cateva tari. Paralela occidentala e Stinger.

R.P.G. e o racheta anti-tanc cu traiectoriu direct si nu balistic, conceputa prin anii 60'. Efectiva pana la 800 de metri. In curand intra in muzeele armate, dar inca poate face rau de tot.
#3369 (raspuns la: #3346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Alice la #4605 - de RSI la: 19/11/2003 04:40:17
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)
Ca nu-i plac cuiva poeziile lui Sorescu e treaba lui, dar sa-i asasinezi caracterul, sa-l faci de "comunist inrait" asta-i minciuna si calomnie. De aceea am comentat cum am comentat. Presupun ca respectivul prieten e relativ tinar si nu a trait in anii 60-70 in Romania. In orice caz o astfel de afirmatie e injuriosa si nefondata.
Da, si mie mi-a placut "La lilieci".
Pentru o foarte scurta vreme Iona s-a jucat la teatrul Nottara (interpret George Constantin,D-zeu sa-l odihneasca, bun actor a fost).
Numai bine si lecturi placute!
#4693 (raspuns la: #4605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ne-fiind scolit in arta, eu a - de relu la: 01/12/2003 10:37:45
(la: Fratia pre-rafaelita)
Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu
"Romania vazuta din balamuc" - de Dinu Lazar la: 02/12/2003 09:41:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe scurt, treaba sta cam asa: sic transit gloria mundi.

Pe la anii `58 sau `59, daca imi aduc bine aminte, un doctor ( domnul Hananel) indragostit de fotografie ( existau multe fotocluburi, al arhitectilor, al medicilor era cel mai tare) a fondat Asociatia Artistilor Fotografi; asociatiei i s-a dat sediul din Brezoianu 23, unde este acum tractir si biliard, si un studio foto cu laborator in cladirea Ansamblului UTC, linga Liceul Lazar.
In anii `60 domnul Hananel, presedintele AAF, a murit, si a fost ales secretar general domnul Sylviu Comanescu, un tip cu mult bun simtz, multa diplomatie si cu multe aptitudini necesare supravietuirii in acele vremi.
In consiliul de conducere al AAF au fost in timp unii din cei mai mari fotografi ai natiei; comisia artistica a AAF veghea sa nu apara toate boriturile, cum e acum uneori; existau bani, bani buni, si daca erai bun nu mureai de foame. Asociatia organiza saloane internationale, expozitii de fotografie ale membrilor, in tzara si strainatate, se faceau schimburi de vizite de documentare - ce mai, atit cit s-a putut, raportat la ce era in jur, ca amintire, era raiul pe pamint. De trei ori pe saptamina se adunau seara fotografii ca intr-un club select si se mai punea de o expozitie, de o participare la saloane, de o birfa.
Exista cum am mai zis si un studiou unde se puteau face fotografii cu aparatele din dotare - Sinar, Plaubel, Pentax 6x7; si un laborator extrem de bine dotat.
Eu am fost membru al AAF in ultimii 20 de ani, pina in `90; la inceput am fost cel mai tinar membru si datorez mult, daca nu totul, celor ce au fost acolo.
Datorita AAF cam 20-30 de fotografi au putut s-o tunda - in acele vremi era greu sa pleci in vest - si alti peste 200 au putut sa vada lumea. E ceva...
In anii `90, un grup de fotografi ( ma rog...) mai tineri au organizat o lovitura de palat si au luat ei conducerea.
Rezultatul: cei batrini au murit de oftica si amaraciune, in singuratate; (la inmormintarea lui Comanescu sau a lui Napoleon Frandin nu a venit aproape nimeni...); sediul s-a vindut sau pierdut la arshice si AAF s-a mutat intr-o camera in spatele Muzeului Sticlei unde nu are curent electric, tel, fax, mail si desigur web; studioul si toate aparatele s-au evaporat; revista Fotografia, care aparea lunar, nu mai apare de mult; nu s-au organizat saloane sau participari de nu se stie cind; si de fapt cei care mai conduc acum fantoma o fac numai pentru shtampila si pentru cine stie ce interese care nu-mi sunt clare. Sutele de medalii obtinute de AAf si de membri s-au evaporat, trofeele la saloane de asemeni, biblioteca cu mii de volume si periodice nu mai exista nici ea, si fotografiile din colectiile istorice, urmele fotografilor romani pe pamintul asta, au deveni probabil colb.
Deci la ora asta AAF nu exista practic. Mai sunt ceva bisericute fotografice, probabile reuniuni de fortze, probabil la Muzeul de Arta, probabil pe la Fundatia Soros, probabil la Artexpo, dar nu au sit si nici programe si nu stiu ce fac.
In rest, fotografi romani sunt in urmatoarea situatie; nu exista sindicate, uniuni, grupuri puternice - cu exceptia a 7 zile de linga domnul Bumbutz - si cam toata lumea e foarte multumita. Poate ca astea sunt timpurile si asa e bine si normal sa fie, nu-mi dau seama...adica la noi, pentru ca in lume sunt in continuare asociatii, uniuni de creatie, bani pentru proiecte, concursuri, saloane de arta, reviste, si cite si mai cite.
Cam asa vad eu lucrurile, sau mai degraba nu le vad, si nu am nici o solutie pentru ca nu sunt nici bun organizator si nici nu am timp de organizat ceva. Prefer sa pun un mar pe masa si sa ma uit la el din toate unghiurile si sa pun lumini pe el si sa ma gindesc la o fotografie... am incercat sa fac cite ceva dar nu mi-a iesit pasentza, deci nu sunt bun la organizat pasentze.
Poate daca boierii care cistiga pe cheiul Dimbovitzei milioane de dolari pe an din fotografie or sa dea o ciozvirta se va putea face un sit al fotografilor romani care nu mai sunt, cu ceea ce se poate aduna. Altfel, sa faca Ministerul Culturii sau al sau Institut de memorie culturala ceva pentru fotografia romaneasca, nu cred ca sunt bani, mai ales ca vin alegerile si milioanele de dolari trebuie sa nu fie cheltuite pe astfel de prostii ci pe maiestre afise electorale care au si alea multa arta fotografica, nu?

ZIceam ca una din putinele oaze creative in fotografia romaneasca de acum e in jurul domnului Bumbutz; imi permit sa fac aici o invitatie; am primit de la domnia sa urmatorul email:
===================================================
Brigada Fotografica "7 ZILE" (www.7zile.ro) va invita sa gustati niste slanina cu brinza si ceapa si sa beti o palinca luni 8 decembrie 2003, orele 19:00 la Galeria GalAteCa a Bibliotecii Centrale Universitare, str. C.A. Rosetti nr. 2-6. Printre inghitituri puteti sa o ascultati pe Ada Milea cintind live si puteti privi fotografiile facute de Cosmin Bumbut, Voicu Bojan, Petrut Calinescu, Vasile Dorolti, Silviu Ghetie, Alexandru Paul, Fred Rohde, Bernhard Seidel, Gheorghe Serban, Oleg Tishkovets, Rene Triebl.
Slanina, palinca si pozele sint din Maramures.
Va asteptam cu drag!

Cosmin Bumbut
www.bumbutz.com
www.7zile.ro
=================================================
#5837 (raspuns la: #5747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Ion Iliescu, CV. Cred ca este falsificat... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:11:35
(la: Oamenii politici...)
PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...
Corruption a la francaise - de anita47 la: 14/02/2004 03:38:57
(la: Coruptia oamenilor politici...)
Corruption à la francaise


Scandalul "ELF": petrol si spionaj
Procesul de coruptie al companiei petroliere franceze "Elf" - proces al carui vedict a fost dat de Curtea Penala din Paris pe 12 noiembrie 2003, de catre judecatorul Michel Desplant, a dezvaluit dimensiunile coruptiei politice din Franta, incepand inca din anii '60. "Elf" reprezinta cea mai mare firma - controlata de statul francez -, cu un profit estimat la 232,6 miliarde de franci in 1996. Procesul a stabilit ca ea a fost devalizata de aproape 2 miliarde de franci (circa 305 milioane de euro) chiar de conducerea companiei, in timpul celui de-al doilea mandat prezidential al lui Francois Mitterrand (1988-1995). Loik le Floch-Prigent, presedintele "Elf" intre 1989 si 1993, a fost condamnat prin sentinta din 12 noiembrie 2003 la 5 ani inchisoare si o amenda penala de 375.000 euro. Alfred Sirven, fost director executiv, a primit 5 ani inchisoare si 1 milion euro amenda penala. Andre Tarallo (76 de ani), considerat nr. 2 in conducerea "Elf" - poreclit "domnul Africa" -, a primit si el 5 ani si 2 milioane de euro amenda. Alain Gillon, fost director executiv pentru rafinarii, a fost condamnat la 3 ani inchisoare si o amenda penala de 2 milioane euro. Din 37 de inculpati in procesul "Elf", 30 au fost gasiti vinovati si condamnati. Printre verdictele date s-au numarat "abuzul de proprietate sociala si de credite", "abuzul de putere", "complicitatea la abuz de proprietate sociala" si "utilizarea de documente falsificate".


