comentarii

breton


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
limba bretona - de desdemona la: 29/06/2004 18:00:49
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Si eu sunt casatorita cu un strain (francez) si el incearca sa invete romana dar treaba merge cam incet (nu are aplicatiune!). Inca nu avem copii, dar cand vom avea n-o sa-i crutam, o sa-i invatam tot ce stim si noi. De fapt cuplul nostru e cam ciudat. Amandoi am petrecut mai mult de 4 ani in Anglia, unde ne-am si intalnit si casatorit. Deci pentru noi engleza e limba cea mai naturala de comunicare. Daca totul continua la fel si cand vom avea un copil, probabil prima limba va fi engleza.
Dar apropo de limbi care folosesc sau nu folosesc mai târziu. Stiti ca exista cateva limbi regionale pe cale de disparitie in Europa, fiind vorbite acum de foarte putini. Limba bretona este una din ele. Sotul meu e originar din regiunea Bretagne dar nu stie nici 10 cuvinte din aceasta limba (politica de nationalizare a francezilor). Mi-am propus sa invatam aceasta limba, chiar daca nu va mai fi nimeni care o va vorbi in curand. De ce ? E o limba celtica. Se aseamana cu limba galilor si irlandeza. Reprezinta una din mostenirile cele mai vechi ale continentului (prin celti). Prin fiecare limba ce o cunosti ti se deschide un intreg univers de intelegere - daca nu a comunicarii facute de cineva in aceasta limba macar a 'viziunii aspura lumii' a grupului care o vrobeste. O limba contine bogatia unei culturi, si trebuie pastrata, asemenea unei specii in biologie.
Cat despre persoanele care s-au 'transplantat cu radacini cu tot' si refuza orice contact cu tzara de origine, cred ca au probleme ei insisi, fie de ura, fie de identitate, sau complexe de inferioritate. A refuza pluralitatea culturala (chiar in persoana ta) nu mi se pare o dovada de intelepciune.



___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".
norocu si piatra - de AlexM la: 21/06/2004 19:56:16
(la: Femei, noroace. La limita.)
norocu si piatra irlandeza sint contrazise de DEX care sustine cum ca românescul "noroc" este din Slavul "narokU" care ar insemna "la anul" in sensul "hai sa mai traim pana la anul "da jivem na roku", scurt , la bautura "na roku";
desi in multe, foarte multe cazuri am probleme cu DEX-ul in ceea ce priveste etimologia multor cuvinte, in cazul de fatsa tind sa dau mai multa crezare expresiei slavice "na roku" decat unei idei de genul "no rock" spuse de sotiile unor irlandezi. Nu de alta, dar englezescul "rock" vien din Engleza Veche "rocc" care e imprumutat din francezul "roque" care la randul sau nu este decat binecunoscutul Latinesc "rocca".
Cum spuneam, e frumos sa scrii ceva , dar cand este vorba de lucruri serioase, se mai si studiaza un piculets. In Perioada Daciei si a Legiunilor Romane nu exista nici un "rock" si Bretonii, Pictii , Celtii Insulari ar fi preluat cuvantul asa cum era in Latina, adica "rocka". Chiar si acel "no" era in Engleaz Veche un "na" care vine din ProtoGermanicul "ne" care a dat in Germana "nein", care este in Romaneste "ne" in constructiile negative ( si nu o influentsa slava cum se obicinuieste a se spune), care este si in Slave la fel "ne",etc etc.
Amuzant articolul. Mai ales cand este vorba de Sânziana considerata Sancta Diana.
In primul rand, daca limba româna cunoaste Sân ca prescurtare al latinescului (vulgar) santus, in limba româna este necunoscuta forma de "sân" pentru feminin, aceasta limba avand expresia de "sta" ca prescurtare din "santa" vezi: stamaria de exemplu.
Diana > zânã e un banc shi chiar unul prost care este sustinut numa de cei care nu cunosc fonologia limbii Albaneze care niciodata nu ar fi putut avea o "zëna" din Latinescul "diana", cum nici Româna nu ar fi putut avea acest cuvant din Diana. Chiar cu toate sfortarile lingvistilor nostrii, acceptand ca "i" scurt, devenit "e" in LatinaProtoBalcanica am fi avut un deana care ar fi dat (acceptand imposibila palatalizare aici) un "zeanã" dar niciodata un "zâna".

Eh.. cine vrea sa-l aibe din Latinescul Diana, trece peste toate greutatile fonetice si -ca de obicei- se gandestge ca "suna apropiat" si le coreleaza cum crede de cuviinta.

Cu stima,

Alex
Desdemona.. - de Jimmy_Cecilia la: 07/08/2004 20:49:16
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Pe TPS numerique satelite, ai canalul TV Breiz (canal 22), care este televiziunea bretona
de multe ori sunt documentare, stiri si reportaje in limba bretona, eu ma uit din când in când... ca au filme bune...
daca invatati bretona, ajuta sa mergi pe TV Breiz..

pe la noi in sud este limba occitana...
#19322 (raspuns la: #16991) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cu ochii deschisi - de desdemona la: 02/11/2004 11:27:17
(la: Etretat-falezele de calcar)
Multumesc, Mya si Mary, pentru apreciere si incurajare. De fapt locul descris e atat de special incat e greu sa nu iti inspire dorinta de-a-l impartasii cu altii, si cuvintele se nasc automat numai cand iti amintesti senzatiile avute. E un sit de renume mondial (asa spun informatiile turistice). Dar sunt multe alte colturi de natura (uneori mai putin vestite) in care poti descoperi senzatii neasteptate ... daca esti relaxat si curios, si ai ochii deschisi. Problema e ca le uiti repede daca nu le 'filmezi'.

Mary, ca sa iti spun drept, descrierea mesei la restaurant n-ar fi fost chiar pe masura peisajului (restrictii de buget, timp si mofturi alimentare). Dar pentru iubitorii de 'fruits de mer' sunt o multime de restaurante, unele mai bune unele mai rele. Noi ne-am marginit la un 'meniu breton' (crepe salee, crepe sucree si un bol de cidre).
Din ce spui inteleg ca nu stai departe de granita cu Belgia sau Franta mai la nord de Strasbourg. Daca in sase ore ajungi acolo, probabil ca ar fi bine sa iti aranjezi sederea in orasel si sa stai doua zile, de asemenea ar fi bine sa stii ce fel de maree sunt in acel moment (mari, mici, si la ce ora). E mult mai fain daca poti sa faci si circuitul pe jos, la picioarele falezelor, dar nu ai prea mult timp, si nu poti intarzia, ca te uda apa. Daca dai un 'search' pe google cu etretat poti vedea imagini 'live' de acolo la un sit webcam, luate din ora in ora. Mai mare dragul.

Desdemona
#27297 (raspuns la: #27052) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
M-am intors pentru prima data dupa 26 de ani - de MMM la: 16/11/2004 02:22:10
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Herastrau Blues
---------------

M-am intors dupa multzi ani
Sa vad fosti amici golani
Sa mai luam si noi o bere
Si sa vorbim de placere.

La aeroport la vama
In bagaj se uita-o dama.
N-am nici Kent si nici parfum
Lasa-ma sa-mi vad de drum!

Iau taxiul care pute
A ciorapi purtatzi de trupe
M-a adus pin´ la hotel
Care e ca vai de el.

A doua zi de dimineatza.
Hai sa dau o tura-n piatza
Sa ma plimb fara scofala
Sa-mi admir urbea natala.

Si asa umblind hoinar
Printre gropi zise trotuar,
M-am trezit drept la sosea,
Parca-s in copilaria mea.

Peste tot sint vrabiutze,
Trandafiri si panselutze
Si placutze-indicatoare
Cu sagetzi inselatoare.

Herastrau- i neschimbat
Plin de fitze de la sat.
Si catane din armata
Care-ar vrea si ei o fata.

Au la butoniera floare
Dar nimic prin buzunare
Iar cind dau deja de-o fata
E ori curva ori cu tata.

Doua fete-n balansoar
Se dau utza in zadar
Si oricit de mult ar vrea
Nu se uita nimenea.

Pe o banca trei liceene
Isi dau cu creion de gene
Vis-à-vis se tot holbeaza
Patru adolescentzi pe faza.

Doi indragostitzi in barca
Se saruta fara arta
Si se roaga-n gind de soarta
Sa treaca la alta fapta.

Patru tzatze pe-o bordura
Schimba-o birfa seculara
Sint geloase pe-orice curva
Si cind trec le fac morala.

Pe o banca mai deoparte
Sta-o pipitza cu un pudel
Vrea sa se agatze poate
Ca pozeaza ca model.

Uite-apar in drum studentzii
Galagiosi cu chef de hai
N-au sesiune si-au pretentzii
Buna ziua sa le dai.

In tufisuri boschetarii
Sug vreo sase dintr-o sticla
Ca asa sint totzi hoinarii
Dau la fund tot ce le pica.

O mamica isi tzine pruncul
Care plinge-nfometat
Nu-ndrazneste sa-i dea sinul
Caci nu-i loc de alaptat.

Doua babe vin agale
S-au plimbat cu vaporasul
Si acuma aerate
Isi remonteaza corsajul.

Bosorogii in bastoane
Merg de parca n-ar misca
Printre ei trec fetiscane
De le fac in ciuda asa

La terasa Pescarus
E o nunta tziganeasca
Mirele- i un pezevenghi
Iar mireasa-o tzoapa grasa

Tzatzele prost coafate
Isi refac cu greu bretonul
Si-si retrag cu mina-n spate
Delicat din fund juponul.

Numai ciinii la plimbare
Lasatzi liberi prin padure
Fac amor fara rusine
Lume pleaca, lume vine.

Herastraul meu iubit
Ai ramas dezlantzuit.
Numai din vatra ca tine
Iese-asa poet ca mine.
neatza ! - monolog dezdemonescian - de desdemona la: 24/11/2004 11:21:49
(la: Trancaneala Aristocrata)
Buna dimineata cand se scoala ratza. E drept ca ratza se scoala cand are ea chef, pe fiecare meridian la alta ora,
Vaz ca lumea face sporturi nu gluma, muschii lucreaza, limba mai putin (din pacate asta e muschiul meu favorit da de cand cu internetul a cam pierdut din tonus). Azi e o zi mare. In urma unei rezolutii de sfarsit de lume (de genul 'desde, inceteaza sa mai lenevesti si misca-te odata!') am decis ca azi, fie ploaie fie vant, chiar daca mor de foame, lene sau depresie, io ma duc la bazin deseara la 5.30). Ca asa nu se mai poate, suncile mele dragi explodeaza din toate hainele in timp ce cerul gurii se gandeste numai la bunatati. Cum psihicul mi-i slab (nu rezist dulcilor tentatii) macar fizicul sa se antreneze. Asa ca daca ciuliti urechile deseara pe lungimea de unda Paris+123km (=Rouen) veti auzi plitch plotch vuuum (ultimul sunet fiind respiratia de balena, necesara si ea).
Am intrat in linie dreapta, ma asteapta o luna de penitenta dupa care doua saptamani de imbuibare cu cele mai felurite mancaruri anti-dietetice (heavy artillery). Ma asteapta (la concurenta cu vreo 6 haiduci bretoni) vreo 500 de bomboane de ciocolata, fripturi de gaina, curcan, rata, iepure, kilograme de unt si prajeala (asta e regimul breton) in numai cateva zile, de nu mai ajungi sa iti fie foame nici dupa 10 zile. Numai cand ma gandesc ma infior - de spaima dar si de placere. Asa ca azi (si maine si vineri si cand mai pot) trebuie sa ma duc la plitch_plotch_pleosc ca e GRAV! Dar va rog sa ma sustineti moral si sa dati cu rosii in mine daca vedeti ca nu m-am dus. Si cu asta basta, ca iar fuge toata lumea ...

