comentarii

barbatul la 40 de ani


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Barbatii la 35 de ani - de irina fiorentina la: 24/07/2005 12:20:36
(la: Vreau parerea voastra.)
Draga Amalia,

esti tanara si nevinovata si ca multe fete de varsta ta visezi printul pe calul inaripat...e bine sa-ti pastrezi si o doza de realism si precautie insa!

Stii, barbatii la 35 de ani si chiar mai in varsta, vor fi mereu atrasi de tinere proaspete si romantice care sa le condimenteze viata poate mult prea stressanta sau nesatisfacatoare din diverse puncte de vedere...asta nu vrea sa insemne ca barbatul respectiv nu ar avea intentii bune, dar mai curand ar fi de verificat daca e asa sau vrea doar o distractie pasagera.

Daca imi permiti, inainte de a te arunca cu ochii inchisi in vreo legatura, ar fi bine sa verifici anumite date si situatii...daca ti-a cerut sa va cunoasteti, nu vad problema, dar aminteste-ti ca de multe ori visam cu ochii deschisi si ignoram realitatea..tu tine-ti ochii deschisi dar priveste si realitatea, cu aspectele ei concrete, manifeste...

Daca deja v-ati cunoscut, intalnit, frecventat...ai rabdare si pune in balanta toate elementele pro si contra inainte de a lua vreo decizie, chiar si numai la nivel sentimental...intreaba-te daca "a-ti fi drag" inseamana doar atractie fizica sau simti ceva mai mult si ai si reciprocitate in acest sens.

E un sfat gandit si trait, pentru ca intr-un moment al vietii mele am avut si eu aceleasi intrebari si trairi...dar neavand suficienta experienta, am ramas dezamagita...

irina.
30-40 de ani? :))) Poate vreo - de mya la: 04/08/2006 19:56:57
(la: Educatia cu bata si pumnul)
30-40 de ani? :))) Poate vreo suta, cel putin.
#137418 (raspuns la: #137319) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dragilor... - de Dr Evil la: 28/03/2005 00:32:05
(la: Cata importanta are diferenta mare de varsta intre parteneri?)
Diferenta de virsta dintre doi parteneri nu se refera numai la capacitatea fizica a celor doi parteneri si la potentele lor sexuale.
Este vorba si de ideile de viata care difera de la generatie la generatie, de felul cum se imbraca, ce subiecte de conversatie preferate, cartile pe care le citesc... si in general tot ce tine de viata.
O diferenta de virsta de 15-20 de ani este OK cind unul are 35-40 de ani si celalat are 20-25... Dar cum vedeti aceeasi diferenta cind cel mai tinar are deja 40 si celalalt are 60?... Ce mai poate gasi o femeie de 40 de ani la un barbat de 60 de ani?!.... Sau cum mai poate un barbat de 40 de ani sa fie atras de o femeie de 55-60 de ani?!...
Chiar daca ne gindim la cu totul altceva decit atractia sexuala. Cum mai poate un barbat de 60 de ani sa participe la acelasi stil de viata cu o femeie de 40 si invers...
Sa fim realisti, nu vorbim de cazurile de exceptie cind unul este foarte bogat si celalt abia asteapta sa-l mosteneasca... Sau de cazurile de la Hollywood cind un tinar actor/actrita accepta mizeria unui geriatric numai pentru asi deschide un drum spre glorie...

Societatea a stabilit niste reguli care au izvorit dint mii de ani de experienta si oricit am incerca noi sa fim de libertini si "moderni" nu putem sa le schimbam.

All the best,

Dr Evil
#40980 (raspuns la: #40965) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
honey - de om la: 15/04/2009 18:21:19 Modificat la: 15/04/2009 18:22:19
(la: Despre femei si nu numai)
cand este vorba despre femei hop si eu :)))

Drepturile femeilor isi intra in ...drepturi ;) incet dar sigur. In arabia saudita s-au sesizat ca o fetita de 8 ani a fost maritata legal cu un barbat cu 40 de ani mai mare. Deci se misca ceva. Chiar au (re)pomenit de cazul femeii violate in grup, care a depus plangere pt viol si care a fost TOT EA ACUZATA si pedepsita cu "n" lovituri de bici pt ca a fost violata :(

PS: putem sa vorbm si de ceva mai vesel? De ex de pitzipoance - ca ele's tot femei...si ce femeiiiii- ;)
Jurnalul unui barbat - de Muresh la: 23/05/2004 12:17:22
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Muresh


