aspectele activitatii profesionale de care nu suntetio multumiti

PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...

Ca sa fiu sincera, eu pot vorbi corect si engleza si franceza si romana, dar cu ceva efort (si mici ezitari) ca sa imi amintesc toate cuvintele ce apar in conversatie. Insa acasa, cand ma relaxez, utilizez o enlgeza 'condimentata' cu cuvinte si expresii franceze si romanesti (cele pe care le intelege sotul meu). Nu-i nici snobism nici necunoastere a limbilor respective, e un pic de comoditate si lene intelectuala. Sa fim seriosi, cand ne incaltam cu papucii de casa avem voie sa ne lasam si limba sloboda, sa se descurce cum o vrea.
In vremea cand traiam in Anglia imparteam casa cu inca 4 romani, si vorbeam romaneste cu cate 20-30 de cuvinte engleze: mai ales cele legate de activitatea profesionala (toti fiind colegi la aceeasi universitate). Normal ca ne refeream la cantina ca 'refectory' si la nivelul 7 din cladirea facultatii ca 'level 7'. Pentru ca ar fi fost nostim sa il numesti 'etajul 7' cand el era de fapt la demisol. Nici aici nu era vorba de incultura sau snobism, ci mai ales de ceea ce era practic.
De cand locuiesc in Franta si continui sa vorbesc engleza acasa, confuzia lingvistica e si mai mare. Cuvintele legate de servici vin in franceza, si cele legate de mancare in romana. Aici trebuie sa mentionez ca sotul meu (francez) invata singur romana (de ceva ani, dupa un manual englez de invatare a limbii romane plin de greseli). Nu vorbeste decat cate un cuvant-doua, si mai rar leaga propozitii, dar cunoaste mai multe cuvinte. Il amuza sa le plaseze din cand in cand in conversatie, asa ca deseori poti sa auzi ceva de genul: "When do you cook the 'varza cu porc' ? Bring me a 'ceapa' or a shallot. Let's add some 'slanina' and ham. Do you fancy some 'tzuica' ?". E foarte amuzant si pentru mine, dar eu m-am obisnuit, insa cand fratele meu ne aude conversand asa se amuza si mai tare. De asemenea, hamsterul nostru are privilegiul de-a purta apelative romanesti : dihanie, monstruozitate, bandita (mica).
In concluzie, cred ca oriunde se amesteca doua sau trei limbi, se produce o difuzie de cuvinte intre ele, in mod natural, si mai ales cand vorbitorii sunt neglijenti (sau relaxati).


Desdemonovici

Primo: se stie din statistici ca exista mai multe femei in lume decat barbati, si proportia este in crestere. In acest caz devine necesar ca ele sa poata munci (macar jumatati de norme) pentru a nu crea probleme economice.

Secondo: Daca femeia isi doreste implinre profesionala mai mult decat viata de familie, e normal sa se dedice acesteia. Daca insa la un moment dat are dorinta mai mare de-a se dedica familiei, si i se cam 'rupe' de cariera (hei, nu toate doamnele sunt carieriste) cred ca ar fi normal ca o perioada (macar cat sunt mici copiii) sa poata sta acasa cu totul sau sa lucreze doar 4-5 ore pe zi (altfel s-ar putea simti epuizata). Odata ce familia nu ii cere atat de mult timp ea poate relua activitatea profesionala cu intensitatea dorita. Muncile casei s-ar imparti in acest timp intre cei doi soti proportional cu timpul liber ce-l au.
Exsita multe familii in care femeia castiga mai mult (din pacate si a mea, sotul meu fiind deocamdata somer) si atunci sotul se sacrifica sa fiarba pastele, sa duca gunoiul, sa spele vasele (nu mai des de odata pe zi, cand se umple chiuveta).

Desdemonita

Roman premiat pentru initiativele sale in stiintele nucleare
Washington, SUA/Romanian Global News

18 November 2004

Premiul international Alwin M. Weinberg pentru stiinte nucleare a revenit anul acesta cercetatorului roman Mihail Balanescu pentru contributiile sale remarcabile la dezvoltarea domeniului ingineriei nucleare.

Ceremonia de decernare a distinctiei, care este cea mai importanta de acest fel acordata vreunui roman, a avut loc marti, 16 noiembrie, la Washington. Societatea Americana de Stiinte Nucleare, cea care i-a acordat lui Balanescu medalia Weinberg, a implinit anul acesta 50 de ani de existenta, ocazie cu care a fost organizata la Washington o serie de evenimente pentru marcarea acestei aniversari. Inginerul roman in stiinte nucleare a fost premiat pentru realizarea centrului de invatamant, cercetare si productie de pe platforma Magurele, comparat de americani cu Oak Ridge, celebrul centru american de cercetare in domeniul stiintelor nucleare. “Ma onoreaza aceasta distinctie, atat pe mine, cat si tara in care m-am nascut si mi-am desfasurat intreaga activitate profesionala de-a lungul a peste 55 de ani. Premiul reprezinta o recunoastere a contributiilor mele originale in domeniul dezvoltarii tehnologice si a aplicatiilor pasnice ale tehnologiei nucleare, mergand de la idee pana la valorificare industriala”, a declarat Mihail Balanescu, care povesteste ca a refuzat sa plece din tara pentru a face cercetare in strainatate datorita indrumarilor renumitului profesor Horia Hulubei cu care a avut sansa sa lucreze. Balanescu este in prezent membru al Academiei de Stiinte din New York, iar printre realizarile sale deosebite este si faptul ca a fost desemnat, in perioada 1992-1993, in functia de guvernator pentru Romania si vicepresedinte al Consiliului Guvernatorilor in cadrul Agentiei Internationale pentru Energie Electrica de la Viena.

http://www.rgnpress.ro/content/view/2638//

Un talent il am , sunt decorator interioare , dar eu m-am referit la ce simt ce traiesc sentimental , nu profesional . vezi www.expertdecor.ro
Multumesc

As dori ca anul care tocmai a inceput sa-mi aduca in primul rand sanatate,putere de munca,luciditate in gandire,pentru a-mi putea duce mai departe activitatea profesionala,pentru a-mi trai viata personala din plin.As vrea de asemeni sa-mi mentin legaturile cat mai stranse cu vechii si mai noii prieteni,sa-mi gasesc noi,cat ai multi si mai buni prieteni sitovarasi de munca,de discutii si poate si de viata.Mi-as dori o dezvoltare profesinala si umana cat mai buna,nivelul meu de viata sa creasca,sa-mi pot asigura o independenta financiara,profesionala si umana.

Bilant?Hmm!Hai sa incerc:
-mi-am pus oarecum la punct activitatea profesionala;in acest sens m-a ajutat destul de mult si conectarea la Internet;
-am inceput sa ma familiarizez oarecum cu "idiotul de geniu" numit computer,ii descoper pe zi ce trece noi valente;sper ca acest lucru sa-l fac in continuare din ce in ce mai intens;
-tot Internetul m-a pus in legatura cu o infinita sursa de informatii si cu un numar foarte mare de reali si virtuali prieteni.
Poate ar mai fi si alte lucruri,dar le las pentru anii care vin.Sper ca viitorul sa fie mult mai bun ca prezentul.

din ceea ce vad am o oarecare nedumerire:
cum stimuleaza cafeneaua activitatea profesionala? au votat 38%!!!
suna ca pauzele lungi si dese..., lupta pentru pace sau sex pentru conservarea inocentei...:)

banuiesc ca macar unul din cei 13 (care au votat pana la momentul cand public comentariul) poate da un raspuns coerent la intrebarea mea. :)
cat despre stimularea personala, inca ar mai fi niste motive....:)

Sunt una din "cei 13" -acum sunt mai mulţi , da - şi am votat în acest fel pentru că , într-adevăr , cum s-a mai spus aici , Cafeneaua este "fitness" pentru multe creiere . Pentru mine e şi o delectare de timp liber , intrând pe site doar de acasă , seara . Am observat că în ultimul timp mă enervez mai greu şi că gândesc mai repede şi mai bine . Fără glumă ! Iar faptul că pe cafenea citesc produsul gândirii atâtor oameni deosebiţi , din domenii atât de variate , a scăzut numărul celor care mă pot intimida . De aici , stimulare , atât în activitatea profesională , ( unde şefii devin foaarte nervoşi când e mult de muncă ) cât şi în plan personal , sunt mai comunicativă şi mai deschisă . Iar eu intru pe Cafenea mai degrabă pentru a-i citi pe ceilalţi , decât pentru a posta !

Canada nu primeste oameni inutili,sub aspectul pregatirii profesionale si cu o buna educatie.Te consider un tanar bine pregatit si capabil sa-ti intocmesti singur actele necesare imigrarii si capabil sa te prezinti si sa treci cu bine faza interviului.Oricare ar fi firma de avocatura pe care ai angaja-o sa te "ajute"sa emigrezi,in primul rand te va ajuta sa-ti dai din suma de bani pe care trebuie s-o ai in momentul emigrarii pentru niste servicii care nu-ti vor fi de mare folos.Cu acei bani ai putea trai linistit aprox 3 luni in Canada fara sa ai vreun job.A,daca n-ai pregatire superioara sau ai ceva probleme delicate atunci poti sa recurgi la firma de avocatura pe car o doresti.

Aceasta pleiada de straluciti compozitori si interpreti, prin activitatea EI, a dezvoltat tehnica interpretarii.....

sau

Aceasta pleiada de straluciti compozitori si interpreti, prin activitatea LOR, au dezvoltat tehnica interpretarii.....


Multumesc

zaraza, am gasit din intimplare aceasta discutie, suntem dan, marilena si copiii calatori...
citeva explicatii pentru a regrupa raspunsuri mai multor comentarii...Copiii sunt ca un peste în apà, sanatosi precum nu au fost niciodata inainte de calatorie - unei familii cu trei copii, nici màcar o singurà ràcealà în 9 luni, probabil doua gastrite si douà ràceli pentru fiecare în aproape doi ani...iar vaccinàrile, precum alti càlàtori pe termen lung, reduse la minimum, polio si tetanos. Spaima de boli este un factor stresant care alaturat stresului vietii cotidiene fac cei mai buni clienti doctorilor si industriei farmaceutice, care, este drept, trebuie sa-si asigure cifra de afaceri. Scoala...cu Matei începem al treilea an prin corespondenta, cu Vlad, primul, rezultatul, sau rezultanta intre scoala prin corespondenta si calatorie, copiii vorbesc perfect romana (limba materna a parintilor), franceza - inceputa in scoala si continuata in calatorie, spaniola, inceputa in familie si continuata in calatorie, bun nivel in engleza, la fel, scoala plus calatorie, matei incepe chineza, la doar noua ani, criticati dacà doriti... Rezultatul este si incredibilul timp liber pe care il are la dispozitie - desi de un incredibil nivel, scoala inseamna pentru el o ora si jumatate, extrem de intens, dar are ziua intreaga la dispozitie. daca doresc, dupa calatorie pot continua scoala cu noi prin acelasi sistem, asta permintindu-le realizarea tuturor pasiunilor si descoperind ce inseamna libertatea in viata...Asta nu inseamna nicidecum desocializarea copiilor, nu cred ca multi copii au avut atat de multe si variate contacte intr-o perioada atat de scurta - vlad a invatat singur practic spaniola, jucindu-se cu ati copii/
Nu cautam sponsori - avem o relatie de prietenie cu o firma din bucuresti dar nu este o relatie - financiara - iar ideea de a fi sponsorizati nu ne intereseaza - nu dorim ca copiii nostri sa-si zica o data cà am càlàtorit cu banii altora, ne continuam activitatile profesionale prin internet calatorind si in ciuda a ceea ce va puteti imagina, se poate ! eu sunt arhitect, sotia mea ilustratoare, desenam enorm de mult, matei ne scaneaza desenele si pregateste emailurile, copiii fac deja legatura intre libertate si ideea de lucru, dar desigur, cind vor fi lasati in salbaticie....pai suntem convinsi ca o vor face foarte bine
Cu ce vor ramine copiii - cu o imagine despre o planeta frumoasa care trebuie protejata, a culturilor interesante, suntem convinsi ca nu se vor uita niciodata la stirile de la televizor cu ochii celorlalti, infricosati sau inspaimintati de pericolele de tot felul - sanitare, securitate....pentru ca ei au fost si vor sti ca informatiile care va inspaiminta atit sunt inre deformari si manipulari. Lumea este frumoasa si departe de a fi atit de periculoasa precum vi se spune dar faptele, lucrurile frumoase nu "vind", durerea in schimb, da ! Vor continua sa va arate cruzime, pericole de tot felul, miile de vaccinuri fàrà de care nu puteti supravietui, ferocitatea ursilor ...
Spatiul in care traim este genial, cind nu calcam pe rosii - detaliu care vad ca a marcat...este o bucata de paradis greu de explicat, in centrul unui oras sau in mijlocul incredibilei naturi, tragi perdeaua, faci un dus, esti la tine acasa...realizam ca luxul adevarat nu este nicidecum spatiul, nu sunt obiectele, bulendrele de care ne este greu tuturor sa ne dezlipim, ci ceea ce traim, luxul este minunata noastra relatie...pentru noi, Ilincuta in lavaboul din bucatarie este un gag al calatoriei, pentru altii, unul din motivele pentru care nu ar putea sa o faca, fiecare cu limitele libertatii lui dar traim o libertate cu adevarat de invidiat, ceva care nu se poate povesti...ramine o adevarata problema a acestei calatorii, si nu este pentru copii - ei au o adaptabilitate care depaseste cu mult ceea ce va imaginati - ci pentru noi, intoarcerea, trebuie sa ne reinventam viata, sa pastram aceasta incredibila libertate pe care o traim....
Calatoria noastra pentru cine este interesat se poate face, si nu este nici un act de bravura, de fapt este chiar mai usor de calatorit aici decit in europa, dar precum multe alte lucruri pe care am dori sa le facem in viata, si nu le facem.....ratiunea va gasi intotdeauna motive sa ne impiedice sa iesim de pe caile cunoscute - ne interzicem sa fim liberi, idealisti, atunci uneori este cu mult mai usor de criticat ceea ce fac altii, dar este uman, o intelegem si nu ne deranjeaza...
Daca va putem raspunde la orice fel de intrebari, o facem cu mare placere !
noi si cei 3 copii din La Paz, Bolivia

zaraza, am gasit din intimplare aceasta discutie, suntem dan, marilena si copiii calatori...
citeva explicatii pentru a regrupa raspunsuri mai multor comentarii...Copiii sunt ca un peste în apà, sanatosi precum nu au fost niciodata inainte de calatorie - unei familii cu trei copii, nici màcar o singurà ràcealà în 9 luni, probabil doua gastrite si douà ràceli pentru fiecare în aproape doi ani...iar vaccinàrile, precum alti càlàtori pe termen lung, reduse la minimum, polio si tetanos. Spaima de boli este un factor stresant care alaturat stresului vietii cotidiene fac cei mai buni clienti doctorilor si industriei farmaceutice, care, este drept, trebuie sa-si asigure cifra de afaceri. Scoala...cu Matei începem al treilea an prin corespondenta, cu Vlad, primul, rezultatul, sau rezultanta intre scoala prin corespondenta si calatorie, copiii vorbesc perfect romana (limba materna a parintilor), franceza - inceputa in scoala si continuata in calatorie, spaniola, inceputa in familie si continuata in calatorie, bun nivel in engleza, la fel, scoala plus calatorie, matei incepe chineza, la doar noua ani, criticati dacà doriti... Rezultatul este si incredibilul timp liber pe care il are la dispozitie - desi de un incredibil nivel, scoala inseamna pentru el o ora si jumatate, extrem de intens, dar are ziua intreaga la dispozitie. daca doresc, dupa calatorie pot continua scoala cu noi prin acelasi sistem, asta permintindu-le realizarea tuturor pasiunilor si descoperind ce inseamna libertatea in viata...Asta nu inseamna nicidecum desocializarea copiilor, nu cred ca multi copii au avut atat de multe si variate contacte intr-o perioada atat de scurta - vlad a invatat singur practic spaniola, jucindu-se cu ati copii/
Nu cautam sponsori - avem o relatie de prietenie cu o firma din bucuresti dar nu este o relatie - financiara - iar ideea de a fi sponsorizati nu ne intereseaza - nu dorim ca copiii nostri sa-si zica o data cà am càlàtorit cu banii altora, ne continuam activitatile profesionale prin internet calatorind si in ciuda a ceea ce va puteti imagina, se poate ! eu sunt arhitect, sotia mea ilustratoare, desenam enorm de mult, matei ne scaneaza desenele si pregateste emailurile, copiii fac deja legatura intre libertate si ideea de lucru, dar desigur, cind vor fi lasati in salbaticie....pai suntem convinsi ca o vor face foarte bine
Cu ce vor ramine copiii - cu o imagine despre o planeta frumoasa care trebuie protejata, a culturilor interesante, suntem convinsi ca nu se vor uita niciodata la stirile de la televizor cu ochii celorlalti, infricosati sau inspaimintati de pericolele de tot felul - sanitare, securitate....pentru ca ei au fost si vor sti ca informatiile care va inspaiminta atit sunt inre deformari si manipulari. Lumea este frumoasa si departe de a fi atit de periculoasa precum vi se spune dar faptele, lucrurile frumoase nu "vind", durerea in schimb, da ! Vor continua sa va arate cruzime, pericole de tot felul, miile de vaccinuri fàrà de care nu puteti supravietui, ferocitatea ursilor ...
Spatiul in care traim este genial, cind nu calcam pe rosii - detaliu care vad ca a marcat...este o bucata de paradis greu de explicat, in centrul unui oras sau in mijlocul incredibilei naturi, tragi perdeaua, faci un dus, esti la tine acasa...realizam ca luxul adevarat nu este nicidecum spatiul, nu sunt obiectele, bulendrele de care ne este greu tuturor sa ne dezlipim, ci ceea ce traim, luxul este minunata noastra relatie...pentru noi, Ilincuta in lavaboul din bucatarie este un gag al calatoriei, pentru altii, unul din motivele pentru care nu ar putea sa o faca, fiecare cu limitele libertatii lui dar traim o libertate cu adevarat de invidiat, ceva care nu se poate povesti...ramine o adevarata problema a acestei calatorii, si nu este pentru copii - ei au o adaptabilitate care depaseste cu mult ceea ce va imaginati - ci pentru noi, intoarcerea, trebuie sa ne reinventam viata, sa pastram aceasta incredibila libertate pe care o traim....
Calatoria noastra pentru cine este interesat se poate face, si nu este nici un act de bravura, de fapt este chiar mai usor de calatorit aici decit in europa, dar precum multe alte lucruri pe care am dori sa le facem in viata, si nu le facem.....ratiunea va gasi intotdeauna motive sa ne impiedice sa iesim de pe caile cunoscute - ne interzicem sa fim liberi, idealisti, atunci uneori este cu mult mai usor de criticat ceea ce fac altii, dar este uman, o intelegem si nu ne deranjeaza...
Daca va putem raspunde la orice fel de intrebari, o facem cu mare placere !
noi si cei 3 copii din La Paz, Bolivia

cred ca succesul tine in mare parte de activitatea profesionala si mai putin de bani sau viata personala.

de-asta nu consideram un mostenitor care-si petrece zilele pe yachtul personal un om de succes.

asa ca daca esti bun in ceea ce faci si ceilalti iti recunosc meritele si-ti apreciaza munca, probabil corespunzi definitiei.

Emil Boc

Activitate profesională

A terminat în 1991 cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Cluj, iar în 1995 pe cele ale Facultăţii de Drept. Începând din 1996 este înscris ca avocat în Baroul Cluj. Din 2000 este doctor în ştiinţe politice şi filosofie politică, precum şi doctorand în drept constituţional şi instituţii politice. În prezent ocupă postul de conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.

asa da! dom'le

Din 2000 este doctor în ştiinţe politice şi filosofie politică, precum şi doctorand în drept constituţional şi instituţii politice.

ii o diferenta fata de marinel. Di ce nu ii iel presedinte? nush... probabil ii ardelean :))

"Senatorul Sorina Plăcintă a depus astăzi jurământul de învestire în funcţia de ministru al Tineretului, "

pe ce drac de considerente?
probabil pe astea... a facut sport in timp ce scarmana lana in staul... dar cu o mana il scarpina pe cioban la ...

Sorina-Luminiţa Plăcintă
Activitatea profesională

Între 1989-1993 a lucrat ca inginer la filatura de lână pieptănată din Focşani

Educaţie şi formare
Studii

Facultatea de Tehnologie si Chimie Textila Iasi-Promotia 1989
"Universitatea "Danubius" din Galati - Facultatea de Drept Civil (in curs)
Diplome

Limbi Straine: Engleza, Franceza

E bine cand exista activitate pe forum, fiindca pentru oamenii inteligenti schimbul de idei este o activitate constructiva. Am sa raspund pe scurt la cele 3 posturi aparute intre timp:

1. Pentru ella25 - se pare ca nu te dezici de rautatile tale. Nu sunt in nici un fel "trimis voluntar". De fapt, dupa cum am spus intr-un reply, am revenit pe forum dupa mai multe luni in care nu m-a interesat ce se zice pe aici, si atunci am revenit fiindca am vazut din nou pe Google acest link. Eu oricum am o anumita consecventa si in general imi place sa nu las lucrurile neterminate.
Chiar in legatura cu tine, nici macar nu am avut intentia sa-ti raspund ca sa-mi sustin ideile si faptul ca ti-am raspuns s-a datorat doar celor care au dorit sa afle care sunt argumentele mele la prostiile pe care le-ai scris.
Iti multumesc totusi pentru urari si intr-adevar sper ca practica yoga sa ma ajute cat mai mult din punct de vedere spiritual.

2. Pentru ampop - Despre protocoalele "inteleptilor" Sionului, exista mai multe teorii. As fi curios unde ai gasit argumentele impotriva credibilitatii lor. Ca surse relativ la ele, poti consulta introducerea de la:
http://www.dezvaluiri.as.ro/protocoale.htm
in care se prezinta mai multe fapte din istoria acestor documente.
In legatura cu poporul evreu, personal nu am nimic impotriva lor. Chiar am prieteni evrei, cu care am desfasurat relatii profesionale si in acelasi timp MISA are curs de yoga deschis in Israel. Il cunosc personal pe acel instructor din Israel si este o persoana deosebita.
Exista totusi o anumita clasa evreiasca extremista, ultrareactionara, cu ale carei actiuni nu sunt in nici un fel de acord. Daca ai fost atent in aceste zile chiar Ariel Sharon a primit amenintari de la evrei extremisti (serviciile secrete israeliene ii numesc si mai dur "teroristi", fiindca au planuit si atacuri cu rachete impotriva unor moschei arabe).
E clar ca nu trebuie sa confundam evreii de buna credinta cu acesti extremisti si fanatici religiosi, care se cred "poporul ales" si care chiar in multe documente istorice se considera mult superiori altor popoare sau religii, dupa cum nu trebuie sa confundam germanii cu nazistii.
In legatura cu Rotschild am sa povestesc un episod despre cum si-a creat el averea imensa. Acest episod este graitor relativ la abilitatea francmasonilor sa faca bani prin orice metode:
""" In timpul razboaielor napoleniene, Rotschild, care se afla in Anglia, avea cel mai bine pus la punct si cel mai rapid servici de informatii. Agentii lui il tineau la curent cu tot ce se petrece in Europa. Cand Napoleon a fost invins la Waterloo, Rotschild a aflat primul despre acest lucru si imediat a scos la vanzare la bursa toate actiunile pe care le detinea, la un pret derizoriu. Ceilalti participanti la bursa, vazand acest lucru, au presupus imediat ca s-a petrecut ceva rau si au inceput sa-si vanda si ei propriile actiuni la preturi de nimic. Profitand de aceasta, agentii secreti ai lui Rotschild au cumparat la preturi modice toate aceste actiuni. Cand vestea despre rezultatul bataliei a ajuns la Londra, evident ca la aceste actiuni le-a crescut pretul din nou, la valoarea lor normala, dar deja ele aveau un alt stapan. """
Oricum proba adevarului relativ la protocoalele masone, o reprezinta chiar actualitatea lor. Un exemplu graitor este protocolul XII, in legatura cu mass-media si controlul acesteia. Tinand cont ca protocoalele au fost redactate in 1897, acest capitol este cutremurator prin actualitatea lui. Vedem cum se recunostea inca de atunci rolul mass-mediei ca formator de opinie si cum inca de atunci s-a planuit subjugarea presei si in special al agentiilor de stiri pentru ca astfel oamenii sa poata fi manipulati. La ora actuala exista foarte multe exemple despre cum s-a reusit acest lucru si exista chiar liste de magnati francmasoni care conduc aceste trusturi media. Nu este intamplator faptul ca multi dintre acestia deja au aparut in diverse scandaluri, lumea incepand sa afle despre afacerile lor.
Si alte protocoale daca sunt citite cu atentie, desi sunt scrise cu un secol un urma, le regasim ca fiind foarte actuale si chiar putem afla din ele cheile care ne permit sa intelegem multe lucruri care se petrec in prezent. Chiar si numai acest fapt arata importanta lor deosebita si de fapt arata ca la modul practic aceste protocoale ii sunt de folos oricui care vrea sa inteleaga cu adevarat mecanismele politice si directiile catre care reprezentantii acestei secte satanice vor sa impinga omenirea.

3. Pentru donquijote - Personal cred ca acel site este mentinut de un entuziast si nu ca este finantat. De fapt chiar serverul pe care are hosting (as.ro) este un server pentru site-uri free.
In legatura cu Ceausescu nu sunt nostalgic in nici un fel dupa el. Dupa cum am mai spus, in timpul lui ceasca Romania a fost singura tara din lume in care yoga a fost interzisa si Grieg a fost inchis si in inchisorile securitatii si in azilul de la Poiana Mare, pentru a-i fi aplicat un "tratament" de distrugere psihica.
Oricum Ceausescu are si unele merite, ca de exemplu faptul ca a fost unul dintre putinii lideri din tarile Pactului de la Varsovia care au intretinut relatii cu tarile vesteuropene si SUA. Cum spunea Pacepa, "Ceausescu cu rusii sufla cand una calda cand una rece". Cand erau suparati de relatiile noastre externe, ceasca le furniza diverse planuri pe care serviciile noastre secrete le furasera din vest (gen planuri de rachete sau reactoare nucleare) si cu asta ii multumea oarecum.
In concluzie este bine sa respectam adevarul istoric. Daca tu ai gasit pe ( http://www.dezvaluiri.as.ro/ ) ceva care din punct de vedere al adevarului istoric nu ti se pare real, poti sa-mi spui si mie.
Si relativ la faptul ca ar fi "speculatii", eu dimpotriva am gasit pe site multe nume, cifre, date, etc. Daca vrei, putem eventual sa le verificam pe acestea si din alte surse.
Nu cred ca ideile respective pot fi acuzate de xenofobie. Dimpotriva, fata de alte popoare, romanii sunt foarte deschisi si primitori. Chiar se manifesta la ora actuala o foarte acuta tendinta de negare a valorilor proprii si de importare a celor vestice. Daca ar fi sa dau un exemplu, francezii sunt mult mai xenofobi. De la muzica si pana la termenii tehnici, la ei totul trebuie sa fie francez si din pacate asta e un motiv pentru care in unele domenii ei au ramas in urma.
Trebuie inteleasa clar distinctia dintre xenofobie si un nationalism armonios. De exemplu americanii, care au numai cateva sute de ani de istorie, isi stiu foarte bine presedintii, istoria nationala, etc. Poporul roman, care are mai multe mii de ani de istorie, ar trebui sa stie sa-si respecte mai mult valorile spirituale traditionale.

Spirit Intelept

Cred ca unul din aspectele intelepciunii este capacitatea de a reflecta ceea ce se intampla in jurul tau.
Pentru a putea reflecta trebuie sa intelegi.
Pentru a putea intelege trebuie sa te preocupe.
Pentru a fi preocupat trebuie sa te intereseze.

Multi dintre noi sustin, ca timpul e prea scurt pentru a fi loc de preocupari in afara sferei proprii de existenta.
Multi dintre noi confunda intelepciunea cu experienta de viata ("Asculta de mine! Eu am trecut prin asa ceva").
Multi dintre noi se simt ingrijorati de faptul ca cineva ar reusi sa patrunda dincolo de stratul de spoiala pe care ni l-am zamislit cu truda, in dorinta de a supravietui spiritual. Ne intrebam: "Ce vrea de la mine?" si poate mai bine ne-am intreba "Oare pot invata ceva de la el?".

Iar inteleptii nu cauta sa-ti captiveze atentia cu sila, nu te intrerup din activitatea ta de intretinere a spoielii, nu arunca fraze cu sens filozofic in discutii de suprafata si nu poarta ecuson, ci se multumesc sa astepte sa fie intrebati.

Nu cred ca intelepciunea dispare sau ca a disparut.
Cred doar, ca - mai mult ca in trecut - noi ceilalati suntem mai repede dispusi a da crezare celui care vorbeste tare, mult si repede, decat celui care nu are pentru toate un raspuns...

Si poate de aceea intelepciunea dainuie, dar s-a ingropat ceva mai adanc, ca pentru o hibernare...

Ai sesizat bine deprimarea/dezamagirea Claudiei... :) Intr-adevar, sintem, intr-o anumita masura, pe picior de "moarte". Asta si din cauza unor reactii gen: http://www.anchete.ro/forum/YaBB.pl?board=cat_reportaje (la "Noua Constitutie???", pagina 2, Raspunde #57)!! Mai mult -- desi am ajuns la 350 de semnaturi pe petitie, ne-am lovit tot timpul de o apatie generala chiar si in rindurile celor clar nemultumiti de starea lucrurilor, mai ales din partea unora care ar putea contribui la mediatizare. Foarte putini s-au oferit sa ne ajute!

Pe linga dezamagiri, aceasta "moarte" e determinata si de faptul ca pur si simplu nu avem timp sa ne ocupam singure de toate aspectele necesare pentru succesul protestului (mai trebuie sa muncim si la doctoratele noastre :) ).

Dar astea fiind spuse, NU "plecam" de tot. Eu tocmai am terminat de trimis informatii despre ce se intimpla cu referendumul si despre petitie si la presa straina. Impreuna cu cei citiva care s-au oferit sa ne sustina in mod activ, vom trimite scrisori redactiilor de ziare din Romania.

Cei care vor sa dea o mina de ajutor (contam pe tine, "papadie"!), sa ne anunte! Daca am fi cu totii baci, sau mioare-transformate-in-baci, altfel ne-am descurca...

Oricum, multumim pentru cuvintele de incurajare, avem nevoie de ele...

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...