as vrea sa cumpar locuinta spania

Pe vremea lui "ceasca" daca emigrai nu puteai sa te intorci decat cu coada intre picioare iar atunci erai obligat sa alegi in occident ori ajutorul social ori o munca in prima faza sub calificarea ta. Ajutorul social era (si este) mult mai mare dacat ofera statul roman personelor fara serviciu acum pt ca atunci daca stau sa ma gandesc noi nu aveam somaj. Puscarie sau munca oriunde, era alegerea.
Dupa revolutie (revolta) am obtinut libertatea de a pleca dar am pierdut privilegiile (uneori simpatia) de refugiati pe motive politice.
E o prostie sa crezi ca cineva calificat, pregatit bine intr-o meserie poate lucra toata viata ca gunoier. oriunde in lume.
Poate ca uneori se confunda diploma cu pregatirea. Poate ca inginerii nostri pre-revolutie erau mai slab pregatiti decat ceilalti dar handicapul asta se recupera rapid. E valabil si pentru medicii ce foloseau instrumentar din epoca de piatra cand dincolo se opera cu laser. Poate ca nu era atata
nevoie de strungari in Canada ori "state" cati a produs invatamantul ceausist. Poate ca absolventii de dupa revolutie cu diplome de la facultati
particulare platite nici nu au prea trecut pe la cursuri si atunci cine sa-i angajeze doar pentru ca detin diploma?
Citesc o chestie interesanta: "esti respins pentru ca esti prea calificat". Lesin de ras:))) Esti autosupraevaluat poate. Cand aia vaneaza creiere pe intreaga planeta vine unul si spune ca e respins din motivul asta.
Acum e la tv o campanie de aratat cu degetul spre parintii ce si-au parasit copiii pentru o slujba in italia sau spania.
Exact cum s-a generalizat numind tot ce e lucrator in straintate "capsunar" cu toate ca nici 5 la suta nu cred ca sunt capsunari cei plecati, asa se
generalizeza cu acesti copii parasiti. Sunt mai multe categorii de copii. Sunt cei ce aveau familii dezbinate oricum si chiar cu parintii alaturi erau tot parasiti dar sunt si cei ai caror parinti au plecat lasand copiii me maini bune la parintii lor(deci bunicilor) si care aduc bunastarea in
acele familii acumuland si pregatind o altfel de viata copiilor, acei "capsunari" care au ridicat nivelul romaniei in ultimul timp. Cei ce muncesc sunt bine vazuti la locul lor de munca si in ultima vreme a scazut intentia de emigrare ci se practica mai mult aceasta semi-emigrare. Se lucreaza in afara si se aduce in tara. Se duc copiii acolo la studii isi cumpara locuinte in tara unde sunt rezidenti dar cetatenia ramane tot romana si in orice moment se pot intoarce daca lucrurile se schimba.
Chestia cu "am parasit un post invidiat de unii" e puerila. Oricine are un post invidiat sau dorit de cineva dar asta nu insemna ca e foarte bine pregatit ci ca rezultat al unei conjuncturi. Ca te duci in afara si faci o facultate la 50 de ani dupa care la 65 vei fi un bun profesionist ma duce cu gandul la acei batrani nebuni ce fac studii 80 de ani doar ca o dorinta. Ultima. Altii sar cu parasuta sau piloteaza avioane. Nu e vorba de realizare profesionala ci de vindecarea unor rani vechi provocate de frustrare. Oricine se descurca in strainatate daca nu se supraevalueaza. E si un mod diferit de a vedea importanta slujbei intre romani si ceilalti. De ce credeti ca occidentalul intra in depresie numai la gandul ca si-ar putea pierde slujba iar romanul ridica din umeri si cauta alta linistit? Pentru ca occidentalul are totul cumparat cu credite de la banci si pierzandu-si postul pierde casa masina si alte facilitati. Tipul din exemplul cu gunoierul se plangea ca va deveni proprietarul unui apartament la 70 de ani dar uita ca nu la 70 l-a obtinut ci la 40. De atunci s-a folosit de el. Era mai bine sa stranga banii pana la saptezeci si sa doarma in cutii de carton?
Cred ca tipul care a scris asta nici macar nu a fost iesit din tara dar sa fie si emigrant ajuns gunoier.
Globalizarea si schimbarile de acum nu mai pun problema economica pe primul plan al intentiei de emigrare ci alte criterii.Civilizatie, clima, etc.
Daniel Racovitan acum isi poate dezvolta afacerea din orice loc al planetei. Ramane in Franta pentru ca probabil a trait prea mult intre oameni
civilizati pentru a-i fi comod sa dea nas in nas cu um manelist vulgar ce scuipa langa masa intr-un club bucurestean doar pentru ca are bani.

salut la toti

eu traiesc in Canada si as vrea se cumpar cartile D-lui Liiceanu.
Daca as putea le-as cumpara pina si in Engleza, desi de cele mai multe ori traducerea diminueaza intelesul;

Stie careva daca Mr. Liiceanu este valabil in Amazon.com sau Chapters.ca??

Cu multumiri

LMt

Im-i amintesc de maica-mea care ma intreba intotdeauna in fata unui chiosc ce vreau sa-mi cumpere!Si intr-o zi am aratat o eugenie si im-i amintesc vocea care imi explica bland:"Daca vrei iti cumpar,mama dar nu ebuna!"Si eu am zis ca nu iar apoi am gustat cand eram singura si am gasit-o cum maica-mea mi-a zis:rea!Si de atunci nu-mi plac eugeniile.:)Alexandra

....eu sunt pacient homeopat , nu doctor....daca mai vrei explicatii ,cumpara-ti cartile d-lui Valeriu Popa ....in postare am scris ce am inteles eu din ce-am citit si din explicatiile doctoritei mele...;)
ps : vezi ca ti-am raspuns la intrebari pe cealalta conferinta

te rog sami spui daca le porti de mult si daca ai avut vreo problema cu ele?as vrea sa stiu de unde le cumperi exact si cat costa solutiile pt intretinerea lor si.......cat mai multe detalii daca vrei sami dai ca as vrea sami cumpar si eu si toata lumea comenteaza negativ.iti multumesc

