ba dami niste poezii cu o convorbire intre doi oameni

"Cum e să n-ai oglindire
Şi în sine să nu vezi (NU STIU, SPUNE-MI TU CUM E)
Să ai simţu-n adormire
Conştiinţa în obezi... (SPER CA E DOAR DE RIMA, CA AM NUMAI 7 KG IN PLUS:)
Să gândeşti că ai un Nobel
Pentru Pace, cum altfel?
Doctoreeee, dă-i hap, te rog!" (AICI AI GRESIT CHERIE; CRED CA VROIAI SA SPUI "DA-I LA CAP")

Dac-ai mai lucra nitel la rima si ritm ... m-as pregati sa aplaud pentru o clipa aceasta adaptare mioritica a felului in care incerci sa-ti cosmetizezi lipsa de argument.

Cand nu avem replica si argument ... o dam pe poezie, ca tot romanul e poet si daca nu e, e cantacios. Ca avem trairi artistice, iar daca nu le avem... macar putem pretinde si preface.

Scuze de intarziere!
Cred ca e adevarat ce-ai spus, dar trebuie sa clarificam lucrurile:
1. Cei care iubesc timpul petrecut cu ei, nu numesc pe acesta- singuratate, nu se plang de acest lucru, ci il percep ca pe starea lor de a fi.
2. Cand doi oameni decid sa fie impreuna, ei isi proiecteaza viitorul impreuna. Ei pot decide daca vor avea sau nu copii. Si acest lucru e normal, atata vreme cat ceea ce decid amandoi, sa ramana perfect valabil. Dar daca unul din cei doi se razgandeste, celalalt se va simti singur.
3. Dupa cum singur/neglijat/parasit se simte sotul, dupa ce sotia lehuza se ocupa aproape exclusiv doar de noul nascut. Cred ca e o chestie de maturitate feminina sa reuseasca o femeie tanara sa rezolve din prima aceasta problema, dar mai ales tine de calitatea relatiilor cu sotul ei.
4.Doi soti, care au decis impreuna sa nu aiba copii, pot fi foarte fericiti.Sunt foarte de acord. Dar, ca femeie ce am trecut de jumatatea vietii, stiu prin ce incercari , prin ce trairi personale trece o femeie. Caci, mai devreme sau mai tarziu, maternitatea bate la usa sufletului fiecarei femei si atunci trebuie sa stii sa-i faci fata chiar si cand esti singura sau calugarita sau cu sotul tau, caruia i-ai promis ca nu vei avea copii.... Si acest lucru e foarte greu, presupune o multime de lucruri. Daca ai nenorocul sa fii singura sau sa te simti singura, intram pe terenul patologicului si-i dam dreptate lui Daniel:"singuratatea e o boala".
5. Dar, in amurgul vietii, omul isi consuma drama proprie. De ce nu ne spun batranii daca singuratatea e boala sau nu?
De ce nu-i intrebam pe cei parasiti?
De ce nu-i intrebam pe cei care au pierdut pe cei dragi?
Caci singuratatea e cea mai cumplita suferinta si DOAR necazul te aduce in pat cu singuratatea....
Parerea mea...
Hypatia

Cine a zis la un moment dat cum ca mariajul este defapt o simpla loterie, mare dreptate a avut! Am cunoscut cupluri care au fost impreina multi ani (7 de ex.) inainte de a se casatori. Iar cand actul a fost semnat, poezia a murit si mariajul a fost desfacut la mai putin de o luna. In sens contrar insa, nu mai departe decat al meu frate mai mare, a luat sansa si la 2 saptamani dupa prima intalnire a cerut-o pe actuala mea cumnata. Ei bine sunt casatoriti de peste 13 ani de zile, si in continuare sunt la fel de indragostiti.
Acestea sunt doar doua exemple, dar sunt convinsa ca fiecare dintre noi a intalnit cazuri similare. De unde putem deduce concluzia ca nu se poate aplica o regula definita in acest sens. Nu exista decat varianta de a lua sansa. Se zice ca "cine nu risca, nu castiga! ".
Cred ca in esenta difera de la persoana la persoana. Unii sunt analitici, altii instictivi. Unii tematori , altii impulsivi. Unii dornici, altii in stare de latenta. Casatoria nu este altceva decat hotararea luata de doi oameni de a strabate drumul anevoios al vietii, impreuna! Caci pe parcurs pot aparea obstacole, ca unul sau altul se poate razgandi si apuca pe un alt drum, ca drumul poate avea un sfarsit apropiat sau indepartat... ramane de vazut!
Am vazut nu demult un film (A destiny of her own) si citez de acolo: "Marriage is a contract, that's why God create poetry ! "

Cu ganduri bune,OM

La una dintre intrebarile mele "si cat de fericita ai fost cu barbatul inteligent?" , zise Dinishoara:

"cata vreme a fost inteligent, am fost fericita... cand s-a prostit la capsor si a inceput sa se comporte ca un baietandru...l-am lasat in prostia sa!"

