comentarii

arta compromisului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Adaugă şi "Arta compromisului" la Ileana Vulpescu - de Anca Tudor la: 29/10/2004 13:55:40
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Eşti exact pe sufletul meu, souris, şi pe mine m-au marcat titlurile enumerate de tine. Aş adăuga "La Medeleni" de Sadoveanu, pe care am citit-o în trei timpuri diferite (am varianta în trei volume, unul pentru copilărie, unul pentru adolescenţă, unul pentru 20 de ani) şi care mi-a lăsat o impresie profundă, profundă.
#26776 (raspuns la: #23586) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Carti ... - de sierva la: 31/01/2006 19:55:15
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
"Pe aripile vantului"- Margarett Mitchell; "La Medeleni", "Lorelei" - Ionel Teodoreanu; "Magicianul" - John Fowley; "Tristan sau reflectii despre iubire"- Jiri Marek; Umberto Eco - "Numele trandafirului"; "Oglinzi", "Somnul freziilor"-Elena Gronov Marinescu ; "Arta conversatiei", "Arta compromisului"- Ileana Vulpescu; "Forsyte Saga" - John Galsworthy"; "Romantica", "Ciresarii", - Constantin Chirita; "Enigma Otiliei"- George Calinescu- de ce nu?
irisz - de rac la: 08/05/2006 12:24:39
(la: Secretele unei casnicii reusite)
Secretele sunt "puerile", cum le spui tu, aşa este. Sunt lucruri atât de simple. Dar nu vezi că lucrurile simple sunt cele mai bune? Pe cât de puerile şi simple, pe atât de greu de realizat. Paradoxal.

De ce nu-ţi place când spun că un cuplu rezistă? Ce este în neregulă aici? Să-ţi spun la ce mă refer:
În... evoluţia unei căsătorii (şi nu numai) apar tot felul de momente. Nu suntem Dumnezei, nu suntem perfecţi (indiferent, bărbat sau femeie), şi suntem supuşi tentaţiilor. Apoi, avem momente de slăbiciune, ne putem ieşi din matcă. Putem face greşeli, chiar le facem... Şi atunci, în unul din aceste momente, care nu caracterizează relaţia, legătura se poate rupe. De aceea, cuplul trebuie să reziste. Şi la ce am scris mai sus, şi la momente de dificultate financiară, să zicem, şi la răutăţi ale celor din jur. Să reziste şi la uzura ce se poate acumula, la plictiseală, la capcane. Pericole sunt destule, iar cuplul trebuie să reziste

Nu ştiu ce vezi tu în jur, dar eu văd o GRĂMADĂ de casătorii desfăcute. În fapt, asta nu e o nenorocire, dar e o problemă când sunt la mijloc şi copii. Un copil are nevoie de ambii părinţi.
Căsătoria nu trebuie să fie, nu are cum să fie fericită, am mai scris asta. După mine, un cuplu care rezistă (căsătorit sau nu) în ani, până la capăt, demonstrează şi tăria sufletească a celor doi.

Nimeni nu poate pretinde să "prindem fluturaşi" la 15 ani de la căsătorie, nici nu e posibil asta, dar arta compromisului, a toleranţei, coroborate cu o altă artă - aceea de a reinventa mereu viaţa în doi, sunt tot atâtea "puteri" ce nu sunt la îndemâna oricui, ce ne pot scuti de eventuale păreri de rău ce pot apărea după ce am făcut o prostie sau mai multe.
Sigur, există şi împăcarea, întoarcerea, dar de regulă ciorba reîncălzită nu are acelaşi gust.

În care tabără mă aflu? În a celor realişti - îmi place să cred asta. Îmi dau seama în ce lume ne aflăm, văd oamenii şi imperfecţiunile lor, şi aleg să merg pe drumul cel mai plăcut cu putinţă. E drept, nu reuşesc întotdeauna.

Căsătoria nu este un câmp de flori. Îi putem găsi o grămadă de defecte, dar parcă Churchil spunea despre democraţie că este un sistem imperfect, numai că nu s-a găsit un sistem mai bun. Aşa şi cu convieţuirea asta. Nici să o denumim chin nu ar fi corect, dar trebuie găsite acele pârghii care să ne facă să vedem jumătatea plină a paharului.

Şi să o bem!


