comentarii

badminton 1989 cupa utc


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Inainte de 1989 cat era salar - de (anonim) la: 26/09/2003 06:40:23
(la: "Ce sa fac, mama?")
Inainte de 1989 cat era salariul mediu pe economie
si cat costa intretinerea la bloc pe o luna ?
Dar acum ?
De ce ?
Cat costa mancarea si cat costa acum ?
De ce ?
Cate locuri de munca erau atunci si cate acum ?
De ce ?
#478 (raspuns la: #296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Recensămîntului din 1989 - de SB_one la: 28/02/2004 15:44:25
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Potrivit Recensămîntului din 1989, populaţia Moldovei enumera 4.356.100 de cetăţeni, dintre care 2.795.000 moldoveni (65%); ucraineni – 14%, ruşi – 13%, găgăuzi – 4%, bulgari – 2% şi alţii însumînd 2-3%. În 1989 o foarte mică parte din cetăţenii Moldovei – 2448 s-au considerat români. Astăzi se presupune că în Republica Moldova s-ar enumera vreo 18-20.000 de cetăţeni (5-6%) din întreaga populaţie) cu "simţire românească".Numărul acestora ar putea fi mult mai mic, dacă ne vom aminti cîţi cetăţeni din Moldova s-au prezentat la urne pentru alegerea preşedintelui României.



SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)
#10902 (raspuns la: #10897) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Citeste si te minuneaza... - de DESTIN la: 20/08/2004 04:55:06
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Aceste stafii ale trecutului comunist,ar trebuii pur si simplu impiedicate sa participe in acest forum.

A le ignora este "o nimica toata"...deformati ca fiinte umane vor continua sa debiteze, din aceea minte bolnava si lejera,situata intr-un craniu mic.

Apreciez pe colegii de forum ce au raspuns promt acestui "gd"(gandire deformata)

Rog administratia acestui forum sa nu fie indulgenta cu asemenea stafii ...

PS Am mers sa uit de acest aspect...sa citesc ceva stiri din sport... si uitati si voi ce am gasit:

"?Fotbalistii echipei nationale multumesc din inima tovarasului Nicolae Ceausescu pentru grija pe care le-o poarta (...) si-i inchina calificarea la Campionatul Mondial din Italia?. Era joi, 16 noiembrie 1989, a doua zi dupa istorica victorie impotriva danezilor care consfintea succesul campaniei pentru Italia ?90, iar textul de mai sus trona pe frontispiciul ziarului ?Sportul?. Romania traia ultimele zile ale unei dictaturi? in care cultul personalitatii depasise pina si imaginatia lui George Orwell, in celebrele ?Ferma animalelor? si ?1984?. ?"

"Prim-ministrul i-a felicitat pe jucatori imediat dupa joc. Ii multumim pentru grija pe care ne-a aratat-o in zilele dinaintea partidei?. Asa arata declaratia lui Anghel Iordanescu, antrenorul echipei nationale, data miercuri, 18 august 2004, la citeva minute dupa ce tricolorii? au invins Finlanda, in debutul campaniei pentru Mondialele din Germania."

"Temerile celor care banuiau, dupa inregimentarea lui Anghel Iordanescu in PSD, ca echipa nationala va fi transformata intr-o anexa a partidului-stat s-au adeverit, din pacate, miercuri seara. La finalul partidei cistigate de Romania in fata Finlandei, echivalenta cu debutul fericit in preliminariile pentru Cupa Mondiala din 2006, generalul i-a multumit sefului sau pe linie de partid, Adrian Nastase! In fata unei audiente ramase cu gura cascata, Iordanescu a dat ceasul inapoi cu 15 ani, scotind din lada de gunoi a istoriei un discurs de care specialistii sectiei ?Propaganda? a PCR ar fi fost, cu siguranta, mindri."

