comentarii

autoritara


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Pana la urma ce este coruptia, cine sunt coruptii?... - de Sibipot la: 29/04/2004 13:19:29
(la: Sa vorbim deschis despre coruptie)
Intrebarea mea din subiect nu este numai retorica, ea contine si un dram de ... disperata nedumerire.
Am avut ocazia sa aflu doua opinii despre ce inseamna coruptia si coruptul, pe care am sa le prezinrt cu riscul sa ... plictisesc.
Intamplator am cunostinta despre un act de (in)justitie atat de evidenta incat si un copil, care abia si-a luat buletinul, l-ar recunoaste.
Un bun amic al meu, a imprumutat pe unui individ, fost nomenclaturist pecerist, acum ajuns, prin voia unitatii si solidaritatii indestructibile ale nomenclaturistilor peceristi, deveniti acum ca toti opotrunistii peceristi "pesedist fidel", avansat consilier prezidential, mana dreapta a lui ILIESCU [teroristul si criminalul nr. unu al RO din cauza caruia la asa zisa revolutie (date la o parte sa ma pun eu) au murit peste 900 de nevinovati , numai ca sa demonstreze ca a existat, vezi Doamne, o revolutie populara spontana]. In 2001 la solicitarea "dnului Consilier Prezidential", a creditat o firma a acestuia cu o suma foarte mare de bani, de suta de milioane lei, ( ca sa-si plateasca peschesul pentru "avansare"), din vanzarea unei mosteniri, pentru care casieria i-a taiat chitante cu mentiune "imprumut societate". Cand a venit scadenta, convenita, a cerut sa i se restituie creditul si spre surpirndere a primut un raspuns, daca nu hilar cel putin incredibil, ca banii i-au fost returnati, dovada fiind "chitantele de retragere inscrise in evidetele contabile ale societatii". (Din cate se stie, o persoana fizica neautorizata, cum era el, nu poate emite chitante, iar chitante de retragere nu exista, in cel mai rau caz Dispozitii de Plata emise tot de societatea platitoare).
Intueste ca este victima unei inselaciuni si daca banii au fost retrasi, acestia au fost ridicati de la casieria firmei, in numele lui, cu acte false. Singura solutie pentru a afla adevarul era de a face plangere penala pentru fals intelectual, uz de fals si inselaciune. Dupa ce este plimbat mai multe luni, de al Ana la Caiafa, fiind vizibila intentia de taraganare a solutionarii cererii sale din partea Parchetului si dupa mai multe audiente cu cererea expresa de solutionare a cauzei, in sfarsit primeste solutia de "neurmarire penala" deoarece " faptele nu exista".
In aceasta situatie se impunea neaparat studierea dosarului si sa vada cu proprii ochi pe ce probatiuni se bazeaza aceasta solutie. Merge in mai multe audiente si solicita sa i se permita sa studieze dosarul si dupa multe insistente, cu greu, primeste aprobarea, abia dupa ce face o somatie in comformitate cu cele legale privind transparenta activitatii institutiilor statului de drept si ale drepturilor constitutionale.
Stupoare, in dosar sunt mai multe "Dispozitii de plata" intocmite in numele sau, prin care se face retragerea sumei, ba chiar mai mult, DP care nici una nu poarta semnatura lui, ba cateva fiind semnate in fals in numele sau, singura semnatura fiind numai a casierei, iar unele fara nici o semnatura, dar scrise de casiera sau contabila firmei.
Toate aceste operatiuni sunt cunoscute de patron si chiar acoperite de aceasta, atat prin declaratii care sustin actiunile celor doua infractoare dar si prin denaturarea realitatii si incitarea la declaratii mincinoase...
Totalizand aceste sume constata ca suma totala este cu cateva zeci de milioane mai mare decat suma cu care a creditat el firma respectiva.
Oare ce contabilitate ar fi lasat un debitor fara sa nu-l fi somat sa returneze suma incasat pe nedrept. Ei bine contabilitate nu face nici un demers in acest sens, iar firma respectiva nici macar nu se sesizeaza de acest lucru. E normal ca aveau un interes, contabila mana in mana cu casiera sa nu se sgandereasca aceasta... potlogarie....
