comentarii

binefacerea începe la domiciliu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Hai sa vedeti ce se schimba la noi - de Omul de la garantii la: 09/03/2005 13:55:04
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Subject: Romani celebri !

PUTEM OBSERVA cu stupoare cum chiar unii români afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste ?barbari? înca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta în unele articole ?Academia Catavencu") si ca românii sunt si acum ?codasii Europei"! Astfel de afirmatii pot fi semne de incultura crasa sau, de cele mai multe ori, de rea vointa, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziaristi care nu urmaresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Si pentru ca autorii celui mai popular dictionar occidental ?Larousse? nu vorbesc deloc de români ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din România, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass media româneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.

? Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile ?Delta? au fost inventate la Sibiu înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca ?istoria oficiala? a ?reusit? sa-l neglijeze? Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid ("model Cape Kennedy") a fost inventata în 1529 si trimisa în spatiu cu succes în 1555, în prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550 1570).

Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate în manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)? ?Casuta zburatoare", propulsata în aer de racheta, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti începând cu anii 50!? În lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

? Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si însusita apoi de Marie Curie si întrebuintata pentru distrugere. Cerând un grad superior la facultate, savanta românca îi scria regelui Carol al II lea: ?Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (? ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.? Vesnicile ?plecaciuni? fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta înfiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti?

? 1827 - Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane si unul dintre organizatorii învatamântului national inventeaza predecesorul stiloului modern: ?condei portaret, fara sfârsit, alimentându?se singur cu cerneala?
? 1858 - Bucuresti - primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului.
? 1880 - Dumitru Vasescu - construieste automobilul cu motor cu aburi.
? 1881 Alexandru Ciurcu - obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
? 1885 Victor Babes - realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
? 1886 Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcatiune cu reactie.
? 1887 C. I. Istrate - Friedelina si franceinele.
? 1895 D. Hurmuzescu - descopera electroscopul.
? 1899 C.I. Istrate - o noua clasa de coloranti.
? 1900 Nicolae Teclu - becul cu reglarea curentului electric si gaz.
? 1904 Emil Racovita - fondatorul biospeologiei.
? 1905 Augustin Maior - telefonia multipla.
? 1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu ?Vuia I? acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).
? 1906 A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adânci.
? 1908 Lazar Edeleanu ? primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
? 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu-Karpen - ?pila Karpen", care functioneaza înca si produce curent electric, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!
? 1910 iunie - Aurel Vlaicu - lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
? 1910 Tache Brumarescu - masina de taiat sulf.
? 1910 Stefan Procopiu - efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
? 1910 Gh. Marinescu - tratamentul paraliziei generale.
? 1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
? 1910 Ioan Cantacuzino - ?fenomenul Cantacuzino? (aglutinarea unor microbi).
? 1913-1916 Ioan Cantacuzino - vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
? 1916 D. Danielopolu - actiunea hipertensiva a digitalei.
? 1918 Gogu Constantinescu - întemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
? 1919 Stefan Procopiu - unitatea elementara de energie magnetica (magnetonul).
? 1920 Emil Racovita - pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
? 1920 ing. Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pamânt - Luna, folosite la pregatirea programelor ?Apollo? (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei ?Apollo? care a dus primul om pe Luna.
? 1921 Aurel Persu - automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma ?picaturii de apa").
? 1921 Nicolae Paulescu - descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J.R.J. McLeod pentru aceasta descoperire?
? 1921 Stefan Procopiu - Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii).
? 1922 C.Levaditi si Sazevac - bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
? 1925 Traian Vuia - generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
? 1930 Elie Carafoli - avionul cu aripa joasa.
? 1933 Henri Coanda - aerodina lenticulara (farfuria zburatoare).
? 1938 Henri Coanda - efectul Coanda.
? 1938 Henri Coanda - discul volant.
? 1952 Ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie ?Dr. Ana Aslan", primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. ?Ana Aslan? are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra îmbatrânirii au convins înca de la început, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor ?Aslan? a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu ?Gerovital".

O mentiune speciala facem pentru Stefan Procopiu, fizician de renume mondial, doctor honoris causa al mai multor universitati din lume, membru al Academiei Române, intemeietorul scolii romanesti de magnetism, om de mare tinuta profesionala, de înalta atitudine civica si patriotism. In 1919, plecând de la teoria cuantelor a lui Max Planck, calculeaza valoarea magnetonului teoretic (unitatea elementara de energie magnetica), astazi cunoscut ca ?magnetonul Bohr-Procopiu". In 1921 descopera fenomenul de depolarizare a luminii in suspensii si coloizi, denumit fenomenul Procopiu, urmat in 1930 de efectul Procopiu, in magnetism. Propus spre acordarea premiului Nobel pentru fizica de catre comisia de recomandari in urma dovedirii teoretice a existentei magnetonului, a fost privat pe nedrept de distinctie, aceasta fiindu-i inmanata savantului danez Niels Bohr, desi descoperirea a fost anuntata intai de roman.

? O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30 40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.

? Un crater de pe luna poarta numele lui? Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul român a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamântul în jurul soarelui este de o marime variabila, creând premisele de baza ale astrofizicii moderne.

? Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele ?vârfuri de talie universala? aparute dintre minoritatile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat ?parintele navigatiei spatiale"si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane ?Saturn".

