comentarii

avocat rom%C3%A4n in k%C3%B6ln


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sunt româncă - de Lady Allia la: 16/07/2008 00:22:58
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Da, sunt româncă, uite, nu mi-e jenă
Am sângele cum spuneţi voi, fierbinte
Dracula doarme-aci, la mine-n venă
Şi-n oase port romane-aşezăminte.

Eu chiar de tac vorbesc cu voi într-una
Atâtea mii de ani îmi sunt înscrise
Pe pielea mea, încât întotdeauna
Cuvintele-mi apar ca uşi deschise.

Iar mâna mea în veci nu sta-va-ntinsă
La pâinea voastră, aruncată-n silă
Chiar dacă steaua mea demult e stinsă
Mă torn mai bine-n lut decât în milă.

..............

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/4910/sunt-rom%C3%A2nc%C4%83/1

*** - de picky la: 19/01/2009 17:07:31
(la: PREMIILE LITERARE - CAFENEAUA 2008)
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14360/turul-rom%C3%A2niei/1
#394248 (raspuns la: #394245) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nem St. Hrusca! - de 1brasovean la: 11/08/2009 08:19:06 Modificat la: 11/08/2009 08:19:24
(la: Va cer ajutorul intr-o problema)
din motive subiective militez pentru... Deshruşcăizarea României! :)
#470488 (raspuns la: #470487) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Privind cu circumspectie acest nou loc intai... - de zaraza sc la: 11/03/2014 08:52:51
(la: Mitul faimosilor olimpici romani la matematica si fizica)
http://ro.stiri.yahoo.com/echipa-rom%C3%A2niei-campioan%C4%83-la-olimpiada-interna%C8%9Bional%C4%83-matematic%C4%83-pentru-125344107.html

Romania a obtinut locul intai pe natiuni. Care natiuni? :))

"La această competiție au fost prezenți 132 de participanți din Bulgaria, Grecia, Iran, România, Rusia, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, totalizând 25 de echipe."

Dar titlul e, pompos, "Echipa României, campioană la Olimpiada internațională de matematică pentru studenți". :|

Felicia, - de Jimmy_Cecilia la: 16/03/2005 07:47:12
(la: Sunt români în YEMEN ???)
sincer sa-ti spun, nu stiu ce poti face, asta doar voi o sa stiti, in functie de ce aveti in cap, in suflet si in inima, in functie de ce va leaga si uneste, de iubirea si increderea care este intre voi..

este o decizie buna ca el vrea sa vina in RO, principalul este sa dureze,

cat esti in RO, se aplica legile românesti, insa fiind tatal copilului, el oricand poate sa-l fure si sa plece cu el in Yemen...

ca familia e mare si tare in Yemen, asta n-are importanta, ei din Yemen nu-ti pot face nimic daca esti in Europa...

aici povestea ta devine personala, se bazeaza doar pe iubirea voastra si nimeni nu se poate baga intre voi..

in caz de mostenire, parintii au jumatate, apoi copiii si sotia cealalta jumatate, asta daca esti in Yemen,

dar daca esti in RO sau Europa se aplica legile locale, copiii si sotia cred ca au tot

notiunea de mare si tare, nu este aceiasi in Ye ca si in EU,
daca traiti in EU, chiar daca esti in casatorie yemenita, se aplica legile europeene
cred ca mai bine ar fi sa vezi un avocat român, specializat in stare civila,

eu in cateva zile plec in Sana'a, acolo n-o sa mai am internetul la hotel, o sa trebuiasca sa merg in ciber-cafe, care-s suprapline seara, ziua nu pot ca-s ocupata,
si nu stiu daca o sa mai intru in internet
dupa 3 -4 zile in Sana'a, o sa plec in Dubai si apoi in Frantza

Nu pot sa-mi permit sa ma duc sa fac pe detectivul printre vecinii lui...
nu se face aici, si eu am o reputatie pe care nu risc s-o stirbesc,

dar daca-mi dai numarul de telefon personal, celular sau acasa, pot sa-i telefonez si sa-l vad impreuna cu Kassim sau Mohamed care sunt in Sana'a, Mohamed fiind si el doctor, ca singura nu se face, aici trebuie respectate obiceiurile...
Acum sunt maturi, cu situatii si respectabili, ei ma pot insoti, dar nu se baga in astfel de povesti.. este contrar obiceiurilor yemenite.

nici eu nu pot intra, pot doar discuta cu el, iti pot da parerea mea personala, dar si asta ma angajeaza doar pe mine, pot sa ma insel, nu sunt infaibila...

Kassim si Mohamed fac parte dintre cei 4 copii pe care eu i-am crescut si educat timp de 8 ani, pe vremuri, cand am lucrat si trait in Yemen..

Unde lucreaza sotul tau, la ce spital ?
Da-mi numerele de telefon repede , celularul este preferabil, (daca locuieste cu familia, pot cadea peste ei si ar fi delicat...) la fel si locul unde lucreza, inainte de a pleca spre Sanaa.

