comentarii

asprime


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Dragă Tavi , nu te lăsa descurajată de neîndemânarea unui o - de Mircea Cristian Puscasu la: 25/03/2004 19:09:01
(la: Ce parere aveti despre preotii din ziua de azi?)
Există mulţi duhovnici care au nobleţea sufletească necesară...

dintr-o discutie cu un preot duhovnic
("Intapminari"-interviuri realizate de Sabin Voda cu parintele Teofil Paraian)

"– Pãrinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumãtor în viatã?
– E bine sã avem duhovnic, pentru cã e bine sã ne verificãm cu o constiintã strãinã de constiinta noastrã si cu o constiintã superioarã constiintei noastre. Avem nevoie de un om strãvãzãtor, un om care poate sã-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, pãrtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care sã ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care sã asculte mãrturisirile noastre, care pentru noi înseamnã si o usurare sufleteascã. Avem nevoie de un om care sã stie mai bine decât noi ce trebuie sã facem ca sã înlãturãm din viata noastrã cele rele si sã ne întãrim în cele bune. Asta însã nu înseamnã totdeauna cã cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacã se spovedesc la un preot duhovnic. Adicã nu au un om de care sã atârne cumva, un om pe care sã-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singurã datã pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti sã zici cã are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o datã pe an sau chiar dacã se spovedesc de douã, de trei ori pe an, nu poti sã zici cã au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta cã ai un duhovnic, când esti doritor sã-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si cãlugãri fãrã hirotonie si fãrã hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismã a duhovniciei si care erau duhovnici fãrã sã fie si dezlegãtori de pãcate, dar aveau darul strãvederii si puteau sã îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viatã moralã, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivitãti fatã de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici sã aibã strãvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul cã cei care aveau darul acesta erau vãzãtori cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioarã situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui sã fie sau ceea ce a fost odinioarã. Credinciosii trebuie, totusi, sã aibã un preot în care sã se încreadã si prin constiinta cãruia sã aibã încredintarea cã îi vorbeste Dumnezeu Însusi.
[…]
– Pãrinte Teofil, de ce trebuie sã ne mãrturisim gândurile cu voce unui duhovnic si nu direct lui Dumnezeu?
– Dacã putem sã ne mãrturisim gândurile si direct lui Dumnezeu, si le mãrturisim de fapt, de vreme ce avem trebuintã si de iertarea pãcatelor, care se dã prin mijlocitor, asezat de Dumnezeu pentru iertarea pãcatelor, e nevoie sã ne si mãrturisim gândurile. Toate negativele câte le avem, e nevoie sã le mãrturisim, pentru ca cel care dezleagã pãcatele sã stie dacã situatia este aceea pe care o prezintã credinciosul si ca sã ierte pãcatele, trebuie sã stie ce anume trebuie sã ierte. Mãrturisirea pãcatelor este un mijloc prin care omul contestã pãcatul, adicã nu doreste sã fie sub puterea pãcatului. E o mãrturisire, nu numai în sensul cã spui ceva, ci este o mãrturisire despre faptul cã nu doresti sã fii sub asuprirea pãcatului. Sunt unii credinciosi care nu au puterea sã-si mãrturiseascã pãcatele, se spovedesc adeseori si totusi tãinuiesc anumite pãcate. Si acesta este un semn cã ei nu sunt de acord cu pãcatul. Iar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reusesc sã îsi mãrturiseascã toate pãcatele, atunci a biruit asupra pãcatului si atunci are cu adevãrat usurare.
– Pãrinte Teofil, cum ne alegem duhovnicul? Ce trebuie sã cãutãm la un duhovnic?
– Mai întâi de toate se considerã cã orice preot fiind duhovnic, orice preot care-ti vine-n fatã, si mai ales un preot care conduce comunitatea din care faci parte, este duhovnicul tãu sau poate fi duhovnicul tãu. Deci, cei mai multi dintre credinciosi nu fac deosebire între preot duhovnic si preot care nu-i duhovnic si nu stiu cei mai multi dintre credinciosi deosebirea aceasta, pentru cã în majoritatea parohiilor din tara noastrã în special, preotii sunt si duhovnici. Si mai ales în Ardeal. Preotii sunt duhovnici, primesc duhovnicia îndatã dupã hirotonie si în cazul acesta credinciosii se pot spovedi la orice preot duhovnic si sunt îndemnati sã se spovedeascã la duhovnicul care conduce parohia din care fac parte. Numai cã existã si niste ezitãri si anume, oamenii în vârstã de obicei ezitã sã se spovedeascã la un preot tânãr, desi un preot tânãr este mai mare decât un om în vârstã de ani si care nu e preot si nu are duhovnicie. Dar existã o ezitare, am putea zice, într-un fel fireascã. Un om în vârstã se simte cumva împiedicat sã spunã unui preot tânãr chestiuni care sunt de-o viatã întreagã, asa cã fiind astfel de situatii sau apãrând astfel de situatii, care sunt situatii firesti si care nu pot fi trecute adeseori, omul trebuie sã-si gãseascã un preot la care sã aibã deschiderea de suflet si sã-i spunã ceea ce simte el cã-l apasã pe suflet sau ceea ce în mod firesc n-ar spune la nimeni. Si atunci ceea ce ar duce la o relatie de felul acesta între duhovnic si credincios ar fi deschiderea de suflet, omul cãruia pot eu sã-i spun ceva ce n-as spune la nimeni si ceva ce ezit sã-mi spun si mie însumi. Pentru cã sunt fel de fel de pãcate, sunt fel de fel de situatii, pe care oamenii le poartã în suflet si pe care unii le poartã în suflet o viatã întreagã si abia la moarte dacã le pot spune. În cazul acesta, motivul de apropiere ar fi deschiderea de suflet. În fata unuia nu ai deschidere de suflet, deci nu poate sã-ti fie duhovnic în mod firesc si fatã de altul ai deschidere de suflet si acela îti poate fi duhovnic si îti este duhovnic în momentul în care l-ai ales. Apoi, sigur cã trebuie sã fii încredintat de viata lui moralã, sã fii încredintat de capacitatea lui de a nu face caz de chestiunile care te privesc pe tine, capacitatea de a tine secretul spovedaniei si poate cã e pânã la urmã si o chestiune de simpatie.
– Pãrinte, credeti cã existã sau trebuie sã existe o pedagogie a duhovniciei, în sensul cã duhovnicul sã se raporteze la fiecare în functie de statutul sãu?
– Da, neapãrat. Omul nefiind o fiintã stas, trebuie sã îl iei pe fiecare dupã ceea ce poti întelege despre el, dupã ceea ce stii despre el. Pe unii îi folosesti cu asprimea, pe altii cu bunãtatea. Pe cei mai multi îi folosesti cu bunãtatea. Un credincios, de obicei, când merge la un duhovnic, se duce la un pãrinte, nu se duce la judecãtor, nu se duce la asupritor, nu se duce la cineva care sã dispunã cumva de el dinafarã, ci se duce la un pãrinte, care are inimã de pãrinte. Un duhovnic trebuie neapãrat sã aibã sau inimã de pãrinte, si asta e cel mai bine, sau inimã de frate sau inimã de prieten, sau sã aibã si inimã de pãrinte si inimã de frate si inimã de prieten. Un duhovnic trebuie sã aibã inimã. Dacã n-are inimã, nu-i duhovnic. Si sã-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însusi sau cum si-ar trata propriii lui copii, dacã are copii.
– Pãrinte, duhovnicul poate fi consultat sau cãutat si în afara spovedaniei?
– Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru cã pãcatele nu se spun, ci se spovedesc – e o vorbã care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afarã de spovedanie. Pentru cã nu trebuie neapãrat sã creãm un cadru de spovedanie ca sã rezolvãm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapãrat în spovedanie.
– Pãrinte Teofil, ce înseamnã sã fii ucenic?
– Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: „Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: „Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: „Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã. "
Pareri au numai... - de (anonim) la: 11/04/2004 00:22:19
(la: Filmul "The Passion of the Christ" si antisemitismul)
Cred ca ar trebui sa te mai sensibilizezi si sa intelegi ca anumite scene vin sa completeze mesajul din Biblie cu parerea lui Gibson, personala e drept, dar poate formata in urma studierii unor texte.
Nu te obliga nimeni sa le iei litera de "biblie" dar toate astea vin sa iti confere un anumit mesaj si sa aiba un efect de "picamar" in inima celor impietriti.
Daca Romania este, inca, o tara 80% crestin ortodoxa, nu acelasi este si cazul Americii si al Europei de West. Ceea ce inseamna ca nu aceeasi "asprime" a mesajului merge in Romania sau in alta parte.
In America cred ca efectul a fost bine dozat.
Succes mai departe, si sa ne ajute Dumnezeu sa fie spre mai bine.
#13691 (raspuns la: #13618) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
domnitorul stefan - de (anonim) la: 10/07/2004 18:31:27
(la: Stefan cel Mare si... Sfant)
Interviu cu Inalt Prea Sfintia Sa Pimen, Arhiepiscopul Bucovinei

Anul Domnitorului Stefan Cel Mare si Sfint

Pe Arhiepiscopul Pimen l-am intilnit prima data in vara lui 1991, in timp ce era cocotat pe un acoperis. Venisem impreuna cu profesorul de teologie si preotul Constantin Hrehor la Suceava, din parohia sa, Granicesti, apartinind judetului sucevean, ca sa vad eforturile de construire a primului azil de batrini finantat de catre biserica ortodoxa româna.

Sus acolo, pe acoperisul locuintelor pentru batrini, in constructie, I. P. Sfintia Sa aruncase un halat colbuit peste sutana preoteasca si cu doua cuie infipte la briu, se muncea sa bata pe un al treilea cu un ciocan, in tigla noua, cot la cot cu muncitorii tocmiti sa construiasca azilul. Acest azil este construit in stil brincovenesc, cu o splendida capela bizantina in centru, cu peretii de var, noi, albi ca neaua si ingrijeste deja pe cei batrini si ramasi fara suport, la scurta distanta de chiar cetatea lui Stefan.

O data cu planificarea Jubileului Domnitorului Stefan cel Mare si Sfint de la Putna, pe 2 iulie a.c., am intocmit cu parintele Hrehor urmatoarele intrebari, la care I. P. Sfintia Sa a avut bunavointa sa ne raspunda.

intrebare: Sfintia Voastra, sinteti pastorul sufletesc si un bun patriot al Sucevei si al Radautului. Sub patronajul dumneavoastra si al Bisericii Ortodoxe Românesti se va organiza in luna iulie a.c., in Bucovina, un eveniment important pentru neamul, cultura, istoria si biserica româneasca, si care are si importanta europeana: Sarbatoarea dedicata Voievodului Sfint Stefan cel Mare. Va invitam sa rostiti un cuvint, in acest sens, pentru cititorii români din America, si din restul lumii, mai ales ca in activitatea monahala din tinerete ati servit si ca ghid al Manastirii Putnei! De asemenea, va rugam sa ne spuneti cum prevedeti ca se va desfasura acest eveniment, si din punct de vedere bisericesc si din punct de vedere laic!

I. P. S. Sa Pimen: Stefan cel Mare este prezent in inima fiecarui român. Stefan cel Mare a fost, in mod ecumenic, chiar aparatorul catolicilor, in lupta sa contra paginilor, fiind numit atit de catre Papa de la Roma cit si de catre cronicarii straini "atletul lui Christos". Domnitorul a avut o asprime foarte mare fata de invadatori, trecindu-i prin ascutisul sabiei, si care a dus, la multi români slabi, sa se intrebe de ce a trebuit sa fie atit de aspru cu localnicii tradatori si cu strainii invadatori. Acesti oameni insa au uitat sa (si sa-si) aminteasca de patimile poporului român suferite din cauza acestor tradari si invazii. Stefan cel Mare nu lua prizonieri si asta se datora nu atit razbunarii, cit factorilor de inspaimintare a dusmanilor, dar si factorilor economici, de a nu trebui sa ia din soldatii de pe front ca sa-i transforme in gardieni de prizonieri.

Sa nu uitam, de asemenea, ca Voievodul lupta cu invadatori care l-au atacat, citeodata, chiar simultan, din 3 parti si au fost veniti de la 7 natiuni, ca sa atace pe pamintenii români din Moldova. insa Stefan cel Mare n-a facut moarte de oameni nevinovati si nici n-a fost un sadic; folosea executarea invadatorilor si pe a tradatorilor ca arma de aparare si atit. Stefan s-a luptat si cu boierii mai slabi, care cereau predarea Tarii strainilor in schimbul mentinerii confortului si a privilegiilor lor, insa poporul in mare, l-a judecat prin prisma luminii crestine si Biserica l-a declarat Sfint din motive bine intemeiate, atit istoric cit si spiritual. Desigur ca si Stefan cel Mare a gresit, ca om, citeodata, insa ca Voievod si ca Aparator al neamului românesc n-a gresit niciodata! in privinta greselilor omenesti Dumnezeu l-a iertat; in privinta meritelor ca domnitor si crestin, poporul românesc si Biserica l-au sanctificat.

Maria Sa a dus si o viata predominant religioasa si crestineasca de-a lungul intregii sale vieti. Acesta este Voievodul Sfint Stefan cel Mare: OM credincios, OM milostiv, OM postitor, OM rugator, neintrecut patriot român.

Românii l-au simtit ca pe un parinte, si cind si-a dat obstescul sfirsit, a fost doliu national, dupa cum bine spun si versurile: "Plinge dealul, plinge valea, pling padurile batrine, si poporul - in hohot plinge, «Cui ne lasi pe noi stapine?»".

Paradoxul este ca in ciuda numeroaselor lupte duse contra invadatorilor de-a lungul deceniilor sale de domnie, arta pictoriala sacra, metalurgia, textilele, si arhitectura, au fost dezvoltate de românii din Moldova la culmi care mai inspira si astazi lumea intreaga si care a dus ani de-a rindul la obtinerea a prestigioase premii acordate de diferite state europene, cit si de catre organisme americane, in particular minastirilor si bisericilor din Bucovina. De fapt, arta bisericeasca româneasca a avut o "renastere" pe timpul marelui domnitor, pentru ca portretele sfintilor parinti, ascetici in arta anterioara, medievala, au dat loc in biserici portretelor frumoase de oameni reali, in costume folclorice românesti, in cadre românesti si pedepsind pe adevaratii tartori ai timpului, turcii, chiar in ilustrarea bisericilor. Astfel, de la notiuni mai abstracte, atit biblice cit si filozofice, cu care credinciosii se conectau mai greu, s-a trecut in ilustratia bisericilor românesti, la notiuni reale, nationaliste si autohtone, de prezentare a oamenilor si a sufletului românesc crestin, in toata frumusetea si meritele lor. Biserica Româneasca a continuat sa inspire crestinii, insa de asta data in mod indulcit, mai pozitiv si mai in ton cu spiritul neamului. Voievodul Stefan cel Mare si Sfint este, pur si simplu, unul dintre MARII OAMENI AI LUMII.

intrebare: Ati reusit sa condensati 500 de ani românesti in acest tribut miscator inchinat Marelui Domnitor Viteaz si Sfint. La poarta acestui jubileu, cum vedeti, in contemporaneitatea noastra, fenomenul Stefan cel Mare si Sfint, reflectat in realitatea noastra ?

I. P. S. Sa Pimen: in ziua de 2 iulie a.c., va veni multa lume la Putna ca sa-i aduca un bine-meritat omagiu Domnitorului Stefan cel Mare. in primul rind, va veni marea masa a oamenilor care l-au inteles si il iubesc pe marele nostru sfint. Acestia sint constienti de enormul aport al Voievodului Stefan cel Mare la istoria neamului românesc. Vom avea o rememorare a cine a fost si ce a fost fenomenul Stefan cel Mare si Sfint, si vom inalta rugi pentru intercesiunea acestuia in favoarea mult patimitului neam românesc. Vor veni si fratii si surorile noastre de neam din Nordul Bucovinei si Basarabia, compatrioti români carora li se spune in secolul XXI ca sint un alt neam si ca vorbesc o alta limba decit neamul si limba României. Vor veni si oameni care vor incerca sa cistige capital politic prin asocierea lor cu asemenea eveniment, desi altfel, poate lucreaza si gindesc contra intereselor neamului românesc.

Sigur ca va veni si clasa politica, guvernul, Parlamentul, presedintele. Sint bineveniti. Pe acestia insa ii consideram datornici lui Stefan cel Mare. Ei trebuie sa-si ceara iertare Domnitorului ca n-au facut ceea ce ar fi trebuit sa faca, adica unificarea completa a neamului si ingrijirea potrivita a bunurilor manastiresti lasate de Stefan cel Mare posteritatii. Bunurile bisericesti, de exemplu, paduri si ogoare, furate de comunisti in 1945, nu ne-au fost retrocedate nici pina in ziua de azi; in schimb, sint folosite in chip mafiotic s-au lasate in depravare, de catre comunistii de "ieri", care sint occidentalii de "azi" de la putere.

Incheiere: Prea Sfintia voastra, va multumim pentru candidul si miscatorul interviu! Mult succes la aniversarea domnitorului Stefan cel Mare si Sfint de la Putna!

Gabriel Gherasim, New York
#17612 (raspuns la: #9415) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stefan cel Mare - de (anonim) la: 10/07/2004 18:32:30
(la: Stefan cel Mare si... Sfant)
Interviu cu Inalt Prea Sfintia Sa Pimen, Arhiepiscopul Bucovinei

Anul Domnitorului Stefan Cel Mare si Sfint

Pe Arhiepiscopul Pimen l-am intilnit prima data in vara lui 1991, in timp ce era cocotat pe un acoperis. Venisem impreuna cu profesorul de teologie si preotul Constantin Hrehor la Suceava, din parohia sa, Granicesti, apartinind judetului sucevean, ca sa vad eforturile de construire a primului azil de batrini finantat de catre biserica ortodoxa româna.

Sus acolo, pe acoperisul locuintelor pentru batrini, in constructie, I. P. Sfintia Sa aruncase un halat colbuit peste sutana preoteasca si cu doua cuie infipte la briu, se muncea sa bata pe un al treilea cu un ciocan, in tigla noua, cot la cot cu muncitorii tocmiti sa construiasca azilul. Acest azil este construit in stil brincovenesc, cu o splendida capela bizantina in centru, cu peretii de var, noi, albi ca neaua si ingrijeste deja pe cei batrini si ramasi fara suport, la scurta distanta de chiar cetatea lui Stefan.

O data cu planificarea Jubileului Domnitorului Stefan cel Mare si Sfint de la Putna, pe 2 iulie a.c., am intocmit cu parintele Hrehor urmatoarele intrebari, la care I. P. Sfintia Sa a avut bunavointa sa ne raspunda.

intrebare: Sfintia Voastra, sinteti pastorul sufletesc si un bun patriot al Sucevei si al Radautului. Sub patronajul dumneavoastra si al Bisericii Ortodoxe Românesti se va organiza in luna iulie a.c., in Bucovina, un eveniment important pentru neamul, cultura, istoria si biserica româneasca, si care are si importanta europeana: Sarbatoarea dedicata Voievodului Sfint Stefan cel Mare. Va invitam sa rostiti un cuvint, in acest sens, pentru cititorii români din America, si din restul lumii, mai ales ca in activitatea monahala din tinerete ati servit si ca ghid al Manastirii Putnei! De asemenea, va rugam sa ne spuneti cum prevedeti ca se va desfasura acest eveniment, si din punct de vedere bisericesc si din punct de vedere laic!

I. P. S. Sa Pimen: Stefan cel Mare este prezent in inima fiecarui român. Stefan cel Mare a fost, in mod ecumenic, chiar aparatorul catolicilor, in lupta sa contra paginilor, fiind numit atit de catre Papa de la Roma cit si de catre cronicarii straini "atletul lui Christos". Domnitorul a avut o asprime foarte mare fata de invadatori, trecindu-i prin ascutisul sabiei, si care a dus, la multi români slabi, sa se intrebe de ce a trebuit sa fie atit de aspru cu localnicii tradatori si cu strainii invadatori. Acesti oameni insa au uitat sa (si sa-si) aminteasca de patimile poporului român suferite din cauza acestor tradari si invazii. Stefan cel Mare nu lua prizonieri si asta se datora nu atit razbunarii, cit factorilor de inspaimintare a dusmanilor, dar si factorilor economici, de a nu trebui sa ia din soldatii de pe front ca sa-i transforme in gardieni de prizonieri.

Sa nu uitam, de asemenea, ca Voievodul lupta cu invadatori care l-au atacat, citeodata, chiar simultan, din 3 parti si au fost veniti de la 7 natiuni, ca sa atace pe pamintenii români din Moldova. insa Stefan cel Mare n-a facut moarte de oameni nevinovati si nici n-a fost un sadic; folosea executarea invadatorilor si pe a tradatorilor ca arma de aparare si atit. Stefan s-a luptat si cu boierii mai slabi, care cereau predarea Tarii strainilor in schimbul mentinerii confortului si a privilegiilor lor, insa poporul in mare, l-a judecat prin prisma luminii crestine si Biserica l-a declarat Sfint din motive bine intemeiate, atit istoric cit si spiritual. Desigur ca si Stefan cel Mare a gresit, ca om, citeodata, insa ca Voievod si ca Aparator al neamului românesc n-a gresit niciodata! in privinta greselilor omenesti Dumnezeu l-a iertat; in privinta meritelor ca domnitor si crestin, poporul românesc si Biserica l-au sanctificat.

Maria Sa a dus si o viata predominant religioasa si crestineasca de-a lungul intregii sale vieti. Acesta este Voievodul Sfint Stefan cel Mare: OM credincios, OM milostiv, OM postitor, OM rugator, neintrecut patriot român.

Românii l-au simtit ca pe un parinte, si cind si-a dat obstescul sfirsit, a fost doliu national, dupa cum bine spun si versurile: "Plinge dealul, plinge valea, pling padurile batrine, si poporul - in hohot plinge, «Cui ne lasi pe noi stapine?»".

Paradoxul este ca in ciuda numeroaselor lupte duse contra invadatorilor de-a lungul deceniilor sale de domnie, arta pictoriala sacra, metalurgia, textilele, si arhitectura, au fost dezvoltate de românii din Moldova la culmi care mai inspira si astazi lumea intreaga si care a dus ani de-a rindul la obtinerea a prestigioase premii acordate de diferite state europene, cit si de catre organisme americane, in particular minastirilor si bisericilor din Bucovina. De fapt, arta bisericeasca româneasca a avut o "renastere" pe timpul marelui domnitor, pentru ca portretele sfintilor parinti, ascetici in arta anterioara, medievala, au dat loc in biserici portretelor frumoase de oameni reali, in costume folclorice românesti, in cadre românesti si pedepsind pe adevaratii tartori ai timpului, turcii, chiar in ilustrarea bisericilor. Astfel, de la notiuni mai abstracte, atit biblice cit si filozofice, cu care credinciosii se conectau mai greu, s-a trecut in ilustratia bisericilor românesti, la notiuni reale, nationaliste si autohtone, de prezentare a oamenilor si a sufletului românesc crestin, in toata frumusetea si meritele lor. Biserica Româneasca a continuat sa inspire crestinii, insa de asta data in mod indulcit, mai pozitiv si mai in ton cu spiritul neamului. Voievodul Stefan cel Mare si Sfint este, pur si simplu, unul dintre MARII OAMENI AI LUMII.

intrebare: Ati reusit sa condensati 500 de ani românesti in acest tribut miscator inchinat Marelui Domnitor Viteaz si Sfint. La poarta acestui jubileu, cum vedeti, in contemporaneitatea noastra, fenomenul Stefan cel Mare si Sfint, reflectat in realitatea noastra ?

I. P. S. Sa Pimen: in ziua de 2 iulie a.c., va veni multa lume la Putna ca sa-i aduca un bine-meritat omagiu Domnitorului Stefan cel Mare. in primul rind, va veni marea masa a oamenilor care l-au inteles si il iubesc pe marele nostru sfint. Acestia sint constienti de enormul aport al Voievodului Stefan cel Mare la istoria neamului românesc. Vom avea o rememorare a cine a fost si ce a fost fenomenul Stefan cel Mare si Sfint, si vom inalta rugi pentru intercesiunea acestuia in favoarea mult patimitului neam românesc. Vor veni si fratii si surorile noastre de neam din Nordul Bucovinei si Basarabia, compatrioti români carora li se spune in secolul XXI ca sint un alt neam si ca vorbesc o alta limba decit neamul si limba României. Vor veni si oameni care vor incerca sa cistige capital politic prin asocierea lor cu asemenea eveniment, desi altfel, poate lucreaza si gindesc contra intereselor neamului românesc.

Sigur ca va veni si clasa politica, guvernul, Parlamentul, presedintele. Sint bineveniti. Pe acestia insa ii consideram datornici lui Stefan cel Mare. Ei trebuie sa-si ceara iertare Domnitorului ca n-au facut ceea ce ar fi trebuit sa faca, adica unificarea completa a neamului si ingrijirea potrivita a bunurilor manastiresti lasate de Stefan cel Mare posteritatii. Bunurile bisericesti, de exemplu, paduri si ogoare, furate de comunisti in 1945, nu ne-au fost retrocedate nici pina in ziua de azi; in schimb, sint folosite in chip mafiotic s-au lasate in depravare, de catre comunistii de "ieri", care sint occidentalii de "azi" de la putere.

Incheiere: Prea Sfintia voastra, va multumim pentru candidul si miscatorul interviu! Mult succes la aniversarea domnitorului Stefan cel Mare si Sfint de la Putna!

Gabriel Gherasim, New York





In ultimile 30 zile In ultimile 90 zile In ultimile 180 zile In ultimile 365 zile ---------- In 2004 ---------- In toate numerele
[ Optiuni ]




Arhiva

Redactia

Link-uri

#17613 (raspuns la: #8637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Carapiscum - de Axel la: 01/11/2004 13:49:04
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Pentru "tentativa de trecere frauduloasa a frontierei de stat" in anul 1987 si pentru "actiuni de destabilizare a orinduirii de stat" in 1989, mai precis pentru imprastiere de manifeste in statiile de metrou.

Si nu, nu am devenit judecatorul nimanui ci mi-am exprimat opinia in mod liber si perfect democratic dupa care am fost acuzat de vrute si nevrute, facindu-mi-se mai curind un soi de proces de intentie exact asa cum se obisnuia pe vremuri.

Asa cum am scris intr-o alta conferinta, poate am exagerat uneori cu "asprimea", cum ii spui tu - pornind ea, asprimea, insa, din convingerea amara, verificata aproape zi de zi, ca in continuare gindim conform unor sabloane induse de comunisti, chiar daca ne dam mari democrati, si te rog sa retii ca m-am inclus in fraza de mai sus - insa, personal, m-am saturat de fanaticii care, odata ce nu esti de acord cu ei, iti lipesc o eticheta pe spate si vor sa ti-o tina acolo permanent. Da, stiu care ar fi o reactie consacrata la cele de mai sus: "Pai atunci du-te, nene, unde vezi cu ochii, nu mai sta pe forumul asta daca nu-ti convine!"...

Sint un vizitator asiduu al forumului "XXXXXXX.org"* - ei da, e de extrema dreaptra - si te rog sa ma crezi ca, dincolo de aparente, cei de-acolo stiu diferenta dintre controversa si atac direct. Dupa cum stii, desigur, o groaza de grupari extremiste sint pornite singeros impotriva catolicilor si a trebuit sa sustin niste "dueluri" logice de speriat pe tema asta acolo, insa, pentru Dumnezeu, hai sa facem cazuistica, nu sa ne apucam sa ne comentam greselile de ortografie sau sa uzam de prea-cunoscuta-si-folosita sintagma "ba p-a ma-tii" asa cum se obisnuieste pe forumurile romanesti...ei bine, acolo, asa ceva nu se intimpla.



Nu, nu cunosc personal nici un preot care sa fi fost arestat si inchis de securitate insa pentru cei care nu au cedat, am tot respectul. De altfel, am tot respectul pentru Preot, pentru indrumatorul spiritual, pentru ierarhul chemat sa indeplineasca o misiune in numele lui Dumnezeu, insa nu pentru cei care...si nu vreau sa repet aici cu ceea ce am spus mai jos.


Cineva a spus, foarte frumos de altfel: "daca vrei sa-ti pastrezi prietenii, nu discuta religie, sex si politica". Atunci ce naiba mai ramine, sa discutam despre cum se imbraca vreo gisculita de la televiziune?

-------------
* Nota administratorilor: linkul catre forumul nazist a fost cenzurat catre noi.
#27153 (raspuns la: #27141) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aparut in "Evenimentul Zilei" de astazi... - de sanjuro la: 02/11/2004 10:26:34
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania, acuza Patriarhia Romana, intr-o scrisoare adresata Patriarhului Teoctist, de partizanat politic. Motivul scrisorii il reprezinta comunicatul Patriarhiei, aparut exact in ziua inceperii campaniei electorale, cind candidatul PNL-PD la functia de presedinte al Romaniei, Traian Basescu, era taxat pentru opiniile sale referitoare la legalizarea prostitutiei si a casatoriilor homosexuale.
Joia trecuta, pe 28 octombrie a.c., Patriarhia Romana arata, intr-un comunicat: “In timp ce se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a venera cinstitele moaste ale Sfintului Cuvios Dimitrie cel Nou - ocrotitorul Bucurestilor -, sute de mii de credinciosi au luat cunostinta cu indignare de opiniile exprimate public de domnul Traian Basescu, primarul general al Capitalei, in legatura cu legalizarea prostitutiei si sustinerea casatoriilor intre cuplurile de homosexuali. Consideram ca aceste opinii nu au nici o legatura cu traditia crestina, cu morala poporului nostru si cu demnitatea fiintei umane si a familiei”.
IPS Bartolomeu, desi recunoaste justetea crestina a punctului de vedere exprimat de Patriarhie, ii atrage atentia Prea Fericitului Teoctist ca insasi BOR, prin acel comunicat, a incalcat Decizia Sfintului Sinod prin care intreg clerului ortodox ii era interzisa, cu desavirsire, implicarea, in orice fel, in politica. Interdictia Sfintului Sinod arata ca “in conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (...), arhiereului, preotului, diaconului si monahului ii este interzis sa faca politica partinica”. Clericul care va incalca aceste reguli, precum si legamintul depus la hirotonie, sublinia Sfintul Sinod, va avea de ales “intre cariera politica si misiunea preoteasca, pentru totdeauna, fara drept de revenire in cler.” In replica la acuzatiile IPS Bartolomeu, purtatorul de cuvint al Patriarhiei, parintele Costel Stoica a spus: “Nu comentam”.
Redam mai jos scrisoarea semnata de IPS Bartolomeu Anania.

Preafercite Parinte Patriarh,
E binecunoscuta pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de problema legalizarii prostitutiei si a cuplurilor homosexuale. Ea nu e nici o noua si nici in faza unei iminente finalizari.
Tot atit de cunoscuta este si pozitia Bisericii noastre de a ramine echidistanta fata de partidele si formatiunile politice, precum si hotarirea Sfintului Sinod din 10-12 februarie 2004 prin care clerului nostru i se interzice cu asprime sa faca politica partinica sau sa participe la campanii electorale.
Iata insa ca la 28 octombrie 2004 Biroul de Presa al Patriarhiei Romane a dat publicitatii un comunicat care exprima indignarea credinciosilor ortodocsi fata de “opiniile exprimate public de domnul Traian Basescu, primarul general al Capitalei, in legatura cu legalizarea prostitutiei si sustinerea casatoriilor intre cuplurile de homosexuali.”
Faptul ca aceasta “indignare” este lansata chiar in ziua deschiderii oficiale a actualei campanii electorale si ca ea este focalizata nominal asupra unei persoane care, dincolo de inerentele noastre rezerve, detine nu doar calitatea de “primar general al Capitalei”, dar si pe acelea de sef al unui partid politic si de candidat oficial la presedintia Romaniei, nu poate evita concluzia ca Patriarhia Romana se implica partinic in competitia politica, ceea ce ii pune pe preotii nostri in situatia de a constata ca o interdictie poate opera asupra lor, dar nu si asupra institutiei care ii reprezinta.
In calitatea mea de membru al Sfintului Sinod, dar si in aceea de autor responsabil al propunerii din 10-12 februarie 2004, va rog sa luati act de frateasca mea consternare si de respectuosul meu protest.”

Asta asa...ca sa mai adaugam cate ceva la dosarul patriarhului Teoctist, conducatorul suprem al Bisericii Ortodoxe Romane, si sa ne intrebam, (noi astialalti, pacatosii), cum de-l mai rabda bunul Dumnezeu...
#27291 (raspuns la: #27249) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
categoric, imi place cum scrii - de Cristall la: 11/11/2004 16:30:33
(la: Ultimul sarut)
Si despre ce scrii. Curiozitatea m-a adus la acest al doilea text al tau (al doilea citit de mine) dupa ce am aflat de "Uitasem". E un fel de asprime in amandoua.
cristal
Multumesc pentru aprecieri A - de alexbrie la: 22/11/2004 09:09:13
(la: Ultimul sarut)
Multumesc pentru aprecieri
Asprimea de care vorbesti se prea poate sa imi fie caracteristica; poti fi melancolic si fara sa fii siropos :) Sau poate o fi datorata frazelor simple, episodice?
#29450 (raspuns la: #28441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fara radacini... - de cosmina la: 29/11/2004 16:33:28
(la: Strain al timpurilor tale?)
Titlul mi-a atras atentia imediat ce l-am zarit, ca si cum cineva m-ar fi strigat. Dintotdeuna m-am simtit stanjenita in lumea prezenta, nu mi-am gasit si inca nu-mi gasesc locul, timpul actual este unul in care nu ma pot regasi, care nu-mi apartine... Poate m-as fi vazut intr-unul din peisajele lui Cehov, incarcate de melancolie si doruri ascunse, sau poate undeva la "rascruce de vanturi", acolo unde pe dealuri ravasite de-aceleasi vanturi, Emily Dickinson se plimba alaturi de cainele ei...Un timp mai bland...Gandurile-mi fug adeseori spre trecut, spre oameni si locuri care au apus demult...dar uneori simt ca traiesc in mine..Citeam undeva ca atunci cand traiesti in trecut in fiecare zi mai mori cate putin..Si totusi, daca de prezent ma simt atat de putin legata, daca sunt unul din acei "dezradacinati"...poate ca fiecare perioada a avut frumusetea si asprimea ei, dar parca azi s-au pierdut prea multe, parca Acest timp este mai aspru ca nici un altul...Te simti strain atunci cand cei din jur te privesc ca pe-o ciudatenie, uneori uimiti de ceea ce ai tu de spus, de ceea ce gandesti...Si-atunci, in incercarea de-a nu deveni ostracizat, de-a nu deveni "strain", incerci sa te schimbi, sa cauti "normalitatea"..Si se poate intampla sa te pierzi pe tine insuti in aceasta tentativa..
fefe - de bull la: 02/04/2005 06:33:02
(la: Terri Schiavo , eutanasia pro sau contra?)
"(Terry) Nu era o vegetala comatosa, era un pacient caruia i sa interzis sa fie tratata."

In SUA, efectuarea oricarei proceduri medicale, impotriva vointei unui pacient, chiar daca salveaza viata, este considerat abuz fizic si este pedepsit cu asprime. De fapt, ea nu a fost tratata ci maltratata timp de 15 ani.

Singurul care putea sti cel mai bine cum dorea Terry sa fie tratata era sotul ei, nu familia sa. De aceea, legea americana a dat intietate sotului in exprimarea vointei in legatura cu tratamentul.

Familia lui Terry a incercat sa incalce legea si morala si, pe buna dreptate, a pierdut.

"Eu sint PRO-VIATA"

De fapt ce inseamna viata? O fiinta este in viata cat timp creierul functioneaza. La Terry era mort de 15 ani. Faptul ca inima batea nu are nici o relevanta.

Familia lui Terry a inselat opinia publica prezentand-o pe Terry ca pe o finta care zambea si clipea, ca si cand ar fi fost fericita in conditia ei. O minciuna frumoasa, dar o minciuna care ascunde ignoranta si micimea morala a celor ce au pus-o in scena.
#41670 (raspuns la: #41419) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un fauvist la politie - de Dinu Lazar la: 01/10/2005 15:54:39
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnul Liviu Ailincai a fost in Japonia un an cu ceva treaba; la munca, la capsunarit muzical - omul e violonist; acolo a vazut un zid de care s-a indragostit; pe zidul ala erau tot felul de desene, pete, culori; pentru acel zid si pentru a face detalii cit mai bune a strins molozu` si a cumparat un obiectiv macro; si a facut fotografii la acel zid pe care il iubea din ce in ce mai mult - nu mult, cam vreo 17 filme. Imaginile le-a scanat si le-a printat la amedesign si a facut o expozitie. La expozitia aceea m-a rugat omul sa zic si eu doua vorbe; iata vorbele acelea.

Fotofauvismul lui Liviu Ailincăi

O stranie coincidenta face ca exact acum o suta de ani, in 1905, sa fi aparut in pictura un curent care a reprezentat triumful culorii in pictura de avangarda: fauvismul

Numele vine de la criticul Louis Vauxcelles, care vazind picturile salonului de toamna de la Paris si mai ales lucrarile lui Matisse, Vlaminck, Friesz, a spus despre ei ca sunt fauves, adica fiare – spre exemplu Vlamnick cu contrastele, petele de culoare de cobalt, vrea sa dea foc scolii de Belle Arte; toti au o remarcabila cromatica, puritate si o stralucire a culorii de neimaginat pina atunci.
Criticul Joseph Muller descrie fauvismul ca avind “un colorit a carui asprime si violenta merg pina la brutalitate, o tusa larga, vehementa, un desen greoi, sumar, aproximativ, pe scurt o arta ce se impune prin verva, prin energia, prin lirismul ei popular, mult maimult decit prin sensibilitate si exactitate – pe de alta parte avem o paleta mai bogata, acorduri nu numai sustinute, ci si rare, un desen mai precis si indeosebi o modalitate mai constienta de abordare a volumului. Renuntind la clarobscur, la modeleu, fauvistii vor sa traduca forma numai prin culoare si linie; un tablou fauvist e in primul rind o juxtapunere de zone colorate – spatiul se construieste nu in raport cu ce vedem, ci cu ce simtim.”

Am tinut sa aduc aminte de aventura fauvista pentru ca lucrarile domnului Liviu Ailincăi atunci cind le-am vazut prima oara mi s-au parut a avea ecouri si multe punti nevazute cu aceasta faimoasa pictura, ecouri care la el se manifesta concret sub forma unei foarte interesante fotografii aproape sonore prin puritatea culorii si a formei aparent abstracte.
Domnia sa a studiat vioara in profunzime, inca de la virsta de 6 ani, si nu voi trece decit superficial in revista ca a luat mai multe premii de muzica nationale si ca mai este inconjurat si de alte muze – a publicat si un volum de versuri – astfel cred ca putem intelege si mai bine citeva din imaginile expuse, care sunt determinate de o incontestabila muzicalitate moderna si de o abordare poetica totodata.
Imaginile din expozitie sunt categoric altceva decit o abordare clasica, academica, a fotografiei; dar chiar si mari fotografi clasici au incercat mereu sa descopere cai de expresie neasteptate, iar Ansel Adams a spus si el ca “ fotografia, ca un puternic mediu de expresie si comunicare, ofera o infinita varietate de perceptii, interpretari si comunicari”
Remarcam la lucrarile expuse de domnul Liviu Ailincăi un stil unitar, o modalitate elaborata de a prezenta vizual o realitate foarte directa si altfel decit ne-am astepta, intr-o maniera insolita dar foarte interesanta care, cum spuneam, ne poate duce cu gindul la fauvisti.
#76084 (raspuns la: #75966) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... - de latu la: 08/01/2006 14:12:17
(la: Femeile si barbatii gândesc diferit ?)
Rizatoarea isi intinde la extrema corzile intr-un hohotit nestapânit de râs si le dezacordeaza. La incheirea risului corzile se reacordeaza automat prin acel aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah final.
Da, asta trebuie sa fie explicatia.
La barbati, corzile nu se dezacordeaza, fiind mai tari, mai rezistente. In afara de asta, barbatii sunt mai muzicali: Bach, Mozart, Beethoven, Pavarotti, deci obisnuiti a nu dezacorda corzile folosite...:-)))

Ati fi capabili sa bagati mâna in foc ca cel cu care dialogati pe internet e barbat ori femeie chiar daca acesta nu isi mentioneaza sexul iar nickul e un nume neutru ?
Nu. M-am "fript" odata.
Personal nu cred ca exista atat diferente de gandire, ci mai degraba diferente in reactie si posibilitati. In fata unei facturi neachitate suntem egali, indiferent de sex. Pentru a obtine banii necesari achitarii facturii, femeilor ca si barbatilor le stau mai multe cai la dispozitie si nu-mi da in minte nici o modalitate de a departaja posibilitatile in 'masculine' si 'feminine' cu o singura exceptie: O femeie insarcinata ar putea indupleca pe cineva sa-i dea banii in avans, invocand sarcina. Asta un barbat n-ar putea. Nu in mod direct.:-))
Dincolo de stupiditatea exemplului, consider ca stiluri diferite in gandire nu pot fi concluzionate justificat, ci doar pe baza de educatie, conventii si prejudecati.
Pe baza lor se vorbeste despre roluri masculine si feminine in societate, despre meserii sau indeletniciri specifice sexului femeiesc sau barbatesc, despre sentimentalism ca apanaj al feminitatii si despre asprime ca defect tipic barbatesc.

Dar bancurile femeilor despre barbati si cele ale barbatilor despre femei, justifica dupa parerea mea in mod suficient mentinerea cliseelor cu deosebirile dintre sexul puternic si cel frumos...:-)))
soro mintea nu m-ajuta si-a - de cosmacpan la: 20/02/2006 22:36:56
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
soro mintea nu m-ajuta
si-am pierdut un gand prin iurta
te pusei la microscop?
anamneza fac pe loc?
cand am zis asa ceva?
Soro nu te supara.
si apoi o spun cinstit
io te cred, si negresit:
esti dracoasa, firoscoasa
peste tot ambitzioasa.
si apoi tu sa nu uiti
si pe ea sa o descantzi
ca doar spui ca-i capricioasa:
nu te ia, nici nu te lasa,
doar te fierbe si te-agita
si duminica iti strica.
ia sa caut io in cos
sa gasesc ceva zemos
unde-s doua hai si trei
sa te vad de-unde le iei:

Kigdalele
Dulce-mi soptesc: "Sfioase si fecioare,
Noi in trei mantii verzi ne invalim,
Ca perlele-n cochilia lor tare.
Si-n miezul nostru, cat de dulci sa fim
Si cat de-alese pentru cel in stare
Sa sparga-asprimea noastra - aferim!
Ne place sa fim aspre si amare
Cat suntem inca tinere dar stim
Ca varsta curge, si-ar fi de mirare
Tot aspre si fecioare sa traim;
Si-atunci deschidem inima in soare
Si, proaspata cu drag ne-o daruim
Oricui o vrea, cand trece pe carare!"
Iar eu strigai: " O, gingase migdale,
Marunte giuvaiere si ispite,
Ma uit cum stati in verzile mantale,
Cu mare sfiiciune invalite,
Si puful vostru subtirel si verde
Imi aminteste dulcele obraz
Al unui copilandru ce ma pierde;
Iar ochii lui, pare ca s-ar fi tras
Din cele doua jumatati prelungi
Ce-alcatuiesc intreaga-va faptura;
Iar unghiile lui imi par atunci
Croite pe masura voastra pura.
Chiar necredinta voastra e un har
Caci chiar daca-mpartina-n doua-adese
Vi-i inima nehotarata - dar
Ramane alba, fara ca sa-i pese,
Si miezul ei sta pururea curat,
Ca perla in cochilia-i de jad.


#107292 (raspuns la: #107281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"The truth is rarely pure and - de flavie la: 14/09/2006 00:04:28
(la: aşa nu)
"The truth is rarely pure and never simple".(O.Wilde)

Tot dura,tot cu metafore frumoase:)..aici,imi place"cheaguri de lumină prin plămâni".
Dr ce oare il poate face pe un om(in cazul nostru,un poet)sa scrie cu atata asprime?..tu sfasii imagini,sfasii cuvinte..nu ca nu mi-ar placea:)
As vrea sa-l intalnesc pe omul adormit pe taraba..ma-ntreb ce privire ar avea..rupt pe dinauntru..
Nominalizarile no. 2, 3 si 4 - de Bitterdream la: 22/10/2006 20:18:57
(la: Concurs MISTER CAFENEA 2006 - etapa de nominalizari)
1. intruder - pentru sensibilitate
2. intruder - pentru asprime
3. intruder - pentru inteligenta
4. intruder - pentru cum scrie
5. intruder - pentru ca mi-a spus "noapte buna"


1. latu - pentru ca ma dadaceste
2. latu - pentru inteligenta
3. latu - pentru umor
4. latu - pentru decenta
5. latu - pentru ca e sensei

1. celdesubdush - pentru delicatete
2. celdesubdush - pentru ce scrie
3. celdesubdush - pentru filtrele de care uita uneori
4. celdesubdush - pentru ca e un copil mare
5. celdesubdush - pentru ca e ud de soare si vise

__________________________________
"i sit and watch the distant need,
that cracks me up and makes me bleed."
annelinne - de latu la: 29/10/2006 08:56:53
(la: iubiri inventate)
a fost un mesaj postat pentru o anume persoana, care din fericire a inteles ce i-am transmis
Atunci ar fi si culmea sa te necajesti!
Ca nu voi doi porumbeii ati fost aia fraieri, ci noi, ca ne-am spart capetele citind ceva ce oricum n-aveam sanse sa intelegem, expunandu-ne la critica ta dojenitoare de la picioarele Tampei, cu privire la asprimea cu care chipurile ti s-a raspuns.

Pentru viitoarele iubiri silentioase producatoare de lacrimi nestiute: Exista felurite mijloace de comunicatie pentru incercari de impartasire a sentimentelor neimpartasite, intre care cafeneaua este jos de tot pe lista de prioritati. Aici se scriu texte care vor fi comentate, pentru ca scopul ei, al cafenelei, nu este acela de a mijloci contacte siropoase, ci acela de a adaposti oameni, creatii si discutii.
Scriind te expui, iar daca intentia ta a fost sa joci jocuri cu iz de biletele de dragoste, atunci nici n-ai de ce sa te necajesti daca au fost tratate ca atare in lumea oamenilor mari.

__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#154204 (raspuns la: #154023) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de alex andra la: 26/11/2006 16:50:21
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Impermeabilul si dedesubturile sunt toate ok si la locul lor :P
Problema e doar asprimea si raceala vantului.
Asta poate sa-mi strice armonia interioara si coafura:)))

Lost without music in a world of noises
#159784 (raspuns la: #159694) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#167364, de picky _ 2 - de Baloo_ la: 09/01/2007 11:45:51
(la: Decebalus - Erou sau strateg inconstient ?)
Din Topic : o cultura ridicata
Nu a fost la inaltimea culturii romane, dar in comparatie cu altele cum ar fi cea germana de atunci, Herr Fuchs, este indreptatit termenul "ridicat". Danke Tacitus!

Cum sa interpretez "asprimea" cu care vorbesti despre cultura dacica? Te apasa?
_________________________________________
Twin Peaks : " Bufnita nu este ceea ce pare ... "
#167375 (raspuns la: #167364) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
esti sigur ca vrei sa aprofundam ? - de picky la: 09/01/2007 12:13:41
(la: Decebalus - Erou sau strateg inconstient ?)
Adrian Fuchs :

Nu a fost la inaltimea culturii romane, dar in comparatie cu altele cum ar fi cea germana de atunci, Herr Fuchs, este indreptatit termenul "ridicat". Danke Tacitus!
Asta deja devine atac la natzie.
Comparatia este deplasata. E ca si cum ai compara incalecatu' cu automobilul ce va sa vie.
Iar "ridicat" nu poate fi ceva ce nu exista !!! Cu Danke Tacitus spusesi o gogomanie, da' ma abtzin !

Cum sa interpretez "asprimea" cu care vorbesti despre cultura dacica? Te apasa?
Ma "apasa" doar sa vaz cum te faci de ras si cum ma faci de ras. Sa moara miticii frecandu-si palmele, nu alta !
Unde dracu' ai gasit tu cultura aia dacica ?
Si mor sa vad cum te afunzi si te umpli de ridicol. 'au esti din neamu' vadimic pripasit pe Timis?
#167381 (raspuns la: #167375) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...