Desdemona
bonjour fefelinelor si bubulinule - de desdemona la: 04/12/2004 10:25:18
(la: Trancaneala Aristocrata)
Aseara am incercat sa ma bag din nou pe internet dar a fost defectat serverul de la adsl (broad-bandul pentru anglofoni) si n-am putut nicicum sa ma conectez. Dar bine ca n-am facut-o, ca mi se suiau la cap laudele, sa siti ca eu am o natura duala, sunt ori foarte rea ori foarte buna. De-obicei ma prefac foarte buna - model de-a dreptul - dar realitatea e alta ... dar cand ma umflu in pene nu mai tine camuflajul si iese la iveala adevarul ...
Eu sunt pe ora frantei (GMT+1 sau romania-1) pe aceeasi ora ca si coralie si tot Parisul. Normandie asta e tzara vikingilor - vlajgani barbosi.
Nu va ganditi la cine stie ce, ca sotul meu e din Bretagne (om de-al lui Asterix si Obelix), si intelepciunea popoulara spune ca totusi bretonii sunt cei mai buni !!!
Aseara piscina de afara era inchisa din motive de ceata, asa ca a trebuit sa ne inghesuim toti balacitorii intr-un bazin interior de doua ori mai mica si de trei ori mai aglomerata. Ca urmare, din graba si din cauza valurilor am inghitit o gura de apa si asa mi-a trecut si de foame :D
Un uichend super la toata lumea ca pe mine acum ma asteapta ore de sporturi extreme : magazinism sportiv.
#30670 (raspuns la: #30653) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
....teatru radiofonic, Iosif - de ena la: 14/12/2004 02:17:28
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
....teatru radiofonic, Iosif Sava, Noapte buna copii, Unda vesela, Cine stie, cistiga, ziarul "Urzica", revista Secolul XX, revista "Magazin istoric", covrigi cu iaurt, "Dialog la distanta",Alexandru Stark, "Metronom" -Chiriac,la Europa libera, radio Luxemburg, Timur si baietii lui, "Los Paraguayos" in turneu, magnetofonul Tesla, ceaiurile cu lumina stinsa si Pink Floyd, snitel la pachet in drum spre tabara, cordeluta, numar si uniforma, studentii de la arhitectura pictând icoane pe geamurile la "Ion Mincu" in iarna lui '68, portocale în foita Jaffa(?) remaiem ciorapi, Carpati fara filtru, formatia Mondial, sedintele de exmatriculare ale celor care plecau cu parintii in Israel si Germania, formularele mari, formularele mici, balul de la Arhitectura, Liviu Ciulei,Tiriac si Nastase, manusile cu virfurile taiate sa poti tine Rotringul in mina cind desenezi in atelier la Mincu, Festivalul de Jazz de la Sibiu si J. Raducanu, "Ambasadorii prieteniei" corurile americane, "Macarale, râd in soare argintii", prietenii plecind in Israel, Ricky Dandel, greva de la Brasov('88??), au intrat rusii in Cehoslovacia, unt, faina, piine zahar si ulei pe cartela, oua rosii cu matza, pantaloni "supraelastic", coteleapelordunarii, "tacimuri", salam cu soia,cafea cu naut, imbracat "din pachet', schlafensiedeutch", vama-veche, blatul pe tren de la Razboieni, auto-stop, colectia romanului de 5 lei(?) Seder la sinagoga de pe strada Scolii, cantonamentele echipei de volei, incalzit apa pe resou, nu poti lua premiul unu cu asa un nume dar trebuie sa stii, asa neoficial ca esti cea mai cea, Tanta si Costel, Zizi Serban,studentii din Vietnam, make love no war, repartitia la tara, gluvilact la de 5 ori pretul, Radu Vulpescu, subtextele "Elisabeta I " la Bulandra, Marin Moraru si Toma Caragiu, sopirlita libera, Miriam Raducanu, Ioan Grigorescu....
... ceaun din fonta, cravata de pionier, borcanele bortoase cu bomboane sticloase de toate culorile, halvitza, ciubuc, sirop de 50 de bani, casata de la cofetaria 'din centru', statuia lui Vasile Roaita, sosete trei-sferturi cu pompoane, fuste din tergal, penare din lemn, costume de baie crosetate de mina, evantai din pene de strut, tigari Marasesti, hirtie albastra de invelit caietele, par pe moatze, fier de calcat cu carbuni incinsi, plutele de pe Bistrita, aparatele de radio cit dulapul, bentitza alba reglementara, uniformele scolare, bleumarin cu guleras alb, tocul cu penitza, saniile trase de cai, galosii, butoiul in care se aduna apa de ploaie pentru spalat parul, Wundertopf, dunga dintre peretii camerei si tavan, indopatul gistilor, jocul cu cercul, bocitoarele la cimitir, fragi cu smintina, fetele care, in lipsa fardului, isi ciupeau obrajii 'sa-si faca bujori', portocala anuala adusa de Mos Gerila, evreii 'cu actele depuse' n-au voie sa intre la facultate, televiziunea alb-negru, farfuriile din portelan vechi legate cu sirma, dopurile din cocean, acul de remaiat ciorapi, unt in frunza de brusture, creion chimic, cojile de mere pe plita incinsa, gutuile puse la copt pe dulap, manshonul, George Vraca, asternuturi brodate de mina, cani de tabla, ulei de ricin pentru gene frumoase, jupoane, L.S. Bulandra, indigo, scrisori scrise de mina, plapumarese, spalatorese, birjari, pantofi cu talpa de crep, malagambisti, sugative, Marina-Marina, shoshoni, foto-minut, caramele, primii ciorapi de matase cu dunga si talon, manichiurista care vine acasa, piata cu gainile in custi de lemn, Oraselul Copiilor, Ion Dacian, umbrelute de soare din dantela, moda dintilor de aur, caciuli rusesti cu urechi, fâsh, cicoare, sfesnicele de Shabat pastrate in catifea visinie cu broderie din fir aurit, somierele, shifonierele cu oglinzi groase de cristal, combinezoane din nailon, parfum de trandafiri bulgaresc, papusi din cirpa, sifoanele din sticla colorata, masina de tocat carne, covata de framintat aluatul, cazanul de fiert rufe, masina de cusut cu pedala din fier forjat, pe care scria 'Singer', geamuri cu flori de gheatza, omul de zapada cu carbuni in loc de nasturi, teracota fierbinte, in fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa, sa nu se adune praful, Ciresarii, bibelouri, statuia lui Lenin, cobilitzele de care atirnau cofele cu mere murate, cocosei din zahar ars, milieuri din borangic si dantela, cishmeaua de pe strada, Nivea, borsh la borcan, trasuri, ospatul cu turturi de gheata, sutienele 'fara capac', muraturile din beci, soba cu foc din lemne, lumina misterioasa a lampii cu gaz, fotografiile de familie, alb-negru: matusi cu palarii, unchi tepeni, bunici severi, flasneta din fatza teatrului, papagalul cu norocul in cioc, Celentano, defilarea de 23 August, mititei la gratar in Parcul Libertatii, ciresele-cercei, agatate pe urechi, gara cu zgomote si miros de despartire...
Minunat inventarul planetei pe care am fost cu totii mai mult sau mai putin contemporani, mai mult sau mai putin vecini. Pentru aceia care, la fel ca tine, s-au stramutat demult pe planete mai sofisticate, am cateva vesti: halvita se poate manca si acum, mititei fripti pe gratar in parcuri, de asemenea. Au disparut doar merele murate si braga. Hartie albastra de invelit caietele se vinde si se foloseste si azi, la concurenta cu invelitorile de plastic. Un cunoscut m-a batut la cap ani de-a randul sa-i aduc galosi sau sosoni de undeva din lume. Pana la urma i-a cumparat cineva un fel de sosoni-prezervativ de prin America. Bocitoarele sunt prezente si acum la inmormantari, mai ales (dar nu numai) la tara. Nu primesti de la nimeni din Romania scrisori scrise de mâna? este si astazi cel mai raspandit mod de productie a epistolelor. Plapumaresele continua sa faca plapumi la domiciliu. Se mananca si acum caramele tip Stolwerk. Manichiuristele si pedichiuristele pensionate presteaza servicii la domiciliul clientilor. Oraselul copiilor supravietuieste in mizerie. Orice tigan care se respecta si multi mahalagii se falesc cu dintii lor de aur. Exista somiere, sifoane din sticla colorata, masina de tocat carne si mai ales geamuri cu flori de gheatza in casele prost incalzite. In fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa. Bibelouri se cumpara cu ghiotura, figurine, catei, caluti si altele asemenea si se expun ostentativ in vitrina din sufragerie. Cele mai cautate milieuri nu numai pentru uz propriu ci si - mai ales - pentru cadouri destinate prietenelor din Israel sunt cele din macrame. Nivea, in aceleasi cutii plate albastre, este o crema mai scumpa decat multe altele. Anuntul "borsh proaspat" poate fi citit la multe ferestre, mai ales de subsol. Muraturile din beci, soba cu foc din lemne supravietuiesc si ele in multe case. Si mai avem, mai avem... closete in fundul curtii la tzara, copii infasati strans, tiganci care ghicesc in palma, in ghioc si in carti, babe care leaga si dezleaga farmece, uniforme cu guleras, funda si sortulet si felurite alte relicve ale stravechii civilizatii daco-romane. In mica alimentara de la coltul lui Ilie Pintilie cu Clopotarii Vechi stateau aliniate capatzani de zahar candel si bunicul nu voia sa-mi cumpere, ca-mi stricam dintii...
... scrobeala de rufe. Albastreala de rufe se numea (cel putin la Focsani) "sineala". "Colectia celor 15 lei", "doxuri", spirt medicinal in rol de after shave, briliantina din ulei de nuc... fusta soleil, combinezon de crepdeshin, manecute tricotate pe cinci andrele, bocanci cu blacheuri, tocuri luichenz, cazaca, bolerou, decolteu encoeur, decolteu en bateau, perdelute de marchizet, cuvertura de plus rosu sau verde, carpete de chelim, telefoane (cozi rulate peste urechi) tuns nemteste, Ora vesela cu Stroe si Vasilache. Alo, aici e Stroe/ si roaga sa-i dati voie/ o clipa sa va-nveseleasca/ sa glumeasca iar cu voi. Schmoll Pasta, Gladys, Frank Cafea, Bob, Bob, e-un sapun/ Bob, Bob, cel mai bun, /Bob, Bob, ideal,/ un sapun fenomenal. hau, hau, hau, la Sabego! Johny e-un baiat de treaba/toata lumea se intreaba/ cum de e atat de negru si lucios. Toata ziua-n ascensor/ ba ma sui ba ma cobor,/ sunt (firul conducator?), sus, jos si iar sus.... balene, clame, invizibile, fileu (de par) rulou, tunsoare a la garconne, coafura paj, coafura a la Alida Vali, scandal (corset), ciorapi de muslin, ciorapi tricotati, ciorapi de matase naturala Kunert, jambiere, cache-nez (cand am intrebat in clasa 1 primara cine mi-a luat cache-nez-ul vernil, o colega mi-a spus ca nu intelege evreieste). Femeia, eterna poveste,/ Nu-ntreba cine este,/ ci iubeste-o mereu./ Iubesc femeia/de dor nebuna/ blonda sau bruna,/imi e tot una. Sa nu iubesti prea mult femeia... Casuta noastra/cuibusor de nebunii/ te asteapta ca sa vii... Inghetata pe batz, rusi cu ceapa, nechezol, telemea de paispe, fratii petreus, adidasi, branza regala, patricieni, vata pe batz, stofa pe puncte, loden, transperante, briz-bizuri, la patru pasi de o excursie, steaua fara nume, floarea din gradina, Daniela si Aschiuta, Tanta si Costel, capitanul Val-Vartej, Cine stie castiga, La leul si carnatul, La trei ochi sub plapuma, Pariziana, Roata lumii, Teatrul Mogador, Popesti-Leordeni, Bumbesti- Livezeni, Salva-Visheu si de 'hei-rup'-urile de rigoare.... Da' de pufoaicele alea cenusii ce zici? Si de aparatoarele de ploaie de cap de dama pliabile (nu stiu daca ordinea atributelor e buna...), alea care arata ca o punga de plastic cu doua bretele, numa buna s-o pui peste un permanent proaspat.... ce zici de helanca? de izmenele de dama chinezesti, flaushate, roz sau vernil, transformate cu abilitate in caciuli de dama 'moderne'... de pixurile de la expozitia americana, de 'Avaramu' vazut de nu stiu cite ori, de translatoarea de la cinemateca.... de taxiurile Pobeda - dar si de ceasurile Pobeda... de merdenelele din Kogalniceanu, de cremshniturile de la Casata...