P.S. daca vine in RO, cati ani trebuie sa astepte pana este naturalizat in cetatenia romana?
care sunt sansele sa gaseasca serviciu?
cum o sa traiti in asteptare?

astea sunt lucruri despre care sa te informezi repede...

sunt tari unde se cauta doctori... ar trebui sa te informezi despre o emigrare ulterioara, depinde de cum cunosti limba engleza...

si nu uita nici o data, el o sa aiba 2 cetatenii, chiar daca o ia pe cea romana, o sa fie si yemenit in acelas timp..
#39532 (raspuns la: #39401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Traian Popovici - de Baby Mititelu la: 03/05/2010 18:38:35
(la: Un barbat de exceptie)

Primarul oraşului Cernăuţi, Traian Popovici.Traian Popovici (n. 17 octombrie 1892, satul Ruşii Mănăstioarei, pe atunci în Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria - d. 4 iunie 1946, satul Colacu, comuna Fundu Moldovei, judeţul Suceava) a fost un avocat român şi primar al oraşului Cernăuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut pentru că a salvat de la deportare 20.000 de evrei din Bucovina.
#539672 (raspuns la: #539633) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
me sem rom,na sem gajo - de Alexandrescul la: 02/05/2014 16:35:38
(la: Ce uita Europa cand e vorba de tigani ?)
Aceleasi afimatii (rasiste) le debita Silviu Prigoana : denumirea de tigan le este data din prisma comportamentului lor antisocial. Aceasta afirmatie este una rasista - tipic celor care citesc din carticica sefului de cuib - inainte sa fi citit din ... mein kampf. Iar daca ma intrebati''de ce'',pentru ca aceasta
aceasta afirmatie '' denumirea de tigan
le este data din prisma comportamentului lor antisocial'' conduce la ideea de popoare distincte ( care se deosebesc prin anumite trasaturi proprii).

Comportament insemna:purtate,conduita, deprindere. Logica mea spune asa : daca am denumi popoarele dupa comportamentul antisoal,nu ar mai trebui sa mai existe denumiri de popoare sau minoritati:sasi
sau svabi,romi,lipoveni,secui,ceangai,
maghiari,romani,italieni,francezi sau americani,ci ar trebui sa-i denumim dupa noncalitatile pe care le au :criminali,
hoti,alcoolici,drogati,corupti,spioni,
hackeri,denaturati,pedofili,gay,lesbi,
infractori economici,mincinosi,lasi,
tradatori,rasisti,xenofobi,homofobi,
s.m.d.a (noncalitati care se regasesc mai mult sau mai putin la fiecare natiune). Cel mai bine ar fi sa denumim:
tigani! Daca tot afirmam ca oamenii ar trebui denumiti dupa noncalitatile pe care le au '' unii''...

Infractionalitatea nu desemneaza grupul,
ci individul. Iar fiecare individ este un caz particular. Infractorii reprezinta o categorie sociala aparte,cu mare diversitate comportamentala. Din aceasta cauza propunerea unei tipologii a infractorilor este dificila.

Dvs nu faceti altceva decat sa asociati infractionalitatea cu etnia. Cu alte cuvinte,infractionalitatea este o trasatura specifica etniei rome.
Poate eplicati dvs mai pe '' sleau'' ce
avem in sange de ne fac sa furam mai mult decat romanii majoritari,bulgarii, italienii sau francezii ( daca nu cumva afirmatia rasitilor conduce la ideea ca romii mostenesc ereditar aceste noncalitati)?! Rasist,monsher.

Vorba lu' Base : se pare ca deranjeaza mai mult mancatorii de lebede decat bancherii care fura miliarde.

Cat despre etnonimul rom,ar trebui sa stiti ca multi istorici si lingvisti mentionau in lucrarile lor famaticale ca ne spunem romi,nu tigani! Multi sovini si neinformati afirca ca denumirea noastra este o inventie postdecembrista.
Chipurile,Ilici sau Soros au inventat denumirea romilor. Fals. Ilici esste nascut in acelasi an cu Soros ( 1930).
Iar Mihail Kogalniceanu atesta intr-a sa
lucrare '' Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue des Cigains connus en France sous le nom de Bohémiens'' ca
ne spunem romi,nu tigani!

Kogalniceanu mentiona la pag. 2 :''Les
Cigains s'appelent dans leur langue
Romnitchel ( fils de la femme) ou Rome
(hommes)''.

La pag. 30 mentioneaza : ''Rom,homme, acc. romes,pl. romen. Romni, femme, acc.
romnia, pl. romnien''. Kogalniceanu da
si fraze in limba romani : I puri
romni weli puro rom : La vielle femme
prend un vieil homme''.


Dovada aici : http://books.google.ro/books/about/Esquisse_sur_l_histoire_les_moeurs_et_la.html?hl=ro&id=WfJLAAAAcAAJ

Jean Alexandre Vaillant avea sa editeze in anul 1857 cartea '' Les Romes''.

