comentarii

aventurile unei picaturi de apa


Cauti rezolvarea subiectelor de la simularea bac-ului la matematica?
O gasesti la linkul de mai sus, la cursul 22, sectiunea 22.01 :)
www.prepa.ro
Istoria unei picaturi de vin - de princevlado la: 21/09/2007 09:31:46
(la: istoria clipei)
Nu stiu daca ma nascusem dintr-o lacrima a vitei de vie uitate la margine de camp sau daca soarele picurase plictisit o umbra de nemurire spre pamant, racorind leaganul vietii si impacarea mortii...
Stiu doar ca vantul imi soptea cuvintele tainei nerostite.
Nu stiu daca ma pierdusem in propria-mi regasire sau daca era doar vesnicia uitarii de sine...
Stiu doar ca lumina si intunericul ma invitasera la hora.
Nu stiu daca muream sau ma pregateam sa renasc...
Stiu doar ca sangeram peste buzele unei fecioare.
...si atunci, intr-un nestiut sfarsit, un inger mi-a spus ca sunt o picatura... o picatura de vin.
rodi - de anisia la: 26/01/2008 19:54:49
(la: Concurs...fara premii)
cu echinaceea ai incercat?
tinctura. pui 15 picaturi intr-un pahar de apa, si dai pe gat!
face minuni :)

... cate cuvinte am panule? :P
#278754 (raspuns la: #278749) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"ca asa mici amaraciuni, nu se pun. " - de cosmacpan la: 03/02/2008 16:37:25
(la: Povestea cutiei cu piersici)
Undeva pe sub chiuveta, un robinet nu prea mai tzine si nu face decat sa picute. azi una, maine alta...mobila nu se strica, de mirosit nu miroase prea tare dar daca te uiti locul va fi marcat de o urma calcaroasa galben albicioasa...
Picatura chinezeasca nu ucidea victima dar nici la balamuc nu ma avea loc si trebuia sa se sinucida pentru a scapa de obsesia ei.
Ma ning amaraciunile, nu, nu e viscol
le vad cum se astern...cat de pufoase si mici sunt...
las' ca le-o spulbera vantul caruntul
dar ele se aseaza, si adierea zefirului le ocoleste
si ele cresc troian.
o mai putea sa razbeasca ghioceii primavara?

e cea mai penibila imagine pe care am gasit-o dar daca nu cureti ibricul de zat, in curand vei fierbe numai zat fara apa...

Si da, mi-a placut ce a spus Rodica: limbajul trupului nu stie sa minta si el ne povesteste cel mai bine unde ne aflam si cat mai avem pana gatam toate piersicile din cutie...
Picaturi de spirit prind... - de rykyky la: 22/02/2008 00:15:26
(la: omul nu e broasca testoasa...)
Speri sa ninga...vine frig?
Picaturi de spirit prind...
Ma-ncalzesc...mai mult mi-e frig,
Sunt un Om hulit de Timp...
Nici prezentul nu-l mai simt...

Multumesc pentru raspuns...
niciodata nu-i de-ajuns...
#287893 (raspuns la: #286489) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(6) - de Areal la: 08/03/2008 15:36:18
(la: AMINTIRI DIN SERVICIU)
(6) Lucrul in subteran( mina)