Bibliography:Evenimentul zilei vineri,20August, 2004.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20000 (raspuns la: #19998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
25 noiembrie 1989: Nastase, avocatul lui Nicolae Ceausescu - de SB_one la: 03/12/2004 19:04:10
(la: "Nastase Scatiu")
25 noiembrie 1989: Nastase, avocatul lui Nicolae Ceausescu


"Nu ne putem permite luxul opozitiei". Asta spunea Nastase in 1989, astazi a trecut la fapte




Armand Gosu
Vineri, 3 Decembrie 2004


In noiembrie 1989, in zilele in care la Bucuresti se desfasura al XIV-lea si ultimul Congres al PCR, Adrian Nastase participa la a V-a Reuniune a prieteniei tinerilor din R.S. Romania si URSS, manifestare la care au participat 75 de tineri activisti. Un articol intitulat “Drumul romanesc spre Fujiama”, publicat in ziarul sovietic “Komsomolskaia Pravda” din 25 noiembrie 1989, descrie cu multe amanunte programul delegatiei sovietice care a vizitat Romania.
Pe linga informatiile despre caldura cu care a fost intimpinata delegatia sovietica, cu mese intinse la marginea drumului, cu prinz la Buzau si banchet la Casa Judeteana de Cultura din Bacau, unii membri ai delegatiei sovietice erau foarte interesati de reactiile tinerilor activisti din Romania fata de reformele lui Gorbaciov.

Adrian Nastase: Perestroika lui Gorbaciov distruge comunismul

http://www.expres.ro/topstory/?news_id=173200
#30567 (raspuns la: #30437) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cartofiadele, sedintele utc c - de oanalaur la: 24/09/2005 06:27:56
(la: Amintiri din Iepoca de Aur)
cartofiadele, sedintele utc care ne dadeau posibilitatea de a chiuli legal de la ore si de a juca spanzuratoarea pe saturate, turtele de faina facute de bunica pe aragaz pentru ca nu mai apucasem paine sau ni se terminasera cele doua sau trei paini date pe cartela, sistemul de iluminat facut de tata dintr-o baterie de masina (cred), lampa cu gaz care intotdeauna stralucea de curatenie datorita bunicului meu, ambele folosite in lungile ore de intuneric in care tara facea economii ca sa plateasca datoriile externe, ciorapii de dama dati la remaiat, eu, fratele meu si toti prietenii nostri imbracati in bleumarin, scutece uscate cu fierul de calcat pentru ca in casa era prea frig sa se usuce in timp util si surioara mea avea nevoie de ele, penare si stilouri chinezesti (ultimul racnet in materie), o placa groasa de tabla asezata pe aragazul cu toate ochiurile aprinse ca sa incalzim casa, linte, ceai de zahar ars, macaroane cu branza de burduf care mirosea a picioare murdare, toate savurate in timpul anilor de internat (la liceu)...
a fost frumos, nu-i asa?
Cupe cu ciocolata, fructe si frisca - de Shtevia la: 14/12/2005 15:28:54
(la: Retete aristocrate)
In cca. 35 de minute se pot prepara 6 portii.

Ingrediente:
250 grame ciocolata amaruie
125 grame unt
3 galbenusuri de ou
50 ml lapte
2 lingurite de cafea solubila
3 kiwi
2 pere
200 grame mandarine
6 rondele de ananas (poate sa fie si din compot)
250 capsuni (desi reteta originala este cu aceste fructe, se pot ultiliza orice fructe de sezon)

Preparare:
Ciocolata taiata in bucati se topeste pe foc, la bain-marie. Dupa ce s-a omogenizat, se adauga untul putin cate putin si se amesteca pana la incorporarea sa totala. Separat, se bat galbenusurile si se incalzeste laptele amestecat cu cafeaua. Cand laptele este fierbinte, se toarna peste galbenusuri si se amesteca continuu pana cand se obtine o spuma densa. Se toarna in vasul pe care l-am utilizat la topirea ciocolatei si se amesteca cu aceasta. Crema astfel obtinuta se incalzeste la foc mic, fara sa fiarba. Daca desertul este destinat adultilor, se poate adauga un paharel de whisky. Fructele se spala si se taie in cubulete. Se inmoaie cubuletele de fructe in crema. Se aseaza in straturi in cupe de sticla, alternand straturile de fructe cu frisca. Deasupra se pune un strat de frisca si se presara cu ness sau cacao.
CUP - de Horia D la: 07/04/2006 03:57:11
(la: long live the stock market!!)
acum imi tin degetele incrucisate sa nu iasa Humala la alergeri, pe 20 luna asta (e din ala din ala de-al lui Chavez)
Daca nu iese, CUP zboara la 4:50 sau chiar 5
#115876 (raspuns la: #115874) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CUP - de Horia D la: 12/04/2006 20:07:55
(la: long live the stock market!!)
Mr Six, eu tin CUP cel putin pana dupa alegerile din Peru (sper sa nu iasa Humala, ca Flores din pacate e out)
Oricum, Humala nu cred ca va iesi, iar CUP va fi cumparat de alta companie... oricum nu poti pierde cu al 12-lea zacamant de cupru si molibden din lume.
AI luat TTP?
#116989 (raspuns la: #116864) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CUP - de Horia D la: 12/04/2006 20:22:01
(la: long live the stock market!!)
am copiat mai jos un mic calcul pe care l-am facut ptr niste prieteni (si asta a fost prin Feb. dupa primul study, inainte de a se extinde, si inainte de al 2-lea feasibility study (+25% fata de primul):

