comentarii

asemanari si diferente dintre sate si orase


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Radu Herjeu; din comentariile - de ikoflexer la: 16/02/2004 17:03:14
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Radu Herjeu; din comentariile dv. se pare ca traiti in Romania. Dar felul in care ganditi nu e tipic romanului din tara, din pacate. Desi spuneti ca nu ii educati pe cei tineri, adevarul e ca ii educati. Ii expuneti la idei si pareri valide, de putere, integrale. Daca guvernul ar avea un program concret de educare (in felul asta, blajin, nu agresiv, strident, si confuz cum e acum) tinerii si batranii Romaniei ar fi mult mai inaintati din punct de vedere idealistic si social in citiva ani. De exemplu de ce guvernul nu angajeaza oameni cu stilul dv. care sa se stabileasca prin sate si orase si sa-i invete pe localnici cum se fac afaceri bazate be produse agricole, textile, etc. Sa le dea exemple adevarate (de succes), sa incerce sa le schimbe modul de a gandi. Astfel locuitorii de rand pot vedea ca guvernului ii pasa de ei, si ca face ceva concret sa ii ajute. Cind ajuti un copil mic sa paseasca ii arati nu cu forta, ci cu vorba buna, cu exemple, ca un ghid, ca ce altceva e parintele. Cind incepe sa faca primii pasi, stai acolo si privesti, il indemni, il feliciti, si ai grija sa nu cada. Fiindca in majoritate poporul roman nu a avut sansa sa vada cum se traieste normal ori a uitat din cauza ultimilor ani, trebuie sa fie educat. E nevoie de educatie sociala concreta, nu teorii, acum. Fara aceasta educatie diferenta dintre noi si palestinienii care se sinucid cu exploziv nu e atit de mare cit s-ar parea.

Apropo: un alt exemplu de a fi activ in soarta romaniei e acest sit. Importanta influentei ideologice a fost recunoscuta de orice om cu ceva graunte in cap in dealungul istoriei. Toti cei care isi aduc contributia pe acest sit sunt de folos. Cut cit mai multi romani din tara sint expusi la idei bune si discutii valide cu atit mai bine. In consecinta, spread the word brothers! Hallelujah! :)

- ikoflexer
#9733 (raspuns la: #8947) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sparg eu gheata. Eu traies - de gabriel.serbescu la: 11/03/2004 13:17:02
(la: Ubi bene ibi patria)
sparg eu gheata.

Eu traiesc in Spania. Intr-o tara in care oamenii spun ca ¨viata are patru zile¨si ca ¨trebuie sa muncesti ca sa traiesti, iar nu sa traiesti pentru munca¨. O tara in care oamenii se trezesc de dimineata, iar dejunul, la ora zece punct, se ia in comun. Atunci barurile se umplu de indivizi de toate clasele, soiurile si temperamentele, stau si mananca impreuna, cu o sticla de vin, o farfurioara de masline din partea casei, un sandwich cat toate zilele invelit in staniol, si cu o cafea la final. Daca e un ¨carajillo¨ si mai bine, ca asa concluzionarea discutiilor avute pe tematica sportiva. Subiectele sunt Real-Barcelona, Aznar si teapa cu petrolu´, si/sau gastronomice. (de exemplu, o exclamatie comuna - ¨ce bun e jambonul iberic¨,insotita de expresiile faciale aferente, semn ca si la ei exista stereotipuri culturale traditionale)
Si nu in ultimul rand o tara in care pentru un strop de adrenalina si o explozie de endorfine sunt in stare sa se arunce nervosi, nervosi si in fata unor tauri speriati si inebuniti.
O tara catolica pana la viziunea a zeci de intruchipari ale Mariei, zeci de viziuni obscure si feudale, tot felul de perceptii recunoscute si oficializate de Biserica lor, intr-un sublim contrast cu restul populatiei (in general masculine), care injura folosind cu frecventa, ¨me cago en Dios¨ diftongat fonetic in ¨caguen diooos¨*
O tara cu o vitalitate foarte puternica si incapatanata, vesela si narcisista, si cu un orgoliu evident pasional iar nu flegmatic.
Sunt emigrant intr-o tara in care pe langa romani, oamenii astia atat de prizioneri culturii lor, sau trezit vecini cu marocani, ecuadorieni, columbieni, chinezi, romani, bulgari, rusi. In aceiasi ordine de idei, tot din randurilor lor apar cei care se ocupa cu traficul de hasis, de prostituate, de restaurante ieftine,de furturi din magazinele alimentare, de haine si case de vacanta, vin ca raketi sau ca si clasa muncitoare ideala. Parte din ei inca nu stiu limba. Iar orice gest cu aluzie religiosa e inca discutat chiar in Franta laica.
E evident, ca emigrant aici, vei fi deci respins, dar cred ca e normal sa respinga pe toata lumea; o va face la o adica, ca o oricare alta natie ce se va simti invadata de un curent de mentalitati si scali valorice diferite, fara sa fii invatat cum sa-l asimileze.
E un fel de dozaj al culorilor, si foarte greu se creaza o multiculturalitate reala.
Iar ca un caz aparte, romanii au supertalentul de a turna un maroniu dens, peste tot ceea ce sunt relatiile sociale.
Nu au doar o suspiciune perpetua fata de cei din jurul lor, dar traiesc si un vesnic supliciu pe calea parvenirii. Aici se disting mai ales generatiile de proletari, pe care Ceausescu i-a mutat de la sate la orase, intr-o urbanizare total neinspirata, si cu niste dezradacinari cumplite, si care lipsiti de orice criteriu de judecata, din nou se trezesc fara sa stie de ce, in masini nemtesti, treninguri Nike, vizite la parcuri tematice, sau cate o escapada interna cu vag iz istoric. In plus, regula generala e sa se plaseze un soi de nationalism ignorant si superior, care in general face ca romanii sa fie de obicei insuportabili.
Cam atat deocamdata din Spania cunoscuta mie.

p.c. Cum tu, sa se structureze o diaspora? Atata vreme cat nu exista o finalitate comuna?

*un amestec de cafea si coniac, cu un patratel de coaja de lamaie si un bob de cafea copt; e amestecat cu zahar caramelizat initial.
*unde cagar-inseamna a caca; in expresie ¨sa ma cac in...¨
Speranta... - de (anonim) la: 19/01/2005 02:14:47
(la: Cine suntem noi, romanii?)
Da, a mai vorbit cineva despre speranta. Eu una cred ca speranta evidentiaza tocmai pasivitatea romanilor, ptr ca a spera inseamna sa astepti ca ceva sa se intample (eventual sa pice 'para malaiata in gura lui natafleata') - nu sa contribui tu insuti la schimbare. De ce nu vorbim de curaj, de ambitie, de dorinta (si efortul!) de a schimba ceva?? Toti ne plangem de coruptia din Romania, de ex, dar noi insine dam spagi in diverse scopuri & la randul nostru ne educam copiii sa se descurce cum pot, adica sa aleaga calea cea mai usoara de a se strecura prin viata. Mai o minciuna, mai o spaga, mai un 'pune-mi si mie o pila' etc. Treziti-va! Marea schimbare de mentalitate pe care ne-o dorim toti incepe cu noi, ptr ca lumea suntem noi!! Bine zicea Gandhi, "daca vrei sa vezi o schimbare in lume, fii tu insuti acea schimbare". Eu studiez in America (acum sunt la masterat) si am muncit in draci ca student - si continuu sa muncesc. N-am facut parte dintre cei cu bani/pile in Romania si ca atare am castigat totul prin propria munca - plus sacrificii si eforturi pe care multi le evita. Cei care ii invidiaza pe cei plecati din tara - ma refer in special la studenti - nu vad decat ca 'am reusit' (si ne considera norocosi!), fara sa stie cate sacrificii am facut pe parcurs si fara sa fie dispusi, ei insisi, sa faca aceste sacrificii. Ok, sunt si unii la fel de inteligenti & ambitiosi care n-au reusit sa plece... nimic de zis, se poate intampla. Dar cei care reusesc sunt cei care incearca, care muncesc, care dorm putin si au cearcane si sunt criticati ca n-au timp sa fie cool sau de gasca... ptr ca sunt, in fond, niste oameni obositi.

Nu stiu daca a mentionat cineva BARFA, care chiar pare sa ne caracterizeze - mai mult decat faptul ca stim sa petrecem in nestire (ceea ce fac si americanii, si grecii, si japonezii samd). Eu am fost surprinsa sa vad ca in State se barfeste mult mai putin decat in Ro... probabil ptr ca oamenii au atat de multe probleme si sunt asa preocupati de propriile vieti incat nu mai au timp sa analizeze viata altora...

In fine, multe din trasaturile mentionate nu ne sunt specifice. Ele caracterizeaza multe alte natii; ar trebui sa incetam sa ne mai credem asa 'speciali' sau 'unici'. Atunci cand traiesti mult in afara tarii si ajungi sa cunosti oameni de multe natii si rase, iti dai seama ca poti avea multe in comun cu un asiatic sau vest-european si sa te diferentiezi mult de anumiti romani... totul tine de oameni si de trasaturile lor individuale, nu de natii. Oameni superficiali sau egoisti sau xenofobi sunt in orice tara; la fel si oameni inteligenti, amabili, manierati.

Apropo de iluziile noastre de unicitate: se spune ca termenul DOR (ca substantiv) exista numai in limba romana. FALS! Exista si-n daneza, si probabil si-n alte limbi. In acelasi mod, anumite trasaturi pe care vrem sa le credem unice se regasesc practic in multe alte tari. Inventivitatea de care vorbesc multi se regaseste la chinezi sau japonezi, de ex.

In plus, de ce trebuie sa ne definim ca membru al unei comunitati? Ce-ar fi sa ne definim ca individ? Faptul ca ne nastem intr-o tara nu inseamna neaparat ca apartinem - sufleteste sau material - de acea tara. Totul e o pura intamplare: s-a intamplat sa ma nasc in Romania, asa cum s-a intamplat sa am ochi de o anumita culoare. Asta nu ma obliga sa ma definesc ca roman... in fond multe din trasaturile care caracterizeaza natia nu ma caracterizeaze pe mine ca individ (motiv ptr care nu m-am simtit niciodata roman get-beget). Ca sa inchei naibii odata, as spune ca avem toti multe de invatat - inclusiv despre noi insine - daca iesim in lume si incercam sa vedem asemanarile (nu diferentele!) dintre oameni.

#33749 (raspuns la: #15335) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Colin Patterson si creationistii - de Cassandra la: 22/07/2005 17:51:06
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"Colin Patterson, detinatorul celei mai mari colectii de fosile (British Museum of Natural History): "Nu exista nici macar o singura forma de tranzitie intre fosilele descoperite pentru care sa avem o completa justificare ... Daca as fi avut cunostinta de asemenea dovezi, fosile sau creaturi inca in viata, le-as fi mentionat cu siguranta ... Voi pune toate cartile pe masa - nu exista nici macar o fosila de acest gen pentru care sa avem argumente imbatabile." si are peste 7 milioane de exemplare si e de orientare evolutionista. Sau iar o sa dea careva vina pe creationisti."

Daca afirmatia “iar o sa dea careva vina pe creationisti” vrea sa atraga atentia asupra faptului ca creationistii sint victimele inocente ale unei conspiratii, exemplul referitor la Colin Patterson este cit se poate de elocvent pentru a demonstra de fapt contrariul. Ilustreaza cred cit se poate de bine dorinta creationistilor de a induce publicului larg ideea ca “nici macar evolutionistii nu cred in evolutie”. Am mai spus ca una din metodele creationiste este aceea de a intocmi liste de oameni de stiinta care nu sprijina evolutia si sint deosebit de interesati sa puna pe astfel de liste biologi cit mai reprezentativi, iar Colin Patterson a fost desigur o buna “captura”. Am sa incerc deci sa expun “povestea” lui Patterson pentru ca toata lumea sa o cunoasca.

Colin Patterson a lucrat intr-adevar la British Museum of Natural History din Londra, si a fost un biolog specializat in cladistica (metoda de clasificare taxonomica a organismelor pe baza asemanarii lor). In cadrul sistematicii organismelor el apartinea unui curent care sustinea ca clasificarea organismelor trebuie sa se realizeze urmind exclusiv legaturile logice intre specii bazate strict pe asemanarile si diferentele intre ele fara sa se considere evolutia ca un adevar a priori. Patterson avea dreptate cind afirma ca este o eroare atunci cind o premiza este folosita si ca concluzie si atita timp cit scoala sa nu folosea evolutia ca premiza, aveau libertatea de a o folosi ca concluzie.

In 1981 Patterson a dat o conferinta la care au participat oameni de stiinta interesati in domeniul sistematicii. Ceea ce nu stia insa era ca in public se afla un creationist care ii inregistra conferinta. Inregistrarea a inconjurat apoi lumea si desi destul de defectuasa s-a transformat intr-o “proba” care sa intareasca opinia creationista ca Patterson nu credea in evolutie. Patterson insusi spunea:

“Unfortunately, and unknown to me, there was a creationist in my audience with a hidden tape recorder. A transcript of my talk was produced and circulated among creationists, and the talk has since been widely, and often inaccurately, quoted in creationist literature”

"I put a case for the difficulties and problems with evolution, specifically in the field of systematics. I was too naïve and foolish to guess what might happen: the talk was taped by a creationist who passed the tape to [creationist] Luther Sunderland. ...I was putting a case for discussion, as I thought off the record, and was speaking only about systematics, a specialised field" (Fezer 1984: 5).


Intrebarea pe care si-au pus-o multi dupa povestea cu inregistrarea (nu multi creationisti insa pentru ca ei aveau deja raspunsul formulat) este daca studiile lui Patterson sustin sau nu evolutia cu alte cuvinte daca Patterson insusi sprijina evolutia. Ei bine, Patterson a murit in 1999 trei zile dupa ce a inminat editorului sau a doua editie a cartii sale Evolutia. Daca cineva are dubii cu privire la atitudinea sa privind evolutia cel mai bine ar face sa citeasca aceasta carte. In ea afirma printre altele:

"In terms of mechanism ... the neutral theory of molecular evolution is a scientific theory; it can be put into law-like form: changes in DNA that are less likely to be subject to natural selection occur more rapidly. This law is tested every time homologous DNA sequences are compared. ... But neutral theory assumes (or includes) the truth of the general theory - common ancestry or Darwin's 'descent with modification' - and 'misprints' shared between species, like the pseudogenes or reversed Alu sequences, are (to me) incontrovertible evidence of common descent" (p 119).

Patterson dedica in cartea sa citeva pagini si creationistilor referindu-se printre altele si la inregistrarea fara aprobare a conferintei sale:

"Because creationists lack scientific research to support such theories as a young earth ... a world-wide flood ... or separate ancestry for humans and apes, their common tactic is to attack evolution by hunting out debate or dissent among evolutionary biologists. ... I learned that one should think carefully about candor in argument (in publications, lectures, or correspondence) in case one was furnishing creationist campaigners with ammunition in the form of 'quotable quotes', often taken out of context" (p 122).

Cine mai are indoieli in privinta sursei dezinformarii prin afirmatii de tipul “evolutia nu o cred nici evolutionistii” si intentia cu care acestea sint vehiculate, are un singur motiv – REFUZUL DE A INTELEGE.

Atitudinea si mentalitatea unei persoane nu se pot judeca niciodata dupa citeva fraze scoase din context, uneori e nevoie de timp indelungat pentru a "patrunde" filozofia si concluziile muncii altora.
#60778 (raspuns la: #60741) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cand am probleme sau vreau sa ma gandesc linistita... - de Jimmy_Cecilia la: 25/07/2005 19:33:38
(la: Castanele sunt bune?)
plec in munti.. e atata liniste... si ma uit la toate...
o floare, un copac care inmugureste, un boboc... inchid mult mister in ele...
parca esti mai aproape de cer...apoi vezi lucrurile mai clar..gasesti repede solutia...
oh.. castanele prajite.. erau o delicatese pe vremuri...
in alpii maritimi sunt paduri intregi de castane comestibile...adun in fiecare toamna... la 11 km de mine, e plin.. si pana acum ma bucur de fiecare data cand prajesc...
asta si popcorn.. cocosheii din copilarie...

am obiceiul sa spun ca paharul e plin pe jumatate...

RSI, eu citeam "cei trei mushchetari", "ivanhoe" ,
dar si "alexis Zorba" l-am recitit de mai multe ori.. dar mai târziu...

este insa un fapt, ca in sate sau orasele mai mici toata lumea se cunoaste, se ajuta se ingrijoreaza unul de altul...vecinii sunt prieteni...
in orasele mai mari, persoanele sunt anonime si de multe ori aud ca unii nu-si cunosc nici pe vecini...
#61231 (raspuns la: #61087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
don - de carapiscum la: 19/11/2005 14:00:24
(la: ANTITERORISMUL)
Te ambalezi ca masina de curse si faci zgomot absolut degeaba. Nici unul dintre noi, adica eu si paianjenul, n-am afirmat pe undeva sau candva ca am considera normale actiunile de terorism. Insa ti-a trecut prin cap vreodata ca unele dintre aceste actiuni ar putea fi puse la cale tocmai de cei pe care tu-i vezi ca salvatorii omenirii? Treci intentionat cu vederea tocmai pasajele in care imi exprimam profunda mahnire si consternare pentru felul cum mii de oameni sufera in alte locuri in timp ce trupele de ocupatie occidentale "se ocpua" de ocupantii unei tari ocupata cu extragerea zacamintelor de petrol. Sigur ca-i deplangem pe toti cei care intr-un fel sau altul sufera de pe urma atentatelor, asta insa nu scuza cu nimic crimele de care se fac vinovati "turmentatorii" opiniei publice mondiale ce-si disimuleaza actele prin negarea realitatilor existente. Ideea de baza era nu ca le dau dreptate atentatorilor, ci ca nu accept sa devin un alt fel de terorist tocmai prin absurda convingere ca sunt indreptatit sa terorizez la randul meu. Cu alte cuvinte, ce ne mai diferentiaza pe noi de acesti criminali? Daca noi le bombardam satele si orasele, le desacralizam si terfelim traditiile, ii schingiuim si-i dezonoram public in fiece secunda, cu ce suntem noi mai buni decat ei? Iti inteleg supararea dar nu cred ca se indreapta in directia cuvenita. Si las-o mai moale cu "(oare de ce? a fost propaganda comunista atat de eficienta?)". Nu e cazul sa tragi concluzii fara sa cunosti persoanele din spatele cuvintelor, asa cum nu e recomandabil sa aduci niste acuze daca nu esti capabil sa le documentezi in vreun fel anume.
Bomba de la coltul strazii mele o sa explodeze, spre completa ta nedumerire si consternare, la coltul in care te-au invatat sa stai indaratnic si fara opinie personala tocmai idolii tai. Ei sunt cei care ne pun la colturi si se joaca cu vietile oamenilor fara nici un fel de respect sau parare de rau, de aceea nu de teroristii extremisti mi-e frica, ci de cei care cu zambetul pe buze pot declansa caderea lumii intregi printr-o simpla apasare de buton, de orice culoare ar fi acesta. Imi dau seama ca esti trecut prin "sperietii din deal", gandul ca s-ar putea ca drobul de sare sa cada in capul vreunui membru al familiei tale te face sa fabulezi in credinta ca daca vei sparge tu capetele tuturor inainte, familia ta n-o sa mai aiba de patimit. Si iata ca in acest fel mi-ai dat dreptate cand am zis ca lumea de azi are destinele conduse din umbra de frica, de teama.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#88926 (raspuns la: #82787) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RSI, hgrancea, nonpure: teoria evolutiei... - de dorinteodor la: 19/12/2005 19:41:13
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Fratilor, cu totii aveti cita putina dreptate. Stiinta nu a putut devedi multe lucruri (dar se straduie si ce obtine se publica si se poate verifica, mai mult nu se poate face..). Teoria Creationista este asociata Bibliei si se face confuzia Creatorul=Dumnezeu. Nimeni nu a putut dovedi asta. Acum o sa aflati ceva nou: dupa criteriile stiintei NU exista nici o teorie evolutionista si nici o teorie creationista. Exista doar niste cuvinte folosite abuziv. Caracteristica FUNDAMENTALA a unei teorii stiintifice este capacitatea de a face predictii verificabile in realitatea externa. Daca nu poate face predictii verificabile, nu are legatura cu stiinta.

Ce se stie sigur:
1. exista foarte mari asemanari intre animalele superioare si om
(aceleasi organe, acelasi mod de viata, la nivelul ADN-ului foarte mari asemanari)
2. Diferenta FUNDAMENTALA intre om si maimute (de exemplu), este la functiile creierului (creierul de om poate construi si opera modele simbolice) cu vorbirea ca cea mai importanta functie.

O VIITOARE teorie evolutionista ar trebui sa explice DACA se poate trece de la creier de maimuta la creier de om prin ceva schimbari de tip evolutiv (de exemplu, prin schimbarea dimensiunii si formelor unor oase, se poate trece de la inotatoare la labe sau la aripi, am dat un exemplu de ce este aia proces evolutiv).

Teoria Creationista presupune un Creator. Trebuie sa dam definitia acestui Creator ca sa facem o teorie stiintifica. Dumnezeul din Biblie, daca ar fi considerat Creator, ar avea citeva caracteristici care l-ar face de rusine cum ar fi:
1. l-a facut pe Adam si a uitat de Eva. Pe urma a facut o improvizatie si a facut-o si pe ea.
2. Dupa ce i-a facut si-a testat creatia cu testul sarpelui. Adam si Eva au cazut la test (lucru recunoscut oficial) deci si aici Dumnezeu s-a facut de rusine ca Creator. (ma opresc deocamdata aici dar mai am)

Dupa ce definim ce e ala Creator, vom putea sa face o teorie Creationista.
dorinteodor

#95993 (raspuns la: #95668) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intru satisfactia Zarazei: - de M a o la: 14/09/2006 18:03:38
(la: Casatoria din interes- prostitutie?)
Casatorie:
"Uniune legală, liber consimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii. ; Trai comun între soţi, viaţă conjugală; căsnicie."
"Convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat şi o femeie, care şi-au luat obligaţia să întemeieze o familie. A lua în ~. A da în ~. 2) Trai în comun al soţilor; căsnicie."

Hai sa o luam altfel. Orice contract poate ascunde o ilegalitate, poate o nedreptate de ordin moral ar fi mai bine spus, chiar daca, aparent, este corect intocmit si semnat de ambele parti. Eu nu am pus in discutie asemanarile sau diferentele dintre definitii, ci aspectul moral al lucrurilor. Simplu, pentru tine, inca odata: Lasand la o parte definitiile seci, poate fi comparata prostitutia cu o casatorie din interes material? (prin asta se lamureste partial si Iuki)

======================================================
Damned! If a man has no right to kill another, what kind of world is this!?


#145324 (raspuns la: #145304) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tiganii,aurul si diamantele-11 - de sami_paris75 la: 27/02/2008 11:44:37
(la: tiganii,aurul si diamantele)
23-Aprile-1993,am plecat cu Franklin in Romania.Fac progrese uimitoare la lb franceza.Cred ca ce-l mai bun profesor pentru a invata o limba straina este dictionarul natural.Strasbourg,marele oras de la frontiera cu Germania,l-am mai vizitat de cateva ori.Am fost mereu contrariat de faptul,ca pe teritoriul Francez,chiar si la 50 de Km in interior se pastreaza nume de sate si orase cu nume german.Ex/Strasbourg,Metz,Milhausse,regiunile ca Alsacia si Lorena,au de-asemeni sate si orase cu nume german.Pe teritoriul Germaniei,nu gasesti nici macar o statie de parcare cu nume frantuzesc?)Unde mai pui ca Franta nu este indicata aproape de loc pe autoriuta, ca sa te ghideze sa mergi spre frontiera franceza!!!masina mea merge bine,oricum,mult mai bine ca o dacie.La fiecare oprire,in Germania,Austria,Ungaria,Franklin nu ma lasa sa dorm!(hai,vino dragostea mea,te doresc,te iubesc (mon om)tradus inseamna barbatul meu.Dar conteaza unde faci dragoste?Ca o faci in copac,in avion,la iarba verde,in podul casei,in tren,in piscina...conteaza enorm!Conteaza ca nu esti singur.Da conteaza,pentru ca eu iubesc dragostea si fara,cred ca as fi un nomad.Culoarea pielii lui Franklin are o tenta bruna spre roz,culoarea pietrei metamorphiques,o roca vulcanica care uneori contine rubine.Noaptea am apasat mai tare pe.....acceleratie , intr-o ora am ajuns la Nadlag.Vezi? Daca port palarie,au crezut ca sant mafiot!Mi-au facut un control destul de amanuntit la vama,dar totul e ok.Vacanta lui Franklin era de doua luni,am stat in Romania o luna si trei saptamani.Era uimita de birocratia dificila din Romania.Orice problema,orice usa deschizi,trebuie sa dai spaga!Spaga la politie,la notar,la doctor,la profesori spaga chiar si la cimitir!!!)))
#289111 (raspuns la: #289007) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intruder - de zaraza la: 05/09/2008 11:21:20
(la: calatorie in jurul lumii)
da, probabil ca uneori mai sar cate un dusch, doua, dar na, asta-i situatia. plus ca exista totusi un dusch si-o toaleta in camper, deci nu e chiar ca-n cort :)

cat despre copii, eu cred ca e uluitor ceea ce li se ofera, pentru ca nu merg doar prin pustietati ci si prin sate si orase, raman cu saptamanile in diverse comunitati, invata sa interactioneze cu alti copii din culturi complet diferite. de asemenea viziteaza orasele, muzeele, tot ce li se pare parintilor de importanta culturala. pacat ca fetita e totusi prea mica, si nu stiu cu cata informatie va ramane, dar pentru baieti e super. oricum, pentru toti e important ca sunt impreuna si ca descopera mereu lucruri noi. pentru asta as da oricand apa calda :)

zaraza


#339048 (raspuns la: #339039) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pacala - de Ion Creanga - de Intruder la: 12/09/2008 10:53:48
(la: BASME si POVESTI)
Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:

— De unde eşti, măi creştine?
— Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală.
— Din care sat de la voi?
— Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.
— Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l ştiu.
— Ei! cum să nu-l ştii; e satul nostru, şi eu de acolo vin.
— Nu aşa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moşie este şi cum îi botezat?
— Doamne! da' nu ştii că moşiile sunt boiereşti şi asta-i a cuconului nostru, ce şede la Bucureşti? Iar satu-l botează popa într-o căldăruşă cu apă, cum îi scrie lui în cărţi.

Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă!... aista-i chiar Pâcală.

— Dar cum te cheamă pe tine?
— Iaca!... ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!

Negustorul începu a-şi face cruce ca de naiba şi iar îl întrebă:

— Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?
— Iaca aşa: vino! u! mă! răspunse Pâcală.

Negustorul începu atunci a râde şi zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:

— Dar ce bucate se fac acolo la voi?
— Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Pâcală.
— Înţelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
— D-apoi de care bucate mă-ntrebi?
— Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz şi altele.
— Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Pâcală.
— Nu te-ntreb de înălţime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aş voi să ştiu ce feliu este la voi grăuntele orzului.
— Să-ţi spun, dacă nu ştii, zise Pâcală. Grăuntele orzului este lungăreţ, îmbrăcat c-o coajă cam gălbie şi c-o ţapă în vârf.
— Bine, ştiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, că aş voi să cumpăr şi eu.
— De! nu ştii dumnia-ta ce fel? Unul dă grâul ori orzul, şi altul îi dă bani: galbeni, napoleoni ori altăceva.
— Nu mă-nţeleseşi nici asta; eu te-ntreb: cum se dă?
— Bre!... Nici asta n-o ştii. Să-ţi spun eu: iei baniţa ori dimerlia şi pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeţii o razi ş-o torni în sac, pe urmă iarăşi o umpli şi tot asemine faci.
— Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce eşti!
— Dar ce fel mă-ntrebi? zise Pâcală.
— Cu ce preţ se vinde chila ori baniţa; câţi lei?
— Aşa cum te-nvoieşti; şi câţi lei dai atâta iei.

Negustorul, supărat, îl mai întrebă:

— Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
— U! hu!... este badea Muşat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman şi alţii.
— Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toţi la voi în sat?
— Cine-i mai mare? Badea Chiţu; el este mai nalt decât toţi; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său.
— Bre!... proastă lighioaie mai eşti! Nu te-ntreb aşa.

— Dar cum? zise Pâcală.
— Eu îţi zic: pe cine ascultaţi voi aici în sat?
— I! ha! auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moş Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu ochii şi urechile ţintă la el.
— Nu zic aşa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.
— Ei, cum?
— Eu te-ntreb de cine aveţi frică aici în sat mai mult.
— Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moş popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoşat, de gândeşti că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar şi copiii din sat.
— Mă!... da'! ce namilă de om eşti tu? Nu cumva eşti vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei?
— Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă priveşti? Ce? Nu mă vezi că-s om ca şi dumniata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni şi cu picioare, mă mişc şi mă uit ca toţi.
— Aşa te văd şi eu, dar ai minte şi simţire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zău: aveţi butnari sau dogari în sat la voi?
— Avem.
— Na cinci bani, şi du-te să-ţi puie doagele ce-ţi lipsesc.

Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.

(copy-paste)
#341661 (raspuns la: #341643) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proud, - de Jimmy_Cecilia la: 05/11/2008 23:10:50
(la: Trancaneala 11)
:))
mersi
tu, ala era un drum foarte bun de munte, bine ca nu te-am dus sa vezi alte villages de munte, pe alte drumuri...ca faceai infract :))

pt poze cred ca trebue sa astepti sfarsit noiembrie, sa intru acasa, ca nu reusesc de loc sa le incarc cu reteaua lor locala wi-fi de la therme...

azi am fost toata dupa masa cu autobuzul-excursie oirganizata de la thermes la saint jean de luz, un orasel pe malul oceanului pacific, aproape de frontiera spaniola

duminica avem alta excursie cu agentia de turism locala, tot organizata la rezidentza, sa vizitam satele si orasele basques...
#359459 (raspuns la: #359457) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tot Areal - de sami_paris74 la: 11/12/2009 17:06:32
(la: Vecinii mei)
Dle Areal
,aflati ca sunt tigan de satra,familia mea dupa bunici a fost exterminatà aproape in intregime la Bug in Transnistria.
Daca sunteti tigan,trebuie sa intelegeti situatia.
Cind mama a ajuns in Romània dupa repatrierea tiganilor ramasi in viata,s-a casatorit cu un tigan caramidar din jud Bacau,zis Nicu Caramidaru ,Nicu Cramidaru avea o familie foarte numeroasa care traia prin sate si orase incepind de la Bacau si pina la Tg-Frumos.
Tata nu a avut niciodata o meserie adevarata ! Stiti? Se ocupa cu furtisagul gainilor din curtile oamenilor.
Tin eu minte ca avea o undita de pescuit,da nu se ducea niciodata la pescuit de peste,punea un bob de porumb fiert si o arunca ca pe lanseta in mijlocul cirdului de gaini,rate,giste, pe cimp si prin curtile vecinilor.
Avea un sac de pinza,si dupa ce tragea gaina linga el zicea: doua pentru priptura,una pentru saramura.
Trei le vind la peatza sa moara mama!
Tot el avea grija sa le gateste si sa le prajeste in tigaie.
Mama de fiecare data il intreba:Mà Nicule sa lasi ficatii pentru copii.
Si Nicu raspundea: -Fa sa mor eu daca gainile astea au avut ficat!(normal,cind tiganul vedea pe carbunii incinsi frumusetea de ficati rumeniti se uita in stinga si dreapta si hap direct pe esofag.


o zi minunata.et bahto del bahto si la multi ani cafe.HALAVIU
Sami.
#506534 (raspuns la: #506528) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Honey in the Sunshine la: 16/04/2010 13:45:02
(la: Despre romani...)
Cine suntem si cum ne vom distinge, cum ne vom diferentia in „satul global”?

asta cu siguranta ne diferentiaza: continuam sa ne punem intrebarea "cine suntem?" :)
anisia - de Intruder la: 04/02/2011 23:09:43
(la: România pitorească sau cum să vânăm ciori)
maiiii, nu-i gondola ca-n Venetia, e telegondola...asa cum e la Mamaia, pe letoral!! o cujculita de sticla care merge pe sarme si te uiti peste sate si orase!

da, vreau.
...da' ce anume sa vreau?
#595795 (raspuns la: #595788) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de Intruder la: 26/09/2011 11:40:35
(la: Viata la tara)
la serviciu ma duc pentru ca nu-mi da nimeni bani de pomana...dar la pensie de ce sa nu dorm pana la 11 daca am chef? de ce sa ma trezeasca toti cocosii din sat la ora 6? :))
#622361 (raspuns la: #622356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Si viitorul cum este? - de cristi_aby la: 24/02/2004 06:08:57
(la: De ce vreau sa emigrez)
Salut!

Am citit toate comentariile si diversele pareri si toate au o parte de adevar. Fiecare isi spune parerea si experienta lui legata de acest subiect si din punctul meu de vedere te poti apropia de adevar doar citind cit mai multe "pareri" si trairi si facand o "medie".
Pentru asta insa trebuie sa ai chiar multe informatii, ca in orice statistica, mai multe pareri, mai aproape de adevar.

Insa de ce am scris aceast comentariu? Mai toate fac referire la trecut nu la prezent sau viitor. O sa incer sa-mi spun eu parerea despre asta in ce urmeaza.
Cei care vor sa ia o hotarare trebuie sa se gandeasca in viitor, pe o perioada mai mare sau mai mica de timp, in functie de fiecare.
Da, in Ro e nashpa pentru ca ... e o clica la putere. Insa oamenii mai mor, altii se mai retrag pentru ca au furat de ajuns, mai lasa pe altii. Pe de alta parte trebuie sa fii in UE, ca sa poti sa furi mai mult, daca nu pentru tara... Deci lucrurile se misca ca melcul dar totusi. 3 pasi inainte si 2 inapoi sau chiar 2.(99) citeodata.
Am vazut ieri la tv un reportaj despre cum o comuna (Facaieni) intreaga "traia" din demolarea fostului CAP. Furau fier ca doar asta ramasese din structura de rezistenta si il vindeau. Mizeria era la ea acasa si toti ziceau ... "pai daca altfel nu poti sa faci un ban de 1 piine si niste tigari" sau o tuica. Si oamenii astia voteaza si votul lor e egal cu al meu care muncesc 9-12 ore pe zi ca sa platesc impozite din care o parte se duc si la oamenii astia care nu isi pun problema ca au ceva pamint, macar sa-l lucreze. Nu! Asteapta de la altii, de la stat... (de la mine si de la cei care platesc impozit de fapt). Concluziile ? Triste, intr-un sat medieval ca asta (chiar se facuse referendum pentru trecerea la oras dar nici la vot nu mersesera...) cine da "un kil de tuica" cumpara votu'. Ajunge un "baron local" trebuie doar sa nu arunci banii si sa ai ceva cap si esti rege in sat. Nu mai comentez ca nu stiu ce e internet-ul sau un card. Cred ca e valabil pentru Moldova si Muntenia la sat/comuna, parerea mea (eu sunt 100% din Bucuresti cu rude in Muntenia). In orasele de provincie e ceva mai sus insa diferenta nu e prea mare (sec 19-20).
Care e diferenta in Bucuresti? Iti rupi mai intii masina in gropile refacute in fiecare an pentru a mai fura ceva bani. Iar te lovesti de treaba prost facuta. Partea buna, esti in secolul 20 cu ramasite de 19, totusi cu ceva tente de 21 daca te uiti la un internet, un card ... Ai senzatia ca te poti misca in voie. Serviciile sunt proaste daca nu cauti, iar pentru a cauta iti faci ceva nervi si pierzi timp insa culmea, gasesti si ceva mai bun si bine facut. A inceput sa se simta influenta din vest, invidia peste care se suprapune balcanismul "bisericutelor". Cert e ca nu o sa mai fie viata frumoasa cu prietenii la locul de munca si treburi d-astea. Cel putin asa simt eu in mediul in care lucrez (filiala firma vest). Usor, usor se ajunge la comportamentul de dincolo.
In Ardeal parca oamenii sunt ceva mai cu spiritul raspunderii care prin celelalte parti cam lipseste. Dar e doar o impresie, poate falsa.
Concluzie: dezinteres cit cuprinde, dezorganizare si mina intinsa (sa ceara sau sa fure si sa-ti dea in cap daca vrei sa iesi mai in fata). Cu timpul (10 ani, poate mai mult) o sa se ajunga cel putin la relatii similare de lucru cu cele din vest, din pacate doar la invidie si partea proasta de acolo. Nu cred totusi ca, "sa moara si capra vecinului" o sa dispara, deci realizarea profesionala "la liber" va mai dura. Avantaj pt cei cu bani daca pot ocupa pozitii, nu degeaba vin companiile straine in Ro.

In afara: Lipsa de prieteni la munca (asa cum a inceput si in Ro acolo unde se plateste rezonabil) ai avantajul ca te poti realiza profesional poate mai bine si esti apreciat. Din pacate nu o sa reusesti sa ajungi "bogat (masina, casa, vacante = mediu si mai trebuie si un cont destul de garnisit ca sa te poti considera bogat si fara griji)" asa usor, asta daca o sa poti si nu o sa ajungi lucrator de azi pe miine.

Mai trebuie sa te gandesti si la alte avantaje/dezavantaje:

Ingrijire medicala mai proasta in Ro dar mai accesibila.
Clasele sociale nu sunt inca stabile in Ro deci poti totusi sa mergi mai sus. In afara cred ca e imposibil sa treci de o viata medie calduta(casa, masina, munca toata viata si poate si ceva vacante). Sunt ceva exceptii insa cei care s-au impus intr-un domeniu si au luat-o pe cont propriu, nu ca angajat.
Mancare mai buna (naturala) in Ro fata de chimicalele si hormonii de afara insa asta se va schimba cit de curind si in Ro.

Concluzia Ro mesrge spre Vest cu tot cu balcanismele si prostia existenta si face un mix de iti vine sa urlii. Daca vrei sa scapi oarecum, trebuie sa o iei pe cont propriu.
Go vest pentru o viata ceva mai usoara dar limitata ca tinta unde poti urca.
Varianta de mijloc: go vest, fa bani si revin-o si incepe ceva pe cont propriu in Ro (vezi patron Flanco parca). In vest nu cred ca ar fi castigat citeva milioane de dolari asa cum are acum. S-ar fi limitat la a fi un bun manager, insa mediu totusi, si nu un om bogat (sa poti sa nu mai lucrezi si sa traiesti decent si sa-ti permiti sa nu mai fii stresat).

A fost doar o parere personala strict valabila doar azi, miine poate o sa fiu mai prost dispus si o sa vreau sa plec in vest si sa-mi bag picioarele. Am acest avantaj pentru ca lucrez in programare.
Nu mai recitesc pentru ca in general sterg mult la a doua vizionare si poate anumite idei ajuta pe altii chiar daca mie mi se pare o tampenie.
Pentru discutii mai directe e-mail:Cristi_aby@yahoo.com.

Bafta tuturor,
Cristi.
ce se intampla in tsara - de AlexM la: 15/07/2004 19:19:28
(la: Integrarea europeana ...la romani)
Caremen intreba:
----------------------------------------------------------------------
Deci profit de subiectul deschis de ea sa va intreb daca stiti mai bine decit mine ce se intimpla in tara ....
----------------------------------------------------------------------

Din cele ce am cetit pe aici nu pot decat sa redacu cuvintele bunicii mele care , D-zeu sa o ierte, cam asa spunea: "multa lume proasta mai copile, proasta rau de tot".

Opinia mea ar fi alta. Unul dintre apsectele negative ale urbanitatii este ca te face un anonim. Daca in România mai treaca mearga fenomenul nu a atins cotele din vest, totusi si in România homos urbanus este mai mult un anonim comparativ cu homo rusticus care inca pe la sate isi duce veacul. Problema aici este de natura sociala si este interesant de analizat. Omul de la tara cunoste vecinii, cunoaste mai tot satul. Cred ca nu exagerez, intr-o comuna ca a mea cu 2000 de locuitori, acum 12 ani, pana sa plec stiam pe oricine si oricine ma stia. Intalnindu-te prin ce stie ce orase, pe trenuri, etc se forma automat un grup solidar pentru ca eram "noi" cei din XXXXX care nu mai eram niste anonimi deoarece eram un grup. Noa bun. In internat fiind, "baietii de cartier" au avut zile grele nu pentru ca "au venit tsaranii la liceu" ci pentru ca "ai dracu erau multi din acelasi sat". Ori aici era buba. Nu se mai putea veni cu shmecherii "sari in sus, da si tu un leu, ce adidasi misto ai, ce stilou chinezesc " toate aceste lucruri fiind luate de acesti "baieti de cartier": Fiind o uniune, un grup de oameni care se cunosteau, formau automat un corp comun impotriva agresorului, facand acestuia imposibila aplicarea intentiei de deposedare, inselaciune, etc, etc. Chiar daca si in interiorul acestui grup existau diferente care ajungeau cateodata si la batai si stalceli, totusi vechiul exemplu al lui Scorillo cu cainii si lupul functiona si , ce este mai important, INCA FUNCTIONEAZA.

Mafia, are sanse la orase pentru ca oamenii nu sint solidari ca cei de la sate. Mafia nu se duce la sate pentru ca nu are "campul de desfasurare necesar". Solutia este simpla si necesita numai un foarte putin curaj , dar venit de la multi. Cand sare tot omul daca striga "sariti lume" atunci nu mai e loc de nici o mafie si de nici un "smecher".

Cat despre functionarii statului ( ca fuse si vorba de vama pe aici ). ... functionarul român inca nu percepe de unde-si ia salariul si el trateaza obligatiile sale de munca in genul "fac cand vreau cat vreau si daca vreau". Adica pentru el nu sint obligatii ci chestie unde el este liberul arbitru. Si aici cetateanul este cel care ar pune jar pe foc daca ar spune "nu-ti dau, ce faci acu? Nu-mi rezolvi problema? Nu-i nimic, ma duc acolo unde-mi trebe si spun ca tu nu vrei sa-ti faci meseria". Necazul este ca omul nu vrea sa astepte, are urgente, are drumuri de facut, sta la rude, e venit din provincie, nu stie ce are de facut, "da un ban si scapa" ca asa e vorba. Si scapa, intrand asa cum se intra si in timpul lui Ceausescu si in timpul lui Voda Carage. Ca taurul. Deschizand usa cu capul ca mainile tin pungile cu cele "deschizatoare de drumuri".

PS:

-credeti ca povestea lui Vlad Tsepesh si cana de aur este numai asa, o poveste? :-))


Alex
#17904 (raspuns la: #17897) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
diferenta - de giocondel la: 04/09/2004 10:03:32
(la: Sunteti de religie)
In ciuda asemanarilor cu protestantismul reformei, baptistii sunt astazi o miscare distincta si, istoric, separata. Una din cauzele pentru care baptistii s-au despartit de protestanti a fost refuzul de a-si insusi invatatura despre magistratii bisericii. In general, protestantii Reformei sunt avocati ai bisericilor teritoriale, suportate si protejate de Stat, incorporând sub disciplina lor intreaga populatie si aducându-i pe noii nascuti intre membrii ei, prin botezul copiilor. In contrast cu practicile protestante, dar in acord cu convingerile anabaptistilor si menonitilor, baptistii insista asupra faptului ca in Biserica nu se poate intra decât in mod voluntar, negând astfel valoarea botezului copiilor, autoritatea bisericii asupra intregii populatii dintr-un anumit teritoriu si orice forma de constrângere a constiintei care s-ar putea naste din unirea Bisericii cu Statul. Aceasta pozitie ii aseaza pe baptisti ca precursori si gruparii asa-numitelor biserici de credinciosi sau de pocaiti. In acelasi timp, aceasta pozitie a fost samânta din care s-au nascut toate formele moderne de civilizatie. Toate statele lumii civilizate nu mai au biserici de Stat, ci ingaduie cetatenilor sa-si manifeste dreptul la libera alegere a convingerilor in domeniul religiei."http://www.geocities.com/athens/delphi/5647/rel46.htm

asta spun ei...altii zic ca sunt maimulte eoriidespre originea lor si diferentele raportate la protestanti:http://roboam.com/identitate/scurtistoricbaptist.htm


"

A thousand half-loves must be forsaken to take one whole heart home.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...