atipic

Intre timp chiar am atipit linga calculator.
Chiar hai sa facem o cafeluta

Continuare "pentru ca usa se deschide si in prag apare un ciine ciobanesc. Se ridica pe labele din spate si ma intreaba in franceza: 'Citi ani ai?' Ma uit nedumerita si ma gindesc ca acest membru al familiei canine nu arata rau. Dar limba aia e tare lunga, si au inceput sa-i curga balele. '23' -- raspund incet si nu pot sa-mi explic de ce nu ma intorc si-o iau la fuga. 'Ah, un numar prim.' 'Cum te numesti?' 'Griveille. Dar prietenii-mi zic GV. Am iesit sa urlu la luna, scuza deranjul, in ultimul timp am fost ocupat cu tot felul de...' si se opri brusc. 'Nu e important. E o seara teribil de romantica, nu?' spune Griveille si se misca catre mine, biped, balanganinduse ca ciclopul din filmul ala vechi cu Ulise. Se opreste linga mine, isi intoarce capul mare si latos si-si linge flegma cu o miscare experta de limba. 'Ce ochi frumosi ai', zice, si apoi continua sa priveasca luna argintoasa. Hmmm. A trecut mult timp de cind cineva m-a complimentat de fel, si, cit de penibil s-ar parea, sint incintata; dar numai un pic. Ma simt ca intr-o poveste... poate ca daca il sarut se schimba intr-un printz. Dar gindul disparu ca umbra sub fulger cind mi-am amintit de problema bucala a dinsului. Fara sa-mi dea de stire, Griveille incepu sa urle la luna: 'Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,Liberte, Egalite, Fraternite!,...'

Dintr-o data incep sa percep ca lumina monitorului Viewsonic imi straluceste in ochi. Atipisem cu capul pe birou. Incetul cu incetul imi revin si-mi amintesc visul cu Griveille, care-mi aminteste in mod tangentzial ca n-am terminat compunerea pentru cursul 'Istoria Tumultuoasa a Frantei'. E prea tirziu acum, sint prea obosita. O termin miine. Dar inca am un simtamint placut si sint incapabila sa nu recunosc ca e datorita complimentului facut de Griveille. De ce nu e Fanel un pic mai mult ca Griveille? -- bineinteles, fara bale, par peste tot, si cu o limba mai scurta. Mai galant. Sa-mi spuna ca am ochi frumosi, si ca ma adora. Vezi sa nu! -- student tipic de informatica 'ai auzit ce-a facut SCO? I-a dat in judecata pe IBM. Vor sa declare licenta GPL nula! Le e frica de Linux, pentru ca e bazat pe o ideologie comunista de cel mai mare nivel. Pur si simplu, GPL este complet anti-capitalista, pentru ca desfiinteaza proprietatea privata. Vezi, Linux nu e proprietatea nimanui. Fundatia capitalismului este proprietatea privata! Guvernul, care oricum este in mare proportie o papusa a marilor companii, e speriat. Acum, in sfirsit, a iesit la iveala ca pazirea proprietatii intelectuale prin licentze este cel mai mare dusman propriu.'... Nici macar n-a observat ca m-am tuns si mi-am facut parul in special pentru ca azi e un an de cind ne-am plimbat pe strazi prima data pina noaptea tirziu, mina-n-mina, si de cind mi-a spus ultima data ca am ochi frumosi. Imi vine sa pling si inima mi se stringe intr-un ghem. Griveille, dragule de tine, sper sa ne mai vedem in tara lui Ene.

Multumesc de mesaj Dantimis. Faptul ca ai scris atat imi arata ca intr-adevar oamenii citesc...Ma bucur!

Perceptia mea este ca a fost o perioada in care se pleca din Irlanda ca de pe o corabie cu sanse de naufragiu (asemanator Romaniei de azi)...iar azi...nu se mai fuge ba chiar o parte din irlandezi se intorc. Pe langa ei...iata vin specialisti din est...

Te inteleg...ai dreptate si iti multumesc de incurajari!

Intr-adevar ...exceptionala 'intrebarea' - retorica sau nu- legata de COMPROMISURI!

Am sa ma gandesc atent la asta. Am mai avut discutii la o cafea, o bere cu amici...despre asta dar merita sa meditez mai mult... SI e usor sa spun ca NU voi face compromisuri...dar oare va fi asa??

Am un prieten care dupa ce la 19 ani i-a murit mama in timp ce tatal era plecat din tara(oricum parintii divortasera cu ceva timp inainte), a ramas barbatul in familie...cel care sa crreasca o sora mai mica si sa intretina pe el. Aveau o situatie peste medie. Asa a reusit sa inceapa o mica afacere...care merge si azi se extinde. DAR< mi-a spus, a facut mici compromisuri! A dat o spaga sau o atentie sa urgenteze lucruri...mi -a spus ca altfel nu ar fi rezistat pe piata.

Marea majoritatea a firmelor lucreaza fie cu oameni fara contract de munca fie cu contracte de munca in care salariul e minim (desi in realitate plkatec sute bune de dolari) -pt a evita Taxele.
Sincer acum...pt un salariu de 500 de dolari oficial, in acte, angajatorul plateste cel putin 400 in plus la stat.

Multi angajati prefera sa ia 400 dolari in mana si 100 in acte decat 250 in mana si alte 200 sa se duca pe taxe.

Discutabil.
Greu!

Adaptarea, smecheria si un aliat si un dusman, si o calitate si un defect al romanilor! Nu crezi??

Despre mancare...sunt sigur si stiu uneori pe pielea mea ca exista mancaruri senzationale si in USA si in alte tari. Calitatea produselor e buna sau mai buna...desi daca vrei calitate gasesti si in ROM.

Asta nuy ma opreste sa prefer rosiile romanesti pe cele din majoritatea USA....sau porcul taiat si preparat ca la noi...sau specilitati romanesti altor specialitati internationale.

Ai dreptate....e altfel in vest....Tranzitia si economia de piata romaneasca e un capitalism hibrid si atipic....

Insa, mai bine sau mai rau, mai mult sau mai putin am citit si invatat si de la Adam Smith, F. A. Hayek, Michel Albert...

Manualele profesorilor din ASE sun 'copiate' sau inspirate din ECONOMICSurile occidentale (nu ca ar fi rau) ...facem si ceva BUSINESS Administration dar ii pune Economia Intreprinderii (pe modelul francez cu 'L'economie de l'anteprise')

In fine... ca lucrurile sa fie altfel in tara avem destule MODELE AFARA nu tre' sa reinventam noi roata! Doar sa o implementam pe cea potrivita...

:)

Numai de bine



Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!

Interviu cu istoricul Lucian Boia

Sorin Lavric: Domnule Lucian Boia, sînteţi un personaj atipic în rîndul istoricilor români. Citindu-vă cărţile am aflat ceea ce ceilalţi istorici nu-mi spuseseră: că istoria nu este o ştiinţă propriu-zisă, că obiectivitatea istoricului este o fantasmă şi că imaginea pe care un popor o are despre propriul trecut se modifică după cum dictează imperativele clipei prezente. Iată suficiente motive ca să fiţi considerat un istoric atipic. Cum sînteţi perceput înlăuntrul breslei istoricilor? Şi invers, ce părere aveţi depsre breasla colegilor dumneavoastră?
Lucian Boia: Mai întîi de toate, să nu vă închipuiţi că aş fi un „marginal“. Sînt profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi (din păcate!) chiar unul dintre cei mai vechi (aici mi-am început cariera încă din 1967; a fost singurul meu loc de muncă). Am motive să cred că sînt apreciat de majoritatea colegilor mei, îndeosebi de cei mai tineri. Mă întrebaţi însă cum sînt perceput înlăuntrul breslei istoricilor în genereal. Primul meu răspuns este că eu nu cred în bresle. Cred în libertatea individului. Şi, în orice caz, în dreptul meu de a fi liber. Istoricii care se consideră în „breaslă“ riscă să devină prizonierii unor reguli depăşite, captivii unor tradiţii conservatoare. Cu siguranţă că o bună parte dintre ei nu sînt de acord cu mine. Este treaba lor, nu este treaba mea. Treaba mea este să spun cinstit ceea ce cred, să-mi fiu, pentru a-l cita pe Shakespeare, „mie însumi credincios“. Sînt convins că m-am achitat de această obligaţie. Cînd spun că istoria este mereu alta, spun o banalitate; nimic mai uşor de constatat decît această diversitate. Istoricilor nu le place. Au şi ei dreptatea lor. Se tot străduiesc, generaţie după generaţie, să facă din istorie o adevărată ştiinţă, o ştiinţă cît mai exactă, cu soluţii precise şi incontestabile. În fapt, istoria, prin esenţa ei, este ştiinţa cea mai nesigură şi cu gradul cel mai înalt de variabilitate. În faţa acestei sfidări, istoricii supralicitează. Fizicienii (pentru a menţiona o ştiinţă „dură“) par mai dispuşi decît istoricii să accepte partea de imaginar cuprinsă în demersul lor. Poate că pe unii îi deranjează ideile mele. Pe mine însă nu mă deranjează ideile diferite de ale mele (exceptînd atacurile lipsite de bună-credinţă). Nu are cum să mă deranjeze diversitatea; este tocmai ceea ce susţin în materie de istorie.
SL: Dacă ceea ce numim îndeobşte istorie nu este decît o naraţiune simplificată şi dramatizată despre trecut, aşa cum afirmaţi în Jocul cu trecutul, nu cumva disciplina istoriei îşi găseşte în dumneavoastră un adversar de temut? Nu cumva această disciplină este subminată dinlăuntru de unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai ei de astăzi?
LB: Mă amuză afirmaţia că aş putea fi un adversar al istoriei. Eu n-am avut altă dragoste intelectuală decît istoria, şi asta încă din copilărie. În tot cazul, de pe la 12 ani ştiam că voi urma istoria. Am o relaţie foarte strînsă cu trecutul; probabil că trăiesc mai mult în trecut decît în prezent. Nu de mine riscă istoria să fie aruncată în aer, ci de conservatorii care scriu o istorie cu totul neadaptată momentului actual. Eu am încercat să desluşesc regulile „jocului istoric“, şi asta tocmai fiindcă sînt ataşat de istorie. Respingerea din partea unora, ca şi entuziasmul altora, se datorează faptului că sîntem o societate conservatoare, care gîndeşte încă în bună măsură în termeni de secol al XIX-lea („obiectivitatea ştiinţei“, „naţiunea mai presus de toate“, şi aşa mai departe), şi de aici uimirea în faţa unor interpretări care la anul 2000 sînt absolut fireşti.
SL: În primăvara acestui an, cititorii români vor avea în faţă o nouă carte semnată de dumneavoastră: România, ţară de frontieră a Europei. Ce aduce ea nou faţă de Istorie şi mit în conştiinţa românească sau faţă de Mitologia ştiinţifică a comunismului? Sau altfel spus, care este „istoria“ acestei istorii a României?
LB: Istorie şi mit în conştiinţa românească s-a vrut o decriptare a discursului istoric românesc. Cu alte cuvinte este o carte care nu priveşte în mod direct România, ci interpretările privitoare la România. Nu o istorie, ci o critică a istoriei (sau, mai clar spus, a istoriografiei). După ce i-am criticat pe alţii, era oarecum firesc şi corect să prezint şi propria-mi versiune a istoriei româneşti. Aceasta este România. Nu este o istorie obiectivă, fiindcă nu există istorie obiectivă. Este o încercare de a explica România aşa cum o înţeleg eu. Este răspunsul meu la întrebarea: Ce este România?
SL: Deşi nu îndrăgiţi publicitatea, sînteţi un intelectual celebru în România. Nu vă daţi în vînt după apariţii la televiziune, nu acceptaţi decît după o îndelungată chibzuinţă interviurile şi invitaţiile la mese rotunde sau conferinţe, şi totuşi toate cărţile dumneavostră au un tiraj care depăşeşte sensibil media. Succesul dumneavostră e un fel de „izbîndă pe seama discreţiei“. Dar credeţi că o carte, oricît de bună, poate răzbi singură? Sau e nevoie de sprijinul viu al autorului?
LB: Cred că de regulă o carte nu poate răzbi singură. În ziua de azi, fără publicitate greu se mai mişcă ceva. Din fericire, regulile au şi excepţii. Istorie şi mit în conştiinţa romănească a fost o asemenea excepţie. S-a descurcat aproape fără nici un fel de sprijin. Iar 13 000 de exemplare astăzi în România nu e puţin lucru. Îi urez şi ultimei cărţi (România) să se descurce la fel. Mi-e teamă că nu are încotro. Nu-mi place publicitatea, nu-mi place să ies în public, nu-mi place să apar la televiziune. Şi mă bate gîndul că am dreptul să-mi trăiesc viaţa cum îmi place (am şi de recuperat; pînă în 1989 am făcut destule lucruri care nu mi-au plăcut!). Idealul meu este desprinderea completă a cărţii de viaţa autorului; nu este uşor, dar promit să perseverez.
SL: Ştiu că aţi studiat istoria din pasiune. Dar atunci, în adolescenţă, cînd a fost să vă alegeţi facultatea, aţi optat de la bun început pentru istorie? Nu aţi oscilat? Nu a mai fost nici o altă îndeletnicire intelectuală, umanistă sau ştiinţifică, la care să vă gîndiţi ca la o posibilă cale a vieţii?
LB: Am răspuns puţin mai înainte la această întrebare: am optat pentru istorie de cînd mă ştiu. Dar ca adolescent, după istorie, m-au interesat geografia şi (într-o manieră selectivă) literatura. Cam acelaşi lucruri care mă interesează şi astăzi. Sînt foarte constant.
SL: Care au fost intelectualii români care v-au fascinat în adolescenţă, exercitînd o influenţă modelatoare şi stimulatoare asupra dumneavoastră?
LB: Aproape că îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici un intelectual român (sau neromân) nu cred să fi exercitat vreo influenţă hotărîtoare asupra mea. Cînd, de copil, m-am îndreptat spre istorie, influenţa formatoare a fost a mediului familial (biblioteca şi lucrurile vechi din casă, faptul că mama mea, specializată în literatură română veche, a lucrat într-un domeniu apropiat) şi, cu siguranţă, casa de la Cîmpulung-Muscel, unde îmi petreceam verile şi în mansarda căreia erau îngrămădite, ca într-un depozit de muzeu, cărţi, reviste şi tot felul de obiecte de pe la 1900. Asta te marchează. Eu şi acum trăiesc în bună măsură la 1900, acolo mă simt mai în largul meu!
Ca adolescent, îi citeam cu plăcere pe Maiorescu şi Hasdeu; mă atrăgeau, şi mă atrag şi astăzi, ironia rece a celui dintîi şi fantezia riguroasă a celui de-al doilea. Însă modele nu mi-au fost; ei s-au întîlnit, se vede, cu ceva similar în propria mea structură intelectuală.
Oricît ar părea de ciudat obsedaţilor naţionalişti, am avut şi mai am încă o relaţie specială cu Eminescu. Mi-au plăcut cîndva — estetic vorbind— şi textele lui politice, la care însă nu subscriu. Poezia lui Eminescu însă o ştiam aproape în întregime pe dinafară, şi cu un mic efort aş recita şi astăzi, fără să greşesc prea mult, cele aproape o sută de strofe ale „Luceafărului“.
Am citit şi citesc încă multă literatură, poate chiar mai multă literatură decît istorie. Ca adolescent, Cei trei muşchetari şi romanele lui Jules Verne erau în prima linie. Pe Jules Verne nu l-am uitat; în viitorul nu prea îndepărtat voi scrie o carte despre el. Să-l menţionez şi pe Victor Hugo: cîţiva ani am fost absedat de Mizerabilii. Am încercat recent să recitesc cîteva pagini: imposibil, nu-i mai suport stilul grandilocvent!
Să nu uit enciclopediile. Am copilărit alături de un Larousse în două volume, editat prin 1920. Îl mai consult şi astăzi. Am avut o adevărată manie a dicţionarilor, care s-a mai alterat între timp, dar, oricum, aproape nu e zi în care să nu caut de cîteva ori în Larousse, sau într-un remarcabil Brockhaus în 17 volume, apărut la 1900, sau în dicţionarul de istorie şi geografie al lui Bouillet (de pe la 1860). Acesta din urmă mi l-a cumpărat mama mea de la anticariat cînd aveam 14 ani, şi a fost multă vreme lectura mea istorică favorită.
La facultate, n-am avut nici un profesor care să-mi fie model. Am mers pe drumul meu; cred că se şi vede!
SL: Citiţi zilnic şi întotdeauna cu plăcere? Nu vi se întîmplă să luaţi o carte în mînă şi să simţiţi că nu vă regăsiţi în rîndurile ei, şi asta nu din vina cărţii, ci din neputinţa de a vă rupe de agitaţia lumii? Cum vă adunaţi din risipa zilei?
LB: Nu citesc zilnic, fiindcă trebuie să mai şi gîndesc. Plăcerea mea supremă este să gîndesc; lectura vine în al doilea rînd. Din pură plăcere citesc literatură, fără nici o legătură cu preocupările profesionale. În ultimii ani însă, scriind atît de mult, am citit mai ales cărţi necesare anchetelor pe care le-am întreprins. Am ajuns astfel să citesc — şi cu mare interes — cărţi care altminteri m-ar fi plictisit cumplit. De pildă, mie nu-mi place science fiction-ul (exceptînd cei doi autori clasici: Jules Verne şi H. G. Wells), dar nu-mi place chiar deloc! Am parcurs însă o bibliotecă întreagă de science fiction în pregătirea cîtorva cărţi (Explorarea imaginară a spaţiului, Sfîrşitul lumii, o istorie fără sfîrşit).
SL: Ce loc ocupă televizorul în viaţa dumneavoastră?
LB: Televizorul în viaţa mea ocupă un loc foarte precis şi foarte limitat. Mă uit aproape exclusiv la programele de ştiri, în fiecare seară şi pe mai multe canale. Mă interesează atît informaţia în sine, cît şi manipularea prin informaţie. Evident, o „deformare“ profesională.
SL: Şi o ultimă întrebare: Cu ce se ocupă istoricul Lucian Boia atunci cînd încetează să mai fie istoric, devenind omul Lucian Boia?
LB: Dacă am răspuns la opt întrebări, îmi pot permite să nu răspund la a noua. Autorul Lucian Boia scrie cărţi pe care oricine le poate citi. Omul Lucian Boia îşi propune însă să rămînă discret. Este drept că discreţia nu se mai poartă astăzi. Mă întorc la 1900!

http://www.humanitas.ro/servlet/humanitas.articole.AfiseazaArticolul?id=28

Mi-am indeplinit cu mult efort toate dorintele.
Am avut dorinte simple dar una foarte apriga:
Am vrut sa traiesc sa-mi vad baiatul.
Eram mult mai tanar si lucram intr0o uzina de confectionari motoare.
Intr-o noapte am lasat un brat al unui utilaj pornit fara sa vreau.
Nevasta-mea era la spital si numai la munca nu-mi statea gandul.
Am atipit si bratul s-a desprins lovindu-ma in spate.
M-am trezit la spital si medicul mi-a spus ca am un cheag de sange linga inima, cheag care trebuie scos de graba ca altfel dau ortu'.
Am incremenit! Aflasem de nevasta ca a nascut in seara accidentului si ca am baiat.
Pana la operatie am plans ca un copil de ciuda ca nu-l vad si de frica mortii.
Operatia a reusit dar am mai stat in spital 2 luni in care am turbat de furie ca nu puteam primii vizite.
M-am rugat pentru sanatatea copilului si a mea in fiecare zi.
Acum fiul meu are 20 de ani si-s mandru de el.
Asta a fost dorinta mea cea mai apriga: sa-mi vad copilul mare si sa fiu mandru de el.
Restul a venit de la sine.
Sarbatori fericite!

Multumesc pentru invitatie.

Solutia pentru combaterea coruptiei nu poate fi decit una institutionala. Nu credem in campaniile anticoruptie declansate, controlate si avortate de prim ministru. Ele nu au, de altfel, nici un rezultat.
Coruptia nu va scadea decit atunci cind Politia si Justitia vor functiona, adica atunci cind nu vor mai controlate strict de politic.
Bineinteles, e nevoie si de o alta atitudine decit acceptarea coruptiei ca pe ceva normal. Exemplul pe care il dati este cumva atipic, nu e vorba de coruptia politica, cea mai importanta. Dar el arata clar cum se conjuga multi factori pentru a genera coruptia: mentalitatea celor care accepta sa dea mita, un sistem de invatamint prost conceput, inertia instituiilor statului.

Sunt speriata. Din ce in ce mai des, mi se intampla sa ii aud gandurile. De obicei se intampla inainte sa adorm. Ma culc pe perna moale, si, in momentul in care atipesc aud clar si raspicat, gandurile lui. De obicei, tresar cu inima cat un purice. Este aceeasi senzatie ca cea pe care o ai atunci cand cineva incepe sa vorbeasca cand esti pe punctul de a adormi.
Momentul in care eu ma culc este, aproape intotdeauna simultan momentului in care el se duce sa se culce. Asta o stiu sigur. Am fost atat de apropiati, atata timp, incat ceasurile noastre biologice sunt perfect sincronizate. Cand eram impreuna, mi se intampla des sa-i ghicesc gandurile, dar senzatia a fost mereu asemanatoare unei intuitii vagi si calde. Nicicand n-am auzit gandurile cuiva atat de clar, niciodata nu mi-au facut inima sa bata atat de tare.
Si acum, gandurile lui.. cuvinte pe care am sperat mereu sa le aud de la el intr-una din serile noastre tandre (in orgoliul nostru, ne dorim cu ardoare sa ne aflam imaginea prin ochii celor pe care ii iubim).
Sau, poate ca totul e un vis, si, deci,o dorinta neimplinita.
Oare el ma mai tine minte ?..

Domnilor,

Comomentariile la adresa studentului polonez sau constituit ele insele in motivul pentru care articolul initial a fost scris.
Reactia a fost exact ca aceea a unei haite de caini: unui il musca pe autor iar ceilalti se musca intre ei.
Cred ca o atitudine pozitiva ar fi fost benefica pentru toata lumea.

Domnule student din Polonia,

Va asigur ca aceasta este o atitudine atipica. Nu uitati ca Romanii au fost izolati zeci de ani fata de restul lumii, perioada in care au fost indoctrinati cu idei nu tocmai "corecte". Aceasta indoctrinare isi arata, din pacate, uneori roadele in generatia post comunista, in plus saracia, dar mai ales aroganta clasei de imbogatiti peste noapte are o influenta negativa asupra intregii populatii.
Romanii sunt intradevar cam acizi in exprimare dar veti fi placut surprins daca le cereti ajutorul la o nevoie.

Stima!

"Intrebati nu ceea ce tara voastra poate sa faca pentru voi, ci ce puteti sa faceti voi pentru tara"...este un citat frumos, dar...usor politicianist...si sa nu uitam esecul lui JFK in the Bay of Pigs, M.M. etc...om si el, iar pe de alta parte...Romania in nici un caz nu poate fi comparata cu US, care este un stat atipic, incomparabil si cu cele avansate din Europa...
Nu sunt atat de pesimist incat sa cred ca lupta nu are rost iar calaii care sunt la putere de circa 60 de ani vor mai fi inca pe atat. Lupta merita, macar de dragul luptei, chiar daca ai 0.001% sansa. Esti tanara si ai vrea sa candidezi la Senat...Stii oare ce "cotizatie" este necesara pentru un loc eligibil pe o lista? Si pana la urma nu asta este problema...ca si in alte locuri reprezentarea este in oarecare masura usor censitara. Problema nu este banul ci calitatea oamenilor. Astia de aici au ajuns la bani de la starea de deseu social,fiul gunoiului satului, degenerat fara avere a intrat la comunisti si securitate si "s-a ajuns". Managementul averii acumulate le lipseste tovarasilor. Vezi draga ca un imbecil si-a tras un ranch si un turn Eiffel...cand putea sa-si investeasca banii in ceva ce produce. Romania are mai multe masini de lux gen Grand Cherokee si Toyota Landcruiser decat Norvegia sau tarile vecine dar are si Dacii rable corodate la refuz. Managementul este baiul, nimic altceva. Si constientizarea faptului ca averea trebuie pastrata si sporita INCET, temeinic. Daca Rotschild ar fi avut ritmul de crestere al securistilor magnati romani, azi intreaga lume ar fi fost proprietatea sa privata. Din obiala insa nu poti face om de afaceri, cel mult "sef de trib" (fara suparare pentru cei adevarati). E o chestiune de origine sociala pana la urma...o inversare a scarii valorilor facuta de tovarashi...Nu vezi oare ca promovarea in orice domeniu este inevitabil guvernata de principii de acest gen? Cu cat esti mai prost ajungi in pozitii de conducere ca sa fii santajabil de cei mai mari. Ori...corupt. Poate ca integrarea in UE va jalona calea Romaniei...sa mai respecte si tovarasii regulile unei adevarate economii de piata si sa invete management. Ca la scoala, cu creionul in mana, ca de nu...gata averea, fundul gol...si parnaia...

Mario

Stiu, stiu, stiu ca n-am mai scris de mult, dar mi-au atipit muzele si n-am vrut sa le deranjez. Dar hai sa va spun intimplarea de astazi.

Ma suna iubitul meu si-mi spune:

- Te-am sunat sa-ti spun ca te iubesc, Ce faci?

- Te ador puiucu meu, ce sa fac, lucrez. Tu ce faci?

- Proiectez, si ma gindeam la briza muntelui din Austria. Piinea aia, salamul, mirosul de cafea dimineata. Uoaleu ce misto!

- Vrei sa o ushchim repede pina in Austria? Ce fain ar fi!

- Eh, ma gindeam si eu asa. Mama, ce faina piine scotea femeia aia din cuptor!

- Termina ca-mi faci pofta, hai sa o ushchim in Octombrie. Acuma sint toti copacii colorati si inca nu-i asa frig.......

Terminam conversatia dar inca nu ne-am decis ce-o sa facem, dar ne-am decis ce sa mincam diseara. Peste prajit cu mujdei si mamaliguta. Acuma nu stiu de ce-mi saliveaza gura, de piinea si salamul din Austria, sau de pestele care-l mincam diseara?

Un fragment gasit in agenda.ro (www.agenda.ro/2002/10-02-a.htm)

"... Aşezările neolitice în ceea ce astăzi numim Banat erau numeroase şi, unele dintre ele, vaste: la Dudeştii Vechi, Sânnicolau Mare, Foeni, Uivar, Hodoni, Sânandrei, Chişoda Veche, Parţa, Zorlenţu Mare, Liubcova şi Gornea... Cei mai importanţi arheologi ai Banatului românesc de astăzi, sunt Gheorghe Lazarovici şi Florin Draşovean. Altfel spus, piloţii campioni ai curselor în secolele neoliticului:
6 000-3 500 î.Hr. Când profesorul Lazarovici relua, în 1978, săpăturile la ceea ce avea să fie (până de curând) cea mai importantă aşezare neolitică din sud-estul Europei, Parţa, Florin Draşovean era student. Exact 20 de ani mai târziu, mai bogat cu Premiul Academiei pentru cercetarea Culturii Vinča şi cu 20 de ani de şantiere arheologice în spate, dr. Draşovean avea să descopere la Uivar ceea ce se conturează a fi astăzi cea mai mare aşezare de neolitic din Europa. Vara anului 2002 va fi vara adevărului.

Metropola Uivar
După ce a... dat târcoale vreo 8-9 ani locului, făcând prospecţiuni împreună cu profesorul Wolfram Schier (Germania), după ce a convins Universitatea din Würzburg că merită să investească masiv în această cercetare, dr. Florin Draşovean a început, în 1999, săpăturile la ceea ce avea să devină descoperirea vieţii sale: Uivar, cea mai mare aşezare neolitică din sud-estul Europei. S-au dezvelit până acum poarta de intrare în fortificaţia de la Uivar, unul dintre cele 5 şanţuri de apărare, o locuinţă neolitică integrală. Cum însă la Uivar trăiau în urmă cu 6 000 de ani peste 400 de oameni, mai sunt de descoperit minuni ale trecutului încă 20 de ani încoace. Cel mai important lucru e însă altul: prospecţiuni magnetometrice, cu tehnică de ultimă oră din Germania, au arătat că într-un anume loc se află îngropată o clădire atipică, de 20 m. Un sanctuar mare, este convins dr. Florin Draşovean. Primul din lume de acest fel. Încă nedescoperit

În urmă cu 6 000 de ani, pe locul numit astăzi Banat, trăiau oameni civilizaţi. La Timişoara s-au descoperit vestigii neolitice în Freidorf, Calea Torontalului, Chişoda, Fratelia. În ultimii 20 de ani însă, descoperirile de senzaţie au făcut din Banat un Eldorado al neoliticienilor, întrecând cu mult tot ce s-a scos la lumină în România şi Europa Centrală. Cea mai importantă descoperire rămâne, deocamdată, sanctuarul de la Parţa, singurul sanctuar neolitic complet restaurat. Descoperit de profesorul Lazarovici, sanctuarul poate fi văzut şi astăzi în Muzeul Banatului. Unicat absolut în Europa şi chiar în lume, sanctuarul este o dovadă irefutabilă a civilizaţiei neolitice. El avea două încăperi cu podele suspendate: altarul, cu celebrele sculpturi monumentale - cap de taur, şi odaia de vest. Veneau aici să se închine zeilor oameni din mai multe comunităţi mari şi mici, la ceremonii majore. Aportul de civilizaţie venea din Orient, pe traseul Anatolia-Grecia-Europa de Est-Occident. Din triburile de vânători paleolitici apar în neoliticul timpuriu comunităţi care îşi schimbă modul de viaţă: găsesc graminee sălbatice, le păzesc de animale, apoi le culeg. Încep apoi să cultive pământul, să-l ude, să-l îngraşe, descoperă rotaţia culturilor. Aşa iau naştere marile aşezări dezvoltate, precum Parţa, unde trăiau peste 200 de oameni: adevărată metropolă a epocii. De la bordeie, neoliticii au ajuns la "vile" cu etaj. Exista o organizare socială obştească, militară, economică, exista autoritate, dar existau şi pericole. Oamenii au dislocat mii de metri cubi de pământ, pentru şanţurile de apărare ale fortificaţiei. Erau oameni a căror meserie era să facă bile de praştie din lut ars în cuptoare mari. Aşezare de neolitic mijlociu, Parţa avea reguli clare şi relaţii cu lumea largă. Existau drumuri şi legături de schimb comercial. Se disloca piatra în locul pe care azi îl numim Budapesta şi aici, la Parţa, se făceau unelte; tot aşa se aducea sticlă vulcanică din Slovacia, scoica spondalis din Mediterana. Oameni avuţi, neoliticii găteau rafinat. Kostalena Mikelaki de la Michigan University a făcut, în America, analiza unor cioburi neolitice din vase în care, cu 6 000 de ani în urmă, vreo gospodină arsese mâncarea. Concluzia: oamenii epocii pietrei şlefuite mâncau tocane de porc, specialităţi complicate de vânat cu legume, păsări sălbatice, vite şi... câini... La Parţa s-au găsit tăvi speciale pentru coacerea lipiilor, pentru topirea grăsimilor, prăjirea ouălor şi tăvi cu forme speciale pentru coacerea peştilor. Aveau vase speciale pentru depozitarea grânelor. Tăierea animalelor nu se făcea în devălmăşie, ci după reguli şi ceremonii clare şi se aduceau jertfe, cel mai des invocaţi fiind Marea Zeiţă Mamă şi Taurul. Se practica libatio (obiceiul de a bea sau a vărsa înainte de a bea câteva picături dintr-un lichid sfânt sau nu, sfinte fiind considerate, spre pildă, sângele şi sperma), oblatio (ofrande de carne, fructe, pâine, obiecte) şi fumigatio (ofrande prin ardere). O cutremurătoare statuie-vas e bocitoarea: un vas cu două guri, una reprezentând o figură care urlă şi purtând semnul masculin W. Se pare că vasul era folosit la stropirea ogorului cu spermă (lichid sfânt) ca să rodească. Spermă de taur. Sau... La ritualuri, oamenii ardeau ierburi halucinogene şi vorbeau cu zeii. În case, aveau poliţe de vase, obiecte de artă şi altare. Războaiele de ţesut erau înguste, aşa încât hainele erau croite din fâşii, foarte elegante, cu modele rafinate şi variate. Femeile (mai ales) purtau podoabe (cele bogate, de alabastru) şi amulete magice. Casele aveau curţi interioare, etaj, dormitoare, terase.
S-au descoperit chiar blocuri de locuinţe cu şase încăperi. Când un bărbat se însura, pleca din casa mamei, în cea a nevestei. El îşi păstra totemul până la moarte (identitatea, semnul şarpelui, de pildă), dar copiii lui purtau totemul mamei lor. Era matriarhat. Capul familiei era femeia cea mai în vârstă din casă. Despre înmormântări se ştie foarte puţin, pentru că s-au găsit extraordinar de rar morminte. Nici la Parţa nu a fost găsit cimitirul. Florin Draşovean a descoperit totuşi, acolo, un mormânt şi unul la Foeni: despre cel din urmă, medicul legist Marius Munteanu susţine că este primul caz de poliomielită din istoria medicinei. Se crede că morţii erau puşi pe o plută şi, după un ceremonial complicat, li se dădea drumul pe apă. Sau că - în zone sacre - teritoriile morţilor, - erau puşi pe estacade de pari şi lăsaţi să putrezească. Cine încălca teritoriile morţilor, era la rându-i omorât. Dacă totuşi erau îngropaţi, oamenii neolitici erau puşi în pământ chirciţi, legaţi: în poziţia fătului. Lângă ei erau îngropate vase cu ofrande, arme, unelte. Când cineva trebuia pedepsit, magia neagră era o metodă bună. Unica sculptură monumentală de la sanctuarul din Parţa avea un rafinament plastic incredibil: când ardea focul, din zid se reflectau ochi aprinşi, nevăzuţi până atunci. Se pare că populaţia războinică de la Foeni a distrus, prin incendiere, aşezările de la Chişoda, Parţa, Uivar. "Foenii" purtau la brâu maxilarul inferior al duşmanului ucis. Cert e că după expansiunea războinicilor, Banatul rămâne depopulat vreo 200 de ani, până în eneolitic. Cauza este încă un mister.

Unicate, rarităţi
Străfundurile Banatului au fost darnice cu arheologii. S-au dezgropat aici piese unice în Europa, vestigii unice în lume, primate absolute. Între acestea: l statueta-unicat de la Liubcova, cu masca pe umăr şi vasul în mână, descoperită de profesorul Ion Drăguşin l sculpturile monumentale din sanctuarul de la Parţa, descoperite de prof. Lazarovici l bocitoarea de la Parţa, descoperită de prof. Marius Moga l masca de zeu de la Uivar, unicat mondial, descoperită de dr. Florin Draşovean. "


Desdemonovici

Sunt in Romania, ma aflu in Bucuresti de cateva zile. Din experienta mea proprie si personala:

- drum cu autocarul...timp de 40 de ore (nasol, loc putin...am avut de carat si nu puteam sa car atat decat cu autocarul). Mi-au urlat manelele in creieri primele 20 de ore FARA PAUZA!!! Pe la ora 1,30 (in noapte) l-am rugat pe unul din soferi ("ierea" 4 bucati si toti bronzati) sa dea mai incet ca vreau sa dorm totusi...daca e dragut. A zis ca "da' vrea baiatu' sa asculte ca sa nu adoarma". Ce vina am io...manca-ti-as...i-am zis (fara manca-ti-as, normal...). Imi venea sa-i zic ca studiile zic ca cel mai bine e sa asculti discutii la radio (ceva mai interesant care sa te tina atent si nu muzica lalaita da' am stat cuminte). In fine, a dat mai incet (timp de 5 minute) si pe urma dupa inca vreo ora s-a indurat "baiatu' " si ne-a iertat. Dimineata si-a revenit insa da' ne-a pus muzica usoara romaneasca (rupere...da' oricum, ajunsem sa ma bucur ca ascult Cotabita sau Gabriel Dorobantu, nu-mi venea nici mie sa cred!). L-am mai rugat o data sa ne ierte pe la ora 16 ca voiam sa atipesc putin da' nu a tinut figura. Ma miram ca nu zice nimeni nimic (dintre pasageri) da' "ierea" oameni mai necajiti, "venea" de la munca, din Spania, Germania etc. Lor le placea ce auzeau. Rupere...cum ziceam!

Mentionez ca am ales o firma de autocare ceva mai scumpa (pe cea mai scumpa!) ca sa am liniste macar. Ti-ai gasit...La intoarcere (am facut greseala sa-mi iau bilet dus-intors) o sa iau trenul pana la Arad si autocarul de acolo. Nu de alta da' in tren nu e muzica, macar sa scap de primele 9 ore de cosmar. Ma intreb daca as forta si eu soferii sa asculte Bach sau Metallica timp de 20 de ore...cum ar reactiona?

Alta:

- legatura alor mei de Internet e proasta si ieftina si tre' sa intrumereuinInternet-cafe-uri ca sa-mifactreaba. Acum ma aflu inplincentrusidesibatpauzele petastatura ele nu ies...precumvedeti.Acolounde apar e pentru ca revin si bat cu toata forta (noroc ca fac cu greutati :-) ). E a treia firma pe care o incerc si toate au fost cam la fel. Aveam elan la scris la inceput insa am inceput sa ma satur sa dau cu ghioaga in taste...Nu mai zic sa urla muzica (de dezaxati!) si se fumeaza in jur. Ma rog. Asa e si in taxi-uri, carevasazica se creaza ambianta placuta pentru dom' client.

Sau:

- am cumparat diverse chestii: ziare, flori, reviste, covrigi, lumanari (mai treceti oameni buni pe la cimitirul eroilor aia morti in revolutie ca e pustiu mereu!) ...Cam 75% dintre vanzatori au capsa pusa, nu-mi raspund la multumesc si nu se uita la mine cand vorbesc cu ei. Nu m-am luat de ei fiindca mi-am dat seama ca asta e procentul cu care iese in alegeri de-alde Iliescu. Viitor de aur tara noastra are!

Ce sa mai comentez...ma opresc aici si va urez zile placute si fericite si nervi tari frati romani bucuresteni dar nu numai (aia normali la cap!)!!!

P.S. Pana la urma ma intorc cu trenul tot drumul, mi-au returnat banii pe biletul de autocar (intoarcerea)...ce bine ;-))).

la momentul asta n-ajuta decat atipitul pe canapea in fata vreunui sitcom de 3 lei ....da' mai e pana acolo, stau vitejeste pe baricade ca stiu de la ce e si nici unul din ce ti-am zis eu mai devreme n-ajuta.

iar daca horica incepe sa percuteze o sa catch up mai tarliu sau a domani


~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it

cateodata am senzatia ca retraiesc exact anumite situatii(izbitor de identic)incat parca primesc un pumn in cap cand imi dau seama de asta.Cand un om ma minte parca simt inima ca mi se strange si daca incerc sal cred nu am stare,ma agita ceva.si cel mai ciudat lucru care mi sa intamplat este ca in seara cu cutremurul nu aveam somn si desi am atipit intrun tarziu am visat cum ca ar fi cutremur si mam trezit,mam ridicat din pat mam dus incet spre geamul din hol simtind o frica care totusi nu era a mea si apoi intrebanduma ce e cu mine acolo mam sprijinit de prag.in acel moment s-a auzit vuietul acela si a inceput cutremurul.incepand sa simt o frica din ce in ce mai mare care tot nu era a mea dar care incepuse sa ma fac sa ma simt de parca as fi avut o greutate foarte mare in carca.DE CE?

"America nu inseamna suburbiile Chicago-ului, nu inseamna Washington, nu inseamna Los Angeles sau San Diego, nu inseama New York"

Anonimul are dreptate. Orasele astea sunt atipice pentru America. Cu toate astea, chiar si in ele, copii sunt mult mai protejati impotriva consumului de droguri decat in Romania. Atat in scoala, pe strada cat si in spital la sectia de dezintoxicare.

Am vazut aseara un documentar zguduitor despre ravagiile produse de marele val in Asia; peisaje mirifice distruse intr-o clipa, orfani si durere, ravagii si acum probleme majore cu apa potabila.
La sfirsitul documentarului am atipit cu telecomanda in mina si am avut un scurt vis.
Se facea ca revista Photo magazine a inchiriat sala de marmura a Cercului Militar ca sa faca un bal al fotografilor cu donatii pentru zonele sinistrate; se facea ca galeria noua de arta foto din Bucuresti a organizat o zi de licitatii foto, si cine a vrut a venit cu aparate mai vechi, accesorii, fotografii, si s-a strins o suma frumusica, la licitatie fiind invitati multi din lumea buna a Bucurestiului, posesorii de Rolls Royce si de Maseratti; cu aceasta ocazie s-a facut si un pact de neagresiune intre fotografii mai clasici - aia care au treaba cu plastica si perspectiva - si tinara generatie, care nu are nici o treaba cu nimic.
Si la Muzeul de arta moderna de la Parlament s-a facut o minunata seara de fotografie cu vinzare, sub egida Presedintiei Romaniei si a unei reviste de arta photo grafica romaneasca; cu banii strinsi din vinzarea donatiilor s-au putut trimite citeva tiruri de apa minerala.
Nu in ultimul rind, Afepereul a hotarit sa doneze jumatate din cotizatiile membrilor, adica 25.000$, Unicef-ului, pentru ajutorarea celor care au suferit.
Chiar si Fotoclubul de Bucuresti a contribuit cu ceva, dar pina sa aflu cu ce, m-am trezit si mi-am dat seama ca visu`i vis si realitatea e realitate, care este, adica 128.000 de victime acolo si pace si liniste aici.
La multi ani, desigur, in general, dar in special, cit mai putini ani fara organizare, fotografilor romani.
Stranie urare, nu?

Daca populatia mondiala s-ar reduce la 100 de ingineri, pastrind
proportiile, s-ar compune cum urmeaza:
- 93 ar fi barbati
- 6 femei (dintre care 3 ar fi lesbiene, una ar fi prietena celui
mai bun amic si celelalte ar fi urate ca dracu)
- 1 poponar.
Dintre cei 100 de ingineri:
- 95 ar purta ochelari
- 89 ar fi cheli
- 1 ar fi un inginer atipic (inalt, aratos si simpatic)
- 75 ar crede ca sunt ingineri atipici chiar daca sunt mult mai
urati decit toti ceilalti.

Dintre cei 100 de ingineri:
- 99 ar vorbi in continuu despre calculatoare
- 86 ar vorbi in continuu despre mp3
- 78 ar vorbi in continuu despre jocuri de calculator.
Privind lumea din aceasta perspectiva, e firesc ca dorinta inginerilor
de a fi acceptati, intelesi si educati, sa devina ceva fundamental pentru
ei.

Tine cont de aceasta observatie:
- Daca dimineata cand te trezesti, constati ca nu esti inginer, esti
norocos.
- Daca te trezesti, nu esti inginer si o blonda spectaculara doarme
linga tine in pat, esti ingrozitor de norocos.
- Daca te trezesti, esti inginer si o blonda superba doarme in pat
linga tine... nu te stresa, inca visezi.

Un om ratat este ratat doar in raport cu el insusi. Va spun acest fapt deoarece nenorocirea mea vine din mine insumi. Candva am visat sa ajung sociolog, dar intamplarea a decis altfel . Si aici este toata problema. Muncesc, fara satisfactii spirituale, iar din punct de vedere material, ma descurc, de azi pe maine. Cu toate acestea , sigur nu sunt in totalitate un naiv. Sunt atras de periferia societatii deoarece aceasta experienta imi reactualizeaza conceptia dostoievschiana despre lume si viata. Am constatat, de pilda, ca oamenii nu sunt niciodata, ceea ce par ca sunt. Vesnica dedublare, alternanta dintre bine si rau, dualitatea ortodoxa sau duplicitatea psihologica, sunt doar cateva notiuni pe care le vehiculez, atunci cand umilit si obidit, de faptul ca traiesc intr-o tara condusa de infractori, ma gandesc cu groaza la ziua de maine. Si apoi suferinta aceasta morala.Beau peste masura si nu stiu nici macar acum, care este sensul vietii. Nu pot sa inteleg, decalajele imense care exista pe lumea aceasta. In fine, conceptii si conceptii. V-as ruga, ca un om, educat in spiritul necredintei, de o societate absurda, sa-mi dati un sfat despre cum as putea sa cred cu tot sufletul in Dumnezeu. Cand stiu ca am atatea pacate, atatea patimi si slabiciuni, recunosc ca este o intrebare delicata. Dar, ma mandresc cu mila pe care o am, ca un dar sufletesc. Spun asa, de exemplu, dar probabil, doar ca sa starnesc interesul, un citat din memoria aceasta traumatizata , ca nu incape in toata omenirea atata suferinta cat poate sa incapa in sufletul unui copil abandonat sau orfan. Am vazut in Bucuresti, copii aurolaci, care starneau scarba unor indivizi cu multa credinta in Dumnezeu si lucrul acesta ma invalideaza din toate punctele de vedere. Imi place sa spun ca nu putem vorbi de notiunea de lumina, daca n-ar exista intunericul. Bogat - Sarac. Barabat - Femeie. Credinta - Necredinta. Bun- Rau. Curajos - Las. Dumnezeu - Diavol. etc .Pana la urma, adevarul este ca avem din toate, cate ceva. Sunt un dezradacinat , in propria tara. Parintii mei, invatatori refugiati din Basarabia in timpul celui de-al doilea razboi mondial, zona Orheiului, au trait o viata atat de modesta si neinsemnata, incat este greu de relatat. Dar, la origine, neamul din care provin, a fost gospodar si bogat. Pamanturile noastre , de acolo, raman tot acolo.Iar eu, mostenitorul sunt un golan, adica gol de continut. Nici un fel de radacina. Cine este vinovat ? Citesc si descopar ca raul vine din toate directiile. Occidentul decadent, a creat nazismul in manifestarea sa pragmatica, iar maicuta Rusie a devenit comunista datorita starii de naivitate ortodoxa in care au gasit-o revolutionarii de la 1917. Germanii, sunt la doar 60 de ani, de la sfarsitul razboiului, o natiune, desi invinsa atunci, unita si in plina ascensiune. Rusii s-au destramat oarecum, desi au fost invingatori. Paradoxuri ? Nu stiu. Cert este ca limba germana, atat de tare imi sugereaza disciplina, ordine dar si imaginele socante ale acelor lagare de concentrare din perioada razboiului. Planuri de exterminare, etc. Limba rusa, atat de moale, imi sugereaza sufletul larg al rusului, vesel, comunicativ si bautor de vodca, adica indisciplina, lipsa de civilizatie etc. Tata a avut doi frati. Pe cel mai mare, in 1941 l-au condamnat la moarte prin impuscare, la doar 19 ani, NKVD-istii. Cel mic, basarabean desigur, dar deja inregimentat in Armata Rosie, l-au impuscat nemtii sau ma rog germanii. Sisteme sociale, religii, onoare, filozofie, ce conteaza ? Colectivism si Individualism. Prostii. Atata timp, cat noi am fost la mijloc, vinovati sunt si germanii nazisti, dar si rusii comunisti. In fond care este adevarul ? Basarabia este un tinut bogat si fertil, dar exploatat de-a lungul anilor. Si iata ca suntem cei mai saraci in Europa, cei mai defaimati si inculti. Explicatia este totusi simpla. Seamana Basarabia cu acel copil orfan in a carui suflet este adunata suferinta intregii lumi. Germania cotropitoare a adunat averi in acele momente de cosmar ale istoriei. Germanii sunt, in general vorbesc, oameni reci, distanti,rai la suflet. Rusii, neghiobii, indoctrinati de comunism, dupa Blocada Leningradului, aveau toate motivele sa ne pedepseasca. Si ne-au pedepsit, molipsindu-ne si pe noi de comunism. Romania, tradatoarea, fara onoare militara si alte bazaconii. Nu, nimic din toate acestea nu este adevarat. Capitalismul inseamna in esenta exploatarea omului de catre om. Comunismul inseamna incalcarea flagranta a drepturilor omului. Si ce-i cu asta ?Trebuie sa traim. Si atata tot. In ce scop, nu ne spune nimeni. Traim si asistam buimaciti la spectacolul lumii, ne desconsideram si refulam prin asasinarea conducatorilor acestia, atat de tipici si atipici in acelasi timp, respectiv Antonescu si Ceausescu. Imi pierd vremea in acest delir. Dar totusi ideea este ca Antonescu a fost extrema dreapta, iar Ceausescu extrema stanga. Capitalism- Comunism. Spectacol desuet. Povesti despre o lume, care are la baza sentimentul de ABSURD. In ce sa crezi omule ? Democratie - Dictatura ? Sau in capitalismul salbatic, deja instituit in Romania , culmea sau de ce ar fi culmea , tocmai de comunistii nomenclaturisti. In fond si comunismul initiatic a fost instituit de capitalisti, gen Marx sau Engels. Paradoxuri. Cai verzi pe pereti. Cu toate acestea viata, aceasta saritura scurta, merita traita. Cu sau fara credinta. Optimisti sau Pesimisti. Candva Iliescu voia sa construiasca comunismul stiintific. A venit Emil Constantinescu cu intrebarea credeti sau nu credeti in Dumnezeu ? Iar acum , mai nou sloganul domnului Basescu - SA TRAITI BINE ! Pentru ca este libertate de exprimare, am transformat sloganul in urmatorul mesaj - SA TRAITI BINE, DAR SA NU VA VINDETI SUFLETELE - ...........Ajutati copii orfani, ajutati Basarabia, ajutati ca Romania sa se reintregeasca. Diagnostic - Schizofrenie. Totusi Germania , cea rea s-a reintergit, dupa ce ne-a ucis cu rapace exactitate. Iar maicuta Rusie, band votca la Moscova, isi bate in continuare joc de moldovenii, care i-au hranit mai tot timpul. DANG- BANG. E noapte, totul este inutil. Sunt ganduri, fara coerenta. Ramane grija nenorocita a zilei de maine. S-ar parea ca pe vremea lui nea Nicu, romanul de rand, naiv si mediocru, ca subsemnatul nu era atat de stresat si bolnav psihic. Era sa uit, ca atacurile de panica s-au imultit. Era sa uit sa spun ca suntem in Spania, cea mai ieftina forta de munca. Era sa uit sa spun ca totusi suntem neamul lui EMINESCU. Era sa uit sa spun ca mi-e rusine ca v-am deranjat cu aceste ganduri,

""Eu nu cred ca cel care atipeste este adormit" -da, sigur! Seful nu doarme! El se odihneste... Pffff!"
Pai daca invatati marxism-leninism stiati ca "dusmanul de clasa nu doarme"!


=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"
Descartes

"Risperdal sau Riperdon – substanţă activă risperdina – este un medicament de întreţinere eficient pentru schizofrenie cu puţine reacţii adeverse sau contraindicaţii, având dezavantajul că este in Romania foarte scump si trebuie luat fără întrerupere, eficacitatea medicamentului constând în continuitate, menţinerea dozei utile (se stabileşte individual) la acelaşi nivel în sânge.".........................................de fapt subst. este RISPERIDONA, cel mai cunoscut preparat este Rispoleptul si evident ca trebuie luat timp indelungat, ca de altfel orice medicament antipsihotic in Schizofrenie, fie acesta antipsihotic clasic (Haloperidolul) sau "atipic" (nou) - Olanzapina (Zyprexa), Risperidona (Rispolept, Risperdal), Amisulprid (Solian), Quetiapina (Seroquel), Aripiprazol (Abilify), Clozapina (Leponex, Clozaril).........pe linga asta, mai trebuie spus ca Haloperidolul se utilizeaza si in Vest cam la fel cum se utilizeaza in spitalele psihiatrice din ORASELE Romaniei (mai ales in centrele universitare)

"In România secţiile de psihiatrie sunt încă adevărate „închisori” pentru nebuni, unde „încarceraţii”, mai ales cei agresivi sunt schingiuiţi, bătuţi, infundaţi cu tranchilizante până ajung la stadiul de „legumă cuminte”. Există şi câteva clinici private care se străduiesc să ofere bolnavilor psihici o şansă la o viaţă la limita normalului, dar sunt imposibil de plătit pentru „muritorii de rând”."........................................"schingiuiti" mi se pare o exagerare...este aceeasi situatie ca si peste tot in Romania (mentaliate, mostenire, colosi inutili, personal dubios)......simptomele acute sunt extrem de periculoase pentru pacient si pentru anturaj, astfel incit izolarea este absolut necesara...........socul pentru familie este groaznic...dar interpretarea acestei tragedii prin aceeasi tematica (vraji, duhuri si altele) sau interventia preotilor habotnici nu fgace decit sa alimenteze alienarea.......eu zic ca cea mai buna optiune pentru pacient este sa i se explica cit se poate de mult despre boala sa, astfel incit sa -si dezvolte mecanisme de autoaparare......de aceea abordarea pozitivista este mult mai indicata decit inutila si stupida referire la posedare/duhuri/farmece etc