___________________________________________________
Nimănui nu-i pasă.
#121096 (raspuns la: #120747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta compromisului - de cosmacpan la: 22/11/2008 09:22:29
(la: de unul singur........)

În parc, pe-o bancă, un bătrân înfundat
Trece strada amintirilor, cu un oftat.
Să fie oare adevărat? Sunt eu? Sunt aici?
Căci sclav sunt ce ascultă de al vieţii bici.
Tânăr fiind am fost la magazin
Şi-am cerut iubire. Am fost oare meschin?
Tot ce-a avut, vânzătorul mi-a dat
Dar iubire am luat sau doar surogat?
Iubeam când voiam, şi fete şi femei,
Iubire era. Aveam locul ei.
Mereu precaut, atent la gramaj
Să nu dau prea mult, să nu o las gaj.
Bolidul iubirii din plin m-a lovit
Iubire am vrut, iubire-am găsit.
Iubirea nebună cu lanţu-i de foc
Ne-a unit, pereche eternă, pe loc.
Respirăm împreună, vedem amandoi
Un trup, o parere, eu, ea, eram noi.
Un Eden născuse puterea iubirii
Nu credeam, nu zăream, clipa despărţirii.
O părere, o umbră, o simplă mişcare
Năştea întrebări cât ura de mare.
Muşca timpul din noi ca deşertul din oază
Lăsând firmituri şi atingeri uitate în vază.
Treceam colbuiţi din eterna pereche
La cuplul cu gura amară şi făr’ de ureche.
Uitam să trăim şi povestea murea
O candelă seacă în noaptea cea grea.
Sunt eu? Sunt aici? Pierdută privire în zare
Târziu am aflat că iubirea nu-i de vânzare.
arta de-a sofa din UK in RO - de desdemona la: 08/04/2004 03:27:02
(la: Automobile si soferi)
Am trait in UK 4 ani (in Leeds). Fiind student cu buget redus, am profitat din plin de serviciile National Express. In Franta nu exista asa ceva. Si am auzit preocupari si studii (am avut colegi doctoranzi la 'transport studies') despre cum s-ar putea oferi servicii de transport colectiv mai bune, care sa reduca congestia generata de automobile. Ei macar incearca.

Eu am avut fericirea sa invat sa conduc in Anglia, timp de un an am tot luat ore si am tot dat examene, si am fost foarte mandra cand intr-un sfarsit am obtinut mult doritul carnet. Ca la doua saptamani dupa aceea sa ne mutam in Franta, si dupa inca o saptamana sa mergem in Romania cu masina. Francezii sunt foarte 'bagareti' si nervosi, germanii, desi mai corecti, au si ei nervosii lor, in Austria soferii au fost destul de corecti si calmi, si nici in Ungaria (in afara de cativa nerabdatori ocazionali) n-a fost prea rau. In general, italienii sunt mai agresivi decat francezii. Insa in ce priveste traficul din Romania, e cu totul alta mancare de peste. Parca ar fi o alta lume. Unde sunt doua benzi (mai ales in oras) nu e niciodata sigur ca daca rulezi doar intr-una dintre ele nu nimeresti intr-o groapa suficient de mare ca sa-ti strice directia. Deci se practica solutii 'de compromis', toata lumea conduce in mijlocul drumului, indiferent de numarul benzilor (2-3). Semnele de circulatie (cand sunt lizibile) sunt ascunse in tufisuri, si de obicei nu prea sunt respectate. Distanta de siguranta intre masini e ceva de care nu s-a auzit (mai ales in ce priveste oprirea la stop), si aproape intotdeauna cand ma urc in masina condusa de un sofer roman mi se strange stomacul de spaima vazand cum accelereaza si cum franeaza. Se pare ca intimidarea celorlalti e o virtute la volan, si mersul cu 70km/h in localitati rurale (unde de obicei nu e riscul de a fi radare) e o datorie sfanta pentru toti, de la trabant la vehicule de trafic greu. Totusi, culmea acestei arte (raliul nostru cel de toate zilele) este atinsa numai si numai in Bucuresti, unde orice sofer trebuie sa fie gata de-a fi un sportiv al strazii.
Ma mai farmeca o practica. Aceea de-a 'taia curbele' indiferent daca tai peste una, doua sau trei benzi, de cate ori nu m-am trezit nas in nas cu un 'meserias' care voia sa mearga mai repede.
In fine, arta de-a sofa imbraca aspecte nebanuite si exotice in Romania, insa as prefera sa pot mentine in practica standardul britanic.

Desde

***
Las' ca-i bine ca nu-i mai rau !
#13483 (raspuns la: #13456) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
compromisul in viziunea mea, - de donquijote la: 15/06/2005 17:51:42
(la: Un compromis, doua compromisuri..."n" compromisuri?)
compromisul in viziunea mea, asa cum s-a mai spus cateva postari mai jos poate in alte cuvinte, e o alegere constienta intre mai multe optiuni care nu pot coexista.
deobicei castigam ceva si cateodata 'pierdem' altceva; si aici intervin 'principiile' - ce anume conteaza mai mult si ca mai putin. a face un compromis nu inseamna neaparat a incalca niste norme morale. poate o traditie familiala religioasa sau sociala, poate ceva din educatia primita.
daca n-ar fi compromisurile nu am putea trai si progresa.

nu sunt de acord cu hypatia in afirmatia ei ca compromisurile duc la regres. si nici ca compromisurile sunt imorale. dinozaurii au disparut pentru ca nu au facut compromisuri - adica nu au fost adaptabili.
de aia multi oameni - barbati si femei deopotriva sunt singuri si nu-si gasesc perechea, nu pentru ca nu exista, ci pentru ca se cramponeaza de 'principii' si cand se trezesc anii au trecut si nu mai pot avea copii si ocaziile sunt din ce in ce mai rare...

fara compromisuri am fi inca in epoca de piatra si ne-am ciomagii ca chiorii.

orice proiect ingineresc este un compromis intre functionalitate, cost, valoare de intrebuintare (nu aia marxista). de la automobil si avion la camasa si pantof. daca ar stii pe cate 'compromisuri' ingineresti (adica alese stiintific si bazate pe statistica) se bazeaza constructia unui avion, multi n-ar mai zbura!!! din principiu :)))

toata arta e in a face compromisul cel mai avantajos, adica cel cu cele mai mari sanse de reusita si care aduce minimum de 'pagube' sau incalcari de principii.
Pop-ul ca arta - de Daniel Racovitan la: 27/11/2003 08:11:46
(la: Cohen)
Cohen: a ridicat [muzica] pop la rangul de [arta].

Mosu' Nicolae, mi-a zis ca o sa ne aduca in dar un coffret cu 4 CD-uri d'ale lui... D'ale lui Cohen, fireste :))

(din off: oh-boy-oh-boy-oh-boy-yummy-yummy... :)) )
Ne-fiind scolit in arta, eu a - de relu la: 01/12/2003 10:37:45
(la: Fratia pre-rafaelita)
Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paralela intre arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 22/01/2004 19:21:15
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Va referiti la arta contemporana sau la modernismul care a "murit" in secolul XX?
#8357 (raspuns la: #8322) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
re: Paralela intre arta americana si cea europeana - de Daniel Racovitan la: 23/01/2004 15:11:37
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
ma refeream la arta contemporana
#8389 (raspuns la: #8357) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cristi_r - de Radu Herjeu la: 31/01/2004 04:22:46
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Nu stiu la ce sa-ti raspund mai intai. Eu n-am citit Cel mai iubit dintre pamanteni in ilegalitate. Ba dimpotriva, eram in liceu si in pauze ne strangeam gramezi de elevi pe culoare si discutam despre ce scrie acolo. La fel s-a-ntamplat si cu Arta conversatiei. Si cu cartile lui Paler. Pentru mine a citi nu era o forma de a suplini lipsa informatiei. Era o forma de a-mi construi o viziune asupra vietii.
Sigur ca nu cultura in sine trebuie sa fie scopul. E un mijloc. Un mijloc prin care iti construiesti acea viziune asupra lumii (si in baza careia actionezi zi de zi), iti consolidezi valorile care ne determina alegerile in viata (inclusiv de afaceri).
Eu n-am pus in antagonism cultura cu masinile si vilele. Cine le poate face pe amandoua, bravo lui. La liceu, insa, nu prea ai cum sa faci trei masini si o vila. Si acolo e varsta la care trebuie sa te apropii de cultura (asta nu inseamna un cadru rigid, simandicos si abstract, inseamna un univers cald, populat cu oameni de la care ai ce invata). Si, dupa ce ai o baza de cultura generala solida si o viziune asupra vietii cat mai compatibila cu valorile tale si cu limitele tale, arunca-te in viata si construieste. daca asta are printre efecte si acumularea bogatiei, perfect. Asa cum tu spui ca nu te apropii de cultura pentru ea insasi, eu nu cred ca traim ca sa facem bani.
In ce domeniu. In unul in care compromisul e mult mai prezent ca in constructii: in televiziune. Mie mi se pare uimitor ca tu esti fortat sa intri in PSD ca sa obtii o adeverinta. Eu am condus campania electorala din 2000 si n-am primit nici macar un telefon in care sa mi se sugereze ce sa spun. Si lucram la o televiziune detinuta de un aliat al PSD-ului. Si stiu ca am constiinta curata si ca am fost obiectiv si echilibrat.
In momentul in care a trebuit sa fac un compomis (dar nu politic), trebuia sa renunt la valorile mele (care includ misia omului de a transmite celorlalti valorile in care crede) si sa fac emisiuni stupide, comerciale, mi-am dat demisia.
Nici pentru mine tara nu inseamna simboluri. Dar nu inseamna, in nici un caz, oamenii care o fac de rusine, cei care ii "gonesc" pe tineri peste hotare. Si aici e vina noastra ca i-am pus in fruntea bucatelor.
Pentru partea cu poezia, i-am raspuns lui anapoda.
In plus... Filmul cu cele mai mari incasari in America in 2003 a fost desenul animat Finding Nemo... Si sunt convins ca nu sunt mai multi copii decat adulti...
#8664 (raspuns la: #8613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
[Imi pare rau] Arta de a - de SB_one la: 21/02/2004 10:03:26
(la: De ce vreau sa emigrez)

[Imi pare rau]

Arta de a trai e sa nu ajungi nici-odata sa spui: "imi pare rau".

PS Poate fi un subiect de gindire?



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10213 (raspuns la: #10168) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre compromis - de Florin si atat la: 04/03/2004 15:28:56
(la: Despre compromis)
>'Traim intr-o epoca a compromisurilor. Asa se spune. Mai mult. Toata lumea ne indeamna la compromisuri : politicieni, oameni de cultura, vedete'.

Eu nu cred ca este o epoca a compromisurile.

Lumea este intr-o continua miscare si dezvoltare si, bineinteles, ce a fost valoare in trecut azi poate nu mai este valabil.
Bineinteles ca au fost cei citiva la inceput care, poate, au fost considerati ca facind un compromis.

Ca si societatea, si eu cred ca pricipiile fiecaruia iau forme noi sa indeplineasca cerintele societatii- si vorbesc de o societate sanatoasa. Valorile, cred eu, trebuie intii sa se cristalizeze in tine insuti si cu experienta vietii devin parte din principiile dupa care iti conduci si raportezi viata. Nu poti sa ai principii de la inceput si dupa aia sa spui: De miine ma voi judeca dupa aceste...si cu asta basta.

Unde societatea este sanatoasa si nu are schimbari abrupte de valori, oameni nu sint expusi la necesitatea de a face compromisuri cu valoriile propri...decit daca sint fortati/nevoiti

De exemplu, in Romania cred ca s-au facut compromisuri dupa al doilea razboi mondial. Putem insa spune ca individul a compromis cu sine insuti in anii '80-'90 de exemplu? Eu n-am curajul.

Este destul de interesant cum fiecare dictionar defineste 'compromisul'.

In dictionarul englez actual 'compromise' are cu totul alt inteles...intelesul ca cel in romaneste nu exista, nu se poate descrie cu un cuvint- daca cineva a gasit, va rog luminati-ma.

Totusi cind am citit James Clavell- King Rat- Changi (scrisa prin '50 si ceva) 'compromise' a fost folosit pentru a descrie actiunea celor tinuti in lagar raportindu-se la viata si valorile de acasa.

Cu citva timp in urma am intrebat niste englezi daca inteleg 'compromis' ca si intelesul roman-am incercat sa le explic. Raspunsul a fost nu.

Cam atat deocamdata...ca sa nu ma compromit...:)
Florin si atat
tevereul cultural/ arta versus arta - de BRATU la: 10/03/2004 08:34:16
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
buna ziua. am asteptat si eu sa vina "azi" ca sa pot vedea in reluare emisiunea in cauza, pe canalul tvr international, caci culturalul, din pacate, nu il receptionez.

nu sunt multe de zis. emisiunea a fost destul de scurta si sugrumata brusc si abia cand incepeai sa-ti pui intrebari, de catre moderatoarea nemiloasa.

ce m-a frapat pe mine a fost titlul sub care s-a purtat discutia - "fotografia - tehnica sau arta?" pe mine sa ma scuzati, dar acest subtitlu generic mi s-a parut de-a dreptul imbecil. ca si cum ar exista vreo arta ce s-ar putea desfasura, concepe, realiza in afara vreunei tehnici! ca si cum nu ar exista tehnica folosirii penelului, a violoncelului, a uneltelor folosite in sculptura s.a.m.d.

probabil s-a dorit diferentierea fotografiei in fotografie de arta/ arta si fotojurnalism/ tehnica dar la fel de aberanta ramane intentia. indiferent de ce tip de fotografiere vorbim, in ambele cazuri s-a folosit si se va folosi in continuare tehnica. exact ca si in cazul celorlalte arte!
#11742 (raspuns la: #11523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tevereul cultural/arta versus arta - de Irina Ungureanu la: 10/03/2004 15:54:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
irinaU

Buna seara ,
N-am urmarit emisiunea respectiva , aici unde sunt nu se transmite.
Cu toate astea sunt inclinata sa cred ca puneti problema oarecum pe linga . Interesant mi se pare faptul ca ati retinut titlul si , mai nimic din discutie .Sau cel putin asa reiese , nu vad comentarii la discutie . Sa fi fost " sugrumata brusc" chiar in asa hal de catre "moderatoarea nemiloasa" ?
Aruncati un ochi la " O invitatie la un regal de fotografie " de Dinu Lazar din 02.02.2004 nr.8762 si veti afla lucruri interesante in chestiunea relatiei oarecum complexe dintre tehnica si arta in fotografie .
Observatia d-voastra e intemeiata dar prezinta interes doar d.p.v. filologic .Daca ar fi fost pusa sub forma de intrebare , ar fi fost desigur o intrebare retorica.
In concluzie , problema asa cum o puneti mi se pare falsa, fara continut.Interesant si folositor ar fi fost sa aflam mai multe despre discutia in sine.
#11762 (raspuns la: #11742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tevereul cultural/ arta versus arta - de Dinu Lazar la: 10/03/2004 16:32:05
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ce pot eu sa zic este ca bine ca s-a vorbit putintel si despre fotografie.
Realizatoarea, care e colaboratoare la TVRC, lucreaza la Adevarul, si a facut atit cit a putut; mie mi s-a parut o prezenta agreabila, dar e drept ca cel putin cu mine nu a vorbit despre acest subiect sau despre cum vrea sa faca emisiunea, dcit cu o clipa inainte de emisie; dupa parerea mea, este o hiba de principiu, televiziunea foloseste la noi inca mult prea putin imaginea, si de multe ori discutiile in fata camerei seamana cu o emisiune de radio sau de teatru radiofonic mai mult; imaginea nu e folosita la adevarata ei valenta, mai ales daca vorbim de arte vizuale.
Eu altfel sunt extrem de scandalizat ca acest subiect, adica fotografia, este extrem, extrem de putin "disecat" atit in revistele culturale care este cit si chiar pe forumurile romanesti sau siturile dedicate.
Toata lumea la noi e interesata de obiective, aparate, fotoshop, foarte putini de estetica si compozitie, si nimeni nu e interesat de fapt de ce se intimpla, cum se intimpla, ce este imaginea, ce spunem, cum spunem cu imagini, cui spunem, daca meseria sau starea sau arta asta e pe o cale si unde duce calea asta.
Important ar fi sa se creeze cumva un curent sau o stare care sa mai miste reflectoru` si pe fotografie; in stadiul asta poate e mai important sa se vorbeasca ceva despre decit cum se vorbeste, cind, ce greseli se fac si alte amanunte care desigur nu sunt amanunte, dar...
Iata, s-a deschis ieri 10 martie la Palatul Cotroceni o expozitie de fotografie "In memoriam Ion Miclea" ; sunt si eu curios sa vad cite recenzii in presa, emisiuni si discutii vor fi despre acest subiect pe care il consider destul de important.
Ion Miclea a fost o personalitate controversata in fotografia anilor `60- `80...multe din fotografiile lui Ceausescu pe care le stim sunt facute de el...a facut si multe albume de fotografie, acum, poate cu o implacabila logica a timpului, uitate. Eu personal nu tin minte nici o imagine realizata de domnia sa, sunt curios alti bautori de cafea ce parere au...
#11763 (raspuns la: #11742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta vs. arta/TVR Cultural - de Dragos Bora la: 10/03/2004 16:53:14
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Salutari!

> emisiunea a fost destul de scurta si sugrumata brusc si abia
> cand incepeai sa-ti pui intrebari, de catre moderatoarea ne-
> miloasa.

Daca atit timp are emisiunea... :-(

> pe mine sa ma scuzati, dar acest subtitlu generic mi s-a pa-
> rut de-a dreptul imbecil.

Te scuz, pentru ca si mie mi s-a parut nu imbecil ci foarte,
foarte nepotrivit. Dar asta, parerea, doar pentru ca in general
intrebarea "fotografia - tehnica sau arta?" este nepotrivita.

In cazul de fata, cumva era potrivit pentru ca, dupa cum ai va-
zut, absolventa de arte plastice spunea ca in facultate a facut
prea multa tehnica si prea putina arta...

Probabil realizatorii si-au propus sa taie nodul gordian si
"s-o lamureasca". Chestiunea. Serios!

> ca si cum ar exista vreo arta ce s-ar putea desfasura,
> concepe, realiza in afara vreunei tehnici! ca si cum nu ar
> exista tehnica folosirii penelului, a violoncelului, a
> uneltelor folosite in sculptura s.a.m.d.

O adevarat reconfortare sa citesti rindurile de mai sus stiind
ca au fost scrise de un om (foarte ;-) tinar!
Doar stim ca maaaaarea majoritate nu-si pierde timpul cu
studiul cartilor prafuite, al tehnicii predecesorilor si al
tehnicii propriu-zise.
Cum parca spuse dl. Lazar in emisiune, razi ceva smirghel pe
o bucata de hartie arsa-mpunsa de o floare, tzac-pac si gata
fotografia de arta...

Cautati-o pe Mirela in ultimul (sau penultimul) numar al
"agoraONline", http://www.aol.ro, asta asa, ca m-a ajutat si
ea c-un link mai exact. ;-)

db

Dragos Bora
#11765 (raspuns la: #11742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Horia - de Radu Herjeu la: 24/03/2004 07:25:24
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Horia, banuiesc ca vorbesti cu mine, desi nu m-ai pomenit.
Nu cred ca ar fi multi oameni dispusi sa-si sacrifice linistea personala pentru a se bate cu morile de vant. Ca sa fiu sincer, nici eu nu stiu daca as rezista in atmosfera viciata a politicii. Sunt un om prea direct si prea corect. AM un cult pentru sinceritate si pentru onestitate. Si oricat de frumos ar suna, nu se poate face politica astfel. Nu sunt deschis compromisului si politica este arta de a face acest lucru.
Eu am ridicat un alt steag. Cel al culturii, cel al evolutiei personale impreun cu ceilalti, cel al schimbarii mentalitatilor, al responsabilizarii fiecaruia dintre noi, al educatiei si al valorilor. N-ai vrea sa stii cati sunt cei care au urmat acest steag. A, beneficiari bucurosi ca face cineva asa ceva pentru ei : o multime ! Chiar acum, la Festivalul de teatru pentru liceeni pe care-l organizam am primit zeci de inscrieri din toata tara si doze mari de entuziasm... Crezi ca s-a gandit vreunul cat de greu e sa organizezi fara bani asa ceva si cat de bien ar fi ca, in loc de 10 oameni, sa lucreze la el 20 ? Am scos acum o a doua revista gratuita pentru tineri. Cati crezi ca au venit sa munceasca voluntar pentru ea ? Asa ca eu sunt destul de nepriceput intr-o zona in care "defectele" mele (intransigenta, corectitudinea etc) nu deranjeaza prea mult. Imagineaza-ti in politica !
#12737 (raspuns la: #12718) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...