Dinishorule.. omul se schimba, omul se poate imbolnavi, omul poate trece prin intamplari care-i schimba scala de valori, omul poate simplu mai vrea si altceva. Exista la nemti o expresie careia nu pot sa-i dau adancimea corespunzatoare. Neamtsul spune ca intr-un cuplu "creshtem, ne maturizam impreuna". Zusammenwachsen.... cea mai apropiata expresie care-mi vine in minte acum ar fi "a creshte incârligati" desi "încârligat" ar apare ca neobisnuit pentru a desemna relatia intre doi oameni.Dar cam asa este. Cu un partenere "te incarligi" cresc frunzele tale printre frunzele lui, rizomii tai printrei ai sai, devine o simbioza. Nu stiu daca asta este dragoste, poate asta e doar simplu "viatsa in doi". Dar .. dar cand partenereul nu mai corespunde, din diverse motive, ce facem? Dam simplu cu shutul?
Mi-ai adus aminte de povestea celor cinci degete si de povestea calului ce invãtsa sã cânte.. da da... avea dreptate buna mea.. "e greu sa fii om pe fatsa pãmântului".

AlexM

CA DE FIECARE DATA , ALEGERILE LA AMERICANI SINT UN CIRC .
MIE CEL PUTIN IMI FAC SCIRBA . DOI OAMENI SERIOSI , CARE UEMEAZA SA FIE CEI MAI "PUTERNICI " OAMENI DIN LUME , SE MAIMUTARESC , DEVIN CLOVNI , SAU IN CEL MAI BUN CAZ , DACA VREM SA FIM FINUTI , NISTE ACTORI DE TEATRU .
CINE STIE SA RECITE MAI FRUMOS , SA DECLAME MAI CONVINGATOR , ACELA VA FI "SEFUL" LUMII .
NU MI SE PARE NORMAL , DAR CINE SINTEM NOI SA NE DAM CU PAREREA ?

Sunt convinsa ca rac (pe el il citai, nu?) gaseste comparatia cu Dostoievski magulitoare :), dar e un pic diferit, nu crezi ?

In plus, el nu se referea la neintelegerile provenite din sensurile conotative ale cuvintelor sau a lipsei de punctuatie, ci la ceva mai larg, la situatii intregi.

De multe ori se poate intampla sa judecam gresit o persoana atunci cand o "citim"... Iar ca un amarat de post pe cafenea sa ajunga la expresivitatea unei capodopere ca "Fratii Karamazov", ar trebui ca fiecare dintre noi sa fim nu numai scriitori de geniu, dar si sa ne transformam postarile in mici scenete, in care sa descriem amanuntit mimica sau decorul in care ne aflam cand am spus o anumita chestie (cam utopic, de altfel).

Ori noi toti suntem oameni simpli (din fericire, poate) si ne e greu sa dam dovada de asemenea calitati descriptive.Asa ca ne ramane un singur lucru de facut: sa acceptam acest compromis si sa ne impacam cu ideea ca o interactiune virtuala intre doi oameni nu va fi niciodata la inaltimea, la calitatea unei interactiuni reale.

_____________________________________________________
Membra SIMC - Securitatea Inchizitoriala Mister Cafenea

Ma gandesc asa: toti avem un limbaj codificat (verbal sau non-verbal), dar il folosim fara sa ne dam seama, de cele mai multe ori. Semnele din care-i format acest limbaj sunt definite de firea, educatia fiecaruia si probabil alti factori pe care nu-i stiu.
Problema e ca limbajul (meu, de exemplu) nu poate fi inteles de oricine. Nu e ceva cu care sa ma laud (ba chiar dimpotriva).
Am banuiala ca pe intelegerea asta se bazeaza atractia ce apare intre doi oameni (nu-i vorba numai de cea sexuala). Se creeaza afinitati intre oameni care-si inteleg reciproc limbajul (poate pentru ca folosesc semnale/cuvinte asemanatoare?)

Dar, ca si Sjofn, nu prea cred in relatii care sa supravietuiasca numai cu scrisorele parfumate. Voi credeti?

nici eu nu cred. daca daca iubirea e asa mare, iar teama de singuratate si mai si, ce te impiedica sa-l urmezi la capatul lui de lume?

toti dam sfaturi, dar nimeni nu stie cum sa apuce exact problema, fiindca nimeni nu stie exact despre ce-i vorba.

bottom line: daca doi oameni se iubesc si vor sa fie impreuna, reusesc sa invinga greutati mai mari decat o distanta in km.

zaraza

Am primit un email de la un prieten cu urmatorul articol. Cred ca este interesant a propos de ce s-a discutat aici. S-ar parea ca Paler nu a scris aceasta poezie ce-i este atribuita. :

Cum am ajuns sa am complicitati cu Dumnezeu, asemenea dlui Becali.

Rog cititorii sa ma scuze ca, azi, intorc spatele „istoriei“ atat de interesante de pe malurile Dambovitei pentru a clarifica un mic mister „metafizic“.

1. Totul a inceput prin toamna, cand m-am straduit, cu un succes nesigur, sa conving pe cineva ca textul, gasit de el pe Internet, semnat cu numele meu, „Paradoxul vremurilor noastre“ (si pe care-l inclusese intr-o carte pregatita pentru tipar), nu e scris de mine.


Vreo luna mai tarziu, am fost anuntat de o doamna, care vroia sa-mi dea o veste placuta, ca „sunt publicat“ de o revista din Toronto. A doua zi, am primit revista. Pe pagina a treia sus, cu fotografia mea alaturi, am dat peste… „Paradoxul vremurilor noastre“. Am fost sfatuit sa „protestez“, dar mi s-a parut ridicol

s-o fac. Cum pot interzice altora sa se joace, cu numele meu, pe Internet? Ar fi fost o proba de vanitate. Si, cum stiu ca nu exista vanitati inteligente, m-am abtinut.

2. Prin iarna, intr-una din acele zile cu ger de crapau pietrele, am primit un telefon din America. Ma suna din Chicago dl Cristian Balan, in casa caruia am fost acum vreo unsprezece ani. Si de care ma leaga, in afara de gratitudinea pentru ospitalitate, o aventura palpitanta, in cursa spre aeroport, povestita in „Jurnalul american“ din „Aventuri solitare“. Din vorba in vorba, dl C.B. ma felicita pentru un text preluat de o publicatie romaneasca din America de pe Internet si „din cateva jurnale din tara“. M-a fulgerat o banuiala. „Nu cumva se cheama «Paradoxul vremurilor noastre»?“. „Nu, nu - a venit raspunsul -, se cheama «Interviu cu Dumnezeu»“. Am ramas blocat. Apoi, l-am rugat pe interlocutorul meu sa-mi trimta si mie „discutia“ purtata in Ceruri.

3. Acum vad ca gluma se ingroasa. De aceea m-am hotarat s-o iau in serios.


Saptamana trecuta, un domn din Brasov, M.L. (nu-mi permit sa-i dau numele intreg si adresa), mi-a scris pentru a ma asigura ca sunt autorul unei capodopere! Dupa ce mi-a marturisit ca nu poate face aprecieri „asupra intregii mele opere“, care „l-a atras totdeauna“, dar „a cuprins-o prea putin“, conchide: „Stiu, insa, ca «Interviu cu Dumnezeu» este o capodopera pentru eternitate“. Si-mi multumeste pentru „osteneala“ pe care mi-am dat-o, adaugand ca ea „este o binefacere pentru noi“.


Intrucat e posibil ca admiratia dlui M.L. sa fie sincera (si nu o ironie), ma vad obligat sa declar ca nu o merit. Si ca nu tin sa fiu un impostor. Nu eu i-am luat lui Dumnezeu interviul pe care autorul real al „capodoperei“ (mult prea modest pentru un reporter metafizic) l-a publicat pe Internet si in diverse reviste sau jurnale cu numele meu!


Eu nu-mi permit sa discut atat de familiar cu Tatal nostru ceresc. Nu sunt in stare nici sa-mi imaginez unde anume se afla Dumnezeu si cum isi supravegheaza opera! Singura „impertinenta“ pe care mi-am permis-o a fost sa tresar cand am aflat ca Van Gogh concepea Judecata de Apoi ca pe un moment in care Dumnezeu se va justifica pentru suferintele pe care le-a tolerat.

Pentru cei care, eventual, au nedumeriri, reproduc „interviul“ cu pricina, asa cum a aparut in „Micromagazin, Romanian Meridian“ la 17 decembrie 2005.

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci…, zise Dumnezeu.

- Daca ai timp…, i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.

- Timpul meu este eternitatea… Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a raspuns:

- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca… iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani… iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul, nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.

Apoi am intrebat:

- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?

- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti, ca trebuie sa se ierte si pe ei insisi.

- Multumesc pentru timpul acordat…, am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.

==================================================
""Cand este vorba de bani, toti sunt de aceeasi religie". - Voltaire "

constiinta propriului ridicol ii intotdeauna o cale spre progres.
de inaintat, poti inainta si fara.

diversitatea umana este fara margini. doi oameni nu reactioneaza la fel sub actiunea aceluiasi stimul. ceea ce este pentru unul un indemn spre progres, pentru altul se poate dovedi o frana. mai mult decat atat, chiar si acelasi om, in circumstante diferite, poate resimti diferit penibilul.


a-ti spune pararea despre-o compunere pusa inadins cu scopul de-a afla parerea cititorilor nu e pumn in cap.
asa cum el are dreptu' sa scrie, tot asa am si io voie sa-i zic ce cred despre ce-a scris.

n-am contestat deloc dreptul de a comenta orice scriere de pe cafenea. departe de mine gandul asta. "dam in cap" era doar o expresie, poate putin prea hiperbolizata.


poti sa explici CUM se va convinge?

exista mai multe posibilitati de a-si da seama. una se numeste maturizare si experienta. alta se numeste pierderea interesului fata de activitatea respectiva (din multe si diverse motive).


asa cum, bai????
adica sa-l lasi sa se convinga singur???
cum spinu meu sa ma conving singura ca-mi sta fusta asta ca pe gard, daca unii-mi fac complimente, altii zambesc si restu' ma ignora?
e aberant!

si ce conteaza daca fusta sta pe tine ca pe gard, atata vreme cat tu te simti bine in ea si tie iti place? doar o imbraci pentru tine, pentru confortul si placerea ta, nu? :) trebuie sa-ti fie rusine sau sa te simti penibil pentru ca iti place ceva ce poate altora nu li se pare apetisant? adica, ce nenorocire s-ar putea intampla daca ai umbla cu o fusta care sa-ti stea ca pe gard?

Ai dreptate în ceea ce priveşte valoarea unei lucrări, deoarece dacă totul s-ar baza doar pe gustul estetic..., dar susţin însă că mulţi ne oprim doar la ceea ce "se mulează" cel mai frumos pe sufletul nostru!

"(cine l-a recunoscut pe luceafar? aaron pumnul l-a recunoscut, atunci cand eminescu avea 16 ani!)" - :), da ştiu...era doar o modalitate prin care vroiam să mă fac mai bine înţeleasă!

"iar nivelul celor de aici cred ca e destul de ridicat" - depinde de cine dă proporţia şi înclină balanţa, dar d.p.m.d.v...am susţinut de la început faptul că aici m-a atras "...creaţia la adevărata ei valoare"...pe care nu o contest absolut deloc!

"de ce nu incerci sa cizelezi, sa rafinezi, sa scoti productii de calitate?"

Ştii în mod normal dacă doi oameni îţi spun să mergi la culacre pentru că eşti beat...aşa ar trebui să faci, dar ce se întâmplă când pe scări te ciocneşti de alţi doi care îţi zic că eşti treaz şi poţi să bei în continuare? Cazi în dilemă? Nu cred! În concluzie...sunt câţiva cărora le plac "încercările mele de poezie"..., iar alţii care cred că dacă aş dispărea ar fi foarte fericiţi... Unii sunt absolut convinsă că se abţin să mai spună ceva la modul în care "li se închide gura" ..., pentru că nu toţi suntem obişnuiţi cu acest gen de abordare al "criticii literare"...

Însă, ca să închei ... am să rămân aici doar ca să mai citesc, ca să îmi mai clătesc ochii cu scrieri bune şi poate pentru a mai răspunde pe ici pe colo la câte ceva... Mulţumesc pentru obiectivitate!

Ramona-Sandrina

Ştii în mod normal dacă doi oameni îţi spun să mergi la culacre pentru că eşti beat...aşa ar trebui să faci, dar ce se întâmplă când pe scări te ciocneşti de alţi doi care îţi zic că eşti treaz şi poţi să bei în continuare? Cazi în dilemă? Nu cred! În concluzie...sunt câţiva cărora le plac "încercările mele de poezie"..., iar alţii care cred că dacă aş dispărea ar fi foarte fericiţi... Unii sunt absolut convinsă că se abţin să mai spună ceva la modul în care "li se închide gura" ..., pentru că nu toţi suntem obişnuiţi cu acest gen de abordare al "criticii literare"...