Cum am ajuns sa lucrez si in subteran, la Lupeni, Anina si Petrila, este simplu!
Pe vremea lui Ceasca era o metoda de compensare a datoriilor, asa ca daca societatea mea era datoare la RENEL cu plata energiei electrice, Renelul era dator la Termocentrale si ele la randul lor erau datoare la mine pentru carbunii livrati.
In tot acest angrenaj eu livram produsele mele la mine si ele efectiv imi compensau, nu in bani, ci in energie electica de care aveam nevoie.
Ce le livram: aparate de cale( dar sa nu uitati ca erau ca niste jucarii, ecartamentul la subteran este cam la 1/2 fata de cel de la suprafata=1435mm.), casti de miner, lopeti pentru minerit, foreze pentru abataje,etc.
Aparatele de cale trebuiau montate, ei nu aveau specialisti si ma deplasam impreuna cu un lacatus, plus ca primeam oameni de la ei de la intretinere.
Le livram placi turnante pentru ca aveau incrucisari de galerii la 90grd., macaze pentru bifurcatii, bretele in X pentru capete de abataje.
Sa va spun ce inseamna :''orizontul 200,300,400,500,600''= efectiv asta era distanta de la suprafata pamantuui sau adancimea la care lucram.
De intrat materialele intrau cu un ascensor mare care putea transporta si utilaje mici, locomotive, vagoane, iar in interior le demontam si le caram pana la locul cu pricina cu vagonetele.
Cei care au muncit cu noi erau de la intretinere, le convenea chiar 12 ore, pentru ca erau platiti dublu, fata de suprafata, de mancat mancam la ei si dormeam la caminul de nefamilisti.
Regula era urmatoarea: la intrarea in ''shut'' ne dezbracam complet, la maieu si chiloti si primeam izmene si flanel de piele, salopeta, casca, lampa si manusi.Inainte de a cobori mancam o masa calda consistenta. La iesire automat treceam pe la baie si urma alta masa calda+ o cinste in oras, deoarece intra in protocolul lui ''Miron Mitrea''!
In subteran, afara de lampile cu acumulator, minerii au si o lampita cu carbid pe care o supravegheaza mereu, daca se schimba culoarea flacarii, inseamna ca se acumuleaza gaz metan si trebuie sa iesim la suprafata urgent, desi sistemul de ventilatie functioneaza permanent.
Mai luam de mancare in subteran ca si ei pita, slana si ceapa, pe care o mancam la 6 ore de munca, exclus bautura, asta numai seara si afara.
Erau sobolani, care se urmareau si ei, deoarece constituiau avertizarea cand treceau in goana pe langa noi, ca este pericol de surpare si trebuia sa ne evacuam( nu am avut cazuri).
Insa cand mancam si in liniste trozneau peretii, abia atunci realizam ca de fapt acolo suntem o picatura de nisip in desrt sau una de apa in ocean.
#291556 (raspuns la: #291335) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Varsatorul de apa - de Paianjenul la: 28/04/2008 20:18:26 Modificat la: 28/04/2008 20:20:21
(la: ADEVARAT A INVIAT!)
"HRISTOS A INVIAT!"

- Si eu cred!...

(...dar nu stiu cum sa-mi explic "moartea" unui proletar si "invierea" a doi varsatori de apa in locul lui!... :-? ...)...

servus lume... :) - de Jimmy_Cecilia la: 29/04/2008 21:07:27
(la: Trancaneala 11)
hop si eu...in trecere

proud si lascar,

aici o caldura sa zici ca-i vara, short si T-short doar cu bretele, pana martia viitoare au anuntzat 24-26°C
am intrat de la paris doar sambata seara,
in internet intru prima data de cand ati fost voi aici...

zidarul ala care stia de toate, l-am vanturat...:)
am tzinut doar pe ala mic...

am luat o intreprindere franceza sa-mi faca zidurile in piatra taiata, care sustin damburile, si terasarile, incepe poimaine...azi mi-au livrat de la cariera granitul

irma,
pare bine ca te vad...
si eu draga, ocupata...nu mai am timp de net

honey,
tu esti la milano? ce n-ai strigat pana acum? de sute de ori trec pe acolo...
ma mai duc si la opera, la scala...cam 5-6 ori pe an..puteam lua impreuna o cafa la o terasa

ioi horica...