Dovada aici:
http://books.google.ro/books/about/Les_R%C3%B4mes.html?hl=ro&id=rjgUAAAAQAAJ

Jeorge Borrow avea sa aminteasca in lucrarea lui gramaticala din anul 1843 ''The Zincal''ca ne spunem romi,nu tigani!

Sa vedem impreuna ce spune Jorge Borrow
la pag.7 :''They generally style themselves and the language which they speak ,Rommany.

Dovada aici :
http://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=mdp.39015008978937;view=1up;seq=13

Asadar,daca Ilici si Soros sunt nascuti in anul 1930,cu se face ca denumirea romilor este atestata in anul 1837 si in anul 1843? Eu,unu,nu vorbesc dupa
ureche ( asa cum o fac neinformatii),ci
ii combat pe sovini si rasisti cu dovezi
incontestabile. Nu sunt platit de nimeni ca sa demostrez ca denumirea noastra este una corecta,ci o fac din propria initiativa(pentru a le demostra sovinilor sunt neinformati).

Ca fapt divers: in anul 1933 avea sa fie edita prima publicatie '' Glasul Romilor''. Probabil ca Soros si Iliici
patronau ziarului ''Glasul Romilor'' la varsta de 3 ani.

Daca eram tigani si vorbeam asa-zisa limba tiganeasca,mai spuneam noi pe romanes '' janes romanes?'' ( stii romani)?




#651788 (raspuns la: #251112) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna Gilles - de Cassandra la: 22/08/2005 19:22:28
(la: Limba aromâna)
Te felicit pentru ca ai invatat limba romana, nu e o limba usoara. Cumva studiezi limbile romanice? Am sa incerc sa-ti fiu de folos.

Aici poti sa citesti prota padzina (prima pagina) din Uichipedia in limba aromana:

Plirufurii ligati di armâneashti

Aista easti Uichipedia pi armâneaşti. Armâneaşti easti unâ limbă dit gruplu est di limbi romanici. Unii lingviştsâľ dzic că armâneaşti easti un dialectu a româńei. 500.000 di armâńi dit Gârţii, Albanii, FYROM, Serbii, România şi Bulgarii azburăscu armâneaşti.

Informaţii despre limba aromână

Aceasta este Wikipedia în limba aromână. Aromâna este o limbă din grupul estic al limbilor romanice. Unii lingvişti consideră că aromâna este un dialect al limbii române. 500.000 de aromâni din Grecia, Albania, FYROM, Serbia, România şi Bulgaria vorbesc aromâna.

http://roa-rup.wikipedia.org/wiki/Main_Page

Se spune ca este o limba asemanatoare limbii romane, dar cum vezi are si deosebiri importante:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_arom%C3%A2n%C4%83
http://en.wikipedia.org/wiki/Aromanian_language

Poate gasesti ceva interesant pe acest link:

http://www.armanami.org/

http://www.geocities.com/armaneasca/ (revista de informatie si cultura a aromanilor de pretutindeni; din pacate nu e tradusa in romaneste)

Se pare ca s-a mai discutat in cafenea despre tema asta:

http://www.cafeneaua.com/node/view/185

Exista un dictionar, poti gasi informatie la:

http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1997/current9/mi57.htm

Sper sa-ti fie de folos, daca mai gasesc ceva o sa-ti mai trimit. Mult noroc. :)
De vorbă cu Marele Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu - de Motzoc la: 26/09/2006 20:20:27
(la: Esti mason?)
Am avut de suferit de-a lungul timpului pentru că am primit în Masonerie şi oameni care nu au avut cea mai fericită prestaţie”
*De vorbă cu Marele Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu Chirovoci
De la alegerea sa ca Mare Maestru al Masoneriei Române, Eugen Ovidiu Chirovici, a pus în aplicare promisiunile din campania premergătoare alegerilor, respectiv reformarea Ordinului. Inovatoare a fost iniţiativa lui Chirovici de a crea un "corp" de Asistenţi ai Marelui Maestru, care "să permită fiecărui Orient reprezentativ să aibă o reflectare corespunzătoare în Marele Consiliu". Ei vor trebui să dea socoteală în cazul în care în regiunea lor apar "probleme". Dacă aflu, de exemplu, că a fost primit în masonerie vreun baron local, cu dosare penale, va fi tras la răspundere Asistentul zonal", a explicat Chirovici. Asistenţii vor răspunde numai în faţa Marelui Maestru, evitându-se astfel eventualele "presiuni" exercitate de vreun alt demnitar al Ordinului.