"Tanya/Gary,

Here's my CUP analysis:

the feasibility study showed they can get 270,000 tons of copper, and 5,387 tons of molibdenum per year. Price of copper is 1.1/lb, and for molibdenum is 10/lb (and this is very conservative)
So, yearly sales should be:
- for copper: 270,000x1.1x2000 = $594M/year
- for Mo: 5387x10x2000 = $107M

Total sales: $701M
Profit at 15%: $105.15M - resulting in a $1.1/share earnings (96M outstanding shares).... if the stock trades at 15% PE (conservative), the price per share should be in the neighbourhood of $16.43."

#116993 (raspuns la: #116989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draguta nostalgia :) - de Honey in the Sunshine la: 16/06/2006 16:55:31
(la: sunt oare prea nostalgica?)
Draguta nostalgia :)
Imi amintesc ca acum vreun an am citit ceva asemanator despre epoca ceausista si mi-au dat lacrimile recunoscand in randurile alea mai toate povestile lor. Si m-am gandit ca e uimitor ca o generatie poate avea atat de multe lucruri in comun. Atunci am pus-o pe seama "totalitarismului", dar citind asta imi dau seama ca e mereu asa.

Pentru cei din "cealalta" generatie:) :

"Iti mai aduci aminte?

- Banane verzi tinute pe dulapul din bucatarie la copt.
- Dozele goale de Coca-Cola, pepsi, bere...etc, expuse pe dulap
- Roboteii din pachete de tigari straine goale
- O portocala mincata in jumatate de ora, decojita de toate cojile si pielitele si degustata pe indelete.
- Pif vs. Rahan. Sau daca nu, benzile desenate din Cutezatorii.
- Practica in uzina vs. practica agricola.
- Bomboanele Cip, multicolore si mici cit o gamalie, care se mincau direct cu limba.
- Dropsurile chinezesti anti-tuse, care generau dependenta. Ca si lipiciul Pelican...
- Uniforma azurie de PTAP, cu bereta care putea fi purtata sugubat, pe-o ureche. Trageri (vorba vine... prilej de picnic UTC-ist).
- Catalogul Neckermann pe post de coffee table book, pe care-l rasfoiai in vizite si cu care te jucai jocuri de genul "alege-ti un singur lucru de pe fiecare pagina".
- Cenaclul Flacara.
- Drajeurile cu dextroza Olimp.
- Negustoresele poloneze de la "nudisti". Turistele est-germane (cica veneau si suedeze, dar nu le-a vazut nimeni).
- Tenisii de Dragasani vs. baschetii chinezesti.
- Comandantul de unitate cu snur albastru (cel mai tare!).
- Focul din ultima seara de tabara.
- Brigazile artistice si de "agitatie"(?!).
- Ciocolata chinezeasca Golden Bee, cu o albina gigantica pe ambalaj.
- Televizoarele Venus, Diamant si Sport. Telecolor!!!
- Album duminical. Gala desenului animat. Cascadorii risului.
- Orele de dirigentie, orele de constitutie, orele de economie politica.
- Cacao (sau ce-o fi fost...) indiana Maltova mincata direct din borcan, cu lingurita.
- Glucoza "din fabrica" - cu textura de sapun, dar care macar nu-ti spargea dintii.
- Pufarine.
- Orasul strabatut pe jos in creierii noptii si prin nameti pentru ca ai pierdut ultimul autobuz plecind de la un "majorat".
- Coniac albanez, vodca poloneza, vermut Mamaia.
- Cerneala Pescarus (pentru norod) vs. cerneala Pelikan (pentru " premianti").
- Fotbalul cu fise pe catedra. Tabloul "lui" deasupra catedrei.
- Matricola si bentita.
- Peisaje decolorate si acoperite de rahat de muste in compartimentele de tren, in camerele de hotel si in scara blocului.
- Radioul Gloria, cu nume de orase exotice pe cadran unde ascultai cotele apelor Dunarii, "Moldova Veche (cu accent pe primul "o") baisse cent centrimetres..., corul Madrigal, teatru radiofonic si, bineinteles,