la dineuri sa te duci cu sticla de apa minerala cu tine si sa nu mananci cruditatzi...sau iei o solutie concentrata de hipermanganat de potasium cu tine, ceri o ceasca mare cu apa, pui cateva picaturi de solutie pana mov clar si bagi foile de salata inauntru, inainte de a le manca, sau fructele
asa cum faceam eu la restaurant in thai...dupa ce am luat catziva microbi si eu... :)
#306951 (raspuns la: #306693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poveste cu fluturi - de proletaru la: 13/05/2008 21:31:15
(la: Ora de compunere (7) - ''Calatorie fantastica spre pomul laudat'')
Cerul ruginiu ne loveste crestetele hade reflectand o lumina aramie peste zdrentele noastre cenusii. Doar praf si deznadejde, cat vezi cu ochii. Chiar si visele refuza sa se mai strecoare in mintile noastre chinuite. E greu de imaginat ca am fost candva civilizati, ca existau candva fluturi si cer senin. Pe un monitor, intr-o vitrina cu gratii, fata plata si inexpresiva a unui crainic citeste din memoria umanitatii: in anul 2004 a fost impuscat ultimul urs in Germania; se implinesc 50 de ani de cand a fost rapus ultimul vultur in muntii Tatra.
Stiu ca nu mai exista niciun copac pentru ca nu mai exista nicio padure. Sunt amintiri frumoase.
Crainicul transpira pe monitor. I se vad picaturile de sudoare alunecandu-i pe tample. Tresar! Imi amintesc de Goya. Am uitat sa ii duc apa. Ii promisesem ca ii fac rost de un pic de apa. Goya e un batran ciudat din mahala. Ne-am imprietenit cand i-am povestit ca am o frunza de castan intr-un ierbar vechi. Pentru mine era doar o frunza. El a intinerit brusc cu 10 ani cand a vazut-o. Ciudat om, Goya! Mi-a promis ca imi arata ceva grozav daca il ajut sa faca rost de putina apa. Trebuie sa fie apa de izvor. Cel mai apropiat e la doua zile de mers pe jos. I-am facut hatarul. Pe altcineva nu mai are. E batran si bolnav. Poate ii mai alina durerile. Speranta oricum nu mai are nimeni.
Mai am doua strazi si ajung la Goya. Am apa ascunsa intre zdrente, intr-o butelcuta ponosita cu capac ruginit.
Ajung la gard. Imi face semn sa intru.
- Ai gasit apa?
- Da, e aici. I-am dat butelcuta.
O ia si dispare dupa o prelata cenusie. Se intoarce si imi face semn sa il urmez. Ma duc fara tragere de inima. Mi-e scarba de locurile astea prafuite si intunecate. Goya se uita in spatele meu precaut. Cine putea sa fie in spatele meu? Ma uit si eu. Nu e nimeni. Totusi, Goya se uita atent cu ochii mari si curiosi. Inca mai are viata in privire. O simt. Se intoarce si descopera un fel de hardau mare din care scoate un cos impletit de nuiele. Ridica capacul, apoi scoate butelcuta. Desface dopul si toarna apa in cos. Ma incrunt. Mi-au trebuit trei zile sa aduc apa aia si el o varsa pur si simplu. Pune mana pe umarul meu si ma aduce mai aproape sa vad cosul. Privesc inauntru. Mi se taie respiratia. In cosul de nuiele, un castan mic de juma’ de metru. Imi dau lacrimile. Da, a meritat sa merg trei zile. Goya zambeste:
- Castanul asta o sa-ti tina umbra intr-o zi! spuse el fericit. Cred ca e singurul copac care a mai ramas.
- Auzisem demult ca ar fi cineva care ar fi avut un copac ascuns – i-am spus soptit.
- Nu, acesta nu e un copac. E cerul senin si fluturii tremurand intre ramuri. Probabil e ultimul.
Goya a ridicat privirea la cer. Nori maronii alerga in fata privirii lui senine.
Am luat butelcuta si i-am pus dopul. Ma pregatesc sa plec inapoi, dupa apa.
Ma uit in zare, spre stancile goale. Acolo va trebui sa ajung. Inchid ochii si vad cerul senin. Simt vibratia fluturilor.
Nu mai sunt un copil.
Luna dupa luna, am strabatut drumul pana la izvor. De fiecare data, tremuram de nerabdare sa ajung sa-l vad pe Goya cum goleste butelcuta in cosul de nuiele. Castanul crestea incet. Atat de incet incat uneori ma coplesea indoiala; bataile aripilor de fluture insa o spulberau si asa capatam putere sa pornesc din nou la drum. Stiam ca in curand va mai exista un copac….
Cerul ruginiu imi lovea crestetul reflectand o lumina aramie peste zdrentele mele cenusii. Doar praf si deznadejde, cat vezi cu ochii.
Crainicul transpira pe monitor. I se vad picaturile de sudoare alunecandu-i pe tample.
Anunta venirea ploii. Tresar! Sunt ani de cand ploaia nu a mai curatat praful si deznadejdea…!. Ridic privirea catre cer si vad nori mari imbulzindu-se, umpland orizontul. Un tunet. Alt tunet. Ploaia. Praful spalat de picurii grei. Ploaia care candva inverzea padurile, adapa animalele, ne curata sufletele… Apa. Viata. Scot butelcuta si o umplu din ploaia siroinda. E doar un ritual, imi spun; Goya a scos cu siguranta cosul in ploaie si castanul se rasfata. Zambesc. Mai am doua strazi si ajung la Goya. Am apa ascunsa intre zdrente, in butelcuta ponosita cu capac ruginit.
Ajung la gard. Imi face semn sa intru.
- Ai adus apa?
- Da, e aici. I-am dat butelcuta.
O ia si dispare dupa o prelata cenusie. Desface dopul si toarna apa in cos.
Firavele ramuri ale copacelului se lasa insa in jos… fluturii isi inceteaza zborul si cad rapusi, unul cate unul. Mut de uimire, imi intorc disperat ochii catre Goya : de ce ????
Goya ramane un moment nemiscat, cu privirea golita. Apoi se intoarce incet catre mine si murmura gatuit :
- Nu, acesta nu era un copac. Era cerul senin si fluturii tremurand intre ramuri. Probabil ultimul.
- Dar era apa, ii strig. Apa care ne inverzea padurile, adapa animalele, ne curata sufletele… Apa!
- Acesta nu era un copac… Trebuia sa fie apa de izvor, zise Goya si disparu, tarandu-si picioarele, in spatele prelatei cenusii.

Durerea ma indoia. Dar era apa, era apa, era apa, era…! imi repetam ametit, fara pauza. Fara sa inteleg. Ploaia incetase, praful urma sa se ridice iar. Mergeam. Durerea disparea usor lasand in urma un gol. Mergeam.
Intr-o buna zi, undeva, voi gasi un alt cos de nuiele. Un castan si fluturi. Voi inchide ochii si voi vedea cerul senin si voi simti din nou vibratia fluturilor. Si atunci voi relua drumul catre izvor.

Nu mai sunt un copil.
#310507 (raspuns la: #310376) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
atentiune atentiune! - de lafemme la: 22/05/2008 13:26:51
(la: sa va vad acum)
plouaaaa, plouaaaaa, babele se o-ooooooo!

la ploiesti ploua. la femme sta pe balcon si mufeaza. picaturi dese fac baldabac in balta. masinile se bulucesc in intersectie. babiloneala mare! lumea bolboroseste... apa face bolboroci.

incheiam aici transmisia in direct.
#311973 (raspuns la: #311969) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
apa de pluie - de muresh11 la: 02/06/2008 07:34:18
(la: ‏Ce nu avea Iasul asta...?)
Io forez amu in gradina me s-am gasit apa de pluie.
#314938 (raspuns la: #314553) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
esteu - aer conditionat (fragment) - de thebrightside la: 15/07/2008 12:06:52
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Nu era un fanatic. Era ceva mult mai simplu. Samuel facea din consecventa o virtute. Sa fie clar, una e să fii consecvent şi alta sa fii fanatic. Pînă la urmă cineva a adus nişte zahăr şi a sorbit cu poftă lichidul îndulcit. Părea că îi e mai bine. Acum nu vreau sa dau cu barda, sa intreb cine l-a învăţat să refuze medicamentele. Cineva ar trebui să se simta un pic vinovat pentru moartea lui, dar asta este alta poveste. Toată viaţa lui, scurtă, cum a fost, a băut numai apă cu zahăr. Nu vreau sa risc, dar cred ca pe undeva o parte de vină are şi profesorul de educaţie fizică. El îi întărise convingerea că apa îndulcită este o minune. Pur si simplu anihila febra musculară. Nu mi-este greu sa înţeleg de ce lichidul acesta dizgraţios devenise o perfuzie pentru cariera fotbalistica pe care voia să şi-o construiasca.

L-am întrebat ce voia, ce doreşte. Explicabil pentru un muribund. Pomenea de un botez. Sunetele abia-i ieşeau printre dinţii strepeziţi de la lămîia pe care a acceptat-o în ultimul său pahar de apă dulce. Habar n-aveam despre ce botez bolborosea. Pe moment m-am gîndit că poate de botezul Vioricăi la care nu fusese prezent era vorba. Apoi mi-a venit in minte botezul fotbaliştilor de la echipa acea mediocră. Ma rog, nu sunt prea sigur.

De fapt, nici nu ştiu ce-aş mai putea spune... Afara doar de jurnalul lui despre care a mai apucat să-mi spună unde-l pot gasi. L-am citit chiar aseară, pe nerasuflate, si am rămas impresionat. Nu credeam că poate să scrie atît de simplu şi frumos. Şi era incredibil de modest. Nu exista nici o urma in care sa gasesti vreo intentie necurata. Samuel nu voia să epateze. Scrisese, folosind cuvintele lui, o cugetare a unui filosof, Wittgenstein. Eu ii dădusem cu ceva timp in urma o carte a acestuia. Nu ma gindiem daca avea sau nu să se aştearnă praful pe ea. Dar Samuel a răsfoit-o.
Am citit pasajul care-l impresionase, un fragment scris în 1937, am zis cu vocea grava. Tatăl lui Samuel nu se putuse abţine şi din prima bancă am auzit: - Anul în care m-am născut... Toate au o legătură... apoi îşi şterse ochii înlăcrimaţi. I-am dat drumul rar, cu o dictie atenta si aruncindu-mi din cind in cind privirea spre cei ce ma ascultau: - Dacă, de exemplu, anumite propoziţii ce pot fi reprezentate sunt stabilite ca dogme ale gîndirii pentru oameni, încît în acest fel nu sunt determinate opinii, ci este stăpînită pe deplin exprimarea tuturor opiniilor, atunci acest fapt va avea o acţiune foarte deosebită. Oamenii vor trăi sub o tiranie necondiţionată, resimţită ca atare, fără să poată spune că nu sunt liberi.

Samuel era culmea discreţiei. Fragmentul citit avea o continuare care se referea la Biserica Romano-Catolică, însă fratele vostru Samuel, şi vărul meu, a avut bunul simţ să stea deoparte şi să nu se bage. Nu voia să-ncurce oalele. Ori poate nu-l interesa alta confesiune. Numai că, dupa stiinta mea, Samuel avea mai multe cunoştinţe decît v-aţi fi închipuit. E de apreciat mai ales ca sub nici o formă nu ar fi vrut să vă abată credinţa cu preocupările de care habar n-aveaţi. Ceea ce ştia a ţinut pentru el. Ma rog, sunt multe cele pe care nu le ştiţi. Aventurile cu Martorii lui Iehova în Bucureşti, prin subteranele metroului, în misiunea de propovaduire a luminii care vegheaza neobosita, prilejul fugii de-acasă, prigonit de dumneavoastră pentru vederile lui liberale... Iarăşi, poate nu ştiţi că în nordul ţării nu plecase numai pentru a juca un fotbal mai adevărat, mai curat. Antrenorul care reusise sa-l convinga pe Samuel avantajul transferului era un adept Bahai şi-i propusese un post în orchestra comunităţii lor. Bine, poate ca e mult spus orchestră. Poate că aici nu i-aţi dat satisfacţie. Nu ştiu… Dar mai ales nu ştiţi cum i-a fost dat să moară.

Incă era viu şi cald, cum foarte frumos spunea unul din scriitorii mei preferati. Intr-un moment de luciditate imp spusese ca vrea să-mi mărturisească ceva. Mă rugase să-i aduc repede un preot musulman. Eram nedumerit. L-am întrebat dacă e sigur ce-mi cere. Zise: - Da, vreau să fiu musulman !
Am fost sigur că o ia razna din nou, dar îl întelegeam. Samuel n-a sarit niciodata din consecventa lui. Striga din toţi plămînii să i se aducă preotul musulman.
- Să-mi aduceţi muntii de orez! Rahat cu apă rece!

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14036/aer-conditionat-iv/1
Perfect vertical - de cosmacpan la: 16/07/2008 01:17:08
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Perfect vertical - Intruder

de data asta, fara cuvinte pornisem sa urc
perfect vertical.
incuiasem toate vocile din mine intr-o inima straina
careia i-am dat numele "piatra".
am stins repede focul sa nu izbucneasca incendii
in constiinta unora.
apoi, am baut eu apa ce-a ramas.
cand sa ies pe usa am dat nas in nas cu "nimicul".
nimicul meu nu-i mai deosebit de-al tau sau de-al lor;
are acelasi dangat de clopot ruginit
si acelasi topait de melc.
cineva mi-a spus sa privesc toamna asta frumoasa.
am privit cu atentie afara si chiar incepuse sa-mi placa
frunzele-n agonia caderii.
mi-am ridicat fruntea-n ploaie
sa simt picaturi agatandu-se-n tample si-n idei.
cocorii, ca-n fiecare an, se luau la tranta cu norii
ducand cu ei umbra padurii de-acasa
in tari fara nume si fara ninsori...
am strigat lumii: "lasa linia sa-si doreasc-a fi curba!"
si am dat din serpentinele mele la toti care-au cerut.
eu mi-am pastrat doar una, ca un curcubeu.
daca privesti bine, vezi ca la un capat sunt eu
si-n celalalt, toate intrebarile de rezerva
stau atarnate; le poti culege
daca te ridici
perfect vertical.


http://www.cafeneaua.com/nodes/show/11384/perfect-vertical/1
Intruder - de mazariche la: 07/08/2008 14:39:32
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Asta-i textul care m-a oprit in cafenea:)


Fabula cu Domnul Smith

Un soricel prapadit si flamand intra intr-o noapte in bucataria unei ferme. Toata fiinta-i era cuprinsa de teama: teama de pisici, de oameni, de capcane...
Totusi, foamea crunta care-i sfasia stomacul era mai puternica decat frica-i soriceasca. La fiecare pas, simturile toate ii stateau in alerta si blanita-i jigarita era ca un ghem mic de canepa. Soricelul (haideti sa-i zicem Domnul Smith) si-a inaltat ochisorii ca doua boabe de piper negru spre masa de lemn negeluit aflata-n mijlocul bucatariei. Intr-o farfurie de faianta, trona o bucata mare de branza ca o oaza-n desert. Domnul Smith uita pentru o clipa de teama, doar o clipa si-atat! Dupa clipa aceasta inconstienta simturile-i revenira mai limpezi ca niciodata. Pe langa peretele imbibat de grasime, Domnul Smith se furisa ca o umbra mica. Respiratia si-o reglase in asa fel, incat aerul ce intra si iesea din plamani (ca doar si soriceii au plamani!) era impartit in felii subtiri, gandite inainte. Incet, foarte incet distanta dintre el si masa se micsora in timp ce era in continuare cuprins de spaima, ca o apa inghetata. S-a urcat pe piciorul mesei, apoi repede-repede s-a ascuns sub marginea ciobita a farfuriei.

Intr-un colt al bucatariei era o soba uriasa de teracota albastra. Sus, se gasea locul preferat al pisicii si ea, pisica, se simtea in siguranta acolo, departe de maturi, linguri si capace de oale. Dormea...dormea pentru ca era satula, pentru ca era cald si pentru ca era prea lenesa sa caute soareci in miez de noapte.
Intr-o fractiune de secunda, s-a trezit din somnu-i molesit cu un singur gand in cap. in casa...aproape...la doi pasi...este un soarece! Nu-i vis, nu-i parere...STIU!
Blana roscata s-a electrizat, urechile s-au pus in pozitie verticala si varful cozii s-a ridicat a semn de-ntrebare. Si-a reglat si ea respiratia, mustatile zbarnaiau a aventura. Domnul Smith se strecura lipit de perete, ca o pata de umbra. Pisica a reperat parerea umblatoare ingustandu-si pupilele. Varful ghearelor ieseau incet-incet de sub labute in timp ce mustatile au incremenit dintr-odata. Dintr-un salt (gandit intr-o clipa) a aterizat chiar in fata Domnului Smith.


Continuarea la :

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/11334/fabula-cu-domnul-smith/1
Valeriu, - de Areal la: 07/08/2008 18:38:27
(la: Efectul mortal al alcoolului)
Cea mai buna bautura,
Este apa de izvor,
Daca pui o picatura,
Intr-un kil de vinisor!
Prietenie... - de cosmacpan la: 30/08/2008 23:34:03
(la: d'ale prieteniei)
A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti
Da. a fost. dar si daca mai era pe cine mai interesa?
Prietenia e pe moarte, am vizitat-o ieri la spital. Era singura in rezerva impersonala, monitorizata de tot soiul de aparate si instrumente. Respira greu, mai mult horcaia iar ochii se dusesera catre fundul capului, rasturnand lumea cu ei. Am pus florile intr-o vaza ce nu mai vazuse apa de un secol de singuratate. Din pipa de la chiuveta se incapatana sa cada o picatura la fiecare zece secunde. Zece secunde cat toate cele zece povete la un loc. Si o uitare pe deasupra. I-am luat mana si pulsul ei abia isi mai tragea sufletul prin venele infundate de ifosele vremii, colestorul noilor apucaturi. ca de fapt fiecare apuca cam ce-i pica la indemana. Mai lipsea El Zorba, trentzarosul si rufosul Casanova sa-i tina ultima rasuflare agatata in geana si-n sprinceana serii.
Bubulina mea, poti sa mori linistita, lumea te-a uitat si nu asteapta decat sa-ti ia perna de sub cap si cearceaful si crucifixul si papagalul si voalurile atarnand de sufletele tot mai insingurate ce-ti dau tarcoale.
aparatele tiriau si ticaiau necontenit, monitorizand Prietenie ce se incapatzana sa ramana printre noi. Un suierat lung ca o linie dreapta...sau poate curba se strecura scuturand praful. nu, inima ei inca batea...era de la samovarul din rezerva de-alaturi...ce ti-e si cu filmele astea...cum suna o linie continua cum vezi o infirmiera aparand pentru a inchide ochi si a trage cearceaful peste ei, despartind un trecut de un prezent deja trecut.
zaraza, - de PROUDFRECKLED la: 06/09/2008 03:12:12 Modificat la: 06/09/2008 03:49:47
(la: calatorie in jurul lumii)
barbatu-meu vrea demult sa facem america cu un camper, eu eram sceptica, tocmai din motive de confort, apa, dush, etc... acuma reconsider, chiar imi doresc sa-mi iau 3-4 luni de zile pentru o calatorie in lume.

