comentarii

blestem al noualea neam


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
sa va mai spun - de gigi2005 la: 30/07/2005 19:57:59
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
Tot o cunostinta de-a mea. Ca o paranteza, cred ca am inceput sa cred in toate astea pentru ca multora din jurul meu li s-au intamplat lucruri necurate.
Revin acum. 37 ani, nu se maritase inca, barbatii stateau cu ea si cand sa faca pasul se desparteau. Avusese mai multi prieteni, ani de-a randul nu ocazionali, dar fara sa fie casatorita. A inceput sa intre la banuieli si s-a dus la o clarvazatoare (ghicitoare) impreuna cu o prietena. Ce-i spune asta: Neamul tau e blestemat pe parte femeiasca (din partea mamei si numai femeile). Du-te da liturghii de pomenire pana la al noualea neam, fa parastase si da de pomana pentru toti mortii tai. Ii mai spune sa se duca la tzara, de unde se tragea mama-sa, si ii indica in cimitir o cruce langa un liliac, cam cazuta intr-o parte. Aia e femeia ce v-a blestemat.
Merge fata la maica-sa si ii povesteste. Ca o paranteza, nici ea nu avea tata, asta parasindu-si familia cand fata era mica.
Si ii spune mama-sa: bunicul ei inainte sa o ia pe bunica ei a fost cununat numai religios cu o femeie cu care a avut un baiat. A lasat-o si a luat-o pe bunica-sa cu care s-a casatorit si la primarie. Femeia aia ii blestemase neamul si legase cu acest blestem ca toate femeile sa nu aiba soarta (adica sa nu se casatoreasca niciodata).
In cimitir al ei era mormantul.
Nu stiu daca fata a facut asa cum i-a zis ghicitoarea, dar nici acum nu e maritata.
#62557 (raspuns la: #62510) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dusmancele - de Ingrid la: 15/10/2003 09:29:02
(la: Cele mai frumoase poezii)
de George Cosbuc

Las' ochii, mamă, las' sã plânga!
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat sã sug, de-acea sunt
Nătângă!
Dar n-am pus doară jurământ,
Sã merg neplânsă în mormânt!

Nu plâng ca mi-e de Leana teamă,
De ciuda plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
In samă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.

Ea duce sfat din casă-n casă,
Ca n-am broboadă de mătasă,
N-am sort cu flori - şi dacă n-am
Ce-i pasă?
N-am mers sã-i cer, aveam-n-aveam,
Si n-o sã-mi meargã neam de neam.

Stă-n drum de vorba cu vecine
Si bate-n pumni: - "Sã mor îmi vine,
Auzi tu! Sã se prindă ea
Cu mine!
Sti ieri la moară ce spunea?
Că-s proastă foc şi gură-rea!

Si-auzi! Ii umblă-n cap, tu soră,
S-ajunga ea Lucsandrei noră!
O, meargã-i numele! N-o vezi
La horă?
Ce sort! Nu-ti vine nici sã crezi,
Fă cruce, fã, sã nu-l visezi.

Nu l-aş purta nici de poruncă!
Ce poarta ea, alt om aruncă
C-un rând de haine-o văd mergând
La muncă,
La joc şi hori acelaşi rând,
Il poarta-ntr-una, şi de când!

Lucsandra-i doară preuteasă,
Ea-şi cată nora mai aleasă,
S-o ducă-n bunuri şi-n duium
Acasă.
Ea n-a ajuns, oricum si cum,
Sã-si stringă nora de pe drum.

Sã-şi ieie nora pe-o Satană?
Ca e saracă şi golană,
De ce nu vine ca sã-i dau
Pomană?
Nu-i casa lor în care stau
Si-n casă nici cenusa n-au!"

Auzi tu. mamă, câte-mi spune?
Si-aleargă-n sat sã mai adune
Si câte porecliri pe-ascuns
Imi pune.
De-aş sta sã-i dau şi eu răspuns,
La câte legi am fi ajuns!

Ea-mi sare-n drum, ca doară-doară
M-apuc sã-i spun o vorbă-n poară,
Si daca tac, îi vin călduri
Sã moară.
Sã vezi tu, mamă, -njurături!
Ca ea cu mã-sa-s zece guri.

Cu gura mãsa bate-o gloată,
Si-i de otravă Leana toată -
Mi-ar pune capul sub picior,
Sã poată.
Dar lor pe plac eu n-am sã mor,
Ca n-am ajuns la mila lor.

De foame nu dau popii ortul!
Eu iarna singură-mi ţes tortul
Si umblu şi eu cum socot
Că-i portul.
De n-am mătăsuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rãu de tot.

Mã prind cu ea? Cel-sfânt s-o bată
Dar cum mã prind? Ea e bogată,
Ce haine mi-am fãcut ca ea
Vr’o dată?
La joc mã poţi oricând vedea
Cu fetele de sama mea!

Ori am vorbit cu dânsa glume?
O fac de râs şi-i scot eu nume?
Ori ies, gătita-n ciuda ei,
In lume?
Ii ştiu eu focul - ochii mei!
Lisandru e, ca alta ce-i?

Dar ce? Il ţiu legat de mine?
Il trag de mânecă? Ba bine!
El vine-aşa, de dragul lui,
Când vine.
Eu nu pot uşa sã i-o-ncui,
De sta prea mult, eu cum sã-i spui?

Sunt eu la urmă vinovată,
Că Leana umblă ca turbată
Sã-l vadă-n casa lor intrând
Odată?
Si dacă lui nu-i dă prin gând,
Ea blestemă de nu-şi dă rând!

Dar poate da ea bobi cu sita!
O fierbe ciuda pe urâta,
Că-s mai frumoasă decât ea,
Si-atâta!
Sã aiba Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.

Că boii-s buni, bine-i bogată,
Dar dacă pui flăcăii odată
S-aleaga dinşii cum socot
O fată:
Bogata-s pupă boii-n bot,
Imbătrânind cu boi cu tot!
Treceti batalioane romane Carpatii - de Ingrid la: 25/11/2003 04:02:38
(la: Cele mai frumoase poezii)
La cenaclu "Flacara" se canta varianta de mai jos:
Treceti batalioane romane Carpatii

Un cintec istoric ne-aduce aminte
Ca fratii in veci vor fi frati
Un cintec de lupta, batrin ca Unirea
Voi compatrioti ascultati.

Treceti batalioane romane Carpatii
La arme cu frunze si flori
V-asteapta izbinda, v-asteapta si fratii
Cu inima la trecatori

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheama
Nadejdea e numai la noi
Saruta-ti copile parintii si fratii
Si-apoi sa mergem la razboi

'Nainte! 'Nainte spre marea Unire,
Hotarul nedrept sa-l zdrobim
Sa trecem Carpatii, ne trebuie Ardealul
De-o fi sa ne-ngropam de vii.

Cu sabii facuram Unirea cea mare
Spre Alba cu totii porneam
Toti oamenii tarii semnau intregirea,
Vointa intregului neam.

Cu totii eram regimente romane:
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca unire cu patria muma
Ne-a fost cel mai sfint ideal.

Aceasta-i povestea Ardealului nostru
Si-a neamului nostru viteaz.
Istoria-ntreaga cu lupte si jertfe
Traieste-n unirea de azi.

Dreptatea si pacea vegheaza Carpatii
Si tara e frunza si flori
A noastra-i izbinda, ai nostri sint fratii
Traiasca in veci trei culori.

Vrem liniste-n tara si pace in lume
Dar daca-r veni vreun blestem
Carpatii si fratii sari-vor ca unul
Urmind comandantul suprem.

Treceti batalioane romane Carpatii
La arme cu frunze si flori
A noastra-i izbinda, ai nostri sint fratii
Traiasca in veci trei culori.

#5154 (raspuns la: #5123) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Televiziunea si neamul - de Ariel la: 27/11/2003 10:57:57
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Radu Herjeu : « Daca se spune ca un popor are acei conducatori pe care ii merita, eu as spune ca are si oamenii de televiziune pe care ii merita. «

Aici nu deloc sint de acord fiindca am ajunge la limita sa spunem ca romanii l-au meritat pe Ceausescu si Dej si tot asa am pune prea usor pe seama colectivitatii toate erorile si neimplinirile istoriei. Nu, conducatorii nu ofera neamului ceea ce neamul merita, fiindca nimeni nu stie ce merita cu adevarat neamul (dar care neam, cel de azi sau cel din Istorie, sint unul si acelasi ? , ma indoiesc , uneori as zice ca romanii care au facut Intregirea la 1918 nici macar nu mai seamana cu cei din 1989, etc,, dar de aici ar incepe o alta discutie) , ci mai degraba as zice ca orice societate produce lupta politica in care cineva cistiga fara ca prin aceasta poporului sa-i revina vreun merit si prin urmare nici conducatorii nu se simt obligati sa-i intoarca vreo recompensa. Conducatorii se mentin la putere prin joc politic, indiferent de sfintenia sau neghiobia populara. Politica si conducatorii politici interbelici romani, deci intr-o perioada de democratie rezonabila, ar fi putut fi parasutati in orice tara occidentala fara nici-o problema. Chiar in zilele noastre, in pofida coruptiei evidente in care s-a innamolit politica romaneasca, totusi situatia nu mi se pare atit de incomparabila pe cit se pretinde de false cassandre fata de ce se petrece in tari asa zis onorabile, unde si acolo musteste si uneori chiar da in clocot coruptia. Si acolo nimeni nu spune ca ar avea conducatorii pe care ii merita, fiindca asta inseamna inactiune, fatalism istoric, iar daca la romani asta ne vine din traditia si sursele noastre mioritice, e bine sa ne tratam cu medicamentele pe care ni le-a servit Caragiale in legatura cu falitii si nu numai.
Dar ce facem cu televiziunea ?
Ca unul care traiesc in Occidentul de peste ocean, sufar si nu sufar de aproape aceleasi lucruri ca si romanul in tara lui : de manipulari politice, de oameni de televiziune timpiti si imbecili, de prostul gust, de ignoranta, de filme comerciale, de moftangism cultural si politic , etc, dar ma bucur totusi si de filme bune, de emisiuni culturale bune si foarte bune pentru 200 de specatori, ei bine da, aceste emisiuni sint gindite pentru 200 de specatori fiindca asa e normal sa fie, cultura nu se face cantitativ, cu discursuri oarbe pentru multime, ci la o sueta, la o cafea, discutii pe nuanta la un nou roman aparut, cine doreste asta ? citiva pasionati, si e foarte bine asa.
Eu zic ca atunci cind luam in discutie Televiziunea si vocatiea ei culturala ar trebui sa plecam nu de la masele populare, de la public (ce vrea publicul ? asta este o intrebare inepta , publicul nu stie ce vrea, el vrea totul si nimic in acelasi timp) ci de la fiecare telespectator, prin satisfacerea grupurilor sensibile se va naste astfel dialogul privilegiat si atit de dorit educativ cu masele.
(eu zic sa ma opresc aici ca nu-mi plac cuvintarile lungi.)


#5394 (raspuns la: #5367) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
istoria neamului romanesc - de (anonim) la: 03/04/2004 02:01:15
(la: Cand va ganditi la istoria neamului romanesc, ce simtiti?)
nu inteleg de ce oamenii sunt asa de indiferenti la istoria neamului romanesc. nu sunt romanca get-beget, sunt tataroaica, strabunii mei au venit de nici 150 de ani in romania si totusi sunt mandra de istoria neamului romanesc. s-au facut si greseli, normal, dar asta nu sterge marile realizari. Suntem un popor latin intre 4 tari slave si totusi am reusit sa ne pastram limba. Am avut voievozi curajosi si domnitori invatati, am avut si avem oameni de cultura de mare valoare. cand ma gandesc la istoria romaniei de-a lungul veacurilor simt nu numai mandrie, din cauza faptelor ce s-au petrecut, ci si mandrie ca sunt romanca, ca traiesc in romania, ca vorbesc romaneste, ca am prieteni romani. In nici un caz nu sunt indiferenta....
"Darul" de Ana Blandiana - de LMC la: 27/04/2004 18:02:12
(la: Cele mai frumoase poezii)
Darul
Ana Blandiana

Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi.
Ce stramos mi-a gresit ca sa-i port – lauri – vina?
Tot ce ating se preface-n cuvinte
Ca-n legenda regelui Midas.

Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul
Ca mina lui sa prefaca in aur orice,
Sa moara flamind pentru ca piinea uscata in aur
Nu mai putea s-o manince, nici apa s-o roada.

Cerul nu pot sa-l privesc – se innoreaza de vorbe,
Merele cum sa le musc impachetate-n culori?
Dragostea chiar, de-o ating, se modeleaza in fraze,
Vai mie, vai celei pedepsite cu laude.

Vai mie, vai, arborii nu scutura frunze,
Numai cuvinte cad toamna batrine si galbene,
Muntii inalti ii iubesc, dar se clatina muntii
Sub povara imperecheatelor sunete.

As vrea sa adun vorbele toate-ntr-un loc,
Sa le aprind, sa dezbrac lumea de ele,
Dar s-ar scoroji trupul lumii asemeni
Frumosului print cu piele de porc in poveste.

***

Aceasta poezie am citit-o pentru prima data in biblioteca Universitatii de aici din California, unde am terminat Arta si Istoria Artei. In timp ce citeam am inceput sa pling in hohote de parca mi-ar fi murit tot neamul, toata lumea care trecea pe linga mine se uita ca la televizor, dar eu nu ma puteam opri. Realizasem atunci in '96 pentru prima data in 11 ani de cind venisem in America, ca tot Romanca am ramas, iar cuvintele poeziei imi oglindea intr-un fel si "darul" meu, care de multe ori parca-i blestem. Din momentul acela poezia aceasta mi-a ramas in inima si-n suflet, este cea mai frumoasa poezie pentru mine. Este povestea vietii mele in cuvintele lui Ana Blandiana.
PACATUL HOMOSEXUALITATI - de (anonim) la: 24/05/2004 13:20:28
(la: Preoti homosexuali?)
Sfantul Ioan Gura de Aur
demasca si combate homosexualitatea
--------------------------------------------------------------------------------

