comentarii

antidot


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Care ar fi antidotul la devie - de mapopescu la: 04/03/2004 08:42:29
(la: Un forum IDEAL !..)
Care ar fi antidotul la devierea threadurilor de la subiectul initial?

Eu vad doua solutii:

- cea aplicata in acest moment, de interventie din partea gazdei in momentul in care discutia deviaza de la subiect; foarte permisiva, nu reduce decit zgomotul puternic ;)

- tehnic nu stiu daca se poate, dar ar fi super ca o gazda sa poata "detasa" un comentariu deviat de la subiect, impreuna cu toate comentariile de raspuns, intr-un nou thread in care gazda ar fi cel ce a adaugat comentariul cu pricina.
Ar fi o solutie destul de dura care insa ar responsabiliza oamenii sa scrie la subiect. Forma mai potin dura: noul thread este creat "virtual", asteptind acordul noii gazde pt a deveni "real", de exemplu ca un mesaj personal ori mai stiu eu, o noua categorie in sectiunea de linkuri personala. Eventual comentariile detasate ar ramine in thread-ul initial, fara a mai putea comenta la ele.

Dealtfel blocarea adaugarii unor noi comentarii unora deviate de la discutie ar fi poate a 3a solutie.
#11314 (raspuns la: #540) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai da, cultura e un "antidot - de Intruder la: 14/10/2005 21:58:42
(la: Violenta: un "modus vivendi"?)
pai da, cultura e un "antidot" dar nu singurul. religia poate fi si ea unul.
ce te-nvata religia in ani si ani, poti pierde intr-o zi, daca n-ai un anturaj cu "fatza umana", macar!...sau, daca religia este doar un paravan...unii il vad pe Dumnezeu razbunator...altii sunt constienti ca El ne-a dat posibilitatea s-alegem intre bine si rau...de la Cain si Abel incoace, violenta triumfa peste tot.

#78767 (raspuns la: #78757) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La deschiderea Lunetei au exi - de Daniel Racovitan la: 29/09/2003 12:34:52
(la: Un forum IDEAL !..)
La deschiderea Lunetei au existat voci care au protestat la ideea de "notare" a comentariilor... Cred ca notarea devine necesara doar atunci cand volumul de mesaje e foarte mare, in gen Slashdot.

Care ar fi antidotul la devierea threadurilor de la subiectul initial? Este foarte frecvent ca intr-un subiect in care se discuta initial despre holocaustul din Romania sa se ajunga sa se discute despre vacantele in Piatr Craiului...
#540 (raspuns la: #538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Kundera - de (anonim) la: 10/08/2004 18:29:25
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Marturisesc ca n-am avut rabdare sa citesc toate posturile sa vad daca a scris cineva de Kundera ... eu alternez Kundera cu David Lodge de ceva vreme (dupa cum imi pica in mana). Recomand "Nemurirea" de Milan Kundera, cu precizarea ca m-a deprimat pe o perioada destul de buna de timp (e o carte care te face sa-ti pui intrebari!) si "Lentoarea" aceluiasi Kundera, ca antidot ("o nazbatie" de carte, dupa cum o numeste insusi autorul).

De la David Lodge recomand "Muzeul Britanic s-a daramat" - e amuzanta, placuta si in acelasi timp pune probleme.

Alte carti care m-au marcat: Mizerabilii lui Hugo, pe care ii recitesc periodic; "Cum simte domnisoara Smilla zapada" de Peter Hoeg (n-o sa regasesc nicaieri atmosfera din cartea asta); Jose Saramago cu absolut tot ce a scris, in special cu "Evanghelia dupa Isus Christos" si "Eseu despre orbire"; Orson Scott Card cu trilogia lui Ender ... si multe altele din care nu pot sa-i omit pe CIRESARII lui Chirita!!!

Dintr-un motiv sau altul, nu m-am impacat niciodata cu Mario Vargas LLosa, il dispretuiesc usor pe Coelho si il admir destul de detasat pe Garcia Marquez. Cel care cumva m-a mai gadilat intr-un mod placut dintre autorii sudamericani a fost Borges, desi doar cu anumite bucati ale operei.

Ah, si m-au mai marcat cartile scrise de femei (Cella Serghi, Henriette Yvonne Stahl, George Sand, Virginia Woolf, Rosa Montero si chiar Rodica Ojog Brasoveanu, cu a ei Melania ... )

Si autorii rusi, ca fiica "a profei de rusa" ce ma aflam (Gorki, Tolstoi, Ostrovski, diversi anonimi ...)