In camper este o forma comuna de a trai si calatori la americani, in nici un caz nu se considera aventuros.:) Sunt multe locuri de parcat camperul in tot confortul: curent electric, apa curenta, antena tv, internet, grup sanitar. La care se pot adauga truckstop, rest area http://en.wikipedia.org/wiki/Rest_area
La truckstop se poate face dus, minca bine. Rest area sunt prevazute cu public restroom si washroom cu AC, de o curatenie impecabila, ce nu prea gasesti in Europa.:( Rest area sunt de o parte si de alta a autorutei sunt gratuite in intregime, doar distribuitoarele de bauturi racoritoare si cafea, telefoanele necesita monede. La truckstop (citeva rare exceptii) stai pe gratis, platesti doar dusul si restaurantul. Unele au si 'all you can eat' de te apuca greata.

Nu uita ca In 2006, the U.S. trucking industry as a whole employed 3.4 million drivers, care intr-un fel sunt in camper la locul de munca.:) Daca va hotariti, Lascar va spune mai multe.:)
#339294 (raspuns la: #339195) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bine, paianjene, - de M a o la: 15/10/2008 11:35:41
(la: Curat speculatii....)
pai tocmai tu intrebi?:)))
Glumeam.
In primul rand, creationistii merita ridiculizati, indiferent de gradul de inteligenta, pentru ca sustin o aberatie.
In al doilea rand, chiar daca nu as stii cum "devine cu cele doua tipuri de matase", ar fi ridicol sa ma multumesc cu gandul ca asa le-a facut dumnezeu;)

Despre matase, ce sa-ti spun altceva decat se stie deocamdata? Ca un paianjen produce mai multe tipuri de matase, nu doar doua; ca matasea e produsa de glandele sericigene dintr-o proteina fibriloasa, care formeaza un polimer, care in contact cu aerul se intareste si devine solid si elastic; ca sunt paianjeni care-si construiesc panza sub apa; ca diferenta dintre panza lipicioasa si cea nelipicioasa consta in depunerea, la distante mici, a unor picaturi dintr-o substanta lipicioasa, pe panza care urmeaza sa fie capcana. Acu', vrei sa-ti spun de ce pe unde umbla el, intinde panze nelipicioase? Pentru ca nu-i tampit, probabil:)
Fiecare soi de panza-i folosit la altceva: parasuta, avertizare, capcana, futai, etc.

Asta voiai, sau altceva? Daca vrei amanunte, ia tratate despre simpaticele insecte si aprofundeaza.

In articolasul ala tampit m-a intrigat cum a ajuns el la concluzia ca paianjenul a fost creat, fara nicio legatura logica. Spune-mi ca tu ai inteles logica si te cred pe cuvant:)
#351337 (raspuns la: #351247) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
apa mea :) - de Lady Allia la: 30/10/2008 23:45:10
(la: Voluptatea apei)
iubesc apa,
iar ea iubeste malurile
le saruta,
le cearta,
le creeaza si recreeaza
in atingerea ei