Jurnalul unui barbat

Cand am avut 14 ani am vrut sa am si eu o prietena .
La 16 ani mi-am realizat dorinta . Am avut o prietena insa nu m-am simtit atras fizic de ea .
Student fiind , m-am imprietenit cu o femeie foarte senzuala , insa sensibila . La cea mai mica neintelegere izbucnea in plins si ameninta ca se sinucide . Am inteles ca am nevoie de o femeie echilibrata cu un carater stabil .
La 25 de ani am cunoscut o astfel de femeie . Din pacate ea era prea previzibila si m-am plictisit repede .
La 28 de ani am cunoscut o femeie foarte temperamentala . Vorbea mult si cu patos , sarea de la un subiect la altul si era cam certareata de felul ei. Nu am reusit sa tin pasul cu ea .
Am inteles ca am nevoie de o femeie inteligenta cu caracter puternic , care stie ce vrea si stie cum sa-si realizeze dorintele . Am avut noroc si am gasit-o . Ne-am casatorit . Chestia e ca ea s-a plictisit repede de mine, a cerut divort si a plecat cu tot ce aveam .

Astazi , la 40 de ani , caut femei frumoase cu tite mari .

Si asta-i tot (Traducere libera) .
Jurnalul unui barbat - de SB_one la: 16/10/2004 15:14:38
(la: despre barbati ... fara suparare :))
Jurnalul unui barbat


Cand am avut 14 ani am vrut sa am si eu o prietena .
>
> La 16 ani mi-am realizat dorinta . Am avut o prietena insa nu m-am
>
> Simtit atras fizic de ea . Student fiind , m-am imprietenit cu o
>
> femeie foarte senzuala , insa sensibila . La cea mai mica neintelegere izbucnea in plins si ameninta ca se sinucide . Am inteles ca am nevoie de o femeie echilibrata cu un carater stabil .
>
> La 25 de ani am cunoscut o astfel de femeie . Din pacate ea era prea previzibila si m-am plictisit repede .
>
> La 28 de ani am cunoscut o femeie foarte temperamentala . Vorbea mult si
>
> Cu patos , sarea de la un subiect la altul si era cam certareata de felul ei. Nu am reusit sa tin pasul cu ea .
>
> Am inteles ca am nevoie de o femeie inteligenta cu caracter puternic ,
>
> Care stie ce vrea si stie cum sa-si realizeze dorintele . Am avut noroc si am gasit-o . Ne-am casatorit . Chestia e ca ea s-a plictisit repede de mine, a cerut divort si a plecat cu tot ce aveam .
>
> Astazi , la 40 de ani , caut femei frumoase cu tite mari.
#25289 (raspuns la: #20952) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
7-8 ani - de horiatu la: 22/06/2005 03:42:42
(la: Cata importanta are diferenta mare de varsta intre parteneri?)
Ce imbatraneste mai intai la barbat? - nevasta!
O diferenta de 7-8 ani este OK si daca nu s-au casatorit in facultate, este standard!
Cum arata un cuplu cand el are 25 si ea are 25? Dar cand ea are deja 40 si el are doar 40?
Cati ani ai Tudor?
Un zimbet pe seama barbatilor - de Pasagerul la: 13/03/2006 21:03:40
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
De ce au barbatii constiinta curata?
Inca nu au folosit-o.

Ce poti darui unui barbat care are deja totul?
O femeie care sa-i explice cum functioneaza.

Ce e rau daca 2 barbati intr-un Mercedes se ciocnesc la 150 km/h de un zid de beton?
E pura risipa, ar fi incaput 5.

Ce ar fi lumea fara barbati?
Plina de femei libere, fericite si... grase.

Un barbat cumsecade moare la 40 pentru ca nevasta sa mai aibe ceva de la viata...

Cum se cheama un barbat inteligent, sensibil si
aspectuos?

Un zvon.

Ce a fost primul barbat pe luna?
Un bun inceput.

Oamenii de stiinta au reusit sa afle de ce lui Moise
i-au trebuit 40 de ani ca sa treaca desertul.
Barbatii au avut intotdeauna retineri ca sa intrebe
directii.

De ce barbatii sunt ca norii?
Dupa ce au disparut, mai poate deveni ziua buna.

Care e diferenta intre un barbat si o roata de
cauciuc?
Roata de cauciuc are din cind in cind si profil.

Un barbat la librarie:

- ýAs dori cartea cu titlul "Superioritatea
barbatului fata de femeie"
Vinzatoarea:

- ýUtopie si SF-uri, la etajul 1 va rog.

Cum poti face fericit un barbat in pat?
Mutand televizorul in dormitor.

Ce are opt brate si un IQ de 60?
Patru barbati care se uita la un meci de fotbal.

Cum poti rani un barbat doar cu cuvinte?
Ii dai in cap cu dictionarul.