Si, cu parere de rau, n-am inteles nimic din monumente ale literaturii si culturii ca "Jocul cu margele de sticla", "Muntele vrajit", "Crima si pedeapsa" si inca cateva. Pur si simplu nu le-am putut citi.

Cred insa cu tarie ca fiecare lectura isi are varsta ei (si Ciresarii merg la orice varsta :) si, asa cum acum n-as mai citi pentru nimic in lume muschetarii lui Dumas, poate vreodata voi fi in stare sa citesc si sa pricep ceva din monumentele care acum imi par inaccesibile.

Dintre autorii romani contemporani, poate o sa par snoaba, dar imi place Cartarescu. Prefer poezia si proza scurta totusi, la Orbitor deja ma pierde.

Si gata.

Chris
mya: merci, si tie la fel ! - de desdemona la: 30/08/2004 16:44:01
(la: Cine sunt eu ?)
De la natura sunt emotiva, si cam repezita, sar la concluzii si trec la fapte fara sa astept. Dar in urma meditatiei, si a introspectiei facute cu aceasta ocazie, gasesc antidotul pentru defectele enumerate, si chiar si pentru cele ce nu le cunosc (de exemplu nu imi dau seama in momentul in care ma comport agresiv, ci numai dupa ce m-am linistit). Echilibrul se instaureaza automat cu ocazia amintita.

Desdemonovici
#20649 (raspuns la: #20644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hm... - de anisia la: 07/03/2005 16:15:03
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
in viata mea nu am fost asa de puturoasa ca si astazi !!! sunt acasa (mai am un rest de concediu de 3 zile) si nu am facut nimic inca. nici macar nu m-am dat jos din papuci...

are careva vreun antidot???
hm2... - de Belle la: 07/03/2005 17:24:53
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
cat tupeu!!!!
antidot?... nu e cazul, pacat sa strici o zi de leneveala....
#38496 (raspuns la: #38487) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
a fi matur.. uneori e asa de plicticos.. - de muma padurii la: 03/05/2005 00:56:00
(la: ...)
O sa va scriu doua chestii care nu/mi apartin, dar la care subscriu:

1. o femeie nu se maturizeaza si ramine o adolescenta intirziata pina in momentul in care devine mama. Am citit chestia asta intr/o carte de psihanaliza maternitatii... si pe bune, dupa ce am avut primul copil am inceput sa simt(dupa cum vedeti procesul continua..:))) ca ma schimb.

si

2. barbatii nu se maturizeaza niciodata (ferice de ei!), asta ar fi un fel de corolar la ce mi/a zis o colega de virsta maica/mii, si care a avut perfecta dreptate: diferenta dintre copii si barbati este ca ultimii au jucarii mai scumpe(sa nu fiu inteleasa gresit: iubesc barbatii, chiar daca acum ma limitez la unul si bun... le face o concurenta pustilor mei.. mama, mama!)

oups.. iar se facu ora 1 pm.... azinoapte am hoinarit prin cafenea pina cind a inceput sa se crape de ziua si n/am mai apucat sa dorm.... ca vorbeam de maturizare.. vedeti... am spus eu ca procesul continua: azi plec la nani ceva mai repede.

somn usor, vise placute, purecii sa va sarute!
somn usor, sapte purici pe/un picior
70 pe celalalt sa va traga jos din pat!

p.s. in cartea aia de psihanaliza nu zicea nimic de cazurile in care nu reusesti sa/ti mai revii din relaxarea creierului, generata de hormonii de sarcina.. stie cineva vreun antidot?