de Protos. Nicodim Mandita


Inceputurile acestui pacat, ce nu s-ar cuveni nici sa fie numit pe buzele noastre, se pierde in negura istoriei. Daca autorul cel Sfant al celor cinci carti ale Sf. Scripturi, porunceste la Levitic cap. 18,22: "Sa nu te culci cu barbat ca si cu femeie, caci aceasta-i spurcaciune", se intelege clar ca aceasta faradelege era deja raspandita printre neamurile idolatre, in mijlocul carora trebuia sa traiasca poporul ales. Se prea poate ca acest pacat (sodomia) si idolatria au fost cauza pentru care Dumnezeu a poruncit lui Moise sa decimeze popoarele canaanite care au ocupat pamantul Fagaduintei" pana la intoarcerea "Poporului ales din robia Egiptului". Cea mai dura interventie a lui Dumnezeu in istorie pentru reprimarea acestei faradelegi strigatoare la cer, a fost pe la anii 3500 de la facerea lumii, in cazul distrugerii cu foc si pucioasa a Sodomei si Gomorei. Cu toate acestea, omenirea si-a urmat cursul ei patimas si multi au primit si au transmis mai departe aceasta mostenire a rusinii si a blestemului. Atat de puternic a fost zguduita lumea veche in urma catastrofei de la Sodoma, incat acest pacat care a fost cauza si-a insusit numirea de "sodomie", iar in zilele noastre poarta numirea moderna de "homosexualitate", ce cuprinde in sine perversiunile ambelor sexe. Este regretabil ca nici femeile nu au ramas neispitite de aceste tentatii erotice si istoria atesta ca inceputul s-a facut in insula greceasca Lesbos, iar aceasta practica a capatat numirea de "lesbianism", dupa numirea insulei de unde si-a facut aparitia.
Pe vremea Sf. Apostoli era in actualitate acest pacat printre neamurile idolatre ce se converteau la crestinism, si de aceea ei l-au combatut prin cuvant si scris. Daca in unele scrieri ale Noului Testament gasim locuri unde numai se aminteste in treacat despre acest pacat, in Epistola catre Romani 1, 26-27, a Sfantului Apostol Pavel, gasim un text care face amintire de aceasta practica nefireasca, comuna atat barbatilor cat si femeilor.
In cele ce urmeaza va vom prezenta textul comentat al acestui pasaj (Rom. 1, 26 27), facut de cel mai ilustru exeget si orator al Bisericii, Sf. Ioan Gura de Aur. Cu toate ca au trecut peste 1500 de ani de cand a scris acest tratat, el reprezinta cel mai profund studiu a ceea ce este homosexualitatea si a efectului de dezintegrare si distrugere a nucleului familial, si a schimbarii ireversibile a raportului si relatiilor dintre membrii societatii.
"Pentru aceea i-a dat pe ei Dumnezeu intru patimi de ocara, ca si femeile lor si-au schimbat randuiala cea fireasca, intru ceea ce este impotriva firii. Asijderea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins intru pofta sa unul spre altul" (Rom. 1, 26,27).
Toate patimile omenesti sunt necinstite, dar mai cu seama nebunia dupa copii (sodomia), caci mai mult patimeste sufletul si se necinsteste in pacate, decat trupul in boli. Priveste cum ii lipseste si aici de orice iertare, dupa cum ii lipseste si in cele ale credintei. Femeilor le zice: "au schimbat randuiala firii" si prin urmare nu au ce raspunde, sau sa spuna "ca am fost impiedicate de impreunarea cea dupa lege" si nici ca nu au avut cu cine sa-si implineasca pofta si au fost silite de a se azvarli in aceasta turbare nebuna, caci expresia "au schimbat" se zice de cei ce au avut ce schimba, dupa cum atunci cand vorbea de credinta zicea "ca au schimbat adevarul lui Dumnezeu intru minciuna". Barbatilor iarasi le spune: "Lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti" ceea ce invedereaza acelasi lucru. Din aceasta cauza si pe femei ca si pe barbati ii lipseste de orice iertare, invinovatandu-i deopotriva, pentru ca nu numai ca au avut prilejul de a-si face poftele, si ca lasand la o parte ceea ce aveau, au ajuns la asemenea absurditati, dar inca necinstind ceea ce este dupa natura, au alergat la ceea ce este contra naturii. Cele ce sunt contra naturii sunt si mai grele, in acelasi timp si mai dezgustatoare, asa ca nici nu le-ar putea numi cineva placere fiindca, adevarata placere este aceea dupa natura. Dar cand Dumnezeu paraseste pe cineva, totul se rastoarna pe dos! De aceea nu numai credinta lor era sataniceasca, dar si viata le era diabolica. Atunci cand le vorbea de credinta, le-a pus in mijloc lumea si cugetul omenesc, spunandu-le caci cu mintea cea data lor de Dumnezeu, ar fi putut prin cele ce se vad, ca sa se ridice la Creator, dar fiindca nu au voit, au ramas fara nici o justificare - aici insa in locul lumii le pune la mijloc placerea cea dupa natura, de care ar fi putut sa se multumeasca cu mai multa libertate si liniste, si ar fi scapat de rusine, dar n-au voit, drept care si sunt lipsiti de orice iertare, fiindca au defaimat natura. Si ceea ce este inca mai necinstit, ca si femeile umbla dupa asemenea impreunari contra naturii, in timp ce ar trebui ca sa se rusineze de barbatii lor.
Este demn de a admira si aici intelepciunea lui Pavel, cum el aruncandu-se cu vorba in doua lucruri contrare, pe amandoua le-a dezvoltat cu toata exactitatea. Voia a spune ceva si demn, in acelasi timp insa si muscator pentru auditor, dar acestea amandoua nu era cu putinta, fara ca una din ele sa se impiedice de cealalta. Daca vei spune ceva demn, nu vei putea atinge pe auditor, iar de voiesti a te atinge de el tare, apoi atunci este nevoie de a dezveli lamurit ceea ce spui. Dar iata ca inteleptul si sfantul suflet al lui Pavel le-a putut uni pe amandoua la un loc si le-a dezvoltat cu toata exactitatea, caci in numele naturii a marit invinovatirea lor, in acelasi timp - ca si de o perdea oarecare - el s-a servit cu multa intelepciune in demnitatea povestirii sale.
Dupa ce mai intai el se atinge de femei, de-ndata paseste mai departe atingand pe barbati, caci zice: "Asijderea si barbatii, lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti", ceea ce este dovada celei mai de pe urma nebunii, caci, cand amandoua genurile sunt corupte si barbatul care este pus ca dascal al femeii, ca si femeia careia i s-a poruncit de a fi de ajutor barbatului, nu indeplinesc cu sfintenie datoriile lor, apoi atunci ei se gasesc intre dansii ca dusmani. Gandeste-te apoi si la cuvintele de care s-a servit, cat de reprezentative sunt, caci nu zice: "S-au amorezat si s-au poftit unul pe altul, ci s-au aprins in pofta sa unul spre altul". Vezi acum ca totul in pofta vine de la lacomie, care nu poate rabda ca sa stea in hotarele sale ?
Asadar tot ceea ce pofteste cineva, din acelea care covarsesc legile puse de Dumnezeu, este absurd, si prin urmare pofteste din cele absurde si din cele nelegiuite. Dupa cum de multe ori multi lasand la o parte pofta mancarurilor, se hranesc cu huma si cu pietre mici, iar altii stapaniti de o sete nebuna, doresc pana si apa din mocirla, tot asa si aceia s-au infierbantat de acel amor nelegiuit. Si de intrebi poate "de unde oare a venit intinderea bolii, sau mai bine zis, a poftei acesteia ?" - raspunsul este: de la parasirea lui Dumnezeu.
Dar parasirea lui Dumnezeu de unde vine ? De la nelegiuirea celor ce l-au parasit pe El. Zice mai departe. "Daca ai auzit spunand "ca s-au aprins" sa nu-ti inchipui, zice, ca boala aceasta provine numai din pofta, ci mai mult din trandavia lor, care a si aprins pofta". De aceea nici nu zice "fiind tarati, sau cazand", dupa cum zice aiurea (a se vedea cap. 6,1 din epistola catre galateni), ci "lucrand" adica lucrul lor il pusese in pacat si nu un lucru intamplator, ci studiat de dansii mai dinainte. Si nu zice "pofta", ci "rusinea lucrand", fiindca si natura au facut-o de ras, si legile ei le-au calcat. Priveste apoi si confuzia cea mare venita din amandoua partile, fiindca nu numai capul a cazut jos la pamant, ci si picioarele s-au ridicat sus si au devenit dusmani intre dansii, introducandu-se o lupta mai grozava decat razboiul civil, mai hada si mai variata. Caci lupta aceasta au impartit-o in patru feluri de lupte noi si nelegiuite; razboiul acesta nu era indoit si intreit, ci chiar si impatrit. Gandeste-te bine: trebuia ca cei doi, adica barbatul si femeia, sa fie unul dupa cum zice: "Si vor fi amandoi un trup", iar aceasta o face pofta de impreunare, care uneste amandoua genurile. Insa aceasta pofta nimicind-o diavolul si faurind un alt mijloc, a rupt genurile unul de altul in acest mod si a facut ca unul sa devina doi, adica unul si acelasi gen sa tina locul si al celuilalt, ceea ce este contra Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu a zis: "Cei doi vor fi un trup", iar diavolul a impartit acel trup in doua. Si iata intaiul razboi. Apoi iarasi aceste doua parti s-au razboit fiecare si contra sa, ca si contra celeilalte, caci si femeile defaimau pe alte femei si nu numai pe barbati si barbatii la randul lor stateau unul contra altuia, ca si contra genului femeiesc, ca si intr-o lupta de noapte. Ai vazut al doilea, al treilea, al patrulea si al cincilea razboi ? Dar apoi mai este si un alt razboi, caci pe langa cele vorbite ei au facut nelegiuire si contra naturii. Fiindca diavolul stia bine ca ceea ce uneste amandoua genurile este mai ales aceasta pofta, s-a gandit ca sa rupa aceasta legatura, asa ca sa se dezbine nu numai in a nu mai face copii, ci chiar in a se razboi unul pe altul si a se razbuna unul contra altuia. "Si rasplatirea ce li se cadea ratacirii lor, intru sinesi luand-o". Priveste cum iarasi ajunge cu vorba tot la obarsia raului, adica la necucernicia lor, rezultata din credinta cea falsa, spunand ca plata aceasta se trage de la nelegiuirea necredintei dinainte.