------------------------------------------
Eugen Ovidiu Chirovici s-a născut în judeţul Braşov în anul 1964. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Comerţ (1988) şi al unui curs de Management de Presă la Universitatea din Glasgow, Scoţia (1995).
După o scurtă activitate în domeniul economic, in 1991 Chirovici a debutat in presă. În numai câţiva ani, a devenit un nume respectat în gazetăria românească, ajungând, in 1999, redactor-şef la Curierul Naţional. În 2000 a devenit director executiv al postului de televiziune B1 TV. În anul 2002 a fost numit Consilier de stat pe probleme economice al primului-ministru. Actualmente este preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii.
Chirovici a fost iniţiat în masonerie în anul 1996 în cadrul Marii Loji Naţionale Unite din România (MLNUR). În anul 1999 a devenit Membru în Marele Consiliu (Mare Acoperitor), iar în anul 2000, în cadrul Conventului de la Vulcan, a devenit Mare Maestru. În această calitate a pus în aplicare Protocolul de Unificare semnat între MLNR şi MLNUR la Orientul Bucureşti în 15 iulie 2000. În urma Unificării, începând din ianuarie 2001 a devenit Pro Mare Maestru al MLNR.
La numai 39 de ani, Eugen Ovidiu Chirovici a devenit cel mai tânăr Mare Maestru din Europa şi, poate, chiar din lume. "Nu cred că vârsta este, în sine, un atu sau un handicap", a declarat, după alegeri, conducătorul al MLNR. El a explicat: "În masoneriile mai tinere, media de vârstă este sensibil mai scăzută decât în cele tradiţionale. Înţelepciunea nu se confundă neapărat cu vârsta profană."
-----------------------------------------------

În sfârşit, la Petroşani şi Deva

“Am venit să-mi lansez cartea la Petroşani şi Deva pentru că face parte dintr-o suită de lansări, cred că sunt planificate vreo 15. Mi-am propus de un an şi jumătate să ajung în Petroşani şi nu am reuşit. Am profitat acum să împart un moment frumos şi nu să mă limitez la o vizită formală. Încerc să ajung în zone, nu neapărat oraşe foarte mari, unde chiar dacă lucrurile, din punct de vedere economic, nu merg foarte bine, cred că e important ca măcar din punct de vedere cultural să se întâmple ceva. Ce le lipseşte cel mai mult oamenilor în România, este speranţa, speranţa în viitor”- a declarat la Petroşani, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale Române, Eugen Ovidiu Chirovici.
„Derapajul” Marelui Maestru

Cerându-i amănunte despre „Ordinul Hunedoara”, al doilea înfiinţat în judeţ, pe lângă cel ce funcţionează la Petrila, şi despre o posibilă „rupere” a fraţilor din judeţul Hunedoara în două tabere, Eugen Ovidiu Chirovici a derapat elegant de la un răspuns limpezitor spre confuziile, alimentate chiar de presă, dintre masoneria recunoscută şi aşa zisele loji sălbatice. Conducătorul MLNR a vorbit şi despre deschiderea, cu măsură, către publicul larg.

„Nu cunosc speţa. Noi avem circa 200 de ateliere în obedienţa MLNR, care este singura obedienţă regulară. Mai sunt cîteva obedienţe nerecunoscute. Loja din Hunedoara probabil va primi aprobarea. În general procedurile sunt statutare, de constituire şi regulament, şi nu există nici un motiv pentru a nu primi acestă aprobare.
Există o confuzie... Există ceea ce numim masoneria regulară şi există ceea ce se numeşte masonerie iregulară şi care nu este recunoscută internaţional. Aceasta, profitând de dreptul constituţional de liberă asociere, funcţionează. Acest lucru se întâmplă în toate ţările. Există o lojă regulară, care întreţine echivalentul relaţiilor diplomatice şi există asociaţii sau mari loji care se numesc sălbatice sau iregulare, care nu sunt recunoscute ca atare, dar a căror existenţă este valabilă din punct de vedere juridic şi funcţionează. Nu reprezintă o adevărată problemă din punctul nostru de vedere. Problema apare atunci când opinia publică ne confundă. Îmi aduc aminte o întâmplare, chir de prin zonă, de la Herculane, unde era vorba de o adunare a unora care nu erau masoni, şi care au apărut în ziare ca fiind masoni. Aici avem o problemă. E ca şi când am avea un guvern legal recunoscut şi alţi miniştrii care ar bântui printre oameni. Nu neapărat ne strică imaginea. ESTE o confuzie şi e foarte complicat fiind vorba de lucruri relativ sofisticate. Este relativ greu să explici opiniei publice. Toate marile loji din lume, începând cu marea Lojă Unită a Angliei, are această componentă de deschidere publică. Noi, anul trecut am sărbătorit 125 de ani de la înfiinţarea MLNR şi am făcut o sărbătoare oarecum publică la care am invitat şi personalităţi din lumea „profană”.



„Masoneria nu este o asociaţie secretă”

La imaginea confuză a masoneriei române au contribuit chiar unii masoni, afişând o secretomanie cu tentă conspirativă. În judeţul Hunedoara, chiar la Petroşani, a fost mare mirare că „am îndrăznit” să punem întrebări despre Ordin, despre problemele sale, despre baroni şi despre valori. Marele Maestru, s-a arătat deschis, cu precizarea că orice membru poate comunica, în limite rezonabile, cu lumea profană, dar cu un mesaj clar.

„Nu este o componentă ascunsă, ci una discretă. După 40 de ani de comunism, în care masoneria a fost demonizată de mişcarea de propagandă a timpului, plus această confuzie a tranziţiei de 16 ani, plus, de ce să nu recunoaştem, în anumite momente prestaţia deloc lăudabilă a unor masoni, care, între timp, mulţi nu mai sunt membri, sigur că imaginea pe care o avem e oarecum confuză acum. Foarte puţini ştiu de pildă că noi, ca asociaţie, am dat anul trecut 30 de miliarde lei unor şcoli, unor orfelinate... Acum am reabilitat, la Timişoara, o şcoală de copii asistaţi, care era prăpădită de inundaţie, printr-o donaţie de circa 60-70 mii de euro. Dar noi nu facem aceste acţiuni cu ostentaţie. Şi să ştiţi că nu suntem deloc bogaţi. Într-o ţară săracă, masoneria n-are cum să fie bogată. Dar pentru că, aşa cum se spune, nu batem toba, „uite ce am făcut noi”, atuci se vede mai mult partea speculativă în care suntem conspiraţia mondială, în care ne propunem tot soiul de lucruri, globalizări, chestiuni care n-au fundament. Noi avem o prescripţie foarte clară, că nu avem voie să discutăm politică şi religie pentru că sunt socotite motive de dezbinare, ori noi punem laolaltă oameni cu convingeri foarte diverse”.

Cel puţin 100 de masoni au trebuit să plece din Ordin

Am expus succint şefului MLNR că, în Valea Jiului şi în restul judeţului Hunedoara, au fost destule scandaluri media cu oameni de afaceri din masonerie, persoane extrem de controversate, chiar dacă nu au fost dovediţi de justiţie ca vinovaţi, dar care au pătat imaginea societăţii în care trăiau şi implicit şi a Ordinului din care făceau parte. Chirovici şi-a îndreptat spatele, vocea i-a devenit aspră şi a răspuns destul de tăios.

„La jurământul depus la gradul unul - şi nu numai la noi, ci în toată lumea - se jură pentru respectarea constituţiei ţării. Trebuie făcută o distincţie. Noi nu suntem nici procurori, nici judecători. În momentul în care există o sentinţă definitivă, în mod automat eşti exclus din Ordin. În momentul în care se declanşează o procedură juridică, care poate să aibă un final fericit, în acel moment ai două variante: sau rămâi membru sau îţi iei „concediu” pentru a nu prejudicia imaginea pe perioada respectivă. Orice faptă penală duce automat la excluderea din ordin. „Adormirea” în limbajul nostru înseamnă radierea din Ordin, adică eşti dat afară. Doar că o procedură penală poate dura ani, şi ce se întâmplă dacă acel frate se dovedeşte nevinovat? Deci nu ne putem substitui legilor profane. Noi am avut de suferit de-a lungul timpului pentru că am primit în Masonerie şi oameni care nu au avut cea mai fericită prestaţie - nici profesională, nici morală. Fără îndoială, există tendinţa să remarci stridenţa. Valoarea este întotdeauna discretă, îşi vede de drumul ei. Puţini ştiu că noi avem şi fraţi de o excepţională valoare profesională - fie că vorbim despre artă, medicină, literatură, ştiinţe exacte etc.
În ultimii doi-trei ani, am trecut de la o dimesiune cantitativă, la una calitativă şi primim cu mult mai multă circumspecţie, am strâns ochiurile plasei mult mai mult, tocmai pentru că am avut exemple mai nefericite. Orientativ, cel puţin 100 de membri au fost nevoiţi să părăsească Ordinul. Să intri în masonerie înseamnă să ai o minte deschisă şi un bagaj de cunoştinţe pe care le-ai acumulat în viaţa ta profană care să te facă apt să asimilezi învăţăturile spirituale ale franc-masoneriei. Cei care-şi imaginează că vin în Ordin pentru a găsi pile, relaţii, prosperitate în afaceri, se înşeală. Pentru oricare membru, masoneria înseamnă până la urmă o cheltuială: o cheltuială de timp, o cheltuială de energie, o cheltuială de bani, şi nu poţi să faci acest lucru dacă nu crezi cu adevărat în această idee. Până la urmă este un voluntariat pe care îl faci, căutând înăuntrul masoneriei ceea ce viaţa profană, cu tot tumultul ei şi cu toată căderea în materialitate pe care o presupune lumea de azi, nu poate să îţi ofere. Duşmanii noştri dintotdeauna au fost şi sunt răutatea, intoleranţa, cruzimea, prostia, totalitarismul şi atunci când îşi scot capul undeva, masoneria a avut probleme”.

Judeţul Hunedoara are circa 100 de membri ai MLNR, din care fac parte persoane publice, politicieni, oameni de afaceri, avocaţi, doctori, profesori etc. Faptul că restul judeţului s-a rupt de sediul din Valea Jiului denotă că lucrurile nu stau tocmai bine. Snobismul celor din Deva este recunoscut, pe lângă orgoliile existente de fiecare parte. Dovada vie stă chiar această lansare de carte a scriitoruli Eugen Ovidiu Chirovici - care nu poate fi disjuns, orice ar face, de masonerie. Cei din Valea Jiului nu au fost prezenţi la Petroşani, în schimb s-au afişat la lansarea de la Deva. Înţelepciunea nu pare a caracteriza pe o parte a membrilor. Dar cum masoneria se află în plină reformă, aşteptăm să devină cu adevărat ceea ce se doreşte: o castă a elitelor. Chiar dacă jumătate din membrii acesteia sunt oameni de reală valoare, nu este suficient. Se pare că mai este necesar destul timp pentru a elimina sechelele educaţiei totalitare.



#147996 (raspuns la: #147046) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
donquijote - de Paianjenul la: 23/07/2007 09:21:07 Modificat la: 24/07/2007 10:11:52
(la: Folosirea diacriticelor - pro si contra.)
"a fost o actiune pompieristica, justificata de faptul doar pt ca regulile se stabilisera in regimul anterior. n-are importanta ca era bun si era logic cum era cel de pe vremea noastra, in care totul romana era o limba cu scriere perfect fonetica in afara de gogorita de a scrie romania si nu rominia..."


- Abia acum aflu că nu sîntem singurii de aceeaşi părere:


"Literele Î şi Â

Ideea de a păstra o singură literă pentru sunetul Î a apărut cu mult înainte de 1953. Necesitatea de a reduce deosebirile dintre ortografie şi pronunţie a fost susţinută încă din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii.”

În 1904, Sextil Puşcariu scria în Convorbiri literare (nr. 11, articolul Ortografia revizuită a Academiei Române): „Ţelul ortografiei noastre e a avea pentru fiecare sunet simplu al graiului nostru un singur semn grafic şi fiecărei litere scrise să-i corespundă în grai un singur sunet.”

În 1908, Titu Maiorescu insista în prefaţa la „Despre scrierea limbei române” în privinţa necesităţii „de a scrie sonul î pretutindeni cu î”.

August Scriban scria în 1912 (în „Ortografia românească”) că este „inadmisibilă existenţa literelor î şi â pentru un singur sunet”.

În anii 1925, 1926 şi 1927 a avut loc o serie de congrese ale filologilor români, în urma cărora, în 1927, Al. Procopovici publică „Ortografia românească”. Prima cerinţă din această lucrare era „renunţarea la folosirea lui â şi î şi generalizarea folosirii lui î”.

În 1932, Ovid Densusianu cerea în articolul „Noua ortografie” publicat în „Grai şi suflet” (vol. V, nr. 2) „să se renunţe la orice concesiune pentru â [...] Nu cîştigăm nimic cu [această] literă.”

La 31 mai 1929, filozoful Constantin Rădulescu-Motru afirma la şedinţa Academiei: „Pronunţarea sunetului î e singură [...]; a-l scrie cînd î, cînd â e deci inutil.”

În „Gramatica limbii române” (1937), Iorgu Iordan afirma: "Distincţia dintre î şi â ar trebui să dispară, fiindcă nu se întemeiază pe fapte de limbă.”

Şi filologul August Scriban (în „Dicţionarul limbii româneşti”, publicat la Iaşi în 1939) susţinea că „litera î e totuna cu â şi încurcă învăţarea limbii române. Principiul ştiinţific e un sunet, o literă”. În acelaşi an, în revista „Tempo” , Alexandru Graur promova aceeaşi idee: „De ce să avem două semne pentru un singur sunet? Nu e nevoie...” "


http://ro.wikipedia.org/wiki/Ortografia_limbii_rom%C3%A2ne


#218196 (raspuns la: #217966) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scuze...Wikipedia = http://en.wikipedia.org/wiki/Louis-Ferdinand_C%C3%A9line - de cosmacpan la: 21/09/2008 23:15:53
(la: Antologia rusinii - spicuiri)

Pacte si pacte...