cum ii vedeti pe cei deprimati - de Corinutza la: 19/05/2005 19:59:37
(la: cum ii vedeti pe cei deprimati?)
Oricare dintre noi putem avea in orice moment al vietii o astfel de cadere. Deprimarea in stare incipienta poate provoca neplaceri paote doar persoanei atinse , dar odata cuibarita isi va face de cap...Abia de aici putem afirma ca un deprimat este bolnav sau nebun sau paria depinde de manifestari si mai ales de cei care-l judeca.Putem deveni intr-o secunda din persoane normale niste nebuni si avem o gramada de exemple in jur. Tineri extrordinari care infunda spitale de boli psihice.Expun asta in cunostinta de cauza.Am in familie astfel de cazuri.
Desigur ca pe parcursul vietii nu ne bucuram numai de succese in sir, ba dimpotriva viata este din ce in ce mai complicata si nu vad in progresul tehnologic si unul psihologic . Standardele lumii tind sa evolueze grabnic, oamenii se schimba greu si mari costuri sociale . Atunci pot sa apara si stari psihice dintre cele mai diverse.
Daca ar fi sa ma gandesc exact la starea unui deprimat cred ca in primul rand nu mi-ar fi indiferent, apoi as incerca sa vad daca il pot scoate pt putin timp din starea lui , iar mai apoi impotriva oricarui refuz i-as sta aproape . Cred ca este foarte important prezenta altcuiva in astfel de momente, numai si pentru simplul motiv de a nu mai vorbi si apela numai la propria persoana. Cred ca stiu si cum gandeste un deprimat, am trecut si eu pe langa starea asta , dar am tras de mine nu m-am lasat abadonata trairii respective.Il cred in stare de cele mai rele lucruri vis-a-vis de propria-i viata , pe care nu o mai vede posibil de innodat si de dus mai departe..In momentele deprimante foarte grave cel mai des apare celui in cauza ideea sinuciderii. Este cel mai usor gand .Nu cere mare lucru. Poate fi indeplinit cu succes si rapid . In plus ar fi cel mai sigur mod de a evada din "viata ", din starea care chinuie...
Sinucigasii sunt o nisa in crestere as zice eu . Exista si vor exista mereu cat viata va fi pe Pamant.Nu sunt in masura sa ii judec. Nu am autoritatea si nici parghiile necesare sa o fac. Cred in schimb ca sunt destui cei care ii judeca din pacate numai prin prisma religiei si a medicinei. Pot sa inteleg de ce un om se sinucide. Nu as putea in schimb sa-l determmin sa renunte la idee pt ca din momentul in care doreste sinuciderea este ca si infectat cu un virus pt care din pacate nu avem antidot pe Pamant.
Ideea sinuciderii e buna( daca e buna de ceva) numai in sens strict filosofic , cioranian.Poti trai oricum orice experienta fara teama pt ca in orice moment poti sa renunti definitiv la tot, la viata , prin suicid. Este simplu...Dar nu o vom face ( nu toti)pentru ca instinctul de conservare primeaza, iar a supravietui este unul din instinctele primare ale omului.Selectia biologica probabil va actiona si pentru rasa umana.
iubirea platonica - de sol la: 01/06/2005 22:00:52
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
Stiu ca exista. Se numeste agape si e forma cea mai inalta de iubire. E sau nu e sexuala? Greu de spus - mai precis cine spune ca sexualitatea se reduce la cea genitala? E tot mai greu sa eviti cliseele - si memoria lor - sexului mecanic, experimental, sport de camera, antidot la singuratate, la cine mai stie ce... in afara de iubire! Cred ca si ca agape se poate diferentia. Traiesc pe net o poveste mai intensa decat ar putea fi, acum, afara... si e categoric sexuala, pentru ca senzualitatea vine din cap, din dorinta de a cunoaste o persoana extraordinara. Afara ne mai ascundem in propria imagine... aici suntem cu desavarsire nuzi, nu foloseste la nimic sa te imbraci in idiosincrasii de vorbire. Dar am practicat si agape asexuata - e ingereasca atunci cand nu e insotita de nici un fel de traire de posesiune egoista, ziceti cinic daca vreti un fel de sex in grup: un fel de daruire, daruiesc celui/celor de langa mine iubirea mea, mai precis o transmit, nu vine din mine, vine din univers... iar ei au nevoie de ea, nimic nu valoreaza cat ea. Fizic, stiintific daca vreti, explicatia mea (primitiva, intuitiva, neconfirmata, neconfruntata pana acum) vizeaza natura noastra vibratorie: cred din inima ca daca acum ma acordez pe lungimile voastre de unda, ale tuturor, si-mi propun sa va transmit vibratiile de rigoare, cred ca sintiti in clipa asta un val de caldura, sde tandrete, chiar fizica dar mult mai mult de atat - ce am eu de pierdut daruind ceea ce-mi vine oricum pe gratis si nu ma costa nimic? As mai scrie un ceas, dar trebuie sa cedez randul la comp. remember, I love you!
#52686 (raspuns la: #51525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptr. PROUDFRECKLED - de phidias la: 30/06/2005 23:52:52
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Bl. Pascal avea un balon pe care il tot umfla.
Atunci si-a dat seama ca, cu cat stim mai mult, de fapt stim cu mult mai putin.
Nu stiu daca balonul s-a spart, sau a obosit Pascal.
Parabola de care ai amintit nu e banala. "Furnicile nu m-au vazut pentru ca nu faceam umbra."