In fine revenim la problema este vandabil la 7 km de Braila sau nu.sau ce ar trebui sa fac sau sa scot in evidenta ca sa vind ?


pai tre' sa te gandesti cine va cumpara locuintele astea. si daca acesti oameni exista in braila.

in ce ma priveste vad profilul cumparatorului astfel: tinere familii, pana in 40 de ani, cu venituri confortabile (probabil cam la 2000 pe luna, cumulat), ambii cu servicii, 2 masini (tre' sa se deplaseze la munca in oras), probabil copii (pe care tre' sa-i duca la gradinita/scoala tot in oras). eu nu cunosc braila, asa ca nu ma pot pronunta.

cunosc oameni in bucuresti care se potrivesc acestui profil, au servicii bune, apartament la bloc, si l-ar vinde ca sa se mute la casa (si-ar da, zic eu, pana in 200 000 de euro). insa bucurestiul nu e braila, cum bine zicea picky mai jos.


zaraza

Eu si doua prietene ne intorceam cu trenul de la Sighisoara:)

Dupa vreo 3 ore lesinam de foame pentru ca petrecusem toata dimineata la coada la bilete si nu mai mancaseram de aproape 24 de ore...
Si ne vine noua ideea sa mergem prin tren si sa ne oferim sa cumparam o paine, un covrig, o napolitana orice au oamenii in plus:)
In compartimentul de langa am gasit o familie de tigani. Trecand peste impulsul rasist si pentru ca oricum deja intrasem si trebuia sa dam o explicatie, le-am zis ca am vrea sa cumparam ceva de mancare daca se intampla sa aiba ceva de care nu au nevoie.
Foarte prietenoasa tiganca ne-a intins o punga si zambind ne-a spus ca e paine. Ne-am oferit sa platim, am insistat, dar ei nu si nu, ca nu vor bani.
Am iesit zambind si gandindu-ne ca am intalnit primii tigani de treaba din vietile noastre:)
Asta pana am intrat in compartimentul nostru. Cand am deschis punga am descoperit cu stupoare niste resturi de hamburger pe care cineva le rontaise pe margini:)
Ca prima reactie si eu si prietenele mele ne-am ingalbenit de scarba dupa care am ras vreo trei zile:)
Partea buna e ca dupaia ne-a trecut complet foamea :))

Caut acest film de mult timp. A fost de curand pe MGM, dar nu am acest program.

As vrea sa cumpar acest film.Ma puteti ajuta?

CUM VREI SA CUMPAR CU CARD GRAUNTE LA PORUMBEI?...:)

"pretul de vanzare prea mare"

pentru piata occidentala preturile sunt relativ corecte

"devalorizarea psihologica a publicatiei ("o sa apara o multime de porcarii") doar pentru ca nu e folosita o editura clasica"

pe cine naiba intereseasza daca e editura clasica sau nu, daca cumparatorul vede cartea pe Amazon si o vrea, o cumpara (nu cred ca scrie ca e tiparita la lulu.com, si chiar daca, who the fuck cares?); daca nu se vinde nu e din cauza ca e editura cunoscuta sau nu, altele sunt motivele (ex: continut slab, lipsa de promovare sau piata infima);

"asta daca scrii in engleza, sa ai piata occidentala, eu ma gandeam la cartile in lb romana"

pentru piata in romana s-ar putea sa fie nitel cam scumpe,e adevarat, dar cine te obliga sa te limitezi la ea?


"pe mine m-ar interesa, mai ales daca e vorba de cineva de care n-am auzit, un debutant, daca nici macar nu a trecut de selectia unei edituri, deja imi scade interesul pentru cartea lui"

aici vorbim de business;
business care in era internetului si a tiparirii la cerere si-a cam schimbat datele; e important nu ce crede o editura ci ce vrea publicul cumparator; eu n-as fi asa convins ca publicul cumparator gandeste despre o carte ca tine; in business e o greseala sa crezi ca cumparatorul gandeste ca tine;


"de exemplu n-as cumpara acum nimic de pe lulu daca nu stiu nimic despre autor"

asta e altceva, si nu trebuie puse amestecate :)
filtrul nu ar terbui sa il faca editura ci publicul; daca cartea e proasta, nu se va vinde; daca e buna si i se duce vestea, autorul devine cunoscut si isi vinde cartile;

eu personal nu am incredere in alegerile editurilor; cea mai buna dovada ca filtrul lor nu e fiabil fiind cartile exceptionale care au fost refuzate in prealabil de zeci de edituri;

VREI SA IMIGREZI IN IRLANDA ? CE TE ASTEAPTA !!!


Acum pe timp de criza toti cautam un loc in care sa ne putem asigura posibiltatea de a trai decent , de a ne creste copiii intr-un climat linistit lipsit de stress in care sa ne putem asigura ziua de maine si siguranta unei vieti linistite .
Cum aceasta nu e posibil nicaieri pe pamant , nu traim intr-o lume perfecta , macar sunt tari in care inca putem trai putin mai linistiti si putem sa oferim copiilor cat si noua ceva mai mult decat putinul din Romania. Toti am dori sa ramanem in tara noastra , sa avem alaturi parintii , rudele , pe cei dragi noua. Putem spune ca suntem norocosi ca facem parte din Uniunea Europeana si macar dreptul de a circula si lucra in tarile acesteia il avem.
Mai mult , incepand din 2012 avem drept de munca in Irlanda , o tara care a trecut si trece mai usor prin criza , o tara in care spre deosebire de Italia , Spania , Grecia inca se mai gaseste de munca , veniturile de aici oferind posibilitatea unei vieti linistite .
Mai jos va voi explica cum trebuie sa procedati in cazul in care doriti sa va stabiliti in Irlanda. Va trebui sa va inarmati cu multa rabdare , incredere de sine , credinta si speranta si nu in ultimul rand bani. In ultimii 20 de ani am circulat prin toata Europa , am invatat , locuit, muncit si vizitat aproape toate tarile Europei . Pot sa spun ca putine sunt tarile Europei care-ti pot oferi ce ofera Irlanda . De la o birocratie simpla , lipsa problemelor rasiale , pe teritoriul Irlandei traiesc peste un million de straini din toate tarile lumii , populatia acestei tari fiind de cca. 4,5 milioane locuitori , problema infractiunilor care este cred ca cea mai scazuta din Uniune , pana la ajutoarele sociale oferite in cazul in care dupa o perioada ramai fara loc de munca.
Dar sa trecem la ce intereseaza pe fiecare ‘’Cum fac sa emigrez ?’’
In cazul in care te intereseaza cu adevarat sa-ti faci viata in Irlanda dupa cum am spus iti trebuie cum se spune la noi ‘’multa rabdare si tutun’’.
Cazul 1 : Nu ai pe nimeni in Irlanda
Pentru a imigra (a te stabili aici nu in scop turistic) ai nevoie de:
- certificate de nastere , modelul nou , pentru toti membrii famliei (a celor ce te vor urma)
- pentru copii foaia matricola de la scoala , doar tradusa
- Pasaport electronic (cel pe 5 ani)
- Permis de conducere
- Diplomele in cazul in care doresti sa lucrezi intr-un domeniu pentru care ai studiat ,
traduse si apostilate.(e dificil dar nu e imposibil sa gasesti de munca chiar in domeniul in care esti pregatit)
Pentru a putea inchiria o casa trebuie avut in vedere ca pretul unei locuinte e de cca. 800 € la care in momentul inchirierii se plateste o garantie echivalenta cu costul unei luni de chirie , deci alti 800 €. Casele sunt cu 2-3 dormitoare , bucatarie , 2 bai , sufragerie , mobilate si in general dotate cu tot ce trebuie (TV , radio , vesela, bucatarie complet utilata , etc…)

