bataia de joc

o mare cacialma. nu se stie mare lucru nu se publica decat f. putin, nu se face cunoscut decat lucruri neimportante. parerea mea-bani publici bagati in diverse buzunare servind unor scopuri marunte si meschine. nu vreau sa particip la asa ceva. se mizeaza pe ascutitul sentiment de turma si se maniouleaza mase de oameni fara ca cei ce fac asta sa manifeste vreo jena. mi se pare o mare bataie de joc si chiar o insulta adusa inteligentei oamenilor din tara asta

Normal ca o lege organica se schimba mai usor decat o constitutie. Vezi, nu aici am vrut sa ajung ci la faptul ca domnii nostri guvernanti au zapacit lumea de cap cu faptul ca noua Constitutie nu te mai obliga la armata. Eu am vrut sa subliniez ca nimic din ceea ce spun ei nu este adevarat. ARAMATA SE VA FACE PANA LA ADOPTAREA UNEI LEGI CARE SA SPECIFICE CLAR ACEST LUCRU; adica faptul ca armata nu este obligatorie. Asta am vrut sa spun.
Dupa mine, armata este buna pentru baieti pentru ies din puful de acasa si de langa fusta mamei. Dar nu armata romana. Copilul meu nu v-a face armata in Romania si de stiu ca mituiesc toti generalii. Aceasta este bataie de joc, nu armata. Din pacate copiii nostri nu vor scapa de armata prea curand. Degeaba isi fac vise. Legea privind obligativitatea armatei se va da mult mai tarziu. Anul viitor este an electoral. Se vor da legi sociale: ajutoare, scaderi de impozit, mariri de alocatii, pensii etc. Nu au ei timp de armata si de copiii nostri.

cu articolul referitor la Alba Iulia ieri 1,12,2003

bataie de joc
pentru roman
mascarada pentru politicieni

jale imi e...
Catalina

Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?

Cifrele cu salariile asistentelor, sunt un pic umflate, nici o asistenta canadiana sau vest-europeana nu câstiga atât, dar sa zicem ca trebuie si firma de intermediere sa atraga clientii, asteriscurile nu se pun la publicitate. Oricum ideea e ca salariul oricum e pe masura responsabilitatii, adica mare, chiar si pentru o asistenta, si nu bataie de joc.

Tinerii admira inevitabil rezultatul.

Mi-ar fi greu sa-mi cresc copilul în România, sa-i spun pe de o parte sa fie serios, sa învete, sa fie cinstit, iar când iese afara vede ca aceia seriosi si cinstiti umbla în zdrente si sunt bataia de joc a smecherilor cu jipane, care nu dau doi bani pe cinste si munca onorabila.

Ah, este un fapt notoriu: ambasada Romaniei de la Paris e chintesenta bataii de joc a statului roman fata de cetatean (cu-cu radio-moquette, esti pe receptie?). Daca vrei sa vezi Romania la nudu' gol, ghiseul consulatului e locul cel mai indicat...

Si se mai mira fel de fel de pasunisti ca de ce emigreaza romanii...

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"

Ma folosesc de puterea anonimatului ca nu cumva sa divulg vre-o prostie si sa am probleme.
Am intrat intamplator pe acest site si am descoperit OAMENI.
Ca un raspuns la intrebarea d-vs as folosii expresia:
NU! NU! NU!
A fost un iad pentru mine. am fost batut aproape in fiecare zi de puscariasi, ati intelesbine, de puscariasi.
Eu eram in principiu pus sa-i supraveghez pe ei dar din cauza superiorilor au cam luat puterea acolo si a fost iad.
Am facut armata la minele de petrol.
Astea erau majoritatea conectate la conducte suflate mult prea gros cu aur.
Eu trebuia sa-i supraveghez si sa am grija sa nu detina pile sau jmirghel ca nu cumva sa fure din conducte.
Transportul se facea simplu.
Noi controlam buzunarele ca oamenii nu-i controlam si-n fund.
Acesti infractori erau in stare sa faca orice pentru pilitura aceea.
Am fost parasiti de colonelul care avea grija de noi si pe care-l stiau toti de frica.
I acea noapte am fost chemati afara printr-un semnal de alarma scurt.
Atunci,in acea noapte a inceput cosmarul, am fost batuti mai multi cu toate incercarile noastre de aparare, am fost chinuiti , au urinat pe noi si pe cei mai dragalasi i-au supus la tot felul de perversiuni.
8 luni de chin pentru ca am ramas cativa care nu ne-am dat de partea lor.
Cu prima ocazie cand am pus mana pe un receptor (de revelion) am sunat acasa si pe scurt le-am povestit alor mei.
Tatal meu a facut apel la judecatoria militara si a fost arestat 3 zile mai tarziu pentru instigare la scandal intr-o unitate militara.
Noi 4 care am mai ramas bataia de joc a soldatilor, care cu 9 luni in urma ne plangeau in brate de dorul mamelor sau a sotiilor si carora le dadeam de mancare cand nu aveau pachet, am fost transferati la o unitate in Bucuresti si culmea, dupa ce am luat livretul am constatat ca toata perioada am fost imcadrat la acea unitate in Buc. si nu la T.M
Spuneti-mi mie ca armata la voi a fost grea ca ati cules porumb, eu va spun ca am 32 de ani si sunt intr-un program de recuperare fizica, suferind o pareza si din cauza asta nu voi mai avea copii.
Am considerat mereu copiii ca fiind lumina ochilor mei. Astazi va pot spune ca sunt "orb".

Este evidenta justetea celor pe care le afirmati. Insa ideea este ca observ ca in ultima vreme lumea buna pare din nou predispusa sa devina misogina, ba chiar abject misogina... Ceea ce a spus Iaru nu este decit unul dintre exemple. Mai rau este ca pina si cei din elita formatorilor de opinie si membri ai USR se dau in stamba, vezi Cristian Tudor Popescu, bunaoara, care scrie recent un editorial nedemn de conditia unui intelectual european , in care atribuie, la al sau Adevarul Literar si Artistic, calificativul de "femei cu vaginul uscat" unor tinere poete pentru motivul ca nu scriu dupa gustul Domniei sale(editorialul poate fi citit intr/unul din numerele ALA pe februarie, regret ca am uitat). Vin si eu, pacatoasa, sa observ, oare ce are anatomia si fiziologia genitala feminina cu analizele literare si stilistice? Dar oare nu cumva mirlania si agresivitatea aceasta de necontracarat, care intimideaza prin violenta si perversitate, inseamna un sfirsit al dialogului, o premisa a nasterii, la fel de violenta, a misandriei ? Si, oare, la ce bun? SI, oare, pentru ce ? Unde ne poate duce un nou razboi al sexelor, si inca unul facut din dorinta de aflare in treaba?
Dar revin sa arat ca lucrurile pot fi chiar mai urite...Lucram anul trecut la o revista literara din nordul tarii. Eram singura femeie din redactie, dar nu mi se dadea dreptul la semnatura, atunci cind scriam editorialele revistei, si timp de vreo trei ani numai eu le/am scris. Mi se cerea sa semnez > Redactia. La inceputul anului trecut, m/am ridicat intr/o sedinta de redactie si am pledat pentru a alcatui in numarul pe oct./noiembrie un sector de articole dedicate Doamnei MOnica Lovinescu, de la a carei nastere s/au implinit anul trecut 80 de ani. Am argumentat ca este una dintre cele mai mari personalitati ale romanilor cunoscute in ultimii 50 de ani, ca a avut un mare rol in cresterea culturii noastre, in promovarea ei in Europa, ca a dat o opera critica exceptionala, ca a dat un model de moralitate demn de un supraom, ca este unul dintre romanii cei mai respectati la Paris s.a. In plus, originile Doamnei erau in zona nordica, acolo unde se tiparea revista. Inca din acea sedinta am fost luata in bataie de joc, propunerea mea a fost respinsa, numele Doamnei Lovinescu a fost batjocorit. Eu am ripostat ca atitudinea colectivului de redactie este injusta, ca este lipsita de onoare, ca nu este drept ca numele unei mari scriitoare sa fie sistematic evitat si denigrat, numai pentru motivul ca vorbim de o femeie, si inca de o reprezentanta a excelentei culturi romanesti. Nu voi mai lungi povestea... dar, urmarea atitudinii mele este ca am fost data afara din redactie si din revista, incalcindu/mi /se flagrant drepturile. Fara preaviz, fara nimic, si inca de Martisor, de Ziua Femeii...Si "cadoul" acesta mi l/au facut Domniile lor cu toate ca eram, ca si ei, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania si ca aveam nevoie de acel job pentru a cistiga si eu niste bani...Dar eram femeie.
Mai cunosc multe cazuri in care este vizibila cresterea acestui curent misogin. Pe mine ma intristeaza tot ce se intimpla. La escaladarea unor astfel de razboaie ale ideologiilor(caci misoginismul, ca si xenofobia, ori antisemitismul etc. este tot ideologie) nu ai cum sa ripostezi. Decit sa asisti neputincios(oasa) si , eventual, sa te dai nitel mai la o parte, ca sa nu te striveasca tancul din care se aude, stupid, urletul unor barbati din care fumega fiarele...