... un Grundig cit un sicriu, Aici e Radio Europa Libera/buna seara, dragi ascultatori, asternuturi brodate de mina, Am, lasate 'pentru copiii vostri', si nu stiu cum sa fac sa le arunc fara sa se prinda consoarta. Celentano, Rita Pavone, cravata de pionier... cu colturile roase, facute ferfenitza. Distinctiile pionieresti clasa I si II, Autobuz mao-tze-dun, insignele FGMA, FGAPS; laleleee, laleleeeee; macarale; cind la trap cind la galop, Dorina Draghici, Maria Lataretu, Sergiu Malagamba, TARS; ZIS; ZIM; Molotov; GAZ; MAZ; mingi din crep; biciclete MIFA, MOVE, Tatraplan, "la canal", "la stuf", legea/articolul 324; Ion Talianu, Calboreanu, calimara cu cerneala, cinema Muncitoru, Fory Etterle, badanagii, spoitori, bulibasha, chimir; militia economica, Jean Marais, Raf Valone, Luigi Ionescu, Scinteia pionierului, Teatrul Tandarica, Teatrul Licurici; Gabriel Popescu si Alexandru Demetriad la inchisoare pt pederasty , Aarta Florescu, tigari Nationale sau Olt/Mures pentru bunica, de un leu, salicilat; penicilina uleioasa, festivalul tineretului, lipii...
... minti ca o gazeta americana, Dr Frukter- Biblia in pediatrie, Cavit 9 pentru pofta de mancare, te-slavim-Rominie-pamint-parintesc, pronosport, loz-in-plic-dai-3-lei-si iei nimic, bomboane agricole, fondante, parizer, icre de Manciuria, cartofi noi, inghetata pe bat, la microfon Noel Bernard, malagambisti, artista poporului Lica Gheorghiu, misto-nasol-gagiu, intra in vernacular, controverse la c***l lui Graur, filme 'psihologice' sovietice, filme lacrimogene italienesti, Alain Delon...pe care l'am 'tradat' cu Simon Templar alias "The Saint", rochita de catifea, trening, bascheti, imbracaminte de la 'pachet', pantofi Guban, posete 'plic', pantaloni evazati, covoare de plush cu scena "Rapirea din serai", scrumiere in forma de peste, inele ghiul, tablouri cu sirene - marfa de contrabanda adusa de vaporenii intreprinzatori si connoiseurs de rafinamente proletcultiste. De cate ori ascult tangoul de demult, trandafirii tai, Beng beng, Unde ie iluziile mele care le-am perdut? my, my, my Delilah, breton gen Beatles, clasificarea muzicii in usoara, grea si populara, primele auto(de)serviri, "Dialog la distanta", telefoane cuplate, program de apa calda, creioane chimice si HB, ascutitori chinezesti, noile uniforme scolare, tovarasa diriginta, martisoare, cadouri de 8 martie, plocoane pentru scutiri la educatie fizica, "Snagov" fumat in WC-ul cimitirului tineretii mele, panglica obligatorie, braga si placinte dobrogene, frigider Zil, aspirator Buran, camera Laika, poze cu dedicatie pe verso, Pif le chien, Revista mea, Paris Match...
... Bula si bancuri cu cutremurul, BT-uri, sticla de bere tip CAER, cico, prajituri cu nume antiapetisante "Buturuga", "Cartof" (delicios, plin cu nuca), 'stewardesele' de pe ITB, 'blatul' studentesc la teatre, calatorii clasa 1-a cu 'nashul' cursuri de 'socialism stiintific', cartusul de Kent si sticla de whisky, chibrite care nu se aprindeau, palinka Bloody Mary, nesscaffe cu apa minerala, Noapte buna, copii...
... Maresiev, Galia Koroliova, Alexandr Matrosov, Pavlik, Stahanov, Valeri Cikalov, Ivan Budionii, Ceapaev, mai vreti? Daca nu va astimparati va infund cu Vodopianov, Ostrovski (ala cu asa s-a cacalit otelul), Fadeev, Zboara Cocorii, Comunistul, Fata cu Parul Carunt, Libelula, Piati Minuuuut... Alarma in munti, Sadko, Cazacii de pe Don, Tamara Makarova, Vesna, Kalman Latabar, Alerg dupa o stea, Norman Wisdom (sic)... sufertash, Duba Neagra, baia comunala, motoreta Puch, motoreta ILO, bicicleta Wanderer, Submarinul Dox, stamba, tesatura anti-jeg, burtiere, pantofi cu talpa de rafie/paie, sandale cu talpa de lemn, cafeaua Meinl, ghetele de baschet cehesti, ceasuri Schaffhausen/Doxa, geamgii, iaurgii, laptari, zarzavagii, sacagii, tocilari, sapunul 'Cheia', magiunul fiert in conforca din curte, 'Cleopatra, ochii-ti ard ca flacara!', 'Cumparati curent de la IREB!', 'Dati copiilor bomboane!', statia de radioficare, dusumele de lut, pantaloni de doc, fotbal cu nasturi, bluze de nailon stravezii prin care se vedeau bretelele de la sutien s suncile de la talie, legaturile de schi Kandahar, pantalonul-pana, pantalonii pescaresti, frizura-periutza, vase de bucatarie emailate, discurile 'Elite special', patefonul cu ac, gramofonul, rufe inghetate, puse iarna afara la uscat, caimac, chiloti de diftina, ierbar, mingi de cârpa, raglan, moda turbanelor, baticurile, pantofii de la Dermata, pantofii de la Guban, drot de facut bucle, IJ-urile,Ramona,
#31590 (raspuns la: #28409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si inca... - de ena la: 14/12/2004 04:26:10
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
....teatru radiofonic, Iosif Sava, Noapte buna copii, Unda vesela, Cine stie, cistiga, ziarul "Urzica", revista Secolul XX, revista "Magazin istoric", covrigi cu iaurt, "Dialog la distanta",Alexandru Stark, "Metronom" -Chiriac,la Europa libera, radio Luxemburg, Timur si baietii lui, "Los Paraguayos" in turneu, magnetofonul Tesla, ceaiurile cu lumina stinsa si Pink Floyd, snitel la pachet in drum spre tabara, cordeluta, numar si uniforma, studentii de la arhitectura pictând icoane pe geamurile la "Ion Mincu" in iarna lui '68, portocale în foita Jaffa(?) remaiem ciorapi, Carpati fara filtru, formatia Mondial, sedintele de exmatriculare ale celor care plecau cu parintii in Israel si Germania, formularele mari, formularele mici, balul de la Arhitectura, Liviu Ciulei,Tiriac si Nastase, manusile cu virfurile taiate sa poti tine Rotringul in mina cind desenezi in atelier la Mincu, Festivalul de Jazz de la Sibiu si J. Raducanu, "Ambasadorii prieteniei" corurile americane, "Macarale, râd in soare argintii", prietenii plecind in Israel, Ricky Dandel, greva de la Brasov('88??), au intrat rusii in Cehoslovacia, unt, faina, piine zahar si ulei pe cartela, oua rosii cu matza, pantaloni "supraelastic", coteleapelordunarii, "tacimuri", salam cu soia,cafea cu naut, imbracat "din pachet', schlafensiedeutch", vama-veche, blatul pe tren de la Razboieni, auto-stop, colectia romanului de 5 lei(?) Seder la sinagoga de pe strada Scolii, cantonamentele echipei de volei, incalzit apa pe resou, nu poti lua premiul unu cu asa un nume dar trebuie sa stii, asa neoficial ca esti cea mai cea, Tanta si Costel, Zizi Serban,studentii din Vietnam, make love no war, repartitia la tara, gluvilact la de 5 ori pretul, Radu Vulpescu, subtextele "Elisabeta I " la Bulandra, Marin Moraru si Toma Caragiu, sopirlita libera, Miriam Raducanu, Ioan Grigorescu....
... ceaun din fonta, cravata de pionier, borcanele bortoase cu bomboane sticloase de toate culorile, halvitza, ciubuc, sirop de 50 de bani, casata de la cofetaria 'din centru', statuia lui Vasile Roaita, sosete trei-sferturi cu pompoane, fuste din tergal, penare din lemn, costume de baie crosetate de mina, evantai din pene de strut, tigari Marasesti, hirtie albastra de invelit caietele, par pe moatze, fier de calcat cu carbuni incinsi, plutele de pe Bistrita, aparatele de radio cit dulapul, bentitza alba reglementara, uniformele scolare, bleumarin cu guleras alb, tocul cu penitza, saniile trase de cai, galosii, butoiul in care se aduna apa de ploaie pentru spalat parul, Wundertopf, dunga dintre peretii camerei si tavan, indopatul gistilor, jocul cu cercul, bocitoarele la cimitir, fragi cu smintina, fetele care, in lipsa fardului, isi ciupeau obrajii 'sa-si faca bujori', portocala anuala adusa de Mos Gerila, evreii 'cu actele depuse' n-au voie sa intre la facultate, televiziunea alb-negru, farfuriile din portelan vechi legate cu sirma, dopurile din cocean, acul de remaiat ciorapi, unt in frunza de brusture, creion chimic, cojile de mere pe plita incinsa, gutuile puse la copt pe dulap, manshonul, George Vraca, asternuturi brodate de mina, cani de tabla, ulei de ricin pentru gene frumoase, jupoane, L.S. Bulandra, indigo, scrisori scrise de mina, plapumarese, spalatorese, birjari, pantofi cu talpa de crep, malagambisti, sugative, Marina-Marina, shoshoni, foto-minut, caramele, primii ciorapi de matase cu dunga si talon, manichiurista care vine acasa, piata cu gainile in custi de lemn, Oraselul Copiilor, Ion Dacian, umbrelute de soare din dantela, moda dintilor de aur, caciuli rusesti cu urechi, fâsh, cicoare, sfesnicele de Shabat pastrate in catifea visinie cu broderie din fir aurit, somierele, shifonierele cu oglinzi groase de cristal, combinezoane din nailon, parfum de trandafiri bulgaresc, papusi din cirpa, sifoanele din sticla colorata, masina de tocat carne, covata de framintat aluatul, cazanul de fiert rufe, masina de cusut cu pedala din fier forjat, pe care scria 'Singer', geamuri cu flori de gheatza, omul de zapada cu carbuni in loc de nasturi, teracota fierbinte, in fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa, sa nu se adune praful, Ciresarii, bibelouri, statuia lui Lenin, cobilitzele de care atirnau cofele cu mere murate, cocosei din zahar ars, milieuri din borangic si dantela, cishmeaua de pe strada, Nivea, borsh la borcan, trasuri, ospatul cu turturi de gheata, sutienele 'fara capac', muraturile din beci, soba cu foc din lemne, lumina misterioasa a lampii cu gaz, fotografiile de familie, alb-negru: matusi cu palarii, unchi tepeni, bunici severi, flasneta din fatza teatrului, papagalul cu norocul in cioc, Celentano, defilarea de 23 August, mititei la gratar in Parcul Libertatii, ciresele-cercei, agatate pe urechi, gara cu zgomote si miros de despartire...
Minunat inventarul planetei pe care am fost cu totii mai mult sau mai putin contemporani, mai mult sau mai putin vecini. Pentru aceia care, la fel ca tine, s-au stramutat demult pe planete mai sofisticate, am cateva vesti: halvita se poate manca si acum, mititei fripti pe gratar in parcuri, de asemenea. Au disparut doar merele murate si braga. Hartie albastra de invelit caietele se vinde si se foloseste si azi, la concurenta cu invelitorile de plastic. Un cunoscut m-a batut la cap ani de-a randul sa-i aduc galosi sau sosoni de undeva din lume. Pana la urma i-a cumparat cineva un fel de sosoni-prezervativ de prin America. Bocitoarele sunt prezente si acum la inmormantari, mai ales (dar nu numai) la tara. Nu primesti de la nimeni din Romania scrisori scrise de mâna? este si astazi cel mai raspandit mod de productie a epistolelor. Plapumaresele continua sa faca plapumi la domiciliu. Se mananca si acum caramele tip Stolwerk. Manichiuristele si pedichiuristele pensionate presteaza servicii la domiciliul clientilor. Oraselul copiilor supravietuieste in mizerie. Orice tigan care se respecta si multi mahalagii se falesc cu dintii lor de aur. Exista somiere, sifoane din sticla colorata, masina de tocat carne si mai ales geamuri cu flori de gheatza in casele prost incalzite. In fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa. Bibelouri se cumpara cu ghiotura, figurine, catei, caluti si altele asemenea si se expun ostentativ in vitrina din sufragerie. Cele mai cautate milieuri nu numai pentru uz propriu ci si - mai ales - pentru cadouri destinate prietenelor din Israel sunt cele din macrame. Nivea, in aceleasi cutii plate albastre, este o crema mai scumpa decat multe altele. Anuntul "borsh proaspat" poate fi citit la multe ferestre, mai ales de subsol. Muraturile din beci, soba cu foc din lemne supravietuiesc si ele in multe case. Si mai avem, mai avem... closete in fundul curtii la tzara, copii infasati strans, tiganci care ghicesc in palma, in ghioc si in carti, babe care leaga si dezleaga farmece, uniforme cu guleras, funda si sortulet si felurite alte relicve ale stravechii civilizatii daco-romane. In mica alimentara de la coltul lui Ilie Pintilie cu Clopotarii Vechi stateau aliniate capatzani de zahar candel si bunicul nu voia sa-mi cumpere, ca-mi stricam dintii...