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

O tara intreaga a parut fascinata de furia cheltuielilor de sarbatori, de ploaia banilor aruncati pe cadouri, distractii sau calatorii. Mai cu seama marile orase au lasat impresia unei alte Romanii, in care oamenii au bani in exces si disponibilitati nelimitate. Agentiile de turism anuntau inca de la inceputul lui decembrie ca locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsa a cumparaturilor de sezon. Stirile televizate si forfota oraselor lasau impresia de bunastare generalizata, in mare contrast cu ceea ce se intimplase peste an, cind tara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, caldura sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele stiri referitoare la sute de mii de oameni care se debransau de la reteaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continua sa arate un venit mediu de numai 125 de euro.
In fata freneziei cheltuielilor, multi se intreaba de unde apar atitia bani, de unde atitea masini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeratia din localurile cu pretentii in care e greu sa obtii o rezervare? Cine sint cei care umplu discotecile, barurile si tin aprinse luminile orasului pina dimineata? Prinsi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilitati modeste si chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigati aceasta defilare de prosperitate, intrebindu-se daca nu cumva statisticile au ramas in urma, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunarii. Secretul acestei aparente bunastari nu sta insa nici in consolidarea clasei de mijloc, nici in simplul efect cumulativ al “cheltuielilor de ocazie”, spun economistii. Combustibilul care anima distractia si consumul in Romania sint banii care lipsesc din statistici.
Un observator strain venit intr-o Romanie descrisa de deja celebrii parametri ai saraciei este contrariat sa vada aceasta euforie aparent generalizata a consumului. “Socat de ceea ce se intimpla pe teren, n-ar intelege cum de toata lumea se plinge ca n-are bani sa-si plateasca intretinerea, dar negustorii vind aproape orice de sarbatori. Se poate intreba, pe buna dreptate, de unde bani si mai ales, cine sint oamenii cu bani?”, spune analistul Florin Petria. Dintr-o inexplicabila pudoare, vorbim putin de noua clasa de “nouveaux riches”, noii imbogatiti, adica. Cine sint ei? Nu prea stim, iar comentatorii doar banuiesc, urmarind sursele posibile de bani. Lasam la o parte “clubul celor 300” de milionari in dolari, care nu prea-si mai petrec sarbatorile prin Romania si fac deja cumparaturi la Paris. Clubul noilor imbogatiti nu poate fi confundat nici cu asa-numita “clasa mijlocie”. In Romania, clasa de mijloc, recunoscuta ca atare prin salariile mari primite din banci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporatii sau prin veniturile obtinute din afaceri nu e foarte numeroasa. In afara de asta, oamenii care fac bani din profesie sint rereori prezenti in peisajul social, impartindu-se doar intre serviciu si viata de familie si concentrindu-se pe investitii majore.

Mirajul clasei de mijloc

“Clasa de mijloc este reprezentata de indivizi cu studii superioare, bine calificati profesional si mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezinta o categorie relativ importanta. In Europa, patura intelectualilor variaza in jurul a 30 la suta. In Romania, ca pondere a populatiei cu studii superioare, ne situam pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la suta din populatie. Standardul de consum al paturii de mijloc este special. Sint mai putin interesati de bunurile de stricta subzistenta si tind sa investeasca in altceva, tind sa faca economii, iar, in Romania, tind sa-si cumpere electrocasnice, locuinte si automobile. In vestul Europei aceasta patura consuma foarte mult turism, in special turism cultural”, explica sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.
Aspectul dinamic al pietei in Romania ar putea crea impresia ca in sfirsit a aparut si la noi mult rivnita clasa de mijloc, patura groasa a celor care tin in stare de functionare industriile producatoare de masini, umplu teatrele si cinematografele si impulsioneaza industria serviciilor. “Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populatia Romaniei, iar oameni cu averi considerabile sint vreo zece mii. Raportat la populatia Romaniei, asta nu e prea mult”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiti in toata tara, nu explica momentele de maxima risipa si nici aparenta bunastare de peste an. “Statisticile arata ca veniturile lunare ale unui salariat, chiar si ale celor mai bine platiti, nu pot sustine cu intensitate euforia consumului.
Risipa sarbatorilor arata insa dimensiunea banilor “negri”, pentru care nimeni n-a platit vreo taxa. E perioada cea mai transparenta pentru economia subterana”, spune Florin Petria.

Mai bogati decit arata statisticile

Bineinteles, exista o patura de mijloc activa, cu resurse financiare “curate”, la care se adauga adolescentii si studentii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la parinti. Numarul acestora este insa departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricit de adinc ar cauta in buzunar, cei care sint platiti cu un salariu minim pe economie, situat in noiembrie la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta in situatia in care nu platesc nici o factura in luna decembrie. Nici in esaloanele superioare din punct de vedere salarial raspunsul freneziei consumului nu isi gaseste raspuns: oficial, cei mai bine platiti romani sint bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie, salariul mediu in banci a fost totusi de numai 325 de euro, si astfel nici acestia nu pot cheltui decit vreo zece euro pe zi.