" Aici Radio (pauza scurta) Europa Libera".
- Metronomul lui Radu Teodoru vs. topurile lui Andrei Voiculescu.
- Pick-up-ul cu placi din Bulgaria vs. magnetofonul rusesc Majak
- Cipicii crosetati din macrame vs. espadrilele cu talpa de sfoara.
- Cravatele din piele de la Fondul Plastic (basca, toate celelalte orori de la Fondul Plastic...).
- Bicicleta Pegas cu coarne vs. semicursiera Turist.
- Gumela vs. guma chinezeasca in foita de orez.
- Mihai Constantinescu, Marius Teicu, Olimpia Panciu, Eva Kiss, Gil Dobrica, Marian Nistor, Marina Scupra.
- ABBA vs. Boney M.
- Circuitul casetelor video in natura.
- Canistrele cu benzina din portbagaj la plecarea in vacanta.
- Raftul cu scule in portbagajul fiecarei Dacii.
- Apa calda de ziua lui, de ziua ei si de 23 august.
- Bateria de la masina carata pina sus, in apartament, ca sa ai lumina pentru teme.
- Fondu' clasei.
- Fier vechi (?), castane (?!), sticle si borcane ("atita-ti trebuie, sa-mi iei borcanele de muraturi!"), maculatura (ideal, cartele perforate de calculator, ca trageau greu la cintar).
- Careul din prima zi de an scolar.
- Uniforme zdrentuite in ultima zi de liceu.
- Jurnalele dinaintea filmelor de la cinema (cine-si mai aduce aminte despre ce era vorba in ele?...)
- Elevul de serviciu pe scoala.
- Elasticu' = sarit pina la pierderea cunostintei.
- Nectarul bulgaresc ("bea-l cu apa minerala, ca e prea gros, o sa ti se opreasca in git...").
- Caramelele bulgaresti vs. bomboanele cubaneze.
- Nita & Nastasescu. Revista de fizica & chimie. Comentarii la romana.
- Ciorapii flausati (ideal cu trei dungi).
- Maieurile de plasa chinezesti, vopsite si purtate peste tricou de alta culoare.
- Ceasurile Raketa.
- Aparatele foto Smena.
- Apa minerala Aurora, cu sedimente ("e buna, are fier, minerale...").
- Tigarile Cismigiu (Kent-urile romanesti care va sa zica).
- Frucola vs. Brifcor vs. Zmeurata.
- Patinele cu rotile (patru, ca la masina).
- Pungile de un leu.
- Serialul "Liniile maritime Onedin".
- Cupa Campionilor Europeni.
- Dumitru Prunariu.
- "Povestiri istorice" vs. "Legendele Olimpului".
- Winnetou vs. Old Shatterhand.
- Caciulile rusesti din blana de iepure.
- Caciula de dama tip "burlan", jambierele multicolore, mania tricotatului."

de la www.rdf.ro
________________________________________________________
What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen
utc? :))) - de Horia D la: 28/06/2006 15:14:10
(la: Trancaneala Aristocrata "9")
cine in afara de mine a fost dat afara din utc si facut tradator?
Asta cu sedinta mare, cu oanemi de la partid... si dupa ce mi-au spus ca-s tradator, dupa sedinta, au venit sa-mi ureze noroc ca plec, si ca sa le scriu, sa tinem legatura:)))
numai in romania se putea intampla asa ceva:))
Cupa FIAP cluburi - de AnatolPoiata la: 12/12/2006 20:10:37
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Au fost date publicitatii rezultatele primei Cupe FIAP cluburi (www.fiap.net). Ce pareri aveti despre pozele castigatoare si evolutia per ansamblu a cluburilor din Romania si Republica Moldova ?
Cupa FIAP cluburi - de AnatolPoiata la: 12/12/2006 20:11:41
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Au fost publicate rezultatetele primei Cupe FIAP cluburi (www.fiap.net). Ce pareri aveti despre fotografiile castigatoare si evolutia per ansamblu a cluburilor din Romania si Republica Moldova ?
Cupa FIAP cluburi - de Dinu Lazar la: 13/12/2006 00:06:58
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Va salut cu respect, stimate domnule Anatol.