In momentul de fata stim atat de putine despre noi ..., de fapt nu avem nici macar mijloacele stiintifice de a ne verifica ipotezele, dar sa mai intrezarim adevarul.
Imaginat-va numai faptul ca acum 4000 de ani "Zeii " apareau pe cer in Care de foc, iar noi am ajuns pe Luna in 70 de ani. Oare unde vom ajunge peste 4000 de ani.
Adevarul privind geneza este la mijloc.
Suntem un experiment de clonare a unor gene pe un alt hominid. Darwin are dreptate pana la experiment. Dupa, Biserica.
Al cui experiment, presupunem doar. "Cei initiati" stiu deja.
Ca nu ne-am "nascut" acum 30.000 ani ci acum 200.000 ani, sau 200.000.000 ani, deja mi se increteste pielea. Sau poate timpul este variabil, si nu constant cum am crezut pana acum.
Sau poate mai exista o dimensiune din care suntem priviti (controlati), o dimensiune pe care noi nu o percepem.
Candva, cineva facea o analogie cu undele radio care trec prin noi, fara sa le percepem. Si avea dreptate. Sagan, lansase teoria "universurilor intrinseci". Adica in orice atom se gaseste un univers. S.a.m.d.
Revenind la subiect, cred ca experimente au fost mai multe, insa nu toate reusite.
Si mai e ceva. Natura, sau "Gaia" cum o definea Asimov.
In natura, ca sistem autoreglabil, orice accident sau mutatie este rapid anihilata. In intreaga existenta de miliarde de ani a regnului animal si vegetal deopotriva, nu avem un singur exemplu in care o specie sau varietate sa fi evoluat pe o pozitie distructiva.
Adica sa se inmulteasca in detrimentul altei specii, consumand si distrugand sistemul.
NU SE POATE. In natura este imposibil. Este un echilibru perfect care functioneaza de miliarde de ani.
Uitati un banal exemplu:
Acum un an am avut invazie de omizi. Cel putin in Bucuresti. Toti credeau ca anul acesta va fi dezastru. Ei bine, nu a fost asa. De, ce ?
Uimitor de simplu. Omizile s-au inmultit atat de mult anul trecut, incat au mancat aproape toata vegetatia. Ori o omida ca sa ajunga la faza de maturitate trebuie sa consume o amumita cantitate de hrana, nici mai mult nici mai putin. Nemaifiind hrana, omizile nu au mai intrat in faza de maturare, faza care in mod obisniut apare in august. In octombrie a venit frigul si au murit. Deci anul acesta nu au mai fost omizi pentru ca nu au fost nici fluturi. E simplu. Totul se afla in legile nescrise ale mamei naturi. Desigur puteti veni cu contra-argumente, despre soareci, lacuste, albine ucigase, furnici de foc etc. Ei bine, fara mana omului aceste accidente nu ar fi avut loc.
Da omul !
Omul este singura fiinta care nu respecta regula. El distruge. Distruge paduri, ape, aer, etc. Si in final se va distruge pe el insusi.
S-a mai intamplat in vechea noastra istorie neconventionala. Vezi Civ Maya, Atlantida, Cmerii Rosii, Pascuanii si altele dupa care nu au ramas decat simple pietroaie.
Poate ca de data aceasta nu vom mai fi lasati.
Daca cineva imi poate demonstra cum in mod natural, prin simpla evolutie, un hominid sau o caracatita se poate inmulti excesiv depasind barierele de netrecut ale naturii, eu ma dau batut.
Ori evolueaza toate speciile pana apare un "meteorit", ori nu se poate.
In natura totul este calculat, pentru ca totul este urmare a ceva care este urmare a altceva s.a.m.d.
Haideti sa mai speculam putin. Presupunem ca la un moment dat omul a depasit faza patrupeda si pe lantul trofic a devenit preponderent carnivor. Similar unor observatii actuale, omul a ocupat aceeasi nisa cu ursul sau leul. La aceste mamifere, in prezent ca si intotdeauna, mecanismul de autoreglare functioneaza in modul urmator: sunt caprioare, merge bine. Daca mananca prea multe caprioare, fac pui mai putini. Daca cauta caprioare pe alt teritoriu, apar conflicte cu specii similare sau concurente care trebuie anihilate. Ori natura a inzestrat speciile aflate pe aceesi trepta trofica cu capabilitati similare. La om aici a aparut prima mutatie. A devenit inteligent si si-a creat arme. Si surprinzator, a mai descoperit si focul. Pentru toate animalele focul inseamna rau, numai pentru om este bun. Oare cine i-a dat focul lui Prometeu ?
Si mai apoi este fenomenul de gregaritate. Cu cat o specie se afla pe lantul trofic intr-o pozitie superioara, numarul de indivizi pe unitate teritoriala scade. Mecanismul de selectie mentine un permanent echilibru intre prada si pradator. Acelasi mecanism se aplica de exemplu si la virusi. Toti am auzit de Ebola. Oare de ce nu am disparut de pe Pamant in pofida faptului ca nu s-a gasit nici un antidot ? Daca virusul si-ar fi distrus suportul, nu s-ar fi autodistrus ? "No sense.."
Natura insemna evolutie. Cimpanzeul este evolutie. Omul este un accident contrlolat. Daca nu ar fi fost asa, ar fi disparut demult.
A, ca nu cunoastem indeajuns mecanismele de reglare ale naturii, atunci este scuzabil sa ne lansam in teorii care mai de care mai fanteziste.
#57613 (raspuns la: #57161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
phidias - de Cassandra la: 01/07/2005 16:26:39
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
In natura, ca sistem autoreglabil, orice accident sau mutatie este rapid anihilata.

Aceasta afirmatie pleaca de la premiza gresita ca toate mutatiile sint daunatoare, fatale. Mutatiile daunatoare sint eliminate imediat daca reduc drastic sansele de suparavietuire ale individului. In general mutatiile care nu pun in pericol iminent viata individului, nu sint eliminate imediat. Dar exista si mutatii neutre si mutatii avantajoase care se acumuleaza. Calitatea de avantajoasa sau daunatoare a unei mutatii este relativa si depinde de conditiile ambientale. O mutatie poate fi favorabila in sensul ca permite supravietuirea intr-un mediu nefavorabil, totusi ea va fi nefavorabila intr-un mediu normal. Un exemplu este cel al anemiei falciforme. Prezenta ambelor alele este fatala pentru individul care le prezinta, dar prezenta unei singure alele, da nastere la hematii cu forme aberante – o mutatie nedorita de vreme ce aceste celule sint mai putin eficiente decit cele normale. Totusi, in zone in care malaria este prevalenta, prezenta aceste alele este un factor pozitiv, pentru ca confera individului protectie impotriva contagierii.

Uitati un banal exemplu:
Acum un an am avut invazie de omizi. Cel putin in Bucuresti. Toti credeau ca anul acesta va fi dezastru. Ei bine, nu a fost asa. De, ce ?
Uimitor de simplu. Omizile s-au inmultit atat de mult anul trecut, incat au mancat aproape toata vegetatia. Ori o omida ca sa ajunga la faza de maturitate trebuie sa consume o amumita cantitate de hrana, nici mai mult nici mai putin. Nemaifiind hrana, omizile nu au mai intrat in faza de maturare, faza care in mod obisniut apare in august. In octombrie a venit frigul si au murit. Deci anul acesta nu au mai fost omizi pentru ca nu au fost nici fluturi. E simplu. Totul se afla in legile nescrise ale mamei naturi.


Nici o legatura cu teoria evolutiei. Mai degraba demonstreaza consecintele imediate ale schimbarilor in echilibrele ecologice.

Daca cineva imi poate demonstra cum in mod natural, prin simpla evolutie, un hominid sau o caracatita se poate inmulti excesiv depasind barierele de netrecut ale naturii, eu ma dau batut.

Teoria evolutiei nu este presupusa nici explicata prin inmultirea excesiva a speciilor. Gresit inteles.


Toti am auzit de Ebola. Oare de ce nu am disparut de pe Pamant in pofida faptului ca nu s-a gasit nici un antidot ? Daca virusul si-ar fi distrus suportul, nu s-ar fi autodistrus ? "No sense.."

Toti am auzit dar putini cunosc mecanismul sau patogenic. Virusul Ebola infecteaza oameni si primate non-umane. Rezervorul virusului nu este complet elucidat, dar sint cunoscute specii de lilieci (bats) care suporta multiplicarea virusului supravietuind fara manifestari clinice.
De ce nu am disparut de pe Pamint? Din cauza eforturilor celor care intelegind mecanismele de contagiu, au luat masurile-bariera adecvate de izolare a celor infectati, si de modificare a acelor activitati si obiceiuri umane care facilitau propagarea virusului. Mai avem insa timp sa disparem daca stiinta si increderea in stiinta sint inlocuite de obscurantism si bigotism.