... scrobeala de rufe. Albastreala de rufe se numea (cel putin la Focsani) "sineala". "Colectia celor 15 lei", "doxuri", spirt medicinal in rol de after shave, briliantina din ulei de nuc... fusta soleil, combinezon de crepdeshin, manecute tricotate pe cinci andrele, bocanci cu blacheuri, tocuri luichenz, cazaca, bolerou, decolteu encoeur, decolteu en bateau, perdelute de marchizet, cuvertura de plus rosu sau verde, carpete de chelim, telefoane (cozi rulate peste urechi) tuns nemteste, Ora vesela cu Stroe si Vasilache. Alo, aici e Stroe/ si roaga sa-i dati voie/ o clipa sa va-nveseleasca/ sa glumeasca iar cu voi. Schmoll Pasta, Gladys, Frank Cafea, Bob, Bob, e-un sapun/ Bob, Bob, cel mai bun, /Bob, Bob, ideal,/ un sapun fenomenal. hau, hau, hau, la Sabego! Johny e-un baiat de treaba/toata lumea se intreaba/ cum de e atat de negru si lucios. Toata ziua-n ascensor/ ba ma sui ba ma cobor,/ sunt (firul conducator?), sus, jos si iar sus.... balene, clame, invizibile, fileu (de par) rulou, tunsoare a la garconne, coafura paj, coafura a la Alida Vali, scandal (corset), ciorapi de muslin, ciorapi tricotati, ciorapi de matase naturala Kunert, jambiere, cache-nez (cand am intrebat in clasa 1 primara cine mi-a luat cache-nez-ul vernil, o colega mi-a spus ca nu intelege evreieste). Femeia, eterna poveste,/ Nu-ntreba cine este,/ ci iubeste-o mereu./ Iubesc femeia/de dor nebuna/ blonda sau bruna,/imi e tot una. Sa nu iubesti prea mult femeia... Casuta noastra/cuibusor de nebunii/ te asteapta ca sa vii... Inghetata pe batz, rusi cu ceapa, nechezol, telemea de paispe, fratii petreus, adidasi, branza regala, patricieni, vata pe batz, stofa pe puncte, loden, transperante, briz-bizuri, la patru pasi de o excursie, steaua fara nume, floarea din gradina, Daniela si Aschiuta, Tanta si Costel, capitanul Val-Vartej, Cine stie castiga, La leul si carnatul, La trei ochi sub plapuma, Pariziana, Roata lumii, Teatrul Mogador, Popesti-Leordeni, Bumbesti- Livezeni, Salva-Visheu si de 'hei-rup'-urile de rigoare.... Da' de pufoaicele alea cenusii ce zici? Si de aparatoarele de ploaie de cap de dama pliabile (nu stiu daca ordinea atributelor e buna...), alea care arata ca o punga de plastic cu doua bretele, numa buna s-o pui peste un permanent proaspat.... ce zici de helanca? de izmenele de dama chinezesti, flaushate, roz sau vernil, transformate cu abilitate in caciuli de dama 'moderne'... de pixurile de la expozitia americana, de 'Avaramu' vazut de nu stiu cite ori, de translatoarea de la cinemateca.... de taxiurile Pobeda - dar si de ceasurile Pobeda... de merdenelele din Kogalniceanu, de cremshniturile de la Casata...
... un Grundig cit un sicriu, Aici e Radio Europa Libera/buna seara, dragi ascultatori, asternuturi brodate de mina, Am, lasate 'pentru copiii vostri', si nu stiu cum sa fac sa le arunc fara sa se prinda consoarta. Celentano, Rita Pavone, cravata de pionier... cu colturile roase, facute ferfenitza. Distinctiile pionieresti clasa I si II, Autobuz mao-tze-dun, insignele FGMA, FGAPS; laleleee, laleleeeee; macarale; cind la trap cind la galop, Dorina Draghici, Maria Lataretu, Sergiu Malagamba, TARS; ZIS; ZIM; Molotov; GAZ; MAZ; mingi din crep; biciclete MIFA, MOVE, Tatraplan, "la canal", "la stuf", legea/articolul 324; Ion Talianu, Calboreanu, calimara cu cerneala, cinema Muncitoru, Fory Etterle, badanagii, spoitori, bulibasha, chimir; militia economica, Jean Marais, Raf Valone, Luigi Ionescu, Scinteia pionierului, Teatrul Tandarica, Teatrul Licurici; Gabriel Popescu si Alexandru Demetriad la inchisoare pt pederasty FPRIVATE "TYPE=PICT;ALT=zambet" , Aarta Florescu, tigari Nationale sau Olt/Mures pentru bunica, de un leu, salicilat; penicilina uleioasa, festivalul tineretului, lipii...
... minti ca o gazeta americana, Dr Frukter- Biblia in pediatrie, Cavit 9 pentru pofta de mancare, te-slavim-Rominie-pamint-parintesc, pronosport, loz-in-plic-dai-3-lei-si iei nimic, bomboane agricole, fondante, parizer, icre de Manciuria, cartofi noi, inghetata pe bat, la microfon Noel Bernard, malagambisti, artista poporului Lica Gheorghiu, misto-nasol-gagiu, intra in vernacular, controverse la c***l lui Graur, filme 'psihologice' sovietice, filme lacrimogene italienesti, Alain Delon...pe care l'am 'tradat' cu Simon Templar alias "The Saint", rochita de catifea, trening, bascheti, imbracaminte de la 'pachet', pantofi Guban, posete 'plic', pantaloni evazati, covoare de plush cu scena "Rapirea din serai", scrumiere in forma de peste, inele ghiul, tablouri cu sirene - marfa de contrabanda adusa de vaporenii intreprinzatori si connoiseurs de rafinamente proletcultiste. De cate ori ascult tangoul de demult, trandafirii tai, Beng beng, Unde ie iluziile mele care le-am perdut? my, my, my Delilah, breton gen Beatles, clasificarea muzicii in usoara, grea si populara, primele auto(de)serviri, "Dialog la distanta", telefoane cuplate, program de apa calda, creioane chimice si HB, ascutitori chinezesti, noile uniforme scolare, tovarasa diriginta, martisoare, cadouri de 8 martie, plocoane pentru scutiri la educatie fizica, "Snagov" fumat in WC-ul cimitirului tineretii mele, panglica obligatorie, braga si placinte dobrogene, frigider Zil, aspirator Buran, camera Laika, poze cu dedicatie pe verso, Pif le chien, Revista mea, Paris Match...
... Bula si bancuri cu cutremurul, BT-uri, sticla de bere tip CAER, cico, prajituri cu nume antiapetisante "Buturuga", "Cartof" (delicios, plin cu nuca), 'stewardesele' de pe ITB, 'blatul' studentesc la teatre, calatorii clasa 1-a cu 'nashul' cursuri de 'socialism stiintific', cartusul de Kent si sticla de whisky, chibrite care nu se aprindeau, palinka Bloody Mary, nesscaffe cu apa minerala, Noapte buna, copii...
... Maresiev, Galia Koroliova, Alexandr Matrosov, Pavlik, Stahanov, Valeri Cikalov, Ivan Budionii, Ceapaev, mai vreti? Daca nu va astimparati va infund cu Vodopianov, Ostrovski (ala cu asa s-a cacalit otelul), Fadeev, Zboara Cocorii, Comunistul, Fata cu Parul Carunt, Libelula, Piati Minuuuut... Alarma in munti, Sadko, Cazacii de pe Don, Tamara Makarova, Vesna, Kalman Latabar, Alerg dupa o stea, Norman Wisdom (sic)... sufertash, Duba Neagra, baia comunala, motoreta Puch, motoreta ILO, bicicleta Wanderer, Submarinul Dox, stamba, tesatura anti-jeg, burtiere, pantofi cu talpa de rafie/paie, sandale cu talpa de lemn, cafeaua Meinl, ghetele de baschet cehesti, ceasuri Schaffhausen/Doxa, geamgii, iaurgii, laptari, zarzavagii, sacagii, tocilari, sapunul 'Cheia', magiunul fiert in conforca din curte, 'Cleopatra, ochii-ti ard ca flacara!', 'Cumparati curent de la IREB!', 'Dati copiilor bomboane!', statia de radioficare, dusumele de lut, pantaloni de doc, fotbal cu nasturi, bluze de nailon stravezii prin care se vedeau bretelele de la sutien s suncile de la talie, legaturile de schi Kandahar, pantalonul-pana, pantalonii pescaresti, frizura-periutza, vase de bucatarie emailate, discurile 'Elite special', patefonul cu ac, gramofonul, rufe inghetate, puse iarna afara la uscat, caimac, chiloti de diftina, ierbar, mingi de cârpa, raglan, moda turbanelor, baticurile, pantofii de la Dermata, pantofii de la Guban, drot de facut bucle, IJ-urile,Ramona, lalele, lalele, lalele/ frumoase ca visele mele..., Gigi Larga ..(pardon: Marga!), Salut voios de pionier!, cazacii de pe Don, Eu sunt Vuving al tau cel mic/ mi-e foame si mi-e frig..., sotronul, turca, foto-montaje, lozinci, tigari Carpati, Maiakovski si versul alb, deschizatorii de drumuri noi: Marx, Engels, Lenin si tatucul Stalin, turta dulce, chilotii moartea pasiunii, firer de calcat cu carbuni, motoreta partaitoare "Carpati", cozile in asteptarea mesadei de porc, femururi imaculate de vita la Kg., capatani de porc, gaturi si ghiare de pui, bomboana cocos pe bat, sandale romane cu sfoara, sandale de panza, cutii de lemn cu marmelada americana, difuzor de cartier, razuitoare pentru spalat rufe, soda si lesia de cenusa pentru spalat rufe, sapun de casa din resturi de grasimi, opaituri, pap din coca pentru lipit, ornamente de Cracuin din hartie creponata si carton, papusi din carpa si carton, halva turceasca, rasnita tubulara din alama pentru cafea, cafea la nisip in ibric de cupru, cafea de naut si cicoare, Gheorghiu Dej, Ana Pauker, etc., orele de Aparare Locala Antiaeriana, masina de tocat carne, ora copiilor, Teatru Radiofonic, stiu ca ma iubesti si tu..., Zambete pe portativ, De la munte la mare, Ora Satului, Marius Mihail si muzica usoara, braga, ia la maica.. porumbielu' cald!, de ce nu-mi spui ca ma iubesti?.. , cararuie care duci in varf de munte/ si te pierzi in nouri ca un fir de fum..., prajituri "Moscova", sunca artificiala, apa de ploaie pentru spalat parul, frectia cu gaz cantra paduchilor, carute cu coviltir, carute cu roti din cauciuc, hasnale, blocuri de ghiata pentru racitoare, suporturi metalice pentru sifoane, armonicele, papucii din papura, covoare din resturi de carpe, jumari presate la calup, "-Daca n-ai punga, iti dau branza asa.. in mana..!", sarsanalele: prima grija si podoaba, "-Ia marfa la rand cocoana, nu alege, ca nu-i a ta!", dialog prietenesc: "-stai la rand, ma nenorocitule!", "-haordeu mancati-as, da' de ce, e coada ma-ti?", serialul: "om bogat, om sarac", televioare Cosmos, ciuperci din lemn pentru tesut ciorapi, Votati Soarele!, "-Spoi-tingir nuaaa!..", "-Floriceleee!..", sugiucul, ciorapi grosi raiati, galosii de cauciuc, sacagii, felinarele, bomboane cu miere, de lapte, spirtoase, praline, lapte acidulat si cornuri "Sinaia", japoneze, cosurile din papura pentru piata, genti din papura, pantofii "Cuban", tocurile cui cu pufere protectoare, moatele pe bucati hartie, fileuri pentru par, droturi pentru bucle, plase pentru targuieli, jurnale in loc de fete de masa, cismeaua comuna de la coltul strazii, laturile aruncate in drum, balega starzilor, pubele de gunoi neacoperite facute din ..orice e la indemana.., gropile starzilor si canalele infundate, miasme, tantari, sobolani, muste, jegul de sub unghii si cam de peste tot, boli..., Academician Doctor Inginer: COdoi, artistii poporului, cantarea Romaniei, tot inainte cu gandul fierbinte!.., Ceausescu: tatal nostru!.., filme alb-negru, ca: Undeva..in Europa, Cenusareasa, Auschvitz.., Copilaria lui Gorki, batice, palarii cu boruri tari, perdele crosetate, goblenuri si covoare pe pereti, jambiere, turbane, panza anti-jeg, cearceafuri din panza numita america, cizme de cauciuc cu toc sau fara, tigarete, fuste midi, pantaloni largi, noduri cand subtiri, cand groase la cravate, rochii balerina pe jupoane, bolerouri, chiloti de celofibra, tetra,
#31592 (raspuns la: #28409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Melodii care m-au innebunit - de Tofan Ana Isabella la: 01/02/2005 19:01:36
(la: Ce melodie iubiti acum?)
De exemplu mie imi palce foarte mult Erdelezy de pe coloana sonora a filmului " Vremea Tiganilor" .O ascult pana la uitare. Am o caseta cu muzica bretona de Try Yann si Maxime le Forestier. De asemenea "Jesce sole" de Nino d'Angelo si multe altele . As pute da o lista intreaga de melodii
#35120 (raspuns la: #29373) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
franta-germania - de desdemona la: 07/03/2005 16:58:09
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
Exista destule defecte germane in Franta fara a avea si calitatile corespunzatoare. Adica exista multi oameni care sunt incapabili de sentimente si intoleranti, fara a fi auto-disciplinati si corecti cu toti. Destui francezi sunt prea grabiti si infipti ca sa mai permita si altora sa treaca inaintea lor (sau chiar sa traiasca). Aici nu e vorba de toti, bineinteles. Exista diferente de la om la om, si de la regiune la regiune. Bretonii sunt cam inchisi si distanti dar sufletisti si saritori la nevoie. Provensalii sunt foarte deschisi si comunicativi, dar si certareti. Alsacienii sunt asemanatori cu germanii. Parizienii sunt cei mai variati (ei insisi fiind alcatuiti din amestecul altor regiuni si natii). Problema unora e ca sunt prea marginiti si infumurati. Dar nu sunt toti astfel, existand o mare masa de oameni cumsecade. Cu toate astea, prima impresie a unui turist poate fi influentata de elementele negative, de unde a purces faima proasta in exterior a acestei natii.

Desdemona
#38494 (raspuns la: #38296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa va mai zic - de zaraza la: 26/10/2005 16:12:44
(la: Exerciţiu de imaginaţie)
pe irma o vad cam pe la 40 de ani, inaltime medie, mai degraba plinuta decat slaba. satena, tunsa scurt. poate ochelari.

pe teodora o vad neaparat cu coada de cal si breton! si satena. n-as putea zice de ce.

pe munteanu rodica o vad ca pe o doamna in varsta foarte cocheta. genul melania din rodica ojoc brasoveanu, dar numai la felul cum arata :).

iar pe rac il vad brunet cu chelie si mustata! :)

zaraza

belle, proudfreckled - de Cassandra la: 26/10/2005 18:35:02
(la: Exerciţiu de imaginaţie)
pe belle mi-o imaginez bruneta cu breton,ochii deschisi la culoare si fata rotunda. oi fi ghicit? :)
pe proudfreckled nu stiu de ce mi-o imaginez plina de pistrui :))
parodie vesela in mars funebru... - de Intruder la: 11/11/2005 16:24:07
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
ati vazut cumva pe maan
cea improscata de catran?
e doar un user, doar un nick
pentru acei ce vor ''nimic''
pentru acei, ce prin caciula
le iese musca din frizura
si frunte-asteapta sub breton
s-apara iar un foileton...
vazut-ati piatra ce-a cazut
chiar in baltoaca de sub nuc?
vazut-ati voi, cu ochii vostri
ce pot face c-o piatra, prostii?
sarma nu poti s-o-ndrepti cu pumnul
si nici cu vorbe dulci, veninul...
ne-mpiedicam de-un pai subtire
caci barna zace in privire!
bene facere et male audire regium
zise Intrusu' jucand renghiul
si fugarind gaini prin curte
s-apuce oua cat mai multe...
de nu-ntelegi, nu-i o rusine;
dar nici sa-ndoi sarma subtire
si-apoi s-o-ndrepte celalalt!
nu vezi, ca-n palma s-a-ntepat?

(latu, baga suita pentru voiloncel! ura pentru Bach!!!)
























#86774 (raspuns la: #86747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce e moda? - de thebrightside la: 14/02/2006 15:41:09
(la: Nu fiti victime ale modei!)
Vorba lui a_lex_is.
Mi-au displacut intotdeauna femeile astea trase la indigo pe care le vedem zilnic pe strada. Ceva recent: Cizme fara toc de pile intoarsa cu blanita, blugi strech, geaca scurta mai sus de talie (chiar daca afara e ger de crapa pietrele) si bretonul prins in varful capului.
Din punctul meu de vedere cei care isi aleg garderoba in functie de 'ce e la moda' sunt oameni lipsiti de personalitate.
Hainele ne definesc nu? Daca ne schimbam garderoba in functie de trend, ce spune asta despre noi? Oare?!
pifani, tzepi, arici, fulgi... - de alex andra la: 30/05/2006 00:22:03
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
si ce o mai fi sa fie
va zic intr-o veselie
c-am ajuns sa nu mai stiu
de somnic nici sa mai scriu:))
ochii mi se-mpleticesc
picioarele-mi ametzesc
mainile-mi poarta papuci
visele nu mai apuci
sa le pui in sir pe atza
ca mos ene le rasfata
cuvintele ies storcite
gandurile-ngramadite
zambetul e de beton
si-mi las pe frunte breton
si nu-mi pasa de nimic
fug de-aici ca sunt prea mic
pentru-o lume-asa-ncalcita
cotcodaca si-aiurita
sunt un pic mai bifurcata
corcodusa si-nfocata
focusata-mpleticita
zambitoare adormita

noapte buna si albastra
ca o pasare maiastra
si-o pernutza numai puf
pentru-al vostru mandru ciuf
pijama cu ciucurei
ca la matze motocei
cercelusi si opincutze
ciubotzele si-alte ...cutze
cinteze si un trifoi
pentru noaptea ce e-n toi

<->_____________________________
Lost without music in a world of noises
#125154 (raspuns la: #125136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe cine intereseaza - de Shtevia la: 19/06/2006 14:44:01
(la: ce semnificatie au numele noastre?)
o parte din semnificatii si o parte dintre nume:

1. ABEL [ebraica] hebel = respiratie
2. ADAM [ebraica] om; [asiriana] adamu = a face; [ebraica] adam = a fi rosu;
[ebraica] adamah = pamant.
3. ADELA [germana] adal = nobil
4. ADELAIDA [germana] Adalheidis: adal = nobil + heid = fel, tip.
5. ADELINA Varianta a numelui Adela.
6. ADINA [ebraica] delicat, subtire.
7. ADOLF [germana] Adalwolf = lup nobil
8. ADRIA Forma a numelui din Adriana
9. ADRIAN Provine din Hadrianus = din Hadria, oras din Nordul Italiei.
10. AGATA [greaca] agathos = bun
11. AGLAIA [greaca] splendoare, frumusete
12. AGNES [greaca] hagnos = cast
13. AGNETA Provine din numele Agnes.
14. AHMED [araba] de incredere
15. AIMĂE [franceza] iubit
16. ALAN [bretona] pietricica sau frumos
17. ALBERT [germana] Adalbrecht = nobilime stralucita
18. ALEXANDRU [greaca] Alexandros = aparatorul; alexein = a apara, a veni in
ajutor.
19. ALFONS [germana] gata de lupta
20. ALFRED [engleza veche] elf = spiridus + red = sfat
21. ALI [araba] sublim, elevat.
22. ALICE [franceza] Forma scurta a numelui Adelais, ce provine din
Adelaida. 23. ALIN [romana] Varianta romaneasca a lui Alan.
24. ALIN/ALINA [araba] nobil
25. AMALIA [germana] amal = munca
26. AMANDA [latina ] amando = indragit
27. AMBRA [araba] chihlimbar, auriu
28. AMELIA Forma a numelor Amalia sau Emilia
29. AMZA [araba] hamuza = puternic, sigur
30. ANA [ebraica] channah = favoare, mila
31. ANABELLA Combinatie a numelor Ana si Bella.
32. ANAMARIA Combinatie a numelor Ana si Maria.
33. ANASTASIE / ANASTASIA [greaca] anastasios = inviere
34. ANATOL [greaca] anatole = rasarit
35. ANCA [romana] Forma a numelui Ana
36. ANDRA Forma a numelui Andreea.
37. ANDREI [greaca] provine din Andreas, aner = al omului
38. ANDROMEDA [greaca] a te gandi la un om
39. ANEMONA [greaca] anemos = vant
40. ANETA Forma a numelui Ana
41. ANGELA [greaca] angelos = mesager
42. ANITA Forma a numelui Ana.
43. ANTON/ANTONELA [greaca] anthos = floare
44. ANTIGONA [greaca] anti = impotriva + gone = nastere
45. AFRODITA [greaca] aparut din spuma
46. APOLLO/APOLONIA [greaca] apelo = putere sau apollumi = a distruge
47. ARETA [greaca] arete = virtute
48. ARIADNA [greaca] cel mai sfant: ari = cel mai, adnos = sfant
49. ARINA Varianta ruseasca a numeui Irina.
50. ARISTIDE [greaca] cel mai bun fel: aristos = cel mai bun + eidos = fel
51. ARCADIE [greaca] arktos = urs
52. ARMAND [germana] on inarmat. Varianta franceza a numelui german Herman:
heri = arma + man = om
53. ARNOLD [germana] putere de vultur. Compus din elementele arn = vultur +
wald = putere
54. ARPAD [maghiara] samanta
55. ARTHUR [celtica] art = urs + viros = om
56. ASTRID [norvegiana] Varianta moderna a numelui Astrith: ass = zeu +
frġťr = frumos
57. ATANASIE [greaca] athanasios = nemuritor: a = negatie + thanatos =
moarte
58. ATENA [greaca] ather = ascutit + aine = rugaciune
59. ATTILA [gotic] atta = tata
60. AUGUST/AUGUSTIN [ latina] augere = a creste, mare, venerabil
61. AURA = aura (lumina distincta)
62. AUREL / AURELIAN [ latina ] aureus = aurit
63. AURORA [latina ] zori de zi
64. AVRAM [ebraica] hamon = tatal celor multi
Litera B
1. BALINT [maghiara] Varianta a numelui Valentin
2. BALTAZAR [feniciana] protejati-l pe rege
3. BAPTIST [greaca] baphein = a scufunda, botez
4. BARBARA [greaca] barbaros = strain
5. BARTHOLOMEU [ebraica] brazdat
6. BEATRICE Varianta numelui Beatrix
7. BEATRIX [latina ] calator
8. BENEDICT [latina ] binecuvantat
9. BERNARD [germana] bern = urs + hard = curajos, puternic
10. BERTA [germana] beraht = faimos, stralucit
11. BERTOLD [germana] inteleptul conducator; beraht = stralucit + wald =
putere
12. BIANCA [italiana] alb
13. BOGDAN [slava] dar de la Dumnezeu; bog = Dumnezeu + dan = dar
14. BORIS Forma scurta a numelui Borislav; [turca] scurt sau lup.
15. BRAD [engleza] board = larg, mare
16. BRIAN [celta] bruaich = deal sau bri = puternic
17. BRIGIT [irlandeza] inalta zeita
Litera C
1. CALISTRAT [greaca] armata frumoasa; kallos = frumos + stratos = armata
2. CARL/CARLA Varianta a numelui Carol
3. CATRINA Varianta a numelui Ecaterina
4. CAMELIA [latina ] enorias
5. CARINA [greaca] mic si drag
6. CARMEN [spaniola] carmen = cantec
7. CAROL/CAROLINA [germana] om; [engleza] colind
8. CAZIMIR [slava] a distruge pacea; kazic = a distruge + mir = pace
9. CASANDRA [greaca] kekasmai = a straluci + aner = om
10. CASIAN/CASIANA [latina ] cassus = gol
11. CATALIN/CATALINA Varianta a numelui Ecaterina
12. CECILIA [ latina] caecus = orb
13. CELESTINA [ latina ] calelestis = ceresc
14. CELINA Varianta a numelui Selena sau prescurtare de la Marcelina
15. CELINE Prescurtare a numelui Marcelina
16. CEZAR / CEZARA / CEZARINA [latina ] caesaries = pletos
17. CHRIS Prescurtare a numelui Cristopher sau Cristian
18. CRISTIAN/CRISTINA [ latina] crestin
19. CRISTOFER [greaca] Purtandu-l pe Hristos; Christos = Heistos + pherein =
a purta.
20. CIPRIAN [latina ] din Cipru
21. CLARA [latina ] clarus = clar, luminos
22. CLAUDIU [latina ] claudus = schiop
23. CLEMENT [latina ] Clemens = mila, compasiune
24. CLEOPATRA [greaca] Gloria tatalui; kleos = glorie + patros = al tatalui
25. CONSTANTIN / CONSTANTINA / CONSTANTA [ latina] Constans = constant,
stabil
26. CONSUELA [spaniola] consolare
27. CORA [greaca] Varianta a numelui Corina
28. CORINA [greaca] kore = fecioara
29. CORNEL / CORNELIA [latina ] cornu = corn
30. COSMA / COSMIN / COSMINA [greaca] kosmos = ordine, decenta
Litera D
1. DACIA / DACIANA [latina ] din Dacia
2. DAMIAN [greaca] daman = a domestici
3. DAN / DANA Prescurtare a numelui Daniel
4. DANIEL / DANIELA [ebraica] El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
5. DAFNE [greaca] dafin, laur
6. DARIA Varianta din persana, DÄrayavahush: dÄraya = a poseda + vahu = bine
7. DAVID [ebraica] iubit, indragit
8. DELIA [greaca] din Delos , o insula greceasca
9. DELICIA [ latina] deliciae = deliciu, placere
10. DALILA [ebraic] delicat
11. DEMOSTENE [greaca] vigoarea poprului; demou = al poporului + sthenos =
vigoare, putere
12. DENIS Varianta a numelui Dionisie
13. DESDEMONA [greaca] dysdaimon = fara noroc
14. DESIDERIU [ latina] desiderium = a dori
15. DESPINA [greaca] amanta, iubita
16. DIANA dues = divin, ceresc
17. DINA [greaca] puternic
18. DITA [ceha] dar scump
19. DIONISIE [greaca] Dios = al lui Dumnezeu + Nysa = numele unui munte
20. DOINA [romana] cantec romanesc
21. DOMINIC / DOMNICA [ latina ] Dominicus = al domnului
22. DORA Prescurtare de la Teodora
23. DORIN / DORINA [greaca] doros = dar; [franceza] auriu
24. DOROTHEA [ latina] Dorotheos = darul lui Dumnezeul doron = dar + theos =
Dumnezeu
25. DORU/DOREL [romana] dor
26. DRAGAN Varianta a numelui Dragomir
27. DRAGOMIR [slava] valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir =
pace
28. DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
29. DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mama
Litera E
1. ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele
zeitei Hecate
2. EDGAR [engleza] ead = bogat, bine cuvantat + gar = sulita
3. EDITH [nordic] dar scump
4. EDMOND [engleza] ead = bogat, binecuvantat + mund = protector
5. EDUARD [engleza] ead = bogat, binecuvantat + weard = garda, aparator
6. ELEONORA [germana] Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
7. ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
8. ELIANA [greaca] helios = soare
9. ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
10. ELIZA - Varianta a numelui Elisabeta
11. ELLA [germana] ali = altul
12. ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
13. EMANUEL [ebraica] Dumnezeu este cu noi
14. EMERIC [germana] reguli de munca
15. EMIL / EMILIA / EMILIAN [ latina] aemulus = rival
16. EMMA [germana] ermen = intreg, universal
17. EMANOIL Varianta a numelui Emanuel
18. ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
19. ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
20. ESMERALDA [spaniola] smarald
21. ESTELA [franceza] stella = star
22. EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes =
nascut
23. EUFROSINA [greaca] bucurie
24. EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
25. EVE [ebraica] chavah = a respira sau chayah = a trai
26. EVELINA [ latina] avis - pasare
Litera F
1. FABIAN - [ latina] faba = fasole
2. FELIX / FELICIA [ latina] de succes, norocos
3. FERDINAND [germana] fardi = calatorie + nand = gata, pregatit
4. FILIP [greaca] philos = prieten + hippos = cal
5. FIONA [galeza] alb
6. FLAVIA / FLAVIUS / FLAVIAN [latina ] auriu sau blond; flavus = galben
7. FLORA / FLOAREA / FLORICA [ latina] flos = floare
8. FLORENTA / FLORENTIN / FLORENTINA [ latina] florens = prosper, infloritor
9. FLORIAN / FLORIN [latina ] flos = floare
10. FRANCISC [latina ] Franciscus = francez
11. FREDERIC / FREDERICA [germana] frid = pace + ric = conducator
Litera G
1. GABRIEL / GABRIELA [ebraica] Gabriyel = omul puternic al lui Dumnezeu
2. GÄŽSPÄŽR [maghiara] Provine de la numele rocii Jasp [persana] trezorier
3. GAVRIL - Varianta a numelui Gabriel
4. GENOVEVA [galeza] femeie din trib
5. GHENADIE - [greaca] gennadas = nobil, generos
6. GEORGE [greaca] georgos = fermier, lucrator al pamantului; ge = pamant +
ergon = munca
7. GERALD [germana] stapanul sulitelor; ger = sulita + wald = putere
8. GERARD [germana] ger = sulita + hard = puternic, curajos
9. GERTRUDE [germana] sulita puterii; ger = sulita + ?ru? = putere
10. GILBERT [germana] garantie straluciuta; gisel = garantie, angajament +
beraht = luminos
11. GILDA [germana] gild = sacrificiu
12. GIL [latina ] caprita
13. GINA Varianta a numelui Georgiana; [japoneza] argintiu
14. GIOCONDA [ latina] Jucunda = fericit
15. GISELLE [germana] garantie
16. GIULIA Varianta a numelui Iulia
17. GIUSEPPE - Varianta italiana a numelui Iacob
18. GLORIA [latina ] glorie
19. GORAN [slava] muntean
20. GRATIAN [ latina] gratus = gratie
21. GRIGORE [greaca] gregoros = atent
22. GRETA Varianta a numelui Margareta
23. GYULA [maghiara] Varianta a numelui Iuliu
24. GYURI [maghiara] Varianta a numelui Gheorghe
Litera H
1. HARALD [scandinava] Varianta a numelui Harold
2. HAROLD [engleza] conducatorul ostii; here = armata + weald "= conducator
3. HARIETA - Provine de la numele Henry
4. HASAN [araba] bun, frumos; hasuna = a fi bun
5. HECTOR [greaca] echein = a poseda, a avea
6. HEIDI Varianta elvetiana a numelui Adelaida
7. HELGA [norvegiana] heilagr = prosper, de succes
8. HELIODOR [greaca] Heliodoros = darul Soarelui
9. HELMUT [germana] helm = casca + muot = minte
10. HENRY [germana] Heimerich = stapanul casei; heim = casa + ric = putere
11. HERBERT [germana] heri = armata + beraht = stralucit
12. HERMES [greaca] stalpi de piatra
13. HILDEGARD [germana] hild = lupta + gard = incercuire
14. HORATIU [latina ] hora = ora
15. HORTENSIA [latina ] hortus = gradina
16. HUSSEIN - Varianta a numelui Hassan
Litera I
1. IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
2. IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
3. IBOLYA [maghiara] violeta
4. IDA [germana] id = munca, lucru
5. IGNATIU [ latina] ignis - foc
6. ILDIKĂ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Hilda. [germana] hild =
lupta
7. ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
8. ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
9. ILONA [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Elena
10. IMRE [maghiara] Varianta magjiara a numelui Emeric
11. INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati
nordice)
12. INOCENTIU - [ latina] innocens = nevinovat
13. IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
14. IOLANDA [franceza] Violante = violet
15. ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
16. IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
17. IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
18. IRINA [greaca] eirene = pace
19. IRIS [greaca] curcubeu
20. ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
21. ISABELA [ebraica] fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
22. ISOLDA [galeza] frumos
23. IUDITH [ebraica] Yehudit = femeie din Iudeea
24. IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
25. IUSTIN / IUSTINA [latina ] just, drept
26. IVAN - Varianta slava a numelui Ion
Litera L
1. LADISLAU - Varianta a numelui Vladislav
2. LALA [slava] lalea
3. LARISA [greaca] lerisai = cetate, citadela
4. LÄŽSZLĂ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Vladislav
5. LAURA /LAURENTIU [ latina] Laurus = lauri
6. LENA - Varianta a numelui Elena
7. LEO [ latina] leu
8. LEON [greaca] leu
9. LEONARD [germana] leu curajos; leon = leu + hard = curajos
10. LEONIDA [greaca] leon = leu
11. LEONTIN / LEONTINA [latina ] Varianta a numelui Leo
12. LEOPOLD [germana] liut "= popor + bald = oindraznet
13. LETITIA [ latina] bucurie, fericire
14. LIDIA [greaca] din Lidia, o regiune din Asia Mica
15. LILIANA [ latina ] lilium = crin
16. LINDA [spaniola] frumoasa
17. LISA - Varianta a numelui Elisabeta
18. LIVIA [ latina] liveo = a invidia sau lividus = invidios
19. LOLITA [spaniola] varianta a numelui Lola
20. LORENA -Varianta a numelui Laura
21. LUBOMIR [slava] lub = dragoste + mir = pace
22. LUCA [greaca] Loukas = din Lucania, o regiune din Italia
23. LUCIA / LUCIAN [latina ] lux = lumina
24. LUDMILA [slava] in favoarea poporului; lud = popor + mil = mila, favoare
25. LUDOVIC [germana] Hludwig = luptator de seama; hlud = faima + wig -
luptator
26. LUMINITA [romana] lumina
Litera M
1. MACARIE [greaca] makaros = binecuvantat
2. MADALINA Varianta a numelui Magdalena
3. MAGDA Varianta a numelui Magdalena
4. MAGDALENA Din Magdala (un sat din Galileea)
5. MAHOMED [araba] hamida = a lauda
6. MAIA [latina ] mare
7. MANOLE Varianta a numelui Emanuel
8. MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel
9. MARA [ebraica] amar; [maghiara] Varianta numelui Maria
10. MARC [latina ] Mars = zeul Marte
11. MARCEL Varianta a numelui Marc
12. MARGARETA [greaca] margaritar, perla
13. MARGO / MARGOT Varianta a numelui Margareta
14. MARIA / MARICA / MARITZA [ebraica] mare de amaraciune, [egipteana] iubit
15. MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana
16. MARILENA Combinatie intre Maria si Elena
17. MARIN [ latina] marinus = al marii
18. MARIUS [ latina] Mars = zeul Marte
19. MARLENE Combinatie intre Maria si Magdalena
20. MARTA [ebraica] stapana casei, doamna
21. MARTIN [latina ] Mars = zeul Marte
22. MATEI [ebraica] Mattithyahu = dar de la Dumnezeu
23. MATILDA [germana] maht = putere + hild = lupta
24. MAURA [galeza] mĂłr = mare; [ latina] brunet
25. MAX Prescurtare de la Maximilian
26. MAXIMILIAN [ latina] maximus = cel mai mare
27. MEDEEA [greaca] a pondera sau istet
28. MELANIA [greaca] melaina = negru, intunecat
29. MELISA [greaca] albina
30. MERCEDES [spaniola] compasiune, mila
31. MICA Prescurtare de la Mihaela
32. MIHAI / MIHAIL / MIHAELA [ebraica] Miyka'el = Cine este ca Dumnezeu?
33. MILENA [slava] mil = mila
34. MIMI Prescurtare de la Maria
35. MINERVA [latina ] inteligenta
36. MIRA [sanscrita] prosper; [ latina] myrra = mir
37. MIRABELA [ latina] mirabilis = minunat
38. MIRANDA [ latina] mirandus = minunat, admirabil
39. MIRCEA [slav] mir = pace
40. MIRELA [provensala] mirar = a admira
41. MIRIAM [ebraica] varianta a numelui Maria
42. MIROSLAV [slav] mir = pace + slav = slava, glorie
43. MONA / MONICA [ latina] moneo = sfatuitor
44. MOISE [egipteana] mes = fiu
45. MUSTAFA [araba] alesul
Litera N
1. NADIA - Varianta a numelui rusesc Nadejda = speranta; [araba] primul
2. NADINE - Varianta a numelui Nadia
3. NANA [japoneza] mar
4. NAOMI [ebraica] No'omi = neplacut
5. NAPOLEON [germana] Nibelungen = copiii cetii
6. NARCIS / NARCISA [greaca] narke = somn, amortit
7. NASTASIA - Varianta a numelui Anastasia
8. NATALIA [latina ] Natalia = Ziua de Craciun
9. NAZARIE [latin] Nazarius, = din Nazareth
10. NICOLAE [greaca] victoria poporului: nike = victorie + laos = popor
11. NICODIM [greaca] victoria poporului nike = victorie + demos = popor
12. NIKITA [ latina ] Aniketos = invincibil
13. NONA [latina ] Al noualea
14. NORA - Varianta a numelui Eleonora
Litera O
1. OANA - Varianta a numelui Ioana
2. OCTAVIAN [latina ] al optulea
3. ODETTE [germana] od = noroc, avere
4. OFELIA [greaca] ophelos = ajutor
5. OLEG / OLGA [norvegiana] heilagr - prosper. Varianta ruseasca a numelui
Helga
6. OLIMPIA [greaca] Olympus = muntele zeilor
7. OLIVER / OLIVIA [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina ] oliva
= maslin
8. ORESTE [greaca] orestais = muntean
9. ORLANDO - Varianta a numelui Roland
10. OSCAR [galeza] os = cerb + cara = iubit lover; [engleza veche] os = bun
+ gar = sulita
11. OTTO [germana] od = noroc, avere
12. OVIDIU [latina ] ovis = oaie
Litera P
1. PAMELA [greaca] o dulceata; pan = tot + meli = miere
2. PARTENIE [greaca] parthenos = fecioara
3. PASCAL [latina ] Pascha = Paste
4. PATRICIA / PATRICIU / PATRICK [ latina] Patricius = nobil, aristocrat
5. PAUL [ latina] paulus = mic, umil
6. PAVEL - Varianta slava a numelui Paul
7. PEPE - Prescurtare spaniola a numelui Iosif
8. PETRU / PETRONELA [greaca] petros = piatra
9. POLIXENIA [greaca] polloi = multi + xenoi = straini
Litera R
1. RADA, RADU, RADOVAN [slav] rad = fericit
2. RADOMIL [slav] rad = fericit + mil = mila
3. RADOSLAV [slav] rad = fericit + slav = slava, glorie
4. RAISA [greaca] rhaion = mai relaxat; [idis] = trandafir
5. RAMON / RAMONA - Varianta catalana a nunelui Raymond
6. RANDOLF [germana] rand = muchie + wulf = lup
7. RAFAEL [ebraica] Repha'el = Dumnezeu a vindecat
8. RAUL - Varianta spaniola a numelui Randolf
9. RAYMOND [germana] Reginmund: ragin = sfat + mund = protector
10. RAZVAN - Varianta a numelui Radovan. Nume adus din India de catre
tigani, insemnand "aducator de vesti bune". [rus] razvati = a cauta un sens,
un inteles
11. RENATA [latina ] renascut
12. RENĂ - Varianta franceza a numelui Renata
13. REYNOLD [germana] Reginold; ragin = sfat + wald "= putere
14. RICHARD [germana] ric = putere + hard = curajos
15. ROBERT [germana] hrod = faima + beraht = stralucitor
16. ROBIN - Varianta a numelui Robert
17. RODICA [slav] rod = fertil, rodnic
18. ROGER [germana] hrod = faima + ger = sulita
19. ROLAND [germana] hrod = faima + land = pamant
20. ROMEO [ latina ] trecator prin Roma
21. ROSA [latina ] trandafir
22. ROSALIA [latina ] trandafir
23. ROSALINDA [germana] hros = cal + linde = bland; [latina ] trandafir
frumos
24. ROXANA [persana] zori de zi
25. RUDOLF [germania] hrod = faima + wulf = lup
26. RUPERT - Varianta a numelui Robert
27. RUXANDRA - Varianta a numelui Roxana
Litera S
1. SABINA [ latina] locuitoare a unei regiuni centrale din Italia
2. SABRINA [galeza] Severn - rau din tara Galilor
3. SALOMEA [ebraica] shalom = pace
4. SAMANTA - Varianta a nunelui Samuel; [ebraica] ascultator
5. SAMSON [ebraica] Shimshon = soare
6. SAMUEL [ebraica] Shemu'el = numele lui Dumnzeu sau "Dumnezeu a auzit" 7.
SANDA / SANDRA / SANDU / SASHA - Prescurtare de la Alexandra/Alexandru
8. SAUL [ebraica] Sha'ul = cerut, solicitat
9. SEBASTIAN [latina ] din Sebastia, un oras din Asia Mica; [greaca]
sebastos = venerabil
10. SELENA [greaca] Luna
11. SEPTIMIU [ latina] al saptelea
12. SERAFINA [ebraica] seraphim - de foc
13. SERENA [latina ] senin, linistit
14. SERGIU [latin ] servitor
15. SEVER / SEVERIN [latina ] dur, autoritar
16. SIDONIA [ latina] din Sidon, un oras fenician
17. SIGISMUND / SIGMUND [germana] sige = victorie mund = protector
18. SILVESTRU [latina ] padurean
19. SILVIA [ latina] silva = lemn, padure
20. SIMION / SIMON / SIMONA [ebraica] Shim'on = a asculta
21. SMARANDA [romÄna] = privine de la "smarald"
22. SOFIA [greaca] intelepciune
23. SOLOMON [ebraica] shalom = pace
24. SONIA - Varianta a numelui Sofia
25. SOFRONIE [greaca] sophron = auto-control
26. SORIN / SORINA [romana] soare. Nume tipic romanesc
27. SOREL [germana] acru
28. SPIRIDON [latina ] spiritus = spirit
29. STAMATE [greaca] stamato = a opri, stop
30. STAN / STANISLAV [slav] stan = guvernare, putere + slav = slava
31. STEFAN / STEFANIA [greaca] stephanos = coroana
32. STELA [romana] stea
33. STELIAN [greaca] stylos = stalp
34. SUZANA [ebraica] shushan = crin, trandafir
35. SVETLANA [slav] svet = lumina
Litera T
1. TAMARA [ebraica] date din palma
2. TEMISTOCLE [greaca] themistokles = gloria legii: themistos = al legii +
kleos = putere, glorie
3. TEODOR / TEODORA [greaca] Theodoros = dar de la Dumnezeu : theos = zeu +
doron = dar
4. TEOFIL [greaca] prieten al lui Dumnezeu; theos = Dumnezeu + philos =
prieten
5. TEREZA/TEREZIA [greaca] theros = vara sau therizein = a strange roadele
6. TEODOSIE [greaca] theos = zeu + dosis = daruit
7. TIBERIU / TIBOR [ latina] de la Tibru, raul ce trece prin Roma
8. TIMOTEI [greaca] timan = a onora + theos = Dumnezeu
9. TITUS [latina ] titulus = titlu de onoare
10. TITZIAN / TITZIANA - Varianta a numelui Titus
11. TOMA [ebraica] Te'oma = geaman
12. TRISTAN [celtic] Drystan: drest = rascoala, tumult; [ latina] tristus =
trist
13. TUDOR [celtic] Teutorigos = conducatorul poporului
Litera V
1. VADIM Varianta a numelui Vladimir
2. VALENTIN / VALENTINA [ latina] valens = puternic, viguros
3. VALERIA / VALERIU / VALERIAN [ latina] valere = a fi puternic
4. VALTER [germana] wald = conducator + heri = armata
5. VANDA [slav] calatorie
6. VARVARA Varianta a numelui Barbara
7. VASILE [greaca] basileus = rege
8. VERA [rusa] credinta [ latina] verus = adevar
9. VERONA Numele unui oras din Italiua
10. VERONICA [greaca] Pherenike = a aduce victoria: pherein = a aduce + nike
= victorie; [ latina ] Vera icon = imagine reala
11. VESPASIAN [latina ] vesper = vest sau seara vespa = viespe
12. VICTOR [latina ] victorie
13. VINCENT [ latina ] vincere = a cuceri
14. VIOLA / VIOLETA [ latina] violet
15. VIOREL / VIORICA [romana] de la numele florii viorea
16. VIRGIL Nume roman de familie
17. VIRGINIA [latina ] virgo = virgina, fecioara
18. VITALIE [latina ] vitalis = vital, al vietii
19. VIVIANA [latina ] vivus = viu
20. VLAD [slav] volod = putere
21. VLADIMIR [slava] volod = a conduce, putere + mer = mare, faima sau mir =
pace
Literele X W Y Z
1. XENIA [greaca] ospitalitate
2. WILHELM / WILLIAM [germana] wil = vointa, dorinta + helm = protectie
3. WOLFGANG [germana] wulf = lup + gang = cale
4. YURI Varianta ruseasca a numelui George
5. YVONNE [germana] arc
6. ZAHARIA [ebraica] Zekaryah = Dumnezeu isi aminteste
7. ZAMFIRA/ZAMFIR [romÄna] = provine de la forma romaneasca a pietrei safir
(zamfir)
8. ZENOVIA [greaca] Viata lu Dumnezeu: Zeno = dumnezeu + bios = viata
9. ZINAIDA [greaca] Zenais = derivat din Zeus = Dumnezeu
10. ZOE [greaca] viata
11. ZOLTÄŽN [greaca] provine din zoe = viata; [turca] sultan
sierva e dusa... - de anisia la: 11/08/2006 22:42:17
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
... sa aduca putina roua.
tropaiau in ea bucuriile altora. amintiri parca dintr-o alta stratosfera o napadisera. se retrase sa-si adune gandurile, pentru o clipita. sa le poata zambi si lor.
isi aranja bretonul ciufulit de joaca din valuri, trase o gura de aer in piept, se imbarbata singura intr-o zi va fi si randul tau si raspunse cu-aceeasi detasare cu care-i obisnuise ca priveste viata.

vin acum, puiule... vin acum...
_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...
#138674 (raspuns la: #138672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de alex andra la: 15/11/2006 00:14:43
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A TREIA)
Altfel spus, nici "Da, da" si nici "Da" nu poate fi prea usor confundat cu "Dada".

De ce nu-i spui tu chestiile astea lui Tristan Tzara ? :D
Pentru ca nu mai e printre noi ?
Dar nu-i asta un impediment. Te urci pe calutul "dada", faci o incursiune prin celalalt taram si apoi te intorci aici, la fel de pozitivist as ever.
Eu intre timp cred ca ma intorc la suprarealisti, ca-s mai pe gustul meu.
Un dicteu automat, o breton ceva, acolo:))) Si nimic nu ma impiedica sa ma pierd in sentimentalismele mele albastre:)

Lost without music in a world of noises
#157253 (raspuns la: #157251) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de Guinevere la: 12/12/2006 01:32:09
(la: PROVOCARE)
(nu puteam sa chitzai pe ascuns de una singura, asa ca am trecut sa te anunt ca moooooooooooor de ras!!!)

Ce bigudiu ai tras, bretonul meu e mort de invidie! :oD

Just turn left at Greenland...
#162870 (raspuns la: #162867) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...