:)))

mda.

ok, am zis sa am o interventie sincera si directa. acuma, faci ce vrei cu ea, eu promit sa nu te mai deranjez.

zaraza

nu scriam nici pentru paianjenul, nici pentru limpede...scriam în primul rând pentru mine...
ceea ce am scris noaptea trecută despre:

"Ştii în mod normal dacă doi oameni îţi spun să mergi la culacre pentru că eşti beat...aşa ar trebui să faci, dar ce se întâmplă când pe scări te ciocneşti de alţi doi care îţi zic că eşti treaz şi poţi să bei în continuare? Cazi în dilemă? Nu cred! În concluzie...sunt câţiva cărora le plac "încercările mele de poezie"..., iar alţii care cred că dacă aş dispărea ar fi foarte fericiţi... Unii sunt absolut convinsă că se abţin să mai spună ceva la modul în care "li se închide gura" ..., pentru că nu toţi suntem obişnuiţi cu acest gen de abordare al "criticii literare"... - a fost pentru a mă face mai bine înţeleasă asupra faptului că în viaţă singurul care are ceva de spus în ceea ce vrei să faci, în calea pe care bună-rea ţi-o alegi...eşti doar tu însuţi şi nimeni altcineva! Cei din jur te pot reţine, te pot ajuta, te pot critica, dar de mers mai departe sau de oprit doar noi o putem face!
Mulţumesc pentru că ai rămas !

soricelul roade-o carte
ca sa aiba-n viata parte
sa se-nscrie-n Cafenea
si sa scrie-o...poezea.

vai ce rima de doi lei,
vechi si ei! :(

parlament !! :)))

Comentariul era pentru Lafamme nu
pentru Valix.Si ma refeream la faptul ca feminismul nu este deloc totuna cu lipsa de feminitate,nici nu trebuie
să aiba ca stindard un mod de exprimare arogant sau vulgar.Nu sunt adepta a feminismului dar, cred ca nickul Lafemme habar nu are cu adevarat ce este.
Poezia lui Valix mie-mi place, iar interpretarea mea este foarte simpla: doi oameni care nu s-au iubit suficient sau deloc dar se tolerează
costientizind(mai ales el).Ea, incercind firav sa-si impuna punctul de vedere, el, in final reuşind sa ia o hotarire.

cred ca ti-am mai spus: las-o incolo de poezie, baga proza! PROZA!

revin: rar oamenii care nu se sifoneaza si dau dovada de fair-play.
commentul tau de aici face toti banii.
vezi? asta inseamna sa fii liber. :)

:)) ie a draq de blestemata poezia asta. Arhitectural nu dai doi bani pe ea... dar totusi reflecta atatea trairi... parca e un ospiciu parasit..

De visare, de joaca, de poezie, deci de Cafenea si de oamenii ei frumosi:)
Dependenta asumata. Compensatorie pentru prozaismul vietii cotidiene. Cand si daca am s-o simt nociva, am sa ma descotorosesc de ea, ca de fumat.

iti inteleg punctul de vedere, dar personal nu am de unde sa stiu daca cei ce si-au pus semnatura in contemporanul despre calitatile savantului de renume mondial nu au fost obligati sa faca asta.

am dat exemplul cu 23 august, pentru a ilustra, la un alt nivel, starea de obligativitate ce a dus pe multi la a executa activitati impotriva firii lor.

uite, un alt exemplu ar mai fi asta: stiu o persoana care acum, in democratie, e mare prezentatoare de tv, iar pe vremea lui impuscatu dadea cu poeziile de inaltare pentru cei doi, de n-ai vazut.
c-o fi facut-o din dorinta de a profita, ori ca a fost pusa, nu stiu. nu am intrebat-o niciodata.

ce stiu insa este ca da, mi-a trecut prin minte gandul cum ca ar fi o persoana cu doua fete, care prinde din zbor orice oportunitate de a-i fi mai bine.

si privind la rece, am avut momente cand am condamnat-o. apoi am renuntat, pentru ca am lucruri mai importante de facut decat sa ma uit in gradina ei, sa vad de ce si-a sadit o samanta sau alta.

stiu, ai sa zici ca daca nimeni nu face asta, adevarul va ramane undeva, ingropat. indeed. numai ca uneori poate ca si adevarul asta are nevoie sa-si traga sufletul. si cand o fi vremea lui sa vina la surpafata, vine singur.

sa se consemneze ca era cat pe ce sa dam doi oameni afara, da' ne-am razgandit.
asa cum zicea Mao, comezile curje inca!
nu garla, da' destul cat sa nu murim de sete, sau sa ne temem pentru ziua de maine.