A, ca nu cunoastem indeajuns mecanismele de reglare ale naturii, atunci este scuzabil sa ne lansam in teorii care mai de care mai fanteziste.

Nu este deloc scuzabil. Ignoranta nu este o scuza pentru afirmatiile autosuficiente nefundamentate, fanteziste sau nu, afirmatii de multe ori periculoase si rau intentionate.
ma simt beton - de greedysoul la: 06/08/2005 06:13:07
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
tara noastra e cel mai tare antidot la depresie si la lene. cel putin in timisoara e totul foarte pus in miscare, tare imi place!
"De la intercultură la monoculturalitate" (sau invers) - de cico la: 10/08/2005 02:31:06
(la: "Academia Cafeavencu")
„De la monocultură la interculturalitate“

Cultura în prilejul privilegiat al timpul nostru, este privilegiul prilejului delirului în trei dimensiuni concentrice: om - cetate – societate, sortit vorbelor bune alocate unui foarte singur om, exponentul indivizilor, iar puterea culturii este punerea în temă a motivelor existenţei şi-n contratemă, interpunerea raţiunilor fiinţării, vremea omului ca receptor, emiţător de judecăţi de valoare şi prejudecăţi de coloratură sceptică fiind factorul intercesor suficient al sintezei, eschivă de la rutina revoltei întârziate a celor două forţe în căutarea zilei de după apocalipsul postmodernului la mijlocul fin al vieţii, afin deliciilor îngustate unghiului vacantei optativităţi, ca ultim suspin al inteligenţei copilului mort din penumbra amintirilor naşterii, încrustat din nimic altceva decât (din)în limita concurenţei cu realitatea în măsura rarităţii clipelor de intimitate cu dialogul interior. Cultura rămâne bogăţia impresiilor infiltrate subminativ imperfecţiunilor, conexe omisiunilor curente şi răpune carenţa demersurilor densităţii depresiilor inerent recurente comisivului dol izvorât din umbra eventualului rol putativ deschis de rostul indubitabil aluziv spre înţelegerea finalităţilor şi decelarea intimităţilor rostirii.
Teama de adevăruri, frica de afirmaţii pe marginea prăpastiei ce separă antipozii incitând privirea spre ceea ce este dincolo de aparenţa abisală a încercărilor, naşte în monocultura societăţii singulare inavuabilul iar în monocultura societaţii plurale inimitabilul când aceasta restrânge diversitatea la imensitatea imanentelor ei surse ca stipendiu, perfuzie pentru un organism plin de endeme inexplicabil insondabile evoluţiei, dar inevitabil sortite eşecului din pricina încercării de asimilare spre resuscitarea reminiscenţelor, prin alocarea de, o manieră superficial – egoistă, a împrumuturilor, într-un manierism care încremeneşte multiplicitatea într-o unicitate a nostalgiilor vis - à - vis de o contestare a tarelor ce se vor împrospătate, implicit întreţiunute din suprapuneri sortite dizolvării dinspre adaptare către cenzurarea prin absorbţie.
Paradox şi antidot la starea sensului indicat de inerţii, consecinţe ale supravieţuirii, inbox şi poliglot destin la desistarea consensului, implicat de invenţii vane, efecte ale unilateralului interpretării, interculturalitatea este apeduct către o mai amplă mişcare în termenii care întrupează o comunitate în care interacţiunile vocilor au temeinicia glasului în pustiu, puseul vaticinar în lumina ecoului vizionar aflându-se ca intenţie de a fi în apropierea aşezământului funeral de unde putem auzi măcar ecoul vocilor dezarticulate ca indezirabile dialecte inevitabile acustici ale porţilor deschise desprinse parcă dintre noi, pentru a ne stimula evaziunea, între noi, prin noi înşine şi unii dinspre alţii către aproapele nostru şi-n implicitul arbitrariului nostru, înspre om ca singură cale către o justă apreciere a valorii unei comunicări deschise oricărei reacţii ipotetice la atracţiile avatarurilor grosolane sau aderenţelor lagunare.
Găsim în imaginarul nestatornic al vremii omului, o altă estetică a geneticii ce până mai ieri era prinsă în ruminaţia fanatului crescendo al culturii, germinativul constituindu-l în concreto doar “babelul fericit” zămislit din dorinţa mutuală izvorâtă gândurilor ca interludii livreşti ale comunicării interculturale.Interculturalitatea îşi găseşte plenitudinea, în pledoaria axei, înţelepciune ca o presupuoziţie a impetuozităţii unui spirit liber în circuitul dialogal frugal şi eliberat de orice inhibiţii ideologice “ergo” de orice extensii expansionist dogmatice, intuiţie ca o predispoziţie la relativa speculaţie a adoraţiei plăpândului ecou al susurului omului şi reflecţia necesară ca o contrastantă constanţă gravitaţională în jurul argumentaţiei todeauna poziţionată într-o linie discontinuă a gândirii colective şi permanent ferment al cugetării omului, dincolo de orice certitudini regăsind cadenţa în confluenţa miturilor spre o înţelegere a forţei de interpretare şi puterii de recuperare a reperului, indiscutabil fortuit ca un precedat condens al existenţei filtrată prin delirul speculaţiei ca finalitate a interogaţiilor riguroase, nimic altceva decât vigoarea vocaţional – estimativă a adevărurilor şi descătuşarea limitativă dinspre aflarea legitimităţii moştenirilor.
Societăţile plurale renasc atât prin coliziunile prilejuite de intermitenţa vocaţionalului insolit al întâlnirilor culturale, latente în retorspectivul lor gripal şi prezentate ca fiind aspectele asperităţii unei discontinuităţi ivite la un anumit moment, precedat de inerţioase tendinţe etniciste şi consecinţa vădit necesară ca scop implicit insinuantă, ca mijloc de relativă descreţire a rigidităţii intuiţiilor istituţional – culturale pronunţat multiple intenţional din nevoia de a găsi în mod ubicuu ca adarenţă solvabilă, ca aspect devolutiv operaţional – amiabilă la permanenţa unităţii întru diversitate în chip de alternativă constant fluidă şi contrastant aluzivă la ignoranţa vâscoasă a gestaţiei, în delimitările aparent armonios evolutive ale periniciozităţii vendetismului unicităţii culturale, excesiv perene şi în aceeaşi măsură ca factor determinant al dialogului. Ce-I drept, însă, este faptul că într-o dialectică fragilă prin prisma pricinilor “întreţinute” de ţeluri al căror suport interior este diform, conglomeratul alcătuit din nimic altceva decât acele cauze ultime ce pot duce la derapaje conflictuale ireconciliabile, în aceeaşi măsură oferă pavajul unor clivaje ideologice cu rol de atenuare a posibilului imprevizibil eruptiv – cu atât mai mult pot fi axul în jurul căruia gravitează interfaţa interferenţelor culturale, indici ai pulsului plusurilor gândirii în chipul decalogului bunelor intenţii – cât şi în virtutea confluenţelor, ca un corolar firesc al motivului fundamental, indicat de temele desprinse de recrudescenţa fenomenului singularităţii, o consecinţă vădit determinantă a ambiguităţii unei ambivalenţe, rezultate din bifurcaţiile animozităţii inerente ritmului static, efectul densităţii elementului interpersonal acceptat ca un detaliu al comunicării amplificate de continuităţi nuanţate permanent şi reluate în chip convergent eterogene în intermitenta lor demarcaţie, dar străbătute de fiorul dialogului ca unică formulă a menţinerii în joncţiunea emergentă valorilc, falselor premise. Este necesară incizia care despică viscerele şi precizia care deretică arterele nenaturale din care la un moment dat pot epidemiza endemic caracterul constant al coeziunilor inerente confesiunilor indirecte ca perspective eruptive ale prezentului pentru că (a) facilita aspectul decizional (care) să dobândească asemănarea conspectului componenţial evoluţiei culturale a societăţilor plurale prin omogenizarea propusă de divesitatea interculturalităţii. Raportul monoculturalitate – inteculturalitate este unul diurn pentru ceea ce remarcăm la vedere şi unul nocturn spre ceea ce asortăm la prevedere în latenţă tocmai pentru a pune în valoare ceea ce este expus dând consistenţă ceea ce este indus fiind necesar utilizarea a ceea ce este unda retrovizoare, dincolo de fecunda improvizatoare atracţie şi implicit înmănunchiate aceste moduri de întrevedere, se întrepătrund, sinergia curcubeului vocaţional fiind consecinţa moştenirii comune. Dacă interculturalitatea presupune un efort de adaptare şi adoptare imparţială totuşi atentă la detaliile care apropie permiţând o dezvoltare imprevizibilă prin caracterul divers al temelor reprezentând astfel o concentricitate a fundamentelor conglomerat, monoculturalitatea implică un acces spontan la ceea ce înseamnă valorile culturale însă fără un studiu dintr-o perspectivă pretext al întâlnirii celorlalte întreţinut de deschiderea intercesivă a comunitarităţii, acestea îşi pierd consistenţa consecvenţiei consensului care le-ar putea oferi certitudinea permanenţei. De la monocultură până la interculturalitate rămâne un singur impas: acela al decorativului în care se zbat din consuetudinea reperelor temporal – temporare sortite lejerităţii unui dialog din afară tranzitând vag spre superficialitatea unui interior al penumbrei, nimic altceva decât o invenţie de tasare a urmelor specifice alunecării în derizoria stare de anonimat deprinsă din seducţia efemerului, portretizând societăţile decimate înspre totalitatea opusului privirii omului şi aliniate dinspre dualitatea cursului uneltirii mişcării din ochii individului.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/5185

------------------------------

Daca textul acesta n-a fost scris la misto, atunci eseistul e un geniu! Ca (dupa comentarii) numai el intelege ce-a spus ;)
hehe - de fefe la: 17/08/2005 20:35:56
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
sa nu-mi spui ca a ajuns aerul conditionat care bate peste mine acuma pina la tine :)))))) sau poate am eu efecte de inghetzare :)))))) shhh, sa nu spui la nimeni ca ma recruteaza astia ca antidot impotriva la global warming :)))))))))))

PS: chiar ca-s dusa cu pluta, ~~~~~ vezi cum fac cu mina :))))))))))
cassandra - de popix la: 11/09/2005 21:04:21
(la: La o cana cu vin !)
nu te contrazic dar:
filoxera e o insecta in timp ce peronospora e o ciuperca.inclin sa cred ca daunele majore au fost provocate de ultima incat la vremea aceea nu exista antidotul, in timp ce pentru insecta existau deja produsi chimici care inlaturau parazitii(praf de sulf de ex.)
#71387 (raspuns la: #71381) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rac - de gaga la: 03/10/2005 13:29:35
(la: Am putea face posibilă întâlnirea cafegiilor ?)
dragă, dragă...
Viruşii au apărut din motive comerciale, iar pentru orice virus, firma care-l lansează are şi antidotul. Deci se fac bani prin vânzarea programelor antivirus. Pe messenger nu am primit nimic, dar în csuţa de mail primesc deseori mesaje, pe care nici nu le deschid. apoi, pt. mail mai există şi bulk-ul care adună toate mizeriile!
Ai de grijă. Nu te virusa, căci cu cine ne mai întâlnim de sărbători?
#76375 (raspuns la: #76317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Yuki Muki, ¨orice handica - de gabriel.serbescu la: 07/10/2005 18:23:51
(la: Obezitatea la americani)
Yuki Muki,

¨orice handicapat o stie¨era, cum este si acum un citat, extras din comentariul lui Mya. Nu-mi apartine si deci, n-are rost sa mai vorbim pe tema asta, cum la fel, cred , nu are rost sa mai recomand si eu, ca atatia altii, cititi bai doamnelor si bai domnilor, inainte sa va indignati, poate e ceva care va scapa...

Astfel, un film ca o compensare a campaniilor publicitare e antidotul unei otravi. Ma explic: nu cunosc bugetul Mac Donalt´s de publicitate insa in cei 50 de ani de existenta a ajuns sa creasca doua generatii.
O onomastica ce se sarbatoreste la Mc Donalt´s va lasa o memorie deosebita in creierul unui copil, si astfel s-a creat deja un potential consumator.
Conform filmului Super SizeMe , copii nu au fost in stare sa-l recunoasca pe Isus Cristos, intr-o fotografie, insa da, au recunoscut clovnul trustului de infulacaturi. Si atunci, prin compensare, e bine, e chiar recomandabil sa se faca un film in contra unei campanii.

Cat despre gatitul cand vi de la serviciu, ma gandesc ca sunteti o persoana solitara, iar nu aveti sa hraniti 3-4 guri.
Iar daca o faceti, lasati-ma sa ghicesc: cumparati mancare semipreparata!, asa-i?:D

Cat despre familiile cu venituri mici care-si duc copii la restaurant le recomand sa-si manufactureze un sandvichi de acasa, cu salata eventual, si sa-l manance intr-un parc.

#77393 (raspuns la: #77047) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cineva (nu mai stiu cine), zi - de Daniel Racovitan la: 14/10/2005 13:07:06
(la: Violenta: un "modus vivendi"?)
cineva (nu mai stiu cine), zicea: "antidotul violentei este cultura".

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...