Procesul "Elf": decapitari franceze si mituiri de lideri africani
Procesul a dovedit ca presedintele "Elf" - Loik le Floch-Prigent - a delapidat compania pe care o conducea cu 16,2 milioane euro, pentru "cheltuieli personale". Le Floch-Prigent si-a plasat mai intai sotia, pe Fatima Belaid, intr-o pozitie de conducere. Dupa numai 18 luni de casnicie el a inaintat actele de divort, platindu-si insa datoriile fata de fosta sotie din banii companiei, la care lucrau amandoi. Astfel, Fatima Belaid a primit, in urma matrapazlacurilor cu "divortul", 18 milioane de franci, platiti direct intr-un cont dintr-o banca elvetiana. Fatima s-a plans ca, prin divort, a fost obligata "sa isi schimbe" apartamentul de peste 300 de metri patrati cu unul de "numai" 171 metri patrati.

Alfred Sirven a "umflat" si el 6,2 milioane de euro pentru "nevoi personale", din suma totala de 168 milioane euro de care a fost acuzat ca o delapidase Sirven a fost acuzat si pentru delapidarea altor 172 milioane euro, adica echivalentul net consolidat al companiei "Elf" pe anul 1993.

Alfred Tarallo ("domnul Africa") a incercat sa justifice o delapidare de 300 milioane franci, sustinand la proces ca acesti bani, si imensa vila construita de el in Corsica, ar face parte dintr-o viitoare asa-zisa "fundatie franco-africana". Reteaua de contacte mafiote a lui Alfred Tarallo - cunoscuta de decenii, si pusa sub pavaza "Elf" - includea politicienii africani si alti potentati de culoare, care formau "varful de lance" al politicii franceze neocoloniale din Africa. In disperare de cauza, Tarallo a invocat in audierile de la proces faptul ca fusese silit sa treaca milioane de franci prin conturile sale din bancile elvetiene pentru a "plati" (mitui) diversi politicieni africani de care raspundea politic, precum presedintele Gabonului, Omar Bongo, al carui finantator "discret" fusese Tarallo. Pentru a intelege mai bine semnificatia acestor socante dezvaluiri - care combina delapidarile din lumea petrolului, cu mituirile si alte afaceri politice - trebuie sa ne referim putin la istoria companiei "Elf", strans legata de serviciile secrete si politica externa a Frantei. Compania de stat "Elf" a fost constituita de generalul De Gaulle in 1963, "pentru a asigura independenta Frantei in materie de petrol, dar compania s-a nascut, a crescut si a prosperat de fapt printr-o relatie speciala, incestuoasa, cu Africa" ("Le Monde", 12 noiembrie 2003).

Conform depozitiei lui Loik le Floch-Prigent, compania "Elf" a avut intotdeauna si alte sarcini, in afara de afacerile cu petrol: "In 1962, Pierre Guillaumat l-a convins pe De Gaulle sa creeze o structura paralela ("Total", impreuna cu "Elf"), pe care gaullistii sa o foloseasca precum o veritabila armata in Africa. Pe de o parte, Minister al Petrolului. Pe de alta, serviciu de spionaj in tarile producatoare de petrol.". Inca de la inceput, a explicat le Floch-Prigent, generalul l-a pus in fruntea "Elf" pe Pierre Guillammat, adica pe fondatorul DGSS (Direction General des Services Speciaux), fost ministru al Apararii. Astazi, "Elf" - desi in parte companiei privata - a ramas principalul serviciu de informatii secrete si instrument de actiune (mituiri de politicieni, lovituri de stat, interventii militare etc) al Frantei in spatiul Africii. Din 1963, "Elf" a acoperit actiuni secrete si a finantat operatiuni politice si militare in regiunea Africii. Avand un acces total la presedintii Pompidou (1969-1974) si Giscard D'Estaing (1974-1981), "Elf" a inceput cu timpul sa actioneze "autonom", inclusiv in ceea ce priveste finantele.

Conducerea "Elf" i-a considerat intotdeauna pe "baronii gaullisti" stapani de drept ai companiei si s-a asteptat sa fie recompensata corespunzator pentru serviciile "extrapetroliere" prestate.


"Elf" si axa Mitterrand - Kohl
Organizatia "Voltaire" - o asociatie constituita in 1994, pentru a combate reinstaurarea oricarei forme de cenzura a clientelismului si a asa-zisei "ordini morale" - sintetizeaza foarte bine relatiile presedintelui Francois Mitterrand cu "Elf". "Spre surpriza tuturor, alegerile din 1981 nu au adus revenirea la putere a gaullistilor, ci i-au impus pe socialisti. Mai abil decat predecesorii sai, Mitterrand a preluat doar partial controlul la "Elf", care avea astfel o dubla subordonare: catre presedintele socialist si catre RPR (partidul gaullist). Unii din conducatorii "Elf" au tras, cu maxima promptitudine, avantaje din aceasta dubla subordonare, castigand averi considerabile."

"Elf" impunea, pe vremea aceea, si dadea jos presedintii din Gabon, Congo, Camerun si Angola. Compania petroliera ajunsese sa controleze politic nu numai tarile francofone din Africa, ci si unele din sfera de influenta anglofona, ca Nigeria. Prin mituirea lui Omar Bongo, "Elf" a penetrat la OPEC (Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol) si a inceput sa participe la transferurile de tehnologie nucleara. "Elf" a finantat toate partidele importante din Franta si cumparat lideri importanti din Europa. Astfel, "Elf" a fost aceea care a finantat din umbra campaniile politice ale lui Helmuth Kohl si pe cele ale lui Felipe Gonzales. Recent s-a implicat in Uzbekistan si Venezuela, state mari producatoare de petrol. Documentul organizatiei "Voltaire", citat de noi, prezinta si o copie dupa un ordin de plata, in valoare de 100 milioane de franci CFA (moneda curenta in 14 tari africane), emisa de "Sogara", companie de rafinare din Gabon, filiala lui "Elf-Gabon" din Port-Gentil, pentru presedintele Gabonului, Omar Bongo. Acesta a preluat suma, "cash", pe 21 ianuarie 1992, de la banca BIPG din Libreville (Gabon). Pentru a justifica aceste "malversatiuni financiare", Loik le Floch-Prigent a clamat in proces: "Un singur om trebuie chestionat: presedintele Francois Mitterrand". Mitterrand insa decedase intre timp. El fusese cel care l-a impus si mentinut pe le Floch-Prigent ca presedinte la "Elf", dupa cum subliniaza ironic "Le Monde" din 12 noiembrie 2003.

Le Floch-Prigent a explicat Curtii Penale din Paris cum au functionat "fondurile negre" ("caisse noire") ale lui "Elf": "Acest sistem functiona, in principal, pentru partidul gaullist, RPR. L-am informat pe presedintele Francois Mitterrand, care mi-a spus ca ar fi bine sa mai largesc putin sfera beneficiarilor, fara sa ii las pe dinafara, fireste, tocmai pe cei din RPR". Astfel ca, sub umbrela lui Mitterrand, toate partidele si liderii parlamentari, de stanga sau de dreapta, puteau beneficia de fondurile negre, cu o conditie: sa capete "binecuvantarea" acestuia. Pe plan extern, sistemul de finantare clandestina a lui "Elf" l-a sustinut pe cancelarul Helmuth Kohl si a "intarit" prietenia franco-germana. Pentru sustinerea lui Kohl, "Elf" a apelat la urmatoriul scenariu: mai intai, a cumparat refinaria est-germana "Leuna" si reteaua de distribuire a petrolului "Minol", salvandu-l astfel pe Kohl de iminentul colaps al acestei industrii in Germania reunificata. Ca sa-l citam pe judecatorul Michel Desplan: "Elf a fost pusa sa plateasca, cu ocazia achizitiilor "Leuna" si "Minol", cele mai mari comisioane, in trei etape: in prima 256 milioane franci, in a doua 13 milioane de franci si in a treia etapa alte 13 milioane franci. Aceste comisioane erau necesare pentru a obtine de la Bruxelles, de la Bonn si de la diferite landuri germane un credit de 2 miliarde de marci, fara de care investitia totala de 6 miliarde ar fi fost nerentabila".

"Le Monde" din 30 aprilie 2003 comenteaza malitios: "Iata ce se numeste "lobbying", un cuvant fara indoiala politicos, pentru ceea ce a facut Alfred Sirven".

In proces, Alfred Sirven a explicat: "In aceasta afacere cu Kohl am avut acces la persoane proeminente din tara. Imi amintesc, de exemplu, de compania franceza Sisie, condusa de doamna Edith Cresson (fost prim-ministru al Frantei in 1991-1992), care a participat la afacere cu 3 milioane franci si nu a fost citata in instanta". Tot Sirven l-a angajat in afacere si pe colonelul ® Pierre Lethier, care a primit un comision de 96 de milioane franci pentru ca a lucrat cu Dieter Holtzer, recompensat cu un comision de 160 milioane de franci, la constituirea fondului clandestin pentru Kohl, dupa manevrele de "inginerie financiara". A mai fost implicat in constituirea fondului si Holger Phahls - ulterior disparut -, fost secretar de stat la Aparare si membru CDU (Uniunea Crestin-Democrata), partidul lui Kohl.


Afacerea Mery
La 22 septembrie 2000 "Le Monde" - anticipand parca scandalul "Elf" - publica transcrierea unei videocasete in care Jean-Claude Mery, antreprenor din constructii, descria in detaliu activitatile financiare ilegale ale RPR (Rassemblement pour la Republique), partidul gaullist. Mery, decedat in 1999, fusese unul din finantatorii RPR in anii '80. Metodele descrise de Mery converg spre acelasi scenariu: companiile care castiga contracte de miliarde de franci, pentru lucrari in marile orase, trebuie sa-si exprime "gratitudinea" platind apoi comisioane de milioane de franci RPR-ului si primariilor sustinute de RPR. De regula, opozitia procedeaza identic atunci cand ajunge la putere, astfel ca atat Puterea, cat si Opozitia adopta "legea tacerii" - Omerta - in chestiunea comisioanelor. Ceea ce era nou si exploziv in depozitia de pe videocaseta lui Mery aparea in dezvaluirea unor nume de politicieni, de cifre si date. Pentru prima data seful statului era indicat drept figura-cheie a sistemului de finantare ilegala a partidului. Doua zile dupa dezvaluirea din "Le Monde", saptamanalul "L'Express" a adus noi date despre "videocaseta Mery": videocaseta originala, cu inregistrarea confesiunii lui Mery, a stat timp de doi ani in posesia socialistului Dominique Strauss-Kahn, in acel timp consilier al primului-ministru Lionel Jospin. In noiembrie 1999, Strauss-Kahn fusese obligat sa-si dea demisia, dupa ce se dovedise ca primise sume frauduloase de la organizatia studenteasca MNEF. Strauss-Kahn primise videocaseta de la avocatul Alain Belot, care il reprezinta si pe renumitul Karl Lagerfeld, si a carui datorie la fisc scazuse subit de la 200 milioane franci la doar 45 milioane, dupa ce Belot i-a inmanat videocaseta lui Strauss-Kahn.

Pe videocaseta, Mery istoriseste cum s-a dus la Jaques Chirac, pe cand acesta era primar al Parisului, cu 5 milioane de franci in servieta, pe care a depus-o in fata lui Chirac, pe birou, la Palatul Matignon. Chirac l-a felicitat pe Mery pentru "talentul" dovedit in strangerea de "donatii". In anul 2000 Chirac era insa presedinte al Frantei - si se bucura asadar de imunitate. Cand scandalul Mery a izbucnit, presedintele Chirac l-a acuzat imediat pe primul-ministru Jospin de "intrigi ilegale" si de "lovitura sub centura".


Afacerea fregatelor franceze pentru Taiwan
Procesul "Elf", din 2003, a mai scos la iveala si o alta afacere ilegala. Este vorba de sase fregate, comandate de Taiwan firmei franceze "Thompson". Sirven si "Elf" s-au implicat in afacere, mijlocind comanda, in ciuda relatiilor foarte bune ale Frantei cu China. Fregatele, livrate de "Thompson", au costat Taiwanul 16 miliarde de franci (2,5 miliade de euro). Din aceasta suma, 5 miliarde de franci au reprezentat "comisionul" incasat de Sirven si "Elf". In afacerea fregatelor a mai fost implicat si Roland Dumas, fost ministru socialist de Externe, prieten de lunga durata al presedintelui Mitterrand. Afacerea fregatelor a avut un final tragic: zece persoane, "care stiau prea multe", au decedat in preajma procesului. Dintre acestia, patru in conditii pe care si Politia franceza le considera "extrem de suspecte". Printre cei "decedati" brusc s-a numarat si Thierry Imbert, membru al serviciului secret DGSE. Tatal lui Thierry a declarat presei ca, in ajun, fiul ii marturisise in amanunt afacerea cu fregatele, dar mai ales cine se alesese cu comisioane grase din afacere. Si nu numai cu fregate: Thierry ii vorbise tatalui sau si despre comisioane primite pentru livrarea unor avioane Mirage 2000. "Le Monde" din 13 mai 2003 o intreaga lista cu cei care primisera comisioane ilegale: Roland Dumas (condamnat in alt proces de coruptie, la 30 mai 2001); Dominique Strauss-Kahn, fost trezorier al Partidului Socialist; Robert Hue, fost lider al Partidului Comunist; RPR; Consiliul Primariei Parisului etc. Dar aceste investigatii au costat: judecatoarea Eva Joly a fost numita la post in Norvegia, in 2002; asistentul Evei Joly in cazul "Elf". Laurence Vichnievsky, a fost si el indepartat; Patrik Demure, care a investigat finantarile ilegale de la RPR, indepartat la randul lui. Tatal lui Thierry Imbert a declarat presei: "Fiul meu mi-a spus ca persoane importante din Franta si Taiwan, ca si din conducerea lui "Thompson", au acumulat averi colosale de pe urma acestor contracte".


Vladimir ALEXE

ZIUA
====


"Juppe-Gate" - de anita47 la: 14/02/2004 03:43:38
(la: Coruptia oamenilor politici...)
Liderul partidului de guvernamant din Franta - condamnat!


"Juppé-Gate"
Pe 30 ianuarie 2004, clasa politica franceza a fost zguduita de verdictul dat in procesul de coruptie care l-a avut in prim-plan pe Alain Juppé, presedintele partidului de guvernamant din Franta - UMP (Union pour un Mouvement Populaire) , primar al orasului Bordeaux si succesor neoficial al presedintelui Jacques Chirac. Alain Juppé a fost condamnat la 18 luni de inchisoare, cu suspendare, si la pierderea drepturilor civile timp de cinci ani - ceea ce il va scoate, practic, din viata politica timp de 10 ani - pentru "folosirea functiei publice in scop personal". Iata ca o tara ca Franta nu ezita sa-l trimita in judecata - si sa-l condamne - pe liderul partidului aflat la putere, fara ca politicul sa se amestece in actul de justitie. O lectie pentru toata lumea! In ciuda promisiunii initiale, de "retragere din viata politica" - facuta imediat dupa pronuntarea sentintei -, Alain Juppé a fost sfatuit de consilierii sai sa faca apel. Ceea ce va atrage suspendarea temporara a sentintei, pana la judecarea apelului: circa un an. Timp suficient, care ii va permite presedintelui Jacques Chirac sa reactioneze in plan politic, pentru a-si salva protejatul.


Juppé - "iepurele" presedintelui Chirac
Acuzarea si condamnarea lui Juppé are o stransa legatura cu functia detinuta de acesta in fostul partid de guvernamant (RPR - Rassemblement pour la Republique), condus de Jacques Chirac. Alain Juppé a indeplinit functia de trezorier al partidului intre 1988 si 1995, cand seful sau de partid (Chirac) era primar al Parisului si incerca sa devina presedinte al Frantei. Alte 26 de persoane au fost judecate in procesul Juppé. Printre acestia, sapte oameni de afaceri, acuzati de sponsorizare ilegala a RPR, au fost achitati si eliberati. Alte 13 persoane au primit insa o condamnare de sase luni cu suspendare. Louise-Yvonne Cassetta, fost administrator financiar al RPR si manager de fonduri financiare al fostului partid, a primit 14 luni cu suspendare. In cele mai multe cazuri instanta a retinut faptul ca oamenii de afaceri erau santajati fie cu clasica anulare a unor contracte mari, fie cu pierderea unor licitatii, daca nu sponsorizau consistent fostul RPR, devenit ulterior componenta a actualului partid de guvernamant (UMP).

Singurul care nu a aparut in proces a fost presedintele Jacques Chirac, seful direct al lui Alain Juppé - si marele beneficiar al banilor negri adunati de sarguinciosul Juppé - deoarece functia prezidentiala beneficiaza de "imunitate". Dar Chirac, care de curand a anuntat, nu intamplator, intrarea in viata politica a sotiei sale, va putea fi judecat la finale mandatului prezidential, in 2007. Jean Michel Helveg se intreba, ironic, in "Liberation" (31 ianuarie 2004): "Plateste oare actualul presedinte al UMP pentru presedintele de neatins al Republicii?" Cei trei judecatori din Nanterre au respins cererea lui Juppé, ca sentinta sa nu implice functia detinuta actualmente. Judecatorii au sustinut in motivatia sentintei ca "actionand in acest fel, Alain Juppé, in timp ce detinea o functie publica, a inselat poporul suveran... Alain Juppé a actionat in propriul sau avantaj, direct sau indirect. Aceasta reprezinta un abuz de functie".

Cum au observat analistii francezi, fraza de mai sus se potriveste perfect si pentru Jacques Chirac. Condamnarea lui Juppé este doar varful aisbergului in afacerile de coruptie. In primul rand, acest proces a pus pe tapet o serie de "bani negri", adunati de Juppé in folosul sefului sau. 14 milioane de franci "negri" au asigurat "refacerea" si "calatoriile de lux personale" ale lui Jacques Chirac si ale sotiei sale, impreuna cu prietenii lor. Circa 60 de functionari "fictivi" erau platiti de Primaria Parisului, racolati dintre partizanii lui Chirac si sustinatorii UMP, care astfel isi platea camarila din bani publici, prin Juppé. S-au mai judecat o serie de contracte - incheiate cu sponsori ai partidului - pentru construirea de licee in Isle-de-France, precum si contracte pentru modernizarea lifturilor. Tribunalul a acordat o atentie speciala finantarii ilegale a "croazierelor de lux" ale familiei Chirac si prietenilor acestora. Verdictul in procesul Juppé aduce din nou in centrul atentiei coruptia la inalt nivel - care are radacini adanci in Franta -, si care este ilustrata de cateva alte cazuri celebre din ultimii ani.


A cincea republica franceza si marile cazuri de coruptie "la varf"
In 1958, generalul Charles de Gaulle schimba Constitutia Frantei. Astfel, a fost lansata "a cincea republica" franceza. 1958 a fost un an de varf in razboiul colonial din Algeria, iar Franta se afla foarte aproape de un razboi civil, intre partizanii de dreapta ai OAS (Organizatia Armata Secreta) si cei ai "decolonizarii". Prin Constitutia din 1958, Franta devenea o republica prezidentiala. Altfel spus, presedintele decidea in toate problemele interne si externe ale tarii. Generalul De Gaulle, un personaj carismatic dar de mana forte, avea nevoie de puteri depline, pe care si le luase prin Constitutia din 1958, pentru a scoate Franta din cosmarul algerian. In paralel cu problema algeriana se remarcau insa la De Gaulle preocuparile pentru extinderea masiva a puterii personale. Mandatul prezidential de sapte ani i-a intarit si mai mult pozitia in fata Parlamentului francez. In 1968, o conspiratie externa a incercat eliminarea sa (in timpul unei vizite in Romania); s-a salvat pe moment, paradoxal, tocmai datorita loialitatii Partidului Comunist Francez, dirijat de URSS (cu care De Gaulle se gasea, de altfel, in relatii excelente). Astfel, muncitorii francezi nu s-au asociat "studentilor", condusi de personaje precum teroristul Cohn Bendit sau Regis Debray (fost consilier in Chile al socialistului Salvador Allende).

In 1969, in urma unui referendum, De Gaulle a parasit definitiv puterea, spre marele regret al URSS. (In 1969 cade si reteaua Caraman, activa din 1958 in spionarea NATO si transmiterea informatiilor la Moscova). Toti succesorii lui De Gaulle au mentinut "republica prezidentiala".

Georges Pompidou, Valery Giscard d'Estaing si Francois Mitterrand au cautat, prin toate mijloacele, consolidarea sistemului prezidential francez. O data insa cu el au aparut si excesele prezidentiale. Sub Pompidou, "afacerea Markovici" a clatinat din temelii "establishmentul" francez. Actorul Alain Delon - un gaullist convins - deschisese o "casa de prostitutie" frecventata doar de varfurile politice, financiare si industriale din Paris. Implicata direct era chiar sotia presedintelui Pompidou, o prietena a lui Alain Delon. Unul dintre paznicii de corp ai lui Delon - iugoslavul Markovici - a inregistrat-o pe pelicula pe Prima Doamna a Frantei in "momente de placere" si se pregatea sa faca publice aceste imagini. Rezultatul: cadavrul lui Markovici a fost gasit de Politie pe un maidan din Paris, groaznic desfigurat. (In treacat amintim ca Alain Delon - ca si Roman Polanski - nu poate intra in Statele Unite, fiind inca din anii '60 pus sub urmarirea FBI, Delon pentru implicare intr-o crima iar Polanski pentru violarea unei fete de 13 ani).

Valery Giscard d'Estaing a ramas celebru datorita "cadourilor" primite de la presedintele Imperiului Centrafrican, Jean-Bebel Bokassa.

In memoriile sale, intitulate "Adevarul" - scrise dupa ce a fost rasturnat de la putere si se stabilise la periferia Parisului -, Bokassa a sustinut, cu toata candoarea, ca presedintele Valery Giscard d'Estaing, pe langa cadourile foarte scumpe pe care le primise, ii "cerea fete" lui Bokassa, si avea partide de sex cu bastinasele. D'Estaing l-a actionat in judecata pe Bokassa dupa aparitia cartii, dar acesta a sustinut ca presedintele francez o lasase insarcinata chiar pe Catherine, sotia favorita a haremului sau (harem care includea si o romanca), fosta stewardesa la Air Zair, careia ii ceruse apoi sa avorteze. Aceste scandaluri sexuale, care au facut deliciul francezilor, aratau totusi ca presedintele Frantei devenise o institutie a bunului plac, in care era permis orice. In ciuda probelor incriminatoare, nimeni nu a indraznit sa ancheteze aceste "afaceri murdare". Markovici a fost rapid eliminat, iar d'Estaing crezut pe cuvant.


"Corruption à la francaise"
Cu Francois Mitterrand, lucrurile s-au schimbat. Sub cele doua mandate ale sale au aparut primele cazuri grave de coruptie la varf. Strateg politic redutabil si foarte bun orator, Mitterrand a absolvit - cum observa cineva - "scoala de intrigi politice" a celei de-a patra republici si si-a valorificat cunostintele in cea de-a cincea republica. Ca sa fie ales si sa se mentina presedinte al Frantei, el s-a bazat pe Partidul Socialist, pe sindicate si pe Partidul Comunist. De aceea a introdus in guvern oameni din formatiunile mentionate, pentru a-si asigura o majoritate lejera in Parlament si a combate astfel dreapta politica. In primul rand, pe Jacques Chirac si aliatii lui traditionali. Acest echilibru fragil, insa, s-a bazat pe un sistem de "recompense" acordate aliatilor sai: locuri in administratie, contracte, sfere de influenta etc. Sa retinem ca Mitterrand a favorizat chiar membri ai regimului de la Vichy - din care a facut parte - si a uluit intreaga Franta atunci cand s-a descoperit ca avea o fiica majora (Mazarine) si, practic, o a doua sotie si un al doilea camin de peste 20 de ani. Aceasta existenta secreta, paralela, a lui Mitterrand explica foarte bine "dedublarea" personalitatii sale. Sistemul de "recompense" a creat insa fenomenul de "corruption á la francaise", al carui mare pontif a fost Mitterrand: a cumpara, cu bani negri, influenta politica; a vinde si cumpara deciziile; sistemul "comisioanelor"; manipularea "dezvoltarii urbane"; a crea "oameni siguri" pentru concesionarea lucrarilor publice. Tipul de politician impus de cele doua "septenate" ale lui Mitterrand a fost cel "disponibil comercial". Parlamentul francez a ajuns in situatia sa voteze nenumarate "amnistii" si sa creeze noi institutii - Inalta Curte a Republicii si Consiliul Constitutional - pentru "cei cu mana prea lunga". Culmea ironiei, ultimul presedinte al Consiliului Constitutional - Roland Dumas, un prieten apropiat al lui Mitterrand si membru important in "Club des Jacobins", de sorginte masonica - a fost nevoit sa demisioneze datorita implicarii in scandalul Elf-Aquitaine Group. Sunt dificil de trecut in revista toate marile scandaluri de coruptie la varf din epoca Mitterrand. Este suficient sa amintim doar de "scandalul Bernard Tapie" (condamnat pentru aventurile sale financiare cu bani publici) sau "afacerea Edith Cresson" (promovata prim-ministru doar la insistentele lui Mitterrand, apoi in Comisia Europeana, de unde a demisionat datorita "nepotismului" practicat).