malurile
iubesc apa
imbratisand-o,
alungand-o,
lasand-o in ele,
un fir de viata

apa si mal,
mal si apa
o lacrima ascunsa-ntre gene
… zic asa: - de Realdo la: 31/10/2008 23:23:02
(la: REALDO – IONUTU: Prima runda Mister Cafenea 2008)
Denis D. a mai spus si ca : “Femeile inghit dintr-odata minciuna magulitoare dar primesc numai cu picatura amarul adevar”.
Mi se pare crud, nedrept dar in acelasi timp explicabil ca din intunecimea (orisicat de iluminista) a veacului XVIII sa arunci cu etichete pe crinolinele imaculate ale doamnelor din toate vremurile, sa le acuzi de conspiratiune la sabotajul stirpei barbatesti, de practici abjecte de asociere in vederea acumularii de ura si discriminatiune pe baza de gen pe aceste fiinte care ne lumineaza jumatatea de existenta, ne subjuga trupul si spiritul pana-ntr-acolo incat cele mai desavarsite creatii omenesti in arta, cultura si civilizatiune le-au fost inchinate lor.
Pe onoarea mea, nu va mintesc cand marturisesc ca nu-nteleg habotnicia aceasta de a judeca pe semenele noastre ca si cum ar fi arhetipuri de personaje abjecte intr-un roman despre (ha-ha!) suferintele barbatului care trebuie sa le suporte ca pe un rau necesar.
Diderot a scris palida lui incercare de sistematizare a ideologiei unui asa-zis partid al amazoanelor ca raspuns la un alt eseu prea putin documentat al unui preot! Fie-mi iertata impertinenta, apai ce cunoastere a sexului femeiesc poseda un preot specialist in cele nelumesti si un enciclopedist priceput la a pune etichete pentru orice? Orisicat de onorabile ar fi fost intentiunile domnului Diderot de a arata cetateana polisului asa cum era ea in zorii Revolutiei Franceze, ele au esuat jalnic pe malul sordid al unui misoginism de duzina ce inghesuie in dictoane razboinice ori in persiflari neavenite farmecul femeii, doar pentru ca potenta sa ( a domnului Diderot) s-a dovedit prea nedestula in intelegerea si descifrarea mintii si sufletului convietuitoarelor noastre jumatati cu zulufi, rotunjimi, jupe si farmece hulite de puritani ingusti dar cantata intr-atata de trubaduri nenumarati (care suntem) si gustate cu recunostinta de barbatii de lume (care, da, suntem).

Il scuz insa pe domnul D.D. Il scuz pentru cuvintele urmatoare: “Nu este natura umana cea pe care trebuie s-o aratam cu degetul ci horificele conventii ce-o pervertesc”.

Da! Bravos, coane, asa parca-mi mai vii din iatac si nu din polutiile solitare ale scribului yogin!

Intr-adevar, onorat auditoriu, suratele noastre au suferit – timp de secole, cu notabile exceptii - de pe urma conventiilor care le-au detronat - din binecuvantatul salon al tainei si mirarii continue in fata dragostei dintre barbat SI FEMEIE – in spatiul stramt si aburit al bucatariei.

Ele, femeile pentru care scriem, zidim palate, compunem simfonii si o multime de alte creatiuni lumesti in care incercam palid sa copiem frumusetea perfecta harazita secretului feminin – au luptat evuri intregi cu imbecilitatea incercarilor de domesticire masculine.

Acum, pe noi culmi ale democratiei de gen, barbatul pensat, cu noii lui blugi portocalii si esarfa imprumutata cu generozitate din garderoba atotincapatoare a tovarasei de viata, isi face – sub obladuirea avizata a aceleiasi tovarase – liftingul comportamental pentru a scapa de genele sale de bruta paroasa si insensibila si nu precupeteste nici un efort pentru a se inscrie in idealul cosmopolitanian – singurul dezirabil! – de barbat atent, frumos, destept si mereu la dispozitie. Berea, fotbalul, filmele cu Van Damme, tind sa devina – aleluia! – valori perimate ce tin mai degraba de vremurile rudimentare din urma si mai putin de prezentul luminos, calcat gratios pe tocuri cui.

Imi inchei, in genunchi, muscand tarana pentru ingratitudinea de secole a stirpei mele, aceasta argumentatie menita sa va asigure – stimat juriu - ca abdic pentru totdeauna de la conceptiile sexiste retrograde proferate in bodegi de moralitate indoielnica ori pe infectele stadioane si ma prosternez in fata domniilor voastre… sperand sa obtin cat mai multe puncte si calificarea in primavara europeana!”
#357896 (raspuns la: #357894) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cauti rezolvarea subiectelor de la simularea bac-ului la matematica?
O gasesti la linkul de mai sus, la cursul 22, sectiunea 22.01 :)
www.prepa.ro
loading...