comentarii

biserica alba ion druta obiceiuri si traditii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
obiceiuri si traditii - de cosmacpan la: 04/07/2004 22:19:17
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
indiferent de cum se vedee viata din alte unghiuri ale lumii, cine nu are batrani sa si-i cumpere. indiferent de "inconstienta" unora care boteaza si cununa fara sa aiba idee despre ce se va intampla maine, a uita de traditii mi se pare un sacrilegiu. Ascultand cateva piese din repertoriul "popular" al formatiei Luar na Lubre (Portugalia) un Francez tanar mi-a marturisit ca la ei in Franta mai poti urmari muzica"vie"traditionala doar la concerte. Deci daca deschizi prea mult usa la nou si uiti de lada ta de zestre s-ar putea sa ajungi sa n u ai unde sa-ti petreci zilele cu "insir-te margarite" ca in orice domeniu, si aici trebuie sa ai o limita dar a uita de colectivitate, de viata cetatii este o mare greseala. pentru ca in colectivitatile stra-stra-bunilor, aceste obiceiuri erau un fel de "inventar" era o punere in tema "untelejurnal" si de ce nu era un motiv foarte realist de a face terapie "prin jocuri si hore" a manca si a bea de cei de care te simti bine. poate ca altadata voi fi mai "inventiv" dar cred ca nu trebuie sa aruncam la lada de gunoi traditiile si obiceiurile"
cosmacpan
opinii si opinii - de enigmescu la: 18/06/2004 18:36:55
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
in opinia mea cred ca se creaza o confuzie pt. faptul ca se pleaca dintr-un punct gresit. mi se pare f. important sa intelegem mai intai ce inseamna traditie, obicei, si ce presupune aceasta/acesta. pt. mine un obicei poate sa insemne spalarea pe dinti in fiecare zi, la fel de bine cum poate sa insemne cununarea la biserica. unele sunt automatisme capatate in decursul vietii, altele sunt experiente traite de milioane de oameni inaintea noastra! n-as vrea sa dau definitii aici dar cateva caracteristici as putea enunta pt. traditiile care tin de evenimentele mai importante ale vietii.
as incepe prin a spune ca exista traditii si traditii, unele mai noi, altele mai vechi; apoi exista oameni si oameni, unii mai cuminti, altii mai...altfel. mai este desigur si problema locurilor de referinta- interesant ar fi de facut aici o paralela intre diferite locuri din tara. dar sa le luam pe rand.
o traditie corecta, care (inca) pastreaza caracterul ei sacru si non-formalist, este aceea care se adreseaza obiectiv sufletului/spiritului uman si mai putin logicii si apoi lumii in general. de fapt chestiunea e destul de complexa fiindca, concret, rareori deslusim sau reusim sa facem diferenta intre o traditie laica si una bisericeasca. stiu ce spun si de ce o spun! cei mai multi sunt tentati sa le amestece. si nu e bine fiindca una e sa mergi imbracat national la biserica si alta e sa urmezi traditia dreapta a bisericii. vreau sa spun aici ca un mare "merit" pt. neintelegerea lucrurilor il au cei care cunosc cate ceva despre traditiile adevarate dar nu explica nimanui ce e cu ele. sa revin. in cazul cununiilor, ca si al nuntilor(am sa ma explic dupa aceea de ce fac distinctie si intre ele, chiar daca nunta se mai numeste in ritul ortodox si cununie), s-au amestecat in decursul timpului nenumarate prostii scornite de persoane care s-au vrut in centrul atentiei sau care, din nestiinta, au inventat ceva pt. ca li s-a parut a tine de mistic. in realitate insa s-a cazut in misticism si intr-un anume fel in profanare a vechilor si realelor obiceiuri. de aceea unora li se pare ca traditiile noastre ortodoxe sunt bune...de aruncat. insa tineti cont ca in nici o biserica ortodoxa, din toate timpurile, nu s-a predicat de la amvon vreodata ceva despre alte traditii decat cele bisericesti!!! dar cine sa le asculte cand noi toti ne astupam urechile sufletului nostru ca sa auzim doar ce mai e nou si dealtfel perisabil?! asadar o traditie adevarata mi se pare ca ar trebui sa aiba pecetea unei oarecari vechimi, in primul rand, apoi girul celor care sunt in cunostinta de cauza si pot sa explice CE ANUME REPREZINTA ELE, CARE ESTE SEMNIFICATIA LOR. sigur ca pusul cununiilor pe capul mirilor are o semnificatie aparte pt. mine, la fel cum inconjuratul mesei de trei ori are o alta semnificatie- si sunt atat de multe... dar ce importanta poate avea ruptul colacului deasupra capului mirilor la inceputul nuntii? sau faptul ca miresele nu trebuie sa se vada intre ele... ori ca n-au voie sa se uite inapoi pana nu ies din biserica(asa ca le intepeneste gatul si spatele pana la sfarsitul slujbei)... dar de aruncatul la tinta cu bomboane atunci cand se inconjoara masa, de se face un taraboi general si un ras de te intrebi ce cauti acolo...? intrebati pe cineva odata de ce face acel lucru si-o sa vedeti ca habar nu are. nu-i intelege rostul, insa asa a vazut la altii ca au facut inainte. intrebarea mea este: aceia au stiut ce fac??? dar cei dinaintea lor??? insa cred ca aici mai e o problema majora: anii de comunism ateu si mai nou de libertinaj ateu! anacronismul dintre cele doua nu se vede si in ceea ce priveste optiunea religioasa si, odata cu aceasta, in mistificarea realelor valori. adica si intr-un curent si in celalalt gasim prea mult ateism care face inaccesibila calea spre cunoastere a traditiilor perene.
nu sunt sigur daca fac tocmai bine despartind cununia de nuta dar cred ca in constiinta majoritatii cam asa e de facto. cununia e slujba religioasa la care cei doi miri participa in calitate de viitori soti legitimi in fata lui Dumnezeu- si nu prea stiu ei de ce!; nunta e acea, indraznesc sa spun, masturbare a simturilor. sa nu fiu inteles gresit, nu sunt impotriva nuntii traditionale cu tot ce implica ea, chiar daca asta nu le place altora. sunt insa impotriva celor care, asa cum s-a mai spus, se dezlaneaza si se dezmata ca niste pagani- o fi aici influenta romana ramasa de la Traian?! asta nu putem sti sigur dar ce stim sigur e ca dacii, conform spuselor istoricilor de atunci, "aveau obiceiul de a bea pana la deplina imbatare"! concluziile le puteti trage singuri. si pt. ca tot mi-a venit in minte zicala "cearta fara bataie e ca nunta fara lautari" ma intreb ce fel de nunta poate fi aceea la care sa nu te bucuri si sa dansezi de fericire??? ce poate fi mai frumos decat sa marchezi acest unic(ASA AR TREBUI SA FIE!!!) eveniment din viata alaturi de cei dragi, apropiati sau nu? ce conteaza ca vom fi istoviti dupa nunta, ca avem batai de cap, ca nu mai stim pe unde sa scoatem camasa fiindca am fost scurti la minte si nu ne-am gandit serios la ce e de facut ca sa mearga bine?... important e ca vom fi fericiti alaturi de celalalt. iubirea conteaza cel mai mult. insa nu trebuie contestat faptul ca aceasta mai trece si prin burta, inclusiv (sau mai ales de aceea) intr-o societate flamanda ca a noastra. asadar scopul poate scuza mijloacele. in plus va mai puteti gandi si la aspectul pozitiv al reunirii si al comuniunii cu cei dragi- daca asta ii implica si pe cei cu bani n-am nimic impotriva!
iar acum sa ma refer la oameni. tendinta aceasta de contrafacere sau de impropriere de la altii, specifica in prea mare masura noua(uneori), exista de cand existam ca neam. nu prea avem ce face, defilam cu ce avem. insa nimerit mi se pare a fi un lucru si anume ca fiecare roman(cu cat mai tanar cu atat mai bine) trebuie sa inceapa sa-si inteleaga mai intai istoria si apoi implicit traditiile. fac o precizare: aici, in Melbourne, exista festivitati speciale dedicate anumitor zile sau sarbatori traditionale la asiatici, spre ex., insa nu si pt. romani- si credeti-ma ca cei de aici daca ar vedea asa ceva ar ramane inmarmuriti. (am intrat deja la capitolul traditii laice) vreau sa spun ca noi ajungem sa ne uitam datinile(pe care poate nici macar nu le-am stiut sau le-am inteles vreodata) daca ne dezradacinam de glie. si asta e un punct mai mult decat negativ pt. noi. insa de capacitatea de intelegere si de ACCEPTARE a obiceiurilor populare care, repet, de multe ori s-au intersectat cu cele religioase- poate si pt. faptul ca la inceput biserica a condus inclusiv viata laica, sociala- deci de aceasta capacitate este direct responsabila pregatirea noastra anterioara. asa ca cine se crede curat dar de fapt nu intelege ce-i cu unele obiceiuri sa stie ca se face direct vinovat si ca are o malformatie congenitala: la suflet! insa asta se poate indrepta printr-o experienta nu tocmai traumatizanta a unui transplant din niste carti de referinta.
in ce priveste locurile de referinta, adica a originii anumitor datini, stiti f. bine ca difera la fel de mult cum difera limbajul romanesc: Ardeal, Moldova, zona Oltului, Dobrogea, capitala samd. interesant e ca majoritatea acestor obiceiuri tin intr-o oarecare masura de slujbele religioase. nu pt. ca sunt indicate de slujitorii bisericii, ci pt. ca acestia nu mai pot face nimic ca sa le schimbe. in primele veacuri ale erei crestine biserica a preluat unele obiceiuri si le-a increstinat, asta deoarece s-a vazut ca unele nu pot fi scoase cu totul din constiinta vechilor pagani. li s-a dat o alta forma si un cu totul alt inteles, de aceasta data izvorator de speranta reala, datator de viata in cel mai sublim inteles al cuvantului. la fel s-a intamplat si in cazul nostru. sa spunem aici ca Apostolul Andrei, cand a ajuns in partile Dobrogei de azi, n-a mai considerat necesar sa inainteze in noul teritoriu cucerit de romani fiindca a constatat cu surprindere probabil ca locuitorii de aici, dacii, erau inclinati spre o credinta unica, intr-un singur Dumnezeu, in nemurirea sufletului si viata de dupa moarte. ceea ce e extrem de important fiindca vedem astfel care e contextul in care au luat fiinta noile(pe atunci) datini si putem intelege complexitatea fenomenului si amploarea lui.
dar sa incerc sa scurtez. in general traditiile tin de oameni, locuri, timpuri si factori inerenti(diferite imprejurari). ce e in afara bisericii se numeste traditie laica si de cele mai multe ori nu are un suport teologic-dogmatic; ce e inauntrul ei sta scris in cartile de aur ale istoriei bisericesti care, sa fim realisti, le intrec pe cele laice; in cea de a treia categorie, cea mai detestata si mai tapetata, categoria "cu fundul in doua luntrii", sta 'ghiveciul' inventat de unii si absorbit de altii, un ghiveci fara gust sau forma, fara savoare si fara miros de tamaie. e un ghiveci pe care il poti pune intr-un ghiveci pt. flori ca sa dai cu el in capul celor care habar n-au cum sa se fereasca de el!!!
s-am incalecat pe-o sa / si v-am spus-o chiar asa.
just me
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Obiceiuri si traditii, - de Sunday la: 09/11/2005 03:09:16
(la: Obiceiuri de nunta)
Pe parcursul anilor am avut sansa sa vad si sa asist la diferite obiceiuri, care mai de care mai interesante. Astea sint citeva de care imi aduc aminte:

La nuntile chinezesti are loc ceremonia ceaiului (tea ceremony) in care tinerii casatoriti servesc ceai parintilor, bunicilor, celor mai in virsta, ca semn de respect. Ceaiul contine doua seminte de lotus si doua curmale. Lotusul pentru fertilitate si dulceata curmalelor pentru fericire si "dulceata" in familie. Mireasa poarta rochie rosie.

Nuntile indiene...astea sunt cu adevarat show-uri de proportii teatrale. Am avut sansa sa asist la vreo 6-7 pe parcursul anilor si de fiecare data descopar ceva nou. Ceea ce nu pot insa intelege este faptul ca si in ziua de azi, marea majoritate a casatoriilor sunt "aranjate" de catre parintii mirilor. Da, majoritatea indienilor care traiesc aici, (si toti sint intelectuali,) se intorc in tara mama sa-si aduca nevasta aleasa de neamuri. Acolo nuntile tin vreo 3 zile nonstop, iar o ceremonie vreo 8 ore cel putin!!!! Aici pe la noi, din fericire o ceremonie tine doar vreo 2 ceasuri. Mirele vine la locul "faptei" calare pe un cal ALB!!! (da ati citit bine,) imbracat in costum alb cu turban si cu ghirlande de flori rosii dupa git. (hei, citi dintre voi ati vazut asa ceva intr-o parcare al hotelului Hilton?) Mireasa de obicei intr-un coviltir imbracat in matasuri si carat pe umeri de vreo 6 barbati. Totul este impodobit cu ghirlande de flori Ceremonia este plina de simboluri, cu foc si seminte, si tot feluri de mirodenii pe care mirii si le ofera reciproc. Din pacate pentru mine, totul este in hindu, dar intodeauna am cite un "ghid" atasat care-mi spune ce momente sunt importante si trebuie imortalizate pentru posteritate. Invitatii aduc ca si cadouri bijuterii de aur, nu bani. Si inca o observatie...toti sunt innebuniti dupa dans, ceva imi spune insa ca nu va spun nimic nou cu asta....
Domule Sergiu,.... - de lmm la: 21/10/2003 04:59:29
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
....iti respect si te felicit pentru ca v-ati indeplinit dorintele si sinteti satisfacut cu viata pe care (Bunul Dumnezeu, sper!) v-a ajutat sa o realizati, si de asemenea, sau poate mai ales, va felicit pentru patriotismul pe care l-ati invatat pe meleaguri straine, americane......Mai bine mai tirziu decit niciodata.......

Totusi trebuie sa imi exprim si uluirea mea personala, sa va spun cit de tare (strong) m-a iritat si deranjat ignoranta si aroganta cu care categorisiti LEAGANUL DE CIVILIZATIE AL LUMII, tari ca Franta, Germania Italia, ca fiind tari inapoiate !!!! Cumva mi-a venit greu sa imi cred ochilor citind cuvintele astea...... Simtind ceva intre ris si plins...De mila si de uimire.....M-am intrebat cu ce scuza sau explicatie sa va atenuez culpa majora pe care o aveti de a incepe sa arunci cu pietre in curtea vecinului numai pentru ca nu este asa de mare ca(virgula) curtea ta........
Si ma gindesc ca singura explicatie ar fi ca nu ati vazut nimic din ``inapoiata` Europa !!!Ca istorie si civilizatie nu sint cuvinte pe care le intelegeti prea bine.
...Nici macar nu ma indoiesc de asta de fapt....
Ca cineva care ar avea cit de cit o idee de istoria si cultura Frantei, Germaniei sau Italiei sau etc....,pentru care si cei mai mari oameni ai lumii isi considera viata ca implinita dupa ce macar o data in viata le viziteaza, nu ar putea sa numeasca chiar si numai o parte a Europei Occidentale, inapoiata.
Sigur , fiecare tara cu avantajele si dezavantajele ei, cu frumusetile ei specifice.
....E ca si cum nu te-ai putea bucura de frumusetea unei panselute si ai calca-o in picioare pentru ca nu este asa de mare ca un trandafir...
Ca sa inlaturez orice suspiciune din mintea domniei voastre, domnul Sergiu, si eu iubesc America, am trait pe coasta de vest si pe coasta de est,si eu ador sa merg la Mall si sa traiesc linga ocean to dig for clams ; si nici eu nu sint nici paznica si nici altceva nesatisfacator, desi daca as fi ca sa imi intretin familia, nu mi-ar fi rusine sa o fac.....Si sint doar putine state in sudul US pe care nu le-am vazut inca....
Si eu ma ridic in picioare cind se cinta Imnul American pentru ca le respect obiceiurile si traditia si patria partenerului meu de viata. ...

Imi iubesc si eu MAMA ADOPTIVA.... Dar ca sa incep sa vorbesc urit de mama cealalta, patria in care m-am nascut, continentul care m-a educat si trimis in lume la eventual mai bine, nu mi-ar trece nici prin cel mai indepartat colt al constiintei .
Ma intristeaza deja gindul domunle Sergiu ca ai putea sa ai copii carora sa nu le poti transmite in cei sase ani de acasa capabilitatea de a recunoaste valorile adevarate morale si umane, care nu au nimic comun cu dragostea pentru cine imi da covrigul cel mai mare .....
Am si eu copii care s-au nascut ``in Vest`` si totusi vorbesc si limba romina printre altele, si chiar si ei stiu sa isi doreasca
intr-o zi sa aiba posibilitatea sa faca ceva pentru tara si nu sa o acuze ca este cum este...
Dar cum spunea Alice intr-unul din inspiratele ei comentarii, rominii plecati din tara se impart in doua categorii....
And maybe this sounds a little too emotional from me..., dar pacat mare e sa uiti de unde ai plecat....
#1767 (raspuns la: #1743) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rusii... - de sorin1975 la: 21/11/2003 03:58:08
(la: Vina de a fi rus?)
si uite asa acuzam un popor intreg pentru ca au avut cativa tampiti care l-au condus la un moment dat.. credeti ca poporul roman poate fi acuzat ca este criminal ptr. ca si-a omorat in inchisori intelectualii? daca au existat un Ghiorghiu Dej, un ceausescu inseamna ca poporul roman este format numai din astfel de oameni? rusii sunt la fel ca oricare alt popor...un popor care a fost obligat sa accepte o situatie... oare nu exista criminali si in randul celorlalte popoare? poporul sarb a suferit f mult pentru un nemernic care a vrut sa mentina federatia cu orice pret... este poporul sarb demn de scarba? nu fratilor... este un popor ca oricare altul cu obiceiurile si traditiile sale!
Obiceiuri si traditii..nunta.. - de (anonim) la: 02/02/2004 15:15:46
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
doamna Cecilia,
Va transmit o parere de la malul Senei.
Eu cred ca romanii nu sunt detinatorii monopolului pe nechibzuinta
(de altfel nici pe prostie, hotie, marlanie etc).
Exista uscaturi in toate padurile.
Cei care nu mai cred in steaua noastra ca neam pot oricand sa-si renege originea, sa nu mai vorbeasca limba romana si sa evite calatoriile prin tara. Si sa taca (vorba lui Jaques Chirac).
E pacat de valorile din tara strivite de incompetenta si slabiciunile alesilor, de nedreptatile nivelului de trai si de moralizatorii din toata lumea.
Luminita, - de Jimmy_Cecilia la: 29/11/2004 12:54:53
(la: ..dar o intalnire in Olanda, in 2005?)
cred ca principalul este ambiantza, de vazut si trait obiceiuri si traditii noi,
cat despre turism, acesta poate fi facut in continuare, de-a lungul coastei...
este o tara diferita, chiar si arhitectura este diferita, sunt multe de vazut..
#30116 (raspuns la: #29277) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre bune maniere... - de Andre29 la: 04/11/2005 00:01:21
(la: Codul-... bunelor maniere.)
"Bunele maniere au fost inventate la curtile regale si adoptate de catre aristrocratie, singura clasa apta pe atunci sa decida daca un anumit obicei era necesar si sa-l impuna. De aceea in secolele al XV-lea si al XVI-lea, bunele maniere reprezentau un stil de viata particular" Bunele maniere se pare ca au inceput sa se generalizeze odata cu aparitia burgheziei iar odata cu evolutia societatii unele s-au individualizat de la tara la tara, referindu-se pana la urma la o interdictie: trebuie sa ne comportam asa si nu altfel.
Chiar "eticheta" (ceea ce se cuvine) are la origine o interdictie. In parcul Versailles, gradinarul sef al lui Ludovic al XIV-lea a asezat inscriprii prin care cerea sa nu-i fie incalcate in picioare peluzele proaspat insamantate. Cum acest lucru nu se prea intampla sa fie respectat omul a obtinut din parte regelul un decret care prevedea respectarea "etichetei" si astfel cuvantul a intrat in limbajul curent pentru a desemnda comportarea conforma unpr norme. Norme care pana la urma le realizeaza majoritatea societatii si pe care trebuie sa le acceptam intr-o anumita masura daca vrem sa fim recnoscuti ca parteneri egali intr-o relatie sociala. Pana la urma prin respectarea unui cod al onoarei, al bunei cuvinte inseamna sa straduim sa nu suparam pe nimeni prin comportamentul nostru, sa aratam toleranta fata de celalalt, respect fata de noi insine si ceilalti, sa fim oameni....

Si la incheiere un strop de umor englezesc legat de bunele maniere:
Trei gentelmeni isi beau ceaiul pe terasa unui hotel, intr-o tacere desavarsita. Pe aleea din fata cladirii trece o masina. Dupa un sfert de ora unul dintre ei remarca:
- A fost un Rolls Royce
Dupa un alt sfert de ora al doilea spune grav:
- Eu cred totusi ca a fost un Buick
Peste inca un sfert de ora al treilea se ridica de la masa:
- Merg sa-mi beau ceaiul in camera - nu mai suport acest scandal!

:) :) :)


P.S. cand este vorba de un subiect asa delicat cum sunt bunele maniere, mai ales in situatiile in care o gafa legata de acest lucru echivaleaza cu o insulta, incerc sa ma informez inainte despre obiceiurile si traditiile culturii respective....



"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)
Referitor la subiectul dezbat - de INCUBUS la: 04/11/2005 12:01:49
(la: Codul-... bunelor maniere.)
Referitor la subiectul dezbatut aici de catre domniile voastre, la un curs de turism profesorul ne atragea atentia ca atunci cand intentionam sa facem o excursie undeva, intr-o alta tara mai ales, sa ne interesam despre obiceiurile si traditiile respectivelor zone geografice. Banui ca o firma de turism serioasa care organizeaza astfel de excursii au si ghiduri sau barem recomandari culese din normele de conduita si 'bun-simt' prezente in acele zone. La fiecare excursie in strainatate ghidul ne spunea cateva reguli fundamentale de urmat, lucruri care de altfel le-am constatat si pe propria piele.
despre mica sau marea ta problema - de nichita la: 13/12/2005 11:45:01
(la: de ce romanii sunt considerati tigani?!)
voi raspunde cat de sincer posibil....cauza efectului de discriminare asupra rommilor ori tiganilor, cum va suna mai bine,este lipsa de cultura,lipsa de cultura ,de subliniat asta!
printre altele am avut onoarea si ocazia sa fiu invitata si sa particip printe spectatori, pe data de 25.11.2005 la Sala Palatului cu ocazia spectacolului "Ghi Romano",dedicat obiceiurilor si traditiilor romme.ce emotii am trait acolo sunt greu de exprimat in cuvinte.
dar ce sa-i faci, asa-i romanul,care intotdeauna a vazut doar jumatatea goala a paharului,si nu a vazut si plinul acesta de talent si puritatate al etniei romme.dar daca stai sa te gandesti...sunt romani care nu-si cunosc propria cultura ,ce pretentii sa mai ai de la acestia sa mai cunoasca si o alta cultura care vietuiesc la o aruncatura de bat distanta de ei.primul pas ar fi sa ne cunoastem pe noi ,iar pana nu ne stim identitatea sa nu mai aducem injurii alora ,ca poate cine stie la un moment dat vom fi surprinsi si macinati de penibil,dar asta tine de bun simt, de care multi duc lipsa.
cu speranta ca lucrurile nu raman asa...va salut,cu bine tuturor,doamnelor si domnilor.
iubirea e doar o senzatie hor - de ari la: 09/03/2006 22:02:31
(la: iubire? acum serios vorbind...)
iubirea e doar o senzatie hormonala care ajuta la perpetuarea speciei...este doar un mod de a-ti petrece si altfel timpul,de a face si trai ceea ce fac si traiesc ceilalti din jur,de a avea un subiect comun de discutie...este o scuza pentru a face sex neprotejat,de a lua decizii gresite,pentru a te supune institutiei casatoriei,pentru a pleca,capul in fata obiceiurilor si traditiilor societatii in care traiesi...este un mod de a te insela in privinta persoanei de langa tine si dorinta sadica de a suferii cand te paraseste,te inseala sau te dispretuieste...
natura omului e una complexa pe care nu o putem controla de aceea vom continua sa ne supunem ei... sa iubim!!!
Iti voi raspunde punctual:
-Ai dreptate. Realitatea fiecaruia e data de credinta. Dar realitatea unui credincios este diferita de cea a unui necredincios. Pentru necredicios ea are un caracter volatil si efemer pentru ca este finita, reducandu-se doar la perioada vietii fizice. Si, tocmai pentru ca este trecatoare, ateii (un fel de a spune) sunt atat de ancorati in ea, tinand-o cu disperare ca pe cel mai de pret lucru, unii chiar pierzandu-si uzul ratiunii si ridicand-o la rang de divinitate.
-Cat despre prezenta lui Dumnezeu, nu omul Il face prezent, pentru ca El e prezent oricum, ubicuitatea fiind unul din atributele naturale ale Lui. Cel ce nu reuseste sa-L perceapa, chiar savant de-ar fi, are, din pacate, un (fel de) handicap: inima ii este impietrita.
-Tocmai acest lucru il face Biserica: bazandu-se pe Revelatie, pe Traditie si Scriptura pastreaza unitatea credintei, dandu-i o forma coerenta si prevenind astfel diversele tendinte si forme de perceptie, firesti dealtfel, dar gresite, ale lui Dumnezeu.
-Imi pare rau, prima intrebare n-am inteles-o.
-Raspunsul la a doua intrebare: un gand il poti face cunoscut cu ajutorul cuvintelor. Dar Dumnezeu nu este un gand.

Doamne, ajuta!
#117356 (raspuns la: #117281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Domnule sadik, cel ce cunoast - de CatalinM la: 09/06/2006 19:17:34
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Domnule sadik, cel ce cunoaste Adevarul credintei nu va pune niciodata o asemenea intrebare. Scriptura si Sfanta Traditie sunt inseparabile, atat intre ele, cat si, mai ales, fata de Biserica si nu se pot face masuratori privind aportul fiecareia in Ortodoxie. Pur si simplu nu se poate una fara alta. Este o legatura dupa modelul Sfintei Treimi. Oricum, pentru informarea celor ce probabil nu stiu, Traditia este mai veche decat Scriptura, pentru simplul fapt ca cele scrise, pana sa fi fost scrise, se transmiteau prin viu grai. De aceea, "cheia" interpretarilor Sfintei Scripturi se afla numai in Sfanta Traditie, care este memoria vie a Bisericii. Biserica explica si aplica Scriptura prin Traditie. Sfintii Parinti, manati de Duhul Sfant, au lamurit multe lucruri asa zis neintelese din Scripturi, dar totdeauna s-au bazat pe Sfanta Traditie in demersul lor, plasandu-se astfel si ei, la randul lor, in aceasata Traditie.
Totusi, citind printre randuri, interventiile dvs. ascund o "oarecare" aversiune fata de Traditie, ceea ce denota o anume orientare. Pai, sa vedem atunci unde s-a ajuns in urma renuntarii la Traditie: o pleiada de asa zise denominatiuni "crestine" care interpreteaza fiecare in stil propriu "Sola Scriptura" si care sustin fiecare ca detin adevarul, un adevar ce se dovedeste, insa, foarte relativ. E ca si cum un copil, pentru a se instrui ar avea nevoie doar de carti, fara parinti si profesori. Asa au aparut baptisti, evanghelisti, metodisti, anabaptisti, martori ai lui Iehova, adventisti de mai multe feluri, quakeri, mormoni (as putea sa lungesc lista pe multe randuri), care au venit cu niste mesaje alambicate, cu tot felul de prorociri si calcule despre sfarsitul lumii si care, atunci cand toate astea s-au dovedit neadevarate au intors-o, ca sa zic asa, si le-au mutat in plan spiritual, chipurile, pentru ca acolo nu mai pot fi verificate.
Biserica n-a facut niciodata asa ceva, pentru ca altul este Duhul ei. Biserica insemna comuniune. Actiunile in nume propriu nu sunt binevenite, pentru ca aduc mandrie in sufletul celui ce le da nastere si dezbinare in cadrul acestei comuniuni.
#126997 (raspuns la: #126935) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de motanelul la: 05/08/2007 19:07:57
(la: De doua mii de ani?)
nu/i nici un secret...sunt (am fost) inginer, am spus asta cu ceva vreme in urma pe undeva :)))

insa problema mea, desi se poate corela cu ceva psiho, este de natura intelectuala :-P

sunt satul de (bancurile cu) traditiile si obiceiurile la romani...ati auzit desigur de expresia "cate bordeie atatea obicee". Respect obiceiurile si traditiile celor care le practica dar nu la asta m/am referit. Si nici la istorie. Istoria e o carte. Cartile de istorie le scriu cei care castiga razboiul.

o sa dau cateva exemple simple:

exista familii stravechi in lume care traiesc in castele ce au existat acolo de sute de ani.
exista organizatii stravechi in lume care continua sa existe nealterate in spirit de sute de ani.

lucruri concrete.

noi, atunci cand n/am daramat zidurile, am alungat ocupantii.

Pe de/o parte e bine ca putem s/o luam de la capat oricand. Slaba consolare.
#224190 (raspuns la: #224167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de zaraza sc la: 07/09/2007 12:45:53 Modificat la: 07/09/2007 13:13:14
(la: Gramatica si Ortografie. Cum e corect? )
Sint formule oficiale, nu poti folosi surogate pentru ele. Cui nu-i plac se descurca pe cont propriu. Biserica catolica=biserica apuseana. Ion Luca Caragiale=I.L.Caragiale. Tactica Cavaleriei=evit subiectul, nu e greu ;)

#233143 (raspuns la: #233140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruder - de Areal la: 28/02/2008 16:45:24
(la: Credinta si biserica)
Confesiunea religioasa de care apartii, o poti practica individual, sau intr-un cadru organizat, dar dominat de dogme, cutume, obiceiuri si traditie!
#289456 (raspuns la: #289441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La obiect, punctual - de tatiku la: 02/03/2008 08:22:05 Modificat la: 02/03/2008 08:55:12
(la: Credinta si biserica)
1- Biserica nu detine monopolul credintei. E doar un loc de rugaciune, daca vrei il folosesti, daca nu, nu.
2- In societatea noastra inca destul de arhaica, biserica e locul unde iti respecti traditiile in momentele importante ale vietii; Casatoria, nasterea copiilor, moartea... E un fel de loc de buna cuviinta.
3- Vrem sau nu vrem, suntem mostenitorii unor invataturi venite din 4 parti: greci, romani, iudei si crestini. Daca primii ne-au invatat cum sa iti conduci societatea, cum sa activezi in sanul ei, crestinii ne-au transmis o filozofie de viata bazata pe iubire.
4- Depinde de fiecare dintre noi cat de tare se raporteaza la invatatura lui Iisus Hristos. Ca el a existat, nu poate fi pus la indoliala, e un fapt istoric. Daca a facut sau nu minuni, daca a inviat din morti, daca l-a inviat pe Lazar, daca a vindecat leprosi, orbi, schilozi, nu are pentru mine o prea mare relevanta. Ma gandesc doar ca in cele nici 200 de fraze cate i-au fost citate de catre evanghelisti, in cei nici 2 ani in care a propovaduit invatatura sa, fara sa aibe armate si cete de revolutionari dupa el, descult si umil, a schimbat toata lumea din temelii. Nu a venit cu aceleasi idei precum filozofii greci sau orientali, in care erai invatat cum sa-ti traiesti viata intr-un mod simplu si ordonat, ci a venit cu "scandal", cu "surprize", cu idei care te misca din rarunchi si te face sa te raportezi nu la universul delicat dar inchis al propriei persoane, ci la Univers in toata maretia lui. Iisus te invata sa te raportezi unui Creator exterior fiintei, unui "Tata ceresc" unui "Mangaietor", doar el capabil sa inteleaga framantarile si trairile unui individ. Asta iti cere o munca dubla, un fel de evaluare si judecata intima, a ta personala, si un fel de smerenie si umilinta in a te raporta exterior.
5- Depinde de fieare dintre noi daca crede sau nu in cele spuse in Vechiul si Noul Testament, despre Dumnezeu cu chip de om (carele pre toate le vede si le judeca). Exista? Nu exista? E o discutie inutila, ca si vesnicele opinii pro-contra (care mereu genereaza o sfada...necrestina).
Daca crezi, exista, daca nu, nu.
#289911 (raspuns la: #289893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
servus proud, - de Jimmy_Cecilia la: 02/12/2008 16:17:10
(la: Trancaneala 11)
multe obiceiuri si traditii bizare si interesante la bascii astia, vezi ca am pus un link in romaneste cu obiceiurile lor, dincolo pe topicul cu pozele

pacat ca nu puteti veni atunci

dar ca te prind acuma...cu thai cum ramane? ma refer dupa ce pleaca primul ministru si deblocheaza aia aeroportul... :)
#367987 (raspuns la: #367875) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de cosmacpan la: 22/04/2009 11:08:46
(la: Parintii)
"sa-ti onorezi parintii"
Fiecare se ridica la nivelul grupului, "gastii" colectivului din care face parte. atata timp cat comunismul a incercat o uniformizare a societatii (prin distrugerea sistematica a valorilor clasei de mijloc, a elitelor) singurul punct de sprijin a fost "onorabilitatea" fiecare parinte nu facea altceva decat sa incerce a-si propulsa copilul pe aceeasi treapta (daca nu se putea un pic mai sus). In acest fel fiecare generatie incerca sa ridice stacheta pentru urmasi capatand eligibilitate in fata colegilor si a prietenilor. Botezul, cumetria, nunta, nasirea faceau parte din protocol si omul se simtea onorat si onorabil. daca parintele facea eforturi pentru a desena blazonul urmasului acesta avea datoria morala de a pastra acest blazon si de a-l imbogati pentru a nu aduce afront atat parintilor cat si intregului grup din care facea parte. de aici si imcetatenirea acestei formule (formula existenta de altfel chiar si inaintea comunismului dar la alte nivele de exacerbare)

"sa-ti privesti parintii cu smerenie".
"acolo unde dau eu creste" si parintele dadea cu sau fara motive intemeiate uneori chiar si pentru faptul ca odrasla avea ghinionul sa se afle in calea navalirii nervilor. plecand de la binecunoscuta porunca biblica, cu mici inflorituri de caligrafie s-a ajuns la smerenie. smerit sa fii in fata lui Hristos la judecata ar spune orice preot si preluat in limbaj popular, atata timp cat se poate face confuzie intre Tatal Ceresc si cel pamantesc si intre Fiul Omului si al lui Dumnezeu, avem datoria de a prezenta smerenia reprezentatului pamantesc al celui Ceresc. Lasand gluma la o parte, respectul si iubirea au fost aruncate (ca usuratice) si s-a trecut la artileria grea = smerenia, caci numai un blestemat poate ridica mana sau vorba asupra parintelui sau ori cel smerit si patruns de credinta nu poate fi un blestemat.

"e datoria lui (a copilului) sa faca si sa dreaga ...".
daca tu ai fost obligat de societate/clan/familie sa-ti inculci obligatia de a fi aproape de parinte ca pe o datorie din inconstienta vei aplica acelasi tratament si celor din jur pentru ca nu-i asa "ce-i bun nu trebuie sa se piarda" mai ales obiceiuri si traditii...
de obicei omul pune frica de batranete si neputinta la baza acestui dicton pentru a avea o bruma de garantie ca va fi cineva sa-i dea o cana cu apa la pat...uitand ca sunt lucruri pe care le faci fara a te targui si lucruri pe care nu poti sa le faci fortat (dragoste cu sila nu prea se poate)

Care sunt mai exact "datoriile" copilului fata de parintii lui?
aici am clacat pentru ca una e sa zici si alta e sa faci...de cate ori am ocazia tabar in carca bietelor copile povestindu-le cate-n luna si in stele...
datoriile copilului fata de parinti sunt:
-sa nu mai faca pipi si caca in pantaloni (ca merge masina aia ca nebuna si consuma a dracului de mult)
-sa se duca la culcare la ora 8 chiar daca parintii au musafiri si ar vrea sa se bucure de putina liniste (cheseaua de dulceata, fumat, dom'Goe)
-sa manance toate porcariile pline de Euri ca doar nu avem bani pentru mancare ecologica (traiasca mamaia de la tara ca are un ousor d'ala bun pentru nepoti si o cana de lapte nedegrat ca zarzare din tarana pot sa-mi iau si singur)
-daca limita copilariei urca pala la 18 ani e bine sa foloseasca anticonceptionale (ce dracu a fost in capul tau sa-mi vii cu copil sa 17 anui acasa? ce-or sa spuie vecini si neamurili? ca esti un/o dobitoc)
-sa nu scuipe pe strada, sa foloseasca batista cand isi sufla nasul, sa nu pupe toate fetele pe strada (manca-l-ar mama ce destept e, ia uite cum le baga mana pe sub fusta nazdravanul...)

"Asteapta-te de la copiii tai sa iti ofere ceea ce ai oferit tu parintilor tai."
povestea spune ca intr-o zi tatal si-a vazut copilul cioplind intr-o cioata; apropiindu-se il intreba ce face si atunci copilul spune ca face un castron de lemn ca sa-i dea de mancare cand o sa fie batran ca si bunicul...
zicerea de care amintesti nu este altceva decat o "dulce" anatema aruncata subconstientului copilului pentru ca in timp sa se desavarseasca lucrarea si astfel parintele sa fie la adapost de orice zbicire a vremurilor sub mana destinului...Manipularea existat in cele mai diverse forme ajungandu-se pana a directionarea relatie parinte - parinte, parinte - copil si lucrarea trebuie inceputa cat mai de timpuriu pentru un bun rezultat...

cam atat ca s-a rupt tasta...tura-vura



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...