Cum numesti femeile care considera ca sunt egale cu
barbatii?
Nu, nu feministe. Lipsite de ambitie.

Care sunt asemanarile dintre un sot si un apendice
inflamat?
Amandoua dor al naibii si, dupa ce ai scapat de ele,
iti dai
seama ca oricum nu aveai nevoie de ele.

Ce faci cand cea mai buna prietena fuge cu iubitul
tau?
a) O compatimesti.
b) Ti-e dor de ea.

Care e diferenta dintre un barbat si un:
a) motan vagabond? Barbatul e mai inalt.
b) papagal? Papagalul poate fi invatat sa vorbeasca
frumos.
c) un porc? Porcii nu se transforma in barbati cand
se imbata.

De ce se insoara barbatii?
Ca sa nu mai trebuiasca sa-si suga burta.

Care e diferenta dintre o canapea si un barbat care
se uita la meci?
Canapeaua nu cere bere din cinci in cinci minute.

Cum faci sa sperii de moarte un barbat?
Te furisezi in spatele lui si incepi sa arunci cu
orez.

Care e asemanarea dintre un sot si un robot de
bucatarie?
Amandoua sunt folositoare, dar nimeni nu stie exact
de ce.

De ce nu mor barbatii in somn?
Fiindca nu pot face doua lucruri in acelasi timp.

Cum se numeste o femeie care stie unde se afla
barbatul ei?
Vaduva.

Care e cel mai inteligent lucru spus vreodata de un
barbat?
"Da, draga mea!"

--------------------------------------------------
My formula for living is quite simple. I get up in the morning and I go to bed at night. In between, I occupy myself as best I can.
Cary Grant
30 de ani? - de monika b. la: 25/09/2003 08:39:55
(la: Viata la 30 de ani)
Ratusca,stima si respectul meu! Nici un mare filosof nu putea sa spuna mai bine! Adevarul este ca daca vrei sa realizezi ceva la 30 de ani,la 20 trebuie sa ai macar un proiect! Bineinteles,un asemenea proiect,necesita multa si profunda GANDIRE pentru ca fara ea s-ar putea sa ne trezim la 40 de ani tot facand proiecte!
#430 (raspuns la: #306) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
eu nu am decat aproape 18 ani - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:08:54
(la: forever)
eu nu am decat aproape 18 ani si deja plang dupa copilarie...multi autori isi scriu carti despre copilarie abia dupa 40 de ani..chiar mai mult...nu pretuiesc copilaria decat cei care nu si-au trait-o(depinde din ce motive...poate asa le-a fost famila...anyway)inca nu m-am maturizat nu stiu cat...sper ca sunt pe calea cea buna..dar asa de rau imi pare si atat de mult duc dorul zilelor cand eram copil...si viata era asa de frumoasa ca nu stiam cate nenorociri sunt...si...degeaba nimic nu se poate compara cu acea puritate a sufletului de copil...
ufo strengaritza
emigrarea incotro? - de Catalina Bader la: 21/01/2004 04:13:13
(la: Romani in strainatate)
Educat, apt de munca si dornic de imbogatire. Asa arata profilul a circa 10.000 de romani care au ales legal calea exilului. Ceilalti emigranti, de doua ori mai multi la numar, nu se incurca cu astfel de formalitati si cel mai adesea ajung sa fie expulzati din statele unde ajung ilegal. VALI BLANARU

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) va da astazi publicitat ii editia pe 2003 a raportului “Tendinte in migratia internationala”. Raportul contine un capitol dedicat Romaniei, pe care il puteti citi in exclusivitate in “Jurnalul National”.
Canada, destinatia favorita
Potrivit datelor oficiale, numarul emigrantilor romani a scazut la aproximativ 9.900 de la 14.750 in 2000, continuand tendinta inregistrata din 1990. “Cetatenii romani s-au stabilit in general in Canada, Statele Unite si Italia. Numarul romanilor care prefera sa se stabileasca in Germania a scazut cu 60%, iar cei care prefera Franta s-au imputinat si ei cu circa 40%”, se arata in raport care citeaza ultimele date transmise de Institutul National de Statistica din anul 2001.

