comentarii

arta de a iubi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
arta de a iubi - de 26octombrie la: 20/04/2005 12:52:44
(la: amor vincit omnia)
fromos, fromos, tare, tare-mi placu...
cu intrebarea aia: raspunsurili zace toate(care este) in scrierea dlui. Erich Fromm - "Arta de a iubi".
Si, fiind una din cartile ce le iubesc peste poate, de cate ori o recomand (da n-o mai imprumut, ca-s patzita!:-)) zic negresit: "you'd be surprised!", intotdeauna legat de intrebarea pusa de Maan.
Asadar,.... you'd be surprised sa descoperi, citind cartea, cat iubesti si cat iubesti iubirea....
da daca ce se-ntampla intre voi(doi, de obicei; se poate si in trei da banui ca atunci ar fi si mai complicat...), daca, zic, e bine, atunci ...totul e bine si frumos!
Viata pe un peron - de Radu Herjeu la: 28/01/2004 10:10:17
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Viata pe un peron - Octavian Paler
Arta de a iubi - Erich Fromm
Soareci si oameni - John Steinbeck
Cel mai iubit dintre pamanteni - Marin Preda
pentru "desdemona" - de spirit_intelept la: 21/06/2004 19:37:57
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga desdemona, manifesti multa candoare in comentariul tau :). Nu am sustinut niciodata ideea ca "toti cei ce sunt impotriva unor aspecte ale 'yoginilor' Misa sunt complet straini de Yoga". Chiar am prieteni din multe alte religii si le respect cu adevarat calea lor spirituala...de fapt chiar imi este usor sa fac aceasta fiindca atunci cand inveti mai mult despre spiritualitatea autentica, de fapt constati ca toate aceste metode sunt drumuri diferite (adresandu-se oamenilor diferiti), care duc la desavarsirea spirituala.
Legat de sexualitate, aceasta legatura foarte stransa intre sexualitate si spiritualitate chiar exista :). Am sa-ti dau doar cateva exemple ca sa iti poti da seama mai bine:
- In yoga si in tantrism, "bodhicitta" inseamna in acelasi timp si "substanta mentala" dar si "sperma". De fapt lasand la o parte Tantrismul in care evident ca sexualitatea se foloseste in vederea evolutiei spirituale (fara ca aceasta sa fie inventia MISA), in yoga exista foarte multe procedee (incepand cu preceptul fundamental, Brahmacharia) si trecand prin procedee corporale sau respiratorii cum ar fi Uddhiana Bandha, Vajroli Mudra, Nauli Kriya, etc...la care in tratatele yoghine fundamentale se mentioneaza clar ca ajuta la controlul sexual si sublimarea acestei energii forme superioare de energie.
- In buddhismul tibetan, chiar si in cel in care Dalai Lama acorda astazi initieri, exista cel putin doua ramuri majore in care manifestarea sexuala apare ca fiind explicita si anume in Budhismul Vajrayana (care este considerat chiar cea mai puternica si mai greu accesibila forma de budhism) si in Kalachakra, in care simbolismul sexual (si practicile aferente) apar in explicitate foarte clar. Chiar in romania au aparut la diverse edituri cum ar fi Herald (si care clar ca nu este a lui Gregorian), diverse lucrari de yoga tibetana care trateaza acest aspect.
- In taoism si in general la chinezi, tehnicile sexuale de control prin continenta asupra energiei sexuale erau pastrate strict secrete si rezervate doar imparatilor. Ele erau studiate practic inclusiv in asezamintele monahale sau de catre aspirantii individuali. Si la noi au aparut mai multe carti despre taoism, cum ar fi "Tao si arta de a iubi", etc...
- In crestinism, datorita faptului ca nu a fost explicitata continenta sexuala, practic singura alternativa care a ramas a fost abstinenta. Asta din cauza ca energia sexuala a fost mereu considerata o energie fundamentala a omului. Chiar in Biblie si in vietile sfintilor (Filocalia) apa clar precepte prin care aceasta energie (vlaga sau samanta) este necesar sa fie pastrata in vederea evolutiei spirituale. De fapt daca te gandesti bine, in toata istoria pamantului nu a existat nici o descoperire stiintifica sau creatie artistica ce a fost realizata de un eunuc. Dimpotriva, marile genii ca Balzac sau Hugo aveau o viata sexuala foarte intensa chiar la 60-70 de ani.
- In traditia alchimica (daca vrei sa consideri asta ca o cale spirituala), simbolismul sexual este evident pe toata durata procesului alchimic.
Psihologia si medicina moderna vin si ele sa constate imensa importanta a energiei sexuale. Gandeste-te ca Freud si-a fondat aproape intreaga lui psihanaliza pe manifestarile libidoului.
Din pacate la ora actuala situatia este jalnica din punct de vedere sexual, tocmai din cauza ca aceste practici stravechi de mii de ani, nu sunt puse in adevarata lor valoare. De exemplu, daca un barbat se descarca dupa maxim 10 minute nu este de mirare ca o femeie nu prea poate sa fie implinita si cam ramane cu buzele umflate. Ea normal ca cere mai mult, el nu mai poate si de aici un intreg cerc vicios. Ai putea sa citesti f multe sondaje care arata chiar fapte care unui yoghin care cunoaste despre continenta sexuala i se par aberante. De ex in Franta, aproape 3/4 din femei se considera frigide, fiindca nu au avut nici un orgasm, in SUA o cercetatoare a facut in test pe vreo 500 de femei dintre care peste 200 au recunoscut ca nu au avut niciodata orgasm iar alte 100 au spus ca au avut orgasm doar cand se stimulau clitoridin, etc...Si printre romancele noastre s-au facut asemenea sondaje care arata ca starea de lucruri in acest domeniu este foarte proasta.
pt desdemona - de spirit_intelept la: 22/06/2004 13:24:00
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga desdemona, manifesti multa candoare in comentariul tau :). Nu am sustinut niciodata ideea ca "toti cei ce sunt impotriva unor aspecte ale 'yoginilor' Misa sunt complet straini de Yoga". Chiar am prieteni din multe alte religii si le respect cu adevarat calea lor spirituala...de fapt chiar imi este usor sa fac aceasta fiindca atunci cand inveti mai mult despre spiritualitatea autentica, de fapt constati ca toate aceste metode sunt drumuri diferite (adresandu-se oamenilor diferiti), care duc la desavarsirea spirituala.
Legat de sexualitate, aceasta legatura foarte stransa intre sexualitate si spiritualitate chiar exista :). Am sa-ti dau doar cateva exemple ca sa iti poti da seama mai bine:
- In yoga si in tantrism, "bodhicitta" inseamna in acelasi timp si "substanta mentala" dar si "sperma". De fapt lasand la o parte Tantrismul in care evident ca sexualitatea se foloseste in vederea evolutiei spirituale (fara ca aceasta sa fie inventia MISA), in yoga exista foarte multe procedee (incepand cu preceptul fundamental, Brahmacharia) si trecand prin procedee corporale sau respiratorii cum ar fi Uddhiana Bandha, Vajroli Mudra, Nauli Kriya, etc...la care in tratatele yoghine fundamentale se mentioneaza clar ca ajuta la controlul sexual si sublimarea acestei energii forme superioare de energie.
- In buddhismul tibetan, chiar si in cel in care Dalai Lama acorda astazi initieri, exista cel putin doua ramuri majore in care manifestarea sexuala apare ca fiind explicita si anume in Budhismul Vajrayana (care este considerat chiar cea mai puternica si mai greu accesibila forma de budhism) si in Kalachakra, in care simbolismul sexual (si practicile aferente) apar in explicitate foarte clar. Chiar in romania au aparut la diverse edituri cum ar fi Herald (si care clar ca nu este a lui Gregorian), diverse lucrari de yoga tibetana care trateaza acest aspect.
- In taoism si in general la chinezi, tehnicile sexuale de control prin continenta asupra energiei sexuale erau pastrate strict secrete si rezervate doar imparatilor. Ele erau studiate practic inclusiv in asezamintele monahale sau de catre aspirantii individuali. Si la noi au aparut mai multe carti despre taoism, cum ar fi "Tao si arta de a iubi", etc...
- In crestinism, datorita faptului ca nu a fost explicitata continenta sexuala, practic singura alternativa care a ramas a fost abstinenta. Asta din cauza ca energia sexuala a fost mereu considerata o energie fundamentala a omului. Chiar in Biblie si in vietile sfintilor (Filocalia) apa clar precepte prin care aceasta energie (vlaga sau samanta) este necesar sa fie pastrata in vederea evolutiei spirituale. De fapt daca te gandesti bine, in toata istoria pamantului nu a existat nici o descoperire stiintifica sau creatie artistica ce a fost realizata de un eunuc. Dimpotriva, marile genii ca Balzac sau Hugo aveau o viata sexuala foarte intensa chiar la 60-70 de ani.
- In traditia alchimica (daca vrei sa consideri asta ca o cale spirituala), simbolismul sexual este evident pe toata durata procesului alchimic.
Psihologia si medicina moderna vin si ele sa constate imensa importanta a energiei sexuale. Gandeste-te ca Freud si-a fondat aproape intreaga lui psihanaliza pe manifestarile libidoului.
Din pacate la ora actuala situatia este jalnica din punct de vedere sexual, tocmai din cauza ca aceste practici stravechi de mii de ani, nu sunt puse in adevarata lor valoare. De exemplu, daca un barbat se descarca dupa maxim 10 minute nu este de mirare ca o femeie nu prea poate sa fie implinita si cam ramane cu buzele umflate. Ea normal ca cere mai mult, el nu mai poate si de aici un intreg cerc vicios. Ai putea sa citesti f multe sondaje care arata chiar fapte care unui yoghin care cunoaste despre continenta sexuala i se par aberante. De ex in Franta, aproape 3/4 din femei se considera frigide, fiindca nu au avut nici un orgasm, in SUA o cercetatoare a facut in test pe vreo 500 de femei dintre care peste 200 au recunoscut ca nu au avut niciodata orgasm iar alte 100 au spus ca au avut orgasm doar cand se stimulau clitoridin, etc...Si printre romancele noastre s-au facut asemenea sondaje care arata ca starea de lucruri in acest domeniu este foarte proasta.
#16576 (raspuns la: #16522) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CONFERINTA pt. ce ce simt .......... - de venus333 la: 24/02/2005 02:30:42
(la: Ce este MOARTEA? MOartea si Sexul in Est si Vest...)
Conferinta EXTRAORDINARA pt. FEMEI, cu tema: "FEMEIA - secrete orientale si performante uluitoare pentru realizari la SUPERLATIV".
Vineri 25 Februarie 2005, ora 18:30, la Casa de Cultura a Studentilor, Sala Preoteasa.
Informatii despre cursurile oferite, la telefon 0726551624.
www.venus.org.ro
CU NOI VIATA TA PRINDE CULOARE !
Vor urma cursuri de:dans, fitness, arta de a iubi, meditatie si relaxare, arta de a fi femeie, secrete sexuale orientale, dietoterapie, autocunoastere prin astrologie etc.

Organizator: asociatie non-guvernamentala creata în vederea studierii aspectelor legate de natura feminina si a acordarii de asistenta cultural-educativa, sociala, profesionala, medicala, femeilor care urmaresc sa îsi completeze evolutia fizica, psihica, mentala, socio-culturala si spirituala.
la multi ani domnului Nichita, pe care parca l-ati fi uitat.. - de 26octombrie la: 01/04/2005 10:14:43
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
ma bag si eu in vorba, prea m-am napustit plina de incantare si curiozitate pe acest site… Cel care a avut ideea, sanjuro, merita felicitari. Singura obsevatie pe care as face-o este urmatoarea: sunt doua (cel putin) moduri in care te poate marca o carte; fie simti ca e scrisa pentru tine, ca omul acela minunat ti-a dat glas gandurilor mult mai frumos decat ai fi putut-o face tu vreodata, si atunci te lasi cuprins de aceasta, invaluit, imbogatit, infrumusetat… si te reintorci la acel om, la acea carte, over and over again, asa cum ti se face dor de prieteni vechi, cu care poti comunica; fie iti construieste un nou sertar in minte, iti zguduie nitel unele notiuni, dobandite si impietrite adesea acolo…
poate asta tine de perceptia fiecaruia, insa eu asa cred, unele carti ung sufletul, altele vin ca un vant iute peste un copac, ravasind si reasezand frunzele, scuturandu-le uneori..
si mai exista cartile care te enerveaza! Nu toate prostiile, se presupune ca exista deja un nivel de filtrare la un cititor impatimit, vorbesc de cartile care au o consistenta, dar iti repugna ca ideologie. Inainte de a ma lasa sa alunec pe panta nostalgiilor literare trebuie sa numesc aici o carte din aceasta ultima categorie (evident, vorbind despre relieful meu literar sunt subiectiva si imi cer scuze daca lezez parerea cuiva!) Sonata Kreuzer mi s-a parut o carte ce releva mari probleme psihice si frustrari incomensurabile… Iarasi, la categoria NU pentru mine sta si Nietzsche, cu care nu sunt de acord dar il pot intelege prin prisma biografiei sale chinuite, iar pe Descartes il dispretuiesc, in ciuda meritelor sale ca pionier al filozofiei, insa nu l-as putea vreodata ierta pentru totala ignoranta si insensibilitate cu care emitea judecati de tipul” animalele nu simt, nu au trairi si, in general, nu merita nici un scrupul moral, ele nefiind altceva decat niste automate”(am redat din memorie, nu e un citat). Cam acestea sunt dislike-urile mele. A, as mai avea unul, dar mi-e teama ca mi-as atrage multe critici aici. E vorba de coelho. E un lucru bun ca oamenii care nu citesc decat reviste pentru femei pun mana pe o carte, aici ii recunosc un merit, dar e pacat ca cineva care a citit Dostoievski isi poate pierde una din lecturile ulterioare citindu-l pe coelho. Nu face nimic altceva decat sa preia idei (interesante, e drept) dintr-o religie mai exotica sau dintr-o carte minunata dar mai putin accesibila si sa le prelucreze la nivelul “coafor”. Imi cer scuze, asta e parerea mea (am citit Coelho inainte de a emite opinii)(bravo Jazz!)
Si acum despre iubirile mele. Mi se pare de la sine inteles ca atunci cand citesti o carte a unui om care iti spune ceva cauti sa citesti tot ce-a mai scris; e ca o indragostire, incerci sa afli totul despre celalalt.

Prima mea dragoste, Nichita Stanescu. Ieri ar fi fost ziua domniei sale. Atata frumusete ma insoteste de cand l-am cunoscut, din liceu…
Patrick Suskind – Parfumul (pentru mine un adevarat cutremur, mi-a schimbat total perceptiile olfactive si perceptia asupra acestor perceptii..:-))
Erich Fromm – Arta de a iubi – as recomanda-o ca pe o carte mult mai utila ca Biblia (in fond oamenii iubesc mai mult si mai des decat mor..);
Gustave Le Bonn – Opinii si credinte - mult mai profunda si mai importanta din punctul de vedere al ideilor abordate decat “Psihologia maselor”;
Radu Tudoran – Sfarsit de Mileniu. Daca ar trebui sa ofer unei singure carti epitetul COLOSALA aceasta cred ca ar fi. Iesirea la mare este cartea de luat pe o insula.. N-am cuvinte.
Jose Saramago – la 33 de ani greu mai faci loc unui teanc de carti “la capul patului”! Ei bine, ele sun tacolo acum, toate cartile domnului Saramago!! Cutremurator si extraordinar de constant ca valoare. Motivul principal pentru care, de doua luni, iata, m-am apucat sa invat portugheza…!!!
Lawrence Durrell – impreuna cu Saramago si Tudoran reuseste sa ma rascoleasca precum nimic altceva decat dragostea (si durerea)
Umberto Ecco – savuros, mai ales Pendulul si Insula din ziua de ieri;
John Fowles – exciting, chiar daca, in mare parte, e inca de neinteles pentru mine; revin from time to time;
Herman Hesse – drag mie, Lupul de stepa si Jocul m-au bantuit luni si luni..
Jaques Perry – Insula Altuia MUSAI. E o carte unica si, din pacate, prea putin cunoscuta. O splendoare.
Borges – eeee, pentru sufletul meu…
Erich Maria Remarque – dragoste veche, inca acolo; am cautat 10 ani sa beau Calvados…
Boris Vian (aproape tot, mai putin Toamna la Pekin, care nu-i scrisa pentru mine). Indragosteala din adolescenta, o nebunie, o nebunie, o nebunie.

Si mai sunt atatia pe care ii iubesc, dar nu au loc toti pe raftul de capatai (e, totusi, un raft..): Ion Barbu, Adolfo Bioy Casares, Varga Llosa, Giovani Pappini, Kafka, Huxley, Teophile Gautier, Rilke, Garcia Marquez (este unul dintre putinii scriitori pe care nu i-am asimilat integral, nu mi se pare egal cu sine insusi ca valoare, de la o carte la alta), Ioan Dan (delicios!!), Bacovia.
Sau, uite, Sergiu Sasarman – Himera, un roman prea putin cunoscut, cel mai bun sf romanesc citit de mine.


m-am oprit si m-am intrebat de ce tin mortis sa postez si eu. Si mi-am raspuns. Cred ca simteam nevoia sa strig numele scriitorilor pe care ii iubesc pentru ca astfel ma definesc si regasesc. Si pentru ca ii iubesc, sunt cei mai buni prieteni ai mei (..si cei mai buni prieteni ai celor mai buni prieteni, evident!) Si, nu odata, mi-am gasit oameni vii, in jurul meu, prin intermediul acestor oameni frumosi ce se scriu pe ei insisi, pentru noi.

Scuze pentru ce urmeaza, dar nu ma pot abtine: “librariile cu carti” e un mic pleonasm; magazinele care desfac articole de scris, caiete etc se numesc papetarii. :-))
Ne invaluim iubirea in tacere - de isis84 la: 16/02/2006 19:45:30
(la: de ce iubim in tacere)
Ne invaluim iubirea in tacere pt k tinem la orgoliul nostru k suntem in stare sa iubim kiar si cand circumstantele ne sunt adverse (sau cel putin traim cu impresia k ne sunt adverse), k avem capacitatea de a suferi din si pentru iubire, k putem "arde" neconditionat, gratuit, indiferent de reciprocitatea sentimentelor. Pe scurt, cautam o arta de a iubi care sa ne innobileze prin faptul k e dezinteresata, care sa ne permita idealizarea propriei noastre persoane si sa ne imbogateasca viata cu trairile intense pe care le visam si pe care le investim intr-un obiect intangibil tocmai pentru a putea sa visam la experimentarea lor mai departe.De fapt, tot acest martiraj al pastrarii secretului, al indoielilor legate de mutualitate si al nesfarsitelor sperante pe care ni le facem in legatura cu persoana niciodata abordata e o inventie a crestinismului (vezi persecutiile care au incercat sa anihileze crestinismul din fasa, dar care, in calitate de obstacol, l-au incitat sa le depaseasca)- ne place sa pozam pt noi insine in sfinti ispasitori, avem voluptataea masochista a suferintei doin care speram sa renastem complet schimbati la fata. Ne place sa fim misteriosi, sa hranim inn piepturile noastre o iubire tainuita ( tocmai pt k nu are sanse de a fi impartasita) care sa ne dea un aer aparte, precum cel al cucoanelor lui Dostoievski, emanat de tragismul existentei lor.
copilul agresiv si incapatana - de onutza la: 13/08/2006 16:24:19
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
copilul agresiv si incapatanat
profetiile de la celestine
nostalgia, cartarescu
muzica unei vieti, makine
arta de a iubi, don miguel de ruiz
alexandros - de onutza la: 26/08/2006 21:08:15
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
daca tu nu te iubesti pe tine cum vrei sa te iubeasca altii? si sa-i iubesti si tu pe ei? ca io nu prea stiu.
cred ca e greu sa te iubesti, mai ales ca suntem plini de bube care supureaza, dar trebuie sa ne acceptam. i-am recomandat casandrei o carte si ti-o recomand si tie: arta de a iubi, don miguel de ruiz.
citeste-o daca vrei! este mititica si usor de citit.
spor la cetit! hai ca ti-am si trasat sarcini:))



---------------------------------------------------------------------
timpul nu le rezolva pe toate
#141560 (raspuns la: #141372) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
EVIDENT DRAGOSTE - de GEORGI_GORGI la: 14/10/2006 19:54:48
(la: Ce este dragostea? Cine mai crede in dragoste?)
Dragoste… ce s-ar mai putea spune despre ea, ceva care inca nu exista.Ceva original, namaiauzit, care sa fie si interesant si nou si mai cum vreti voi. Cred ca ‘piata’ in acest domeniu e deja suprasaturata. Si totusi… fin o mare amatoare a acestui domeniu cred ca as putea gasi ceva! Vorbim cand despre dragoste cand despre iubire, ca fiind 2 lucruri diferite. Dar majoritatea autorilor folosesc cu precadere cuvantul “iubire” si mai rara ‘dragoste’. Poate ca ei stiu ceva! Sau doar il folosesc intamplator, co o convetie a lor, fara sa constientizeze ca de fapt ne impartasesc un mare secret. Dragostea e o stare, iubirea e o actiune. Poti iubi, insa dragostea se rezuma la a fi indragostit. Frumos, dar sunt sigura ca pe asta o stiati deja!
Exista mai multe tipuri de dragoste si chiar mai multe feluri de a iubi. Dragoste materna, prieteneasca, de bunici, de frati, de indragostiti, dragoste crestineasca, platonica, dragoste pentru carti, pentru arta, pentru natura... Si cu putin efort ati fi ajuns si voi la aceeasi concluzie.
Nu vreau sa va spun pe cine sa iubiti sau de ce sa-i iubiti. Scopul e in voi. Si nici nu vreau sa va invat cum se iubeste ; pentru asta, chiar si pentru asta, exista manuale a unor persoane mai mult sau mai putin autorizate in domeniu, care, in schimbul unor sume modice, va propun « 10 pasi spre dragostea perfecta » sau va initiaza in « Arta de a iubi ». Nu va multumesc ? Puteti oricand incerca in alta parte : poezii, cantece, filme, emisiuni. Se pare ca romanul nu se pricepe doar la politica si fotbal, ci si la dragoste. Cel putin cand vine vorba de dat sfaturi. Realitatea, ca de obicei, ne-o ia ininte. Rata divorturilor creste de la an la an, abandonul infantil si avortul se practica la scala mare, violenta interumana a degenerat. Dragoste cu sila nu se poate si pace!
Am auzit daunezi in autobuz parerea unui concetatean care sustinea sus si tare ca, in loc sa dea bani unui cersetor, mai bine hraneste un caine vagabond. E si asta tot dragoste… pentru animale. Dar cum ramane cu dictonul biblic « Iubeste-ti aproapele ! » . Acea iubire care nu pretinde de la noi decat sa privim defectele celuilalt cu aceeasi indulgenta cu care le privim pe ale noastre, sa credem in fondul lui bun, in dreptul lui la compasiune si iertare. Probabil ca precaritatea din noi nu ne lasa. Sau egoismul. Insa cum am putea iubi pe cineva sau ceva daca nu iesim din universul stramt al propriului nostru buric, pentru a-l vedea pe cel de langa noi. Sau cum putem iubi cand habar n-avem cum se face. Stim sa iubim, stim macar ce e iubirea, dragostea? Poate ca de aici trebuia sa incep, de la definitie. Ma intreb daca n-a capatat ea alta semnificatie, in fond suntem in secolul vitezei si al informatiei si totul se masoara in megabites. Dragoste cu diagonala de 75 cm , imagine digitala si sunet polifonic... Suna deprimant!
Si ca sa va intristez si mai tare, aflati ca dragostea este de fapt o reactie chimica. Conform acestei teorii, dragostea ia nastere la nivelul creierului, unde este alimentata de substante chimice numite “moleculele dragostei”. receptorul dragostei de afla in mucoasa nazala, deci dragostea este asemantoare unui miros. Ideea este ca fiecare om are un miros unic , distinct, si o asa zisa “amprenta” olfactiva emanata de piele.
Intotdeauna mi-a placut chimia, dar asta parca e prea organica si pentru mine. As prefera sa cred in continuare in dragostea... de moda veche. Sa va mai spun ceva. Prin sec XII exista ceva ce se cheama “dragoste cavalereasca” : era vorba despre o relatie in care una din persoane era deja casatorita, facand astfel imposibila cosumarea fizica a dragostei. Ea se rezuma astfel la uniunea sufletesca dintre cei doi, lucru care pare sa confirme inca o data ca dragostea cosumata aduce doar nebunie, haos, moarte.
Nu stiu daca am reusit sa va spun ceva nou. Stiu insa ca de fapt in dragoste n-ar trebui sa ne preocupe acest lucru. Orice as spune, gandi sai simti, va fi original, interesant, autentic. Pentru ca e dragoste. Si ea face ca totul sa para unic, chiar daca unii vor spune ca reiei acelasi tipar dintotdeauna, ca povestea ta, dragostea ta , nu e cu nimic mai buna , mai frumoasa, mai speciala decat deja devenitele clisee amoroase. Ca orice ai face sau crede, esti condamnat sa traiesti aceeasi inlantuire de etape care se va termina intr-un tarziu, mai frumos sau mai trist.
In dragoste nu exista clisee ! Ci doar dragoste !
onutza - de Shtevia la: 17/10/2006 15:52:03
(la: cele patru legaminte)
Poate era mai usor daca incepeai cu arta de a iubi. Lumea e, de obicei, alergica la legaminte, porunci, directive:).
Si, cu tot respectul, don Ruiz e mai comercial decat don Juan. Un fel de samanism pentru toti. E o cale care se potriveste unora, este dispretuita de multi si neinteleasa de si mai multi. Nu prea e apropiata gintei latine.
Cu toate astea, aplic 3 si 4 si incerc sa fac fata la 2 si 1. Uneori imi si iese:).


"Exista un singur colt din Univers pe care stii sigur ca-l poti face mai bun - si acela esti tu insuti." Aldous Huxley
shtevia - de onutza la: 18/10/2006 19:18:17
(la: cele patru legaminte)
se pare doar ca-i pentru toti, ca dupa reactiile de aici, nu s-ar zice.
si daca incepeam cu arta de a iubi, cred ca reactia era aceeasi.
poate ca nu-s potrivite pentru noi. stiu multa lume care face yoga sau qigong. si astea sunt tehnici mai putin potrivite noua, si totusi multa lume le practica.
mi-i greu sa le aplic..., dar macar vreau sa incerc:)



---------------------------------------------------------------------
timpul nu le rezolva pe toate
#152050 (raspuns la: #151890) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
a-i iubi pe rusi - de oldrimsix la: 24/01/2007 20:06:42
(la: Rusii)
Radu-Ilarion Munteanu
intrebarea e ea insasi o capcana. subiectul e prera vast si prea general ca sa aiba sens problema daca-s de iubit sau nu. e de admirat arta lor, sunt geniali in literatura, chiar acum, intr-o faza mai mult decat problematica a existentei. oricat ar fi insa de admirat, exista, imo, cel putin doua motive fundamentale sa n-i poti iubi: 1. nici acum nu renunta la tendintele lor hegemoniste, indiferent sub ce eticheta. nu ca asta n-ar fi natural. dar reactia fireasca a intregului rst al lumii e sa le ingradeasca tendinta hegemonica. 2. pentru romani, rusii au fost, sunt si vor fi dusmani naturali, deoarece romanii se afla in vecinatatea apropiata. ca roman, ii pot admira pe unii rusi, cei care ne daruie arta, literatura inclusiv, nu-mi gasesc ca fire nici un fel de afinitate cu natura lor si nu-i pot iubi. clar si net ca un clarinet.
Pop-ul ca arta - de Daniel Racovitan la: 27/11/2003 08:11:46
(la: Cohen)
Cohen: a ridicat [muzica] pop la rangul de [arta].

Mosu' Nicolae, mi-a zis ca o sa ne aduca in dar un coffret cu 4 CD-uri d'ale lui... D'ale lui Cohen, fireste :))

(din off: oh-boy-oh-boy-oh-boy-yummy-yummy... :)) )
Ne-fiind scolit in arta, eu a - de relu la: 01/12/2003 10:37:45
(la: Fratia pre-rafaelita)
Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dezgustator, - de Dinu Lazar la: 22/01/2004 17:00:03
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pai care e problema... chestia a fost lamurita de mult... arta nu numai ce e frumos da pe nas sau nu numai cum ar trebui sa fie onorabil si contabiliceshte pozitiv trebuie sa zicem ca e arta.
Pentru mine, nu e arta ce te lasa rece. E ceva inaltzator sau lugubru, e frumos sau urit, atrage sau respinge? E arta cu sigurantza. Ma pune pe ginduri, imi da un pumn in plex, ma face sa rid sau sa pling? E de bine. Pai atunci sa stergem dramele ca sunt triste si sa zicem ca numa` comedia e teatru????
Eu nu spun ca imaginile lui Miri Bratu sunt dezgustatoare; nici ca ma fac sa cad pe spate de fericire; dar ele exista si artista vrea sa spuna ceva, spre deosebire de zecile de mutzunachi de la noi, cautatori in lada fotografiei, bursieri europeni care la Paris invatza la git cravatei cum sa faca nodul si pe ce parte te uiti la un aparat, pina or inventa un stil romanesc, ca acolo om ajunge, in care vor demonstra ca nu are importanta pe unde te uiti ca poza tot opera de arta iese.
Pai nu a zis unu` acum citiva ani ca securitatea taia si spinzura si nu lasa pe fotografi sa mareasca negativele, ca statea un securist in laborator cu mitraliera sa cadreze bine, si dupa revolutie artistu` care este a facut un curent artistic care se baza pe faptul ca marea si marginea negativului, altfel furat din fototeca unei reviste, ca e libertate?
Aia mi se pare odios, fatza de asa ceva Miri Bratu e o sfinta...

Eu va multumesc mult pentru cuvintele Dvs, dar eu nu sunt un estet; nici nu stiu ce e aia; se nimereste sa fac un gen de fotografie, si o fac fara sa-mi pese de nimeni si de nimic; cui ii place, bine, cui nu, sa schimbe postul...tot nu sunt in carti asa ca ce conteaza, macar fac linistit ce imi place. Va place si Dvs? Minunat. Nu va place de Miri Bratu? Pai si asta e minunat.
Cum spuneam, iubim sau vomitam, tot arta este.
Eu spuneam in replica 7979 asa: Un sit curajos, raportat la pastishele la moda in imaginea de la noi, un nume despre care se va mai vorbi in fotografia romaneasca: Miri Bratu.
De vazut neaparat www.miribratu.com
Ma bucur ca am avut dreptate si ca se vorbeste de situl asta.
Sa nu uitam ce se spunea despre impresionisti; la 1878 citim in Le FIgaro: " Iata-i pe impresionisti; este dementza, este descrierea cu premeditare a oribilului si a execrabilului! S-ar spune ca toate acestea au fost pictate cu ochii inchisi de niste alienati, amestecind la intimplare culorile cele mai violente pe palete de tinichea. E negarea a tot ce e permis in pictura, a tot ce se numeste lumina, umbra si desen."
Iar in Le Temps in acelasi an citim: "Impresionistii au ochii inchisi, mina greoaie...nu e cazul sa ne ocupam de aceste spirite hilare care isi inchipuie ca neglijentza lor va fi luata drept gratie...Orice ar face, perspectivele viitorului sunt bune; nu e de temut ca ignoranta va deveni vreodata virtute."
(Citate din "Viata lui Renoir", de Henri Perruchot)

Cine erau nulitatile alea cu ochii inchisi si mina de mucava? Care se zbateau intr-o mizerie neagra? Pai nume ca Renoir, Monet, Sisley, Cezanne, Pissarro, Degas, tot numai ratati, nu? Ca Miri Bratu, cu situl ei dezgustator, cu imaginile ei care arata uritenia modelului. Istoria se repeta... care este. Sa facem un concurs de denumire, cum sa ramina imaginea ei cunoscuta... ce ziceti de fotografii MIRifice?
#8354 (raspuns la: #8345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paralela intre arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 22/01/2004 19:21:15
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Va referiti la arta contemporana sau la modernismul care a "murit" in secolul XX?
#8357 (raspuns la: #8322) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
re: Paralela intre arta americana si cea europeana - de Daniel Racovitan la: 23/01/2004 15:11:37
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
ma refeream la arta contemporana
#8389 (raspuns la: #8357) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...