Noul sistem represiv din Franta nu include "crimele gulerelor albe"
Prietenii si sustinatorii lui Alain Juppé i-au sarit in ajutor, imediat dupa comunicarea "socantei sentinte". Tonul a fost dat chiar de primul-ministru, Jean-Pierre Raffarin, care a declarat sentinta drept "provizorie" si a insistat ca Franta are nevoie "in serviciul public" de Juppé. Presedintele Adunarii Nationale, Francois Baroin, a declarat ca este "convins ca Juppé va ramane la datorie, in serviciul Frantei", iar Erich Woerth, membru UMP si deputat de Oise, a opinat ca "onestitatea personala a lui Juppé nu a fost niciodata pusa in discutie". Cei care solicita clementa pentru Juppé si imunitate virtuala pentru elita politicii sunt aceleasi persoane care au promovat in Franta noile puteri represive acordate statului, potrivit propunerilor ministrului Justitiei, Dominique Perbem. Masurile propuse de Perbem sporesc caracterul represiv al institutiilor franceze, slabesc "habeas corpus", precum si drepturile celor arestati. Intamplator sau nu, noile masuri represive ignora total "crimele gulerelor albe" (birocratiei aflate la putere), precum si malpraxisul financiar. Exact domeniile in care Chirac si Juppé s-au dovedit mari maestri ai artei.

Recent, Justitia franceza a inceput procesul lui Jean-Charles Marchiani, acuzat de utilizare ilicita a cinci milioane de dolari, fond primit de la un inalt functionar gaullist care s-a indeletnicit cu traficul in Nigeria. Analistii francezi sustin insa ca singurele "crime" sunt cele care au fost "dovedite". Celelalte raman in afara discutiei si a justitiei si dau exemplul lui Bush si Blair, care si-au mintit cu nonsalanta natiunile in privinta armelor de distrugere in masa din Irak, dar care sunt acum "spalati" de pacate de cate un raport bine ticluit, ca recentul raport Hutton. In "afacerea Elf", judecatoarea Eva Joly a pus sub protectie un numar de martori cruciali in proces, datorita amenintarilor anonime cu moartea. Acelasi lucru s-a intamplat si in procesul Juppé. Banuite de amenintarile cu moartea sunt gruparile asa-zis de extrema stanga, care s-au aliat cu Jacques Chirac datorita "diplomatiei" lui Alain Juppé: LRC (Ligue Communiste Revolutionairre), PT (Parti des Travailleurs) si LO (Lutte Ouvriere). "Extrema stanga" franceza - formata de fapt din agenti secreti sub acoperire - a respins in 2002 solicitarea de a-i boicota in turul doi al prezidentialelor pe Jacques Chirac si pe Jean-Marie Le Pen. Dincolo de aceste consideratii, Justitia franceza - continuand sa respinga amestecul politicului - a dat un bun exemplu de independenta. Astfel, ea l-a condamnat, fara menajamente, chiar pe liderul partidului de guvernamant, Alain Juppé! Iata, deci, ca se poate.


Vladimir ALEXE

ZIUA


#9606 (raspuns la: #9605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tevereul cultural/ arta versus arta - de Dinu Lazar la: 10/03/2004 16:32:05
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ce pot eu sa zic este ca bine ca s-a vorbit putintel si despre fotografie.
Realizatoarea, care e colaboratoare la TVRC, lucreaza la Adevarul, si a facut atit cit a putut; mie mi s-a parut o prezenta agreabila, dar e drept ca cel putin cu mine nu a vorbit despre acest subiect sau despre cum vrea sa faca emisiunea, dcit cu o clipa inainte de emisie; dupa parerea mea, este o hiba de principiu, televiziunea foloseste la noi inca mult prea putin imaginea, si de multe ori discutiile in fata camerei seamana cu o emisiune de radio sau de teatru radiofonic mai mult; imaginea nu e folosita la adevarata ei valenta, mai ales daca vorbim de arte vizuale.
Eu altfel sunt extrem de scandalizat ca acest subiect, adica fotografia, este extrem, extrem de putin "disecat" atit in revistele culturale care este cit si chiar pe forumurile romanesti sau siturile dedicate.
Toata lumea la noi e interesata de obiective, aparate, fotoshop, foarte putini de estetica si compozitie, si nimeni nu e interesat de fapt de ce se intimpla, cum se intimpla, ce este imaginea, ce spunem, cum spunem cu imagini, cui spunem, daca meseria sau starea sau arta asta e pe o cale si unde duce calea asta.
Important ar fi sa se creeze cumva un curent sau o stare care sa mai miste reflectoru` si pe fotografie; in stadiul asta poate e mai important sa se vorbeasca ceva despre decit cum se vorbeste, cind, ce greseli se fac si alte amanunte care desigur nu sunt amanunte, dar...
Iata, s-a deschis ieri 10 martie la Palatul Cotroceni o expozitie de fotografie "In memoriam Ion Miclea" ; sunt si eu curios sa vad cite recenzii in presa, emisiuni si discutii vor fi despre acest subiect pe care il consider destul de important.
Ion Miclea a fost o personalitate controversata in fotografia anilor `60- `80...multe din fotografiile lui Ceausescu pe care le stim sunt facute de el...a facut si multe albume de fotografie, acum, poate cu o implacabila logica a timpului, uitate. Eu personal nu tin minte nici o imagine realizata de domnia sa, sunt curios alti bautori de cafea ce parere au...
#11763 (raspuns la: #11742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
memoria si Ion Miclea - de andrei p la: 11/03/2004 05:25:04
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Asa este! Ioan Miclea a fost poate pasionat de fotografie, pana in anii 60. Dupa o carte cu fotografii alb&negru din Delta Dunarii, de unde mi-amintesc o poza buna cu pui de egreta, pozati prea de aproape pentru iubitorii de natura, a devenit unul din fotografii lui Dej. Dej a murit dupa un an sau 2 si Ioan Miclea a fost mostenit de To’arasul.
Pe acele vremi, folosea scule si filme pe care oamenii de rand nici nu le puteau visa. Dar fotografiile facute nu erau interesante. De la onor dl. Miclea nu imi mai amintesc decat ifosele. Si un album cu New-York, parca, facut nu pe banii si materialele lui, din care nu reusesc sa-mi amintesc nimic, decat imagini conventionale, daca nu de umplutura.
Si am mai vazut o “expozitie extraordinara” cu copii bune ale unor clisee de jale, facute la demonstratia sinucigas organizata de Ceausescu pe 21 decembrie 1989.
Erau imagini facute dintr-un turn special pentru a se identifica persoanele din cadru. Dar nu au mai folosit la nimic. Baietii s-au orientat de atunci. “Dl.” Miclea a fost un oportunist in fotografie, in care a ajuns un fel de “baron”, cum s-ar zice acum.
Nu as zice ca era un fel de Mischie in fotografie, dar un Oprisan tot s-ar potrivi. La limbaj, aducea chiar cu “Aroganta Sa”, Ady Cel (mai) Mare. Numai bine, Andrei
#11783 (raspuns la: #11763) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Meditatia transcedentala - de Little Eagle la: 22/03/2004 16:45:50
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Am plecat din Ro.in 1981(Nov.15),stiu ca deja se zvonea ca aceasta miscare "spirituala"transcedentala incepuse sa se dezvolte si in special in rindul intelectualitatii romanesti din Bucuresti.Am avut multi prieteni cu mari nume in arta romaneasca ce au fost interesati in MT sau cum o numesti MISA.
la fel ei provin din mari familii ilustre de scriitori sau artisti plastici f. renumiti in Ro.ce-s in albume si carti de istoria artelor.
NU le dau numele,gasesc ca nu e necesar.Inca si azi corespondez cu parte din ei si am aflat ca parintii lor ilustri au fost aspru pedepsiti la acea vreme dupa 1982.
Ceea ce vreau sa spun este ca NU cunosc f. bine in ce fel a fost practicata MT
in RO.stiu ca acest curent spiritual a fost initiat de un guru indian pe nume Maharishi Mahesh Yogi cu f. multi ani in urma,prin anii'60 si ca la un moment dat chiar faimosul grup Beatles au devenit membrii acestei secte,George Harrison fiind in final unicul adept mai mult ca ceilalti 3.
Ceea ce stiu este ca secta initial a fost nascuta intr-un sens pozitiv.Nu-mi dau seama cum a ajuns sa devina atit de carnala si de orgii in diverse forme subumane?
Imi dau seama insa ca securitatea a intrat in panica fiind vorba de intelectualitati mari ale tarii si ca cizmarului i-a fost frica sa nu iasa o rebeliune din asta!
Dar cred ca este deplasat sa afirmi ca YOGA are o influenta negativa asupra psihicului uman,dimpotriva este o disciplina spirituala care AJUTA f.f.f.mult sa-ti mentii un trup sanatos si te calmeaza si in plus poate(este demonstrat) sa ajute si in multe probleme de sanatate!!!!!!!!!!!!!!!!!!
NU amesteca borcanele!!!Este o f. MARE diferenta si trebuia sa precizezi CE FEL de Yoga este,pt. ca se trage concluzia din cele scrise de tine ca Yoga ...nu e buna nimanui!!!!
Am practicat yoga citiva ani buni,sotia inca o face zilnic si NU sintem bolnavi psihic si irecuperabili!Atentie la ce scrii si CUM scrii.
Este o disciplina fizica si mentala f. veche azi practicata oriunde in lume.
Oare crezi ca acei calugari tibetani care spun mantre zilnic de mii de ori sint schizofrenici?Ori isi arata curul gol in poze?Deci NU generaliza o secta pornita poate la inceput in bine dar ajunsa la ceva de ritual satanic cu yoga adevarata si cei ce o practica si STIU ca pot beneficia spiritual si fizic de pe urma ei!!!
In nici un caz NU te critic!!!!Nu am fost interesat in MT,ceva in mine imi spune si azi ca e o falsitate,de aceea nu cunosc multe dar am tinut sa scriu in sensul de a apara reala yoga pe care o poti face singur acasa si fara a apartine unei secte.Ajuta in multe aspecte.
Impresia mea a fost si este ca Maharishi Yogi NU este un real om spiritual ci un mare FALS care a stiut sa atraga oameni care cu toate ca au fost ori sint inteligenti n-au putut face deosebirea intre alb-negru! Au pornit pe un drum gresit urmind o filosofie-ideologie gresita,dar cine sint eu sa condamn actiunile oamenilor?Singuri trebuie sa se descopere si sa vada adevarul.