Barbati si tineri
Majoritatea emigrantilor sunt persoane active cu varste curpinse intre 26 si 39 de ani, iar peste 50% dintre acestia sunt barbati. Romanii cu studii superioare reprezinta 27,1% din toti emigrantii. Studiul OECD noteaza ca persoanele cu studii superioare prefera sa emigreze in statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene (16%) decat in zona euro (11%). Datele statistice arata ca 10.900 de romani sau fosti cetateni romani care aveau domiciliul in strainatate s-au intors permanent in tara. Juma tate din repatriati au varste cuprinse intre 18 si 40 de ani, iar majoritatea acestora (9.150 de persoane) au revenit in Republica Moldova. Emigranti ilegali Autoritatile de control romanesti au transmis informat ii ca circa 3.400 de cetateni straini si alti 2.300 de romani au incercat sa treaca in mod fraudulos granita. Astfel, 767 de straini au fost prinsi in timp ce incercau sa intre fraudulos in Romania, 1.052 in timp ce treceau granita prin zone nepermise, iar alti 1.282 in timp ce incercau sa tranziteze ilegal prin vama. Paradoxal, studiul arata ca si circa 1.000 de romani au fost prinsi in timp ce incercau sa intre sau sa iasa fraudulos din tara. Politiile de frontiera din statele vecine au trimis inapoi in Romania 274 de straini si 262 de romani care au reusit sa treaca punctele de frontiera.

Repatriati cu forta
Numarul celor care au trebuit sa suporte rusinea de a fi returnati in tara pentru ca emigrasera ilegal in diferite state se ridica la circa 18.300 de romani. Majoritatea romanilor au fost prinsi fara forme legale in Ungaria (7.058), Germania (2.818), Italia (1.375), Franta (1.149), Grecia (788), fosta Iugoslavie (691), Austria (680) si Belgia (618). Cu toate acestea, studiul OECD noteaza ca numa rul romanilor expulzati din state cu care Romania are incheiate tratate se ridica la 16.659, in scadere cu 15% fata de ultimii doi ani. De partea cealalta, autoritatile romane au identificat circa 4.100 de cetateni straini care se aflau pe teritoriul tarii nostre fara a avea formele legale. Cei mai multi “ilegalisti” descoperiti au fost cetateni din Turcia (832), China (494), Siria (209), Iran (175), Irak (168), Liban (121), Israel (103) si India (99).

Refugiati
Daca unii se chinuiesc sa plece din Romania sau sunt prinsi ca tranziteaza ilegal teritoriul tarii noastre, peste 2.000 straini au depus cerere de azil chiar pe plaiurile mioritice. Autoritatile roma ne au primit peste 2.400 de cereri pentru statutul de refugiat, in crestere cu 78% fata de anul trecut, cand au fost primite doar 1.366 de cereri. Totusi, in 2002 numarul cererilor de azil in tara nostra a scazut la 1.100. Cele mai multe cereri provin din Afganistan (787) si Iraq (680). Statut de refugiat au primit 35 de irakieni, 17 afganistani si 16 iranieni.


Ne invadeaza moldovenii si turcii
Statistica OECD arata ca circa 66.400 de cetateni straini au primit drept de rezidenta temporara in Romania, in scadere cu 4,3% fata de anul precedent. In plus, 1.100 de straini au primit statutul de rezident permanent. Cei mai multi straini care au fost rezidenti temporari in Romania au fost din Moldova (7.552), China (7.472) si Turcia (5.335). Statele ai caror reprezentanti au crescut cel mai mult pe teritoriul Romaniei sunt Turcia (in crestere cu 30,5%), Statele Unite (17,8%), Germania (15,4%) si Italia (12%). Cei mai multi straini vin in Romania pentru afaceri (51,2%), instruire (24,9%) si asistenta tehnica sau ajutor umanitar (23,9%).


Scade numarul mondial al imigrantilor
Desi tendinta de migrare pe plan international este in scadere, fenomenul este inca puternic, se arata in raportul pe 2003 al OECD. Migratia fortei de munca a crescut considerabil in cateva state membre ale OECD, din cauza mutarii personalului calificat in zona comunicatiilor si tehnologiei informatiei, dar si in domenii precum sanatate sau educatie. Ultimele date arata ca, dupa cativa ani de crestere continua, admiterea persoanelor care solicita azil politic a inceput sa scada. O imbunatatire generala a situatiei angajarilor nu este suficienta pentru a garanta integrarea durabila a strainilor pe piata muncii. Statele membre ale OECD au intarit controlul la granitele lor si in interiorul teritoriului pentru a impiedica migratia ilegala si a combate activitatea retelelor care se ocupa cu exploatarea si traficul de fiinte umane. O parte din acest state, cum ar fi Germania, Danemarca, Portugalia si Grecia au introdus reglementari noi privind intrarea, sederea si regimul de munca al strainilor. Alte state au inasprit prevederile legate de accelerarea procedurilor pentru acordarea azilului (Elvetia) sau au adoptat masuri pentru a limita admiterea strainilor (Marea Britanie, Olanda). In cadrul Uniunii Europene exista o serie de directive menite sa armonizeze politicile comune privind migratia. Totusi, integrarea imigrantilor pe piata muncii si masurile pentru asistarea nou-venitilor sunt o parte dintre prioritatile OECD.