"Radu Tudoran (în acte: Nicolae Bogza; fratele mai mic al lui Geo Bogza) s-a născut la 8 martie 1910, în comuna Blejoi din judetul Prahova. De la tatăl său, Alexandru Bogza, functionar în marina comercială, a mostenit probabil nostalgia călătoriei pe mări. Absolvent al Liceului Militar de la Mînăstirea Dealu (1930) si al Scolii Militare de Ofiteri de la Sibiu (1932), a functionat timp de sase ani (1932-1938) ca ofiter în armata română. A debutat cu un reportaj în „Lumea românească” (director: Zaharia Stancu) în 1938, an în care a renuntat la cariera militară, pentru a se dedica gazetăriei si literaturii. În 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orasul cu fete sărace.
Extraordinarul roman Un port la răsărit (1941) nu a fost remarcat cu promptitudine de critica literară (iar după instaurarea comunismului avea să fie ignorat complet, din cauza spatiului evocat – Basarabia -, ca si din cauza viziunii critice asupra lumii slave). În timp ce fratele său, Geo Bogza, îsi confectiona o faimă de militant de stînga, Radu Tudoran, mai putin abil, îsi exprima în articolele sale dezaprobarea, simultan, si fată de extrema dreaptă, si fată de politica Uniunii Sovietice. Pînă în 1947 n-a avut de suferit represalii directe pentru această atitudine. A publicat noi romane si, stabilindu-se pentru un timp la Brăila, si-a construit o corabie cu care voia să plece în lume. După 1947, însă, viata lui a luat alt curs...
""După 1947 – povesteste Radu Tudoran, într-un interviu acordat Marinei Spalas si publicat în „Contemporanul” nr. 15/ 1992 – am fost înmormîntat, nimeni n-a mai pomenit de mine decît dacă îsi mai aducea cineva aminte să-mi vîre o sulită în coaste. N-am socotit că era o nedreptate, fată de felul cum mergea treaba; puteam s-o pătesc mai rău, multumeam lui Dumnezeu cînd mă lăsau în pace. N-am fost arestat nici o zi, n-am făcut închisoare, dar nici nu eram liber, cum nu era nimeni în tara noastră.."".
În perioada de dizgratie a tradus foarte mult, în special din autori sovietici. A revenit pe scena vietii literare discret, cu un roman pentru tineri, Toate pînzele sus! (1954), care asa inofensiv cum părea s-a dovedit a fi o bombă a farmecului literar, cu explozie întîrziată. Romanul reprezintă un episod din biografia virtuală a scriitorului. Nereusind să plece cu corabia sa într-o călătorie în jurul lumii, asemenea navigatorului pe care îl admira, Joshua Slocum, el si-a imaginat o asemenea călătorie, la masa de scris.
În timp ce fratele său, Geo Bogza, era un fel de sacerdot literar de serviciu al regimului, Radu Tudoran trăia retras, dar publica best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărtile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depăsea 1.400.000. Cu banii adusi de romane, scriitorul si-a construit din nou o ambarcatie, pentru excursii, însă, mai putin temerare. A avut, pînă la bătrînete, faima unui bărbat distins si cuceritor. În ultimul an al vietii lucra la al saptelea roman din ciclul Sfîrsit de mileniu, roman în care era vorba de perioada de ocupatie sovietică, din 1944 si pînă în 1953. A murit în dimineata zilei de 18 noiembrie 1992, la Spitalul Fundeni, din cauza unei boli a arterelor, după mai multe interventii chirurgicale care n-au reusit să-l salveze. Geo Bogza l-a urmat un an mai tîrziu."
(http://convorbiri-literare.dntis.ro/STEFANESCUian5.html)
#344051 (raspuns la: #344044) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza sc la: 11/03/2009 11:58:08 Modificat la: 11/03/2009 11:58:29
(la: Gelu, Glad, Menumorut, sau pseudo-istoria nationalista)
"Bulgarii din România trăiesc în 3 regiuni, prezenţa acestei populaţii este legată de o istorie şi origine diferită:

1) Banat (vezi articolul Bulgari bănăţeni)
2) Muntenia (şi Oltenia), unde sunt denumiţi "sârbi". Toţi "sârbii" din sudul României sunt de fapt bulgari. Ei nu beneficiază de învăţământ sau liturghie în limba maternă si sunt din această cauză într-un puternic proces de asimilare. Chiar dacă recensămintele nu vorbesc decât de câteva mii de bulgari, numărul lor se poate ridica la ca. 100.000 persoane, însă datorită lipsei conştiinţei naţionale se declară de cele mai multe ori drept "români". Aceşti bulgari sunt descendenţii bulgarilor care s-au refugiat de opreliştea otomană începând cu secolul XV. până în secolul XIX. În prima jumătate a sec. XX li s-au mai adăugat bulgarii veniţi aici din motive sociale şi economice.
3) Dobrogea de Nord: Majoritatea au părăsit România în 1940 în urma schimbului de populaţie cu Bulgaria stabilit la tratatul de la Craiova; azi mai trăiesc acolo doar câteva sute de bulgari. Aceasta este cea mai veche comunitate bulgărească din România, prezenţa ei datând încă din secolul VII.
4) Transilvania: Bulgarii colonizaţi în evul mediu în Transilvania au fost asimilaţi de-a lungul timpului, păstrându-se doar toponimul Şchei, precum şi unele tradiţii şi obiceiuri legate de bulgari."

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bulgarii_din_Rom%C3%A2nia



#415675 (raspuns la: #415673) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza sc la: 15/01/2014 13:09:23
(la: Emin...164... fotografii nestiute)
Depinde la ce varsta purta parul asa. Inclin sa cred ca el este in aceste poze, cu atat mai mult cu cat regii din acea perioada au fost trecuti sub tacere de catre comunisti si ca urmare si pozele au fost rare. Era firesc sa apara in cenaclul reginei. :)

dar... uitati ce scrie aici:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Elisabeta_a_Rom%C3%A2niei

"A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, profesând opinii antidinastice. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu.

Relațiile dintre Mihai Eminescu și regele Carol I erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege, formula oarecum ireverențioasă: „Carol îngăduitorul” într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul.

Publicistul de la ziarul conservator Timpul Mihai Eminescu era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituția în vigoare dădea regelui doar puterile unei monarhii constituționale, măsură de precauție care urma să împiedice orice nouă tentativă de dictatură regală după precedentul istoric al domniei prințului pământean Alexandru Ioan Cuza."

Deci suspansul se mentine... :) Altfel, tare ne-ar place sa il stim in poza. Reflexul de a fi inconjurati de poezie si frumos ne dicteaza perceptiile. ;)



#649278 (raspuns la: #649273) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de câte ori se vorbeste despre România... - de JCC la: 13/10/2003 02:30:26
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
de cate ori se vorbeste si se scrie, in tara sau in occident, ma doare sufletul...
nimic nu se schimba, nimic nu inainteaza spre o viata mai buna facuta cinstit, constat ca un fel de inertie perpetuala...

unii fura, jegmanesc si traiesc aproape in palate, care rasar ca ciupercile dupa ploaie...

majoritatea populatiei devina fatalista, nu mai face eforturi ca se intreaba la ce bun?
asteapta sa le faca altii, sa le cada mura'n gura

o parte, convinsi ca nu-i nimic de facut in tara, pleaca in strainatate, facand sacrificiul de a pleca in necunoscut, departe de familie, prieteni si traditii

o minoritate, curajoasa, idealista si optimista se lupta si se zbate sa prospereze cinstit prin munca in tara, dar sunt inundati, pierduti in marea majoritate

Din multe puncte de vedere, pentru omul de rând din România, nivelul de viata este inferior celui de inainte de 1989..
dupa 14 ani de la revolutie...

De cati ani este inca nevoie pt a regasi nivelul 1989? de cati altii pentru ca fiecare sa poata manca carne in fiecare zi, sa se incalzeasca corect si sa aiba un minimum de confort???
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de JCC la: 13/10/2003 14:27:36
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

Eminescu
Pai daca locuitorii din Roma sunt nebuni.. :-)) - de JCC la: 23/10/2003 05:00:04
(la: Integrarea romanilor in occident)
daca locuitorii din Roma sunt nebuni (les romains) nu-i bai, dar daca romanasii nostrii sunt (les roumains) atunci se schimba treaba.. :-))

multi scuipa in supa care o mananca si Norway are dreptate, dar, dar.. ca exista un dar..
tolanici are si el dreptate..
daca ai plecat din Romania inainte de 1989, nu inseamna ca numai critici si ca n-ai facut nimic pentru cei din tara

multi poate critica guvernantii actuali, si noi moldovenii stim ca Iliescu era mare comunist la Iasi si a facut mult rau...
dar poate o fac tocmai pentru ca au ajutat mult pe cei din tara, pentru ca au sperat ca revolutia sa schimbe totul radical in tara si acum sunt deceptionati si demoralizati
#1927 (raspuns la: #1925) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce a plecat românul de mi - de My la: 19/12/2003 15:22:38
(la: Romani in strainatate)
De ce a plecat românul de mine ?
Dar de ce sa facem o lista lunga, când putem avea o lista ultra-scurta cu motivele de a NU fi plecat ? Lista e goala.
Da, recunosc si eu ca am fost întâmpinat de o tara straina într-un mod la care nu as fi îndraznit niciodata sa visez. Recunosc ca o tara straina m-a tratat cu respect infinit mai mare decât tara mea natala. Recunosc ca niste oameni straini m-au ajutat de câte ori au avut ocazia, fara sa le cer, în timp ce compatriotii de câte ori au putut, m-au sabotat.
Imi pare rau ca am ajuns sa simt asta, as fi vrut ca realitatea sa fie inversa, asa si cum ar fi normal.
Am plecat deci din toate motivele posibile pentru a scapa de tara natala pe care o alint uneori cu apelativul metaforic de "lagar" (asa mi se pare mie, no offence), si am gasit îndeplinirea tuturor viselor într-o tara straina, reputata prin xenofobie (cica), Franta.
#6979 (raspuns la: #6975) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sinceritatea româ. - de (anonim) la: 20/12/2003 09:25:59
(la: Romani in strainatate)
Sa spui intodeauna ceia ce gindesti, sa fii liber de a decide soarta singur(â)e un lucru pe care românii il viseaza si in somn, asa ca sa lasam cuvintele mari pentru alte natzionalitatzi
#7005 (raspuns la: #4266) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
imaginea romånului in stråinåtate. - de (anonim) la: 26/12/2003 10:09:41
(la: imaginea romanilor peste granite)
pårerea mea personalå.sint privitå ca stråinå de cele maimulte ori si este de inteles cå accentul te face deosebitå, dar ca romåncå nici odatå cå unii nici nu stiu pe unde este Ro. asezatå,este adevårat cå fiecare natiune are tråsåturi de karakter, positive si negative, dar cind esti intr-o situatie, te judecå lumea dupå cea ce faci,cum vorbesti cum te porti,cum vrei tu så-ti faci imaginea ta nu a tårii din care provii si asocciatiie sint mai mult sau mai putin costientizate.
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...