Cheltuiala de placere

In timp ce Alvin Toffler vorbea despre un “al patrulea val”, anume economia timpului liber, spre care se indreapta lumea occidentala, Romania ramine intr-o etapa premergatoare, incercind sa-si acopere golurile acumulate pina acum. “Consumul de timp liber nu pare a fi mare in Romania. Indivizii bine platiti din companiile prospere au de compensat ani de zile in care parintii lor nu au putut acumula bunuri.
Asa ca nu dau bani pe “loisir”, ci prefera sa investeasca masiv in apartamente - Romania fiind, de altfel, una dintre putinele tari cu numar record de proprietari de case (90 la suta). Pentru comparatie, Anglia are sub 40 la suta. In afara aparentei bunastari si a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la suta din populatie, romanul o duce mai prost decit orice alt european, exceptind spatiul ex-sovietic, Albania, Bosnia si Serbia. Raportat la propriile lor asteptari, romanii o duc chiar si mai rau: in jur de 70 la suta spun ca isi ating cel putin strictul necesar. La inceputul anilor '90 asteptarile erau foarte puternice. Dupa indepartarea lui Ceausescu am inregistrat o lunga perioada de recul. Abia acum, cind se inregistreaza vagi cresteri economice, este o perioada relativ mai buna pentru acumulari”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Economia subterana, motorul zonelor urbane

Acumularea de capital se poate face de multe ori pe spinarea celorlalti, la limita legii, sau de cele mai multe ori in afara legii. Asa se face ca unii dintre “nouveaux riches” autohtoni au radacini in traficul de tigari, droguri, si in general orice marfa adusa prin contrabanda in tara si vinduta la preturi mici. “Banii din economia subterana ajung in final in consum, din cauza asta vedem masini de ultima ora, exod in perioada vacantelor catre destinatii exotice si imbulzeala in supermarketuri. Oamenii isi construiesc locuinte, cumpara masini scumpe si nu-i intreaba nimeni de unde sint banii. Paradoxal, la noi economia subterana face sa creasca PIB-ul intr-o masura mai mare decit in alte tari”, adauga Ionut Popescu.
Banii se misca mai ales in marile orase, cu precadere in Bucuresti, subliniaza analistul economic Ilie Serbanescu. Economia subterana, estimata de specialisti intre 20 si 40 la suta din cea “oficiala”, joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. “Noi avem tabloul din Bucuresti, care nu e chiar repetabil in restul tarii. Evident ca in ultimul an s-au intensificat vinzarile la nivelul intregii tari, dar in Bucuresti media salariala e oricum cu 50% peste cea din restul tarii (dar si preturile sint mai ridicate). Densitatea firmelor, administratia centrala, ambasadele fac din populatia capitalei categoria cea mai bine salarizata in raport cu tara”, spune Florin Petria.
“Economia subterana e distribuita inegal pe teritoriul tarii. Exista sume enorme care provind din trafic, bani care se misca in orasele din apropierea frontierelor si in capitala. Fac o diferenta intre munca “la negru”, din constructii, de pilda si traficul cu diverse produse, de la tigari, aur sau droguri, sau orice alta marfa de contrabanda, care intra in tara fara taxe. Traficul de marfuri explica in parte, bunastarea relativ mai mare a oraselor din apropierea frontierelor. Constanta sau Oradea sint orase sensibil mai prospere decit Focsaniul, de pilda”, spune Florin Petria.

Spaga, unealta a prosperitatii

Mai exista o categorie de “nouveaux riches”, din care fac parte, in general, coruptii deja platiti din buget. Investitorii straini sustineau ca in Romania coruptia este mai intensa in spitale, la ghiseele sau birourile functionarilor marunti. Dar “spaga” micilor corupti e in mare parte platita din venituri legale, sustine Petria. Bani in plus, netaxati, constata analistii, sint si in buzunarele liber profesionistilor care tarifeaza oficial doar o parte din venituri. Muzicieni, avocati, notari sau coafeze. Ei sint insa mascati de sumele destul de substantiale cistigate “legal”.

Bunastare de import

Nu in ultimul rind, printre argumentele cresterii aparente a nivelului de consum se numara faptul ca imigratia a crescut. Dupa un virf absolut in 1990, s-a inregistrat o perioada de stagnare, dupa care a inceput din nou sa creasca dupa '95. “Mai nou, au aparut adevarate retele de emigrare. Exista, de pilda, o cursa Teleorman-Barcelona, care pleaca de la Dobrotesti joi la ora 1.00. De undeva din Botosani se pleaca in fiecare saptamina la Bruxelles. Exista comune intregi in care jumatate din populatie este la munca in strainatate”, explica sociologul Bogdan Voicu. “Sintem mai bogati decit in statistici si oamenii simt asta, mai ales in preajma sarbatorilor.
Un studiu recent arata ca 1,7 milioane de gospodarii au cel putin cite un membru plecat la munca pe alte meleaguri. Astfel in Romania au intrat anul trecut cel putin doua miliarde dolari, din care aproape jumatate intra in circuitul bancar, restul vin direct la chimir”, sutine analistul economic Ionut Popescu. Banii “stranierilor” explica in mare parte faptul ca in ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decit veniturile oficiale, spune Popescu.

Vise roz alimentate din strainatate

“Numeroasa categorie a romanilor care lucreaza in strainatate, majoritatea in conditii ilegale, aduce in tara bani din partea cenusie, gri, a economiilor occidentale. Majoritatea celor care lucreaza in strainatate au aranjamente de plata care nu trec prin fortele de munca din tarile respective. Parte din acesti bani cistigati “la negru” in strainatate sint trimisi in Romania si sint cheltuiti cu aceasta ocazie”, spune Florin Petria. “De regula, migrantii romani, care in clipa de fata acopera intre 10 si 12 la suta din gospodariile romanesti, trimit in medie cam 200 de euro pe luna in tara, potrivit ultimelor studii CURS si OIM. Asta inseamna dublul salariului mediu pe economie, ceea ce inseamna un consum mai mare. Oamenii care migreaza sint mai apropiati paturii de mijloc. Majoritatea acestor bani merg in investitii si consum. Acesta din urma este un consum de tip superior”, explica sociologul Bogdan Voicu.

Dezavantajele banilor nemunciti

Sarbatorile sint un bun prilej sa pipaim dimensiunea economiei subterane si sa ne intrebam pe citi oameni a imbogatit ea, insa o vaga impresie cu privire la subiect ne putem face si in restul zilelor de peste an. Pe de alta parte, banii negri sau gri vin din traficul de marfuri, din munca la negru afara, din spagile birocratilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al imbogatitilor din zona subterana a economiei este cresterea nesabuita a preturilor datorata usurintei cu care toti acestia pot accepta scumpirile. “Din pacate, veniturile ilegale sint marea sursa a inflatiei, pentru ca cine are bani in surplus accepta mai usor un pret mai mare. Banul care vine muncit si taxat nu genereaza asa de usor inflatie. Concentrarea banilor “negri” in orasele mari ridica preturile si amplifica inflatia.
In Romania nu exista o statistica regionala a indicelui de crestere al preturilor, dar dintr-o asemenea analiza am putea afla ca inflatia evolueaza diferit in Moldova, fata de Constanta, Timisoara sau Bucuresti. O asemenea statistica ar descrie mai bine unde se concentreaza veniturile netaxate”, spune Florin Petria. “La o analiza atenta, observi ca economia subterana e distribuita inegal. In esenta, banii se-nvirt in orasele mari. Daca vrei sa cumperi un produs mai scump in Braila, de exemplu, nu-l gasesti. Chiar daca ai facut bani la Braila, cumparaturile mai sofisticate le faci la Bucuresti, si asa se explica in parte si vinzoleala pe marile artere comerciale din Capitala”, apreciaza Ionut Popescu.
Economia subterana joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. Cei care nu au bani se grupeaza, insa, intr-o majoritate tacuta, in mare contrast cu bunastarea “risipitorilor” al caror numar nu-l putem socoti.
In lumina celor de mai sus, devine evident insa ca incercarile de a evalua cresterea nivelului de trai sau progresul economic invocind cresterea consumului sau aparenta bunastare din centrele oraselor corespunde in prea mica masura realitatii. Economia subterana, exodul fortei de munca si sursele “semilegale” de cistig continua sa fie factori principali in peisajul economico-financiar, contribuind decisiv la mirajul bunastarii.

Hypatia, intrebarea este cine in Europa cunoaste istoria celorlalte tari europene! Ca sa se defineasca identitar spaniolii au renegat existenta englezilor si a francezilor. Englezii maimutareau felul de a fi francez. Francezii, intr-un elitism justificat mai degraba de niste contexte sociale decat de niste talente deosebite, radeau de germani. Italienii dispretuiau pe toti deopotriva.
Vorbim desigur de mase iar nu de oameni educati. La momentul de fata Spania exista ca obiectiv turistic si e una dintre codasele Uniunii europene. E cunoscuta prin liga de fotbal si toride. La randul lor spaniolii inca regreta si difuzeaza celebra expresie: in imperiul spaniol niciodata nu apunea soarele, evocand desigur perioada colonialista.
Despre englezi se spune ca nu au avut razboaie pentru ca trebuiau sa-si bea ceaiul la ora cinci, despre nemti ca traiesc dispretuitor doar ca sa munceasca si scenariul merge la infinit.
E vorba de imaginarul social, si de look, acest concept blestemat foarte comun, aproape cel mai important, pe care il vehiculeaza Europa.
Istoria Romaniei nu intereseaza pe nimeni, cum pe nimeni nu intereseaza istoria Poloniei, spre exemplu. Ce se vrea atunci de la o tara? Productivitate desigur. Aporturile culturale sunt secundare.
Intereseaza consumul si puterea de achizitionare. Intereseaza piata, si la nivel mondial indicele euro comparativ cu petrodolarul.
Polonia a intrat in Uniunea europeanu nu pentru ca se cunoaste istoria ei, ci pentru ca e o piata de desfacere stabila, iar forta de munca se preteaza la niste standarde europene. Romania s-ar `putea numara linistit printre mambrii europeni, daca asta intereseaza in cazul in care ar dovedii o aceiasi stabilitate CONSTANTA.
Cui ii mai pasa de Holocaust? Celor interesati de humanitate, moralistilor si teoreticienilor. Deocamdata produsele Siemens sunt prezente in mai toate bancile din Europa, iar Ion-ul lor isi cumpara o masina la 3-4 ani.
Nu vreau sa minimalizez importanta Holocaustului ci vorbesc exact din punctul de vedere al societatii actuale la baza ei.
Istoria este o relativa, si are propietatea de a se defini dupa ce evenimentele au avut loc. Istoria nu poate fi dreapta sau nedreapta pentru ca o facem noi. Deocamdata istoria se scrie in termeni economici si cam atat. Problema romaneasca nu sunt romanii neaparat, cat liderii politici, ce educati la o scoala de opresiune practica in mod evident aceleasi metode, indulcite eventual de cate o figura politica cu aspect european. Si mai e Miorita si fatalismul in genere. Nu poti da vina pe istorie si nici sai atribui realitatii imediate dimensiuni cosmice. Adica in timp ce te fura nu mi se pare eficient sa vorbesti cu o oaie. Cat o fii ia de nazdravana.
Asa e cum spui si tu, trebuie schimbata mentalitatea. Multi au inceput sa o faca. Problema e ca nu-i vezi sau ca-i ocolesti. Sunt ce-i care au atitudine aroganta, care-si etaleaza masinile, casele, bogatiile, muncite prin te mai miri ce colt al lumii; or prin prisma societatii economice europene asta e foarte bine. Romanii dovedesc ca pot munci. Restul de comportamente sunt reciclabile. Nici nu realizezi minunile care le poate face un program social si o buna campanie de presa:)

Tocmai ce m-am intors de la vernisajul expozitiei "150 de ani de fotografie in Spania", care mi s-a parut un adevarat dezastru.

In primul rind titlul e gresit; din astia 150 de ani trebuie retrasi anii de dictatura franchista si ai razboiului civil; pentru ca atunci fotografia a fost ba de stinga, ba de dreapta, aservita unor cauze politice si nu artistice, extrapolind si aplicind cele citite in lucrarea de licenta de care am mai vorbit mai jos si care mai este la Fotomagazin inca.

Astfel, curatorii expozitiei, si organizatorii, ar trebui sa faca o excursie cu autocarul la Alba Iulia cu proxima ocazie si sa mai vada cum e cu fotografia adevarata; au facut cu aceasta expozitie o mare gafa culturala; nu au stiut ca ceea ce au pus pe pereti nu e fotografie, ci o insailare de opere goale pe perete; adevarata fotografie nu trebuie sa aiba detalii in alb, in negru, nu trebuie sa aiba compozitie si nici sa spuna ceva, doamne fereste, ci sa fie o opera de arta in sensul operelor celor care au influentzat pe domnul fost student la istorie de care vorbeam - acum licentiat si adevarat profesionist.

Doamna Juana Zlotescu Simatu, directorul Institutului Cervantes, se vede ca nu a citit Fotomagazinul si nici lucrarea cu fotografia ESTica facuta de vizionarii de pe aici; astfel domnia sa spune ca:
"... in epoca franchista se observa si in fotografie o exaltare patriotica, nostalgica fata de trecutul imperial al Spaniei..."
...dupa epoca fotografiilor oficialiste se va trece, in ritm trepidant, la fotografii inspirate din ultimele curente fotografice..."

Dar nu neaga nici operele nici fotografii din perioada franchista.

Propun, pentru ca tot nu sunt bani in invatamint, multiplicarea anumitor opere de licenta care au luat 10 si trimiterea lor contra cost la oamenii de cultura interesati, sa vada si ei cum se trateaza profesional aspectul fotografiei pe timpul unei alte dictaturi si al sinistrei sale sotii.

Acum, despre expozitie, pe bune, ce sa spun; primul meu soc a fost sa vad atit de multe poze bune reunite; si foarte bune, ca fotografie, si senzational marite, de o calitate incredibila; si bineinteles ca am murit pe loc de invidie, pentru ca daca Romania ar vrea sa faca o expozitie similara, 150 de ani de fotografie in Romania, nu ar putea; nimeni nu are negativele, nu sunt nici pozitivele, nu stim nici macar care sunt fotografii care ar putea sta pe simeze; de mai mare risul.

Da..., noroc ca avem codri verzi de brad ( taiati de zor si exportati) si cimpuri de matase (nelucrate...)

La expozitie a venit si un mic grup de retardati estetic, veniti cu pluta din strafundurile aafeului; a fost domnul inginer Dinescu Dan (www.fotografu.ro/dandinescu), domnul arhitect Andrei Pandele, domnul editor Florin Andreescu, domnul speolog Cristi Lascu; nu pot sa spun ca acestia sunt fotografi, ca sa nu dau apa la moara altor tineri cu miinile asudate la comanda vreunui buldozer si mai ales sfatuitorilor acestora.

Expozitia mi s-a parut un succes si merita vizitata de oricine e interesat sa vada o imagine exceptionala si o analiza obiectiva si bine facuta a unui timp si mai ales a unui spatiu cultural de maxim interes.

"ceea ce ne arata fotografiile nu este impietrirea trecutului ci, dimpotriva, vibratia tuturor timpurilor prezente in succesiunea lor, nealterate de meandrele memoriei.
Doar fotografia ne poate arata in mod nemijlocit ca cei care au populat trecutul nu sunt altii decit semenii nostri" - spunea Antonio Munoz Molina.

De vazut neaparat, pina pe 4 aprilie 2004, la Galeria Etaj 3/4 de la TNB

buna,
sint in spania de 7 ani si inca nu m-am convins de a ramine aici . mi se intimpla asta probabil ptr. ca din totdeauna am vrut sa ajung in canada. am plecat din romania cu ideea de a lucra in spania ,de a ramîne 2 , 3 ani dupa care sa plec in canada. au trecut deja 7 ani, iar acum cred ca a ajuns ora.
rog pe toti acei ce sint in canada sa imi de informatii de cum se traieste acolo, ce posibilitati de a ajunge ai , e.t.c. ma preocupa mult aceasta plecare inainte de toate ptr. ca trebuie sa plec cu fata mea de 4 ani si nu as vrea sa am probleme ,ma refer la faptul ca nu as vrea sa ma intilnesc cu probleme de prima necesitate cu fata.

Cu riscul de a ma repeta, vreau sa spun ca e mult mai important cum iti chibzuiesti ceea ce-ti ramane din salariu, decat cat anume iti ramane. Cel caruia ii raman $200/luna de pus deoparte si ii investeste cu cap, la sfarsitul anului, sau in 10 ani va avea mai multi bani decat cel caruia ii raman $1000 pe luna dar ii cheltuie pe lucruri aiurea sau ii investeste pagubos.

Sa luam un exemplu fictiv: un tip Andre, conservator din fire, economiseste in fiecare luna $500. Ii depune constincios la banca intr-un savings account. Un alt personaj, sa-i zicem Ozzy, pune si el deoparte $500, dar nu intr-un savings account ci intr-un mutual fund (grup larg de actiuni in diferite sectoare ale stock marketului). Cine va avea mai multi bani la sfarsitul anului? Poate Andre, daca a fost un "bear market" (marketul in scadere). Dar in 10 ani? Dar in 30 ani? Sansele sunt 99% ca Ozzy va avea de cateva ori mai multi bani decat Andre. De ce? Pentru ca un savings account la o banca e ca si cum ai pune banii la CEC in Romania. Dobanda d-abia acopera inflatia. Peste 30 de ani banii din cont vor avea aproape aceeasi putere de cumparare ca si acum. Pe cand chiar si cel mai amarat mutual fund in 30 de ani va da o dobanda mult mai buna decat un savings account. De fapt, orice literatura de specialitate vei citi iti va spune acelasi lucru: saving accounturile (ca si CEC-urile din Ro) sunt cea mai proasta forma de investitie pe termen lung. Acestea sunt instrument de economisire pe termen scurt, cateva luni, un an cel mult. Pe o durata mai lunga, mai bine mergi si cumperi treasury bonds sau CD-uri sau orice alte forme de investitie garantate de stat. Sunt 100% sigure si au o dobanda mai buna decat un savings account. Dar cel mai bine e sa-ti faci un portofoliu bine balansat cu de toate. Atunci dobanda medie pe tot portofoliul va fi mult mai mare. O dobanda medie de 10%/an la un investment pe 30 de ani e ceva normal si aduce un profit frumusel.

Anul trecut de exemplu, si cel mai amarat mutual fund a adus un profit de 20-30%. Ce daca au scazut 2-3% datorita evenimentelor din Spania? Peste cateva zile sau saptamani sau chiar luni, se va reveni inapoi la valoarea dinainte de evenimente. S-a revenit si dupa evenimentele din 9/11. Marketul intotdeauna isi revine. Important e sa nu te pierzi cu firea si sa vinzi totul cand marketul e down, numai ca sa cumperi inapoi dupa ce marketul a crescut.

Andre, gresesti enorm cand zici "Sa investesti banii in actiuni este o pierdere sigura chiar si pentr cei care joaca la bursa mereu." Pai daca ar fi asa nu ar mai exista stock market si traders (jucatori la bursa) demult amice. Chiar crezi ca toata America, de fapt toata lumea, ar continua sa investeasca bani daca ar pierde mereu? Stock marketul are atatea aspecte: stocks (from penny stocks to blue chips), commodities, options (on stocks, on commodities), mutual funds, bonds, etc. Stock marketul este in continua crestere pt ca acolo se fac bani si se fac bani multi, ca-ti vine greu sa si numeri zerourile.

Zici ca singurul loc sigur este real estate-ul sa investesti? Ok, pot sa investesc in stock market in real estate funds. Si fara sa ma doara capul de chiriasi sau de pereti de zugravit. Ai auzit de "housing bubbles"? Si preturile la case au ups and downs ca si stock marketul. Iar in plus au un mare dejavantaj: nu sunt lichide. Ca sa vinzi o casa, iti trebuie timp, chiar ani uneori, iar daca te grabesti pierzi. Pe cand stock marketul e foarte lichid in majoritatea cazurilor.

Spui ca real estate e o afacere sigura? Sa-ti dau un exemplu simplu: acum cativa ani un prieten din Toronto, Canada, si-a cumparat o casa faina, intr-un cartier ca lumea dintr-o suburbie a orasului. A platit $280k. Dupa 2-3 ani era bucuros caci casa i-a fost reevaluata de primarie (pt impozite) la $350k. Un profit frumos. Alaturi s-a mutat o familie de indieni cu o duzina de copii si tot satul din India dupa ei. La scurt timp strada s-a umplut de turbane. Datorita recessiunii actuale tipul si-a pierdut jobul si si-a gasit ceva de lucru in capatul celalalt al orasului (aproape doua ore de condus cu masina). Si-a vandut casa ca sa se mute mai aproape de servici. A primit pe casa $250k, tot de la o familie de turbanezi.

Nu ar strica daca din cand in cand ai mai citi cate o carte de personal finance si chiar despre stock market. Un pic de educatie financiara nu strica nimanui. Poate astfel vei face diferenta dintre a lua un second mortgage pe casa si a-ti refinanta mortgage-ul. E o mare diferenta intre ele. Spunea-i ca ai vandut vechea casa si ca o parte din bani i-ai pus la banca in savings? Nu m-as mira deloc daca dobanda pe care o primesti pe banii depusi in banca e mai mica decat dobanda pe care o platesti tu la noul mortgage. In cazul asta, da-mi voie sa te intreb care-i afacerea? Si de ce nu ai pus toti banii ca si downpayment pt noua casa? De ce sa platesti dobanda pe un mortgage mai mare? Nu spuneai tu ca nu-ti place sa platesti dobanzi?

Pt Ozzy: am vizitat site-ul si am vazut ceva desene. Foarte faine. Felicitari. Ai talent intradevar. Mult succes in viitor.

In ceea ce priveste the real Ozzy: urasc heavy metal iar Ozzy mi se pare cel mai antipatic artist al tuturor timpurilor, indiferent de realizarile lui artistice. Sorry dar asta-i parerea mea personala. Tu in schimb poti sa-l admiri cat vrei, e treaba ta.

Nu tin partea nimanui si nu sunt impotriva nimanui. Si nu sunt inca milionar nici macar pe hartie. Dar ambitia mea e sa devin in curand si asta fara sa-mi cumpar masini si lucruri second-hand si fara sa muncesc 100 ore/sapt la patron. Romanii sunt un popor de oameni destepti, chiar daca au si unele defecte. Oricum suntem cu o treapta de inteligenta mai sus decat americanii, francezii, englezii sau alte natii dezvoltate. Chiar si cu numai cateva sute de dolari disponibili intr-o luna, se pot face multe daca ai vointa. Totul e sa-ti pui mintea la contributie si sa nu te complaci in comfortul de a nu face nimic.

Multa bafta,

Dan

1. in primul rind ar trebui sa faci o lista cu de ce vrei sa pleci in Canada. Adica fii atent ce-ti doresti, s-ar putea sa se implineasca !!!! Presupun ca unul dintre motive este ca in Spania nu ai acte ceea ce nu ar fi cazul in Canada. Ceea ce e un motiv valabil.

DAR sunt citeva lucruri la care trebuie sa te gindesti

- in Canada sunt foarte multi noi veniti (CU DREPT DE MUNCA) si in consecinta presiunea pe piata de munca poate fi mai serioasa decit in Spania. Cu alte cuvinte ca proaspat venit nu va fi deloc usor sa gasesti o slujba decenta.

- vremea este mai degraba gri si ti se va parea cu atat mai mult cu cit vii din insorita Spanie.

- cei care vin din Europa de Vest regreta fostul loc in primii doi ani.

ALTFEL, doar in ceea ce priveste emigrarea

- poti merge prin programul federal sau prin cel provincial. (ex. Quebec). Diferenta ? Provinciile sunt mai flexibile referitor la meseria pe care trebuie sa o ai si in general ai interviul mai devreme decit cu federalii. Dar vei plati ceva mai mult - cam 300 in dolari americani. Totusi in total procesul dureaza tot atat de mult prin federali ca si prin provincie. (teoretic dosarul de provincie merge la provincie, e aprobat (eventual) si apoi merge la federali pentru aprobarea finala; cel de federali merge direct la federali. DAR TOTUL DUREAZA TOT ATAT - cred ca 1.5 ani sau 2 daca esti in Vest)

- legea care se aplica este cea care a intrat in vigoare in Junie 2002 - (issue 20 and issue 37 Canada Gazette - unde a fost publicata). Sistemul este pe puncte dar initial baremul a fost atat de ridicat incit mai nimeni nu s-ar fi calificat. Intre timp au coborat baremul si verifica-l pe cel curent ca sunt o gramada de decizii si modificari ref. la cite puncte sunt ok. Initial a fost 75 acum se poate sa fie 65 dar nu sunt sigura.

- daca ai nevoie de avocati/ consultanti da de stire si cred ca putem recomanda. DAR in general pentru Canada nu ai nevoie de avocat si-ti poti face dosarul singur(a).

- sistemul de puncte se aplica pentru emigratia economica - adica independenta. O alta metoda ar fi imigratia de familie. Cazul clasic este casatoria. O alta situatie, mai putin folosita este prevederea legala ca un Canadian (rezident sau cetatean) care nu are de sponsorizat rude de gradul intii isi poate sponsoriza o ruda de oricat de departe ca grad de rudenie. Poate esti in situatia asta....

- o alta situatie in care te poti gasi este sa lucrezi pentru o firma canadiana - de exemplu a cruise line. In aceasta situatie intr-un an teoretic poti deveni imigrant. Firma - daca e cruise - ar avea sediul in Canada dar nu ar lucra in Canada intr-un fel, insa conditiile de emigrare ar fi indeplinite. Valabil pt. orice firma canadiana. N-am idee daca un asa animal exista dar poate.....

DOSARUL DE CANADIENI:

- CV - vezi cum il intorci sa la placa. Eventual Job Description de la locurile de munca.

- diplome - de meseriile care le plac chit ca o sa faci o alta meserie.

- Titluri de proprietate/ conturi sa arati ca ai bani chit ca nu ii vei folosi pe aia.

- engleza/ franceza stiuta rezonabil.

- cazier, certificat de nastere, pasaport - nu stiu exact cind le cer. Cazierul poate si inainte si dupa interviu ca e valabil 6 luni. Daca ai stat in mai multe tari - cazierul din toate tarile.

Interviul va fi cam de 40 de minute si nu trebuie sa te declari voluntar in a da informatii. Raspunzi la ce te intreaba. Fii pozitiv si motivatia ta este ca vrei sa traiesti in Canada. Poti sa te entuziasmezi de multi-culturalism dar nu despre faptul ca fiind mai multi emigranti iti vei gasi locul mai usor. Sper ca ai prins nuanta. Perspectiva de invingator.

Site-urile guvernamentale iti vor spune destule despre cum sa emigrezi.

Odata ajuns aici vei gasi suport in invatarea limbii si toate chestiile de baza pentru gasit o slujba. O slujba NU SLUJBA. Programele sunt pentru cei care sunt intr-adevar abia veniti din tara lor si au nevoie sa vorbeasca o engleza buna/ franceza, sa stie sa lucreze cu un calculator, sa se poarte la birou etc.... Daca ai mai lucrat in vest tot sunt de folos aceste programe dar ai mai putin de invatat din ele pentru ca deja ai experienta de lucrat in Vest. Totusi merita incercate ca fiecare si le stie pe ale lui.

Scoala pentru copil (daca mergi la scoala publica) nu o vei plati si nici asistenta medicala de baza. (ceea ce e foarte bine desi cind vei lucra te vei plinge de taxe prea mari, cele mai mari din grupul G7 dupa unele articole de presa).

Bafta si keep us posted.

(sper ca ti-am raspuns la ceva intrebari)

Un milionar cind cumpara, a doua casa, a treia, a patra, etc., le cumpara ca sa locuiasca in ele, si nu sa le inchirieze. Numai cei care se cred milionari cumpara case sa le inchirieze. Sa luam un exemplu: Boris Becker sau Ion Tiriac, sint Real Millionari, si de acea au case ( locuinte ) in Miami Beach, Monte Carlo, Londra, Paris, New York, Munchen, Bucuresti etc., ca sa locuiasca in ele. Sa luam Individul Fictiv, Ionescu, care locuieste in Chicago, are un asa zis Building, care valoreaza un million de dollari pe hirtie. El depune jos ( down payment ), $ 50 de mii, si se imprumuta de la Banca $ 950 de mii pe 30 de ani, el se crede deja millionar. Nu face fata la cheltuielile de intretinere, taxe de imobil, diferite licentze de la oras si bineinteles mortgage ( pricipal si dobinda ), vrea sa vida Buildingul printro agentzie.
Agentul cere 6% comision, plus Banca re-estimeaza valoare Buildingului si realizeaza ca a fost mult prea mult apreciat cind a fost cumparat, plus ca zona unde Ionescu a cumparat Buildingul, in 5-6 ani a decazut. Deci in loc sa iea pe building cel putzin $1million, va primi $ 600 de mii, in cel mai bun caz. Deci va scoate din buzunar,$ 350 de mii, sa complecteze cei $ 600 de mii, impreuna sa faca cei $ 950 de mii ce datoreaza la Banca, plus cei 6% comision din $ 600 de mii echivalent cu $ 36 de mii
Si Ionescu a fost millionar, 5-6 ani pe hartie dar in realitate a avut un deficit real nu fictiv de $ 350 de mii plus cit a cheltuit de a lungul anilor cu cheltuielile, To Run The Show, plus comisionul.
Daca te imprumuti la Banca in USA, sa zicem pe 30 de ani, dobinda (Interesul), incepe cu 99% si pricipalu ( suma care intra in acoperirea imprumutului) este de 1%. Dupa vreo 20 de ani se balanseaza cele doua si deabia la sfirsitul perioadei de 30 de ani principalu asunge la 99% din Mortgage ( interes plus principal)

Cu stima la totzi de la Cafenea, Steven