comentarii

as vrea sa vizitez parisul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
oare Paul Coehlo o vrea sa vi - de Daniel Racovitan la: 09/11/2003 15:42:12
(la: Pe cine invitam la Luneta? Sariti cu sugestii!...)
oare Paul Coehlo o vrea sa vina? :)
Raspuns pentru ninel - de zabriski la: 11/11/2003 12:36:34
(la: 4000 de caractere despre cenzura de la Luneta)
Nu am putut sa nu zambesc la cuvantul “convenabil” din remarca ta (“scenariile tale exclud convenabil cazuri reale”, spuneai). “Convenabil” presupune o intentie – adica, sugerezi, as fi exclus anumite situatii tocmai ca sa nu mi se strice teoria. Nici vorba, crede-ma. Am vorbit despre cenzura in general, dupa cum si tu, in mesajul citat de mine, ironizai tot in general masurile anti-troll.

Acum nuantezi, vorbind de “cenzura nemeritata”. OK. Vorbesti de forumisti care ar fi ascuns mesaje care nu le convin si care, inteleg eu, nu erau nici pe langa subiect, nici injurioase. Pe scurt, ar fi vorba de “cenzura nemeritata”. Eu nu stiu ce ar face altii intr-o asemenea situatie, dar ma gandesc ce-as face eu. Daca as considera ca mesajul meu a fost la obiect si ca n-a fost injurios, as deschide un nou subiect in care as relua ideea – asta insa numai in cazul in care as avea intr-adevar ceva de spus. Adica mi-as supune mesajul “judecatii publice”, ca sa zic asa (utilizatori plus vizitatori).

Daca insa n-as avea mare lucru de zis, probabil ca nu mi-as bate capul. La urma urmei, asta e – nu-l poti obliga pe cel care nu vrea cu nici un chip sa te primeasca la “sezatoarea” lui sa-ti faca o lista de argumente. Suntem prizonierii propriilor noastre afecte ori prejudecati cateodata. Asta e – la ce bun sa duci o lupta pe viata si pe moarte cu cineva incercand sa-l convingi ca de fapt nu esti nici antipatic, nici nesuferit ori prost crescut, daca acel cineva crede asta cu indarjire?

Revenind la subiectul propus de tine, eu cred asa: daca un politist face un abuz, nu desfiintezi politia, ca sa nu se mai faca abuzuri politienesti. Daca cineva baneaza nemeritat un utilizator, se pot gasi corectii punctuale, nu crezi?

E drept insa si cum spui tu, ca preferi sa decizi singur ce e pleava si ce nu. Tu vorbesti de utilizatori care au parasit forumul din cauza banarilor nejustificate. Posibil. Eu ma intreb daca nu cumva sunt utilizatori care au parasit forumul din cauza “noise”-ului, cum ii spui tu, fara sa-si mai bata capul sa citeasca tot si sa decida ce nu le convine, sa ascunda, etc. – pentru ca asta presupune timp pierdut, efort, rabdare si discernamant. De fapt, ma intreb cati pleaca din cauza banarilor abuzive si cati din cauza ca “legea banarii” nu se aplica la timp.

Inca o precizare: si eu detest cenzura, crede-ma, si iti inteleg intr-un fel supararea. Dar imi pare tare, tare rau sa vad efortul celui care a lansat un subiect spulberat tocmai in numele libertatii de exprimare.

PS. Zabriski, nu Zabrinski. Nu ca ar conta, ci doar asa... de dragul rigorii :)
#3981 (raspuns la: #3960) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
as vrea sa te intreb ce crezi - de (anonim) la: 16/11/2003 01:59:20
(la: Continuand o dragoste)
as vrea sa te intreb ce crezi despre dragostea ranita,ce crezi despre o persoana cu care ai stat suficient timp impreuna ;care are sentimente adevarate ptr tine dar se teme sa nu te piarda si prefera sa renunte mai devreme decat sa sufere mai tarziu,dar facandu-te sa suferi intr-un mod mizerabil,asa treb procedat,ptr k suferinta nu ti o poate curma nimeni atunci cand iubesti cu adevarat? este doar o intrebare mai complexa,doar atat ,astept raspunsuri:(
#4367 (raspuns la: #2464) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca sunt angajator si caut m - de Alice la: 18/11/2003 11:58:18
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Daca sunt angajator si caut mana de lucru, atunci nu vad de ce-as angaja o femeie insarcinata...pentru ca dupa patru luni sa-ncep alte interviuri pentru acelasi job? Alt timp pierdut, alte cheltuieli, basca respectivul concediu de maternitate!

Daca sunt femeie insarcinata si n-am de lucru (am avut timp sa raman gravida, bag sama, dar n-a fost chip sa-mi gasesc de munca!)s-ar putea sa fiu nitzel inconstienta: daca nu gasesc nimic si n-am cu ce sa-mi cresc progenitura?
O femeie insarcinata are nevoie de tratament special (si nu-i vorba de medicamente si vizite la doctor!), daca nu vrea sa nasca doamne-fereste, ciudatzei...Un job nou e cauza de stress major, de munca-n plus...risc de-avort!

S-ar putea zic, lejer sarcastica, ca angajatorii sa le faca un bine femeilor insarcinate...

Apropape-am glumit ):, dar cred cu sinceritate ca nu-i bine sa privim problema din singura perspectiva a femeii, vezi doamne, defavorizate.

Si mai cred ca "emanciparea femeii" deja s-a produs (de altfel, e doar o problema de educatie)...poti face ce vrei si in Romania - nu te scoate in decor decat propria incapacitate de adaptare.
Ai vrea mai mult? - de Madalina la: 18/11/2003 23:26:58
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?)
Sunt foarte de acord cu ceea ce ai scris!
E minunat ca Dumnezeu a raspuns framintarilor tale, s-ar putea spune ca esti binecivintat!
Si mai sunt de acord ca pe Dumnezeu nu il poti cuprinde in discutii!
Pe Dumnezeu nu-l scoti la taraba nici ca "sa-l dezbati", dar si nici ca sa te lauzi!

Totusi, ce te faci cu miile de maini intinse catre cer care striga dupa ajutor zi de zi si...mor asteptind?
Uite, exista o forma de cancer ocular la copii pina la 10 ani care, cu scoaterea ochiului afectat nu mai evolueaza. Partea grea e nu numai ca trebuie scos un ochi, cu de regula ambii caci, in mod obisnuit va fi si celalat ochi afectat...Ei bine, imagineaza-ti ca privesti in ochi mama unui astfel de copil ai ii spui "teoriile manegariale" si "fuga tigrului pe cimp" ...Scuze, am vrut sa spun priveste-o in ochi si imagineaza-ti ca-i spui "Dumnezeu face ceea ce e mai bine pt.noi si e in control!" Copilul acela nici macar nu va putea sa citeasca Biblia...!!! Ce faci? Hai sa discutam in termeni f. realisti!
Si atunci, hai sa revenim la esenta discutiei...
Si uite pt. ca am invatat f. bine lectiile despre Dumnezeu, sustin cu tarie ca sub nici o farma nu avem voie sa fim egoisti. Departe de a vrea sa par ipocrita, totusi, il vreu pe Dumnezeu nu numai pt. mine ci si pt. suferinzii din jurul meu! Si nu-mi ajunge, repet, ca Dumnezeu doar sa existe, ci sa si ajute! Traim in termeni lucizi momentul prezent si nu in aspiratii transcedentale sau iluzorii...

Cind vorbeam de oameni nenorociti si nefericiti a caror singura nadejde e in Dumnezeu, nu ma refeream desigur la Sfinti, asa cum ai concluzionat tu, ci tocmai la acesti nefericiti, cum ar fi mama unui asemenea copil sai/si copilul insusi! Caci de Sfinti..cine ar indrazni sa comenteze, cind ei traiesc Lumina la modul prezent si dincolo de aparente?!
Deci, revin la ceea ce a generat discutia si te intreb precum Cioran, ti-e de ajuns Dumnezeu sau vrei mai mult caci stii ca poate mai mult?

#4659 (raspuns la: #4532) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
preotii la Paris (si in Franta) - de pr Iulian Nistea la: 19/11/2003 03:42:20
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, Sorine.
    Adevarul e ca, in Franta, intre preotii ortodocsi romani sunt foarte putini cei care pot ("isi permit") sa nu lucreze. Asta pentru ca aici bisericile/parohiile sunt simple asociatii (culturale, adica nici macar cultuale, ca legea din 1905 nu se aplica din cauza procedurii infernale), iar preotii nu pot avea pe aceasta parte in fata legii un statut ce sa le permita obtinerea cartii de sejur de la statul francez. In plus, comunitatile sunt mici si nu isi pot intretine preotul (mai ales cand, cum e in general in ortodoxie, preotul e casatorit si are familie). Asa se face ca aproape toti preotii ortodocsi romani au trecut (sau trec inca) printr'o alta studentie in Franta, ca sa obtina permisul de sejur... Dar studentia nu iti da de mancare la copii (din contra, se plateste), si atunci preotii sunt nevoiti sa lucreze. Deci aici in Franta, cei mai multi preoti ortodocsi romani sunt si preoti si studenti si muncitori. E un cerc vicios care cu greu poate fi spart. E ceva mai usor pentru preotii celibatari (sau calugari) si pentru cei, foarte putini, care sunt in parohii mai mari.
    Acum, cat priveste disponibilitatea preotilor din Paris, nu mi se cade sa vorbesc pentru altii. La noi, la Biserica "Sfintii Arhangheli" din 9 bis rue Jean de Beauvais (Paris, arr.5 -- M.10: Maubert-Mutualité, langa College de France si Sorbona), lucrurile stau asa:


    1. Programul slujbelor:



      • Vineri, ora 18.00: Acatist
        (prima Vineri din fiecare lună, la ora 17.00, Sfântul Maslu)
        (ultima Vineri din fiecare luna, la orele 23.45, Priveghere)
      • Sâmbătă, ora 18.00: Vecernie
      • Duminică, ora 09.30: Utrenie ; ora 10.30: Sfânta Liturghie



    2. In afara de aceste ore, cand biserica este deschisa pentru slujbe (si spovedim, de e cazul), preotii pot fi intalniti pentru spovedanie sau alte slujbe punandu-se de acord asupra unei ore cu persona care le telefoneaza (numarul meu de telefon e: 06.033.18.033). Eu, ca sa dau un singur exemplu, spovedesc regulat lunea pe un roman care lucreaza intr-o pizzerie si nu are liber decat lunea.



    Toate cele bune.
    Pr. Iulian


      P.S. La aceasta adresa http://www.geocities.com/orthodoxeroumain/CelebrationsNov.htm se gaseste programul slujbelor de la o alta parohie din Paris. Mai este si o a treia, dar nu-i stiu programul.
#4690 (raspuns la: #4634) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am pus legatura "zid" si viata de toate zilele.. - de JCC la: 19/11/2003 11:10:47
(la: ZIDUL RUSINII)
Anita, am pus legatura intre pretul zidului si viata de toate zilele, pentru ca pretul constructiei zidului prevazut initial este depasit cu 3 miliarde de Shekels (un euro=cca 5,3 ILS, un US dolar = cca 4,49 ILS) si ca inca din octombrie 2003 ministrul de finante israelit a confirmat ca are in studiu stabilirea unui nou impozit al populatiei pentru finantarea zidului.

Tot aceiasi sursa, dar un numar mai vechi, poate 26 (?)

Cred ca este aberant sa cheltui atatia bani pt un zid, care nu reuseasca sa opreasca pe toti teroristii, atunci cand banii acestia sunt necesari vietii de toate zilele.

In plus construirea acestui zid atata toate polemicile si da pretexte teroristilor.
Cum este un zid a carui traseu trece peste pamanturi palestiniene, care au fost expropriate, acest fapt determina si multe tari sa condamne politica Israelului.

Chiar si Bush, in vizita de 3 zile in Anglia, a avut astazi apropouri foarte severe la adresa Israelului, el a declarat:
Israelul trebuie sa inceteze constructiile in teritorii, sa distruga (dezmembreze) coloniile ilegale si da inceteze de a injosi Palestinienii",
am auzit-o la BBC si acum o vazui si pe Aruns (alta din sursele mele de informatie), este in 4 limbi, dintre care rusa si hebreu :)

Nu prea consult multe siturile romane de informatie, nu pot da linkuri romane, prefer sa le iau la sursa, poate-i avantajul sa si cunosti cateva limbi straine...
http://www.a7fr.com/news.php?id=28429

daca te duci aici pe situl asta, ai sa gasesti si un articol despre 68% dintre israeliti care aspira sa aiba pentru copii lor un pasaport strain, majoritatea, aproape de 50% ar vrea sa plece in USA, restul prin Europa.

p;s; raportul salarii/costul vietii si a locuintelor, trebuie luat in seama
un salariu de 1000 dolari pe luna pt un muncitor calificat in Israel, iar un apartament in chirie de 3 camere intre 700 si 1.500 dolari pe luna, dar n-am link pt asta, sunt datele mele :)
#4736 (raspuns la: #4725) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Integrare - de Mi la: 20/11/2003 12:58:15
(la: Integrarea romanilor in occident)
Cred ca e o mare diferenta intre a te integra si a deveni altceva decat roman. Cred ca nici macar formalitatea de a-ti lua o cetatenie noua nu poate sa anuleze faptul de a fi roman. Observ cu placere ca romanii au o capacitate enorma de a se adapta la un nou stil de viata intr-o sociatate straina si ca au intr-adevar talent la invatarea limbilor straine. Sunt insa convinsa ca nimeni nu se poate transforma complet pentru ca "originalii" descopera "falsul", oricat de perfect ar fi. Nu-i asa ca in cazul unei picturi false auzim de multe ori argumentul "e falsa, pe vremea aceea nu existau aceste substante chimice in culori"...
Exista totusi tot mai multe cazuri care urmeaza acelasi tipar: origine romana, cetatenie straina, insa negarea daca nu a originii, macar a tarii, a lui Iliescu, a valorilor culturale, etc. Totul incununat de convingerea ca tara de adoptie e ceea ce se putea intampla mai bun. Mie mi-e destul de greu sa inteleg ce i-a dus pe acestia saaleaga aceasta cale. Inteleg ca multi se vor simti dezamagiti de Romania cu atat mai mult cu cat isi vor gasi un rost in Occident. Romania, e drept face mult (vant) pentru integrarea in NATO/ Europa!/etc, insa ma amaraste faptul ca nu face nimic pentru a-si castiga respectul in lume. Alte tari au la fel de multe parti negetive si pozitive, au trecut prin comunism si se lupta cu marea coruptie, dar glasul lor e ascultat si respectat (vezi Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria).
De aceea, probabil, sunt multi romani care se feresc sa recunoasca de unde vin si se topesc in noua masa. Poate ca la unii mai apare si o doza de snobism, nu stiu.
Si eu am avut sentimente contrarii in prima faza. Cand mi-am vizitat orasul natal pentru prima data dupa ce am plecat era o zi de iarna innorata si tot ce mi-am dorit a fost sa plec mai repede inapoi. Inchipuiti-va, sa nu-ti mai placa acasa la tine! A urmat un fel de cearta cu mine insami si doar sotului meu i-am povestit ce-mi trecea prin cap. N-am vrut sa-mi ranesc parintii si bine am facut.
A doua oara cand am mers acasa m-am simtit altfel. De cum am trecut granita am simtiti ca sunt intreaga din nou iar acasa a decurs totul ca si cum nu as fi fost plecata nici o zi. A fost si meritul parintilor si al rudelor care au tratat vizita mea ca pe ceva normal, fara sa-mi dea impresia ca s-ar fi schimbat ceva si, bineinteles, fara bocete. Eram pur si simplu iarasi pentru doua saptamani acasa.
Insa procesul de integrare a inaintat tot mai mult odata ce m-am intors in Germania si am inceput si sa studiez si mi-am pus si eu candva intrebarea "Oare mai sunt romanca?" Multi ma admira ca ma descurc atat de bine si ca m-am integrat deja in societate si cred ca, daca as vrea, as putea face si eu pasul acela de a nu mai fi romanca. Insa stiu ca nu mi-ar reusi figura, as fi vazuta si prost de nemti. Chiar sambata imi spunea cineva ca are o vecina din Romania de origine germana si care povesteste cat de groaznic era la bunicii ei la tara, ca nu aveau masina de spalat si strazile nu erau asfaltate si ii era rusine sa- si invite prietenii acolo.
Si cunostinta mea, mirata, a spus ca nu intelege de ce isi vorbeste vecina ei tara atat de rau. Ca e normal ca nu toata lumea are masina de spalat in Europa de est la tara si ca i se pare exagerat sa-ti tii prietenii, chiar si din inalta sociatate de judecatori si doctori, departe de tine numai pe motive materiale(mai ales ca la bunicii lor tot la fel trebuie sa fie).
Ce sa faci, e tot vina noastra ca nu stim sa tinem unii cu altii si simtim prea des necesitatea de a ne vorbi de rau. Aceasta e probabil si explicatia organizarii deficitare a romanilor din asa-numita diaspora. Care roman si-ar inchipui sa traiasca intr-un cartier romanesc asa cum o fac italienii sau chinezii? Poate e rusine sa fii roman si de aceea multi prefera retragerea luptei.
Sa zicem ca Romania e o tara bogata, cu cea mai mare crestere economica in Europa, cu o legislatie de nota 10, si cu un venit mediu pe cap de locuitor de 20000 de EUR pe an. Cati romani credeti ca ar povesti ca si ei vin din tara- minune?
Sa revenim la anul 2003, adica la realitate. Cati romani cunoasteti ca s-au prezentat la Ambasadele si Consulatele Romaniei pentru a vota Leges modificarii Constitutiei? Cati romani renunta intr-un an la cetatenia romana? Si cati dintre ei reusesc sa le transmita copiilor lor limba romana si basmele romanesti? Oare cati dintre partenerii romanilor din strainatate vorbesc deja limba romana?
Vi se pare ca exagerez?

Pe curand!
Mi
#4808 (raspuns la: #4573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din "Buna ziua,Ardeal" - de anita47 la: 26/11/2003 07:02:49
(la: EvZ: Revolutie in Georgia)
Georgia, o miza strategica majora

Georgia reprezinta, pe plan international, o miza geostrategica majora, mai ales in ceea ce priveste rutele petroliere, deoarece asigura legatura intre Marea Neagra, Marea Mediterana si enormele rezerve petroliere din Marea Caspica.

Contestatul proiect al conductei petroliere Baku-Tbilissi-Ceyhan (BTC), sustinut de americani si care face legatura intre Azerbaidjan si Turcia, este un aspect important in lupta pentru ocuparea functiei de presedinte al Georgiei. "Statele Unite au un dublu obiectiv in aceasta regiune: sa impiedice Rusia, prin orice mijloace, sa isi refaca influenta in Caucaz si sa gaseasca modalitati de transportare a petrolului din Marea Caspica, fara sa fie nevoie de tranzitarea Rusiei", a declarat Anita Tiraspolsky, specialist in domeniul CSI in cadrul Institutului national de limbi orientale din Paris.

Interese anglo-americane

Conducta de petrol BTC, care va parcurge 1.760 de kilometri si va asigura legatura intre o platforma maritima azera si terminalul petrolier turc din Ceyhan, localitate situata pe coasta mediterana, va tranzita Tbilissi. Costurile sunt estimate la aproximativ 3,6 miliarde de dolari. Constructia conductei petroliere, cu o capacitate de un milion de barili pe zi, urmeaza sa fie finalizata in 2005. Consortiul BTC, condus de compania britanica British Petroleum, mai cuprinde societatea norvegiana Statoil, compania azera publica SOCAR, firmele americane Conoco Phillpis, Unocal si Amerada Hess, societatile japoneze Itochu si Inpex, compania franceza Total, societatea turca TPAO si societatea italiana Eni. Traseul conductei, care respecta clar anumite imperative politice, ocoleste Rusia si trece prin Cecenia, punctul principal al rutelor de tranzit a petrolului si gazului din Marea Caspica. De asemenea, conducta evita Iranul si Armenia, tara aflata in conflict cu Azerbaidjanul, si ajunge in Turcia, principalul aliat al Statelor Unite din regiune.

Cheia de bolta a politicii americane

Construirea acestei conducte, initiata in pofida opozitiei Rusiei, este criticata pentru costul ridicat, pentru traseul dificil si pentru impactul negativ asupra mediului. Conductei de petrol i se va alatura o conducta de gaze naturale, in 2007, care va face legatura intre punctul de distribuire a gazului din Shah deniz (Azerbaidjan) si Erzurum (Turcia), trec#nd prin Tbilissi. "Acest dublu lant energetic este cheia de bolta a politicii americane din regiune. Washingtonul vrea sa creeze o legatura intre Azerbaidjan, Georgia si Turcia, care reprezinta a doua armata din cadrul NATO", apreciaza cotidianul francez Le Monde. "Georgia este un un punct de intersectie a cailor de exportare a resurselor Marii Caspice", a subliniat Thomas Gomar, cercetator in cadrul Institutului francez de Relatii Internationale. Statul georgian a incercat, incep#nd cu a doua jumatate a anilor '90, sa scape de sub influenta rusa, proiectul BTC demonstr#nd apropierea de NATO. "Rusii sunt pe punctul de a obtine un rol hotar#tor pe piata petroliera (...). Ei si-au c#stigat influenta in Caucaz si gratie abilitatii de a evita o confruntare cu americanii", a precizat cercetatorul. "Proiectul conductei petroliere BTC este supus riscurilor, din cauza costului exorbitant si din cauza tensiunilor din zonele pe care le traverseaza, cum ar fi Georgia sau Kurdistanul turc", a subliniat Anita Tiraspolsky.

Mihai VARGA



Moskova nu crede in lacrimi

*Vladimir Putin nu este surprins de schimbarea politica din Georgia

Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat ca schimbarea politica din Georgia "nu constituie o surpriza", fiind rezultatul mai multor erori comise de Eduard §evardnadze in ceea ce priveste politica externa si interna, conform site-ului agentiei Itar-Tass.

"Schimbarea de putere constituie rezultatul normal determinat de o serie de erori sistematice comise in ceea ce priveste politica externa si interna de catre fostul lider" georgian, Eduard §evardnadze, a apreciat Putin. Presedintele rus este de parere ca "politica externa a Georgiei nu a tinut cont de radacinile istorice si culturale ale poporului georgian, sau de contextul geopolitic". "In ceea ce priveste politica interna, am asistat la diferite actiuni sterile de lobby ale formatiunilor politice, in locul consolidarii a institutiilor democratice si esentiale ale statului georgian, in timp ce politica economica a fost limitata la eforturile de a obtine ajutoare umilitoare din strainatate", a declarat presedintele rus. Putin a subliniat ca datoria externa a Georgiei a atins valoarea de doua miliarde de dolari. Circa un milion de persoane au parasit Georgia, majoritatea stabilindu-se in Rusia. Potrivit estimarilor oficiale si neoficiale, venitul Georgiei din tranzactiile cu Rusia este de aproximativ doua miliarde de dolari, cifra care depaseste totalul ajutoarelor straine, a continuat el. "§tim ca situatia populatiei din Georgia este extrem de dificila, iar salariile sunt mici. Populatia nu este disperata doar din cauza traiului dificil, ci si a faptului ca nu vede nici o perspectiva de ameliorare a situatiei actuale", a apreciat Putin. Presedintele rus considera ca s-a intregistrat "o erodare treptata a climatului politic si economic al tarii din cauza coruptiei". (M.F.)


#5253 (raspuns la: #5243) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bucuresti - de mama la: 27/11/2003 04:22:34
(la: Bucuresti)
micul PARIS...

un adevar candva...
pentru ca nu degeaba s-a spus asa.

marea pubela
de acum.

de ce?

mocirla, gropi,
oameni saraci.
mita.
insulta.
interese.

CORUPTIE in cel mai adevarat SENS al CUVANTULUI.

pentru ca NE FURAM
unii de la altii
PAINEA DE LA GURA.

au existat DERBEDEI
pe strazi.
care au CANTAT
si i-am IMPUSCAT.

DE CE?
cantau altceva
DECAT ADEVAR?

studentii, controversati inca
au iesit in strada
si au cantat
VISUL LOR.

si noi oare I-am INTELES?
le-am INTELES VISUL
care i-a aruncat
IN BATAIA FOCURILOR DE ARMA?

am INTELES noi, OARE
SACRIFICIUL LOR SUPREM?
si STRIGATUL LOR DISPERAT DE NEPUTINTA
de a transmite MESAJUL?

cati dintre noi
INTELEGEM
GESTUL LOR?!

preocupati de interese meschine
I-AM IMPUSCAT.

DE CE?

cine vrea
ca noi SA UITAM SAGELE VARSAT
pe un camp de BATALIE murdar.

cine vrea
ca noi sa uitam
ca SUNT COPII care au RAMAS FARA TATA
si sotii fara SOT
si PARINTI fara COPII.
si COPII FARA PAINE?!

EU N-AM UITAT!

TU, AI UITAT?
Fotomagazin.ro - de Dinu Lazar la: 27/11/2003 10:47:28
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Eu m-am retras din acest proiect, spre binele sitului si al meu, cred.
www.fotomagazin.ro a fost un proiect realizat cu ajutorul indispensabil al unui foarte bun amic, Ara Ghemigian; proiectul a pornit de la premisa ca nu existau la acea ora (anul 2000) date si elemente exacte pe web sau carti postdecembriste tiparite despre tehnica fotografica, estetica, despre fotografia romaneasca in general, si nici o lista de discutii pe web in limba romana cu subiect foto. Acum cred ca sunt 5-6 liste si inca 3-4 reviste virtuale de fotografie.
Cu timpul lista de discutii Fotomagazin a ajuns la peste 500 de membri si in peste 24.000 de mesaje care pot fi consultate in arhiva sunt derulate foarte multe cunostinte, informatii si elemente utile oricui vrea sa aprofundeze fotografia, ca si citeva elemente necesare oricarui psiholog sau cercetator ale firii umane.
Situl in sine are o audientza din ce in ce mai mare, situindu-se in primele locuri in rindul siturilor romanesti culturale; cred ca acum sunt peste 25.000 de vizitatori pe luna.
Astea sunt lucrurile bune.
Partea rea este ca totusi ideea de baza, aceea de a aduna cit mai multe fortze care impreuna sa construiasca un sistem util fotografiei romanesti, s-a dovedit a fi un vis destul de indepartat de realitate.
Diferite ingrediente general umane pe ansamblu si in special romanesti in particular au facut ca marea intentie sa ajunga la masa critica de citeva ori si sa faca uneori explozie, uneori implozie.
Din lista initiala de discutii s-au desprins cu scinteile de rigoare alte liste, una de arta si alta a profesionistilor, dar si altele; prin redactie au trecut multi oameni care au vrut sa faca ceva si care poate chiar au reusit. Multi dintre ei au cheltuit bani si timp pentru acest proiect benevol, care este inca in ascensiune si datorita acelor energii care au fost ca niste motoare auxiliare pentru o racheta cu trepte; ele s-au consumat, dar racheta inca se inaltza.
Ideea pe ansamblu, de a face cine poate, cind poate, cum poate, nu a fost chiar cea mai fericita idee, si lipsa de reactie din partea pietei romanesti de domeniu ( importatori, reprezentanti de mari firme foto si companii multinationale cu vinzari de milioane de $) a fost problema derutanta importanta si care a avut importanta ei.
Pentru mine personal a fost o experienta grozava si interesanta, prilej de a cunoaste multe particule, pozitive si negative, si mai ales fortze, din jurul atomului fotografic; a fost totodata prilejul de a realiza ca nu posed multe atribute absolut necesare conducerii unui astfel de proiect sau mentinerii lui pe o orbita ascendenta; a fost prilejul unor analize cu balantza analitica in mina, in urma carora decizia mea finala a fost sa las pe altii sa duca mai departe corabia si sa ma retrag din toate cele grupuri de discutii, situri sau activitati din jurul fotografiei romanesti si sa incerc sa imi concentrez energia numai in fotografia mea si in proiectele mele sau cele facute cu imaginile mele - cum ar fi proiectul "NISIP" care poate fi vazut pe undeva pe situl Institutului Cultural Francez din Bucuresti sau pe situl meu la PERSONAL WORK - e primul capitol.
Altfel ce sa spun...oricine este interesat de fotografie va gasi la www.fotomagazin.ro multe si extrem de interesante informatii.
Sper ca proiectul sa mearga mai departe; eu am facut cu acest proiect acum 3 ani cind a luat nastere ca in "Zburind deasupra cuibului de cuci", am luat chiuveta si am dat cu ea pe fereastra, nu m-am eliberat dar macar am incercat. Fiecare este dator sa incerce cite ceva cite o data, macar stii ce sa nu repeti sau unde sa iti concentrezi pe urma energia cu mai mult succes. Mii de scuze pentru lungimea mesajului, dar a trebuit sa-l fac mai lung pentru ca oricine sa intzeleaga orice dar sa fie prezent si punctul meu de vedere care este: orice faci singur traieste de regula mai mult si mai bine in Ro decit orice proiect comun, daca nu stii sa fii conducator. Si eu nu stiu. Dar poate stiu sa fac poze? Trebuie sa vad...
Dinu Lazar
#5390 (raspuns la: #5359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Diaspora romaneasca de la Paris - de Daniel Racovitan la: 27/11/2003 11:03:21
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Parinte Iulian, aveti contact zilnic cu diaspora romaneasca de la Paris (sau regiunea pariziana).
Cum vedeti starea ei? Care-i sunt nevoile, atat materiale cat si sufletesti?
Romanii la Paris - de pr Iulian Nistea la: 28/11/2003 04:00:16
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Daniel, desi am un contact zilnic cu toate categoriile de romani la Paris, viziunea mea este inevitabil limitata - pentru ca ("se zice") sunt peste 200.000 de romani in regiunea pariziana; pentru ca eu sunt doar de un an si un pic la Paris; etc. E drept ca, in calitate de preot, ai un contact mai profund cu oamenii... Asadar:

Impresia mea e ca romanii la Paris sunt impartiti pe "falii", destul de net saparate intre ele. O mica enumerare:
1. foarte mica emigratie dinante de razboi
2. combatantii in al 2-a razboi mondial (in familii mixte, cei mai multi)
3. exilatii politic de dinainte de '89(mai mult sau mai putin, desigur, dar, ma rog...), eventual cu membrii ai familiei
4. emigrantii imediat dupa '89
5. "noua emigratie sociala" (oamenii care au venit in ultimii ani ca sa lucreze, si care cei mai multi sunt sariti din viza si fara nici un statut sau situatie in Franta)
6. studentii
7. fostii studenti care au devenit cetateni franceji
8. (am uitat pe cineva? :))

Aceste "falii" reprezinta toate (fara prima nr.1) o emigratie noua, foarte dezbinata, neomogena, si in care unele categorii dispretuiesc pe celelalte. Asa se face, cred eu, ca romanii sunt dezbinati (pt ca argumentul "asa suntem noi romanii" nu tine, ca in America nu sunt chiar asa): emigratia e recenta; nu exista institutii, asociatii, organizatii care sa functioneze cu adevarat si util; romanii din categoria nr.5 sunt prea multi in regiunea pariziana.

Ar trebui luata fiecare categorie in parte, dar acum nu am timp...
Poate mai intervine cineva de la Paris, ca sa ma ajute.
:)

Iulian
#5454 (raspuns la: #5395) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alice - de Radu Herjeu la: 03/12/2003 08:47:11
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Depinde de batalie. Daca este batalia idealurilor tale, nu se pune problema sacrificiului. Sacrificiu e atunci cand faci ceva ce nu simti sa faci. Eu imi trimit sufletul la fiecare batalie, in prima linie. Iar razboiul... n-o sa-l castige nimeni niciodata, probabil...
Am avut mereu o problema cu oamenii care nu cred ca cineva poate avea ideluri si poate fi lipsit de interese meschine. Intotdeauna ii banuim pe ceilalti de motive obscure atunci cand fac ceva ce noi nu suntem in stare sa facem. Cineva ma acuza, dupa ce-mi vizitase pagina de pe Internet, ca vreau sa intru in politica. Ca vreau sa-mi atrag tinerii... I-am raspuns ca, daca doream acest lucru, apelam la alte metode, nu la poezii, reviste de cultura generala, festivaluri de arte etc. Iar eu am decis ca n-am ce sa demonstrez nimanui. Cine vrea sa creada, cine are atata frumos in el incat sa creada ca si oamenii pot fi frumosi, poate fi fericit. Cine nu poate sa creada, cine priveste lumea printr-o lupa manjita de propria micime, n-are decat sa traiasca asa.
#5917 (raspuns la: #5912) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum te-ai impacat cu cenzura - de Dinu Lazar la: 07/12/2003 10:55:25
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?
#6095 (raspuns la: #6089) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
craciun...perfect - de ygrec la: 17/12/2003 03:21:14
(la: Un Craciun perfect)
imi doresc un Craciun sarbatorit prin...Maramures: cu traditii pe care le mai vad pe la televizor si as vrea sa le traiesc, sa fiu in mijlocul colindatorilor, sa am obrajii inghetati si sa cant, sa ma intorc intr-o casa taraneasca gatita de sarbatoare, cald...tuica fiarta,bucate specifice, naturale, brad cu beteala, nuci, globuri rosii... copii imbujorati, galagiosi, bucurosi si uimiti de cadourile primite...Cu ai mei pe linga mine, departe de blocatari...in liniste
Fantezie? Sa fiu din nou copil chinuindu-ma sa imi alung somnul ca sa vad cand vine Mosul...oare imi va citi scrisoarea lasata linga bradut?
si dimineata...dimineata?...trezeam noaptea toata casa pentru ca prima iesire la toaleta era urmata de vizita la brad si numai ce vedeam cutii frumos impachetate, unele voluminoase, altele mai mici, dadeam desteptarea...Ciudat este ca desi credeam ca Mosul...este un Mos adevarat, pregateam intotdeauna pentru mama o felicitare, un cadou cat de mic pe care i le lasam asa, ca din partea Mosului,dar ma semnam!
vrei sa spui ca daca de o fat - de ygrec la: 18/12/2003 07:23:00
(la: Manual de castitate)
vrei sa spui ca daca de o fata profita un tampit, asta nu are voie sa isi mai refaca viata, ca e ...pacatoasa? "In fata lui Dumnezeu nu exista decat "primul" Says who?
#6873 (raspuns la: #6769) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
da, - de SB_one la: 19/12/2003 15:07:19
(la: Romani in strainatate)
intre timp sint multi din RO care stiu sau intzeleg ca pe aici e ca peste tot.

Suparator est cind gd525 care e la paris( zice el) se mindreste cu tzara lui care asa de marinimoasa cu noi strainii si ne acorda...bla,bla, bla ...si ii "injura " pe cei care sint pe luneta sau aiurea si se recunosc de romani.

poveste
saptamana trecuta, uitindu-ma in stinga si in dreapta , vad pe o usa (de birou)...Herr Sandu( mai erau si alte nume nemtzesti). Intru zic buna ziua( toata conversatzia pe germana-normal-eram la serviciu) intreb de d-nul s. , era acolo...ce poftitzi...am vrut sa zic buna ziua ptr. ca si eu ma numesc sandu, ...acum am ceva urgent...ok, sintem toata ziua aici....a doua zi dimineatza-la cafea( masina e linga biroul meu) ..guten morgen ...guten morgen...( buna dimineatza)nici-o reactie din partea omului...mai tirziu pe coridor...( tot pe germana) buna ziua d-nul s....avetzi vre-o problema ca eu ma numesc asa?...nu, da din contra, ma bucur ;si eu ma numesc s. dar la mine vine de la alexandru...nici-un comentar. azi, pe la 12:00...( pe romana)in timp ce el intra in biroul lui...buna ziua d-nul s. ...el face ochii mari ramane in usa si se uita la mine care ma indreptam spre el si-i zi in continuare: va urez toate cele bune, sarbatori fericite ptr. dvs. si ptr. familie; imi intinde o mina( am senzatzia ca stupefiat(???) si la mina mea deja intinsa) si-mi zice in germana "alles gute"( toate cele bune)

Apai oamenii astia sint ultimele jeguri si ...am vazut citziva!
#6975 (raspuns la: #6971) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Când am emigrat împreuna cu - de My la: 22/12/2003 21:48:01
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Când am emigrat împreuna cu sotia, am facut-o constienti ca nu exista drum de întoarcere. Folosim din ce în ce mai rar limba materna, foarte mult pe cea locala si altele internationale, mi-e greu chiar sa fac o fraza corect în româneste.
Acum nu avem copii dar daca vom avea, nu voi acorda o prioritate limbii mele materne. Sunt o fire relativista si care nu se omoara dupa prejudecati, patriotismul nu face doi bani pentru mine, indiferent pe ce latitudine/longitudine m-as fi nascut sau m-as afla. Sunt o fire practica, nu am motiv real sa învat copiii o limba inutila, atunci când în locul acesteia îi pot învata una mai utila (internationala) în plus. Desigur ca va fi ok daca din dialogurile familiale (purtate înca în româna deocamdata) vor prinde si notiuni de româna, iar daca vreunul din ei se va arata interesat de a o aprofunda, nu voi ezita sa-l ajut. Insa ca prioritate, nu. Ei nu vor avea prea multe de împartit cu România decât o ascendenta. Nationalitatea nu se transmite genetic. Despre istoria si cultura României se poate citi si în engleza, cum la fel de bine se poate citi si despre Congo si Burkina Faso fara sa stii africana. Subiecte de cultura sunt pe lumea asta mai multe decât poti prinde într-o viata. De doi ani de când am plecat nu m-am întors în tara, si nici nu o voi face curând. Nu sunt masochist, mi-a ajuns cât am stat. Bunici nu sunt, si oricum pentru o conversatie de 5 minute la 5 ani nu merita sa tai o limba internationala de pe lista în favoarea uneia locale. Plus ca bunicii ar fi vorbit fara probleme în franceza/engleza. Iar daca vor dori sa viziteze vreodata România când se vor face mari, va asigur ca se descurca cu limba engleza fara nici o problema. Cam asta e situatia, sunt mai pragmatic si privesc în viitor si nu în trecut, si oricum vad în jurul meu cum se chinuie cunostinte sa pastreze vie limba materna pentru copiii lor, iar acestia nu stiu cum sa se enerveze ca la ce le foloseste, iar mai târziu nepotii chiar nu vor mai avea nici în clin nici în mâneca cu aceasta limba. Spre ciuda si disperarea parintilor care s-au chinuit fix degeaba. Sa nu-mi spuneti ca acel copil s-ar putea sa vrea sa se duca în România definitiv, ca nu sunt multi cetateni francezi care emigreaza în România. Si chiar si asa, limba tarii de destinatie a emigrarii o poti învata, daca e cu rost se face.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...