Vorbind el de gheena si de pedeapsa si fiindca celor neevlaviosi si care preferau a trai in astfel de desfranari nu li se parea poate demn de credinta, ba chiar ridicol, de aceea apostolul arata ca chiar in insasi aceasta placere se gaseste osanda. Daca insa unii ca acestia nu simt pedeapsa, ba inca simt mare placere in asemenea fapte murdare, tu sa nu te minunezi, ca si nebunii si cei ce sunt stapaniti de vreo boala mintala, desi de multe ori se nedreptatesc singuri cauzandu-si rele, ei totusi nu simt; ci rad si se dezmiarda in fapte ca acelea, de care cei sanatosi plang. Insa prin asemenea exemplu nu voim a spune ca aceia scapa de osanda, ca si nebunii, ci tocmai in acest fapt murdar, pedeapsa le va fi mai grozava, fiindca nici macar nu vor a cunoaste prapastia relelor in care se gasesc.
De altfel nici nu trebuie a ne da parerea din faptele celor bolnavi, ci din a celor sanatosi. Iata ca faptul acesta li se parea a fi vechi, ca era chiar si o lege in fiinta, iata ca un legiuitor de al lor a poruncit prin lege ca slugile sa nu-si unga trupul cu untdelemn si nici sa faca pederastie, (sodomie) acordand prezidentia acestei murdarii numai celor liberi (stapanilor), sau mai bine zis nu prezidentia, ci schimonosirea naturii. Cu toate acestea, ei nu considerau faptul acesta drept schimonosire, ci inca foarte cinstit si oarecum un drept mai mare asupra slugilor, fiindca aceasta era legiuit de prea inteleptul popor atenian si de marele lor legislator Solon!
Dar apoi si alte multe carti de ale filosofilor lor, le va gasi cineva pline de aceasta boala molipsitoare. Insa de aici noi nu putem zice ca faptul acesta este legiuit, ci pe cei ce au primit o asemenea lege ii credem ca cei mai nenorociti si vrednici de multe lacrimi. Ceea ce patimesc femeile cele desfranate, aceeasi patimesc si acestia, ba inca mai grozav ca ele, fiindca, desi contra legii, cel putin ele doresc impreunarea naturala, pe cand pederastii, (homosexualii) doresc ceva contra legii si in acelasi timp si contra naturii. Chiar de nu ar fi gheena si nici nu ne-ar fi amenintat cu osanda, totusi acest fapt este mai grozav ca orice osanda.
Daca ei simt placere de aceasta, dupa cum zici, ei bine, atunci imi spui mai mult de ingreuierea pedepsei lor. Cand eu vad pe cineva alergand pe strada gol si cu tot trupul plin de noroi, si el in loc sa se acopere, inca se si mandreste, apoi nu numai ca nu-l laud pentru aceasta, ci chiar il plang, fiindca nu simte sarmanul, ca singur se face de ras. Dar pentru ca sa arat mai lamurit batjocura aceasta, sa-mi dati voie de a aduce si alt exemplu. Daca cineva ar pedepsi o fecioara care ar fi avut relatii cu animale necuvantatoare si ea in loc sa se rusineze, s-ar mandri de acea fapta, oare nu ar fi pentru aceasta vrednica de plans, fiindca desi ar fi putut sa scape de aceasta boala, daca ar fi voit, totusi ea nici macar nu simte ? Desigur ca ar fi vrednica de jelit. Daca faptul acela este uracios, apoi nici faptul pederastilor (homosexualilor) nu este mai prejos de acela, fiindca a fi cineva batjocorit de ai sai este cu mult mai de jelit decat daca este batjocorit de straini. Pe unii ca acestia eu ii consider mai rai decat pe omoratorii de oameni, fiindca e cu mult mai bine de a muri, decat a trai defaimat astfel de lume. Omoratorul de oameni a despartit sufletul de trup, iar acestia impreuna cu trupul au pierdut si sufletul. Ori si ce pacat mi-ai spune, nu poate fi egal cu aceasta grozava nelegiuire, si daca cei ce patimesc de aceasta boala ar simti grozavenia faptului ce savarsesc, desigur ca ar prefera o mie de morti, mai bine decat de a face asemenea fapte.
Nimic nu este atat de uracios ca aceasta batjocura. Daca Pavel vorbind de curvie zicea: "Tot pacatul pe care l-ar face omul, afara de trup este; iar cel ce curveste, pacatuieste in trupul sau" (I Cor. 6, 18), apoi ce am putea spune de aceasta nebunie, care este cu atat mai rea decat curvia, incat nici nu mai avem ce spune ? Nu zic numai ca prin acest pacat tu nu ai devenit femeie, dar inca ai pierdut si dreptul de a fi barbat, caci nici nu te-ai schimbat in natura femeii si nici nu ai pastrat natura barbateasca, ci amandurora te-ai facut deopotriva tradator, vrednic de a fi alungat si batut cu pietre si de femei, ca si de barbati, fiindca ai nedreptatit si necinstit amandoua genurile. Si ca sa afli cat de miselesc fapt e acesta, spune-mi te rog: daca venind la tine un om ti-ar spune in gura mare ca tu esti caine, oare nu ai fugi de el ca de un om obraznic ? Dar iata ca tu care faci parte intre oameni, nu numai caine te-ai facut pe sineti, ci chiar mai prejos si mai necinstit decat acest animal, caci cainele cel putin, este folositor omului, pe cand cel ce curveste nu este folositor la nimic. Dar ce? spune-mi: daca cineva amenintandu-te ti-ar porunci ca sa nasti copii si sa lehuzesti, oare nu te-ai umple de manie asupra lui ? Dar iata acum, ca cei ce turbeaza dupa astfel de pacate, singuri isi fauresc relele cele mai grozave, caci nu este acelasi lucru a te schimba in natura femeiasca si a ramane si barbat in acelasi timp, sau mai bine-zis, a nu fi nici femeie si nici barbat.
Si de voiesti ca si din alta parte sa afli de grozavenia acestui pacat, apoi intreaba de ce oare toti legiuitorii pedepsesc prin legile lor pe cei ce se scopesc singuri, si vei gasi ca de nimic altceva, decat pentru ca-si ciuntesc singuri natura lor omeneasca, desi acestia cu nimic nu nedreptatesc pe altii prin asemenea fapt, ba inca de multe ori, dupa scopire ei sunt folositori, pe cand curvarul si pederastul (homosexualul) nu sunt folositori la nimic. Nu numai sufletul, ci si trupul pederastului (homosexualului) este necinstit si vrednic de a fi alungat de pretutindeni. Si de cate gheeni sunt oare vrednici acestia ? Dar daca poate razi auzind de gheena si nu crezi in focul cel vesnic, atunci adu-ti aminte de Sodoma, fiindca prin acea nenorocire icoana gheenei ne sta de fata chiar in viata prezenta. Fiindca sunt multi care si astazi, ca si atunci, nu cred in invierea cea de apoi si in cele ce vor urma dupa Inviere si rad cand aud spunandu-li-se despre focul cel nestins, de aceea, Dumnezeu ne-a cumintit chiar prin intamplarile din viata prezenta. O astfel de intamplare este arderea Sodomei si focul de acolo. Cei ce au fost acolo stiu, caci singuri au vazut cu ochii lor acea rana provenita din bataia dumnezeiasca si urmarile fulgerelor si a trasnetelor de sus. Acum tu judeca singur cat de mare a fost pacatul lor, daca Dumnezeu a fost silit de a le arata gheena mai inainte de timp. Fiindca multi dispretuiau cuvintele si atunci ca si acum, de aceea Dumnezeu le-a aratat invederat icoana gheenei si inca intr-un mod unic in istoria omenirii. Intr-adevar, curios a fost norul acela care a plouat foc in loc de apa, dar si pacatul ce ei il savarsise, adica pederastia (sodomia), era afara din legile firii, era contra naturii; a ars pamantul acela, fiindca si sufletele lor erau arse de acea pofta spurcata. De aceea si ploaia aceea nu numai ca n-a deschis pantecele pamantului ca sa-l faca de a da nastere roadelor, ci inca l-a facut netrebnic, chiar pentru primirea semintelor ce s-ar fi aruncat in el. Astfel era si impreunarea barbatilor din Sodoma, caci si acea nelegiuire le facuse trupurile lor mai netrebnice decat pamantul cel ars al Sodomei.
Ce poate fi mai spurcat ca un barbat tavalindu-se in curvii ? Ce poate fi mai gretos ? O! Ce nebunie! O! Ce smintire! Dar de unde si cum a patruns in sufletul omului aceasta pofta nebuna, care a adus natura in halul celor ce se razboiesc, ba, inca cu atat mai rau decat ale acelora, cu cat si sufletul e mai inalt si mai bun decat trupul ? Vai noua, daca ajungem a fi mai fara de minte decat animalele necuvantatoare, si mai nerusinati decat cainii, caci nicaieri printre dansele nu vei gasi astfel de impreunare, ci natura-si cunoaste hotarele sale! Voi insa, care savarsiti acest pacat, ati facut neamul nostru omenesc mai necinstit decat necuvantatoarele, caci il batjocoriti prin asemenea fapte si va batjocoriti si insiva (Sf. Ioan Gura de Aur; coment. la ep c. rom. 1, 26-27).

"...acesti stapani au fost intotdeauna din alt neam." de AlexM, - de DESTIN la: 04/09/2004 21:20:56
(la: Complexele la romani)
Am citit cu intarziere acest comentariu al tau,sunt surprins de cele afirmate...

Ce zici Tu:
"Cert este ca poporul a avut mereu un stapan si acesti stapani au fost intotdeauna din alt neam. Sa nu sariti in sus si sa spuneti ca "boierii români" au fost.. Nu au fost boieri români. Boierii Români sint o aparitie târzie in viata poporului român si ei au provenit la randul sau in marea majoritate din stapanii de neam strain care au fost asimilati de români."

Am sa vin cu un comentariu in care sa iti reamintesc originea "stapanilor..."dealtfel nu imi amintesc sa fi citit asemenea afirmatii undeva...!!!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21031 (raspuns la: #18555) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"...intotdeauna din alt neam." pentru AlexM, - de DESTIN la: 05/09/2004 23:40:48
(la: Cum gandim?)
Salut AlexM,

Incep cu intrebarea din finalul comentariului tau:

"Spunei ca nu am avut stapani straini?"

Am avut desigur si stapani straini...si comentariul tau recent a punctat exact,nu imi ramane decat sa imi justific nedumerirea avuta la inceput.

Tu ai zis:
"Cert este ca poporul a avut mereu un stapan si acesti stapani au fost intotdeuna din alt neam."

Acest cuvant "intotdeuna" mi-a trezit nedumerirea.

Am sa vin si eu cu un comentariu sa intaresc daca imi dai voie sa zic asa ce tu ai prezentat.

Eu zic ca nu "logica bunului simt"sta la baza "demonstratiei de nezdruncinat" ca romanii sunt vechii daci...materialele publicate sunt la subiect...

Nu stiu cata istorie ai simtit tu pe pielea ta...?(cum tu te-ai exprimat...)oricum nu vad un handicap in calea dialogului...

Surprinzator ce aud,tu zici:

"Inainte de a comenta anumite lucruri io te intreb numa un singur lucru:
care e demonstratia de nezdruncinat ca românii sint vechii daci? Logica bunului simts? Daca da, pastreaz-o acasa pentru ca nu o ia nimeni in serios. Am simtsit-o pe pielea mea de ani de zile.
Dupa ce trecem de acest handicap, abia atunci putem sa vorbim despre stãpânii românilor. Daca vrei sa evitam acest handicap, lasa legatura intre daci si români la o parte si porneste cu punct 0 românii si prima data cand apar ei in istoria scrisa."

Sursele se pot verifica,este istoria noastra si ar trebuii sa stim a ne mandri cu ea.

Din ce zici tu:
"Iar daca doresti sa discutam despre daci, ar trebui sa verificam putsin sursele date, Diodor, Vergilius, Teogonia & Homer pentru a vedea daca intradevar era vorba despre daci in ceea ce se mentioneaza acolo.
Cam asa vad eu "planul de bataie".
De acord? Daca nu, hai sa -l punem de comun acord la punct si putem dupa aceea sa-l dezvoltam."

De acord sub orice forma...putem dezbate acest subiect.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21138 (raspuns la: #21134) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare I) - de DESTIN la: 11/09/2004 03:23:26
(la: Cum gandim?)
După opinia lui Ion T. Sion, preotul Ioan a mai avut un fiu, pe Albu, iar Costachi s-ar fi născut în jurul anului 1588 şi nu ar fi fost căsătorit prima oară cu Călina Ghenovici, ci cu altcineva; a doua oară a fost căsătorit cu Tofana Bujoreanu, care descindea din Ion Frunteş stolnicul, boier al lui Ştefan cel Mare.

Cu Tofana i-a avut pe Gavriliţă şi pe Tudosica.

Şi din prima căsătorie, Costachi a avut un copil, pe Antiohie Costache, care se va căsători cu Alexandra Ureche, fiica lui Grigore Ureche.

Familiile Costache şi Ureche vor rămâne foarte apropiate, iar unele dintre manuscrisele cronicarului vor ajunge în posesia lui Gavriliţă Costache.

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, situaţia economică a Moldovei se înrăutăţeşte. Totuşi, ascensiunea unor familii boiereşti, care se adaptează mai bine noilor condiţii, continuă.

Una dintre aceste familii va fi şi cea a Costăcheştilor care, se va impune, din ce în ce mai mult, ca una dintre cele mai prospere şi mai influente ale Moldovei.
De la acest moment sau poate chiar dinainte (de la preotul Ioan din Epureni) porneşte controversa legată de continuarea neamului Boldur în familia Costache.

Absenţa numelui de familie Boldur de la începutul sec. al XVIII-lea până la mijlocul celui de-al XIX-lea (când reapare la hatmanul Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur) îi face pe unii genealogi să respingă legătura dintre Boldureşti şi Costăcheşti .

Tradiţia de familie susţine că între 1711 (când Ţarul Petru I al Rusiei a afurisit neamul din cauza atitudinii lui Lupu Costachi) şi 1830-40 (când Veniamin Kostaki a obţinut ridicarea blestemului), familia şi-a schimbat voluntar numele din Boldur în Costache, pentru a se feri de blestemul puternicei biserici pravoslavnice ruse, care ar fi riscat să îi transforme membrii în nişte proscrişi; după ridicarea blestemului, unii membri ai neamului şi-au reluat vechiul nume. Printre aceştia, Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur; el locuia la moşia de la Hudeşti, unde a ctitorit şi o Şcoală Costăchească, pe al cărei frontispiciu este scris numele ctitorului, conţinând şi patronimicul Boldur.
Or, dacă el ar fi fost exclusiv Costache, cum ar fi putut să îşi adauge un alt nume, cu totul străin (regimul acordării numelor nu era chiar atât de permisiv) ?
Şi, pe lângă aceasta, numele Costache era un nume mare, iar Costăcheştii nu ar fi avut nevoie să se legitimeze prin preluarea numelui unei familii dispărute .

Este cert că nu au fost descoperite documente (cel puţin deocamdată) care să dovedească în mod limpede continuitatea Boldur-Costache.

Nu trebuie pierdut însă din vedere nici faptul că tradiţiile nu se nasc, de obicei, din neant.

Este bine să ne bazăm întotdeauna pe documente autentice, dar uneori (şi poate mai ales în studiul genealogic care, la noi, nu beneficiază de suficiente mărturii scrise) trebuie să apelăm la intuiţie, chiar dacă riscăm să greşim în mod flagrant.

(va continua)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21759 (raspuns la: #21140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

da, asa e, neam prost, poamna - de tamira la: 06/04/2005 20:15:29
(la: inimioarele maggy)
da, asa e, neam prost, poamnagiu etc
dar poate nu ati vazut: exista geamuri cu mai multe inimioare...cit mai multe inimioare!
omule (cu caii buni) - de gigi2005 la: 06/08/2005 18:55:43
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
- chestia cu deochiul si rosul este relativa.
- Vanga nu are legatura cu doamna V
- daca ai fost vrajit cu legatura (citeste postarile mele de mai inainte ca ai fi gasit raspunsuri) sau blestemat, si vrajitoarea si cea care a comandat vraja sau blestemul il iau cu ele in mormant..."TOATA VIATA TA" si a neamului tau daca a fost un blestem aruncat pe soarta. Daca a fost de legare, numai cel asupra caruia a fost aruncat patimeshte, ceilalti indirect pentru ca ii ating nereusitele lui...
Farmecele de dragoste sau de paguba nu sunt permanente, ele trebuie innoite din timp in timp...
Daca cineva din familie a fost legat, ramane legat pana este dezlegat ori de cel ce a comandat "facatura" ori de cineva din familie care "isi pune intrebari". De regula cei care sunt fermecatzi nici nu concep asemenea lucruri, nu cred si nu vor sa auda.
#63705 (raspuns la: #63692) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai toti vor sa fie neam cu d - de Horia D la: 31/08/2005 16:23:36
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
pai toti vor sa fie neam cu dracula:))
#68755 (raspuns la: #68754) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cata - de gigi2005 la: 16/09/2005 02:36:41
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
sunt de acord cu tine pana la un punct: defineste persoana credincioasa. Fariseul care se duce la biserica pentru ca asa se cade, preotul care are harul lui Dumnezeu, calugarul care a depus juramantul de castitate, o persoana care nu merge la biserica dar se roaga acasa... Toti acestia, si poate mai sunt exemple, il au pe Dumnezeu in suflet. Si totusi...
Sa-ti mai dau un exemplu:
Am o cunostintza care a suferit cu fierea. O perioada a sustzinut cu tarie ca Dumnezeu a vindecat-o, credintza, posturile indelungate... Plauzibil pana intr-o zi cand la o discutzie libera a recunoscut ca la slujbe ii fuge gandul in alta parte si nu le urmareste (de, diavolul isi face de cap), ca posteste ca asa a invatzat-o guru la yoga ca e bine iar acum 2 luni si-a scos fierea.
E, cu aceasta femeie am fost la Maritza pentru fata ei. Ce i-a zis Maritza nu stiu in amanunt, cert este ca pe familia ei era cazut un blestem din neam, dinspre partea sotzului. Si nu numai pe a ei, ci pe toate neamurile sotzului ei.
Crezi ca a ajutat-o biserica pe care o ferecventeaza de 12-13 ani neintrerupt? E o femeie resemnata care merge in continuare la biserica dar si la clarvazatoare si ghicitoare... Doamne iarta-ma, nu invatz pe nimeni sa nu creada in Dumnezeu. Credintza ajuta dar fratzilor, faceti-o cu toata fiintza, cu fiecare celula a corpului, cu tot sufletul. Noi suntem laici, nu avem gandul la Dumnezeu tot mereu. Sunt unii care mai practica "Rugaciunea lui Iisus", sau spun rugaciuni in gand dar ... nu este de ajuns. Totzi suntem pacatosi...cat sa ne caim sa putem spala toate pacatele noastre? Cred ca daca am plange pana la sfarsitul vietzii noastre in continuare si tot n-ar fi de ajuns...

Uite am acum o carte pe care ma tot chinui s-o citesc si sa subliniez niste pasaje. Am gasit-o in librarii, e din 2003 dar se mai gaseste ca eu am luat-o acum 2 luni. Se numeste "Puteri si practici vrajitoresti - Ancheta asupra practicilor actuale de vrajitorie", e scrisa de un francez Dominique Camus, etnolog si sociolog care a mai scris si alte carti pe tema asta. A aparut la editura Polirom din Iasi in traducerea lui Mugurash Constantinescu.
Daca o rasfoiesti te vei edifica: nimeni nu este protejat...
De fapt ne confruntam cu doua fortze: a vrajitului si a celui ce vrajejste si, implicit, cu fortza celor 2 vrajitori: cel ce face si cel ce desface...
Crezi ca pierde vreunul?
Vrajitorul ce face farmecul minimizeaza lovitura intoarsa si isi incheie relatia cu clientul. Cel care desface se teme mereu ca fortzele malefice vor irumpe brusc. Deci "facatorul" si "desfacatorul" desi fac farmece, fiecare practica alta forma de vrajitorie, acestea nefiind echivalente.

Dar, ca si o vedere generala, practicarea vrajitoriei este un mare pacat, indiferent de pozitzia pe care te afli.
#72538 (raspuns la: #72364) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
FEMEIA...BINECUVANTARE...BLESTEM...fiecare decide! - de eva diana la: 07/11/2005 19:52:52
(la: Femeia)
Privirea ei subjuga...blesteama...mangaie...saruta...sufera...dispretuieste...doreste....da nastere...fiindca traieste!Respira aerul prea poluat de minciuna,de tristete,se intoxca...dar supravietuieste!In orice dimineata,Ea-si deschide pleoapele grele,de griji,de de nu,de durere...Pate ofteaza adanc... Icepe-o noua zi...cu un parfum,gen Hot Couture,de Givenchy... Isi aduna forte pentru inc-o zi,in timp ce pregateste mic dejunul la copii,isi pune si bijuterii...Paseste pe cimentul gol,ce freamata deja in asteptarea ei...Atinge din greseala un trecator,daca-i barbat,cu"Ma scuzati!" trimite farmec si scantei!....
Femeia-i bucurie pentru cel ce-o vede!E privilegiu pentru cel ce-o are!Dar e blestem pentru acela ce-ncearc-a o-ntelege!Caci Femeia e Sopul suprem pentru cel binecuvantat cu forta de-a iubi!
Femeia e singurul Mister,pe lume,pe care barbatii nu-l pot in veci deslusi!
Din pacate insa,sunt tot mai putine FEMEI!
blestem de fericire - de aldenis la: 23/12/2005 10:30:21
(la: Am sa blestem)
am sa primesc precum ofranda
blestemele din lumea mare
blestem cu fericire pe oricare
blestem mi-arunca in ograda.
#96653 (raspuns la: #96064) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Romancele - neam de curve?? - de goanga la: 15/02/2006 09:41:50
(la: Romancele - neam de curve ??)
Barbati romani si romance neam de curve...atunci daca mama ta a fost romanca tu ce crezi ca ai iesit? De ce numai femeile romance? De ce toate? Nu stiu daca ai iesit vreodata din tara, insa daca iesi spre Ungaria, Moldova, Bulgaria sau unde vrei tu o sa vezi ca drumurile sunt impanzite de fete, mai nou sunt si baieti...si culmea nu sunt toti romani. Fiecare face cu corpul lui ce vrea, unii din placere altii din cauza lipsurilor, nu stiu, problema este ca nu cred ca trebuie sa generalizezi ca toate romancele sunt neam de curve. Daca ai ceva impotriva femeilor, gandeste-te la mama ta.
Binecuvintare si blestem - de zaraza sc la: 19/04/2006 19:22:42
(la: Sa fii poet...?)
Din variantele numite, ca sa ma apropii de ce a vrut autorul, aleg si binecuvintare si blestem...binecuvintare pentru ca si eu mai scriu poezii ca orice roman ;) dar ca la multi altii poeziile mele sint pentru satisfactia personala, pentru altii poeziile mele or fi chin...blestem pentru ca nu poti trai din ele, daca nu combini talentul cu o meserie care sa iti aduca un venit cit de cit, esti sortit pieirii...ferice de cine are talent si o astfel de meserie.

cere si ti se va da
un fel de blestem... - de hgrancea la: 20/04/2006 19:24:13
(la: Sa fii poet...?)
O sa incerc sa explic din ce punct de vedere a fi poet inseamna un blestem...
Pentru mine un poet adevarat trebuie sa fie un om deosebit de sensibil ...un om pe care sa il bucure bucuria celorlalti si sa il doara durerea celorlalti ... dar cum durerea e mult mai frecvanta decit bucuria... a fi poet poate fi un adevarat blestem...


--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#118136 (raspuns la: #117662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: