comentarii

arta de a comunica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
digital vs. analog - de Dinu Lazar la: 22/08/2004 17:27:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Ei bine, dynamic range, contrast masking, Vignetting etc nu mai apartin doar "alesilor", orice tinar pasionat de fotografie trebuie sa investeasca doar in camera si PC, adio consumabile si timp pierdut. Sa nu mai vorbit ca digital se poat face corectii de perspectiva, panorame perfecte etc (http://www.gimpguru.org).
Rezultatul: sansa de a aparea mai multi fotografi profesionisti, sanse de afirmare, caci pina la urma poza conteaza, de aici teama de concurenta si ridicarea in slavi a fotografiei analogice: e scump sa inveti tehnicile, bransa ar putea ramine a unor "alesi"."

Astea sunt niste glume bunicele.
Bunicele pentru cine nu stie despre ce e vorba.
Treaba o pot traduce cam asa: bai dinozaurilor, bai pleistoceni si carboniferi, carel catre cimitir, acu scriem poezie cu pixu pe hirtie, nu ne mai trebuie pana si papirus, mama ce mari poeti o sa fim pe chestia asta, nimeni nu o sa ne mai ajunga, noi cu pixu` nostru` vom arata ca poezia e pentru toti, nu numai pentru niste alesi ce nu stiu decit tehnici vechi. Si daca ne enervam scriem cu tastatura, si atunci poeziile vor fi si mai bune si mai multe si lumea mai buna, mai plina de poeti, academia tripla si cercuri de poezie pe cimpii, sa le vedeti copii.
Digitalu` nu produce mai usor imagini mai bune si nu e mai ieftin.
Astea sunt doua asertiuni de care ma lovesc la fiecare pas, spuse de oameni care habar nu au ce e aia meserie.
Digitalu`, fata de argentic, consuma de citeva ori mai mult timp, energie si bani, pentru rezultate care sunt mai bune, numai pentru "alesi" care invata si ceva fixonomie, adica plastica, culoare, care mai dau o raita si prin cultura si o mai au, macar aproximativ, cu arta de a comunica in imagini.
#20121 (raspuns la: #19932) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
???????????????????????????? - de kradu la: 25/10/2004 03:46:02
(la: Pierdut identitate. Caut valori!)
In opinia mea important e sa ai idei!
Pentru a le expune insa trebuie sa si crezi in ele!
De aici apare entuziasmul pentru ceea ce spui. Entuziasmul si o idee originala, fac sa fii ascultat! Trebuie insa sa fii scurt si sa controlezi atentia interlocutorului! Chestiunea cu vinzarea cred ca nu prea merge!
Ideile nu se cumpara si nu se vind! Le ai ori nu!
De asmenea cred ca o idee e un gind reflectat (cizelat)! Cu cit e mai cizelat gindul cu atit ideea apare mai valoroasa! Arta de a comunica tine de reguli clare! Un Dale Carneghie curs poate sa-ti dea minimum de
cunostinte pentru a trece ideile tale altora! Folosesti insa si fantezia proprie si calitatea audientei pentru a comunica!
S-auzim de bine!
'K".


efoto - de Dinu Lazar la: 21/04/2005 00:23:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
De pe excelenta lista de discutii foto si anunturi de noutati foto sustinuta de domnul Lucian Brindus, efoto, aflam o stire interesanta:

Alex Galmeanu, unul dintre cei mai reprezentativi si mai bine cotati artisti fotografi ai momentului, a ales sa expuna in premiera in Romania o serie de fotografii emblematice si de mare tinuta artistica, care aduc in centrul atentiei o lume asa cum e ea. O lume ale carei chipuri fotografiate si portrete au fost surpinse cu finete de "ochiul" atent exersat al artistului, autorul reusind in scurt timp sa-si castige respectul si aprecierea acestora.

Desfasurata pe parcursul a 4 saptamani (intre 21 aprilie – 24 aprilie) la Muzeul National de Arta al Romaniei, expozitia a carui titlu a fost sugestiv intitulata "People I know", numara o serie de aproximativ 90 de imagini majoritatea pe un format de 100x80cm, cu personaje in ipostaze total diferite, VIP-uri, alte personalitati dar si oameni simpli de pe strada.

Fotografiile prezentate in cadrul acestui eveniment de marca sunt pentru prima data expuse publicului larg, acestea fiind selectate dintr-o colectie intreaga de fotografii realizate de tanarul artist in perioada 1999-2005. Fara a fi o lauda adusa VIP-lor din Romania, evenimentul reprezinta un proiect in sine de arta fotografica, numitorul comun al acestei expozitii fiind oamenii interesanti intalniti in cei peste 12 ani de experienta profesionala ai artistului.

Pentru această expozitie nici una dintre fotografii nu este prelucrata ulterior pe calculator singurele procese fiind cele de scanare a filmului si imprimare.

Cateva imagini din expozitie pot fi vazute la adresa:
http://www.alexgalmeanu.ro/preview/index.html

http://www.efoto.ro/stiri/stire.php?cu=20050420131704

Lucian Brandus
www.efoto.ro
#44692 (raspuns la: #44688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
arta e undeva in adancuri ingropata!... - de enigmescu la: 19/06/2004 07:01:39
(la: Arta In Romania: Ce parere aveti?)
exista o vorba nascocita de "anonimul" roman si ramasa, asemeni multor altora, ca tezaur nepieritor in constiinta poporului nostru, o zicala ce n-ar mai trebui comentata: "poarta-te cum ti-e portul si vorbeste cum ti-e vorba"! dar sa comentez totusi. intotdeauna mi-am spus ca se refera la mine in particular si la fiecare persoana in parte ca un indemn la a ne pastra identitatea de limba, de cultura, de traditii. si nu am gresit, cred, cu nimic. insa am fost derutat de folosirea singularului in loc de plural si de aceea n-am putut surprinde un sens mult mai adanc si mai amplu pe care cu siguranta acel CINEVA de demult a incercat sa-l imprime frazei. daca vreti aceasta e pur si simplu o profetie a vremurilor moderne, un mod de a ne pune in garda fata de tarele societatii noastre. de fapt zicala ar trebui interpretata cam asa: 'fiti voi insiva!' de ce fac aceasta afirmatie? simplu: noi toti formam o comunitate ale carei obarsii nu le vom gasi nici in America, nici in Asia, nici in Africa, nici oriunde pe aiurea. noi apartinem acestor locuri si locurile acestea ne apartin noua. etnogeneza ne-o arata limpede. prin urmare, ca sa fiu mai explicit, nici un individ in particular sau vreun grupulet din acest popor nu-si poate aroga dreptul asupra culturii, artei si a traditiilor unui sir nemasurat de oameni ce s-au statornicit in glie pt. vesnicie. adica nimeni nu poate schimba, cel putin teoretic, si nu are voie sa schimbe, sa violenteze aceste stari de lucruri, aceste realitati existentiale ale fiintei romanesti. constat insa cu durere ca de mult nu se mai tine cont de asta. buuun, pana aici a fost un fel de introducere.
nu sunt artist dar prin natura mea apreciez orice tip de arta si dezapreciez orice kich. nu vreau sa ma refer acum decat la tendintele din muzica moderna la noi, pe de o parte fiindca ai amintit de ea, pe de alta parte fiindca sunt(sau mai degraba am fost) direct implicat intr-o oarecare ramura a acestei arte. dar ca sa pot incepe de undeva am sa-ti dau aici un fel de pilda sau fabula pe care am conceput-o personal si pe care am numit-o "scufita rosie".
muzicii romanesti i-au crescut urechile, nasul, coada, dintii, ghearele si i s-a ingrosat sau i s-a subtiat(dupa caz) timbrul vocal. aparent nu e nici o problema. s-a intamplat si la case mai mari(desi, sincer sa fiu, nu stiu care pot fi acelea!). dar ganditi-va ca vine scufita rosie la bunicuta ei, TRADITIA, si o gaseste complet schimbata. nu o mai recunoaste si cu naivitatea specifica generatiei PRO/CONTRA(e discutabil aici) incepe sa intrebe: de ce si-a schimbat infatisarea? iar raspunsul vine f. prompt si aproape socant: CA SA TE POT INGHITI MAI BINE!!!
va intreb, la randul meu, care ar fi reactia normala a tinerelor scufite rosii la auzul acestui raspuns dat de impostor? logic ar fi sa-i ofere pe loc un scaun de ceara pus peste o groapa plina de jaratic. insa ce observam e de-a dreptul uimitor: majoritatea se arunca orbeste, intr-un act sinucigas, in gura flamanda si nesatula a gaselnitelor de moment. ca si cum in burta lupului s-ar gasi niscaiva lumi extraterestre care sa-i scape de moarte si apoi de judecata lui Dumnezeu. arta e o dimensiune a spiritului uman si se adreseaza acestuia prin mijloacele ei specifice. dar daca se adreseaza carnalitatii nu mai e arta, e prost gust. [carnalitatea aici inteleasa in sensul ei cel mai larg, nu exclusiv in sensul de trupesc]
bine, putem spune, dar ce ne pasa noua? "fiecare cum isi asterne asa doarme". e adevarat, dar daca ne straduim un pic sa privim in perspectiva vedem un viitor f. sumbru pt. urmasii nostri, mai precis pt. copiii nostri; si ce e mai de pret decat copilul meu, al tau, al altuia?!
in ultima vreme s-au inmultit atacurile la morala si sunt din ce in ce mai evidente. au devenit chiar lipsite de scrupule. in emisiunile televizate au luat o amploare deosebita recitalurile unor grupuri vocal-instrumentale care de obicei zbiara sau miauna in loc sa cante cu adevarat. de la lalaieli si schimonoseli pana la lamentari legate de viata totul e posibil. ba, mai mult, au mesaje fara continut, daca pot spune asa, sau nu fac altceva decat sa indrume la destrabalare. cred ca versuri mai de proasta calitate si mai de prost gust n-a reusit sa inventeze, pana la noi, inca nimeni. chiar si un copil de gradinita ar putea sa compuna versuri mai placute si, de ce nu, mai destepte. unde mai pui ca unele formatii au titulaturi de-a dreptul stupide, nici macar hazlii. ca, sincer va spun, cand vad asa ceva mi se face rau. pe masura ce trece timpul imi vine sa cred ca tara asta are parte numai de cersetori, hoti, banditi, talhari, homosexuali si mai ales HANDICAPATI- aici cu intelesul de incapabili in a face ceva bun si frumos. dati-mi voie, ajuns aici, sa pun o intrebare ce nu-mi da pace: cum sa-si mai iubeasca cineva tara?!
am ramas socat cand am aflat ca in Australia s-a umplut lumea de manele(lumea venita de la noi, desigur). crezusem ca macar aici voi scapa de ele. ce am impotriva lor, voi fi intrebat. nu e nimic personal, e doar repulsia mea instinctiva la ceva ce nu-si gaseste locul in arta. asa cum am repulsie fata de picturi gen "coada de magar", sculpturi cu forma...diforma, piese de teatru numite(in traducere) "orasul urinei" samd. si tot la acelasi capitol s-ar mai afla "castele pt. nimeni"- ma refer la castelele rasarite dupa ploaia de plecari in strainatate a omului de rand.
renuntand la divagatii acum voi incheia printr-un indemn: alegeti-va voi muzica, nu lasati sa va aleaga ea pe voi! si nu uitati ca gusturile se cultiva in timp! si un ultim amendament: calea pe care multi aleg sa mearga e de obicei dinainte aleasa de altii!!!!!!!!!
just me
Tehnica shuterizeaza si arta decedeaza - de Dinu Lazar la: 06/07/2005 11:17:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Exista pe spatiul virtual romanesc un numar de liste de discutii si forumuri in care fotografia este la ea acasa; cine vrea, poate citi si vedea lucruri interesante la galeria foto, fotogigital.ro, computer games forum, badorgood, photomagazine, fotomagazin, si la softpedia - in acest din urma spatiu fiind si cel mai animat loc.
La softpedia se discuta tot felul de lucruri interesante; printre alte discutii, la
http://forum.softpedia.com/index.php?s=ef54a7701f9d906ea9ac8b385f5a8b27&showtopic=65543
exista o interesanta manusa aruncata, in sensul unei invitatii la o discutie foto legata de ipoteza, desigur adevarata, ca sa se analizeze si lucrari mai slabe facute de fotografi mai avansati; ca exemplu sunt date lucrarile lui Bumbutz facute la ultima expozitie, niste portrete alb negru, si imaginile facute de mine la o filmare recenta.
Aici ar fi prima mica problema; nu poti compara niste lucrari elaborate, unitare, adica portrete lucrate la meserie intr-o unitate de spatiu si timp, cu o lucrare utilitara facuta cu un scop exact si cu jdemii de complexati care te gonesc din cadru, de prosti care se enerveaza si de nebuni care se cearta pe cap; e ca si cum ai compara mere cu pere sau si mai si, compot meserias de mere mincat in studio boiereste cu pere acre mincate pe frig si zoaie, daca nu le uita productia.
Bun, trecind peste primele consideratii, sa citim o fraza a celui care a invitat oamenii sa discute:
"De multe ori am vazut ca sunt apreciate fotografii mai degraba mediocre doar pentru ca au fost postate de fotografi (amatori sau pro) care si-au facut deja un nume. "
Aici cred ca exista o mica problema care se poate transforma prin omisiunea analizei intr-o capcana.
Adica, fotografia nu este numai o aplicare a unor cunostinte sumare de compozitie, care si aia e crezuta de multi subinteleasa, si o folosire a unor aparate care stiu singure sa expuna si sa realizeze o poza buna;
uitam ca unii folosesc mijloacele fotografice pentru a realiza - atit cit se poate - o opera de arta.
O imagine nu inseamna numai elementele de baza, ci si un mijloc de comunicare a unor stari, senzatii, credinte, frici, sentimente.
Diferenta dintre o imagine perfecta, care are de toate, dar care nu spune nimic pentru ca nu are ce, si o imagine care schioapata tehnic, dar din care curge plinsul, risul, durerea sau speranta, este ca diferenta dintre ceva care orice ai face e mort si ceva care traieste.
Este adevarat ca pentru a face o poza buna trebuie mestesug; dar mestesugul nu e arta si nu pot fi analizate la o imagine atributele artistice folosind cunostintele relative despre expunere, perspectiva si cadru.
Pina una alta, nu cred ca trebuie sa ne intoarcem la antichitate, unde arta era socotita ca mimesis, o imitare a realitatii - adica ala care face o poza mov e timpit, ca nu asa se fac pozele.
De mult timp, in fotografie cam de la inceputul secolului trecut ( 1900...) accentul s-a deplasat treptat in fotografie de la perfectie catre expresiv, de la cautarea frumusetii clasice bine compuse, la expresiv, la ceea ce pune in efervescenta intreaga afirmare pasionala a tumultului sufletesc, si ma gindesc cind scriu aceste cuvinte, de exemplu, la imaginile Alinei Andrei, aflate atit de departe de abordarea clasica si tocmai de aceea atit de incarcate de o vibranta stare de continua cautare.
Esential, cind cineva analizeaza o imagine, este sa nu uite ca in afara caramizilor de baza, in afara elementelor componente, care si ele necesita multa munca si efort pentru a fi cunoscute ( nu poti sa pui mina pe un aparat si sa faci "instinctiv" niste poze si sa ii intrebi pe ceilalti ce parere au decit daca iti lipseste cu desavirsire o minima cultura vizuala, si nu poti raspunde unei astfel de intrebari decit daca nu ai ce face) - exista o relatie, o structura artistica; mesajul transmis prin comunicare artistica trebuie sa fie elaborat pe baza aceluiasi cod, cunoscut de ambii factori ai comunicarii.
Dar, acest cod nu include bastonasele si cercurile desenate in clasa intii, dupa care nu pot fi analizate poeziile unor poeti; ca sa intregesc comparatia, oricui aflat in primele faze ale descoperirii scrisului i se va parea stupida orice poezie scrisa de mina de un poet, care dezordonat si dezlinat, pe un servetzel, poate foarte bine sa compuna un catren altfel nemuritor.
In acest sens, mi se pare interesant si cred ca e un punct de plecare titlul discutiei de la Softpedia: "Fotografii...nu asa bune, si artistii au zile mai proaste" - eroarea de baza fiind deci ca nu putem analiza o imagine numai dupa culoare si elemente sumare de compozitie.
O imagine care incearca sa exprime o stare poate fi oricum, si chiar este asa de multe ori; importanta este starea si puterea de a comunica starea, si asta, repet, nu se face cu notiuni scolastice si din pacate adesea elementar intelese, legate de perspectiva, cadraj si cromatica.
La sfirsitul discutiei (#50) este intrebata lumea ce parere are de o imagine a lui Bumbut, la care o voce din public spune ca "Sa vanam poze proaste e prea usor, nimeni nu poate sa faca numai poze bune. "
Parerea mea este cu trebuie sa ne avintam sa analizam ceea ce e evident de neinteles pentru cel care nu isi pune problema exprimarii eului ci a aplicatiei scolastice a unor notiuni elementare de cadraj si de tehnica fotografica, si aia dobindita comic de la niste inculti care ar trebui amendati sau arestati de Academie, daca asa ceva ar exista, pentru delictul de omor la popor, cu cuvinte ca viufinder, shuterizare, apertura, lentila, etc., omor care se face permanent in articolele dedicate fotografiei in revistele de IT si chiar de fotografie care apar in limba romana.
Ca sa revenim la imaginea lui Bumbutz din #50, mie imi place foarte mult; are stare, are glagorie, are un algoritm trist si e o poezie frumoasa; asa mi se pare mie; altuia i se poate parea desigur o prostie; dar in analiza unei opere de arta, a unei poezii, nu trebuie sa facem neaparat apel la marca pixului cu care a fost scrisa sau la egalitatea literelor ori la alinierea strofelor la linia caietului de dictando.
Parerea mea...
#58180 (raspuns la: #58156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tehnica shuterizeaza si arta decedeaza - de stefan dinu la: 06/07/2005 18:04:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Interesant titlul ales de dvs., d-le Lazar, pentru prezentarea acelui topic. Am cateva observatii legate in primul rand de ideea care a stat la baza pornirii acelei discutii si in al doilea rand la cum a fost ea perceputa acolo si aici.
Cuvantul cheie in explicatia mea este Comunicare. In primul rand, eu si inca alti cativa prieteni apreciem efortul dvs. de a comunica. Nu e putin lucru pentru noi faptul ca cineva cu experienta dvs. isi rupe din timp pentru a comunica.
In fapt, eu cred ca fotograful se afla intr-o permanenta stare de comunicare. Are ceva de spus si o face intr-un anumit fel. Poate sa o faca intr-un mod foarte abstract si ermetic pentru publicul larg, sau o poate face mult mai inteligibil si mai usor digerabila.
Pornind de la aceasta idee, de la starea de comunicare a fotografului, imi permit sa am o parere diferita despre conceptul de Arta. Pentru mine Arta este o forma elevata de Comunicare care se ridica deasupra firescului si frivolului si incearca sa ajunga la destinatar pe alte cai. Arta fara adresabilitate nu are sens. Artistul nu creaza pentru el ci vrea sa imparta cu ceilalti o traire, o idee. Exemplu cu artistii neintelesi si neapreciati la timpul lor nu este concludent. Ei pur si simplu erau inaintea timpurilor in care traiau. Gasisera un alt limbaj de comunicare, dar care nu era accesibil marelui public dac care isi gaseste ecoul la multi ani dupa disparitia lor fizica. Ideea mea ca Arta este de fapt o forma elevata de Comunicare se sprijina in plus pe argumentul ca autorul, cel putin in cazul de fata, a simtit nevoia sa o impartaseasca cu noi. Nu a tinut-o pe hardul lui ci a expus-o poate pentru bucuria de a ajunge cu ea in sufletul altcuiva.
Revenind la ideea topicului de pe softpedia, vreau sa spun ca se intampla ca un fotograf a carui munca o apreciezi si o admiri poate avea uneori moduri de exprimare care in tine nu produc nici o rezonanta. Nu trebuie redusa discutia noastra de acolo la faptul ca noua nu ne-au placut pentru ca nu respectau tehnicile de incadrare sau ca ieseau din tiparele a ceea ce consideram noi ca fiind estetic.
Insa, atunci cand o fotografie din acestea nu ne plac tocmai pentru ca nu gasim raspunsul inauntru nostru tindem sa credem ca vina este a noastra si trecem peste ea sperand ca intr-o zi o vom pricepe sau chiar admira. Eu unul asa gandesc. Mai mult decat atat, daca a fost facuta de un fotograf consacrat ne acordam si mai mult ragaz pentru a intelege o fotografie.
kitsch-ul ,deja un curent in arta? - de tweet la: 04/03/2006 19:54:49
(la: Cum ati defini kitsch-ul?)
kitsch-ul a devenit deja ,din pacate,un curent in arta.De foarte mult prost-gust ,a impanzit parca toate tarabele,magazinele...ramanand foarte putin loc pentru lucrurile cu adevarat valoroase.
Pentru mine,kitsch-ul nu se refera la obiectul in sine,ci la o stare a lucrurilor.In momentul in care un artist creeaza o opera de arta ,aceea capata o anumita semnificatie,fiind facuta cu scopul de a exprima ceva ,o stare,un sentiment.Este facuta cu bunastiinta,deci,acel artist avand anumite cunostinte in domeniul in care lucreaza.Kitsc-ul,in schimb,este adesea facut in scop pur comercial ,de o mana nepriceputa ,de persoane ce nu au nimic in comun cu arta,intr-o fabrica ,in serie...un obiect devine kitsch in momentul in care in creearea lui se uita partea interioara .Ideea acestui curent se concentreaza pe exterior,pe fizic.


As dori totusi sa pun o intrebare...Daca intr-adevar kitsch-ul a devenit o moda,sau un curent in arta,trebuie sa existe si o ierarhizare in randul obiectelor ce apartin categoriei...Care ar fi kitsch-ul suprem..cel mai apropiat de arta..sau cel care de la prima vedere poate fi recunoscut de oricine ca si fiin kitsch?
ce au in comun, si altele - de daisy la: 09/09/2003 07:24:33
(la: Scrisul si sexul)
Chestii in comun - necesita imaginatie si energie
Diferente - frecventa cu care se petrec
Altele - intensitatea....eh, aici e mai dificil...
Despre fotografie - de Dinu Lazar la: 23/11/2003 01:43:54
(la: Despre fotografie)
Tehnologia realizarii imaginii nu are nimic comun cu arta fotografica in sine, adica salturile tehnologice nu au schimbat nici perceptia imaginii nici modalitatea de comunicare a imaginii.
Cel putin nu brusc.
La inceput se faceau scrijelituri pe peretii pesterilor; apoi se sculpta in piatra; aparitia papirusului si a tocului nu au modificat nici ce se scria si nici cum se recepta ce era scris.
Aparitia tocului cu rezervor sau a pixului au permis ca o poezie sa poata sa fie scrisa foarte bine si la closet sau in transee; asta nu schimba poezia in sine.
La inceput fotografia se facea cu placi de cupru care trebuiau sensibilizate la locul fotografierii; fotograful avea un cort negru in care prepara placa si o developa apoi; aparitia placilor pe sticla cu emulsie depusa la fabrica si a filmului pe suport de celuloid au strinit scandaluri, asta e adevarata fotografie? unde e cortul si albusul de ou?
Fotografia a colectat in decursul timpului importante evolutii tehnologice, salturi si scandaluri care au facut sa curga riuri de cerneala; aparitia fotografiei pe 35 mm si a aparatului Leica a fost la fel de cutremuratoare ca aparitia aparatelor digitale azi; autofocusul, aparitia aparatelor cu exponometru (mai e fotograf ala care nu stie tabela de expunere?) - spuneau atunci cei ce discutau pe tema.
Fotografia e o comunicare. Poarta un mesaj. E o imagine, cu compozitie, culoare, sens, echilibru, perspectiva, indiferent cu ce e facuta, cu un aparat foto cu burduf verde si lemn de cires de trandafir sau cu un aparat foto digital sau cu inelul de la mina.
Problema reala e ca in poezie ; democratizarea si ieftinirea pixului nu au dus la cresterea exponentiala a numarului de poeti cu adevarat buni.
Si in fotografie, in Ro cel putin, usurinta de a face poze si cu telefonul nu a dus la aparitia unor fotografi buni sau a tone de fotografii senzationale. Poate ca numarul pixurilor si al aparatelor nu modifica numarul creatorilor care pot sa se exprime.
Aparatul de fotografiat evolueaza, se inglobeaza in alte obiecte, poate sa si dispara si sa se transforme in alte scule; comunicarea cu imagini, va evolua si se va dezvolta, dar mai greu - ca in Internet, usurinta de a te exprima si de a transmite si de a crea pare mai favorabila celor ce nimic nu au a spune.
Marirea exponentiala a usurintei de comunicare si a modalitatilor de exprimare vor duce la cresterea in aceeasi masura a zgomotului de fond si a rateurilor de tot felul, nu la aparitia a mii de rembranzi si matishi pe centimetru patrat - dar in nici un caz nu vor duce la disparitia fotografiei, care mai are ani buni inainte. Momentan se schimba dalta, ciocanul si peretele pesterii cu pana si papirusul. Si?
Oricine va putea mizgali mult mai simplu. Asta e.

Dinu Lazar
Pop-ul ca arta - de Daniel Racovitan la: 27/11/2003 08:11:46
(la: Cohen)
Cohen: a ridicat [muzica] pop la rangul de [arta].

Mosu' Nicolae, mi-a zis ca o sa ne aduca in dar un coffret cu 4 CD-uri d'ale lui... D'ale lui Cohen, fireste :))

(din off: oh-boy-oh-boy-oh-boy-yummy-yummy... :)) )
Fotomagazin.ro - de Dinu Lazar la: 27/11/2003 10:47:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Eu m-am retras din acest proiect, spre binele sitului si al meu, cred.
www.fotomagazin.ro a fost un proiect realizat cu ajutorul indispensabil al unui foarte bun amic, Ara Ghemigian; proiectul a pornit de la premisa ca nu existau la acea ora (anul 2000) date si elemente exacte pe web sau carti postdecembriste tiparite despre tehnica fotografica, estetica, despre fotografia romaneasca in general, si nici o lista de discutii pe web in limba romana cu subiect foto. Acum cred ca sunt 5-6 liste si inca 3-4 reviste virtuale de fotografie.
Cu timpul lista de discutii Fotomagazin a ajuns la peste 500 de membri si in peste 24.000 de mesaje care pot fi consultate in arhiva sunt derulate foarte multe cunostinte, informatii si elemente utile oricui vrea sa aprofundeze fotografia, ca si citeva elemente necesare oricarui psiholog sau cercetator ale firii umane.
Situl in sine are o audientza din ce in ce mai mare, situindu-se in primele locuri in rindul siturilor romanesti culturale; cred ca acum sunt peste 25.000 de vizitatori pe luna.
Astea sunt lucrurile bune.
Partea rea este ca totusi ideea de baza, aceea de a aduna cit mai multe fortze care impreuna sa construiasca un sistem util fotografiei romanesti, s-a dovedit a fi un vis destul de indepartat de realitate.
Diferite ingrediente general umane pe ansamblu si in special romanesti in particular au facut ca marea intentie sa ajunga la masa critica de citeva ori si sa faca uneori explozie, uneori implozie.
Din lista initiala de discutii s-au desprins cu scinteile de rigoare alte liste, una de arta si alta a profesionistilor, dar si altele; prin redactie au trecut multi oameni care au vrut sa faca ceva si care poate chiar au reusit. Multi dintre ei au cheltuit bani si timp pentru acest proiect benevol, care este inca in ascensiune si datorita acelor energii care au fost ca niste motoare auxiliare pentru o racheta cu trepte; ele s-au consumat, dar racheta inca se inaltza.
Ideea pe ansamblu, de a face cine poate, cind poate, cum poate, nu a fost chiar cea mai fericita idee, si lipsa de reactie din partea pietei romanesti de domeniu ( importatori, reprezentanti de mari firme foto si companii multinationale cu vinzari de milioane de $) a fost problema derutanta importanta si care a avut importanta ei.
Pentru mine personal a fost o experienta grozava si interesanta, prilej de a cunoaste multe particule, pozitive si negative, si mai ales fortze, din jurul atomului fotografic; a fost totodata prilejul de a realiza ca nu posed multe atribute absolut necesare conducerii unui astfel de proiect sau mentinerii lui pe o orbita ascendenta; a fost prilejul unor analize cu balantza analitica in mina, in urma carora decizia mea finala a fost sa las pe altii sa duca mai departe corabia si sa ma retrag din toate cele grupuri de discutii, situri sau activitati din jurul fotografiei romanesti si sa incerc sa imi concentrez energia numai in fotografia mea si in proiectele mele sau cele facute cu imaginile mele - cum ar fi proiectul "NISIP" care poate fi vazut pe undeva pe situl Institutului Cultural Francez din Bucuresti sau pe situl meu la PERSONAL WORK - e primul capitol.
Altfel ce sa spun...oricine este interesat de fotografie va gasi la www.fotomagazin.ro multe si extrem de interesante informatii.
Sper ca proiectul sa mearga mai departe; eu am facut cu acest proiect acum 3 ani cind a luat nastere ca in "Zburind deasupra cuibului de cuci", am luat chiuveta si am dat cu ea pe fereastra, nu m-am eliberat dar macar am incercat. Fiecare este dator sa incerce cite ceva cite o data, macar stii ce sa nu repeti sau unde sa iti concentrezi pe urma energia cu mai mult succes. Mii de scuze pentru lungimea mesajului, dar a trebuit sa-l fac mai lung pentru ca oricine sa intzeleaga orice dar sa fie prezent si punctul meu de vedere care este: orice faci singur traieste de regula mai mult si mai bine in Ro decit orice proiect comun, daca nu stii sa fii conducator. Si eu nu stiu. Dar poate stiu sa fac poze? Trebuie sa vad...
Dinu Lazar
#5390 (raspuns la: #5359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu cred - de karina la: 27/11/2003 18:36:42
(la: Ce au in comun scriitorii de proza)
ca atat viziunea,cat si mesajul fac parte alaturi de scanteia de geniu, din Talent.M-am gandit la ceea ce ar putea sa aiba comun scriitorii.Inca nu stiu...poate puterea de a face viata,de a crea oameni,universuri.Muzicianul incepe prin a percepe lumea in sunete,pictorul,in culori,umbre,nuante,poetul o percepe in versuri si rime,scriitorul insa o creeaza,o reaseaza pe alte dimensiuni imaginate de el.Aduce culoarea,nuanta,umbra,muzica,sufletul fiecareia pentru a face un altul,care le cuprinde pe toate pentru a da o alta optiune la lumea in care traim deja.
Nu vreau sa acreditez ideea unei ierarhii intre slujitorii artei pentru ca toti inseamna arta.Asa ceva nu exista,dupa parerea mea, pentru ca desi arta nu e fundamentul lumii,o conditioneaza in toata existenta ei.Putem trai si fara arta,dar nu suntem intregi,nici fericiti,nici umani.
Ne-fiind scolit in arta, eu a - de relu la: 01/12/2003 10:37:45
(la: Fratia pre-rafaelita)
Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu
Informatie lui Cata ! - de Leon la: 26/12/2003 15:05:24
(la: GRASIME? Da, dar grasime buna!)
Te salut si sper ca JCC. sa nu se supere ca-ti raspund eu.

Am sa incerc aici sa clarific niste notiuni de baza in cea ce priveste uleiul de masline...exista o gama lata de produse, de preturi, de soiuri si producatori. E de stiut ca preturile-s scumpe si ar fii pacat sa dai banii pe ceva care in afara etichetei nu are nimic comun cu uleiul de masline.

Primul lucru ce trebuie stiut e ca notiunea de rafinare nu are nici o legatura cu ce se poate intelege..adica un ulei mai pur sau de calitate. Din contra uleiul de masline "rafinat" isi pierde majoritatea calitatilor de baza si majoritatea lui e produs pt. piata nord-americana ce prefera gustul lui fin..adica fara gust si mai nimic din original properties. Acest ulei e singurul care nu trece nici o proba de gust in societatea internationala a producatorilor de ulei de masline. In mare, la producerea uleiului nu ai voie sa depasesti temp. de 60 de grade...peste aceasta temp. uleiul incepe sa se descompuna. Iar rafinarea se face prin incalzire asa ca nu mai e novoie de explicatii.

Cel mai bun ulei e cel produs prin zdrobire lenta si cu mica presiune fapt ce nu ridica temp. ft. mult. Deasemenea si stoarcerea trebuie sa fie lenta si cu o presiune mica tot pt. a nu ridica temp.

Metoda traditionala antica prin care zdrobirea se face intr-o baie de piatra iar stoarcerea uleiului se face in niste plase naturale, e cea mai recomandata si are cele mai bune rezulate. Din pacate aceasta metoda ia mult timp si nu prea mai e folosita. In ziua de azi se folosesc utilaje de zdrobire mecanica, utilaje de stoarcere prin centrifuga si tot felul de dracii ce strica calitatea.

Exista o multime de factori ce joaca rol important in obtinerea uleiului...in ce faza au fost culese maslinele, metoda de culegere, intervalul de timp de la cules pana la producerea uleiului, metoda de produs, utilajul folosit, calitatea maslinelor, soiul, metoda de despartire a uleiului de apa si inca multe altele.

Sunt multe de scris si de explicat, dar aceasta pagina nu poate cuprinde intreaga arta care defapt e mai complicata decat cea a vinului. In mare, daca vrei un ulei de calitate incearca sa cumperi de la producatorii mici si daca se poate incearca sa cumperi din uleiul pt. propria folosinta a lor. La fel ca si bunicu care are-n beci mai multe butoaie de vin si tuica..cele din fata pt. musafiri si clienti, iar cele din spate pt. consum propriu...probabil ca stii si tu faza.

Daca n-am fost clar sau mai vrei informatii..cu mare placere.

Pana aici si scuze lui JCC. ca m-am bagat pe fir.

Leon.


#7272 (raspuns la: #6291) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ignorarea expatriatilor - de Florin Firimita la: 28/12/2003 20:28:42
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Va multumesc pentru intentia de a-mi "descifra" intentiile! Nu spunea Camus ca suferinta nu ne da dreptul la nimic? Nu stiu ce fel de condiment e suferinta, ce fel de capital sau agent de eroziune poate fi. Cine poate cintari valoarea durerii? Poate ne face mai buni, poate ne transforma in monstri, poate ne omoara. Suferinta netransformata duce la nebunie sau la crima. In cazul meu, a fost un fel de ingrasamint care mi-a fertilizat arta, in special in ultimii ani. Nu cred ca a fost cazul unei "transformari" constiente, dimpotriva, cred ca, aici, in Statele Unite, am devenit ceea ce am crezut ca am fost intotdeauna in adincurile sufletului. Am crezut ca am fost optimist, curios, ca aveam ceva "talent," ca aveam o capacitate stranie de a ma bucura de viata. Vroiam sa traiesc frumos, sa-mi tranform viata intr-o opera de arta. La 16 ani Goethe, si nu Beatlesii imi devenise idolul. Eram "deplasat," ciudat, cine se mai chinuia sa supravietuisca prin Platon cind problema era daca vor aduce hirtie igienica la alimentara? Ma fascina idea de a trai echilibrat, frumos, armonios. Ca adolescent, naivitatea m-a salvat in loc sa ma ucida. Nu stiu de ce nu m-am "pierdut." In Romania, sansa de a crea mi-a fost refuzata. Am fost redus la o masina de pictat lozinci. E adevarat, ceva s-a intimplat, si toate calitatile astea, comune in marea majoritate a oamenilor, s-au pierdut ca intr-un fel de ceapa monstruoasa, care creste la nesfirsit, pina cind miezul ii dispare cu desavirsire, strangulat.
Statele Unite mi-au oferit sansa de a arunca toate straturile astea artificiale, sansa de ajunge la mine insumi. Ideile vagi pe care le-am avut despre libertate in Romania erau fantezii hranite de cunoscutii plecati in Europa de vest, sau de emisiunile de la Europa Libera. Adevarata liberatate am descoperit-o aici, in abilitatea de a trai si a crea, pe care le-am crezut distruse.
Ceea ce numiti "inocenta" e o poate un refuz constient al ruginii, o curiozitate pe care am avut-o intotdeauna, intrebari pe care am continuat sa le pun pina in ziua de astazi. Nu stiu cum cu atita moarte in jurul meu, setea asta de viata nu s-a schimbat. As fi putut fi blazat, inchis, depressed, cinic...ma simt norocos in fiecare dimineta cind rasare soarele.

Decizia de a nu avea contact cu emigrantii romani a fost pur personala. N-am vrut sa caut o insula de romanism, am vrut sa descopar America fara conceptiile prefabricate cu care am crescut. Nu mi-a fost dor de sarmale, muzica "populara" sau mititei. Nu mi-a fost rusine sa recunosc ca am fost roman, mi-a fost FRICA sa ma gindesc ca am fost roman. Bineinteles, a fost o frica artificiala, superstitioasa. Citeva luni inaintea emigrarii, m-am trezit in mijlocul "revolutiei." Idealismul spulberat, in 1990, ceea ce ramasese din Romania in mine era frica. Am vrut sa tai cordonul ombilical, sa vad cum pot deveni mine insumi. Taierea legaturilor cu Romania a fost speranta de a-mi lecui frica. M-a ajutat enorm, in sensul ca m-am integrat foarte bine in tara mea adoptiva, si in acelasi timp, am inceput sa capat o noua perspectiva asupra locului de unde am venit.

Am intilnit romani aici care m-au ajutat foarte mult, altii care si-au refuzat integrarea in societatea americana, buni si rai ca peste tot. Cind am scris scenariul documentariului meu, in engleza, a trebuit sa traduc citeva pagini in romaneste. Dupa vreo luna de zile, mi-am abandonat proiectul, si am rugat o buna prietena din Canada, sa ma ajute. Asta m-a determinat sa "re-invat" romaneste. Am inceput sa citesc si sa vorbesc din nou romaneste, imi face mare placere, chiar daca scrisul meu acum, in limba materna, e uneori stingaci.

Voi reveni despre intrebarea de a fi scriitor in o limba adoptata.

Florin
#7349 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ma intrebam daca Rauschenberg - de nicolina la: 30/12/2003 04:25:44
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Ma intrebam daca Rauschenberg a facut vreodata schite pe computer pentru lucrarile lui, sau doar colaje din hartie drept schite. Dar dumneavoastra, folositi computerul pentru colajele pe care le faceti? Ce parerea aveti arta digitala in general? Ce impact are asupra pictorilor?
Ati simtit o presiune, interioara sau tinand de "moda" ,ca sa va indreptati inspre arta digitala?

Din cate stiu,in Romania s-au format 2 caste inchise: una practicand old media, alta new media. Uneori arata chiar a razboi rece. Pictura nu mai e primita in multe manifestari de arta contemporana, iar new media e refuzata in unele saloane consacrate. Sper ca in cativa ani sa devina mai toleranti, pentru ca ar avea cu totii de castigat.

Sunteti la curent cu arta contemporana din Romania? Exista vreo personalitate in arta plastica de la noi care v-a impresionat?

Si despre America: dumneavoastra mergeti cu masina acolo ca sa va cumparati paine? Modul asta de a cumpara painea mie imi sugereaza fragilitatea comunitatilor lipsite de un corner shop. Nu va lipseste micul corner shop european(si aici pe cale de disparitie)? Preferati sa locuiti intr-o suburbie sau in orasul propriuzis? Si de ce?


La multi ani!
Paralela intre arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 22/01/2004 19:21:15
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Va referiti la arta contemporana sau la modernismul care a "murit" in secolul XX?
#8357 (raspuns la: #8322) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
re: Paralela intre arta americana si cea europeana - de Daniel Racovitan la: 23/01/2004 15:11:37
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
ma refeream la arta contemporana
#8389 (raspuns la: #8357) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...