FIAP? Cluburi? Cupe? Fotografia cistigatoare? Ce sunt astea?
Dupa cum vedeti, din pacate mintea noastra zburda pe alte coordonate
si trebuie sa ne cheltuim excesul de energie pe alte chestii - mai mare
rusinea ce se intimpla. Dar asta e...

Dar, inca pot sa va spun parerea mea.
Eu cred ca exista trei feluri mai principale in mincarea fotografica, in
ghiveciul acesta care ne preocupa.
Ar fi fotografia de salon, clasica, asa cum se practica la FIAP sau la
siturile gen badorgood, photo.net, si desigur excelentul foto.md; apoi
ar fi fotografia comerciala, care e un capitol extrem de diferit, si
in final fotografia conceptuala, imbratisata de artistii mai apropiati de grafica
sau de instalatie ori de alte arte vizuale.
Intre astia e un razboi ca chiorii, si o paruiala continua. Oricine apara
o tabara are pe alealalte doua pe cap.
SI eu as fi curios sa aflu parerea cafegiilor la intrebarea Dvs.
Poate, astfel, mai vorbim si de altceva, ca m-am plictisit de tot circul asta.
#163066 (raspuns la: #162997) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
deci e 1989 - de andante la: 05/01/2008 12:42:02
(la: memorie?)
precis, precis, fix!
1989
#270957 (raspuns la: #270953) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
munteanu rodica - de celdesubdush la: 22/08/2009 12:14:58
(la: Pot...)
cel mai bine intreaba-l pe intrusul care este treaba cu "cupa" pe care a luat-o, a aratat-o la fete si a facut poze (cu fetele si cu "cupa"). si apoi vei intelege.
in raspunsul catre gabriela_o am motivat legat de anisia.
lasa sensibilitatea mea.
ti se pare ca sunt ranchiunos si rautacios?
ca sa fie intr-adevar asa cum spui tu in continuare voi afirma ca nu ai cum sa intelegi textul asta si nici celelelalte pe care le-am publicat, nu ai cum sa te intelegi cu mine si pentru ca mai mult de jumatate din viata ta ai trait-o inainte de 1989, in comunism.
#473800 (raspuns la: #473790) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bucurestiului - de (anonim) la: 27/08/2003 14:00:17
(la: Bucuresti)
De acord cu D-lul Racovitean. Bucurestiul a devenit lada de gunoi a Romaniei si care impresioneaza in mod neplacut pe cei care aterizeaza la Otopeni pentru prima oara in viata lor fie ca turisti straini fie ca oameni de afaceri straini fie si ca romani care o viziteaza pentru prima oara de cind au ales cale libertatii inainte cu mult de 1989.
Unii blameaza PSD-ul altii PD-ul eu personal cred ca omul sfinteste locul si ca el ar trebui blamat in primul rind iar dupa aia dinozaurii neo-comunisti de la putere.
Contributia profesoarei... - de (anonim) la: 16/09/2003 12:02:28
(la: Satanism in Romania)
Acea profesoara de muzica ,amarita , incerca sa va deschida ochii ,sa gustati si voi muzica, cu toata cenzura impusa de Ceausescu.
Ea nu a contribuit la creearea acelor evenimente....,noi,voi ni le-am creat cu mina noastra fiindca pentru 50 de ani am fost lasi si ne-am turnat si omorit unii pe altii in loc sa fim uniti cum am fost la 1989 !!!!!!
Astazi iar sintem slabi si lasi si iar ni s-au urcat in cap comunistii.
Simplu ,nu ?
#275 (raspuns la: #269) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Uniti ? - de Andreas la: 16/09/2003 12:35:55
(la: Satanism in Romania)
Sunä cam cinic dar sunt surprins: am fost uniti în 1989 ? Cine a constatat asta? Eu am väzut unire în a minti ca înainte si a cäuta sä te bagi în fatä la "coadä" ( adicä sä iei un loc în parlament sau sä cumperi teren pe nimic, sau etc...) Asa este, va fi si a fost romînul întotdeauna: fiecare pentru el si totul pentru mine! Cine are alte päreri este bunul lui drept dar îmi permit afirmatia, färä intentia de insultä: vise maicä, vise !
#277 (raspuns la: #275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...