Conform Legii contabilitatii, o DP poate deveni document justificativ legal constituit si inscrise in evidentele contabile, numai daca are toate semnaturile de viza, aprobare si neaparat semnatura beneficiarului platii cu datele personale ale acestuia. Fara aceste semnaturi si mai ales semnatura beneficiarului platii, DP este considerata un fals intelectual (art. 40 legea 82/1991). Inscrierea ei in evidentele contabile este uz de fals intelectual(art 6 alin 3 din Legea contabilitatii-82/1991), iar cel ce inscrie este direct raspunzator.
Ei bine, parchetul ignora cu buna stiinta aceasta lege, nu ia in considerare aceste falsuri grosolane si isi pune rezolutia doar in baza declaratiilor unor martori, care sunt insasi infractorii ( casiera care a intocmit DP si contabila care le-a inregstrat in evidentele contabile). Sa nu mai vorbim ca in aceasta situatie anchetatorul era obligat, prin sarcinile de serviciu, cand sesizeaza abaterei de la lege, sa faca un control al activitatii financiar-contabile al societatii respective.
Nemultumit de rezolutia primita face plangere impotriva solutiei procurorului si dupa circa 3 luni (Legea mentioneaza in mod expres obligatia de a se da raspunsul in 20 de zile), dupa ce merge in mai multe audiente la prim procurorul parchetului cu pricina, insista si chiar da si o somatie de definitivarea cerereii, primeste in sfarsit raspunsul de respingerea cererii pe motivul ca "solutia data de procuror este temeinica si legala" si asta pusa la posta cu o intarziere de peste 10 zile de la redactare si inregistrata in registrele de corespondenta.
Omul ramane perplex de raspunsul primit. In disperare de cauza apeleaza la Parchetul National Anticoruptie, fiind ultima lui speranta, unde incearca sa depuna o plangere prin care demasca pe anchetatori (Politie si Procuratura) de comiterea infractiunii de coruptie si favorizarea infractorului. Si cum corb la corb... are alta surpriza. Aici din acuzator devine "interogat" si chiar acuzat. Este intrebat, brutal, autoritar si ireverentios, daca anchetatorii i-au "cerut bani sau foloase necuvenite", daca are cunostinta ca anchetatorii au primit bani sau folose necuvenite de la ce-i incriminati pentru a da acesasta soluiti si cate altele etc, etc...
La raspunsurile negative ale lui i s-a spus ca nu-i de competenta lor, aceste acuze pot fi luate in consideratie numai daca se aduce dovezi privind luare de mita sau foloase necuvenite etc. I-au inapoiat cererea si au dat de inteles ca audienta s-a sfarsit.
Cu toate ca a incercat sa arate ca piesele aflate in dosar (unde este si o expertiza grafologica a Politiei care confirma ca semnaturile care i se atribuie nu-i apartin), ce confirma faptele incriminate privind falsul intelectal si uzul de falsi savarsit de casiera si contabila si, dovedesc reaua credinta, partinirea si favorizarea infractorului, de catre anchetatori, procurorul de la PNA spune ca cele prezentate in petitie nu face obiectul unui act clar de coruptie, deci nu este de compententa lor...
In disperare, bietul om, incearca sa explice ca in conformitate DEX al limbii romane "CORUPTIE, coruptii, sf 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, DE LA DATORIE . ( sublinierea noastra) 2. Desfranare... " (pag 201) este definitia corupriei si legea nu poate fi decat in contextul acestei definitii... dar in zadar.
Refuzul de dialog era categoric, ba chiar au incercat sa il intimideze...
Este "sfatuit" ca poate fi acuzat de ultraj si cate altele, la adresa organelor statului si ar fi bine sa isi vada de treburile lui si sa se lase de "colpotari gratuite" si sa nu se mai ia "dupa gura lumii"...
Cu toate ca, in disperare, a insistat sa i se arate concret care-i "litera de lege" unde se defineste juridic CORUPTIA, raspunsul a fost nici mai mult nici mai putin decat o... invitatia de a parasi sala de auduiente ca timpul afectat audientei a luat sfarsit. Aproape a fost imbrancit si scos in "suturi"....
Oare reaua vointa, partinirea, favorizarea unui infractor in exerctarea sarcinilor de serviciu de catre un reprezentant al legii nu-i un act de coruptie? Numai latura pecuniara si avantajele materiale este davada unui act de coruptie?