LOVE&PEACE,
Ozzy
teach me, teach them... - de Dinu Lazar la: 26/03/2004 13:28:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Citisem cindva o chestie care sigur, e o prostie, dar mi se pare interesanta si acum; cica, cine poate sa faca ceva, face; cine nu poate face, se face director sau shef; cine nu poate nici macar sa fie shef, se face profesor.
In arta problemele sunt desigur mai complexe; poate ca poti sa inveti mai mult de la un maestru, sau daca nu inveti, poti scuti o multime de greseli si timp pierdut; dar nu sunt putine cazurile cind cel ce invata pe altii nu este neaparat un mare profesionist.
In viata reala majoritatea instructorilor auto nu sunt mari specialisti in formula unu si nu alearga la curse, scoli renumite sportive au dobindit rezultate spectaculoase cu antrenori care nu au trecut pe la olimpiada.
Cred ca a face ceva e una, si a invata pe altii, e alta; talentul pedagogic este una, capacitatea de a fi cineva intr-un domeniu e alta.
Sigur ca sunt multe cazuri cind maestri au facut scoli importante, mai ales in evul mediu, dar acum deseori profesorii buni fac din asta o meseria aparte, in care iti trebuie o viata sa te specializezi, si acum de obicei, desigur cu exceptiile care intaresc regula, a preda e una, a face ceva intr-un domeniu e alta.
Privind retroactiv, pot spune cu sinceritate ca am fost un mare fraier de citeva ori in viata si ca acum imi pare foarte, foarte rau de citeva posibile trenuri pierdute .
Unul dintre momentele pe care le regret imens este faza cu Mihailopol; aaa.. pentru cine nu stie, Aurel Mihailopol a fost o prezenta a fotografiei romanesti in anii `60 si `70, care dupa ultimele studii de fapt nu a existat ( nici fotografia nici omul), cum bine stie toata lumea care isi mai da o licenta de istorie sau mai trece pe la Academia de Arta, unde nu e un secret ca arta de abia acum se face.
De citeva ori domnul Mihailopol mi-a spus sa ii dau zece mii de lei sa ma invete sa fac fotografie; in sinea mea ii rideam in nas, era si o suma imensa la ora aia, si pe urma, ia, colea, ce sa ma invete, asta e aparatu`, aici se apasa, aici te uiti, ce filozofie poate sa fie?
Acum imi pare rau ca nu am negociat cu el sau macar nu m-am aratat interesat; sunt foarte curios, as fi oare economisit zece - cinsprezece ani de esecuri si incercari sau m-as fi lasat de fotografie, sau as fi devenit un prea impregnat de spiritul lui?
Din pacate nu stiu...
Acuma, ca sa ne intoarcem la sensul intrebarii, pot spune ca am avut in diverse momente prilejul sa predau fotografie, si la fotocluburi, si la actuala Academie de arte de la Bucuresti, unde am cochetat trei ani la sectia de grafica publicitara cu citeva cursuri de fotografie, si ma tem ca desi cred ca m-am straduit nu am fost un bun profesor sau indrumator, nimeni dintre cei pe care i-am invatat cite ceva nu a facut ceva fundamental in fotografie mai departe si nimeni nu a devenit un mare fotograf; sunt citiva fosti studenti de care imi aduc aminte cu placere, dar... nu par ei acum coplesiti de intrebari fundamentale in imagine, asa cum mi-ar fi placut sa se intimple.
Deci ma tem ca este posibil sa nu am acel spirit didactic necesar si nici chemare pentru viata didactica; imi aduc aminte de profesori de la liceul Sava pe la care am trecut, de un Giangu, de Alexianu, de Lupas, cit de charismatici si importanti au fost pentru generatia mea, si orice analiza as face, nu ma pot compara nici cu unghia de la degetul mic de la piciorul lor sting. Si erau doar profesori de liceu...
Ar fi multe de spus; asa cum vad eu lucrurile, in acest moment as fi mai tentat o vreme sa desenez cercuri pe nisip decit sa predau cum se deseneaza cercurile pe nisip; pe masura ce trece timpul, imi dau seama cit de mult este de cunoscut si de sapat, si spre deosebire de Mihailopol, nu as avea starea sa spun unui tinar sa-mi dea niste bani sa-l invat fotografie, asa cum nu cred ca l-as putea invata nici pe gratis; pur si simplu nu cred ca sunt facut pentu asta, si cred ca altii ar face-o mult mai bine...
Sigur, mi-ar place ca cei care in Ro invata pe altii fotografie sa fie buni meseriasi si sa ma uit cu invidie la siturile lor, dar...asta e.
Nenumarate sunt caile domnului si cine stie ce aduce ziua de miine... dar atit cit disting uitindu-ma pe potecutza, nu ma vad invatind pe cineva ceva.
Asta nu inseamna ca nu putem sa stam la o cafelutza colea sa ne mai dam cu parerea despre ce mai vedem in zatz...
#12874 (raspuns la: #12847) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre balenele de sticla: - de Ovidiu Bufnila la: 05/04/2004 02:18:24
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Balenele de sticla sunt constructii fabuloase. Ele rotunjesc in mod iluzoriu lumi fictionale de exceptie. In fiecare dintre noi zace sau canta o asemenea balena de sticla. Suntem copnstruiti dupa prejudecati si dupa idei desuete. Multi dintre noi suntem depasiti de istorie, de Evenimente, de Noile Idei. Cu toata avalansa de informatii si imagini perverse sau ingeresti, multi dintre noi raman arestati in corporalitatea unei balene de sticla. E acel peste al anilor '60 care se gasea pe mobilele noilor veniti in Istorie. Ei parasesc acum istoria intr-o confuzie totala, dezradacinati dintr-o elita iluzorie. Asemenea lor, o multime de intelectuali care sunt prinsi in balena sticloasa a epocii lor, balena care ii trage la fund sufocandu-i in comportamente prafuite. Ideile noastre despre guvernare, despre organizare, despre natiune si despre insularitate se prabusesc intr-un vartej ametitor. Ne agatam cu disperare de coada balenei noastre de sticla care se va faca tandari lasandu-ne fara sprijin, fara suport, fara sens. Lipsirea de sens este marele pericol, monstrul care se pregateste sa scufunde mii si mii de balene de sticla, maiestuoase candva dar jerpelite si scofalcite acum. In rostuirea sticloasa a balenelor de sens, multi intelectuali si-au imaginat ca vad adevarul. Dar s-au ratacit printre mituri construit abil de propriul lor imaginar. Marele Nostru Mit este cel al Inactiunii Istorice. Lentoarea si Flecareala Savanta trec la noi drept merite obstesti cand de fapt, Actiunea se revendica a fi sigura cale demna de urmat. Una peste alta, intre fanoanele balenei de sticla mai este de gasit si lunga noastra sporovaiala analitica si contemplarea activa care nu e actiune ci doar banala contemplare chiar ganguritoare fiind ea. Actele mari, Evenimentele mari nu asteapta. Ele rasar in istorie tumultuoase iar cel ce nu e in stare sa le tina piept, deraiaza penibil si indigest. E straniu, hilar, grotesc si grav felul in care atunci cand trebuie sa intram in actiune desfasuram infinte forte pentru a flecari si nu pentru a intemeia. A intemeia in Istorie e chestie de rersponsabilitate, de risc si de curaj nebun dar si de dragoste de abis. nefiind abis, e doar clipoceala si aerisire de tulumbe infundate cu mituri rasuflate si rancede.
Cand am fost la gradinita am - de Horia D la: 09/04/2004 15:05:11
(la: Spuneti-va povestea!)
Cand am fost la gradinita am vazut primul meu western, (asta era la sfarsitul anilor 60, inceputul anilor 70, cu mult inainte de mica revolutie culturala), si imediat mi-am dorit sa fiu un cowboy.
In copilarie am avut tot ce mi-am dorit, dar intotdeauna era loc pentru mai mult, asa ca jucariile au fost pe primul loc in wish list-ul meu.
Cred ca pot spune ca in afara unei casatorii care a esuat, mi-am indeplinit toate visele din copilarie. Am jucariile (la o scara mai mare bineinteles) pe care mi le-am dorit, si am si o mica ferma pe care alearga 6 cai, asa ca ma pot spune ca in timpul liber sunt un cowboy de dumineca.:))