Bun venit la o cafea, stimate domnule Buzoianu!
Problema Dvs la noi e lamurita de la sine; in presa se fura ca la balamuc, oficial si neoficial.
Oficial, adica atunci cind se plateste, se plateste foarte foarte prost; neoficial, orice publicatie, luata la bani marunti, are mai multe sau mai putine imagini care nu se stie ale cui sunt, de unde sunt, si, normal, nu se platesc pen`ca piscina patronului trebuie si ea umpluta si iahtu` nu are vele si elicopteru` elice si mertzanu` stea.
Pentru ca sa scape de probleme, rareori se spune cine a facut cutare poza; din cite stiu, nici nu e vreo lege care sa-i oblige sa puna acel credit line.
Eu, din cite mai vad si mai aflu, apreciez ca un procent important din imaginile pe care le vedem pe ici pe colo nu sunt platite, ca sa nu zic ca sunt furate.
Eu am avut un caz cu un ziar mare mare, cel mai mare ca tiraj de la noi; a publicat niste fotografii de-ale mele fara sa intrebe si fara credit line si desigur fara sa plateasca; am trimis redactorului sef un extras din legea dreptului de autor; acesta mi-a dat telefon foarte ofuscat si mi-a spus ca au avut anul trecut beneficiu multe milioane de dolari si pentru ei e o nimica toata sa isi ia cei mai buni avocati si sa-i dau io pe ei in judecata daca vreau sa infund pushcaria pina la adinci batrineti si ca acu` e bine dispus si o sa treaca peste faptul ca l-am jignit cu faxul cu extrase din lege. Adica o io s-o iau eu peste bot ca l-am deranjat, asta voia sa spuna.
Deci, e un sistem aici la ora asta, care e cam asa; nimeni nu va obliga sa dati poze la publicatii sau la ziare. Daca dati, multe nu vor fi platite sau nu vor avea credit line. Si multe din cele platite vor fi in bataie de joc; Mediafaxul, unde am facut grava eroare sa dau niste poze, mi-a vindut poze cu un dolar, cu doi dolari... incredibil. Sume impozabile, desigur.
Asa ca mie imi e foarte simplu sa va lamuresc; e libertate, e care pe care, e furaciune generala, fotografilor din Ro putin le pasa si sunt incapabili sa stabileasca niste norme de conduita profesionala, majoritatea sunt amploaiati pe salarii de mizerie si rad si ei ciubucuri pe unde pot, distrugind astfel preturile in fotografia profesionala.
Calitatea imaginii, pe ansamblu, e la pamint, dar asta nu doare pe nimeni, viata merge inainte, si supravietuieste care cum poate, iesirea e prin Sarindar, vorba crainicului de la gradinile de vara de odinioara.
Ca fotografilor de aici si de acum nu le pasa de ce se intimpla, sau ca sunt inculti, se vede si din lipsa lor totala de prezenta din orice forum de discutii pro sau de fotografie generala, in Ro sau in lume; daca nu stii ce mai e si daca nu participi activ pe la photopro, fotonews, fotoeditorial, prodig, fotomagazin, afepereu, chiar badorgood, inseamna ca n-ai treaba cu meseria asta si ce se vede e numai partea vizibila a aisbergului.
Pentru ca inca e de apreciat linistea, scandalurilor dintre diversele gashti si fractiuni si grupari.
Ce rezolvare vad eu? Sa existe o patura solida si bine pregatita si inchegata de freelanceri care sa dea materiale la publicatii si firme; sa existe un for profesional care sa certifice si sa oblige pe toti, clienti si fotografi, la niste preturi minimale si la o calitate profesionala a produsului finit.
Sunt firme in Ro care acum doi ani aveau bugete de sute de mii de dolari pe an pentru fotografie, si acum si-au cumparat un aparat digital si un baietzash de la IT sa butoneze, si care va sa zica fac economie; nu conteaza ca produsul fotografic rezultat e jalnic.
Dar, repet, mai multe imagini decit ati crede sunt furate pur si simplu.
A se vedea la bxg raspunsul procuraturii in cazul unei imagini furate de Carrefour. Credit line? Astea sunt amagiri. Cum ziceam: ce lume vesela, care este.

Zice domnu` Bora: " Am avut recent o discutie cu un prieten care sustinea ca o persoana poate sa fie si artist si manager in acelasi
timp. Se pare ca se poate. Se pare ca dl. Lazar e 40% ar-
tist, 40% om de afaceri si 20% pedagog."

Dom`le, ce mi-ar place sa fiu om de afaceri aia patruj`la suta.
Mi-ar place si zece, si chiar si cinci la suta.
Dar nu sunt.
De citiva ani fac fotografie mai mult pentru mine si pentru extrem de rari clienti, pe care nu ii caut niciodata eu, si care pot plati cit cred eu ca ar face imaginea realizata de mine.
Raportat la un fotograf de afara cu oarecare succes sau chiar la unul de aici cu dever, oricum veniturile mele sunt de tot risu`.
Cind am bani ii dau pe scule, softuri, computer, si nu mai e vremea cind iti luai o Leica si stateai linistit si te uitai la ea douazeci de ani, dupa care te gindeai sa iei alt model; daca tii la meserie, si eu tin, trebuie sa dai mult si mereu ca sa fii in regula cu toate cele.
Dar imi asum insuccesul comercial, desi nu e numai vina mea... in ultimii 5-6 ani, in Ro am constatat o prabusire a preturilor pentru fotografiile din sectorul editorial si comercial.
Nu pot intelege cum aici, unde costul vietii este destul de apropiat de cel de oriunde din Europa, multe chestii fiind mai scumpe ca oriunde (aparatele de fotografiat, accesoriile, componentele de calculator sunt si de 2-3 ori mai scumpe, cite o data, din cauza taxelor aberante si a costurilor indirecte de tot felul) - deci nu pot intelege cum cind preturile sunt cum sunt, in fotografie sa se plateasca de intre 4 si 10 ori mai putin ca in Europa si din banii astia sa platesti si impozite si toate angaralele.
Din cauza ca in bresla fotografilor romani exista foarte multi care nu au o minima cultura economica sau atasament la meserie sau cit de cit cunostinte de marketing, din cauza ca fotografia pe care o produc e numai o ciubuceala si nu o arta sau o meserie care are pretul ei, clientii au prabusit preturile, la nivele incredibile.
O fotografie la ziar la noi se plateste cu sub 10$ - 20$, o agentie de presa plateste pe o poza si 2$, si o imagine exceptionala ca aia cu Constantinescu stropit cu cerneala, data pe flux si preluata de sute de ziare, a adus fotografei ceva pe la 50$... o bataie de joc.
O fotografie de coperta de carte aduce 10-20 $, si o zi de lucru aici in domeniul revistelor de lux aduce rareori 150$, cind minimul in Europa este 400$ -600$... si in sectorul comercial fotografia sta la fel de rau, veniturile fiind in medie si de 10 ori mai mici ca in Eu.
Asta in conditiile in care, cum ziceam undeva mai jos, exista un "cost of doing business", un cost al raminerii in afacere, si daca iei 150$ pe zi ca fotograf, nu inseamna ca ai cules capsuni si astia sunt banii cu care te intorci in tzara, ci astia sunt banii din care platesti impozite uriase, iti platesti leasingul sau costurile la aparate, accesorii, blituri, scule, masina, etc... si facind o diagrama cu costurile meseriei, vezi ca daca din 150$ ramii (rar) cu 10% pentru tine esti boier mare si indiscutabil, aproape fericit.
Asa ca asta e cu omu` de afaceri, care este. E o piata care pe mine ma depaseste, nu am elasticitatea si energia sa ma cert cu toti clientii care se fac ca ploua si iti spun inchizind usa la gipanul de cincizeci de mii de dulai sau vorbind din piscina personala ca e prea scumpa treaba si la banii astia gasesc o mie de fotografi mai ieftini.
Asta cind am o zi fericita si vorbeste cineva cu mine, fara sa-mi fure pur si simplu maldarul de diapozitive fara sa zica nimic...
Deocamdata eu sunt membru al unor grupuri de discutii importante in fotografia mondiala, fotoeditorial, prodig, photopro, si altele, unde se dezbate in cam o suta de mailuri pe zi problema abordarii clientilor, problema costurilor, a "cost of doing business" si alte chestii legate de partea mai paminteasca a meseriei; nu vad nici un roman pe acolo, nici ca membru si nici ca vorbitor sau om care sa se intrebe sau sa raspunda... si pe bune, ce sa zica, io nene fac orice la orice pret, asta e piata, e democratie, jungla e jungla si daca nu iau io cashcavalu e foame i il ia altu`, si tot panseuri de genul acesta cu piata face pretu` si se regleaza piata singura si legea cererii si a ofertei.
Parerea mea este ca atunci cind si daca vom intra in Europa, va fi si nevoie de fotografie de calitate, care va putea sa fie platita bine, si cel care a cerut o zecime din pret pentru o zecime de calitate miine nu va putea sa spuna nene, acu` sunt european, de miine pretul meu e la nivel, desi calitatea va fi tot una romaneasca.
Cu foarte mici exceptii, poate cu exceptia a 10-15 oameni care sunt foarte buni in fotografie la noi, restul vor fi maturati de fotografi buni care vor veni sa lucreze aici asa cum mergem noi acum la ei sa culegem capsuni.
Aplecati pe rasaduri, fotografii romani care vor fi acceptati la munca in Spania se vor intreba cum dracu` s-a ajuns aici si unde a fost buba...

Sa presupunem ca cineva are febra.
Febra mare.
Si vine un doctor mare si spune dom`le, trebuie puse multe pungi de gheatza ca sa anihilam febra.
Normal ca omul ala moare.
Asa si aici.
In loc sa se faca un protest la guvernul Romaniei ca isi face treaba in bataie de joc si ca pe imaginea Romaniei se dau bani mai ceva ca pe astuparea gropilor de pe drumurile frumoasei patrii, dar nu se vede nimic, va luati de puradeii astia care au facut scirbosheniile respective.
Pai daca veti cauta pe Internet cuvintele Romania si photo o sa vedeti numai vome, numai rahaturi, numai spaime si imagini de tot rahatul.
O chestie constructiva mi s-ar parea crearea unui curent de opinie si a unui grup de initiativa care sa faca un sit uluitor despre Romania, un album exceptional, un DVD sau un CD...
Tzutzerii aia care au fotografiat tziganii atit o sa astepte, un scandal sau o vilva stirnita de imaginile lor.
O sa zica cum ca mama ce buni sunt, la prima expo si ce scandal au stirnit, inseamna ca e ceva de capul lor.
Folositi o tehnica mai de bumerang, incercati sa evaluati orice actiune realizati, o treaba viscerala e cel mai prost lucru pe care il puteti face.
Orice skandal le va conveni si nu ii va convinge si nu va face decit sa afume peisajul.
Daca aveti energie faceti chestii constructive; daca nu, faceti-va ca nu vedeti.
Elaborati un program complex, unitar si pe termen lung de imbunatatzire a imaginii acestei natii; dar nu prin proteste copilaresti.
E o vinare de vint, e energie inutil cheltuita.
Daca aveti aaa... bilute, uite, va dau eu 12 imagini gratis, sau luati de unde vreti si de unde puteti ce va place, sa fie facute afise de 70x100 cm; imaginile astea le puneti pe pancarte mari si 12 oameni sa se plimbe la vernisaj cu pancartele; sa scrie mare si vizibil ACEASTA E ADEVARATA ROMANIE si daca afisele o sa arate grozav, ar fi un protest de care se va duce buhul.
Dar fara sa va legati de shmenarii aia sau de opera lor. Care este...

Eu, stimata doamna, sigur ca nu ma refeream la reproduceri, care sunt destul de bune ca sa vedem ce se intimpla; ma refeream la originale, care sunt fotografii sub orice limita, dupa parerea mea.
Sigur, pornim de la titlu; numai un schizofrenic sau un paranoic poate sa faca asa niste poze si sa le dea titlu "Primavara in Ro"; cred ca se poate face o competenta analiza de catre cei care lucreaza in domeniu PR cum se poate face o imagine negativa...
Mie originalele mi s-au parut niste porcarii pentru ca:
- desi tehnic aparent sunt corecte, atit de corecte cit pot fi produse de un aparat automat, minuit la marea zeflemea -
- ca idee sunt banale si la limita de foare jos a limbajului vizual si facute la stilul "opreste aici masina sa-i pozam si pe astia" - pozare care se face ducind aparatul la ochi stind in picioare si luind o "amintire" cu un obiectiv care ala e, cine stie care,
- ca estetica sunt dezastru, sunt poze facute de cineva care habar nu are de ce e aia fotografie, facute in bataie de joc, dupa ce ca subiectul e cum e, mai e si fotografiat ca dracu`; o lumina execrabila, umbre foarte urite, compozitie voit idioata probabil, ca subiectul sa fie si mai dezastruos, linii de fuga si de compozitie zero, perspectiva e la pamint,
genul de imagine facute de un inapoiat mintal care zice ca e voit totul si ca e mare arta pe care noi, intzepeniti in timp, nu o putem pricepe.
Dar in arta se poate orice si totul e relativ, nu?
Cel putin in fotografia clasica, estetica si subiectul nu au nimic comun.
Poti sa ai un subiect timpit pe care sa-l "rezolvi" estetic inaltindu-l in ceruri sau bagindu-l in iad, numai si numai folosind mijloacele de expresie plastica; sigur ca poate apare oricind artistu` din tufis (nu ma refer la Dvs ci la alte specimene de pe aici) si poate spune despre orice porcarie ca e opera de arta si, culmea, are dreptate, ca arta e arta si doar legile compozitiei sunt facute ca sa fie incalcate, nu? Si nimic nu conteaza, care este.

pai, stimate domn, eu nu m-am legat de aparatu` lu` hartistu` care este.
Daca aveti cindva timp si dati o goneta sa cititi ce mai scrie subsemnatu` in vorbele despre fotografie de pe situl asta veti vedea ca eu sunt cel mai mare partizan al lomografiei (vedeti la google ce este) si sunt absolut convins ca absolut cu orice gioarsa de aparat se pot face opere de arta. M-am legat eu de aparatul sau de polaroidu` sau de tehnica??? Poate mai vedeti ce am spus, nu are rost sa repet aici, dar daca poate va e greu sa faceti scroll in jos, acolo scrie:
"- desi tehnic aparent sunt corecte, atit de corecte cit pot fi produse de un aparat automat, minuit la marea zeflemea -
- ca idee sunt banale si la limita de foare jos a limbajului vizual si facute la stilul "opreste aici masina sa-i pozam si pe astia" - pozare care se face ducind aparatul la ochi stind in picioare si luind o "amintire" cu un obiectiv care ala e, cine stie care,
- ca estetica sunt dezastru, sunt poze facute de cineva care habar nu are de ce e aia fotografie, facute in bataie de joc, dupa ce ca subiectul e cum e, mai e si fotografiat ca dracu`; o lumina execrabila, umbre foarte urite, compozitie voit idioata probabil, ca subiectul sa fie si mai dezastruos, linii de fuga si de compozitie zero, perspectiva e la pamint,
genul de imagine facute de un inapoiat mintal care zice ca e voit totul si ca e mare arta pe care noi, intzepeniti in timp, nu o putem pricepe."

Asa ca unde ati vazut ceva de polaroid sau vorbe despre tehnic corect ce poate transmite, chiar sunt curios.

Mesajul transmis de fotografii francezi e unul la misto si daca chiar va intereseaza problema despre cum se face imaginea unei natii, mergeti tot la conferinta mea pe la inceputuri si cititi cum un mare redactor de la o mare publicatie europeana a fost dus la ciolhane la manastiri in moldova, si articolul publicat era despre copii strazii si aurolacii de la Gara de Nord.
Nu vreau acum sa dezgrop mortii, dar a fost vazut un membru marcant al gedeseului cum platea niste aurolaci ca sa se ia la bataie si sa filmeze un sanchi cine verite, ca sa faca un film cu care a luat multi bani de la fundatii barosane... cam asa se scrie istoria.
Si ar mai fi chestii, dar plictisim lume a pe aici.
Parerea mea este ca foarte multe lucruri sunt murdare si jegoase la noi si alte multe lucruri sunt minunate si superbe si incintatoare; de ce se vad in lume numai si numai alea jegoase, sa ne spuna iluminatii care mai beau cafele pe aici, dar parerea mea e ca un aport considerabil il aduc incompetentii nostri guvernanti, care este.
Fraza pe care se bizuie propaganda Romaniei acum este "Romania, pur si simplu surprinzatoare"
Tata si mama campaniilor de imagine a fost anul trecut pe aici in Ro si a fost intrebat ce crede de fraza asta si a spus ca e o timpenie.
Nu mai intru in detalii ca nu are rost.
Cum e cu polaroidu?

Operatiunea Liberarea Irakului a fost comentata de m-ai bine de un an acum , comparata fiind cu tot felul de alte situatii precedente printre care si Vietnamul.
Un razboi inutil cu pierderi la fel de inutile de ambele partii. Irakul e obosit e distrus aproape in intregime,acoperit in mizerie si saracie. Se poate spune aproape aceleasi cuvinte despre trupele americane. Obosite , indurerate de pierderile atatora dintre oameni , de promisiunile netinute ale guvernului de a le retrage dupa ceea ce fusese initial o perioada de 6 luni ,apoi de un an si apoi ceva m-ai mult. Familile de acasa incep sa se ingandureze si sa sa-si piarda increderea , soldatii si -au pierdut-o de mult . Iar ceea ce fusese initial invizionat ca o razbunare glorioasa a unui septembrie nefericit si dureros s-a transformat intr-o nepasatoare bataie de joc a guvernului american fata de propriul popor.

Uite ca eu am pornit subiectul si l-am si abandonat vreo doua zile, din lipsa de timp. Acum revin cu materialul promis. Pozitia mea este evident partizana, dar sper sa nu vi se para ca am sarit calul.

Imi cer scuze pentru lungimea textului.
Astept comentariile voastre.


CONSTRUIREA CATEDRALEI – TRIUMF ASUPA INCERCARILOR VEACURILOR

Desi au trecut 15 ani de la eliberarea de comunism, asistam cu mahnire la un scandal, la prima vedere absurd, declansat pe marginea a ceea ce ar trebui sa fie un motiv de armonie si infratire intre romani: inaltarea Catedralei Mantuirii Neamului.

Ideea Catedralei, aparuta dupa Razboiul de Independenta, a fost reluata in anii `20, dar greutatile, razboiul si apoi comunismul au impiedicat finalizarea proiectului. In ianuarie 1990 el a fost actualizat, crezandu-se - in sfarsit! - ca se poate materializa. Dupa ce initial a fost desemnat ca loc de amplasament (in bataie de joc) o intersectie din Piata Unirii, mai apoi (in 1997), pe considerente liturgice, istorice si culturale, o comisie a stabilit inaltarea Catedralei pe un fost teren al Patriarhiei. In Parcul Carol, acolo unde este acum (inca) Mausoleul eroilor comunisti.

In esenta, hotararea comisiei a fost motivata de faptul ca: se puteau respecta vechile randuieli canonice care cer asezarea bisericii pe loc inalt, ca simbol al aspiratiei de desavarsire; este locul cel mai apropiat de vatra seculara a Patriarhiei, putandu-se organiza lesne procesiuni; se va putea aduce pomenire asa cum se cuvine Eroului necunoscut (cinstit de inaintasi aici) prin Sfanta Liturghie si rugaciunile zilnice.

Mausoleul comunist a fost ridicat incepand din 1958, in perioada in care elita neamului romanesc putrezea in inchisori. Acest monument marcheaza de fapt, triumful - vremelnic din fericire -, al unei ideologii care a produs peste tot unde si-a intins aripile, moarte si nenorocire. De aceea, construirea Catedralei Neamului pe locul Mausoleului ar avea mai mult decat valoarea unui locas de cult nou. Aceasta Catedrala s-a dorit, in fapt, sa semnifice izbavirea neamului romanesc de incercarile veacurilor, trainicia si biruinta credintei crestine. Si daca asa a fost gandita ea atunci cand inca nu cunoscusem „binefacerile” comunismului, cu atat mai mult ridicarea sa azi, in 2004, i-ar spori valoarea de simbol.

Decizia de amplasare in parcul Carol – repetam, pe un fost teren al Patriarhiei! - starneste, din pacate, controverse si scandal, iar numeroase elemente ne fac sa ne indoim ca miza este spatiul verde - a carui distrugere se invoca.


Rezistenta „de constiinta”

In centrul „rezistentei civice” fata de construirea Catedralei se afla vechi dusmani ai Bisericii, precum Gabriel Andreescu, si asociatii civice necunoscute pana acum, infiintate probabil tocmai pentru acest scop, vezi „Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta”, condusa de dl Remus Cernea, asociata pe internet cu site-ul humanism.ro.

Aici firele incep sa se lege. Stim ce este cu adevarat umanismul, fara sa avem nevoie de definitiile ambalate in tipla de pe site-ul numit. Marele nostru ganditor Petre Tutea il definea astfel: „Umanismul e o ratacire a omului in Univers, care il inlocuieste - crede el - pe Dumnezeu”. E inlocuirea lui Dumnezeu cu omul, o auto-inchinare pe care si-o atribuie siesi, impotriva Creatorului sau. Dar care sunt comandamentele de capatai si roadele umanismului? Non-teismul, adica ateismul (traducerea libera a expresiei „libertate de constiinta”) si internationalismul. Roada internationalismului - comunismul insusi, regim odios care a facut zeci de milioane de victime si a mutilat spiritul atator popoare.

De aceea, nu e deloc de mirare aceasta atitudine a respectivei grupari umaniste galagioase, deoarece se inscrie in mod organic in mentalitatea, dar mai ales in ideologia sa. Desigur ca salvarea - pasami-te - a unui parc nu este decat un pretext ieftin.

Mergand mai departe, trebuie sa spunem ca noua constructie va inlocui simbolurile masonice care se gasesc din plin in constructia Mausoleului. Iata ce scria apreciatul jurnalist George Roncea in ziarul Ziua, in ianuarie 1999:

„Planul masonic al Bucurestilor

Proiectul de amplasare a bisericii in Parcul Carol a starnit o indarjita opozitie, mai ales din partea MLPAT, dar si din partea unor cercuri ostile in general fata de biserica si credinta. Parcul Carol are o semnificatie aparte, constituind un loc drag masoneriei. O serie de simboluri specifice sunt cuprinse in ansamblul arhitectonic al parcului Carol, dintre care cel mai pregnant este asa-zisul obelisc, creat pe profilul pentagramei si ridicat de guvernul comunist alaturi de osuarul in hemiciclu, care trebuia sa adaposteasca elita bolsevica. In mod cert nu s-a dorit (si nu se doreste nici acum, n. a.) ca aceste marci si simboluri ale comunismului sa fie aneantizate, sterse din memorie, prin ridicarea in locul lor a unei biserici. Confruntarea pe tema ridicarii Catedralei Mantuirii Neamului contine si un substrat de nivel simbolic, care exprima conflictul ireconciliabil dintre ocultele anticrestine, inca prezente in institutiile Romaniei, si Biserica, principalul inamic al acestora.”

Mai adaugam ca Biserica Ortodoxa Romana, prin Hotararea sa din 1937, adoptata in urma realizarii „Studiului asupra Francmasoneriei” al I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae Balan, s-a pronuntat clar impotriva masoneriei pentru ca: „propaga necredinta prin conceptia panteist-naturalista", „vrea sa se substituie crestinismului" si „submineaza ordinea sociala ". (A se citi / descarca integral de pe internet la http://odaia.go.ro/francmasoneria.html, a se vedea si articolul „Holocaustul culturii crestine” revista „Rost” nr. 1, http://www.romfest.org/rost/mar2003/holocaust.shtml )

Nu este greu sa intelegem, astfel, ca scopul SLC si al „umanistilor” nu este impotrivirea fata de constructia Catedralei IN Parcul Carol, ci fata de IDEEA inaltarii catedralei, indiferent in ce loc. „Protejarea parcului” este doar un pretext. Daca locul va fi schimbat, ei – sau altii – vor gasi motiv diferit de protest.

Cei care se opun proiectului au adus in discutie felurite argumente. Au cerut „crutarea” Mausoleului si transformarea lui in monument al...eroilor anti-comunisti, eventual stramutarea acolo a ramasitelor pamantesti ale unor „mari reprezentanti ai neamului”. E ca si cum militarii romani ar participa la execitiile NATO imbracati in uniformele de factura sovietica de dinainte de 1989. Sau, la Piata Presei, sa fi lasat statuia lui Lenin alaturi de steagul UE. Nu putem, in nici un fel, sa facem abstractie de simbolistica bolsevica cu care este impanat ansamblul arhitectural din Parcul Carol. N-avem cum sa-i inversam in minte semnificatia, si oricum ne indoim ca lui Iuliu Maniu ori Elisabetei Rizea – de exemplu - le-ar fi placut ideea sa se odihneasca pentru vesnicie intr-un asemenea loc.

In vremea construirii Mausoleului, se murea la Aiud, Gherla, Jilava, Pitesti, in chinuri, fara cruce si fara lumanare, iar de cele mai multe ori cei condamnatii savarsisera „crima” de a nu-si lepada credinta in Dumnezeu. Caruia din cei martirizati astfel, i-ar placea sa fie ingropat ACOLO?

S-a adus in discutie distrugerea parcului, a spatiilor verzi si a ambientului. Totusi, terenul afectat constructiei are o suprafata de 5,3 hectare, in vreme ce parcul intreg ocupa peste 35 hectare.

S-a incercat abordarea subiectului „banii nostri”. Spre ghinionul contestatarilor, aceasta a cazut din start, intrucat catedrala nu utilizeaza bani de la buget, ci din donatii. Ocazie, oricum, pentru ca donatorii sa fie luati in batjocura in anumite cercuri „progresiste” ca fiind prosti si inapoiati. Varful de lance al acestui curent, dl. Gabriel Andreescu (anticomunist convins, devenit peste noapte aparator al unui simbol al acestei perioade), a scris de curand in ziarul Ziua ca „investitia in Biserica nu este o investitie in civilizatie”. Asa este, domnule Andreescu, propunem sa nu se mai construiasca biserici niciodata, ci doar case de toleranta, carciumi si clinici de planning familial si avort, ca si asa s-au inmultit peste masura prostii de romani care nu va inteleg vizionarismul.

S-au facut si „sondaje” pe internet, ale caror rezultate sunt prezentate cu insistenta, desi nu trebuie sa fii sociolog ca sa stii ca asemenea metode dau rezultate eronate si de aceea sunt nule din punct de vedere al credibilitatii.


In loc de concluzie

„Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” organizeaza manifestari „artistice” (ma rog, poate nu inteleg eu arta moderna) si lanturi umane in jurul Mausoleului. In regula, este DREPTUL lor. La randul nostru va invitam, pe toti cei care sunteti in acord cu cele scrise mai sus, in parcul Carol, peste trei luni, pentru a asista la punerea pietrei de temelie a Catedralei Mantuirii Neamului. Este OBLIGATIA noastra, a crestinilor dreptmaritori.

Sa nu ne lasam prada necazului si indoielii. Sa nu uitam ca Domnul vegheaza, si sa ne indreptam speranta catre El, care ne-a spus in Sfanta Sa Scriptura: „voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Mt. 16:18)

In decembrie 1989, romanii iesiti pe strada au strigat „Dumnezeu este cu noi”. Nu Buddha, nu Allah, nu Krishna, nu Omul, ci Dumnezeul parintilor si stramosilor nostri, la care ne rugam in biserici si pe care balaurul comunist a incercat – in van – sa il inghita. Acum, ne aflam in Anul Domnului 2004. Haideti sa punem punct epocii comuniste si sa sarbatorim triumful credintei si al Sfintei Cruci, luandu-ne la revedere de la Mausoleu si inaltand Catedrala: „adio, la groapa de gunoi a istoriei, calatorie sprancenata!”



Bogdan I. Stanciu
AlterMedia
http://ro.altermedia.info
http://www.altermedia.ro

Este un subiect pe cat de fierbinte, pe atat de inghetat. Este o eroare si o bataie de joc nu numai pentru medici ci si pentru toti cei care pleaca sa se realizeze peste hotare in lumea cea mare. Dupa revolutia din 1947, Romania a ajuns sa contacteze o boala manifestata printr-o hemoragie continua. Toate mintile luminate si sufletele mari au luat calea bejeniei. De fiecare data sunt tentat sa ridic piatra si de fiecare date imi amintesc vorbele sfinte:"Cine dintre voi este fara de pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea" (Ioan 8.7). Trebuie sa ratacim si noi in desert pentru a ajunge la intelepciunea si concordia binemeritate? Ca ne pleaca doctorii este grav. da nu numai ei pleaca. Pleaca si ingineri, si biologi si filologi si filozofi si economisti, si matematicieni, chiar si simpli muncitori care au respect pentru munca. Este drept ca liberalism inseamna acordarea tuturor drepturilor si cel mai important drept este acela de a te simti implinit si respectat dar oare chiar nu se mai poate trai in tara? daca plecam toti, cine va ramane aici? In ultimul timp caut raspuns la urmatoarea intrebare: Cum e mai bine - sa plecam toti si sa ne realizam care pe unde putem sau sa acceptam munca de Sisif si sa incercam sa schimbam oamenii si mentalitatile de aici, pentru ca si aici sa te poti simti realizat si respectat? Unde este lupta si unde este lasitatea?

"Poate ar fi interesant sa ne povestiti cum se descurca un profesionist cu timpul, modelele, materialele si nu in ultimul rand cu marketing-ul ...."

Ce sa va spun, stimate domn... cred ca in cele aproape 500 de discutii de aici s-au atins cumva si aceste probleme.
Cu timpul, e o tragedie; are grija statul sa ia tot timpul care ramine sau care ar ramine... banul il mai circuli, sa zicem, desi e jale, ii iei, ii dai, dar timpul, e o nebunie... nu ti-l mai da nimeni inapoi... cozi, bilant, toate cele, o bataie de joc de neimaginat, desi la mine se ocupa o firma de partea contabila si de hirtzogarie, e o nenorocire.
Eu cind aud ca intram in Europa ma apuca risu/plinsu, astia de la putere ori nu stiu ce vorbesc, ori sunt dusi cu pluta, ori incearca sa intinda si ei ciunga poate o tzine.
Legi care se schimba, care revin, care nu se aplica, dezordine, nebunie, fiecare zice altceva, fiecare vrea ceva, si in loc sa stau sa ma gindesc la compozitia unei imagini sau la o stare a unei fotografii, tre` sa vad ce legi au mai aparut, e voie su nu de fotografiat parlamentaru care doarme, sa semnez ordine de plata, fie ca am, fie mai ales ca nu am bani, si sa stau la cozi interminabile si sa semnez rapoarte pe care nu le citeste nimeni.
Partea ascunsa a meseriei nu e prea placuta...
Cu modelele, e treaba agentiilor de casting; cind e de facut ceva cu modele, are agentia de casting treaba, alege, prezinta clientului propunerea, eu nu ma bag, sa fie ceva in fatza aparatului la fotografiat, in rest ma descurc...
Materiale, cam ce e in vest exista si aici, la un pret de trei ori mai mare, cite o data. Asta e... Altfel, veniturile, de zece ori mai mici ca afara.
Cu marketingul, nu e nici o problema.
La noi, nu exista si nu se paote aplica nici un marketing.
Adica, poti sa dai averi pe reclama, pe book-uri sa le lasi la agentii, pe situri si CD-uri, mai bine mergi la o bere la Berlin sau mai faci niste poze cu banii aia.
La noi comenzile foto se obtin in imensa majoritate a cazurilor pe alte criterii, decit cele citite in cartile de marketing, care sunt o lectura placuta, pentru cine e fanul literaturii stiintifico-fantastice, nu stiu daca ma intelegeti... ce marketing...
Oricum, si la noi, si in lume, poti sa fii foarte bun fotograf si sa mori de foame, si sa fii un fotograf asa si asa, si sa ai suta de mii de euro pe an.

Am absolvit ASE-ul...sunt economist licentiat in turism! ce sa fac in Romania? am robotit ca receptionist - receptie, mic dejun, maturat si spalat pe jos, maturat parcarea, dezapezit, accese de furie din partea unui patron vesnic nemultumit...milionar in euro - intr-o pensiune din Brasov...pt 20.000 lei pe ora!!!!! Parca m-as fi simtit mai bine daca primeam 20.000 de suturi! Ei bine le-am lasat lor Romania...celor care si-au batut joc de munca mea!
Momentan sunt student la Academia Roila de Arte din Haga. Nu ma voi intoarce in Romania sa traiesc/muncesc. E bataie de joc! Vin cu drag in vacante...si atat!

Recomand citirea articolelor despre acest subiect, din jurnalul.ro, expres.ro, romanialobera.ro si adevarul.ro, care va vor lamuri ca "behaitul" nu este altceva decat strigatul disperat al celor care i-au vazut pe cei dragi acoperiti cu buldozerele din ordinul unor nemernici, ingropati sub o sosea sau imprastiati pe camp mai rau ca niste hoituri de animale.

Atata incompetenta, nesimtire, ciocoism si bataie de joc fata de oamenii care au murit si fata de lege nu am mai vazut.

Nenorocita asta de intamplare nu a facut decat sa arate cat de departe este este Romania de lumea civilizata.
Nu degeaba am ramas prostii satului (vezi largirea UE).