pentru Vladone, despre unitatea romanilor - de (anonim) la: 21/04/2004 17:31:52
(la: Cat de uniti sunt romanii din strainatate?)
Buna, locuiesc in Madrid de aproape 4 ani
Dupa experienta strainatatii, cred ca lucrurile se petrec si la alte popoare, adica aici sunt spanioli buni si rai, corecti si incorecti, unii nationalisti si altii ingaduitori. Problema noastra, a romanilor este ca dupa atatia ani de comunism, ne-am format rau, saracia si teama ne-au facut sa ne pierdem umanitatea si increderea unii in altii.
Aici au venit tot felul de romani, mai ales dupa disparitia vizei, acum 2 ani, multi tigani care cersesc pe strada sau canta in metrou.
Din contactul pe care il am cu spaniolii a reiesit ca, in general sunt multumiti mai ales de femei care lucreaza in casa. Barbatii muncesc in constructii
In ce ma priveste pe mine, am prieteni cateva familii romane sau hispano-romane, care au aparut datorita profesiei si apoi datorita caracterului, altfel nu s-ar fi fundamentat. Nu am cum sa fiu unita cu toata comunitatea romana din Spania, in general nu vin la studiu sau sa invete cultura hispanica, vin sa faca bani si muncind din greu din zori in noapte.
Timp de distractii nu prea avem nici noi, sambata sau duminica ne-am propus sa vizitam orasele din apropiere: Sevilla, Toledo are o catedrala minunata care este a doua ca bogatie dupa Vatican, El Escorial - manastirea cu mormintele regilor, Valle de los Caidos - unde Franco a construit acum 40 de ani un monument religios cu o cruce de 40 de m
Nu ma gandesc de multe ori la ce am lasat in tara dar cred ca este incomparabil.
Un saludo
Ehei, Alicia... - de sanjuro la: 30/07/2004 12:26:00
(la: Sechele)
...frumos le mai tragi din condei, surioara!

Dar nu pot sa fiu de acord cu tine in privinta nebunilor...
In urma cu multi ani ma intorceam cu copii de la camin, eu tinand baiatul meu de 3 ani de manutza, iar fetitza, de un an si jumatate era tinuta in brate de mama ei. Mergeam agale pe o stradutza linistita, unul langa altul. La un momet dat in fatza noastra a aparut o femeie ca la 40 de ani, cu mintile ratacite, imbracata intr-un palton lung, si desculta, (era primavara), si cand a ajuns cam la un metru-doi in fatza noastra, s-a repezit la sotie, si a apucat sa-i puna mainile in jurul gatului cam o secunda... Nu stiu exact ce a vrut sa faca, insa reactia mea a fost prompta. Nu am tinut cont atunci ca este femeie si/sau nebuna, si m-am comportat ca un barbat, cap de familie, care-si vede in pericol sotia si copiii. Iti imaginezi ce s-a intamplat... Am luat-o apoi de guler si am lasat-o langa gard. Spaima sotiei a fost foarte mare, si s-a resimtit psihic mult timp dupa acel eveniment...
Sunt categorii multe de nebuni, iar tu ai nimerit in copilarie peste unul inofensiv, bland chiar, ("Sa ucizi o pasare cantatoare"?). Norocul tau!
Eu marturisesc ca-i evit, si n-am nici un motiv sa-i iubesc. Dimpotriva.
Buna Daniela, - de valico la: 26/10/2004 01:44:54
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Cunosc sute de barbati romani aici in Irlanda.Cand le spun (de curiozitate), ca sotia a platit 145 euro pe o pereche de cizme , li se face rau instantaneu. Majoritatea romanilor ar vrea ca sotiile lor sa umble in papuci. Cat despre coafat, nici unul dintre ei se pare ca nu intelege de ce nevasta-mea cheltuie intre 125 si 165 euro pe highlights de fiecare data cand se coafeaza la Peter Mark. Bineinteles ca nevestele lor nu "vad" asemenea "lux"!. Si vorbim de barbati care castiga cam 40.000 euro pe an.
Nici eu nu ii inteleg pe majoritatea barbatilor romani. Cat despre lenea unora dintre ei, as putea spune ca e legendarul "dar posmogi-s muieti..?".
Majoritatea sunt insa usor de "citit", vor sa "dea buful", si sa se care acasa,unde o sa sperie RO cu figurile cele noi achizitionate.
Vorbim numai de zeci de persoane care vor sa ramana aici pt ttd. De ce? Nu inteleg valorile societatii occidentale, in care poti avea orice daca poti si vrei sa dai ce-ai mai bun din tine!
Multi nu au nici ce sa dea, nu ma mir!
Dar asa cum spunea cineva in forum, poate relatia dintre doi soti RO, nu cred ca are mai multe probleme decat alte cupluri, de alta nationalitate.
Sunt + si - in toate acestea, nu ma indoiesc.
Stiu irlandezi care au conceptii care mie mi se par total ciudate.
De exemplu am o cunostinta, foarte bogata, irish, sub 40 de ani, care traieste de vreo 3 ani cu o british girl, si desi omul are vreo 5 super case, pe ea o taxeaza de chirie si mancare, desi in rest par un cuplu normal. Eu tot nu inteleg de ce ea accepta sa plateasca chirie desi el e bogat si ea se culca cu el. In fine ramane o dilema pt. mine. Ca si multe altele.
Toate bune , din Dublin
#26211 (raspuns la: #26128) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O romanca naste la 67 de ani - de stancosty la: 31/12/2004 13:37:27
(la: O romanca naste la 67 de ani, record!)
Orfani, orfani, dar asta s-ar putea să fie cea mai mică problemă.
Este ştiut că, la naşterile normale, copiii născuţi din mame de peste 40 de ani au de multe ori diferite probleme de sănătate fizică sau mintală. În cazul tratamentelor hormonale si fertilizării in vitro, mă îndoiesc de faptul că acestea reprezintă o "reţetă a succesului". Ce succes?
Lucrurile trebuie făcute la timpul lor.
Unii, din egoism, din dorinţa de "a-şi trăi viaţa", îşi aduc aminte că e rău să fii singur abia la bătrâneţe şi se gândesc să facă atunci copii.
Alţii (medici, biologi etc.) se folosesc de aceste slăbiciuni umane şi se apucă să se joace de-a Dumnezeu.
Oare spre ce ne îndreptăm?
Câte cutremure şi tsunami mai trebuie să vină pentru ca să ne dăm seama că societatea asta este putredă şi decadentă, trăindu-şi ultimele zile, precum societatea Romei antice?!
Dar de premiile Darwin stiati? - de Mi7haela la: 27/01/2005 11:00:39
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Chestia asta am gasit-o anul trecut pe net sau am primit-o pe mail...:

Premiul Darwin este un omagiu anual acordat persoanei care in cursul anului a facut cel mai mare serviciu bagajului ereditar al omenirii, reusind a se lase ucis in modul cel mai stupid. Ca intotdeauna, competitia acestui an a fost foarte strinsa. Unii candidati pareau a se fi antrenat toata viata pentru aceasta competitie.

Candidatii la premiul Darwin:

1. In Septembrie 2000, in Detroit, un barbat de 41 de ani a ramas intepenit si s-a inecat intr-o apa adinca de juma de metru dupa ce mai intai reusise sa se strecoare printr-o gura de canal de 40 cm,incercind sa-si recupereze cheile de la masina.

2. In Octombrie, un agent de bursa in virsta de 49 de ani, din San Francisco, care "era grozav de concentrat cind alerga" dupa spusele sotiei sale, a "alergat" accidental peste marginea unei stinci inalte de 30 metri.

3. Buxton, North Carolina: un barbat a murit cind groapa de aproape 2 metri si jumatate ce si-o pregatise in nisip, la plaja, s-a surpat peste el. Cei din jur au declarat ca Jones, in virsta de 21 de ani, din Woodridge, statul Virginia, sapase groapa ori ca sa se amuze, ori ca protectie impotriva vintului, si sezuse la fundul gropii pe sezlong toata dupa amiaza pina cind peretii gropii s-au surpat, ingropindu-l sub un metru si jumatate de nisip.
Cei de pe plaja au incercat din toate puterile sa sape pina la Jones, dar nu -au putut elibera. Lucratori cu echipament greu au lucrat aproape o ora ca pina la urma sa-l scoata, sub privirile a peste 200 de spectatori.
Jones a fost pronuntat decedat la spital.

4. In Februarie, Santiago Alvarado, in virsta de 24 de ani, a murit in Lompoc, California, cazind cu capul inainte prin acoperisul magazinului de biciclete pe care planuia sa-l prade. Moartea a survenit cind lunga lanterna ce si-o plasase in gura (spre a-si mentine mainile libere)i-a zdrobit baza craniului in momentul impactului cu podeaua.

5. Conform politiei din Dahlonega, statul Georgia, cadetul Nick Berrena, de 20 de ani, a fost injunghiat mortal de catre camaradul sau, cadet Jeffrey Hoffman, 23 de ani, care incerca sa-i dovedeasca cum ca un cutit nu poate strapunge vesta de camuflaj purtata de Berrena.

