bucurate din plin de ea

Ma apropii de colinele copilariei mele si simt emotia, nostalgia, ca de fiecare data. Acum imi amintesc de o iarna geroasa... inghetase bocna lacul de langa satul bunicilor mei, iar eu tocmai primisem o pereche de patine. Tare mult imi doream sa plutesc pe gheta, asa ca, dupa ce m-a infofolit bunica intr-o broboada maronie, sa nu-i inghete gatul si urechile copilului, am fugit spre lacul inghetat. Acum, cand ma gandesc, cred ca eram tare caraghioasa, dar niciodata nu m-am simtit mai libera ca atunci. Lacul ere pustiu, nimeni nu se incumeta sa iasa afara pe asa un ger si nici nu aveau de ce. Alunecam pierduta in visele mele , din cand in cand ma ancoram in prezent, ma bucuram din plin de fiecare clipa si ma simteam Craiasa Zapezii, Zana Zanelor, cea mai frumoasa balerina... lumea toata era a mea si eu eram a lumii, si nimic nu tulbura atunci fericirea mea de copil...

Desi este interesant subiectul deschis de tine, el a fost, inca este si va mai fi dezbatut aici sub multe aspecte.
Ai dreptate Tudore, si eu gandesc ca cea mai mare majoritate a romanilor din diaspora viseaza doar la un timp de vacanta (mai lung ori mai scurt) petrecut in leaganul natal, in bratele amintirilor care deseori de departe sfredelesc, dor si cheama, recheama, care acolo unde te afli nu te lasa sa te bucuri din plin de mai nimic, care te urmaresc si atrag ca un miraj chiar si noaptea in somn si-ti sapa inima cu dorinta da a atinge iar si iar macar pentru clipe bucuriile si de necazurile celor dragi de acasa, de atat de departe.. pentruca romanul in esenta lui este un incorijibil sentimental, dar eu cred totusi ca aproape nici unul dintre cei plecati n-ar fi dispus sa ia o hotarare certa in ce priveste renuntarea definitiva la noul loc de viata, la noul cuib spre care candva au indraznit sa zboare fiind impinsi de suferinta si desnadejde, la tara noua unde in sfarsit s-au realizat (nu fara considerabile sacrificii indelungate, ca usorul si perfectul nu exista nicaieri, dar poate numai in vise..) si unde au hotarat sa ramana. Ar fi ceva similar cu “a schimba vrabia din mana pe cea de pe gard”.. De ce? Acest risc este o problema larga si complexa dezbatuta deseori pe multe site-uri si cunoscuta bine pentru toate motivele temeinice de la radacina adevarului, a realitatilor tuturor lucrurilor traite autentic. Una este sa-ti petreci o vacanta sau un timp oarecare [like a leisure or hobby] in Romania si alta este sa mai vrei sa-ti consumi fiece clipa a existentei intr-un loc unde niciodata n-ai avut garantia demnitatii, a stabilitatii, a seriozitatii si respectului pentru ceea ce dincolo ai reusit in sfarsit sa fii, sa obtii, stiind ca in sfarsit viata te-a compensat, te-a satisfacut in cea mai mare parte a principiilor tale legate de morala, mentalitate, de maniera de a trai; trebuie sa tii cont si de faptul ca nu orice individ POATE musai sa se “DESCURCE” prin ORICE mijloace ca sa supravietuiasca ori sa traiasca “BINE!”, dupa cum indica noul conducator pretios al Romaniei de azi.
Niciodata Romania n-a avut existenta dubla pentru nimeni.
Daca ne-am nascut acolo, pamantul acesta ne-a legat sufletul de el si toti il iubim pentru totdeauna fara rezerve si absolut instinctiv. Romanii insa, la fel ca tot ce exista lasat de Dumnezeu pe pamant, difera. Regretul survine insa din axioma ca un procentaj mult prea consistent dintre ei s-au abatut pe cai putin laudabile si demne.

(3) Adaptarea e buna si recomandabila, dar sa nu duca la pierderea totala a individualitatii!
Sper ca invatam si evoluam mereu. Asta nu inseamna ca ne pierdem individualitatea, care BTW e foarte greu de pierdut. Vezi criminali recidivisti, hehe.
Poate nu inteleg ce inseamna individualitatea, dar pledez in continuare la adapatarea cat mai completa. Altfel nu te poti bucura din plin de viata in locul si sistemul nou.

(5) Se vorbeste (si) in acest text de "reusiti" si "nereusiti", cind mai bine ar fi sa uiti total de termenii astia.
M-am referit la cei care au ajuns sa aiba o viata confortabila si sunt multumiti.

Multumesc pentru comentarii si apreciere

individualitatea (a nu confunda cu individualismul!) e suma acelor trasaturi care fac din oricare un om unic pe lumea asta, iar eu ma refeream la calitati. Daca tu continui sa pledezi pt "adaptare cit mai completa", conceptia gloatelor va sterge specificul pozitiv pe care-l poate aduce fiecare.

Despre "reusita", cuvintul acesta rar il gasesti in vocabularul occidentalilor. La asta ma refeream.

Altfel nu te poti bucura din plin de viata in locul si sistemul nou.

??? suna a lozinca, n-o inteleg :(

ps Multam si tie si lui Ghiby pt aprecieri.

este noapte-ntarziata
si-am baut cafeaua toata
iar de maine ziua pare
ca o clasa muncitoare!
ba pe fuga si grabita
ba cam suie...ametita
de aceea va zic bine
nu stiu de-o sa auziti de mine
poate doar din cand in cand
la o pauza, m-avant!

cand pisica nu-i casa
sa nu imi jucati pe masa

va doresc o saptamana
clara ca o plina luna
sa va bucurati din plin
de ce vreti, sub cer senin :)


___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

"Secretul vietii este nu sa ai ceeace-ti doresti, ci sa-ti doresti ceeace ai"(N.D.Walsch).

inca un bulshit a lui walsh. e impotriva progresului economic si social. inca nu-mi dau sema ce urmareste individul asta.

daca toti ar face asa, toti ar fi 'relativ' fericiti si lumea ar sta pe loc o perioada de timp dupa care ar intra in decadere. vezi imperiul roman. a cazut pentru ca s-a compalcut in situatia in care se afla si nu a investit in viitor (reforme sociale, educatie, tehnologie).

cat despre fericire, secretul e sa-ti pui teluri realiste si sa sti te bucuri din plin de ceea ce ai, chiar si de lucrurile marunte: parfumul liliacului inflorit, ciripitul pasarelelor, zambetul unui copil - dar in nici un caz sa te multumesti fara sa tinzi la mai mult - caci in astfel de cazuri fericirea e scurta. :).

italienii au o vorba: 'castanele sunt bune'.

ps: fiica ta care se afla in germania se pare ca n-a digerat ideiile lui walsh, si bine a facut !!!

Si-n poiana din padure,
Dupa fragi si dupa mure,
In plimbare pe sub ramuri,
Rasfirate precum flamuri
Care falfaie in vant
Si se pleaca la pamant,
Ca niste adolescenti,
Cuminti dar impertinenti,
Spuma zilei sa culegem
Tot ce-i frumos sa alegem,
Sa ne bucuram din plin,
Sa-nchinam cupa cu vin:)

Lost without music in a world of noises

daca as sti ca maine este ultima zi din viata mea, ei bine, mi-ar fi teama:(. probabil ca oricat as incerca sa ma bucur din plin de ultima zi, mi-ar fi teama...
trei lucruri pe care le-as lua cu mine: fratii karamazov,bijou, motanul meu(desi nu-i lucru:)) si muzica.



---------------------------------------------------------------------
timpul nu le rezolva pe toate

si atunci cand ii vei implinii sa te bucuri din plin,,,

maan, te lauzi ca esti profesoara...
nu io-s aia care se lauda cu meseria mea!

vai de copii pe care ii pregatesti pt viata dandu-le asemenea exemple de limbaj si comportament :(((

ma, ti-am facut io analize de tip personal?
ti-am comentat la subiect?
si-atunci care-i baiu'?
c-am zis "cacat"?
ei, uite-l mai spun o data: mi se pare de cacat, iaca ... adica de doi lei, ca multe subiecte de pe aici.
e logic ca omul deschide un subiect fiindca vrea sa afle parerea aluilalt.
daca nu vroia, nu deschide gura!
mi se pare complet aiurea subiectu' asta si penibil!d
m-am gandit ca nu vrei sapte fraza ca sa-nsemne acelasi lucru.
sau vrei?

Am semnalat mesajul tau adminului in incercarea de a preintampina ale iesiri nedemne pt cineva care lucreaza in invatamant!

semnaleaza, draguta...semnaleaza!
poate-mi ia si mie confirmarea.
asa ca te-ai bucura?
gizaz!!!!
plin locu de sensibilosi, nene!

da cand sa hartuiasca oamenii cu povesti private si sa strice concursuri si munca userilor care le organizeaza, devin extrem de lucizi si recishori!

lasa ipocrizia si vezi-ti de desene!
daca mai faci comentarii de natura privata la adresa mea, te pun la locu' cat ai zice "om".

Jurnalul unui barbat de peste 40 de ani

Din cauza serviciului meu sedentar si, in consecinta, a acumularii de grasime pe burta, compania mi-a oferit un serviciu de antrenament personal intr-o sala de sport.

Am acceptat bucuros si chiar m-am dus personal sa ma programez. Mi-au dat o instructoare personala pe care o chiama Nadia, o profa sculpturala de 26 de ani, model de echipament sportiv dupa cate mi-am putut da seama dupa afisele lipite pe pereti. Ea mi-a explicat ca ar fi util sa-mi notez intr-un carnetel experientele pentru a putea observa eu insumi progresul.

Zis si facut si acum as vrea sa impartasesc cu voi.


Prima zi:
M-am sculat la 6 dimineata cum stabiliseram. Destul de greu sa te scoli din pat ca sa mergi la sala dar totul s-a schimbat cand am ajuns acolo si am vazut ca Nadia ma astepta. Parea o zeita greaca, ochi verzi si un suras urias,cu buze carnoase si spectaculoase. Mi-a facut un tur de sala, mi-a aratat aparatele si mi-a masurat pulsul dupa cinci minute de bicicleta... Si-a facut griji pentru ca i s-a parut pulsul meu accelerat dar am profitat ca sa-i fac un compliment si i-am zis ca era din cauza ei pentru ca purta un costum de licra care-i intra in poponet. Mi-a facut destula placere s-o urmaresc dand lectii de aerobica la finalul zilei mele de exercitii. Nadia ma mentinea motivat sa-mi fac abdominalele in ciuda durerii mele de abdomen.

A doua zi:
Am baut doua cesti de cafea si intr-un final am reusit sa ies din casa. Nadia m-a pus sa ma intind cu fata in sus, m-a pus sa ridic o bara grea de metal si pe urma s-a mai si hazardat sa-i puna niste greutati! Pe banda de alergat picioarele imi erau cam moi dar am reusit sa fac un kilometru. Surasul sau aprobator si ochiadele ei au facut sa merite osteneala..Ma simteam grozav. Era o viata noua.

A treia zi:
Singurul mod in care am putut sa-mi spal dintii a fost punand periuta de dinti pe chiuveta si mutandu-mi capul dintr-o parte in alta. Cred ca am o hernie abdominala. Sa conduc n-a fost deloc usor: pana si pentru a frana masina ma dureau si f**** din c...... Am parcat deasupra unei motociclete de livrare la domiciliu... Nadia si-a pierdut un pic rabdarea cu mine pentru ca considera ca strigatele mele deranjau pe ceilalti asociati aiclubului. Ca sa fiu sincer, vocea ei mi se parea cam acuta asa devreme dimineata si cand ridica tonul devenea nazala... si foarte suparatoare. Ma dor c........... cand merg pe banda alergatoare si in consecinta Nadia m-a mutat la scara. Ma intreb de ce mama dracului cineva ar inventa o masina care sa faca ceva ce a devenit demodat odata cu aparitia ascensoarelor? Ea mi-a zis ca o sa ma ajute sa fiu in forma si sa ma bucur din plin de viata. Alta imbecilitate de-a ei...

A patra zi:
Nadia ma astepta cu nenorocitii sai ochi verzi sfredelindu-ma ca un pumnal si cu surasul sau batjocoritor stil Jack Nicholson in Batman. N-am putut evita sa ajung cu o jumatate de ora intarziere: Fix timpul de cat am avut nevoie pentru a-mi lega sireturile de la adidasi. Cretina m-a pus sa lucrez la aparate dar cand a fost un pic neatenta am fugit sa ma ascund la baie . A trimis alt instructor dupa mine sa ma caute si drept pedeapsa m-a pus sa vaslesc si... mi-a scapat un part pe care l-a auzit toata sala. De cand sunt nu m-am simtit mai rusinat.

A cincea zi:
O urasc pe Nadia mai mult decat pe orice alta fiinta de pe lume. Anemica de
rahat, cu buzele ei cu colagen, blonda fara creier. Daca as mai avea o bucatica de corp care sa nu ma doara i-as trage suturi in fund, mama ei de dobitoaca. A vrut sa-mi lucrez tricepsii. EU NU AM TRICEPSI. Si daca nu vrea sa sparg pardoseala salii sa nu-mi dea nenorocitele de bare de greutate si nimic altceva ce cantareste mai mult decat un sandwich... Bicicleta m-a facut sa lesin si m-am trezit pe patul unei nutritioniste, alta slabanoaga imbecila care mi-a dat o lectie de alimentare sanatoasa. Nenorocita habar n-are ce inseamna sa-ti fie foame. De ce naiba n-am avut bafta de ceva mai linistit, cum ar fi un curs de bucatarie sau de coafura?

A sasea zi:
Nenorocita dracului de Nadia mi-a lasat un mesaj pe robot, cu vocea ei
scarboasa, pentru a ma intreba de ce n-am fost azi. A fost de-ajuns s-o aud ca sa arunc naibii telefonul dar pe urma n-am mai avut forta sa-l ridic, nici sa ridic telecomanda televizorului, in consecinta a trebuit sa suport 11 ore un singur canal, nenorocitul ala de National Geographic. Si a trebuit sa vad un program despre imperecherea pasarilor, si eu care nu m-am mai ............. de sase zile.

A saptea zi:
L-am rugat pe soferul camionetei bisericii sa ma duca la slujba ca sa-i mutumesc lui Dumnezeu ca a trecut saptamana asta. Mai mult, m-am rugat ca la anul sa ma trimita sa fac ceva mai distractiv: un cateterism sau o analiza de prostata....

Sanatate mai intai, fericire, bucurii si plin, plin de realizari bune!
Prosperitate si speranta!

UN BUN SFARSIT DE AN 2009 si UN EXCELENT INCEPUT DE 2010!!!
MEILLEURS VOEUX 2010!!!
Pentru voi si familiile voastre!

concurentilor, organizatoarei si, mai ales, castigatorilor!
Un an nou cu bucurie tuturor, plin de 'succesuri' fotografice:)

nu mi s-a intamplat niciodata. si daca mi s-ar fi intamplat n-as fi povestit :))

nu e chestie de pudoare ci o consideratie cat se poate de rationala.

la nivel de discutie de dragul discutiei, sunt de acord cu zaraza. daca intr-adevar exista chimia necesara ca sa iasa o aventura de neuitat, nu ai cum sa nu vrei sa afli daca feelingul nu se rezuma doar la sex. deci exclus sa nu-ti doresti (chiar daca din diferite motive nu poti) mai mult.


apoi mai e cred, si one-night-stand-istul veteran care reuseste sa se bucure din plin de experienta fizica fara niciun fel de implicare emotionala. dar nu cred ca se ajunge usor la nivelul asta de detasare.

Deci vara asta am fost in Romania...dupa patru ani in care deci nu am fost-dar asta e un amanunt nesemnificativ. Eram bucuroasa pentru niste intamplari frumoase in familie, iarasi nu are importanta in povestire...Drumul l-am facut cu masina...e lung dar asa am ales. Bun. Deci imagineaza-ma senina, instalata comod si calatorind. Cand am ajuns in Slovenia ni s-au cerut firesc pasapoartele, firesc le-am prezentat. Omul de la frontiera ma anunta sec ca e scazut de doi ani. De buletin stiam ca-mi expirase dar la pasaport iaca, nu m-am gandit...Ne-a facut semn sa ne intoarcem, am calatorit cu mult mai putin senin inca 600 km catre drumul spre Ungaria iar de acolo sa intram in Romania. La frontiera respectiva coincidenta, documentele expirate, ni s-a spus sa mergem la ambasada Ro la Budapesta etc. Prietenul nostru s-a gandit ce s-a gandit si i-a dat omului 50 eur si am trecut. A trebuit sa-mi fac deci un pasaport la urgenta in Bucuresti-alte patanii-dar cu toate acestea m-am bucurat din plin de intalnirea cu ai mei si mi-am umplut sufletul...Nici acum nu-mi vine sa cred ca nu mi-am controlat documentele...

nu-i cunosc autorul. Cand Radu era mic si peltic, o recitam impreuna si ne distram de numa.:) am gasit-o cu gugli, dar inca o mai stiu pe de rost.

Poveste

Mai demult, un mos si-o baba,
Mosul gras si baba slaba,
Nu aveau, daca socoti,
Nici copii si nici nepoti.
Cine sa-i fi ajutat
De cadeau bolnavi la pat?
Intr-o zi, in cioarece
Mosu-a prins un soarece.
Si, ca la o suparare
Era gata sa-l omoare.
Insa baba mai miloasa
L-a oprit copil in casa.
Bucuros ca are-un fiu
Mosu-a cumparat rachiu.
Mai apoi i-a dat si-un nume
Ca oricarui om din lume.
Sa nu-l roada vre-o pisica
I-a dat numeme de :Tica.
Tica-i tot sarea-n mustata,
Bucuros si plin de viata.
Dar sa stiti voi dragii mei,
Tic´-avea un obicei:
Pe-ntuneric, pe lumina,
Tup in sacul cu faina.
Intr-o seara, pentru cina,
Baba ia din sac faina,
Si gateste-o mamaliga.
Mosul iese-n prag si striga:
Tica, Tica cina-i gata,
Vino sa cinezi cu tata.
Si-l tot striga,il tot striga,
Tica-i fiert in mamaliga.

Vezi? naravul de la fire,
Nu mai are lecuire.

daca nu mai reusesc sa intru pana duminica pe aici,
va doresc la toti sarbatori de Paste fericite, pline de bucurie si multe lucruri bune!
un timp insorit si cald, ca sa putetzi merge la iarba verde si sa cautatzi ouale iepurashului! :))

Ma bucur ca mai exista oameni pe care sa-i preocupe soarta liceenilor de astazi si, mai mult, care chiar incearca sa faca ceva pentru ei.
Cred ca toti suntem datori sa-i ajutam si sa le aratam ca lumea poate fi si Altfel: mai buna, mai plina de OAMENI...
Ce zici, ai nevoie de voluntari dornici sa dea o mana de ajutor?

Ana-Maria

ma bucur ca se reactioneaza asa la ceea ce scriu...si desi unii inca mai scriu scrisori...sunt prea multi care nu le mai apreciaza valoarea asa cum ar trebui...poate ma gandesc eu doar la acele scrisori,pline de sentimente...dar din pacate am avut surprize neplacute si mi-a fost teama o vreme sa mai scriu. dar totusi nu are rost sa fiu eu cea care se schimba,daca ceilalti nu se invatza cu felul meu de a fi.
multumesc pt cuvinte,dar sa stii ca astept oricand si critici...

Ma bucur sa vad tineri aristi in plina ascensiune
Sper sa mai auzim d tine