comentarii

brancusi a inoit limbajul plastic


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
si atunci - de Dinu Lazar la: 01/12/2003 03:23:18
(la: Racoviteanule)
Ce se intimpla... nu exista fotografie artistica.
Asa cum exista regnul vegetal si cel animal, exista fotografie, balet, sculptura... etc.
Dar nu exista sculptura artistica sau muzica artistica.
Exista fotografie pur si simplu.
In cadrul genului, exista desigur nenumarate subspecii, ramuri, canale infundate, animale disparute si evolutii ciudate.
Cum am mai spus pe undeva pe aici, sunt mai multe curente dominante in fotografie si cei din fiecare barca se lupta continuu cu ceilalti, asa a fost si asa va fi mereu, asa e in fiecare arta.

Problema esentiala e a limbajului. Si la modernisti, si la impresionisti, si la clasici, si in fotografia de toate soiurile, un artist pentru a se exprima trebuie sa foloseasca cit de cit parti din limbajul plastic; dar a folosi compozitie, perspectiva, a sti regulile culorilor sau numarul de aur, nu inseamna si a avea vreo tangentza cu clasicul.

Cum ziceam, ar exista azi fotografia editorialista de factura clasica, gen Brassai sau Bresson sau Capa, apoi ar fi fotografia academica de salon, unde gasim si genul promovat de AFIAP, pe muchie de cutzit de multe ori cu kitsch-ul, si ar mai fi fotografia grafica,
experimentala, insalationista...

Fiecare adept al acestor curente crede ca ce fac ceilalti e rahat si se lupta sa demonstreze si sa arate viabilitatea drumului sau. E normal.

Deci nu putem asimila clasicul modernului pentru ca aparent nimic nu e clasic si, pe de alta parte, ce e modern e neclar mereu...
#5570 (raspuns la: #5553) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lupii tineri - de Dinu Lazar la: 03/12/2003 10:50:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ce pot spune sigur este ca lupii tineri exista. Din pacate nu pot da nume, dar este normal sa existe citeva generatii care sa faca imagini remarcabile sau macar interesante.
O vizionare a siturilor de fotografie din Ro ne arata ca exista lucrari extrem de interesante si traiectorii artistice neasteptate. Poate un critic de arta sau cineva cu mari cunostinte plastice si fotografice sa stabileasca niste elemente muzeografice, curente, apartenentze, interferentze...
Pe de alta parte, fotografia este un magnet urias si foarte multi vin si putini ramin.
Acum exact 10 ani o firma care importa aparate Canon a facut niste demonstatii si workshop-uri in Bucuresti si a chemat fotografii mai rasariti din Bucuresti sau potentialii cumparatori; recunosc cu smerenie ca dintr-o sala de 100 de fotografi daca cunosteam 5-6. Ma uit la fotografiile realizate atunci si ma gindesc ca vreo 15 poate au ramas in bransha...
La fel acum, la o lansare Olympus; nu cunosteam nici trei sferturi din cei prezenti acolo. Deci multi se ocupa o vreme de fotografie si cind vremea trece, gata... ori rezultatele se vad de abia dupa 10, 20 de ani de meserie...
Fotografii romani - cu exceptia celor de presa, care se mai intilnesc citiva la o berica in fiecare saptamina - nu au un club unde sa vina sa isi arate pozele, sau nu simt nevoia de comunicare, nu imi dau seama...prezenta lor pe liste de discutii sau forumuri e ca si nula.
Nu se cunosc unii cu altii decit ca eventual concurenti la vreun bugetzel si atit.
Cred ca unii din cei care expun azi ca anonimi pe siturile gen www.badorgood.com - dar mai sunt citeva - pot sa poarte cu brio titulatura de lupi tineri si sigur ca in viitor vor fi buni si mari fotografi, daca vor rezista, daca vor munci, daca vor invatza limbaj plastic, daca vor avea energie, daca vor avea noroc si daca si daca...
Pe de alta parte, la capitolul portofolii de imagine pe Internet, lupii tineri, ca si cei mai batrini, in ansamblu, inca mai lucreaza... poate vom vedea si asa ceva cit mai curind... fata de macar tarile din jur , comparind numarul de fotografi de acolo si numarul de fotografi romani prezenti pe web, deci numai numarul, singurul lucru care imi poate trece prin minte este: jale mare. Pai Ungaria are de trei ori mai putina populatie si de zeci de ori mai multi fotografi pe web...
Dar sunt sperante mari si, cine stie... oricum la www.efoto.ro, la www.fotomagazin.ro, la www.focus94.ro, se pot vedea multe imagini si se pot gasi linkuri interesante despre fotografia romaneasca.
#5925 (raspuns la: #5893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Curent. :) si PB :) - de Dinu Lazar la: 24/03/2004 15:03:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fracilor, pai imi vine sa intru in pamint de rusine, cind ma uit ca chestia cu MISA, unde totusi si-o trag de zor unii, e in topul zilei sub aceasta discutie ca audienta, si chiar si treaba cu holocaustul e sub la topul absolut, adica vine lumea si citeste aici ceva ca la gardu` nou, si ce vede, doi domni care nu cad de acord.
Personal, ii inteleg si pe domnul Buzoianu, si pe domnul Ara, dar trebuie sa decriptez aceste mesaje pentru cei multi care nu stiu cum devine cazul.
Domnul Buzoianu s-a implicat mult in fotografia romaneasca in anii `90, a incercat sa mai schimbe ceva pe ici pe colo, dar si domnul Ara a facut multe si face, sustinind Fotomagazinul, un pilon obiectiv si profesional pentru fotografia romaneasca; unul e pe coasta de est si altul pe cea de vest a Americii; sunt sigur ca daca ne-am vedea la o cafea reala toata lumea s-ar intelege foarte bine si flama asta ar parea chiar comica.
A fost o discutie lunga pe badorgood.com in care domnul Ara sustinea teoria conform careia poti sa inveti fotografie foarte bine ca autodidact si mai multi, printre care si domnul Buzoianu, il contraziceau.
Numai ca domnul Ara se referea la conditiile concrete din tara, nu la ce ar fi bine in general si ce mai e prin alte parti, unde probabil ca poti sa inveti si altfel.
Din pacate, nu pot decit sa ii dau dreptate intru totul domnului Ara, vazind situatia dezastruoasa a celor care termina un curs de invatamint universitar de fotografie, si daca le spui alo, vezi ca s-a desprins axu` optic, se uita pe jos sa vada unde atirna, si daca le spui de filtru duto inteleg de filtru du-te si tot asa, exemplele pot continua, dar ce folos.
Nu vreau sa dau exemple sau sa intru in polemici, dar cu o exceptie, a unui domn care folosete fotografia ca limbaj plastic si grafic, si care pare a se ocupa de gasirea unui drum, in rest e jale mare la capitolul profesori de fotografie. In Fotomagazin am demontat pagina cu pagina prin 2001 un curs de fotografie, aparut atunci, si avea vreo 400 de erori fundamentale.
Asa ca momentan, cel putin citind cit se poate si surfind cit se poate, nu pot decit sa apreciez ca pe ansamblu la noi invatamintul de fotografie cam lipseste, si cind este , e dezastru, in sensul ca nu il pregateste pe student pentru ceea ce urmeaza dupa studentie.
In acest context isi apara domnul Ara afirmatia, ca decit sa inveti timpenii mai bine inveti singur, corect, de la sursa.
Situatia nici nu pot sa-mi dau seama daca este extrem de comica sau extrem de trista; in fotografia romaneasca sunt asa de multe de facut, si in loc ca marinarii sa puna bucati mari de lemn pe unde intra apa in barcaz, ei stau si se stropesc sau isi dau cu petecu` unu` la altu`.
Inteleg ca viata in occident este extrem de stresanta; inteleg ca de departe se vad intr-un fel lucrurile, si mai inteleg ca toate gindurile de peste zi si tracasarile isi pot gasi o supapa necesara poate in astfel de discutii care, la rece judecind, nu fac bine nimanui; dar cred ca ar fi cazu` sa incercam ca energia asta sa poata sa fie cumva folosita pozitiv de noi toti.
In loc ca domnu` Buzoianu sa fie suparat pe domnul Ara, mai bine ne tragea o pagina aici, sau pe bxg, despre fotografia care o mai face, cum o mai face, ce mai fac ceilalti cu care se intilneste la lucru; sau orice sfat al domniei sale sunt convins ca ar fi mult mai folositor decit ce pot spune o mie de ani profesorii de pe aici despre genul de fotografie pe care-l realizeaza, si iata ca implicit ajungem la ce zicea domnul Ara, ca cineva autodidact, ar invata mai mult de la dl Buzoianu care e peste ape la NY decit de la cineva de peste ape aici la Dimbovitza.
Cred ca am putea invata multe unii de la altii si nu trebuie sa ne pierdem energia in dispute sterile.
Acum, judecind retroactiv, imi blestem fiecare zi pe care am pierdut-o fiind certat cu Mihailopol sau cu Cahane sau cu alti fotografi care acum nu mai sunt; eram tinar, credeam ca stiu tot, ma aprindeam usor, poate mai usor ca domnul Buzoianu, si acum imi pare cumplit de rau pentru ca am dat cu capul de multe chestii pe care puteam sa le aflu simplu de la cei cu mai mare experianta care rau linga mine si i-am alungat cu o tinereasca timpenie... am pierdut ani, zeci de ani, din cauza lipsei de comunicare intre oameni care ar fi trebuit sa fie mai apropiati.
Nu mai trebuie sa mai repetam mereu aceleasi erori.
Este postul pastelui, macar pentru asta trebuie sa fim mai buni si mai intelegatori.
Problema noastra comuna nu ar trebui sa fie unu` sau altul.
Noi suntem trecatori.
Ce ramine e important...
#12759 (raspuns la: #12749) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea celui mai mare fotograf roman de presa - de Dinu Lazar la: 24/04/2004 16:02:39
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ar fi interesant de facut o comparatie intre fotografia romaneasca interbelica si cea de acum, si mai precis intre imaginea de presa de atunci si cea de acum.
De fapt nu prea am avea ce sa comparam, pentru ca in prezent fotografie de presa nu prea vad in presa; cu exceptia expozitiilor unde mai concureaza rar fotoreporterii, in care se mai vede ceva, in rest e jale dar e bine; e jale raportat la calitatea imaginii, la limbajul plastic, la incarcatura si fibra compozitionala, e bine pentru ca asta e publicul, nu se doreste probabil altceva.
Practic nu exista fotoreportaje in presa romaneasca; unde sunt, sunt descrieri iconografice destul de slabute si atit; imagini de impact, imagini care sa te puna pe ginduri, imagini la care sa te gindesti, nu prea se vad.
Si naratiunea fotografica e absenta cu desavirsire.
Au cafegii alta parere?
#14465 (raspuns la: #14462) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns: despre fotografie ca o arta - de Dinu Lazar la: 26/04/2004 16:08:27
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Pe scurt, ca un sfat concluzie: ce credeti // ce ne sfatuiti ?
Cum sa ducem mai departe aceasta pasiune ?"

Pai e relativ simplu ce ar trebui facut; ar trebui invatata ceva optica, ceva electronica, ceva cunostinte de IT - dar nu din revistele romanesti -, apoi musai aprofundate elementele de limbaj plastic, ar trebui vazute multe situri cu si despre imagine, de mers la muzee, de vazut multa pictura.
Dupa asta, trebuie pus osu` la treaba; de facut situri, de pus imagini in ele, de pus imagini in situri de discutii, de invatat de acolo, de criticat si de ascultat ce zic ceilalti, de participat la concursuri de fotografie, de participat la listele de discutii pe teme foto...de citit mult si chestii de specialitate, dar si literatura, de ascultat muzica buna, de vazut ceva piese bune...
Ideile vin cind esti in mediul lor, intimplarile se leaga, si tot facind poze bune si foarte bune, devenind cunoscut, se va misca si cutia cu noroace...
Ar fi treaba pentru doua - trei vieti, daca ar fi sa se faca o chestie metodic.
#14562 (raspuns la: #14548) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vorbe la o expozitie(*) - de Dinu Lazar la: 28/04/2004 17:17:00
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Poate unii vor spune - ia, ce mare scofala sa faci o poza, acolo.
Ce mai e fotografia in ziua de azi?
Putem sa ne uitam la imaginile realizate aici de Mihai Moiceanu si sa spunem mai degraba ce nu este imaginea buna si implicit, ce nu este fotografia realizata de el.
Nu este impushcarea subiectului, nu este declansare fara motiv, nu este cautarea unei stari fara a avea idee de compozitie si de limbajul plastic, nu este imaginea fara motiv si ideea fara imagine.
Cumva, imaginea lui este, si vine din, acel rar moment care ne arata de fapt din cite momente nemuritoare se compune – sau se poate compune – timpul pe care il petrecem.
Fotografia lui Mihai Moiceanu este la urma urmei ca imaginea unei stele care o vedem ziua in amiaza mare vara cind ne uitam intr-o fintina si vedem acolo departe in acel loc neasteptat o sclipire albastra - e steaua de deasupra noastra, pe care altfel nu o putem zari.
Artistul surprinde cu delicatete si precizie momente fugare in peisaj, care dureaza numai o fractiune de secunda si le transforma in eprubete temporale cu nonsalanta unui creator de linii, de stari, de lumini si de compozitii baroce, ascultind parca mereu o ascunsa muzica a apelor si a inaltimilor si, culmea, facindu-ne sa o auzim si noi.
Compozitia imaginilor sale este in majoritatea cazurilor una descriptiva, care creeaza iluzia unui univers coerent.
Este numai iluzia, pentru ca intr-un fel sau altul, folosind un limbaj plastic simplu si interesant de analizat, ne strecoara in suflet certitudinea temporalitatii, a secundei care zboara si a momentului pe care daca nu il vedem in imaginea realizata de el, l-am pierdut pentru vecie.
Dincolo de imaginea unei lumi aproape linistite, de fotografia unei secunde in care liniile se compun intr-un cadru unic, de muntii cu vai albastre si de viata uneori panoramica a fotografiilor sale, Mihai Moiceanu pare a fi ca spiritul acela care fara sa cunoasca si sa vada marea, paseste in apa adinca si pina atunci fara valuri si se scufunda, chemat de o pasiune de nepovestit.
Povestea lui e ca povestea valului; incearca sa ne spuna ceva si cind e foare aproape de suprafata, este motivul acelei furtuni mari cu valuri albe si cer violet; si cum muntele nu este altceva decit un val urias si impietrit, el incearca sa foloseasca fotografia pentru a exprima intr-un mod aparent calm o stare de iubire adinca si devastatoare.
Si cred ca reuseste.
(*) Bucuresti, galeria Galateca, pina pe 8 mai, intre orele 8-18
#14679 (raspuns la: #14637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iluminare - de Dinu Lazar la: 24/05/2004 15:04:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In principiu iluminarea ar trebui sa fie un subiect important pentru cine face fotografie.

Zic in principiu, pentru ca asa cum compozitia nu mai e importanta pe aici sau cum limbajul plastic e deseori cam inutil, si iluminarea a devenit o necunoscuta - vedem asta mai ales cind ne uitam la un chiosc de reviste romanesti la publicatiile pentru dame, la coperti.

Daca pe coperta se pune si vedem una dintre cele mai bune poze, atunci fotografii romani ar trebui sa dea acatiste de trei ori pe zi la cel care a inventat iluminarea cu lumina difuza si umbrela... arta iluminarii se reduce acolo la o descriere cit mai rapida si mai ieftina a subiectului... ce atmosfera, ce stare, ce pictura cu lumina, astea sunt bancuri azi.

Daca vorbim de lumina in imagine - si s-ar putea scrie multe carti pe linga miile deja scrise pe aceasta tema - ar trebui sa vedem si sa memoram multa pictura, si sa analizam chiar si in fuga principiile de baza ale iluminarii cadrului.

De regula, exista o lumina principala, careia ii sunt subordonate celelalte lumini: lumina de umplere, adica de modelare a umbrelor, lumina de fundal, lumina de contur, lumina apicala ( cea care se vede in ochi) si accentele de lumina.

Din modelarea si raportul acestor lumini, din alegerea modalitatilor de iluminare ( concentrata sau difuza) si din alte citeva ingrediente, se poate orchestra un subiect si se poate modifica fundamental o atmosfera.

Acelasi subiect, cu un tip de lumina poate parea optimist, cu alta lumina poate parea dramatic; se pot schimba stari, forme, atmosfere si concepte, cu o folosire judicioasa a luminii.

In afara de folosirea artistica a luminii, treuie sa tinem seama de necesitatile obiective de expunere si de inscriere a tuturor elementelor din cadru in gama de straluciri pe care captorul digital sau filmul folosit le poate incasa.

Daca ar fi sa dau ca exemplu fotografiile mele, eu incerc pe cit posibil sa folosesc lumina existenta, si daca nu o am, sa creez cheia de lumini ca si cum ar fi lumina naturala; in exterior de obicei folosesc un blit pe aparat cu un softbox gonflabil, cu masurare a luminii intotdeauna TTL si deseori setez lumina blitului la -2 diafrgme fata de lumina principala; in interior de obicei la imaginile de reportaj folosesc mai multe blituri cu softboxuri, telecomandate de o unitate de comanda de pe aparat, care imi permite sa setez luminile intr-o gama de plus sau minus 4 diafragme fata de lumina principala; la imaginile unde nu timpul este esential, folosesc niste blituri de studio portabile ca lumina principala si bliturile TTL le folosesc cind fac o atmosfera mai complicata.

De mare folos este la fotografia digitala vizionarea pe loc a imaginii si analiza histogramei; partea dificila este ca modalitatile artistice de exprimare cu ajutorul luminii trebuie sa se combine cu necesitatile de expunere, astfel incit, daca se poate, sa nu avem zone mari in supra sau subexpunere fara detalii, mai ales daca imaginea urmeaza a fi tiparita...

Acum, fiecare fotograf a incercat mai multe solutii si se regaseste intr-o experienta si intr-o modalitate de exprimare sau alta; pentru mine, perfectiunea o constituie tipul de imagine gen Yousuf Karsh sau Irving Penn, Philippe Halsman, si chiar Nadar!

Asta nu inseamna ca atunci cind vreau sa vad ce se face in domeniul iluminarii, sa nu ma uit cu invidie infinita la filmarile de reportaj de la Discovery, unde vedem deseori la portrete chei de lumina tip cleste de lumina, cu lumini dure si colorate, cu contururi pregnante, cu o lumina pe fata si o lumina colorata extrem de diferit pe fundal, genul cald/rece...

Cit de diferita este o imagine cu o lumina plata si inexpresiva de o imagine unde lumina este nu numai un catalizator al limbajului plastic, ci si o parte vitala a imaginii insasi.

...dar, retina nu doare ca timpanul; o vioara care scirtiie ingrozitor mai greu va gasi aplaudaci, pe cind o imagine proasta... asa ca traiasca umbrela si softboxu`...

Ca sa revenim la intrebarea initiala , eu blende nu prea folosesc...
#15814 (raspuns la: #15793) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre ce a fost la romania plus - de Dinu Lazar la: 15/06/2004 20:22:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"...alte pareri?"

Chiar as fi si eu curios sa citesc alte pareri.

Organizatorii au facut citeva erori capitale, inteleg; in primul rind, ca au facut un concurs de fotografie, in loc sa cheltuiasca banii mai constructiv, cu un concurs de miss sau cu o petrecere cu lautari si protzapi; apoi, ca au rugat pe cei de la Asociatia fotografilor de presa sa-i ajute, si Leii au fost destul de fraieri sa creada ca cineva de acolo chiar va face ceva; sigur, alta era situatia daca se gindeau la un concurs de genu` "calu mort la romani" sau "obiectivul ca un bici lucid - colectie de poze sado maso neclare si de balamuc"
In afara de asta, au dat de mincare la vernisaj, ceea ce iar nu a fost in regula; un scandal, ceva, ar fi animat spiritele mai bine.
Apoi, premiile ... vai de mama lor, nu au fost insotite de cite un romanel de explicatii sau de o cartulie de scuze, de ce asa si nu altfel.
In afara de toate acestea, tema aleasa a fost extrem, extrem de nefericita... cum sa faci o fotografie pozitiva, cu plus, cind omu` normal nu stie nimic de limbajul plastic, de diagonale ascendente si descendente, de culori triste si vesele, de compozitie si de alte aiureli de genul acesta - fara a mai vorbi ca, asa cum rezulta, ceva pozitiv si vesel e la noi cam imposibil de vazut si deci imposibil de fotografiat.
Sa facem dar propuneri de teme pentru data viitoare: "tragedia de linga noi", "cersetorul din coltul strazii", "prima lacrima", "taxa de protectie si shpaga la romani" si, de ce nu, " Romania (pe, la, sub) minus", caci cu plusu` ne-am lamurit.
Si sa se primeasca fotografii dreptunghiulare, dar care sa nu fie nici digitale, nici pe film, asta ar fi chiar premiera mondiala.
(Vind ideea la organizatorii interesati.)
Si nu in ultimul rind, data limita a primirii fotografiilor sa fie cu trei luni dupa inchiderea expozitiei.
#16263 (raspuns la: #16254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
digital vs. analog - de Dinu Lazar la: 27/08/2004 10:15:14
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domnule Mihai,
eu ce sa spun, asta este parerea Dvs si o respect; daca veti ramine in domeniul fotografiei mai mult timp, veti vedea ca lucrurile sunt destul de difuze si de amestecate, si ca desi exista o infinitate de puncte de vedere posibile, totusi viata si desfasurarea elementelor duc la o substantiala micsorare a numarului de cai viabile.
Sigur ca cine spune ca pentru a avea o imagine buna trebuie sa ai cele mai bune scule are partial dreptate; din pacate prea des gasim aici o vesnica scuza, nu am avut aparatul Nifnon cu lentile asferice cilindroase si vai, nu am putut sa fac imaginea dorita, si nu o sa pot dormi pina nu o sa-l am.
Pe de alta parte si cine spune ca numai cu o cutie de pantofi cu gaura se poate face o simfonie in imagine are partial dreptate; o goneta la http://www.papercams.com/ ne arata si acest aspect; dar nu poti sa faci cu pantofiada poze de gimnastica la birna, desigur.
Asa ca lucrurile sunt destul de relative.
Cit despre aparate digitale si costul fotografiei digitale, din pacate nu va pot da dreptate; fotografierea cu un aparat simplu de 300$, cu memoria care se da, de 32MB, procesarea cu gimpu` si cu un computer cu un duronache si 128 MB de memorie, cu un monitor neetalonabil de 100$, sunt de natura sa descurajeze pe oricine vrea mai mult decit o poza cu pisica Mutzi si sa il indeparteze dramatic de orice sansa de a face o buna imagine.
Practic, o fotografie de buna calitate tehnica si estetica se poate face azi, legal si tehnologic corect, in Ro ( adica cu taxele platite), cu niste cheltuieli reale apropiate de minime apropiate de:
- aparat digital gen Canon G5, Sony V1, etc: 1000$
-memorii si acumulatori si alte accesorii marunte: 500$
-calculator cu 1394, multe USB2, cel putin 3GHz, 512 MB memorie, 2xHD, eventual RAID, carcasa aerisita, DVD, placa grafica de calitate, monitor de calitate, printer foto decent: minim 2000$, pentru cine stie sa il faca singur, 3000$ pentru cine le ia de-a gata;
-programe, minim 2000$.

Ca romanul e descurcaret si se descurca cu ce se poate si cum se poate, e alta discutie; dar oficial iata o suma care oscileaza pe la minim 5500$, care nu e de natura sa ne convinga ca fotografia digitala este mai ieftina decit cea clasica, unde cu suma asta iei niste aparate de aparate.

Daca este adevarat ca un calculator de 300 de euroi se pot face multe in casa, in fotografie, pentru editat si stocat imagini, acel calculator il putem asemui cu o cutie de pantofi cu stenopa.

Cine vrea fotografie digitala mai de calitate trebuie sa bage mina in buzunar pentru minim inca 4000$ pentru un D-SLR foarte ieftin si doua obiective de calitate si un blit... si numai un corp de aparat pro digital e de la 8000$ in sus... ma refer la preturile in Ro, oficiale, la scule noi.

Ca digitalu` da impresia ca se invata mai usor si ca se pot face mai simplu fotografii, este adevarat; si cu o masina de calitate cu motor mare exista impresia ca este simplu sa conduci, dar...

Cum am mai spus, privind la rece productiile foto romanesti vizibile si pe la forumuri, si la chioscurile de presa, ceva ma face sa cred ca atit amatorii, cit si profesionistii, in general, pe aici in Ro, - sigur, cu notabile si vizibile exceptii - nu o au cu cultura imaginii, cu arta iluminarii, cu limbajul plastic.
Aici e buba fundamentala, dupa parerea mea.
In rest, ne descurcam.
Piata de aparate digitale in Ro a inceput sa decoleze; citeam ca s-au vindut aici deja scule de multe sute de milioane de $ in ultimul an.
Unde sunt pozele realizate, si cum arata ele, asta e alta dixcutie.
#20461 (raspuns la: #20394) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce muzica ce .. ce .. ce - de Dinu Lazar la: 07/04/2005 23:41:47
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Ce vreau sa zic? Daca faptul ca eu am facut pictura, ca ascult un gen de muzica sau citesc Shakespeare insamna ca am o alta viziune asupra fotografiilor, foarte bine...dar nu cred. Toate fotografiile mele sunt genul : vazut-placut-apasat declansator."

A face castele de nisip pe plaja nu inseamna a face arhitectura si a face pictura la gradinita sau la scoala primara nu inseamna ca am putea fi mai apropiati de arta plastica.

Oricum am privi lucrurile, chiar daca trebuie sa uite asta cind lucreaza, un pictor ( si desigur un fotograf) e bine sa stie sa stie compozitie, perspectiva, culoare, linie, suprafata, si atitea alte elemente care fac parte din limbajul plastic.

Statistic vorbind, mai mare sansa de succes au imaginile care folosesc un oarecare limbaj plastic, decit cele haotice, intimplatoare, "instinctive";
sigur ca imaginatia e mai importanta decit suma cunostintelor, dar pe de alta parte, sa nu uitam ca educatia (plastica, in cazul acesta) este ceea ce ne ramine dupa ce uitam tot ce am invatat... si daca nu am invatat nimic, nu ramine nimic...

Sigur ca sunt voci care spun exact contrariul, ca pentru a face o imagine nu trebuie nici un limbaj plastic si nu trebuie sa stii nimic si ca oricine poate face fotografie... e ca diferenta intre telegraf si radio.
Einstein dadea urmatoarea explicatie: telegraful e ca o pisica lunga... daca o mingii pe coada la New York capul va miorlai la Los Angeles... radioul e tot aia dar fara pisica.
Asa si noi... fotografia fara limbaj plastic e tot aia dar fara pisica.
#42531 (raspuns la: #42442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...sau nu - de Dinu Lazar la: 08/04/2005 00:26:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"O greseala de dactilografie..."

A, absolut, nimeni nu a dat importanta cred acestei chestiuni... pe de alta parte cind suntem in ofsaid ( cum s-o fi scriind??) nu trebuie sa ne suparam daca ne fluiera cineva de la tribune... asta e viata.
Importanta e pisica, mesajul imaginii si limbajul plastic, care este cind este daca este.
#42539 (raspuns la: #42532) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La o fotovorba - de Dinu Lazar la: 15/06/2005 08:46:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ieri seara fotografii de la un mare cotidian bucurestean au pus de o bericica si de un cartofel si de o discutie si m-au invitat si pe mine sa schimbam citeva idei, sa ne uitam la poze si sa mai disecam ce mai e prin lumea fotografica, asta care o avem, sau nu o avem, ca niciodata nu pot fi sigur.
Am vazut si multe fotografii si fotoreportaje; am aratat si eu ceva imagini, dar in aceasta privinta eram desigur in colturi opuse, eu babalic cu compozitii clasice si lumini mai mult cinematografice, ei cu fotoreportaje mai cu nerv, mai ultra grandangularistice, mai instinctive, cu un limbaj plastic mai direct sau bazat mai mult pe reflexele imediate - cu rezultate care in timp cred ca pot constitui un nucleu de stil romanesc contemporan in arta imaginii reportajului.
Vor face si un sit al fotografilor lor - dar nici ce e acum la http://82.208.174.56/jfg/index.php nu e de loc rau; pacat ca fotografii din Ro sunt atit de dezbinati si pagina asta din lumea foto nu e cunoscuta si facuta cunoscuta cit ar trebui.

Viata fotografului de presa nu e usoara; de dimineata pina seara la alergatura; la urma urmei o munca nenormata si cu o uzura fantastica.
Mi-am permis cu ocazia asta sa le spun stimatilor colegi citeva observatii si teorii personale legate de fotografia editoriala si de fotografia de presa romaneasca; la ora asta desigur par teorii stupide si poate fara nici o legatura cu realitatea, dar sunt rodul citorva observatii care nu cred ca sunt chiar toate gresite.

1. Fotograful roman este in esenta absent din cetate si din aria culturala romaneasca.
Adica, extrem de putini profesionisti romani in ale imaginii comunica intre ei sau cu alti fotografi sau iubitori de fotografie; nu exista liste de discutii in limba romana dedicate fotografiei editoriale sau comerciale, nu exista materiale sau reactii ale fotografilor romani de nici un fel, nu ii vad nici pe listele de discutii sau siturile de fotografie din lume, nu participa la nici un concurs international, decit cu nesemnificative exceptii, si extrem de putini de fapt au un sit; cu mici dar importante exceptii, de fapt fotografii care chiar traiesc din fotografie sunt cam sau foarte absenti din viata culturala a cetatii; asta are majore implicatii, pentru ca orice bou de detepist considera fotograful si fotografia ca o chestie care exista numai ca sa umple spatiile neocupate de text in pagina, de exemplu, si de unde poate taia ce vrea muschii lui; fotografia nu prea e considerata o opera de arta facuta de un om care incearca sa se exprime plastic, de un artist, ci o treaba utilitara care daca e, bine, daca nu, iar bine.

Daca intr-un timp oarecare nu se va intimpla o minune si o coagulare a scolii de fotografie romaneasca editoriala, cred ca vor fi mari probleme in citiva ani, mai ales prin prisma integrarii in UE; lipsa unui sindicat care sa se lupte pentru drepturile si mai ales tarifele fotografilor, va insemna practic o invitatie la o concurenta neloaiala din partea oricui care va intra pe piata asta si va fura imagini fara frica, sau mai ales le va plati mizerabil sau va face comenzi foto.
De fapt si acum situatia e dramatica; la noi pretul la fotografii si la comenzi foto e tinut foarte jos, pentru ca sunt multi inconstienti care se vind ieftin, omorind practic orice posibilitate de a trai cinstit si onorabil din fotografia editoriala sau comerciala - sunt desigur unii care cistiga suficient, dar marea majoritate a fotografilor romani e la pamint.

2. Oricit ar parea de deplasat sau de ciudat in actualele conditii de la noi, eu continui sa cred cred ca numai o clasa puternica de liber profesionisti, ar putea face ceva sau ar putea constitui un punct de referinta pentru fotografia romaneasca.
Un liber profesionist ar putea, daca s-ar putea trai din reportaje foto decent, sa-si creeze un stil, o prezenta culturala, ar putea exista ca discurs profesional si ar putea face materiale la cel mai inalt nivel; asa este in toata lumea, si fotografia este unde este acum in lume nu din cauza unor angajati - chiar geniali - la redactii ci din cauza unor fotografi independenti care au constituit un model si o amprenta pentru un timp si pentru un anumit stil de imagine.
Din pacate, la noi nu prea pot exista fotografi liber profesionisti; si sa zicem ca daca la un moment dat ar pleca toti fotografii de la o redactie, si s-ar face independenti; ar muri de foame, in citeva ore ar veni altii, care ar lucra si pe mai putini bani; s-au mai vazut cazuri.
Mai sunt si agentii romanesti care vind imagini la preturi foarte mici, pentru ca gasesc tot timpul inconstienti care vind imagini cu citiva centi bucata; pe chestia asta spre exemplu un trust de presa din Ro nici nu are redactie sau sectie foto...

Ar mai fi multe de zis; sigur ca ar fi extraordinar daca ar exista un dialog pe aceste teme; cred ca exista si alte medicamente, sau cu totul altele, pentru a trata suferintele scolii de fotografie romanesti; sau poate totul e foarte bine si numai citiva vad hauri si cetzuri cind de fapt totul e OK.

Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau sa tin antena ocupata.

Ce spun cafegii, e bine sau e rau, si ce s-ar putea face?
#54940 (raspuns la: #54914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Guinevere - de picky la: 02/02/2006 15:12:29
(la: De ce te urasc)
Adrian Fuchs :

Esti sigura ca vrei sa aprofundam ?
Limbajul plastic si analogic, nu e nici parabola, nici metafora, ci un mod de gandire si de exprimare care necesita varii cunostinte masive si o viteza de reactie si de patrundere foarte mari. E, daca vrei, o derulare de imagini vazute mental, care se deruleaza f. rapid si dau reactii, uneori chiar adverse ! Analogiile si corespondentele fac pe acest taram (al gandirii analogice) tot deliciul...
Te intreb inca o data : vrei cu adevarat sa despicam firele ?
Absolut! - de Guinevere la: 02/02/2006 19:55:37
(la: De ce te urasc)
Si parabola si metafora folosesc limbajul plastic si analogic, cum il numesti tu. Si tocmai asta ziceam si eu, ca te joci cu cuvintele si uneori pot fi asa de seducatoare incat nu mai au referinta. E super fain ca prodeceu literar, dar eu te intrebam in legatura cu iubirea care e ura pura, si hai sa nu divagam, sustine-ti ideea! Eu vreau sa ma convingi, sa-mi schimbi parerea, uite, astept. :o)
_____________________________________________
"De la sublim la ridicol nu este decat un pas". (Napoleon)
#103586 (raspuns la: #103531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 01/06/2009 11:27:02
(la: minciuna)
in fond ce a zis cuminte de va ratoiti, asa?
imi pare a avea un limbaj plastic, are un discurs zvapaiat si extrem de pictural.
e original si citesc cu placere ce scrie.

si io folosesc o grama' de expresii cu multiple conotatii.

ia sa-l luati de amu si pe picky la scuturat, ca nici el nu are un vocabular de pension!
#446177 (raspuns la: #446174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"metafora "MUIE" - plastic & Paianjenul, - de Denysa la: 02/10/2004 23:27:42
(la: Cine conduce lumea?)
"metafora "MUIE" - care in contextul dat are, oricum, sens strict figurativ - imi exprim regretul ca, pe moment nu am gasit in vocabularul decent nici un echivalent care sa exprime atit de plastic sentimentul meu de desconsideratie fata de incalificabilul gest al generalului Mohammed Ibrahim Omar al-Muslit."

Ce numesti tu metafora,un limbaj de periferie?

De altfel recunosti lipsa altor termeni din ingustul vocabular...ce il practici.

Cand asemenea expresie o numesti "plastic"...ceva trebuie sa iti dea de gandit...esti totusi pe un forum...nu in lumea gandurilor tale.

ce precizezi:
"In ce priveste felul meu de gindire... ma simt foarte confortabil cu el, indiferent daca altii il aproba sau nu..."

O asemenea gandire te califica deja...
#24039 (raspuns la: #24032) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Termenul e "limbaj fonetic" - de (anonim) la: 21/08/2003 06:56:44
(la: Cuvantul, ca prieten !)
Termenul e "limbaj fonetic"
#27 (raspuns la: #25) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Brancusi e coborat cu harzobul din ceruri - de Daniel Racovitan la: 24/09/2003 16:54:41
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
"5)Francezii din echipa de atletism sint francezi din departamentele de dincolo de mare, Guadelupa si Martinica foarte francezi chiar daca sint negri (sinteti rasisti?)"

Sunt francezi in acte. In fond si in cultura sunt guadeloupieni si martinicani, nu francezi. Francezii nu sunt acolo decat un ocupant colonial. Nu sunt rasist: nu m-am legat de faptul ca sunt negri, ci am scos in evidenta ca sunt de fapt antillezi.

"Dictionarul Larrousse spune ca Bracusi este un sculptor roman"

O fi zicand, dar la muzeul Brancusi din inima Parisului nu scrie NICAIERI ca e originar din Romania.
Toti vizitatorii muzeului care nu sunt romani, daca ii intrebi la iesirea din muzeu iti vor spune ca Bracusi e francez.
#419 (raspuns la: #406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...