Acum interb si eu ca ala ... nestiutorul: "Ce-i corupria si cine sunt coruptii?

Apropo, stiti care este definitia data de amicul meu al "P.N.A."? Peschesul Nemerniciilor A tuturor coruptibililor PSD

Se spune ca toate dosarele cu "coruptii" demascati de PNA nu-s altceva decat inlaturarea incomozilor puterii, sau cei ce au uitat sa cotizeze sau au cotizat sub barem .

Se spune ca nu exista un guverna al Romaniei; este "guvernul Nastase". Daca un functionar guvernamental are proasta inspiratie ca intr-un interviu, sau cu vreo ocazie sau actiune oficiala, indrazneste sa spuna altfel decat "Guvernul Nastase", este preferabil sa-si prezinte demisia, ca altfel este ...demolat pe veci, daca nu apuca sa se sinucida inainte.
#14734 (raspuns la: #14617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LIVIU RADU, CRUCIATUL - de Ovidiu Bufnila la: 24/05/2004 07:59:09
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
LIVIU RADU, CRUCIATUL

Spre Ierusalim! ne strigă Liviu Radu de pe meterezele editurii ALL, în plin an 2000.Sigur, cruciatul e imbatabil, e plin de sârg vorbind asupra luptei noastre. Sigur că lumea e luată în stăpânire, ne este furată.Şi ar trebui să pornim s-o recucerim deşarte fiind cazinourile, jocurile de bingo, grevele şi multe alte mărunţişuri, politicale, genitale şi altele asemenea.
Liviu Radu are însă a-l recupera pe Liviu Radu. Cruciada asta nu este a noastră, spre Ierusalim fiind de fapt cruciada cruciatului Liviu Radu. El trebuie să se recâştige. Din acest punct de vedere Spre Ierusalim nu este o ficţiune lecturabilă în chip obişnuit. Este o zbatere chinuitoare în care personajele sunt pentru că sunt iar situaţiile se desfăşoară pentru că se desfăşoară. Asupra stilului şi genialităţii nu am a spune decât cuvinte de laudă adică suntem geniali, adică avem geniu, rămâne el să fie luat în seamă. Căci problema geniului care ia act de sine e problema lui Liviu Radu. Şi de ce n-ar fi Liviu Radu genial în scrierea sa?! Pentru că i.ar fi ruşine? Pentru că s-ar înroşi, timid? Pentru că ar fi prea modest? Că n-aş fi eu chiar obiectiv sau îndreptăţit în a judeca astfel lucrurile? Că nu-s o voce importantă pe ecran, la o oră de vârf, să comunic lumii tembelizate încă un adevăr de pe prima pagină a jurnalelor noastre dragi?! E genialitate să-ţi recunoşti spiritul pentru că ăsta e adevărul ficţiunilor îngemănate sub cupola acestui imperativ şi autoritar, Spre Ierusalim! Căci ce-l animă oare pe Liviu Radu, ce-l împinge să scrie într-o lume sucită şi atât de încântătoare, nebună şi tristă şi năvalnică? Genialitatea pe care el o recuperează, o recucereşte, o reclădeşte. O repune în drepturi. Nu academic, nu prin instituţionalizare. Ci prin durere. Prin sfâşiere. Prin sânge. Prin nimic. Căci Liviu Radu ne vorbeşte, plin de perversiune şi de căldură despre nimic. Nimicul conţinător de lumi. Să recucereşti nimicul din care se nasc istorii, cetăţi, ficţiuni, fapte cotidiene, fapte eroice. Rămâne Liviului Radului să se producă în genialitatea lui, să rupă barierele, să fie precum este, să stea la masă cu regii şi cu ambasadorii, să ne facă semne vesele de pe pachevbotul marilor oameni de afaceri semn că-i pornit febril în cruciadă. Acolo e locul lui, în plinătatea succesului. Altfel ce ne-ar anima?!