6. Silvester Briddell, in virsta de 26 de ani, a fost omorit in Februarie in Selbyville, statul Delaware, cistigind un pariu pus cu un prieten. Acesta pariase ca Briddell nu ar fi capabil sa-si puna un revolver, incarcat cu patru gloante, in gura, si sa traga.

7. In Februarie, conform politiei din Windsor, Ontario, Canada, Daniel Kolta, de 27 de ani, si Randy Taylor, de 33 de ani, au murit intr-o coliziune frontala, astfel cazind la egalitate in jocul de-a "lasul" ce-l jucau pe scuterele lor de zapada.

Mentiunile de Onoare Darwin

1. In Guthrie, Oklahoma, in Octombrie, Jason Heck incerca sa omoare un miriapod cu pusca sa de calibrul 22, glontul insa a ricosat dintr-o piatra si l-a lovit pe tovarasul sau Antonio Martinez in cap, fracturindu-i craniul.

2. In Elyria, statul Ohio, in Octombrie, Martin Eskins, incercind sa-si curete pinzele de paianjen din pivnita, si respingind folosirea maturii in favoarea unei lampi de sudura cu propan, a cauzat un incendiu ce a mistuit parterul si primul etaj al casei.

3. Paul Stiller, 47, a fost spitalizat in Andover, New Jersey, iar sotia sa Bonnie a fost de asemenea ranita, in urma exploziei unui sfert de cartus de dinamita in masina lor. In timp ce conduceau aiurea la 2 dimineata, cuplul plictisit a aprins dinamita si a incercat s-o arunce afara pe geamul masinii, ca sa vada ce se intimpla. Geamul era inchis...

Premiul Doi:

Tacoma, statul Washington - Kerry Bingham era la bautura cu citiva prieteni cind unul dintre acestia a povestit ca a cunoscut un amator de bungee-jumping care se lanseaza de pe podul Tacoma Narrows la ora de virf. Discutia s-a incins din ce in ce, si cel putin zece oameni au marsaluit pe trotuarul podului la 4 si jumatate dimineata. Ajungind la mijlocul podului au descoperit ca nici unul nu aduse de fapt fringhia elastica.
Bingham, care continuase cu bautura, se oferi voluntar vazind un colac de cablu electric ce zacea pe jos.
Un capat al cablului a fost legat in jurul piciorului lui Bingham, iar celalalt legat de pod. Caderea libera a durat cam 12 metri pina ce cablul s-a intins si i-a smuls piciorul la glezna. In mod miraculos, el a supravietuit caderii in apa rece ca gheata a riului si a fost salvat de catre doi pescari aflati in apropiere. "Ce pot sa zic," declara Bingham,e ca Dumnezeu a vegheat asupra mea in noaptea aceea. Nu e alta explicatie."
Piciorul lui Bingham nu a mai fost gasit.

Si Cistigatorul:

Paderborn, Germania - Dintr-un exces de zel, ingrijitorul de zoo Friedrich Riesfeldt i-a administrat constipatului elefant 'Stefan' 22 de doze de laxativ si cel putin 35 de litri de diferite fructe zemoase, smochine si prune uscate inainte ca elefantul cu dop sa-si dea in cele din urma drumul sufocindu-si ingrijitorul in peste o suta de
kilograme de rahat. Investigatorii spun ca nenorocosul Friedrich, de 46 de ani, incerca sa aplice suferindului elefant o clisma de ulei de masline, cind animalul s-a usurat peste el precum o basculanta plina cu noroi. "Pur si simplu forta neasteptatei evacuari a elefantului l-a trantit la pamint pe Riesfeldt, care s-a lovit cu capul de o piatra si a ramas fara cunostinta in timp ce elefantul isi continua evacuarea intestinelor asupra sa," sta scris in raportul detectivului politiei din Paderborn, Erik Dern. "Cu nimeni in preajma sa il ajute, Friedrich a zacut sub toata balega aceea cel putin o ora pina cind a aparut un paznic, iar in timpul acela s-a sufocat. Se pare ca este unul din acele accidente care pur si simplu se intimpla."
banc de dimineata #3 - de Horia D la: 18/03/2005 15:20:36
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
O femeie de 60 de ani se intoarce acasa intr-o zi si aude niste zgomote
ciudate din dormitor. Se duce acolo si isi surprinde fiica de 40 de ani
jucandu-se cu un vibrator.
- "Ce faci?", intreaba mama.
- "Mama, am 40 de ani si uita-te la mine. Sunt urata. N-o sa ma marit
niciodata, si cam asta e sotul meu."
Mama pleaca din camera dand din cap. A doua zi, tatal vine acasa si aude aceleasi zgomote din dormitor. Cand se duce sus, isi surprinde si el fiica facand acelasi lucru.
- "Ce dracu' faci?", intreaba barbatul.
Fiica ii explica si lui cum stateau lucrurile. Tatal pleaca dand si el din
cap.
Urmatoarea zi, mama intra in casa si isi gaseste sotul la televizor cu o
bere intr-o mana si cu vibratorul in cealalta.
- "Ce faci barbate??", intreaba ea socata.
- "Nu vezi? Stau si eu la o bere cu ginerele meu.
cassandra - de carapiscum la: 19/04/2005 11:18:36
(la: Despre prostitutie)
m-a impresionat fiinta aceea deplorabila, dezumanizata si as indrazni sa spun chiar marginalizata... poate si pt. faptul ca la varsta pe care am banuit ca o avea, in jur de 40 de ani, arata ca o femeie de 70 de ani, ba chiar mai trecuta.
in fata unei prostituate de lux un barbat se poate simti intr-un singur fel: ori atras de ea, ori dezgustat. nu stiu la care model te-ai gandit tu cand ai pus intrebarea dar ti-as raspunde tot printr-o intrebare: nimfa asta cum va arata dupa practicarea "job"-ului timp de 20 de ani (sa zicem)?
la paragraful doi nu stiu ce sa-ti raspund fiindca intrebarile imi par un pic ambigui. in ce sens ma intrebi daca ma impresioneaza? prin definitie as spune ca sunt un om destul de usor impresionabil, poate pt. ca sunt mai idealist si mai sufletist de felul meu. sincer sa-ti spun mi-e mila de oamenii care sunt folositi de altii in scopul imbogatirii acelor patroni de carne vie, dar asta nici nu scuza persoanele care hotarasc sa devina sclavele acelora pe motiv ca isi vor castiga existenta mult mai usor.
la paragraful 3 subscriu intru totul. si cred ca ar fi ceva mai mult de vorbit pe marginea acestui subiect. daca vrei te-as ruga sa vii cu ceva completari.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#44287 (raspuns la: #43992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ha, ha...! - de muma padurii la: 06/05/2005 21:29:39
(la: DESPRE PIERDEREA CHEFULUI DE SEX)
nu exista reveniri la normal, ce dracului, sunteti oameni seriosi, ca sa nu mai vorbim ca normalul este diferit pentru unii sau pentru altii.

Tema asta putea fi si corolar la "va considerati maturi" sau un raspuns..
.. cineva , pe la cartile ce ne/au marcat existenta, scria ca exista o carte: "dragostea dureaza trei ani" sau cam asa ceva.. nu sunt asa de citita... am urmarit insa cindva un documentar de antropologie unde se povestea ca un cuplu este stabil 3-4 ani, timpul necesar ca un copil nascut din dragoste(;)) sa poata supravietui... asta in urma cu ceva mii de ani.... ori cum civilizatia moderna este extrem de tinara, se pare ca noi purtam cu noi obiceiul ancestral....

Si ca sa nu ziceti ca sunt rea :am la activ o prima casnicie care a durat 15 ani cu prima mea dragoste si a doua care ma implineste.(hi, hi .. sunt la limita celor 4 ani!)
Din prima pot sa zic doar atit...ai o aventura extraconjugala.. atunci casnicia ta scirtie, ai doua.. poti sa/ti cauti un avocat(eu m/am hotarit la un numar mai mare).
Din a II-a experienta pot sa spun ca o casnicie reusita inseamna atit de multe lucruri, care in momentul in care atractia sexuala se domoleste, fac ca acest lucru sa nici nu mai fie bagat in seama.Si sa nu uitam, ca nu intinerim(fizic), iar pe masura ce ne maturizam(oare?) sau inaintam in virsta pur si simplu incepem sa avem alte prioritati. Stabilitatea unui cuplu nu cred ca e bazata pe o dinamica sexuala sustinuta in acelasi ritm timp de 40 de ani...hi, hi.. ar chiar comic.

....cu alte cuvinte, e normal ca la un moment dat sa/ti piara cheful(amuzant ... chiar nu credeam ca mi se va intimpla vreodata in viata asta)...mai ales daca ai 2 copii mici, un servici unde te expui intelectual si un barbat cu ceva anisori mai tinar, care, dupa ce ai terminat treburile domestice si ai culcat copii, nu te lasa bine sa adormi ca te trezeste sa faci dragoste...



Hei(:)),tichar! liv za kids alaun!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: