comentarii

arta poetica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Nichita... de vazut...!!! - de monte_oro la: 29/03/2008 08:37:19
(la: despre poeti si poeziile lor)
Reiau acest link... separat... cred ca merita a fi vazut Nichita vorbind despre arta poetica si cuvinte...
http://www.youtube.com/watch?v=EWQXSruZysI
Eu... - de iuli_nrb la: 12/10/2008 15:09:37
(la: Un altfel de Craciun)
In decembrie se implinesc patru ani de cand bunicul s-a dus....Bunica, i-a facut parastasul mai devreme, chiar in ziua in care am postat poezia pe site.
Stiu ca nu e reusita in comparatie cu ceea ce simt, nu am cuvinte indeajuns pentru a descrie durerea si dorul pentru bunic. Merita ceva mai frumos de atat, dar stiu ca daca ar citi-o, ar fi coplesit. Ii placeau tare mult poeziile si asa batran, imi recita poezii de Cosbuc si Eminescu :)
Nu am scris-o pentru cei care cunosc tainele in arta poetica, desi am incercat s-o incadrez intr-o forma ce vrea sa aduca a poezie. In naivitatea mea, sper ca Dumnezeu s-o vada si sa-i transmita bunicului o stare de bine pentru ca, exista cineva aici pe pamant care se roaga pentru el. Vreau sa-i multumesc pentru toata dragostea cu care m-a coplesit pana in momentul mortii. Am simtit ca prin poezii, dragostea pt bunic va dainui vesnic.
Multumesc pentru comentarii si pentru ca ati avut rabdarea sa ma cititi....
monte - de alex andra la: 25/04/2009 08:39:59
(la: Cantec)
frumoasa arta poetica :)
pisi - de tuxedo la: 21/01/2010 13:51:54
(la: Femei nu?)
foarte profund textul, de bun gust si mai ales plin de arta poetica de inalta clasa.
eu te cred de data asta, hai,dar...sa nu mai faci nici tu.
honey - de batranutragator la: 19/05/2010 13:32:25
(la: femeia punk femeia stejar)
stiu ca asa trebe sa fac si o sa incerc sa ma tin de promisiune. .tu ai fost intotdeauna mai condescendenta asa ca o sa iti dau ascultare

in rest, na, sa latre toata lumea la mine, precum picki cu petica aristotelica si benedetocroceianismul lui, estetici invechite, inactuale depasite de mult de ce inseamna arta poetica in sec 21. asa ca eu imi vad d-ale mele si mai scot capul cate putin sa mai dau cu polonicul în cap la lume, in functie de simpatie.
#542909 (raspuns la: #542904) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Baby Mititelu la: 14/11/2010 09:18:33
(la: Arta poetica)
Draguta dar riscanta arta poetica asta...:) Nu te mistui toata, mai bine fa o limonada!
*** - de modigliani la: 22/02/2011 10:34:15
(la: dor de tine)
este cit se poate de evident acum, ca tu esti dusmanii despre care se vorbeste in poezie
este cit se poate de evident acum, ca limbajul suburban la care apelezi, denunta un caracter necizelat, malefic, viciat, superficial
este cit se poate de evident acum --->>> tu esti pirlitul, disperat si orb, care crede ca a pus mina pe peatra filosoafa
pai asta-i poezie de promovat, ma?
am vrut doar sa te demasc, neavenit pe tarmul artei, parvenit, necunoscator si nula care esti tu nula, cu nula asta de-i zici cintec, monofazatule monocrom (adica intr-o singura culoare, galben de la invidie) ia-ti micii si berea si lanticu d-aur de pe marea arta poetica (cintec recitativ declamant) care-i a mea

#598654 (raspuns la: #598612) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tuturor - de Molloy la: 18/09/2011 11:16:58
(la: ...)
buna sau rea, originala sau nu, asta mi-e arta poetica... de aceea, pe marginea (in ambele sensuri) ei ma voi retrage cu obstinatie in tacere :)
#621132 (raspuns la: #621120) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pop-ul ca arta - de Daniel Racovitan la: 27/11/2003 08:11:46
(la: Cohen)
Cohen: a ridicat [muzica] pop la rangul de [arta].

Mosu' Nicolae, mi-a zis ca o sa ne aduca in dar un coffret cu 4 CD-uri d'ale lui... D'ale lui Cohen, fireste :))

(din off: oh-boy-oh-boy-oh-boy-yummy-yummy... :)) )
Ne-fiind scolit in arta, eu a - de relu la: 01/12/2003 10:37:45
(la: Fratia pre-rafaelita)
Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paralela intre arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 22/01/2004 19:21:15
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Va referiti la arta contemporana sau la modernismul care a "murit" in secolul XX?
#8357 (raspuns la: #8322) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
re: Paralela intre arta americana si cea europeana - de Daniel Racovitan la: 23/01/2004 15:11:37
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
ma refeream la arta contemporana
#8389 (raspuns la: #8357) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
[Imi pare rau] Arta de a - de SB_one la: 21/02/2004 10:03:26
(la: De ce vreau sa emigrez)

[Imi pare rau]

Arta de a trai e sa nu ajungi nici-odata sa spui: "imi pare rau".

PS Poate fi un subiect de gindire?



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10213 (raspuns la: #10168) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tevereul cultural/ arta versus arta - de BRATU la: 10/03/2004 08:34:16
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
buna ziua. am asteptat si eu sa vina "azi" ca sa pot vedea in reluare emisiunea in cauza, pe canalul tvr international, caci culturalul, din pacate, nu il receptionez.

nu sunt multe de zis. emisiunea a fost destul de scurta si sugrumata brusc si abia cand incepeai sa-ti pui intrebari, de catre moderatoarea nemiloasa.

ce m-a frapat pe mine a fost titlul sub care s-a purtat discutia - "fotografia - tehnica sau arta?" pe mine sa ma scuzati, dar acest subtitlu generic mi s-a parut de-a dreptul imbecil. ca si cum ar exista vreo arta ce s-ar putea desfasura, concepe, realiza in afara vreunei tehnici! ca si cum nu ar exista tehnica folosirii penelului, a violoncelului, a uneltelor folosite in sculptura s.a.m.d.

probabil s-a dorit diferentierea fotografiei in fotografie de arta/ arta si fotojurnalism/ tehnica dar la fel de aberanta ramane intentia. indiferent de ce tip de fotografiere vorbim, in ambele cazuri s-a folosit si se va folosi in continuare tehnica. exact ca si in cazul celorlalte arte!
#11742 (raspuns la: #11523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tevereul cultural/arta versus arta - de Irina Ungureanu la: 10/03/2004 15:54:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
irinaU

Buna seara ,
N-am urmarit emisiunea respectiva , aici unde sunt nu se transmite.
Cu toate astea sunt inclinata sa cred ca puneti problema oarecum pe linga . Interesant mi se pare faptul ca ati retinut titlul si , mai nimic din discutie .Sau cel putin asa reiese , nu vad comentarii la discutie . Sa fi fost " sugrumata brusc" chiar in asa hal de catre "moderatoarea nemiloasa" ?
Aruncati un ochi la " O invitatie la un regal de fotografie " de Dinu Lazar din 02.02.2004 nr.8762 si veti afla lucruri interesante in chestiunea relatiei oarecum complexe dintre tehnica si arta in fotografie .
Observatia d-voastra e intemeiata dar prezinta interes doar d.p.v. filologic .Daca ar fi fost pusa sub forma de intrebare , ar fi fost desigur o intrebare retorica.
In concluzie , problema asa cum o puneti mi se pare falsa, fara continut.Interesant si folositor ar fi fost sa aflam mai multe despre discutia in sine.
#11762 (raspuns la: #11742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tevereul cultural/ arta versus arta - de Dinu Lazar la: 10/03/2004 16:32:05
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ce pot eu sa zic este ca bine ca s-a vorbit putintel si despre fotografie.
Realizatoarea, care e colaboratoare la TVRC, lucreaza la Adevarul, si a facut atit cit a putut; mie mi s-a parut o prezenta agreabila, dar e drept ca cel putin cu mine nu a vorbit despre acest subiect sau despre cum vrea sa faca emisiunea, dcit cu o clipa inainte de emisie; dupa parerea mea, este o hiba de principiu, televiziunea foloseste la noi inca mult prea putin imaginea, si de multe ori discutiile in fata camerei seamana cu o emisiune de radio sau de teatru radiofonic mai mult; imaginea nu e folosita la adevarata ei valenta, mai ales daca vorbim de arte vizuale.
Eu altfel sunt extrem de scandalizat ca acest subiect, adica fotografia, este extrem, extrem de putin "disecat" atit in revistele culturale care este cit si chiar pe forumurile romanesti sau siturile dedicate.
Toata lumea la noi e interesata de obiective, aparate, fotoshop, foarte putini de estetica si compozitie, si nimeni nu e interesat de fapt de ce se intimpla, cum se intimpla, ce este imaginea, ce spunem, cum spunem cu imagini, cui spunem, daca meseria sau starea sau arta asta e pe o cale si unde duce calea asta.
Important ar fi sa se creeze cumva un curent sau o stare care sa mai miste reflectoru` si pe fotografie; in stadiul asta poate e mai important sa se vorbeasca ceva despre decit cum se vorbeste, cind, ce greseli se fac si alte amanunte care desigur nu sunt amanunte, dar...
Iata, s-a deschis ieri 10 martie la Palatul Cotroceni o expozitie de fotografie "In memoriam Ion Miclea" ; sunt si eu curios sa vad cite recenzii in presa, emisiuni si discutii vor fi despre acest subiect pe care il consider destul de important.
Ion Miclea a fost o personalitate controversata in fotografia anilor `60- `80...multe din fotografiile lui Ceausescu pe care le stim sunt facute de el...a facut si multe albume de fotografie, acum, poate cu o implacabila logica a timpului, uitate. Eu personal nu tin minte nici o imagine realizata de domnia sa, sunt curios alti bautori de cafea ce parere au...
#11763 (raspuns la: #11742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta vs. arta/TVR Cultural - de Dragos Bora la: 10/03/2004 16:53:14
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Salutari!

> emisiunea a fost destul de scurta si sugrumata brusc si abia
> cand incepeai sa-ti pui intrebari, de catre moderatoarea ne-
> miloasa.

Daca atit timp are emisiunea... :-(

> pe mine sa ma scuzati, dar acest subtitlu generic mi s-a pa-
> rut de-a dreptul imbecil.

Te scuz, pentru ca si mie mi s-a parut nu imbecil ci foarte,
foarte nepotrivit. Dar asta, parerea, doar pentru ca in general
intrebarea "fotografia - tehnica sau arta?" este nepotrivita.

In cazul de fata, cumva era potrivit pentru ca, dupa cum ai va-
zut, absolventa de arte plastice spunea ca in facultate a facut
prea multa tehnica si prea putina arta...

Probabil realizatorii si-au propus sa taie nodul gordian si
"s-o lamureasca". Chestiunea. Serios!

> ca si cum ar exista vreo arta ce s-ar putea desfasura,
> concepe, realiza in afara vreunei tehnici! ca si cum nu ar
> exista tehnica folosirii penelului, a violoncelului, a
> uneltelor folosite in sculptura s.a.m.d.

O adevarat reconfortare sa citesti rindurile de mai sus stiind
ca au fost scrise de un om (foarte ;-) tinar!
Doar stim ca maaaaarea majoritate nu-si pierde timpul cu
studiul cartilor prafuite, al tehnicii predecesorilor si al
tehnicii propriu-zise.
Cum parca spuse dl. Lazar in emisiune, razi ceva smirghel pe
o bucata de hartie arsa-mpunsa de o floare, tzac-pac si gata
fotografia de arta...

Cautati-o pe Mirela in ultimul (sau penultimul) numar al
"agoraONline", http://www.aol.ro, asta asa, ca m-a ajutat si
ea c-un link mai exact. ;-)

db

Dragos Bora
#11765 (raspuns la: #11742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...