horia
smoke 'em if you got 'em
#13623 (raspuns la: #13603) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt.Cecilia - de Little Eagle la: 09/04/2004 16:35:57
(la: Irakul un al doilea Vietnam?)
Da Cecilia,ai dreptate,Bush a intrecut masura in ale minciunilor,de ar fi Pinochio....nasul lui ar inconjura ecuatorul pe linga Europa si Asia,poate chiar ar ajunge pe Marte inaintea lui.

Nu e chiar greu de inteles de ce milioane de americani INCA se lasa abuzati de minciunile lui,din pacate nu s-au trezit inca si mai ales cei din midwest ori cum se zice pe aici "Bible belt",rednecks din state unde el isi trage majoritatea de voturi...acei fanatici religiosi pe care-i incinta cu "piosenia"lui!
Pe linga acestia care-s cam dusi cu duhul dincolo de realitate,ii are in buzunar pe marii mahari patroni de corporatii ce-l sprijina cu bani pt. a fi reales ca sa-si vada in continuare de afacerile lor si sa nu plateasca taxe deloc.
E un cerc vicios bazat numai pe puterea banului si intrigi in politica in dauna poporului american.
Parca ai vedea un film in care stii ce se face si cunosti inculpatii dar nu poti face nimic...si eroul este mereu impiedicat in a demonstra ca-s vinovati.
Am insa credinta ca Bush si gasca lui vor fi sutati din Casa Alba in Nov.3 la alegeri...sper sa fie o alegere cinstita de data asta...dar inca am temeri,si nu se poate sa nu ai cind masinile electronice de voturi,celeNOI sint produse doar de O UNICA firma in USA si este cunoscuta a fi 100% republicana si de partea lui Bush!!!

Iti spun un lucru cert: America de azi NU mai este cea din anii 60-70,atunci exista o solidaritate si tinerii protestau vehement si zilnic impotriva minciunilor guvernului,erau greve si demonstratii ce se soldau cu batai din partea politiei si arestari,tineretul american de atunci avea PUTERE,azi toti sint blazati si nu le pasa.
Sotia mea de ex. a participat in 1970 la o astfel de demonstratie impotriva razboiului din Viet Nam si avea doar...15 ANI atunci!!!In Washington D.C.
Tinerii erau altfel si lupta lor in final a dus la demisia lui Nixon,a ajutat mult si scandalul Watergate,dar in esenta erau alte vremi in care americanii aveau ceva de spus .
Azi...daca se fac demonstratii ele trebuie facute doar in...weekend!!!!Pt. ca omului ii e frica sa nu-si piarda slujba!!!Asa de pus la colt este americanul sec.
XXI !!!
Bush a ajuns prin el insusi o minciuna si un produs al politicii lui,oriunde se duce este mai multa securitate cum nici un presedinte american n-a avut vreodata,ii e frica...!!!
Mai cu citeva zile in urma a fost intr-o astfel de incursiune(legata de baseball)
si era o distanta enorma intre masina lui ,National Security etc si lumea venita ce de fapt il huiduia asa de tare incit N.S. au avut deja pregatite difuzoare prin care se transmiteau cu mult sonor pt. a acoperi huiduielile poporului....
urale de bun venit...!!!!!

Crezi ca-i pasa?Crezi ca-l doare faptul ca atitia tineri militari mor aiurea pt. el si cohorta lui in Irak??Rumsfeld(pe care eu il numesc..Renfeld,personaj ingrat folosit de Dracula in filmul lui Coppola)a zis recent ca nu-i o problema sa trimita 300.000 soldati in Irak.Asa se joaca politicienii cu oamenii,niste pioni pe o tabla de sah.
As vrea sa-i vad pe EI acolo nestiind daca vor mai vedea ziua de miine,s-ar caca de 10 ori in chiloti cu totii!
Apoi fac din acea biata femeie soldat un erou...si cel putin ea a avut constiinta sa spuna adevarul si au trebuit sa taca.Din nou prinsi cu minciuna.
Stii cine merge la armata si la razboi...doar cei saraci care se inroleaza pt. a lua o bursa sa mearga la colegiu si a-si intretine familia ori a deveni cetateni americani.Semneaza contract pe 5 ani,si daca nu e razboi,inca vor fi in stare de razboi pe alti 5 ani in plus de la terminarea stagiului,deci vor fi luati automat,chiar daca si-au inceput studiile.E o ruleta si oare citi din ei real vor fi in viata sa-si vada un vis cu ochii?
In tot acest timp politicienii se joaca de-a razboiul pe seama atitor tineri.
Multi din ei sint negri,ori hispanici-americani.

Vezi tu ,asa se lasa americanii abuzati si nu doar cei care pleaca la un razboi ce NU este al lor,dar si atitia care TAC si NU fac nimic decit sa inghita minciuna
si nu iau o atitudine impotriva ei,se complac si ca si in filme cind vezi vrun martor la o crima,se face ca ploua si tace,si lasa minciuna si crima sa perpetueze.
Eu cred ca e vorba aici de constiinta si CITA ai in tine incit sa -ti vezi de viata ta marunta cu tipicul ei zilnic obisnuit ce nu-si iese din sablonul ce ti l-ai creat,
ori sa incerci sa faci ceva,pt. ca daca reusesti sa te schimbi pe tine insuti poti schimba pe cei din jur,daca zaci intr-un colt si nu faci pasul,atunci de unde sa stie fata ce o indragesti ca vrei sa o inviti la dans si sa-i spui ca o iubesti???
Poate nu-i un ex. potrivit dar mi-a venit intr-o doara.

Am fost personal la multe demonstratii in NY,impotriva razboiului din Irak ,mai recent alaturi de haitienii-americani in protestul legat de inlaturarea presedintelui Aristide(coup d'etat)regizat de CIA si deci Bush,la festivaluri americane-indiene pt. pace si libertati pt. indienii americani si demonstratii.
Exista un suflet ce-l simti in tine si apartine tuturor,iti dai seama ca toti sunt UNUL .
Pe mine nu ma intereseaza ce culoare ai ori credinta si religie,vreau sa simt in tine omul,sufletul tau ,vreau onestitate insa,cum spui tu in fapt minciuna poate avea toate culorile posibile.
Sint poate un naiv,dar pun accentul pe sinceritate si instinctul imi detecteaza ca un radar minciuna cind dau peste ea.
Inchei aici dar voi reveni.

Sarbatori fericite de Paste

LOVE&PEACE,
Ozzy
#13631 (raspuns la: #13517) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu ,dar - de Tombola la: 09/04/2004 23:46:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Domle DanT nu nu am vazut adevarati yoghini facind prostitutie si droguri dar am vazut yoghini d-astia "tunari" made in ro. care spala bani in strainatate si inchiriaza fetite in baruri de noapte pentru fondurile lor culturale dupa care ii spala pe creieri si prin bai de urina :):) pe unii fraieri din Romania si le mai "sutesc " si averile pe sest ca donatii cauzei.
Sint prieten cu-un indian original din India si nu de Dimbovita si nu l-am vazut meditind el sau familia lui care-i destul de numeroasa.
Nu tot ce zboara se mininca.
De fapt in anii '60 Beatlesii s-au dus si ei la un yoghin in India ca asa era moda pe atuncea dar au venit inapoi acasa deziluzionati sustinind de fapt ca au fost inselati de un excroc.Astia erau baieti destepti stiau ei ce stiau.:)

Andre Morariu
#13639 (raspuns la: #13516) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. RSI - de Paianjenul la: 12/05/2004 07:10:03
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
"...filozofia hippy a dus la eliberarea din chingile tabu-urilor despre sex, la educatie sexuala in scoli etc. Chiar daca formele extreme s-au estompat in timp, dar anumite chestiuni de esenta au ramas si s-au dezvoltat."

- Da. Ca rezultat al revolutiei sexuale a anilor '60 a aparut EDUCATIA SEXUALA in programele scolare, si in toate mijloacele de comunicare in masa... si daca nimeni nu neaga UNELE beneficii ale acestei forme de educatie a tinerilor (in special a celor in perspectiva de casatorie), nimeni nu poate nega faptul ca efectul PRIM si IMEDIAT pe care il are subiectul SEX asupra intelectului adolescentilor (si nu numai) este CURIOZITATEA si NERABDAREA de a experimenta PRACTIC si PERSONAL notiunile invatate la aceste cursuri. Adica, un procent din ce in ce mai ridicat de tineri au devenit ACTIVI sexual.
Fara a insista ca educatia sexuala cu care au fost "bombardate" mintile tinerilor in ultimii 30 de ani a fost neaparat CAUZA, este cert ca aceasta - educatia sexuala - NU a contribuit cu NIMIC la prevenirea cresterii fara precedent a numarului SARCINILOR la tinere necasatorite, AVORTURILOR, BOLILOR VENERICE, VIOLURILOR, etc...
Recent s-a constatat ca, in unele scoli din Anglia, in care se pune un mare accent pe educatia sexuala, si unde elevilor li se furnizeaza gratuit prezervative, procentul elevelor gravide este cu 34% mai ridicat decit in scolile in care educatia sexuala nu este prioritate "stringenta".

In ce priveste MITUL sexului "protejat": la un recent congres mondial de sexologie 800 de sexologi prezenti au fost intrebati:

"Daca ati intilni partenerul sexual ideal, dar ati sti ca acest partener este contaminat cu SIDA, citi dintre dv. v-ati angaja in actul sexual cu acest partener, bazindu-va pe prezervativ ca mijloc de protectie?...".

Evident, NICI UNUL dintre cei 800 de EXPERTI nu a ridicat mina. Atitudine care - logic- poate duce la concluzia ca prezervativele recomandate de ei pot fi la fel de NESIGURE si in ceea ce priveste prevenirea sarcinilor nedorite.

Intrebarea mea pentru cei care saluta ruperea "chingilor" si sfarimarea "tabu-urilor despre sex" adusa de emanciparea sexuala post '60:

"CARE este PRETUL placerii sexuale de care acum ne putem bucura "neinhibati"? si CINE plateste cel mai adesea acest pret?..."...



#15283 (raspuns la: #15272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Belle - de Little Eagle la: 25/05/2004 20:49:21
(la: Cati dintre romanii plecati din tara isi fac meseria)
Draga sora scumpa si frumoasa,

Am sa-ti spun o poveste adevarata:
cred ca stii acum daca ai citit mesajele mele,ca iubita mea nasica a plecat in lumea spiritelor pe 13 Mai.
Ea m-a botezat in Romania.Mama ei este la fel nasa mea mare si este vara cu mama mea.Tatal nasei mele mari a fost un faimos inginer mecanic si inventator si mai mult de atat un faimos pilot de raliuri,vorbesc de anii 1904-1920,era prieten cu Victor Bibescu.Numele lui este Jean Calcianu si daca vrei sa stii mai multe il gasesti pe Google.
Aveam cred ca 1-2 ani

cand Unchiul Jean ma tinea in brate si la acea varsta desenam,desigur ca un copil mic,o masina cubica si ii spuneam"abla lu nenea Jan."Si el radea si a spus naselor mele ca voi deveni un artist cunoscut .
A murit de cancer.
A fost un mare pilot de curse si firma Reanault l-a angajat ca inginer si a inventat multe lucruri tehnice ce au dus la evolutia automobilului,apoi la un raliu ce l-a castigat la Monte Carlo(nasa mea mare inca are cupa de argint de
Grand Prix cu numele lui pe ea),a fost rugat de...Bugatti,marele constructor de masini in persoana sa lucreze pt. el si i-a dat cadou una din masinile lui personale.Un Bugatti.

Unchiul Jean(asa il numeam) a trait mult in Franta si Italia.Dar era un ...Casanova,iubea mult femeile si asa s-a pricopsit nasa mea mare cu surori vitrege in Franta,Italia,Germania si Elvetia...are 3 surori si 2 frati vitregi.
Cauta-l pe unchiu Jean pe google,cei din voi cu dragoste pt. automobil trebuie ca ati auzit de el.Vremuri trecute dar el le-a schimbat prin geniul lui.
Sa stii ca la 21 ani el a facut un record mergand cu masina inventata de el pe distanta Bucuresti-Paris in doar 44 ore!

Rodica,nasa mea mica care m-a botezat si a plecat pe 13 Mai,a avut diploma de universitate in istoria artelor,apoi a fost stewardesa in anii 60-70 la Tarom
apoi si-a luat diploma in avocatura si lucrat la tribunal in Bucuresti.Dupa revolutie s-a privatizat ca avocat al apararii desigur.
Sotul ei este Dusi(asa il numim in familie),pe numele real este Utiu Iuliu si a fost un f. mare fotbalist in Romania anilor 60 de nationala.A fost portar si jucat la Dinamo si la F.C.Constanta dar si in Belgia si Paris(F.C.Nantes).

A fost o vreme antrenor la cluburi de divizia C in Ro.
Asta imi e familia din Ro.
Un alt lucru ce spun e ca Nasa mea mare,mama Rodicai deseori a plecat la frati si surori in vizita chemati de ei.
Cu 40 ani in urma a fost curtata de Jean Negresco la Nice...celebrul propietar al faimosului hotel de super lux,cei care traiti in Franta ati auzit de acest hotel faimos,al romanului Negrescu.
Nasa mea l-a refuzat....dar au avut cateva sapt. fericite impreuna,el dorea si a cerut-o de sotie!
Fiecare cu drumul lui.Puteam fi azi in Franta de ex......de multi ani si f. bogat!
Nasa mea arata ca Bette Davies tanara.
.........................................................................................................................
In ceea ce ma priveste,criera mea a fost mereu de artist plastic,fie in Ro. fie aici in USA.
Aici am avut greutati dar le-am trecut,am studiat,am muncit pe rupte si inca o fac,poate nu pictez arta de galerie dar nu simt in mine asta,sunt un simplu artist ilustrator de reclame comerciale tv,nu ma supara deloc,fac bani multi si cu ei pot ajuta pe cei ce nu au.
In final imi place ceea ce fac si asta e important,nu regret nimic,nici o schimbare.
Am plecat din Ro. nu pt. un viitor artistic anume,ci pt. a fi liber,atata tot.Sa scap de Ceausescu si comunism.
Voi toti stiti prin cate am trecut,totul e adunat acum in buzunar si sunt multumit de soarta mea.

Draga mea si iubita mea Belle,atat am avut de spus deocamdata.
Voi reveni.

Te iubesc mult si din suflet,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)







































































Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...