Alte realizari romanesti:

? Stefan Odobleja - Parintele ciberneticii generalizate .
Timisoara - primul oras european cu iluminat stradal cu energie electrica (noiembrie 1884).
? Griogore Antipa ? savant naturalist, inventatorul dioramelor (1912).
? Ion Agarbiceanu ? primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie (1962).
? Dumitru Daponte - inventatorul modalitatii de proiectare a filmului in relief.
? Iulius Popper - inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii; in plus este cel care a dat denumiri romanesti unor locuri din Tara de Foc (Sinaia, Ureche, Lahovary, Rosetti).
? Aurel Persu - a stabilit ca automobilul cu cele mai corecte forme aerodinamice trebuie sa fie proiectat avand forma unei picaturi de apa, in cadere. General Motors precum si Ford au facut propuneri pentru achizitionarea patentului.
? Anghel Saligny - construieste in premiera mondiala, la Braila si Galati, silozuri din beton armat (pentru poduri).
? Eliza Leonida Zamfirescu - prima femeie inginer din lume.
? Smaranda Braescu ? una din primele femei parasutis din lume, detinatoare a mai multe recorduri mondiale in domeniu.

REALIZARI CONTEMPORANE

O alta idee propagata destul de puternic în societatea româneasca de astazi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca România de astazi ar fi? o ?tara bolnava", fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu ?codasa Europei".

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe români ?la locul lor? (si departându-i de traditia si sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc ?Atotputernicii Lumii", Iluminati sau francmasoni, vom oferi si o serie de realizari ale geniului românesc ale ultimilor ani:

? Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata întreaga Biblioteca a Academiei Române, iar informatiile ar putea rezista? 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor ?Bruxelles Europa", iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârsit formalitatile?

? Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premiera mondiala, un aparat care purifica aerul în spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind ?ca în salina sau pe litoralul marin". Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!?

? Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, în ian.2001)

? România a câstigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, în 16.11.2000 (107 - 75 cu SUA în finala).

? Hackerii români sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. ?Distractia? (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa îsi dovedeasca ? valoarea) celor ?5 magnifici de la Rasarit? a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti? Printre site urile ?sparte? de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc?

? La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s a clasat pe locul I în privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia româna s a mai întors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru  inventia ?Biomer"), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala în promovarea inventiilor.

? Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si în Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si în conducerea acestei unitati.

? Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

? La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii români au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Vâlcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari? Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada? Fireste, el a fost ?racolat? imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)?

? Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe în colaborare cu NASA.

? Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii?

? România este pe primele locuri în lume la? exportul de inteligenta. De exemplu, la ?Microsoft", a doua limba vorbita este româna, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot români?

? Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan/New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarându se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa înfiinteze în România primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica în fitness pentru adulti?

? Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decât calculatorul (înmultiri, împartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer?

? Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pâna la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind în fapt ?instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala în lucru mecanic". ?S-ar închide toate centralele nucleare", spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia în lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari?

? Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme ?Hewlett Packard". Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit ?performanta? de a fi somer în România?

? Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, în câtiva ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat când a îndraznit sa si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica? de 4 ori greutatea sa în aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor? ?din mila"!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani? Prima inventie valoreaza miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat o inutil la OSIM, pentru ca atât chinezii cât si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari? În acest timp, statul român ignora în continuare o inventie, într adevar de miliarde?

? Anonim nascut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: ?Esti un visator. Cine crezi ca o sa ti permita sa distrugi întreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?? Mai târziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, sa i cedeze inventia? Pâna la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte inventii românesti ?pierdute? în strainatate ? În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pâna acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice? C.P. Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vânduta de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fara biela (vânduta Japoniei si folosita în celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

? Justin Capra este un inventator celebru al României, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii în care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani? În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani în care ?semidoctii savanti? l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din România si au lansat o în fabricatia de serie? În 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamânt la? Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata în 1962 de Wendell Moore ("specializat? deja!), iar inventatorul? a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau? Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, ?Soleta", care consuma ? 0,5l/100 km si al unei motorete unica în lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încarcare).

? Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! ?Cazul Rusetel", este elocvent pentru geniul românesc dar si pentru ?talentul? cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 si a fost brevetat în ? ianuarie 2001. Pâna atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la ?Mercedes? (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei? Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe ?cazanul Traian Vuia", inventie folosita înca la locomotivele Diesel electrice pentru încalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre si navale, în locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai exista doua brevete în domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. ?Motorul Rusetel? foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi îmbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, încântat. ?Reusita ar fi un miracol, si cred ca în asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".
#38709 (raspuns la: #34989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vad ca-ncep sa se agite tre - de rembrandt la: 31/10/2005 22:32:56
(la: Premiile Cafeneaua 2005 - Sectiunea Literatura)

vad ca-ncep sa se agite trebile p-aici. ceva paine pe "plansha" :)
daca aveti nevoie de ajutor cu ceva, nu ezitati sa-mi aruncati cu un mesaj (sau mai multe) in cap'sor
(saptamana asta, recunosc, o sa fiu poate un pic mai lent, am o tona de prostii de facut prin real life, dar de sambata sunt al vostru tot)
:)


________
keep it simple...
¤Întrebare de începător: - de midan la: 01/08/2006 20:18:29
(la: sfaturi pentru cafegii incepatori)
¤Întrebare de începător: există posibilitatea ca la un moment dat comentariile şi textele unui autor să apară în site fără vreo aprobare ulterioară sau absolut tot ce se postează trebuie aprobat?
Io,crez, ca-ncepe rivolutia,a - de munteanu rodica la: 17/09/2006 19:28:15
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Io,crez, ca-ncepe rivolutia,aia fanatica.
Prea multi si prea desi, si prea habotnici misionari.
Si fiecare pune coada la pruna.



"Nu atingeti cercurile mele"
Arhimede
Când începe ninsoarea... - de zaraza la: 27/08/2007 16:27:55
(la: joc: ''Completeaza fraza'' )
Când începe ninsoarea... gainile isi verifica fulgii.


In schimb, cocosii...


zaraza
#230363 (raspuns la: #230362) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Când se termină noaptea şi când începe ziua? - de Areal la: 07/12/2008 11:06:27
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Un rabin, aşezat în mijlocul studenţilot săi, le-a pus o întrebare grea:
- Când se termină noaptea şi când începe ziua?
Un student exclamă:
- Când poţi să faci de la distanţă diferenţa între capre şi oi. Atunci se termină noaptea.
Un altul spune:
- Când poţi să faci diferenţa dintre un smochin şi un măslin. Atunci se ivesc zorile.
Rabinul tăcea.
Văzându-l că nu spune niciun cuvânt, studenţii îl întrebară:
- Dar tu, rabine, ce crezi?
Preotul mai tăcu puţin, apoi le spuse:
- Când întâlneşti o femeie albă sau neagră şi exclami "Soră!", când întâlneşti un bărbat sărac sau bogat şi strigi "Frate!", atunci se termină noaptea şi începe ziua...

Ne-am născut cu toţii după chipul şi asemănarea Lui. Asemănători sau diferiţi, trebuie să trăim cu toţii ca fraţi şi surori.
#370271 (raspuns la: #369986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O poveste adevărată - de Areal la: 08/02/2009 09:30:34
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
În Scoţia trăia un ţăran sărac care se numea Fleming. Într-o zi, aflându-se la lucru pe câmp ca să-şi câştige pâinea, a auzit un strigăt de ajutor, a alergat în direcţia de unde venea şi a dat peste un copilandru care căzuse în cursa unei mlaştini şi începuse să se scufunde. L-a tras afară, l-a spălat şi i-a dat drumul.
A doua zi s-a pomenit la uşa casei cu un nobil englez.
– Sunt tatăl copilului pe care l-ai salvat de la moarte şi am venit să te recompensez.
– Sire, eu nu am făcut-o pentru vreo răsplată şi nici nu am de gând s-o accept. Dumnezeu a vrut ca fiul dumneavoastră să strige, iar eu să fiu aproape.
– Acesta e băiatul dumitale? a întrebat nobilul, cu ochii pe tinerelul care tocmai îşi făcuse apariţia şi care era cam de aceeaşi vârstă cu copilul său.
– Da, e fiul meu, a răspuns ţăranul.
– În cazul acesta, îmi dai voie să-i ofer copilului dumitale nivelul de educaţie pe care i l-aş da fiului meu?
Ţăranul s-a învoit bucuros, tânărul a făcut studii strălucite, pe care şi le-a desăvârşit la celebra Facultate de Medicină „Holy Cross Hospital” din Londra şi a devenit savantul Alexander Fleming, cel care a descoperit penicilina şi a fost apoi încununat cu Premiul Nobel.
Între timp, fiul nobilului s-a îmbolnăvit de o gravă pneumonie şi a scăpat cu viaţă în urma unui tratament cu penicilină. Numele nobilului care l-a întreţinut la studii pe Fleming este Randolph Churchill, iar fiul său, salvat de la moarte prin penicilina lui Fleming, a intrat în istoria glorioasă a Marii Britanii sub numele de Winston Churchill.

CONCLUZIA: O binefacere, cât de mică, se poate revărsa oricând asupra binefăcătorului, chiar şi aici, pe pământ.

#403540 (raspuns la: #403300) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(12/3) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:20:45
(la: Pensia de moarte ( 12 ))
Aşteptă la unul din ele şi de această dată avea noroc. După câteva explicaţii primi documentul. Ar fi vrut să plătească consultaţia, dar a fost refuzată.
- Nu este nevoie, dar să aveţi grijă să vă faceţi contract de asigurări, să vă puteţi trata, spuse politicos şi binevoitor doctoriţa.
Era uluită... Vedea că demarcaţia între iad şi rai nu e clară deloc. Omul şi ne-omul. Medicul şi impostorul...Îi desparte un perete. Aceeaşi pregătire, aceeaşi profesie, acelaşi spaţiu....
A aşteptat două luni să poată primi adeverinţa de la primărie. Drumul până la sediul primăriei l-a făcut greu, s-a oprit de vreo trei ori pe băncile găsite în cale. S-a dus să se înscrie la medicul de familie cu speranţa că se va putea interna.
- Trebuie să mergeţi la Casa Judeţeană de Asigurări să vă faceţi contract.
Îi trebuiau bani să facă acel contract şi nu-i avea. Stomacul o chinuia îngrozitor şi parcă abdomenul creştea tot mai mult. Faţa i se făcea tot mai pământie, iar ochii tulburi. Nu mai putea să stea la calculator. A scris cu greu un memoriu la guvern şi a început a căuta pe internet medicamente. Ieşea rar şi aproape tot timpul stătea în pat. Nu avea o altă soluţie decât să încerce a se autosalva. Află mai întâi că sunt soluţii noi pentru ulcer. În ultimii ani era preocupată numai de plămâni şi nu ştia de acestea. Şi probabil pentru tiroidă. Simptomele corespund şi ea nu mai făcuse investigaţii de mult. O săptămână de antibiotice. O săptămână de chinuri groaznice. Un gust de hoit îi venea tot timpul în gură. Îl compensa cu citrice şi compot. Transpira foarte mult. Şi junghiuri, junghiuri mari de parcă i-afi sfârtecat cineva toracele bucăţică cu bucăţică. Pierduse trei dinţi. S-au rupt pur şi simplu, iar ceilalţi se clătinau, gingiile sângerau. Avea sângerări şi din nas. Tot trupul era numai durere. Voia să-şi taie unghiile la picioare...Doamne! Se desprindea unghia la degetul mare! Şi cealaltă!...Parcă s-ar descompune de vie!...
După vreo două săptămâni de când începuse tratamentul, îi apăru sub ochiul stâng o pată negricioasă, de fapt violet, stacojiu închis. „Asta e!”... Un atac de poliartrită reumatoidă provocat de o infecţie, după cum i-a prezis doctorul Silvescu cu ani în urmă! Asta înseamnă că toate organele puteau fi afectate. Îşi aminti că în urmă cu un an s-a lovit cu o bucată mică de lemn şi a avut mai mult timp o pată care s-a localizat în jurul ochiului. Nu i-a dat importanţă, era ocupată cu colocviul. Înţepă cu un ac de seringă şi ieşi din ea un lichid roşietic, translucid. A repetat operaţia de mai multe ori. După vreo trei săptămâni, punga s-a retras, pata a dispărut treptat... Alte medicamente. A mai cerut bani de la surori. A primit şi medicamente cu glucosamin şi condroitină de la sora Maria...În sfârşit se putea mişca... Nu putea să ţină ceva în mână, să urce şi să coboare scări, sau să frece papucii la răzătoare.
Acum, după un an şi jumătate de la apariţia simpomelor şi trei luni de investigaţii, în care a fost nevoie de multe deplasări şi analize plătite la laboratoare private, se afla în sfârşit la un medic reumatolog.
- Când aţi făcut ultima pneumonie?
- Cu un an şi jumătate în urmă.
- Atunci aţi început să vă îngrăşaţi?
Mona confirmă.
...Nu mai putea lucra la ziar. Nu avea nici viza de domiciliu. Gazda nu accepta să-i facă viză. Încercă pe la cunoştinţe dar nu a gasit la nimeni. Era chemată acasă şi se pregătea să părăsească oraşul. Dar junghiurile, tusea, faţa ei pământie o îngrozeau.
Nu avea asigurări şi nu se putea interna. Ştia că testele pentru TBC sunt gratuite. Merse la policlinică:
- Dacă nu aveţi asigurări, trebuie să plătiţi, i s-a spus.
#531068 (raspuns la: #531067) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"în România sunt..." - de cosmacpan la: 07/08/2010 23:50:54 Modificat la: 08/08/2010 00:18:28
(la: bine de stiut, poate si de semnat)
Italia este plina de biserici, multe dintre ele goale fără cinci suflete de-a lungul întregii zile şi nimeni nu plânge...
nu cred că numărul de biserici este prilej de poticnire ci conduita şi atitudinea noastră a tuturor...atât enoriaşi cât şi slujitori...
faptul că în rândul slujitorilor au intrat zarafi, cămătari şi-indiferenţi nu ţine de numărul de biserici...
stau şi mă întreb câţi dintre semnatarii acestei petiţii vor cere bon fiscal pentru botezul nepotului sau al copilului, pentru cununia fetei sau a băiatului sau Doamne fereste de necaz pentru o înmormântare...
ne este lesne să ridicăm degetul moralizator dar ne este greu să dăm amenzi tuturor celor care "plătesc" pentru propagandă şi publicitate...
poate că dacă...dar câte nu se pot spune...poate că dacă fiecare ar începe prin a vedea paiul din ochi până la a ajunge la bârna din ochiul vecinului...
sau uscăturile din cauza cărora pădurile plâng...

4700 de şcoli stau la dispoziţia copiilor...
oare este atât de greu de verificat care este rata natalitatii? românii mai "fac" copii ca pe vremuri? oare mai sunt tot atâţi copii de şcolarizat cum erau între 1975 - 1989? dacă nu mă înşeală memoria până în 78 seriile de la o facultate numărau în jur de max 100 de studenţi pentru ca numai câţiva ani mai târziu să ajungă la 500 sau chiar mai mult...Câţi copii de şcoală mai sunt acum?

exemplu:
"Numărul elevilor înscrişi în clasa a XII-a, în învăţământul preuniversitar de stat, este de 239 727. La aceasta cifră se vor adăuga candidaţii proveniţi din învăţământul particular, precum şi cei proveniţi din seriile anterioare, care doresc să promoveze examenul de bacalaureat."

deci dacă spunem că per total sunt 400 000 elevi în clasa a XII şi înmulţim cu 13 (punem şi elevii de zi şi pe cei de la seral) ajungem la un numar de 5200000 elevi adică în 4700 de şcoli rezultă 1106 copii per şcoală. Dacă îi împărţim în dimineaţa şi seara ajungem la 553 elevi, iar dacă scoala are 10 clase atunci numărul de elevi-clasă este de 55 elevi...iar dacă şcoala are 20 de clase se ajunge la 28 elevi/clasa

(http://www.euroticket.ro/legislatie/hg_cifre_scolarizare_invatamant_preuniversitar_superior_stat_2009_2010_77_2009.php)
numărul de elevi este de: 2236265 ceea ce înseamnă că vor fi 475 elevi/şcoală...
să înţeleg că e vorba de aceleaşi programe înghesuite cu trei cicluri şcolare pe zi cum era până în 89?

nu am fost şi nu sunt pentru Catedralele Mântuirii sau pentru orice alte proiecte megalomanice...dar dacă unu la sută dintre biserici şi slujitorii ei îşi fac treaba cu devotament şi chemare (şi aici este vorbe despre aşezăminte de noapte, despre ajutoare şi ajutorarea celor fără venituri şi alte acţiuni de binefacere) atunci despre celelalte procente nu pot spune decât: "iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac!"
Inca o data Craciun Fericit tuturor (si un text acompaniator :) ) - de Victorian Silă la: 23/12/2013 05:57:47 Modificat la: 23/12/2013 06:01:02
(la: Craciun, again and again...)
Pe vremea cînd eram eu mic, moş Crăciun nu se supăra dacă unii mai fraieri îl numeau “moş Gerilă”. Le aducea jucării şi ălora.
Înfăţişarea nimeni nu i-o ştia, pentru că reclamele la Coca-Cola nu apăruseră încă (in Romania).
Dacă mă întrebaţi pe mine, înfăţişarea lui actuală este complet necorespunzătoare cu natura profesiei sale, mai exact aceea de fabricant de jucării cuplată cu un serviciu de livrare la domiciliu foarte ieftin (un pahar cu lapte este destul). Vă puteţi imagina o persoană care are de făcut cîteva milioane de livrări în timp de o noapte să fie atît de relaxată?!
De curînd am întrebat un băiat de nouă ani ce crede că o să primească anul acesta de la moşul. Spre surprinderea mea mi-a răspuns cu un zîmbet stingher că nu crede că o să primească ceva: tocmai aflase de la un coleg de clasă “binevoitor” că nu există moş Crăciun. Seriozitatea şi sinceritatea lui m-au lăsat fără replică. Intuiţia lui de copil realizase că de fapt cadoul de Crăciun este, sau ar trebui să fie, cadoul inocenţei, al candorii şi credulităţii specifice vîrstei fragede. Odată ce aflase adevărul, vraja dispăruse. Probabil că totuşi va continua să-şi primească cadourile, dar basmul s-a oprit aici. Totul a luat sfîrşit datorită curiozităţii, datorită capacităţii de a chestiona, de a pune sub semnul întrebării fapte sau învăţături pînă ce vor fi demonstrate fără îndoială ca adevărate.
Dar cum am putea opri o minte isteaţă de copil să caute adevărul? Cum am putea înceta să ne punem întrebări cînd întrebarea stă la baza evoluţiei noastre ca oameni?
Nu credeţi că prinţul a fost nedrept cînd, după ce îi înmînează prea-fericitei prinţese cheile castelului îi cere acesteia ca-n lipsa lui să nu deschidă musai doar una din uşi, fără să-i spun şi de ce?

…Nu sînt sigur dacă mă gîndeam exact la asta sau la cu totul altceva în timp ce stăteam pe burtă, jucînd macao, la umbră mărului văratec de pe uliţa bunicilor. Tovarăşii de joacă erau şi ei la fel de toropiţi de căldură soarelui de august, şi jocul de cărţi, deşi plictisitor, era o modalitate de a trece lejer de arşiţa amiezii.
Un mormăit începe să se distingă din susul drumului şi Nicu-Mutu, cerşetorul, îşi face apariţia îmbrăcat în ţinuta lui de vară: palton, bocanci şi căciulă de lînă pe cap. În ciuda căldurii şi a felului cum era îmbrăcat, Nicu-Mutu se mişca plin de energie de la o casă la alta, bătînd puternic cu toiagul de lemn în porţi şi cerîndu-şi astfel blidul de mîncare.
Străfulgerat de un gînd, arunc cărţile de joc şi entuziast încep să le explic prietenilor bănuiala mea: Nicu-Mutu alias moş Gerilă, alias moş Crăciun, bate satele deghizat în cerşetor, neinteresat fiind el de mîncare, ci de copii şi mai ales de ce fac ei: sînt ei cuminţi, dorm de după-amiază? etc. Planul meu era simplu: să-l urmărim pînă iese din sat şi să vedem dacă mai tîrziu, crezîndu-se singur şi neobservat, va renunţa la mersul şi mormăitul simulat de cerşetor.
O oră mai tîrziu, transpiraţi, plini de praf şi complet plictisiţi de monotonia urmăririi, cădem de acord să renunţăm.
Ne întoarcem încet spre casă.
« Şi dacă a fost într-adevăr moş Crăciun şi şi-a dat seama că l-am urmărit – adio cadouri anul asta… » mormăie unul din băieţi. Fiori de frig ne iau pe spate în ciuda căldurii.
Şi cu toate astea cu toţii am primit cadou în anul acela.
Moşul a fost bun şi nu ne-a purtat pică pentru mîrşăvia noastră.
utilizator - de papadie67 la: 23/09/2003 04:37:51
(la: Ajutor / Intrebari puse frecvent)
cum sa ne gasim prietenii de pe site-ul precedent, omule bun-recte D-le Administrator. Am participat la discutii pana prin Martie, anul curent, "pe vechi". M-am eclipsat, de-atunci si pan-acum. Revin, si ce gasesc? Un site nou, cu nume necunoscute si intrari dealtfel
simpatice, indeobste!
Totusi, putin naucit, incercand sa m-adaptez, dupa puteri, vin acu' si-ntreb si io', ca grobianu':
ma rog Dumneata, Jupane, car vaz' ica...
une'-i Horia...Vraciu'...Domozina, nu...Omu din Canada care-ncepe cu D...asta...bucuresteanu' fugit din SUA care-ncepe cu G...si-anca 'fo doua pitoresti figuri? Sa ma ierti, nu ti-am citit Scripturile site-ului nou, si d' aia-ntreb. Pe de alta parta parte, parca mai usor mi-era sa-mi vaz TOATE mesajele si TOATE raspunsurile la ele "pe vechi". Ori poate c-am ramas in urma...Eu?...Tu?...
Oricum, imi pare bine ca existi si te fortezi in continuare, deoarece faptul ca existi, cu toate lipsurile tale (sa le vezi p-ale mele!
), ne serveste noua, catorva, bastinasi. Era sa zic Romani, da' mi-a fost frica sa nu dau cumva si fara intentie, la gioale...
Ne serveste noua in sensul de-a ne putea refula. Big time. Omorati-ma daca gresesc. Omorati-ma daca-ndrasniti! Yeah!
Anyway...io's Gotka si-am fost acuzat odata de catre Tov. Admin cum ca-s magar si violent. Drept pt care m-a dat afara. Faptul ca n-a avut niciodata timpul sau inteligenta sa recunoasca betia de trezie sau maculatura de plagiat este pbm-a lui. Faptu' c-o sa-i cresc rating-ulat at cat doreste si cat voi fi fiind dorit s-o fac, e o gluma. Asa cum e, ea-l nostru si sa ne traiasca, da-n C n-o sa-l pupam in veci. Nea Admin., sa ne traiesti, te iubim, da-ne pomana, nu ne da...te-njuram...d'aia moare initiativa intre Romani...d-aia trebuie sa te cheme Gustafhson or shit...d'aia trebe s-ajuti romanii cu stiinta ta...ca bou' n' are ce oferi, da ce-ofera bou',n-are egal.
Reconostinta Boului, Omule Bun...asa ceva n-ai pomenit!

S-ar putea sa fiu extrem de impudic...ori poate numai moderat grobian.
Am avut profesori buni. Nu faceti ca mine. Faceti mult mai bine. Pune-ti-i-va-n pielea lor.
Nu atunci cand ii criticati.
Stiu.
Nu cand ii alegeti. Ci-atunci cand ii dati afara.
Comment, comment!....Ma g - de papadie67 la: 26/09/2003 03:07:15
(la: Farmecul vietii de zi cu zi)
Comment, comment!....

Ma gudur cu inversunare catre D-Voastra, care mi-ati caracterizat epistola drept nu prea idioata!
Apreciez, dar nu ma las manjit de-orgoliul gadilat! Rezist. Cu greu.

"Chiar sa nu conteze banii in viata noastra?", ma-ntreaba tanara Monika. Imi zvarlu pletele din ochi, inshfac o bere, ca nu-i mai vin, ma concentrez un pic si-ncep.
Sa-mi rasucesc o tigare. Tutun danez, luat pe Internet si fara taxe, la borcan. Bun. Ieftin; de patru ori mai ieftin. Si bun. De doua ori mai bun decat Marlboro.
Tot ce-i nevoie sa inveti este s-o rasucesti cu propriile manute.
Un pas mic pt mine, desi imens pentru-omenire.
Invatand s-o rasucesc cu propriile-mi degetele, nevoia mea de bani a scazut cu 400% in privinta cheltuielilor pt tabac, sau iarba dracului, cum i se mai spune, pe buna dreptate.
In egala masura, nevoia mea de-a pupa-n c ur vreo jigodie de sef tampit a scazut, la randul ei. Un pic, nu de tot. Inca.
Still working on this.
Mai multe amanunte, Monika, despre cum sa traim fericiti nepasandu-ne de faptul c-avem prea multi bani nemunciti...in viitor, de chiar vrei sa afli.

Pan'atunci, numai bine si multi pupici dulci, mai ales dupa ce ne vom fi trimis reciproc pozele, de-nceput. Nu?
Carpe Diem, putain de bordel de m-de, vorbind pe ieuropeneste, c'as' zic asa!

#468 (raspuns la: #464) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da, cineva savureaza viata... - de Alina Momanu la: 26/09/2003 06:11:47
(la: Farmecul vietii de zi cu zi)
...Cu unghiile, cu dintii...sfashshshie bucati uriase din ea intr-o incercare aproape (daca nu pe de-ntregul) pantagruelica de-a infuleca "tot ce pica",cateodata mestecand incet ganduri, altadata sucind gatul unor sentimente...
Si ce daca sangele sare de nu mai vad ceru’? Nici nu l-am vazut vreodata, de ce sa mai sper acum?
Numai ca-ncepe sa ma doara gatlejul...!
Apoi... avem alti termeni de referinta pentru "a savura". Sunt momente cand banii devin chestiune minora atunci cand viata pare sa nu mai aiba rabdare cu tine si timpul "bate tare din aripi in sus"...
nu po' sa spui... - de papadie67 la: 24/10/2003 02:51:53
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
...secret, ma' ntzelegi, 'mneata'...

Da roshu-i bun, pe placu' nobilei inimi ce-o tainuiesc in pieptu-mi de
Arama..aaa, Aramis.

Iti place vinu' frantuzesc? Tant pis ou tant mieux! Sa-ncepem cu un Cotes du Rhone din '96, pana s' aduna lumea...eu il comand si tu-l platesti, sau invers, tu-l platesti si io-l comand.

Glumeam...comanda-l tu si sa speram ca vine d' Artagnan cu galbeni...

Hai noroc!
#2030 (raspuns la: #2026) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cine seamana vint ... - de Zamolxe la: 31/10/2003 22:46:59
(la: ZIDUL RUSINII)
Macabeule hai sa o luam mai de la inceput.
In 15 mai 1948, 1.500.000 (un milion si jumatate) de palestinieni au ramas fara tara.
Tara lor, unde traiau ei, le-a fost furata.
In aceeasi zi a inceput razboiul. Ia cartea de istorie si vezi ce a insemnat acest razboi.
Restul a fost represalie. Represalie la represalie. Represalie la represalie la represalie. Represalie la represalie la represalie la represalie. Si asa mai departe. Fara sfirsit.

Si palestinienii au dreptul la o tara. In 1947 aveau una intreaga. Dupa rezolutia ONU le-a ramas o jumatate. Dupa proclamarea Israelului nu le-a ramas nimic.

Aveau dreptul evreii sa ia tot teritoriul cind acceptasera impartirea?
Actiunea din 1948 a fost una corecta, legala si morala?
Astept sa dezvolti acest subiect cu argumente, documente si fapte.


Ai scris de orori, de terorism arab. A fost si este. Dar ai uitat sa pui imediat linga el terorismul israelian: tabere de refugiati bombardate, case distruse cu tancul sau rachete cu oameni cu tot, copii impuscati pe strada pentru ca voiau sa aiba si ei drepturi si copilarie. Ai uitat de asasinarea lui Rabin de catre evrei.

Care din aceste actiuni violente este justificata si de ce? Care este cauza violentei?


In ce priveste premiile Nobel vreau sa cred ca exprimarea ta a fost nefericita. Sper ca nu voiai sa imi demonstrezi superioritatea intelectuala a rasei iudaice (!!), a evreilor fata de români, prin numarul mare de premii Nobel?

Citi evrei din Israel au luat premiul Nobel? Sa vedem:

Shmuel Yosef Agnon Winner of the 1966 Nobel Prize in Literature
Menachem Begin Winner of the 1978 Nobel Prize in Peace
Shimon Peres Winner of the 1994 Nobel Prize in Peace
Yitzhak Rabin Winner of the 1994 Nobel Prize in Peace
Daniel Kahneman Winner of the 2002 Nobel Prize in Economics

Citi români din România au luat premiul Nobel?

George E. Palade Winner of the 1974 Nobel Prize in Medicine
Elie Wiesel Winner of the 1986 Nobel Prize in Peace

Cele mai multe premii Nobel s-au dat pentru pace, adica pentru pauza dintre razboaie ([alien]). Adica pentru nimic fiind tot razboi pe acolo.

S-a dat un premiu pentru literatura, adica pentru texte minunate, dar tot texte in final.
Un premiu pentru economie, dar economia este o “stiinta inexacta”.

Pentru stiinta si cercetare, adica pentru progresul real al omenirii, a fost un singur premiu Nobel: românul Palade.

Am tinut cont evident doar de tara de origine sau de domiciliu.

Astept comentariile complete.
..... - de Jorge la: 06/11/2003 16:06:30
(la: Romani in strainatate)
Unii dintre romani mai pleaca si in interes de serviciu cu familie cu tot,sponsorizati bine cu sume grase de catre "societati de binefacere" ,partide, etc. stau bine merci la umbra si storc informatii despre semenii lor pt. dosare ce nu se stie cand vor fi folosite dar este bine să existe,au timp berechet de internet si arunca şoparlica sa sară fraierii cu fofîrlica.
Au renuntat la patriotism?-ei niciodata.
Au ales ei oare calea cea mai usoara?-evident
Romanii ce pleaca o fac ...pentru ca nu-si iubesc tara,sau de ce?
-Ba o iubesc si inca cum,cu mana pe cruce,cu sabia in cingatoare,cu degetul pe tastă gata sa mi te doboare.
Daca te-au trecut fiorii - de Alice la: 17/11/2003 03:15:03
(la: Pentru voi toti,)
si lacrimile nu ti-au curs, atunci bravo mie ca stiu "sa ma adresez" cum cui trebuie, ca-l mai am pe "nu’sh ce"-n oase, ca ma bucur ca te-ai intors, ca stiam ca vrei sa mi te-ntorci.
Deci, afla ca ma bucur mult, si-am sa-ncep sa-ti caut cartea imediat ce voi putea merge, adica omenste, pe picioare iar nu asa, in trei sau in vis...:)))
#4471 (raspuns la: #4463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca sunt angajator si caut m - de Alice la: 18/11/2003 11:58:18
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Daca sunt angajator si caut mana de lucru, atunci nu vad de ce-as angaja o femeie insarcinata...pentru ca dupa patru luni sa-ncep alte interviuri pentru acelasi job? Alt timp pierdut, alte cheltuieli, basca respectivul concediu de maternitate!

Daca sunt femeie insarcinata si n-am de lucru (am avut timp sa raman gravida, bag sama, dar n-a fost chip sa-mi gasesc de munca!)s-ar putea sa fiu nitzel inconstienta: daca nu gasesc nimic si n-am cu ce sa-mi cresc progenitura?
O femeie insarcinata are nevoie de tratament special (si nu-i vorba de medicamente si vizite la doctor!), daca nu vrea sa nasca doamne-fereste, ciudatzei...Un job nou e cauza de stress major, de munca-n plus...risc de-avort!

S-ar putea zic, lejer sarcastica, ca angajatorii sa le faca un bine femeilor insarcinate...

Apropape-am glumit ):, dar cred cu sinceritate ca nu-i bine sa privim problema din singura perspectiva a femeii, vezi doamne, defavorizate.

Si mai cred ca "emanciparea femeii" deja s-a produs (de altfel, e doar o problema de educatie)...poti face ce vrei si in Romania - nu te scoate in decor decat propria incapacitate de adaptare.
Anita47, ma dezamagesti..Si Declaratia Universala?? - de Coralie la: 18/11/2003 13:01:09
(la: Ce este antisemitismul?)
vroiam definitii concrete, date de legi, de ordonante, poate chiar definitiile date de "DECLARATIA UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI" proclamata de ONU in 1948

IRESPECTAREA celor 30 de articole ale Declaratiei Universale inseamna discriminare de etnie, de indivizi, grupuri de indivizi, rasiala si antisemita, asta este antisemitismul...

Nu ma in tereseaza alegatii pentru sau contra de pe un forum, subiectul nu era sa faci copie de ce spunea careva (ca inca mai trebuie sa reproduci ci contextul intreg :)
Puteai sa pui doar linkul...

Subiectul este sa discutam despre articolele acestei declaratii, care este universala si se aplica pentru toti, cu exemple concrete, sa vedem o data pentru totdeauna definitia antisemitismului.

difuz, in ceata, aprecieri personale, selective.. nu-i asta subiectul,
de data aceasta discutam concret.. CE SPUNE LEGEA? cu sau fara virgula uitata.. :)

Daca mai adaugi la asta art. 24, legea Pleven, Legea Gayssot si art. 6 (Statutul Tribunalului Militar International),

avem toate definitiile de ce este sau nu este antisemitismul

Bine înteles ca tu le cunosti, atunci discuta despre ele, nu de

"foie verde leustean, m-a facut mama moldovean...
moldovean mândru, cu gura mare,
ca ti-i bag pe toti la... intimidare" :))


iata mai jos cele 30 de articole ale DECLARATIEI UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI:

Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta ii trebuie sa se comporte unii fata de altele în spiritul fraternitatii.

Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate în prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari.
În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.

Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7
Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar.

Articolul 10
Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil şi public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarâ fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.

Articolul 11
1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovata pâna când vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cu caracter penal.

Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata sa personala, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13
1. Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat.
2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.

Articolul 14
1. În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari.
2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15
1. Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16
1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie în ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei si la desfacerea ei.
2. Casatoria nu poate fi încheiata decât cu consimtamântul liber si deplin al viitorilor soti.
3. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17
1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cât si în asociatie cu altii.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atât în mod public, cât si privat, prin învatatura, practici religioase, cult si îndeplinirea riturilor.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22
Orice persoană, în calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este îndreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinîndu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23
1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea împotriva somajului.
2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egala.
3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabilă si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui, cât si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea uman si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.
4. Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale .
Articolul 24
Orice persoană are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25
1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistentă, în urma unor împrejurari independente de vointa sa.
2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul casatorii sau în afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala.

Articolul 26
1. Orice persoana are dreptul la învatatura. Invatamântul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveste invatamântul elementar si general. Invatamântul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit.

2. Invatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si întarirea respectului fată de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea păcii.

3. Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învatamânt pentru copiii lor minori.

Articolul 27
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.
2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28
Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala şi internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta Declaratie pot fi pe deplin înfaptuite.

Articolul 29
1. Orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.
2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica.
3. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta Declaratie.



#4622 (raspuns la: #4578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Noica - de Dinu Lazar la: 19/11/2003 16:51:24
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
A fost o personalitate charismatica cum nu intilnesti in viata decit daca ai mare noroc.
Anul 1986 cind am stat citeva zile de iarna in preajma domnului Noica la Paltinis a fost un an greu, din multe puncte de vedere. Incepuse sa se stringa shurubul in toate cele, eu aveam un Trabant si benzina era pe cartela, dar nu se gasea nici asa, am strins doua luni benzina ca sa ajungem la Paltinis, Victor Botez, care mi-a mijlocit aceste imagini, si cu mine. La Paltinis nimic nu era incalzit, lumina se stingea la fiecare 2 ore cam o jumatate de ora... in camera lui Noica erau 4-5 grade, chiuveta inghetza dimineata, el minca din niste pungi de plastic niste chestii incerte si reci aduse hat, din coltul celelalt al statiunii, de la cantina hotelului, care hotel nu avea nici ala incalzire.
Eu eram extrem de emotionat si ce pot spune precis e ca eram si extrem de complexat si sigur, el avea o personalitate charismatica si o inteligenta si o memorie cum nu am mai vazut - ca aparitie si ca prezenta mi s-a parut coplesitor. Ca admirator care a trecut pe acolo sunt absolut convins ca i-am lasat o impresie deplorabila, de bifat pe lista cu "si altii", peste toate cele aveam si un sentiment de teama difuza, dar totusi au fost facute citeva imagini importante, zic eu, de care acum iata, se bucura cel putin o editura care face bani buni cu ele.
Ar fi multe de spus si de povestit, si mult mi-ar place o data sa ascult benzile cu vizita mea acolo, pentru ca in `92 sau `93 am aflat ca erau microfoane si totul se inregistra de Securitate si toata corespondenta era oprita sau/si controlata. Eu i-am trimis imaginile facute cu el dar nu mi-a raspuns niciodata, nu stiu nici macar daca le-a vazut sau daca da, daca i-au placut sau nu.
Pentru mine acea intilnire a fost importanta, de abia de atunci am constientizat importanta si complexitatea portretului in fotografie, si reponsabilitatea imaginii. Fotografiile realizate arata frinturi din exact ce am vazut, nu stiu daca am surprins eul dinauntru dar cite ceva din ce se vede poate da..., plansa pe care scria, taiata rotund la o parte ca o viola, cartile de pe pat, din pat, de sub pat, chiuveta cu apa la rezervor si galeata cu zoaie de dedesupt( deci nu era nici apa curenta nici caldura si deseori nici curent electric...), cele trei haine si doua jersee, pipa, termometrul si borcanul cu flori uscate si cartea lui Eminescu de pe masa, imaginile de pestera neolitica de pe peretele de la intrare, poate si ceva din starile si intrebarile lui, masuta cu pastile si lanterna de la capul patului, ochelarii cu un bratz lipit cu scoci... imagini frinte si poate neesentiale ale unei minti sclipitoare, unul dintre marile suflete ale neamului, un ascet bogat cu un spirit urias...

Scrie la Pateric:

“Spunea un batrân ca era un frate care traia în liniste si tacere în chilia lui, si se zabovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele si vietile sfintilor parinti, si asa a petrecut douazeci de ani.
Dupa aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinta si un gând ca sa iasa si sa mearga în pustie, sa petreaca în liniste fara de gâlceava, precum au petrecut si sfintii parinti cei de demult. Si asa a iesit din chilia sa si a plecat sa mearga în pustie.
Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isac, care l-a întrebat, zicând: unde mergi, fiule?
Fratele i-a raspuns: douazeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, vietile si învataturile sfintilor parinti, iar acum vreau sa merg sa încep si cu lucrul, poruncile si învataturile pe care le-am citit.”

Dar, mergatorii in gipane si mertzane din viloaiele de azi nu citesc Patericul... tare sunt curios ce spune de aceste timpuri domnul Constantin Noica, de acolo de sus...
#4757 (raspuns la: #4730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...