Draga Alice, - de desdemona la: 28/06/2004 16:25:05
(la: Sistemul de invatamant in Romania)
Comentariul tau poarta amprenta atitudinii de profesoara. Esti cumva profesoara de romana ? Drept sa-ti spun m-am inteles bine cu toti profesorii din timpul scolii si liceului (am fost eleva 'ieminenta' !) dar mult timp ma simteam cam intimidata de o prof. de romana cam autoritara. Felul ei de-a critica era foarte taios si in scurt timp nam mai avut chef sa deschid gura, chiar daca aveam o idee. Ca urmare, am ales sa ma orientez spre partea matematica, unde nu existau conflicte de opinie. Mai tarziu, in liceu, am avut noroc de un prof. care era si scriitor, si care ne-a incurajat sa gandim si sa ne exprimam ideile, si discutam ca egali. Atunci mi-am dat seama ce important este sa fii respectat, chiar daca esti 'copil'.
Sunt de acord cu tine referitor la punctele 1 si 3. Imi amintesc de oralul de la bac-ul meu (in 1994), am avut timp cat am dorit, intreruperile comisiei nu m-au deranjat ci dimpotriva, m-au facut sa simt ca sunt ascultata si aprobata. Era doar o verificare a faptului ca pot sa gandesc si sa imi exprim singura ideile; in fine: o experienta chiar placuta, si cate emotii avusesem inainte !
Referitor la 2, e drept ca poate nu e de vina sistemul pentru intarziere, dar stiu ca e foarte neplacut sa-ti astepti randul la oral ore intregi sub presiunea examenului, poate fi chiar traumatizant pentru cei mai nervosi. In cazul meu aveam o programare orara aproximativa, si n-a trebuit 'sa ne roadem unghiile' de dimineata de la 8.00 pana la ora 12.00.
La punctele 4. si 5. te legi de cuvinte, remarcile mi se par nerelevante.
Cat despre 6, critica e tipica pt. atitudinea profesor - elev. Daca nu stiai ca pisicutza e eleva i-ai fi vorbit la fel ? Sunt convinsa ca pe site-ul asta, unde a nu critica greselile altora e o conditie de utilizare, exista destule compozitii care nu respecta regulile unui mini-eseu. Dar fiecare scrie 'cum ii vine', relaxat. Daca m-as gandi, cand scriu, ca voi fi expusa criticilor literare, mi-ar piere curajul si as lipsi lumea de 'binefacerile textelor mele'.
In final sunt iarasi de acord cu tine, orice evaluare include si o parte de subiectivitate, si trebuie acceptata. Insa cand ma gandesc ca o nota mai mica (fie si 9) la bac poate sa iti refuze accesul la facultate sau la o bursa, poti sa o vezi ca un esec. Din fericire pentru mine, in '94 admiterea la facultate se facea doar pe baza examenelor.

___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
#16931 (raspuns la: #16882) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt athos - de camyb1981 la: 27/01/2005 14:15:52
(la: Parinti si copii)
Vorbind de teama mea ca "totul va fi calcat in picioare", ma refeream la neincrederea pe care am dobindit-o in ce priveste oamenii, datorita izolarii pina la o virsta destul de inaintata si a interdictiilor si desconsiderarilor permanente venite din partea parintilor mei, mai ales a tatalui.

In nici un caz nu era vorba de momentul cind voi fi mama; nu as pecupeti nimic din ceea ce sint si ce-mi apartine ca sa ofer copiilor mei stabilitate si incredere; niciodata nu m-as gindi ca n-as mai face un anumit lucru daca n-as primi ceva in schimb; sau ca nu merita sa mai lupt pentru ei nestiind daca vor fi sau nu ceea ce am visat.

Dar sint convinsa ca pot exista momente in care sa fiu foarte posesiva sau autoritara, analizind situatiile prin prisma experientei cu parintii mei. si nu va fi drept sa-i impovarez din cauza ca duc dupa mine un sac intunecat...

Imi doresc din tot sufletul sa nu fie asa, adica pina atunci sa ma linistesc, sa-mi limpezesc gindurile si sa pot sa vad dincolo de trecutul meu...
#34702 (raspuns la: #34538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia - onor batranilor! - de om la: 28/05/2005 18:05:23
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
sincer nu m-am gandit o secunda ca o gluma poate declansa o reactie atat de AUTORITARA si DOMINATOARE. Chiar nu-ti era clar ca am realizat ce genereaza delay-ul? sau poate impresia ta despre nou veniti este...sunt cam fraieri si mai au de invata de la batrani -sincer nu as vrea sa invat agresivitatea, pentruca este este cel mai usor si banal :-D
Era o invitatie spre a continua o idee (de aici venea si intrebarea mea) care spre "nenorocirea" mea (acum realizez) o impartaseam cu domnia vostra!
Maria-voastra ati scris "omul fara speranta e un pustiu, in definitiv"...nu as fii atat de categoric si as spune DEPINDE: poate sa fie un SUPRAVIETUTOR cand ceilalti o dau in bara (in Jurnalul fericirii a lui Steinhard o intelegeti)
#52030 (raspuns la: #51974) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om si ironia - de anisia la: 03/06/2005 15:34:47
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
sa stii ca de acuma, cand port un dialog cu dumneata am sa-l umplu de emoticoane, ca sa poti sa-mi intelegi limbajul. faptul ca ti-am explicat ca pe motiv ca eu sunt confirmata si tu nu, de aceea apar mesajele in timpuri diferite, nu este un motiv de categorisire ca fiind autoritara si dominatoare. pur si simplu, impersonala. era doar o explicatie. esti o persoana sensibila?
cat despre acel depinde, da. mi-am spus punctul de vedere. si acesta este ca omul fara speranta e un pustiu, in definitiv. tu de unde crezi ca isi trage supravietuitorul puterea de a lupta mai departe, daca nu din speranta?

ah, sa nu uit... asta cu Maria-voastra mi-a placut cel mai tare!!! in sfarsit cineva care vede prin venele mele. ai vazut ce albastru clar?
#53050 (raspuns la: #52030) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
popix - de RSI la: 07/06/2005 09:16:04
(la: rasismul, xenofobia, intoleranta... cuvinte straine romanilor?)
la chestia asta parca ti-am mai raspuns eu. Milosevic s-a "luptat" cu "invaziile": slovena, croata, bosniaca si la urma albaneza. Fara sa am absolut nici o simpatie pentru nici una din partile implicate in conflictul iugoslav, totusi Milosevic este cel ce a pornit toate conflictele in zona. Lungimea procesului nu are legatura cu inocenta lui. Lucashenko e un individ execrabil dar inca nu a atacat statele vecine pentru a rezolva dispute teritoriale si cel putin oficial iregimul sau desi autoritar si represiv nca n-am auzit sa-si macelareasca populatia sau chiar oponentii.
==============
"- Cum putem face imposibilul?"
"- Cu entuziasm!"
Paulo Coelho-Al 5-lea Munte
#53735 (raspuns la: #53623) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
justitie...una singura - de teo_05 la: 07/07/2005 09:20:06
(la: Preotii pot fi pedepsiti de justitia laica?)
am citit si eu posturile de mai sus si tema propusa...daca trebuie judecat dupa justitia laica?absoluT. e cetatean ca mine, ca voi...biserica deja i-a dat o pedeapsa..l-a dat afara din randurile ei, dar e de ajuns oare? e de ajuns sa fie dat afara si pus sa faca mii de matanii..nu stiu sincer daca ajuta la ceva..cred si sustin sus si cu tarie ca in biserica asta a noastra sunt multi, multi oameni care cred ca sunt mai mult decat sunt...cred ca daca au o rasa monahala ii face sa fie mai presus decat orice regula a bunului simt minim.pana acum credeam ca e vorba de un popa schizofrenic, dar incep sa cred ca e vorba doar de un prost cu exces de zel...si ma tem ca sunt multi, multi...asta a avut "norocul" sa ii pice in maini una ca sarmana sora irina (sau cum o chema), care probabil ca era in delir mistic si nici macar nu s-a opus...tocmai am terminat de citit "Elixirele diavolului" de ETA Hoffmann si am ajuns la concluzia ca...draci avem toti, cu totii avem multi draci in noi...mandrie, furie, etc..chiar si [rea multa credinta interpretata intr-un mod autoritar si exclusivist e un drac al naibii de periculos..de fapt e cel mai pervers drac asta, pentru ca trage dupa el multi oameni sarmani cu duhul (cum sunt toti aia care au fost de acord cu "Fapta parintelui")..........
#58419 (raspuns la: #58192) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de Belle la: 11/08/2005 16:29:09
(la: "Academia Cafeavencu")
corect, totul are dus si-ntors.
nu ma simt barata de tine, dar nici nu vreau sa se mai gaseasca si altii care, in loc sa se uite la mesajul transmis, sa caute "motive ascunse". asa ca mai bine ma abtin decat sa dau apa la moara si altora (fiindca perle se vor gasi destule si unii o vor lua ca pe-un atac la persoana)
p.s. cu ozzy am avut altercatii muuuuuult dupa ce-au fost "emise" acele comentarii si au fost generate de atitudinea lui personala si privata fata de mine, mult prea autoritara si demanding (scuze, nu gasesc acum sinonimul potrivit in romaneste)
#64819 (raspuns la: #64813) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Politica - de TeodoraPA la: 18/08/2005 11:28:46
(la: Societatea ideala)
Politica in societate e ca logistica in productie. Absolut necesara!
Eu nici macar nu ma incumet sa ma gandesc la o societate ideala pentru ca totul a fost deja incercat pana acum. Si oamenii tot oameni, natura asta pacatoasa care te face coruptibil, schimbator, ...
In istorie am preferat intotdeauna monarhia autoritara care a determinat un anumit tip de societate... Totusi, stiu ca e gresit...
La fel de bine, Popix, sta - de gabriel.serbescu la: 14/09/2005 18:42:27
(la: passe-partout)
La fel de bine, Popix, statul roman este UN STAT DE DREPT CONSTITUTIONAL, iar emiterea de legi in regim de urgenta, fara o mediatizare corecta a acestora, dovedeste exact contrariul.

Inutil sa ne lovim de definitii pe care, in marea lor parte, romanii si implicit chiar alesii acestora, nu le inteleg foarte bine, cum la fel nu are rost sa definim ceea ce ar putea fi o campanie de informare corecta, caci aceasta se va desfasura inclusiv prin scrisori la domiciliu, daca e nevoie.

Campaniile mediatice romanesti intereseaza tot atat cat, in contextul european intereseaza ultima dezbatere zbuciumata din Guvernul Lituanian, ca sa dau un exemplu. Respectiv, mai nimic.

Ceea ce s-a perceput in schimb, a fost ca catetatenii dintr-o alta tara, au fost frustrati de niste documente, care niciodata pana atunci, nu s-au mai retinut intr-un mod atat de autoritar si de abuziv. A pierdut toata lumea: spaniolii, caci 3000 mii de noi contribuabili conteaza in orice economie cu un minim de cultura capitalista; romanii in cauza care ar fi putut depasi un prag al castigurilor personale, familiile acestora, in cele din urma statul roman, pe care te chinui sa mi-l silabisezi cu majuscule dumneata, de parca nu s-ar stie despre ce stat e vorba.

#72153 (raspuns la: #71366) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
d-le gabi - de popix la: 14/09/2005 20:51:04
(la: passe-partout)
in primul rand nu cred ca ai prea mult habar de regularizarea cetatenilor romani in occident.asta ca fapt divers.ti-as explica cu "contribuabilii" tai acele reguli ce trebuie respectate incat sa fi in gradul de a fi mai intelept si sa nu arunci cu vorbe ce subliniaza "abuz "sau "autoritar".ti-o spun caci cunosc in profunzime problema si vorbesc in cunostinta de cauza...

in alta ordine de idei:Romania s-a ANGAJAT in respectul normativelor in vigoare din statele Schengen in formularea unor legi si hotarari guvernamentale cu privire la liberul acces in EU.asta pentru a se adecva la legile si normele acestor state, chiar daca destul de severe.aceste norme si legi implica regulamentarea fluxurilor migratorii ,combaterea muncii la negru si combaterea infractionalitatii, din tarile non-Schengen.cred ca pana aici m-am explicat.chiar daca -repet- severe si nepopulare- guvernul roman TREBUIE sa RESPECTE acordurille SEMNATE.(e ca si cum tu decizi sa nu mai platesti taxe-e nepopular si neplacut...)
repet, e nasol pentru romani sa respecte legea.nu sunt prea obisnuiti...

si ca sa te mai aduc pe pamant, cu scuzele de rigoare caci departe de mine intentia de a jigni.cei "3000 de spanioli" nu erau toti spanioli.proveneau din spania dar si din alte tari schengen(ex Italia).

#72214 (raspuns la: #72153) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hanii - de popix la: 22/10/2005 01:13:57
(la: Bunul simt si bunul gust)
de acord cu englezoaica in ceea ce priveste raspunsul la telefon, mai ales la masa(cu ziarul in mana mai merge...sa zicem)

chestia cu sarea si piperul nu's ce sa zic, n-as fi asa de autoritar in a da verdicte.tata isi consuma un sfert de pensie pe NaCl...dar n-as zice ca needucat, e asa de cumintel...

si ca sa inchei, caci altfel m-as lungi enorm...
vorbitul cu voce tare la telefon(pe strada, in tren, la restaurant...) este lipsit de bun simt,o mitocanie.
sper să reuşesc - de gaga la: 01/11/2005 18:19:22
(la: Exerciţiu de imaginaţie)
de câte ori am încercat să postez, a picat legătura...cred că cineva mă sabotează. m-au prins ăştia de pe la muncă, oare?
îmi place subiectul, nu am avut timp să citesc toate postările, dar...m-am amuzat copios. Sinceră să fiu, acest exerciţiu de imaginaţie îl fac in dese situaţii, când vorbesc la telefon cu persoane necunoscute.
Descrierea pe care mi-a făcut-o anisia corespunde 90%.

vârsta: incertă, între 35 şi 50 (mai spre 50)/ :))
înălţime: 1,54, dar declar 1,55
ochi: 2+2
culoarea părului: multicolor (alb, blond cu şuviţă neagră)
calităţi nenumărate: într-adevăr cuprind totul dintr-o privire, veselă, deşteaptă şi mai ales modestă, frumoasă oi fi fost altădată
defecte: încăpăţânată şi autoritară şi pisăloagă
greutate: variabilă
stare civilă: legată
copii: 2
stagiu militar: inapt

poza din profil mă caracterizează, dar nu găsesc nici una potrivită acum
Despre greva cu decenta. - de cristi_ieseanu la: 08/11/2005 23:39:41
(la: Se scoate la vanzare invatamantul...pret avantajos)
Vreau sa spun cateva pareri despre greva si despre lasitatea nostra a tuturor romanilor si despre "curajul" pe care il avem cand suntem in turma. In perioada 2001-2004 nimeni nu a avut curaj sa faca greve. A fost un regim autoritar, netransparent, care a facut destule "in spatele usilor inchise". Lasitatea nationala si-a spus cuvantul. Voci sporadice mai stricau unanimitatea.Se incerca controlul la orice nivel. Pana si o formatie relativ necunoscuta "Luna amara" a avut neplaceri. Schimbarea la care nu se astepta nimeni, a facut sa prinda curaj vocile care au tacut 4 ani. Acum acestia se manifesta critic asupra noii puteri care are defectele ei bineinteles. Dar daca ar fi fost psd-ul la putere cu siguranta nimeni nu ar mai fi zis nimic, indiferent daca s-ar fi auzit pe la radio-shantz ca Hrebe a mai aranjat un contract lui Hayssam contra unui comision gras, ca Musetescu a mai privatizat IPRS Baneasa pe o suma de 20 ori mai mica decat valoarea terenului sau ca Nastase desi a fost bugetar toata viata lui, si-a mai sporit averea cu 4 case si 15 tablouri. Liderii de sindicat si-ar fi sporit averile in complicitate cu puterea. Jimmy Hoffa a fost mic copil pe langa Liviu Luca, Mitrea sau alti asa-zisi sindicalisti. In spatele grevei sta psd care alimenteaza nemultumirile. Peste 4 ani sau mai devreme tot ei vor fi, mai venali si cu mai multa ura vor instaura acelasi regim pentru ca doar atat stiu. Si nimeni nu va mai avea curajul sa faca greva. In toate tarile chiar dezvoltate, invatamantul de stat are probleme financiare. Pentru asta s-a dezvoltat un invatamant privat serios care asigura pe langa cei cu bani, burse unui numar de copii dotati dar cu probleme financiare. Uitati-va la scoli care strand fonduri impuse de la copii a caror parinti poate nu au. Daca se vor mari salariile si se va mari bugetul cum vor grevistii, vor disparea fondurile clasei si cadourile catre profesori? Nu cred, poate se vor indexa cel putin cu rata inflatiei. Acesta e stilul romanesc de a ataca o problema. Inegal, incorect si cu vehementa. Am fost la deschiderea anului scolar in 2003 si 2004 cand salariile profesorilor si invatatorilor erau la fel. La fiecare scoala a fost cate cel putin un consilier psd si fiecare director si alti profesori tineau discursuri in care multumeau '' mult iubitului partid de guvernamant'' pentru conditiile oferite. Penibil! Aceste greve sunt un prim pas spre revenirea spre un jaf organizat a celor care au fost la putere, care vor arunca firimituri catre popor si isi vor continua afacerile cu mai multa ferocitate. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Numai bine!
anisia - de Shtevia la: 17/11/2005 16:27:07
(la: Despre complexul de inferioritate si grandomanie)
ai mare dreptate…
Am cunoscut un infirm- unul dintre picioare era scurt si rasucit si mergea cu carje. Era asa din nastere. Probabil a fost si motivul pentru care a fost abandonat la orfelinat. Acolo a crescut. Asa cum se creste acolo. Nu e locul sa detaliez aici. Probabil multa lume stie.
A avut norocul sa fie luat pentru un an si ceva in Anglia de o societate de binefacere de acolo. Si cand l-am cunoscut eu era mai bine integrat in societate, mai bine imbracat si vorbea mai frumos decat multi tineri de varsta lui, care au crescut in familie, cu toate celea la dispozitie. Îsi dorea sa-si intalneasca mama, pe care nu o judeca, nu o ura…vroia doar sa o vada cum arata. Atata doar. Si nu avea nici un complex. Nici grandoman nu era.
Si ma gandeam ce greu a fost pentru mine sa ma dezbar de complexele mele de inferioritate, eu care am crescut singura la parinti, am fost iubita si cocolosita peste masura (fapt care m-a enervat mereu tot peste masura, pana am inceput sa inteleg psihologia si comportamentul parintilor mei).
Am cunoscut si reversul – un tip de 40 de ani, inca in casa parintilor lui, cu un tata prea autoritar (un general de armata in pensie) si care corespunde cu cel pe care l-ai prezentat…Sora lui, insa, nu s-a lasat terorizata de parinti, a fugit de acasa, s-a maritat, a facut copii, cu toate protestele si “dezmostenirea”.
Probabil ca totul depinde de aluatul din care suntem plamaditi fiecare…
Se spune ca nu conteaza ce ni se intampla, ci cum reactionam la ceea ce ni se intampla.
Unii ajung sa se sinucida cand sunt parasiti de iubita/iubit. Altii vad cum le moare toata familia si pierd tot avutul intr-un incendiu si isi continua viata, fara sa blesteme soarta.
Pentru mine exemplul tipic de grandomanie este sa iti vopsesti casa cat mai frumos, sa iti aranjezi o gradinita cocheta in fata casei, iar cand intri in casa sa fie mizerie, peretii din spate stau sa cada si sunt plini de igrasie. Am intalnit cazuri, altfel nu as zice.
#88297 (raspuns la: #88275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu stiu de ce dar - de donquijote la: 28/11/2005 17:37:10
(la: Pacatele Evei - pleonasm?)
am asa un 'feeling' ca aia care considera sexul (facut de femeie bineinteles si nu de ei*) ca pacat sunt aia care-si bat nevestele si daca nu le bat la propriu se comporta cu ele in mod autoritar si violent.
cred ca aceast concept tine de IQ limitat si/sau niste dereglari cerebrale. cu toata educatia anacronica pe care o primesc unii, in secolul XXI totusi accesul la informatie e liber.

*mai interesant e ca uita si ca mama lor i-a conceput tot facand sex ca nu s-or fi tragand toti din duhul sfant, desi unii o cred.
Invatamantul romanesc si elevii - de doctors la: 23/12/2005 12:30:35
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Cred ca vina apartine tot noua,adultilor.Se vehiculeaza in ultimii ani recomandarea ca elevii,copiii in general,sa nu fie tracasati,traumatizati.Ideea este buna pana la un punct-nici unul dintre noi nu ar trebui sa fie stresat mai mult decat este necesar.Dar de aici si pana la a renunta la impunerea unor reguli,de altminteri de foarte mult bun simt,pe un ton mai mult sau mai putin autoritar,este o distanta cam mare.Impunerea unor reguli in relatiile interumane este absolut necesara-nu degeaba se spune ca libertatea fiecarui dintre noi se intinde pana acolo unde se ingradeste libertatea celui de langa noi.Si impunerea de astfel de reguli este cu atat mai benefica cu cat se face mai devreme.
orgoliul masculin - de thebrightside la: 18/01/2006 10:10:24
(la: Mândrie si prejudecata)
In primul rand, cred ca 'masculilor' li se inoculeaza de mici (de catre familie, societate etc) ideea ca trebuie sa fie puternici, curajosi, stapani pe ei, autoritari etc.
In al doilea rand, din cate am observat eu, acest prezumtiv 'orgoliu masculin', se manifesta in special in relatiile cu persoane de acelasi sex. Si mi se pare o chestie normala. Cel mai bun castiga premiul cel mare (treaba lor care e ala)!
Acum, ca sa nu devenim prea seriosi... Orgoliul asta e prost inteles de unii reprezentanti ai genului. Am asistat la o discutie intre doi tipi care se intreceau in 'care si-a rupt oase mai multe' pe parcursul existentei lor...:)) Au fost teribil de penibil-amuzanti!

P.S. Am spus prezumtiv 'orgoliu masculin pentru ca nu cred ca diferentele intre orgoliile celo doua sexe sunt semnificative.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...